Facebook Twitter Email

La 25 octombrie este marcată Ziua Europeană a Justiției Civile, care are ca obiectiv sensibilizarea cu privire la dreptul persoanelor de a avea acces la justiție în materie civilă în situațiile în care acestea muncesc, se căsătoresc, au copii, sau achiziționează bunuri și servicii într-un alt stat al UE.

Foto: (c) Sorin LUPȘA / AGERPRES ARHIVĂ

Altfel spus, rostul principal al acestei celebrări este acela de a aminti că justiția este un serviciu pentru cetățeni, care le dă posibilitatea de a-și rezolva disputele private și de a-și afirma drepturile. Ziua Europeană a Justiției Civile este destinată tuturor cetățenilor europeni, studenților și persoanelor care activează în domeniul justiției.

Pe de o parte, ritmul tot mai alert al transformărilor sociale din ultimii ani a generat un proces intens de profesionalizare a justiției civile, ramurile dreptului privat fiind în continuă diversificare. Pe de altă parte, normele și procedurile judiciare devin tot mai specializate și complexe. De aici apare pericolul unei ”abstractizări” a modului de funcționare a mecanismului judiciar pentru majoritatea cetățenilor.

Ziua Europeană a Justiției Civile se dorește tocmai o încercare de creștere a gradului de transparență a procedurilor judiciare, în așa fel încât acestea să fie pe deplin accesibile fiecărui cetățean în parte. În acest sens, în România, în jurul datei de 25 octombrie se organizează, la nivelul tuturor instanțelor și parchetelor, acțiuni de tipul “Ușilor Deschise”, prin invitarea cetățenilor la sediile amintitelor instituții, precum și la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Aceste evenimente au ca scop consolidarea relației de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiție, magistrații, și beneficiarii acestuia, justițiabilii.

Și în 2014, CSM a organizat, la 24 octombrie, “Ziua porților deschise”, la care au fost așteptați studenți, auditori de justiție și cursanți ai Școlii Naționale de Grefieri. Agenda manifestării a cuprins în principal vizitarea compartimentelor din structura CSM și realizarea unor prezentări pe teme specifice activității Consiliului privind recrutarea și formarea profesională, Inspecția Judiciară, resursele umane, relațiile internaționale, programele cu finanțare externă și dreptul european.

Tot la 24 octombrie 2014, în Aula Institutului Național al Magistraturii, Ziua Europeană a Justiției Civile a fost marcată prin lansarea oficială a “Ghidului practic — Modele de cereri pentru justițiabili în materie procesual civilă și civilă” și a “Ghidului practic — Modele de cereri pentru justițiabili în materie penală”, elaborate de Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii.

La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei și Uniunea Europeană au stabilit desfășurarea în fiecare an, în ziua de 25 octombrie, a Zilei Europene a Justiției Civile, cu scopul de a aduce în atenția cetățenilor europeni a modul de funcționare a justiției și de a sprijini dezvoltarea unui spațiu judiciar comun european.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor:Cerasela Bădiță)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva