Search
Facebook Twitter Email

Scriitorul și istoricul Alexandru Odobescu s-a născut la 23 iunie 1834, la București. Este fiul generalului Ioan Odobescu.

Alexandru Odobescu, scriitor și istoric, membru al Academiei Române

După studii la Colegiul ”Sf. Sava” din București, este trimis, în 1850, la Paris, unde își ia bacalaureatul în litere (1853) și frecventează diverse cursuri la Sorbona, fiind interesat mai ales de arheologie și antichitățile clasice. Participă la activitatea Societății ”Junimea română”, fiind în legătură cu cercurile radicale ale emigrației, mai ales cu C.A. Rosetti, conform ”Dicționarului scriitorilor români”.

A debutat ca scriitor publicând în revista “Junimea română”, organ al societății cu același nume din Paris, articolul “Muncitorul român” (1851), influențat de gândirea lui N. Bălcescu. Tot în cadrul societății “Junimea Română” ține conferința “Viitorul artelor în România”, opinând pentru o orientare a artei românești în strânsă legătură cu tradițiile națiunii, cu folclorul.

Studiul său “Bazele unei literaturi naționale” subliniază, în sens clasicizant, importanța literaturilor vechi, greacă și latină, ca modele fundamentale pentru literaturile moderne. Odobescu a mai scris poezii originale, a tradus îndeosebi din autori clasici (Homer, Hesiod, Horațiu, Vergiliu ș.a.), dar și din scriitori contemporani (Beranger, adaptări din Michelet și Vigny) ș.a.

Revenit în țară, se căsătorește, în 1858, cu Alexandra (Sașa) Prejbeanu, fiica generalului rus Pavel D. Kiseleff.

Alexandru Odobescu, scriitor și istoric, membru al Academiei Române

A îndeplinit diverse funcții: șef al Biroului francez la Secretariatul de Stat (1857), procuror la Curtea de Apel (1859), membru în Comisia pentru adunarea materialelor și formarea unei istorii naționale (1860), director în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice (1862-1863), director în Ministerul Agriculturii, Comerțului și Lucrărilor Publice (din 1863), ministru ad-interim la Culte (1862) și la Externe (1863), ministru al Cultelor (1863). A fost comisar al Principatelor Unite la Expoziția Universală din Paris (1865-1867), profesor de istoria arheologiei la Universitatea din București (1874), director al Teatrului Național din București (1874-1876), secretar la Legația României din Paris (1881—1885) și, în ultimii ani, director al Școlii Normale Superioare din București (1891-1894).

În revista “România literară” (1855) publică poezii, un studiu, temeinic informat, “Satira latină”, și nuvela istorică “Mihnea Vodă cel Rău”.Cinci ani mai târziu apare, în “Revista Carpaților”, “Doamna Chiajna”. Cele două vor fi publicate în 1860 sub titlul ”Scene istorice din cronicile românești”.

Împreună cu D. Berindei, P. Iatropol, G. Crețeanu editează în 1861 ”Revista română pentru științe, litere și arte”.

În 1868 scoate “Revista română”, în care publică studii și eseuri despre tradițiile culturii și ale scrisului românesc — “Poeții Văcărești”, “Psaltirea tradusă în românește de Diaconul Coresi”, “Câteva cuvinte asupra lui N. Bălcescu și scrierile sale” ș.a.—, despre poezia populară ș.a. În aceeași publicație a mai apărut “Câteva ore la Snagov”, amestec ingenios de erudiție și relatări de călătorie, cu excelente descrieri de natură și evocări de cadru istoric. ”Pseudo-Kynegetikos” (”Fals tratat de vânătoare”), capodopera lui Odobescu, o scriere cu totul originală, apare în 1874.

Criticul și istoricul literar Șerban Cioculescu situa ”Pseudo-Kynegetikos” între ”opera eseistică” și cea ”pur literară” a lui Odobescu, ca fiind ”și o operă convențională, în care interferența literaturii și a arheologiei e mai strict calculată decât oriunde, o lucrare de strădanie strălucită, dar prea stăruitor prezentă, la tot pasul”, iar Tudor Vianu spunea despre această lucrare că avem de-a face cu ”un eseu, cel dintâi al literaturii noastre”.

Este chemat la Universitatea din București, din inițiativa lui Titu Maiorescu, pentru a ține un curs liber de istoria arheologiei, care pentru Odobescu înseamnă nu numai istoria vestigiilor proto—și preistorice, ci și istoria artelor și civilizației. Cursul este publicat, parțial, în 1877 (”Istoria arheologiei”). În 1881 i se oferă, în diplomație, un post de secretar de Legație la Paris, pe care-l ocupă până în 1885, timp în care lucrează la monografia privind ”Tezaurul de la Pietroasa”, pe care o consideră drept opera sa de căpătâi. De altfel, ”Tezaurul de la Pietroasa” și-a dobândit o popularitate internațională în 1867, când, prin grija lui Alexandru Odobescu și sub supravegherea acestuia, a fost prezentată la Expoziția Universală de la Paris.

Devine membru titular, în 1870, și secretar general (2 iul. 1879-2 apr. 1881) al Academiei Române. Ca membru al Academiei, a combătut curentele etimologiste și puriste în problemele limbii și a contribuit la impunerea ortografiei fonetice.

Alexandru Odobescu a murit la 10 noiembrie 1895, la București.

AGERPRES(Documentare: Ruxandra Bratu; redactor Arhivă foto: Vlad Rușeanu; editor — Anca Pandea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva