Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc ”stan”, iar partea inferioară ”poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.

Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de ”vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.

Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ”ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu ”spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.

Pe de altă parte, ia a atras atenția artiștilor, fiind imortalizată de pictorul francez Henri Matisse în mai multe tablouri, unul dintre ele — ”La blouse roumaine” (1940) — fiind expus la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris. Un alt pictor român de origine evreiască, Constantin Daniel Rosenthal, a imortalizat-o pe Maria Rosetti, în ”România revoluționară”, purtând atât ie, cât și năframă. Ia românească apare și în tablourile semnate de Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiață ș.a.

Ia românească a fost, deopotrivă, sursă de inspirație pentru creația vestimentară a unor celebri designeri precum Yves Saint Laurent, care a creat, în 1981, o întreagă colecție intitulată ”La blouse roumaine”, urmat Jean Paul Gaultier, Kenzo sau Tom Ford, care a reinterpretat ia din zona Sibiu, cu broderii negre specifice zonei, și care a apărut în numărul american al revistei ”Vogue”, în martie 2012, purtată de cântăreața Adele. Apoi au fost Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui sau Philippe Guilet. Printre designerii români care s-au inspirat din portul românesc se numără Adrian Oianu, Dorin Negrău, Corina Vlădescu, Ingrid Vlasov ș.a.

Pe 17 mai 2013, Institutul Cultural Român din New York a inaugurat seria evenimentelor reunite sub genericul “La blouse roumaine”, prin care se dorea promovarea identității culturale românești în spațiul nord-american și care includea colaborări cu Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”, Muzeul Țăranului Român și alte muzee etnografice din România, prin organizarea unor expoziții și simpozioane dedicate relațiilor între artele tradiționale românești, curentele de avangardă și creațiile artistice. În același sens, comunitatea online “La Blouse Roumaine”, numărând peste 18.000 de membri, a propus ia — bluza tradițională românească — ca brand de țară și a organizat, pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, prima Zi Universală a Iei.

***

* Cămașa cu altiță — acest model de ie este cel mai des întâlnit în țara noastră. Astfel o putem vedea în Bucovina, Moldova, Oltenia, Muntenia, zona Branului, Covasnei. Se caracterizează prin prezența constantă a unor câmpuri ornamentale: guler — piept și mâneca cu mai multe zone, denumite altiță (porțiunea de broderie care acoperă umărul), încrețul (o fâșie ornamentală în ton deschis, care urmează imediat după altiță), râurile sau rândurile de pe mânecă (care acoperă drept sau oblic în fâșii mâneca) și brețara.

* Cămașa cu tăblie — eliminarea încrețului și acoperirea mânecii cu un ornament bogat, fără pânză în desfășurare, de la locul de unde începe altița pe umăr până în dreptul încheieturii mâinii, a dus la realizarea unui adevărat tip ornamental de ie, specific regiunii Hunedoarei, în zona Pădurenilor, în împrejurimile Aradului.

* Ia cu umăr — întâlnită în sudul Transilvaniei, zona Sibiului și Făgărașului. În locul altiței există o fâșie îngustă ornamentală, care acoperă umărul, denumită umeraș sau umăr. O fâșie similară se observă în dreptul cotului, care se cheamă ”pisti cot”. Ca un ultim element ornamental, pe mânecă există brețara. Gulerul iei (denumit obzincă) este cusut cu multă finețe.

* Ia cu ciocănele sau ia de Săliște este o degenerare ornamentală și stilistică a iei cu umăr, ornamentația policromă de pe guler, umăr, fâșia de ”pisti cot” și brețara devin monocrome, având culoarea neagră, înviorată de urme de roșu, galben, albastru sau fir de aur. Broderia, de asemenea, este înlocuită cu panglici negre cusute cu mașina, pe mânecă, piept.

* Cămașa cu lăncez este întâlnită în sudul și estul Transilvaniei, iar în secolul al XVIII-lea și prin părțile Făgărașului. Se caracterizează prin apariția sub gulerul iei a unei fâșii ornamentale, ca un galon. Se întâlnește în Valea Bistriței, partea nordică a zonei Neamț și în Bucovina. Este de fapt o cămașă cu volan, denumit fodore, a cărui încrețitură e acoperită cu un lăncez, identic cu cel de sub guler.

* Cămașa cu chiept sau ciupag — pe întreaga zonă a încrețiturii pieptului se poate observa o bogată și masivă ornamentație geometrică — broderie pe muchie.

* Cămașa încărcată — pieptul și umerii acestui tip de ie sunt acoperiți în întregime de broderie, cu bumbac, mătase sau chiar mărgele.

* Cămașa cu platcă se întâlnește în Maramureș și Bihor; prezintă un mod aparte al motivelor ornamentale, ce urmează linia de unire a foilor trupului cu platca. Se observă astfel două variante caracteristice, după varietatea ornamentației: cămașa de Oaș (predominând culoarea galbenă) și cămașa de Maramureș (predominând culoarea verde). Pentru ambele, ornamentul de pe umăr este din crățele, un fel de fagure.

AGERPRES/(autor: Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu)

Sărbătoarea populară de Sânziene sau Drăgaica, celebrată în fiecare an la 24 iunie, este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite serbări câmpenești prilejuite de solstițiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare.

Sărbătoarea este una a iubirii și a fertilității și este dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar în cete, de obicei în număr impar, cântă și dansează pe câmpuri în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul, respectiv în noaptea de 23 spre 24 iunie. Potrivit credinței populare, în această noapte, cerurile se deschid, iar Sânzienele încep să danseze, această sărbătoare fiind una a Soarelui, a dragostei, dar și a poftei de viață. De altfel, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, dar în prezent sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, potrivit crestinortodox.ro.

Denumirea provine, cel mai probabil, de la zeița silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia română, sunt cunoscute și sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domnițe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului și încă multe altele, în funcție de regiune.

În credința populară, Sânzienele erau considerate niște femei frumoase, divinități nocturne care stau ascunse, dar care, în această noapte umblă pe pământ sau plutesc prin aer, cântă și dansează, înzestrând plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor și femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor, apără semănăturile de grindină și de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni și forțe distructive, stârnind furtuni și vijelii, aducând grindină, lovindu-i pe cei păcătoși cu “lanțul Sânzienelor” sau lăsând câmpurile fără rod.

Serbarea Sânzienelor sau Drăgaicelor este denumită în limbaj popular și Amuțitul Cucului. Cucul cântă doar trei luni pe an, de la echinocțiul de primăvară, care coincide cu sărbătoarea religioasă Buna Vestire, sau Blagoveștenie, și până la solstițiul de vară — Sânzienele, care corespunde sărbătorii religioase a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene înseamnă că vara va fi secetoasă.

Cu prilejul acestei sărbători, atât în ajunul, cât și în ziua de Sânziene, au loc o serie de practici și obiceiuri populare, cele mai multe dintre ele referindu-se la fertilitate, sănătate și dragoste.

În credința populară, floarea de Sânziană are nenumărate proprietăți magice. Din spicele de grâu și din alte șapte plante diferite, cum ar fi pelin, verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc, cicoare, salcie și neapărat florile de Sânziană, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în dansul denumit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeița agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agățate la ușa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porților, la pietrele de hotar și pe crucile mormintelor, cu semnificația de a apăra oamenii, animalele și recolta de forțele nefaste, malefice, de stihiile naturii — grindină, inundație, furtună etc. De asemenea, ele pot fi aruncate pe casă sau pe șură și, în funcție dacă rămân sau nu pe acoperiș, anul care va urma va fi bun sau rău, tinerii se vor căsători cu persoana iubită sau nu, recolta va fi bună sau proastă, locuitorii casei vor fi sănătoși sau bolnavi, vor avea noroc sau ghinion, etc.

Fetele obișnuiau să strângă flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinaintea sărbătorii, pentru a-și visa ursitul. În unele zone, însă, fetele își făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineața pline de rouă, era semn sigur de măritiș, notează crestinortodox.ro. În zorii zilei, băieții își pun și ei flori de Sânziene la pălării, se adună în cete și bat satele în lung și-n lat.

Florile de Sânziene erau folosite și de gospodari, pentru a afla care le este norocul la animale. În ajunul sărbătorii, agățau cununi la colțul casei dinspre răsărit și, dacă a doua zi găseau păr de la animale sau puf și pene de păsări prinse în coronițe, atunci era semn bun pentru acestea.

În același timp, floarea de Sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înflorește înainte de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetația plantelor este prea avansată. După ce înflorește Sânziana, se începe cositul.

Tot în Ziua de Sânziene, fetele obișnuiau să se spele pe cap cu fiertură de iarbă mare, pentru a fi plăcute feciorilor, iar femeile, pentru a se umple de fertilitate, se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dis-de-dimineață, înainte de răsăritul Soarelui. De altfel, roua din noaptea de Sânziene se pare că ar avea puteri miraculoase, existând credința că, dacă te stropești cu aceasta pe trup, acesta va deveni frumos și suplu, iar dacă te speli cu ea pe față, vei deveni chipeș și mândru.

În unele zone, în această zi se alege Drăgaica, cea mai cuminte, cea mai frumoasă și cea mai bună la inimă dintr-un grup de șapte fete, potrivit calendarulortodox.ro. După ce este aleasă, fata este împodobită cu spice de grâu și, alături de restul fetelor, îmbrăcate în alb, pornește prin sat. La fiecare răscruce de drumuri, fetele fac o horă și cântă voioase. Tot de Sânziene au loc și renumitele bâlciuri sau iarmaroace, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei.

Noaptea de Sânziene este magică, atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Pentru aceasta, se fac practici de pomenire a morților numite Moșii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări și se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanțe puternic mirositoare, apoi se buciumă și se strigă în jurul lor.

Sărbătoarea Sânzienelor marchează începutul verii în calendarul popular, având loc la trei zile după solstițiul de vară, de aceea poartă și numele Cap de vară. Este celebrată încă din vechime, dar figurează și în calendarul creștin ortodox.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Comandantul de companie din Batalionul 528 Cercetare ‘Vlad Țepeș’ din Brăila, Alin Gheorghe, a participat în urmă cu doi ani în teatrul de operațiuni din Afganistan. A fost comandant de pluton, una din cele mai importante funcții din misiunile externe, iar zilnic, în cooperare cu forțele afgane de Poliție și Armată, precum și cu partenerii NATO, avea activități de ieșiri din bază pentru misiuni în sprijinul populației afgane.

‘În misiuni, nu aveam timp de gătit, iar întotdeauna când le încheiam aveam asigurată mâncarea caldă. Dacă misiunea depășea un anumit număr de ore, aveam hrană rece. În Afganistan, nu mi s-a întâmplat să fiu nevoit să-mi procur singur hrană în timpul misiunii, pentru că nu s-a întâmplat să rămânem izolați’, a declarat pentru AGERPRES Alin Gheorghe.

Dacă ar fi rămas izolat în timpul unei misiuni de cercetare, nu procurarea resurselor de apă și mâncare ar fi fost o problemă, ci grija pentru oamenii din pluton. ‘În teatrele de operațiuni, apare grija pentru oamenii tăi și faci tot ce poți face pentru ca ei să nu aibă probleme. Colaboram indiferent de naționalitate, pentru că acolo toți suntem reprezentanți ai NATO, adică o mare familie. Și este normal să colaborezi pentru a-ți putea îndeplini misiunile’, a adăugat comandantul de companie Gheorghe.

Participant la exercițiul româno-american ‘Red Dragon — 15’, în timpul Zilei Distinșilor Vizitatori, el a prezentat câteva din trucurile vechi ale cercetașilor de a supraviețui atunci când legătura cu comandamentul este întreruptă.

‘Când rămânem fără apă, săpăm o groapă pe care o acoperim cu un nailon. Sub nailon așezăm un recipient în care se va strânge apa formată din condens. Nu se obțin cantități importante, dar atunci când nu ai apă, orice gram contează. Pentru bălți, se poate improviza un filtru dintr-un recipient din plastic în care se pun pietriș, nisip, cenușă, tifon medical și, din nou, în aceeași ordine, aceleași materiale. Apa obținută astfel va fi curățată, dar nu neapărat filtrată. Se poate fierbe sau se pun pastile de cloramină. Metoda asta se poate aplica în zonele mlăștinoase, cum sunt deltele’, a adăugat Alin Gheorghe.

Cenușa din ‘filtrul’ pentru apa nepotabilă poate proveni de la un grătar. ‘Când suntem izolați și nu putem fi aprovizionați, ne procurăm din resurse proprii hrana, iepuri, șerpi, broaște. Focul se va face întotdeauna în desișuri, acolo unde fumul pote fi disipat rapid de ramurile copacilor, iar plutonul neriscând astfel să fie descoperit’, a mai spus reprezentantul Batalionului 528 Cercetare ‘Vlad Țepeș’.

În timpul Zilei Distinșilor Vizitatori, delicatesele pregătite de cercetașii români și americani, pește fript, broaște, șerpi și iepure, au fost oferite și comandanților americani. ‘Foarte bun’, a apreciat la finele degustării șeful Gărzii Naționale a statului Alabama, general maior Perry Smith.

La exercițiul ‘Red Dragon-15’ care se desfășoară în perioada 8-24 iunie participă 238 de militari ai Batalionului 528 Cercetare ‘Vlad Țepeș’ din Brăila și 115 militari ai Unității 1-131 de Cercetare și Supraveghere din cadrul Gărzii Naționale a statului Alabama, SUA. Exercițiul constituie o premieră pentru Batalionul din România, fiind totodată primul exercițiu de amploare cu structuri de cercetare din armatele celor două state desfășurat în România.

Pe data de 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin ordinul de Zi nr. 83, a semnat actul de constituire a ‘Secției a II-a’ din cadrul ‘Corpului de Stat Major General’, ca prim element organizat al Cercetării Armatei române.

Batalionul 528 Cercetare a fost înființat la 1 octombrie 1968, ca unitate subordonată Diviziei 67 Mecanizate, din iunie 2000, batalionul intrând în compunerea Corpului 10 Armată, iar din aprilie 2003 în cea a Corpului 1 Armată. Militarii acestei formațiuni au desfășurat mai multe misiuni de menținere a păcii, patrulări în zona de responsabilitate, culegere informații sub egida ONU și a NATO.

Urmașă a Companiei Diviziei de Infanterie 39 a Gărzii Naționale a statului american constituită în anul 1920 și redenumită ulterior, Unitatea 131 din Garda Națională a statului Alabama a executat de-a lungul timpului misiuni de menținere a păcii în diferite state ale lumii.

AGERPRES / (A, AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă)

Cei mai mulți concurenți vin din Marea Britanie, Germania și Austria.

Red Bull Romaniacs va debuta pe 14 iulie, cu Prologul din centrul Sibiului. La ora 09:00 se va da startul în prima sesiune de calificări, iar cea mai spectaculoasă parte va debuta la ora 17:00, când se va concura în finale.

Andy Fazekas a creat iarăși o serie de obstacole inedite, care le vor da de furcă concurenților și le va permite spectatorilor să vadă peste ce dificultăți vor avea de trecut participanților la raliu, în cele patru zile de off-road. În urma rezultatelor de la Prolog se va stabili ordinea de start pentru prima zi, în munți. Dacă până acum am asistat și la muncă în echipă (se lua în calcul cel mai bun timp dintre cele două rezultate obținute de membrii unei echipe), din acest an fiecare va trebui să muncească pentru el. În 2015 nu mai există clasament pe echipe, ci doar cel individual la toate cele patru clase: Gold, Silver, Bronze, Iron, precizează organizatorii.

După ce se va încheia capitolul Prolog, vor urma cele patru zile de off-road în care concurenții vor avea de parcurs traseele uneia dintre cele mai dure ediții a Red Bull Romaniacs. În total, traseul măsoară 600 de km, iar în special pentru clasa Gold echipa din jurul directorului de traseu, Klaus Sorensen, a muncit un an întreg pentru a găsi și include în traseu porțiuni pe care oamenii obișnuiți nu le-ar parcurge nici măcar la pas. Ca în fiecare an, traseele includ drumuri vechi gândite de romani, capcane ascune, bușteni, poteci înguste folosite de ciobani, treceri prin râuri repezi cu multă piatră, urcări și coborâri extrem de abrupte etc.

Echipa de management a raliului împreună Martin Freinademetz au decis ca în acest an raliul să aibă cartierul general în Sibiu pe întreaga sa durată.

Red Bull Romaniacs este o competiție gândită pentru diferite nivele de pregătire ale sportivilor din enduro extrem și toate cele patru trasee sunt concepute astfel încât fiecare să își depășească propriile limite. Fiecare clasă are proprii săi eroi, însă există una care definește ce este posibil și ce nu, în acest sport. Este vorba despre clasa Gold.

Graham Jarvis (Marea Britanie), supranumit Regele Carpaților după ce a câștigat raliul de patru ori, are propria sa luptă cu mult mai tânărul Jonny Walker (Marea Britanie), câștigătorul din 2014. Wade Young (Africa de Sud) a surprins pe toată lumea în ediția trecută când a urcat pe podium, iar tânărul de 19 ani este determinat să ajungă și anul acesta în primii trei la sosire. Alfredo Gomez (Spania), marele absent din 2014, a terminat în 2013 al doilea, deși se afla la debut și nu este exclus să îl vedem anul acesta în lupta directă pentru victorie. Andreas Lettenbichler (Germania), Paul Bolton (Marea Britanie) și Chris Birch (Australia) au și ei în vizor podiumul, așa că se anunță o ediție incitantă în ceea ce privește lupta de la clasa Gold.

Concentrat pe rally-raid, Emanuel Gyenes, singurul român care s-ar fi putut înscrie la clasa Gold, a preferat un traseu în care riscul de accidentare să nu fie atât de mare și va concura la clasa Silver. În schimb Rienk Tuinstra, olandezul stabilit în Sibiu, riscă totul și va concura la Gold. Câștigătorul Raliului Dakar, clasa Maraton în 2015, va fi însoțit în lupta de la clasa Silver și de alți concurenți români: Robert Szakacs, Ștefan Popescu, Norbert Jozsa.

AGERPRES(AS-autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru)

An de an, în perioada 12-24 iunie, agricultorii, păstorii și meșteșugarii din Transilvania, Moldova și Țara Românească se întâlneau, la vremea când drăgaica, plantă cu flori galbene-aurii, frumos mirositoare, numită și sânziene, dădea în floare, iar fetele și feciorii de pe ambii versanți ai Munților Carpați își puteau găsi perechea, statornicind legături de familie prin nunțile care aveau loc chiar în timpul sărbătorii.

Savantul Mircea Eliade consideră că Sânzienele provin dintr-un cult roman al zeiței Diana și acceptat și de populația din Dacia Romană: ‘Numele unui grup special de zâne, Sânzienele, derivă, probabil, din latinul Sanctae Dianae. Sânzienele, zâne mai curând binevoitoare, și-au dat numele importantei sărbători a Sfântului Ioan Botezătorul’.

La rândul său, etnologul Ovidiu Bârlea opinează că Drăgaica ‘pare o rămășiță din practicile antice, prin care zeitățile protectoare ale recoltelor erau solicitate să apere lanurile’, astfel că ‘fetele drăgaice continuă rolul preoteselor Ceres și Diana’ .

‘Existența serbărilor populare la vremea recoltării grâului este atestată, pentru prima dată, de monezile din secolul IV î.e.n., descoperite la Tomis și Callatis, care aveau pe revers chipul zeiței Demeter — zeița belșugului — cu o coroniță pe cap și în mână spice de grâu’, susține publicistul Viorel Frâncu autorul unei ample monografii dedicate târgului ‘Drăgăica’ .

Doina Ciobanu, doctor în istorie, fost director al Muzeului Județean Buzău, consideră că ‘Drăgaica — Sânziana, zeița agrară, protectoarea lanurilor de grâu și a femeilor măritate, este o sărbătoare ce vine din epoca precreștină’.

Sărbătoarea se desfășoară în preajma solstițiului de vară și exprimă bucuria oamenilor pentru victoria asupra întunericului, a căldurii asupra frigului, a fertilității asupra sterilității.

În noaptea de Sânziene, țăranii aprind focuri cu rol de purificare pe pajiști, în livezi și grădini pentru alungarea spiritelor rele. Sătenii din zona Buzăului culeg culegeau plantele de leac care se foloseau până în anul următor. Plantele folosite pentru vrăji sunt culese noaptea pe lună. În această zi amuțește cucul.

În preajma sărbătorii sau în aceeași zi se merge cu mic cu mare în costume de sărbătoare la marele târg de la Buzău-Drăgaica.

‘În ziua Drăgăicii, zi de mare sărbătoare, fetele nemăritate mergeau la câmp și-și împodobeau părul și capul cu drăgăicuțe, apoi se întorceau în sat și începeau petrecerea de după slujba de la biserică. Începeau fetele cu o horă în care se prindeau pe rând băieții și apoi toată suflarea. Trebuiau să joace toți, tineri și bătrâni, în horă — dans străvechi închinat Soarelui. Jocurile continuau până seara târziu. Întreaga sărbătoare este un elogiu adus Soarelui dătător de lumină și bogăție’, a mai afirmat Doina Ciobanu.

Târgul Drăgaica a coborât treptat din Munții Buzăului la Curbura Carpaților, devenind începând cu anul 1864 unul dintre cele mai importante branduri ale orașul Buzău.

În 1946, Drăgaica Buzăului se întindea pe 32 hectare și făcea parte dintre cele mai renumite târguri din țară, alături de cele din Fălticeni, Bârlad, Vidra-Vrancea, Câmpulung Muscel și cel de pe Muntele Găina din Transilvania.

‘Amplasarea geografică a târgului la intersecția drumurilor dinspre București-Urziceni către Focșani și restul Moldovei, și a celui dinspre Brașov către porturile dunărene Brăila și Galați, dar și la contactul Subcarpaților Curburii cu Câmpia Bărăganului, au determinat marea varietate a produselor comercializate. Caracterul de târg al Drăgăicii s-a împletit, o lungă perioadă de timp, cu cel de obor de animale. Aria de participare la târgul Drăgaica a depășit constant limitele Munteniei, cuprinzând și sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei’, susține cercetătorul principal dr. Sorin Geacu de la Institutul de geografie al Academiei Române.

Chiar și în perioada comunistă, târgul și-a păstrat renumele, în anii 70 ai secolului trecut fiind consemnați aproape 1.000 de vânzători.

“Cu o tradiție imemorială în spate, Drăgaica a mers irezistibil prin timp, ajungând târgul-spectacol de azi, unde poți găsi orice și vedea ce nu poți vedea nicăieri. “Târgul cel mare” al țării adună cu aceeași frenezie crema comerțului de la Curbură și din ‘alte multe părți’, voind să fie cum n-a mai fost, smulgând vizitatorului exclamația absolută. Mulțimea în șuvoi gros și grăbit, punând atâtea probleme automobiliștilor pe podul din zonă, explodează în perimetrul asfaltat al Drăgăicii, luând cu asalt pe cei aproape o mie de vânzători de la magazine, tonete și tarabe, aruncându-se în comediile cu program electronic sau ciocnind o halbă, două în restaurantele ce căptușesc gălăgios comerțul cu amănuntul’, scria jurnalistul Corneliu Ștefan.

Ediția din 2015, potrivit viceprimarului municipiului Buzău, Fănică Bârlă, ‘a cunoscut o nouă tinerețe odată cu eliminarea taxei de intrare, eliminarea corturilor improvizate și modernizarea perimetrului comercial’.

‘Putem spune că a fost cea mai bună ediție din ultimii 8-10 ani, atât cantitativ, cât și calitativ. Drăgaica a fost plină până la refuz, în special duminica. Anul acesta sunt prezente, conform tradiției, toate provinciile istorice, Ardealul, cu produse de artizanat și colaci secuiești din Covasna și Harghita, Moldova, cu renumitele produse din piele și blănuri naturale, Muntenia, cu jocuri de agrement, numai acestea din urmă ocupând o suprafață de peste 5.000 de metri pătrați’, a mai declarat viceprimarul din Buzău.

AGERPRES(A, AS-autor: Dorin Ivan, editor: Mihai Simionescu)

Sursa: washington.mae.ro/local-news/1079

Pentru marcarea evenimentului la Washington DC, a fost organizată o întâlnire în zona Casei Albe, la care au participat peste o sută de persoane din comunitatea românească, dar și cetățeni americani care iubesc și apreciază ia. De asemenea, participanții au promovat și o serie de obiecte populare românești, informează Ambasada României în Statele Unite într-un comunicat de presă dat publicității luni seara.

Ambasada României la Washington, în colaborare cu reprezentanții comunității românești din Washington, a avut inițiativa proclamării zilei de 24 iunie ca ‘Ziua Universală a Iei’ în Washington DC. În acest sens, au fost întreprinse demersuri formale pe lângă Primăria capitalei americane pentru notificarea zilei de 24 iunie a.c. ca ‘Zi Universală a iei’ la Washington DC și solicitarea acceptului autorităților americane.

‘La Blouse Roumaine’ este o mișcare dezvoltată în jurul imaginii și semnificației iei, costum tradițional românesc. Pe lângă frumusețea lor, aceste obiecte vestimentare populare sunt speciale, venerabile artefacte antropologice, care comunică, prin simbolurile brodate manual, identitatea celor ce le poartă. ‘La Blouse Roumaine’ a generat o serie de inițiative de repoziționare identitară a iei, precum și a culturii tradiționale în general. La 21 ianuarie 2013, ‘La Blouse Roumaine’ a propus ca ziua de 24 iunie 2013, Sânzienele, să marcheze prima celebrare a iei românești sub denumirea de Ziua Universală a Iei, inițiativă salutată de comunitățile românești din întreaga lume.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Ionescu, editor: Gabriela Ionescu)

Sursa: un.org/en/events/publicserviceday/
Prin Ziua Administrației Publice se dorește sărbătorirea valorii și virtuții administrației publice în slujba comunității, eviderea contribuției acesteia la procesul de dezvoltare. De asemenea, se dorește recunoașterea activității funcționarilor publici, precum și încurajarea tinerilor în urmarea unei cariere în acest domeniu.

Adunarea Generală a ONU a reiterat, în rezoluția 57/277, că un accent special trebuie pus pe schimbul de experiență cu privire la rolul administrației publice în implementarea obiectivelor convenite la nivel internațional, inclusiv a celor cuprinse în Declarația Mileniului. Declarația Mileniului a fost adoptată în septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 țări, printre care și România. Declarația Mileniului este unica agendă globală în domeniul dezvoltării asupra căreia există un acord la cel mai înalt nivel între majoritatea statelor lumii, după cum menționează site-ul MAE.

Sursa: un.org

Cu ocazia marcării acestei zile, Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale (United Nations Department of Economy and Social Affairs — UNDESA) organizează anual, începând din 2003, o ceremonie de acordare a Premiilor ONU pentru Administrația Publică, precum și un forum de dezbatere cu scopul de a face cunoscute și de a învăța de la organizații publice din toată lumea care au reușit să aducă îmbunătățiri calității vieții cetățenilor prin practici inovatoare.

Premiul ONU pentru Administrația Publică este cea mai prestigioasă recunoaștere internațională a excelenței în administrația publică, recompensând realizări și contribuții ale instituțiilor de profil care au condus la o administrație publică mai eficientă și mai receptivă în țări din lumea întreagă. Premiile au, totodată, rolul de a motiva funcționarii publici în promovarea, în continuare, a inovării, de a duce la creșterea gradului de profesionalism în acest domeniu, creșterea încrederii în guvernare ș.a.

În 2015, ceremonia acordării Premiilor ONU pentru Administrația Publică și forumul vor avea loc la Medellin, Columbia, în perioada 23-26 iunie.

Având ca temă inovarea în furnizarea de servicii publice în vederea implementării Agendei de Dezvoltare Post-2015, forumul din 2015 va fi organizat de Departamentul Națiunilor Unite pentru Afaceri Economice și Sociale, divizia pentru Administrație Publică și Management pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), în colaborare cu guvernul Republicii Columbia.

Sursa: un.org

Celebrarea anuală a Zilei Administrației Publice evidențiază contribuțiile funcționarilor publici și ale administratorilor în eforturile noastre de a construi o lume mai bună pentru toți, a arătat Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, în mesajul adresat în 2014 cu prilejul Zilei Administrației Publice. În vremuri de provocări globale complexe și interdependente, guvernarea eficientă și administrația publică eficientă sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare. Acestea vor fi, de asemenea, vitale pentru punerea în aplicare a Agendei de Dezvoltare Post-2015, a mai arătat, între altele, Ban Ki-moon.

AGERPRES (Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu)

Coriandrul (Coriandrum sativum) este o specie de plantă erbacee anuală (mirodenie) din familia morcovului și a pătrunjelului (Apiaceae) folosită în prezent la scară largă. Datorită frunzelor sale asemănătoare cu ale pătrunjelului, coriandrul a primit numele de pătrunjel chinezesc pe continentul asiatic. Planta este originară din sudul Europei și Vestul Asiei, iar acum este răspândită în toată zona mediterană, în Balcani, în Rusia, în India, în Olanda și în America. România este una dintre țările considerate emblematice pentru coridandru.

Sursa: ymed.ro


Coriandrul crește până la 50 cm înălțime, frunzele pot avea mărimi diferite, iar florile sunt albe sau roz, grupate în umbrele compuse. Mirosul și parfumul tulpinii, inconfundabile, sunt foarte puternice. Fructul plantei, un schizocarp uscat de formă sferică, adăpostește prețioasele semințe picante și plăcut aromate.

Profilul nutrițional al semințelor de coriandru diferă în mod considerabil de cel al tulpinilor sau al frunzelor. Planta este o sursă excelentă de minerale, printre care potasiu, calciu, mangan, fosfor, fier și magneziu. Frunzele de coriandru au un conținut ridicat de vitamine A, C și K și vitamine din complexul B. Flavonoinde întăresc valențele antioxidante ale plantei: quercitină, rhametina sau apigenina, despre care studii recente arată că ar avea rol în prevenirea cancerului, potrivit www.nutrition-and-you.com. Semințele prezintă o bogăție nutrițională mai variată, antioxidanți sub forma vitaminelor și a uleiurilor volatile (borneol, pinen, linalool, cineol, geraniol, terpinen, felandren, dipentene, citronelol, carvonă, camfor), fibre, acizi grași (acid petroselinic și alții), substanțe proteice, aminoacizi, sitosteroli, tocoferoli, cumarine.

Din plantă se utilizează atât frunzele, cât mai ales semințele, care pot fi consumate ca atare sau preparate în scop medicinal sau culinar. Aroma lor, asemănătoare cu a citricelor, este foarte apreciată în bucătăriile de pretutindeni. Este greu de conceput bucătăria indiană sau thailandeză fără un pumn de frunze de coriandru tocate în mâncare. Sunt folosite în mod cotidian în bucătăriile sud americane (în special în Mexic și Brazilia) și asiatice. Frunzele de coriandru se folosesc asemeni celor de pătrunjel, exclusiv proaspete sau congelate, întrucât prin uscare își pierd aroma, și se adaugă în mâncare în ultima fază a preparării ei, potrivit www.cevabun.ro.

Semințele de coriandru, cea mai folosită parte a plantei, sunt adăugate la preparatele din carne, varză, cartofi și legume. Prăjite uscat, în tigaia fără grăsime, fructele de coriandru își pun cel mai bine în evidență parfumul. În bucătăria thailandeză, se folosește inclusiv rădăcina plantei.

În scop medicinal, se folosesc semințele, care se usucă și se macină, iar pulberea rezultată se folosește la prepararea de tincturi, de infuzii și de ulei esențial. Frunzele au excelente proprietăți antiseptice și pot ajuta digestia.

Uleiul din semințele de coriandru are numeroase utilizări în medicina tradițională, având proprietăți analgezice, afrodisiace, carminative și antispasmodice.

Recent, oamenii de știință au descoperit efectele benefice ale coriandrului asupra nivelului de grăsimi din sânge. Ei au constatat că nivelul crescut al colesterolului și trigliceridelor poate ajunge la valori normale prin includerea zilnică în dietă a coriandrului. Planta are și o cantitate mare de compuși colinergici și antagoniști de calciu (componente care ajută la reglarea tensiunii arteriale), care acționează foarte bine în calitate de agenți hipotensivi atunci când sunt eliberați în organism. Persoanele predispuse la boli cardiovasculare din cauza depunerilor de colesterol sau la accidente vasculare au motive întemeiate pentru a consuma acest condiment.

Coriandrul este cunoscut și pentru proprietățile bactericide și vermifuge, fiind indicat în combaterea infecțiilor digestive și parazitozelor intestinale. Uleiurile volatile acționează ca agenți antimicrobieni foarte eficienți și se găsesc în special în frunzele proaspete de coriandru nefierte, potrivit bio-plafar.info/nutritie. De asemenea, frunzele pot fi utilizate pentru tratarea infecțiilor fungice și bacteriene.

Numeroase studii europene, efectuate recent, au dovedit cât de eficiente sunt soluțiile concentrate care conțin coriandru în bătălia cu agenții patogeni cum ar fi escheria coli (vinovată de apariția infecțiilor urinare și digestive), salmonela și stafilococul auriu.

Prin uleiurile esențiale, coriandrul contribuie la stimularea secrețiilor digestive, favorizează eliminarea gazelor intestinale și calmează durerile abdominale. De altfel, coriandrul intră și în compoziția ceaiurilor contra colicilor pentru copii. Datorită proprietăților antispasmodice, este recomandat și în tratarea diareei. Totodată, s-a constatat că este foarte util chiar și în febra tifoidă.

Cercetătorii au demonstrat că extractul din frunze de coriandru are anumiți compuși care, atunci când sunt eliberați în sânge, provoacă insulina anti-hiperglicemică, activitate specifică insulinei, care ajută la menținerea nivelului zahărului din sânge sub control. Deci, un consum constant de câteva frunze de coriandru în timpul meselor poate păstra diabetul zaharat sub control.

Planta dispune de o mulțime de antioxidanți, vitamine și minerale (precum fosforul) capabile să prevină îmbătrânirea ochilor și scăderea acuității vizuale. Întrucât este un dezinfectant cu bogate proprietăți antimicrobiene, coriandrul protejează ochii de boli contagioase cum este conjunctivita.

Coriandrul este cunoscut și ca un bun tonic și stimulent al sistemului nervos. Ceaiul preparat din fructele acestei plante aromatice este eficient și în cazuri de epuizare nervoasă, de migrene și de astenie. Studiile făcute în diferite spitale din Asia au scos în evidență că acest condiment are efecte calmante și de aceea este recomandat în tratamentul multor afecțiuni, precum deficiențe de memorie, depresie, migrene și oboseală cronică.

Coriandrul poate fi utilizat și sub formă de ceai, fie simplu, fie în combinație cu chimenul, ghimbirul sau anasonul, fiind eficient în tratarea răcelii, tusei sau gripei.

Uleiul de coriandru este recomandat pentru oprirea sângerărilor nazale.

Specialiștii au confirmat proprietățile antiinflamatorii ale coriandrului. Frunzele acestuia sunt excelente în reducerea inflamației în mod natural. Fiind o sursă excelentă de omega-3, omega-6, lipolotion și ulei de coriandru, ele sunt foarte eficiente în reducerea inflamării din orice parte a corpului. Intern se consumă ceai sau infuzie, iar în exterior se masează părțile afectate cu ulei de coriandru sau se aplică cataplasme. În cazul inflamării sinusurilor, se fac inhalații, potrivit www.terapiinaturiste.ro.

Frunzele proaspete de coriandru au acțiune terapeutică, prin conținutul de antihistaminice naturale, fiind utile împotriva alergiilor din diverse cauze, potrivit www.organicfacts.net.

De secole, planta este considerată un afrodisiac foarte eficient. Datorită acestei proprietăți, egiptenii i-au atribuit coriandrului denumirea de “iarba fericirii” în cuplu.

Coriandrul poate provoca dureri abdominale, scăderea apetitului și mărirea în volum a ficatului. Nu se recomandă utilizarea sa în tratamente în perioadele de sarcină și de alăptare, potrivit www.csid.ro. Uleiul de coriandru de extracție pură nu se utilizează niciodată intern.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Mănăstirea Strehaia

Așezământul, o ctitorie a lui Matei Basarab (1632-1654) din l645, se remarcă prin sistemul de fortificații care face din mănăstire o adevărată fortăreață, potrivit Direcției județene pentru Cultură Mehedinți (http://www.mehedinti.djc.ro/).

Matei Basarab, descendent din puternica familie a boierilor Craiovești, a ajuns să stăpânească moșia Strehaia. În această situație, a dispus în 1645 rezidirea din temelie a vechii ctitorii a acestora.

Domnitorul a hotărât ca biserica să fie împrejmuită cu o fortificație, având cinci turnuri rotunde. Zidurile, deși măcinate de vreme, împresoară și în prezent Mănăstirea Strehaia. Dintre turnuri, a mai rămas doar cel de la intrare.

În 1693, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu (1654 — 15 august 1714) adăugă la biserică un pridvor și ușa de intrare, care se păstrează și astăzi.

Poză Mănăstirea Strehaia
Sursa: episcopiaseverinului.ro

Peste pictura originală din 1645, în 1826 s-a adăugat un alt strat de pictură, tot în frescă, și care copiază în cea mai mare parte aceleași scene originale. Tot atunci au fost reparate casele și chiliile dărăpănate și înălțat zidul de incintă din secolul al XVI-lea

Construită din piatră, biserica acestei mănăstiri prezintă o ciudățenie care îi conferă un statut de particularitate între restul construcțiilor de acest fel.

Spre deosebire de toate celelalte lăcașuri care își au altarul la răsărit, ea are altarul orientat la sud. Se pare că motivul ar fi următorul: palatul domnesc (stăpânire a Craioveștilor, azi ruinat), fiind legat cu biserica printr-un culoar, i-a determinat acesteia întreaga așezare, potrivit prezentării obiectivului făcută de către Direcția județeană pentru Cultură Mehedinți.

Poză Mănăstirea Strehaia

Un alt punct de vedere asupra acestui fapt este redat de legenda, preluată și de Nicolae Iorga, ce spune că Mihai Viteazul ar fi făcut o primă biserică, ridicând-o noaptea și, orientându-se greșit, a asamblat biserica cu altarul spre sud, iar Matei Basarab, a păstrat și el aceeași orientare, arată istoricul acestui așezământ aflat sub jurisdicția Episcopiei Severinului și Strehaiei (http://www.episcopiaseverinului.ro/).

De asemenea, în această privință, a orientării bisericii, s-au mai emis și alte ipoteze: nu ar fi fost loc suficient între clădirea palatului domnesc și corpul de chilii; este o amplasare strategică (și turcii știau că ortodocșii își ridicau bisericile cu altarul spre răsărit, și, ca să nu devină punct de orientare pentru aceștia, “oltenii isteți” au schimbat direcția de amplasare pentru introducerea în eroare a năvălitorilor); este amplasată după solstițiul de iarnă, căci la 22 decembrie orele 8.30 — 9.00 a.m., raza de soare care pătrunde pe fereastra de la Sfântul Altar prin Sfintele Uși, împarte biserica în două părți egale.

În concluzie, toate aceste teorii sunt veridice în felul lor, arată sursa citată.

Mănăstirea Strehaia a fost desființată în urma Legii de Secularizare a averilor mănăstirești din 1863 și a rămas ca biserică de mir până în 1958 când s-a dat în folosință noua biserică a localității Strehaia.

După 1989, la propunerea Arhiepiscopiei Craiovei, în urma aprobării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a recunoașterii de către Stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, mănăstirea s-a reînființat, reluându-se astfel viața monahală după o întrerupere de 127 de ani pe aceste meleaguri, arată Episcopia Severinului și Strehaiei.

Mănăstirea Strehaia

Printre cei care au trecut porțile Sfintei Mănăstiri Strehaia, s-au aflat și patriarhul Macarie al Antiohiei și arhidiaconul sirian Paul de Alep, însoțitor al marelui ierarh. Aceștia au lăsat o frumoasă descriere a așezământul și a locurilor dimprejur: “Noi n-am întâlnit, desigur, nici o altă mănăstire deopotrivă cu aceasta. Priveliștea larg deschisă asupra locurilor din jur este deosebit de înveselitoare pentru suflet”, potrivit Episcopiei Severinului.

Aspectul de cetate întărită a Mănăstirii Strehaia l-a făcut pe Tudor Vladimirescu să-i confere o importanță strategica deosebită în mișcarea revoluționară din 1821. Tudor Vladimirescu, în marșul său spre București, a ocupat mănăstirea, unde a rămas câteva zile pentru odihnă și refacerea oștii.

Ansamblul Mănăstirii Strehaia, format din biserica monument istoric, beciurile palatului domnesc, fundațiile vechilor chilii și zidul de incintă al vechii cetăți medievale, este nominalizat în Legea 5/2000, secțiunea III, zone protejate, ca obiectiv istoric de interes național cu valoare excepțională.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)