Facebook Twitter Email

Primul târg european al castelelor va fi organizat, anul viitor, în municipiul Hunedoara de Primăria și Castelul Corvinilor din localitate, evenimentul având ca scop promovarea potențialului turistic de care dispun aceste monumente istorice de pe întregul continent.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Evenimentul cultural intitulat ‘Târgul European al Castelelor’ este programat în perioada 1-3 mai 2015, iar organizatorii au lansat deja primele invitații de participare la această manifestare pentru muzeele, castelele, palatele și cetățile din Europa. În cadrul târgului, expozanții își vor putea face cunoscută oferta și își vor putea prezenta principalele elemente de atracție turistică și istorică pentru vizitatori.

‘Castelul Corvinilor, locul în care va fi găzduit acest eveniment, este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa, aspect care conferă acestui eveniment un anumit prestigiu. Acest prestigiu va fi consolidat în timp prin popularitatea pe care o va căpăta datorită expozanților care doresc să ni se alăture și a numărului de vizitatori’, a declarat miercuri directorul Muzeului Castelului Corvinilor Hunedoara, Costin Tinca.

 ‘Târgul European al Castelelor’ se bucură deja de confirmarea prezenței a șapte participanți, cum sunt Palatul Godollo și Castelul Rakoczi din Ungaria, Castelul La Mota din Spania, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Național Peleș, Muzeul Țării Făgărașului—Cetatea Făgăraș și Muzeul Județean Argeș-Cetatea Poenari.

 Lista participanților rămâne deschisă, muzeele, palatele, castelele și cetățile interesate de acest prim eveniment având posibilitatea să afle mai multe informații adresându-se Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara.

Târgul ar urma să aibă loc în primăvara fiecărui an.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Blada, editor: Diana Dumitru

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva