Search
Facebook Twitter Email

Unul dintre obiectivele turistice care merită vizitate în județul Satu Mare este cetatea din Ardud, învăluită de legenda prințesei blestemate, care a constituit și subiectul unui roman. Legenda spune că fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea bântuie și astăzi prin pivnițele cetății din Ardud.

Foto: (c) GIL PIETRAR/AGERPRES ARHIVĂ

Despre Ardud se știe că este o așezare foarte veche, din perioada neolitică, după ce a fost găsit un topor de piatră șlefuită, dar prima atestare documentară datează din anul 1215. Conform monografiei orașului, majoritatea istoricilor sunt de părere că cetatea construită de Bartolomeu Dragfy a fost ridicată pe locul unei foste cetăți dacice, despre care se știu foarte puține lucruri.

Bartolomeu Dragfy (1447-1501), descendent al voievodului maramureșean Dragoș Vodă, a ajuns la vârsta de 21 de ani la rangul de ‘mare paharnic’ al regelui Matei Corvinul, ‘mare cămăraș’ al regelui Vladislav al II-lea, iar la vârsta de 46 de ani voievod al Transilvaniei. El se remarcă drept un iscusit comandant militar, luptând alături de Matei Corvinul, dar sprijinindu-l și pe Ștefan cel Mare, cu care era cuscru, în lupta împotriva invaziei poloneze din 1497, conducând o armată de 12.000 de ostași transilvăneni.

Familia Dragfy a obținut permisul de a construi cetatea din Ardud în anul 1456, una din cauzele ridicării acesteia fiind ‘primejdia otomană’. După aprobare, au mai trecut 25 de ani în care s-a făcut aprovizionarea cu materiale de construcții, astfel că în 1481 începe construirea unei cetăți sub formă de fortăreață din lemn și piatră întărită cu tunuri, ziduri și șanțuri de apărare care să poată fi umplute cu apă în caz de primejdie.

Pe frontispiciul clădirii exista o inscripție care atestă acest lucru: ‘Această cetate a Ardudului a fost începută la 1481, în ziua a 8-a a lunii lui Sfântu Gheorghe (Aprilie) de către Bartolomeu Drafi’. Construirea s-a întins pe mai mulți ani, din cauza faptului că săparea pivnițelor care există și astăzi a fost un lucru dificil la aceea vreme, dar și a faptului că piatra a trebuit adusă de la distanțe mari, din zonele muntoase.

Cetatea avea patru mari turnuri și era descrisă la vremea respectivă ca una dintre cele mai puternice cetăți seniorale din nord-vestul Transilvaniei. A rezistat bine până la stingerea marii familii a Drăgoșeștilor (Dragfy), în 1555, după care a fost asediată și a trecut de la un stăpân la altul, deteriorându-se foarte mult.

De abia în 1730, după ce a intrat în posesia marii familii Karolyi din Carei, este renovată sub formă de cetate-castel cu patru turnuri, clădiri cu mai multe nivele, în stil gotic și baroc, un pod suspendat și șanț de apărare. Încăperile grofilor aveau finisaje fine, cu stucaturi ornamentale, turnul de la intrare având acoperișul poleit cu aur.

Perioada cea mai ‘romantică’ a istoriei cetății, care este pomenită și astăzi de către localnici, este din perioada lui Francisc Rakoczi al II-lea (1676 — 1735), care și-a blestemat propria fiică deoarece ar fi divulgat secretele pivniței unui ofițer austriac. Conform legendei, austriecii nu știau cum să cucerească cetatea în care se afla Francisc Rakoczi și au trimis un tânăr chipeș să o seducă pe fiica principelui, Vilma.

Aceasta s-a îndrăgostit de ofițer și i-a divulgat secretele pivnițelor cetății. În momentul în care austriecii au mers să-l aresteze pe principe, Vilma a recunoscut ce a făcut, cuprinsă de remușcări, și a fost blestemată de tatăl său. Totuși, principele Francisc Rakoczi a reușit să scape. Legenda mai spune să fata lui Rakoczi trăiește și astăzi ascunsă în pivnițe, iar cel care vrea să o scape de blestem trebuie să o sărute de trei ori pe toate cele trei chipuri și pe urmă s-o urmeze în pivniță, unde prințesa îi va arăta tezaurul familiei.

Cel care se aventurează în pivnițe trebuie însă să aibă grijă să nu privească înapoi, altfel se va preface în piatră. Conform poveștii, de-a lungul timpului mai mulți tineri din localitate ar fi încercat să intre după prințesă, dar niciunul nu s-a mai întors. O altă variantă a legendei spune că Vilma apare în mijlocul cetății în noaptea de Paște îmbrăcată de mireasă. De asemenea, se spune că până nu va fi dezlegată de blestem nu are voie să se spele și să se pieptene decât o dată pe an.

În 1847, în capela din incinta cetății s-au căsătorit poetul maghiar Petofi Sandor și Iuliana Szendrei, fiica intendentului cetății.

Chiar dacă cetatea a fost refăcută, ea nu s-a mai ridicat niciodată la importanța pe care o avea în evul mediu. De-a lungul timpului, s-a degradat și a fost abandonată, mai rămânând un turn, misterioasele pivnițe și câteva ziduri. O parte a cetății din Ardud a fost reabilitată printr-un proiect cu finanțare europeană, fiind deschisă oficial publicului în 2012 și inclusă într-un circuit turistic. Astăzi, orice vizitator poate pătrunde într-o parte a pivnițelor și în turnul care și-a recăpătat strălucirea de odinioară.

AGERPERS/(AS — autor: Gheorghe Pietrar, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva