ROMANIA

Lumea fara Romania

EXCLUSIV ANTENA3.RO. “În `75 stăteam la coadă la cardiologie şi mă ţinea doctorul la uşă până la nouă seara, cu toate că aveam şi pachetul de Kent în buzunar”. Aşa începe povestea inginerului diplomat Victor Bogdan, inventatorul preparatului Apisan Forte, un supliment alimentar care vindecă mai multe forme de cancer, printre care cel de sân, plus afecţiuni ale ficatului, insuficienţa renală, depresia sau atacurile de panică. “Am fost foarte bolnav cu inima, trebuia să mă vindec, aşa că am căutat alte forme de tratament, în afara celui medicamentos. Nu m-am mai dus la cardiologi şi m-am apucat de apicultură”, spune Victor Bogdan.   Miraculosul preparat al inginerului este un supliment nutritiv apiterapic preparat prin combinarea ştiinţifică a componentelor din mierea de albine. Compoziţia chimică şi biologică a preparatului se bazează pe cercetări de laborator şi pe studii clinice efectuate cu produse apicole în România şi în lume, la care se adaugă experienţa lui Victor Bogdan. Acesta şi-a brevetat invenţia la O.S.I.M. în anul 2006.

Cu trei ani înainte însă, “au plătit străinii un program să vadă cum stau bătrânii cu sănătatea şi, când m-am dus la cardiologie, mi-a spus doctoriţa că am inimă de cosmonaut”, povesteşte Bogdan Victor. Inventatorul declară că, din 1975, când avea probleme mari cu inima, a consumat o jumătate de tonă de miere, şi rezultatele se văd. Mărturia celor care au fost vindecaţi prin intermediul tratamentului cu Apisan Forte este însă şi mai grăitoare în privinţa proprietăţilor curative ale preparatului.   La începutul acestui an, Victor Bogdan a primit o scrisoare de mulţumire de la una dintre pacientele sale. Doctorii îi depistaseră în ianuarie 2007 un nodul cancerigen la sân şi multiple formaţiuni tumorale în stadiul de metastază, la ficat. Pacienta s-a vindecat într-un an, urmând tratamentul indicat de Victor Bogdan, cu Apisan Forte, şi un regim alimentar strict, denumit BG1.O altă pacientă, Elena Bălănean, a ţinut să îi mulţumească public pentru că s-a vindecat de cancer renal, şi a apelat la presă pentru acest lucru. Doctorii de la Spitalul de Oncologie din Cluj îi spuseseră Elenei Bălănean că mai are doar şase săptămâni de viaţă deoarece avea rinichiul stâng extirpat, iar la cel drept i se depistase o tumoră cancerigenă. Pacienta s-a vindecat după trei ani de la începerea tratamentului recomandat de Bogdan Victor.

La Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva, care a avut loc în aprilie 2008, Victor Bogdan a primit medalia de aur şi felicitările juriului pentru Apisan Forte, considerat cea mai bună invenţie la categoria sa. Victor Bogdan, de profesie inginer diplomat, a urmat pe parcursul mai multor ani cursuri profesionale de apicultură ştiinţifică. Este preocupat şi de alte terapii naturale neconvenţionale precum kinetoterapia sau automasajul, şi nu se limitează la a oferi soicitanţilor doar Apisan Forte, ci şi sfaturi “pro sănătate”, aşa cum se exprimă chiar el. Victor Bogdan a fost prezent la Salonul Internaţional de Invenţii, Cercetare Ştiinţifică şi Tehnologii Noi – Inventika 2008, care a avut loc săptămâna aceasta la Romexpo. Dacă doriţi să aflaţi informaţii despre cum îl puteţi contacta pe inginerul diplomat Victor Bogdan puteţi să ne strieţi la adresa site@antena3.ro, urmând să primiţi un răspuns pe adresa dumneavoastră de e-mail. Florin Tulbure, Antena3.ro

Sursa: http://www.antena3.ro/romania/un-roman-a-descoperit-medicamentul-care-vindeca-bolile-de-inima-si-cancerul-55003.html

NATO cauta in Romania legendara apa a nemuririi Petre Dogaru Fara indoiala ca serviciile de informatii ale NATO, cea mai puternica alianta politico-militara din toate timpurile, sunt mereu pe faza. Astfel se explica cum au aflat de apa cu proprietati curative care tasneste dintr-o stanca pe coclauri putin umblate din muntii aflati la 13 km de Comarnic, pe Valea Prahovei, din izvorul Sapte Bolovani, cunoscut mai bine doar de cativa padurari. Izvorul Sapte Bolovani, vizitat de experti ai Atlanticului de Nord Expertii NATO din Berlin s-au aventurat in primavara anului trecut pana la Bolovani, recoltand apa in niste recipienti, continut ce a aratat, in urma unor analize sofisticate de laborator, ca lichidul nu contine deloc nitrati, fiind cel mai pur din Europa. In decembrie 2006, compania FURRY INFOR SRL din Campina a concesionat prin licitatie izvorul si terenul aferent de la Bolovani, pe o perioada de 49 de ani. Directorul firmei respective i-a declarat ziaristei Laura Pistol de la “Ziua”: “Nici nu am castigat bine licitatia – asta se intampla la inceputul acestei luni – si ne-am pomenit cu o scrisoare prin care ni se propunea o colaborare. Reprezentantii NATO doreau ca noi sa imbuteliem si sa distribuim apa de la Bolovani trupelor aflate in misiune pe teritoriul tarii noastre. Proiectul va fi demarat in vara anului viitor, iar in prima faza va trebui sa cumparam utilaje pentru captarea si transportul apei din munte. Acest lucru presupune montarea unei conducte de 15 km care sa strabata intreaga zona muntoasa. Investitia va ajunge la cel putin un milion de euro. Apoi, in etapa a doua, vom construi pe DN 1, la kilometrul 108, o fabrica moderna de imbuteliere” . Investitia poate redresa simtitor bugetul local si rata somajului din orasul Comarnic. In afara de gradul exceptional de puritate a apei de la izvorul Sapte Bolovani, despre proprietatile curative ale lichidului pentru diverse maladii nu se stie aproape nimic. Cu totul altfel stau lucrurile in zona numita SAPTE IZVOARE de pe versantul estic al muntilor Bucegi, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, cu cele de la Sapte Izvoare, aflat la circa 7 km de Herculane, pe drumul spre Baia de Arama, sau cu Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la Poalele Muntilor Fagaras. Pentru a radiografia proprietatile curative ale apelor respective trebuie sa coboram cu opt milenii intr-o istorie care ne va rezerva in viitor multe surprize. Nucleul spiritual al contestatului Imperiu Pelasgic Nicolae Densusianu, membru corespondent al Academiei Romane la sectiunea istorica, si-a petrecut 40 de ani din viata pentru a dovedi, in 1913, in monumentala sa lucrare “Dacia prehistorica” , ca suntem stramosii celui mai mare imperiu din istoria omenirii – Imperiul Pelasgic. Teoriile si interpretarile lui Densusianu sunt in mare parte depasite, multe sunt eronate, dar sunt si elemente confirmate de sapaturile arheologice. DACIA PREISTORICa indica un nucleu spiritual al Imperiului Pelasgic, perimetrul cuprins intre Portile de Fier, Muntii Bucegi si Muntii Buzaului. In afara de izvorul de la Sambata de Sus, care nu se afla in respectivul perimetru, celelalte doua locatii mentionate sunt. Densusianu, plecand de la rationamentul ca termenul “Coloanele lui Heracles (Hercule)” reprezinta numai un simbol legat de templul legendarului erou semizeu, localizeaza extrema de vest a Centrului spiritual neolitic al pelasgilor la Portile de Fier, nu departe de statiunea Baile Herculane. Cu prilejul construirii in cooperare romano-iugoslava la Portile de Fier a cunoscutei hidrocentrale, a fost scoasa la iveala o asezare urbana veche de 80 de secole. Este vorba de LEPINSKI-VIR, descoperita pe malul sarbesc, care a fost mutata, portiune cu portiune, pe o platforma speciala aflata la 20 de metri deasupra nivelului Dunarii. Aceasta descoperire locala, neindeajuns de cunoscuta marelui public, a echipei de arheologi din tara vecina, condusa de D. Strejovic, constituie o dovada de necontestat ca civilizatia europeana nu isi are geneza in cea din Orientrul Apropiat. In 1968, s-a stabilit ca asezarea avea trei straturi de cultura, un urbanism dezvoltat, cu o deosebita dezvoltare artistica vadita in “protorealismul” sculpturilor, iar studiul scheletelor duce la concluzia ca acestea apartin unui tip european robust, varianta a lui Cro-Magnon, dar specialistii sunt de parere ca a avut si precursori. “Urbea” era prevazuta cu doua axe principale, fiind o inovatie extraordinara, locuintele, de dimensiuni iesite din comun pentru perioada respectiva, erau captusite cu o tencuiala hidrofuga. Casele sunt dispuse intr-o perfecta simetrie, toate avand forma trapezoidala, sau mai precis sectiune tronconica de 60 de grade, care se putea realiza numai prin cunostinte matematice precise, in opinia academicianului Nicolae Teodorescu. Cu cele opt milenii vechime, Lepinski-Vir e cu 1.160 de ani mai “batrana” decat prima asezare urbana din istoria omenirii, atestata arheologic in apropierea Ierihonului, “orasul preistoric” de la Portile de Fier fiind in plina inflorire cand Sumerul nici nu exista. Nu este exclus ca varianta Cro-Magnonilor de langa Herculane sa se fi tratat de intinderi musculare si de lovituri la oase in mofetele naturale cu apa care atinge 80º in unele locuri, de pe Valea Cernei, pe marginea soselei de la Herculane la Baia de Arama, zona cunoscuta de mosi-stramosi ca Sapte Izvoare. La mijlocul anilor ’80, un batran staroste de ciobani din Vama Strunga de pe Valea Ialomitei, Baci Farcas, a istorisit unor turisti cateva legende sacre ale dacilor, legende care coborau la stra-strabunicii acestora in timpuri imemoriale; o piatra (probabil un meteorit – n.n.) a cazut din inaltul cerului, aprinzand o parte din padurea din muntii de basm, un singur om avand curajul sa se apropie de roca infricosatoare si sa o duca in pestera sa, fiind folosita la iscarea focului si la iluminat, apoi la vanatoare. Proprietatile sale erau magice: stapanea timpul si dirija destinele. Brusc, au disparut si piatra, si posesorul ei, dar acesta aparea cateodata in plina noapte ca o aura luminoasa care lua forma unui batran. Cu timpul, oamenii au inceput sa ii aduca ofrande ciudatei aratari numite de Baci Farcas Zeul Necunoscut sau Zeul din Grota. Pornind de la maxima ca orice legenda are un sambure de adevar, Strabon din Amaseia, cel mai important geograf al antichitatii, scria in al doilea deceniu al erei noastre despre preotii sau “profetii” pelasgi ca acestia erau oameni atotstiutori, priceputi la interpretarea viselor, a oracolelor si a semnelor divine, locuind in lacasuri subterane, “Katagoian” sau “Kagoian”. Povestitorul si-a depanat in continuare legenda, mentionand ca Zeul din Grota a devenit Mos Timp, pentru ca acesta, fiind nemuritor, putea sa stapaneasca timpul. Ceausescu era foarte interesat de Tinerete Fara Batranete In ciclul de legende de la Vama Strunga se numara si cea a lui Zamolxis, cel ales de Steaua-Mama, care a dat nastere Pietrei Sacre, sa fie initiat din randul celor mai destoinici geto-daci liberi. La porunca Duhului Pietrei Sacre din Muntele Ascuns, Zalmoxis a colindat lumea larga, singura cale spre a intelege puterea pietrei. La plecare, Sfinxul, paznicul cu chip de granit al Triunghiului Sacru si a Pietrei Sacre, l-a povatuit: “Timpul este prietenul tau. Inca nu-l poti stapani, dar el te asteapta sa inveti asta “. Intors in patrie, Zamolxis a inceput sa propovaduiasca printre geto-daci despre intelepciune, credinta si suflet si, impartind dreptatea, fapte ce au ajuns la urechile regelui care l-a numit Mare Preot. Dupa sute de ani, Zamolxis a fost coborat in inima muntelui, devenind zeu nemuritor, iar dupa alte sute de ani, un ostean care a pazit toata viata hotarele Daciei a fost transformat in OMU, cel mai inalt munte pentru eternitate, “prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga”. Dupa foarte multi ani, functia de Mare Preot trecuse la mai multi alesi de ursitoare, pana la Deceneu, inzestrat si el de Zamolxis cu darul nemuririi. La un an dupa ce Decebal murise in luptele cu cotropitorii romani, geto-dacii au trimis un sol la Zamolxis, care era primit numai daca avea sufletul curat, dovedit prin ritualul de a fi aruncat in sus cazand in sulite, iar atunci cand cel ales murea pe loc, se considera ca este cel ales. Apoi, insusi Deceneu s-a dus la Zamolxis sa obtina iertarea geto-dacilor, care se abatusera de la dreapta credinta. Lasand la o parte legendele care s-au transmis pe cale orala timp de milenii pana in zilele noastre, sa trecem in revista ce spun istoricii despre “miezul” celor relatate. Herodot, supranumit si parintele istoriei, declara ca getii se cred nemuritori, iar cei care pier se duc la Zamolxis sau Gebeleizis, o fiinta divina. Comentand “soliile” periodice, din patru in patru ani, la Zamolxis, Mircea Eliade, unul dintre cei mai mari specialisti ai istoriei religiilor, concluzioneaza ca sacrificiul “reactualiza raporturile directe dintre geti si zeul lor”. Geograful Strabon scrie ca Zamolxis s-a retras pe culmea muntelui sacru Kogaion, in apropierea unui rau cu apa limpede. Dupa unii cercetatori, KOG-A-ION insemna “Capul Magnificului” , fiind si denumirea Bucegilor. Aici se afla si Pestera Ialomitei, pe langa care trece raul cu apa limpede si Sfinxul romanesc, situate pe platoul din apropierea cabanei Babele. Acesta a suferit numai in ultima suta de ani serioase modificari, in urma actiunii agentilor naturali, dar si a turistilor needucati, megalitul fiind, in urma analizei unor fotografii si desene mai vechi, mult mai aproape de o imagine in profil a unui urias chip uman, mai bine conturat sub anumite unghiuri de lumena. Asupra uriasei stanci sunt pareri pro si contra in randurile cercetatorilor, unii optand pentru un capriciu al naturii, altii, pentru o sculptura gigantica. Remarcand ca cercetarile nu s-au facut la baza Sfinxului romanesc, acesta a revenit in actualitate la sfarsitul anilor ’70, cand cunoscutul cercetator peruan Daniel Ruzo – care a descoperit in Peru sculpturi uriase, pentru realizarea carora un popor necunoscut a folosit in urma cu circa douazeci de milenii stanci naturale – a “radiografiat” Sfinxul si Varful Omu, un adevarat focar de energie spirituala, dupa aprecierea unor persoane cu perceptii extrasenzoriale. Cercetatorul sud-american nu a exclus posibilitatea ca unele megalite din Bucegi sa fi fost prelucrate de oameni, ceea ce in lucrarile de specialitate poarta denumirea de origine antropica, ipoteza sustinuta si de profesorul Traian Naum. Anul 1968, cand au loc cercetarile lui Daniel Ruzo, trebuie coroborat cu un alt eveniment important pentru investigatiile la care ne referim. Este vorba de mulajul executat fidel dupa cele 125 de tablouri reliefate in marmura de Cararra pe originalul Columnei lui Traian care, dupa un lung stagiu de depozitare la Roma, in subsolurile Lateranului, ale Forului Roman si ale Vaticanului, intarzierea pricinuita de vitregia ultimului razboi mondial, a ajuns in sfarsit la Bucuresti. Copia realizata din ciment-armat dupa originalul atribuit celui mai mare architect al antichitatii, Apollodor din Damasc, ofera, dupa cum scrie prof. univ. dr. Dumitru Tudor, “documentatia directa si vasta privitoare la studierea tuturor problemelor legate de momentul cuceririi regatului dac si inceputurile romanitatii de la nordul Dunarii”. Ceausescu a fost informat ca exista o sursa de apa foarte pura, cunoscuta de peste doua mii de ani, care se gaseste in zona initiatica a dacilor din Bucegi, scrierile antice pomenind de apa miraculoasa din care a baut Zamolxe(Zamolxis) inainte de a deveni zeu. Mai mult, ca exista un simbol al celor sapte izvoare pe scuturile dacice. Este chiar zona de care am vorbit, de pe versantul estic al masivului Bucegilor, apa ciudata de aici constituind obiectul unui studiu de laborator inca din 1927, studiu continuat in perioada interbelica de catre academicianul Gheorghe Murgeanu si de catre o societate franceza. Testele au dovedit ca apa de la “Sapte Izvoare” are toti indicatorii calitativi, un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume, numarul bacteriilor fiind zero, ca si poluarea cu azotati si azotiti. Ceausescu a fost placut impresionat ca, in urma ultimelor studii facute la Hidrotehnica, in zona Cheilor Zanoagei, la Izvoarele Ialomitei ar exista un nucleu energetic pozitiv al nemuririi. Este imposibil ca dictatorul sa nu fi discutat cu Tovarasa problema, mai ales ca acesteia i se aducea in fiecare zi cu elicopterul de la Olanesti apa minerala proaspata pentru afectiunile de care suferea, in special ale tubului digestiv, fapt confirmat si de marturiile militarilor care au intrat in contact cu aceasta in orele dinaintea executiei si care arata ca, neavand spray-uri asupra sa sau parfumuri, degaja un miros foarte greu, ca de cadavru. Camil Roguski, care a fost arhitectul de interior al familiei Ceausescu vreme de cateva decenii, isi aminteste ca in fiecare zi se aducea o cisterna de apa plata de la Campulung, folosita numai la spalarea vaselor, cu toate ca la casa principala din Primaverii exista un put adanc de o suta de metri, cu apa pura. In consecinta, Ceausescu a cerut ca perimetrul in care se afla SAPTE IZVOARE de la Scropoasa sa fie inchis circuitului turistic si sa se limiteze accesul la datele cercetarilor. Anomaliile magnetice, de la extaz la agonie Dr. ing. Ion Olteanu declara in vara anului 2003 pentru cotidianul Libertatea ca dosarele de la “Sapte Izvoare” au fost redeschise in 1990, iar testele moderne confirma ca apa izvoraste dintr-o grota, unde se afla un imens lac subteran, cu un debit de 4.000 litri/secunda. Izvoarele sunt intr-adevar unele dintre cele mai pure surse naturale de apa plata din lume, datorate unor anomalii ale magnetismului Terrei, inca nestiindu-se cauza si efectele ce le pot avea anomaliile respective asupra organismului uman. Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului National de Fizica a Pamantului, a precizat recent ca, in urma studiilor de cercetare a rocilor, ultima inversare a polilor magnetici a avut loc acum 780.000 de ani. Conform cotidianului Ziarul, unii cercetatori situeaza fenomenul la sfarsitul anului 2012, marcat de schimbarile dramatice de climei, iar radiatiile solare mult mai puternice sunt o consecinta ce va afecta in special persoanele care simt campul electromagnetic al Pamantului, respectiv paranormalii. Investigatiile facute de noi au dus si la descoperirea partii pline a paharului, deoarece exista un dispozitiv caruia, din motive de publicitate, nu ii dam numele, care, combinand elemente de radionica si organicitate, focalizand un flux energetic extrem de puternic asupra unui subiect, are efecte benefice asupra unor maladii, apa distilata isi schimba gustul, iar plantele tratate cu apa incarcata de respectivul aparat cresc remarcabil mai repede decat celelalte plante. Un alt loc unde ar trebui cercetat efectul benefic al anomaliilor magnetice este Izvorul Tamaduirii de la Sambata de Sus, de la poalele Fagarasilor, unde incepand din secolul al XVI-lea crestinii ortodocsi au descoperit un izvor cu proprietati miraculoase. De atunci, mii de credinciosi suferind de boli psihice, printre care depresiile si epilepsia, si-au gasit videcarea. Revenind la Sapte Izvoare de la Cheile Zanoagei, un grup de cercetatori bucuresteni a intocmit un proiect de captare si imbuteliere a apei “sacre” si totodata, in cooperare cu consiliile locale, cu cateva organizatii nonguvernamentale din strainatate si cadre ale Universitatii Valahia din Targoviste, au demarat actiunea de realizare in partea estica a Masivului Bucegi a unui “antipolis”. Mai precis, o statie-pilot in care sa se testeze o forma de civilizatie rurala, cu diminuarea factorilor urbani nocivi, dar cu pastrarea unor cuceriri ale civilizatiei citadine, cum ar fi internetul si telefonia mobila. Vorbim de apa pura, care necesita sute de milioane de euro, bune de investit intr-o tara membra UE, unde, in mileniul trei, comune intregi din judete precum Tulcea sau Vaslui sunt lipsite complet de surse obisnuite de apa potabila, sau aceasta nu se poate folosi din cauza poluarii. Festivismul sarbatoririi Zilei Mediului a trecut neobservat de omul de rand, in conditiile in care toti suntem vinovati intr-o mica sau mare masura de poluare. Pana cand?! II

Sursa: http://www.stiriazi.ro/ziare/articol/articol/apa-nemuririi/sumar-articol/29125713/

 Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l”importe”. De fiecare dată, răspunsul lui a fost “Nu. Mi se pare mai interesant să faci ceva într-oţară în care toată lumea spune că nu se poate facenimic”

 Avem toate motivele să credem că strămoşii noştri stau la originea societăţii omeneşti. În 1961 au fost găsite în România câteva tăbliţe de lut cu o scriere care s-a dovedit a fi prima din lume. În anul 1999, un studiu făcut la Sarmizegetusa Regia a pus în evidenţă faptul că cetăţile dacice cunoscute acum la Orăştie sunt doar o mică parte a unui oraş uriaş, de 200 km pătraţi, ascuns sub pământ – cel mai mare din Antichitate. Iar în anul 2002, la Anina au fost dezgropate oasele strămoşului tuturor europenilor, botezat de speologi “Ion”. Toate aceste descoperiri sunt grupate în centrul şi sud-vestul României, tot în zona unde au fost găsiţi celebrii dinozauri pitici, unicate mondiale.

 După ce au găsit o mandibulă în peştera Anina, acum 7 ani, speologii Institutului “Emil Racoviţă” au pus problema datării fosilei. Acest lucru se face cu ajutorul izotopului Carbon 14 şi este o procedură care costă 500 de dolari. Savanţii români nu aveau însă aceşti bani, aşa că profesorii Erik Trinkaus dela Universitateadin Saint Louis, Statele Unite, şi Joao Zilhao dela Universitateadin Bristol, Marea Britanie, au acceptat să dateze ştiinţific mandibula. Ei au concluzionat că relicva are o vechime de 40.000 de ani şi este cea mai veche rămăşită a omului modern din Europa.

Pe de altă parte, pe baza acestui fragment, cei doi antropologi care au reconstituit chipul bărbatului, au descoperit că acesta are trăsături nemaiîntâlnite la vreo altă relicvă de acest fel. Ei susţin că acest craniu este dovada că omul modern (homo sapiens sapiens) s-a împerecheat cu omul de Neanderthal (homo sapiens neanderthalensis), care a trăit de acum 150.000 de ani până acum 35.000 de ani. Ca atare, străbunul nostru a revoluţionat tot ce se ştia despre teoriile antropologice cu privire la originea omului modern şi la legăturile sale cu omul de Neanderthal. Până la această descoperire, antropologii credeau că omul de Neanderthal a dispărut odată cu apariţia cu omul modern.

Ion are însă caracteristicile ambelor tipuri de umanoid; asta înseamnă că ele au convieţuit şi chiar s-au împreunat. Până la descoperirea din Munţii Aninei, cele mai vechi rămăşiţe ale omului modern erau din Africa şi datau undeva în jurul a treizeci de mii de ani. Imediat după stabilirea vârstei fosilei şi publicarea ştirii, oamenii de ştiinţă autohtoni l-au botezat pe primul european modern cu numele Ion.

Cercetătorii au crezut la început că Ion a locuit chiar în peştera în care a fost găsit. După investigaţii ulterioare, s-a ajuns la concluzia că peştera nu a fost locuită. Nu s-au găsit unelte, prin urmare Ion a trăit şi a murit în altă parte, dar, în cele câteva zeci de mii de ani, mandibula sa a ajuns în adâncimea peşterii. Tot în acea peşteră a mai fost găsit craniul unui om ce a trăit acum 26.000 de ani, care a fost botezat Vasile.

 Tot la noi s-a găsit craniul vechi de 35.000 de ani al unei femei

După ce, în februarie 2002, în peştera Anina s-a găsit fragmentul de mandibulă care ar fi aparţinut primului european modern, cunoscut sub numele Ion, în 2003, alte descoperiri făcute în acelaşi loc au certificat faptul că în ţara noastră au trăit cei mai vechi europeni. În urma cercetărilor din 2003, specialiştii au găsit o bucată de craniu veche de 35.000 de ani, care ar fi aparţinut unei femei care a fost “botezată” Maria. (Simona Josan)

Prima scriere din lume, găsită în judeţul Alba

În localitatea Tărtăria, din judeţul Alba, a fost descoperit, în anul 1961, un important complex de cult, cu materiale ce atestă o continuitate de locuire de câteva mii de ani. Printre altele, s-au găsit şi trei senzaţionale tăbliţe de lut ars, realizate pe la 4500 î.Hr., conform datărilor cu izotopul Carbon 14.

Două dintre tăbliţe sunt acoperite cu semne cu caracter pictografic, cu peste un mileniu anterioare celor sumeriene. Iniţial, oamenii de ştiinţă ai considerat că tăbliţele găsite sunt un fals. Însă, datarea cu izotop Carbon14 adovedit că aceste obiecte au o vechime de cel puţin 6.500 de ani.

Mai mult, şi în Bulgaria s-a găsit un vas vechi de “doar” 5.500 de ani pe care este desenat acelaşi tip de scriere. Concluzia este că în cazul Tărtăria, vorbim despre prima scriere din lume, care s-a răspândit de aici în Asia şi Europa. Din păcate, semnele au rămas nedescifrate până în ziua de azi.

Sarmizegetusa stă pe un oraş subteran de mărimea Bucureştiului

În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice dela Grădiştea, fără ştirea opiniei publice.

Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate.

Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există un uriaş ansamblu arhitectonic militaro-civil, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.

Planurile acestui oraş antic, cam de mărimea Bucureştiului, au fost strânse într-un dosar, care a fost trimis Ministerului Culturii, însă instituţia statului nu a mai anunţat nimic în acest caz.

 Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu toate astea, prin natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o mare maestra a alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni: o piramida construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica de la sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe premii internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem perfectionat de transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre ele, au sentimente si trairi afective, rad de bucurie si plang de durere, asemenea oamenilor). Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate formele de manifestare ale materiei din Univers.

Alarma in lumea plantelor 

Nu trageti in flori

– Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului. ..

– Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au pietrele. 

– Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti ca plantele sunt fiinte vii?

– Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanta de plantele supuse experimentului, mureau in numar mai mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele. Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la “executia” suratei ei, primea un semnal de la “condamnata la moarte” si suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre structurile vii, respectiv – comunicarea intre plante. Am reluat imediat experimentele in conditii speciale (sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor) si, mergand din aproape in aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele printr-un sistem energo-informationa l, adica isi transmit una alteia informatiile prin emisie si captare de energie. 

– Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?

– Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata. Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei). Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere special climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-adevar, aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult, literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran. 

– Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa incarcate de premii: “Dincolo de tacerea plantelor” si “Sensibilitatea plantelor”. Cum ati izbutit sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului trecut? V-a trebuit mult curaj…

– Intr-adevar, primul a fost realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82, chiar dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste ciudata. Chiar si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu tot. “Sensibilitatea plantelor” era mai mult decat o bomba, mult mai mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a intors cu Marele Premiu. In privinta primului film (“Dincolo de tacerea plantelor”), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari. Pe post, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Si pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: “Ce film american grozav au dat despre plante!”. Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si plansul, pentru ca filmul era al nostru. 

Un calau demascat

– Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?

– Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu copiii care aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul “Alexandru Sahia”, cu regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles) . De exemplu, la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul cine urma sa fie “tortionarul” si lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice – incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa cateva zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea capului, dar am fost asa de incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea, incat nu ne-am mai controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid. 

– Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni…

– Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei) , plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris, unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri: ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se facea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea. 

Florile melomane
– Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene? Primesc si transmit semnale?

– Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii.Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Imi amintesc ca la realizarea filmului “Sensibilitatea plantelor” s-a petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine iubeste si lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic), plantele reactionau cu o sensibilitate acuta, mai ales la incantatia “Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa”; aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet, incet, in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari ale celor descoperite de noi.  In 1987, am luat premiul revistei “Flacara” pentru “atestarea fenomenului de comunicare la plante”, desi la acea data ni se interzisese, deja, cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a informatiei – e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi modificasem conditiile de experimentare in comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene. 

Un singur tipar in tot Universul: spiritul divin

– Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub brat?

– Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica lipsita de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor noastre din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum “infloreste” aura, ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand. De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru, chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi. 

– Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?
– Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii, pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers, actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara, confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic. 

– Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu? – In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa… Noi, toti, am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii in acest sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin relevant pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata. De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari. 

Piramida de la Pitesti
“E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa”

– O alta realizare “miraculoasa” care va apartine este si piramida de la Pitesti, construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si de “bizara”?

– Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe care il foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si eu cand am zis: “Sigur ca da” si, desi nu ma pricepeam la constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti parametrii piramidei din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa constat ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de asemenea domenii de cunoastere.Cert este ca piramida a fost terminata cu bine in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme (alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor. S-au facut si multe studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere. Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei. In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate, necontaminate. Pe masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula – ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri – i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care duce la o deformare a actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel una din temele noastre de cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte. 
– Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo? – Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate in mediatizarea acestui proiect. In toata aceasta activitate, un mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo, fara de care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata de doi colegi ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi. 

– Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?

– Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a piramidei lui Keops, la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat medalia de argint; tot in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea in ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la Nurenberg, Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre timp, noi realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare auto-moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele Premiu de la Nrnberg si prin cele doua medalii de aur primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei. 

– Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?

– In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste socialiste. Functiona, probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de Suedia, in programul international de energie, si o bursa in Germania. In octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care pentru mine a fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza am un deosebit respect. Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a inceput, intr-un fel, iesirea mea in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a tentat niciodata. Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa “tropai” sa ajung mai repede acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta aventura. Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte aventurieri. Si pe urma, stiti cum spunea Coanda: “E bine ca omul sa traiasca acolo de unde a baut prima apa!” (e vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie separata). Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism care nu imi e caracteristica, in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi aici si ca nu-mi e rusine ca sunt romanca. Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat, si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii romanesti va fi sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.

Intre “criza” si “terorism”, Romania si Afganistan sunt singurele Puteri ale Lumii!