Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

Istoricul dr. Marius Constantinescu susține că Drumul vinului are acest nume încă de pe vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu. Acesta era unul dintre cei mai mari proprietari de plantații viticole, primind de la unchiul său, Preda Brâncoveanu, întinse vii între satele Vernești Feliești și Mizil, iar la căsătoria sa cu Marica, ca zestre, alte întinse moșii și vii situate între Săhăteni-Tohani și Urlați-Iordăcheanu-Scăieni. ‘Toamna târziu, după al doilea pritoc, domnitorul încărca vinul din cramele de pe Istrița și Dealul Mare în butii de câte 200 de vedre, circa 2.000 de litri fiecare, cetluite pe care trase de câte două perechi de boi, în total se forma un convoi de 150-200 de care cu butii, care pleca spre nordul Italiei. Primăvara, convoiului păzit de un detașament de călăreți înzăuați se întorcea în țară cu una din butii plină cu bani de aur din vinul vândut’, a explicat Marius Constantinescu.

În județul Buzău, Drumul vinul străbate câteva obiective turistice de mare valoare situate între localitățile Pietroasele și Măgura.

* Castrul roman
‘Castrul de la Pietroasele a fost construit înainte de 330 după Hristos și făcea parte, împreună cu castrul de la Barboși și Valul lui Traian, din sistemul de apărare a graniței dunărene a Imperiului roman’, a explicat profesorul Marius Constantinescu. Între materialele arheologice descoperite aici se află fragmente de cărămizi și țigle ștampilate cu sigla Legiunii a Xl-a Claudia.

Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

În urma ocupării zonei de către armata romană, în castru se instalează Legiunea a XI-a Claudia venită de la Durostorum. În necropola alăturată castrului s-au descoperit monede din perioada împăratului Constantin al II-lea. În situl arheologic din apropiere au fost găsite fragmente de olane romane, provenind din rețeaua de alimentare cu apă a castrului și așezării civile din sec. IV p. Hr., precum și o instalație de aducțiune și de distribuire a apei săpată în piatră.

Castrul roman de la Pietroasa (124 m x 158 m) cuprinde și termele romane. Castrul roman va fi prezentat parțial publicului, prin amenajarea unui muzeu ce va cuprinde termele și zidul sudic de apărare.

* Locul descoperiri Tezaurului ‘Cloșca cu puii de aur’
La un kilometru nord-vest de castrul de la Pietroasa, în punctul Grădina Crudului, sub platoul Via Ardelenilor, la 400 m vest de biserica din Ochiu Boului, actualul sat Pietroasa Mică, se află locul unde, la 25 martie 1837, în ziua de Buna Vestire, doi țărani, Stan Avram și Ion Lemnaru, au descoperit faimosul Tezaur ‘Cloșca cu puii de aur”.

Tezaurul de la Pietroasa
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVA

Cloșca cu puii de aur, considerat timp de aproape 100 de ani, până la descoperirea tezaurului lui Tutankamon cel mai mare tezaur din lume, rămâne piesa a rezistență a afirmării României moderne în lume, susține arheologul Marius Constantinescu, doctor în istorie.

Tezaurul a avut o istorie foarte zbuciumată. El a fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră de un antreprenor ‘veros’, pe nume Verussi. Acesta a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, care l-a și adus în atenția lumii științifice a vremii.

Popularitatea internațională a dobândit-o în urma Marii Expoziții Universale de la Paris, din 1867, când a fost restaurat și expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu. Ulterior, Odobescu a publicat monumentala monografie arheologică Le Trésor de Pétrossa (1887-1900). Era pentru prima dată când România participa cu un pavilion propriu la o expoziție internațională, iar autorul, cunoscutul scriitor Alexandru Odobescu, cel care și-a dedicase viața studierii comorii, s-a sinucis câțiva ani mai târziu.

La sfârșitul lunii noiembrie 1875, a fost furat din Muzeul de Antichități din București. A fost recuperat în 1876, însă colanul cu inscripția a fost deteriorat. În anul 1884, acesta este la un pas de a fi distrus în urma unui incendiu, pentru a fi salvat fiind aruncat pe fereastră. În toamna aceluiași an, a fost restaurat la Berlin de Paul Telge, un orfevrier german, și a căpătat aspectul actual.

În 1917, Cloșca cu puii de aur a fost trimis în Rusia, împreună cu restul tezaurului, reîntorcându-se în 1956, iar din 1971 este expus la Muzeul Național de Istorie al României.

* Cetatea dacică de la Gruiu Dării

La 2,5 km nord de castrul de la Pietroasa, în punctul Gruiu Dării, se află vestigiile singurei Cetăți dacice cu zid de piatră de la Curbura Carpaților. Folosită încă din epoca pietrei — neolitic, în epoca bronzului — cultura Monteoru, în prima epocă a fierului — Hallstatt, până în Evul Mediu, cetatea de la Gruiu Dării a cunoscut cea mai intensă locuire în vremea dacilor. Locuirea dacică din Grui a început cândva în secolul IV î. Chr. și a durat până după cucerirea Daciei de către romani, la începutul secolului II d. Chr. Apărată natural dinspre sud și est, cetatea dacică a fost fortificată, în secolul II î. Hr., cu un zid gros de 2 metri pe laturile de vest și nord, mai expuse datorită pantei ușoare a terenului. După ce au folosit-o un timp ca așezare, dacii au transformat cetatea într-un centru de cult frecventat, foarte probabil, de locuitorii multor așezări geto — dacice din zonă. În această vreme au fost amplasate pe platoul cetății numeroase complexe cu caracter magico-ritualic, amenajate sub forma unor ringuri cu depuneri succesive, constând dintr-o mare aglomerare de materiale arheologice.

* Termele romane

Clădirea este amplasată la circa 400 de metri de castrul roman și reprezintă un adevărat palat cu o incintă construită de circa 900 de metri pătrați pe fiecare nivel. A fost destinat unui înalt demnitar roman, probabil lui Dalmatianus, fiul lui Dalmatius, fratele vitreg al împăratului Constantin cel Mare.

Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

Potrivit arheologului Marius Constantinescu, ‘edificiul cu hipocaust a fost construit cu materiale asemănătoare castrului roman ridicat de împăratul Constantin cel Mare între anii 324-330, și dispunea de multiple facilități cum ar fi bazinete mari pentru igiena trupei din garnizoana castrului militar, de bazinete mici pentru tratamente și uzul personajelor importante, de săli pentru practici rituale, lectură, muzică și dans, dar și pentru exerciții sau antrenamente’.

* Cetatea dacică de Cârlomănești

Muzeul județean Buzău a lansat în această lună proiectul ‘Parcul arheologic Cârlomănești’. În zona cetății dacice de la Cârlomănești vor fi reconstituite mai multe case, cuptoare de ars ceramică, sanctuare de cult și o parte din zidul cetății.

‘Zona Cârlomănești a fost locuită peste cinci milenii. În urma săpăturilor arheologice, putem reconstitui o locuință și anexele din Epoca pietrei, una, două locuințe din Epoca bronzului, cultura Monteoru, precum și o locuință din perioada migrației popoarelor’, a explicat pentru AGERPRES directorul Muzeului județean Buzău, Sebastian Matei.

Potrivit aceleiași surse, campania arheologică 2014 a scos la iveală zeci de morminte de inhumație vechi de peste 4.000 de ani, cu numeroase vase ceramice de ofrandă, mărgele de chihlimbar și de caolin, piese rare din bronz.

Cercetarea arheologică de la Cârlomănești a debutat în 1967, apoi a fost reluată în 2001, după o pauză de 20 de ani. Din perioada dacică au fost cercetate cinci sanctuare și numeroase construcții civile, a fost descoperit un tezaur de monede de argint și celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept ,,plastica de la Cârlomănești’. Celebra statuetă zoomorfă cunoscută drept ,,Lupul de la Cârlomănești’ a fost găsită în această locație.

* Mănăstirea Ciolanu

La 34 kilometri depărtare de orașul Buzău, în comuna Tisău, înconjurată de păduri seculare, își duce existența, din jurul anului 1570, dar atestată documentar abia la 15 ianuarie 1600, o mare a așezare monahală, mănăstirea Ciolanu.

Se practica aici și pustnicia, cum o dovedește azi topicul ‘la pustnici’, departe de mănăstire, unde existau peșteri locuite de pustnici, azi dispărute prin exploatarea pietrei. Tradiția afirmă că acești viețuitori veneau la slujba de noapte cu torțe aprinse. S-a împletit aici rugăciunea cu munca, monahii practicând, în deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, diverse meșteșuguri: pictura, sculptura, gravura (cu o veche tradiție, pentru că monahul Damaschin, în 1868, săpa literele latine pentru tipografia Episcopiei Buzăului). Exista și o școală practică pentru pregătirea cântăreților bisericești de la sate.

Biblioteca are un fond de 1530 de volume, printre ele figurând în trecut și Tetraevanghelul lui Coresi (azi la Biblioteca Academiei), Carte sau lumină (Snagov, 1699), multe tipărituri din secolul al XVIII-lea și o Panihidă ce a aparținut lui Veniamin Costache de pe vremea când era episcop al Romanului. Cea mai veche, situată în incintă, are hramul Sfântul Gheorghe, cu o inscripție târzie (1857) în care se consemnează că, ,,fiind prea veche nu s-a găsit nici o inscripție de cine s-a zidit și în ce an, numai din tradiție se zice că s-a zidit de Doamna Neaga soția lui Mihnea Vodă Turcitul-anul 1590 . . .”

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Celei de-a doua biserici, de mari dimensiuni, construită în stil neoclasic, cu pridvor deschis, i-au fost ridicate zidurile “până deasupra ferestrelor” cu fondurile mănăstirii și donațiile monahilor și ale comunității. În 1825, venind la cârma Eparhiei, episcopul Chesarie stimulează lucrarea prin ajutoare bănești și biserica este gata în 1828, dar nepictată. Pentru a strânge fondurile necesare, în același an, starețul Roman trimite doi monahi cu pantahuza pentru colectare de bani, deoarece erau ‘strâmtorați de cele spre trebuință sfântului lăcaș de a veni spre săvârșire”.

Biserica este, deci, o ctitorie obștească, cum de altfel se menționează și în pisanie, unde se consemnează că ‘multă silință și osteneală și ajutor puind și părinții schitului și cu ajutorul de la mai mulți provoslavnici creștini’. În fața acestei realități, nu se mai poate afirma că ,,prin osârdia și cheltuiala episcopului Chesarie s-a făcut și biserica Sfinții Apostoli din Ciolanu’.

A treia biserică a acestei mănăstiri, cu hramul Schimbarea la Față, a fost zidită din piatră, la 1854, pe dealul numit Cetățuia, o fostă așezare dacică, de către Iosif Singhelul cu ucenicii săi, Eftimie și Isidor. La zidirea acestui locaș, episcopul Filotei a donat 500 galbeni.

Biserica a fost pictată pe tablă de Costache Dumitrescu, în 1868, costul suportându-1 domnitorul Carol I, care vizitase această frumoasă zonă în căutare de o viitoare reședință de vară. Pictura a fost renovată în 1898, de către ieromonahul Eftimie Georgescu-Obrogea din mănăstirea Ciolanu.

* Tabăra de sculptură de la Măgura

Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura constituie un început de drum pentru sculptura românească, dar și pentru alte creații asemănătoare care au avut loc pe plan național. Aceasta s-a desfășurat între anii 1970 și 1985, iar la finalul taberei, în poienile Măgurei au rămas pentru eternitate 256 lucrări de artă monumentală, reprezentative pentru cei 163 de sculptori care au participat la cele 16 ediții.

Foto: (c) DORIN IVAN / AGERPRES FOTO

Pisanie cioplită în piatră la intrarea în tabără are dăltuit următorul mesaj: ,,Această piatră s-a înălțat azi ziua de 18 luna august anul 1970 la hotarul de început al acestei așezări dăruite sculpturii de județul Buzău’.

Inițiativa constituirii taberei aparține celebrului sculptor George Apostu. Potrivit unor martori ai vremii, sculptorul George Apostu, sosit din Iugoslavia, (Serbia de astăzi), în anul 1969, unde a vizitat o tabără de sculptură, s-a dus la Brăduț Covaliu, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România și i-a propus ca și în România să fie creată o tabără de sculptură în piatră. Brăduț Covaliu era la acea vreme deputat de Buzău în Marea Adunare Națională și s-a gândit să facă o bucurie alegătorilor săi, mai ales că în colegiul său electoral era prim-secretar Ion Sârbu, un om aplecat spre actul cultural, iar secretar cu problemele de cultură, Lazăr Băciucu, un ziarist cu multiple inițiative în plan cultural. Așa s-a născut în județul Buzău tabăra de sculptură în piatră de la Măgura.

Pentru că George Apostu a fost cel care a avut inițiativa înființării Taberei, el a deschis ediția I-a din 1970 cu sculptura nr.1, intitulată ‘Tatăl și fiul’. Marele sculptor a mai participat la ediția a VI-a, 1975, cu lucrarea ‘Lapone’.

AGERPRES/(AS — autor: Dorin Ivan, editor: Diana Dumitru)