Scădere drastică a producţiei 

Conform datelor statistice, înainte de 1989 producţia anuală de minereuri neenergetice depăşea 20 de milioane de tone, ca la numai opt ani după revoluţie producţia să scadă la jumătate. Ceea ce a urmat arată adevăratul dezinteres al clasei politice: în 2007, anul aderării României la UE, producţia a ajuns la doar 50.000 de tone de minereu metalifer. Şi la cărbune s-au înregistrat scăderi semnificative, însă mare parte din energia electrică produsă în România se bazează încă pe această resursă. În prima jumătate a acestui an însă companiile miniere de stat au fost nevoite să reducă programul de lucru al ortacilor, întrucât nu a mai existat cerere pentru energia produsă de complexurile energetice din Oltenia, din cauza preţurilor de producţie mult mai ridicate decât la unităţile care folosesc alte resurse energetice.

Când vine vorba de resurse, în ultima strategie a industriei miniere pentru perioada 2012-2035 se menţionează că resursele de lignit (circa 3.300 mil. tone) şi huilă (peste 600 mil. tone) ne ajung pentru câteva sute de ani, mai exact aproape 500, la lignit, şi aproape 100 de ani, la huilă, în situaţia în care, în 2011, producţia de lignit a fost de aproape 33,3 mil. tone, iar la huilă – de 2,12 mil. tone. Însă puterea calorifică scăzută şi lipsa unor tehnologii moderne pun în pericol exploatarea celor două resurse importante ale României.

În cazul minereurilor polimetalice, termenele de epuizare sunt relativ îndelungate. Aceste minereuri sunt dispersate în 145 de zăcăminte, cu 28 mil. tone rezerve posibil de exploatat, 25 de perimetre având licenţe de exploatare, dar sunt în prezent închise sau în procedură de închidere. În subsolul României se mai regăsesc 760 de milioane de tone de minereuri auro-argentifere, conform estimărilor specialiştilor. Atât la minereurile polimetalice, cât şi la cele auro-argentifere, în anul 2011 producţia a fost zero. Dacă în cazul minereurilor polimetalice cauzele neexploatării au fost menţionate mai sus, în cazul minereurilor auro-argentifere trebuie amintit faptul că România nu a produs nici măcar un gram în ultimii ani din cauza tărăgănării proiectului de la Roşia Montană (jud. Alba) sau de la Certej (jud. Hunedoara).

Alt minereu care a reintrat în interesul investitorilor străini este cel cuprifer. Reprezentanţii ministerului estimează resursele de cupru la 443 milioane de tone, producţia în 2011 fiind de puţin peste 31.000 de concentrat cupros. În primăvara anului trecut, procesul de privatizare al companiei de stat Cuprumin a eşuat, iar acum autorităţile încearcă o nouă privatizare la care speră să atragă investitori de prestigiu, aşa cum a menţionat şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, prezent la conferinţa organizată, săptămâna trecută, de Capital, cu tema „Industria extractivă, o posibilă soluţie de relansare a economiei româneşti“.

Autor: Ciprian Mailat 

sursa: Capital