Romania on TOP 10
Agenția de Coordonare a Cercetărilor Europene (European Research Co-ordination Agency) – EUREKA – reprezintă o rețea interguvernamentală, finanțată public, creată cu scopul de a susține cercetarea și dezvoltarea orientate către piață. Obiectivul EUREKA este să stimuleze competitivitatea prin încurajarea antreprenoriatului bazat pe inovație în Europa, prin cooperare strânsă între companiile mari și mici, institute de cercetare și universități în toate sectoarele tehnologice.

Sursa: eurekanetwork.org
În acest fel, EUREKA își concentrează potențialul existent de experți, cunoaștere, facilități de cercetare și resurse financiare într-un mod mai eficient, menționează site-ul organizației.
EUREKA a fost fondată în 1985, la Paris, de către 17 state, iar în prezent numără 41 de țări membre. Țările respective participă la proiectele EUREKA printr-o rețea de puncte naționale de informare (National Information Points — NIPs). România este membră a inițiativei EUREKA din anul 1997.
Există și afilierea (statut de țară asociată) inițiată ca parte a strategiei EUREKA în vederea consolidării cooperării cu țări din afara Europei considerate a avea potențial științific și de cercetare.
EUREKA, platformă pentru cooperare internațională în inovare, integrează astfel peste 40 de economii pan-europene, dar include și statele Israel, Republica Coreea și Canada.
Secretariatul EUREKA se află la Bruxelles.
Cei 41 de Coordonatori Naționali de Proiecte (NPC) conduc Secretariatele naționale EUREKA și reprezintă contactul direct cu proiectele din fiecare stat membru. Rețeaua NPC oferă informații generale, sprijină și facilitează accesul spre sursele naționale de finanțare.
Președinția EUREKA se schimbă anual. Statul care preia președinția coordonează implementarea planului strategic al organizației, în cooperare cu președinții anterior și viitor. Elveția a prezidat EUREKA în perioada iulie 2014 — iunie 2015 și este urmată de Suedia (2015-2016) și Spania (2016-2017).
Sursa: eurekanetwork.org
EUREKA și-a dovedit în mod constant însemnătatea printr-o multitudine de exemple de reușită — produse inovatoare, servicii care au fost lansate pe piață în ultimii 30 ani, obținerea unei cifre de afaceri precum și de locuri de muncă suplimentare pentru companii europene mici și mari—, precum și prin sprijinirea internaționalizării afacerilor cu idei inovatoare.
EUROSTARS este un program european de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) dezvoltat de EUREKA și Comisia Europeană în baza Articolului 169 al tratatului european. Proiectele se depun la Secretariatul EUREKA, urmând a fi evaluate în vederea selectării pentru finanțare.
Sursa: eurekanetwork.org
Proiectele Cluster sunt proiecte de importanță strategică, pe termen lung, cu scopul de a dezvolta tehnologii-cheie pentru competitivitatea europeană.
Proiectele pot fi finanțate de către autoritățile naționale, în conformitate cu legile naționale, normele și procedurile în vigoare. Proiectele dezvoltate în rețeaua EUREKA sunt finanțate din fondurile publice sau private ale țărilor participante.
Dintre publicații amintim EUREKA News Magazine.
AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)
În cadrul acestei rubrici vă prezentăm rețete culinare vechi, preluate din diferite ”tratate” de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa.

Săptămâna aceasta vă propunem ”Puiu Fricasse” și ”Dulceață de cinci fructe”, ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.
Puiu ”Fricasse”
Taie puiul în bucăți și așază-le într’o cratiță cu 30-40 grame de unt, o ceapă și puțin cimbru. Acopere cratița după ce ai dat sare și pune pe un foc domol. Când puiul e aproape gata scoți cimbrul și ceapa, stropești cu puțină făină și amestecă iute. După 15 minute adaogi 4 linguri de apă rece și freacă fundul și păreții cratiței spre a deslipi ce s’a depus pe ei. Toarnă imediat peste puiu o jumătate pahar de smântână și 4 linguri de vin alb, să fiarbă încet. Să pâlpâie domol vreo 30 minute, presară piper măcinat atunci.
Dulceață de cinci fructe
Cantitățile și felurile de fructe: 1.500 gr. vișine, 1.500 gr. fragi sau căpșune, 1.500 gr. cireși, 1 kgr. Coacăze, 1 kgr zmeură. Aceiași cantitate de zahăr cât toate fructele la un loc. Curăță fructele și scoate sâmburii. Ia jumătatea zahărului și topește-l în puțină apă pe foc domol. Când spuma a fost luată de pe sirop, pune cireșile și vișinile. Să fiarbă 20 minute, apoi adaogă fragi lăsând să fiarbă alte 10 minute. După acest timp răstoarnă într’o cratiță de pământ.
În alt vas strivește zmeura și coacăzele, stoarce-le foarte puternic într’o pânză spre a scoate zeama. Această zeamă pune-o în cratiță cu cealaltă jumătate a zahărului. Să se topească pe foc domol. Apoi să dea în clocot vreo 7-8 minute.
Trage de pe foc și toarnă printr’o sită deasă această fertură peste celelalte (cireșile și vișinile). Amestecă bine cu lingura de argint și trece în borcanele încălzite pentru ca să nu pleznească când pui dulceața caldă. După ce ai pus dulceața în borcane nu le acoperi 24 de ore, apoi pui deasupra o hârtie albă unsă cu glicerină, deasupra altă hârtie și legi cu sfoară, sau lipești hârtia cu albuș de ouă. Să păstrezi la loc uscat.
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)
Doi îngrijitori de toalete de pe Autostrada Soarelui au devenit celebri în mediul online. Ei au demonstrat că omul sfinţeşte nu numai locul, ci şi jobul. Toaletele pe care ei trebuie să le menţină funcţionale şi curate sunt nu doar impecabile, ci au şi flori proaspete, culese din grădina pe care tot ei o îngrijesc.
Totul se petrece într-o banală toaletă, aflată pe Autostrada 2, aproape de Constanţa, la kilometrul 206. Cu câteva flori de grădină aşezate deasupra chiuvetelor, Răzvan Ioniţă şi colegul său, Iordan Fodor, reuşesc să schimbe starea de spirit a tuturor celor care opresc aici.
„Foarte frumos! Chiar mai rar aşa ceva!”.
„M-aşteptam la cu totul altceva. Adică a fost o surpriză plăcută”, spun oamenii.
În toaletă totul străluceşte şi miroase frumos.
Răzvan Ioniţă, îngrijitor: Cum suntem acasă suntem şi la locul de muncă. Acasă nu trebuie să facem curat? Unde dormi nu trebuie să-ţi faci patul, nu trebuie să aeriseşti camera? Aşa şi aici, la parcare.
Cei doi bărbaţi mărturisesc că au amenajat astfel toaleta pe care o au în grijă fiindcă, pur şi simplu, au simţit că așa trebuie să facă. Ei sunt convinşi că exemplul lor va fi urmat şi de alţii.
Sursa: digi24
Ziua internațională a navigatorului (Day of the Seafarer) se sărbătorește la 25 iunie.

Foto: (c) imo.org
Decizia de a institui 25 iunie ca Zi internațională a navigatorului a fost luată în anul 2010 la conferința Organizației Maritime Internaționale (International Maritime Organization, IMO) de la Manila, Filipine, unde au fost adoptate revizuiri la Convenția internațională privind standardele de pregătire, certificare și efectuare a serviciului de cart (Convenția STCW) și a Codului de asociat, potrivit site-ului Organizației Maritime Internaționale.
Anul acesta Organizația Maritimă Internațională pune accent pe educația maritimă, în special pe cariera tinerilor în transportul maritim.
Cei mai mulți oameni aleg să lucreze în birouri, fabrici ori magazine, însă atunci când vorbim de navigatori locul acestora de muncă poate fi un petrolier de 100.000 de tone sau o navă de marfă care navighează pe oceanele lumii.
Campania din acest an își propune să arate cum lumea maritimă cu multiple fațete oferă o serie de oportunități în carieră tinerilor, atât pe mare cât și pe uscat.
Navigatorii reprezintă persoanele fără de care comerțul pe ape nu ar exista, prin munca pe care aceștia o depun o serie de produse de larg consum sunt comercializate dintr-un colț în altul al lumii.
Contribuția acestora este unică în comerțul maritim internațional, economia mondială și societatea civilă în ansamblu.
AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Republica Slovenia sărbătorește Ziua națională la 25 iunie, dată ce marchează proclamarea independenței de stat (1991).

Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia
Este situată în Europa Centrală, la intersecția principalelor rute europene culturale și comerciale și are o suprafață de 20.273 kmp. Se învecinează cu Austria, Ungaria, Croația și Italia.
Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia
Republica Slovenia este bogată în munți spectaculoși, păduri dese și o porțiune din coasta Adriaticii. De asemenea, beneficiază de multe obiective turistice, de la păduri seculare la frumoasa arhitectură a capitalei, de la izvoarele termale la carsturile misterioase din peșterile platourilor de calcar.
Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia
Vizitatorii acestui pitoresc colț european se pot bucura de numeroase experiențe la fel de uimitoare cât sunt de contrastante, potrivit globi.ro Turistul se poate delecta cu o baie răcoritoare în Adriatică, ori câteva ore de schi pe pârtiile alpine sau poate explora minunile subterane ale carsturilor, înainte de a rătăci printre colinele bogate în podgorii sau prin pădurile străvechi.
Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia
Cel mai mare oraș din țară este capitala Ljubljana, cu o populație de 275.000 de locuitori (2014) potrivit worldpopulationreview.com, iar celelalte orașe mari sunt Maribor, Celje, Kranj.
Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia
Ljubljana este localizată în mijlocul unei rute comerciale dintre Marea Adriatică și regiunea Dunării. Este deosebit de pitorească și datorită poziției în inima Sloveniei, reprezintă un punct de plecare în excursii în toată țara. Orașul a fost capitala istorică a regiunii Carniola, parte a Austro-Ungariei locuită de sloveni, iar în prezent reprezintă centrul cultural, educațional, economic, politic și administrativ al țării.
Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia
Ljubljana este principala poartă de acces în Slovenia și un oraș în care se găsește o atmosferă tânără, vibrantă și plină de viață, potrivit portalturism.com. Este un oraș unde fiecare străduță are câte o cafenea dichisită sau bar fistichiu, unde vara se organizează o serie de petreceri în aer liber. Totodată este un oraș european tipic, frumos, cu toată istoria ori arhitectura medievală.
Imagine de noapte din orașul Ljubljana, Slovenia
Dintre atracțiile turistice amintim: Centrul Istoric Ljubljana, Piața Republicii, Ruinele Romane, Grădina Zoologică din Ljubljana, Grădina Botanică din Ljubljana, Parcul Tivoli, Podul Dragonului, Podul Triplu, Castelul medieval Ljubljana, Catedrala Sf Nicolae, Muzeul Național al Sloveniei, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Național de Istorie Contemporană, Muzeul de Artă Modernă, Galeriile Naționale ale Sloveniei, Piața Krizanke, Palatul Gruber, Biserica Sfântul Petru din Ljubljana, Filaromonica din Ljubljana, Opera din Ljubljana.
AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)
Republica Croația, cu o suprafață totală de 56.594 km pătrați și o populație de 4.470.534 (est. iulie 2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește la 25 iunie, Ziua națională. La această dată, în 1991, Croația și-a declarat independența față de Iugoslavia.

Imagine din Zagreb
Destrămarea Regatului Ungariei, în 1526, a dus la împărțirea Croației între Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman. În urma păcii de la Karlowitz (1699), nord-estul și centrul teritoriului croat revin Imperiului Habsburgic. Croația se reface, în 1822, în vechile sale frontiere, restabilind legăturile cu Ungaria.
După instaurarea monarhiei austro-ungare, în 1866, și pactul dualist din 1867, Croația, Slavonia și regiunea Rijeka sunt anexate Ungariei și supuse unei politici de maghiarizare forțată, în timp ce coasta dalmată și insulele rămân Austriei. În 1868, Parlamentul croat încheie un acord cu legislativul de la Budapesta, prin care Croația beneficia de o relativă autonomie în cadrul imperiului și de dreptul la folosirea limbii proprii.
La 28 noiembrie 1918, după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, Dieta (Parlamentul croat) proclamă independența țării și aderarea la Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Regatul Iugoslaviei).
În aprilie 1941, după ocuparea Iugoslaviei de către trupele naziste, și dezmembrarea țării, Croația se proclamă stat independent, sub conducerea lui Ante Pavelici. Din 1945, devine una din cele șase republici componente ale Republicii Populare Federative Iugoslavia, proclamată prin Constituția din 31 ianuarie 1946.
La 25 iunie 1991, Parlamentul croat proclamă independența și suveranitatea Croației, care a intrat în vigoare la 8 octombrie în același an. Acest fapt a constituit începutul unei serii de atacuri ale armatei iugoslave împotriva Croației, care s-au încheiat în 1995. Prima țară care a recunoscut noul stat a fost Germania, în decembrie 1991. La 15 ianuarie 1992, Croația a fost recunoscută de membrii Comunității Economice Europene și, apoi, de ONU.
Zagreb, capitala Republicii Croația, este cel mai mare oraș, dar și cel mai important centru administrativ, guvernamental, cultural și economic al țării.
Orașul, cu o populație de 687.000 locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), este situat pe versantul sudic al muntelui Medvednica, pe malurile râului Sava, la o altitudine de 120 metri. Amplasarea favorabilă din punct de vedere geografic în partea de sud-vest a bazinului panonic, oferă cea mai bună conexiune de transport între Europa Centrală și coasta Mării Adriatice.
Istoria Zagrebului pornește de la 1094, când au fost întemeiate două așezări Kaptol și Gradec, distruse după aproape 200 de ani de mongoli, potrivit http://www.visit-croatia.co.uk/. Reconstruite, Kaptop și Gradec s-au unit, în cele din urmă, pentru a putea opri avansarea otomană.
Numele Zagreb a fost folosit pentru prima dată în secolul al XVI-lea, fiind atribuit celor cele două așezări unite. Același site menționează faptul că Zagrebului i-a fost atribuit titlul de capitală pentru prima dată, în 1557, iar în 1621 a devenit sediul viceregilor croați.
Orașul a avut de traversat o perioadă extrem de grea în secolele XVII și XVIII, fiind afectat de ciumă, dar și de numeroase incendii.
În secolul XIX au fost ridicate mai multe de clădiri și instituții de o mare importanță culturală, printre care Universitatea (1874) și Teatrul Național (1890). Zagrebul s-a extins și în prima parte a secolului XX, odată cu creșterea numărului de locuitori, cu 70% în 1920. O zonă industrială a fost înființată în 1949 și, în 1962, a fost deschis Pleso Airport Zagreb.
Zagreb, în timpul fostei Iugoslavii, era cel de-al doilea oraș important, după Belgrad, fiind considerat centrul economic al țării. În 1991, Zagreb a devenit capitala Croației.
Catedrala Sf. Ștefan din Zagreb
Toate perioadele din istoria orașului și-au lăsat amprenta asupra aspectului monumentelor, al străzilor, parcurilor și grădinilor. Edificiile în stil neo-baroc, precum Teatrul Național, Catedrala neo-gotică, Muzeul Mimara, Piața în aer liber Dolac sau Piața Ban Jelacic sunt doar câteva dintre punctele de reper ale Orașului de Jos. Urcând cu funicularul, se ivesc străzile înguste ale Orașului de Sus, cu Biserica San Marco și Poarta de Piatră. Aici se găsește și Turnul Lotrscak, ridicat în secolul al XIII-lea, din vârful căruia se poate vedea întreaga capitală croată.
Unul dintre simbolurile Zagrebului, dar și al Croației, este Biserica San Marco. Acoperișul său realizat din plăcuțe de teracotă dezvăluie stemele Croației, Dalmației și Slavoniei. Biserica a fost construită în secolul al XIII-lea.
În aceeași piață cu Biserica San Marco se află clădirea Parlamentului, care a fost construită în secolul al XX-lea, dar și Palatul Viceregelui, astăzi, Palatul Prezidențial.
Mai jos de Turnul Lotrscak se află o linie de funicular construită în 1888. Este, de fapt, cel mai vechi sistem de transport public din Zagreb, cu un an mai în vârstă decât tramvaiul tras de cai. Având o pistă de doar 66 de metri în lungime, este, de asemenea, cel mai scurt funicular din lume.
AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Republica Mozambic, cu o suprafață de 799.830 kmp și o populație de 24.692.144 locuitori (est. iulie 2014, potrivit publicației online The World Factbook – www.cia.gov), sărbătorește, la 25 iunie, Ziua națională. În 1975, Mozambic și-a câștigat independența față de Portugalia.

Sursa: youtube.com
Mozambic a fost colonie portugheză timp de aproape cinci secole, căpătându-și independența în 1975. Emigrarea populației albe, lunga dependență de economia Africii de Sud, seceta severă cu care s-a confruntat țara și războiul civil de lungă durată au întârziat dezvoltarea Mozambicului. Războiul s-a încheiat în 1992, odată cu semnarea unui acord cu rebelii din Rezistența Națională Mozambicană.
Capitala statului este Maputo, cu o populație de 1.174.000 locuitori (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).
Atrași de perle, portughezii au întemeiat, în anii 1700, orașul Lourenzo Marques sau Maputo, cum este cunoscut astăzi. Situat în partea de sud a Mozambicului, Maputo, potrivit infotour.ro, este cel mai important port din țară la Oceanul Indian.
Orașul este cunoscut pentru piețele sale colorate și bulevardele largi, străjuite de clădiri vechi în stil colonial.
Printre atracțiile turistice se numără: Gara centrală din Maputo, realizată de inginerul francez Gustave Eiffel, Fortul din Maputo, Rezervația de elefanți din Maputo, Muzeul Pescuitului, Catedrala din Maputo, Muzeul Natural de Istorie, Casa de Fier, Grădina memorială ”Louis Tregardt”, Muzeul de Geologie, Muzeul Național de Artă cu expoziții de artă tradițională, Muzeul Monedei Naționale, Piața Centrală din cartierul Baixa, insula Inhaca.
Casa de Fier a fost proiectată de Gustave Eiffel spre sfârșitul anilor 1800, fiind destinată guvernatorului portughez al Mozambicului. Lucrările de construcție s-au încheiat în 1892. Ca și celelalte structuri ce poartă semnătura lui Eiffel, componentele Casei de Fier au fost produse în Franța și apoi îmbarcate către destinația finală. În prezent, aici își desfășoară activitatea Oficiul central al Monumentelor Istorice din Mozambic, potrivit www.virtualtourist.com.
Fortul din Maputo, un simbol portughez al capitalei, a fost construit la mijlocul secolului al XVIII-lea, pe fortificațiile existente. Construcția, cu o arhitectură impresionantă, cu metereze și tunuri, domină zona portului.
Turnul alb de 66 de metri al Catedralei din Maputo, construită în 1944, domină Piața Independenței.
În largul coastei orașului Maputo se află insula Inhaca, cu recifuri extinse de corali, un muzeu maritim fascinant și un far istoric. La nord de Maputo, sunt plaje frumoase și câteva centre ce oferă condiții de pescuit, în special în jurul golfului Guinjata și Canalului Mozambic.
AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)
Ia vrânceană a fost vedeta Sărbătorii de Sânzâiene în municipiul Focșani, unde miercuri au fost dedicate expoziții, expuneri și un spectacol de muzică și dansuri acestui frumos veșmânt popular.

Sub genericul ‘IA — simfonie de culoare și motive artistice ale creației populare vrâncene” la Muzeul de Istorie a fost deschisă o reprezentativă expoziție la care în completarea veșmintelor din colecția instituției, puse pe manechine ori în fotografii, a fost prezent un grup de peste 30 de tinere și tineri îmbrăcați în frumoase ii proprietate particulară a înaintașilor lor, multe având vechime de peste un secol.
Apoi, ca o trecere către noaptea ritualică a Sânzienelor, la ora 19.00, prefațat de o “paradă” a iilor vrâncene a început spectacolul de muzică și dansuri populare susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist ‘Țara Vrancei’ din Focșani, spectacol denumit ‘Obiceiuri de Sânziene’, găzduit de Piața Unirii din municipiu. Ca un răspuns viu și direct la “provocarea”organizatorilor, foarte mulți dintre spectatori au venit îmbrăcați în ii, inclusiv bărbați.
Dialoguri despre iei și rolul ei în diferitele momente ale vieții, dar și privind simbolistica sărbătorii Sânzienelor, despre obiceiuri desfășurate cu această ocazie, s-au desfășurat în cursul zilei în cadrul unei reuniuni ce a urmat vernisajul expoziției “Ia mea” cuprinzând obiecte din colecții particulare, eveniment găzduit în această dimineață de muzeul “Trepte de Istorie” din Focșani.
În cadrul expoziției, au fost aduse ii care datează de la începutul secolului al XX-lea, precum și ii care au fost lucrate în jurul anilor 1940-1970. Cea mai veche ie expusă face parte din colecția Vișinicăi Țigănașu, din Focșani, originară din Năruja. Ia este o componentă a costumului de mireasă a bunicii acesteia, pe care aceasta l-a purtat la nuntă, în anul 1920.
Frumoasele exponate mai fac parte din următoarele colecții personale ale Mariei Militaru din Lepșa, Mariei Murgoci, Focșani, director al Ansamblului Folcloric Profesionist ‘Țara Vrancei’, Oanei Diana Irimia — Focșani, Anei Maria Lăcătuș — Focșani, Dianei Niță — Focșani, Danielei Petruța Andrei — Focșani, Elizei Tîlvăru — Cîmpineanca, Lilianei Breazu — Soveja, Elenei Vlăsceanu — din Dumbrăveni și Corinei Cazaciuc — Focșani.
“Revitalizarea interesului pentru ia vrânceană a pornit în urmă cu trei ani, când folosindu-se comunitatea online ‘La Blouse Roumaine’, a luat amploare o adevărată mișcare de susținere a Iei, de reconștientizare a valorii ei și de continuare și chiar reinventare a creației populare în ceea ce o privește. Pe Internet au apărut nenumărate pagini și grupuri care ‘cos ie’, unde oamenii împărtășesc din experiența reînceperii de a croi și broda ie sau, mai ales, din experiența recentă a coaserii primei ii din viața lor. Pentru mulți dintre noi, acest lucru este unic și fascinant! Poate și pentru că este foarte plăcut atunci când lucrurile se transformă frumos, când se crează o comunitate în jurul unei idei”, susține Corina Mihaela Cazaciuc, cea care alături de concitadinele sale Diana Păduraru și Elena Vlăsceanu, au inițiat în Focșani suita de evenimente dedicate iei vrâncene de Sărbătoarea Sânzienilor.
AGERPRES / (AS — autor: Cornel Cepariu, editor: Marius Frățilă)
Scrimera Ana-Maria Brânză, care a adus prima medalie de aur delegației României la Jocurile Europene de la Baku, marți, în proba individuală de spadă, a declarat că a făcut ”istorie” în capitala Azerbaidjanului.

“Este ceva istoric, deoarece numele meu va rămâne peste ani și ani. A fost dificil, dar a fost ziua mea”, a declarat Brânză (30 ani), vicecampioană olimpică la Beijing, în 2008.
Brânză, medaliată cu bronz la Mondialele din 2002 și 2011, a învins-o în finală pe rusoaica Iana Zvereva, cu scorul de 15-11, după o revenire în ultima parte a confruntării.
Numărul doi mondial ajunsese în ultimul act după o semifinală dramatică în care a obținut victoria grație unei ”tușe de aur” în fața estonienei Erika Kirpu, numărul trei în lume.
“Am venit la Baku să mă bucur de scrimă. M-am simțit relaxată, calmă. Uneori, lumea îmi spune să fiu mai serioasă când concurez, dar așa este felul meu. La începutul zilei îmi doream doar să urc pe podium, dar când ajungi în semifinale este o altă competiție. Eram relaxată pe final, mereu mă simt așa când există presiune”, a mai spus Ana-Maria Brânză, citată de site-ul oficial al competiției.
Dezamăgirea zilei a fost produsă de Simona Pop, medaliată cu bronz la Europenele de luna aceasta de la Montreux, dar care nu a reușit să treacă de faza grupelor preliminare.
”A fost numai vina mea. A fost o prostie din partea mea să fiu eliminată așa de repede. Pur și simplu nu m-am trezit”, a declarat Pop (26 ani), care a câștigat doar două din cele șase meciuri din grupă. Competiția a început la ora locală 09,00 (07,00, în România).
AGERPRES (editor: Mihai Țenea)
Praznicul Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 24 iunie.

Icoana Sfântului Proroc Ioan Botezătorul — Catedrala Patriarhală
Venirea pe lume a celui mai mare om născut din femeie, apostolul pocăinței, cel mai mare sihastru și postitor din câți au fost vreodată (Predici la Praznice Împărătești și la Sfinți de peste an — arhimandrit Ilie Cleopa), s-a întâmplat în perioada în care Irod era rege al Iudeii.
Potrivit Sfintei Scripturi, în acest timp era preot la Templul din Ierusalim, Sfântul Proroc Zaharia, învățător al Legii Vechi, care a fost ales să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Preotul Zaharia era căsătorit cu Elisabeta, care era sora Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.
“Și erau amândoi drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile și rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în zilele lor. Și pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieșit la sorți, după obiceiul preoției, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulțimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară și se ruga. Și i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Și văzându-l, Zaharia s-a tulburat și frică a căzut peste el”. (Luca 1, 6-12)
“Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată și Elisabeta, femeia ta, îți va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Și bucurie și veselie vei avea și, de nașterea lui, mulți se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură amețitoare și încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Și pe mulți din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Și va merge înaintea Lui cu duhul și puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinților spre copii și pe cei neascultători la înțelepciunea drepților, ca să gătească Domnului un popor pregătit”. (Luca 1, 6-17)
Schitul Bradu cu hramul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Cei doi părinți ai Sfântului Ioan Botezătorul sunt considerați părinți model, părinți sfinți. “Cât au plâns, cât s-au rugat și au postit părinții săi ca să nască un copil! Sfântul Ioan este rod al credinței, al rugăciunii și al postirii părinților săi”, spune arhimandritul Ilie Cleopa în predica de la sărbătoare Nașterii Sfântul Ioan Botezătorul.
Icoana Sfântului Proroc Ioan Botezătorul — Schitul Bradu
Sfântul Zaharia și Sfânta Elisabeta și-au jertfit în cele din urmă viața pentru copil. Sfântul Zaharia a fost omorât, la porunca împăratului Irod, care și-a trimis soldații să omoare toți pruncii, în vârstă de până la doi ani, în speranța de a-l ucide și pe Mesia, de a cărui naștere a fost vestit de către magi.
Știind de nașterea minunată a lui Ioan și crezând că însuși Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaților să îl caute și să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan și a fugit, ascunzându-se în munți, de cealaltă parte a Iordanului.
Negăsind pruncul, soldații au fost trimiși la preotul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Proroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim.
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, și-a dat sfârșitul în peștera unde ascunsese copilul.
Sfântul Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a rămas în pustie până “în ziua arătării lui către Israel” (Luca 1, 80), când a început a predica pocăința către mulțimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul.
AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)