Fiecare dintre cei trei actori a fost omagiat de câte un artist cu care a colaborat. Astfel, despre Valeria Seciu a vorbit directorul Teatrului Mic, Mihai Dinvale, despre Ion Besoiu, criticul Marina Constantinescu, iar despre Rodica Mandache, actorul Marius Manole.

Mihai Dinvale a subliniat diferența dintre discreția Valeriei Seciu în viața de zi cu zi și forța acesteia pe scenă. În acest sens, Dinvale a spus că nu poate vorbi despre “starul Valeria Seciu”, ci despre “divina actriță a teatrului românesc Valeria Seciu”.

“Asta este Valeria Seciu. A trecut prin toate furcile caudine. Da, marele ei merit — anonimatul de pe stradă se transforma pe scenă, în clipa în care intra pe scândura ei și, când filamentul becului de proiecție începea să-și arunce lumina spre ea, de pe chipul ei spre sală trecea o transfigurare uriașă, de care publicul era absolut vrăjit. (…) Mă gândesc că s-ar putea să vorbesc despre divina actriță a teatrului românesc”, a spus Dinvale.

Ion Besoiu a apreciat că ziua de sâmbătă a marcat încununarea eforturilor artistice ale unei întregi cariere.

“Este o zi foarte importantă, pentru că e o zi a recunoașterii muncii noastre de actori și steaua (de pe Aleea Celebrităților — n.r.) nu îmi aparține numai mie, ci și colegilor mei care mi-au stat alături în atâția amar de ani. Au trecut 67-68 de ani de când am debutat pe scenă. A fost o muncă și asta nu e altceva decât o încununare a acestei munci”, a declarat actorul, pentru AGERPRES.

Acesta a spus că de-a lungul carierei sale, “cel mai greu a fost să îți respecți profesia și publicul”. “Dacă ești convins că asta e datoria ta, nu e foarte greu să faci munca asta, de actor, dar să o faci cu cinste, cu onoare și cu încredere că, într-o zi, publicul te va saluta așa cum mă salută pe mine astăzi”, a adăugat el.

Besoiu a mărturisit că pentru el cea mai mare stea a carierei sale este Radu Stanca.

“Radu Stanca a fost o personalitate uriașă — poet, dramaturg, regizor de teatru. Într-un fel m-a format și ca mod de a gândi”, a declarat el, pentru AGERPRES.

De altfel, și criticul Marina Constantinescu, care i-a adus “laudatio” lui Besoiu, a menționat că acesta este unul din puținii artiști care ar putea vorbi despre întâlnirile sale cu Radu Stanca.

Marina Constantinescu a vorbit atât despre talentul de actor al lui Ion Besoiu, cât și despre abilitatea sa de manager de teatru, la “Bulandra”, într-o perioadă istorică delicată.

“Ca director la ‘Bulandra’ (…) a știut să facă slalom prin teroarea cenzurii, a ideologiei, și să scoată la rampă piese și spectacole excepționale, a știut să-și pună în valoare trupa (…), a adus în trupă mari nume”, a spus criticul de teatru.

“Ion Besoiu este nu doar un mare actor, nu este doar unul dintre reperele teatrului ‘Bulandra’. Este un om extrem de cult, extrem de curios, un prieten fabulos pe care te poți bizui în orice ceas al existenței tale”, a încheiat Marina Constantinescu.

La rândul său, actorul Marius Manole i-a adus un omagiu Rodicăi Mandache. “Se spune că există o prăpastie între generații. Pentru mine doamna Rodica Mandache este dovada clară că acest lucru nu se întâmplă”, a spus Marius Manole, care a adăugat că de la Rodica Mandache a învățat umorul și tenacitatea ca actor. “O bucățică mare din cariera mea vi se datorează”, i-a spus el.

Rodica Mandache a spus că ziua de sâmbătă este una “grea, apăsătoare”. “N-ați crede… bucuria apasă mai tare decât nefericirea”, a mărturisit ea.

AGERPRES / (A — autor: Oana Ghiță, editor: Marius Frățilă)

Republica Djibouti, cu o suprafață de 23.200 kmp și o populație de 810.179 (est. iulie 2014, potrivit publicației online The World Factbook – www.cia.gov), sărbătorește, la 27 iunie, Ziua națională. În 1977, Djibouti a obținut independența față de Franța.

Sursa: Captură foto / youtube.com

În 1862, Franța a preluat controlul asupra portului Obok, apoi, în 1888, a dobândit oficial dominația asupra teritoriului, proclamând statul Djibouti. La 27 iunie 1977, a avut loc proclamarea independenței statului, sub denumirea de Republica Djibouti.

Capitala Djibouti este localizată în partea de est a statului, pe o peninsulă ce desparte Golful Tadjoura de Golful Aden. Orașul Djibouti adăpostește circa 522.000 de locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Așezarea a fost fondată în 1888 de francezi și, în prezent, este un important centru administrativ, cultural, educațional și financiar, atât regional cât și național. Aeroportul Internațional Djibouti-Ambouli este principalul aeroport din oraș, conectând capitala către toate destinațiile internaționale majore.

Totodată, orașul Djibouti este poziționat strategic lângă cele mai aglomerate coridoare maritime din lume și acționează ca un centru de realimentare și de transbordare, potrivit www.descoperimlumeaimpreuna.ro.

Unele dintre atracțiile majore ale orașului Djibouti, în afară de splendidele plaje, sunt Palatul Prezidențial, turiștii putând vizita clădirea cu o rezervare în avans, Moscheea Hamoudi, construită în 1906, fiind una dintre cele mai vechi din Capitală, Piața Centrală (Le Marche Central), Stadionul Național El Hadj Hassan Gouled, strada La Place du 27 Juin, numită după ziua Independenței naționale etc.

Capitala Djibouti are, de asemenea, mai multe parcuri publice, cel mai cunoscut fiind Lagarde Park.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Foto (c): www.jazzinthepark.ro

Banii pentru premii provin din așa numitul Fond Jazz in the Park, care a fost creat prin donații ale clujenilor.

‘S-a spus despre Jazz in the Park după prima ediție că a redat clujenilor Parcul Central. Pentru că ne-a plăcut cum a prins viață acest loc din inima orașului, ne-am gândit că mai sunt și alte zone frumoase din Cluj care pot fi promovate. Așa s-a născut ideea concursului de proiecte Jazz in the Park, prin care vrem să provocăm oamenii cu inițiativă din comunitate să ne arate locuri frumoase din oraș. Și, pentru că ne plac muzica și cultura vom susține prin Fondul Jazz in the Park proiecte culturale cu caracter de intervenție artistică în spațiul public. Iar pentru că am dorit să demonstrăm că avem o comunitate implicată, Fondul Jazz in the Park este creat prin donații oferite de clujeni în perioada martie — iulie 2015’, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului Jazz in the Park.

Proiectele pot fi înscrise de grupuri de inițiativă sau ONG-uri și trebuie să respecte tema concursului, respectiv o intervenție artistică în spațiul public, să fie prietenoase cu mediul și să nu afecteze cadrul natural, să se desfășoare în Cluj-Napoca și să aibă o echipă de proiect formată din minim trei persoane.

În urma jurizării, vor fi finanțate cel puțin trei proiecte, valoarea fiind de până la 9.000 de lei pentru un proiect. Rezultatele vor fi anunțate la sfârșitul lunii iulie.

Pe lângă proiectele dedicate comunității, organizatorii Jazz in the Park lansează și programul de burse de excelență, destinat susținerii tinerilor talente muzicale. Prin Fondul Jazz in the Park vor fi acordate cel puțin trei burse a câte 2.000 de lei fiecare, beneficiarii fiind tineri cu rezultate deosebite în muzică, dar cu resurse financiare limitate.

Jazz in the Park se va desfășura în acest an între 29 iunie și 5 iulie.

AGERPRES/(AS — autor: Elena Stanciu, editor: Mihai Simionescu)

Ziua Drapelului Național este marcată de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări educative cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Parlamentul României se întrunește în ședință comună și sunt organizate ceremonii publice de înălțare a Drapelului Național în Capitală și în toate municipiile reședință de județ.

Constituția României din 1991 prevede că drapelul tricolor este un simbol național alături de stemă, sigiliu și imn.

Cel mai mare drapel al României, care a constituit un nou record mondial, a fost desfășurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni. Drapelul, cântărind aproximativ 5.000 kg, a avut dimensiunile de 349,425 x 226,917 m, rezultând o suprafață declarată de 79.290,39 mp.

La 3 iunie 2013, Comisia parlamentară de revizuire a Constituției a hotărât reintroducerea stemei țării pe tricolor, în legea fundamentală. Amendamentul propus de deputatul PSD Gheorghe Emacu a fost votat cu 13 voturi ”pentru” și o abținere, fără o dezbatere prealabilă a membrilor Comisiei. Prin adoptarea acestui amendament, alineatul 1 din Articolul 12 va fi reformulat astfel: ”Drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema țării; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roșu”. În forma actuală, Constituția stabilește că ”drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roșu”. Comisia heraldică, numită în scopul realizării noii steme a României, a supus Parlamentului două variante finale, care au fost, în cele din urmă, combinate. Rezultatul îl constituie design-ul actual, adoptat de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992. Imaginile care compun stema evocă istoria României, prin emblemele reunite ale Țării Românești, Moldovei, Transilvaniei și Dobrogei.

Stema va fi aplicată pe tricolor, în momentul în care noua Constituție a României va fi aprobată în urma unui referendum național.

Drapelul Național — albastru, galben, roșu — de la lance — a fost decretat, pentru prima oară, ca simbol național de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească la 14/26 iunie 1848, având deviza ”Dreptate — Frăție” înscrisă pe el.

El nu a suferit transformări majore de-a lungul istoriei. Doar distribuția culorilor (în materie de proporție și poziție) s-a schimbat într-o anumită măsură, fiind egalizată după Revoluția de la 1848, când, sub impactul spiritului revoluționar francez, multe dintre statele Europei au adoptat ca drapel național steagul standard cu trei culori.

Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roșul în partea superioară, galbenul în mijloc și albastrul la bază. De asemenea, proporția culorilor nu a fost aceeași cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul și chiar Ștefan cel Mare.

În contextul revoluționar al anului 1848, cu arborarea noilor drapele tricolore ca simboluri ale unor state naționale, și revoluționarii români, aflați la Paris la izbucnirea revoluției, vor arbora drapelul albastru, galben, roșu, cu albastru la hampă. Așa va fi și consfințit, ca drapel național, prin Decretul nr. 1 din 14/26 al guvernului provizoriu de la București.

Guvernul provizoriu întărea că ”Steagul național va avea trei culori — albastru, galben și roșu”. Deviza română, care va fi scrisă atât pe steaguri cât și pe monumentele și decretele publice, se va compune din aceste două cuvinte ”Dreptate, Frăție”. Drapelul național tricolor, roșu-galben-albastru, astfel decretat la 14/26 iunie 1848, a fost sfințit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naționale de pe Câmpul Filaretului, numit de atunci înainte Câmpia Libertății.

La 13 iulie 1848, prin decretul 252, guvernul revoluționar a stabilit ca dispunerea culorilor tricolorului să fie de la lance astfel — albastru închis, galben deschis și roșu carmin. S-a dispus totodată confecționarea de steaguri naționale care să fie arborate în toate localitățile. Din păcate, se mai păstrează doar foarte puține, cum este piesa expusă la Muzeul Național de Istorie a României și care a aparținut Gărzii orășenești din Slatina.

AGERPRES/(Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

În 1987, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a stabilit să marcheze ziua de 26 iunie drept Zi internațională împotriva abuzului și traficului ilicit de droguri, ca semn al deciziei de a spori eforturile și cooperarea în vederea creării unei societăți internaționale, în care să nu existe abuz de droguri. Hotărârea a fost luată la 7 decembrie 1987 (Rezoluția 42/112), în urma unei recomandări a Conferinței Internaționale asupra Abuzului de Droguri și a Traficului Ilicit.

Ca urmare a rezoluției, în anii 1991-2000 s-a anunțat marcarea “Deceniul Națiunilor Unite împotriva abuzului de droguri”. În 1998, Adunarea Generală a ONU a adoptat o declarație politică pentru a rezolva problema drogurilor la nivel mondial. Declarația exprimă angajamentul membrilor ONU de a lupta împotriva acestei probleme.

În 2016, va avea loc o Sesiune Specială a Adunării Generale a ONU (UNGASS), privind problema drogurilor la nivel mondial, informează www.un.org.

Potrivit unui raport al Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), dat publicității în 2014 (www.unodc.org), la nivel global, în 2012, se estima că în jur de 243 de milioane de oameni, cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, au consumat droguri ilegale (cum ar fi canabisul, opiaceele, cocaina sau stimulentele de tip amfetaminic) cel puțin o dată în anul anterior. Conform directorului executiv al UNODC, Yury Fedotov, în 2013, s-au înregistrat aproape 200.000 de decese legate de consumul de droguri.

De-a lungul anilor, se artă pe www.calendarlabs.com și www.timeanddate.com, UNODC s-a implicat puternic în lansarea de campanii de susținere a acțiunilor de control al drogurilor, a realizat adesea echipe cu alte organizații și a încurajat oamenii din societate să participe activ la aceste campanii. Guverne, organizații și persoane fizice, din multe țări, inclusiv Afganistan, Columbia, Thailanda, Uzbekistan, Vietnam și Borneo, au luat parte la evenimente de promovare și activități mai ample, precum mitinguri publice. A fost implicată și mass-media, pentru a face cunoscute populației informațiile privind pericolele asociate consumului de droguri interzise.

În efortul de a crește nivelul de conștientizare a populației asupra puterii distructive a drogurilor, Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate selectează în fiecare an teme pentru această zi și lansează campanii de sensibilizare cu privire la problema drogurilor la nivel mondial, se arată pe site-ul www.unodc.org.

Tema propusă de UNODC pentru 2015 este ”Trăiește-ți viața fără droguri!”.

România a ratificat și a aderat la toate convențiile internaționale importante, al căror scop este de a controla și de a limita consumul de droguri ilegale, încă de la Convenția și Protocolul cu privire la Opiu, încheiate la Geneva, la 19 februarie 1925, cu ocazia celei de-a doua conferințe asupra opiului, promulgate de țara noastră prin Decretul nr. 1.578/1928 (www.legex.ro). Între actele internaționale semnificative pe care țara noastră le-a semnat în acest domeniu, se regăsește Convenția asupra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988 (la care România a aderat prin Legea nr. 118/1992).

În țara noastră, Legea împotriva drogurilor este Legea nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, iar instituția care stabilește concepția de ansamblu și asigură coordonarea unitară, pe baza unei strategii naționale, a luptei împotriva consumului și traficului ilicit de droguri, este Agenția Națională Antidrog.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, Doina Lecea; editor: Marina Bădulescu)

Sursa: un.org/en/events/torturevictimsday/

Adunarea Generală a ONU a proclamat ziua de 26 iunie drept Ziua internațională pentru sprijinirea victimelor torturii prin Rezoluția 52/149, la 12 decembrie 1997, la recomandarea Consiliului Economic și Social (decizia 1997/251).

În mesajul transmis în 2015, cu prilejul acestei zile, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, arată că extremismul violent și nivelurile fără precedent de deplasare forțată a persoanelor cer un răspuns cuprinzător, dar asistarea numeroasele victime ale acestora reprezintă o urgență.

Lumea este șocată în mod firesc de cum sunt tratații civilii nevinovați, în special femeile, de către extremiștii violenți. În același timp, un număr record de oameni își părăsesc casele, începând o călătorie periculoasă, care este adesea afectată de încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv tortura, spune secretarul general al ONU.

Ban Ki-moon arată totodată că victimele torturii au dreptul la despăgubiri și reabilitare și au dreptul să știe adevărul. Astfel această zi este o șansă de a reaminti statelor de obligația lor în temeiul dreptului internațional de a oferi despăgubiri victimelor.

Secretarul general al ONU a solicitat, de asemenea, ca statele care nu sunt părți la Convenția împotriva torturii și Protocolul opțional să ratifice aceste instrumente, fără întârziere.

Convenția ONU împotriva torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, aprobată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1984 (rezoluția 39/46), a intrat în vigoare la 26 iunie 1987. România a semnat adeziunea la această convenție la 10 august 1990.

Potrivit art. 2 din Convenție, ”fiecare stat parte va lua măsuri legislative, administrative, judiciare sau alte măsuri eficiente pentru a împiedica comiterea unor acte de tortură pe teritoriul de sub jurisdicția sa. Nicio împrejurare excepțională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de starea de război sau de amenințare cu războiul, de instabilitate politică internă sau de orice altă stare de excepție, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura”.

AGERPRES /(Documentare—Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Adăpostește peste 250.000 de specii de animale, dintre care 70% sunt unice pe glob și este faimoasă în toată lumea datorită lemurienilor, cu cele aproximativ 50 de specii. Specii de cameleoni pitici, broaște tomata, șobolani săritori uriași și arici de Madagascar sunt doar câteva dintre cele mai ciudate animale care se regăsesc aici.

Datorită izolării de continentul african în urmă cu 165 milioane de ani, s-au dezvoltat și plante cu forme remarcabile, precum baoabul umflat, copacul național. Parcul Național Isalo și Rezervația Naturală Tsingy reprezintă locuri în care vizitatorul poate explora astfel de vietăți și plante, potrivit turistik.ro.

Pe lângă frumusețile naturale, Madagascar oferă plaje frumoase, recifuri de coral și o mulțime de sporturi nautice. De asemenea, este un loc în care strămoșii fac parte din prezent la fel de mult ca din istorie, unde există multe tabuuri ce predomină legile, iar religia occidentală este amestecată cu vrăjitoria și obiceiuri funerare unice.

În ceea ce privește gastronomia, orezul este omniprezent în bucătaria din Madgascar. Există două feluri naționale: romazava — o supă din carne și frunze verzi și ravitoto — o tocană din carne de porc și frunze de manioc. Fiecare regiune a Madagascarului are secretele sale. Pe coasta de nord-est se regăsește savoarea vaniliei în carnea de pui sau rață și savoarea cocosului în crustacee. Comercianții stradali vând frigărui, gogoși, manioc prăjit și prăjituri din orez. O delicatesă este homarul pe orez cu nucă de cocos și sos de arahide iar băutura tradițională este apa de orez. Sucurile naturale variază în funcție de sezon — papaya, mango, tamarinde, trestie de zahăr (betsa-betsa).

Republica Madagascar are capitala la Antananarivo iar alte orașe mari sunt Analamanga, Toamasina, Atsinanana. Antananarivo este situat la o altitudine de 1.280 m, în regiunea platoului central. Așezarea urbană se bucură de o poziție dominantă, prin amplasarea pe culmile și pantele unei creste stâncoase lungi și înguste.

Antananarivo a fost un oraș prosper, datorită politicii duse de regele Andrianjaka, care a și fondat orașul în 1625. Numele orașului însemna la acea vreme ”Orașul celor 1000”, 1000 fiind numărul soldaților care păzeau orașul. Mulți ani de-a rândul, Antananarivo a fost ținta hoților Hova, însă după ce orașul a început să fie protejat de gărzi, furturile au scăzut, iar numărul locuitorilor a crescut. În 1793, conducătorii erau din tribul Merina și vorbeau dialectul malgaș. Unul dintre aceștia, regele Radama I, a hotărât ca Antananarivo să devină capitala întregii insule, nu doar a unei părți a acesteia. În 1895, orașul a trecut sub dominație franceză, potrivit gotravel.ro.

Orașul are două catedrale (una anglicană și cealaltă romano-catolică) și multe biserici, o universitate (Universitatea din Madagascar), un colegiu rural (d’Ambatobe), un aeroport (Ivato Airport) și câteva atracții turistice (reprezentate în special de rezervații naturale de maimuțe, crocodili și alte animale specifice). Dintre obiectivele mai importante amintim: grădina zoologică Tsimbazaza, Palatul Andafiavaratra, Palatul Rova, Piața Independenței, Bulevardul Independenței cu magazinele sale și Piața Analakely.

Clima din Antananarivo este temperată. Există două sezoane: sezonul uscat sau arid și cel umed. Temperaturile în perioada umedă sunt de aproximativ 35°C (din septembrie până în aprilie), chiar dacă întâlnim ploi torențiale și circa 27°C în restul anului. Există și momente în care temperaturile scad la 16°C, dar aceasta se întâmplă îndeosebi în zonele montane.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)

Dincolo de muzică, pe care a abordat-o în diferite genuri — ușoară, pop, jazz, lăutărească—, este actriță, om de radio, om de televiziune. Vorbim despre și cu Monica Anghel, un artist cu multe valențe.

AGERPRES: Monica, te apropii de împlinirea a 30 de ani de carieră.
Monica Anghel: Exact.

AGERPRES: O carieră frumoasă, de succes, bogată în premii, bogată în șlagăre lansate, dar cred eu și bogată în amintiri.
Monica Anghel: Categoric, pentru că, până la urmă, cu asta rămânem, cu amintirile, și din fericire, cum spuneai și tu, anul viitor se împlinesc 30 de ani de carieră. Și eu consider că în acești 30 de ani am strâns foarte multe amintiri frumoase.

AGERPRES: Îți propun să facem o incursiune în timp, răsfoind albumul tău cu amintiri, să privim împreună fotografii din diferite etape artistice…
Monica Anghel: Abia aștept!

AGERPRES: … și am să te rog să ne împărtășești ce amintiri te leagă de fiecare moment surprins în aceste fotografii. De acord?
Monica Anghel: Sper să-mi aduc aminte toate momentele pentru că s-ar putea ca voi să aveți niște poze de care eu să nu-mi aduc aminte sau să nu țin minte contextul, dar sunt convinsă că și cu ajutorul tău o să-mi reîmprospătez memoria și cu siguranță vom putea povesti lucruri interesante și speciale.

AGERPRES: O să începem cu Festivalul de la Mamaia care a fost și pentru tine, dar și pentru alți artiști, o rampă de lansare. La Mamaia ai obținut premiul I la Interpretare chiar de la prima participare, cu o piesă compusă de Marius Țeicu…
Monica Anghel: Da, era o piesă deja lansată a lui Marius…

AGERPRES: ”Voi cânta pentru mileniul trei”.
Monica Anghel: Exact, pe care o cânta Angela Similea, eram fan și sunt în continuare, îmi admir toți colegii din breaslă și îi respect foarte mult pentru tot ceea ce au făcut în cariera lor profesională.

AGERPRES: Înainte de a-ți arăta prima fotografie te rog să-mi spui cum a fost la prima participare.
Monica Anghel: Eram foarte mică, aveam 14 ani și jumătate, am cântat această piesă a lui Marius Țeicu, ”Voi cânta pentru mileniul trei”, și trebuia să am și o piesă în primă audiție care era compusă de Ionel Tudor. Piesa se numea ”Te iubesc, te voi iubi”. N-am să uit niciodată că avea un text de dragoste, ”te iubesc, te voi iubi, ești viața mea, ești sufletul meu, nu pot trăi fără tine” și ultimul vers era ”țara mea”. (râde — n.r.) Și astăzi îmi iubesc țara foarte mult, sunt mândră că m-am născut în această țară, simt și conștientizez faptul că avem o țară absolut superbă, trebuie doar să avem mai multă grijă de ea.

AGERPRES: În anii următori, mai ales după ’90, ai participat la mai toate edițiile festivalului și de fiecare dată ai cucerit premii, dar la secțiunea Creație. Cum spuneam, mulți compozitori talentați ți-au încredințat piesele lor. Am pregătit o retrospectivă a participării tale la Mamaia. Prima fotografie e din ’92.
Monica Anghel: Ha, ha, vai de mine, ce mică eram… incredibil… asta e din ’92?

AGERPRES: Da, și în ’92 a fost o mare veselie pe scenă…
Monica Anghel: Fac o paranteză, văd aici în poză unghiile false, am avut o perioadă în care eram înnebunită să am unghiile lungi, dar mi se rupeau foarte repede. Și atunci mi-am pus unghi false. Acum dacă mi-ar spune cineva să-mi pun unghii false n-aș mai vrea, e foarte comod așa, cu unghiile scurte. Foarte frumoasă. Cred că sunteți singurii care au astfel de fotografii.

AGERPRES: Aici sunteți foarte mulți colegi pe scenă, și e o veselie la voi… Dan Bittman…
Monica Anghel: Oho…Elena Cârstea, Horia Moculescu, Silvia Dumitrescu…

AGERPRES: Mai avem, uite și Gabi…
Monica Anghel: Gabi Cotabiță, Tino Furtună, Adi Daminescu, recitalul asta există undeva pe youtube, l-am văzut la un moment dat. Nu mai știu ce cântam, dar ne leagă amintiri foarte frumoase. Ne aducem aminte cu mare plăcere. Sunt atâția ani în care am fost alături unii de alții și ne-am bucurat cu adevărat de acest dar pe care ni l-a oferit Dumnezeu.

AGERPRES: Tot Mamaia, ’94.
Monica Anghel: Asta e un pic mai recentă, să zicem, cântam ”Dau viața mea pentru o iubire” la secțiunea Șlagăre și atunci am câștigat cu această piesă compusă de Marius Țeicu, pe versurile lui Eugen Rotaru, marele premiu, trofeul. Și tot în acel an am avut și primul meu recital la Mamaia. Până atunci nu mai avusesem, atunci a fost extraordinar de frumos, am cântat și piese de-ale mele dar și coveruri celebre — ”My Way”, ”Feelings”, ”New York, New York” și publicul era extraordinar de încântat.

AGERPRES: Din anul următor, din ’95, avem multe fotografii.
Monica Anghel: Ăsta este anul în care am participat la Creație cu piesa lui Cornel Fugaru, pe versurile Mirelei Fugaru, piesa ”Spune-mi”, cu care am obținut 11 trofee internaționale. Peste tot prin lume pe unde am fost împreună am obținut acest suprem premiu.

AGERPRES: Tot atunci ai cântat cu Vlăduț Fugaru, băiețelul lor.
Monica Anghel: Bine, acum nu mai e băiețel, e bărbat. Aici se și vede Vlăduț. A fost tot un recital, Vlad a fost extraordinar de vesel, de fapt se și vede în poza asta, vesel, drăguț și talentat.

AGERPRES: Aici ești cu Silvia Dumitrescu.
Monica Anghel: Da, mă gândeam ce cântam, cred că era o piesă pe care cântau împreună Barbra Streisand și Donna Summer. Foarte frumoase amintiri.

AGERPRES: Tot la Mamaia…
Monica Anghel: Aici erau fetele din cor… Vai, ce amintiri, chiar foarte frumoase. Încă o dată subliniez, sunteți singurii care au pozele astea…

AGERPRES: Tocmai pentru că le avem vrem să facem o bucurie celor care apar în ele, prin aceste interviuri.
Monica Anghel: Chiar reușiți!

AGERPRES: Ai coborât la un moment dat în public.
Monica Anghel: Da, mi-a plăcut întotdeauna să cobor în public la concerte, pentru că simțeam mai bine suflul, energia publicului, eu le transmiteam un fel de emoție, iar ei îmi transmiteau o energie fantastică, dragostea publicului așa se manifestă, simți bucurie venind din partea lor.

AGERPRES: Aici erați mai mulți artiști pe scenă, undeva e și Eugen Mihăescu…
Monica Anghel: Da, eram cu Krypton și cu corul cu care am cântat la acel recital.

AGERPRES: Tot ’95, dar altă ținută.
Monica Anghel: Aaa, dar asta nu mai știu… Probabil că a fost din seara galei. Întotdeauna când am fost la festivaluri mi-am ales ținute pentru dimineață, pentru după amiază, pentru seară, pentru ziua întâi, ziua a doua, gală și așa mai departe.

AGERPRES: Și din câte știu o mână de ajutor îți dădea mama…
Monica Anghel: Mama întotdeauna mi-a dat și îmi dă în continuare, eu din fericire fac parte dintr-o familie de artiști. Bunicul meu a fost sculptor și profesor de sculptură la marele voievod Mihai, l-a avut la un moment dat elev și pe Majestatea Sa Regele Mihai, avem și o poza acasă, tatăl meu este sculptor, a învățat această meserie de la bunicul meu, iar mama este designer vestimentar. Deci nu mi-a dat doar o mană de ajutor la ținutele de scenă, chiar le-a creat și mi le creează în continuare.

AGERPRES: Tot Mamaia, tot ’95.
Monica Anghel: Da, după zâmbet eram mulțumită, ceea ce e un lucru bun.

AGERPRES: Și erai și foarte bronzată.
Monica Anghel: Eram, deși nu stăteam la plajă, pentru că eram foarte atentă cu tot ce fac în perioada concursului. De fiecare dată când am fost într-un concurs parcă eram un sportiv în cantonament. Nu stăteam seara târziu, terminam repetițiile, mă duceam la hotel, poate mai stăteam o jumătate de oră-o oră de vorbă afară, în fața hotelului, cu Ion Cristinoiu, cu Bebe (Cornel — n.r.) Fugaru, cu Mirela, cu Paul Enigărescu, cu Sanda Cepraga. Dar relaxat, plăcut, nu în gălăgie, când te duci într-un spațiu gălăgios nu faci altceva decât să-ți strici corzile vocale. Aveam mare grijă de lucrul acesta, mai ales că întotdeauna când am ajuns la mare am fost ușor răgușită, am avut un soi de răceală, era schimbarea de aer, umezeală. Am fost foarte atentă cu lucrurile astea.


AGERPRES: În ’96, tot Mamaia, alături de Mihaela Mihai.
Monica Anghel: A fost un recital… ia uite, ce frumos! Sunt unele fotografii pe care stau așa, să le savurez, retrăiesc momentele. Iar Mihaela arată senzațional, are niște picioare absolut superbe. Și stilul ei vestimentar îmi place foarte mult.

AGERPRES: Aici ești cu Gabi Cotabiță.
Monica Anghel: Cu Piso, așa îi spun eu. E un bun prieten, îmi este foarte drag, ne leagă foarte multe amintiri și sunt convinsă că or să le mai lege, pentru că este din ce în ce mai bine Gabi, asta înseamnă că Dumnezeu a vrut ca el să-și continue misiunea de artist pe acest pământ. Avem nevoie de el, îl iubim foarte tare, el știe lucrul acesta. Aici nu știu ce făceam, cântam, dansam..


AGERPRES: Asta este din ’96, de la festivitatea de premiere, ești lângă Ionel Tudor…
Monica Anghel: Da, și Paul Enigărescu, el este cel care ține trofeul, Ionel era foarte tânăr, eu arăt mai bine acum decât atunci (râde — n.r.) sau nu știu, asta e părerea mea… dar nu cred că mă înșel.

AGERPRES: Între aceste etape ale festivalului de la Mamaia, în ’95 ai lansat primul tău album.
Monica Anghel: Într-adevăr, ”Dau viața mea pentru o iubire”. Eu n-am scos albume pe bandă rulantă…

AGERPRES: Dar ai scos șlagăre pe bandă rulantă.
Monica Anghel: Da, toate piesele care au fost incluse pe albumele acestea sunt piese pe care le poate cânta oricine fără orchestră. Dacă poți să cânți un cântec fără orchestră și sună bine, înseamnă că acela se poate numi șlagăr. Aici eram alături de Adrian Ștefănescu, el m-a ajutat foarte mult în producerea acestor albume. M-am întâlnit cu el de Revelion, are aproape 80 de ani și arată aproape la fel ca în poza aceasta. Este extraordinar de puternic, are un spirit tânăr și asta îl face să arate probabil atât de bine. Iar aici eram împreună cu directorul magazinului Muzica.

AGERPRES: Lansările, la acea vreme, acolo se făceau, la Muzica.
Monica Anghel: Da, acolo, și într-un fel era bine, era spațiu destinat, acum sunt prea non conformiste… mie îmi plăcea spațiul de acolo, de la Muzica.

AGERPRES: Erați ca acasă acolo, aveați și albumele…
Monica Anghel: Exact, era frumos. Nu că acum nu ar fi, dar e diferit, mi se pare că totul acum e comercial, ar trebui să ne gândim la lucrurile valoroase și să păstrăm, să reținem momentele importante din istoria muzicii pop, de exemplu. Pentru că toate pleacă de undeva, și fără istorie nimic nu poate să existe.

AGERPRES: Ai 11 trofee muzicale cucerite la festivaluri internaționale foarte prestigioase, printre ele și Cerbul de aur, festivalul de la Brașov. Avem fotografii și de la participările tale la Cerb. Aici cred că este prima ta participare la Cerbul de aur, în ’93.
Monica Anghel: Când eram mică mititică, ca o floricică (râde — n.r.).

AGERPRES: Un an mai târziu, în ’94.
Monica Anghel: A, da, aici era la recital, înaintea concertului lui Ray Charles, care a aflat despre România și despre Cerbul de aur de la mine. În același an, când ne-am întâlnit la un concert al lui Ray Charles pe care l-a avut în Germania, în Baden-Baden. M-a întrebat de unde sunt, i-am spus că din România, i-am spus că avem un festival foarte frumos, au primit invitația la festival, li s-a trimis o lista de artiști care ar putea să cânte în deschidere. Eu nu eram pe acea listă, dar managerul lui a cerut ca eu să fiu cea care va cânta în deschiderea concertului lui.

AGERPRES: Tot în ’94, dar nu pe scenă…
Monica Anghel: Uite-l și pe George Stanca, era nelipsit George. Eram puțin cam obosită sau mi se pare? (râde — n.r.)

AGERPRES: Și ajungem la 1996, tu pe scenă.
Monica Anghel: Asta-i de la repetiții probabil.

AGERPRES: Se poate. Aici ești cu Adi Daminescu.
Monica Anghel: Da, sigur era de la repetiții, nu-mi recunosc ținuta de scenă și cu siguranță nici Adi n-ar fi apărut în maieu. În timpul zilei era foarte cald iar seara era foarte frig. Probabil de-asta eram îmbrăcați destul de lejer.

AGERPRES: Aici sunt fotografiile de la decernarea trofeului, ești alături de Anton Șuteu.
Monica Anghel: De Toni, da, Dumnezeu să-l odihnească. În fotografia asta se vede cât de emoționat era și el.

AGERPRES: Iar în fotografia asta se vede cât de emoționată erai tu…
Monica Anghel: Da, am plâns teribil de tare…

AGERPRES: Se vede, ai ochii în lacrimi.
Monica Anghel: Și cu rimelul curs… (râde — n.r.). Dar nu mai conta, era perfect. Mi-am asumat o responsabilitate foarte mare în momentul în care am participat la Cerb, pentru că eram deja cunoscută. Sigur, trebuie să fii nebun să crezi că toată lumea te iubește, că toată lumea îți vrea binele și toată lumea e alături de tine. Știam clar că sunt și oameni care sunt împotriva mea și eram conștientă că abia așteptau să iau locul I, și chiar dacă luam locul I tot n-ar fi fost bine. Atunci am plecat de acasă croită pe drumul acesta, că trebuie să câștig trofeul la Cerb. Așa am fost de altfel la toate festivalurile pe care le-am câștigat. Poate doar așa am și reușit să le câștig pe toate. Pentru că este o încărcătură emoțională foarte mare, un consum extraordinar de mare, n-am să uit niciodată că în ’96, la Cerb, când s-au deschis porțile, am avut senzația că am paralizat și că n-am să mă pot mișca din locul acela, că n-am să pot să merg, darămite să cânt. Dar Dumnezeu m-a încremenit pentru câteva secunde și m-a făcut să-mi concentrez energia pentru a putea cânta impecabil.

AGERPRES: Adică un artist de valoarea ta încă are emoții când urcă pe scenă?
Monica Anghel: Da. Și emoțiile sunt din ce în ce mai mari. Atunci când ești foarte tânăr ți se pare un soi de joacă, dar cu cât trece timpul, cu atât conștientizezi responsabilitatea actului artistic. Cel puțin așa sunt eu construită. Sigur că faci cu pasiune, faci cu plăcere această profesie, dar nu ai voie să greșești, nu ai voie s-o faci oricum. Trebuie să fii impecabil în permanență. Și mai am o nebunie, vreau să mă aud cântând ca atunci când ascult un CD. Vocea trebuie să sune la fel de clar, la fel de curat, pentru că de-asta vin oamenii la un concert. Nu să cânte CD-ul bine și tu să cânți fals. Nu știu, dacă ai, Doamne ferește, ceva, anulezi concertul.

AGERPRES: Îmi amintesc un interviu al tău în care spuneai că erai invitată la un eveniment și erai foarte bolnavă. Ai rămas fără voce și ai vrut să nu te duci. Dar pentru că oamenii te așteptau și atât de mult și-au dorit să vii, te-ai pus pe picioare și ai cântat.
Monica Anghel: La Timișoara era. Nu, nu m-am pus pe picioare, m-am dus acolo îngrozitor de greu, dar înainte să ies și să cânt, a fost salvarea, mi-a făcut perfuzii. Sigur, n-am putut să cânt o oră, am cântat 6 piese, dar nu pot spune cât de fericiți erau oamenii că m-am dus acolo, că m-au văzut și că în starea în care eram am cântat live, cum cânt de fiecare dată, cât de emoționați au fost și cât de fericiți. Mi-am dat seama că oamenii apreciază lucrurile astea.

AGERPRES: Și că ești un artist foarte iubit.
Monica Anghel: Da, din fericire încă mai sunt.

AGERPRES: Și vei mai fi…
Monica Anghel: Doamne ajută, cât o vrea Dumnezeu.

AGERPRES: Tot la Cerbul de aur, un an mai târziu după câștigarea trofeului, în ’97.
Monica Anghel: Nu mai știu ce era cu ținuta asta, dacă nu mă înșel mi-a făcut-o Catinca Roman. A fost un recital, uite, era și Silvia, și Ștefan… parcă. Nu mai văd bine, că n-am ochelarii… (râde — n.r.)

AGERPRES: Rămânând tot la Cerbul de aur, sărim câțiva ani mai târziu, mai precis în 2008, când ați fost un grup mai mare de artiști care ați susținut recitaluri, avem o poză cu tine la conferința de presă, aici o fotografie cu voi, toți cei care erați în recital. Paula Seling, Nico, Angela Similea…
Monica Anghel: Luminița (Anghel — n.r.), Laurențiu Cazan, Gabi Cotabiță, Marcel Pavel și Nicola. Am avut un recital și au fost și Iris și Direcția 5.


AGERPRES: ”Recitalul vedetelor” s-a numit…
Monica Anghel: Da, da, a fost un recital foarte frumos.

AGERPRES: Aici ești cu Gabi Cotabiță pe scenă.
Monica Anghel: Da, cântam amândoi piesa ”Spune-mi”.

AGERPRES: Dar tu ai și o piesă pe care o cânți în duet cu Gabi.
Monica Anghel: Este o piesă compusă de Dan Iagnov, ”Continent pierdut”, o piesă absolut superbă, textul este scris de Andreea Andrei, e o piesă de film, nu e o piesă comercială.

AGERPRES: Vorbind despre duete, ai mai realizat niște duete cu Ștefan Iordache, cu Cornel — Aurelian Temișan—, dar cel mai cunoscut partener al tău de dialog muzical rămâne Marcel Pavel, cu care ai participat în 2002 la ediția de la Tallin a concursului Eurovision. Avem o fotografie cu tine și cu Marcel într-un concert la Ateneul Român. 
Monica Anghel: Eram la un concert de Crăciun…

AGERPRES: Te rog să ne spui câte ceva despre colaborările cu fiecare artist de care am amintit.
Monica Anghel: Am să încep cu Gabi, care este un tip extraordinar de sensibil. Se fac foarte multe glume pe seama faptului că el transpiră foarte mult. Dar transpiră pentru că este extrem de emotiv. Nu știu câtă lume știe că al nostru prieten Gabi este emotiv, dar noi și când mergeam într-un studio tv și aveam de făcut un playback Gabi avea palmele transpirate și îi tremurau mâinile de emoție. Și nu întâmplător suntem prieteni. Gabi, după mama mea, este cel mai mare critic al meu, întotdeauna când am vrut o părere sinceră. Dar Gabi are și un anume stil de a pune problema și spune lucrurile foarte tranșant, dar totodată foarte elegant, ceea ce e foarte frumos. E un om special Gabi și deși nu suntem genul acela de prieteni care să ne vedem sau să vorbim des, atunci când ne vedem știm clar din priviri că suntem în continuare la fel de buni prieteni. Și sunt lucruri care ne leagă, categoric.

AGERPRES: Ștefan Iordache…
Monica Anghel: O, cu Ștefan Iordache am avut o experiență cu totul specială. L-am cunoscut mai bine în casă la Ionel Tudor. Și eram foarte necăjită, la un moment dat scria presa nu știu ce aberații despre mine și m-am dus destul de supărată. M-a văzut necăjită, m-a întrebat ce am, i-am spus și mi-a zis: ”Hai, măi Monica, nu mai băga în seamă toate lucrurile astea, important este că se vorbește despre tine, înseamnă că reprezinți ceva”. Și după aceea, în studio, piesele pe care le-am cântat împreună, acea perioadă, acel timp pe care l-am petrecut împreună a fost ca un basm. Era genul de om care te făcea realmente să te îndrăgostești de el în prima clipă după ce l-ai cunoscut. Era atât de cald și atât de prietenos și generos în sentimente, în trăiri, în gânduri, în tot. Extraordinar. Iar lucrurile pe care le-am făcut împreună erau ca o comunicare între două suflete.

AGERPRES: Piesele la care ai colaborat cu Ștefan Iordache erau compuse tot de Dan Iagnov?
Monica Anghel: Da, Dan avea un parfum anume, știa să compună într-un fel anume piesele. Sunt piese de stare, de atmosferă, foarte sensibile, asculți piesa, închizi ochii și-ți trec prin minte tot soiul de imagini pe care le-ai trăit sau își creezi tu imaginile tale. Sunt lucruri foarte frumoase și speciale pe care ți le dă muzica.

AGERPRES: Aurelian Temișan, alt colaborator muzical de-al tău…
Monica Anghel: Cu Cornel (Aurelian Temișan — n.r.) am făcut o piesă scrisă de Dragoș Docan. O piesă foarte frumoasă, ”Uită-te în ochii lor” se numește, o piesă pe care am cântat-o pentru copiii din orfelinate. Foarte sensibilă și chiar am ascultat-o acum vreo lună împreună cu mama și mi-am dat seama cât de actuală este piesa. Și ca stare, și ca sound, și ca mesaj, tot ce se întâmplă.

AGERPRES: Și am ajuns la Marcel Pavel.
Monica Anghel: Cu Marcel la fel. Mă leagă de Marcel o prietenie veche, de 30 de ani, ne știm de când eram foarte tineri, copii, am crescut frumos împreună. Ne-am dezvoltat armonios și am păstrat această relație de prietenie și această colaborare foarte frumoasă. Eu îl apreciez foarte mult pe Marcel, are o voce speciala, puternică, are o personalitate a timbrului. Sunt foarte bucuroasă pentru el și am fost mândră pentru el în momentul în care s-a hotărât să urmeze Conservatorul și nu numai că l-a urmat, dar un om cu responsabilități, cu familie, cu griji, ca fiecare dintre noi, să reușească să facă o facultate cum este Conservatorul și să termine cu nota 10 mi se pare un lucru extraordinar. Și-a dorit să facă acest lucru atât de mult încât este de apreciat.

AGERPRES: Trebuie să mai spunem că participarea la Eurovision împreună cu Marcel nu a fost prima, tu ai mai concurat la Eurovision cu o piesă compusă de Cornel Fugaru împreună cu formația lui, cu Sincron.
Monica Anghel: Nu, nu cu Sincron, era doar o piesă compusă de el.

AGERPRES: Știu că ai avut o relație deosebită — și profesională, și de prietenie — nu doar cu Bebe Fugaru, și cu Mirela, cu familia lui. Cum era colaborarea cu el? Ați colaborat foarte mult…
Monica Anghel: Am colaborat într-adevăr foarte mult și am fost plecați împreună la atâtea festivaluri. Bebe era un tip foarte vesel, foarte deschis și tot timpul când mergeam la ei Mirela pregătea ceva de mâncare, și Bebe îmi spunea ”Hai, vino să-ți pun nu știu ce piesă” sau ”Hai să vedem un concert împreună”. ”Hai, mai tată, mai treci și tu pe la noi, tatiți, să mai stăm de vorbă, să mai ascultăm muzică, să ascultăm concerte”. La toate petrecerile la care am fost în casa lor Bebe era cel mai mare dansator. Nu exista femeie care să nu fie dansată de Bebe. Mirela pregătea absolut toată mâncarea delicioasă, e o gospodină desăvârșită, știa să facă din nimic niște lucruri de întrebam ”cum le-ai făcut?”. Am fost foarte apropiați, Mirela și Bebe de altfel au fost nașii mei din prima căsătorie. Dar nu de asta am devenit prieteni, ci pentru că așa a fost să fie. Mi-aduc aminte că aveam 15 ani și m-a sunat Bebe, mi-a spus să mă duc pe la ei și atunci am cântat niște piese de pe coloana sonoră a filmului ”Liceeni rock’n’roll”. Pe Ștefan Bănică îl cunoșteam de mai înainte, au fost lucruri frumoase pe care le-am făcut împreună.

AGERPRES: De multe ori oamenii v-au confundat. Alteori spuneau că ați fi rude, pentru că aveți același nume de familie. V-am văzut de câteva ori împreună și senzația mea a fost nu doar de colegialitate, ci chiar de prietenie. Recent într-un interviu Luminița spunea ”doar eu și prietena mea bună Monica Anghel ne recunoaștem vârsta la televizor”. Avem o poză cu tine și cu Luminița Anghel pe care chiar tu o numești uneori ”sora mea”.
Monica Anghel: Da, așa ne spunem, ”surioară”.

AGERPRES: Cum percepi aceste confuzii legate de nume? Te amuză?
Monica Anghel: Da, și pe mine și pe Luminița ne amuză. Ei de multe ori i se spune Monica, mie mi se spune Luminița, dar nici nu mai încercăm să corectăm lucrul acesta (râde — n.r.). Ne-am asumat acest lucru, cum spunea ea că ne asumăm și vârsta la televizor și nefiind niciun grad de rudenie, suntem foarte bune prietene. În general, ne înțelegem bine noi între noi, colegii de breaslă, așa mi se pare firesc.


AGERPRES: Am observat asta și e chiar de admirat. Cel puțin la generația voastră, cei mai tineri nu sunt chiar așa.
Monica Anghel: Eei, sunt și ei mai tineri, când or să mai crească or să fie mai înțelegători unii cu alții, n-or să mai fie atât de…


AGERPRES: Vulcanici…
Monica Anghel: Da, să tragă cu dinții…


AGERPRES: Tu ești absolventă de teatru, deci actriță cu diplomă. Marius Țeicu spunea în interviul din același ciclu pe care l-am făcut cu el — Albumul cu amintiri — uitându-se la o fotografie în care erai alături de el, că ești, dincolo de talent, o persoană foarte studioasă. Ești de acord cu domnul profesor?
Monica Anghel: Da, sunt de acord, pentru că așa trebuie să fii dacă vrei să faci ceva în viață, un om foarte studios. Repetiția este mama învățăturii. Sigur, spui că ești talentat. Dar talentul ăsta trebuie susținut și de foarte multă muncă, pentru că la un moment dat talentul se pierde pe parcurs, dacă nu-l întreții, nu-l șlefuiești, dacă nu-l îmbraci corespunzător.

AGERPRES: Talentul tău de actriță s-a confirmat și prin colaborarea cu grupul Divertis, care ți-a adus un plus de simpatie din partea publicului, din acest punct de vedere. Nu e greu de presupus de ce te-ai alăturat acestui grup știind că tu ai un simț al umorului cu totul aparte. Te rog să ne povestești despre colaborarea cu grupul Divertis, întâmplări haioase, amintiri drăguțe…
Monica Anghel: A fost o colaborare foarte frumoasă, care a durat foarte mulți ani, mi-aduc aminte că i-am cunoscut pe toți din grup când am plecat într-un turneu în America împreună cu ei. Îl știam pe Gyuri Pascu foarte bine, cu care eram foarte bună prietenă, și pe Cătălin Mireuță, dar colaborarea mea cu ei a început după ce am fost în America. Eram singura femeie din grup și văzând ei că rezist la toate glumele pe care le făceau cu mine și nu numai că rezistam, dar le și răspundeam…

AGERPRES: Le dădeai și replici…
Monica Anghel: Exact, le-a plăcut foarte mult tuturor acest stil al meu. Mai mult, în acea deplasare pe care am avut-o în America, Toni Grecu m-a întrebat la un moment dat: ”Auzi, dar tu de ce nu faci teatru?” I-am zis: ”Nu știu” (râde — n.r.). Datorită lui l-am cunoscut pe domnul Gelu Colceag cu care m-am pregătit și ulterior i-am fost și studentă domnului Colceag în facultate. Deci iată că până la urmă nimic nu e întâmplător, sunt oameni potriviți în viața fiecăruia dintre noi și oameni care într-un fel sau altul ne ghidează viața.

AGERPRES: Pe lângă emisiunile tv despre care vorbeam, cu Divertis, tu ai jucat și pe scena teatrului. Te-am văzut în ”O noapte furtunoasă”. Avem o fotografie de la repetițiile pentru piesa ”Derby”, în regia lui Hausvater, unde Gyuri ți-a fost coleg de distribuție. Aici, erați o echipă îmbrăcată în albastru…
Monica Anghel: Și una în roșu, da. Eu eram în echipa albastră și Gyuri era în echipa roșie. Foarte interesant spectacolul acesta de la Sibiu. Și mai interesant a fost că am făcut naveta cu Gyuri un an la Sibiu, chiar m-a sunat acum câtva timp domnul Constantin Chiriac, directorul Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu și m-a întrebat dacă aș vrea să reluăm acest spectacol. I-am spus ”dragul meu, mi-ar face mare plăcere, dar să mai fac naveta nu cred că aș mai putea”. Mai ales acum, când vreau să am cât mai mult timp pentru fiul meu.

AGERPRES: Cum te simți ca artist când joci pe scenă, ce e diferit în a fi pe scenă și a cânta, a fi pe scenă și a juca într-o piesă de teatru?
Monica Anghel: Este diferit pentru că atunci când ești pe scenă și cânți, în 3 minute, 4, 5 maximum, că mai mult n-are cum să dureze o piesă, în acele minute trebuie să faci un spectacol de teatru de două ore. Asta este diferența, asta se întâmplă în muzică. În teatru ești pe scenă, ai mai mult timp și poți să dai frâu liber stărilor, poți să intri în anumite stări, primești, prelucrezi, optezi, acționezi, asta se poate desfășura pe o perioadă mai lungă până ajungi la momentul pe care ți-l dorești.

AGERPRES: Mai devreme vorbeam despre premii, avem o fotografie de la gala premiilor VIP unde ești alături de alt bun prieten de-al tău — Mădălin Voicu.
Monica Anghel: A, (râde — n.r.) nu știam cine e, mă tot uitam… Mădălin e un tip extraordinar de vesel, de haios, e un om care știe muzică, să nu uităm că Mădălin a fost profesor la Conservatorul din Izmir, e un tip foarte direct, asta mi-a plăcut întotdeauna la el și l-am apreciat pentru naturalețea lui, pentru sinceritate, pentru bucuria de a trăi. Îmi place foarte mult Mădălin și-l apreciez.

AGERPRES: Și el pe tine, se vede în momentele în care vă întâlniți la diferite evenimente.
Monica Anghel: Ne-am întâlnit destul de rar în ultima vreme, dar mai vorbim la telefon.

AGERPRES: Ai făcut la un moment dat o pauză în activitatea artistică pentru că te-ai dedicat cu totul băiețelului tău. Avem o fotografie cu tine și cu el. Cum este Aviv? Cântă? Îți moștenește talentul muzical?
Monica Anghel: Nu știu, toată lumea mă întreabă dacă el cântă, nu-mi dau seama, îi place când îi cânt eu. Dar dacă el are înclinații spre acest domeniu, asta nu știu. Timpul le va decide pe toate.

AGERPRES: Aici sunteți amândoi într-o emisiune tv.
Monica Anghel: Eram la emisiunea ”Te cunosc de undeva” și a venit cu mine odată, a stat câteva ore și pentru că era foarte obosit l-am trimis acasă. E un copil foarte vesel și mi-a împlinit viața. Am câștigat 11 trofee internaționale, l-am cunoscut pe Ray Charles, am jucat în piese de teatru, am făcut radio 7 ani, am foarte multe realizări profesionale. Dar în momentul în care l-am născut pe Aviv am început să plâng și mi-am dat seama că de fapt el e cea mai mare realizare a mea și că până la el n-am făcut mai nimic. Serios, el este cea mai mare împlinire a mea și este sensul vieții mele din momentul în care mi l-a dat Dumnezeu.

AGERPRES: Și sigur că-ți faci programul în așa fel încât să fii cât mai mult cu el.
Monica Anghel: Exact, îmi fac programul în așa fel încât să pot să petrec timp cu el pentru că așa e normal.

AGERPRES: Revenind la activitatea ta muzicală, poate că una dintre colaborările la care nu multă lume s-ar fi așteptat este cea cu Mahala Rai Banda cu care ai înregistrat albumul ”Lacrimă de jar”. Cânți muzică lăutărească pe acest album, sau ceva de genul acesta, nici nu putem s-o definim foarte bine…
Monica Anghel: Da… e un fel de muzică lăutărească..

AGERPRES: Cum a fost experiența asta pentru tine?
Monica Anghel: Eu i-am cunoscut pe oamenii aceștia la una dintre filmările cu Divertis. prin Dan Păduraru, care era producătorul de atunci. Mi s-a părut foarte interesant ceea ce fac și Dan a venit cu această idee: ”De ce nu faceți un proiect împreună?”. Am zis că ar fi interesant. Am luat câteva piese cunoscute, cum ar fi ”Piatra piatră”, de exemplu, care este o piesă românească foarte veche și care mie îmi place extraordinar de mult, e foarte dramatică. Am luat și câteva piese din repertoriul lor, mi-a scris maestrul Temistocle Popa niște piese pe acel album, Ionel Tudor mi-a scris și el niște piese, Andreea Andrei mi-a făcut versurile, la piesele pe care le avea Mahala Rai Banda mi-a refăcut Andreea Andrei textele și așa a ieșit acest proiect care e foarte interesant. Sigur, la prima mână e muzică lăutărească. Dar cine stă să asculte mai atent o să audă lucruri interesante.

AGERPRES: Da, e un gen mai greu de definit, e un mix de genuri.
Monica Anghel: E un mix. Tot acest proiect l-am făcut împreună cu Ionel Tudor, domnul Aurel Ioniță, care este șeful orchestrei, venea și stătea de vorbă cu Ionel și îi arăta ce a făcut, Ionel zicea ”aici e bine, aici hai să mai schimbăm”, și așa a ieșit acest album care mie îmi place foarte mult. Dacă nu mi-ar fi plăcut nu l-aș fi făcut. Iar muzica lăutărească autentică este foarte frumoasă. Nu știu de ce unii oameni spun muzică lăutărească și au senzația că-i ceva urât sau ceva dezagreabil, habar n-am. Dar muzica lăutărească autentică este o muzică foarte frumoasă. Și să nu uităm că aceia care cântă muzică lăutărească autentică sunt niște instrumentiști extraordinari.

AGERPRES: Să ne amintim de Barbu Lăutaru, de Fănică Luca…
Monica Anghel: Exact, și câți și mai câți. Cum spuneam la început, nu poți să trăiești ca și cum de azi a început pământul și nici nu inventăm mersul pe jos.

AGERPRES: Un aspect mai puțin cunoscut este implicarea ta constantă în foarte multe activități caritabile. Te-am văzut de foarte multe ori la evenimentele Crucii Roșii Române, ai fost desemnată ambasador al Serviciului unic de urgență 112, avem și o fotografie de la crosul ”Inimi pentru inimi” din 2004. Ce te-a impulsionat să te alături acestor cauze umanitare?
Monica Anghel: În primul rând pentru că sunt persoană publică. A fi persoană publică automat înseamnă a fi un lider de opinie. Dacă tu, ca persoană publică, nu te implici în astfel de acțiuni, atunci ce pretenții ai ca oameni care n-au treabă în spațiul public să se implice? Ăsta cred că este rolul nostru, să dăm un exemplu, să le spunem oamenilor într-un fel sau altul, acesta poate fi un mesaj subliminal, că e bine să fii alături în astfel de situații, pentru astfel de cauze. Ăsta este unul dintre rolurile noastre.

AGERPRES: Cu alte cuvinte îți asociezi imaginea pentru că ești o persoană credibilă.
Monica Anghel: Categoric, nu am fost implicată niciodată în scandaluri, sunt o persoană curată, echilibrată, ca foarte mulți români de altfel, și noi trebuie să facem ceva pentru a putea susține și astfel de lucruri.

AGERPRES: Vorbind despre evenimentele umanitare, te-am văzut de foarte multe ori implicată în proiecte care cu precădere vizau copiii.
Monica Anghel: Da, și nu numai. De exemplu, am avut câțiva ani în care am mers înainte de Crăciun la Spitalul de urgență ”Bagdasar-Arseni” și cântam în holul spitalului pentru bolnavii care nu puteau merge acasă de sărbători. N-am să uit niciodată că această serie de concerte anuale a început la etajul 9 al spitalului, domnul doctor (Florin Eduard — n.r.) Exergian m-a invitat prima dată și tot dânsul s-a ocupat după aceea în fiecare an de aceste spectacole. Aveam negativele pe vremea aceea pe o casetă audio și dânsul a venit cu un casetofon de acasă și am cântat fără microfon, fără nimic. Așa se construiesc lucrurile, la început cu ce ai, apoi ușor-ușor. Au aflat că se întâmplă astfel de lucruri bune și frumoase pentru bolnavii de acolo și au mai venit, încă un artist, încă unul, la un moment dat am avut și scenă, cu lumini, cu sunet, tot ce trebuia pentru sonorizare, acolo în holul Spitalului ”Bagdasar-Arseni” .

AGERPRES: Spuneai într-un interviu că este un drum lung și dificil pe care trebuie să-l parcurgi pentru a ajunge artist. Cât de lung și cât de dificil a fost pentru tine acest drum?
Monica Anghel: Este!

AGERPRES: Tu acum ești un artist.
Monica Anghel: Da, dar dacă vrei să te menții la acel nivel munca este constantă. Trebuie să ai un regim de sportiv. Nu știu dacă un sportiv face 8 ore de antrenament pe zi, dar un cântăreț trebuie să facă. Repetiții, vocalize, tot ce implică povestea asta.

AGERPRES: Ce ai acum în plan să faci, în ce ești angrenată în momentul de față din punct de vedere artistic?
Monica Anghel: Nu am nimic în plan, nu pot să spun că în viață am avut planuri, am știut doar că eu trebuie să fiu pregătită în orice moment și lucrurile au venit către mine. Proiectele au venit către mine, niciodată nu m-am dus să trag de cineva. Dacă a fost să se întâmple ceva s-a întâmplat. Dacă nu, nu-i nicio problemă. Asta-i frumusețea vieții, să nu știi ce ți se întâmplă mâine și să nu-ți faci planuri, că uneori îți ies, alteori nu, nu-i ok. Trebuie să știi că ești tot timpul pregătit și că poți oricând să răspunzi afirmativ unei invitații. Mie îmi place să trăiesc relaxat, în armonie și în pace în primul rând cu mine și după aceea cu toți cei din jurul meu. E simplu.

AGERPRES: Da, e simplu, dar nu toți pot proceda ca tine, alții vor să planifice totul la minut, la secundă.
Monica Anghel: Când am un proiect în derulare mi-l organizez, dar după ce l-am încheiat, nu sunt genul care să mă duc să caut proiecte. Dacă sunt proiecte pentru mine, vor veni către mine cu siguranță.

AGERPRES: Spuneai că îți place albumul nostru. Pentru că a fost recent ziua ta ți-l dăruim și îți dăruim și un buchet de flori cu întârziere, îți spunem La mulți ani și îți mulțumesc că ai găsit răgazul să ajungi la noi.
Monica Anghel: Am promis și eu mă țin de cuvânt.

AGERPRES: Îți doresc succes în tot ceea ce faci și ce vei face.
Monica Anghel: Doamne ajută, mulțumesc din suflet, mi-a făcut plăcere să stăm azi împreună și să depănăm amintiri, mulțumesc mult pentru aceste imagini pe care nu le aveam și-mi lipseau, mulțumesc că m-ați făcut să-mi aduc aminte de oameni dragi, de momente frumoase din viața mea și de o parte din viața mea de până acum. Mulțumesc mult.

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactori arhivă foto: Mihaela Tufega, Elena Bălan, editor: Horia Plugaru)

Chitu entered directly the round of 16, where she beat Israeli Roni Schwartz; then she left behind Italian Odette Giuffrida in the quarterfinal and German Mareen Kraeh in the semifinal.

The judo competition in Baku also stands as European Championships this year, after the spring competition scheduled in Glasgow has been cancelled.
For Andreea Chitu, it was the second European gold, after the medal in Chelyabinsk (Russia) in 2012. She also won silver in the 2013 European Championships in Budapest and bronze last year in Montpellier (France). Her World Championships record also includes one silver medal in Chelyabinsk in 2014 and one bronze in Paris, in 2011.

Romania’s record in the Baku games now stands at ten medals — two gold, four silver and four bronze. AGERPRES

Foto: (c) The Smurfs / Facebook

Ziua internațională a ștrumfilor celebrează ziua de naștere a creatorului ștrumfilor, Peyo — pseudonimul desenatorului belgian Pierre Culliford, născut la 25 iunie 1928. “Columbia Pictures” și “Sony Pictures Animation” organizează evenimente aniversare în toată lumea.

Povestea ștrumfilor, imaginată de același Peyo, a debutat în 1958, odată cu crearea unor cărți de benzi desenate, care au fost ulterior transpuse atât pe marele, cât și pe micul ecran. De-a lungul anilor, micile creaturi albastre au trecut dincolo de paginile cărților sau de marile și micile ecrane. Ele au inspirat numeroase discuri și CD-uri care s-au vândut în milioane de exemplare, întregi colecții de figurine și jucării și numeroase alte produse. În total, peste 3.000 de produse derivate au fost create pe baza ștrumfilor, iar firme și companii renumite și-au transmis mesajele publicitare cu ajutorul ștrumfilor.

Potrivit oficialilor Guinness, în 2011, aproape 5.000 de oameni au marcat evenimentul în peste 12 țări, de două ori mai mult decât oamenii care au stabilit recordul precedent din luna iunie 2009, în Țara Galilor, când 2.510 persoane s-au deghizat în ștrumfi. La 3 august 2011, a fost lansat filmul ‘The Smurfs’ 3D. Lungmetrajul îmbină animația computerizată cu jocul actoricesc și îi are în rolurile ștrumfilor pe Jonathan Winters, Katy Perry, Alan Cumming și George Lopez. Continuarea sa, ”The Smurfs 2”, a fost lansat la 23 august 2013.

Alături de Valentine’s Day și Halloween, Ziua Internațională a Ștrumfilor a câștigat atenția românilor, care în ultimii ani au organizat tot felul de evenimente la care participanții sunt invitați să participe îmbrăcați în costume de ștrumfi.

AGERPRES (Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)