Search

Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

(video) Interpretare de excepție. Valentina Naforniță cântă colinde în limba română la Opera de Stat din Viena

Foto: youtube.com

De Crăciun soprana Valentina Naforniță a cântat colinde în limba română la Opera de Stat din Viena, unde este și solistă.

Aceasta a interpretat colindul „O ce veste minunată”, purtând o ie națională. Prestației sopranei originară o puteți urmări mai jos.

sursa:unimedia

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Juniorul albaiulian George Ileana, legitimat la Sah Club Cugir, a devenit campion mondial scolar, clasandu-se pe primul loc al categoriei juniori sub 13 ani la Campionatul Mondial Scolar desfasurat in perioada 26 noiembrie – 4 decembrie in Brazilia.

646x404

Cea mai recentă competiție să adesfășurat în Brazilia, unde au participat peste 500 de concurenți din 29 de țări, printre ei numărându-se și George Ileană.

„Mă pregătesc mai intens înainte de concursuri, înainte de cel mai recent stăteam cam patru ore pe zi. Dar eu în medie, zilnic, stau cam două ore. Joc de la 4 ani, m-au învăţat tatăl meu şi bunicul meu”, a explicat George Ileană

Nivelul șahului în România este destul de ridicat după cum declară Elisabeta Polihroniade.

„În lume ne situăm, după Campionatele Mondiale, în primii 20, dar înainte, nu cu mulţi ani, echipele noastre stăteau mai sus. Chiar mult mai sus. Este schimbarea vieţii în general, s-au deschis porţile şi probabil că foarte multă lume găseşte altceva, după cum doresc, după talent”

sursa: sharethis

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dorin Oancea

Românul care a făcut înconjorul lumii de trei ori şi a creat industria aventurii pe mare
Românul care a făcut înconjorul lumii de trei ori şi a creat…

Jimmy Cornell, navigator de origine română, a creat o industrie a aventurii pe mare; povestea sa este emblematică.

Jimmy Cornell este pesudonimul lui Dragoş Cişmaşu, născut în 1940, fiul administratorului domeniului regal de la Săvârşin. A scris 16 cărţi legate de yachting, iar siteul cornellsailing.com spune că a navigat 200.000 de mile, incluzând trei călătorii în jurul globului, dar şi drumuri spre Antarctica, Patagonia, Alaska, Groenlanda, Canada sau Insulele Spitzbergen. Cartea sa “World Cruising Routes” a inspirat mii de navigatori; a fost tipărită în şapte ediţii şi s-a vândut în sute de mii de exemplare.

Pasiunea pentru călătorii i-a stârnit-o navigatorul norvegian Thor Hayerdal, care a călătorit cu pluta Kon-Tiki, în 1947, din America de Sud până în insulele polineziene.  Tatăl său a fost o victimă a comunismului şi a pierit în 1959 la Jilava; Jimmy a plecat în Marea Britanie după ce a încercat să îşi termine studiile universitare şi după ce a lucrat o vreme la studiourile cinematografice Buftea.

O cunoaşte pe Gwenda, venită ca turist în România, şi, după doi ani de discuţii cu autorităţile române, reuşeşte să plece din ţară, în Marea Britanie. Lucrează ca reporter pentru BBC. În 1975 începe prima sa călătorie în jurul lumii, împrună cu soţia sa Gwenda şi cei doi copii, Doina şi Ivan. Drumul a durat şase ani, a totalizat 68.000 de mile şi au văzut 70 de ţări.

Primul său vas, Aventura I, avea sub piciorul catargului o monedă de argint din vremea lui Cuza.

În anii 90 Cornell porneşte în al doilea drum în jurul lumii, iar în 1992 organizează evenimentul care i-a adus nominalizarea în Guiness Book; este vorba de cea mai mare cursă transoceanică cu yachturi din lume. În timp a organizat şi alte manifestări: ARC (Atlantic Rally for Cruisers), din Insulele Canare până în Caraibe, Millennium Odyssey, din 1998 până în 2000, cursă menită să sărbătorească noul mileniu, Blue Planet Odyssey, care vrea să atragă atenţia asupra încălzirii globale, Atlantic Odyssey, Islands Odyssey şi Canaries Odyssey. În 2014 a lansat la apă al patrulea yacht Aventura, un vas de 14 metri construit de Garcia, ales de două publicaţii drept vasul anului 2015 şi nominalizat la “European Boat of the Year”.

Sursa: Businessmgazin

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Singura fabrică de ulei de cânepă din Europa funcționează la Salonta

Fabrica de la Salonta este singura din Europa și își exportă produsele pe întreg mapamondul

Singura fabrică de ulei de cânepă din Europa funcţionează din anul 2007 în oraşul bihorean Salonta, iar concurenţă directă are doar în Canada. Produsele ajung să fie comercializate în toată lumea, cererea fiind în continuă creştere. Fabrica de ulei de cânepă de la Salonta se concentrează pe o singură materie primă, şi anume cânepa. Dacă unii au tendinţa să o asocieze cu marijuana şi cu efectele ei halucinogene, Oana Suciu, bussines development manager ne dă asigurări că nu e vorba despre aşa ceva.

„La noi este vorba despre cânepa industrială, acea cânepă care are un proces de substanţă halucinantă foarte mică, sub 0,01%. Concentrarea pe o singură materie primă ne-a permis să devenim foarte specializaţi pe fiecare aspect al procesului de producţie, de la selecţia seminţelor de cânepă, depozitarea, procesarea şi până la ambalarea lor. Vindem produsele noastre vrac sau ambalate”, precizează Oana Suciu.

România, codaşa culturii de cânepă

Obţinerea unei materii prime de calitate este marea durere a investitorilor fabricii. Dacă la începutul anilor 90 la sută din ţara noastră se putea lăuda cu o producţie de cânepă ce o clasa pe primul loc în Europa, fabrica din Salonta a ajuns să importe materie primă din Franţa sau China pentru a-şi asigura necesarul. Doar 1% din necesar este cumpărat din România.

Din cele 60.000 de hectare cu cânepă cultivate în urmă cu mai bine de 20 de ani în România, acum , în ţara noastră, abia se mai cultivă 120 de hectare. „Din România cumpărăm cam 1% din necesarul de cânepă. Restul o importăm din Franţa sau China. În China găsim cea mai bio cânepă, iar calitatea este una superioară şi asta pentru că la ei atât însămânţarea, cât şi colectarea, dar şi selcţia se produc manual”, susţine Oana Suciu.

Cânepa este cultivată mai mult pentru tulpină, mai ales în Franţa unde există o industie a hârtiei fine foarte bine dezvoltată, iar seminţele sunt produsul secundar şi ajung hrană pentru păsări. „Prospeţimea, calitatea şi gustul sunt principalele proprietăţi ale alimentelor pe care noi le producem din cânepă.

Produsele noastre au trei beneficii majore. Sunt foarte bogate îm Omega 3 şi Omega 6, în proteină completă, fiind o sursă de proteină neprocesată şi, în acelaşi timp, sunt non alergice, fiind recomandate în bolile de piele, dar şi în sistemul cardio vascular”, ne-a măturisit Oana Suciu.

Singuri în Europa

Produsele de la Salonta ajung peste tot în lume, iar 85% iau drumul exportului. Ulei, seminţe, pudră proteică, făină, fibre, loţiune cu ulei, batoane ecologice sau ciocolată cu seminţe. Toate acestea sunt produse la Salonta, din cânepă. „Avem cerere în SUA, Australia, Israel, oriunde în Europa.Anglia este cel mai mare client al produselor noastre. În aceast an nevoia pentru materia primă ajunge undeva la 850 de tone, iar cererea pentru produse creşte de la un an la altul. În momentul de faţă livrarea produselor solicitate în luna octombrie o putem face doar în noiembrie. Dacă am procesa mai mult nu s-ar pune problema să nu avem unde vinde”, ne-a mărturisit Oana Suciu, bussines development manager.

Când vine vorba despre concurenţă, investitorii de la Salonta nu au de ce să-şi facă griji. Singura lor concurenţă directă o au peste Ocean. în Canada. Calitatea şi efectele benefice, susţine Oana Suciu, a fost cea mai bună promovare a acestor produse, care, susprinzător şi pentru ei, câştigă teren şi în România.

„Piaţa din România a avut o evoluie surprinzătoare pentru noi, în principal datorită faptului că nu am investit în promovare. Creşterea am avut-o de la 2% la 15% din vânzări în România, ceea ce ne-a surprins. Promovarea cea mai sănătoasă funcţionează cel mai bine în cazul nostru”, susţine Oana Suciu.

Proiectul de la Salonta a fost realizat prin fonduri SAPARD, valoarea investiţiei depăşind 2 milioane de euro.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

by 

Pe la inceputul anilor ‘90, subsolul din zona Gradistei a fost scanat de un satelit rusesc. Ce s-a descoperit acolo ramane o mare taina caci, oficial, nu au fost date publicitatii toate rezultatele. Neoficial, s-a spus ca rusii ar fi descoperit situri antice si preistorice necunoscute inca in zona. Se cunoaste totusi ca s-a intocmit un dosar al acestor descoperiri, la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului si la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una socanta: fortificatiile din zona Gradiste nu erau doar cetati dispuse pe culmile muntilor din jur, ciun imens ansamblu de 200 km patrati, foarte compact, care cuprindea o asezare militara, una civila montana, cu mai multe nuclee.

Practic, muntii fusesera taiati si terasati, apoi amenajati in incredibilul ansamblu.
Mai mult, pe o suprafata de doi kilometri patrati, la o adancime de 8 metri, s-ar afla o asezare subterana. Prin anul 2001, Vasile Dragomirgeneral de divizie in retragere, care facuse parte din echipa de cercetatori, declara pentru un ziar central ca in zona Vartoape fusesera detectate, pe o suprafata de 4 km patrati, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum si incinte paralelipipedice, modificate de mana omului, care comunicau intre ele, dar si cu platoul de deasupra prin drumuri anticeDe la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri spre muntii din apropiere, unele, prabusite partial, iar un singur tunel ajunge la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. “Vreau sa subliniez ca in urma masuratorilor noastre a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mai mare decat cele de la Sarmizegetusa”, declara atunci generalul.

Conform studiului amintit, orasul subteran si suprateran de la Vartoape ar fi centrul complexului, mult mai mare decat cel de la Sarmizegetusa. Ca este asa, ramane sa o confirme viitoarele cercetari, dar noi ne-am convins de existenta tunelurilor, in acest inceput de mai cand, ajunsi la Capalna, la un pahar de vorba, un localnic ne-a povestit cum cu ceva vreme in urma s-a prabusit un perete de munte descoperind o parte de tunel, de putea omul sa mearga in picioare prin el, intarita cu barne putrezite din lemn. Unde ducea, ce se afla la capatul lui, nu se stie.

Incinte sacre de dimensiuni impresionante, in sanctuare taiate din andezit, piatra pe care astazi o croiesti numai cu diamantul, cetati din blocuri de calcar carate de la zeci de kilometri, fasonate si imbinate perfect, dupa tehnici misterioase, podoabe din aur si argint, de mii de cosoni, furate din pamantul dacilor… hartacomorii.blogspot.com/2010/orasul-comorilor-de-sub-cetate

Sarmizegetusa_Regiasarmizegetusa harta 2

sites.google.com/site/dimensiuniparalele/sarmisegetusa-DACIA-CAPITALA Sarmizegetusa stă pe un oraş subteran de mărimea Bucureştiului. În 1993, România demara o amplă campanie de punere în valoare a cetăţilor dacice de la Grădiştea, fără ştirea opiniei publice. Un grup de oameni de ştiinţă români a efectuat la faţa locului, până în 1999, un studiu complex cu ajutorul unor aparate speciale de detectare a zidurilor şi a obiectelor îngropate. Aşa s-a pus în evidenţă faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există un uriaş ansamblu arhitectonic militaro-civil, compact, cu mai multe nuclee, întins pe o suprafaţă de peste 200 de kilometri pătraţi, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor.

<< Acest articol este preluat de zeci de bloguri, sursa pare sa fie un articol semnat Dumitru Manolache in Gardianul in 08-05-2009 .>>

Editura Miracol a publicat citeva carti Dumintru Manolache: TEZAURUL DACIC DE LA SINAIA , Andrei, Apostolul Lupilor , Sfantul APOSTOL ANDREI si protocrestinismul in spatiul romanesc

victor-roncea.blogspot.com/2008/11/un-jurnalist-crestin-dumitru-manolache.html

Andrei Apostolul Dumitru Manolache

Autor a nu mai putin de noua volume de istorie, istoria crestinismului romanesc, teatru si beletristica, ziaristul Dumitru Manolache face parte din galeria acelor oameni pe care o mare sansa iti face bucuria de a-i intilni (asa cum a fost in cazul meu cind, in primii ani post-decembristi, am intrat in viltoarea presei). Publicate in ’’Tineretul Liber’’, ’’Evenimentul Zilei’’, ’’Romania Libera’’, ’’Adevarul’’, ’’Curentul’’, ’’Bucuresti Match’’, ’’Lumea credintei’’, ’’Gardianul’’ (unde semneaza saptaminal unica si cea mai longeviva pagina religioasa din presa laica centrala din Romania), miile sale de articole, anchete, reportaje si eseuri, impregnate de experienta jurnalistica de aproape trei decenii, au marcat cititorii cu amprenta cautatorului minutios si a exegetului de mare talent.
Dumitru Manolache cerceteaza de aproape 20 de ani problematica inceputului crestinismului romanesc, activitate concretizata in cartile: ’’Dervent, o poarta a crestinismului romanesc’’, ’’La portile luminii-Miracolele de la Dervent’’; ’’Lupii Mielului-Sf. Andrei si protocrestinismul in spatiul romanesc’’, ’’Andrei, Apostolul lupilor’’. Si, drept recunoastere a ineditului adus la lumina de autor, acest ultim volum, aparut in doua editii, prima la Editura Anastasia si a doua la Editura Dacica, a intrat in bibliografia obligatorie a facultatilor de Teologie de la Constanta si Sibiu – achizitionarea acestei carti se poate face de la Editura Dacica, consultind adresa 
http://www.dacica.ro.

Dumitru Manolache – secretar general de redactie al cotidianului   gardianul.md

enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2010/12/goana-dupa-aurul-sarmisegetusei In 1993, Romania demara o ampla campanie de punere in valoare a cetatilor dacice de la Gradistea. Un studiu multidisciplinar efectuat la fata locului a pus in evidenta faptul ca sub ceea ce este acum decopertat exista un urias ansamblu arhitectonic, un ansamblu militaro – civil compact, cu mai multe nuclee, intins pe o suprafata de peste 200 de kilometri patrati. Acest oras ingropat este predacic si e foarte bogat in aur. Specialistii romani au intocmit niste planuri de detaliu cu siturile subterane nedecopertate, pe care le-au strans intr-un dosar trimis Ministerului Culturii si Cultelor.O copie a planurilor a ajuns insa si la cautatorii clandestini de comori, care au relatii puternice in zona clasei politice. Hotii stiu acum cu exactitate unde sa caute.

In mod ciudat, posibilitatea ca vestigiile din Muntii Orastiei sa fie scoase de pe lista UNESCO, merge mana in mana cu deja celebrul scandal al bratarilor dacice. Dupa cum se stie, ele au fost gasite in siturile de la Gradistea de catre hotii de comori si scoase apoi clandestin din Romania. Au ajuns in Statele Unite, unde un colectionar american de buna credinta a anuntat oficialitatile ca aceste artefacte se comercializeaza pe piata neagra. Ulterior statul roman a recuperat o parte din ele si a demarat o ancheta. In mod uluitor, numele unor politicieni de calibru, precum Adrian Nastase si Dan Iosif au fost asociate cu disparitia bratarilor. Cei doi au fost banuiti ca ar fi intermediat traficarea in tara a doua tezaure sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, respectiv 15 bratari dacice de aur.

Conform unor informatii neoficiale, subsolul din zona Gradistei a fost sondat din satelit de catre rusi pe la inceputul anilor ‘90. Rusii vorbeau despre situri antice, dar si preistorice necunoscute inca in zona Gradistei. Coroborand aceste date cu informatiile unor scriitori antici, care spuneau ca dacii au taiat si au zidit muntii, Guvernul Romaniei a cerut aflarea adevarului. Astfel, intre anii 1993 si 1999, in perimetrul fortificatiilor dacice de la Gradistea s-au desfasurat cercetari pe mai multe discipline, pentru realizarea unui studiu de ansamblu privind zona arheologica. Cercetarile au fost demarate de Ministerul Lucrarilor Publice, Ministerul Culturii si Ministerul Cercetarii. Ele aveau drept scop delimitarea fizica a complexului de fortificatii prin alte metode decat sapaturile arheologice, si chiar elaborarea unei strategii de punere in valoare a constructiilor preistorice de la Gradistea.

Abia in urma acestui studiu, care sa detalieze ce si unde trebuie sapat, urma sa aiba loc decopertarea, restaurarea, conservarea siturilor si transformarea zonei intr-o rezervatie arheologica nationala, punct turistic de importanta deosebita, cu protectie armata din partea jandarmeriei, care urma sa opreasca ofensiva jefuitorilor de comori. Rezultatele, care nu au fost date oficial publicitatii, sunt uluitoare. Fortificatiile nu reprezinta doar cetati disparate asezate pe culmile muntilor, ci un ansamblu compact, o asezare militaro-civila montana, cu mai multe nuclee, intinsa pe o suprafata de 200 de kilometri patrati. Majoritatea vestigiilor sunt inca acoperite de pamant.

Din comisia formata au facut parte specialisti pentru detectarea straturilor de profunzime prin magnetometrie, specialisti in probleme hidrotehnice, arheologi, ingineri constructori, arhitecti si specialisti in geodezie. Ceea ce spuneau anticii s-a confirmat. Fortificatiile sunt deosebit de complexe si sunt suprapuse, in multe locuri, pe asezari mai vechi. Pentru a avea o imagine a modului in care s-a lucrat, dam exemplul grupului format dintr-un geodez si un specialist in magnetometrie.Geodezul, regretatul general de divizie Vasile Dragomir(foto) cauta zonele de relief care pareau transformate pentru utilitati militare. Al doilea instala magnetometrele si trasa profilul subsolului in zona indicata.


Magnetometrul este un aparat care poate radiografia si pune in evidenta elementele din subsol, la adancimea dorita de operator. In acest caz sondajul a mers pana la o adancime de opt metri. Asa au fost descoperite constructiile scufundate in pamant, dar si incintele subterane care i-au uluit pe cercetatori. Conform datelor din studiu, mega-asezarea regilor daci este situata pe masivul Sureanu, munte care coboara catre est, nord si vest in Podisul Transilvaniei, intre raurile Sebes si Strei.

„La inceput ne-am intrebat cum a fost posibil ca timp de cinci ani dacii sa poata tine piept asaltului unei armate uriase, bine inzestrate, cum era cea a romanilor. Mai ales ca era condusa de unul dintre cei mai buni strategi pe care i-a avut Roma vreodata. Raspunsul l-am gasit la fata locului: folosirea eficienta a terenului printr-un complex militaro-civil.Dacii au construit, in primul rand, la poalele muntelui, in nord si vest, un zid de aparare foarte lung, deoarece sistemul era cel mai vulnerabil in acea directie. Ceva in genul zidului lui Hadrian din Scotia, lung de 170 de km. In interior, fiecare inaltime a fost terasata de jos in sus. Fiecare terasa, cu latimi diferite, era aparata de ziduri. Pe culmi au fost construite una sau mai multe cetati fortificate, de diferite dimensiuni. S-a mers pana acolo incat fiecare cvartal al unei aglomeratii urbane mai mari era la randul lui aparat de un zid propriu. In studiu, eu numesc «modul» fiecare aglomerare urbana. Modulul poate fi inteles si ca un cartier mai mare, intins pe cateva hectare, al imensei fortificatii. In acest fel, un modul era aparat de mai multe ziduri dispuse concentric. Distantele de la o aglomerare urbana la alta sunt mici, in general de cateva zeci de metri. Distantele cele mai mari de la un nucleu fortificat la altul nu depasesc patru kilometri. Fiecare aglomerare are locuintele si sanctuarele ei, asa cum apar si la Sarmisegetuza Regia, cea cunoscuta pana acum. Intre aceste nuclee exista insa numeroase terase amenajate cu urme de locuire stravechi, mai vechi decat perioada dacica clasica. De asemenea, asezari civile se gasesc peste tot pe vaile apelor dintre munti. Totul pe o suprafata de aproximativ 200 de kilometri patrati. Intreaga zona este acoperita de un paienjenis de drumuri antice construite foarte interesant. Intr-o zi am stat mai bine de o jumatate de ora in ploaie pe un asemenea drum sa vad ce se intampla. Apa curgea la dreapta si la stanga, dar nu si pe drum, atat de bine este facut sistemul de drenaj de sub ele. Singura bresa a sistemului de fortificatii a fost neglijarea laturii sud-estice, considerandu-se ca panta abrupta a muntelui e un obstacol natural suficient. Aceasta neglijenta a fost fatala dacilor. Imparatul Traian a urcat cu trupele chiar pe acolo si a atacat apoi fortificatiile de sus in jos“, ne-a spus regretatul general de armata Vasile Dragomir.

drumul antic catre sarmisegetusa(peste 2000 de ani vechime)
discul solar-sarmisegetusa

Un oras predacic subteran. Cea mai importanta descoperire din Muntii Orastiei o reprezinta incintele subterane. In zona numita Vartoape, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati exista 75 de gropi conice, de diferite dimensiuni, unele cu diametre de pana la 70 de metri. Aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele precum camerele unei locuinte. Este vorba de incinte naturale modificate de mana omului. Multe dintre ele comunica cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere, unele partial prabusite. Unul merge chiar catre sanctuarele din Sarmisegetuza Regia, unde, de asemenea, au fost detectate cateva incinte subterane. In urma masuratorilor a rezultat ca in zona Vartoape si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare, constructii cu o vechime mult mai mare deca cele de la Sarmisegetuza. Conform studiului itocmit, acest oras subteran si constructiile de la suprafata, mult mai numeroase decat cele de la Sarmisegetuza Regia, au constituit centrul fortificatiilor, cu alte cuvinte centrul mega-orasului regilor daci, sau al cui va fi fost mai inainte. Arheologii din zona au fost, si sunt, mai putin entuziasti in legatura cu aceasta descoperire si mai retinuti in declaratii.

„Pe Culmea Vartoapelor se afla o intinsa asezare dacica, iar culmea, stancoasa, calcaroasa, e impanzita de mici grote care uneori iau aspectul unor pesteri. Pe micile platouri de la gura catorva au fost descoperite fragmente ceramice dacice“, sustine arheologul Ioan Glodariu, muzeograf la muzeul din Deva. Acesta considera ca terasele si cetatile erau dens populate pe vremea dacilor. Mai mult, fiecare terasa locuita era aprovizionata cu apa, atat locuintele, cat ai atelierele de fierarie, prin conducte care captau izvoare de la distante apreciabile. Foarte interesant este faptul ca aceste conducte de apa subterane aveau, din loc in loc, chiar decantoare.

Hartile oficiale au ajuns la hotii de comori

Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, gasite de echipa speciala de cercetatori, a fost multiplicat in patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii si UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetatile pe listele UNESCO. Urma sa se initieze o ampla campanie de sapaturi arheologice si sa se realizeze un centru turistic exceptional. Programul a fost insa stopat, iar copii ale dosarului cu hartile siturilor au ajuns la hotii de comori. Astfel reusesc acesti hoti sa mearga la punct ochit, punct lovit, pe un teritoriu atat de mare. Singurul impediment in calea acestora este acum UNESCO, care e cu ochii pe siturile de la Gradistea. De aceea se tot lanseaza ideea, de origine romaneasca, cum ca cetatile vor fi radiate din patrimoniul mondial. „Nu se scoate nici un obiect UNESCO de pe liste. Asta e o prostie. Sigur cineva incearca sa vanda si Sarmisegetuza. Asta e singura explicatie“, este de parere Alexandru Mironov. Ramane insa o intrebare extrem de importanta: cine le-a dat hotilor planurile secrete ale complexului si, implicit, planurile comorilor de la Sarmisegetuza? Din analiza ulterioara a datelor a rezultat ca cea mai mare parte a acestei asezari, uriasa pentru antichitate, a fost construita inainte de perioada dacica. Mai mult, comorile cautate acum de hoti au fost ingropate inainte de perioada clasica a civilizatiei dacice. Lucru deductibil prin logica comuna: daca romanii cuceritori au strans tot aurul gasit la fata locului, de ce se mai gasesc comori de ordinul zecilor de kilograme in aceasta zona?

sursa: aleximreh
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Pentru că impertinența extremiștilor maghiari nu are limite, aceștia mințind cu nerușinare la toate porțile occidentale că Transilvania este pământ unguresc, ne revine sarcina (încărcată de satisfacții, recunosc…) să prezentăm, pe rând, izvoarele maghiare medievale care demolează aceste pretenții. Scrise într-o perioadă în care aceste afirmații nu puteau să le aducă prejudicii, pentru că prima dreptul sabiei, nu dreptul istoric, spusele unor cronicari maghiari din Evul Mediu sunt bombe atomice pentru un Laslo Tokes si alti agitatori extremisti susținuți de Budapesta.

Astăzi ne vom ocupa de scrierile lui Simon de Keza, unul dintre cei mai impotanți cronicari maghiari ai secolului al XIII-lea, activ la curtea regelui Ladislau al IV-lea. În lucrarea CRONICUM HUNGARICUM el spune următoarele:

simon de keza 1

simon de keza 2

Pannoniae, Pamfiliae, Macedoniae, Dalmatiae et Frigiae ciuitates, quae crebris spoliis et obsidionibus, per Hunos erant fatigatae, natali solo derelicto in Apuliam per mare Adriaticum de Ethela, licentia impetrata, transierunt, Blackis, qui ipsorum fuere Pastores et coloni, remanentibus sponte in Pannonia.

„Orașele din Pannonia, Pamfilia, Macedonia, Dalmația și Frigia care fuseseră pustiite prin jafurile și asediile Hunilor, părăsindu-și solul natal, trecură, cu îngăduința lui Attila în Apulia, pe Marea Adriatică, Blackii (vlahii), care fuseseră păstorii și colonii lor, rămânând de bună voie în Pannonia.”

NOTA 1: Cu alte cuvinte, în secolul V d. Chr., Panonia era ocupată de blachi (vlahi – strămoșii românilor), pe vremea aprigului Attila. E important de subliniat că în Cântecul Nibelungilor (celebra epopee germană), care face referire la vremea lui Attila, se vorbește despre ducele VLAH Ramunc, aflat în alaiul lui Attila, prezentat ca un personaj de seamă de la curtea sa. Neplăcută situație pentru extremiștii unguri să se afle că pe vremea lui Attila, Panonia era ocupată de valahi, pașnic, cu “binecuvântarea’ lui Attila, aceștia fiindu-i aliați. Desigur, ei, geto-daco-valahii, au rămas exact în locul în care i-a și găsit Attila cu ocazia invaziei pe care a făcut-o în Europa, adică în Panonia și în jurul Carpaților.

Mai departe, cronicarul maghiar ne spune:

simon de keza 3

Remanserant quoque de Hunis virorum tria millia ex praelio Crimildino erepti per fugae interfugium, qui timentes occidentis nationes in campo Chigle vsque Arpad permanserunt, qui se ibi non Hunos, sed Zaculos vocauerunt. Isti enim Zaculi Hunorum sunt residui, qui dum Hungaros in Pannoniam iterato cognouerunt remeasse, redeuntibus in Rutheniae finibus // occurrerunt, insimulque Pannonia conquestrata, partem in ea sunt adepti, non tamen in plano Pannoniae, sed cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt. Vnde Blackis commixti litteris ipsorum vti perhibentur.

„Mai rămăseseră dintre Huni trei mii de bărbați, care au scăpat cu fuga din războiul Crimildin și care, temându-se de popoarele din Apus, au rămas tot timpul în câmpia de la Chigla (în Rusia de astăzi – n.m.), până în vremea lui Arpad (secolul IX-X). Aceștia aici nu s-au chemat Huni, ci Zaculi (Secui). Căci acești Zaculi sunt rămășițe ale Hunilor(alți cronicari maghiari ne spun că secuii nu sunt nici huni, nici unguri, dar lui Keza i-a plăcut această idee așa că nu o mai comentez – n.m.) care, când au aflat că Ungurii se întorc din nou în Pannonia, le-au ieșit în cale, când se întorceau, în Ruthenia (în Rusia de astăzi – n.m.) și, după ce au cucerit împreună Pannonia, au dobândit o parte din aceasta, însă nu în câmpia Pannoniei, ci vecini cu Blackii (românii), au avut aceeasi soartă în munți. De aceea, amestecându-se cu Blackii, se spune că se folosesc de literele lor.”

NOTA 2: Ohoho! Ce lovitură de măciucă dă Budapestei acest Simon de Keza! Haideți să analizăm citatul:

1. După ce europenii i-au desființat pe huni, nu a mai rămas picior din seminția lor în această zonă, ultimii rămași – în număr de 3.000 (fie ei secui sau nu) – s-au retras de teama armatelor Apusene în zona RUSIEI unde au și rămas până la venirea lui Arpad. După aceea, ungurii lui Arpad au venit în Panonia. Ei bine, cronicarul maghiar  ne spune că au cucerit o parte din Panonia, ÎN VECINĂTATEA VLAHILOR, ADICĂ A ROMÂNILOR. Cu alte cuvinte, teoria spațiului gol în care au venit ungurii este o gogoriță care ține doar la ignoranți, cronicarul spunându-ne că Arpad a luptat pentru a se instala în Panonia și că, după instalare, era vecin cu Vlahii, vlahii ăia care rămăseseră în Panonia din timpul lui Attila.

2. Ca o completare necesară, subliniez că în secolele IX și X (adică în vremea venirii lui Arpad în Europa), pe teritoriul Transilvaniei îi aveam voievozi peVLAHII  Gelu  (a fost conducătorul unei formațiuni statale cu populație românească și slavă – în secolele IX și X – ce cuprindea bazinele Someșului Mic și Almașului, până la Poarta Meseșului. Lucrarea Gesta Hungarorum al lui Anonymus îl numește “Gelou, un anume blac”), Glad (a fost voievod al unei formațiuni statale medievale timpurii localizată pe teritoriul Banatului istoric – teritoriul dintre Tisa, Mureș, Dunăre și Carpați -, în prima jumătate a secolului al X-lea. Reședința principală a ducelui era Morisena – astăzi Cenad) șiMenumorut ( a fost menționat în cronica notarului Anonymus al regelui ungur Béla al III-lea ca fiind Duce al țării dintre Tisa (o parte din Ungaria de astăzi -n.m.), Mureș, și Munții Apuseni, locuită de români, slavi, avari, “cozari” (probabil o ramură a hazarilor), având ca reședință cetatea Biharea, pe timpul venirii ungurilor – anul 896). Așadar, deci și prin urmare… ;)

3. În final, cronicarul ne mai spune că ungurii s-au amestecat cu vlahii în munți, având aceeași soartă… Adică vlahii erau aici, nu au venit de la sudul Dunării mai târziu…

4. Și cât de dureros poate fi pentru aroganța maghiară să se sublineze faptul că ungurii au luat literele (alfabetul) de la vlahi. Adică românii i-au învățat pe unguri să scrie și să citească. Neplăcut pentru Lazlo Tokes, dar dacă așa spune cronicarul lor, îl credem pentru că este evident că nu avea NICI MĂCAR UN SINGUR MOTIV să pună artificial în seama vlahilor astfel de lucruri. Dimpotrivă!

Vom reveni și cu alte documente maghiare care infirmă toate pretențiile mincinoase cu care extremiștii maghiari infectează lucrurile în România și în afara ei.

Daniel Roxin

P.S. În această seară, pe Nașul Tv, puteți urmări un nou episod al emisiunii ADEVĂRURI TULBURĂTOARE în care vom aborda tema: TRANSILVANIA, INIMA ROMÂNITĂȚII. Emisiunea poate fi urmărită de la ora 22:00 și, în reluare, duminică, de la ora 11:00

Sursa imaginilor: M. Simonis de Keza, Chronicon hungaricum, Buda, 1782

Sursa traducerii: G. Popa-Lisseanu, Izvoarele Istoriei Românilor (Fontes Historiae Daco-Romanorum). Volumul IV. Cronica Ungurilor de Simon de Keza, București, 1935 (pewww.dacoromanica.ro)

Via: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/02/12/cronicarul-maghiar-simon-de-keza-sec-xiii-despre-romani-si-secui/

http://adevaruldespredaci.ro/

sursa: lupuldacic

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
pestera-polovragi_84180300_opt

  • Exista un loc plin de energie in Romania care este supranumit si “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. Pestera Polovragi este unul din locurile sacre ale dacilor. Aceasta reprezinta nu doar o atractie turistica, ci si un loc misterios in care diverse fenomene inexplicabile se petrec la o anumita perioada de timp.

Multi dintre cei care au calcat in aceasta pesterea, povestesc ca au simtit pe toata durata vizitei o umbra in spatele lor. De asemenea, alti turisti au murit rapusi de pietre cazute de undeva de deasupra muntelui, cum este cazul si Veronicai Bulai, mama surorilor Gabor.

De-a lungul timpului, diverse legende s-au tesut in jurul acestei pesteri in care se adapostea marele Zalmoxis. Conducatorul dacilor, se spune, ca avea puteri impresionante si putea sa-si schimbe infatisarea din tanar in batran ori de cate ori dorea . Tronul lui Zalmoxis se afla si astazi in Pestera Polovragi .Este locul cel mai sacru, incarcat cu diverse energii, din toata pestera. Numerosi turisti au spus ca in momentul in care s-au apropiat de piatra pe care obisnuia sa se odihneasca zeul dacilor sunt cuprinsi de diferite sentimente sau ganduri stranii. Aceasta este dovada certa ca locul poarta si in ziua de astazi energia unui personaj comparabil cu un zeu, scrie efemeride.

Pestera Polovragi a fost redescoperita acum circa 100 de ani si are o dimensiune de peste 10 kilometrii. Speologii sunt de parere ca este mult mai lunga decat se cunoaste in prezent, dar din diverse motive ea nu a putut sa fie explorata. De asemenea, se mai zvoneste ca aurul dacilor este ascuns undeva la capatul pesterii, din acest motiv numerosi cautatori de comori incearca prin metode propii sa-l descopere . Poate ca din acest motiv Pestera Polovragi este deschisa publicului doar partial. Pana sa se apeleze la aceste limitari au existat diversi cautatori de comori care au avut acces pana in adancurile pesterii, dar toti au avut parte de morti tragice. Blestemul lui Zalmoxis a fost aruncat peste intreaga pestera si doar cei lacomi sunt pedepsiti fara drept de apel.

Se mai spune ca diversi tarani care si-au adapostit vacile si oile in pestera s-au trezit fara niciun animal, iar sanatatea lor mintala a avut de suferit. Pe langa aceste fenomene inexplicabile si altele se mai petrec in misterioasa pestera. Diverse lumini, aparute din neant, lumineaza coridoarele intunecate ale pesterii, dar cand cineva se apropie de ele dispar pur si simplu.

O alta curiozitate o reprezinta pielea de leopard de pe pereti. Aceste formatiuni se intalnesc doar in aceasta pestera.

O alta poveste incredibila se refera la faptul ca Zalmoxis avea mai multe pasaje secrete prin care ajungea din pestera direct la Sarmizegetusa sau chiar la cetatea dacica de deasupra muntelui. Aceste pasaje nu au fost descoperite si au ramas la nivel de legenda. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani. Este posibil ca aceste urme sa fie lasate de daci in conditiile in care temperatura din pestera este de doar 9 grade si este constanta indiferent de anotimp ? Nimeni nu poate raspunde la aceasta intrebare asa cum nu se poate raspunde nici la celelalte intrebari cand vine vorba despre misteriosii nostri stramosi.

Sursa: caplimpede

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

oras-antic-e1439672766494

 În urmă cu doi ani, o echipă de scafandri a găsit cetatea antică a Callatisului, scufundată în apele Mării Negre. O teorie susţine că Atlantida ar fi fost localizată în Marea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o mică bucată rămasă din vechiul continent dispărut.

Cu ajutorul vizualizării topografiei subacvatice, Google Ocean a ajutat un inginer britanic să cerceteze stratul aflat imediat sub fundul Mării Negre, descoperind o reţea de străzi perfect conturate, care nu puteau fi făcute decât de mâna omului. Specialiştii britanici afirmă că dovezi mai importante ar putea fi descoperite în apropierea coastelor României. Și o echipă de scafandri ucraineni a explorat ruinele oraşului antic Akra, scufundat în apele Mării Negre, în zona de coastă a Crimeei.
Arheologii spun că situl scufundat în mare, lângă Mangalia, a fost întemeiat de grecii dorieni în secolul al VI-lea înainte de Hristos. Cercetările din ultimii 50 de ani au evidențiat că fortăreața are dimensiuni impresionante – aproape două mile în largul mării și tot două mile de-a lungul țărmului actual.
Relătari despre orașul scufundat în Marea Neagră există încă din secolul XV, când un navigator burgund a văzut “zidurile care ieșeau din mare” în dreptul portului Panguala (Mangalia).
Jeno Szabo este singurul român care a făcut parte din echipa lui Jacques-Yves Cousteau şi are la activ peste şapte mii de scufundări prin apele din toată lumea, unde a găsit nenumărate comori. În 2004, echipa de scafandri specializaţi în arheologie subacvatică condusă de Jeno Szabo a început să facă primele investigaţii pentru a putea demara acţiunile de căutare ale vechiului Callatis.
Trei ani mai târziu au obţinut ajutorul scafandrilor unguri care au venit şi cu aparatura necesară unei astfel de acţiuni. Au făcut un plan de cheltuieli estimative şi l-au înaintat secretarului general al Ministerului Culturii şi Cultelor de la acea vreme, Virgil Niţulescu, care a aprobat iniţial bugetul. Într-o săptămână de scufundări au găsit ruine, străzi, coloane şi o epavă a unei corăbii care folosea la transportarea marmurei. În apropierea epavei au fost găsite şi fragmente ceramice.
Tot într-o săptămână au cheltuit şi peste 15 mii de euro din buzunarele proprii, iar ministerul s-a făcut că plouă. Investigaţiile s-au oprit şi nu au fost reluate nici până în zilele noastre. Fascinaţi de descoperirea senzaţională, membrii echipei au încercat să strângă bani de pe unde s-a putut, au înfiinţat un Centru de Cercetări Subacvatice, toate fără prea mare succes.
Deşi iniţial nu au vrut să facă publică povestea de teama căutătorilor de comori care ar putea distruge vestigiile, scafandrii arheologi s-au hotărât să ceară ajutor de la alţii şi i-au chemat pe cei de la Discovery Channel, care ar putea da o parte din banii necesari, în schimbul exclusivităţii.

Pe faleza Mangaliei, în dreptul stației meteorologice încep zidurile cetății antice Callatis. E partea doriană a construcției, cea mai veche. “Cum intri în mare, la câțiva metri distanță, dai de ruine”, a spus arheologul Liliana Vioiu, de la muzeul local. În actualul port al Mangaliei se află, tot scufundate, alte ziduri ale cetății, ceva mai “moderne”, din perioada romanilor.
La extinderea unui hotel, cu vreo zece ani în urma, s-au facut săpături în urma cărora au fost descoperite vestigii de o valoare inestimabilă. Clădirea cea nouă păstreaza astfel în pântecele sale o fărâmă de istorie. Pe marginea căii de acces se întinde sistemul de canalizare. Toate au fost făcute de romani. “Daca cercetările ar continua, s-ar vedea că strada aceasta se întinde spre vechea cetate, care acum e sub apă”, a explicat arheologul Liliana Vioiu.
Oras_pierdut
Există descrieri din diverse epoci ale zidurilor scufundate în mare. Călătorul burgund Walerand de Wawrin notează, în 1445, că ajungând în portul “Panguala” – una dintre diversele denumiri de peste timp ale Mangaliei – a văzut ziduri de mari dimensiuni care ies din mare, în largul portului cel nou de la vremea aceea. Din aceeași sursă se știe că multe corăbii s-au scufundat după ce s-au lovit de acel “colț” uriaș. Peisajul lugumbru l-a impresionat, în 1652,și pe negustorul turc Evlia Celebi, referindu-se la orașul “Mankalia”, iar un francez – Xavier Hommaire de Hell – vorbește în 1928 despre “ziduri vechi ieșind din râpa argiloasă unde e așezat orașul, ceea ce arăta că marea a invadat toată aceasta parte a litoralului”. O hartă a Mangaliei, din 1924, prezintă zidul de nord al cetății antice, o construcție care se prelungește în largul Mării Negre. Harta este rodul studiilor începute în 1901 de Pamfil Polonic.
Cercetări de anvergură asupra cetății Callatis au fost demarate abia în 1962, fiind desfășurate, timp de zece ani, de căpitanul-comandor Constantin Scarlat, o figură emblematică pentru Marina Militară. El a înființat prima unitate de scafandri din Armata Română. Datorita lui există azi o hartă detaliată a cetății scufundate. Cu toate astea, Constantin Scarlat arată, într-un articol publicat în 1973, că până la momentul respectiv fuseseră descoperite cel mult 20% din totalul vestigiilor submarine din dreptul Mangaliei. Investigațiile au fost reluate abia în 1994, de data asta sub auspiciile Muzeului de Arheologie din Mangalia, care a colaborat, până în 1998, cu cercetatorii italieni de la “Cooperativa Metambuco” din Padova. După ei au venit, în 2007, specialiștii de la “Octopus Archeological Research Association” din Budapesta și de la Centrul de Scafandri “Carpatica” din București.
“Oriunde s-ar întâmpla aşa ceva, toată lumea ar sări să valorifice acest potenţial, s-ar relansa turismul. La noi nu s-a întâmplat nimic. În Grecia siturile subacvatice sunt acoperite cu grilaje metalice pentru a nu se putea lua nimic de acolo, vine turistul şi face scuba-diving. Altele sunt scoase la suprafaţă. În SUA se acoperă cu o cupolă de sticlă, iar turiştii vin cu un mini-submarin şi se uită. Se pot face şi tuneluri sub apă, depinde de buget. Mai mult decât să găseşti un oraş subacvatic pentru a relansa turismul, nu mai e nimic. Am zis că băgăm bani de la noi pentru a continua, dar a venit criza şi nu s-a mai putut. O săptămână de cercetări costă minim 20 de mii de euro, fără a pune la socoteală instrumentele. Dar nu este normal ca o descoperire de genul ăsta să fie finanţată din buzunarul meu. Eu am fost de mic fascinat de această poveste, am citit despre asta”, a mai spus Jeno Szabo .
În aprilie 2007, câţiva scafandri români ajutaţi de colegii din Ungaria au început o expediţie pentru cercetarea subacvatică, dotaţi cu tehnologie de ultimă oră, similară celei care a dus la descoperirea Titanicului. Sonarele au detectat o “anomalie” ciudată în adâncurile apelor de lângă Mangalia.
La aproximativ 6 metri adâncime, sub nisipul de pe fundul mării, scafandrii au descoperit artefacte, pereţi, coloane şi străzi pavate. Au realizat că au găsit ceea ce căutau, vechiul oraş pierdut al Callatisului, întemeiat de greci la porunca oracolului din Delfi, pe locul unei aşezări getice.
Documentele Antichităţii lasă loc de interpretări în ceea ce priveşte data la care s-a pus temelia cetăţii. Deşi este menţionată în scrieri încă din sec. VI î.Hr, nu există dovezi arheologice mai vechi de sec. IV î.Hr. Cert este că oraşul cunoaşte o perioadă de înflorire rapidă, apoi decade o dată cu începutul erei noastre, însă prosperă din nou în decurs de câteva secole.
Nici data distrugerii cetăţii nu se ştie cu exactitate. Unele ipoteze susţin că o parte a oraşului s-a scufundat în urma unui cutremur, altele avansează ideea că cetatea a fost înghiţită încet de ape, din cauza procesului de eroziune. Deşi toţi specialiştii în arheologie recunosc că o astfel de descoperire este fabuloasă şi afirmă că vestigiile scoase la lumină până acum pe ţărmul românesc atestă miracolul şi geniul arhitecturii greceşti, majoritatea se abţine să se pronunţe în lipsa văzutului cu propriii ochi.
În “Dialogurile” sale, Platon descrie civilizaţia înfloritoare care popula Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Continentul pierdut avea o câmpie fertilă, cu canale transversale şi un munte nu foarte înalt, şanţuri de apă legate prin tuneluri şi poduri, două izvoare – unul cu apă caldă şi unul cu apă rece – care ţâşneau din muntele principal, temple, cazarme, un hipodrom, săli de gimnastică şi un majestuos palat regal. În perioada ei înfloritoare, Atlantida era şi o temută forţă militară, cu 1.200 de corăbii de război şi 10.000 de care de luptă, toate sub conducerea regelui Evenor.
Împreună cu regina sa, Leucipe, ei au avut o fată, pe nume Clito, care a devenit, conform legendei, soţia lui Poseidon. Fiului cel mare, Atlant, Poseidon i-a dat în stăpânire regiunea bogată centrală a Atlantidei, întinsă pe 160.000 kmp. În urma unor mari cutremure şi inundaţii, Atlantida s-a scufundat în mare într-o singură zi, şi de atunci a tot fost căutată de numeroşi istorici şi arheologi, apărând chiar “atlantologia”, ştiinţa care se ocupă de teoriile privitoare la acest continent.
Sursa: efemeride.ro

Sursa: decenei

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

by Madalina Diaconu 

Emil Racoviță a explorat 1.200 de peşteri în Europa şi Africa, a strâns o colecţie de 5.000 de animale subterane şi a publicat peste 66 de lucrări despre fauna subterană. Este întemeietorul biospeologiei și primul biolog din lume care a studiat viața unor animale și păsări din Antarctica.

S-a născut în Iași la 15 noiembrie 1868 într-o familie înstărită. Și-a petrecut copilăria la moșia familiei, la Șurănești, Vaslui, urmând cursurile primare la școala la care i-a fost profesor scriitorul Ion Creangă. Liceul îl urmează la „Institutele Unite” apoi merge la „Facultatea de Drept” din Paris, încercând să-i facă pe plac tatălui său. În paralel merge la cursurile „Școlii de antropologie”, după care se înscrie și la „Facultatea de Științe” din Universitatea Sorbona, Paris, de unde primește diploma în 1891. Își dă doctoratul în 1896 cu subiectul „Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes”. În tot acest timp lucrează la stația de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează scufundări la adâncimea de 10 m, pentru a studia viața subacvatică

160930_print_00838600Expediția antarctică belgiană

La 25 de ani este ales membru al “Societății zoologice” din Franța. Participă ca naturalist la Expediția antarctică belgiană între anii 1897-1899, la bordul navei Belgica. Efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei în Chile, pe țărmurile strâmtorii Magellan și mai ales în zona strâmtorii “Belgica” denumită dupa numele vasului pe care se afla, denumire dată ca urmare a faptului că pentru un an, din martie 1898 până în februarie 1899, vasul expediției a fost blocat în gheață și strâmtoarea mai sus menționată. Cu această ocazie studiază fauna și flora din zonă. “Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.” (wikipedia).

În timpul acestei expediții, Emil Racoviță a descoperit balena cu cioc.

emil_racovita1_01462900nava Belgica

Se reîntoarce în țară și în 1920 devine profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume. A deținut și următoarele funcții:
Senator, reprezentat al Universității din Cluj 1922-1926
Rector al Universității din Cluj 1929-1930
Președinte al Academiei Române de Științe 1926 – 1929
Director al Institutului de Speologie 1920 – 1947
Membru al mai multor asociații științifice

EmilRacovitaSavantul și marele explorator român s-a stins din viață la data de 17 noiembrie 1947, la Cluj.

Emil_Racoviță-arhAl.MarinescuEmil Racoviţă la microscop în laboratorul navei „Belgica”

reportaj de Mădălina Corina Diaconu

Sursa: cunoastelumea

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

 

 Legenda spune că a fost odată ca niciodată, în cele mai vechi timpuri, un vrăjitor care avea trei fiice, toate frumoase și pricepute în ale vrăjitoriei. Când a venit vremea să se mărite, au venit trei prinți să le curteze. Fiecare dintre ei au promis fiecărei fete câte un castel nemaivăzut, după cum le dorește inima.

Cele două fete mai mari erau mândre și obraznice, așa că au ales vârfurile cele mai înalte. Una a ales muntele cel mai înalt, la Tălmaciu/Talmesch și a fost contruit într-o singură zi cel mai frumos castel, pe măsura frumuseții sale, Cetatea Tălmaciului/Landskrone – „Coroana ținutuui„.

Fata mijlocie a ales Slimnicul, unde a construit Cetatea mândră, Stolzenburg. Castelul ei a fost gata în trei săptămâni. Iar sora a treia, cea mică, timidă, cuminte, dar și cea mai frumoasă dintre toate, a ales cel mai mic munte rămas, Michelsberg, și a spus:

eu singură nu pot face nimic, numai cu ajutorul lui Dumnezeu sper să se ridice și pe aces munte un castel și o biserică.

Și iată, spune legenda, castelele surorilor mai mari și îngânfate au fost destinate să devină ruine, iar visul fetei pioase dăinuie și astăzi.

(legendă pe care am tradus-o din germană, în varianta lui Dr. Julius von Hannenheim)

Povești săsești0110

Povești săsești0103Povești săsești0104Povești săsești0105Povești săsești0106Povești săsești0107Povești săsești0108Povești săsești0109

 

 

 

Pe o vreme mohorâtă și un ger năpraznic, când copiii au început deja colindul, eu îmi continui colindatul, la pas, dar de data asta și în zbor. Într-un drum despre care o să vă mai povestesc, m-am oprit la Slimnic, unde m-am gândit că e potrivit să încercăm pentru prima dată o jucărie zburătoare de care îndelung s-au mai minunat sătenii: drona.

Stolzenburg cândva, cetatea mândră la poalele căreia se întinde satul, se vede impunătoare încă de departe, pe dreapta cum mergi de la Sibiu spre Șeica Mare.

La poalele dealului pe care se află cetatea, de o parte și de cealaltă a drumului abrupt, stau casa parohială, încă locuită de preot, și biserica evanghelică, cenușie și bătrână, ascunsă după zid și vegetație. Pe calea acoperită de noroi înghețat, urcă pitorești, egal și agale căruțe trase de cai și copiii ieșind de la școală.

Casa parohială din Slimnic, soră cu Gimnaziul german din Sebeș și Muzeul Franz Binder din Sibiu

Localnicii cumsecade m-au îndrumat mai întâi pentru lămuriri despre poveștile locului la preotul sașilor, acum pensionat, dar totuși activ în comunitate. Poarta impunătoarei case parohiale este descuiată, însă preotul se pare că nu e acasă. Ulterior aveam să aflu că mă nimerisem prost la ora siestei, așa că aveam să culeg vagi crâmpeie de istorie locală de la câțiva trecători care simt imediat omul străin, apoi de la copiii prietenoși, dornici să intre în vorbă cu vizitatorii rătăciți, mai ales că iarna nu se prea înghesuie nimeni pe-aici.

Nu urc fără să pozez fiecare colțișor al casei mărețe, construcție-soră a gimnaziului german din Sebeșul meu natal și a actualului Muzeu Franz Binder din Piața Mică, Sibiu. Stilul architectural cu fațada în trepte, comun celor trei edificii, este opera vestitului architect Gärtner, care le-a înățlat pe toate trei la sfârșitul secolului al XIX-lea.

lln

Locuitori în cetatea Slimnic

În timp ce am început să urc cărarea bolovănoasă spre cetate, unul dintre copiii ce mi-au luat-o vioi mult înainte, dedați cu urcușul, m-a anunțat într-un suflet că îngrijitorul cetății tocmai a urcat cu căruța, deci tot într-un suflet am ajuns și eu la poarta cetății.

Ca norocul, îngrijitorul cetății, domnul Weidenfelder, este unul dintre puținii sași care mai locuiesc în Slimnic, așa că am putut să aflu multe despre comunitatea sașilor de aici. Casa lui este chiar pe calea care duce la cetate, dar pe timp de vară îmi spune că stă și în căsuța din incintă. Nici nu bănuiam că cetatea Slimnic ar mai fi locuită.

Acum a urcat materiale de construcție ca să repare niște dependințe din cetate, până nu vine zăpada. Unul dintre copiii săi aleargă niște iepurași sprinteni printre zidurile ruinate. Fără să știe, iepurașii locuiesc îngrămădiți chiar în zidurile fortificației seculare, lângă camera împăcării. Alături de ei, în bună înțelegere, cotcodăcesc câteva găini și în căruță doarme neîntors un câine mare și lânos.

Slimnicul a fost atestat pentru prima dată în 1282, când părintelui Reinaldus de Stolchumbrecht i se confirmau de către Vatican drepturile de protopop. În 1394 a fost menționată o școală a sașilor, condusă de un anume Allexius, ce se pare că avea și atribuții administrative în sat. Pe lângă agricultură și creșterea animalelor, fierăria a fost o ocupație importantă a localnicilor, de unde potcoava trecută prin trei inele de pe stema Slimnicului, care se regăsește și pe poarta din cetatea de pe deal.

Povești săsești0111.JPG

kli

Cetatea sub vremi

Din turnul clopotniță așezat în partea de nord a cetății, panorama asupra satului se întinde până departe, de jur împrejur. Cetatea a fost ridicată de către sași în secolul al XV-lea și are o formă alungită, adaptată terenului deluros pe care a fost înălțată. Zidurile consolidate cu contraforturi sunt prevăzute cu guri de tragere și drum de apărare pe arcade de zidărie. Spre est se afla turnul cu poartă fortificat cu herse și  guri de aruncare, iar în sud un turn cu pasaj fortificat spre Curtea Fântânilor. Cu această fortificaţie, populaţia săsească a locului şi-a construit un adăpost împotriva invaziilor repetate ale trupelor turceşti. Prima invazie de acest fel a avut loc în anul 1438 şi a fost respinsă.

Cetatea este construită din cărămidă, iar zidurile exterioare sunt sprijinite de contraforți puternici, în trepte. În a doua jumătate a aceluiași secol, în curtea cetății a început construcția unei biserici cu trei nave care nu a fost finalizată niciodată și care împărțea incinta în două părți inegale. Din biserică s-au păstrat doar pereții laterali, stâlpii și arcadele frumos arcuite, astăzi încă impresionante prin măreție. Bolțile bisericii nu au fost finalizate.

Ca urmare a distrugerilor din secolul XVI și XVIII, în 1717 au început lucrări de reconstrucție a cetății, dar au fost abandonate la scurt timp, după doi ani, din cauza izbucnirii epidemiei de ciumă. În secolul al XVIII-lea cetatea este în stare de paragină, fiind folosită ca sursă de materiale de construcție pentru alte edificii ale comunității. În 1855, o parte a zidului bisericii neterminate se prăbușește în interiorul cetății, iar materialul este utilizat pentru construcția zidului protector al noului cimitir. În 1870 s-a prăbușit turnuletul de sud-est între curtea interioară și cea exterioară a cetății; a urmat apoi prăbușirea unei părți a zidului de împrejmuire al Vorburgului, tot în partea de sud-est.

În timpul primului război mondial, unul dintre clopotele mari ale cetății este topit pentru muniție. Anul trecut, chiar de Revelion, unul dintre clopotele existente în turnul clopotniță s-a fisurat destul de grav.

 

 

 

Povești săsești0112.JPG

Oaspeți și tradiții în cetate

Câteva ore cât am cercetat fiecare colțișor din cetate, nu s-a arătat nimeni prin jur, în afară de dl Weidenfelder. Din turnul clopotniță, satul se vede încântător în toate cele patru zări ale sale, cu casele frumos aliniate, fumegând în tăcere. Vara vin destui turiști care campează uneori chiar în interiorul cetății. Se mai întorc și din sașii plecați, însă iarna e liniște deplină. Tot în toiul verii spune dl Weidenfelder că au avut și nunți în cetate, în cort special amenajat.

Cu o săptămână înainte de Crăciun, încă nu se știa sigur dacă anul ăsta vor mai reuși să împodobească brad în biserica evanghelică, ca în fiecare an de până acum. Pentru că nu am găsit preotul, nu am putut vizita biserica, dar copiii cu care m-am împrietenit spuneau că lor le e frică să mai intre înăuntru, pentru că e deteriorată, rece și pare cam sinistră. Nici de pungile cu daruri sau de Lichtert nu s-a ocupat nimeni anul acesta, așa că rămânea nădejdea într-un Moș Crăciun bun și imaginar, care să apară totuși pe la ei în seara de Ajun. Sunt speranțe cu care oamenii locului s-au obișnuit, ele vin și trec, ca și turiștii care se mai ivesc pe aici din când în când, apoi își văd de drumul lor.

Pe deal, înfipte acolo parcă dintotdeauna, rămân ruinele bisericii, turnurile și arcadele încă zvelte, zidurile mâncate de vremuri și atacatori, siluete medievale îndreptățind numele german al cetății. Stolzenburg, cetatea mândră, pe care am văzut-o nu doar de la firul ierbii, ci și din înălțimi, cum cerurile sau păsările o cuprind în zborul lor.

image_1

kguz

 Sursa: povestisasesti.com
8 Vote
Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva