Search

Mistere Romanesti

Facebook Twitter Email

În România există peste 5000 de tumuli sau movile, care sunt ridicături de pământ sau pietre, așezate peste morminte. În județul Brașov, în comuna Sona, există șapte movile, cu înălțime de peste 30 de metri, așezate pe două șiruri, în ordinea mărimii. Localnicii le spun guruieți sau piramide.

Legendele spun că în interiorul acestora se află ascunse comori. An de an, de Rusalii, printr-un ritual unic, localnicii celebrează acest eveniment.  Există specialiști care susțin că aceste movile fac parte din Triunghiul Magic care a rămas de pe vremea dacilor. Ele sunt așezate pe o linie invizibilă care face legătura între sanctuarele dacilor și cetățile lor.

În cuprinsul acestor forme geometrice ar intra capitala Daciei, Sarmisegetusa, cetatea Piatra Roșie, sanctuarul de la Racoș, templul de la Șinca Veche, Vârful Omu și piramidele de la Sona. Tumuli s-au descoperit și în Antarctica. Sub bucățile mari de gheață au fost găsite oseminte foarte bine conservate.

Un explorator pe nume Franklin, care și-a găsit sfârșitul într-o expediție în Antarctica, a scris pe un astfel de tumul un mesaj că totul este bine. A urmat mai târziu sfârșitul tragic. Specialiștii susțin că mai întâi au fost movilele, după care au fost construite piramidele.
Istoricii susțin că tumuli ascund mistere încă neelucidate. Tumulii sunt de fapt morminte, în interiorul cărora defunctul era îngropat alături de multe bogății. Cu cât acești tumuli sunt mai înalți, cu atât defunctul avea un rang mai important în societate și bineînţeles, era mai bogat.

Aceste movile se întâlnesc în zona tracică și exprimă, prin mărimea lor, opulența defunctului. Dacă veți examina harta Dobrogei, gen Google Earth, se pot observa urmele unei fortificații dantelate, morminte funerare în formă de tumuli, urme ale drumurilor antice.
Tumuli erau construiți lângă drumurile antice și erau morminte unde cadavrele erau incinerate chiar în interiorul acestora. Cu excepția copiilor cu vârsta până în șapte ani, toate cadavrele erau incinerate.

Herodot vorbește despre ritualul înmormântării la traci care consta în trei zile de priveghi, incinerarea cadavrului, urmat de un mare banchet și întreceri sportive. În timpul banchetului erau sparte vasele folosite. Depunerea în tumuli a unor obiecte prețioase și a ofrandelor aveau drept scop, pe de o parte ca defunctul să nu ducă lipsă de nimic în cealaltă viață și să nu se mai întoarcă în lumea din care a plecat.

tumuli Tumulii, misterul și energia piramidelor din România

În localitatea Zimnicea a fost cercetat un astfel de mormânt în formă tumulară. În interiorul său au fost descoperite trei încăperi și un coridor. În prima încăpere s-au găsit rămășițele unui bărbat, în a doua încăpere rămășițele unei femei iar în a treia scheletul unor cai.
Arheologii au descoperit morminte în care cadavrele au fost înhumate. Acestea erau plane și în interior mortul era așezat pe spate, direct pe pământ, cu mâinile întinse pe lângă corp, iar picioarele erau îndoite de la genunchi în jos și căzute lateral.

Documentele istorice descoperite arată faptul că geto-dacii apelau la sacrificii umane. S-au descoperit sub locuințe trupuri de copii. La moartea regelui sau a aristocraților era omorâtă soția și servitorii. Sacrificiile umane aduse unor zeități nu este un ritual specific geto-dacilor. El a fost practicat și de greco-romani, germani, celți.

Dacă un geto-dac avea mai multe soții și acesta deceda, se ducea o luptă fizică între soții și cea care era mai puternică și învingea era omorâtă și rămășițele acesteia erau așezate deasupra osemintelor bărbatului.  Era o mare onoare să mori în aceste condiții. Cele rămase în viață jeleau și își manifestau durerea prin strigăte.

Sursa: efemeride

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
  • Locul "misterios" unde cuplurile au renunţat la divorţ timp de 300 de ani

În România, aproape de Sibiu există un loc “misterios” unde cuplurile care nu mai doreau să trăiască împreună din diverse motive şi voiau să se despartă de partener găseau remediul pentru situaţia dificilă în care se află: “închisoarea matrimonială”.

În localitatea Biertan de lângă Sibiu este o fortăreaţă în stil gotic, construită în secolul al XVI-lea şi înconjurată cu turnuri şi ziduri puternice, care poate fi vizitată de turişti. Cetatea este celebră deoarece în turnul fortăreţei se află o cameră benefică cuplurilor care erau în prag de despărţire. Soţul şi soţia care nu se mai înţelegeau şi voiau să divorţeze erau trimişi să stea împreună timp de două săptămâni într-o celulă, o încăpere izolată din spatele bisericii.

În “temniţă”, cuplurile aveau la dispoziţie un pat de o persoană, o farfurie, o lingură, o furculiţă – dar nu aveau cuţit -, o cană, un singur scaun şi o masă, fiind obligaţi să se descurce în aceste condiţii. După câteva zile de trai în această “închisoare”, cuplurile nemulţumite nu mai doreau să se despartă.

Acesta este rezultatul că timp de trei secole, între 1500 şi 1800, în localitatea Biertan a avut loc un singur divorţ, a povestit ghidul Muzeului din localitate.

Această “metodă”, aparent simplă, a dat rezultate în comuna sibiană, înlocuind birourile şi şedinţele de consiliere psihologică, la care aplează în prezent cuplurile din mediul urban pentru a găsi soluţii de împăcare şi evitare a divorţului.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Undeva, pe la jumătatea distanţei dintre Rîmnicu Vîlcea şi Târgu Jiu, se află comuna Polovragi. Aici, la poalele munţilor Căpăţînii se intră în Cheile Olteţului,  chei care-i despart de Munţii Parâng, un loc care ascunde multe secrete. Entuziaştii fenomenelor paranormale numesc zona“Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. Lucrurile petrecute aici de-a lungul timpului sunt cel puţin ciudate: dispariţii de vite de sub chiar privirea văcarilor lor, de oi sub ochii ciobanilor sau, la un ospăţ de nuntă, când mâncarea şi băutura s-a volatilizat de pe mese, înnebunind pur şi simplu, nuntaşii…

Denumirea localităţii, toponimie românească cu rezonanţă particulară, a dat naştere la multe interpretări. Unii au pus-o în legătură cu o plantă numită povragă sau polovragă, folosită ca medicament; alţii au derivat-o de la un cuvânt grecesc compus, care ar însemna mult stâncoasă (Ghenadie Enăceanu); sau de la cuvintele slave indicând o jumătate de vale cu maluri râpoase (Iorgu Iordan); iar alţii au văzut în ea o vale diabolică sau o câmpie vrăjită (Aurelian Sacerdoţeanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca denumirea să fie de origine geto-dacă, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, referitoare la credinţele religioase şi practicile medicale răspândite în viaţa strămoşilor noştri. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerând că se trage din existenţa unei câmpii “Poleo” unde se adunau vracii şi iniţiaţii dacilor… Ce ştiau dacii şi noi nu ştim?! Greu de spus…

Practica geto-dacă se va regăsi în terapeutica isihasmului ortodox de mai tîrziu, iar faptul că, aici, pe plaiul Marelui Vraci, se înalţă Mănăstirea Polovragi, cu bolniţa sa, este semnificativ. Există, de asemenea, în această zonă, un obicei tradiţional a cărui origine este însăşi geto-dacă: vestita Nedee de la Polovragi (“din vremea dacilor”), ţinută mai întîi pe Vîrful Nedeea, la cca 2111 m, la care participau geto-dacii de pe ambelii versanţi ai Carpaţilor. Ca multe alte datini şi credinţe, şi această Nedee a fost preluată de creştinism, astfel că la 20 iulie, în fiecare an, se desfăşoară aici, timp de o săptămână, vestitul Tîrg de Sfîntul Ilie. Aici, mai mult ca oriunde, s-au preluat tradiţii precreştine…

Mistere… Despre toate acestea, dar şi despre existenţa unor coridoare pe întreaga zonă a munţilor Carpaţi, dar şi pe sub Dunăre sau Bucureşti, despre pământul viu se aude din ce în ce mai des. Totuşi sunt multe mistere neelucidate, fie pentru că nu s-a vorbit, considerându-se, probabil, că impactul informaţiei asupra oamenilor ar fi prea mare, fie pentru că încă nu îşi pot afla dezlegarea… Sau printr-o “conspiraţie a tăcerii”!

Coridoarele secrete?!

“Peşteră a lui Zamolxe” (despre care se crede că răzbate dincolo de munte, în Ardeal), numită aşa din vechime şi consemnată în literatura de călătorie a unor scriitori din secolul al XIX-lea, precum Grigore Alexandrescu (1842) şi Alexandru Vlahuţă (1901). Deasupra peşterii se găsesc ruinele vechii cetăţi Arcinna, trecută pe harta lui Ptolomeu, vestitul geograf al Antichităţii, legătura între peşteră şi cetate făcându-se printr-o galerie secretă. Se mai spune ca omul-zeu Zamolxis trecea prin galeriile secrete direct la Sarmisegetuza. Conform legendelor, Zamolxis era deţinător al unor puteri uluitoare , fiind capabil să-şi schimbe după dorinţă înfăţişarea din tânăr în bătrân. Prin peştera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei. Când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani, fără îndoială urme de daci. Sau altceva?!

Vizitând peştera, se ajunge în faţa Tronului lui Zamolxe, unde se spune că a stat Marele Vraci. Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai mulţi dintre vizitatori, dar şi despre cei pe care peştera îi respinge. Urmează apoi locul unde călugărul Pahomie, care a sălăşuit în peşteră prin secolul al XIX-lea, a trasat cu fum de lumînare chipul întunecat al Morţii. Mai sunt şi alte minuni, chipuri de daci, animale mitologice, iar din tavan „Lacrimile lui Zamolxis” continuă să cadă. Desigur, trebuie menţionată tentaţia permanentă la care peştera îi supune pe căutătorii de comori, în căutarea tezaurelor dacice. De multe ori, ghizii au găsit sparte porţile metalice de la intrare. “Turişti” cu detectoare de metal s-au făcut pierduţi prin galeriile neelectrificate. Şi nu s-au mai întors! Se spune că blestemul lui Zamolxis păzeşte comorile dacice ascunse aici… Şi locul nu este singular… Despre blestemele care se abat asupra celor care găsesc comori, se ştie…. Dar cum “acţionează” blestemul în contextul acesta? Încă nimeni nu poate spune!

necropola de uriaşi de la Argedava

Necopolele de uriaşi

Cea mai uimitoare descoperire din România, necropola de uriaşi de la Argedava – Popeşti-Novaci, este şi cea mai tăinuită. Este vorba de scheletele roz (ca în urma unei iradieri) a 80 de uriaşi, apreciaţi de localnici ca având o înălţime de peste 5 metri, deshumate la Nucet, de la Necropola Zeilor, din vestul cetăţii. Necropola a fost pomenită pentru prima oară în 2003, la Congresul III de Dacologie, de către profesorul de istorie şi filosofie, Gheorghe Bardan Raine, şi cercetătorul Gheorghe Şerbana. O probă accesibilă a acestor descoperiri este doar caseta video înregistrată la congres. În România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, în mai multe etape de săpături, finalizate până în 1994, la Cetăţeni, două schelete, deshumate în 2005, din dealul de sub mănăstirea Negru Vodă. Nu s-au continuat cercetările.

Din Pantelimon – Lebada, în octombrie 1989, au fost scoase 20 de schelete de uriaşi. La Scăieni, necropola de uriaşi a fost descoperită de localnici, în 1985. Au fost scoase două schelete, dar situl nu a fost niciodată cercetat. Acelaşi tip de schelete s-au găsit în reţeaua de peşteri din Colorado… Aşadar, Argedava -Valea Morţii, Polovragi – situri arheologice descoperite în România şi dincolo de Ocean, în Deşertul Colorado, sunt învăluite într-un mister ce durează de cel puţin 60 de ani. Schelete de uriaşi, artefacte ciudate, aparţinând unei civilizaţii necunoscute, simboluri mistice, confiscate de lumea ştiinţifică şi învăluite în tăcere. Într-o emisiune TV, generalul Emil Străinu confirmă existenţa acestor descoperiri, precum şi existenţa uriaşilor în arealul respectiv…

Cercetînd zona, Nicolae Densuşianu identifica aici câteva “dolmene” alcătuind “o întinsă necropolă preistorică” şi reconstituită grafic “Obeliscul de la Polovragi” – considerat unul din “monumentele preistorice ale Daciei”. Istoricul făcea totodată referiri la locul numit “Oborul Jidovilor” (Uriaşilor), comparabil cu “Masa Jidovilor” din Munţii Sebeşului. Ce este atat de neobisnuit la acest loc, Polovragi?

Sursa: Istoria dacilor

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Lucrările executate după cutremurul din 1977 pentru construcţia noilor blocuri de locuinţe au scos la iveală un altfel de Focşani. Unul subteran, cu catacombe lungi de sute de metri, folosite pentru a feri de ochii lumii sau ai autorităţilor mărfuri şi, de ce nu, oameni. Din păcate, oraşul subteran a fost distrus de comunişti în parte, fiindcă aceştia au vrut cu orice preţ să ducă socialismul „pe culmile gloriei“…

Tunelurile şi beciurile care se ascund sub Focşaniul de astăzi vorbesc despre originea şi întemeierea oraşului. Îngrijorător este faptul că cele mai multe dovezi ale unei civilizaţii subterane au fost astupate fără milă, iar gurile de intrare sau ieşire au fost date uitării. Singurii care au mai protejat istoria veche a Focşaniului sunt câţiva patroni de baruri sau restaurante, care le-au conservat pentru a oferi consumatorilor o atmosferă specială.

Puţini mai sunt cei care mai ştiu unde sunt tunelurile sau beciurile din Focşaniul vechi, iar cei mai mulţi vorbesc din auzite. Focşaniul este un oraş binecuvântat, cu o istorie pe măsură.

Tunelurile secrete ale FocşaniuluiRezultat al contopirii satelor Stăieşti şi Brătuleşti, aflate pe hotar, aşezarea cu numele Focşani este atestată documentar într-o condică negustorească de la Braşov, în 1456, şi într-un document semnat de domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Vodă, la 1575.

În urmă cu sute de ani, Focşaniul era un important punct comercial şi militar. Astăzi este municipiu reşedinţă de judeţ. Oraşul subteran este brăzdat de tuneluri şi beciuri care se întâlnesc în anumite locuri, însă nimeni nu mai ştie exact pe unde. Istoria însă îşi cere dreptul de a fi descoperită şi valorificată.

Strada Brăilei a scos la iveală, de curând, arcada unui tunel subteran, iar în faţa Restaurantului Zimbru asfaltul s-a scufundat peste noapte. „Eu am intrat într-un astfel de tunel când s-a lucrat la instalaţiile de apă şi canalizare. Pleca din faţa Colegiului «Unirea» şi mergea spre fosta Vamă a Focşaniului.

Am mers prin el câţiva metri, după care mi-am dat seama că nu pot să respir şi m-am întors“, ne-a declarat un fost cadru didactic. Administratorul Colegiului Naţional „Unirea“ nu ne-a permis accesul în tuneluri. „Pe dedesubt este o magazie în care este un cazan mare de păcură dezafectat. Nu există nicio ieşire“, a fost răspunsul acestuia. În prezent, în Focşani nu există un loc care să permită accesul într-un tunel subteran sau beci de mari dimensiuni.

Toate gurile de intrare şi de ieşire au fost astupate şi, mai mult, pe unele s-au construit clădiri sau drumuri. Două locuri mai există în Focşani unde oraşul îşi dovedeşte ca-litatea de fost nod comercial. Primul este sub un bar din Focşani, din strada George Coşbuc, unde a fost amenajată o discotecă, însă din cauza umezelii, intrarea în tunel a fost căptuşită cu lemn.

Cel de-al doilea este în strada Tăbăcari. Aici se văd clar ramificaţiile care plecau din tunel, însă capătul este betonat. Şi aici este în curs amenajarea unui restaurant cu specific turcesc. Beciul a aparţi-nut casei lui Vasile Nistor şi a fost construit de familia Popescu, la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe două niveluri, fiind bine conservat şi având guri de aerisire.

Bolta beciului este în arce de cerc, iar zidurile sunt din cărămidă de mici dimensiuni. Beciul are 10 metri lungime, trei lăţime, trei înălţime şi un volum de 90 de metri cubi. Aici s-ar putea adăposti 23 de persoane în cazuri excepţionale.

Colonelul Jenică Lazăr, ofiţer specialist la Protecţia Civilă din cadrul Inspectora-tului pentru Situaţii de Urgenţă, şi directorul ENET, Valter Popescu, s-au arătat destul de deschişi la acest subiect şi ne-au indicat câteva locuri unde mai există astfel de fortificaţii subterane. Popescu lucrează de mai bine de 30 de ani la ENET şi spune că în toată cariera lui nu a întâlnit prea multe locuri unde Focşaniul să întoarcă pagini de istorie.

„Singurul loc unde am găsit un tunel pe sub pământ a fost între Teatru şi fosta Prefectură. Ni s-au rupt atunci ţevile şi a fost nevoie de intervenţie rapidă. A fost astupată cu pământ gaura de intrare“, ne-a spus Valter Popescu. Jenică Lazăr ştie, din auzite, că există astfel de tuneluri, însă cunoaşte cu exactitate doar buncărele şi gurile de evacuare din zona Pieţei Unirii. „Am auzit şi eu că sunt astfel de tuneluri, dar nu am găsit niciunul până acum. Am intrat odată într-un tunel, dar era foarte strâmt, se mergea în el culcat.

Între Consiliul Judeţean şi Hotelul Unirea a fost închisă trecerea pentru că hotelul este mai sus şi apa intra la Consiliul Judeţean“, ne-a spus colonelul Lazăr. Ce a rămas din toată această zestre subte-rană lăsată moştenire de fostul Târg Stăieşti? Mai nimic.

Primarul Decebal Bacinschi susţine că în cazul în care va găsi urme ale unor tuneluri sau beciuri îşi va da tot interesul să le promoveze într-un circuit turistic. Singurul loc unde edilul a găsit astfel de „mistere subterane“ este locul unde este acum amplasat Magazinul Milcov. „Când se construia la Milcov, am găsit un tunel înalt cam de un stat de om şi lung de circa 25 de metri. În rest nu ştiu să fie tuneluri pe sub Focşani. Dacă are cineva o hartă a lor, îl aştept la primărie şi dacă se identifică tunelurile sigur că vom lua în calcul promovarea lor“, ne-a declarat Decebal Bacinschi.

Prea puţin a rămas dintr-o zestre atât de mare Despre secretele oraşului de pe Milcov am vorbit cu eco-nomistul Vasile Vîlcu, fost director al Direcţiei Comerciale a judeţului Vrancea. Acum are puţin peste 80 de ani şi ştie cel mai bine unde şi de ce s-au construit fortificaţiile subterane. De unele ne-a povestit şi nouă, de altele a preferat să nu-şi aducă aminte. A găsit şi scuza perfectă pentru a nu face acest lucru. „De la o vârstă, mintea îmi este ca de copil“, ne şopteşte. Focşaniul a fost nodul comercial aflat pe drumul mătăsii, dintre Asia şi Centrul Europei. Aici se făceau schimburi de produse, ca ţesături din bumbac, mohair, mirodenii, scorţişoară, cuişoare, piper, smirnă şi altele.

Tot în Focşani se făcea comerţ cu blănuri, haine, gulere, căciuli sau încălţăminte din piele. De aici, negustorii cumpărau vinul vechi de peste 100 de ani, îmbuteliat în sticlă neagră, cu dop de ceară şi câlţi, care era depozitat în beciuri cu o umiditate şi temperatură constantă. Toate aceste mărfuri care tranzitau Târgul Stăieşti trebuiau depozitate la loc sigur, ferite de hoţi, sau transportate prin locuri ferite, astfel că au apărut beciurile.

15.000 de locuitori se pot adăposti sub Focşani

Custodele de la sala de studiu a Direcţiei Judeţene Vrancea a Arhivelor Statului, Florin Dîrdală, a studiat mai multe documente care i-au întărit bănuiala că sub Focşani se află un oraş subteran, distrus în parte de comunişti. „…Pe locul unde se află astăzi hotelul Unirea era un beci imens, pe care echipele de lucru l-au aruncat în aer cu dinamită, pentru că nu au reuşit să-l dărâme. Un tunel a fost găsit şi la construcţia complexului Zimbru.

De asemenea, în faţa fostei biserici «Domnească», aflată pe locul Farmaciei 24 de astăzi, au fost descoperite 6 beciuri, fiecare cu lungimea de 12 m, lăţimea de 8 m şi înălţimea de 2,80 m. Acestea comunicau între ele şi cu exteriorul printr-un gang“, a arătat Florin Dîrdală. Şi Colegiul „Cuza“ şi Ateneul Popular au fost construite pe beciuri, deşi cercetări amănunţite pentru desluşirea misterului nu s-au făcut.

Cu zeci de ani în urmă, în caz de necesitate, catacombele de sub Focşani puteau adăposti 15 mii de oameni. „Oraşul a fost, se pare, plin de asemenea beciuri care, conform unei corespondenţe purtate între Primăria oraşului Focşani şi Cercul de Recrutare Judeţean Putna, în anul 1934, erau în număr de aproximativ 280 încăperi. Ce anume a determinat Cercul de Recrutare Putna să solicite o astfel de evidenţă? Nimic mai simplu. Comisia Superioară de Apărare Pasivă a României a solicitat încă din anul 1933, întocmirea de către organismele abilitate din întreaga ţară a regulamentelor de apărare pasivă care prevedeau, printre altele şi indicarea obligatorie a numărului, dimensiunilor şi locurilor unde sunt amplasate adăposturile subterane din întreaga ţară de orice fel ar fi acestea.

Mai mult decât atât, s-au întocmit hărţi ale oraşelor, în care aceste locuri subte-rane erau marcate cu puncte de diverse culori, în funcţie de capacitatea lor de a adăposti la nevoie, un anume număr de persoane.

În hârtiile vremii s-a calculat şi numărul persoanelor care se vor putea refugia în aceste adăposturi, în cuprinsul oraşului Focşani fiind posibilă protejarea a aproximativ 15.000 de locuitori“, ne-a precizat angajatul Arhivelor Naţionale.

Cele mai multe adăposturi se găseau pe strada Brăilei în număr de 25, 24 beciuri erau amplasate pe strada Mare a Unirii, 18 pe strada Cuza Vodă, 18 pe strada Carol I (azi B-dul Unirii), 10 pe strada I. C. Brătianu (azi Republicii ), 9 pe strada Grigore Bălănescu, azi strada Oituz, 7 pe strada Regina Elisabeta, azi parţial strada Independenţei, 7 pe strada Sublocotenent Madgearu, azi parţial strada Argeş şi 8 pe strada Vrancei. Restul adăposturilor se găseau împrăştiate în întreg oraşul. În aceste vremuri în care asigurarea financiară ţine loc de orice, chiar şi de cultură, puţini mai sunt cei care manifestă interes pentru restaurarea, promovarea şi exploatarea unei comori adânc îngropate…

Sursa: 2012en

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

500 de kilometri de tuneluri secrete. Aceasta este concluzia la care au ajuns Ionuţ Vlad Musceleanu şi gen. dr. Emil Străinu, după o amplă documentare, în volumul “Secretele României subterane” , o lucrare singulară, care abordează un domeniu despre care se vorbeşte foarte puţin: tunelurile secrete din ţara noastră.

Ca termen de comparaţie, putem spune că numărul de kilometri de autostradă din ţara noastră, mult mai uşor de construit, se ridică la 590 de kilometri. Iată cele mai interesante tuneluri din lucrarea mai sus-menţionată, la care adaugă, pe scurt, Bucureştiul .

Tunelul roman dintre România şi Ungaria

Între localităţile Cenad, judeţul Timiş, şi Szeged, Ungaria, este menţionat, într-o lucrare din 1935, un tunel roman lung de 35 de kilometri.

Catacombele lui Iancu de Hunedoara de la Şiria În timpul luptelor cu turcii, în jurul anului 1444, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi regent al Ungariei, a săpat, în scopuri militare, două tuneluri. Acestea legau cetatea Şiria din judeţul Arad, fostă davă dacică transformată apoi în cetate medievală, cu Timişoara, pe o distanţă de 58 de kilometri, şi cu Aradul, pe o lungime de 28 de kilometri.

Buncărele din Timiş ale lui Stalin Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia. În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia lui Tito era duşmanul de moarte al comunismului şi, desigur, al lui personal. Tunelul «Castelului din Carpaţi» Este vorba despre cetatea cnezilor Cândeşti, din satul Râu de Mori, judeţul Hunedoara, care l-a inspirat pe Jules Vernes în romanul “Castelul din Carpaţi”. Este legat de satul Brazi printr-un tunel lung de 5 kilometri, care apare şi în carte.

Tunelurile Craiovei Zona Craiovei e foarte bogată în vestigii ale unor căi subterane, demonstrate arheologic sau doar înregistrate de memoria comunităţilor locale. Cetatea dacică Pelendava, de lângă Craiova, avea un tunel care ieşea la malul drept al Jiului, lung de 2 kilometri. De asemenea, în satul Lemnea de Sus există o gură de tunel care lega localitatea de centrul Craiovei pe un traseu lung de 13 kilometri. Sub municipiul Craiova există o reţea de tuneluri, descoperită în 1974, care leagă fostele case boiereşti.

Catacombele lui Pintea Viteazul

Se spune că haiducul Pintea Viteazul (1670-1703) avea obiceiul de a intra în pământ când era urmărit de poteră. Se pare că el scăpa de urmăritori pentru că avea cunoştinţă despre un tunel secret, lung de 15 km, care lega Cetatea Ardud, din judeţul Satu Mare, de localitatea Acâş.

Hunedoara medievală e plină de catacombe Castelul Bathory de la Ilia, judeţul Hunedoara, ridicat în 1582, era legat printr-o reţea de tuneluri lungă de 70 de kilometri de Cetatea Corvineştilor, Cetatea Devei, comuna Zam şi comuna Săcămaş.

Subteranele cetăţii Târgoviştei Fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti ascunde două tuneluri principale. Primul, lung de 6 kilometri, realizat, se pare, de Vlad Ţepeş (1431-1476), leagă Turnul Chindiei de Mănăstirea Dealu. Celălalt, lung de 30 de kilometri, leagă casa postelnicului Constantin Cantacuzino din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, de fostul palat al aceluiaşi postelnic, ridicat între 1635 şi 1640 în Filipeştii de Târg, judeţul Prahova. «Izvorul Iubirii» de la Sucidava Lângă fosta cetate dacică a Sucidavei, de lângă oraşul Corabia, judeţul Olt, se află un tunel care coboară 18 metri sub nivelul solului, până la un ochi de apă numit de localnici Izvorul Iubirii. Înainte de căsătorie, femeile din zonă se duc şi beau din această apă rece şi limpede, pentru a avea o căsnicie fericită.

«Turnul slăninilor» şi frigiderele medievale “Turnul slăninilor” este un turn-clopotniţă al bisericii din satul Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud, care era legat, în trecut, printr-un tunel subteran de 3,5 km, de o cetate a domnitorului moldovean Petru Rareş (1487-1546). Turnul şi tunelul funcţionau ca un frigider medieval, în care localnicii îşi depozitau hrana.

Tunelul dacic de la Stânceşti Este cea mai veche cale subterană din România şi a fost descoperită întâmplător în zona celor două cetăţi dacice (secolul VI î.H.) de la Stânceşti, judeţul Botoşani. Încă nu i se cunoaşte lungimea, dar traiectoria tunelului dacic duce către comuna Mihai Eminescu, aflată la aproximativ 5 kilometri depărtare. Tot în judeţul Botoşani există o hrubă lungă de 10 kilometri, numită şi “Şanţul lui Ştefan cel mare”, care leagă cetatea domnească din Cotnari, a lui Ştefan (1433-1504), de localitatea Hârlău. Acest tunel a fost construit pentru una din iubitele domnitorului moldovean. Ceauşescu, obsedat de hrubele de la Panciu

Sursa: 2012en

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Într-o cronică, scrisă înaintea Primului Război Mondial, este relatată o poveste stranie în care se vorbește despre cum țăranii din Dobrogea foloseau tuneluri subterane de mii de kilometri pe sub Marea Neagră pentru a duce oile în Turcia.

Negoțul cu oi era înfloritor înaintea izbucnirii Primului Război Mondial. Dobrogenii creșteau mii de oi pentru a le duce în Imperiul Otoman și a câștiga bani frumoși. Interesant este faptul că exportul nu se realiza nici pe uscat și nici cu vasele, ci prin două tuneluri de dimensiuni impresionante pe sub Marea Neagră.

Conform relatării dintr-o cronică de peste 100 de ani, din sudul Dobrogei actuale și din Cadrilater pornesc două tuneluri subterane care traversează Marea Neagră. Acestea erau folosite cu precădere de țărani pentru a-și transporta turmele de oi în Imperiul Otoman și în țările din Peninsula Asia Mică.

Nu se poate spune cu exactitate cine a construit aceste două tuneluri și nici motivul pentru care ele traversează prin subteran Marea Neagră. Interesant este faptul că în timpul războiului gurile de acces ale celor două tuneluri au fost astupate din motive de siguranță națională și au fost păzite cu străşnicie. Se mai spune că securitatea din perioada comunistă era la curent cu existența acestor tuneluri megalitice și nu lăsa pe nimeni să se apropie de ele. De ce?

În anii 80, soldații care erau concentrați la muncă pe Canalul Dunăre – Marea Neagră, din pură întâmplare au descoperit o altă gură de acces ale tunelurilor cu pricina. Ea se află într-un cimitir din Murfatlar și a fost folosită în nenumărate rânduri de muncitorii de la canal pentru a trece în Bulgaria în mod regulat.

tuneluri antice1 Misterul tunelurilor pe sub Marea Neagră care leagă România de Turcia

Misterul acestor două tuneluri este unul fascinant, în condițiile în care se presupune că aceste construcții au fost realizate cu mii de ani înaintea erei noastre, probabil de către o civilizație extrem de avansată din punct de vedere tehnologic pentru că altfel nu se poate explica complexitatea construcției unor asemenea tuneluri pe sub o mare întreagă.

Sursa: efemeride

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Una dintre cele mai stranii enigme din România este cea a mării sărate formate peste noapte în Vâlcea. După sute de ani de exploatare, mina de sare de la Ocnele Mari a fost închisă pentru totdeauna în 1992. La doar 10 ani distanță, fenomenele inexplicabile au început să se petreacă în zona minei.

Inițial un deal întreg a fost înghițit de pământ și s-a format un val de saramură care a inundat satele din vecinătate. Reacțiile oamenilor în fața viiturii au fost felurite. Dacă cei mai mulți dintre ei au ales să părăsească zona, câțiva mai curajoși au continuat să-și ducă viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acei curajoși sunt cei care înfruntă iadul pentru că lucruri inexplicabile se petrec în adâncurile pământului și nimeni, nici până în ziua de astăzi nu are o explicație clară.

Localnicii relatează chiar și în ziua de astăzi că parcă pământul este blestemat și la anumite intervale de timp înghite tot ce ăi iese în cale de parcă ar fi viu.

Fenomenele stranii nu se rezumă doar la aceste fapte, ci încă din trecut lucrurile luau uneori o întorsătură demnă de filmele horror. Unul dintre cei care a muncit o viață în mină susține că într-o zi, s-a auzit o bubuitură puternică care semăna cu deschiderea unei uși metalice de dimensiuni considerabil. Din senin a apărut un cadavru în stare perfectă de conservare. Nu se știe de unde venea corpul uman și nici de cât timp zăcea în interiorul pământului.

“Evenimentul s-a petrecut în 1986, când mina era în stare de funcționare. Dintr-o dată s-a auzit o bubuitură puternică, care semna cu deschiderea unei uși metalice. Imediat s-a văzut o lumină care provenea din interiorul pământului. Era orbitoare, nu te puteai uita la ea. Dintr-o dată corpul unui om straniu a ieșit prin acea lumină. Era mort, dar părea viu. Avea peste 2 metri înălțime și o culoare aurie. Avea ochii larg deschiși, trăsături frumoase, dar fața sa inspira teroare. Unii dintre colegii mei au spus că stăpânul întunericului s-a arătat.”, susține N.D., unul dintre foștii muncitori în mina Ocnele Mari.

Imediat după acest eveniment, o echipă de specialiști de la București s-a prezentat la fața locului pentru a ancheta evenimentul straniu. La puțin timp după, și securitatea și-a trimis reprezentanții pentru a clarifica situația. Li s-a spus muncitorilor că omul auriu era de fapt un spion motiv pentru care nimeni nu avea voie să sufle o vorbă pentru că altfel urma să suporte consecințele.

Interesant este că spionul purta haine desprinse dintr-o altă epocă și avea pe mână un pumnal care părea să provină din Antichitate.

Muncitorilor nu li s-a dezvăluit nimic despre identitatea omului din adâncuri, ba chiar au fost amenințați în cazul în care ar avea curajul să vorbească despre ceea ce văzuseră.

Diavolul de la Ocnele Mari

Într-o cronică de la 1821, se vorbește despre un preot de la Tismana care fusese trimis să-i spovedească pe rău făcătorii care erau condamnați la muncă silnică în mina de sare de la Ocnele Mari. Ocnașii erau terorizați de evenimentele stranii care se petreceau în mină și de cele mai multe ori preferau să moară decât să meargă la muncă.

Într-un raport, preotul descria teama pe care o avea ocnașii față de evenimentele demonice la care asistau zilnic. Cei mai mulți susțineau că oamenii dispăreau pur și simplu în mină și că o forță invizibilă îi făceau să dispară de parcă se dezintegrau. În acele vremuri se vorbea despre Diavol, care ieșea printr-o poartă care se regăsea undeva la capătul minei. Cei care i se împotriveau dispăreau fără să se mai întoarcă vreodată.

ocnele mari1 Enigma de la Ocnele Mari: Poarta iadului se află în mina de sare?

Preotul era sceptic cu privire la aceste apariții demonice, dar în cele din urmă, după mai multe zile petrecute în ocnă a ajuns la concluzia că pământul de acolo este viu și că ceva inexplicabil se petrece.

Nu se știe cu adevărat ceea ce se putea întâmpla la Ocna Mare, nici atunci și nici cu câțiva ani în urmă, dar este cert că evenimentele stranii și inexplicabile continuă să se petreacă și din ce în ce mai puțini oameni au curajul să vorbească despre ele.

Sursa: Efemeride

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ceahlaul

Profesorul Constantin Bursuc afirmă că a pătruns într-o vastă reţea de galerii subterane artificiale. „Există o reţea de tunele fizice, reale, sub toată România. Eu am cartat, prin măsurători la faţa locului, doar unele dintre aceste căi de comunicaţie subterane, care se află la 4-5 km adâncime sub pământ,” afirmă profesorul Constantin Bursuc.

Deocamdată domnia sa nu poate spune cu precizie cine şi cu ce scop a făcut aceste construcţii misterioase, dar continuă cercetările, urmând a face publice rezultatele obţinute. Susţine însă că în realizarea acestora sunt implicate inteligenţe din alte lumi din Univers sau din alte dimensiuni spaţio-temporale.

Profesorul relatează: „Am fost contactat de anumite entităţi subtile din Univers care mi-au comunicat că trebuie să facem un sistem de semnalizare pentru aterizarea navelor extraterestre de mare capacitate, să-i zicem un fel de aeroport aerospaţial. Pentru a îndeplini acest lucru, mi s-a permis să pot face decorporalizări şi salturi în spaţiu şi timp. Am început investigaţiile în urmă cu trei ani, timp în care am fost însoţit de două entităţi terestre care au contact permanent cu civilizaţiile extraterestre”. Nu putem publica momentan detaliile tehnicilor de dedublare, nici informaţii despre entităţile respective sau despre locaţiile exacte unde se desfăşoară cercetările. Printre preocupările profesorului şi ale entităţilor care îl ghidează se află şi localizarea reţelei de tuneluri din subsolul României.

Labirintul subteran

„Am început cercetările din Suceava, unde se află o poartă de intrare spre aceste construcţii. Trebuie să vă spun că există, la 5km sub pământ, un «Centru spiritual», în care am avut acces numai în urma unei comenzi speciale, transmisă de entităţile care m-au însoţit,” a precizat dl Bursuc. Apoi, a descris o sală imensă, luminoasă, cu pereţii din bazalt lustruit, luminescenţi şi cu un soare mare, de aur, pe peretele dinspre răsărit.

Profesorul susţine că a intrat efectiv (nu prin dedublare) într-un tunel din Ceahlău, însoţit fiind până la intrare de prof. Traian Stănciulescu, director tehnic la Institutul de Inventică, filiala Iaşi. Tunelul respectiv era în pantă, avea cam 10m lăţime şi 15m înălţime, cu boltă, iar în el gravitaţia se anula parţial, astfel că deplasarea în interior se făcea în salturi. Acest fenomen, pe care nu îl poate explica deplin, i-a permis să parcurgă distanţe destul de mari într-un timp scurt prin aceste labirinturi subterane. Conform hărţilor profesorului, un asemenea tunel misterios, aflat la o adâncime de 1.500 m sub pământ, leagă Munţii Retezat (Sargesia) de Bucegi(Buşteni), Ceahlău (Sucidava) şi Satu Mare, iar toate aceste tuneluri ar avea forma unui cap de lup, simbolul dacilor. În vara anului 2007, dl profesor Bursuc a efectuat cercetări în Masivul Godeanu, la vest de Mânăstirea Tismana, unde a găsit alte construcţii subpământene.

Există mai multe afirmaţii privitoare la existenţa unor enigmatice construcţii în adâncurile pământului României, unele dintre ele fiind cunoscute şi păzite cu străşnicie chiar de autorităţi. Modul în care au fost realizate din punct de vedere tehnic aceste tuneluri este o enigmă. În ceea ce priveşte destinaţia lor, cea mai plauzibilă ipoteză este că ele fac parte din reţeaua de tuneluri care există pe întreaga planetă şi care fac legătura cu lumea misterioasă a Shambalei.

Profesorul ieşean Constantin Bursuc este posesorul unor inedite brevete de invenţie, printre care menţionăm motorul reactiv cu plasmă turbionară folosit cu succes în construcţia rachetelor. El este şi autorul volumului „Construiţi-vă cu mijloace proprii un OZN”, apărut la editura Miracol.

Sursa: World

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 Ţara Luanei, din Munţii Buzăului, este o zonă în care se petrec fenomene ciudate, despre care povestesc bătrânii, unde oamenii dispar în „ceaţă“ sau sunt „azvârliţi“ în alte locuri de o forţă nevăzută. Specialiştii care au cercetat acest fenomen au remarcat că dispariţiile se produc „natural“, în anumite condiţii fizice, sau par a fi voinţa „cuiva“. Există relatări despre teleportări stranii, toate fiind legate de căutătorii de comori, de parca ar fi un „zeu“ care apără tezaurele sacre îngropate în zonă şi „azvârle“ pe cei care se apropie prea mult de ele.

„BERBECUL“ ZBURATOR

„BERBECUL“ ZBURATOR

„Zeii“ din mitologia sumeriană aveau o mare predilecție pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru oameni, care le-au inclus în ritualul religios. Multe dintre legendele strânse de oamenii din această zonă a Buzăului se referă la comorile fabuloase ascunse prin munții din regiune.Nicolae Densusianu aloca mai multe capitole din „Dacia preistorică“ acestor comori zeiești constituite în tezaure sacre, pentru capturarea cărora regii vechimii organizau expediții după expediții. În Ţara Luanei se afla lâna de aur, după care au fost trimiși argonauții. După tradiție, „lâna“ aparținea unui „berbece de aur care zbura prin aer, peste pământ şi mare“, dăruit de zeul Soarelui unui rege. Copiii acestuia, persecutați de mama vitregă, au luat „berbecele“ şi au zburat cu el în ţinutul Colchis, cerând protecție regelui de aici, Aiete. Poetul Ovidiu localizează ţara lui Aiete de la apus de Marea Neagră până lângă ținutul sciților. Exilat la Tomis, poetul se şi lamentează în privința barbarilor care-l înconjoară, „colchii şi hoardele de meteree şi geți“. Geții știm cine sunt. Colchii şi meteree au lăsat „urme“ în Ţara Luanei sub denumirea actuala a satelor Colți şi Materea, așezări locuite încă din neolitic, unde se află nişte sanctuare străvechi, păzite cu strășnicie de călugări până în secolul al XIX-lea. Oamenii spun că aceste sanctuare inscripționate cu simboluri străvechi sunt adevărate hărți ale comorilor sacre.

COMORILE „JURUITE“

COMORILE „JURUITE“

Legat de disparițiile de persoane, avem referiri foarte clare în povestirile bătrânilor despre oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliți din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de către „spirite“. Astfel, aflăm că, deasupra fostului schit Găvanele, pe Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind pricepuți în citirea „jocului flăcărilor“, s-au grăbit şi au săpat. Comoara de aici era însă „juruită“, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şi draci, care le-au luat mințile şi i-au dus în alte locuri“. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicați şi aruncați de acele spirite ce păzeau comoara. Şi poate ar mai fi încercat să o caute dacă şi-ar fi adus aminte unde începuseră să sape. „Parca le luase Dumnezeu mințile“, spun bătrânii. O altă poveste se referă la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea că apărau „lâna de aur“ împreună cu colchii. Povestea noastră spune că „un oarecare Matareanu, săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămâna, departe de acest loc, într-o poiană în pădure, unde l-au găsit oamenii cam zăpăcit la cap“. Acesta uitase şi cine este, era complet derutat.

INCURSIUNE PE „CELĂLALT TĂRÂM“

Celălalt tărâm

Se observă în aceste povestiri că teleportările par a fi voința „cuiva“. Specialiștii care au analizat fenomenul spun că nu este neapărat „voința“ cuiva. Poate că cei care au îngropat tezaurele sacre în anumite locuri cunoșteau „anomaliile“ zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate în zonă în anii ’80 au inclus şi unul mai puţin obișnuit. Unul dintre subiecții umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit să verifice cu ochii minţii ce se întâmplă cu acele „aspirări“ în ceaţa albastră, fiind dus într-un loc unde aparatele indicau o turbulenţă energetică. El trebuia doar să intre în stare de transă şi să comunice, pe cale telepatică, ce se întâmplă. Spre stupefacția celor prezenți, subiectul a dispărut pur şi simplu din faţa lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maximă, mai ales pentru faptul că trebuia să se asigure protecția participanților la experimente. Se temeau că omul a dispărut complet, ca brăilenii, dar el a fost descoperit după aproape o oră, căzut la pământ, incapabil sa vorbească, la câteva sute de metri de locul din care dispăruse şi unde îl mai căutaseră cu câteva minute înainte de a fi găsit. Când şi-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo“.

ASPIRAT ÎNTR-UN TUNEL TURBIONAR

Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat într-un tunel turbionar, gri, la capătul căruia se afla o lumina strălucitoare. „Clasic“, s-ar putea spune. Așa se „vede“ şi din starea de comă. Însă este pentru prima dată când cineva explica aceasta lumină strălucitoare. „Este vorba de o radiație luminoasă pe care o apreciez având 300.000 de grade Kelvin“. Ar fi fost suficient atât să-i tulbure pe participanții la experiment. Însă subiectul mai avea şi alte „amintiri“. A descris peisajul de „Dincolo” asemănător cu cel pământean, dar în culori mult mai pure. Şi da, a văzut şi oameni, o femeie şi o fetiță aidoma ei, de părea o clonă, un bătrân şi un alt bărbat, cu ten gri, „altfel decât noi“. Straniu, în comparație cu aceștia, subiectului i se părea ciudată rasa umană, fără să poată preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, păreau că rătăcesc fără ţel, pierduți în timp şi spațiu. Sau el era cel care se „rătăcise“ în timpul şi spaţiul „lor“. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fracțiune de secundă şi nu i-a venit să creadă că dispăruse aproape o oră. Mergând pe ipoteza că acei oameni poate dispăruseră cândva în „ceaţa albastră“ şi nu mai găsiseră calea de întoarcere, au fost chestionați sătenii despre dispariții ciudate. „Sunteți oameni serioși sau cum?“, i-a luat la rost o bătrână. „Pai, câte ciudățenii sunt pe aici, cine să mai știe!“.

ŢARA LUANEI, POARTA LUI DUMNEZEU

mistere-55

Localnicii spun că „Ţara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Are legătură sau nu, un grup de cercetători japonezi au constatat că aici se afla al treilea pol energetic al Pământului, ca importanţă, primul fiind Vârful Omu. Legătura acestei zone cu străvechea civilizație sumeriană a făcut-o cercetătorul Paul Lazar Tonciulescu, în cartea sa „De la Tărtăria la Ţara Luanei“. Am putea adăuga faptul că, în sumeriană, „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu îi păstorește“ sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al cărui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastică. În afară de tăblițele de la Tărtăria cu o scriere protosumeriană (datarea cu C 14 atestă că așezarea este cu 2.000 de ani mai veche decât orașele sumeriene), ceramica antică descoperită pe teritoriul ţării noastre poartă simbolul zeului Anu. Aici, se cuvine să amintim că „zeii“ sumerieni coborâseră pe Pământ cu carele zburătoare şi întocmiseră înainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizația primordială. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard, conform căreia marele potop rămas în toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut în bazinul Mării Negre, care era doar un lac cu apă dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toată această regiune, iar lacul s-a transformat în mare. Triburi ale acestei prime civilizații au migrat şi înainte de Diluviu, dar după cataclism au „emigrat“ şi zeii, întemeind civilizațiile de pe malurile Tigrului şi Eufratului, Indusului şi Nilului. Dar se pare că aici a fost prima „Ţară a oamenilor lui Anu“.

CERCETĂTORUL VASILE RUDAN, DESPRE EXPERIMENTELE DIN MUNŢII BUZĂULUI: CEAŢA ALBASTRĂ

În urma unor teste experimentale efectuate între 1978 – 1981, în regiunea Bozioru, a rezultat că în anumite situații când se întrunește un număr nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici şi de altă natură) este posibilă dispariția instantanee a unor persoane. În această zonă au loc unele fenomene paranormale ce încă nu pot fi explicate prin legile fizicii așa cum le cunoaștem în prezent. Inexplicabilă este şi „ceaţa albastră“, strălucitoare, cu irizări ciudate, care se manifestă sub formă de cupolă, măsurată cu un dispozitiv pentru radiații luminoase şi având 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este însoțit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasă frecvenţă (3, 4 Hz) şi de un zgomot de fond foarte supărător pentru ființele vii. Omul poate avea stare de greaţă, cefalee, simte că îi vibrează toate celulele. În acele momente pot apărea halucinații, vizuale şi auditive. În cazul în care subiectul uman depășește o limită de siguranță, el poate fi „aspirat“ violent în interiorul acelei ceţi albastre, care ia forma unui vârtej relativ orizontal. Doi subiecți umani voluntari, dintre care un fizician, au descris în mod similar ce li s-a întâmplat în timpul „aspirației“, experimentele fiind făcute la un interval de doi ani. Apropierea de ceaţa albastră creează o stare de teamă ce se transformă treptat în spaima incontrolabilă, când subiectul este aspirat cu violenţă într-un tunel energetic turbionar, la capătul căruia se vede o lumină albă, strălucitoare. Invitat în 2006 la emisiunea “Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, întâmplările  şi misterele din Munții Buzăului .

DILATAREA TIMPULUI

În acel tunel energetic, timpul se dilată. Omul este supus unor solicitări fizice şi psihice foarte puternice, simte că se sufocă. La „expulzarea“ subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, strălucitor, este o liniște totală, omul se simte bine, are senzația că se află în stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simțul orientării în teren pentru un interval de maximum două ore, vede peisajul inversat, ca în oglindă şi crede că cei din jurul său nu sunt cum ar trebui să fie. În zona respectivă s-au făcut şi experimente de comunicație telepatică, efectuate pe grupe de subiecți copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apărării Naționale. S-a constatat că în timpul ceţii albastre turbionare, comunicațiile telepatice au o acuratețe de 96-98 la sută în percepția mesajului. Testele au fost repetate şi în prezenţa unei comisii militare. Fenomenul ceţii albastre este însoțit şi de fenomenul descărcării temporare a pilelor electrice. Nu mai funcționa dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. După disiparea ceţii albastre, aparatele şi-au reluat funcţionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. În documentar, ceaţa albastră este denumită „ceaţă electronică“ sau „vârtej electronic“, fiind responsabilă de devierea unui avion cu 160 de km faţă de ruta inițială.

EXPERIMENTE MILITARE SECRETE

Fotografia cu dematerializarea bratului cameramanului care filma experimentele de tip militarFotografia cu dematerializarea braţului cameramanului care filma experimentele de tip militar

În anii ’80, în Munții Buzăului s-au efectuat o serie de experimente militare de către cercetători angajați pe bază de contract de către Ilie Ceaușescu, care avea o unitate de paranormali lângă lacul Gotes. Experimentele de la lacul Gotes priveau apariția unui fenomen straniu, un vortex energetic ce se instala în anumite condicii geo-magnetice, fiind însoțit de tulburări energetice care favorizau transmisia telepatică.

FURAŢI DE RUŞI

În timpul apariției “norului gri”, pe un fond de un albastru intens imposibil de descris în cuvinte, au fost raportate dispariții de persoane, uneori acestea apărând în alte locuri. Atașații militari sovietici au făcut “schimb de experiență” cu cercetătorii români, uneori furându-le pur şi simplu rapoartele secrete.

ASPIRAT DE NORUL GRI

Unul dintre cercetătorii angajați de Ilie Ceaușescu s-a lăsat aspirat de norul gri. El a dispărut din faţa observatorilor timp de 4 ore, fiind găsit la o distanţă apreciabilă. A descris o călătorie într-un univers paralel straniu, asemănător ca peisaj cu cel din care “plecase”. I s-a părut că incursiunea sa a durat până în 10 minute. La revenire, vedea totul inversat, ca în oglindă, şi a slăbit 8 kilograme în următoarele zile. Cercetătorii au numit fenomenul norului gri “poarta timpului”, o poartă energetică spre un univers paralel.

EXPERIMENTUL CERNOBROV

Tot în anii ’80, în paralel cu cercetările militarilor români de la Lacul Gotes, Vadim Cernobrov, născut şi crescut într-o unitate militară de aviație, absolvent al Institutului de Aviație din Moscova, secția Aerospațiale, şi-a constituit un grup de cercetare. Acest grup a bătut munții Rusiei în căutare de anomalii electromagnetice asemănătoare cu cele din Munții Buzăului. Mergând mai departe decât românii, Cernobrov s-a apucat să construiască o maşină a timpului, într-o fabrică militară dezafectată, având caracteristicile electromagnetice din zonele studiate. El a reușit, cu această mașină, să dea timpul înapoi cu 3 procente.

OPT DISPĂRUŢI

Ruşii au făcut cercetări în domeniu încă de pe vremea lui Stalin, când funcționa Institutul de Cercetare a Lumilor Paralele. Experimentele erau conduse de doi academicieni recunoscuți, Kurciatov şi Ioffe. În 1952, Lavrenti Beria, şeful poliţiei secrete, a inițiat un proces împotriva cercetătorilor acestui institut, soldat cu executarea prin împușcare a 18 specialiști şi deportarea în lagăre a altor 59. Hrușciov a pus din nou institutul pe picioare, dar, în 1961, un experiment nereușit s-a soldat cu dispariția a opt cercetători renumiți. Familiile lor cred şi astăzi că aceștia au fost uciși dintr-un motiv sau altul, şi nu dispăruți pur şi simplu.

EXPLOZIA MISTERIOASĂ

În 1989, pe 30 august, s-a produs cea mai ciudată experiență. Se efectua un test cu un modul al timpului, care cântarea 780 de tone, în insulele Anjou. La bord se aflau trei cercetători, când o explozie infernală, fără cauze vizibile, a făcut praf arhipelagul de 2 kilometri în diametru. Ultimele informații de la bord proveneau dintr-o lume paralelă, în care modulul, după coliziunea cu un obiect mare, rămăsese fără sectorul de propulsie. Cercetătorii n-au murit în acea explozie. În înregistrările din arhivă se află următoarea relatare: “devenim transparenți, putem să ne vedem oasele şi venele, toate obiectele ne apar duble, este foarte întuneric afară, mai avem oxigen doar pentru 43 de ore, dar nu ne mai putem întoarce”.

Sursa: Gazetalubuzoianu

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Coborand in istorie, dincolo de simplele informatii pe care le obtinem in scoli si cercetand viata spirituala a stramosilor nostri, vom constata ca dacii, inaintasii nostri, au fost un popor extraordinar, poate cel mai enigmatic dintre toate care au existat. Aflam lucruri despre care nu aveam nici cea mai mica idee. Vedem cat de evoluati spiritual au fost. Si nu doar asta. Remarcam ca au fost poporul initiat al antichitatii, e serie de taine din acele timpuri fiind si acum invaluite in mister. Poate ca, intr-o buna zi, ne vom trezi si vom privi cu uimire in jurul nostru, dandu-ne seama ca suntem urmasii unui popor de exceptie.

Toti cunosc – sau cel putin asa cred – faptul ca steagul dacic este reprezentat de capul de lup cu trup de sarpe. Spre uimirea lor, precizam ca acela nu e trup de sarpe ci trup de dragon, animal fantastic pe care dacii il cunosteau dinaintea chinezilor. Zgomotul produs in lupta de steag era deosebit si baga groaza in dusmani. Dar dincolo de simpla existenta fizica a steagului, acesta simboliza descendenta divina a dacilor. Lupul era reprezentarea totemica a poporului lui Zamolxis. In conditiile in care dragonul era privit ca stapan al norilor, steagul dacic simboliza nivelul spiritual al posesorilor, faptul ca acestia erau, asemeni dragonilor zburatori printre nori, stapani pe o lume aflata dincolo de nori, depasind granitele umanului, depasind conditiile existentiale cunoscute si acceptate in acele vremuri. Asadar, balaurul  dacic era mai mult un demon atmosferic. Nu trebuie confundata notiunea de demon actuala cu cea din vremurile de demult, in care era vorba de o entitate puternica, ale carei actiuni puteau fi atat negative cat si pozitive.

Zmeii – serpii inaripati ai romanilor

Corpul dragonului reprezenta furtuna insasi. Denumirea de dragon a fost preluata de credintele populare sub forma zmeilor. Zmeii erau intruparea unor puteri negative care faceau rau oamenilor. Catind cu atentie povestile romanesti, constatam ca zmeii nu aveau, in principiu nimic cu oamenii. daca ii atacau, faceau asta doar in masura in care oamenii intrau in posesia unor obiecte sau informatii extraordinare, deosebite de cunoastere si nivelul de dezvoltare al oamenilor. Asadar, zmeii erau doar paznicii unor secrete care nu trebuiau sa intre pe mana oricui. Nu trebuie sa uitam ca doar un erou, un Fat Frumos – asadar un individ diferit de cei din jurul lor – reusea sa descopere secretele respective, nimeni altcineva.  Originea etimologica a cuvantului “zmeu” pare imprumutata de la vecinii nostri bulgari, in a caror limba “zei” inseamna “sarpe inaripat”. Cine sa fi fost zmeii pe care poporul nostru i-a dotat cu o forta extraordinara? Care calareau niste cai nazdravani si care nu puteau fi invinsi de toata lumea? De ce mereu zmeii coborau din cer ca sa ia ceea ce le apartinea? De ce nu locuiau, pur si simplu, pe pamant, asemeni tuturor oamenilor? Probabil ca la aceste intrebari vom gasi, intr-o buna zi, raspunsuri. Pana atunci insa, sa ne multumim sa catim cu ochi de adulti povestile copilariei noastre si vom vedea ca putine sunt basmele care nu au un mesaj mistic, initiatic.

Aducatorii de furtuni

Istoricul Vasile Parvan considera ca steagul dacilor reprezinta mai mult un triumf, al luptatorilor daci asupra celbrei fiare. Se pare ca, prin imaginea combinata a fiarei, dacii voiau sa arate ca ei au trecut dincolo de granitele initiatice ale vietii, ca au reusit sa ajunga deasupra conditiei umane. Nu trebuie, in situatia de fata, sa uitam ca dacii nu credeau in moartea propriu-zisa. pentru ei era o calatorie catre tinuturile lui Zamolxis, unde ajungeau doar cei curajosi, cei care aveau puterea sa se depaseasca prin ei insisi. Dovada curajului dacilor sta in insasi obiceiurile lor. Cand era inorat sau erau furtuni, luptatorii dacilor se strangeau si sagetau norii. Iata asadar un popor care avea curajul sa se lupte cu proprii lui zei si demoni. Astfel, ei considerau ca-l ajuta pe Gebeleizis, zeul solar, sa invinga balaurii care aduceau norii. Credinta dacilor in existenta unor fiinte supranaturale era atat de puternica, iar convingerea lor ca puteau invinge acele forte atat  de mare, incat si-a lasat amprenta si asupra crestinismului. In crestinism il avem pe Sfantul Ilie, care a primit puteri de la Dumnezeu sa stapaneasca ploaia. Ilie zboara pe deasupra norilor, intr-un car, de unde arunca cu fulgere si traznete dupa diavoli sau dupa cei care se roaga necuratului.

Credinta stramoseasca era cum ca norii erau ascunsi in locuri greu accesibile, in special in lacuri de prin munti, unde balaurii ii pazesc si ii ridica ori de cate ori vor ei. Unii istorici spun ca, in fapt, balaurii se supuneau unor oameni cu puteri supranaturale, solomonarii, care ii puteau dirija incotro doreau ei pentru a duce ploaia, grandina sau furtuna. Despre solomonari se afirma ca ar fi ultimele ramasite ale unui popor mitic, rahmanii, care-ar fi  existat in vremuri imemoriale. Unele credinte atribuie balaurilor fulgerul si traznetul, imaginandu-i pe acestia  nu numai ca pe aducatori de furtuni, ci si ca niste monstrii care scuipa foc, care au limbi de foc si cozi imense pe care le folosesc atunci cand se lupta intre ei. “ Daca doi balauri se intalnesc, ei sunt furiosi si se lupta si varsa foc pe gura si pe nari si se lovesc cu cozile. Focul pe care-l varsa pe gura este fulgerul iar loviturile pe care si le dau cu coada le numim tunete. “

Niciodata pastorii si taranii nu s-au temut de furtuni si de ploi. Singurele lor spaime erau fata de grandina acre le distrugea recoltele. Grandinile erau produse, in conceptia lor tot de balauri care faceau sa inghete apele cu rasuflarea lor. Se spunea ca balaurii sparg gheata din care fac grandina sau ca fac sa “fiarba pietrele” care inainte de a cadea pe pamant “clocotesc in nori”, o fierbere contrara celei naturale care, in loc sa incalzeasca, ingheata.

Balauri autohtoni

Balaurii sunt de mai multe feluri. Unii sunt cu adevarat monstruosi, au de la 2 pana la 9 capete, fiecare cu cate o limba de foc, cu gheare lungi si puternice si o coada pe masura monstruozitatii lor si uneori chiar si aripi. Altii aveau un aspect cu totul diferit. La acestia din urma “ corpul este asemanator cu al serpilor. El este acoperit cu solzi rosii, verzui sau galbeni. Dupa alte relatari balaurii ar fi fost pe jumatate oameni jumatate sarpe cu solzi de peste. In Muntii Apuseni se crede ca are capul unui cal si corpul unui sarpe, iar in alte zone romanesti are capul unui taur. Balaurul care are multiple forme ale capului nu este un balaur nascut. Credinta generala este ca ei provin din serpi care nu vad oameni timp de un numar mare de ani. Serpii care se transforma in balauri produc o piatra pretioasa, mare cat un ou, pe care o tin in stomac. Piatra le tine de foame si de sete pana cand se transforma in balauri. Daca un om ar fi inghitit piatra se va transforma la randul sau in balaur. Acesti balauri sunt produsul autohton al credintelor noastre populare, iar locuintele lor sunt mereu fie fundul unui lac sau iaz, fie lacurile de munte, insulele mici sau padurile unde nu patrunde suflet de muritor.

Solomonarii, stapani ai balaurilor

Legendele noastre nu spun cand, dar amintesc un fapt ciudat. Si anume, o data, balaurii nostri au cazut sub puterea catorva vrajitori, pe care istoria ii numeste solomonari. In realitate, acei solomonari sunt, asa cum am afirmat anterior, ramasitele unui popor mistic, pastratorul unor taine de nepatruns si ale unor forte de neexplicat. Cand solomonarii voiau sa ridice balaurii in aer, se duceau cu cartea lor, ce cuprandea cuvinte vrajite, pe malul unui lac de munte, tinand in mana un carlig si un frau.

“Cand termina de catit, lovesc apa cu carligul si balaurul iese din lac. Atunci ii arunca fraul pe cap si se ridica cu el in vazduh.”

In functie de zone, acesti stapani ai balaurilor sunt descrisi in anumite feluri. In general insa, ei sunt priviti ca “ oameni inzestrati cu puteri supranaturale… ei sunt stapanii vantului, ei stapanesc norii, ei calatoresc balaurii dusi de nori, ei au puterea, dupa bunul lor plac,  de a aduna sau a raspandii norii, ei provoaca furtunile mari, ei fac timpul urat sa se instaleze intr-o regiune si nimicesc cu grandina intreg tinutul. Intotdeauna sunt cei care au puterea de a provoca sau de a o face sa stea. “.

Uneori solomonarii erau considerati drept oameni sfinti, care stiau sa citeasca in stele. Coborand din nou in vremea dacilor, constatam cu surprandere ca aici gasim o categorie speciala de preoti-magicieni, numiti skistai (uneori ktistai), care inseamna “calatori ai norilor”.

Solomonarii isi alegeau locuri muntoase pentru a-si construi casele. “ de acolo ei coboara in sate ca cersetori pentru a pune la incercare inima oamenilor. Sau stau la panda in timpul noptii, in marginea satelor, pentru a-si da seama ce fel de oameni locuiesc acolo. Daca oamenii unui sat oarecare ii primesc bine, dandu-le de pomana mai ales alimente, atunci ei devin protectorii lor. Dar daca, sosind intr-un sat, sunt rau primiti, atunci necaz va fi pentru acel sat. Solomonarul se duce la un loc unde sunt balauri… face pe unul sa iasa, il incaleca, se ridica la cer, dezlantuie furtuna, tunetele, fulgerele, dar mai ales grandina…” Cum se aparau unele sate impotriva balaurilor care aduceau ploaia? “…pentru timp urat se infige in pamant un obiect de fier ascutit, mai ales un topor sau o secure, dar si un cutit, un fus sau un harlet (toate cu taisul in sus), pentru ca balaurului ii este frica de topor…”

Se mai spune ca balaurii se mai tem de ustensilele folosite pentru coacerea painii – vatrai, lopata… La ora actuala nu se stie inca daca sagetile pe care le foloseau dacii ca sa alunge norii erau facute dintr-un anumit tip de lemn sau daca, inainte de a fi trase inspre cer, ele erau supuse vreunui ritual magic pentru a avea efect asupra animalului fantastic.

Daca Herodot in povestirile sale descria in povestirile sale un demon al furtunilor, pe Columna construita din porunca lui Traian apare viziunea unui balaur invins, un trofeu al luptatorilor daci. Aceasta reprezentare este foarte importanta, Traian dorand sa arate ca el si armatele sale nu au invins un popor oarecare ci un popor ales, niste luptatori care triumfasera deja asupra dragonilor ce zburau printre nori, acele animale legendare a caror existenta se pierdea in negura timpului, undeva intre realitate si supranatural.

Eliszar

Sursa: Horoscop-astrologie

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva