Search

Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

Parcul Național Retezat este cea mai mare rezervație naturală din țara noastră, monument al naturii inclus pe lista rezervațiilor naturale ale Biosferei de către UNESCO, din anul 1979. În 2004, a fost ales membru al PAN Parks, fundație europeană care își propune să promoveze parcurile naționale din Europa ca destinații eco-turistice deosebite la nivel continental, fiind primul parc național din România care a fost certificat de această fundație.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Situat în partea de vest a Carpaților Meridionali (județul Hunedoara), în impunătorul masiv Retezat are unele dintre cele mai frumoase priveliști din Europa de Sud-Est. Înfățișarea geografică a masivului, unde altitudinile variază între 794 și 2 509 m (vf. Peleaga), constituția geologică, peisajele de o autentică sălbăticie, bogăția floristică și faunistică, dar mai ales întinsele mărturii ale glaciațiunii cuaternare (căldări, cercuri, iezere, morene) fac din această parte a Munților Carpați un monument al naturii de o importanță științifică deosebită.

Pentru conservarea frumuseților acestor munți și a florei endemice de aici, în anul 1935, a fost creat Parcul Național Retezat pe domeniul de vânătoare deținut de Casa Regală. Demersurile pentru constituire au fost inițiate încă din anul 1923 de profesorul Alexandru Borza, directorul Grădinii Botanice din Cluj și de savantul biolog Emil Racoviță.

Tăul Peleaga și șaua Păpușa
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Suprafața Parcului era la înființare de 14 000 de hectare, ce includeau păduri, peisaje alpine, căldări și lacuri glaciare, pășuni, precum și diverse specii valoroase de plante și animale. Multă vreme, forma și conturul parcului au rămas nemodificate, însă, în timp, a avut loc o extindere considerabilă prin anexarea de noi suprafețe în special din zona împădurită, ajungându-se astăzi la suprafața de 54 541, 8 hectare (cu șase rezervații însumând 18 429 hectare și două zone tampon, cu o suprafață de 36112,8 hectare). Din anul 2003, s-au stabilit noi limite ale Parcului care includ și o parte din munții Piule, Albele, Piatra Iorgovanului și Stînuleții Mari, ce fac parte din Retezatul Calcaros.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Principalele atracții ale Parcului Național Retezat sunt peisajele de o autentică sălbăticie, conturate de păduri, lacuri glaciare, pășune alpină și piscuri înalte, dar și flora și fauna acestor locuri. În Parcul Național Retezat, se află cel mai întins lac din zona alpină românească — Bucura, 2 041 m. Acest “tărâm cu ochi albaștri” cum mai este numit Parcul, cuprinde peste 80 de lacuri, dintre care 58 permanente, precum și tăuri alpine dintre cele mai adânci, cum este Tăul Negru (25, 5 metri). Prezența lacurilor este strâns legată de existența foștilor ghețari alpini și a urmelor lăsate de aceștia. Datorită altitudinii mari a Masivului Retezat (ex. Vf. Peleaga 2 509 m), activitatea ghețarilor s-a desfășurat amplu, identificându-se urmele a 18 ghețari. În afara ghețarilor de circ (Bucura, Custura, Judele), s-au mai păstrat resturile celui mai întins ghețar de vale (Lăpușnicul). Lacurile, alimentate de zăpada topită a crestelor, oferă priveliști de vis, iar dispunerea celor 58 de lacuri glaciare permanente în căldări, pe trepte de versanți, în complexe sau izolate și concentrarea lor într-un singur masiv muntos atrage anual atât admirația turiștilor cât și atenția oamenilor de știință.

Vârful Zănoaga și Lacul Bucura
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Peisajul este completat de zona calcaroasă a Masivului Retezat, cuprinsă între culmile Albele, Drăgășan, Scocul Mare, și în perimetrul căreia se întâlnesc fenomene carstice: văi seci, doline, avenul Piule, peșterile Dalma cu Brazi, Piatra Iorgovanului. La poalele Masivului se întind păduri de fag, carpen, ulm, paltin, frasin. În văi crește arinul negru, iar mojdreanul și teiul pot fi găsiți pe Valea Râului Mare. La peste 1 000 metri altitudine se găsesc molidul, arțarul, mesteacănul.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Renumit prin diversitatea floristică, masivul Retezat adăpostește aproape 1190 specii de plante superioare (din cele peste 3 450 cunoscute în România), la care se adaugă un mare număr de specii inferioare care au stârnit interesul botaniștilor. Există 60 de asociații vegetale de cormofite cuprinse în zece clase de vegetație. Deosebit de importantă din punct de vedere floristic este zona calcaroasă a Retezatului Mic cu un mare număr de plante rare cum sunt Barbarea lepuznica sau Pedicularis baumgarteni. Pajiștile din regiunea alpină constituie o zonă de importanță aparte, aici regăsindu-se majoritatea speciilor din flora alpină, printre acestea și diferite specii de Gentiana, Potentilla sau Pulsatilla (Leontopodium alpinum).

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Alte zone de interes deosebit sunt cele de limită între zona stâncoasă și pajiștile alpine, unde se întâlnesc rododendronul (Rhododendron kotschii) și jneapănul (Pinus mugo), specie protejată în România, floarea de colț sau Zâmbrul (Pinus cembra), dar și diferite specii de ciuperci. Se remarcă, printre speciile de aici, plante declarate monumente ale naturii: floarea de colț (Leontopodium alpinum), sângele voinicului (Nigritella rubra), strugurii ursului (Arctostaphyllos uva ursi), gențiana (Gentiana punctata) ș.a. Începând cu anul 2000 au fost organizate acțiuni de inventariere a florei cu ajutorul biologilor voluntari și a fost elaborată prima versiune a planului de monitorizare a speciilor cheie.

Parcul National Retezat — Tarâmul fermecat, cu ochi albastri fromGhid Video Turistic on Vimeo.

În ce privește fauna, Parcul Național Retezat, adăpostește circa 300 de specii caracteristice Carpaților. Astfel, vertebratele au în parc reprezentanți din toate clasele întâlnite în țara noastră: cicarul, 11 specii de pești (nisiparița, păstrăvii de lac, broasca roșie); 11 specii de amfibieni dintre care opt sunt considerate, de către specialiști, rare și vulnerabile la nivel național. Se mai întâlnesc nouă specii de reptile, printre care și vipera; 185 de specii de păsări (acvila de munte, acvila țipătoare mică, șerparul, șoimul călător cocoșul de munte, cucuveaua pitică, barza neagră ciocănitoarea cu spate alb); 55 de specii de mamifere (lupul, ursul, râsul, marmota, capra neagră, cerbul, căpriorul, pisica sălbatică etc); 13 specii de lilieci; vidrele. În rândul nevertebratelor se găsesc fluturi de zi, cel puțin șase specii endemice de plecoptere și patru de trichoptere, ultimele două grupuri fiind în mod particular asociate cursurilor de apă.

Capra neagră
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Diversitatea mare a faunei din Parcul Național Retezat dovedește încă o dată existența unor habitate naturale puțin afectate de activitatea umană. Frumusețea peisajelor și “sălbăticia” zonei atrag anual numeroși turiști dintre care 30% sunt străini. Munții Retezat sunt traversați de multe poteci turistice marcate pentru amatorii de drumeții, dar și câteva trasee de cățărare.

Accesul spre aceste frumuseți este posibil din două direcții: Depresiunea Hațegului și Valea Jiului. În Depresiunea Hațegului se poate ajunge dinspre Deva, pe DN 66 (Deva — Simeria — Hațeg) sau dinspre Caransebeș, pe DN 68 (Caransebeș — Hațeg); în Valea Jiului se ajunge dinspre Deva, pe DN 66 (Deva — Simeria — Hațeg — Pui — Petroșani) sau Târgu Jiu, tot pe DN 66 (Tărgu Jiu — Filiași — Petroșani). Drumeții care intră în Retezat pot avea ca destinații cabanele (Buta, Cascada, Pietrele, Rotunda, Gențiana ș.a.), pensiuni (Anita, Dumbrăvița, Mara, Ancuța, Turbopin) sau locurile de campare (Poiana Pelegii, Buta, Zănoaga, Bucura), admise prin regulament.

În august 2005, Administrația Parcului Național Retezat a inaugurat Centrul de vizitare Nucșoara care oferă turiștilor informații despre trasee, starea drumurilor, floră, faună, obiceiuri și tradiții ale locului. El este situat în comuna Râu de Mori, pe drumul care duce spre cabanele Cârnic-Pietrele și este al doilea obiectiv de acest gen deschis la intrarea în Parcul Național Retezat, după cel de la Ostrovel, situat la poalele Masivului Retezat.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ziua Siguranței pe Internet, marcată, începând din 2004 în mai multe țări, la 10 februarie 2015, este celebrată pornind de la sloganul anului precedent “Să creăm împreună un internet mai bun!” ca urmare a succesului înregistrat de campania din 2014.

Foto: (c) saferinternetday.org

Internetul parte din viața noastră de zi cu zi și este sărbătorit în peste 100 de țări de pe toate continentele, încurajându-se astfel utilizarea responsabilă a tehnologiilor și serviciilor on-line. Fie că este vorba de postarea unei poze haioase de vacanță, studierea unui nou proiect sau plata facturilor on-line, vizionarea unui film sau a unui videoclip, descărcarea legală a unui joc sau găsirea unei informații în timp record, internetul ne ajută să facem lucrurile pe care le dorim și cum dorim. De aceea este necesar să aven un mediu on-line sănătos și sigur, iar pentru aceasta este necesară o conlucrare cât mai eficientă a tuturor părților interesate.

Aflată la a XII-a ediție, marcarea acestei zile urmărește promovarea utilizării într-un mod mai sigur și responsabil a tehnologiei on-line și a telefoanelor mobile, mai ales de către copii și tineret, precum și conștientizarea și educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe internet.

În România, Ziua Siguranței pe Internet a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar de atunci se sărbătorește în fiecare an prin evenimente naționale, precum: un concurs național adresat tuturor elevilor din țară, școlilor, grădinițelor și voluntarilor urmat de o conferință de presă în cadrul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte participante la concurs și o masă rotundă care reunește studenți, profesori, psihologi, autoritățile relevante, dar și reprezentanți ai sectorului privat, orientată spre dezbaterea unor teme de actualitate din domeniu.

În 2015, concursul se desfășoară sub titlul “Resurse digitale pentru viitor” fiind deschise categorii speciale în competiție, precum: Profesorul Anului, Școala Anului, Voluntarul Anului și Grădinița Anului. Sunt premiați și cele mai implicate persoane și instituții în promovarea și asigurarea unei activități online responsabile pe tot parcursul anului 2014.

Evenimente locale se vor desfășura în aproximativ 400 de școli din toată țara, cu profesorii și voluntarii de la Salvați Copiii, care vor susține sesiuni informative cu privire la importanța siguranței pe internet.

Net Children Go Mobile a lansat recent un raport de cercetare, bazat atât pe interviuri de grup cât și individuale cu părinți, copii și profesori din nouă țări europene: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, Marea Britanie și România.Studiul arată că dispozitivele mobile de tipul smartphone-urilor și a tabletelor fac parte din viața copiilor și au puterea de a îmbunătăți experiențele lor online. Numărul copiilor din România care folosesc internetul mobil prin smartphone este într-o puternică creștere, recuperând din decalajul față de copiii din alte țări pe care Rapoartele anterioare îl semnalau.

În România, evenimentele dedicate Zilei Siguranței pe Internet sunt organizate și promovate de Consorțiul Sigur.info format din Organizația Salvați Copiii, în calitate de coordonator național al proiectului Positive Media și Focus — Centrul Român pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual. Consorțiul a fost inițiat în 2007 și are ca scop dezvoltarea proiectului Sigur.info, în cadrul programului european multianual de promovare a utilizării, în condiții de mai mare siguranța a Internet-ului și a noilor tehnologii online Safer Internet Plus.

Ziua Siguranței pe Internet (Safer Internet Day) se desfășoară anual în luna februarie, sub egida rețelei europene “INSAFE” — European Safer Internet Network, în colaborare cu Uniunea Europeană, în cadrul programului ”Safer Internet Plus” al Comisiei Europene. 

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan este Crucea Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman, munții Bucegi. Recordul a fost recunoscut și omologat de reprezentanții Cărții Recordurilor la 14 august 2013.

Crucea Eroilor Neamului situată pe Vârful Caraiman — 5 iulie 1967
Foto: (c) ION DUMITRU / AGERPRES ARHIVA

Monumentala lucrare metalică a fost ridicată cu sprijinul și la inițiativa Reginei Maria și Regelui Ferdinand I al României, între 1926-1928, în memoria eroilor ceferiști căzuți în timpul primului război mondial în luptele împotriva armatei germane, pentru redobândirea Transilvaniei.

Proiectul ansamblului a fost realizat de către arhitecții români George Cristinel și Constantin Procopiu. Construcția monumentului a început în anul 1926 și s-a finalizat în august 1928. Inaugurarea monumentului și sfințirea acestuia au avut loc la 14 septembrie 1928, de Ziua Sfintei Cruci. Din motive de vizibilitate amplasamentul Crucii a fost stabilit pe vârful secundar al Caraimanului de 2291 m, față de cel principal de 2325 m, de unde nu ar fi putut fi văzută decât din apropiere, de pe platou.

Crucea Eroilor Neamului — 14 septembrie 2014
Foto: (c) ION DUMITRU / AGERPRES ARHIVA

Crucea propriu-zisă are o înălțime de 28 m și două brațe de câte 7 m fiecare. Este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat, placat cu piatră, înalt de 7,5 m. Inițial, Crucea a fost introdusă direct în stâncă, însă în anul 1930, la doi ani după sfințire, s-a realizat un soclu din beton armat, îmbrăcat în piatră de calcar fasonată și îngrijit rostuită, pentru o mai bună încastrare a ei. Soclul măsoară 8,37 metri înălțime. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit, la început, generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii. În anul 1939, Crucea a fost racordată la sistemul energetic național. S-a renunțat astfel la generator ca sursă de iluminare și s-a apelat la sursa cu care era dotată stația complexă de la Coștila (2487 m), legătura făcându-se printr-un cablu subteran.Din decembrie 2004 a fost racordată la energia electrică a orașului Bușteni.

Crucea a fost ridicată sub coordonarea societății ”Cultul Eroilor”, cu sprijinul unui număr mare de voluntari, elevi și studenți, precum și a locuitorilor din zonă. Materialele de construcție au fost transportate, cu trenul până în stația CFR Bușteni, iar de aici cu vehicule trase de boi, pe traseul Bușteni-Sinaia-Păduchiosul-Dichiu-Platou-Caraiman. De asemenea, a fost utilizat funicularul Fabricii de hârtie Bușteni, pe traseul Valea Jepilor-cantonul Schiel-Platoul Bucegi, de unde materialele mai ușoare au fost transportate pe cai, măgari sau chiar cu rucsacii, pe cărări înguste, până în vârful Caraiman.

Crucea de pe Caraiman este iluminată cu 300 de becuri de câte 500 W fiecare și poate fi văzută de la zeci de km depărtare, pe Valea Prahovei.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță, editor foto: Vlad Rușeanu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate aprinde imaginaţia a sute de turişti, care vin anual să viziteze unul dintre cei mai ciudaţi munţi din Valea Jiului. Este vorba despre Muntele Gugu, sau Vârful Gugu cum este cunoscut, despre care se spune că, la anumite ore din zi, dispare privirii. Misterul se adânceşte şi mai tare atunci când poveştile spun că tot aici s-au semnalat tot felul de fenomene stranii.

Cum altfel, legendele leagă Vârful Gugu de daci, de mistica acestora, dar mai ales de comoara lui Decebal. Legenda spune că pe muntele Gugu şi-ar fi avut sălaşul Zamolxe şi din acest motiv muntele era considerat un loc sfânt de către daci. Tot aici se spune că Decebal şi-a ascuns o mare parte din comoară, fiind convins că spiritul Înaltului Preot o va păzi de urgiile vremurilor. Legendele vin din moşi strămoşi, dar chiar şi în zilele noastre sunt destui care mai cred în veridicitatea lor. Locuitorii de la baza muntelui sunt renumiţi pentru longevitatea lor, aceştia punând totul pe seama zonei misterioase în care locuiesc şi a încărcăturii energetice mari.
Pentru a ajunge pe vârful Gugu sau « Muntele care se ascunde privirii », cum este cunoscut, trebuie să te pregăteşti pentru o zi întreagă de mers. Se porneşte din zona Câmpuşel, către izvoarele Jiului de Vest, iar de acolo se urcă panta spre Şaua Paltinul, vârful Paltinul, către Platoul Borăscu. De aici mai este doar un „pas” către Vf. Gugu, care este cel mai înalt vârf din Munţii Godeanu (2.291 m). “Mulţi dintre turiştii veniţi în zonă pot să jure că au văzut vârful dispărând sau că au văzut explozii de lumină ţâşnind chiar din munte. La începutul anilor ’90, au aflat şi cercetătorii despre misterele Gugului şi au venit în zonă. La finalul expediţiei au declarat că au văzut « luminile (de fapt nişte fulgere globulare) care “au furat” vârful spre cer şi nu au putut dormi deloc din cauza unor energii inexplicabile », povesteşte Sorin Sanda, un salvamontist pasionat de drumeţiile montane.

El spune că în zonă a mai venit o comisie de cercetători, după ce aici s-ar fi semnalat dispariţia unui avion, iar ceea ce li s-a întâmplat a fost şi mai straniu. «S-au confruntat cu stări nemotivate de spaimă, senzaţii de sufocare, impresia că sunt priviţi, explozii luminoase în vârf. În plus, nimeni nu a putut explica de ce nu a reţinut nimic pelicula din câteva ore de înregistrare», mai spune Sanda. Vârful Gugu este amintit şi de Victor Kernbach în lucrarea sa “Enigmele miturilor astrale”, care spune că acest munte plin de mistere este centrul unuia dintre “punctele energetice esenţiale” ale Planetei. Renumele Vârfului Gugu a depăşit graniţele ţării. Anual aici vin turişti din Germania, Franţa sau Suedia, care vor să surprindă pe obiectivul aparatului de fotografiat exploziile luminoase.

Misterele din jurul Vârfului Gugu

Şi, ca de obicei în astfel de cazuri, părerile sunt împărţite. Unii tind să creadă că totul este doar o legendă, frumoasă, ce-i drept, dar nu mai mult decât atât. Alţii în schimb povestesc că au fost acolo de mai multe ori tocmai pentru că sunt convinşi că, în cele din urmă, misterele li se vor înfăţişa chiar lor şi le vor putea cuprinde pe obiectivul aparatului de fotografiat. Dar iată ce-ar putea pe cei din urmă să-i determine să creadă în veridicitatea teoriilor care vin să sprijine afirmaţia că Masivul Godeanu, cu tot cu vârful său Gugu, ar fi muntele sacru al dacilor. Unul dintre principalele aspecte care ar indica Godeanu drept muntele sacru îl reprezintă peştera situată aproape de vârf, despre care se zice că ar fi fost locul de retragere al lui Zamolxe şi care juca rol de observator astronomic, chiar şi pe timp de zi.

Ştiinţific vorbind, unii spun că acest lucru este posibil datorită fenomenului de reflexie a razelor solare, care permite vizualizarea astrelor ziua, la fel cum se întamplă şi din fundul unei fântâni. Dar oare, se întreabă scepticii, se poate pune egal între Kogaion şi Gugu altfel decât pe baza uneia asocieri fonetice oarecum forţată? Încă nu s-a putut răspunde la această întrebare. În schimb, se vorbeşte mult de ceaţa care învăluie Masivul Godeanu, aceeaşi caracteristică pe care vechile tradiţii o asociază cu muntele sacru. În cazul Vârfului Gugu, spun cei care au studiat fenomenul, procesul de camuflare este real şi există chiar şi o explicaţie ştiinţifică, ce descrie un complex fenomen meteorologic. Chiar şi aşa Vârful Muntelui Godeanu se volatilizează din când în când, lăsând să se vada linia orizontului.

Comoara lui Decebal de pe Muntele Gugu

Se spune că densitatea diferită a straturilor de aer, combinată cu drenarea nebulozităţii sub formă de condens ar creea această iluzie optică, dar oricum rămâne atracţia fenomenului de neînţeles pentru cei mai mulţi dintre privitori sau spectaculozitatea lui, dincolo de orice explicaţie ştiinţifică. Apoi mai sunt întâmplările stranii care se leagă de acest munte plin de mistere, descrise chiar de cei care le-au trăit. Stări de surescitare, nesomn, apăsare, senzaţia permanentă că ar fi urmăriţi, explozii neobişnuite de lumină şi energie, izvorâte din interiorul muntelui. Şi, poate, cea mai şocantă ar putea fi surpriza oferită de aparatele de fotografiat şi camerele de luat vederi, care nu au înregistrat nimic, deşi fuseseră focalizate sute de cadre, după cum spun cei care au trăit acest fenomen.

O altă legendă poveşteşte despre omul Quetzalcoatl care venise din “ţinutul de la Soare-răsare”, şi “care purta barbă şi o robă lungă, albă. El dădu învăţături poporului despre ştiinţe, bunele obiceiuri şi legile înţelepte… Dar, dintr-un motiv oarecare, a fost nevoit să părăsească ţara. El adună legile, scrierile, imnurile sale şi plecă pe drumul pe care venise. Se opri la Cholula (Mexic-Puebla) unde predică buna învăţătură. Apoi cobori pe plajă, începu să plângă şi îşi dădu foc trupului… Inima lui deveni luceafărul de ziua (v. Sirius). Alţii spun că s-ar fi urcat în corabia lui (“o barcă fără vâsle, cu un sistem propriu de deplasare / cu care venise / după un mare potop”) şi s-ar fi întors în ţara de unde venise. Legendele însă sunt de acord asupra unui singur punct: acela că a promis că se întoarce.”

Dupa N. Densuşianu, “în familia giganţilor din muntele Pregleda (comuna Izverna, judeţul Mehedinţi), se afla şi Gyges identificat cu regele Gog din ţara Magog, pe care Sf. Augustin îi considera a fi geţii şi mesageţii. În oracolele Sybiline Gog şi Magog sunt localizaţi în nordul Traciei (III.V.508-513), în acele locuri sunt menţionaţi şi în legendele epice despre Alexandru cel Mare, legendarii Gog şi Magog fiind citaţi şi de profeţii Ieremia (4-6) şi Iezechiel (Vechiul şi Noul Testament.)”

În aceste condiţii este firesc să se realizeze o localizare a celui care, potrivit mitologiei, a fost muntele Gyges… “care a rămas în locul sau de baştină, continuând să-i apere pe urmaşii Titanilor, Giganţilor numiţi şi Uriasi, Jidovi sau Novaci.”

Gyges, este reprezentat prin cele trei masive muntoase: Godeanu-Retezat-Ţarcu, cuprins între actualele vai: Cerna-Bistra-Strei-Jiu care îl desparte de fraţii săi mai mici, mijlociul Cottus (Munţii Sureanu) şi mezinul Briareus (Munţii Poiana Ruscă). S-a spus că depresiunea Carpaţilor Meridionali – între 45.0 – 46.0 lat. N / 23.0-26.0 long. E, unde apar lumini ciudate în miez de noapte, este numită “zona crepusculară a Europei”.

Referindu-se la această zonă, Gligor Hasa menţionează: “Muntele Gugu – sau al Uriaşilor – închipuind un urieşesc cap de bour” aflat în apropirea “Bătrânului Boreas” şi a muntelui “cu vârful retezat, ca o vatră de foc, unde cei vechi îşi aveau marele altar de sacrificii şi comunicare cu marele Zalmoxis”, locul unde se afla “tarabostele Duras, ajuns la bătrâneţe ducele triburilor ce-şi aveau reşedinţa în Muntele Gugu”, locul unde “într-o seară de popas au ieşit flăcări din pământ”.

sursa : 2012en.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Rușii lipoveni din Brăila, o comunitate cu două mii de membri, conform ultimului recensământ, concentrată în cartierul Pisc din municipiu, păstrează neîntinate de sute de ani nu doar tradițiile creștinești, ci și pe cele culinare, lăsând moștenire din generație în generație zeci de rețete de mâncăruri cu amprentă profund lipovenească.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/ AGERPRES ARHIVA

Cum pășești în cartierul lipovenesc din Brăila, intri parcă într-o altă lume și îți vin imediat în minte cuvintele spuse de Nicolae Iorga, după vizitarea satului Pisc: “Și așa, în veacul cinematografelor și automobilelor, mii și mii de oameni trăiesc în preajma orașelor mari, de care se feresc cu groază, păstrând neatinsă datina comunicării cu sfinții și a unei iubiri de oameni dezinteresate și naive”.

Recunoscuți pentru pasiunea lor pentru pescuit, care înainte le asigura hrana de zi cu zi, lipovenii pregătesc și astăzi peștele după vechile rețete inventate de pescari în zilele și nopțile petrecute pe malul Dunării, în Bălțile Brăilei.

Puțini știu că locuitorii satului Pisc, devenit mai apoi cartier al municipiului Brăila, vindeau peștele ca precupeții ambulanți, umblând cu căruțele din sat în sat, sute de kilometri în jurul Brăilei. Uneori, în locurile în care poposeau, făceau câte un borș de pește la pirostrie, de se opreau trecătorii și le cereau să guste din “minunea” care le încânta simțurile. “Când apucau să și guste din această minune, rămâneau îndrăgostiți pe viața de borșul de pește lipovenesc”, spune Anastasia, femeie trecută de 75 de ani, care știe de la bunicul ei, pescar de meserie, rețeta celebrului borș de pește lipovenesc.

Este încântată să audă că există interes pentru aflarea rețetei, așa că nu stă prea mult pe gânduri înainte de a o împărtăși tuturor celor interesați. “Borșul de pește lipovenesc se face din mai multe soiuri de pește, știucă, somn, crap, caras. Un borș bun iese din mai multe căpățâni de pește și bucăți mai mari de pește. Peștele care se pregătește pentru a fi gătit, se ține de seara cu un praf de sare. La un ceaun de 10 kg, care este de preferat să fie fiert la foc de lemne, folosim 4-5 cepe, 3-4 ardei grași, 3-4 roșii, leuștean, sare, ulei și oțet. Când zarzavatul este aproape fiert, punem peștele începând cu cel mai mare, deoarece fierbe mai greu. Adăugăm 1-2 linguri de sare, peștele trage sarea, iar când dă în primul clocot, punem 2-3 linguri de oțet. O să vedeți că zeama se va albi imediat. Aici este secretul, trebuie să știi când să pui sarea și oțetul. Adaugi oțet și sare și guști mereu. Peștele este fiert, când aripioarele se desprind cu ușurință. Când borșul este gata, aruncăm în ceaun o mână de leuștean tocat, îl luăm de pe foc și îi punem capacul. Mare atenție, în timp ce fierbe, nu se pune capacul, pentru că borșul va avea gust de pește crud. După ce este gata, scoatem peștele separat pe platouri și îl mâncăm cu hrean. Noi nu mâncăm usturoi, este prea greu pentru stomac. Soțul meu făcea un fel de zamorzac, așa îi spunea, punea oțet de la ardei iute și sare, le bătea și înmuia acolo peștele și mânca. Zeama se bea separat. Ciorba de pește se face foarte repede. Zarzavatul fierbe în jumătate de oră și peștele în 10 minute. Deci, într-o oră este și masa pusă și musafirii serviți”, spune, cu încântare, Anastasia.

O altă rețetă specific lipovenească, care îți încântă papilele gustative, este Scordolea, un produs care se pregătește, de preferat, din știucă, după cum ne-a dezvăluit Feodor, “pescar cu ștate”, cum îi place să se definească. “Cureți peștele de mațe și de solzi, îl crestezi pe lângă șira spinării și îl pui la sare 2-3 zile. Pui sare cât să acopere peștele, el își va lua cât are nevoie. Când vrem să facem scordoleaua, scoatem peștele și îl lăsăm 2-3 ore la desărat. Fierbem peștele și îl punem la scurs pe o farfurie. Separat, fierbem câțiva cartofi curățați de coajă, pe care îi facem piure. În piure adăugăm oțet, după gust. Dezosăm peștele, care s-a răcit puțin între timp, îl așezăm pe un platou și îl acoperim cu piureul pe care l-am făcut. Ornăm totul cu gogoșari și castraveți murați și frunze de pătrunjel. Ne așezăm la masă și nu ne ridicăm, până nu terminăm tot din farfurie”, spune Feodor, care recunoaște că îi place să gătească, dar să și mănânce bine.

“Nimeni nu face malasolca mai bună ca mine”, se laudă Vasile, un lipovean născut și trăit în cartierul brăilean Pisc, care fără să mai stea pe gânduri începe să ne spună rețeta: “Ca să ne iasă o malasolca bună, avem nevoie de somn, știucă, crap sau șalău. Curățăm peștele de mațe, dar nu și de solzi, îl tăiem pe șira spinării, de la cap, până la coadă, să îl putem deschide ca pe o carte. Îl crestăm pe lângă oasele mari, îl spălăm bine de sânge și umplem crestăturile făcute cu sare. Când vrem să îl pregătim, îl scoatem din saramură, îl tăiem în 2-3 bucăți și îl punem la desărat. După ce am schimbat 3-4 ape în care a stat, îl punem la fiert. Dacă apa după primul fiert este sărată, punem alta proaspătă și fierbem din nou. Într-o altă oală, punem cartofi la fiert în coajă. Când peștele este fiert, îi scoatem solzii care ies foarte ușor. Așezăm peștele pe platou alături de cartofii fierți în coajă și servim totul cu hrean”.

Natașa, o lipoveancă trecută de 80 de ani, ne-a dezvăluit cum pregătește răcitura de pește, după o rețetă lăsată moștenire din generație în generație. “Peștele se alege bun, să fie crap, somn, știucă. De obicei, trebuie să fie căpățâni mai multe, că ele conțin mai multă gelatină. Peștele se pune la fiert cu apă și sare după gust și în oală se aruncă o ceapă. La două kg de pește spălat și lăsat să se scurgă, pui 1,5 kg de apă. Peștele se fierbe în așa fel încât să nu fie nici răsfiert, nici crud. Alegem căpățânile, pentru că sunt mai legate. Când au fiert, se scot calde, se pun în farfurie și se toarnă zeama peste. Noi nu mâncăm usturoi, noi punem hrean ras cu oțet, diluat cu apă. Când s-a închegat răcitura, punem hreanul deasupra și mâncăm. Eu pregătesc hreanul din toamnă, îl rad și în pun la congelator, iar iarna îl scot și e numai bun. Hreanul îți face și poftă de mâncare și ajută bine la stomac. Răcitura de pește se topește în gură, nu alta”, spune, cu convingere, Natașa, care pregătește an de an această rețetă.

Gospodinele care vor să își încânte oaspeții pot prepara pentru iarnă zacuscă din pește, un produs care se face cu ceva migală, dar al cărui gust răsplătește pe deplin munca depusă. Elena pregătește zacusca din pește după o rețetă veche de trei generații: “Pentru zacuscă avem nevoie de 2 kg de pește, de preferat somn sau șalău, 200 grame ulei, doi morcovi, două rădăcini de pătrunjel, jumătate kilogram de roșii, 3-4 cepe, un pahar de vin, 2-3 foi de dafin, piper boabe și sare. Curățăm peștele, în spălăm, îl sărăm și îl tăiem în felii. Prăjim peștele în ulei încins, dar nu cu făină, pentru că peste iarnă făina fermentează. Separat, prăjim ceapa, morcovul și pătrunjelul tăiate mărunt. Roșiile le fierbem și le pasăm, le amestecăm cu ceapa, morcovul și pătrunjelul, care sunt călite, potrivim cu sare și le dăm în două-trei clocote. Adăugăm peștele prăjit, vinul, foile de dafin și boabele de piper și lăsăm să fiarbă câteva minute. Luăm oala de pe foc și o băgăm la cuptor, să mai clocotească zece minute. Dacă vrem să păstrăm zacusca peste iarnă, o punem în borcane, le închidem bine și le fierbem o oră în baie de aburi. Vă doresc pofta bună și vă garantez că o să vă lingeți pe degete de plăcere, atunci când o veți savura”.

Lipovenii au multe rețete care se prepară din varză, de care sunt foarte mândri. Ciorbă de varză este cea mai renumită. “Pui ceapă, morcov, pătrunjel, țelină, ardei gras, toate rase, sfeclă roșie. După ce a fiert zarzavatul, tai varza mărunt și o pui acolo. La o oală de 10 kg, pui o varză mică, că doar nu facem mâncare de varză. Dacă vrei să prăjești puțină ceapă, separat în bulion, dacă nu, pui roșia rasă. La urmă pui leușteanul și țelina frunze. Asta e fără carne, dar dacă vrei cu carne, fierbi înainte carnea, o scoți separat și pe urmă începi să pui toate zarzavaturile. E mai bună ciorba de post, decât cea cu carne. Ciorba de varză e tradițional lipovenească, pe rusește i se spune Ști. Este o bunătate. Dacă ai un ardei iute, îl arunci la urmă în oală”, ne dezvăluie rețeta Anastasia, care ne îndeamnă să o încercăm cu încredere.

Plăcinta de varză este tot o “bunătate”, după cum spune Anastasia: “Se face musai cu foaia de casă. Se umple cu varză murată, care se taie mărunt și se călește în ulei. Aluatul se face normal de post, cu sare, apă și făină. Se fac ca niște colțunașe cu varză, care se prăjesc în ulei”.

Crap cu varză este o altă rețetă, pe care ne-o recomandă cu căldură Vladimir, un lipovean care “iubește bucătăria, așa cum își iubește soția”, după cum singur mărturisește: “Avem nevoie de un crap potrivit, pe care îl curățăm de mațe și de solzi, îl tăiem în bucăți subțiri, îl spălam bine, îl sărăm și îl prăjim în ulei încins. Separat, tăiem varza în felii subțiri și o punem la călit împreună cu 2-3 cepe, 2-3 ardei grași, 2-3 roșii, toate tăiate felii subțiri, piper, cimbru și sare. Când legumele și varza s-au călit bine, se răstoarnă într-o tavă unsă cu ulei, se pune peștele deasupra și se dă la cuptor o jumătate de oră. Când peștele are culoare aurie, scoatem tava din cuptor, tocăm pătrunjel mărunt și servim cu vin alb”.

Ca desert, pe mesele rușilor lipoveni, veți găsi colțunași cu brânză, făcuți mai ales în săptămâna brânzei, cu o săptămână înaintea Paștelui, când este dezlegare la brânză. “La un kilogram de făină, punem un ou, o linguriță rasă de sare și apă. Frământăm o cocă mai legată, să nu fie moale. Se întinde foaia nici prea groasă, dar nici prea subțire. Din cocă, facem forme rotunde cu paharul. Brânza trebuie să fie dulce, adăugăm un praf de sare și două ouă bătute bine. Punem compoziția în colțuneșe și le închidem apăsând cu degetul de jur împrejur. Le închidem bine, ca să nu se desfacă. Le fierbem în apă cu sare 15-20 de minute. Le scoatem, le trecem pe sub jet de apă rece, le scurgem și le punem într-o oală cu unt, nu topit, întreg. Așa calde le punem peste unt, punem capacul și le întoarcem pe toate părțile. Când vrei să le mănânci, le scoți pe farfurie cu smântână sau iaurt. De obicei, calde sunt bune. Dacă nu le mănânci calde și le lași pentru a doua zi, noi le punem și le mai prăjim”, spune Paraschiva, renumită în comunitate pentru bunătățile pe care le face.

Rușii lipoveni au o pasiune atât pentru gătit, cât și pentru mâncat, fiind atenți nu numai la gustul mâncării pe care o prepară, ci și la aspectul ei atunci când o așează pe masă. Masa se servește, de obicei, în camera cea mare, iar în jurul mesei se adună toată familia. Înainte de a se înfrupta din bucate, ei rostesc o rugăciune și se închină, în semn de mulțumire pentru mâncarea care le-a fost oferită.

AGERPRES/(A — autor: Ecaterina Ignat, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Comuna vâlceană Grădiștea este una dintre vechile fortificații dacice, aici existând o cetate care străjuia drumul ce ducea spre Sarmisegetuza și pe care dacii, iar ulterior romanii, l-au folosit ca și cale comercială, fiind cel mai scurt drum dinspre Transilvania spre Dunăre.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

Din vechea cetate azi nu mai sunt decât ruinele și, câteodată, pasionații de arheologie mai găsesc fie monezi romane sau dacice, fie fosile de animale preglaciare. De altfel Grădiștea a fost zonă de studiu arheologic între anii ’60 și ’70 și după cum spune profesorul Ilie Fârtat, bibliotecar al localității, “nu toate comorile au fost descoperite”.

Așa este, dincolo de poveștile cu panduri și arnăuți ale veacurilor XVII și XVIII, pe care profesorul Fârtat le știe pe de rost, mai este ceva, o poveste plină de mister, o legendă a dealului care ”scoate flăcări” și unde “joacă aurul” în nopțile de sărbătoare.

“Evident sunt tot legende, dar aceste legende au legătură cu biserica strămutată. O mică biserică pe care Dumnezeu nu a vrut-o demolată și care și acum îl primește între pereții mici de lemn”, spune Fârtat.

De la intersecția drumului județean Milostea — Obislavu cu DN 67B, la doar 100 de metri mai sus, spre Gorj, pornește un mic drum de țară. Pe acest drum, la 200 m, se găsește cimitirul satului Diaconești, sat component al comunei Grădiștea. În acest cimitir, ascunsă de pini și meri, se găsește o frumoasă bijuterie de lemn, adusă și păstrată de timp să ofere liniște drumețului pelerin.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

“Ea este bisericuța din poveste, o ctitorie a lui Nanu, Ioan Voinescu, Lupu Vlăduțu și Popa Matei, cu hramul Sf. Nicolae, construită din lemn adus din Ardeal, în anul 1768. Ce este cel mai important de menționat este că biserica noastră deține o pictură originală pe lemn care nu s-a deteriorat în momentul ei de cumpănă, când efectiv se decisese soarta ei”, spune profesorul Fârtat.

Pentru că începând cu anul 1900, pământul unde inițial fusese ridicat lăcașul de cult a început să crape, locul ”La Scoruș”, un piemont în dealurile Grădiștei, a luat-o efectiv la vale iar temelia bisericii a început să se încline, punând în pericol structura de rezistență a acestei biserici. “La fel s-a întâmplat și cu cimitirul, mormintele au început să se deplaseze, în urma ploilor și există spuse că la arătură oamenii descopereau tot felul de oseminte care efectiv i-au îngrozit. Autoritățile au hotărât, după ce alunecările din zonă s-au întețit, să dărâme biserica, mai ales că apăruse una zidită în apropiere, și să desființeze și cimitirul. Acest aspect nu a fost pe placul nici a preotului paroh și nici a enoriașilor. Oamenii au mers la primărie și au venit cu propunerea demontării bisericii și a refacerii acesteia într-un loc sigur. Totul pe cheltuiala lor”, povestește Fârtat.

Autoritățile au fost de acord și sub supravegherea unui arhitect tocmit de oameni, biserica fost demontată piesă cu piesă, notate toate bârnele, astfel încât pictura să nu fie deteriorată și apoi mutată aproape 1 km. La fel s-a procedat cu cimitirul.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES

“Urmașii celor decedați au dezgropat mormintele străbunilor și efectiv le-au mutat în noul cimitir. Asta s-a întâmplat în 1911, exact la timp, pentru că doi mai târziu întregul piemont s-a prăbușit, iar valea arată și acum extrem de ciudat, cu multe vârfuri, gropi. Se spune că aici, în luna aprilie, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, noaptea, pe locul unde era cimitirul joacă aurul, se deschide pământul și din adâncuri vine o lumină care colorează cerul. Fenomenul a fost explicat ulterior prin prezența unor pungi de gaze în subteran care în contact cu aerul luminează”, relatează prof. Fârtat.

În biserica strămutată se fac rar slujbe acum, este înscrisă în patrimoniu și alături de celelalte 80 de biserici de lemn întinse pe teritoriul județul Vâlcea sunt considerate ”bijuterii” ale timpului sau daruri lăsate de Dumnezeu.

“Noi avem dreptul să le păstrăm și să le lăsăm mai departe generațiilor viitoare. Este zestrea poporului român, credința care a învins orice vitregie. Românul, atunci, în vremuri grele, nu lua averi cu el, lua biserica și morții în spate. Adică se lua pe sine și pe Dumnezeu”, conchide Fârtat.

AGERPRES/(AS-autor: Liviu Popescu, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Embed:

Intr-o lume tot mai cruda, in care bunicii sunt abandonati de familie, singura speranta a acestor neajutorati, ajunsi la varste inaintate, sta in oamenii cu suflet urias.

 Este si cazul unui preot din Buzau care reuseste sa aiba grija de 200 de batrani, dar si de 20 de copii. A scris proiecte si a adunat bani din donatii pentru a ridica patru camine sociale, iar ce a facut pana acum este cu adevarat uimitor.

Urcat pe un ATV, la peste 70 de ani nea Titi isi retraieste tineretea. Abandonat de familie, simpaticul bunic este gazduit intr-unul dintre caminele ridicate de preotul Daniel Necula in Berca, judetul Buzau.

 Preotul Necula se trezeste in fiecare dimineata pentru a-i vedea multumiti pe acesti oameni, majoritatea bolnavi. Le alina suferintele si are grija sa nu le lipseasca nimic.

“Incercam sa facem totul cu profesionalism, sa le acordam batranilor acea alinare sufleteasca de care au nevoie, sa se simt acrotiti, ajutati, iubiti si sa nu se simta niciodata neglijati“, spune preotul.

Tot la Berca preotul ingrijeste si 40 de batrani bolnavi de Alzheimer. A facut si pentru ei un adapost. Preotul alearga cat e ziua de lunga. Este ajutat chiar de tinerii pe care i-a crescut in centrele lui. Dupa ce au implinit 18 ani i-a angajat ca sa vada de cei neputinciosi.

In caminul din localitatea Satuc, 20 de copii depind de acelasi preot. Unii au fost lepadati de parinti, altii provin din familii prea sarace ca sa-i ingrijeasca.

Gabriela are 16 ani. Parintii ei s-au despartit si niciunul dintre ei nu a vrut sa mai stie de ea. Ca sa nu ajunga pe drumuri, parintele Necula a ajutat-o. De atunci, viata ei s-a schimbat.

“Traiesc ca intr-o casa normala, doar ca sunt inconjurata de mai multi copii, avem tot ce ne trebuie, avem mancare din plin, viata e frumoasa aici”, spune adolescenta.

Proiectele preotului Necula nu se opresc aici. Vrea sa construiasca patru garsoniere in care sa fie gazduiti acesti copiii dupa majorat.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Exasperati de viata zgomotoasa si stresanta de la oras, au lasat totul balta in tara de bastina si s-au mutat intr-un sat izolat din Bistrita, unde au grija ca niste ardeleni adevarati de o gospodarie mandra.

Le place atat de tare ce fac incat vor sa impartaseasca din simplitatea vietii lor si altor straini pe care au de gand sa-i invite in vacante. Satul Malin, judetul Bistrita. Departe de civilizatie, intr-un loc fara electricitate si drumuri asfaltate sapte belgieni si-au gasit coltul de rai.

Multi spun “Cum poti sa traiesti asa? N-ai curent si n-ai un drum de acces usor?”. Nu vreau sa fie asfalt pentru ca imi place cand cineva trebuie sa se opreasca si sa faca 20 de minute pe jos“, a spus Phillipe Coupe, proprietarul fermei.

Coline este antropolog, Pierre lucra intr-o librarie, iar Remy este psiholog. Impreuna cu Norisse au renuntat la viata moderna din Belgia si de o saptamana s-au mutat oficial in Romania…la tara. Spun ca munca in grajd le place mai mult decat cea de la birou.

Phillippe are 57 de ani si locuieste in Romania din 1991. Ne-a descoperit tara din cartile lui Cioran. Gospodaria ii apartine si este cel care i-a convins pe tineri sa i se alature, dupa ce a postat un anunt intr-o revista.

Multi mi-au spus, daca voi sapte belgieni pierduti in Romania va descurcati, dupa 1 an si noi vrem sa cumparam o bucata de pamant. Va fi un mic satuc belgian. Nu am TV, nu am radio si nici nu vreau, sunt interzise aici“, a spus Coupe.

Primul lucru pe care l-am observat dupa ce am vizitat locul este linistea si asta face bine, fara zgomot, fara masini, fara muzica“, spune Coline Vanlaeys.

Cine are nevoie de televizor cand ai o curte plina de magarusi. Belgienii se gospodaresc singuri. Au invatat sa se incalzeasca cu lemne din padure, sa ingrijeasca stupii de albine. In bucatarie isi coc paine la cuptor.

Le aratam oamenilor ca e posibil sa locuim intr-un loc ca acesta, sa ne facem propriile legume, sa bem apa din rau“, mai spune Coline.

Dupa Revolutie, pentru multi romani “a reusi in viata” echivaleaza cu un job intr-un turn de sticla si un apartament intr-un bloc cu pereti din rigips. Asa ca la prima vedere, filozofia belgienilor pare greu de inteles. Pierre ne explica.

Sa le aratam oamenilor ca e usor sa traim simplu, sa nu ne simtim obligati sau sa facem lucruri care nu ne plac. Pentru noi e foarte confortabil aici. Omniprezenta naturii e impresionanta aici“, a spus Pierre.

In timp ce in Romania la sate au ramas doar batranii, in Belgia si alte tari din vest viata la tara este un lux.

Vom planta tot felul de legume, pentru productia proprie. Ca sa cumpar in Belgia un hectar e 20 de mii de euro“, a spus Remy.

Philippe spune ca multi conationali i-au cerut detalii si este convins ca daca el va reusi ii vor urma si altii exemplul.

Sursa: protv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Se imbogatesc din YouTube! Ce face copilul de 9 ani care castiga 1 milion de dolari pe an! VIDEO

Vezi top 15 cei mai mari YouTuberi din lume!

Cele mai mari staruri de pe YouTube castiga foarte multi bani datorita numarului imens de vizualizari. Datele stranse de cei de la Social Blade a oferit un top al celor mai influenti YouTuberi in functie de banii castigati.

Datele canalelor de top acestor veritabile staruri pe YouTube arata ca acestia atrag milioane de oameni fiind naratori ai unor jocuri sau pentru deschiderea unei noi jucarii din cutie. Cati bani castiga? Sa o luam din varf.

DisneyCollectorBR, cel aflat pe primul loc conform Social Blade, se estimeaza ca ar castiga intre 1.4 milioane de dolari si 21.9 milioane de dolari in fiecare an! Acest YouTuber deschide jucarii Disney si vorbeste despre el – datorita acestui lucru el a atras al 6-lea cel mai vizionat canal de pe site. Nici macar starurile de pe YouTube ce i-au luat recent un interviu lui Barack Obama nu se pot ridica la acest nivel.

Pentru a alcatui topul, Social Blade a determinat si care sunt cei mai relevanti. S-a uitat la cat de activ a fost un canal recent la care se adauga numarul de comentarii primite si cate persoane se aboneaza la canal.

Exista un calcul separat pentru a determina cat de profitabil e un canal – cei de la Social Blade estimeaza in functie de banii generati pentru fiecare mie de vizualizari a unei reclame. Estimarile nu pot fi exacte, astfel ca s-a creat un minim si un maxim.

YouTuberii din top nu au dorit sa comenteze, insa Jenna Arnold de la Social Blade, le-a oferit celor de la Huffington Post mai multe informatii: “Diferenta este urias pentru ca acest CPMV (cost pe o mie de vizualizari) variaza foarte mult. Pot fi oriunde intre 0.25$ si 4$ in medie. Variaza pentru ca nu avem cum sa stim care este CMPV-ul pentru canalele individuale si toti factorii care afecteaza, precum tara de unde e audienta, cat vizualizari sunt de pe mobil, cati utilizatori folosesc Adblock.. Astfel de lucruri afecteaza castigurile” le-a spus ea celor de la Huffington Post.

Estimarile nu iau in calcul “felia” celor de la Google, aproximativ 45%. Asadar, putem presupune usor ca sumele sunt mai mici decat estimeaza cei de la Social Blade.

Iata topul:

1. DisneyCollectorBR: Castiga undeva intre $1.5 milioane si $23.4 milioane anual din clipurile in care se joaca cu jucarii pentru copii.

2. PewDiePie: Castiga intre $1.2 milioane si 18.9 milioane anual din clipurile sale de comedie, majoritatea despre jocuri video.

3. LittleBabyBum: Acest grup care produce rime animate special pentru YouTube castiga intre $845,500 si $13.5 milioane anual.

4. Stampylonghead: Intre $698,100 si $11.2 million anual pentru clipurile despre “Minecraft” si alte jocuri video.

5. Popularmmos: Intre $750,900 si $12 million pentru comentariu despre gameplaul “Minecraft”.

6. Blucollection: Intre $720,700 si $11.5 million pentru clipuri in care arata un adul care se joaca Play-Doh si alte jocuri similare.

7. DisneyCarToys: Castiga intre $642,700 si $10.3 milioane in fiecare an pentru filmulete precum “FROZEN Elsa Teaches Barbie a Lesson PART 2.”

8. MarkiPlierGame: Primeste intre $588,400 si $9.4 milioane pentru comentariu asupra jocurilor video.

9. TheDiamondMinecart: Castiga intre $603,000 si $9.6 milioane pentru clipurile zilnice despre “Minecraft”.

10. Jacksepticeye: Castiga intre $568,300 si $9.1 milioane pentru ca sustine ca este “cel mai energic comentator al jocurilor video de pe YouTube.”

11. MaterCarClub: Castiga intre $527,100 si $8.4 milioane pentru adulti care se joaca cu jucariile copiilor.

12. Vanossgaming: Castiga intre $517,800 si $8.3 milioane pentru clipuri de comedie cu jocuri video.

13. TheEducVideos: Castiga intre $565,200 si $9 milioane pentru filmulete cu jucarii, de data asta implicand copii.

14. Itsbabybigmouth: Castiga intre $567,200 si $9.1 milioane pentru clipuri care sunt majoritatea sunt despre deschiderea oualelor de ciocolata pentru a vedea jucaria de dinauntru.

15. Vegetta777: Castiga intre $505,600 si $8.1 milioane pentru comentariu al jocurilor video (in spaniola).
Cei de la Business Insider ii dedica un material lui EvanTubeHD, cel care are 1 milion de abonati la canalul sau si peste 1 miliard de vizualizari! Copilul de 9 ani ar incasa aproximativ 1 milion de dolari pe an deschizand jucarii!

Sursa: yoda

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Google’s Android engineering team in London is the largest outside of the US, and has led much of the development of the latest version of Android, known as Lollipop. Sophie Curtis meets some of the brains behind the world’s biggest mobile operating system

Google's London office

Inside Google’s London office

Deep inside an innocuous looking building near Victoria Station, buried within a maze of curious indoor workspaces, a team of engineers is beavering away on the next version of Google’s Android operating system – codenamed ‘Android M’.

Like Google’s other offices, walking into Belgrave House is a bit like walking into Candy Land. Everything is brightly coloured and softly furnished – like a homely apartment but with a strong injection of hipster cool.

As I was led through the winding corridors, I passed indoor trees, a dinghy lying on a patch of Astro Turf, chandaliers, Chesterfield armchairs, a portrait of Churchill, a music room stocked with guitars, and a double decker bus (naturally).

The office houses 700 Google engineers, around 200 of which work on Android – the largest engineering group outside of the US working on the product. Android is now the world’s biggest mobile operating system, with more than 1 billion active users and more than 1.5 million new devices running the platform each day.

At the helm of the Android team is Andrei Popescu, whose first contribition to the operating system was to Android 1.6 Donut, released in September 2009. Since then his team has grown massively, and led much of the development of Android Lollipop, the newest version of the operating system.

“We have made a big investment in Android in London, and I don’t think that many people know that a significant portion of Android is built here,” said Mr Popescu.

“The Google search experience on Android is built here, as well as voice search, Chrome for Android and Google Play. Other than that we work on the rest of the system, focusing on creating a better experience, improving the operating system, and creating a better product in general.”

These elements of Android development were assigned to the team in London, because of their particular expertise in building a search experience on other phones. Some members worked on developing Google search for the original Windows Mobile operating system, which was briefly the most popular software on smartphones before Android and iOS stole its thunder.

Mr Popescu’s team was also responsible for adapting applications to Material Design – one of the defining features of Android Lollipop – as well as optimising the performance of Lollipop on 64-bit devices like the Nexus 9.

Andrei Popescu is Engineering Director at Google

“You will see a lot of animations that happen when a user takes an action, like for instance when they press a button or touch something, things will ripple around the touch, and that’s one key aspect of Material Design – it’s this responsiveness to the user action, you see immediately that you’ve done something and you have a nice transition to the new state,” he said.

One part of the Android team, led by software engineering manager Milena Nikolic, is focused purely on Google’s app store, Google Play. In particular, her team takes care of the developer experience for Google Play, helping developers to distribute and manage their apps, engage with users and earn money.

Two key features that her team has worked on include the Alpha/Beta programme, which allows developers to distribute their apps to a small audience initially to iron out any issues before making it available to the wider public, and the Reply to Review feature, which allows developers to engage in an open dialogue with users of their apps.

“We have one of the biggest and fastest-growing app ecosystems. We distribute to 190 countries, and we have a very large number of users in some very fast-growing markets like BRIM (Brazil, Russia, Indonesia, Malaysia), so I always think that’s one of the main reasons developers come to Android, to reach out and tap into this large audience,” said Ms Nikolic.

Milena Nikolic is a key part of the Android team

“In addition to that, we’re trying to create some differentiators here in London, so Alphas/Beta and Reply to Review are featres that developers cherish very much, because they allow them to get in touch with their users.”

With the introduction of Android Wear (for wearable technology) and Android TV, as part of the Lollipop release, Ms Nikolic and her team have also had to make some significant changes to the way that Google Play apps are managed and curated.

“I believe that we can create a perfect experience at the individual user level, so that if you do have a wearable device we can give you this content ranked much higher, saying look you can make your Android watch even better with these additional apps, and then for someone else who doesn’t have that we can present content differently,” she said.

While much of the work carried out by engineers in London is led from Google’s headquarters in Mountain View, California, the company has a strong culture of grassroots innovation, so they are also able to work on their own projects. Mr Popescu gave the example of Auto Awesome Movies, which is a feature of the Google Photos app and was conceived and built in London.

Fancy a jam session on your lunch break? No problem…

“With videos you may shoot a certain amount of footage, and it’s not all very good, but editing video on a mobile phone where you have limited input devices and the screen is small is actually hard,” he said.

“So the idea was to let the phone do the heavy lifting of figuring out what are the good parts and what are the bad parts, adding perhaps a theme to it, adding a soundtrack that matches the beat of the video, stuff like that. That’s an idea that we came up with, and we built the product and shipped it.”

While he admits there are some features of Android Lollipop that not all users like – such as the removal of ‘silent mode’ from the main task bar – Popescu said it is better to try innovative things and see what the reaction is and adapt, rather than continue doing the same thing with every release.

Or take a seat on a deck chair

“It’s always a balance. If everything’s different, users will naturally be confused, but at the same time you can’t just ship the same software over and over,” he said. “You have to hit the right balance between innovative features and usability. It’s a fine line to tread.”

As London gradually builds its reputation as a successful technology cluster, attracting talented developers from all over Europe, it is encouraging to see that Silicon Valley is sitting up and taking notice.

As well as its own staff, Google helps to support London’s tech ecosystem with initiatives like the Google Campus start-up incubator, and while some Tech City entrepreneurs have expressed hostility towards American technology giants sucking up talented developers, Mr Popescu insists that Google has been welcomed into the community.

“I met a few start-up entrepreneurs, and they were very friendly and grateful for the support. I don’t think we are threatening the ecosystem in any way, we’re trying to be as helpful as we can, and we have an interest in London becoming a successful tech city,” said Mr Popescu.

If nothing else, the growing team of Google engineers at Belgrave House is testament to the fact that London is not only home to a growing community of start-up entrepreneurs but some of the best engineers for the biggest global companies.

All aboard!

Source: the telegraph

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva