Search
Facebook Twitter Email

Podgoria Ștefănești-Argeș este situată în zona de contact a Podișului Cândești cu Câmpia Română, întinzându-se pe o lungime de peste 40 km, sub forma unei fâșii cu lățimi variabile. Podgoria este dispusă paralel cu râul Argeș, între municipiul Pitești, în extremitatea vestică, și orașul Găești, în cea sud-estică.

În imagine: Sediul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) din localitatea Ștefănești

Podgoria a fost atestată documentar ”…din 20 Mai 1388, când Mircea cel Mare (1386-1418) întărea Mănăstirea Cozia cu multe vii situate în Dealul Piteștilor și hotarul Călineștilor”, așa cum se menționează în volumul omagial ”Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești-Argeș, 1989”, dar denumirea de Ștefănești a apărut în documente abia în 1452.

Cu secole în urmă, viile din podgorie se întindeau pe o suprafață mult mai mare decât în prezent, plantații viticole situându-se pe versanții din apropierea apelor: Râul Doamnei, Valea Mare, Râncăciov, Cârcinov, Glâmbocel și Potopul.

Calitatea vinurilor produse în podgorie era apreciată încă din secolul al XVII-lea. Astfel, Paul de Alep scria, în ”Călătoriile patriarhului Macarie”, că ”Aici se face un vin bun și dulce, care are un mare renume, fiind cel mai bun din toate vinurile produse în Țara Românească”. Miron Costin (1633-1691), care era un mare admirator al vinurilor moldovene, laudă și vinurile din această podgorie: ”Pitești, unde sunt vinuri dulci…”, potrivit acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii, în volumul ”Podgoriile și vinurile României”.

Pe atunci, plantațiile viticole aparțineau mai mult mănăstirilor sau boierilor, fiind amplasate pe terenuri favorabile viticulturii, drept dovadă stând înscrisurile în care se pomenește de ”dealul cu vii”, ”plaiul cu vii” sau ”loc de vie”.

Numeroase hrisoave atestă faptul că domnitorii munteni Matei Basarab (1622-1654) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714) dețineau vii întinse în aceste locuri. Culesul viilor reprezenta un adevărat eveniment. Oenologul Mihai Macici amintește, în cartea ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”, despre o lucrare din anul 1902, în care se consemna că: ”Se deșerta Capitala de boieri care, ca și Domnul cu curtea lui, veneau să-și culeagă viile din această podgorie. Goleștii, Leordenii, Grădiștenii, Floreștii, Bălăcenii, Crețuleștii, Izvoranii și alți boieri erau toți proprietari de vii în dealurile Piteștilor […]. La culesul viilor, dealul întreg din Coasta Câmpului, de-a lungul Izvoranilor, Ștefăneștilor, Vrăneștilor și până la Leordeni erau numai chiote, jocuri și veselie”.

Nicolae Iorga consemna, mai târziu, că domnitorul Constantin Brâncoveanu ”… de la Pitești, și nu din altă podgorie, a ales vinul pe care l-a trimis judelui Brașovului și generalilor austrieci a căror bunăvoință dorea s-o câștige”, potrivit acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii în lucrarea amintită. Interesul manifestat atât de mănăstiri, cât și de marile familii boierești, și îndeosebi de domnitori, pentru plantațiile viticole din această zonă se explică și prin faptul că cele mai renumite vii din Țara Românească erau cele din Dealu Mare și de la Pitești, regiunea fiind cunoscută drept ”Dealurile Piteștilor”.

În secolul al XVIII-lea, centrul podgoriei se stabilește la Ștefănești, devenit târg pentru vânzarea vinului cu ridicata, dar spre începutul secolului al XIX-lea, viticultura este retrasă înspre sud, diminuându-și ponderea.

Înainte de dezastrul filoxeric, survenit la sfârșitul secolului al XIX-lea, în podgorie se cultivau doar soiuri vechi românești și predominau, la fel ca în prezent, soiurile albe pentru vin, dar existau și plantații cu struguri pentru vin roșu. În multe localități se cultiva Gordinul, urmat de Braghină, Razachie, Tămâioasă, Berbecel, Corb, Bășicată și Coarnă. În secolele XVII-XIX, până la dezastrul filoxeric, podgoria se situa pe locul al II-lea între podgoriile Munteniei, după Dealu Mare.

Dezastrul filoxeric de la sfârșitul secolului al XIX-lea a făcut, însă, ca suprafața viticolă din podgorie să se diminueze mult. Alături de soiurile nobile au apărut numeroase suprafețe plantate cu hibrizi direct producători. În 1893, s-a înființat, la Goleștii-Badi, o pepinieră viticolă pentru producerea vițelor altoite, cu scopul refacerii viticulturii românești. La 28 ianuarie 1907, a luat ființă Societatea agricolă de viticultură ”Sf. Ștefan” din Pitești, iar în 1919 — prima cooperativă viticolă din România, numită inițial ”Cârcinovul”, apoi ”Dealul Topoloveni”, notează Valeriu D. Cotea în volumul mai sus menționat. În pepinierele din podgorie se altoiau acum soiuri autohtone, printre care Crâmpoșie, Gordan, Braghină, Tămâioasă, Coarnă, Negru mare, Negru vârtos, Vulpe, dar și soiuri străine, precum Riesling, Semillon, Sauvignon, Muscat Ottonel, Muscat Frontignan, Pinot gris, Pinot noir sau Traminer, se menționează în volumul ”Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești-Argeș” (1989).

În 1959, a fost înființată Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești-Argeș, în 1969 a fost pus în funcțiune Complexul de vinificație, iar din 1980, unitatea s-a denumit Stațiunea de Cercetare și Producție Viti-Vinicolă Ștefănești. La 24 noiembrie 2004, stațiunea viticolă s-a transformat în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură, notează site-ul oficial al instituției, www.incdbh-stefanesti.ro.

În imagine: Pivnițele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) de la Ștefănești

Biotehnologia este o ramură tânără în știință, în cazul de față, biotehnologiile vegetale vizând utilizarea culturilor de celule vegetale și a tehnicilor de inginerie genetică, în scopul obținerii de noi soiuri cu rezistență la atacul agenților patogeni, la temperaturi scăzute sau ridicate, la secetă etc., precum și înmulțirea rapidă a soiurilor.

În colecția națională de germoplasmă, aflată în custodia Institutului, sunt păstrate, în prezent, peste 240 de soiuri de viță-de-vie libere de virusuri, cu care s-ar putea reface patrimoniul viticol al României. O serie de stațiuni viniviticole din țară își păstrează materialul genetic valoros la Ștefănești, printre acestea numărându-se Valea Călugărească, Drăgășani, Murfatlar, Pietroasa, Odobești sau Cotnari. ”Este o colecție unică în România. Tot acest material a fost selecționat în câmpurile de cercetare și producție ale stațiunilor viticole. Sunt și soiuri care au apărut în primii ani ai viticulturii și la care acum ne putem întoarce. Este vorba de un material viticol de înmulțire, din care se obțin butașii din categoria inițială, materialul de pornire. Dacă dispare un soi, îl putem readuce la viață”, a declarat, în anul 2013, pentru AGERPRES, directorul general al INCDBH Ștefănești, dr. ing. Constantin Tănăsescu.

În imagine: Spațiu de producție la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură (INCDBH) de la Ștefănești

La fel ca în trecut, plantațiile cu vie din această zonă se întrepătrund cu livezile de pomi fructiferi, cu pădurea și cu așezările, iar crearea podgoriei a necesitat executarea unor ample lucrări de modelare a versanților în terase și aplicarea unor măsuri pentru a crea un regim favorabil culturii viței-de-vie.

Podgoria Ștefănești cuprinde trei centre viticole, Ștefănești, Topoloveni și Valea Mare-Dâmbovița, și în toate cele trei, pe primul loc se situează producerea vinurilor albe de calitate superioară.

Potrivit oenologului Mihai Macici, în centrul Ștefănești, vârful calitativ este reprezentat de vinurile de Sauvignon, seci și demiseci, și de vinurile demidulci de Tămâioasă românească. Sortimentul este completat de vinurile albe seci sau demiseci de Chardonnay, Pinot gris, Fetească albă și de cele seci de Riesling italian, Fetească regală și Aligoté. De asemenea, aici se produc și vinuri roșii de Fetească neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot. Tot la centrul viticol Ștefănești se realizează și băuturi de tip Brandy, având la bază vinuri mai acide și mai slab alcoolice, obținute îndeosebi din Fetească regală.

În centrele viticole Topoloveni și Valea Mare — Dâmbovița, se produc vinuri albe de Fetească albă, Riesling italian, Sauvignon, Chardonnay, Pinot gris și Fetească regală, vinuri aromate de Tămâioasă românească și vinuri roșii din soiurile Fetească neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot, acestea din urmă având un plus de calitate față de cele obținute la Ștefănești, datorită acumulărilor mai mari de temperatură.

În imagine: Conacul Goleștilor

În podgoria Ștefănești, a fost construit, în anul 1640, Conacul Goleștilor, de către Stroe Leurdeanu, cu ajutorul meșterului Stoica, acesta fiind singura construcție laică medievală fortificată din țară. Regele Carol al II-lea a înființat, la 7 iunie 1939, Muzeul Dinicu Golescu, care s-a dezvoltat de-a lungul anilor cu noi expoziții care reflectă atât istoria familiei, cât și istoria culturii și civilizației tradiționale românești, notează site-ul oficial al instituției,www.muzeulgolesti.ro.

La Ștefănești — Argeș se află și domeniul familiei Brătianu, denumit Florica, după numele satului în care se află. Florica a fost prima fiică a lui Ion C. Brătianu, care a decedat în iarna anului 1865. ”Durerea părinților a fost grozavă și niciodată ștearsă”, își amintea sora ei, Sabina Cantacuzino, notează site-ul Centrului de Cultură ”Brătianu”, culturabratianu.ro. Domeniul Florica este situat în mijlocul unui vast parc dendrologic, înconjurat de podgoriile de la Ștefănești, și cuprinde un conac, o fermă, o capelă, o cramă, o gară și un observator astronomic. În capelă își dorm somnul de veci I. C. Brătianu, Ionel Brătianu, Vintilă Brătianu, dar și Dinu și Gheorghe Brătianu, decedați în închisoarea de la Sighet.

În imagine: Biserica Brătienilor de pe domeniul Florica din Stefănești — Argeș

După ce a fost oaspetele lui Ion C. Brătianu, în toamna anului 1868, Regele Carol I al României prezenta Vila Florica, într-o scrisoare datată octombrie 1868: ”Poziția acestei vile e sănătoasă și încântătoare, destul de sus, pe o coamă de munte, împrejmuită de vii… Din punctul cel mai înalt al vilei se desfășoară ochilor o panoramă măreață a Munților Carpați, de la Olt până la Valea Buzăului.”

Totodată, acad. Valeriu D. Cotea și colaboratorii amintesc de remarca academicianului I. Simionescu referitoare la podgoria Ștefănești: ”…în față spre răsărit, e culmea cu dealuri de la Florica numai vii, grădini și sprincene deluroase, printre care sunt presărate petele roșii, albe, ale vilelor cochete și caselor mai modeste. Valea Moselei nu e mai încântătoare decât această parte din Valea Argeșului”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva