Romani celebri – arhitectura

Facebook Twitter Email


Paul Hemerth este un sas intors acasa la Richis, in judetul Sibiu. Se lupta sa salveze casele traditionale, pe care le stia din copilarie si a restaurat impecabil mai multe dintre ele.

A adus cu el si alti straini impresionati de cultura si traditia locului, asa ca acum comunitatea este formata din 13 nationalitati.

Printre dealurile pe care odinioara se cultiva vita de vita, la cinci kilometri de Biertan se afla vechiul sat sasesc Richis sau satul celor bogati.

Dupa ’90, sasii de aici au plecat cu totii in vest, iar odata cu acest exod vechile case in care au crescut generatii intregi au ajuns niste ruine. De cativa ani, datorita unor straini, satul a prins din nou viata.

Nascut pe aceste meleaguri, la Medias, Paul a plecat in Germania impreuna cu parintii, pe cand avea opt ani. Prima casa pe care a cumparat-o aici l-a costat aproape 13.000 de marci.

Dupa cativa ani, Paul a mai cumparat alte doua case sasesti. Dupa ce le-a reconditionat, in una dintre ele a mutat-o pe mama lui, care locuia la Hamburg.

Pe perete stau la loc de cinste poze cu vechii proprietari, la vremea aceea cei mai avuti oameni din sat.

Paul a cumparat prima casa de la stranepotul lui Noah, Johann Schaas. Are 81 de ani si este ultimul sas din Richis.

In Richis, Paul si-a adus toti prietenii. Si ei au fost cuceriti pe loc de Romania frumoasa. Pe prispa casei, descult, un tata ii citeste copilului povesti in limba germana.

Familia Schops: “E absolut minunta, e incredibil. Zona e minunata, e calma, rurala si originala, iar casa e perfecta, nu ne-am asteptat la asta, dar e minunata”.

In timp ce se infrupta din produsele locale, Dorothea zambeste si spune ca atat de mult ii place aici ca vrea impreuna cu sotul ei sa isi cumpere si ei o casa in Richis.

Dorothea Muller, turist: “E ca si cum as fi copil si mi-as retrai copilaria. Casa e minunata, te poti relaxa. Zona e frumoasa, iar oamenii prietenosi. Poti obtine tot ce vrei, paine facuta in casa, oua de la gainile din curte, lapte proaspat si este o legatura intre vecini”.

Tot in Richis si familia Engbrenghof, din Olanda, si-a cumparat o casa saseasca pe care au reconditionat-o in cativa ani.

Martin Engbrenghof : “Ne-am indragostit pur si simplu de casa si de locul asta, de Romania“.

Si olandezii s-au sfatuit tot cu batranul sas, Johann Schaas. E pe pragul bisericii in fiecare zi si isi asteapta turistii curiosi sa afle despre biserica veche din sat. Altarul din biserica cistertiana e vechi de peste 600 de ani.

Batranul are si o mare suparare cand vede ca unele case din Richis sunt mutilate de cei care nu inteleg ca valoarea lor este inestimabila. Schaas il are alaturi si pe Paul.

Rares si Mugurel sunt singurii mesteri restauratori din zona. Ei se ocupa de restaurarea caselor traditionale asa cum e scris in carte. Ridica insa din umeri si isi pun mainile in cap cand vad ca unele modificari pot distruge o cultura veche de peste 100 de ani.

Paul Hemmerth este unul din exemplele de la care ar trebui sa invete fiecare dintre noi. Trebuie sa constientizam ca tot ce ne ramane este traditia, istoria si cultura noastra.

Sursa: protv

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Echipa de romani care a construit case cu consum ZERO. Copacul care iti incarca telefonul de la soare

Facem cunostinta cu echipa Efden, un grup de tineri romani care isi propun sa ridice cartiere de case cu facturi zero. Au construit deja un prototip despre care spun ca a fost premiat la concursuri internationale din Germania, Olanda si Franta.

Este o casa inteligenta care isi produce prin intermediul unor panouri solare toata energia electrica de care are nevoie pentru incalzire, apa calda si toate electronicele din interior. Visul lor este sa ridice un cartier intreg fara facturi! Si – de ce nu – chiar un oras!

Bucuresti. O gasca de tineri imbracati lejer si cu chef de distractie filmeaza un mini-videoclip. Faceti cunostinta cu echipa Efden. Nu se pregatesc pentru o petrecere, ci incearca sa convinga alti studenti sa li se alature intr-un proiect prin care isi propun sa ridice in Romania casele viitorului.

“Avem o casa care nu are facturi lunare, doar cele de internet. Este una 100% electrica , toata incalzirea, racirea se face in mod electric, tot ce inseamna iluminat si asa mai departe. Avem 22 panouri voltaice pe electricitate si doua panouri solare termice. Produce mai mult curent decat consuma”, explica Claudiu Butacu.

efden

Casa cu facturi zero este pariul lui Claudiu si Mihai. Cei doi ingineri romani sunt fosti studenti ai facultatii de instalatii. Prototipul exista deja in realitate. “Secretul nostru, care este foarte public, e ca avem echipa interdisciplinara – arhitecti, cu constructori, cu oameni de comunicare, management, fundraising. 90% din echipa pe baza de voluntariat, iar restul am inceput sa platim. Sunt 350 de tineri”.

Casa lor a facut deja inconjurul lumii, atat la propiu cat si la figurat. Cei doi povestesc ca echipa a obtinut premii la concursurile internationale de la Frankfurt , Amsterdam si Paris. Pentru cel din Franta locuinta a fost ridicata in Romania, apoi demontata, incarcata in tiruri si montata din nou in hexagon. Totul a fost facut de studenti. Acolo au fost printre finalistii iar departamentul de energie American parte in proiect a vrut sa promoveze locuintele sustenabile. Ai nostri au lucrat mii de ore pentru a se califica iar unii dintre ei si-au sarbatorit zilele de nastere pe santier.

Nu au iesit printre primii insa i-au impresionat pe ceilalti concurenti. Dupa concurs au adus casa inapoi in Romania unde a starnit interesul ambasadorului Statelor Unite. Cum functioneaza totul? Pe acoperis sunt instalate panouri fotovoltaice. De acolo vine toate energia necesara pentru caldura, lumina, aragaz, televizor, masina de spalat sau apa calda. Practic pentru toata aparatura si utilitatile din interior. Surplusul se consuma noaptea.

efden

Intrarea in casa se face printr-o sera. Nu are doar un rol estetic. Sera preincalzeste aerul din casa. Astfel se consuma mai putin energie pentru caldura. Natura are un rol aparte in casa. De la legumele din curte, pana la plantele din sera si cele din baie.

Si pentru ca suntem intr-o casa inteligenta, caldura si calitatea aerului pot fi controlate de la distanta de pe tableta sau telefon. Tot cu ajutorul tabletei vedem si cum functioneaza materialele din interiorul peretilor.

Pentru a-si populariza proiectul, dupa ce s-au intors de la concursul din Franta tinerii au mutat casa in curtea facultatii de instalatii. Usile sunt deschise pentru elevi, studenti, profesori , specialisti si oricine este curios.

Efden s-a desprins dint-un alt proiect similar in care Claudiu Si Mihai au participat in timpul facultatii.

Mergem in Moldova. Intr-un sat la cateva zeci de kilometri de Bacau. La poalele unui deal, gasim o alta casuta cunoscuta deja in lumea intreaga. Este o casa a viitorului in care se imbina traditia populara cu materialele moderne. O asa zisa casa solara care isi produce singura energia de care are nevoie.

efden

In 2010 Claudiu si Mihai, pe atuncti studenti, au facut parte dintr-o echipa de zeci de studenti care au proiectat si ridicat Casa Prispa. Acum vorbesc despre ea in conferinte internationale.

II intampina actualul proprietar. De 4 ani locuieste impreuna cu sotia in aceasta casa unicat la care Claudiu si Mihai au pus umarul alaturi zeci de colegi. Inainte sa ajunga la Bacau, in 2012, Casa Prispa a fost dusa la Madrid. Acolo a fost premiata pentru eficienta energetica si a obtinut locul 2 infunctie de votul publicului.

Fiecare metru patrat a fost gandit eficient si confortabil. Proprietarul ii primeste de fiecare data pe baieti cu bratele larg deschise. Spune ca micuta casa este tot ce isi putea dori. Din cand in cand se aseaza toti in jurul mesei si povestesc despre ce poate fi imbunatatit.

Ne intoarcem la Bucuresti. Claudiu este din nou pe telefon. Vorbeste cu doi colegi despre un “copac fotovoltaic”. Odata terminati copacii vor fi adusi la Bucuresti si “plantati” in curtea facultatii.Vor avea in loc de ramurile clasice panouri fotovoltaice care vor alimenta cu energie electrica o retea de internet wireless.

Echipa condusa de cei doi a convins peste 100 de companii sa doneze materiale. Acum Efden este Centru de Cercetare al conditiilor de confort si s-a transformat In campus pentru studenti. Pe cativa ii gasim in gradina. Mesteresc la un foisor cu panouri fotovoltaice.

Proiectul lor e in continua transformare. Acum Mihai si Claudiu vor sa faca primele cartiere de case cu facturi zero. Claudiu , Mihai si zecile de tineri pe care i-au cooptat in jurul lor au transformat un proiect de facultate intr-un centru de cercetare care le da studentilor posibilitatea sa puna in practica teoria pe care o invata la scoala. Pentru multi dintre ei este o trambulania catre un job mai bun. Pentru Claudiu si Mihai este inceputul unei afaceri care ar putea sa schimbe conditiile de trai. In 2018 echipa efden s-a califcat din nou in finala concursului Solar Decathlon. De aceasta data se duc in Dubai , unde vor construi o casa solara care sa reziste in desert.

Sursa: romaniateiubesc

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Cristian Lascu

În urmă cu aproape 7000 de ani, pe teritoriul actual al României, al Ucrainei şi al Basarabiei, a apărut una dintre cele mai fascinante civilizaţii din Europa: Cucuteni.

Ceramica pictată este una dintre cele mai renumite din întreaga lume. Primele obiecte care au apaţinut misterioasei culturi neolitice au fost descoperite în apropierea Iaşiului, în urmă cu 125 de ani. De atunci, interpretarea simbolurilor reprezentate pe vase sau pe obiectele de cult a născut o serie de întrebări în lumea cercetătorilor, cu privire la originea şi modul de viaţă al cucutenienilor. La aproximativ 30 de kilometri de Bucureşti, în satul Cojeşti, comuna Belciugatele, artişti plastici, speologi şi arheologi, ajutaţi de localnici, au construit o colibă inedită.

Spirale, cercuri, simboluri misterioase, decoruri complicate şi motive greu de descifrat.Ceramică pictată în culorile pământului negru, roşu, brun, alb, statuete de lut şi figurine antropomorfe. Toate se regăsesc într-o colibă de poveste, în satul Cojeşti, judeţul Călăraşi.

Inspirată de impresionanta cultură Cucuteni, coliba are toate atributele unui mini-muzeu încărcat de mii de ani de istorie. „O civilizaţie renaşte din cioburi”, a spus speologul Cristian Lascu.

Cristian Lascu este unul dintre cei mai experimentaţi speologi din România. În urmă cu câţiva ani, a decis să părăsească Bucureştiul şi să locuiască… în mijlocul naturii. Atunci i-a venit ideea construirii unei case… altfel. Înconjurat de prieteni arheologi şi artişti plastici, Lascu a demarat un proiect pe cât de îndrăzneţ, pe atât de inedit: să construiască o locuinţă inspirată din străvechea cultură Cucuteni. Rezultatul este… uimitor.

Pereţii casei au fost pictaţi şi decoraţi, atât în interior, cât şi la exterior de artistul plastic şi restauratorul Cristina Georgescu. Provocarea nu a fost deloc uşoară, spune aceasta: din punct de vedere ştiinţific, elementele specifice culturii Cucuteni nu sunt cunoscute în totalitate. „Toate culturile preistorice sunt cumva, le văd ca pe nişte nave în care putem călători spre trecut care încă trebuie descifrate, cu decoruri foarte complicate, cu motive care se pot combina oricând în orice fel, şi care mi se pare că sunt fantastice”, a declarat Cristina Georgescu, artist plastic.

De altfel, coliba pare desprinsă dintr-un timp şi un spaţiu… magice. Fiecare element de decor, fiecare obiect, statuetă sau vas reprezintă o întoarcere în timpurile străvechi. „O să vă surprindă văzând nişte plăci de gresie naturală pe care sunt desenate nişte scene diverse cu animale în special. Ei, ce vreau să vă spun, ele sunt reproduse după picturi paleolitice, deci noi suntem într-o colibă neolitică dar ei îşi împodobeau casa se presupune cu tablouri ale marilor clasici. Aici sunt celebri arcaşi, dintr-o peşteră din Levantul spaniol. Ia uitaţi ce dinamică frumoasă”, a spus speologul Cristian Lascu.

Obiectele de decor au fiecare povestea lor, spune Cristian Lascu. Sunt reproduceri ale unor relicve importante descoperite de prietenii săi pe teritoriul României: statuete antropomorfe sau celebri idoli de Piscu, vechi de aproape 7000 de ani. Însă nu doar arheologii, speologii şi artiştii restauratori au pus umărul la construirea şi buna întreţinere a colibei Cucuteni.

Manda Bucur şi Florică Ceaurul trăiesc în satul Cojeşti. Pentru cei doi, apariţia colibei Cucuteni în mijlocul localităţii, este şi astăzi… o minune. Un miracol la care au contribuit şi ei. Au înţeles încă de la început că acest loc reprezintă un omagiu adus celei mai fascinante culturi existente pe teritoriul ţării noastre. Lucru care îi face să fie foarte mândri de faptul că au fost implicaţi în proiect. „Am făcut la acoperiş, cu soţul meu am acoperit cu trestie, jos aici am văruit peste tot, am ajutat şi sus aici unde s-a făcut la tavan, am adunat pănuşi de porumb de pe câmp şi am băgat aici sute de saci”, a povestit Manda. „Am făcut această sobă darn u e cu plită, e cu pământ. Şi deodată m-am trezit şi cu ea pictată şi mi-a zis că e de Cucuteni vizual, şi estetic e ceva rustic, ceva frumos”, a spus Florică.

Cea care a dat viaţă colibei, prin formă şi culoare, a fost, însă, Cristina Georgescu. Pasionată de tot ce înseamnă cultura Cucuteni, Cristina a încercat să reprezinte cât mai fidel motivele şi cromatica folosite în urmă cu 6000 de ani de maeştrii cucutenieni.

„Cromatica este uşor de recunoscut pentru că este cromatica pământului negrul, roşul, brunul, albul. Deci sunt culori de bază, sunt culori care se obţin din pământuri, sunt oxizi ai fierului în general, ai manganului, iar ca plasticitate ele se folosesc încă, chiar dacă nu le recunoaştem imediat, dar până şi în tatuajele de astăzi sunt recunoscute şi chiar traversează continentele şi epocile şi tot”, a spus Cristina.

Una dintre încăperile cele mai încărcate de simboluri este…dormitorul. Un spaţiu atipic şi inedit, situat sub pământ, la subsolul colibei. „Avem dormitorul, elementul foc care este un element feminin şi atunci am figurat pe coş cele două siluete feminine inspirate din cultura Cucuteni, ele sunt uşor în relief, animalele care sunt elementul masculin necesar pentru că trebuie să existe un echilibru întotdeauna între feminin şi masculin. Principalul element este soba, ca fiind elementul care face cumva coeziunea acestei încăperi…patul este făcut tot aşa din pământ şi mortar, şi mai sunt câteva lumini, flancate de obiecte de ceramică. Oricum am mers pe un minim de decor”, a explicat Cristina.

Tehnicile folosite de artistul plastic Cristina Georgescu au fost cu totul speciale. În cultura Cucuteni, oamenii pictau direct cu pigmenţi naturali pe pământ, lucru care atrăgea după sine remodelarea şi restaurarea periodică a materiei din care erau fabricate obiectele. Un lux pe care artiştii din zilele noastre nu şi-l mai permit. „Era un alt timp, oamenii aveau timp să se ocupe de asta, aveau preocupări în genul ăsta, erau lucruri sacre pe care ei le făceau în legătură cu pereţii casei, cu mobilierul, aşa minim cum era. Noi nu mai avem timp, e foarte clar că suntem tot timpul în concurs cu vremea, aşa că am recurs la o hibridizare cumva”, spus artista.

Pentru pereţii din interior, a folosit tehnica “al fresco”, ceea ce înseamnă că artistul aşterne cu rapiditate culorile pe tencuiala proaspătă, încă udă, fapt care îi permite picturii să fie conservată pe termen lung.

Pentru pereţii din exterior ai colibei, a fost aplicată o tehnică mai modernă, de secol XVII – XVIII, folosită în special în Europa Apuseană: sgrafitto. „Sgrafitto vine de la sgrafittare adică a zgâria o suprafaţă, da? Şi uşurel pe linia desenului încep să dau stratul alb la o parte şi astfel rămâne în desen stratul inferior”, a spus Cristina.

Motivele şi simbolurile bine definite, simetria formelor, specifice ceramicii de la Cucuteni nu vorbesc doar despre arta unei culturi uimitoare, ci şi despre modul de viaţă al acestei civilizaţii străvechi.

„Acum 6000-7000 de ani strămoşii noştri aveau o viaţă economică, foarte rudimentară, foarte simplă. Mai pescuiau, mai săgetau o pasăre, o căprioară, da? Dar traiul lor, pare-se, era îmbelşugat, şi ei au trăit relativ paşnic şi a fost o civilizaţie care a durat peste 1000 de ani, se pare, civilizaţie care a fost între Carpaţi şi Nipru”, a spus Cristian Lascu. Din anul 1884, când au fost descoperite primele vestigii, admiraţia şi interesul cercetătorilor pentru cea mai veche civilizaţie urbană din Europa au crescut neîncetat.

„Ce a scos foarte mult în lume Cucuteniul a fost admiraţia străinilor în primul rând. Sigur că au fost specialişti români, arheologi care au lucrat şi foarte temeinic şi tot însă în momentul în care s-a văzut ce extraordinară este cultura asta, arta, grafica de Cucuteni, a fost ditamai expoziţia Cucuteni-Tripolja la Vatican, după expoziţia a plecat în America. S-au tipărit mai multe albume, deci în momentul de faţă, Cucuteni intră în această extraordinară galerie de capodopere ale neoliticului românesc”, a spus speologul.

Cu un asemenea succes în întreaga lume, poate că ar fi fost mai nimerit să ne promovăm ţara cu prestigiul culturii Cucuteni, şi nu cu o… frunză.

Privită de la distanţă, coliba Cucuteni pare o simplă casă desprinsă din poveşti. Ea reprezintă, însă, mult mai mult: defineşte o cultură, recreează spaţiul unei civilizaţii străvechi, dar mai ales, întoarce privitorul, preţ de câteva momente…în timp.

Departe de coliba din satul Cojeşti, în depozitul Muzeului Naţional de Istorie al României, vase şi statuete vechi de peste 6 milenii, ce aparţin culturii Cucuteni, aşteaptă ziua în care cineva le va descifra misterul şi le va afla… povestea.

POSTED BY: LĂZĂREANU RĂZVAN

sursa: expunere.com

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

 

In 1992 a avut sansa sa lucreze cu arhitectii Nicolae Goga si Anghel Marcu, iar aceasta colaborare avea sa ii schimbe intregul traseu profesional. A fost momentul in care a deprins tainele arhitecturii romanesti, “o arhitectura care te ajuta sa te regasesti pe tine insuti, te odihneste, te bucura“. Liliana Chiaburu demostreaza, prin proiectele sale, ca locuintele traditionale au suflet si reflecta, prin fiecare detaliu, istoria si cultura locului. Intr-un peisaj in care periferiile oraselor si chiar zonele rurale profunde, sunt intesate de cladiri moderne, lipsite de orice simt estetic, casele proiectate de arh. Liliana Chiaburu pastreaza o noblete aparte, fiind parca desprinse dintr-o epoca in care atentia pentru detaliu era ridicata la rang de arta. Considera ca mai avem mult de invatat de la tarile occidentale care au un respect deosebit pentru arhitectura traditionala. In Franta, Germania, Olanda sau Anglia, se fac eforturi deosebite pentru a conserva aspectul traditional al caselor, mai ales in zona rurala. „La fel ca in intreaga istorie moderna, romanul se dovedeste foarte cosmopolit. Foarte deschis fata de ceea ce vine din afara si complexat fata de radacinile noastre. Motivatiile acestui tip de comportament cred ca sunt foarte complexe. Un argument ar putea fi acela ca in perioada Imperiului Otoman, in timpul invaziilor turcilor, romanul a fost obligat sa isi abandoneze totul si sa se refugieze in paduri ca sa-si salveze viata. Si de multe ori, la intoarcere isi gasea incendiat tot avutul. S-a obisnuit probabil sa nu puna prea mult pret pe trecut… Cine stie?”, motiveaza Liliana Chiaburu dezinteresul romanilor pentru acest tip de arhitectura. Exista, din fericire, si exemple care ne dau sperante. Interesul strainilor pentru casele traditionale romanesti, a facut ca si noi sa le privim cu alti ochi. In ultimii ani, foarte multe conace si case vechi au fost restaurate, pastrandu-li-se farmecul de odinioara.

Casa traditionalaCasa la Dudu, comuna Chiajna – arh Liliana Chiaburu

Elemente traditionale, adaptate vremurilor noastre

Prima casa realizata integral de Liliana Chiaburu in stilul arhitecturii romanesti a fost construita pentru un prieten apropiat. Si acum o considera cel mai reusit proiect al sau. ”Atunci am experimentat pentru prima data relatia speciala in care trebuie sa te pui cu beneficiarul astfel incat casa pe care i-o faci, pe langa stilul placut al arhitecturii noastre traditionale, sa fie lucrul nespus si chiar necunoscut pe care si-l doreste”. Si daca multi se feresc de casele romanesti, considerandu-le neincapatoare sau intunecoase, Liliana Chiaburu a reusit sa rezolve aceasta problema, pastrand elementele traditionale, dar modificand suprafetele, in functie de cerintele clientilor. ”Trebuie spus ca eu nu sunt un arhitect propriu-zis traditionalist, ci incerc sa fac o arhitectura romaneasca contemporana care porneste de la elementele de arhitectura romaneasca traditionala. Prin urmare, inaltimea camerelor este undeva in jur de 2,60 m, inaltimea standard a camerelor de bloc, iarsuprafetele camerelor, la fel. Incalzirea este facuta ca la orice casa contemporana, cu incalzire prin pardoseala sau calorifere, insa de multe ori clientii doresc adauge si sobe cu lemne cu un aspect decorativ, dar functionale. In situatiile cand feresterele sunt mai mari, pentru ca si mie si multor persoane ne plac camerele luminoase, impart sticla in ochiuri mai mici care umanizeaza putin scara. Insa, nu exista solutii generale, ci de la caz la caz. Important este ca totul sa fie armonios si sa nu zgarie la ochi”, explica Liliana Chiaburu.

casa GogeascaCasa la Gogeasca, Prahova – arh. Liliana Chiaburu
Proiect de casa cu arhitectura traditionala romaneasca arh. Liliana Chiaburu notariatul din Peris, 11 septembrie 2007 036Notariatul din Periș, Ilfov – arh Liliana Chiaburu

Pridvorul, semn al generozitatii si ospitalitatii

Unul dintre cele mai importante elemente ale caselor traditionale romanestieste, fara indoiala, pridvorul, ”acel spatiu important din punct de vedere estetic, care ne caracterizeaza cel mai bine firea”. Majoritatea caselor proiectate de Liliana Chiaburu includ acest element arhitectural. ”Pridvorul este un spatiu acoperit, dar deschis, marginit de stalpi, in general, de lemn si cu un parmalac traforat de lemn, care acopera in general, daca nu toata fatada, macar partea cea mai mare. Pridvorul face ca zidul casei sa nu fie cel mai important in fatada, ci deschiderea. Deschiderea catre lume, catre vecini, catre prieteni. Am putea spune ca pridvorul este un semn al generozitatii si ospitalitatii. Si este din aceeasi familie cu loggia caselor nobiliare, conferadistinctie unei case oricat de mici ar fi ea. Stand in pridvor, omul poate stapani lumea: stand mai sus de pamant si cuprinzand cu privirea intreaga perspectiva”, explica arhitecta.

pridvor

Acest spatiu are insa si un rol functional, la fel de important. ”Pridvorul se aseaza in general spre sud si umbreste zidul casei astfel incat in timpul verii in casa este racoare si lumina nu este cruda, nu bate direct in ferestre, ci este reflectata de toata lemnaria pridvorului. Intr-o camera cu privor in fata, atmosfera este una deosebit de intima si placuta, te simti aparat, simti ca potiiesi din casa fara sa fii obligat sa infrunti dintr-o data agresivitatea naturii”.

pridvor 2

”Locul in care urmeaza sa se construiasca ulterior casa ma inspira foarte mult”

Casele proiectate de Liliana Chiaburu sunt construite dupa o tehnica, mai degraba contemporana. Zidul, fundatia, partea de rezistenta sunt realizate ca la orice alta casa construita recent. Se poate face chiar si o izolatie exterioara, daca proprietarul solicita acest lucru. Aspectul de traditional este dat, insa, de partea de lemnarie, acoperis si pridvor.

acoperisDetaliu acoperis

Acestea sunt elementele care dau identitate casei. Bineinteles, se poate folosi tehnica traditionala si la restul constructiei, depinde foarte mult de bugetul in care se incadreaza clientul. Cand vine vorba de inspiratie, Liliana Chiaburu sustine ca ”beneficiarul, cu toata sumedenia lui de dorinte despre casa” este cel de la care porneste, in primul rand, proiectul. ”In afara de asta, si locul in care urmeaza sa se construiasca ulterior casa ma inspira foarte mult, in special lumina care este acolo”, explica arhitecta. Liliana Chiaburu ne arata, prin munca sa, ca trebuie sa invatam sa pretuim mai mult ceea ce avem si sa pastram aceste minunatii care ne-au fost lasate mostenire. Iar daca nu mai avem ce sa restauram, putem cladi din nou, dupa aceleasi tipare, ducând mai departe frumusetea acestor locuinte de poveste. ”Casele romanesti vechi sunt cuatat mai frumoase cu cat exista coerenta de stil. Si astfel aratam si altora ca am avut parinti demni de care suntem mandri”.

branestiCasa la Branesti – arh. Liliana Chiaburu

Sursa foto: caseromanestilacomanda.blogspot.ro

Sursa: fabrika de case 

 

 

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Turnul Eiffel a fost “construit” de un român. Inginerul Gheorghe Pănculescu, cunoscut în lume, anonim în România

Într-un studiu despre turnul Eiffel, apărut la Paris, lucrare publicată în anul 1889, Gustave Eiffel face o dezvăluire măgulitoare la adresa unui priceput inginer român. El spune că celebrul simbol al Parisului, şi implicit, al Franţei, nu ar fi putut fi înălţat atât de repede, în timpul record de numai doi ani şi patru luni, dacă cu un deceniu înainte de inaugurare un român nu ar fi realizat un proiect ingineresc revoluţionar. În studiul menţionat şi intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, reiese că Turnul Eiffel a fost construit cu ajutorul unui sistem tehnic inventat de inginerul român Gheorghe Pănculescu (1844-1922). În anul 1869, Pănculescu, ca absolvent al Politehnicii din Zurich, i-a fost recomandat lui Eiffel de către Vasile Alecsandri. La început, Eiffel l-a angajat în cadrul întreprinderii pe care o conducea, însă Pănculescu s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni specialişti, un adevărat as în ce priveşte probleme de rezistenţa materialelor, calcule şi dimensionări. Gheorghe Pănculescu a ajuns la un moment dat să conducă cel mai important departament al firmei lui Eiffel. Apoi a fost detaşat în România, revenind astfel temporar în ţară. Românul i-a atras atenţia francezului după ce a realizat planurile pentru executarea drumului feroviar Predeal-Ploieşti, construcţie finalizată de un asociat al lui Eiffel, Gouilloux. Pănculescu a inventat atunci pentru francezii ce lucrau la drumul prahovean un sistem special ce utiliza o nouă metodă de montare a şinelor pe traverse în afara spaţiului căii ferate. Cu metoda minune a românului s-a reuşit terminarea liniei în mai puţin de un an. Faptul a atras atenţia lui Gustave Eiffel, care a decis să vină la faţa locului, vizitându-l pe Pănculescu, care l-a şi găzduit la Vălenii de Munte.

Eiffel i-a vorbit românului despre planul său de a înălţa turnul Eiffel
Aşadar, succesul inginerului român l-a făcut pe Eiffel să vină în România. El a sosit la Ploieşti, în mai 1879, pentru a se convinge la faţa locului, de modul cum a decurs aplicarea sistemului iniţiat de Pănculescu. Românul l-a găzduit pe celebrul inginer francez la Văleni, în casa pe care o va cumpăra Micolae Iorga peste 30 de ani. Mai mult, inginerul francez a luat gripă şi a trebuit să stea chiar zece zile în locuinţa prietenului său, Gheorghe Pănculescu, în imobilul – Muzeul Iorga. Astfel, Eiffel i-a vorbit lui Pănculescu în premieră despre proiectul său de a înălţa un turn ieşit din comun, cunoscutul “Turn Eiffel”. Oaspetele românului i-a mărturisit că ar putea folosi ideea sa, aceea de a folosi subansamble metalice confecţionate la sol pe care să le monteze apoi sus. Poveşti locale spun că Pănculescu i-a prezentat tehnica sa la faţa locului, mai precis pe două căruţe. Pus în aplicare, proiectul lui Pănculescu a dus la monumentala construcţie. Specialiştii vremii au fost chiar uimiţi de rapiditatea prin care, cu ajutorul a 300 de muncitori, au fost montate mai bine de 12.000 de subansamble în timpul record de numai 11 luni, un lucru senzaţional la acea vreme! Astfel în casa lui Iorga de la Văleni s-au pus bazele şi s-a hotărât tehnologia ce avea să fie utilizată la construcţia Turnului Eiffel. Ca o coincidenţă, Eiffel şi Pănculescu au decedat în acelaşi an, 1922. Trebuie amintit şi faptul că după isprava cu Eiffel, Gheorghe Pănculescu a fost numit inspector general al Căilor Ferate Române.Apreciat în Franţa, necunoscut în România (în mediul ştiinţific)
Surse româneşti susţin chiar că profesorul român Eugen Stănescu de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova a fost unul dintre românii care a cercetat acest lucru. El s-a deplasat în mod special în Franţa pentru a studia “cât de cunoscut este aportul inginerului român”. El a constat şi ceea ce Simion Săveanu consemna cu ani în urmă. “A fost găsit acel studiu (de care am amintit mai sus – n. red.) şi intitulat “Communication sur les travaux de la tour de 300 m” şi în care Eiffel îl menţionează pe inginerul Gheorghe Pănculescu”, scrie Simion Săveanu. Referinţe în acest sens apar şi în ziarul prahovean Flamura Prahovei. Mai mult, un film postat de un inginer francez arată că între proiectele lui Eiffel s-a aflat şi podul de la Ungheni de peste Prut. El arată că, în mai 1990, un milion şi jumătate de români au strigat “Unire” pe podul imaginat şi construit de Eiffel. În ce-l priveşte pe priceputul tehnician român, foarte târziu, din 15 septembrie 2004, o şcoală din Vălenii de Munte datând din 1774 a primit numele de “Şcoala de Arte şi Meserii Gheorghe Pănculescu”, în semn de recunoaștere a geniului inventatorului născut în oraşul lor.

Legenda oţelului românesc cu care se spune că ar fi fost construit în întregime vestitul turn
Nu putem să nu amintim şi de o legendă ce circulă în România de decenii. Şi anume că întregul oţel construit la înălţarea Turnului Eiffel a fost turnat în ţara noastră. “Se spune că niturile au fost turnate la Govăjdia, lângă Hunedoara, deoarece Franţa nu avea siderurgie în anii 1800. Extracţiile de minereu de fier au început în anii 1820 în zona Teliuc, Ghelari, care au pus baza construcţiei turnului Eiffel ce a fost finalizat şi inaugurat în 1889. Vă spun sigur, întrucât am copilărit 14 ani în Hunedoara: baza structurii turnului a fost construită cu oţel de Reşiţa, este adevărat”, scrie Adrian Boeriu. Georgeta Panaitescu Iaz întăreşte cele spuse de Boeriu: “Am învăţat despre asta la facultate! Profesia mea este de inginer turnător, iar printre primele lucruri predate la cursul de Turnarea Metalelor a fost faptul ca Turnul Eiffel e de fapt făcut în România, la Reşiţa!”. Toate acestea sunt contrazise de Ion Bocioacă, care a scris o carte despre inginerul Pănculescu. “Sunt 18038 bare şi 2.5 milioane de nituri. Compania Eiffel a folosit oţelul în tehnologia Puddel”. Nicolae Dani, care a făcut liceul în Reşiţa spune: “Cu siguranţă Govăjdia este locul unde s-au produs unele elemente pentru turnul Eiffel. Furnalul a fost primul cu flux continuu din Europa şi al doilea pe plan mondial. Normal că francezii nu vor recunoaşte acest lucru. Francezii sunt un popor care nu dau şi nu vor să dea dreptate străinilor niciodată, cred că ţine de mândria lor”. Mai mult, se spune că pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie: ”Made în Reşiţa – România”.

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Casa face nota discordanta cu toate palatele din jur, insa originalitatea ei ii da valoare: 4 milioane de dolari.

Desi numele nu-l recomanda, Gary Segal e roman. De fapt, e atat de roman, incat tine s-o arate la toata lumea si sa fie cat mai vizibil cu putinta. Prin urmare, in mijlocul celui mai select cartier din New York, acolo unde s-au instalat, cu semineu si limuzina, cei mai bogati si mai faimosi americani, Gary Segal si-a facut cu mana lui o casa in stil romanesc.

Mai precis, arhitectul Gary Segal lanseaza un nou curent in mijlocul unei comunitati conservatoare si mandre de mostenirea americana. Asa tanara cum e ea. Pana la urma insa, exact asta e si ideea: intr-un mozaic ca America, de ce sa nu mearga si putina culoare romaneasca?

Pe locul vilei lui, se afla pana acum ciaiva ani o casa construita pe la 1845. Romanul a cumparat-o cu tot cu terenul de o jumatate de hectar, promitand primariei ca va pastra cat va putea din constructia veche. Asa se face ca in curte se afla inca putul original, facut acum un secol si jumatate, insa restul a fost gindit de arhitect pe criterii invatate si aduse din tara.

In toata casa, arhitectul roman si-a pus la lucru imaginatia dezvoltata pe vremea cand in Romania era nevoit sa faca tot felul de artificii pentru un trai decent.

Sursa: Pro TV

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În localitatea harghiteană Lunca de Jos, nu departe de șoseaua națională, a luat ființă, de câțiva ani, un mic “sat în sat”, un complex turistic și muzeal format din case vechi de peste 100 de ani care au fost salvate de la pieire de un fost inginer constructor, iubitor al tradițiilor strămoșești.

Fotografii: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FLUX

La Complexul Boros din Lunca de Jos ajungem relativ ușor, drumul este accesibil, chiar dacă este acoperit de zăpadă, iar la fața locului ne așteaptă cu zâmbetul pe buze Szasz Istvan, proprietarul locului, și Molnar Szabolcs, ginerele său și cel care se ocupă cu activitatea turistică.

Dialogul se leagă ușor, iar imaginea caselor vechi, care seamănă cu cele ale bunicilor și străbunicilor, te fascinează din prima clipă.

Szasz Istvan, un inginer constructor apreciat, a folosit la proiectele sale, derulate în România și Ungaria, doar materiale de construcție moderne, dar gândul i-a rămas mereu la casa părintească, ce a fost vândută înainte ca el să se poată bucura de ea.

Ideea de a salva case vechi i-a venit, după cum singur spune, “dintr-o sperietură”, când în urmă cu peste zece ani a dorit să recondiționeze mobilă veche și a constatat că oamenii vor să renunțe la tot ceea ce este vechi, de la case și șure până la obiecte de uz casnic moștenite de la părinți și bunici.

“Ideea mi-a venit dintr-o sperietură. Am vrut să recondiționăm mobilă veche și pentru asta am căutat material vechi. Ne-am gândit să luăm lemn din niște șure vechi. Am dat un anunț la ziar și în două săptămâni s-au prezentat peste 50 de persoane care ne-au spus că au case și șure vechi de vânzare. Atunci m-am speriat și m-am gândit că dacă toată lumea vrea să arunce ceea ce este vechi, atunci trebuie să păstrăm ceva pentru că nepoții noștri nu vor mai avea ce să vadă. Și din asta a venit ideea. Am avut ceva bani și am început să culegem astfel de case”, își începe destăinuirea Szasz Istvan.

Inițial, pe terenul de câteva hectare pe care se află “sătucul” lui Szasz Istvan s-au cultivat cartofi, dar afacerea s-a dovedit a fi păguboasă, motiv pentru care proprietarii s-au reorientat către salvarea moștenirii strămoșești.

“Am încercat să punem cartofi pe acest teren și nu am scos nici măcar sămânța. Și am zis: nu-i bai, aici nu mai punem cartofi, mai bine umplem cu case vechi și păstrăm tradiția”, spune Szasz Istvan.

Micul său sat turistic din inima localității Lunca de Jos este compus din 14 case, cea mai veche datând din 1867, dar și de o moară de apă din 1873 și de pivnițe pentru varză murată, realizate ca acum 100 de ani. Fiecare casă poartă un nume, fie al gazdei de la care a fost cumpărată, fie al locului din care provine.

Casele au fost demontate de la foștii proprietari și au fost ridicate cu multă atenție pe Valea Boroșului, folosindu-se tehnicile de construcție de acum un secol. În unele dintre case, cele mai noi, s-a amenajat baia în locul cămarei, iar la cele vechi baia este accesibilă în afara casei.

Când intru, la invitația gazdei, în prima căsuță cu cerdac, vopsită în nuanțe de albastru și alb, originară de la Valea Ghimeșului, am senzația că m-am reîntors în timp, pe vremea copilăriei și aștept ca, în orice moment, din cealaltă cameră să apară bunica, cu un castron de gogoși calde în mâini. Mobilierul este autentic și tradițional, paturile sunt acoperite cu cergi sau cuverturi țesute de mână, iar saltele sunt umplute cu paie. Mai multe costume populare sunt expuse în dormitorul casei, iar sentimentul pe care îl ai vizitând un astfel de interior este unul de bucurie că oamenii încă apreciază valorile autentice și de speranță că acestea nu vor dispărea.

Szasz Istvan recunoaște că salvarea caselor vechi reprezintă pentru el o datorie de suflet și în niciun caz o afacere.

“Este mai mult o afacere pentru suflet. Eu am lucrat în construcții, și acum am firmă de construcții și la un moment dat, după 40 ani de meserie, omul se satură de atâta beton și oțel beton. Trebuia să fac ceva în viață care să-mi bucure sufletul și m-am decis să mă reîntorc la rădăcini. Din păcate, casa noastră părintească trebuia să fie vândută, cu mobilier cu tot, în 1975, când am venit de la facultate și am rămas doar cu amintirile. Așa că mi-am refăcut aici amintirile vechi”, mărturisește Szasz Istvan.

El povestește că în 2008, când a inaugurat acest loc, i-a invitat la eveniment pe toți cei de la care a cumpărat casele și mulți dintre ei au început să plângă atunci când și-au revăzut casele copilăriei. Szasz Istvan spune, cu tristețe în glas, că a început această salvare a caselor strămoșești în ceasul al 12-lea și afirmă că foarte mulți oameni renunță cu mare ușurință la tot ceea ce este vechi.

“Vor să scape oamenii de tot ceea ce este vechi. Aruncă cerga veche și își iau pături cu cerbi din Turcia, și spun că merită și ei să-și facă o casă din BCA, ca și vecinii. Noi, din păcate, am început activitatea de salvare în ultimul ceas”, afirmă proprietarul satului.

Pentru a le arăta turiștilor cum trăiau pe vremuri bunicii și străbunicii noștri, într-un fost grajd salvat de la pieire a fost înființat un mic muzeu unde sunt expuse zeci de obiecte de uz casnic, de la război de țesut până la ustensile de bucătărie, dar și fotografii vechi, costume populare, ouă încondeiate sau icoane.

Nu departe de muzeu se află și “șura de dans”, acolo unde au loc petreceri de nunți sau botezuri și unde sunt expuse fotografii ilustrând tarafuri populare, datând din perioada interbelică.

În Complexul Boros se organizează periodic tabere de creație pentru artiști, meșteșugari, dar și întâlniri ale ansamblurilor populare din Transilvania. În cele 14 căsuțe muzeu sunt 110 locuri de cazare, care au fost rezervate în totalitate pentru Revelion de către cei care vor să petreacă noaptea dintre ani într-un stil tradițional. Ceea ce înseamnă că invitații se distrează doar pe muzică interpretată de tarafuri folclorice și chiar sunt învățați să facă câțiva pași, dacă nu cunosc deloc tainele dansului popular.

“Este un loc tradițional, cu căsuțe care au vârste cuprinse între 100 și 150 de ani și Revelionul este sărbătorit tot conform tradiției, cu muzică și dansuri populare. Sunt invitate două-trei tarafuri din Ardeal și vin aici doar oamenii cărora le place și sunt interesați de cultura populară. Cei care nu știu să danseze, îi învățăm, dar cei mai mulți știu câțiva pași”, afirmă Molnar Szabolcs, agentul de turism al locului.

În satul turistic muzeu din județul Harghita a fost invitat și prințul Charles, moștenitorul tronului Regatului Unit, dar acesta nu a putut ajunge la Lunca de Jos, din cauza programului foarte încărcat. Szasz Istvan spune, însă, că “invitația rămâne permanent lansată”.

Până la vizita prințului Charles, în complexul Boros se ridică o capelă, proprietarul locului dorind să-i mulțumească, în acest fel, lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat.

“După ce bunul Dumnezeu ne-a ajutat să salvăm atâtea case, am hotărât că și Dânsului trebuie să-i facem o casă, că merită”, mărturisește Szasz Istvan.

Chiar dacă unii turiști se tem să doarmă pe saltelele de paie sau caută confortul locurilor cu multe stele, există din ce în ce mai multe persoane care își doresc să trăiască experiența traiului arhaic și să petreacă momente de liniște într-un loc extrem de pitoresc.

Iar inginerul constructor harghitean așteaptă răbdător ca valorile autentice ale locului să fie redescoperite și privește cu bucurie la micul său sat, în care simte că vine acasă și pe care îl va lăsa moștenire nepoților săi.

“Când intru în satul meu simt că vin acasă. Nu pot să spun că sunt mândru. Îmi place și sunt satisfăcut, e un cuvânt mai potrivit. Mândria e un fel de păcat”, își încheie povestea salvatorul de case din Harghita.

AGERPRES/(A, AS — autor: Gina Ștefan, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

O garsonieră multifuncțională de 39 de metri pătrați, care integrează opt camere de locuit distincte, proiectată de doi arhitecți români, a fost pusă în vânzare, la New York, cu prețul de 995.000 de dolari, după ce conceptul “One size fits all”, lansat de Cătălin Sandu și Adrian Iancu, a stârnit interes în presa americană și internațională, fiind mediatizat de CNN, ABC News, New York Times și Daily Mail UK.

Foto: casadex.ro
Potrivit portalului imobiliar casadex.ro, proiectul a fost premiat cu 10.000 de dolari, în concursul Life Edit, lansat de Graham Hill, fondatorul platformei online TreeHuger, care promovează proiecte sustenabile.

Garsoniera este, totodată, și un prototip în baza căruia ar urma să fie construite mai multe blocuri cu apartamente de mici dimensiuni pe teritoriul Statelor Unite, precizează sursa citată.

AGERPRES/(AS — editor George Andrei)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Florin Dumitru, un profesor de istorie de 34 de ani, care de anul trecut a renunțat la cercetare la Universitatea din Târgoviște, a reușit să reclădească sute de case din centrul istoric al cetăților medievale Sibiu și Sighișoara, dar și case tradiționale românești din toată țara, pe care turiștii străini le cumpără din magazinele de suveniruri din fosta Capitală Culturală Europeană – Sibiu și astfel duc în toate colțurile lumii o parte din farmecul României.

“Am abandonat statul la stat, că se stă prea mult și se stă pe loc”, spune tânărul care s-a apucat să facă case în miniatură.

Primele căsuțe de ceramică au fost cele sub formă de magnet de pus pe frigider. O ocazie bună de a face niște bani. Cu mai puțin de un euro, oricine poate să își așeze o căsuță inspirată din cele tradiționale, românești, acasă în bucătărie pe frigider.

“Am făcut sute de căsuțe. M-am apucat de anul trecut. Până atunci am lucrat la Universitatea din Târgoviște, într-un centru de cercetare, în arheologie. Inițial am început să fac ceramică inspirată din culturile neolitice și am făcut mult timp asta. La un moment dat, am început să fac căsuțe din astea, magnet pentru frigider, dar nu din ceramică, făceam din altceva. Până la urmă am găsit o modalitate să fac și din ceramică, să fac mai multe la un preț foarte bun, adică la patru lei bucata. Am început cu căsuțele tradiționale. O căsuță tradițională se poate pune pe frigider, o poți lua în buzunar, e portabilă”, povestește zâmbind Florin.

După ce a încercat să reconstituie la mici dimensiuni casa bunicilor de la țară, Florin Dumitru a văzut câteva fotografii cu Sibiul și atât de mult i-a plăcut arhitectura nemțească, încât s-a apucat de modelat căsuțe din centrul istoric al vechiului burg nemțesc.

“Inițial am început să fac căsuțe după fotografii din Piața Mare. Spre exemplu, asta e o replică după o casă, nu știu cum se numește, lângă Casa Artelor din Piața Mică, undeva mai în dreapta, pe colț. Asta e tot din Piața Mică, de lângă Casa Luxemburg. Asta e din Piața Mare, dar nu știu cum se numește. Am făcut și Turnul Sfatului”, așa descrie Florin casele din zonele istorice ale Sibiului.

Nu știe exact ce istorie ascunde fiecare casă pe care o reproduce la scară foarte mică, însă e fascinat de casele cu ochi în acoperiș ale Sibiului, un element de arhitectură numit de specialiști lucarne.

Nu doar Florin Dumitru s-a îndrăgostit de Sibiu, ci și sute de mii de turiști care vin în fiecare an în fosta Capitală Culturală Europeană și pleacă acasă cel puțin cu o fotografie a orașului. Cu mai puțin de doi euro, mulți turiști preferă să ducă acasă, făcându-i loc în bagaje, o casă săsească din centrul Sibiului.

“O casă în miniatură are prețul între șapte și opt lei. E ceramică arsă, are smalț. Sunt mai multe etape. Munca unei căsuțe se întinde pe două zile, în sensul că trebuie să stea, să se întărească lutul, apoi să se usuce complet pentru a fi pictată cu niște pigmenți speciali care rezistă la temperaturi de peste 900 de grade. Spre exemplu, smalțul din ferestre are nevoie de peste 950 de grade. Avem și căsuțe cu lucarne, cu ochi. Ochii se fac cu o scobitoare”, descrie Florin cum reclădește casele reprezentative ale Sibiului.

Întrebat dacă sunt căutate de turiști casele lui, Florin Dumitru recunoaște că în special turiștii străini cumpără astfel de căsuțe. Tocmai de aceea s-a apucat să facă și centrul istoric al cetății Sighișoara.

“În general, străinii cumpără casele făcute de mine. Le plac tuturor, dar străinii le iau pentru că își dau seama că sunt ușor de cărat acasă la ei. Ai noștri cumpără mai puțin. Acestea sunt în general mai apreciate de oamenii mari decât de copii. Sunt ca niște jucării de oameni mari. Mulți le cumpără din nostalgie pentru vremurile când stăteau la casa bunicilor”, explică succesul căsuțelor sale Florin Dumitru.

Dacă cineva nu își putea închipui că într-o singură casă pot încăpea sute de căsuțe de ceramică, ei bine acasă la Florin Dumitru se poate face un mic tur al României turistice, doar văzând căsuțe specifice din Sibiu, Apuseni, Deltă, dar și locuințe de la țară din toate zonele tradiționale. Numai în centrul istoric al Sibiului există în realitate 1.220 de case, conform Primăriei Municipiului Sibiu. Cele mai fotografiate și admirate sunt 15 case din Piața Mare și alte 30 din Piața Mică.

Deși poate părea o idee trăsnită pentru că stă într-un apartament de bloc iarna, iar vara la casă, la țară, Florin Dumitru și-a propus să refacă în miniatură și blocurile gri, comuniste.

“Am de gând să fac blocuri comuniste, urâte, care cred că ar arăta mai frumoase dacă le-aș face eu în miniatură. Din astea gri, cu patru etaje, înghesuite. Nu știu dacă le-aș putea vinde într-un fel, dar aș încerca”, recunoaște Florin.

Pasionat de mic să facă obiecte din lut, Florin Dumitru mărturisește că mulți din jurul său cred că pentru el e în continuare o joacă. Însă, speră să poată trăi doar din asta. România în miniatură. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Sursa: financiarul

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Dănuţ Hotea are 37 de ani şi este din Sighetul Marmaţiei. A făcut facultatea de sociologie-psihologie în Bucureşti, dar  mare lui pasiune au fost motocicletele. Şi pentru că-i plăceau s-a apucat să meşterească la ele şi să le repare. Aşa şi-a câştigat pâinea o bună bucată de vreme. Dar pe lângă motociclete mai avea şi mai are o mare pasiune: natura. Adoră excursiile pe munte.

Şi uita aşa, într-una dintre plimbări a dat peste case vechi, case de lemn în care trăiesc de regulă oameni sărăci, familiile acelea de stau de obicei la marginea satelor.

Aşa a pătruns şi în interiorul caselor lor, alea mici de lemn. În urmă cu câţiva ani, când a păşit prima dată într-o astfel de căsuţă, el locuia într-o casă domnească, cum zice el, adică una modernă cum se fac acum din păcate din ce în ce mai multe în Maramureş.

Dar când a stat de vorbă cu familia săracă şi se uita la ei cum îşi făceau pâinea în cuptor, cum erau ei pur şi simplu zâmbitori şi împăcaţi a realizat că, deşi în aparenţă n-aveau mai de nici unele, oamenii ăştia erau realmente fericiţi. Dănuţ spune că s-a simţit în casa lor cu adevărat acasă. Atunci şi-a spus că asta vrea să facă mai departe: case din lemn în care oamenii să fie fericiţi!

Vizitele sale s-au înteţit în casele vechi de lemn ale familiilor sărace, dar fericite. Şi de fiecare dată se umplea de bine, frumos şi înţelepciune, căci aceşti oameni ştiau meşteşugul tâmplăriei ţărăneşti, ştiau cum să facă construcţii din lemn cioplit cu securea, cum să-l îmbine, cum să-l cresteze. Şi Dănuţ a învăţat multe.

Prima ocazie care i s-a ivit a fost cu o familie din localitatea lui care urma să se mute în SUA definitiv şi care avea şi o casă veche dărăpănată, pe care vroiau să o pună pe foc ca să elibereze terenul, să arate mai atractiv pentru cei care ar fi vrut să cumpere proprietatea. Atunci Dănuţ le-a cerut să-i vândă lui casa veche. A recuperat din ea tot lemnul şi a construit pentru cineva o altă casă din ea.

Da, se apucase serios de asta, atât de serios că a ajuns să lucreze şi în Italia, unde au ajuns mulţi maramureşeni. Şi a avut oportunitatea să construiască diverse construcţii, de la cabane la terase, pentru nume sonore din lumea modei italiene, a filumului italian şi pentru politicieni cunoscuţi.

S-a întors în România şi a construit deja câteva case. Toate din lemn vechi recuperat.Împreună cu un grup de prieteni Iuliana Varga, Carmen Paşca, Ileana Moiş şi-au propus să salveze cât mai multe case vechi.

Dar Dănuţ Hota nu face doar case, ci şi chioşcuri de grădină, căsuţe în copac, sau te miri ce-l mai provoacă lumea. A învăţat şi să cioplească. Îi face mare plăcere munca asta şi este convins de faptul că o casă de lemn tradiţională nu doar că te face fericit şi că e frumoasă, dar că e şi sănătoasă.

Adela Pârvu

www.adelaparvu.com

sursa: financiarul

 

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva