Search

Mehedinti

Facebook Twitter Email

Primăria comunei Ponoare organizează în perioada 2-3 mai “Sărbătoarea liliacului”, manifestare desfășurată fără întrerupere din anul 1965 între dealurile Băluței, Răiculeștilor și Prislopului din munții Mehedințiului.

Foto: (c) Radu CONSTANTINESCU / Arhiva AGERPRES

Primarul Georgică Pătrașcu a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că la Ponoare se află cea mai mare rezervație botanică de liliac din România, aceasta întinzându-se pe o suprafață de 20 hectare, la aproximativ șase kilometri sud-est de orașul Baia de Aramă și 90 kilometri de Drobeta Turnu Severin.

“În fiecare an, vin la această sărbătoare, din toate colțurile țării, în jur de 3.000 de persoane. Noi le oferim un program atractiv, spectacole de muzică populară susținute de ansamblurile Călușerul din Timiș, Brâulețul din Dolj, Rozele Calafatului, Liliacul, Danubius și Bordeiașul din Mehedinți. Printre soliștii vocali care vor evolua pe scena amenajată în amfiteatrul natural al văii Prislopului se află și fiica acestor locuri, Niculina Stoican”, a precizat Pătrașcu.

El a mai arătat că iubitorii de natură veniți la “Sărbătoarea liliacului” au posibilitatea să ajungă pe traseele montane marcate pentru a admira moara Crăcucenilor, bisericuța de sub Stei, poienile cu laleaua neagră, monumentele carstice, lacul Zaton, câmpurile cu lapiezuri și podul de piatră natural, cunoscut și sub numele Podul lui Dumnezeu.

“Evenimentul va debuta sâmbătă cu un foc de tabără și cu o horă populară susținută de taraful local Ponoris și de rapsozii cântecului popular românesc specific zonei”, a adăugat primarul comunei Ponoare, Georgică Pătrașcu.

AGERPRES/ (AS-autor:Florian Copcea, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Locuitorii din comuna Ilovița practică un obicei străvechi, unic în Oltenia: a doua zi de Paște merg la cimitir cu ouă roșii, cozonaci, friptură și cheamă cu ei și lăutarii.

Foto: (c) Grigore POPESCU / Arhiva AGERPRES

Preotul paroh Petre Mihai Rozalian a explicat luni, pentru AGERPRES, că lăutarii poposesc la fiecare mormânt și cântă hore străvechi, romanțe, doine și sârbe, dintre acestea nelipsind cele care le-au plăcut defuncților.

“După ce sunt pomeniți cei trecuți în lumea umbrelor, fiecare familie petrece acolo, la cimitir. Lăutarilor li se dăruiesc bani, ouă roșii, cozonaci și vin”, a precizat preotul Rozalian.

Potrivit acestuia, la Ilovița există credința populară că sufletele celor plecați în lumea cealaltă se bucură de dedicațiile care li se fac în cimitir.

“Important este și faptul că aici există un cult al strămoșilor. Iată, a doua zi de Paște, fiecare își amintește cu respect de cei dragi care nu se mai află în viață”, a spus Rozalian.

După ce ritualul ia sfârșit, fiecare ilovițean își invită rudele din alte sate și petrec acasă până noaptea târziu.

AGERPRES/(AS — autor: Florian Copcea, editor: Florin Marin)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O rețetă străveche, datând de la sfârșitul secolului al XV-lea, referitoare la prepararea sarmalelor din orez și semințe de dovleac, este perpetuată de locuitorii din comuna Șișești, județul Mehedinți.

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Etnologul Titu Dinuț, custodele muzeului din localitate, spune că rețeta de preparare a sarmalelor din frunze de viță de vie cu semințe de dovleac, orez și praz a fost transmisă din generație în generație în toate gospodăriile din localitățile de munte situate în actualul Geoparc “Platoul Mehedinți”.

Mâncarea respectivă se prepară pentru zilele de post. Ingredientele utilizate pentru prepararea a 30 de sarmale oltenești sunt următoarele: 200 grame semințe de dovleac, 200 grame de orez, 200 grame de praz, 100 grame bulion, trei crenguțe de busuioc, două crenguțe de cimbru, șase foi de dafin, 20 bobițe de piper, două grame de sare.

Sarmalele se prepară astfel: semințele de dovleac se pisează în pivă fără să se decojească, se cerne făina rezultată, după care aceasta se amestecă cu orezul care a fost ținut timp de cinci minute în apă clocotită. Se adaugă mirodeniile și prazul tocat care, de asemenea, a fost opărit și se frământă precum aluatul de pâine. Compoziția rezultată se pune pe frunza de viță de vie și se împăturește asemeni foii de varză murată și se așează la fiert.

Gospodinele din satele de munte din Mehedinți cred că sarmalele lor sunt cele mai delicioase, o dovadă că au dreptate sunt diplomele obținute la Festivalul “Oale și sarmale”, care se organizează de Primărie, în ultimii patru ani cu fonduri europene.

Sarmalele oltenești din semințe de dovleac, orez și praz au răspuns și gustului participanților la un târg de mâncăruri tradiționale din Republica Serbia, unde nu numai că au făcut senzație, ci au trezit interesul membrilor unui juriu care a promis că vor ajunge în 2015 “în satul cu cele mai dulci sarmale din Europa”, potrivit primarului Marian Răducanu.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Țuica de smochine i-a făcut cunoscuți ”peste mări și țări” pe locuitorii comunei mehedințene Șvinița.

Foto: (c) Gil PIETRAR / Arhiva AGERPRES

Apariția pe aceste meleaguri a acestei plante exotice — smochinul — își are originile undeva, în vremurile de demult. Comunitatea sârbă din Clisura Dunării este atestată documentar acum 900 de ani. Cu actuala sa poziție, localitatea a apărut pentru prima oară pe o hartă din anul 1723, când autoritățile austriece au amenajat prin Cataractele Dunării un canal navigabil. Se spune că din antichitate navigatorii își pregăteau aici ambarcațiunile și luau cu simbrie un ”lup de fluviu” pentru a-i trece prin Cazane, unde, după fiecare val, pândea o primejdie.

De numele acestora este legată și apariția în această zonă a smochinului. De atunci, se crede, majoritatea locuitorilor trăiesc, în special, din prelucrarea smochinelor, aici existând cea mai mare plantație de smochin din țară, cu aproximativ 3.000 de asemenea arbuști.

În folclorul regiunii transfrontaliere circulă și o glumă, nu se știe însă cât adevăr sau câtă legendă conține ea: șvinițenii și-au păstrat graiul vechi tocmai datorită țuicii de smochină, cică atât de delicioasă și parfumată este încât, băută fără măsură, te împiedică să mai vorbești, adică să-ți diversifici sau modernizezi vocabularul.

”Datorită țuicii din smochină comuna noastră a devenit celebră. Suntem cunoscuți peste mări și țări cu acest elixir care l-a făcut și pe Hercule, plecat pe Dunăre în căutarea lânii de aur, să poposească mai mult timp într-o corabie ancorată la marginea fluviului, cam în locul unde, după mii de ani, a fost construită biserica noastră”, povestește primarul Nicolae Curici, el însuși un producător renumit de țuică.

El spune că, pentru a obține această băutură cu calități curative deosebite, ea fiind utilizată chiar și de suferinzii de boli de inimă și stomac, fructele se culeg când sunt răscoapte, adică ți se adâncesc unghiile în ele, și se pun în butoaie de lemn. ”Înainte de a așeza capacul la acestea se pune un strat din foi de hrean peste care se pune nisip, smochinele să nu intre în contact cu aerul. Se țin șapte zile la macerat, după care se scot la cazanul de făcut rachiu și se fierb la foc domol aproape o oră”, ne explică primarul din Șvinița.

AGERPRES/ (AS — autor: Florian Copcea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Academicianul Mihai Cimpoi a primit, marți, Premiul național de critică și istorie eminesciană – ”Opera Omnia”.

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVA

Evenimentul a avut loc la la Biblioteca Județeană I.G.Bibicescu din Drobeta Turnu Severin.

Distincția, constând într-o diplomă, o medalie executată la Monetăria Statului și o importantă sumă de bani, i-a fost înmânată cunoscutului eminescolog de directorul bibliotecii, Raluca Graf.

“Acest premiu a fost acordat de autoritățile publice locale și culturale ale județului Mehedinți pentru contribuția adusă de academicianul Mihai Cimpoi în interpretarea științifică a operei genialului poet”, a precizat Graf.

După înmânarea premiului, profesorul universitar Nicolae Georgescu a prezentat celor 40 de scriitori din România, Serbia și Moldova, prezenți la eveniment, lucrarea de referință a eminescologului Mihai Cimpoi — Mihai Eminescu — Dicționar enciclopedic.

AGERPRES/(A-autor: Florian Copcea, editor: Cristina Tatu)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Situat în nordul județului Mehedinți, “Podul lui Dumnezeu” sau podul natural de la Ponoare este al doilea ca mărime din Europa.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Legendele spun că el a fost aruncat peste un hău cu apă tulbure, din care oamenii erau pândiți să fie trași în iad de ființe bizare, de Dumnezeu pentru a-l ajuta pe Sfântul Nicodim de numele căruia este legată istoria primei mănăstiri din Țara — Vodița Românească, să treacă apa Tismanei, pentru a ridica întru slavă a doua sa ctitorie — celebra Mănăstire Tismana (1377).

,,Podul lui Dumnezeu’ se află amplasat pe drumul județean DJ 670, care leagă orașul Baia de Aramă de toate localitățile rurale situate în zona montană a județului Mehedinți, reabilitat de Consiliul Județean (CJ) Mehedinți cu bani primiți de la Uniunea Europeană prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

Președintele interimar al instituției, Aladin Georgescu, a mărturisit că dacă nu s-ar fi intervenit la timp, podul, în realitate format prin prăbușirea tavanului Peșterii Ponoare, s-ar fi năruit și nimic nu s-ar mai fi știut de această ,,bijuterie’ care aduce zilnic în zonă mii de turiști, unii atrași de legendele sau peisajele care circulă prin diverse ghiduri și reviste cu profil turistic din lume.

‘Valoarea lucrărilor executate pe o porțiune de 35 de kilometri din infrastructura rutieră care trecea peste pod, inclusiv consolidarea acestuia, s-a ridicat la peste 44 milioane de lei, din care 31 milioane au fost nerambursabili, proveniți adică din fonduri europene structurale’, a precizat, pentru AGERPRES, Aladin Georgescu. 


Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

În prezent traficul rutier nu se mai desfășoară pe structura ,,Podului lui Dumnezeu’, deși este alcătuit din piatră masivă, ci pe sub o serpentină construită la ieșirea din satul Ponoarele, cale de aproximativ cinci kilometri, situație care permite conservarea lui. 

,,Podul lui Dumnezeu’ este monument natural protejat, fiind cel mai mare pod natural din România și al doilea ca mărime din Europa (30 metri lungime, 13 metri lățime, 22 metri înălțime și 9 metri grosime), fiind timp de peste două sute de ani singurul din lume deschis traficului rutier.

Pe sub el curg, cum o fac de la începutul lumii, apele unui râu care, se povestește, este sterp, fără vietăți în el, din cauză că Nicodim i-a blestemat pe locuitorii de aici să nu aibă apă de băut din vadul lui fiindcă nu l-au lăsat să construiască în preajmă o mănăstire. Așa s-a întâmplat că el, izgonit fiind, a ajuns în locul miraculos de la Tismana și a zidit mănăstirea ce îi apăruse cândva în vis.

Datorită proiectului derulat de Consiliul Județean Mehedinți, traficul în zona montană a județelor Mehedinți, Gorj și Caraș-Severin a crescut de la 1.196 la 2.500 de vehicule zilnic. Mulți turiști vin pentru a trece la pas podul, convinși fiind că numai astfel intră în comuniune cu Dumnezeu și astfel se vindecă de boli și tristețe. Poate nu întâmplător Prea Sfințitul Nicodim, întâiul întemeietor al Episcopiei Severinului și Strehaiei, și-a dat consimțământul să fie construit la capătul ,,Podului lui Dumnezeu’ un lăcaș de cult cu hramul ,,Sfântul Nicodim de la Tismana’, spre învățătură și aducere aminte muritorilor că pe aici a trecut, ca un miracol, Dumnezeu.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Unde începe și unde se sfârșește legenda nimeni nu știe cu adevărat. Cert este că ,,Podul lui Dumnezeu’ există și de milioane de ani, de când este Pământul, a lăsat omul să pășească peste o vale minunată, către universul poveștilor ancestrale unde timpul a așezat câmpuri cu lapiezuri și liliac, stele și statui minunate săpate în piatra de calcar, vânturi și ploaie.

AGERPRES/(AS — autor: Florian Copcea, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

De Mănăstirea de la Baia de Aramă, înălțată de Constantin Brâncoveanu, se leagă mitul comorii brâncovenești, despre care se spune că ar fi fost ascunsă între zidurile sfântului lăcaș.

Foto: (c) mehedinti.djc.ro

Istoria confirmă teza vehiculată în epocă, la începutul secolului al XVIII-lea, că voievodul muntean, supranumit ,,prințul aurului din Carpați’, era unul dintre cei mai bogați principi ai Europei, însă nu există indicii asupra împrejurărilor în care acesta a decis să-și protejeze imensa bogăție, îngropând-o.

Baia de Aramă este situată la altitudinea de 300 metri, la 80 de kilometri nord-est de Drobeta Turnu Severin. Cercetările arheologice efectuate în ultimii 100 de ani pe aceste meleaguri au scos la iveală urme de locuire neolitică continuate în epocile bronzului și fierului, în perioada cuceririi romane în zonă au fost dezvoltate câteva exploatări miniere.În anul 1392 în câteva zapisuri ale cancelariei domnești se fac mențiuni despre extracția cuprului, prima atestare documentară ca sat datând din 1581.

Istoricul Cornel Boteanu susține că a descoperit izvoare scrise care indică faptul că, în perioada 1671-1863, Baia de Aramă avea statut de târg, iar între 1864 și 1892 a devenit comună urbană.

,,Aceasta avea să capete o importanță deosebită în timpul domnitorilor Mircea cel Bătrân, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. De fapt, cel din urmă voievod avea să-i dea o strălucire de invidiat de către celelalte localități ale vremii din Țara Românească’, a istorisit Boteanu.

El este de părere că urbea avea să capete o rezonanță istorică aparte după 1806, când vătaf al Plaiului Cloșani este ,,așezat’ Tudor Vladimirescu, iar boierii Glogoveni, prințul Bibescu și pitarul Drăghicescu Hergot, își construiesc aici câteva ,,acareturi spre odihna trupului și a minții’, în cula celui din urmă fiind găzduit revoluționarul maghiar în exil Kossuth.

,,Atât de mult au fost atrași de zona montană a județului Mehedinți negustorii și boierii încât le dau o mână de ajutor marelui ban Cornea Brăiloiu, vameșului Milco Băieșul și, bineînțeles, lui Brâncoveanu, să înalțe, pe ruinele unui vechi așezământ, aparținând se pare lui Nicodim cel Sfânt de la Tismana, o mănăstire în stil brâncovenesc, în formă de treflă, cu scară exterioară, clopotniță peste pronaos și pridvor și pictură bizantină’, a spus Boteanu.

În jurul mănăstirii cu hramul ,,Sfinții Voievozi’ din Baia de Aramă s-a creat un adevărat mit, în interiorul ei sau sub talpa zidurilor bănuindu-se că domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), considerat de turci ,,prințul aurului din Carpați’, ar fi ascuns o comoară.

,,Am putea admite că tezaurul voievodal, provenind de la daci, este doar o legendă, dar localnicii susțin că un preot ar fi descoperit în zidul bisericii un document emis chiar de Constantin Brâncoveanu care ar face aluzie la locul unde a fost depozitat aurul domnesc’, a afirmat Boteanu.

În unele medii frecventate de așa-numiții căutători de comori circulă chiar și câteva copii ale unor hărți sumare, întocmite rudimentar, în care sunt însemnate, într-adevăr, câteva presupuse locuri în care s-ar ascunde aurul, lucru care i-a determinat pe mulți amatori să sape în toiul nopții, ani de-a rândul, în altarul bisericii, iar în toamna anului 2013, cu un acord al Ministerului Culturii, la temelia exterioară dinspre nord a acesteia, punând monumentul în pericol.

,,Dacă ar fi să dăm crezare unor înscrisuri, însuși Brâncoveanu manifesta un interes deosebit pentru comorile lui Decebal. Se spune că la curtea sa, Cantacuzino înființase chiar și o ,,cancelarie secretă’, unde se colectau informații și se studiau și se interpretau hărți vechi achiziționate sau pur și simplu sustrase de agenți deghizați care umblau în țară să afle povești despre comori ascunse. Nu este exclus ca bogăția etalată la curtea domnească să-i fi atras acestuia moartea, în 1714, cunoscută fiind lăcomia turcilor și teama că dacă voievodul muntean posedă comori fără sfârșit și le va folosi pentru înzestrarea armatei’, a explicat Boteanu.

Cât este realitate, cât este fantezie nu se știe. Cert este că taina comorii nu a putut fi până acum dezvăluită, ea fiind dusă probabil în mormânt de cele șapte slugi devotate care, după ce au ascuns-o, au fost omorâți.

Aurul brâncovenesc a stârnit și curiozitatea lui Nicolae Ceaușescu. Dictatorul ceruse Securității să scormonească pământurile domeniilor brâncovenești.

,,Mirajul comorii lui Brâncoveanu nu va înceta să-i determine pe aventurieri să continue să o caute la Mânăstirea din Baia de Aramă, chiar dacă Episcopia Severinului și Strehaiei a decis să supravegheze video acest valoros lăcaș monahal’, a fost de părere profesorul și istoricul Cornel Boteanu.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Diana Dumitru)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Catedrala romano-catolică din Orșova, una dintre cele mai îndrăznețe capodopere arhitecturale ale secolului XX, a fost construită în perioada 1972-1977, după intrarea în exploatare a Hidrocentralei Porțile de Fier I, în timpul păstoririi preotului Johann Marcovitz.

Foto: (c) cazaneledunarii.com.ro

Respectivul lăcaș de cult, singurul construit în regimul comunist, destinat minorităților germane, cehe și maghiare din Clisura Dunării, este celebru în Europa. Sfântul lăcaș cu hramul “Neprihănita Zămislire” a fost înălțat sub stricta supraveghere a arhitectului Hans Fockelmann. Forma de cort a interiorului său și acoperișul care simbolizează o cruce îi dau un aspect de unicitate.

Preotul Mihai Sima a explicat pentru AGERPRES că biserica în care slujește are o arhitectură aparte, care, în pofida nonconformismului care caracterizează proiectul, respectă, totuși, normele religiei din care face parte.

“Sunt de senzație tablourile pictate în acuarelă guașe de artistul Gabriel Popa, care ornamentează pereții interiori, ele reprezentând în manieră modernă Drumul Golgotei, Pilat din Pont fiind înfățișat sub chipul revoluționarului bolșevic Lenin, iar chipurilor din mulțimea care asistă la apariția lui Iisus Cel Înviat le sunt împrumutate figurile gimnastei Nadia Comăneci, a fostului membru al trupei The Beatles, John Lennon, ale actorilor Florin Persic și Ana Szeles”, a menționat preotul paroh Mihai Sima.

El consideră că imaginile acestora nu afectează scenele biblice, ci le dă mai multă semnificație. De pildă, scena cu Lenin sugerează prigoana lui Pilat împotriva lui Iisus Hristos, iar John Lenon simbolizează bucuria Învierii acestuia.

“Cel care nu cunoaște Sfânta Scriptură nu poate interpreta corect Drumul Crucii. De aici nenumăratele dispute iscate pe marginea curajului pictorului de a reda chipul unor contemporani”, a spus preotul Sima.

El a adăugat că adesea, spre sfârșitul secolului XX, pictorii Bisericii Catolice apelau la astfel de artificii spre a ilustra cât mai bine distanța deloc astronomică dintre lumea muritoare și cea divină.

Biserica Romano-Catolica din Orșova, unde serviciul religios se săvârșește în limbile germană, cehă, maghiară și română, este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Cazanele Dunării. Construcția ei a fost finanțată de Caritas Freiburg din Germania.

“Picturile din biserică, adevărate opere de artă, atrag prin coloritul lor discret, prin mesajul ce-l transmit, zeci de mii de iubitori de credință și frumos aduși de navele fluviale care ancorează în Portul Orșova”, a precizat preotul Mihai Sima.

În opinia acestuia, în Biserica din Orșova se desfășoară periodic, în afara serviciului religios, și adevărate concerte de orgă, aceasta dispunând de o orgă electronică și de o orgă mecanică veche, ambele aduse cu mari sacrificii de cei aproximativ 150 de catolici ai orașului tocmai din Germania.

AGERPRES/(AS — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Fostul Castel de apă, construcție emblematică a municipiului Drobeta Turnu Severin, cunoscută în folclorul local drept ,,turnul Eiffel’ din cauza aspectului său, este azi, datorită unei idei curajoase și a unui proiect european, unul dintre monumentele simbol ale orașului. Castelul Artelor cum este denumit în prezent, fiind cel mai înalt imobil din Drobeta Turnu Severin, este vizitat zilnic de aproape 300 de turiști, toți interesați de panorama spectaculoasă ce li se oferă ochiului din spatele crenelurilor.

Foto: (c) mehedinti.djc.ro

Castelul de apă a fost construit în perioada 1910-1914, utilitatea lui fiind justificată în anul 1890, când administrația locală începe acțiunea de identificare a unor izvoare în pânza freatică din nord-estul localității de astăzi. Întrucât studiile geotermice indicau un debit de apă insuficient, s-a renunțat la sistemul de captare din puțuri cu pompe acționate de motoare alimentate cu energie electrică acționată eolian și s-a decis alimentarea rețelei de apă potabilă din Dunăre.
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, spune că nu întâmplător amplasamentul ,,turnului Eiffel’ a fost stabilit de edili în zona în care se află astăzi, aici existând cel mai înalt punct din localitate. Construcția lui a fost făcută din beton armat, în stil medieval, după proiectele unui inginer din Craiova, Ilie Radu. Are o înălțime de 27 metri, un diametru de aproximativ 10 metri și în partea de superioară are patru turnulețe care s-au folosit ca puncte de observație de pompieri și de armată în timpul celui de-al doilea război mondial.
,,În interiorul castelului s-au executat două rezervoare cu o capacitate totală de 1.025 metri cubi. Din cauza unor probleme financiare nu a mai fost finisat în exterior și a rămas astfel până în anul 2012′, a precizat pentru AGERPRES primarul Constantin Gherghe.
Pentru Castelul de apă, ca și pentru oricare dintre monumentele istoric din Drobeta Turnu Severin, timpul nu s-a oprit în loc. De multe ori, în vremea comunismului, a fost în pericol de a fi demolat. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, el a rezistat eroic celor 11 bombardamente germane și sovietice, spre a rămâne generațiilor tinere mărturie a unor proiecte îndrăznețe, semn că din cele mai vechi perioade ale istoriei au existat minți inteligente, capabile să înalțe visuri spre înălțimi.
,,Aproape 50 de ani, castelul de apă, sau Turnul Eiffel, cum mai era el numit în folclorul local, a fost abandonat. În anul 2009, doi scriitori ai urbei, Ileana Roman și Florin Grigore, au venit cu o idee de-a dreptul genială: să-l transformăm într-un castel al artelor. Așa am ajuns să facem un proiect european, în parteneriat cu o primărie din Serbia, pentru transformarea lui în produs cultural-turistic’, își amintește Gherghe.
Lucrările de reabilitare au durat aproape un an și au costat aproape un milion de euro, 90% din sumă fiind nerambursabilă și provenind de la Uniunea Europeană.
,,A fost finisat exteriorul, am montat și un lift. La cele trei etaje am amenajat expoziții permanente și sus, sub acoperiș, o cafenea literară. ,,Turnu Eiffel’, supranumit acum și Castelul Artelor, fiind cea mai înaltă clădire din Drobeta Turnu Severin, este vizitat zilnic de aproape 300 de turiști, toți interesați de panorama spectaculoasă ce li se oferă ochiului din spatele crenelurilor’, a adăugat Gherghe.
Fostul Castel de apă a devenit acum un simbol, nu există hartă turistică sau ghid să nu-l prezinte, ,,cea mai frumoasă imagine cu el fiind surprinsă noaptea, când parcă timpul își coboară aripile de lumină peste lumea fantastică ce a fost dăruită Drobetei prin introducerea lui în circuitul turistic internațional’.

 AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Diana Dumitru) 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cetății Medievale a Severinului i se atribuie trei posibile origini: una latină, asociată numelui împăratului Traian Septimiu Severus, alta slavă, derivând din cuvântul severnâi, tradus prin ,,din nord’, ,,nordic’, ultima – religioasă, cu aluzie la Severin din Noricum, sfânt protector în Evul Mediu al bisericii latine descoperită în perimetrul ruinelor acestora.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Cetatea-fortăreață a fost ridicată pe malul Dunării, la 500 de metri de castrul roman și podul roman construit de Apollodor din Damasc. În secolul XIX a fost identificată în zonă și o cetate dacică anterioară, care poate fi văzută pe Columna lui Traian din Roma. Săpăturile arheologice efectuate de-a lungul istoriei, din 1936, au stabilit că cetatea a fost ridicată în mai multe etape. Gloria sa a durat din secolul al XIII-lea până în anul 1524, când a fost distrusă de otomanii lui Soliman Magnificul. Existența ei a fost legată de cea a cavalerilor ioaniți care o menționează în diploma lor drept Castrul Zewrini.

Istoria consemnează că pentru păstrarea statutului ei de punct strategic de apărare a hotarului de la Dunăre a murit Litovoi, iar Basarab I îl va umili în 1330, la Posada, pe Carol Robert de Anjou.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Cetatea Severinului avea să joace de-a lungul timpului un rol important pentru Țara Românească, când ungurii au atacat Oltenia, Andrei al II-lea al Ungariei avea să organizeze aici Banatul de Severin, primul ban cunoscut de istorie din preajma anului 1233 fiind Luca care, se pare, a continuat construcția ei peste ruinele cetății-colonie Drobeta. În 1259 cavalerii ioaniți se retrag și zidurile ei rămân apoi timp de două secole în bătaia tunurilor tătare, bulgărești și turcești.

,,Prima cetate de la Dunăre, în 1524, când se afla în grija lui Neagoe Basarab, a fost atât de mult distrusă de turci încât doar Turnul lui Sever, înalt de 22 metri, lung de 9 metri și lat de 2,5 metri, a mai rămas pe verticală. În interiorul ei, în 1406. Mircea cel Bătrân, care a înființat aici Bănia Severinului, a semnat un tratat de alianță cu Sigismund al Ungariei, Pippo Spano fiind numit să se ocupe cu restaurarea zidurilor’, a precizat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe.

Planul cetății avea să fie reconstituit în 1936 de prof. dr. Al. Barcăcilă, care executa săpături arheologice în incinta ruinelor de unde a recuperat un bogat material arheologic (drugi, fier, aramă, ghiulele de piatră, țeava unui tun de bronz etc.).


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Cetatea avea forma dreptunghiulară, cele două ziduri fiind construite din pietre de râu neprelucrate, lipite cu mortar. În centrul cetății s-a descoperit o capelă construită parțial cu materiale luate de la castrul roman Drobeta, mai multe morminte, un cuptor-vatră pentru topirea fierului, o biserică ortodoxă și una catolică, o fântână.

,,După distrugerea ei de către turci, Cetății Severinului i se atribuie numele emblematic de doliu Cerneți (cernii). Severinenii au fondat o altă așezare mai ferită de incursiunile turcești la aproximativ trei kilometri spre nord-est, peste râul Topolnița. Astfel localitatea de azi — Cernețiul, care pe la 1602 era o moșie a fraților Buzești, va deveni capitala administrativă și comercială a regiunii Mehedințiului, fiind folosită deopotrivă de ruși și de austrieci. În anii care au urmat, zidurile cetății se prăbușeau, acoperind parcă istoria și amintirea celor care s-au jertfit pentru apărarea lor’, a afirmat Gherghe. 


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013 de la Uniunea Europeană, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a obținut 14 milioane de euro pentru salvarea de la distrugere a Cetății Severinului și a Palatului cultural Teodor Costescu.

,,Lucrările de reconstrucție și conservare, începute cu aproape trei ani în urmă, vor fi terminate în 2015. Atunci Cetatea Severinului va avea semeția ce i-au dat-o, de-a lungul timpurilor, ziditorii ei. Este cunoscut faptul că aceștia au fost foarte mulți, aproape 300 de ani, după fiecare bătălie dată aici împotriva turcilor și ungurilor, pentru apărarea Țării Românești, trupul cetății a fost ciopârțit. Cetatea Severinului este zilnic, chiar și acum când este un șantier, vizitată de aproximativ 300 de turiști veniți din toate colțurile lumii, la aceștia neadăugându-se locuitorii orașului de astăzi care vin să se aprovizioneze cu apă de izvor de la fântâna din apropiere’, a adăugat Gherghe.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

El crede că cele mai frumoase cuvinte despre aceste locuri pline de legendă au fost scrise de Alexandru Vlahuță în celebra sa carte ‘România pitorească’. ,,E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe-aici au curs, acum 18 veacuri, legiunile romane, menite-a răsădi un popor nou în campaniile pustiite ale Daciei. Aici și-a întemeiat mai târziu Septimiu Sever straja răsăriteană a împărăției lui, “Castrele Severiane”, din cari se mai văd și astăzi urme (Turnul lui Sever) în grădina publică a orașului, așezată deasupra portului, pe-o terasă-naltă, de unde se deschide una din cele mai frumoase priveliști pe Dunăre.

Aici a fost odată capitala Olteniei, scaunul vestiților bani ai Severinului, a căror obârșie se pierde în adâncimea vremii, dincolo de descălecătoare.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Aici, pe pământul acesta, sfințit de jertfe mari și de prețioase amintiri, se ridică azi Turnu-Severin, unul din cele mai însemnate porturi ale României, oraș apusan, cu clădiri frumoase, cu școli mărețe, cu uliți largi și drepte — cetate întărită odinioară, apărată de-un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipă la Dunăre, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe-un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor’.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva