Facebook Twitter Email

 

Joimăriţa sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia românească, nume ce derivă din Joi-Mari (Joia Mare).

Joimăriţa a fost la origini o zeitate a morţii, care supraveghea focurile din Joia Mare, aprinse pentru cinstirea strămoşilor, dar treptat a devenit un personaj justiţiar, ce luptă împotriva lenei. Ea este patroana torsului şi a ţesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor. Locuieşte în munţi şi apare sub aspectul unor roţi de fum, foc şi sub forma unei femei voinice şi slute.

Joia Mare este ziua de cinstire a memoriei strămoşilor, iar Joimăriţa veghează la respectarea acestui cult. Pentru că de Joi Mari e frig, în dimineaţa şi în seara acestei zile în curte se fac focuri pentru morţi, pentru a avea la ce se încălzi şi pentru a avea lumină (se dau de pomană apă sau colaci; uneori se aprind lumini pentru fiecare mort al familiei).

Credinţa este că, în această zi, morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor (sâmbăta dinainte de Rusalii sau Duminica Mare), când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, când morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp, se aşează pe streaşina casei ori în curţi, pe scaune aşezate special, ca să se odinească sufletele strămoşilor.

În Joia Mare, dis-de-dimineaţă, se împart, între neamuri şi la săraci, pâine, curechi (varză), mazăre, fasole, baraboi (cartofi), pe care le pun în ulcele noi, frumoase, împodobite cu floricele numite brebeni. Se face un colac lung, numit uitata, care se dă pentru morţii uitaţi. Se duc femeile la tămâiat şi aruncă două căldări de apă pe mormânt; după aceea merg la gârlă şi aruncă nouă căldări cu apă pe iarbă verde. Apoi mai duc apă de pomană pe la femeile neputincioase. Această lucrare se face timp de nouă joi după Paşti.

În Oltenia, în Joia Mare se făcea foc în faţa casei, iar femeile aduceau în jurul lui atâtea scaune câţi bărbaţi erau în casă. Pe scaune aşezau joimăriţe (căni) cu apă şi îmbodobite cu frunze verzi, iar deasupra se punea un pupoi (colăcel), se tămâiau şi se dădeau de pomană. Tot în Oltenia există obiceiul de a se aprinde focuri din boji în curte şi la cimitir, la capătul fiecărui mormânt, acolo unde femeile veneau dimineaţa la tămâiat. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

sursa: financiarul

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva