Search

maramures

Facebook Twitter Email

A trip on the Mocanita steam train on the Vaser Valley’s gorge in the Maramuresului Mts. looks like a getaway through another time portal and is one of the attractions for the Romanian and foreign tourists who come to Maramures.

Photographies by Gabriel PETRESCU / AGERPRES ARCHIVE

Regardless of their schedule, tourists try to get to the Vaser Valley’s gorge to enjoy for a few hours the steam engine puffing hard to climb up the several tens of kilometres on the mountain, accompanied all this time by the well-known Vaser Valley.

The tourism with the Mocanita train on the Vaser Valley has come to be promoted in the 90s, once with the re-opening of the access to one of the most interesting destinations of the county. The steam train and the trolleys as well do transport their passengers on the narrow gauge line which was built by the Germans and the Austrian Zipsers (settlers in the Spi? region were known as Zipser Sachsen or “Scepusian Saxons”) in the First World War’s period who have colonized the Viseu region at the beginning of the 19th century, developing the forest industry and the rafting on the river Vaser, a craft which was kept until around 1960. The settling of the Zipsers in Viseu has immediately improved the wood exploitation and processing techniques and raised the living standard of the entire community.

The wood exploitation techniques were ceaselessly improved, and after the Second World War once with the nationalization of the assets, the Romanian state has taken over the working ways and intensified the wood exploitation, determining in three localities — Viseul de Sus, Viseul de Jos and Viseul de Mijloc — the shaping up of a forest industry, furniture industry, of export implicitly, by creating thousands of jobs and another vertical industry which served the field.

Starting with 1995, the tourism with the Mocanita steam train enters a new period which year by year knows visible improvements, and the area becomes a destination preferred by thousands of Romanians and foreigners who adventure even for a single day to travel with the steam train the almost 40 km, lazily crossed by the old train, witness of some long gone times. An entire rural agri-tourism network which draws the travelers with tempting offers and holiday destinations throughout the entire Maramures to the less known spots, was built around the steam train at Viseul de Sus.

‘It’s hard to say whether the Mocanita train holds necessarily with a season, because we have tourists the long of the year. In summer time, an increase of the tourist number is noticed, as it is the holidays’ period both for the Romanians and for the foreigners. Then, around the Holy Easter, the Christmas, and in particular on the New Year we organize getaways on the mountain with the steam train, outdoor parties, folk, classic and even rock music concerts. We already have a tradition to organize the New Year outdoors, around a campfire, an event which is attended by several people who wish to radically change the way they party the passage of years, in an exquisite manner. We register annually a growth of the interest for such a way to pass the New Year’s night, as very few persons think they could do it. Certainly, such an event presupposes an increased effort on our behalf as organisers to offering a pleasant comfort and adequate meals sprinkled with quality wines and the customary Maramures tzuica,’ the director of the Viseul de Sus Forestry Railways (the company organizing the stays on Vaser Valley with the Mocanita steam train), Ioana Coman Karsten, says.

The Mocanita steam train is just a pretext to visiting other nearby objectives, such as: the Zipsers’ neighbourhood, the place where the Austrian-born Zipsers colonists lived, the local churches, and to go to other destinations which could lead to the Romanian-Ukrainian border, too.

Once at the Faina final train station, the tourists who intend to climb up the Maramures Mts. could choose of the variants: the Valley of the Mother-in-Law (Valea Soacrei), Novat, the Fish Valley (Valea Pestilor), the Valley of the Old Woman (Valea Babii), Catarma and Suligul, some of the alpine landmarks. Unfortunately, in the alpine area none of the forest cottages’ accommodation spots operate anymore so that for those who intend to stay on the mountain a tent is needed, if they didn’t choose to descend that very day to Viseul de Sus.

A specific delight of the Vaser Valley are the traces left here and there the long of the narrow gauge railway, the defence shelters since the time of war, and the small dams which erstwhile came to help the rafters who were bringing the cut fir trees for processing them at the Viseu wood plant.

On the mountain small creeks, trout and grayling could be seen, while the luckier tourists with binoculars could spot the lynx or the wild cat. Even at over 1,800 metres high, mineral waters could be found, and once on the Maramures Mts. plateau one could perceive in the depth on the Ukrainian territory the former Soviet radar stations of surveillance of the Western Europe air space, currently disabled.

The company operating the Viseul de Sus forestry railway has recently introduced a special service for those who wish to spend the night on the train: an accommodation on the fixed railway in Carpatia waggons, foreseen with a restaurant.

The Mocanita steam train and the Vaser Valley have been the long of the years subject of some feature reports in the Romanian and the foreign media too, even the Travel Channel and National Geographic illustrating the charm of a voyage with the mountain steam train.

The tourists who have visited the Vaser Valley say that the fall is the season most favourable for a train voyage, on condition to be a bright, sunny day.AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Bisericuțele din lemn construite de meșterii populari, unele vechi de peste 400 de ani, răsfirate de-a lungul satelor din Maramureșului, sunt printre cele mai căutate obiective turistice, iar opt dintre acestea fac parte din patrimoniul UNESCO alături de celebrul ‘Cimitir Vesel’ din comuna Săpânța.

Biserica de lemn din Poienile Izei, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

“Bisericile din lemn sunt adevărate monumente de arhitectură rurală ce definesc identitatea Maramureșului arhaic, dar eu cred că aceste biserici din lemn au devenit de mulți ani un brand al județului. Bisericuțele din lemn atrag privirea călătorului prin zveltețea lor, prin forma suplă și turla înaltă din lemn care se înalță ca o săgeată spre cer. Toate aceste bisericuțe au fost construite din lemn în urmă cu sute de ani, iar în unele se mai slujește la marile praznice, reprezintă legătura omului cu sentimentul puternic al credinței și al rostului său pe pământ. Mai bucură faptul că aceste bisericuțe din lemn acoperite cu draniță au rezistat atâția ani și continuă să fie un reper în lumea satului aflat în schimbare’, a spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, pr.dr. Cristian Ștefan.

Cele opt bisericuțe din lemn sunt situate în localitățile Șurdești, Rogoz, Poienile Izei, Plopiș, Ieud Deal, Desești, Budești și Bârsana.

Biserica din lemn de la Desești, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Desești care poartă hramul Cuvioasei Paraschiva a fost construită în anul 1770. Legenda locului spune că în anul 1717, în urma invaziei, tătarii au incendiat biserica, iar noul loc de construcție a lăcașului ar fi fost ales de piatra altarului, singura păstrată după dezastru. Sătenii ar fi încercat să ridice piatra altarului în mai multe locuri pentru a construi din nou biserica, însă de fiecare dată a căzut. După cinci încercări fără prea mare folos, piatra a rămas în picioare pe locul unde se află și acum biserica.

Documentele lăcașului și textul găsit pe pronaosul lăcașului de cult menționează că pictura a fost executată în anul 1780, într-o formă simplă, populară. E o pictură naivă, sinceră, care arată legătura omului cu divinitatea. Arhitectura din lemn se înscrie în linia clasică, tradițională Maramureșului. Îmbinările din lemn, echilibrul și armonia elementelor de arhitectură, impresia de simplitate și eleganță conduc spre o cunoaștere a artei lemnului. Totuși, un ochi atent poate găsi o notă de originalitate dată de bârnele situate în partea superioară ce susțin șarpanta acoperișului, prelungite și sculptate în scară, fapt ce oferă construcției un aspect diferit față de bisericuțele clasice din lemn. De asemenea, în cimitirul bisericii pot fi admirate câte zeci de cruci celtice din piatră, înscrise în cerc sau semicerc. Biserica e situată pe DN 18, drum ce asigură legătura municipiului Baia Mare cu municipiul Sighetu Marmației.

Biserica de lemn “Sfantul Nicolae” din Budești-Josani, judetul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Budești a fost construită în anul 1643 și poartă hramul Sfântului Nicolae. Lăcașul e construit din bârne de lemn groase așezate pe un soclu din piatră masivă de râu. În incinta bisericii se păstrează cămașa din zale și coiful haiducului Pintea Viteazu, care potrivit folclorului local ar fi fost aduse aici chiar de către haiduc.

Pictura interioară a fost executată în culori calde, luminoase, bine armonizate pentru a conferi lăcașului o atmosferă distinsă. Desenele cu tematică religioasă au fost realizate cel mai probabil în anul 1762 de Alexandru Ponehalschi și sunt vizibile doar pe partea vestică a pereților până spre altar. Biserica păstrează bine conservate icoane pe lemn și sticlă din secolul al XVII-lea, iar una dintre cele mai însemnate icoane îl înfățișează pe Sf. Ioan Botezătorul, purtând inscripția în limba slavonă “mult greșitul Gheorghe”. Biserica de lemn din comuna Budești se distinge prin cele patru turnuri din lemn așezate la baza clopotniței, lucru rar întâlnit la bisericile din Maramureș.

Biserica de lemn din Plopiș, judetul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din satul Plopiș, localitatea de naștere a actualului arhiepiscop ortodox al Maramureșului și Sătmarului, Iustinian Chira, poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Biserica a fost construită de localnici între anii 1798—1811 și a înlocuit vechiul locaș de cult. Conform unui document găsit în piciorul prestolului, unde se aflau 49 de monede, biserica a fost construită cu sprijinul fiecărei familii din sat.

Biserica din satul Plopiș atrage atenția prin dimensiunile modeste — 17 metri lungime, 7 metri lățime, 47 metri înălțime — care arată, spun istoricii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, un adevărat simț al proporțiilor. Pictura interioară care reprezintă scene din Apocalipsă ocupă întreg peretele de vest al pronaosului. Biserica deține din punct de vedere arhitectonic două elemente de originalitate: streașina este înfundată, iar bârnele superioare ale pereților nu ajung în afara consolei.

Mănăstirea Bârsana din județul Maramureș
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Bârsana poartă hramul “Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și a fost construită în anul 1720 pe locul numit “Podurile Mănăstirii”, fiind mutată în anul 1806 pe dealul Jbăr, unde poate fi vizitată și acum. E singura biserică din patrimoniul UNESCO care a deservit o mănăstire pentru ca ulterior să deservească o parohie.

Pictura interioară respectă rigorile artei baroce și e considerată una dintre cele mai valoroase iconografii bisericești din Maramureș prin trăsăturile profund eshatologice, moralizatoare și narațiunea ușor de perceput. Legenda bisericii spune că pe dealul Jbăr din Bârsana era un cimitir pentru ciumați, îngropați în grabă pentru a nu răspândi molima, iar lăcașul de cult a fost adus acolo având convingerea că victimele și-ar putea dormi somnul de veci doar dacă li se face slujbă religioasă.

Biserica din Deal
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Despre biserica din Ieud Dealizvoarele vremii spun că ar fi fost construită în anul 1634 și probabil e una dintre cele mai vechi biserici din lemn din ținutul Maramureșului. Pictura și iconostasul datând din secolul al XVIII-lea respectă canoanele tradiționale și au fost bine conservate. Pereții pronaosului ilustrează ‘Judecata de Apoi’, ca un foc al infernului care-i cuprinde pe condamnați.
Biserica mai deține și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă din secolele XVI-XVII, aduse cel mai probabil de la Mănăstirea Nicula-Cluj, covoare vopsite în culori vegetale, prapori bisericești, dar și numeroase tipărituri ce poartă semnătura Coresi cum ar fi “Întrebare creștină” și “Apostolul”, datând din secolul XV. În urmă cu sute de ani a fost descoperit în podul bisericii “Codicele de la Ieud”, manuscris de o inestimabilă valoare care are scris pe prima pagină anul bisericesc 6900 și a fost datat de unii în anul 1391, fiind considerat ca unul dintre cele mai vechi texte de limbă română, scris cu litere chirilice. Există însă și ipoteze contradictorii în privința datării acestui document, unii cercetători plasându-l cu două secole mai târziu.

Biserica de lemn de la Șurdești, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din Șurdești, cu hramul Sfinților Mihail și Gavril, a fost construită în anul 1721 sub atenta îndrumare a meșterului Toma Macarie. Biserica din lemn, înaltă de 72 de metri, e considerată ca una dintre cele mai înalte construcții din lemn din Europa. Construită numai din lemn de stejar, lăcașul se remarcă prin acoperișul cu poală dublă și pridvorul cu două rânduri de arcade suprapuse.

Picturile din interior, unele pe pânză altele pe lemn, sunt opera zugravului Ștefan din localitate și reprezintă scene din Vechiul și Noul Testament. De asemenea, arhitectura lăcașului este pusă în relief de brâul în formă de funie răsucită ce înconjoară biserica, pridvorul cu arcade suprapuse având multiple deschideri ce pe alocuri capătă forma unei decorații.

Biserica de lemn din Poienile Izei, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica “Sfânta Paraschiva”din comuna Poienile Izei e una dintre cele mai spectaculoase ca formă arhitectonică prin altarul cu patru laturi ca în perioada creștinismului timpuriu, dar și prin picturile ce datează din anul 1794 ce abordează teme specifice iconografiei tradiționale. Atrag atenția în mod deosebit scena pictată de mari dimensiuni ‘Judecata de Apoi’ și un moment comic care reprezintă un creștin ce doarme în timpul slujbei religioase, pe un pat, iar alături, diavolul îi cântă la vioară.

Biserica de lemn de la Rogoz, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Rogoz fost ridicată în anul 1663 cu sprijinul locuitorilor. Originalitatea bisericii este dată de intrarea laterală și acoperișul asimetric. În dreptul crestăturilor din peretele bisericii sunt trecute numele familiilor înstărite care în zilele de sărbătoare ofereau pomană săracilor pentru sufletele morților. O altă notă distinctă a arhitecturii o reprezintă capetele grinzilor ce sprijină strașina, cioplite în formă de cap de cal — un element găsit la majoritatea caselor țărănești în acea vreme. Pictura interioară se remarcă prin motive ale mitologiei românești arhaice: Soarele, Luna, Luceferii, Stelele, care vor mai fi întâlnite peste o sută de ani la alte biserici maramureșene.

Toate cele opt biserici aflate în patrimoniul UNESCO din județul Maramureș sunt vizitate anual de mii de turiști români și străini, doritori să cunoască istoria locurilor sau să admire scenele pictate care evocă înțelegerea creștinismului în lumea satului în vremuri îndepărtate.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mănăstirea “Sfânta Ana” – Rohia, construită între anii 1923-1925 în Defileul Lăpușului, a fost unul dintre reperele ortodoxiei maramureșene într-un moment în care religia greco-catolică era predominantă, iar în anii lungi ai comunismului, mănăstirea a fost adăpostul celor care încercau să susțină vie flacăra credinței într-o perioadă care părea interminabilă poporului român.

Foto: (c) facebook.com/RohiaMaramures

De mănăstirea Rohia se leagă destinul actualului arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, IPS Iustinian Chira (93 de ani), dar și a scriitorului-monah Nicolae Steinhardt.
O vreme a cochetat cu ideea unei mutări pentru a scrie la Rohia și regretatul poet Ioan Alexandru, care a finanțat prin anii ’70 construcția cunoscută sub numele de ‘casa poetului’, în care au trăit câțiva ani monahul Nicolae Steinhardt, dar și alți viețuitori ai lăcașului de cult.

“Rohia rămâne o emblemă a Maramureșului care se remodelează la nevoile creștinilor, dar impune și un concept cultural firesc bisericii prin implicare și dăruință. Anual, organizăm împreună cu frații mănăstirii Rohița tabere de pictură, sculptură și fotografie pentru tineri, iar în colaborare cu editura Polirom (Iași), tipărim integrala operei Steinhardt. Contribuția noastră e una cât se poate de benefică, vine în sprijinul iubitorilor culturii cât și a tinerilor atrași de viața creștină’, a spus starețul Mănăstirii Rohia, arhimandritul Macarie Motogna.

Legenda mănăstirii povestește că preotul Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul Rohia, a ridicat mica biserică a mănăstirii în memoria fiicei sale Anuța, pe care a pierdut-o la vârsta de 10 de ani, după ce aceasta i-a cerut preotului în vis să ridice lăcașul de cult la poalele Dealului Viilor din apropierea satului Rohia, lucru care s-a și întâmplat. La ridicarea micii bisericuțe din cărămidă, pământ și lemn, acum demolată, preotul a fost sprijinit de sătenii și oamenii de dare cu mână ai vremii, în condițiile economice dificile de după Primul Război Mondial. Actul funcțional trimis de ctitor, preotul Gherman, Episcopiei Clujului din 18 iunie 1925, stipulează: ‘mănăstirea a fost dată, canonic, sub jurisdicția Eparhiei; prin construirea ei, a fost preamărit Dumnezeu care alină suferințele oamenilor, și acest locaș de cult este prim așezământ de acest feliu, în Ardealul alipit’.

Bisericuța de mici dimensiuni a fost construită pe un pisc muntos cu fața îndreptată spre răsărit, iar pe frontonul pridvorului de la intrare a fost pictată fresca ‘Adormirea Macii Domnului’. Interiorul bisericii a fost numai tencuit și văruit, însă cu trecerea anilor pe pereți s-au adunat icoane cu scene din viața Mântuitorului Iisus Hristos, icoane cu sfinția și icoane praznicale. Până la demolarea bisericuței, ornamentația interioară a fost asemănătoare caselor de rugăciune din care făceau parte altarul și mica turlă din lemn învelită cu șindrilă.

Sfințirea bisericii a avut loc pe 15 august 1926 și, potrivit presei vremii de la Cluj, a fost un moment de mare bucurie pentru ortodocșii transilvăneni, slujba fiind oficiată de episcopul Clujului, Nicolae Ivan, înconjurat de 36 de preoți din ținutul Maramureșului, Bistriței, Lăpușului și Clujului. Corul Catedralei din Cluj s-a deplasat la Rohia pentru a participa la sfințire, iar publicațiile timpului au estimat că peste 10.000 de persoane au participat la slujba religioasă.

Documentele lăcașului din Rohia susțin că prin aprobarea Sfântului Sinod hramul a fost stabilit pe 15 august, de Sfântă Maria, și așa s-a reînnodat firul tradiției monastice ortodoxe în Transilvania după 217 ani de pauză.

Între anii 1940-1944, lăcașul de cult este administrat de numai doi călugări, după ce câțiva dintre viețuitori aleg să părăsească mănăstirea după cedarea Transilvaniei spre Ungaria prin Dictatul de la Viena. După război, viața monahală reintră pe făgașul normal, însă prin anii ’50, de această dată sub comunism, odată cu reducerea numărului de călugări, în mănăstire rămâne pentru o perioadă de timp administrator și preot pe atunci tânărul Iustinian Chira, acum arhiepiscop al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. La numai 23 de ani, Iustinian avea să devină starețul Rohiei în vara anului 1944, iar timp de aproape 30 de ani a avut una dintre cele mai îndelungate stăreții în care a promovat munca, a construit și s-a rugat împreună cu credincioșii

Pe când era stareț la Rohia, Iustinian Chira a cultivat o frumoasă prietenie cu cel care avea să devină faimos peste ani: poetul Ioan Alexandru. Corespondența dintre cei doi, publicată de Iustnian Chira la începutul anului 2000, avea să scoată la lumină dorința poetului de a se retrage temporar la Mănăstirea Rohia pentru a crea. De altfel, poetul a finanțat din bursa sa germană de studii o parte din construcția unei case obișnuite cu etaj care avea să capete numele de ‘casa poetului’, în care el nu avea însă să locuiască vreodată. Apoi relațiile dintre cei doi s-au răcit, iar la moartea sa poetul avea să fie îngropat la mănăstirea Râmeți, în județul Alba.

La recomandarea filosofului Constantin Noica, după mai multe pelerinaje prin anii ’70, avea să se decidă pentru a rămâne la mănăstirea Rohia fostul deținut politic, convertit la ortodoxie, scriitorul de origine evreiască Nicolae Steinhardt. Timp de nouă ani cât a trăit la Rohia, Steinhardt avea să fie tuns în monahism, deși Securitatea n-ar fi dorit acest fapt. Pe lângă participarea la programul bisericii, el avea să pună la punct celebra bibliotecă care numără peste 45.000 de volume. În martie 1989, monahul Nicolae, așa cum era cunoscut după numele de botez, avea să se stingă din viață pe patul de spital din Baia Mare, sub privirea unuia dintre cei mai devotați prieteni, Florian Rasmoș.

După 1989, faima mănăstirii Rohia a crescut după ce mass-media a început să prezinte trecutul evreului convertit la ortodoxie în temnițele comuniste, Nicolae Steinhardt, iar obștea a început să organizeze anual întâlniri în cinstea lui.

Administrația Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului a demarat, în urmă cu cinci ani, un ambițios proiect arhitectonic: construcția unui centru cultural dedicat memoriei scriitorului monah, menit să deservească o serie de activități culturale, teologice, studiilor și diferitelor manifestări legate de biserica ortodoxă.

Se poate spune că astfel, dintr-o mănăstire modestă, cu aer bătrânesc îmbietor, Mănăstirea Rohia s-a transformat în ultimii 20 de ani într-o citadelă a monahismului transilvan.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Nearly 260,000 hectares of Maramures County are covered in forest, out of which more than 100,000 hectares are natural parks and reserves designed to protect alpine flora and fauna.

Photo credit: (c) AGERPRES ARCHIVE

The Rodna Mountains National Park and the Maramures Mountains Natural Park are two of the main attractions for hiking enthusiasts who in summertime travel the mountain paths to reach elevations in excess of 2000 m, admiring the magnificent scenery, while the luckiest of them will chance on chamois, even from a great distance, the animals that are famous for their skilful rock climbing in search for food on the highest of rocks.

‘Tourists who dare climb the mountains are attracted by the local wilderness, difficulty of trails and the possibility of reaching peaks in excess of 2000 m, where weather changes rather quickly because of strong air currents. Provided that the visibility is good, the luckiest of them will enjoy the view of herds of chamois in search for food on rocks. The meeting is fortuitous because they are quite hard to meet and even harder to be taken pictures of,’ says Director of the Maramures Mountains Natural Park Catalina Bogdan.

The Rodna Mountains National Park covers more than 46,000 hectares in the alpine region where the counties of Maramures, Suceava and Bistrita Nasaud converge. Most of the alpine trails travelled by tourists start in Borsa. Tourist accommodation in Borsa is plentiful, including hotels, motels and boarding houses, while ski enthusiasts can test their skills in wintertime on five slopes close to the Borsa mountain resort.

Tourists can reach the Rodna Mountains Natural Park starting in Borsa and travelling the Iezerul Pietrosului trail (660-950 m), signalled out by blue band, to the Pietrosul Rodnei Peak ( 2,303 m) or travelling one the following alternative trails: Borsa-Taurile Buhaiescu; Borsa-Repedea-Buhaescu-Taul Tarnita at Cruce or Taurile Buhaiescu; Poiana Borsa—Negoiescu Peak-Puzdrele where the trail forks out that the tourists can take according to the time on their hand, weather and equipment: Laptelui Peak, Ariesul Mare, Puzdre or Taurile Cimpoiesei, Curmatura Galatiului, Saua and the Gargalu Peak; Borsa Fountain—the Zanoaga Peak-Cascada Cailor-Saua Stiol-Taul Stiol-Iezerul-Izvorul Bistritei Aurii.

Cascada Cailor, Rodna Mts.
Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Park rangers say June is the best month for an outing in the mountains, as that is the season when the blooming fields of alpenrose heaths, gentianas, and primroses can be admired in all their splendour.

Inside the park, covering nearly 3,300 hectares around the Pietrosul Rodnei Massif (2,303 m), there is a homonymous scientific reserve.

Another reserve that covers just 50 hectares is Piatra Rea, which mountain enthusiasts know for its picturesque valleys and rapids that stretch close to the left flank of the Piatra Rosie Peak.

Scenery at the Rodna Mountains Natural Park is of dizzying beauty that shows traces of glaciation, with specific glacial valleys, lakes, slopes, rapids, steep peaks and cascades arising at nearly 1,000 m elevation. The park started as a natural reserve back in 1932, when Romania was taking first steps in environmental protection.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

Specialists have catalogued hundreds of flora species, some of them very rare, including bladder campion, Gentiana, edelweiss, ground pine, heaths as well as a wide range of moss that can be met in Romania only. The edelweiss that grows at elevations in excess of 1,500 m has been declared a nature monument and got legal protection.

The Rodna Mountains national reserve is also famous for its nearly 400 chamois believed to live in the mountains and that are spotted or being taken pictures of by tourists haphazardly. The first 200 chamois populated the park in 1964-1970, having been bred under a national programme from the Retezat, Bucegi and Piatra Craiului Mountains. For decades, the chamois colony has increased and its acclimatisation has been beneficial.

Unfortunately, the Police have spotted poachers hunting chamois for meat, but such instances are nevertheless few because of difficulties, including high-altitude natural obstacles and changing weather.

In 1973, the park imported 13 marmots from the Alps. Among the rare species living in the park, there are brown bears, lynxes, wildcats, black grouses, golden eagles, heather cocks, and Carpathian deer. In hot summer time, the viper is a common presence, stretched over rocks.

Also in the park, one of the oldest weather stations in Romania opened in the 1970s, built in a caldera, elevation 1,830, south to Lake Izer, a lake that seen from the nearby slope resembles Romania’s map.

The Maramures Mountains Natural Park, covering more than 140,000 hectares along the border between Romania and Ukraine, is a protected area opened in 2000. It is divided into four reserves established to protect mountain flora and fauna: the Cornul Medei reserve of black grouses; the Farcau — Vinderel Lake-Mihailecu reserve; the Tomnatic-Sehleanu resreve, as well as the Salhoi—Zambroslavele botanic reserve.

Peaks Mihailecu, Piatra Socolaului and Culmea Rugasului, are in high demand. They all impress by their volcanic origins and almost barren land. All tourist trails are open year-round, but the Border Police of Poienile de sub Munte do not encourage mountain enthusiasts to climb in wintertime because of avalanches and wild animal prowling for food, particularly in long winters.

Both parks — the Rodna Mountains and the Maramures Mountains — area treasured by scientists and mountain enthusiasts alike, although in the nearby areas thousands of hectares of forestland have been deforested over the past 25 years, without the coniferous stock being replenished.AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Wooden churches, some of which are more than 400 years old, built by folk masters and spread along villages in Maramures, are among the most visited tourist landmarks, and eight of them are on the famous UNESCO World Heritage List, along with the Merry Cemetery of Sapanta.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

‘The wooden churches are genuine rural architecture monuments that define the identity or archaic Maramures, but I believe these wooden churches have become for years a brand of the county. The wooden churches catch the eyes of the travellers for its svelteness, supple shape and high wooden belfries that rise like arrows to the skies. All these small churches were built of wood hundreds of years ago and some of them are still used for church services on important feasts. They represent the connection between humans and the strong feeling of religiousness and their purpose on Earth. I am glad to see that these small wooden churches covered in timber have weathered the ages and continue to be a landmark in the changing countryside,’ says Spokesman for the Christian Orthodox Bishopric of Maramures and Satmar Cristian Stefan.

The eight wooden churches are located in Surdesti, Rogoz, Poienile Izei, Plopis, Ieud Deal, Desesti, Budesti and Barsana.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The Church of the Holy Paraskeva (Desesti) was built in 1770. Legend has it that in 1717 Tartars invaded the place and burned down the local church, with the site for the new church having been chosen by the altar stone, the only piece to have survived the disaster. Villagers allegedly tried to pick up the altar stone and erect it in various places to build the new church, but every time the stone would fall. After five unsuccessful attempts, the stone stood in the place where the church is nowadays.

Documents of the church and a text found in the narthex mention that the painting was done in 1780, in a simple, folklore manner. It is naive painting that depicts the connection between humans and God. Wooden architecture is part of the traditions of Maramures. Wood joints, architectural balance and harmony, an impression of simplicity and elegance betray an intimate knowledge of the art of wood. On closer inspection, the beams located in the upper part of the church sustaining the roof that continues as sculpted stairs provide a note of originality, setting it apart from the classical wooden churches. At the same time, the cemetery of the church has tens of Celtic stone crosses. The church is located on national road DN18 that connect together the cities of Baia Mare and Sighetu Marmatiei.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The Church of Saint Nicholas (Budesti) was built in 1643. The church is built of thick wooden beams placed on a massive river stone base. On display inside the church are a chainmail shirt and headgear of outlaw Pintea Viteazul, about whom legend says bring them here himself.

The interior painting was done in warm, bright colours that are well harmonised to impart a certain charm. The religious theme drawings were done most likely in 1762 by Alexandru Ponehalschi and are visible only on the western side of the walls all the way to the altar. Well preserved in the church are 17th century wooden and glass icons, and one of the most important ones depicts St. John the Baptist. The wooden church of Budesti is distinguished by four pinnacles at the base of the spire, quite a rare thing about the churches of Maramures.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The Church of the Holy Archangels of Plopis, the birthplace of incumbent Christian Orthodox Bishop of Maramures and Satmar Iustinian Chira, was built by the locals in 1798—1811 to replace an older church. A document found in the leg of the holy table, along with 49 coins, mentions that the church was built with support from every family of the village.

The church of Plopis is peculiar for its modest sizes: it is just 17 m long, 7 m broad and 47 m tall, which, according to historians with the Maramures County Museum of History and Archaeology, witness a real sense of proportions. The interior painting depicts scenes from the Apocalypse, covering the entire western wall of the narthex. The church has two distinguished architectural traits: a flat roof slightly lowered over the sanctuary and upper beams that do not protrude to the outside.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The Church of the Presentation of the Virgin at the Temple (Barsana) was built in 1720 on a site known as Podurile Manastirii, the monastery’s attics, and translated in 1806 to the Jbar Hill, where is its standing now. It is the only church on the UNESCO World heritage List to serve a monastery first and that a parish.

The interior painting meets the rigours of Baroque art and it is considered one of the most valuable iconographies of Maramures for its deep eschatological and moralising traits and an easy to follow narration. Legend has it that on the Jbar Hill of Barsana there was a cemetery for plagued people who would be hastily buried there to prevent the spread of the disease. The church was relocated there because people were convinced that the victims would sleep their eternal sleep peacefully only after a church service.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

The church of Ieud Deal is said to have been built in 1634, probably one of the oldest wooden churches in the land of Maramures. Its painting and iconostas are from the 18th centuries, observing traditional canons, and they are well preserved. Depicted on the walls of the narthex is the Last Judgement, in the shape of a fire of the Inferno engulfing all the damned people.
The church also has a valuable collection of 16th-17th century glass icons, most likely brought from the Nicula Monastery of Cluj County, carpets died in vegetal dyes, church flags and many printings bearing the signature of famous printer Coresi, including ‘Intrebare crestina’ ( Christian question) and 15th century ‘Apostolul’ (The Apostle). Some hundreds of years ago, ‘Codicele de la Ieud’ (The Ieud Codex) was found in the attic of the church, a highly valuable manuscripts that has church year 6900 printed on the first page that some say dates back to 1391, being considered one of the oldest written text in Romanian language using the Cyrillic alphabet. There are other researchers who argue the document should be two centuries younger.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The Church of the Holy Archangels (Surdesti) was built in 1721 under the careful guidance of master Toma Macarie. The 72-m high church is considered one of Europe’s tallest wooden structures. Built exclusively of oak wood, the church is remarkable for its double canopy and a portico with two rows of superposed arcades.

The interior paintings, some on canvass and others on wood, depict scenes from the Old Testament and the New Testament by the local painter Stefan.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The Church of the Holy Paraskevi (Poienile Izei) is one of the most spectacular in terms of architectural features, with a sanctuary based on a square plan, just like in the early times of Christianity. Its paintings of 1794 approach common themes of traditional iconography. Conspicuous among them is a big-size Last Judgment painting and a comical painting of a Christian sleeping through the church service in a bed with the Devil playing the violin for him beside him.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The Church of the Holy Archangels (Rogoz) was built in 1663 with support from the locals. It is characteris

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

The Merry Cemetery in Sapanta, which is part of the UNESCO heritage, is one of Romanians’ most popular holiday destinations but also of foreigners, who are impressed with the metaphors written by folk craftsmen on the crosses in the cemetery situated in the very centre of the village.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The fun making, the joking tone but also the irony illustrates in only a few stanzas the life of those who passed away, the Merry Cemetery being one of the few final resting places in Europe where visitors look with amusement at the past of some strangers. Annually, tour operators from Maramures County say that tens of thousands of people visit the cemetery either in an organized tourism form or in a private one.

“It is one of the landmarks of Maramures County, along with other three to four attractions that spark the interest also abroad. The villagers were quite inspired and developed small crafts that confer value to the area through small souvenirs which tourists take home to remind them of their brief passage through Sapanta. The area has a huge tourist potential, but as any other place in Maramures, it is insufficiently promoted and capitalised on from a tourism standpoint,” says Viorel Tura, the manager of a travel agency.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

In the past 20 years, Sapanta has positioned quite well on the map of domestic and foreign routes, and locals, including the two religions — Orthodox and Greek Catholic — each contributes in its own way to promoting tourism. “We have revived monastic life this time, by rebuilding in Maramures the old monastery in Peri, village now on Ukraine’s territory, a worship place that hundreds of years ago played an essential role in maintaining the Orthodox faith in these places. The monastery was built of wood and has a tower of over 70 meters in height, being one of the highest buildings of its kind in Transylvania, and maybe in Europe, as well. Monastic life was re-brought and the monastery has already entered the circuit of those who visit our village and the Merry Cemetery,” said Orthodox priest Vasile Lutai from the village of Sapanta.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The fame of Sapanta is however owed to the “Merry Cemetery,” with its original works of folk craftsmanship thought and launched in the 1940s by local craftsman Ioan Stan Patras and continued today by his apprentice, Dumitru Pop Tincu. Some wooden crosses were remade at the request of the descendants of the deceased (Gheorghe Stan, the only craftsman who makes crosses in Sapanta), preserving the old epitaphs, but the wood has been replaced with another one with greater weather resistance.

The deep blue colour, combined with other colors, some quite striking, has been preserved, and, along the paths, a few crosses of over 50 years old can also be found, relatively well preserved, whose epitaphs about the deceased are easily readable. Crosses attract viewers’ attention by the painted drawings and the poetic text that accompanies, in a few lines, moments from the life of the deceased.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

Basically, the folk craftsman concentrates, in a few lines, some full of wit, the most surprising aspects from the life of the deceased, but the text of the epitaph transmits much optimism that could be met by the deceased once he or she crossed over. Some examples are more than convincing about the relationship between life and death: “Here I rest / and Ioan Stan is my name / … I was a pub owner / and I filled beer glasses and goodbye I say to you…” or “The cuckoo sang to me / to die while being a lad / My time on earth / was short-lived / Death took my hastily / When I was enjoying the most / Death, you have an ugly name / Cause you deprived me of the world / Cause you took my life / At age 24.”

Or “Dear brother-in-law / I have come next to you / And I have brought my scythe along / To mow grass with it / To feed the horses / Now it is ploughing time. / And let me tell you something: / Ion is a lad now. / He’s gone to school / As he wants to be a driver. / I left life/ At age 44.”

Ioan Stan Patras Memorial House Museum
Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

Interior of the museum
Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The creator of the famous crosses with epitaphs, Ioan Stan Patras, is also buried in the Merry Cemetery, next to his wife. The craftsman’s home has become a museum and a workshop for those who carry on the fame strange cemetery.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The village of Sapanta was visited by the great historian Nicolae Iorga, who, after researching the area, discovered the horse saddle of a Tartar chief, most likely remained there from the Tartars’ last invasion in 1717.

In recent years, Irish Peter Hurley has initiated a festival named “The Long Road to the Merry Cemetery,” the first Intercultural Festival of Maramures Tradition, combining old Irish music with Transylvanian folk music in a true initiatory pilgrimage that sets off in Bucharest and ends in Sapanta in a grandiose show of lights and music in which the whole village participates and hundreds of tourists are drawn by the unusual musical moment. Two editions of the festival were filmed by the Irish public TV station and broadcast in several European countries.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

The “Merry Cemetery” in Sapanta, no matter the season, is one of the most visited tourist attractions in the county along with the “Mocanita” steam train in the Vaser Valley and the small wooden churches that are hundreds of years old.AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cimitirul Vesel din Săpânța, care face parte din patrimoniul UNESCO, e una dintre cele mai cunoscute destinații de vacanță a românilor, dar și a străinilor impresionați de metaforele scrise de meșterii populari pe crucile celor care se odihnesc în locul de veci chiar în zona centrală a satului.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Bășcălia, tonul glumeț, dar și ironia ilustrează în doar câteva strofe viața celui care a trecut în veșnicie, fiind unul dintre puținele cimitire din Europa unde vizitatorii privesc cu amuzament trecutul unor persoane necunoscute. Anual, spun operatorii de turism din județul Maramureș, zeci de mii de persoane vizitează cimitirul fie într-o formă organizată, fie într-o formă privată de turism.

“E unul dintre reperele turistice ale Maramureșului, alături de alte trei-patru obiective care stârnesc interesul și-n afara țării. Sătenii au fost destul de inspirați și au dezvoltat micile meșteșuguri care conferă valoare zonei prin micile suveniruri pe care drumeții le iau acasă pentru a le aminti de scurta lor trecere prin Săpânța. Zona are un potențial turistic imens, însă ca orice loc din Maramureș e insuficient promovat și exploatat turistic”, spune Viorel Țura, directorul unei agenții turistice.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

În ultimii 20 de ani, Săpânța s-a poziționat destul de bine pe harta rutelor interne și externe, iar localnicii, inclusiv cele două culte religioase — ortodox și greco-catolic — contribuie fiecare în felul său în a promova turismul. “Am reanimat viața monahală reconstruind de astă dată pe teritoriul Maramureșului vechea mănăstire din Peri, localitate aflată acum pe teritoriul Ucrainei, locaș de cult ce în urmă cu sute de ani a jucat un rol esențial în menținerea credinței ortodoxe pe aceste locuri. Mănăstirea a fost construită din lemn și are o turlă înaltă de peste 70 de metri, fiind una dintre cele mai înalte clădiri de acest gen din Transilvania, poate și Europa. Viața monahală a fost readusă, iar mănăstirea a intrat deja în circuitul celor care ne vizitează satul cât și Cimitirul Vesel”, a spus preotul ortodox Vasile Luțai din comuna Săpânța.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Faima comunei Săpânța rămâne totuși ‘Cimitirul Vesel”, cu originalele sale opere de artă populară meșteșugărească gândite și lansate prin anii ’40 de meșterul local Ioan Stan Pătraș și continuate, azi, de ucenicul său, Dumitru Pop Tincu. Unele cruci din lemn au fost refăcute la solicitarea urmașilor familiei (Gheorghe Stan, singurul meșter care confecționează crucile din Săpânța), păstrându-și vechile epitafuri, doar că lemnul a fost înlocuit cu un altul mai bine prelucrat și cu o mai mare rezistență la intemperii.

Foto: (c) SILVIU GHETIE / AGERPRES ARHIVA

Culoarea de un albastru intens, combinată cu alte culori, unele destul de stridente, s-a păstrat, iar de-a lungul aleilor mai pot fi întâlnite și câteva cruci vechi de peste 50 de ani, relativ bine conservate, ale căror epitafuri la adresa celor decedați pot fi citite cu ușurință. Crucile atrag atenția privitorilor prin desenele pictate și textul poetic care acompaniază în câteva versuri momente din viața celui decedat.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

PUBLICITATE

Practic, meșterul popular concentrează în câteva versuri, unele pline de duh, cele mai surprinzătoare aspecte din viața celui plecat, însă textul epitafului transmite mult optimism care ar putea fi întâlnit de cel decedat odată trecut în viața de dincolo. Câteva exemple sunt mai mult decât convingătoare privind relația dintre viață și moarte: “Aici eu mă odihnesc / și Ioan Stan mă numesc / …fost-am gestionar / și-am umplut păhară bere și vă zic la revedere…” sau “Mi-au cântat cucu-n ogor / Ca să mor lângă fecior / Cât am trăit pe pământ / Prea puțin am feciorit / Moartea m-a luat de grabă / Când ne-a fost lumea mai dragă / Moartea rea cu urât nume / Că tânăr mai dus din lume / Că viața mi-o luai /La 24 de ani”.

Sau “Dorite șogor iubit / lângă tine am venit. / Și-am venit cu coasa mea / Să cosesc iarbă cu ea, / Să dăm la cai de mâncat /
Acum-i timp de arat. / Și să-ți spun ceva cu dor: / Acum Ion îi fecior. / S-a dus la școală-a-nvăța / Că șofer se vrea fa. / Eu viața o lăsai / La 44 de ai”.

Creatorul vestitelor cruci cu epitafuri, Ioan Stan Pătraș, este de asemenea îngropat în Cimitirul Vesel alături de soția sa. Casa și gospodăria creatorului au devenit muzeu și atelier de lucru pentru cei care duc mai departe faima ciudatului cimitir.

Muzeul Casa Memorială Ioan Stan Pătraș
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA
Muzeul Casa Memorială Ioan Stan Pătraș; interior
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Comuna Săpânța a fost vizitată de savantul Nicolae Iorga, care în urma unei cercetări întreprinse a descoperit șaua de cal a unei căpetenii tătărăști, cel mai probabil rămasă de la ultima invazie din anul 1717.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

În ultimii ani, irlandezul Peter Hurley a inițiat un festival purtând numele “Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, primul Festival Intercultural de Tradiție Maramureșeană, combinând muzica veche irlandeză cu muzica populară transilvană într-un adevărat pelerinaj inițiatic ce debutează din București și se termină în aer liber la Săpânța, cu un grandios spectacol de lumini și muzică la care participă întreg satul și sute de turiști atrași de ineditul moment muzical. Două dintre edițiile festivalului au fost filmate de televiziunea publică irlandeză și transmise în mai multe țări europene.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVA

“Cimitirul Vesel” din Săpânța, indiferent de anotimp, e unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județ alături de trenul cu aburi “Mocănița” de pe Valea Vaserului și bisericuțele vechi din lemn vechi de sute de ani.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Municipiul Sighetu Marmației este situat în extremitatea nordică a României, la frontiera cu Republica Ucraina și aparține județului Maramureș. Se află în nord-vestul Depresiunii Maramureș, la 274 metri altitudine, la convergența celor cinci văi principale din regiune: Valea Izei, Valea Marei, Valea Cosăului, Valea Tisei și Valea Vișeului. Orașul este înconjurat aproape, în totalitate, de râurile Iza, Ronișoara și Tisa, cel din urmă reprezentând chiar linia de delimitare a teritoriului național.

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă — Sighetu Marmației — 2009
Foto: (c) MIRCEA ROSCA / AGERPRES ARHIVA

Pe suprafața actualului municipiu au fost descoperite urme de locuire datând încă din paleolitic și neolitic, iar din epoca bronzului târziu au fost identificate vestigiile unei așezări fortificate.

Sighetu Marmației este consemnat documentar, pentru prima dată, în anul 1326, iar în 1346 este menționat cu numele de ”Zygeth”. Prin diploma dată de regele Ungariei, Ludovic I, în 1352, Sighetul primește privilegii orășenești. În 1394, a devenit reședință voievodală a Comitatului Maramureș, în 1397 apare în documente ca oppidum (târg), iar în 1459 — civitas (oraș), pentru ca, mai târziu, să primească toponimul Marmația (Satum Marmatiis). De altfel, numele orașului a suferit câteva modificări de-a lungul timpului: Zygeth, Sihet, Sziget, Maramorosszighet, Sighet, Marmatia, Sighetu Marmației. În 1551, Sighetul a primit dreptul de a ține târguri.

În 1556, biserica romano-catolică a fost preluată de reformați, cu majoritatea credincioșilor. Tot în secolul al XVI-lea, s-a deschis, la Sighetu Marmației, o școală calvină, care a funcționat timp de un secol. În 1717, Sighetul a căzut pradă tătarilor, care au jefuit orașul. Ulterior, respectiv în 1730, aici se pun bazele bisericii romano-catolice și ale școlii piariste, care s-a inaugurat în 1775 și la care au avut acces și copiii români. În 1802, a început construirea liceului reformat, care la 1836 a devenit Academie de Drept. În prezent, în această clădire funcționează Liceul Pedagogic. În 1816, însă, pe toate clădirile publice au fost afișate însemnele imperiale, iar germana a devenit limbă oficială.

Un moment important în istoria culturală a orașului îl reprezintă înființarea, în 1861, a ”Asociațiunii pentru cultura poporului român din Maramureș”, una dintre cele mai vechi instituții de cultură, care a funcționat doar până în anul 1867.

În urma Dictatului de la Viena din 1940, Maramureșul a fost încorporat Ungariei, iar în 1945, pentru o scurtă perioadă, Ucrainei. Județul Maramureș, care avea reședința la Sighet, s-a desființat în 1948, fiind încorporat regiunii Baia Mare. În 1968 a fost declarat municipiu.

În municipiul Sighetu Marmației se află astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, deschis în fostul penitenciar de la Sighet, unde au fost întemnițați, după 1950, principalii opozanți ai regimului comunist, de la elevi, studenți și țărani din Maramureș până la elitele intelectuale, politice și religioase ale țării, care prezentau un pericol pentru autoritățile comuniste. Transformată într-un memorial al durerii, închisoarea a ajuns, în 1995, sub egida Consiliului Europei, fiind inaugurată pentru publicul larg în 1997.

Tot la Sighetu Marmației se află și Muzeul Satului Maramureșan, în aer liber, constituit din monumente de arhitectură țărănească; Muzeul Etnografic al Maramureșului; Muzeul culturii evreiești și Casa Muzeu ”Elie Wiesel”; Casa Muzeu ”Dr. Ioan Mihaliy de Apșa”.

Printre principalele monumente din municipiu se numără: biserica reformată (secolul XIV), Clădirea Comitatului Maramureș, în prezent Palatul Prefecturii (1691-1697), biserica fostei mănăstiri a piariștilor (1730-1775); biserica romano-catolică (1736), biserica ortodoxă ucraineană cu hramul ”Înălțarea Sfintei Cruci” (aprox. 1791-1807), biserica ortodoxă cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” (1892).

Un eveniment specific organizat anual la Sighet, în jurul datei de 27 decembrie, este Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă ”Marmatia”, în cadrul căruia grupuri și ansamblurilor folclorice defilează pe străzile orașului îmbrăcate în porturi populare specifice zonei din care provin.

Municipiul Sighetu Marmației număra, la Recensământul populației și al locuințelor din 2011, 37.640 de locuitori.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Anca Pandea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Mănăstirea Bârsana
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Suprafața: 6.304 kmp
Numărul orașelor și municipiilor: 13, din care două municipii: Baia Mare și Sighetu Marmației
Numărul comunelor: 63
Numărul satelor: 226

Situat în nordul țării, județul Maramureș se învecinează la nord cu Ucraina, râul Tisa formând granița naturală pe o lungime de 62 km, în est cu județul Suceava, în vest cu Satu Mare, iar la sud cu județele Cluj, Sălaj și Bistrița Năsăud. Suprafața județului reprezintă 2,64% din teritoriul României.

În județ sunt operaționale punctele de trecere a frontierei Sighetu Marmației (România) — Solotvino (Ucraina), în regim de trafic rutier și Valea Vișeului (România) — Delovoe (Ucraina), în regim de trafic feroviar.

Conform Recensământului Populației și Locuințelor din 2011, populația stabilă a județului este de 478.659 persoane. În municipii și orașe locuiesc 275.286 persoane, care reprezintă 57% din totalul populației. Populația stabilă a celei mai mari localități din județ este: municipiul Baia Mare 123.738 persoane, municipiul Sighetu Marmației 37.640 persoane, orașul Borșa 27.611 persoane. Celelalte orașe (Baia Sprie, Cavnic, Dragomirești, Săliștea de Sud, Seini, Șomcuta Mare, Târgu Lăpuș, Tăuții Măgherăuș, Ulmeni, Vișeu de Sus) au populații sub 20.000 de locuitori. Informația privind etnia a fost disponibilă pentru un număr de 451.536 persoane, dintre care s-au declarat români 374.488 persoane (83%), de etnie maghiară 32.618, de etnie romă 12.211, ucraineni 30.786, germani 1.054 și alte etnii sub 100 de persoane.

Din suprafața totală a județului, zona montană ocupă 43%, cu Munții Rodnei și Masivul Pietrosul, cel mai înalt din Carpații Orientali (Vârful Pietrosul Mare 2.303 m) și zona vulcanică, cu Munții Gutâi și Țibleș (1.300-1.800 m). Lanțul vulcanic al grupei nordice a Carpaților Orientali și lanțul cristalin format din Munții Maramureșului și Munții Rodnei înconjoară marea depresiune a Maramureșului. Dealurile și platourile (Dealurile Codrului, Dealurile Chioarului), ce aparțin fie de Subcarpații Transilvăneni, fie de Podișul Transilvaniei, ocupă 30% din suprafață, iar depresiunile, luncile și terasele 27%.

Principalele cursuri de apă sunt: Someș, Lăpuș, Iza, Vișeu, Vaser, Mara. În județ se află 14 lacuri naturale situate în zonele montane și depresionare, precum și 14 acumulări de interes local, piscicol și pentru agrement (lacurile glaciare Iezerul Pietrosului, Taurile (Iezerele) Buhăescu, Izvorul Bistriței Aurii, Gropilor). Alte lacuri sunt cele de dizolvare și prăbușire ale unor ocne cu exploatări de sare, precum Ocna Șugatag și Coștui, apele acestora foarte sărate fiind utilizate în tratamentul balnear. Lacurile de acumulare au o suprafață totală de 162,3 hectare, cel mai important fiind Lacul Strâmtorii Firiza, care asigură alimentarea cu apă a orașelor Baia Mare și Baia Sprie.

Clima Maramureșului este de tip temperat continental, prezentând diferențe de temperaturi și precipitații între zona înaltă a munților și depresiuni; iernile sunt reci și cu zăpadă abundentă, stațiunea Borșa fiind renumită pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Lista ariilor protejate din județ cuprinde: Parcul Natural Munții Maramureșului (148.850 ha), Arboretul de castan comestibil de la Baia Mare (Baia Mare, 500 ha), Arcer — Țibleș Bran (tip mixt, 150 ha), Cheile Babei, Cheile Tătarului, Cheile Lăpușului, Coloanele de la Limpedea, Cornu Nedeii — Ciungii Bălăsinii (tip faunistic, 800 ha), Creasta Cocoșului (tip mixt, 50 ha), Izvorul Bătrâna, Lacul Albastru, Lacul Morărenilor, Mlaștinile Vlășinescu, Mlaștina Tăul Negru, Mlaștina Iezerul Mare, Mlaștina Poiana Brazilor, Poiana cu narcise Tomnatec — Sehleanu (100 ha), Pădurea Bavna, Pădurea Crăiasa, Pădurea de larice Coștui, Pădurea cu pini Comja, Pădurea Ronișoara (62 ha), Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei (100 ha), Peștera Boiu Mare, Peștera cu Oase de la Poiana Botizii, Peștera din Dealul Solovan, Peștera Vălenii Șomcutei, Pietrosul Mare (3.300 ha), Piatra Rea (tip mixt, 50 ha), Rezervația fosiliferă Chiuzbaia (50 ha), Rozeta de piatră de la Ilba, Stâncăriile Sâlhoi — Zâmbroslavele, Tăul lui Dumitru (tip botanic, zonă umedă), Vârful Fărcău — Lacul Vinderelu — Vârful Mihăilecu (100 ha).

Județul Maramureș dispune de resurse naturale variate: minereuri polimetalice (Ilba, Nistru, Băița, Herja, Baia Sprie, Șuior, Cavnic, Băiuț, Țibleș, Baia Borșa, Vișeu), minereuri cuprifere (Nistru, Poiana Botizii, Baia Borșa, Vișeu), minereuri aurifere (Săsar, Valea Roșie, Dealu Crucii, Șuior, Băița), minereuri de fier și mangan (Răzoare), depozite de bentonită (Valea Chioarului și Răzoare); acumulări de șisturi bituminoase (Vișeu, Borșa, Săcel și Târgu Lăpuș), roci silicoase pentru abrazivi, pietriș și nisip în albiile râurilor Someș, Lăpuș, Tisa, Iza, Vișeu, Ruscova și altele.

Economia județului Maramureș se caracterizează printr-o diversitate pronunțată a activităților și deține o pondere semnificativă în economia națională. În cifra de afaceri a județului, locul principal este ocupat de comerț, urmat de industrie, iar în cadrul acesteia industria prelucrătoare, construcții, transport și depozitare sunt cele mai reprezentative ramuri.

AGERPRES/ (Documentare-Roxana Mihordescu; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Irina Andreea Cristea)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva