Universitatea din București, 12 august 1971
Foto: (c) CONSTANTIN CIOCAN / AGERPRES ARHIVA

Considerată monument arhitectonic, clădirea uneia dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România a fost construită după planurile arhitecților Alexandru Orăscu (la vremea aceea arhitectul orașului București), Slater și Benes. Ea își are originea în vechea Academie Domnească de la Sfântul Sava, întemeiată la 1694 de Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești (1688-1714), la îndemnul învățatului stolnic Constantin Cantacuzino.

În anul 1857 a avut loc ceremonia punerii pietrei fundamentale la începerea lucrărilor pentru noua clădire care urma să poarte titlul de ”Academia Română din București”, formată din gimnaziu și cele două facultăți de legi și inginerie, muzeul, biblioteca, pinacoteca, tipografia ”școalelor” și internatul elevilor.

Palatul Universității București, 30 iunie 1997
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVA

Ansamblul clădirii era format dintr-un corp central, dominant, și două corpuri laterale, unite între ele prin corpuri de legătură mai joase. În partea centrală se înălțau șase coloane masive în stil ionic, unite în partea de sus printr-o lată arhitravă susținând coronamentul triunghiular, împodobit cu sculpturi alegorice, care o înfățișau pe zeița înțelepciunii, Minerva, încununând o figură cu o liră în mână reprezentând poezia. La dreapta și la stânga zeiței, se aflau nuduri drapate care simbolizau științele și artele. Deasupra unghiului din vârf al frontonului, un mare vultur cu aripile deschise și câte o himeră deasupra celorlalte două unghiuri închideau construcția.

Dacă la data înființării, Universitatea din București reunea, într-un singur corp, Facultățile de Drept, Științe și Litere și Filosofie, în 1964 ea avea 12 facultăți (Matematică-mecanică, Fizică, Chimie, Biologie, Geologie-geografie, Filosofie, Istorie, Limbă și literatură română, Științe juridice, Facultățile de limbi și literaturi slave, limbi și literaturi romanice, clasice și orientale, limbi și literaturi germanice), iar numărul studenților se ridica la 13.435.

Clădirea Universității București, 10 iunie 1989
Foto: (c) TRAIAN PROSAN / AGERPRES ARHIVA

După anul 1990, s-a remarcat un proces de renaștere a Universității din București prin crearea de noi facultăți, înființarea de noi catedre și centre de cercetare, mărindu-se semnificativ numărul de studenți, înregistrându-se o creștere spectaculoasă a contactelor și colaborărilor internaționale. Universitatea din București este, totodată, prima instituție de învățământ superior din țară care a elaborat un program de reformă, o strategie de dezvoltare pe termen lung.

Instituția Universității din București a fost creată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin Decretul nr. 765 din 4/16 iulie 1864.

Universitatea din București, 28 aprilie 1989
Foto: (c) MIHAI ALEXE / AGERPRES ARHIVA

Constituirea Universității București, ca instituție didactică și științifică de cel mai înalt nivel, a marcat un moment important în dezvoltarea și modernizarea învățământului, științei și culturii românești.

AGERPRES/(Documentare — Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță)

Foto: (c) Luiza ABU-SALEM / AGERPRES FOTO

Cei 5 kilometri din drumul parcurs de la ieșirea din Turnu Măgurele introduc rapid călătorul în atmosfera acelor vremurilor secolului al XIV-lea, când sălbăticia locului constituia unul din principalele atuuri în strategia de apărare împotriva amenințării otomane. Din port până la cetate, cărarea pietruită și pe alocuri aproape inaccesibilă te conduce direct în locul aflat sub domnia istoriei.

Zidurile groase din piatră și cărămidă ale cetății Turnu se păstrează în mare parte și astăzi, iar vegetația crescută de jur împrejurul acesteia o învăluie într-un aer de mister care îndeamnă la cunoaștere. Construcția a fost ridicată de voievodul Mircea cel Bătrân pentru a se apăra de turci, dar la sfârșitul domniei sale a intrat sub stăpânire otomană.

Abia în 1829 cetatea Turnu a fost părăsită de turci și restituită Țării Românești, după ce trecuse printr-un incendiu care a distrus-o.

Cetatea Turnu este confundată adesea cu cetatea Turiss, însă între cele două construcții se pare că nu există nicio legătură.

Varianta potrivit căreia cetatea Turris ar fi Turnu rezultă din scrierile istoricului Procopius din Cezareea, în lucrarea De Bello Gothico, care îl arată pe împăratul Traian întemeietor al acesteia.

Foto: (c) Luiza ABU-SALEM / AGERPRES FOTO

“Este o teorie care nu s-a validat în realitate. Teoria pornește de la lucrarea De Bello Gothico în care unii istorici au considerat că ar fi această cetate. Se vorbește acolo despre această cetate Turiss că ar fi Turnu Măgurele. Mai este o teorie potrivit căreia cetatea ar fi de pe vremea lui Constantin cel Mare, din secolul IV d.Hr. A treia teorie care este validată are legătură cu cercetările arheologice, dovezile cele mai bune fiind cercetările arheologice. Cel mai vechi strat arheologic datează de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Cetatea Turnu, care se află în vecinătatea orașului Turnu Măgurele de astăzi, a fost ridicată cu siguranță la sfârșitul secolului al XIV-lea. Se știe că la 1397 ea exista”, a explicat pentru AGERPRES directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Teleorman, Constantin Țînțariu.

Conform acestuia, cetatea a făcut parte dintr-un sistem de fortificații ridicat de domnitorul Mircea cel Bătrân împotriva pericolului otoman.

“Ridicarea ei s-a făcut ca parte a unui plan al domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân, prin care acesta încerca să fortifice, să creeze, de fapt, un lanț de fortificații cu rol de apărare împotriva imperiului otoman. De altfel, în actualul județ Teleorman, Mircea cel Bătrân a vrut să întărească acest sistem de fortificații. Pe lângă cetatea Turnu, cum spuneam, ridicată la ordinul lui mai existau două cetăți de pământ care susțineau acest plan defensiv, este vorba de cetatea de la Zimnicea și cetatea de pământ de la Frumoasa”, a spus Constantin Țînțariu.

Parcursă de la un capăt la altul, în lung și în lat, cetatea își dezvăluie la exterior laturile inegale, ușor rotunjite la capete, măcinate de timp. Câteva bucăți de piatră încă păstrează modelul original.

Zidurile construcției aveau o grosime care variază între 4 și 5 metri. Aceasta era mai exact un turn hexagonal, construit din piatră amestecată cu caramidă și întărit cu grinzi de lemn.

Conform localnicilor, ruinele cetății atrag turiștii mai ales pentru sălbăticia locului, aici putând fi văzuți scorpioni neveninoși.

AGERPRES/(AS-autor: Luiza Abu-Salem, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) baiamare.ro

Cercetările arheologilor și muzeografilor întreprinse de-a lungul timpului arată că orașul Baia Mare s-a format și s-a dezvoltat dintr-o veche așezare minieră situată pe malul râului Săsar, la poalele munților Gutâi. Bogăția subsolului în zăcăminte cu o mare concentrație de metal prețios, aur și argint, a determinat configurarea unui oraș în care cea mai marte parte a locuitorilor a practicat, sute de ani la rând, meșteșugul mineritului. Nivelul de trai al membrilor comunității urbane era strâns legat de evoluția mineritului, cunoscând astfel atât prosperitatea, cât și stagnarea sau regresul economic.

Cele mai vechi documente scrise păstrate, care transmit valoroase informații despre trecutul orașului Baia Mare, sunt două diplome privilegiale emise de cancelaria regelui Ungariei Carol Robert de Anjou (1307-1342), din anul 1327, respectiv din anul 1329. În lumina acestor documente și a altora emise în secolul al XIV-lea și în secolele următoare, Baia Mare a fost un oraș bogat și prosper, bine organizat, un ‘oraș liber regal’, a cărui comunitate beneficia de numeroase libertăți și privilegii. Astfel, orașul avea dreptul de a-și alege liber judele, jurații și parohul, avea dreptul de a judeca, de a pronunța și aplica pedeapsa capitală, de a organiza anual târg de 15 zile, de a se apăra cu ziduri trainice de piatră, precum și alte privilegii, în special economice, care asigurau locuitorilor o oarecare bunăstare și o accentuată autonomie în organizarea internă.

Baia Mare a beneficiat de statutul privilegiat acordat orașelor libere regale până în anul 1876 când pierde și dreptul de judecată, trecând în administrația publică a județului Satu Mare.

“Pentru că vorbim despre un monument istoric de interes național, inclus în Lista Monumentelor Istorice din România, la categoria A, respectiv de Bastionul Măcelarilor, aș vrea să spun câteva cuvinte despre sistemul de fortificații al orașului medieval Baia Mare. Încă din secolul al XV-lea acesta era format din ziduri de piatră și cărămidă întrerupte din loc în loc de turnuri puternice, adică bastioane, care măreau considerabil capacitatea de apărare în fața unor atacuri venite din afara cetății, sporind astfel siguranța locuitorilor din interior. Documentele scrise, păstrate în patrimoniul arhivistic al județului Maramureș, consemnează existența în structura vechii centuri de apărare a orașului a mai multor astfel de turnuri. Astăzi, din fostele fortificații medievale ale orașului se mai păstrează doar două fragmente din zidul nordic de apărare și un turn de apărare, care s-a aflat în întreținerea breslei măcelarilor, cunoscut sub denumirea de Turnul Măcelarilor”, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful șef de la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, Oana Leșiu.

Potrivit acesteia, bastionul a fost construit probabil în secolul al XV-lea, monumentul este menționat pentru prima dată în anul 1636, sub numele de Bastionul Mare Rotund, iar în documente ulterioare sub numele de Bastionul Măcelarilor și Turnul de Sânge, aflându-se în preajma Porții de Sud a orașului, numită și Poarta Maghiară.

Tot în această zonă, la sud de Turnul Măcelarilor era și locul unde se executau pedepsele capitale. “Breasla măcelarilor, numeroasă și puternică vreme îndelungată, avea îndatorirea administrativă de a întreține turnul și obligația militară de a apăra orașul din acest punct strategic, când era atacat. În caz de primejdie, locuitorii orașului erau avertizați cu trei focuri de armă. Acest monument mai este cunoscut și sub numele de Bastionul de Muniții deoarece încăperea aflată la parter a servit într-o anumită perioadă la depozitarea muniției folosite în apărare”, a spus Oana Leșiu.

Are două nivele și o înălțime totală de 13 m. Parterul are o încăpere circulară, boltită și cu pereții străpunși de trei guri de aerisire. Grosimea zidului este de 1,5 m la bază și se diminuează până la o grosime de 1 m în partea superioară. Primul etaj al bastionului corespunde nivelului defensiv al turnului, astăzi având opt metereze (creneluri) care datează probabil din perioada unei intervenții din secolul al XVII-lea. Pentru protecția soldaților, meterezele erau prevăzute cu obloane din lemn sau metal. Accesul la etaj este asigurat de o scară de lemn dispusă în diagonală în partea exterioară a turnului. Acoperișul este în formă de con.

De-a lungul timpului, Bastionul Măcelarilor a fost afectat de evenimente, consemnate în documente, fiind refăcut de mai multe ori. Parțial a fost deteriorat în anul 1567, iar distrugeri mai mari, la fel ca și celelalte turnuri de apărare, a suferit în anii 1672 și 1689, când orașul a fost atacat de trupele imperiale austriece.

Bastionul a mai fost restaurat și în anii 1961 și 1962 și, recent, în perioada cuprinsă între 2009 și 2011.

Tot de Bastionul Măcelarilor se leagă, potrivit documentelor, și moartea vestitului haiduc Grigore Pintea, cunoscut sub numele de Pintea Viteazul, la 14 august 1703, în timpul răscoalei antihabsburgice.

Ultima restaurare s-a făcut între 2009-2011 prin proiectul “Restaurarea și revitalizarea Bastionului Măcelarilor din Baia Mare, Maramureș”, proiect finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE), prioritate Conservarea patrimoniului cultural european. Proiectul a fost elaborat și implementat de Consiliul Județean Maramureș, respectiv de Biroul de Relații Internaționale împreună cu partenerii din România: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, precum și cu partenerii din Norvegia: Consiliul Județean Telemark, Muzeul Vest-Telemark și Colegiul universitar Telemark, Facultatea de Artă, Folclor, Cultură și Pedagogie.

Prin proiect s-a realizat restaurarea constructivă a Bastionului Măcelarilor și s-a amenajat și dotat un spațiu expozițional la primul nivel. “În curtea exterioară s-au realizat lucrări de construcții ale unor spații cu dublă funcțiune: ateliere demonstrative pentru 10 meșteșuguri populare tradiționale (olărit, țesătorie, broderie, pielărie, fierărie, tâmplărie, pictură icoane pe sticlă, păpuși tradiționale, etc.) și standuri de vânzare artizanat și produse tradiționale, precum și clădiri cu dublă funcțiune punct de informare, dirijare turistică și grup social. Meșterii populari care își desfășoară activitatea aici transmit generațiilor mai tinere și tuturor celor care sunt interesați și doresc cunoștințe despre niște meșteșuguri care, din păcate, azi sunt pe cale de dispariție”, a afirmat Oana Leșiu.

Bugetul proiectului a fost de 1.788.028 euro, din care grantul a fost de 1.518.124 euro, iar co-finanțarea Consiliului Județean Maramureș a fost de 269.904 euro.

Bastionul Măcelarilor se află în administrarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie și este un spațiu vizitat, un spațiu al comunității, un loc în care s-au desfășurat, de la inaugurare și până în prezent, multe evenimente și activități culturale, destinate diferitelor segmente de public. Dovadă stau numeroasele colaborări și parteneriate încheiate cu instituții de cultură din țară și din străinătate, cu ONG-uri care activează în domeniul cultural, precum și cu instituții de învățământ etc.

De-a lungul timpului au fost și sunt organizate expoziții tematice: expoziția “Baia Mare în imagini” organizată de muzeul județean, “Apa în centrul științei” o expoziție organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Cluj-Napoca, “Germana — limba marilor idei” expoziție itinerantă de fotografie realizată în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Baia Mare și cu Ambasada Republicii Federale Germania din București, “Sub semnul lui Hipocrat” — o expoziție de carte veche străină de medicină, un eveniment în cadrul Reuniunii Naționale de Istorie a Medicinei, ediția XLIII (43), prima la Baia Mare, “Pintea Viteazul — 310” — proiect cultural realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare, “Farmec feminin…cu un pic de ajutor”, expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, “Consonanțe istorice ruso-române. Centenarul vizitei Împăratului Nicolae al II-lea la Constanța 1/14 iunie 1914” — expoziție temporară de fotografie realizată în parteneriat cu Ambasada Federației Ruse la București și Centrul Cultural Rus din cadrul Academiei de Studii Economice București, “685 — Civitas Rivulus Dominarum 1329-2014” (685 de ani de la atestarea documentară a orașului Baia Mare) în parteneriat cu Municipiul Baia Mare și Liceul de Arte Baia Mare.

Spațiul expozițional s-a transformat într-o cochetă sală de cinema atunci când au fost proiectate o serie de lungmetraje, filme artistice, câștigătoare de premii la festivaluri de specialitate din Europa și de peste ocean, cele mai multe oferite de ambasadele diferitelor țări în România, dar și de institute culturale, adică seria de filme norvegiene, spaniole, franceze, italiene, suedeze, olandeze, rusești, unele aflate chiar și la a doua ediție.

Nu puține au fost întâlnirile meșterilor populari cu tinerii designeri din Baia Mare dar și din țară în cadrul unor evenimente precum Festivalul Recreativ ediția I și a II-a, organizat de Asociația Re/Creativ împreună cu noi, “Târg de meșteșuguri tradiționale” în cadrul evenimentului Toamna Băimăreană, Expoziția cu vânzare MANUFAKTURA CU POVEȘTI două ediții, “Primăvara cu idei”, “Cămașa maramureșeană — Ziua Universală a Iei” două ediții, “Meșter Mărțișor — Târg de mărțișoare și daruri de primăvară”, a mai spus Oana Leșiu.

Spațiul verde din curtea Bastionului a mai căpătat o valență în ultimul an prin înființarea unei mici grădini de fluturi, mai precis o grădină care încurajează biodiversitatea și care îndeamnă pe cei mici, în mod special, să privească lumea care-i înconjoară în mod direct, nu doar în fața unui ecran sau a unui monitor.

În prezent, în grădină cresc peste 140 de specii de plante ornamentale, medicinale și aromatice, iar cele două proiecte de promovare sunt “Săptămâna fluturilor la Bastion” și “Scoate capul din computer-Curs de explorare și dez-plictisire”, al doilea fiind desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

The fortress sits on the Cioaca Tautului hill, overlooking the ancient road that led to the heart of Transylvania, and was probably built by a noble family after the devastating invasion of the Mongols that sweepingly raided Central Europe in 1241-1242; the fortress provides an outstanding example of medieval architecture.

Protected by strong stone walls, with access to the main gate allowed only over a wooden bridge suspended on pillars above a ravine, the fortress seems impregnable. Once inside, the visitor discovers its true heart, with the inner court and the ruins of the princely apartments testifying to the important role the Soimos fortification has had in history.

The Soimos Fortress was held by Wallachian and Transylvanian princes, but it also fell into the hands of the Turks for several times.

Soimos Fortress seen in winter
Photo credit: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARCHIVE

According to Dr. Peter Hugel, director of the Arad Museum Complex, after being successively owned by some of the noble families of the time, around 1450 the fortification came into the hands of John Hunyadi, but the official recognition by King Ladislaus V of its ownership occurred only in 1453. Under the reign of King Matthias Corvinus, the fortress changed several lords, eventually ending up with the king’s son, John Corvinus, and then in the hands of Margrave George of Brandenburg-Ansbach.

Just like other fortifications in the area, Soimos was besieged and conquered in 1514 by the peasant army led by Gheorghe Doja, as the fortress garrison joined the uprisen peasants.

After the defeat of the rebel army in the battle fought under the walls of Timisoara, Prince John Zapolya occupied the fortress for his direct benefit. After a few years, the Soimos Fortress became a princely residence for John Sigismund Zapolya and his mother, Queen Isabella Jagiellon of Hungary.

After 1540, the Transylvanian fortress temporarily becomes the residence of the Prince of Transylvania. Throughout this period it is being reinforced and beautified in Renaissance style, and the external outer bastions are also added. Visible in the courtyard to this day are some artistically carved stone profiles from the princely apartments upstairs.

Between 1552-1699, the fortress plays an important role in the defense of the Romanian Principalities against the Ottoman invaders; it was relinquished several times, and between 1599-1600 it passes under the rule of Michael the Brave.

The history of the Soimos Fortress stops abruptly in 1788, when it was abandoned and demolished.

Contemplating today’s ruins, the visitor finds out that, boasting stone walls over nine meters high, the Soimos Fortress was built on an almost inaccessible rocky crag that overlooks a considerable sector of the Mures River. The oldest core is built in a triangular shape and maximizes the benefits of the site configuration. Its old access gates with their elegant, late Gothic frames, are still preserved, whereas other fortresses in Transylvania were not that resilient.

Access to the precinct was from the southwest, over a bridge with a movable end-section, seated on three huge stone pillars built in the steepest ravine that also played the role of defense moat. Protected by its high and thick walls, the fortress is dominated by two towers, the most important of which is the old (almost inaccessible) keep, and the other is the shorter gate tower. The residential buildings are tucked inside the walls, especially northwards and southwards; they also had upper floors, with the main openings looking into a courtyard of about 800 square metres.

In the northern part of the enclosure stood the princely apartments that are said to have been inhabited by Queen Isabella and her son, John Sigismund. The floor where the rooms of the queen are said to have been were built of river stone and red brick on which the elegant frames of the windows, the gaps left by the tile stoves, and the gallery consoles are still visible. Southwards, an archaeological research conducted some time ago uncovered one of the most beautiful fortress chapels in this area. The water cistern, the location of which is known, is just waiting to be unearthed. Dating from the last period of the fortress’ life, the traces of a huge artillery bastion are visible in the northwestern part, outside the moats, whose fire mouths controlled all traffic on the main river of Transylvania.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

“The Soimos Fortress is even today an outstanding example of medieval residential and defense architecture, and the walls with a history of several centuries, the access gates, as well as the ornaments preserved in the inner court are fit to term this ensemble as a genuine castle, an ideal destination for those who want to foray into the past of the Romanian fortresses. Yet the few restoration works carried out were insufficient to fully enhance the visitor’s experience at the fortress,” said Dr. Peter Hugel, director of the Arad Museum Complex.

It should also be mentioned that the effort to climb the difficult path from the foot of the rock on which the fortress was raised to the ruins of the old fortification walls is rewarded by a wonderful panorama of the Mures Gorges, as well as of the Arad Plain. AGERPRES

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

După cum afirmă Bujor Buda, membru al Asociației Pro Urme din Arad, clădirea a fost ridicată între anii 1911-1913, iar vizitatorii străini sau autohtoni rămân impresionați atunci când se opresc în fața impozantului monument arhitectonic.

Clădirea etalează o diversitate de stiluri. Fațada realizată în stil neoclasic este ornamentată cu un fronton sprijinit de masive coloane în stil corintic, deasupra căruia străjuiește un turn masiv. Aripile laterale sunt dominate de elemente ale stilului Renașterii italiene, iar în partea dinspre parc arhitectul s-a inspirat din elementele castelului de la Hunedoara, clădire de inspirație gotică.

Urcând scările monumentale ale edificiului, vizitatorul intră într-un frumos hol lucrat în marmură de Moneasa, de unde are acces în magnifica sală de concerte. În părțile laterale ale holului, se află două scări așezate simetric, pe care se poate ajunge la cele trei balcoane ale sălii de concerte, câte unul pe părțile laterale, cel de al treilea fiind amplasat pe latura mai mică a sălii, în partea opusă a scenei.

 Potrivit lui Bujor Buda, făcând o incursiune în istoricul Palatului Cultural, pot fi aminti câteva date interesante, începând cu construirea edificiului, care a fost inițiată încă din anul 1901 de către Societatea Culturală ‘Kolcsey’ din Arad pentru a avea o clădire care să adăpostească muzeul local, biblioteca orașului și o sală de concerte, tot atunci preconizându-se și înființarea unei galerii de artă. Pentru realizarea clădirii s-a organizat un concurs ce a stârnit un interes foarte mare, dovadă că între participanți s-au numărat arhitecți din Paris, Berlin și Budapesta.

 ‘La secretariatul concursului au fost depuse 27 de proiecte, însă niciunul dintre proiectele prezentate nu a corespuns cerințelor autorităților locale. Din acest motiv, în cele din urmă s-a apelat la arhitectul arădean Ludovic Szantay, căruia i s-a cerut să execute un nou plan al clădirii’, a spus Bujor Buda.

A fost ales locul unde să fie construit Palatul Cultural, loc unde edificiul se află și astăzi și, după aprobarea definitivă a proiectului, au început pregătirile pentru începerea lucrărilor de construcție. Din păcate însă, din lipsă de fonduri, lucrările au stagnat până în anul 1910. În toamna anului 1912, atunci când construcția palatului era pe terminate, o parte din colecțiile muzeului au fost mutate în noile încăperi ale clădirii.

‘Inaugurarea festivă a avut loc la 25 octombrie 1913. Cu acest prilej a fost invitată și Filarmonica orașului Arad pentru un concert simfonic festiv în sala mare a palatului, concert care a cuprins piese de Schubert, Goldmarck, Bizet și Beethoven’, a precizat Bujor Buda. În perioada ce a urmat, publicul arădean s-a întâlnit în sala de concerte cu numeroase personalitați muzicale din țară și străinătate. Aici pot fi amintite faimoasele concerte susținute de marele tenor Traian Grozăvescu, de prezența lui Richard Strauss și a lui Bela Bartok și mai ales de prezența în mai multe rânduri a marelui nostru compozitor și violonist George Enescu. Acestuia din urmă i-a fost acordat în anul 1931, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de viață, titlul de Cetățean de onoare al Aradului, evenimentul având loc în sala mare a Palatului Cultural, în prezența unei numeroase asistențe’, a mai spus Bujor.

În prezent, clădirea Palatului Cultural adăpostește sediile Muzeului Județean și ale Filarmonicii de Stat și a intrat într-un amplu proces de reabilitate, care vizează întregul ansamblu, inclusiv sala mare de concerte.

AGERPRES/(AS — autor: Ioan Weisl, editor: Marius Frățilă)

Photo credit: (c) Marius POPESCU / AGERPRES ARCHIVE

Considered Transylvania’s Versailles, the Banffy Castle turned from a venue hosting glamorous balls and dinner parties, attended by high-ranking figures of those times from the Imperial Court in Vienna, into the perfect place for holding music concerts attracting the interest of more people than ever.

The event with the largest influx of participants was Electric Castle, on its second edition this year at end-June, which brought together nearly 80,000 people, a record for the relevant concerts in Romania.

“For the second time electronic music was played at the Banffy Castle, on occasion of the Electric Castle Festival 2014, breaking all records ever registered in Romania in similar events. Over 79,000 participants from Romania and abroad made the castle vibrate for four days (…) and 50,000 unique visitors accessed the website of the festival,” the organizers informed in a release after this year’s edition.

Performing this year were Die Antwoords, Thievery Corporation, Bonobo, Suie Paparude.

“All the over 130 artists gave birth to a unique experience the audience felt the need to share via social networks. The festival’s Facebook account reached 41,000 fans, and the Instagram network #electriccastle gathered 50,000 photos. The mobile application especially designed to help the audience follow the schedule and all novelties was downloaded by 7,500 people. The website www.electriccastle.ro recorded a peak of 50,000 unique visitors. (…) Electric Castle Festival 2014 became a reality thanks to the effort of the entire team that numbered about 800 people. They were joined by 200 national and foreign volunteers,” the release reads.

The Festival took place over June 19-22; the camping area arranged for the participants was filled to the brim by over 11,000 national and foreign youth. As for the garbage left behind by participants, the organizers collected over 12,500 plastic cups under a recycling program.

The first edition held last year brought together a record number of participants for a debut, about 32,000 people. Among the performers were Morcheeba, Telepopmusik, Stanton Warriors, Feed Me and Dope D.O.D.

Historian Lucian Nastasa Kovacs told AGERPRES that the gatherings held nowadays are much different compared to those once hosted by the castle. According to Kovacs, cultural meetings, official dinner parties and formal dress code parties, attended by high-ranking figures, were nothing out of the ordinary for the Banffy family.

“The owner was a family who lived in the 17th-18th century, with princely roots, the castle itself was considered the Versailles of Transylvania. There’s no doubt that receptions were organized, as revealed by memoires, other documents. Banffy Miklos has done a lot as far as culture is concerned, he is in fact the founder of Erdely Helikon newspaper, the castle was used as a venue for these meetings with writers, his friends at that time, from architect Kos Karoly and baron Kemeny Lajos to other founders and journalists writing for the Erdely Helikon. When the Nazis burned his library at Bontida in 1944, it numbered over 25,000 volumes, meaning at least two rooms packed with books. The library served as home to these meetings,’ the historian relates.

He also revealed that besides these cultural and literary meetings, high society guests were invited to attend balls, on various occasions.

“On the other hand, as any other family with princely roots, they also held balls. In those times, these events were very well organized, with all guests belonging to the high society. Various shows took place to mark certain moments of the year. We must not forget that the Banffy family was committed to the reformed faith, therefore there were very few restriction periods, only two per year in religious terms. For instance, during the winter holidays, Christmas was celebrated in big style. Or other occasions such as the birthday of a Banffy family member, for instance the father of Nicolae Banffy. All these events required receptions,” explains Kovacs.

Photo credit: (c) Marius POPESCU / AGERPRES ARCHIVE

But glamorous formal parties were also held in honour of great figures of those times, especially the representatives of the Imperial Court in Vienna.

“Receptions were also held in honour of princely convoys, namely of Vienna envoys for example, who came to inspect, they were governors. If I’m not mistaken, a crown prince went to Gherla in the 19th century, and he stopped over at Bontida. When we received the visit of such people, a reception was automatically organized and attended by all aristocrats in the region,” the historian argues.

In his opinion, in the meantime, the meetings at the Banffy Castle have achieved a democratic nature, as anyone has access to the building.

“Nowadays, the music played at Bontida is too modern, everything is electronic, but music means more than synthesizers,” he reckons.

The last princely owner of the castle was Miklos Banffy, a culture figure and former foreign minister of Hungary. Miklos Banffy (1873-1950) was count of Losoncz, politician, writer, lawyer, graphic designer, screenwriter, a complex personality, who has advocated for the good relations between Romanians and Hungarians. He has served as Cluj prefect between 1906 and 1910, Liberal deputy, and between April 14, 1921 and Dec. 19, 1922 he has held the position of Hungary’s foreign affairs minister. He also worked as chief editor for two Cluj-based publications, Erdely Lapok and Erdely Helikon; between 1934 and 1940 he wrote his most famous work named the Transylvanian Trilogy, translated into several languages, a first part in Romanian included.

In 1943, being commissioned by Hungarian Prime Minister Istvan Bethlen, he attended secret talks with Iulia Maniu in Bucharest, with a view to forging a Romanian-Hungarian agreement. Miklos Banffy’s demarche to bring Romanian and Hungarian forces closer cost him dearly, because on Oct. 13, 1944, the SS Nazi troops burned the Bontida castle, with the flames destroying works of art and the library full of 26,000 volumes.

Historian Lucian Nastasa Kovacs also says that the relation between the Romanians and Hungarians meant everything to Miklos Banffy.

After ending his term as Hungarian foreign minister, Miklos Banffy moved to Transylvania in 1926; the condition for being given Romanian citizenship was not to engage in political activity for ten years. According to historic documents, right after the far-right parties seized power in October 1944, Banffy sent a letter to Governor Miklos Horthy, announcing his resignation as parliamentarian.

On the other hand, Miklos Banffy was in very good terms with Miklos Horthy, and it is said that thanks to this relationship, Cluj escaped the fighting in the autumn of 1944.

“Banffy Miklos took advantage of his relationship with Miklos Horthy, They were on friendly terms and Banffy’s friends asked him to get in contact with Horthy for Cluj to be declared a free city, precisely not to be bombed. No defence strategy was put in place for the city of Cluj. We found out that a couple of bombs fell in the area nearby the train station; but the bombs were launched before September by the British and US aviation. Because of the fact that Banffy curried favour with Miklos Horthy, the city was declared a free area and escaped bomb attacks. Then, in retaliation, when they had to withdraw, because the Banffy Palace was used for a while as military hospital by the retreating German troops, they dynamited a good part of the palace and they burned his entire library. In addition, they stole a lot of things. Banffy found some stolen paintings in a used bookstore in Budapest,” Kovacs relates.

In 1945, left without a bit of fortune, Miklos Banffy returned for the second time to Transylvania and took part actively in the cultural events in Cluj; in 1947 he asked to be repatriated to Hungary, being given green light two years later. Tholdalagi Korda, the palace of his family, located in Cluj-Napoca, was turned on the state’s hands; he decides to retire in one of the castle’s rooms. He died on June 5, 1950 in Budapest, after spending the last year of his life in poor health. In 1976, the remains of Miklos Banffy were brought to Transylvania, being placed, according to his last wish, in the family vault in the Cluj-based Hajongard cemetery.

The Banffy Castle is built in Baroque style, being the largest castle in Transylvania. Mentioned for the first time in documents in the 14th century, the domain was purchased by the Banffy family in 1387. Throughout all these years, the castle has undergone several changes and over the past decades, a part of the building was destroyed. The castle served as the headquarters of a C.A.P. unit (agricultural production cooperative during the Communist regime), driving school, as well as setting for the movie “Forest of the Hanged”.

Photo credit: (c) Endina ROATIS / AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) Marius POPESCU / AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) Endina ROATIS / AGERPRES ARCHIVE

The palace is undergoing a complex restoration process, under the aegis of Prince Charles, heir apparent of Queen Elizabeth II of Great Britain.AGERPRES

Photo credit: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARCHIVE

In his ‘Muma lui Stefan cel Mare’ (Stephen the Great’s Mother), Stefan Bolintineanu describes Stephen’s defeat in the battle of Valea Alba-Razboieni to Sultan Mehmed the Conqueror.

In his ‘Sobieski si romanii’ (Sobieski and Romanians) Costache Negruzzi mentions the bravery of the Moldavian armies before the Polish armies, as well as the strategic position of the fortress.

Great storyteller Ion Creanga in his ‘Amintiri din copilarie’ (Memories of My Childhood) describes the local river of Ozana as beautifully flowing and crystal clear, in which the Neamt Fortress had been mirroring itself for so many centuries.

The earliest history of the fortress history dates back to the end of the 14th century. It had been built strategically atop the Plesu Hill by Petru I Musat, between 1374-1391.

‘There were three brothers, Peter, Stephen and Roman Musat, who broke up at the right time and Peter Musat came from Suceava, from beyond the hill, and placed here the foundation of the fortress. The main entrance to the fortress is not where tourists enter today, but through the second gate, the gate referred to as the Musat Gate, and the bridge was originally in a straight line,’ museologist Mihai Cucolea tells Agerpres.

Photo credit: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARCHIVE

He adds that the strategic and military strengthening of the fortress was performed by ruler Stephen the Great and Holy. ‘Great prince Stephen the Great and Holy reinforced the entire land of Moldavia in military and then political terms. It is about the capital city of Suceava and the fortresses of Soroca, Chilia, Tighina, Hotin, Cetatea Alba, Baia, Scheia, Roman and the Neamt Fortress. He brought in Italian, Transylvanian and Moldavian craftsmen and erected it. It had three floors, it was very comfortable, it had a roof of lead and brass foil, in a word it was shaped like a castle. The Voivode also changed the defence system of the fortress. He had the linear bridge demolished and made the bridge in the form of a semicircle, the bridge on which tourists come in today. But the bridge had no railing, because the enemies must be received ?properly,'”says Cucolea.

Poet Stefan Bolintineanu depicts in his ‘Stephen the Great’s Mother’ how the Voivode, defeated by Sultan Mahmud the Conqueror returned to the Neamt Fortress, only to be urged by his mother to seek revenge and die a hero.

‘The battle took place at Valea Alba Valley — Razboieni, where Stephen the Great and Holy lost. Hurt, he withdrew to the fortress late at night, knocked at the gate and the voice of an old woman asked who was there. Inside the fortress, in times of war, his family would probably be inside the fortress, his mother included as the chroniclers say, part of the wealth of Moldavia brought from Suceava, very many children as to not to be kidnapped and turned into janissaries, and troops that would stand guard. Stephen left for Suceava, where he knocked on the door to the cell of monk Daniil Sihastru, the hermit, but the monk did not welcome him in as he was praying. Only after finishing his prayer did the monk welcome him in and gave a piece of fatherly advice. ‘My lord, do not bow the country down to the enemy. Keep fasting for you and your army for three days and three nights, and place an icon of St. George the victory bearer, on the battle flag, build him a church, and victory will be yours, my Lord.’ As the priest said and thanks to the ruler’s wisdom, the Turks were lured here at the fortress. They vainly tried to capture it for two days, after which they began to bombard the fortress. Very sharp spears had been placed under the bridge and the bridge could not be used for crossing. Others fell into traps or died of arrows fired from the castle, and Mahmud returned to Istanbul. Stephen rounded the prisoners of war in the courtyard, he waved his sword on the ground and told them: ?you have sought earth and water, so dig to find water and if you do find it you will be free.’ They dug about 110 meters until they reached the Ozana and built a well in the process. The prisoners who were still alive after that were freed,’ says museologist Cucolea.

For as long as Stephen the Great and Saint ruled, no Moldavian fortress feel into the hands of the enemy.

‘Inside the Neamt Fortress, there were two prison houses: one for dishonest merchants and thieves and one for the treacherous boyars. Stephen the Great was followed by Alexandru Lapusneanu, who put the citadel to the fire. In 1691, the King of Poles, Sobieski, came to the place on a military campaign. He stopped over at Cotnari, where he learned about a fair lady, daughter of ruler Vasile Lupu, living in Preotesti that was keeping the ruler’s fortune. He found her and took her and the treacherous boyars to the Neamt Fortress believing that the riches were stored there. They found nothing and killed her in terrible pain in the area where the Mint is standing now. The gates to the fortress were opened to King Sobieski by the treacherous boyars,’ says Cucolea.

Photo credit: (c) Adrian CUBA / AGERPRES ARCHIVE

That was not the only time when the gates to the fortress were willingly opened.

‘For the second time, the gates opened in 1600 to unifier Michael the Brave, and the third time is today, when they open to over 150,000 visitors annually. After the structure was demolished in 1718, by Phanariot rulers, only the outer rooms and some doors were left standing of it. The fortress was refurbished for the first time in 1966, and the latest refurbishment took place in 2011 on funds from the European Union. Today, people dressed likes medieval Moldavian soldiers welcome the visitors to places inside the fortress called ?The Black Gaol,’ ?The Mint,’ ?The Kitchen,’ and ?The Assembly Room,” says Cucolea.

Every year in early July, the Days of the Neamt Fortress are held and a Medieval Arts Festival, while in August the fortress hosts a national festival of lute music. AGERPRES

Castelul Julia Hașdeu din municipiul Câmpina
Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO

“Muzeul Spiritismului” sau “Castelul Magului”, cum este cunoscut acest templu de la poalele Carpaților, este un monument ridicat de savantul Bogdan Petriceicu-Hasdeu în memoria fiicei sale, Iulia. Tânăra genială și primul român cursant al Universității Sorbona din Paris, Iulia Hasdeu a murit la vârsta de 18 ani, de tuberculoză. De la moartea sa, în 1888, Hasdeu a consacrat un adevărat cult fiicei sale, alegând, ca și Victor Hugo, calea spiritismului ca unic mod de a se consola și de a experimenta comunicarea cu lumea de dincolo.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Astfel, în 1893, pe când se afla la Câmpina, în vizită la prietenul său, doctorul Constantin Istrati, Hasdeu, admirând parcul vast din vecinătatea proprietății acestuia, s-a hotărât să îl cumpere, pentru a înălța Castelul închinat memoriei fiicei sale defuncte. Un veritabil templu al viitorului și un simbol al ecumenismului religios, edificiul a fost ridicat între anii 1894 și 1896 după planuri desenate de Hasdeu, care ar fi fost inspirate de spiritul nemuritor al copilei sale, construcția conținând nenumărate elemente de simbolistică.

Foto: (c)ghidulmuzeelor.cimec.ro

Monumentul are un aspect ce utilizează elemente arhitectonice cu trimiteri către epocile Evului Mediu și predomină înfățișarea de fortăreață, de spațiu închis ezoteric, iar circumstanțele construirii sale nu au fost nici până azi dezlegate în totalitate. Manuscrisele arată că planul inițial al Castelului era altfel conceput, asemănându-se cu cel al unei catedrale. Treptat, însă, a fost modificat, în prezent fiind format din trei turnuri de piatră, cel din mijloc, cel mai înalt, fiind domul, care adăpostește “Templul”, unde se află, printre altele, o statuie de mari dimensiuni a lui Iisus Hristos. Lângă turnul din stânga existau două contraforturi, între care circula un lift pentru urcarea alimentelor la terasa medie, unde filologul obișnuia să petreacă multe ore în timpul zilelor călduroase.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Intrarea principală în Castel este reprezentată de o ușă de piatră, care se rotește în jurul unui ax, și pe care se observă stema și deviza familiei Petriceicu Hasdeu (“Pro fide et patria “) și cuvintele lui Galileo Galilei (“E pur si muove”). Deasupra ușii se găsește Ochiul Lumii, iar pe creneluri este inscripționată data de 2 iulie — la care B.P. Hasdeu obișnuia să le aniverseze simbolic pe cele două Iulii din viața sa, soția și fiica. De altfel, 2 iulie este data la care a murit soția sa (1902).

Ușa este flancată de două tronuri de piatră, pe care sunt săpate cele șapte reîncarnări importante ale Iuliei, cele douăsprezece legi și simbolurile pitagoreice (pentagrama și cele șapte cercuri). Pe fiecare tron se află câte un sfinx feminin, păzitor al intrării. Ușile laterale sunt prevăzute cu grilaje simbolizând Soarele, ce au fost pictate în galben și albastru spre verde. În aceleași nuanțe erau colorate și vitraliile grilajelor, deasupra cărora se aflau două simboluri —Crucea în poziție verticală și dedesubtul ei Semiluna în poziție orizontală.

Ferestrele Castelului au, de asemenea, grilaje și vitralii tăiate de o cruce, iar la interior de o parte și de alta sunt amplasate oglinzi paralele cu un rol simbolic — tot ce intră pe acolo este recreat la infinit.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Afectat de cele două Războaie Mondiale, castelul a necesitat reparații încă dinaintea morții constructorului său în 1907. Lucrările de restaurare au fost preluate, în 1924, de către Ateneul Popular “B.P. Hasdeu” din Câmpina, iar în 1955 a fost înscris pe Lista Monumentelor Istorice. Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu” a fost deschis pentru vizitare în 1965, fiind închis după cutremurul din 1977, când a intrat într-un lung proces de restaurare. A fost redeschis publicului în februarie 1995, deși lucrările de restaurare nu se încheiaseră. Până în decembrie 1998 a fost secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, iar de la începutul anului 1999 se află în subordinea Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Câmpina.

Astăzi, cei care trec pragul muzeului sunt atât iubitori de istorie și literatură, cât și cei pasionați de mistere. Pot fi admirate în cele șase săli, portrete ale membrilor familiei Hasdeu, obiecte, fotografii și documente originale, mobilier vechi de peste un secol, manuscrise și colecții ale revistelor conduse de marele filolog ori la care acesta a colaborat, ediții princeps ale cărților savantului, dar și valoroase tablouri semnate de pictori renumiți precum Sava Henția, Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea sau Diogene Maillart. La interior, monumentul este decorat cu frescă și stuco-marmură, în diferite culori.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Prima sală este Salonul de primire a soției scriitorului, unde se află bustul de marmură al acesteia, iar a doua sală, Sufrageria, pe ai cărei pereți pot fi văzute portretele familiei pictate în medalioane înconjurate de lauri. Aceste săli, decorate cu coloane cu capitelii, se află în turnul din partea stângă a edificiului. Cea de a treia sală, Templul Castelului, este cel mai înalt turn, care are un pronaos cu oglinzi paralele și un altar. În mijlocul acestuia, unde se urcă pe trepte metalice, se află o statuie a lui Iisus, sculptată de Raphael Casciani. În această sală se pot observa și cele trei camere, cea albastră, cea roșie și cea verde, culori date de vitralii.

A patra sală este Biroul de lucru al lui B.P. Hasdeu, în care se află portretele savantului, al soției și al fiicei, iar a cincea sală este Camera cu cale, dedicată Iuliei, unde se află păpușa acesteia, bustul Iuliei Hasdeu, o sculptură de Ioan Georgescu, din marmură de Carrara, realizată în 1890, dar și jurnalul și caietul de matematică al Iuliei.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

În ansamblul expoziției, un loc important îl ocupă preocupările spiritiste ale lui Hasdeu, astfel că cea de-a șasea sală — Camera obscură, este cea unde aveau loc ședințele de spiritism. Aceasta are un porumbel de piatră, o lunetă astronomică, iar pe pereții săi sunt pictate simboluri precum un cap de înger, un triunghi și un fluture. Camera pentru ședințele de spiritism, biroul savantului și camera de zi se află în turnul din partea dreaptă al Castelului.

Foto: (c) ghidulmuzeelor.cimec.ro

Pesimist și singuratic, B.P. Hasdeu a trăit în straniul castel, timp de zece ani (1897-1907) încercând, prin practicile spiritiste, să comunice cu fiica pierdută. Pe lângă Castel, soții Hasdeu mai ridicaseră trei case, dintre care numai una mai există, în prezent adăpostind biblioteca, arhiva și sala de lectură a Muzeului.

De-a lungul timpului, s-a relatat că, în acest edificiu, au avut loc tot felul de fenomene aparent inexplicabile. Potrivit uneia dintre bizarele povești, în 1957, pe când castelul fusese transformat în cazarmă militară, un soldat a fost pus de superiori să scoată din clădire statueta lui Iisus Hristos. Deși acesta pare a fi cel mai ușor exponat din muzeu, n-a putut fi clintit, în cele din urmă fiind lăsat la locul lui, unde se află și astăzi.

Castelul de la Câmpina, alături de monumentul funerar al Iuliei Hasdeu din cimitirul bucureștean “Bellu”, este considerat unicul templu spiritist din lume. O incursiune între zidurile sale poate constitui momentul unei revelații prin contactul cu simbolurile și cu atmosfera pacifică a locului. După cum scria Caragiale, dincolo de aparențe omul va descoperi esența, căci “aici, în fiecare loc, materia spune ceva”.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES PHOTO

After years of restoration, “the other capital” (nickname for the city of Alba Iulia, the city where the Grand Union of Romania was accomplished) offers tourists a totally unconventional history lesson, one that they live through, together with characters such as the soldiers dressed in Austrian uniforms dating back to the first half of the 18th century, when the citadel was constructed in Alba Iulia. Local authorities claim that in Alba Iulia, in the heart of the city, the Alba Carolina citadel is “reliving its glory years” and that “traveling back to that time” is possible.

If in past years tourists would stop only for a few hours in Alba Iulia, on the road towards Cluj Napoca and Sibiu, currently, more and more tourists, fascinated by the fortress, take a longer time to visit the Alba Carolina citadel and attend the various events organized here, such as the changing of the guard ceremony, that takes place daily, or the gun salute ceremony organized every Saturday in the tourist season.

In Alba Carolina, most anywhere you may stumble upon a “Habsburg soldier”, member of an “army” composed of an infantry corps, an artillery corps and a cavalry corps. The soldiers of the Guard of the Alba Carolina Citadel are among the main attractions of the fortress, not only children, but also adults flocking to take a picture with the ‘men-at-arms’.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES PHOTO

Tourists cannot leave until they pose for a picture with the bronze soldiers placed in several locations inside the citadel, and other bronze characters — the Lady and the Knight, a florist, city folk, or the Philosopher. They can find accommodation inside the citadel in the only five-star hotel in Alba Iulia, the result of an investment worth over four million euro, housed inside the first building built by the Austrians in the Vauban-type fortification, that had a military purpose for around three centuries.

The Medieval Hotel, named so because the ground floor rooms, of the Saxon Bastion, are from the medieval period, is host to spacious rooms, each with a living room, hallway and large bathrooms, all with natural ventilation. The roof of the restaurant in the Royal Hall is supported by massive wood beams nearly three centuries old. Tourists from all around the world have spent some time accommodated here, coming from countries such as England, Croatia, France, Switzerland, Germany, Greece, Italy, Poland, Serbia, Slovenia, Spain, Hungary, Turkey, but also Israel, China, Canada and the United States.

The building, initially host to the military foodstuff storehouse, was constructed between 1714-1715. It was used as a military storehouse by the Austrian army for two centuries, and later on was used by the Romanian army.

The Medieval Hotel architectural ensemble is also host to the Sightseeing Hall, the Hall of the Roman Vestiges, the Knights Templars’ Hall, as well as the Capitulum Hall.

The Alba Iulia fortress holds immense tourist potential through the large number of historical, cultural, natural, and man-made points of interest found within the site, with a potential to constantly attract Romanian and foreign tourists year-round.

Raised during the Habsburg rule over Transylvania, between 1714 — 1738, using the plans drawn up by Italian architect Giovanni Morando Visconti, the citadel, which occupies over 100 hectares of land, has seven bastions — Eugene of Savoy, Saint Stephen, The Trinity, Saint Michael, Saint Charles, Saint Capistrano and Saint Elizabeth.

It was supposed to become the main fortification in Transylvania, being built using the latest methods of construction of those times, inspired by the systems conceived by Marshal Vauban, the French military architect. The fortification had a dual role of keeping at bay potential Turk incursions, and of consolidating Habsburg rule in the occupied territories.

The bastionary citadel is defended by three systems of fortifications. It is shaped as an irregular heptagon, the seven bastions portraying it as a 7-point star, image characteristic for citadels of this type.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES PHOTO

Entry into the citadel can be done through one of the six highly-ornate gates, showing bas-relief decorations. Three of the gates lead to the city, while three led to the training grounds. Of the six gates, which were true architectural monuments, part of the defensive construction ensemble of the citadel, only Gates I, III and IV were kept in their original state.

The gates were subject, in last years, to ample restoration works, one of the gates being practically rebuilt.

The most imposing of the six gates, Gate III, where Horea, one of the leaders of the 1784 revolt, was imprisoned, was restored to public use after more than a decade of restoration works, begun in 1998 and costing around 3.3 million lei, expenses covered by the Culture Ministry of Romania.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES PHOTO

In order for the restoration to be complete, the wooden draw bridge was also reconstructed, a replica of the one used in the medieval times. The last documentary reference to the old draw bridge dates back to 1849, from the time of the siege of Alba Iulia during the 1848 revolution. It is not known under which conditions the old draw bridge was removed and the moat filled with earth. In order to reconstruct the bridge, the architects in Alba Iulia have studied the citadel’s plans, housed in an archive in Vienna, as well as accounts of how the bridge would be crossed during peace time or war.

Situated between the bastions named Eugene of Savoy and Saint Capistrano, Gate III is composed of four columns and eight smaller pillars that hold, through their powerful arches, the pedestal upon which the equestrian statue of Charles IV, the Austrian emperor at the time of the citadel’s construction..

Gate I, that faces eastwardly, houses four impressive bas-reliefs depicting scenes from Roman and Greek mythology, and was the first to be restored completely, the works ending in December of 2006.

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES PHOTO

One year later, after a lengthy restoration process that took several years, Gate IV was restored to public use. It is situated on the citadel’s western side, between the bastions of The Trinity and Saint Michael, being the only one on the western side of the citadel that is decorated in the baroque style. It is decorated only on the interior side, where a narrow opening flanked by telamon columns appears.

The gate was utilized efficiently by the Austrian army. As such, the upper levels would house military personnel, occasionally even reprimanded officers. Underneath, in the citadel’s earthwork, the sentry posts were placed.

Five years ago, Gate II was reconstructed, placed in the second line of defenses, in the upper part of an uphill pathway. Destroyed in the interwar period, in 1937, during the construction work associated with the raising of the Obelisk of Horea, Closca and Crisan (the three leaders of the 1784 revolt), Gate II’s only remnants were some side pillars and a few hinges. As such, until the reconstruction, many Alba Iulia residents did not know exactly where it was situated. The gate itself was reconstructed on the basis of photographs and sketches kept in Vienna. In what regards the decorations, namely two telamon pillars and the lions that crowned the pillars, the original statues were used, as they were kept for all this time at the National Union Museum and in the courtyard of a nearby military unit.

Situated in the south-west corner of the Saint Michael bastion and partially demolished in 1921, during construction work for the Nation’s Unity Cathedral, Gate V is one of the secondary entrances, situated in the western part of the citadel. Its architecture is simple, with little decorations.

Gate VI was included in the project to reconstruct the western defense wall, destroyed in 1921, occasion on which the Royal Road was reconstructed as well, the latter being the road taken by King Ferdinand on the way to his coronation in 1922.

Recently restored for public use, Gate VII was dedicated solely to troop movement, being situated on the southern side of the citadel. During the besieging of the citadel by Hungarian troops in 1848-1849, it was walled off.

The City Gates Tour is the most important tourist tour, and due to their placement on a single axis, from east to west, offers easy and unhindered access. The tours of the city focus on the main historical points of interest and monuments.

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES PHOTO

As such, the Tour of the three fortifications offers tourists the possibility to see vestiges from three different time periods, built successively in the same spot, each new citadel comprising the older one — the Roman castrum of Apulum (106 AD), the medieval citadel (16th-17th century), the Alba Carolina citadel (18th century). Included in the “Beautiful Romania” project, initiated by the United Nations Development Programme and the Ministry of Culture, the Tour of the three fortifications project was inaugurated seven years ago. The tour also crosses underneath the southern gate of the Roman castrum (fortress), Gate Principalis Dextra, also largely restored, the only gate still standing of the four of the ancient Roman castrum.

Another tour is the one dedicated to the Nation’s Heroes, an homage brought to the leaders of the Transylvanian Revolt of 1784. The tour starts in front of Gate III, where the Obelisk of Horea, Closca and Crisan, a monument built by public donation, is situated. The monument, the joint work of architect Octavian Mihaltan and sculptor Iosif Fekete was inaugurated on October 14, 1937, in the presence of King Charles II and of Michael, future king, then Voivode of Alba Iulia.

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES PHOTO

Situated near Gate III, the granite monument measures 22 meters at its pinnacle. Its prismatic step base features a narrow opening from east to west that shows granite plaques with the names of the three heroes inscribed. The monument’s eastern side is adorned by a depiction of a winged Victory, holding a laurel wreath. The tour continues with the cell in which, according to legend, leader Horea was imprisoned by the Austrian authorities, it being situated underneath the pedestal of Charles VI’s equestrian statue that adorns Gate III.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES PHOTO

During works to restore the medieval fortification a discovery was made, nearly 200 meters away from Gate III, an old dungeon from Habsburg times being uncovered, now representing an intermediary point on the Nation’s Heroes Tour. Situated on the eastern flank of the Eugene of Savoy bastion, the dungeon underwent restoration works so that it may be visited safely.

The Nation’s Heroes Tour ends in one of the bastions where the breaking wheel upon which Horea and Closca were executed on February 28, 1785 was reconstructed. The third leader of the revolt, Crisan, hanged himself in his cell using the leather laces of his traditional footwear. It is said that this was the last act of breaking upon the wheel in the Hapsburg Empire.

According to the representative of the company that made the most important restoration works in Alba Carolina Citadel, Emanuel Dragusin, the total value of the restorations is around 60 million euro.

During the restoration works, a sector of the Via Principalis, the road that connected the northern and southern gates of the Roman castrum of Apulum, was uncovered, preserved so well that the marks from the wooden wheels of carriages can still be seen.

The sector, 3.10 meters in width, was conserved in situ, being among the newest tourist objectives in the citadel, together with the Union Hall and National Union Museum, the Nation’s Unity Cathedral and the Saint Michael Roman-Catholic Cathedral, as well as the 16th century Princely Palace that hosted Michael the Brave, the nation’s first unifier, all tourist objectives on any Alba Iulia tourist’s map.

Standing in front of the Princely Palace is one of Alba Iulia’s symbolic monuments, the equestrian statue of Michael the Brave, constructed in 1968 by Oscar Han, and inaugurated on the occasion of a half-century since the Great Union of 1918. AGERPRES

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Tinerele au cumpărat castelul în 2007 de la moștenitorii familiei Haller, au angajat un arhitect specializat în restaurarea de monumente, iar din anul 2011 au reușit să deschidă aici o pensiune, un restaurant și o cramă, toate păstrând amprenta inițială.

‘Castelul a aparținut familiei nobiliare Haller, care avea rădăcini în Germania, iar apoi, după naționalizare, a avut mai multe destinații. În anul 2007, după ce l-au recâștigat, moștenitorii familiei Haller ni l-au vândut. Suntem investitori și am dorit să ne dezvoltăm pe această parte turistică. Împreună cu sora mea conducem afacerea întrucât amândouă am terminat turismul și am dorit să refacem acest castel. Nu a fost foarte ușor, dar cred că cine vrea ceva cu adevărat își poate realiza visul, dar cu multă muncă’, a declarat, pentru AGERPRES, Kinga Foris.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Tânăra a povestit că prima oară când a vizitat castelul — care se afla într-o stare avansată de degradare — a intrat în cramă, unde era o mizerie de nedescris, ambalaje, sticle goale și era multă umezeală, dar a observat farmecul și utilitatea acesteia pentru visele lor. ‘Acum ne bucurăm că am ajuns să o deschidem publicului. Am avut un arhitect din acest domeniu, ne-am luat după poze, după descrieri și am reușit să aducem castelul la starea inițială. Au fost perioade frumoase, dar foarte grele, însă am reușit. Investiția în cea mai mare parte se datorează familiei, părinților noștri, ei ne-au ajutat și noi credem că am reușit să conducem afacerea bine. Am dorit să păstrăm specificul castelului, să nu fie afectat istoricul familiei. Am beneficiat și de fonduri europene, dar încă nu am ajuns la final cu investiția. Încă avem planuri foarte multe, de anul viitor dorim amenajarea unui wellness. Când am absolvit turismul nu ne-am gândit că o să avem un castel, nici acum nu știm ce ne rezervă viitorul. Noi încă învățăm cum să facem lucrurile bine, pentru că noi personalizăm orice — restaurant, meniuri etc. — facem totul cu suflet’, a spus Kinga Foris.

Aceasta a precizat că dacă vreun prieten i-ar cere sfatul în ce să investească, nu i-ar recomanda să investească într-un astfel de castel, întrucât ‘nu e chiar așa de ușor, pentru că turistul de la noi nu știe ce anume redă un castel-pensiune și astfel suntem într-o balanță, muncă foarte multă, investiții mari, iar venituri, așa, între’. ‘Dacă ar fi să o luăm de la capăt probabil că tot asta am alege… dar poate că nu. Când lucrezi cu oamenii nu e deloc ușor’, a susținut Kinga.

Kinga și Reka au la castelul din Ogra 12 angajați, însă necesitățile impun creșterea numărului acestora, în special în perspectiva deschiderii centrului wellness, întrucât castelul are posibilități de cazare în 13 camere și un apartament, un restaurant cu 120 de locuri și o cramă cu 100 de locuri.

Kinga Foris a arătat că înainte ca familia sa să investească în castelul de la Ogra, s-a ocupat de florării și de decorațiuni de nuntă, iar din acest motiv a apărut și conceptul de ‘Nuntă la castel’, pe care îl promovează. ‘Organizăm și nunți pe stil occidental, adică în tot castelul, putem ține nunți care să dureze mai multe zile, în interior, în exterior…e foarte romantic aici. Seara se servește meniul în restaurant, partea de petrecere este peste noapte, jos, în cramă. Oricine vine la noi și își dorește o nuntă nu primește numai nunta în sine, ci și vise. Avem experiență și știm ce își dorește o mireasă. Așa că încercăm să le îndeplinim toate visurile, de la decoruri, mâncăruri. La noi nu vin doar cei din jurul nostru, aici organizează nunți și străini’, a precizat Kinga.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Pentru ca istoria castelului să nu fie uitată, surorile Foris au recuperat o serie de lucruri care au aparținut familiei Haller — mobilier, un pian, picturi, manuscrise, cărți vechi, fotografii și o serie de obiecte personale — și au amenajat o mică expoziție.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

Temeliile castelului din Ogra au fost puse în secolul al XVII-lea, după cum reiese din datarea cramei, iar ceea ce se vede astăzi la suprafață a fost construit între secolele XVIII-XIX, în stilul post-baroc, de către familia Haller, care avea reședința în comuna Sânpaul, la câțiva kilometri distanță. După naționalizarea din 1949, castelul a funcționat ca școală, internat, depozit, sediu al Miliției, sfat popular și chiar ca ciupercărie, iar în 2007 acesta era o dărăpănătură cu lacăt pe poartă.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO

În anul 1609 domeniile Sânpaul și Ogra au intrat în posesia familiei Haller Istvan, care a avut ca reședință de bază castelul din Sânpaul, aflat acum în ruină. Ulterior, familia a construit castelul din Ogra, care păstra luxul celui din Sânpaul, avea camerele boltite, încăperile decorate cu stucatură și picturi murale, luminate de candelabre aduse din Viena și avea mobilier din lemn masiv adus din Paris. Ultima moștenitoare a Castelului din Ogra a fost Ilona Haller, care s-a căsătorit, în 1948, cu Harmat  Francisc Ferentz, iar un an mai târziu proprietatea a fost naționalizată.

Spre deosebire de castelul aceleiași familii Haller, din Sânpaul, care a fost reconstruit până acum de trei ori și tot de atâtea ori a ajuns în ruină — o legendă spune că o vrăjitoare a blestemat familia și castelul la ‘pustiire veșnică’ — castelul din Ogra a fost salvat și a devenit una dintre atracțiile turistice de bază ale județului Mureș.

AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă)