Facebook Twitter Email

Atleta Paula Todoran a fost nominalizată în acest an, pentru a doua oară consecutiv și pentru a cincea oară în carieră, cea mai bună sportivă a Clubului Sportiv Municipal Zalău.

Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES FOTO

Clubul Sportiv Municipal a făcut public în această săptămână clasamentul celor mai buni sportivi din acest an, sportiva anului fiind desemnată atleta Paula Todoran, pregătită de Mirel Seișanu. Cele mai bune rezultate din acest an ale sportivei sunt locul întâi la Campionatul Național de maraton, locul întâi la Campionatul Național de semimaraton și locul doi la Campionatul Național de atletism, în proba de 10.000 metri.

Paula Todoran a devenit în acest an, în premieră, câștigătoarea Maratonului Internațional București, fiind prima atletă din România care câștigă acest concurs, însă rezultatul nu punctează în clasamentul celor mai buni sportivi ai clubului. Atleta zălăuană a acumulat 34,5 puncte în competițiile din acest an.

Sportiva antrenată de Mirel Seișanu este urmată în clasament de o altă atletă, Daniela Cîrlan, antrenată de Lorena Boberschi. Daniela Cîrlan a devenit în acest an vicecampioană balcanică la semimaraton, dar și campioană balcanică, împreună cu echipa României, totalizând 10,5 puncte la cele două competiții.

Boxerul Adrian Popuțea s-a clasat pe locul trei în clasamentul celor mai buni sportivi la CSM Zalău. Sportivul pregătit de Ioan Dragoș a obținut locul trei la Campionatul Național de seniori, având zece puncte pentru acest rezultat. Tot în acest an, Popuțea a câștigat pentru a doua oară consecutiv Cupa României, dar acest rezultat nu punctează în clasamentul de la finalul anului.

Un alt sportiv, pregătit de Gheorghe Gușet, Levente Kecskes, ocupă tot poziția a treia, la egalitate de puncte cu Popuțea. Cel mai bun rezultatul obținut de acesta în 2014 este locul trei la Campionatul Național în proba de săritură cu prăjina. Atletul s-a clasat pe locul trei și la Campionatul Internațional al României, dar rezultatul nu a punctat în clasamentul celor mai buni sportivi.

Următoarele locuri sunt ocupate, în ordine, de Raluca Bota — box (campioană națională), Alina Știrb — box (vicecampioană națională), Dumitru Butcovan — radioamatorism (locul doi la Campionatul Național Multiband 40m US), Bianca Erdei — box (vicecampioană națională la tineret), Naomi Ciurte — box (vicecampioană națională la tineret), Cristian Cherebeneși — box (vicecampion național de cadeți), Lorena Bere — box (locul trei la Campionatul Național de juniori), Dorin Florea — box (locul trei la Campionatul Național de cadeți), Andreea Nerțan — box (locul trei la Campionatul Național de juniori) și Darius Forai — box (locul trei la Campionatul Național de cadeți).

AGERPRES/ (A — autor: Sebastian Olaru, editor: Mihai Țenea)

Etichete:
Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva