Traditii si Obieciuri

Facebook Twitter Email

Mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, care apare în tradiția românilor şi a unor populaţii învecinate.

Femeile şi fetele primesc mărţişoare pe care le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Împreună cu mărţişorul se oferă, adesea, şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

În numele vechilor zei
Se spune că Mărţişorul era o sărbătoare încă de pe vremea vechilor traci, pentru care anul nou începea, ca şi la romani, în prima zi a lunii lui Marte. Semnificaţia lui Marte era, pe lângă zeu al războiului, şi aceea de zeu al fertilității și vegetaţiei, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu care personifica naşterea naturii.
La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas-Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.
Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul datând de acum aproximativ 8000 de ani. Amuletele formate din pietricele de râu, vopsite în alb şi negru, erau înşirate pe aţă şi purtate la gât.
Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, iniţial colorate în alb şi negru, apoi devenite alb şi roşu, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, astfel încât mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii.
Mituri ale mărţişorului
Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă, a fost răpită de un zmeu, motiv pentru care întreaga lume a căzut în mâhnire. Un tânăr curajos a învins creatura şi a eliberat lumina. Rănit în lupta cu zmeul, tânărul şi-a pierdut viaţa pentru Soare.
În locul unde a căzut au răsărit ghiocei, iar de atunci lumea îi cinsteşte memoria dăruind şnurul din două culori: albă, precum ghiocelul şi roşie, simbolizând sacrificiul tânărului.
Alte legende spun că şnurul a fost împletit de către Dochia, când urca la munte cu oile.
Credinţe străvechi
În vechime, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor, fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primaverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.
Folcloristul Simion Florea Marian spunea: „Mărţişorul nu se poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă ca un lucru sfânt. Cine voieşte ca Mărţişorul să aibă efectul dorit, acela trebuie să-l poarte cu demnitate”. În trecut, fetele chiar trebuiau să nu se lase seduse de flăcăi cât timp purtau Mărţişorul.snur-martisor
„Banul alb este simbolul Soarelui primăverii, pe care toate popoarele lumii şi-l închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, pentru că albul este biruitor. Mărţişorul se leagă ori înainte de răsărirea Soarelui sau mai bine deopotrivă cu aceasta, şi scopul lui este să aduci o jertfă Soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Christos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor şi-ţi dă ce-i stă în putinţă”, sublinia George Coşbuc în studiile sale.
Fetele adolescente purtau şi ele mărţişoare la gât, în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărţişorul şi-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv.
Tradiţia autohtonă în prezent
Astăzi, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer.
Se crede că acest obicei va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că, dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărţişoare.
În unele județe ale României, mărţişoarele sunt purtate doar primele două săptămâni.
În localitățile transilvănene, mărţişoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.
În județul Bihor, se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși.
În Banat, fetele se spală, în această zi, cu zăpadă pentru a fi iubite.
În Dobrogea, mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.
În sudul ţării, oamenii cred că ar trebui să-ţi dai jos mărţişorul doar atunci când vei observa un stol de berze.
În alte regiuni, acest lucru se întâmplă la vederea unei lebede, existând credinţa că vei fi tot anul la fel de graţios precum respectiva pasăre. Fetele nemăritate îşi pun mărţişorul sub o piatră mare şi încearcă să afle, după semne numai de ele ştiute, care le va fi ursitul.
În zona Moldovei, pe 1 martie, se oferă mărţişoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărţişoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).
Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria, unde se cheamă Marteniţa, Macedonia, Albania.
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare este cel mai aspru dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduite în Biserica Ortodoxă. Ține 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, devenind, astfel, și cel mai lung post.

Ultima zi în care se mai poate mânca de dulce este cea de lăsat al secului. Pentru începutul postului Sfintelor Paști, există însă două date de lăsat al secului. Prima dintre acestea este ziua lăsatului sec de carne, care are loc în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, anul acesta la 6 martie, reprezentând ultima zi în care se mai poate mânca carne înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paști.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Expoziția etnografică românească “Feminitate și împodobire”, care prezintă obiecte reprezentative de patrimoniu din colecțiile Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, se va deschide sâmbătă în Spazio delle Culture din cadrul MUDEC – Museo delle Culture din Milano.

Potrivit unui comunicat al Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, transmis luni AGERPRES, expoziția, deschisă cu ocazia Sărbătorii Mărțișorului, aduce în prim plan femeia, punând în evidență faptul că, preocupată fiind întotdeauna de frumos, ea a acordat o atenție deosebită vestimentației, pieptănăturii, podoabelor, gătelii, în general.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Zeci de cârnați pentru toate gusturile, de la cei tradiționali secuiești și ungurești până la cârnați cu aromă de… lămâie, au fost pregătiți sâmbătă, în localitatea harghiteană Nicolești, la Festivalul Cârnaților, la care au luat parte sute de persoane.

Echipele participante la evenimentul gastronomic și-au pus la bătaie întreaga pricepere în prepararea cârnaților, fiind folosite atât rețete tradiționale, cât și mici secrete legate de condimentarea cărnii.

Cei mai mulți dintre concurenți au preferat să pregătească tradiționalii cârnați pe care îi pun pe masă și în ziua de Crăciun, dar au existat și echipe care au îndrăznit să prepare cârnați cu gusturi mai exotice, cum ar fi cei cu aromă de lămâie.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

www.danielalungu.com 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

La şase-şapte kilometri de satul Motru Sec, în comuna gorjeană Padeş, îşi duce traiul o comunitate mică, din 3-4 familii. În zonă nu există reţea de energie electrică, dar localnicii se descurcă. Departe de civilizaţie, în inima naturii, oamenii au tot ce le trebuie şi abia cheltuie câţiva lei.

Oamenii ajung acum realativ uşor la locuinţele lor, culmea, pe un drum asfaltat, care a fost modernizat de curând, datorită unui proiect finanţat din fonduri europene. Astfel, drumul în lungime de zece kilometri care leagă aşezarea de satul Motru Sec a fost asfaltat. Drumul este îngust şi, dacă se intersectează două maşini, cu greu au loc. Cu toate acestea, localnicii sunt mulţumiţi.

646x404 (2)

La o intersecţie cu un drumeag care urcă în munte se află casa şi moara lui Romică Barbu, sau Moraru’, aşa cum este cunoscut în toată comună, pentru că deţine o moară pe apă veche de o sută de ani, care funcţionează şi acum. Izvorul Capra, afluent al râului Motru Sec, curge prin mijlocul gospodăriei lui Romică. Apa este o adevărată comoară, pentru că este folosită atât pentru funcţionarea morii, dar şi pentru producerea energiei electrice şi adăpatul animalelor. În plus, Romică şi soţia lui consumă apă tot din izvor.

Povestea morii lui Romică

Moara pe apă funcţionează mai mult toamna şi primăvara, când debitul apei este suficient ca să pună în mişcare roţile. A fost cumpărată de bunicul lui Romică, iar, apoi, tatăl lui s-a ocupat de moară. Înainte, asigura existenţa familiei, dar acum sunt puţini care mai apelează la moara lui Romică, iar mai toţi sunt rude, vecini şi prieteni, astfel încât nu-i costă nimic să-şi macine porumbul sau grâul.

646x404

„Moara funcţionează din anul 1916. A fost cumpărată de bunic, iar tatăl meu s-a ocupat de ea, iar după moartea lui am rămas eu. A fost refăcută în anul 2000. Nu îmi aduce venituri. Oricine poate să vină şi să macine. Pâinea făcută cu grâu măcinat de la moara pe apă este mult mai gustoasă decât cea făcută cu făina de la moara electrică. Este diferenţă mare între făina cumpărată şi cea făcută de moară. Noi am folosit şi făină de la magazin şi am putut să constatăm diferenţa. Nu prea mai avem ce măcina. Este zonă montană şi nu prea se cultivă la noi grâu. Debitul apei scade pe timpul verii şi moara nu mai poate să funcţioneze“, ne povesteşte morarul.

„Noi trăim în aer curat“

Elisaveta Barbu, în vârstă de 45 de ani, nevasta morarului, era ocupată cu un fuior de lână.

646x404 (1)

Femeia ne spune că îşi asigură din propria gospodărie cam de tot ce au nevoie pentru a-şi duce existenţa: „Facem pâine, turtă, mămăligă. Are o dulceaţă deosebită. Noi trăim în aer curat. Nu e mizerie. În afară de zahăr şi ulei, nu cumpărăm altceva. Avem tot ce ne trebuie. Toarcem lână să facem o vestă de lână, ciorapi, mănuşi. Ne ducem la darac. Lâna este de la oile noastre. Iernile sunt geroase şi ne facem şi noi din timp provizii şi tot ce avem nevoie. Consumăm puţin. Doar parabolica o plătim că trebuie să vedem şi noi ce se mai întâmplă prin ţară. Pentru noi, viaţa este bună, pentru că suntem harnici. Sunt oameni care au posibilităţi , dar stau toată ziua la bar, la biliard, la remi. Nu le mai place munca“.

Sursa:cyd

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Tulcenii de etnie greacă din satul Izvoarele sărbătoresc, vineri, Ziua Babei, evenimentul marcând sfârșitul celor trei zile în care i-au cinstit pe tinerii căsătoriți.

Sărbătoarea din satul Izvoarele a început miercuri, în Ajunul Crăciunului pe stil vechi, o ceată formată din 15 tineri colindând, potrivit tradiției, Primăria comunei, biserica din localitate și gospodării.

Mai multe detalii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie este numit îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopții de Revelion și An Nou după miezul nopții. Divinitatea Anului se naște, crește, îmbătrânește și moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaște după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecți.

Festivalul Alaiul datinilor și obiceiurilor de iarnă, 2009

Sfinții Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după șansa avută de aceștia la împărțirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubește și petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) și Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generația sfinților-moși: Moș Andrei (30 noiembrie), Moș Nicolae (6 decembrie), Moș Ajun (24 decembrie) și Moș Crăciun (25 decembrie). Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinității adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renașterea acesteia.

În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru ”urat”, respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția ”mascații”.

Mai multe detalii pe agerpres

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dintre sărbătorile de iarnă, cea mai așteptată este Crăciunul, reprezentând o adevărată renaștere sufletească, creștinii celebrând la 25 decembrie Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Gospodinele pregătesc cozonaci pentru masa de Crăciun.

La această sărbătoare sfântă, toți creștinii își reîmprospătează sufletul cu amintirile copilăriei, revenindu-le în minte zăpezile bogate și prevestitoare de rod îmbelșugat, colindele și clinchetele de clopoței, mirosul proaspăt de brad, dar și de cozonaci, nerăbdarea așteptării darurilor sub pomul de Crăciun, toate acestea creând o atmosferă de basm, liniște sufletească și iubire.

Mai multe detaliii pe agerpres

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Seara de 5 decembrie este specială pentru toți copiii. Ei știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele, pentru că Moș Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Cei cuminți primesc dulciuri, cei neascultători primesc de la Moș Nicolae o nuielușă, pentru a-i atenționa să își asculte părinții și bunicii.

Nuielușele lui Moș Nicolae (Bistrița Năsăud, 5 dec.2006)

Originea acestei tradiții este în povestea personajului legendar, care a existat cu adevărat în persoana episcopului cetății Mira, din ținutul Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoană cu credință nețărmurită în Dumnezeu, ce a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Mira îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.

Deși este grăbit să alerge la copiii din lumea întreagă, Moș Nicolae are timp să plece urechea la dorințele fiecărui copil în parte…

Moș Nicolae sărbătorit la Biserica ”Sf. Nicolae” (Biserica Rusă) din Capitală. (6 dec. 2009)

În tradițiile românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte, pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

De asemenea, există obiceiul să se pună în apă crenguțe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcție de crenguța care a înflorit, se așteaptă recolta de fructe în noul an.

În nopțile sfinte de sărbători, când, preț de o secundă, se deschid cerurile și pentru noi, muritorii, se spune că Moș Nicolae poate fi văzut stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

În Germania, tradiția sărbătoririi Moșului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului. Se mai spune că Moș Nicolae are cu el o carte, în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminți, copiii primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.

Copiii din Franța, în ajun, lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminți, altoindu-i cu o nuielușă.

La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți. Va merge pe la fiecare copil și-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.

În Belgia și în Luxemburg, copiii își așează ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker.

Dulciuri expuse în cadrul ‘Sirha 2015’, unul dintre cele mai importante saloane din lume dedicate gastronomiei și industriei hoteliere, ce se desfășoară la Lyon (Franța).(26 ian.2015)

Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l știu ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care ține în mână o nuia cu care-i amenință pe micuții care nu au dat ascultare părinților.

Copiii din Italia așază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-și notează dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiția numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriți). Tinerele fete, care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita, primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguță cu galbeni.

În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri și jucării, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că, în curând, va sosi copilul Iisus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălțări cartofi și bucăți de cărbune.

În nordul și în partea centrală a Croației, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii își lustruiesc încălțămintea și o așează pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri și fructe de către generosul moș.

În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și de respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige ‘A venit! A venit!’.Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă cu îngăduință rugămințile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și ‘pierniki’ (prăjiturele sfinte, făcute cu miere și mirodenii). Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiți special pentru acest eveniment.

În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulas, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așează încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli, are loc sărbătoarea “Mikul Mail” , în cadrul căreia copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.

În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așează încălțămintea afară, în fața ușii, așteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.

În Spania, tradițiile de Moș Nicolae includ un foarte tânăr ”episcop copil”, de obicei având între trei și șase ani, și un grup de bărbați numiți ”auroros”, care cântă orații. Bărbații adună colecte, care sunt apoi dăruite de către preot sau ”episcopul copil”. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul și cu profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci și prăjiturele.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria își lustruiesc pantofii cei mai buni și îi așează pe pervazuri, pentru a fi umpluți de darnicul Moș. El vine în case cu un sac plin de cadouri și cu o carte mare, în care sunt scrise faptele bune și rele ale copiilor. Dimineața, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată și mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii și linguri de lemn.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva