Facebook Twitter Email

În fiecare an, în luna septembrie se sărbătorește Ziua Diplomației Române, pentru omagierea tradiției diplomatice românești și pentru stimularea activității Corpului diplomatic și consular al României, data fiind stabilită de ministrul de externe. Organizarea acestei zile a fost instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României, art. 61.

Reuniunea Anuală a Diplomației Române, organizată la Palatul Cotroceni, 2013

Începând cu anul 2005, Ziua Diplomației Române s-a sărbătorit la 1 septembrie, în preajma Reuniunii Diplomației Române, organizată anual de Ministerul Afacerilor Externe, eveniment dedicat Corpului diplomatic și consular român, fiind un bun prilej pentru evaluarea activității diplomatice desfășurate în ultimul an și pentru stabilirea principalelor direcții de acțiune pe termen mediu și lung. La acest eveniment participă înalți demnitari ai statului român: președintele României, prim-ministrul, președinții Senatului și Camerei Deputaților, membri ai Guvernului și ai Parlamentului, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, șefii de misiuni diplomatice ai României, consuli generali, directorii institutelor culturale românești, reprezentanți ai corpului diplomatic străin acreditat la București, reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic și de afaceri, mass-media. Agenda cuprinde cele mai importante teme de politică externă din ultimul an de activitate al diplomației românești, precum și provocările cu care se confruntă corpul diplomatic și consular al României în funcție de transformările din mediul politic internațional.

În cadrul reuniunii, sunt acordate ordine și medalii diplomatice membrilor corpului diplomatic și consular al României pentru contribuții meritorii la afirmarea diplomației românești pe plan internațional, în conformitate cu prevederile art. 62 din legea amintită mai sus.

Reuniunea Diplomației Române din 2014 a fost organizată în perioada 27-29 august și au fost invitați speciali: Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova și Maia Panjikidze, ministrul de externe al Georgiei.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva