Romani celebri – cercetare

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Click aici pentru VIDEO

Echipa "Impulsive", alături de profesorii coordonatori

Elevii Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava s-au întors triumfători de la cea mai amplă competiţie de robotică şi tehnologie organizată în România – „First Tech Challenge”, de la finele săptămânii trecute, eveniment în cadrul căruia s-au întrecut peste 800 de liceeni din 33 de oraşe.

54 de echipe de tineri pasionaţi de cunoaştere, cercetare, tehnică şi inventică s-au confruntat la “First Tech Challenge” pentru miza cea mare – calificarea la Campionatul Mondial de Robotică din St. Louis, Statele Unite ale Americii, programat în luna aprilie.

Echipa suceveană „Impulsive” şi-a adjudecat Premiul I în cadrul competiţiei de la Bucureşti, câştigându-şi totodată dreptul de a reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică de peste ocean.

Componenţa echipei sucevene este următoarea: Tudor Andronic – coordonatorul echipajului, Raul Alexandru Hănţăscu, Robert Policiuc, Dragoş Sălăgean, Cristian Gherman, Miruna Chirilă, Irina Elena Popescu, Bogdan Tailup, Matei Barbă, Daniel-Cristian Policiuc, Filip Mihăluţ, Ştefan Şovea. Aceştia sunt din clasele IX-XII.

Echipa este coordonată de Anca Viorica Greculeac, profesor de fizică şi director adjunct al colegiului, şi de Victor Şutac, profesor de fizică.

 

Maşinărie construită de la zero

Cei 12 adolescenţi au proiectat, construit şi programat de la zero un robot care a intrat în ring (16 metri pătraţi), într-o întrecere cu roboţii aparţinând altor echipe. Fiecare robot a făcut parte dintr-o alianţă constituită din doi roboţi, iar în arenă au concurat câte două alianţe (patru roboţi).

Punctele au putut fi cumulate pe mai multe căi: prin cucerirea de „teritorii din ring”, prin capturarea unor mingi mici din ring sau capturarea mingii mari (cu diametrul de 50 de centimetri) şi ridicarea ei de la sol.

„E asemănător unui joc de baschet”, ne explică Tudor Andronic, coordonatorul echipajului „Impulsive”. Acesta mărturiseşte că în toamna anului trecut a aflat că România a obţinut licenţă pentru a organiza acest concurs de robotică, iar la scurt timp echipajul Colegiului „Petru Rareş” era deja alcătuit şi înscris în cursă.

„Concursul este unul cunoscut, se adresează celor dornici să-şi aplice cunoştinţele, să vadă rezultate efective ale muncii lor. Totodată, acesta promovează modul de învăţare STEAM (Science, Technology, Engineering, Art and Math), aplicarea cunoştinţelor din mai multe domenii”, a precizat Tudor.

Pentru conceperea, construcţia şi programarea maşinăriei, liceenilor li s-au pus la dispoziţie un kit de robotică din Statele Unite, o imprimantă 3D şi câteva luni de zile.

„Iniţial am avut un robot destul de basic, un fel de prototip. Am folosit componentele din kit, însă cum acesta era din State, toate erau în inch şi a fost un dezavantaj important. Am refăcut câteva ansamble”, a povestit Alexandru Hănţăscu.

După proiectarea robotului, a urmat prelucrarea pieselor, asamblarea lor şi programarea robotului, astfel încât acesta să asculte la comenzile date.

Robotul a fost structurat pe mai multe module, iar fiecare component al echipajului a avut sarcini bine definite în cadrul proiectului (marketing, software, asamblare etc.).

Însă „Piuliţă”, aşa cum l-au botezat adolescenţii, nu a fost tot timpul prietenos, ba chiar a trecut şi prin momente mai grele. Astfel că episoade în care maşinăria le-a dat mari bătăi de cap nu au lipsit pe parcursul celor câteva luni.

 

Trei săptămâni până la concursul din America

Doar ce s-a întors de la concursul de la Bucureşti, că „Piuliţă” a şi întrat în revizie. Au mai rămas trei săptămâni până la competiţia din Statele Unite, perioadă în care elevii trebuie să aducă mai multe îmbunătăţiri robotului.

„Aceşti copii îşi completează educaţia formală printr-o educaţie de tip non-formal. Ei au libertatea de a hotărî cui cer ajutorul, cum îşi integrează cunoştinţele, cum îşi dezvoltă abilităţile. Astfel de competiţii, de activităţi, completează tipul de cunoaştere pe care şcoala îl promovează”, a menţionat prof. Anca Greculeac.

Cât despre competiţia naţională, aceasta a menţionat că a fost cu totul excepţională, de nivel internaţional, competitorii având sprijinul Asociaţiei „Naţie prin educaţie”, al sponsorilor naţionali şi locali.

La rândul său, prof. Victor Şutac a arătat că acest rezultat se datorează şi faptului că  la Colegiul „Petru Rareş” se încurajează lucrul în echipă, cercetarea în echipă, o abordare diferită comparativ cu cea din competiţiile clasice.

 

Sponsorii trebuie să susţină echipa suceveană

Directoarea adjunctă a colegiului sucevean, Anca Greculeac, a făcut un apel în rândul potenţialilor sponsori de a sprijini proiectul şi participarea la etapa internaţională a echipei „Impulsive”.

”Urmează să mai investim în roboţelul nostru pentru a fi robust, rezistent, fiabil, uşor de comandat, potrivit planurilor noastre, iar asta şi într-un timp scurt”, a explicat aceasta.

Pentru doi dintre componenţii echipei, Tudor Andronic şi Raul Alexandru Hănţăscu, urmează o perioadă cu totul şi cu totul specială, aceştia urmând să petreacă o lună de zile în SUA. Între 26 şi 29 aprilie vor fi la Sf. Louis, pentru competiţia roboţilor, iar în intervalul 3-8 mai vor fi în Houston, la concursul I-Sweep.

de 


Sursa: monitorulsv.ro

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

thumbs

La 28 de ani, Mihai Ivascu a pus bazele Moneymailme, o aplicatie de transfer de bani despre care spune ca va putea fi folosita in toata lumea. Dupa mai putin de un an de la lansare, aplicatia este folosita in 130 de tari si a atras finantari de 2,5 milioane de euro.

“De la microtranzactii intre studenti pana la transferurile expatilor catre familiile care depind de ei sau impartirea notei de plata intre colegi de birou, am vazut, de atatea ori, componenta sociala a acestor tranzactii si frictiunile sociale la care aceste transferuri pot duce. Practic, atunci cand vorbim despre transferuri regulate intre prieteni apropiati sau familie, inevitabil ne referim la mult mai mult decat plati sau imprumuturi”, descrie Mihai Ivascu, fondator si CEO al Moneymailme, filosofia din spatele aplicatiei lansate in urma cu noua luni.

Incadrata in nisa produselor FinTech, Moneymailme este o aplicatie de transfer international de bani in valute diferite ce ofera, in acelasi timp, posibilitatea de comunicare intre utilizatori prin text, audio si video; este de altfel prima aplicatie din lume ce permite transfer de bani in timpul unui apel video. Aplicatia asigura realizarea de tranzactii fara costuri intre utilizatori, suma minima de transfer fiind de 1 cent, lucru posibil datorita sistemului de parteneriate cu institutii financiare autorizate la nivel global. Infrastructura tehnica permite in prezent utilizarea acesteia in 130 de tari si posibilitatea de a dona cauzelor din lista inclusa in aplicatie, intr-un mod rapid si fara costuri suplimentare, potrivit lui Mihai Ivascu. Dupa noua luni de la lansare, Moneymailme a ajuns la 100.000 de utilizatori, a primit finantari private de 2,5 milioane de euro, iar acum este evaluata la aproximativ 30 de milioane de euro, potrivit antreprenorului.

Mihai Ivascu are 29 de ani si spune ca a avut mereu un spirit antreprenorial; a incercat sa caute noi metode de a rezolva probleme sociale simple, motiv pentru care a studiat in acelasi timp in Bucuresti Relatiile Economice Internationale, Diplomatia, dar si Stiintele Politice. Dupa doua licente si doua mastere in tara, a decis sa mearga la un MBA in strainatate, continuat acum printr-un doctorat in Administrarea Afacerilor in cadrul Universitatii din Monaco, cu activitati de cercetare la Harvard, INSEEC Paris si Londra. Este si membru al Silicon Valley Innovation Center, absolvent al HIVE Global Leaders Program la Harvard si, recent, a fost admis la doua programe executive organizate de Massachusetts Institute of Technology (MIT), unul in Boston, axat pe internet of things si altul in Brisbane, Australia pe Global Leadership. Se autodescrie drept un antreprenor social – a avut in ultimii zece ani proiecte multiple, pe care le-a grupat in fondul Ambra Ventures Monaco. Acesta include in prezent dezvoltare de software, cibersecurity, digital media, publishing, presa, FinTech, turism, consultanta; fondul are ca scop dezvoltarea unei retele de investitori profesionisti activi care investesc in proiecte de perspectiva, atat in faza initiala, cat si in crestere, pe care – cu expertiza si reteaua creata – le pot creste. Participa frecvent ca speaker la evenimente de FinTech si antreprenoriat si spune ca incearca sa-i ajute pe tineri cu idei inovatoare, pe care sa si le transpuna in produse si businessuri functionale.

Sursa: orange

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Sunt campioni internaţionali la robotică. Au îngenuncheat Europa şi i-au învins şi pe canadieni şi ruşi. Vorbim despre un grup de elevi români care cuceresc lumea cu roboţii construiţi chiar de ei. De curând s-au întors acasă cu încă o medalie de aur, câştigată la o competiţie din Israel. Tinerii ne-au primit şi pe noi în laboratorul în care muncesc zi şi noapte şi ne-au împărtăşit secretele performanţelor lor.

Echipa Auto Vortex pare de neoprit. Ultima bătălie s-a ţinut în Israel. Evident, şi acolo băieţii au luat tot locul întâi.

În spatele performanţelor stau foarte multe ore de muncă. Zi şi noapte, iar asta implică şi timp liber sacrificat.

În timpul competiţiei, presiunea cea mai mare e pe umerii celor care conduc robotul.

Salvarea elevilor sunt imprimantele 3D. În afara de roţile şi scheletul robotului, fiecare piesă este scoasă la imprimantă. Andrei s-a gândit că şi România ar avea nevoie de un robot care să facă treaba de care autorităţile se cam feresc.

Băieţii se pregătesc acum pentru Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, unde speră să câştige tot locul întâi.

Weekend-ul următor va avea loc şi la noi în ţară etapa naţională a concursului de robotică. 54 de echipe se vor întrece pentru un loc direct la Campionatul Mondial din Aprilie.

sursa: focusprima

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

​In urma cu doi ani, cand piata locala abia incepea sa descopere utilitatea printurilor 3D, o echipa de ingineri din Timisoara lansa prima fabrica de imprimante multifunctionale pe sistem Delta, de la noi din tara. Intre timp interesul pentru astfel de produse a crescut si aici, dar Symme 3D, startup-ul timisoarean producator de astfel de imprimante isi cauta clienti in Statele Unite si colaboreaza cu nume precum Renault, Continental, Mahle sau LTHD. Iata cum a fost transformata in business prima imprimanta 3D pe sistem Delta, 100% romaneasca.

“Acest proiect a fost defapt o pivotare a unui alt proiect pe care l-am inceput acum doi ani, Casa Automata. Cand am ajuns la partea de prototipare, ne-am lovit de problema carcaselor de produs”, povesteste Calin Brandabur, unul dintre fondatori si mastermind-ul, iar pana de curand si CEO-ul Symme3D. Alaturi de el, printre fondatori se mai numara: Bogdan Ciobotea, Vucomir Ianculov, Cristi Raita si Mihai Soare.

Producatorii de pe piata le-au cerut atunci 80.000 euro pentru o matrita sau un minim de 55.000 de bucati pe an, costuri care erau imposibil de acoperit pentru un startup ca al lor.  Drept urmare au incercat sa gaseasca o alternativa si a aparut ideea realizarea lor prin 3D printing. Si-au cumparat o imprimanta 3D,  dar avea nevoie de anumite imbunatatiri, care s-au dovedit a fi imposibil de facut, asa ca si-au construit singuri una, iar primul pas spre noul business a fost facut.

Au avut nevoie de 6 luni in partea de cercetare pentru a crea un prototip propriu. “Magnitudinea activitatii a crescut exponential atunci cand am reusit sa formam o echipa nucleu, care formeaza un tot unitar datorita expertizei profesionale pe domenii complementare, de la electronica, electrotehnica, mecanica, dezvoltare software, PR in tehnologie & IT si financiar”, spune Calin Brandabur.

La inceput, cele mai mari provocari au fost reprezentate de lipsa informatiilor si birocratia neprietenoasa. “Din start am fost nevoiti sa investim foarte mult in cercetare pentru a dezvolta produsul. Nici birocratia nu ne-a incurajat sa punem afacerea pe picioare. Altfel spus, in ciuda faptului ca am prezentat produsul si potentialul lui din punct de vedere economic, demonstrand incasari inca din prima zi, inca ne confruntam cu situatii inconfortabile. Spre exemplu, inca nu ne putem recupera TVA-ul platit pe servicii si componente”, explica fondatorul Symme 3D.

Pe parcurs, provocarile au fost de alta natura: “In primul rand, formarea echipei si gasirea oamenilor potriviti pentru angajare a fost esentiala pentru o crestere accelerata si sustenabila a startup-ului. Pe partea administrativa am intampinat dificultati in a crea si estima un proces pentru a sincroniza livrarile frunizorilor cu procesele interne de asamblare, calibrare si softare. Acest efort a fost necesitat si pentru gasirea partenerilori initiali pentru manufactura, dar si a distribuitorilor potriviti”.

In prezend tproducatorul are o echipa de 12 oameni, impartiti in cele 3 sedii Symme3D: Symme3D Headquarters din Timisoara pentru cercetare, dezvoltare si distributie, Symme3D bioprinting in cadrul OncoGen, biroul Symme3D din Orlando, SUA, responsabil de asamblare finala si vanzare catre publicul american. Biroul din State a fost deschis anul trecut, cu o invetitie minima de 1.500 de dolari.

Cat despre celelalte investitii, fondatorul ei ne spune doar ca: “Symme3D este autofinantat 100%”

La sase luni de la lansarea primului produs, o imprimanta 3D multifunctionala de tip desktop, Symme3D a migrat catre tehnologii de printare la scara industriala, deschizand drumul catre industria automotive si medicala. Startup-ul din Timisoara produce imprimante multifunctionale (pe sistem Delta) si dezvolta o platforma multifunctionala pentru imprimare 3D si gravura laser. Printeaza in special parti anatomice umane, care sunt apoi folosite de chirurgi pentru a determina cu precizie pozitia unor tumori, inainte de operatie.

In prezent, pentru industria automotive, firma furnizeaza produse si servicii pentru companii precum Renault, Continental, Mahle, LTHD, Valeo si altele, revolutionand procesul de prototipare al pieselor mecanice. Iar in urma cu cateva luni, odata cu lansarea sediului din SUA, startup-ul anunta ca numara aproximativ 500 de comenzi in asteptare, doar in Europa si circa 200 pe piata americana.

“Potentialii clienti sunt atrasi in special de viteza si precizia de printare, raportul performanta-pret cantarind mult in decizia de cumparare. Competitorii nostri ofera produse performante, dar la costuri mult mai mari. La acestea se adauga posibilitatea de customizare, faptul ca muncim in permanenta la perfectionarea imprimantelor noastre si majoritatea actualizarilor de hardware si software au fost suportate de noi, suportul tehnic—toate acestea vin completarea experientei de utilizare a produselor Symme3D, oferindu-ne un avantaj competitiv mare”, sustine Calin Brandabur.

Cine cumpara imprimante 3D in Romania

“Pe plan local, piata de imprimante 3D este relativ tanara. Acum 2 ani se gaseau doar imprimante straine, in retail. Desi accesul la informatie si tehnologie exista si atunci, nu erau oameni care sa le produca. Ulterior, entuziasmul in ceea ce priveste industria de 3D printing a venit si spre Romania. In prezent, software-ul pentru imprimante 3D delta este open-source si la accesul oricui. Totusi, noi ne-am dorit alte performante si am investit, inca de la inceput, foarte multe eforturi in ceea ce priveste cercetarea. Categoric exista mult loc pentru performanta, cercetare si mai ales inovare in aceasta industrie, in Romania”, spune fondatorul Symme 3D.

Etalonul industriei de 3D printing ar trebui sa fie in SUA, mai spune el, — unde, ambitia si resursele producatorilor si entuziastilor din domeniu atinge apogeul, vorbim si despre o cultura a 3D printing-ului si o educatie in domeniu; consumatorii stiu sa aprecieze valoarea produselor si sunt curiosi sa exploreze posibilitati de printare noi, creative.

Piata 3D printingului se estimeaza ca va ajunge la circa 20.000 de miliarde de dolari pana in anul 2020.

“Symme3D se adreseaza unei piete globale, ceea ce face ca si competitorii nostri sa fie de o alta anvergura. In ceea ce priveste modelul desktop, Symme3D Original, printre competitorii nostri se numara Makerbot, Ultimaker, Wasp, Zmorph si XYZprinting. Pivotarea noastra catre 3D printing industrial ii aduce in teren si pe Stratasys, EOS si Zcorp, lideri la nivel global”, a mai explicat  Calin Brandabur.

Cum functioneaza imprimantele produse de Symme 3D

Produsele printate sunt practic proiecte 3D, randate in prealabil de catre un un proiectant 3D. Aplicatia imprimantei le imparte in straturi foarte subtiri (2-16 microni) si genereaza toate miscarile necesare pe care imprimanta 3D trebuie sa le execute pentru a crea din straturi succesive modelul 3D. Materia prima este un plastic derivat din amidonul de porumb (PLA).

In prezent, Symme3D are o familie de imprimante 3D, formata din produse de diferite marimi si functionalitati, a caror tehnologie isi caseste aplicatie in industrii diferite.

Mai specific, imprimantele desktop se adreseaza end-userilor care le exploreaza in prototiparea de produse dintre cele mai diverse, de la obiecte de design, piese de masini, hardware etc. Symme3D Enormo este de sase ori mai mare din punct de vedere al capacitatii de printare decat Symme3D Original si se adreseaza industriei automotive, in scop de prototipare a diferitor piese. “Recent am pivotat catre alte doua industrii, de bioprintare, respectiv printare cu metal, ceea ce creste si mai mult orizonturile noastre de business”, spune reprezentantul startup-ului.

Sursa: startup
Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Echipa de romani care a construit case cu consum ZERO. Copacul care iti incarca telefonul de la soare

Facem cunostinta cu echipa Efden, un grup de tineri romani care isi propun sa ridice cartiere de case cu facturi zero. Au construit deja un prototip despre care spun ca a fost premiat la concursuri internationale din Germania, Olanda si Franta.

Este o casa inteligenta care isi produce prin intermediul unor panouri solare toata energia electrica de care are nevoie pentru incalzire, apa calda si toate electronicele din interior. Visul lor este sa ridice un cartier intreg fara facturi! Si – de ce nu – chiar un oras!

Bucuresti. O gasca de tineri imbracati lejer si cu chef de distractie filmeaza un mini-videoclip. Faceti cunostinta cu echipa Efden. Nu se pregatesc pentru o petrecere, ci incearca sa convinga alti studenti sa li se alature intr-un proiect prin care isi propun sa ridice in Romania casele viitorului.

“Avem o casa care nu are facturi lunare, doar cele de internet. Este una 100% electrica , toata incalzirea, racirea se face in mod electric, tot ce inseamna iluminat si asa mai departe. Avem 22 panouri voltaice pe electricitate si doua panouri solare termice. Produce mai mult curent decat consuma”, explica Claudiu Butacu.

efden

Casa cu facturi zero este pariul lui Claudiu si Mihai. Cei doi ingineri romani sunt fosti studenti ai facultatii de instalatii. Prototipul exista deja in realitate. “Secretul nostru, care este foarte public, e ca avem echipa interdisciplinara – arhitecti, cu constructori, cu oameni de comunicare, management, fundraising. 90% din echipa pe baza de voluntariat, iar restul am inceput sa platim. Sunt 350 de tineri”.

Casa lor a facut deja inconjurul lumii, atat la propiu cat si la figurat. Cei doi povestesc ca echipa a obtinut premii la concursurile internationale de la Frankfurt , Amsterdam si Paris. Pentru cel din Franta locuinta a fost ridicata in Romania, apoi demontata, incarcata in tiruri si montata din nou in hexagon. Totul a fost facut de studenti. Acolo au fost printre finalistii iar departamentul de energie American parte in proiect a vrut sa promoveze locuintele sustenabile. Ai nostri au lucrat mii de ore pentru a se califica iar unii dintre ei si-au sarbatorit zilele de nastere pe santier.

Nu au iesit printre primii insa i-au impresionat pe ceilalti concurenti. Dupa concurs au adus casa inapoi in Romania unde a starnit interesul ambasadorului Statelor Unite. Cum functioneaza totul? Pe acoperis sunt instalate panouri fotovoltaice. De acolo vine toate energia necesara pentru caldura, lumina, aragaz, televizor, masina de spalat sau apa calda. Practic pentru toata aparatura si utilitatile din interior. Surplusul se consuma noaptea.

efden

Intrarea in casa se face printr-o sera. Nu are doar un rol estetic. Sera preincalzeste aerul din casa. Astfel se consuma mai putin energie pentru caldura. Natura are un rol aparte in casa. De la legumele din curte, pana la plantele din sera si cele din baie.

Si pentru ca suntem intr-o casa inteligenta, caldura si calitatea aerului pot fi controlate de la distanta de pe tableta sau telefon. Tot cu ajutorul tabletei vedem si cum functioneaza materialele din interiorul peretilor.

Pentru a-si populariza proiectul, dupa ce s-au intors de la concursul din Franta tinerii au mutat casa in curtea facultatii de instalatii. Usile sunt deschise pentru elevi, studenti, profesori , specialisti si oricine este curios.

Efden s-a desprins dint-un alt proiect similar in care Claudiu Si Mihai au participat in timpul facultatii.

Mergem in Moldova. Intr-un sat la cateva zeci de kilometri de Bacau. La poalele unui deal, gasim o alta casuta cunoscuta deja in lumea intreaga. Este o casa a viitorului in care se imbina traditia populara cu materialele moderne. O asa zisa casa solara care isi produce singura energia de care are nevoie.

efden

In 2010 Claudiu si Mihai, pe atuncti studenti, au facut parte dintr-o echipa de zeci de studenti care au proiectat si ridicat Casa Prispa. Acum vorbesc despre ea in conferinte internationale.

II intampina actualul proprietar. De 4 ani locuieste impreuna cu sotia in aceasta casa unicat la care Claudiu si Mihai au pus umarul alaturi zeci de colegi. Inainte sa ajunga la Bacau, in 2012, Casa Prispa a fost dusa la Madrid. Acolo a fost premiata pentru eficienta energetica si a obtinut locul 2 infunctie de votul publicului.

Fiecare metru patrat a fost gandit eficient si confortabil. Proprietarul ii primeste de fiecare data pe baieti cu bratele larg deschise. Spune ca micuta casa este tot ce isi putea dori. Din cand in cand se aseaza toti in jurul mesei si povestesc despre ce poate fi imbunatatit.

Ne intoarcem la Bucuresti. Claudiu este din nou pe telefon. Vorbeste cu doi colegi despre un “copac fotovoltaic”. Odata terminati copacii vor fi adusi la Bucuresti si “plantati” in curtea facultatii.Vor avea in loc de ramurile clasice panouri fotovoltaice care vor alimenta cu energie electrica o retea de internet wireless.

Echipa condusa de cei doi a convins peste 100 de companii sa doneze materiale. Acum Efden este Centru de Cercetare al conditiilor de confort si s-a transformat In campus pentru studenti. Pe cativa ii gasim in gradina. Mesteresc la un foisor cu panouri fotovoltaice.

Proiectul lor e in continua transformare. Acum Mihai si Claudiu vor sa faca primele cartiere de case cu facturi zero. Claudiu , Mihai si zecile de tineri pe care i-au cooptat in jurul lor au transformat un proiect de facultate intr-un centru de cercetare care le da studentilor posibilitatea sa puna in practica teoria pe care o invata la scoala. Pentru multi dintre ei este o trambulania catre un job mai bun. Pentru Claudiu si Mihai este inceputul unei afaceri care ar putea sa schimbe conditiile de trai. In 2018 echipa efden s-a califcat din nou in finala concursului Solar Decathlon. De aceasta data se duc in Dubai , unde vor construi o casa solara care sa reziste in desert.

Sursa: romaniateiubesc

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

La 35 de ani după trecerea la cele veșnice a lui Mihai Viteazul se năștea Nicolae Milescu. Se pare că tatăl celui care avea să devină un învățat de seamă, un diplomat apreciat, un călător îndrăzneț și un abil spion, avea origini aromâne, sau, într-o altă variantă, grecești.

 Nicolae Milescu „Spătaru” sau „Cârnul” – cum i se mai spunea – este, în istoria secolului XVII, românul care a călătorit cel mai mult în Lumea Veche, din Europa Occidentală și până Siberia, China, Mongolia. Viața sa ar putea constitui subiectul unui roman de aventuri. Cu siguranță, este singurul român care a avut posibilitatea de a-i cunoaște pe Ludovic al XIV-lea („Regele Soare”), Petru I și pe Împăratul Chinei, Kangxi. Este primul român din istoria cunoscută care, ajungând în China ca sol al Rusiei, a fost primit de către împăratul celui mai mare popor al lumii.

c

I s-a spus „Spătaru” deoarece a deținut, o vreme, acest înalt rang, la curtea Țării Românești. Și i s-a spus „Cârnul” deoarece i s-a aplicat pedeapsa crestării nasului, fiind învinuit că a dorit să-l înlăture pe domitorul Moldovei de pe tron, spre a deveni el însuși conducător al statului. Este cunoscut faptul că persoanele „însemnate”, care prezentau infirmități sau mutilări grave, nu (mai) puteau ocupa funcția de domnitor, în țările române.

De aceea, domnitorul Moldovei, susținând că a descoperit un complot pus la cale de către Milescu, a vrut să se asigure că el nu-i va răpi tronul, poruncindu-i călăului să îi cresteze nasul, cu propriul hanger. Se spune că Niculai Milescu a călătorit în ținuturile germane, unde a găsit un medic care l-a ajutat să își vindece rana rămasă în urma aplicării pedepsei sluțirii.

Nicolae Milescu n-a ajuns domnitor, dar a devenit, prin faptele sale, mai cunoscut decât majoritatea domnitorilor țărilor române. Vreme de patru ani a fost ambasador al Moldovei la Înalta Poartă. Totodată, a fost trimis ca sol (și spion) la Constantinopol, la Stockholm, la Berlin și în capitala regatului Franței, unde a avut o întrevedere cu Ludovic al XIV-lea. Era bun cunoscător al limbilor: latină, greacă, slavonă, franceză, italiană și turcă. Ca spion și diplomat i s-au încredințat misiuni de maximă responsabilitate, cea mai importantă în Rusia țaristă.

e

Este uimitor că acest om a putut desfășura o activitate diplomatică importantă, concomitent cu o muncă imensă de traducător. Vreme de șapte ani, începând cu anul 1661, Milescu s-a ocupat de tălmăcirea completă în limba română a Vechiului Testament.

În Franța, Milescu a pledat pentru înființarea unei alianțe europene antiotomane (deși fusese școlit la Constantinopol). A fost chemat la curtea țarului rus, în urma recomandării călduroase a patriarhului Ierusalimului. A lucrat, în Moscova anului 1671, ca traducător de latină, greacă și română. Având o inteligență vie și fiind iscusit în relațiile cu semenii, Nicolae Milescu a ajuns să fie foarte apreciat la curtea țarilor ruși. A fost unul dintre profesorii viitorului țar Petru I.

a

Nicolae Milescu a pornit către China în anul 1675, însoțit de o mare ceată de oameni înarmați (drumurile fiind bântuite de răufăcători) și de alți înalți slujbași ai țarului. La destinație, aveau să discute, ca trimiși ai lui Petru I, cu împăratul Chinei, pe nume Kangxi (1654-1722), asupra unor chestiuni legate de hotarele dintre cele două mari puteri. Rușii, avizi de pământuri străine încă de pe atunci, începuseră să aibă neînțelegeri cu chinezii, urmare a acțiunilor de ocupare a unor teritorii asiatice.

De la Nicolae Milescu Spătaru ne-au rămas scrieri captivante ce datează din vremea celor trei ani în care s-a aflat în fascinanta și aventuroasa sa misiune în Orientul Extrem. Acuratețea și abundența amănuntelor oferite sunt surprinzătoare, dar să nu uităm că Milescu Spătaru se afla în China și pentru… culegerea de informații. Misiunea încredințată lui era și una de spionaj!

d

Se povestește că împăratul chinez l-a primit pe Milescu ca pe un înalt oaspete, ba chiar că, impresionat de calitățile sale intelectuale, i-a oferit daruri de preț. Mai certe și mai de preț sunt, însă, numeroasele pagini pe care le-a așternut cu slove eruditul diplomat, în care a înfățișat țările, obiceiurile și popoarele străine întâlnite în fascinanta sa călătorie prin Orientul Îndepărtat.

b

f

Autor: Tohaneanu Tomi

Sursa: cunoastelumea

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Deşertul care ameninţă 100.000 de hec­tare de teren în sudul Olteniei bate în retragere. De trei ani, plantări succesive au făcut ca aproape 4.000 de hectare de teren degradat să fie acum acoperite cu păduri. S-a ocupat Dan Popescu, un ingi-ner silvic care a ştiut să strângă în jurul său locuitorii satelor din apro­pierea de­şertului, pe primarii acestora, dar şi au­to­ri­tăţile centrale şi locale.

O arată datele Agenţiei Europene pentru Mediu: din cauza încălzirii globale şi a defrişărilor masive, tot sudul României se deşertifică. Deocamdată, afectate grav sunt aproximativ 100.000 de hectare de teren din Olt, Dolj şi Mehedinţi.

Fenomenul se extinde cu rapiditate, astfel încât modelele realizate de experţii europeni arată că, până în anul 2035, întreaga parte de sud a Româ­ni­ei, de la Drobeta Turnu-Severin la Ga­laţi, se va transforma în deşert. Copiii europeni studiază la geo­gra­fie despre felul cum se deşertifică Ro­mâ­nia şi despre cauzele care au dus la această si­tuaţie gravă.

În România se ştie foarte pu­ţin despre pericolul care pân­deş­te so­lu­r­i­le din partea de sud a ţării. Ca în toate do­me­niile, guvernanţii s-au ocupat şi nu prea. Există o strategie naţio­na­lă, există şi bani pentru stoparea feno­me­nului (până acum bugetul a fost asigurat de Ministe­rul Agriculturii, acum bani mai sunt doar la Ministerul Mediului).

Documentele ara­tă că în toată România sunt circa două milioane de hectare de terenuri degrada­te, iar în situaţia cea mai gravă se află 100.000 de hectare din cele trei judeţe din Oltenia, unde nisipurile au pus deja stăpânire.

Împădurirea este soluţia cea mai la îndemână, avantajele ei fiind rapide şi incontestabile. “Problema cu aceste împăduriri este că în momentul de faţă, în România, nu prea mai ai unde să îm­pădureşti. ­Terenuri degradate se mai află, ici şi colo, la Agenţia Domeniilor Statului.

Cheia rezolvării problemei se află la proprietari, la oamenii obişnuiţi proprietari de terenuri. Asta a fost ideea mea şi pe baza ei am realizat proiectul împăduri­rilor din Sahara Olteniei”, îşi începe povestea inginerul silvic Dan Popescu.

“UNIREA TERENURILOR”
La jumătatea anilor 2000, după o lungă carieră la “stat”, olteanul a decis să re­nun­ţe la postul pe care îl avea şi să se dedice unei afaceri private, încercându-şi noro­cul pe cont propriu. A găsit imediat “piaţă de desfacere” pentru puieţii pe care îi cul­tiva: terenurile deşertificate. A început în 2006, iar acum sunt aproape 4.000 de hectare de pădure care cresc văzând cu ochii, aducând ploaia în zonă şi “înfrân­gând” nisipul.

“Sunt 100.000 de hectare în partea de sud a Olteniei care au nevoie de îngrijire imediată. Am început să pros­pec­tez lucrurile, am luat legătura cu mai mulţi primari din zonele afectate şi le-am propus să lucrăm împreună la acest proiect care, iată, după ce a fost pus în practică, ne aduce tuturor o multitudine de beneficii. Ideea a fost de a-i convinge pe oameni să îşi «unească» terenurile, astfel încât să obţinem parcele suficient de mari pentru a deveni păduri”, po­ves­teşte Dan Popescu.

La început circumspecţi, primarii olteni au început să creadă apoi din ce în ce mai mult în ideea ingi­ne­rului silvic. După aceea a urmat pasul cel mai important: convingerea oamenilor. “Cum să le ceri oamenilor să-ţi dea pământul? Chiar dacă era numai nisip şi nu creştea nimic acolo, ei tot nu voiau, cre­deau că vrem să facem o nouă colectivizare”, îşi aduce aminte Ion Spiridon, primarul comunei Urzica (Olt), unul dintre primii susţinători ai proiec­tu­lui de reîmpădurire. A mers împreună cu Dan Popescu la fiecare familie în par­te, le-a vorbit şi la biserică, a insistat chiar şi la serbările care se organizau în sat. Oame­nii au început să fie de acord unul câte unul, în faţa promisiunii că pe te­re­nul lor, acum plin de nisip, vor avea în câţiva ani o pădure pe care o vor putea exploata.

Aceleaşi demersuri urmate de rezultate încurajatoare şi la Mârşani şi Daneţi, în judeţul Dolj. În toamna lui 2006 s-a trecut la împădurirea cu salcâmi, plopi şi alte specii puţin pretenţioase. Aşa se face că după o lună încheiată de muncă, în Urzica s-au plantat 188 de hectare, la Mârşani alte 431 de hectare, iar la Daneţi alte 450 de hectare. Încurajaţi de rezultatele foarte bune, operaţiunile au continuat, astfel că în 2008 s-au împădurit 2.422 de hectare în Olt şi Dolj.

În cifre, asta înseamnă că în următorii 20 de ani vor fi absorbite câte 10 tone de dioxid de carbon/hectar în fiecare an. Acumularea totală de CO2 (gaz cu efect de seră, res­pon­sabil pentru schimbările clima­tice) este de 240.000 de tone pentru urmă­toa­rele două decenii. Din punct de vedere al masei lemnoase obţinute, se estimează că producţia totală pentru perimetrele existente va fi de 230.100 de metri cubi de lemn, adică 95 de metri cubi pe fiecare hectar.

Din această producţie, proprie­ta­rii pădurii vor putea folosi lemnul şi pentru foc. Estimările arată că fiecare familie consumă în fiecare an pentru încălzirea locuinţei şi gătit circa 5 metri cubi de lemn. Asta înseamnă că populaţia va consuma doar 35.900 de metri cubi de lemn pentru foc, restul până la 230.000 de me­tri cubi putând fi folosit pentru alte acti­vităţi industriale.

În momentul de faţă, s-au indentificat 4.316 de hectare de teren degradabil perimetre ce pot fi plantate. Dintre acestea, aproximativ 800 de hectare au documentaţia întocmită şi aşteaptă banii pentru a putea fi împădurite. Proiectele întocmite de primării au fost până acum finanţate dintr-un fond al Ministerului Agriculturii, care însă nu mai poate fi accesat. Doar Ministerul Mediului mai pune la dispoziţie bani pentru împăduriri atât prin fonduri de la buget, cât şi prin fonduri structurale.
Bogdan Iuraşcu/Jurnalul NaţionaOmul care a adus ploaia în Sahara Olteniei

ASOCIAŢIA ASOCIAŢIILOR
Asociaţiile Mârşani, Urzica, Daneţii şi Celaru au format o asociaţie-mamă, de­nu­mită “Renaşterea Pădurii”. “Oamenii care lucrează la stat şi ar trebui să apere pă­du­rea, s-o îngrijească, nu-şi fac treaba cum trebuie. Este o bătaie de joc şi acest lucru mă supără foarte tare. Noi, prin aceste asociaţii, am reuşit să remediem această situaţie şi nu ne vom opri aici”, spune Alexandru Dunoiu, de la asociaţia de proprietari din Mârşani. Mai trebuie spus că toată campania de împă­du­riri nu a beneficiat de participarea vreunei ve­de­te sau a vreunui politician. O cam­panie similară, mediatizată excesiv de un post tv a dus la plantarea a doar 30 de hectare de pădure.

Sursa: jurnalul 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

Avem români cu care să ne mândrim. O româncă a obţinut o poziţie în conducerea Agenţiei Spaţiale Japoneze.

La numai 33 de ani, Aurora Simionescu a fost numită profesor asociat la Agenţia Spaţială Japoneză.

Este prima dată când o persoană de altă naţionalitate decât cea japoneză primeşte o asemenea funcţie.

Brăileanca Aurora Simionescu e astrofizician, cu un CV bogat.

În timp ce îşi făcea doctoratul în Germania, ea a primit o bursă de studii de 3 ani de la NASA. Tot o bursă a adus-o la Agenţia Spaţială Japoneză, în 2013.

Românca declara recent, pentru o publicaţie germană că, zilnic, încearcă să depăşească limitele cunoaşterii sale şi să înţeleagă mai bine Universul în care trăim.

Tinerei românce îi revin meritele unei descoperiri importante. A făcut parte dintr-o echipă de cercetatori care au putut observa pentru prima dată unul din filamentele de gaz care leagă roiurile de galaxii. Aurora Simionescu este una dintre cele 10 persoane din lume alese pentru bursa Einstein Fellowship, parte din programul NASA. De asemenea, cercetătoarea face parte din topul celor 100 de lideri ai inovaţiei din Europa Centrală şi de Sud.

Sursa: stiriletvr

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

echipa Oculus 1
 Scris de Oana Dan
Cinci elevi de liceu din Bucureşti au creat un prototip de ochelari – care poartă numele Mitra – bazaţi pe o tehnologie ce îi ajută pe nevăzători să se deplaseze în siguranţă în orice mediu, atenţionându-i asupra obstacolelor de tot felul. Proiectul a câştigat marele premiu la cel mai apreciat concurs de antreprenoriat pentru tineri – Junior Achievement – şi cei cinci se pregătesc să reprezinte ţara noastră la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Din păcate, premiul acoperă costurile de participare, transport şi cazare doar pentru trei dintre ei. Ca să meargă şi ceilalţi doi, e nevoie de 1.690 de euro, bani pe care adolescenţii încearcă să îi adune până la începutul lunii iulie.

Un concept inovator

Tudor Popa, Alex Simion, Miruna Gafencu, Diana Canghizer şi Adrian Conete au creat un prototip de ochelari care, prin intermediul unei tehnologii bazate pe un ansamblu de senzori poate ajuta o persoană nevăzătoare să se deplaseze în siguranţă.

oculus-2

Foto: Tudor

S-a întâmplat aşa: Tudor, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti, discuta, de 1 Decembrie anul trecut, cu Adrian, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic de Arhitectură “I.N. Socolescu”, despre sinestezie. Nu vă miraţi să aflaţi asta! Aceşti liceeni au adesea discuţii pe astfel de teme, îi preocupă subiecte complicate ca infinitul. Atunci şi-au pus întrebarea cum simt nevăzătorii culorile şi s-au gândit să creeze o soluţie tehnică prin care să îi ajute să perceapă culorile.

În ideea iniţială, era vorba de o mască de faţă şi de o altă echipă de lucru. După ce l-a cunoscut pe George, unul dintre adolescenţii de la Şcoala de Nevăzători, Tudor a înţeles că nu culorile sunt principala prioritate pentru cei cu probleme de vedere, ci deplasarea în siguranţă. Aşa că ideea s-a transformat şi Tudor şi-a strâns o altă echipă de lucru: Adrian, care e grafician şi se pricepe la 3D, Alex Simion, zis Simi, coleg de şcoală cu Tudor, pasionat de robotică, Miruna, care învaţă la Colegiul “George Coşbuc” şi excelează deopotrivă la germană şi informatică şi Diana, elevă la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, care are experienţă în comunicare şi PR dobândită prin voluntariat şi activităţi în organizaţia Interact Cişmigiu, parte din Clubul Rotary.

Viitorulromaniei.ro s-a întâlnit cu trei dintre cei cinci membri ai echipei: Tudor, Diana şi Simi. Tudor a venit pregătit să ne explice cum, prin dezvoltarea tehnologiei folosite, ochelarii Mitra rezolvă cele mai importante probleme ale nevăzătorilor, adică deplasarea în locuri noi, aprecierea distanțelor, menținerea unei traiectorii în linie dreaptă.

Din nefericire, spune el, trăim într-un oraş aglomerat – Bucureştiul – şi plin de obstacole. În plus, în România, numărul nevăzătorilor a crescut în ultimele trei decenii, ajungând la peste 100.000 astăzi. Aşa că produsul dezvoltat de cei cinci – sub numele de echipa Oculus – are toate şansele să facă o diferenţă reală în viaţa nevăzătorilor. Funcțiile ochelarilor Mitra sunt încă în teste, mai spune Tudor, și căutăm soluții tehnice mai bune pentru fiecare, muncă ce implică programare, matematică și fizică.

oculus-3

Foto: Simi și Diana

Cum funcţionează invenţia

Ochelarii – prima invenţie brevetată în 2016 în România – au design futurist, iar toate informaţiile sunt citite de senzori, interpretate şi transmise utilizatorului prin intermediul unor sunete. Utilizatorul ştie când are obstacole în faţa lui (gropi, stâlpi de parcare, animale etc.), este avertizat dacă vine o maşină cu viteză, poate aprecia distanţele şi poate menţine o traiectorie în linie dreapta. Kit-ul cuprinde şi un microcontrolerul şi o baterie externă, ataşate pe cureaua utilizatorului şi care sunt conectate la ochelari prin intermediul unui cablu.

Mitra ar costa cel mult 400 de euro, odată lansaţi pe piaţă, iar banii acoperă costurile de producţie, care depăşesc 200 de euro, iar restul merg către dezvoltarea de noi funcţii, ţinând cont de feedbackul utilizatorilor.

Cu acest proiect echipa Oculus a obținut locul întâi la etapa naționala a concursului Social Innovation Relay 2016 şi a câştigat trofeul Compania Anului, la concursul de antreprenoriat Junior Achievement. La acesta din urmă a ajuns datorită profesoarei Mihaela Găvănescu, de la Colegiul “I.L. Caragiale”, cu care Tudor şi Simi au urmat cursul de educaţie antreprenorială. Au trecut cu succes de toate etapele concursului, au participat la sesiuni de mentorat în cadrul cărora au învăţat cum să îşi transforme ideea în business, cum să facă un plan de afaceri, ce fel de promovare să aleagă, noţiuni de marketing, de pitch, de vânzări şi tot aşa.

Ideea echipei Oculus a câştigat marele premiu la concursul de anul acesta şi merge la finala europeană din Elveţia, între 25-28 iulie. Problema e, spune Diana, că au primit doar trei burse de la Junior Achievement pentru această deplasare, ceea ce înseamnă că doi dintre ei nu ar putea participa la finală. Liceenii caută sponsori care să le acopere suma de 1.690 de euro, necesară transportului, cazării şi achitării taxei de participare şi pentru ceilalţi doi membri ai echipei.

Concursul din Elveţia, mai spune Diana, e o mare oportunitate pentru ei din mai multe motive: e cel mai mai mare de acest gen la nivel european, juriul e format din personalităţi reputate pe zona de antreprenoriat, iar la eveniment prototipul va fi testat de multiple organizaţii pentru nevăzători din Elveţia.

Echipa Oculus

team-oculus

Foto: Tudor, Diana și Simi

Tudor Popa, CEO & Developer, are 17 ani, a participat la diverse concursuri de robotică, e pasionat de tehnică din copilărie – datorită conversaţiilor pe care tatăl său, fizician, le avea cu prietenii care veneau în vizită. A făcut pian, chitară, îi plac blues-ul şi rockul alternativ – a avut o trupă timp de două săptămâni, era serios, făceau şi repetiţii, completează Diana, râzând –  e pasionat de schi, de scufundări, dar şi de mersul pe bicicletă. Planul lui este să urmeze Universitatea Politehnică, Automatică sau Electrotehnică. O altă opţiune e Informatica, la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Tudor, însă, nu exclude nici varianta studiilor peste graniţă.

Alex Simion, producţie & developer, are rezultate excepţionale la concursuri de informatică software (aplicaţia de transfer GCode care a obţinut medalia de bronz la concursul internaţional Informatrix) şi e pasionat de fotbal. Când era mic a şi jucat la un club, de unde i se trage şi porecla de Simi.  Anul trecut a creat un robot care urmăreşte o linie neagră pe un plan alb, robotica fiind o pasiune descoperită la liceu, în clasa a X-a. E decis să rămână în ţară şi să meargă ori la Politehnică, ori la Informatică la Universitatea din Bucureşti.

Miruna Gafencu, marketing & developer, face parte din lotul olimpic naţional la limba germană şi a câştigat, anul trecut, Premiul II la faza naţională individuală şi Premiul III pe echipe. Totodată, e pasionată de programare. Miruna cântă în Corul Operei, ştie să cânte şi la pian şi e pasionată de schi.

Adrian Conete, designer, are experienţă în modelarea 3D, e pasionat de fotografie şi, potrivit Dianei, e un spirit liber şi nonconformist, ceea ce, spune ea, e clar o calitate. E singurul vegan din echipa Oculus, completează Tudor, şi are un bichon care se aude lătrând în fundal ori de câte ori vorbeşte cu el la telefon.

oculus-trofeu

Foto: Diana

Diana Canghizer, PR, e activă în bordul asociaţiei Interact Cişmigiu, parte a clubului Rotary şi are experienţă în organizarea de evenimente. Deşi e elevă la design la Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza”, Diana vrea să dea la Medicină şi face meditaţii la biologie şi chimie. E, însă, pasionată şi de artă, de istoria artei – merge la olimpiada naţională chiar – de desen, pictură, sculptură, dar şi de voluntariat şi gătit. Marea ei nemulţumire e că în sistemul de învăţământ liceal voluntariatul nu e încă apreciat la justa lui valoare şi că profesorii nu pun accent pe internshipuri şi pe învăţarea practică.

Sursa: viitorul romaniei

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva