Search
Facebook Twitter Email

Vâlcea este județul de sub munte al Munteniei cu un trecut împărțit între biserică și marile familii boierești, lăsând prezentului adevărate castele în miniatură, precum conacele Pârâienilor, Tetoienilor, Rudenilor, Zătrenilor, Măldăreștilor sau Otetelișenilor.

Pentru unele dintre acestea din urmă, soarta a fost cruntă, devenind, după 1947, sediile noilor colhozuri sau IAS-uri.

“S-au înregistrat adevărate crime ale ale demnității. Pian scos în curte, tablouri confiscate, cărți arse, biblioteci de carte veche au fost efectiv distruse, familii arestate sau trimise în exil. Vâlcea boierească a cunoscut cel mai mare dezastru, au fost prigoniți și s-a încercat efectiv ruperea legăturii omului de comunitate, mistificarea trecutului, demonizarea unui Duca sau Brătianu”, spune prof dr. Florin Epure, diectorul Direcției de Cultură Vâlcea.

Câteva conace au scăpat miraculos, întreținute până în 1990 de instituțiile care au funcționat acolo. Conacul Bălcescu și conacul Brătianu pot fi admirate și în prezent, iar altele au devenit chiar hanuri turistice — Oteteliș, Maldăr, Zătreanu.

Conacul Brătianu, un adevărat castel brâncovenesc în miniatură, veghează de pe cea mai înaltă colină a Mihăeștiului, lângă un frumos parc cu nuferi, lunca Oltului de jos de Râmnicu Vâlcea. Acesta a trăit și el, în 1949, o dramă când a fost “luat” de regimul comunist.

“Conacul de la Mihăești — Vâlcea este o construcție boierească veche, ridicată de omul politic și de stat liberal Vintilă Brătianu, probabil în anul 1926, pe moșia moștenită de la mama sa, Caliopia, din satul Măgura. Acesta este un monument istoric, clasat în Lista Monumentelor Istorice din 1991-1992. Covoarele oltenești de la conac, din perioada interbelică, au fost lucrate la Mănăstirea Bistrița, iar textilele de interior și costumele populare au fost confecționate chiar la conacul de la Mihăești al Brătienilor. Conacul a fost una din cele mai importante reședințe din județul Vâlcea a familiei Brătianu”, spune prof. Epure.

Acesta consideră că trebuie apreciată știința arhitectului de a armoniza artistic elementele occidentale pătrunse în arhitectura epocii cu elementele autohtone.

“Aripa dinspre est este, de fapt, un turn pe plan pătrat, de fapt o culă lipită de ansamblu, arcadele în plin cintru, preluate din arhitectura bizantină și devenite specifice și stilului brâncovenesc. Intrarea principală este situată chiar lângă intrarea în curtea bisericii, amănunt care o înfrumusețează și îi dă prestanță, ba chiar mai mult, lângă ea se află un puternic izvor cu apă proaspătă, captat de localnici și amenajat ca troiță pictată. După ce ai trecut de poartă, trebuie să urmezi un drum umbros, străjuit de arbori înalți, drum abrupt, destul de lung, cu serpentine, până în curtea luminoasă, amenajată cu spații verzi și o mică fântână arteziană. Toată incinta este oxigenată de arbori bătrâni, maiestuoși, este chiar și un pâlc de brazi aproape. Curtea este străbătută de alei pavate, pentru plimbare, cândva plimbările familiei Brătianu și ale musafirilor. Alte alei leagă conacul de clădirile anexă, clădirile ‘din vale’ și cele ‘din deal’. Mai sus de toate, pentru că aici tot terenul este în pantă, urmând înclinația dealului, începe pădurea. Dar până la pădure este ‘lacul cu nuferi’. Sătenii mai în vârstă își amintesc și acum că exista, cândva, chiar o ‘sărbătoare a nufărului’, o zi în timpul verii când se strângeau la lac cu mic cu mare, pentru a petrece”, precizează directorul Direcției pentru Cultură Vâlcea.

Istoricul vâlcean spune că, în timpul Brătienilor, Mihăeștiul s-a dezvoltat într-un ritm alert. Azi, localitatea este, cu cei aproape 10.000 de locuitori, cea mai mare comună din județ.

“În această localitate, unde se desfășurau manifestări culturale, veneau boieri cu trăsuri pentru a participa la seratele de pe lacul cu nuferi al lui Vintilă Brătianu. Aici erau cele mai frumoase seri de Crăciun, localnicii veneau cu plăcere să-i colinde pe Brătieni. Se venea de la București, mai ales în perioada în care Vintilă a fost premier. Mihăeștiul avea acea trăsătură de reședință aristocrată. Prim-ministrul Vintilă Brătianu și soția sa, despre care bătrânii satului spun că erau oameni drepți și ajutau pe multă lume, aveau grijă și de copiii orfani pe care îi trimiteau la școală, pe cheltuiala lor. Dar acest sprijin nu se oprea aici. Pe mulți i-au ajutat să ocupe funcții înalte, iar pe alții să-și găsească serviciu. Familia Brătianu a adoptat un orfan de război, pe nume Gheorghe Crânguș, care avea să-i fie tovarăș de joacă unicului lor fiu, Vintilică”, spune prof.Epure.

Aici, la conacul de la Mihăești, s-a stins omul politic Vintilă Brătianu, chiar în preajma Crăciunului (22 decembrie 1930), la vârsta de 63 de ani. După moartea sa, conacul a rămas soției Lia, fiica lui Anastase Stolojan, dar a fost naționalizat de statul comunist în anul 1949 și transformat în spital, cu 150 de paturi, pentru bolnavii  de plămâni. Dar “preluarea nu a fost una de bună voie”.

Regimul comunist a căutat aproape un an pretexte pentru a scoate familia Brătienilor din conac și, după amenințări, presiuni, “incendii cu autor necunoscut”, au reușit. Sub motivația socială de a construi un “așezământ medical”, i-au obligat pe Brătieni să doneze moșia și palatul pentru a nu fi considerați “dușmani ai sănătății oamenilor amărâți”.

“Lia Brătianu nu a avut încotro, plus că i s-au inventat niște datorii uriașe către stat. A donat proprietatea și a cerut prin actul de donație ca destinația palatului să fie cu adevărat una pentru sănătate publică, și nu altceva. Ce a urmat după naționalizare, în săptămâna după ce Lia a părăsit conacul, a fost un dezmăț. Se spune că focul în care a ars biblioteca lui Vintilă s-a văzut câteva zile pe deal, pianul dezmembrat, mobilier vechi luat și tablouri furate. Un maxim al defulării, oamenii din sat însă nu au dorit să participe la acest dezmăț, era încă prea mare respectul pentru cei care au locuit și trăit acolo”, spune Epure.

Conacul devine astfel sanatoriu TBC, iar personalul medical care a lucrat aici a avut grijă de tot ce a găsit, a păstrat și chiar au reparat ce se stricase.

“Poate că a fost și șansa acestui conac sau chiar miracolul de a rămâne peste timp, dacă ne gândim doar la soarta conacului Lahovary de la Slăvitești care a fost efectiv ras de pe fața pământului, după ce a ajuns sediu de IAS. Dacă se întâmpla să ajungă gospodărie agricolă sau sediu de IAS, am fi asistat poate în timp la ruinarea și a palatului Brătienilor de la Mihăești”, completează acesta.

După 1990, sanatoriul TBC devine spital, primind numele de Spitalul de Pneumoftiziologie “Constantin Anastasatu”, pentru că toți medicii spitalului din acel moment fuseseră studenții profesorului Constantin Anastasatu. Se obțin bani de la Ministerul Sănătății pentru consolidarea construcțiilor care erau pe cale de a se prăbuși, dar și, ulterior, de la Consiliul Județean, pentru diverse lucrări de investiții. În ceea ce privește reabilitările și modernizările, trebuie menționat faptul că s-au făcut cu mare grijă, căutându-se să se păstreze cât mai mult din spiritul vechii construcții. Astfel, termopanele au fost montate prin interior, lăsând spre exterior vechea tâmplărie, s-au păstrat: uși, șemineul de la parter, porțiuni din lambriul original, balustrada scării interioare, lemnăria fiind unul din punctele cheie ale frumuseții construcției.

Astfel, s-a reușit ca una dintre bijuteriile istoriei României, reședința lui Vintilă Brătianu, să fie salvată de la dispariție. Conacul Brătienilor de la Mihăești rămâne peste ani unul din obiectivele frumoase ale județului, aflat la doar 15 kilometri de Râmnic, pe una dintre cele mai înalte coline ale cele mai mari comune din județ.

AGERPRES/(AS — autor: Liviu Popescu, editor: Vicențiu Purcărea)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva