Facebook Twitter Email

Pe lângă alte sejururi pe care Lidl le are în ofertă, doar pentru clienţii din Germania, recent, compania a introdus şi sejururile spre România. Acestea constă într-un circuit amplu, care include oraşele Bucureşti, Piteşti, Sibiu, comuna Biertan, Sighişoara, Lacul Roşu, comuna Hărman, Braşov, Bran, Predeal.

Sejurul include cazare şapte nopţi în cameră dublă la hoteluri de trei şi patru stele cu demipensiune, transport cu avionul cu un operator de renume, intrările la obiectivele stabilite, ghid vorbitor de limbă germană şi transferuri cu autocare moderne şi cu aer condiţionat.

Cât plăteşte neamţul să vadă România

Preţurile variază în funcţie de perioadă. Prin tour operatorul partener Lidl, germanii pot alege din şase serii, începând cu data de 3 aprilie, iar plecări cu avionul sunt doar din Munchen şi Frankfurt.

Spre exemplu, un cuplu ar avea de plătit 1.676 de euro pentru un sejur de opt zile cu demipensiune în perioada 3-10 aprilie 2012, cu plecare din Frankfurt. În funcţie de perioadă şi oraşul de plecare, preţurile sejururilor variază între 1.358 şi 1.676 euro/ două persoane.

Ce vor vizita

Traseul include vizite la Mănăstirea Cozia, Sibiu, Sibiel – unde turiştii sunt invitaţi la cină în casa unei familii de ţărani unde vor bea vin şi rachiu. Apoi, vizita continuă cu o oprire la Biertan şi Sighişoara. Traseul continuă spre Lacul Roşu, iar autocarul va trece prin Sovata şi Praid. În cea de-a patra zi, turiştii vor vizita Lacul Roşu şi Mănăstirile Agapia, Neamţ din Bucovina. Excursia continuă apoi cu vizite la Mănăstirile Moldoviţa, Suceviţa şi Voroneţ, dar germanii vor putea cumpăra vase de la un atelier de olărit. Itinerariul mai incluse şi vizite la Braşov, Bran – despre care oferta spune că mai este cunoscut Castelul lui Dracula. În ultima zi, după un periplu prin ţară, excursia se continuă cu vizitarea Arcului de Triumf, a Pieţei Revoluţiei, a Casei Poporului şi a Patriarhiei.

Sursa : www.money.ro

 

 

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva