Democrația este un ideal fondat pe valorile comune ale societăților dezvoltate, cât și un drept fundamental al cetățenilor, care trebuie exercitat în condiții de libertate, egalitate, transparență și responsabilitate.

Tema propusă de Națiunile Unite pentru anul 2015 este ”Spațiu pentru Societatea Civilă”. Secretarul general al ONU Ban Ki-moon declara că ”societatea civilă este oxigenul democrației. Societatea civilă acționează ca un catalizator al progresului social și al creșterii economice. Are un rol critic în ceea ce privește actul de guvernare, și, totodată, ajută la reprezentarea diverselor interese ale populației, inclusiv ale celor mai vulnerabile segmente”, potrivit http://www.un.org/.

În acest moment, la nivel global, se mai arată pe același site că, ”rolul societății civile nu a fost niciodată mai important, pe măsură ce urmează să fie implementată o nouă agendă de dezvoltare aprobată de toate guvernele lumii. Cu toate acestea, pentru activiștii societății civile și organizațiile din mai multe țări, acest spațiu este în scădere sau chiar închis, în contextul în care unele guverne au adoptat restricții care limitează capacitatea ONG-urilor de a lucra sau de a primi finanțare”.

Marcată pentru prima dată în 2008, decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, prin Rezoluția A/62/7, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.

Națiunile Unite încurajează guvernele să consolideze programele naționale consacrate promovării și consolidării democrației. Acțiunile Organizației Națiunilor Unite sunt desfășurate pentru a sprijini eforturile guvernelor de a promova și consolida democrația și sunt întreprinse în conformitate cu Carta ONU și numai la cererea expresă a statelor membre în cauză.

ONU invită toate statele membre, organizațiile din sistemul Națiunilor Unite, organizațiile regionale și inter-guvernamentale, organizațiile non-guvernamentale și persoanele fizice să celebreze — Ziua Internațională a Democrației — pentru a contribui la informarea și sensibilizarea publicului pentru promovarea și protejarea valorilor universale ale democrației.

Principiile democratice sunt incluse în sistemul normativ al Națiunilor Unite. Democrația contribuie substanțial la progresul economic și social, la pacea și securitatea internațională și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Ziua Internațională a Democrației reprezintă o reafirmare a angajamentului comunității internaționale de a construi societăți participative și deschise, bazate pe statul de drept și pe drepturile fundamentale ale omului.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, Irina Andreea Cristea, editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Populat în epoca precolumbiană de triburi amerindiene (chorotegi, caribi) și descoperit de Cristofor Columb în timpul celei de-a patra călătorii spre Lumea Nouă (16 septembrie 1502), teritoriul nicaraguaian este cucerit, în 1523-1524, de către Francisco Fernandez de Cordoba, după cum se menționează în volumul ”Mica enciclopedie de istorie universală” (2002).

La 15 septembrie 1821, Nicaragua își proclamă independența. Între 1822-1823 este inclusă în Imperiul Mexican, iar între 1823-1838 face parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale. La 30 aprilie 1838 se proclamă stat de sine stătător.

Capitala este Managua, cu o populație de 956.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), iar principalele orașe sunt: Leon, Granada, Masaya, Chinandega.

Managua este cel mai mare oraș al țării, din punct de vedere geografic și al populației, fiind declarat capitala națională în 1852. Situat în sud-vestul lacului Xolotlan, orașul a fost fondat în 1819, primind numele de Leal Villa de Santiago de Managua. Inițial s-a axat pe veniturile din pescuit, însă, astăzi este un important centru economic și industrial, care se bazează pe producția de cafea, bumbac, textile etc., potrivitwww.infotour.ro.

Capitala a fost devastată în urma cutremurelor din 1931 și 1972, având efecte de durată asupra dezvoltării orașului. Vechiul centru al orașului a supraviețuit cutremurului din 1972, unele clădiri, precum Catedrala Santiago sau Catedrala Veche, Teatrul Național ”Ruben Dario” și Palatul Național al Culturii reușind să rămână în picioare. Unele dintre ele sunt deschise spre vizitare, altele nu.

Spre exemplu, Catedrala Veche a fost construită în 1920, după planurile arhitectului belgian Pablo Dambach, inspirat la rându-i de Biserica St. Sulpice din Paris. Edificiul a fost prima catedrală din emisfera vestică construit în întregime din beton pe cadru metalic. După cutremurul din 1972, nu s-a intervenit pentru consolidare, în prezent fiind închisă de autorități, conform https://vianica.com.

Palatul Național este unul dintre cele mai impresionante edificii din Nicaragua. A fost construit de președintele Juan Bautista Sacasa în 1935. Pentru mai mult de 50 de ani a servit ca reședință guvernamentală, iar mai apoi, a fost preluat de conducerea sandinistă. În prezent, aici se află Arhivele Naționale, Biblioteca Națională și Muzeul Național, menționează site-ul amintit mai sus.

Un obiectiv cultural important al capitalei îl reprezintă Biblioteca ”dr. Roberto Incer”, care aparține Băncii Centrale din Nicaragua și are ca obiectiv promovarea culturii acestei țări, atât la nivel național, cât și internațional.

Biblioteca are 67.000 de exemplare de cărți, internet gratuit, un centru pentru împrumuturi de reviste și ziare, precum și toate informațiile economice furnizate de Banca Centrală. În plus, în clădire se află amenajată o galerie de artă unde sunt expuse picturi celebre, reprezentative ale acestei țări, dar sunt organizate și expoziții în vederea prezentării de noi valori artistice, potrivit https://vianica.com/. De asemenea, în sala dedicată numismaticii sunt expuse permanent colecții de monede, bancnote, medalii comemorative, reprezentând momente importante ale istoriei nicaraguaiene.

În Muzeul Acahualinca sunt expuse artefacte găsite pe marginea lacului Managua, dar și din alte zone din țară, precum obiecte pre-columbiene și o colecție de obiecte de ceramică, de utilitate funerară.

Parcul Central din Managua conține numeroase monumente istorice, majoritatea fiind ridicate în onoarea poeților și eroilor naționali. În apropiere de Parcul Central, se află Parcul ”Ruben Dario” dedicat poetului național. Există, de asemenea, un parc ce poartă numele scriitorului Miguel Angel Asturias.

Dintre toate orașele, Leon și Granada sunt cele mai populare, impresionând prin arhitectura colonială impunătoare. Leon este capitala intelectuală a Nicaragua și are o universitate, colegii religioase, cea mai mare catedrală din America Centrală și câteva biserici coloniale.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Parcul cuprinde numeroase grote, forme carstice, puțuri naturale și avenuri, reprezentând, totodată, locul ideal pentru numeroase specii de animale, peste 400, dintre care unele pe cale de dispariție și protejate de legi naționale și internaționale, dar și peste 700 de specii de plante deosebite.

Despre minunățiile create de natură în Defileul Jiului, mai mult sau mai puțin cunoscute, despre locurile istorice sau de legendă, despre peisajele unice și impresionante care răsar de o parte și de alta a Jiului, dar și despre nevoile și necesitățile zonei, am stat de vorbă cu Marin Șerban, directorul Administrației Parcului Național Defileul Jiului.

Ecosistemul din defileu…
Acest râu sinuos, Jiul, cu apele sale deopotrivă zbuciumate și liniștite, străbate parcul pe o distanță de 30 de kilometri, de la nord la sud, oferind nu doar posibilități de cercetare științifică a ecosistemului acvatic, ci și unele dintre cele mai bune condiții pentru practicarea raftingului sau canoe, dar și de pescuit sportiv sau, de ce nu, de picnic.

Defileul Jiului este unul unul dintre cele mai spectaculoase și sălbatice defileuri din Munții Carpați, iar șoseaua și calea ferată ce-l străbat dezvăluie ochilor sectoare cu văi adânci de frumuseți copleșitoare, tunele și viaducte, practic un întreg univers oferit în primul rând de natură, dar și de iscusința omului de a construi una dintre cele mai spectaculoase căi de acces de pe teritoriul României.

Nu trebuie uitat faptul că Defileul Jiului a fost și locul unor bătălii crâncene între armata română și cea germană, iar în anul 1916 generalul Ion Dragalina a murit din cauza rănilor pricinuite în luptele ce s-au dat în aceste locuri, lângă Mănăstirea Lainici. Tot aici, la Mănăstirea Lainici, dar pe la 1817, Tudor Vladimirescu a încercat să se ascundă de turcii care îl urmăreau pentru că luptase împotriva lor, în perioada războiului ruso-turc, de la începutul secolului al XIX-lea.

Floră și faună în aria naturală Natura2000
Parcul Național Defileul Jiului este o arie protejată de interes național și european, recent constituită, fiind inclusă însă și în rețeaua de arii naturale de interes european — Natura 2000. Cu o suprafață totală de 11.109 hectare, situată în partea de vest a Carpaților Meridionali, între Munții Vâlcan și Munții Parâng și perimetrul adiacent din nordul județului Gorj și sudul județului Hunedoara, parcul natural cuprinde “cele mai sălbatice chei transversale ale Carpaților românești” (academician Constantin Orghidan, 1969—n.r.). Această arie protejată a fost înființată prin HG 1581/2005.

Teritoriul Parcului Național Defileul Jiului, amplasat într-un peisaj legendar, este străbătut de la sud la nord de DN 66 Filiași — Deva, cale de acces deschisă pentru prima dată pentru căruțe în secolul XIX, pentru automobile în perioada interbelică și asfaltat abia după anul 1960, dar și de calea ferată Bumbești Jiu-Livezeni, inaugurată în urmă cu 67 de ani.

“Cercetările științifice în zonă, începute în anul 2004, au stabilit un prim inventar al speciilor de floră și faună, dar și al celor mai importante habitate ce se pot întâlni în Parcul Național Defileul Jiului. Acest inventar cuprinde un număr total de 1.142 de specii, dintre care 441 specii de faună — 168 protejate — și 701 specii de floră, din care 35 protejate, atât la nivel național, cât și internațional”, explică Marin Șerban, directorul Parcului.

Dintre speciile de faună protejate, cele mai cunoscute sunt: ursul brun, lupul, râsul, vidra, în timp ce erbivorele sunt reprezentate de căprior, cerb și capră neagră, declarată monument al naturii. În pădurile Parcului trăiesc diferite specii de chiroptere, printre care se numără speciile vulnerabile: liliacul mare cu nas potcoavă, liliacul cârn, liliacul cu aripi lungi, dar și unele specii periclitate, precum liliacul mic cu urechi de șoarece sau liliacul mare cu bot ascuțit.

Totodată, Defileul Jiului este menționat în literatură ca fiind unul dintre principalele culoare de imigrație ale păsărilor, drept pentru care a fost denumit “drumul centro — europeano — bulgar”. Aici se pot întâlni exemplare de cocoș de munte, acvilă de munte și șoim călător, specii ocrotite prin legi naționale și internaționale.

Existența calcarelor în aceste locuri face ca zona să fie populată de reptile, cum sunt cele două specii de vipere: vipera cu corn — specie endemită pentru zonă — și vipera comună. De altfel, viperele sunt speciile de care locuitorii zonei se tem cel mai mult, deși nu au fost înregistrate cazuri de atacuri asupra celor care vin să caute fructe de pădure. Familia șerpilor întâlnită în Valea Jiului este completată de șarpele lui Esculap, șarpele de alun, șarpele de casă sau șarpele de apă.

La capitolul “insecte”, croitorul alpin este protejat la nivel național și internațional, această specie preferând habitatele de fag bine reprezentate în Parcul Național Defileul Jiului. De asemenea, a fost semnalată în zonă și prezența bine-cunoscutului croitor (Cerambyx cerdo), a rădașcăi și, nu în ultimul rând, cea a scorpionului carpatic — endemit carpatic românesc.

Nu trebuie uitate nici speciile vegetale protejate, precum garofița, ce se poate observa în zilele de vară pe taluzul stâncos din ampriza DN66, inul galben de Banat, crucea voinicului, clopoțelul sau ghiocelul.

Teritoriul parcului este acoperit aproape în totalitate de păduri (85%), iar o parte dintre acestea intră în categoria așa-numitelor “păduri virgine și cvasi-virgine”. Neacoperite sunt doar abrupturile și pajiștile montane. Pădurile naturale compacte sunt constituite din arborete în care predomină fagul și gorunul. Acestea adăpostesc și specii mediteraneene, precum carpenul și frasinul, dar și specii dacice ce fac din defileu “o adevărată grădină botanică didactică”.

“În ampriza DN 66, supraviețuiesc arbori aparent insignifianți, dar care, în realitate, sunt biotopuri tradiționale pentru insecte relictare (specifice unei lumi dispărute). Este cazul insectei Limoniscus violaceus, localizată în scorburile minerale, a gândacului sihastru (Osmoderma eremita), localizat în scorburile înalte sau Aggnathus decoratus, localizată strict în trunchiul arborilor de anin din defileu. Din aceste motive cred că putem spune că arborii reprezintă ‘mai mult decât o scândură sau un furnir'”, precizează Marin Șerban.

Habitatele reprezentative ale zonei sunt pădurile de fag, de gorun, pădurile aluviale de anin (arin) negru de pe cele două maluri ale Jiului și în vecinătatea DN 66 Bumbești Jiu — Petroșani, dar și pajiștile montane cu țăpoșică (Nardus stricta).

Turism, tradiție și istorie în Defileul Jiului
Pe raza parcului se află amenajate două trasee tematice: primul se află în zona Meri, cu punctul de plecare din gara Meri, și cel de-al doilea în zona Lainici, cu punctul de plecare în zona Mănăstirii Lainici, informațiile necesare pentru parcurgerea acestor trasee putându-se obține din pliante și broșuri sau de pe site-ul parcului național.

Începând cu luna octombrie 2014, funcționează și “Centrul de vizitare al Parcului Național Defileul Jiului”, situat în localitatea Bumbești Jiu din județul Gorj. Tarifele percepute pentru vizitarea parcului sunt de numai 5 lei de persoană pe săptămână sau de 25 de lei pe an, iar pentru grupurile mai mari de 10 persoane tarifele sunt de 3 lei/persoană/săptămână.

Potrivit datelor furnizate de directorul Parcului, în zona Lainici se află un monument al naturii și anume “Sfinxul Lainici” și rezervația naturală geologică “Stâncile Rafailă”. Tot aici, în ‘trecătoarea Lainici”, se poate vizita mănăstirea cu același nume, considerată de localnici ‘mireasa’ din Defileul Jiului, datorită fațadei sale de un alb puternic și strălucitor.
Mănăstirea a fost construită între anii 1812-1818, în vremea domnitorului Gheorghe Caragea, iar aici s-a ascuns, în anul 1817, Tudor Vladimirescu, îmbrăcat în haine călugărești, pentru a scăpa de urmărirea turcilor, împotriva cărora luptase în războiul ruso-turc din 1806-1812. Mănăstirea a fost desființată ca lăcaș de cult în anul 1961, însă, după 1990, s-a înălțat biserica nouă, lateral sud-est de vechea biserică, cu hramul Izvorul Tămăduirii.

Tot aici se pot vizita așezările ecumenice Schitul Locuri Rele (sau “Locurele”) și Schitul Pustnicului, dar și monumentul ridicat în onoarea generalului Dragalina. De asemenea, la intrarea în defileu, dinspre Târgu Jiu, se pot vizita locuri de o mare însemnătate istorică, dovadă a statuării pe aceste meleaguri a neamului românesc, precum “Castrul roman” sau Mănăstirea Vișina. Înălțată inițial din piatră, sub munte, de către domnitorul Mircea cel Bătrân, lângă un turn dacic de apărare, mănăstirea poate fi socotită printre cele mai vechi lăcașuri religioase din județul Gorj, chiar dacă a fost atestată documentar într-un hrisov din anul 1514, din vremea lui Neagoe Basarab.

Calea ferată Bumbești Jiu — Livezeni
Defileul Jiului nu poate fi întreg fără a menționa calea ferată care îl străbate și care unește Oltenia de Ardeal. Legătura feroviară dintre cele două stații din județele Gorj (Bumbești) și Hunedoara (Livezeni) oferă priveliști spectaculoase, însă reprezintă și un monument al tehnicii românești.

Ideea construirii unei legături între Oltenia și Ardeal apare pentru prima data în anul 1874 în textul ‘Convenției pentru joncțiunea feroviară între România și Austro-Ungaria’, însă abia după 74 de ani calea ferată a fost în întregime realizată. Drumul de fier din Defileul Jiului a fost construit în patru etape, respectiv 1924 — 1931, 1933 — 1934, 1941 — 1944 și ultima, 1 aprilie — 31 octombrie 1948, când au fost aduși nu mai puțin de 28.000 de muncitori pentru a finaliza lucrarea.

Calea ferată din ‘Marele canion al Carpaților Meridionali’ cuprinde de-a lungul celor 31 de kilometri ai traseului opt poduri mari, 27 de viaducte de coastă, 39 de tuneluri, 2.500 de metri de ziduri de sprijin și cinci stații și halte. Și în prezent, calea ferată Bumbești Jiu — Livezeni este de departe cea mai complexă și dificilă rută feroviară construită în România, deși au trecut 67 de ani de la inaugurarea ei.

Proiecte și fonduri pentru dezvoltare durabilă
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea PNDJ, administrarea parcului în bune condiții necesită anual un buget estimat între 550.000 lei și 590.000 de lei care se aprobă de către RNP-Romsilva — administratorul celor 22 de parcuri naturale și naționale din România. Nu sunt de neglijat fondurile europene de aproape 3 milioane de lei atrase până în prezent pentru dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a capacității instituționale a Administrației Parcului Național Defileul Jiului.

Începând cu anul 2004, când parcurile au intrat sub administrarea Romsilva, au fost derulate două proiecte finanțate din POS Mediu și anume “Măsuri de îmbunătățire a managementului și conștientizare publică în Parcul Național Defileul Jiului” în valoare de aproximativ 941.000 lei și “Elaborarea planurilor de monitoring pentru speciile Natura 2000, dezvoltarea infrastructurii de vizitare și a capacității instituționale a Administrației Parcului Național Defileul Jiului”, de 1,87 de milioane lei.

Fondurile primite în cadrul primului proiect au fost orientate spre serviciile de proiectare a centrului de vizitare al PNDJ, serviciile de cartare specii și habitate, echipamente și dotări, iar banii alocați prin cel de-al doilea proiect au vizat evaluarea stării de conservare și elaborarea planului de monitoring pentru speciile Natura 2000 în aria naturală protejată, elaborarea strategiei de comunicare și publicitate a proiectului, construcția efectivă a centrului de vizitare, echipamente, dotări, cursuri de pază și servicii audit proiect etc.

În ceea ce privește proiectele pe care administrația dorește să le implementeze în anii ce urmează, cu finanțare externă, acestea vor urmări monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor care au fost deja identificate și cartate, dezvoltarea infrastructurii turistice în defileul Jiului, continuarea cercetărilor științifice mai ales pe bază de voluntariat, dezvoltarea eco-turismului susținut de comunitățile locale și punerea în valoare a tradițiilor acestei comunități.

Soluții pentru protecția biodiversității
Parcurile naționale păstrează și protejează zone deosebite din punct de vedere al aspectului natural și al biodiversității, dar acest lucru este posibil “doar dacă reușim să reducem impactul antropic asupra lor”, consideră Marin Șerban.

“De aceea, încurajăm activitățile ecoturistice (petrecerea timpului liber în cort, în perioada de vară), cicloturismul, observarea faunei sălbatice, vizitarea parcului național sub îndrumarea unui ghid al administrației, vizitarea celor două trasee tematice din zonă, raftingul sub îndrumarea și supravegherea instructorilor autorizați, vizitarea obiectivelor religioase din zona defileului, excursiile cu rol științific pentru observarea speciilor de flora și a habitatelor, dar și taberele științifice cu voluntari”, explică șeful PNDJ.

Din păcate, activitatea umană din zona parcului își lasă amprenta și într-un mod negativ. Deșeurile menajere sau cele din construcții lăsate la voia întâmplării, introducerea unor specii invazive (ex. câini semi-sălbăticiți) sau poluarea provenită de la autovehiculele ce tranzitează calea rutieră sunt doar câteva dintre cauze. Trebuie menționate ca efecte negative pentru menținerea biodiversității parcului și construcțiile ilegale din zona parcului, tăierile accidentale și cele ilegale de masă lemnoasă, pășunatul excesiv, recoltarea excesivă a resurselor regenerabile (fructe de pădure, ciuperci), accesul necontrolat în aria protejată și incendiile iscate din neglijență.

Tocmai din aceste motive, administrația parcului desfășoară patrulări, acțiuni de supraveghere și control menite să asigure starea de conservare favorabilă a ecosistemelor și speciilor componente.

Indiferent de anotimp și de vremuri, Jiul continuă să curgă cu apele sale repezi prin albia sugrumată parcă de pereții verticali ai stâncilor oferind, acum, sau poate pentru totdeauna, priveliști copleșitoare prin defileul care îi poartă numele.

AGERPRES/(AS — autori: Daniel Badea, Mariana Nica, editor: Oana Tilică)

Sursa: youtube.com

Potrivit istoricului prezentat pe site-ul www.mae.ro, Republica Costa Rica a fost descoperită de Cristofor Columb în 1502, în cea de-a patra călătorie a sa. Impresionat de vegetația luxuriantă și de bijuteriile de aur pe care le purtau băștinașii, Columb a botezat teritoriul cu numele de Costa Rica (coasta bogată). Până în 1509, când a fost cucerit de spanioli, teritoriul actual al țării era ocupat de triburile Chorotegas, Huetaras și Bruncas.

La 15 septembrie 1821, Costa Rica și-a proclamat independența, iar primul Parlament, denumit Adunarea Provizorie, a funcționat până în 1823 și, cu intermitențe, până în 1824, când s-a numit Adunarea Constitutivă a Americii Centrale, în Guatemala, în intenția constituirii unui mare stat centroamerican. Între 1823 și 1838 a făcut parte din Federația Statelor din America Centrală, în 1840 redevenind stat independent.

Un eveniment semnificativ în istoria țării a avut loc în 1948, când rezultatele alegerilor prezidențiale au fost contestate. Cu toate că forul legislativ anulează rezultatele alegerilor respective, în luna martie același an s-a declanșat războiul civil. Forțele antiguvernamentale conduse de José Figueres Ferrer, au obținut victoria, iar în luna aprilie puterea a fost preluată de o juntă revoluționară. În decembrie 1948 a fost desființată armata costaricană, iar în 1949 a fost adoptată o nouă constituție, în vigoare și în prezent.

Susa: youtube.com

Capitala San José (288.000 de locuitori, potrivit worldpopulationreview.com) găzduiește cele mai importante muzee ale țării, Muzeul de Artă și Muzeul Național, ce cuprind colecții importante de artefacte arheologice. În orașul Heredia un punct de atracție îl reprezintă Muzeul Culturii Populare. Un alt obiectiv este Monumentul Național Guayabo, cel mai important sit arheologic de pe teritoriu costarican, construit între anii 300 î.Hr. — 1.400 d.Hr., locul prezentând un apeduct vechi de 700 de ani, încă funcțional, potrivit globi.ro.

Susa: youtube.com

Alte puncte de atracție sunt: Catedrala Metropolitană; Muzeul Aurului Pre-Columbian; Parcul Național Manuel Antonio, unul dintre cele mai vizitate ale țării, gazdă a aproximativ 100 de tipuri de mamifere, incluzând maimuța păianjen, unul din cele mai rare; Parcul Național Tortuguero; Parcul Național Poas Volcano; lacul Arenal — o destinație preferată de amatorii de windsurfing și kitesurfing; plajele Punta Uva și Manzanillo, ambele cu nisip alb, unele dintre cele mai bune de pe coasta răsăriteană.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

“În cartierul Pădurețu avem cea mai mare fermă avicolă din județ și cred că printre cele mai mari din România. Cu o capacitate de peste 100.000 de prepelițe, în pădurea Zmeoaica, departe de zgomotele și poluarea orașului, la Băbeni se prepară cele mai ecologice produse am putea spune. Aici, prepelițele sunt crescute într-un mediu sănătos, cu aer curat, hrană naturală și apă de izvor, în condiții de igienă maximă. Ferma are în dotare o secție pentru prepelițe ouătoare, una pentru prepelițe de carne, una de reproducție și tineret, o secție de incubare si eclozare, laborator propriu și o secție de abatorizare, toate fiind dotate și autorizate conform reglementărilor în vigoare”, a precizat edilul din Băbeni.

Acesta spune că ferma din Băbeni are contracte de desfacere cu zeci de restaurante, inclusiv unele din capitală, specialitatea cea mai căutată fiind ouăle marinate și cele în saramură precum și pateul din ficat de prepeliță.

În afara acestor produse, la Băbeni se mai pregătește pastrama vânătorească de prepeliță, ambalată în ATM sau vid, pateu din carne de prepeliță (produs sterilizat), pateul din carne de prepeliță cu ciuperci (produs sterilizat), maioneză din ouă de prepeliță cu ulei floarea soarelui (produs pasteurizat) sau maioneza din ouă de prepeliță cu ulei de rapiță (produs pasteurizat).

AGERPRES/(AS-autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)

Republica El Salvador – cel mai mic stat din America Centrală – cu o suprafață de 21.040 kmp și cu o populație de 6.141.350 locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov) marchează, la 15 septembrie, Ziua națională.

Captură foto: YouTube

Parte a Imperiului Maya, teritoriul este cucerit de spaniolii Pedro (1524) și Diego de Alvarado (1525) și inclus în Căpitănia Generală Guatemala, potrivit www.mae.ro. La 15 septembrie 1821, își proclamă independența odată cu celelalte republici centro-americane. Este anexat temporar de Imperiul Mexican (1821-1823), iar între 1823-1838 face parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale (alături de Guatemala, Nicaragua, Honduras și Costa Rica).

La 31 ianuarie 1841 se proclamă Republică independentă.

Situată pe malul Oceanului Pacific, între Guatemala și Honduras, El Salvador se remarcă prin numeroase atracții turistice, potrivitwww.eturia.ro, precum plajele pitorești La Libertad sau Las Flores, frecventate de surferi, orașele cu vestigii coloniale, spectaculoasele peisaje vulcanice cu lacuri de crater, precum Coatepeque sau Ilopango.

Capitala este San Salvador, cel mai mare oraș al țării, și are cu o populație de 1.098.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

San Salvador este situat la 682 m altitudine deasupra nivelului mării și este principalul centru politic, cultural, educațional și financiar al statului El Salvador. După ce conchistadorul Pedro Alvarado a debarcat în fruntea unei flote, unul dintre aghiotanții săi — Diego de Holguin a pus bazele viitorului oraș ce inițial a fost numit Ciudad Vieja, menționează eturia.ro. Distrus aproape în întregime, în 1917, după erupția vulcanului Quetzaltepec, orașul a fost refăcut în mai multe etape, cele mai mai ample fiind cele din 1969, 1986 și 2009.

Edificii frumoase cu arhitectură colonială și piațete largi dominate de clădirile Palatului Național, Catedralei Metropolitane, Teatrului Național, Trezoreriei Naționale, dar și fascinantele biserici vechi, precum Biserica ”El Rosario”, domină peisajul capitalei San Salvador.

Muzeul Național de Antropolgie, Muzeul Cuvântului și Imaginii, Muzeul Artelor, Centrul memorială ”Monsenor Romero”, Muzeul pentru copii ”Tin Marin”, dar și Muzeul Militar sunt, de asemenea, importante puncte de reper în San Salvador.

La aproximativ o oră distanță de San Salvador se află Parcul Național Cerro Verde, amplasat între trei vulcani — Izalco, Cerro Verde și Santa Ana. Pădurea luxuriantă, cu o floră și faună bogată, este o destinație turistică ce nu trebuie ratată. Parcul găzduiește 17 specii de colibri, dar și alte numeroase specii de păsări. Tot, aici pot fi văzute foarte multe specii de orhidee.

Joya de Ceren este un loc aparte în întreaga Americă Centrală, fiind singurul sit Maya care păstrează case mayașe. În urma erupțiilor repetate ale vulcanului Loma Caldera, straturi de cenușă au acoperit satul, fapt ce a condus la păstrarea aproape intactă, până în prezent. Situl arheologic Joya de Ceren este parte a patrimoniului mondial UNESCO din 1993, potrivit whc.unesco.org.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Yang Mengxi / XINHUA

Rădăcina de ghimbir cuprinde 12% vitamina B6, tot atât magneziu, 9% potasiu, 6% vitamina C, 5% fosfor și 4% zinc. O sută de grame de ghimbir cuprind 80 kcal și 1,7 g de zaharuri. Se consumă sub formă proaspătă, uscat și transformat în pudră, fiert, prăjit, murat, confiat, precum și sub formă de suc obținut prin stoarcerea ghimbirului proaspăt.

În bucătărie, ghimbirul poate fi adăugat în diverse amestecuri de legume, inclusiv în salate, ca și condiment în supe ori pește carnea gătită la grătar sau în cuptor. Poate da o notă interesantă oricărui smoothie din banane, căpșuni sau afine. Ghimbirul poate fi marinat în oțet de mere, dacă este tăiat în felii foarte subțiri, apoi lăsat la rece circa 72 de ore.

Ghimbirul este o mirodenie extrem de folosită în bucătăria indiană. Una din pastele de bază pentru multe mâncăruri se numește Allam Velluli Mudda și, potrivit bucatarieindiana.wordpress.com, este făcută din ghimbir și usturoi. Pentru efect gastronomic maxim, cele două componente trebuie zdrobite și amestecate proaspete.

Pentru uzul medicinal, ghimbirul este folosit, de multe ori, sub formă de ceaiuri. Acestea pot fi doar din ghimbir sau în combinație cu alte plante, precum măceșe, coriandru, mere, flori de hibiscus și coji de lămâi verzi. Conform doctorulzilei.ro, consumul de ghimbir întărește sistemul imunitar datorită cantității mari de antioxidanți, iar o ceașcă de ceai de ghimbir băută zilnic poate reduce riscul de accident cerebral vascular datorită substanțelor active ce blochează depozitarea grăsimilor pe artere și reduc nivelul colesterolului rău. În combinație cu cafeaua arabică sau ceaiul verde, ghimbirul poate ajuta în curele de slăbire.

Ghimbirul are și proprietăți antiinflamatorii, întrucât conține ”gingerol”, consumul regulat ajutând pe cei afectați de artrită, fără efecte secundare. În acest sens, un amestec de pudră de ghimbir cu câteva picături de ricin poate fi folosit ca tratament extern, prin masarea zonei dureroase. De altfel, gingerolul, prin efectele stimulative pe care le are, recomandă ghimbirul și ca afrodisiac.

Ceaiul de ghimbir combinat cu scorțișoară poate ameliora durerea de gât. Se pare că planta este benefică și în procesul digestiv și, deși pe de o parte poate crește pofta de mâncare, pe de alta accelerează arderile din organism. Unele surse, precum prodieta.ro, susțin că ghimbirul este eficient în prevenirea simptomelor răului de mișcare și a răului de mare. Este eficient și în tratamentul naturist al migrenelor.

În medicina populară se spune că ghimbirul are proprietăți anti-cancerigene, iar un studiu efectuat de American Cancer Society a arătat că, cel puțin la animale, acesta are anumite efecte în încetinirea sau prevenirea tumorilor. Rezultate și mai concludente au demonstrat că ghimbirul poate combate greața cauzată de chimioterapie.

Deși, în general, consumul de ghimbir nu are contra-indicații, în cantități exagerate, pe termen lung, poate dăuna celor afectați de ulcer sau celor care au pietre la fiere.

Gingerul este folosit și în industria parfumurilor, grație uleiului esențial pe care îl conține, dar și în cea a cosmeticelor, loțiunile de corp pe bază de ghimbir oferind suplețe și finețe epidermei.

Cei mai mari producători de ghimbir la scară mondială sunt, la nivelul anului 2012, India (33% din producția globală), China (20%), Nepal (12%) și Nigeria (7%).

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță)

Sosirea sportivilor români participanți la Jocurile Olimpice de Vară de la Sydney, Australia. În imagine: echipa feminină de gimnastică artistică a României, 3 octombrie 2000

Conform www.cosr.ro, delegația României a fost compusă din 156 de sportivi. În total, aceștia au concurat la 15 discipline sportive și au obținut 26 de medalii.

Cea mai tânără sportivă din lotul olimpic al țării noastre a fost înotătoarea Diana Mocanu, în vârstă de 16 ani, iar cel mai în etate a fost trăgătorul de tir Sorin Babii. Cele mai multe medalii au fost obținute de gimnasta Simona Amânar, adică două de aur și una de bronz.

Atleta Gabriela Szabo a cucerit aurul la proba de 5000 m. Succese deosebite au fost înregistrate la canotaj. Astfel, echipajul Georgeta Damian — Doina Ignat a cucerit aurul olimpic la proba de dublu rame, iar Angela Alupei — Constanța Burcică s-au dovedit cele mai bune la dublu vâsle categoria ușoară.

Un remarcabil triumf românesc s-a înregistrat și la proba de opt rame cu cârmaci. Echipajul a fost format din Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Veronica Cochela, Liliana Gafencu, Magda Dumitrache, Viorica Susanu, Ioana Olteanu, Elena Georgescu și Elisabeta Lipă. Elisabeta Lipă s-a aflat la cea de-a cincea participare olimpică.

Echipa feminină de gimnastică a strălucit, clasându-se pe primul loc pe echipe. Componența a fost: Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru, Loredana Boboc, Florența Isărescu și Claudia Maria Presăcan.

Gimnasta Andreea Răducan

Olimpiada de Vară de la Sydney avea să rămână în memoria colectivă a iubitorilor de sport, din România și nu numai, printr-un incident mai puțin obișnuit. Medalia Andreei Răducan a fost retrasă, după terminarea concursului, Comitetul Olimpic Internațional anunțând că gimnasta a fost testată pozitiv pentru pseudoefedrină, substanță interzisă la vremea respectivă. În seara de dinaintea concursului, la recomandarea medicului echipei, Andreea Răducan luase un medicament comun împotriva febrei și tusei, care avea în compoziție această substanță.

În ciuda apelurilor înaintate atât de Andreea Răducan, cât și de Federația Română de Gimnastică, decizia de a o descalifica pe gimnasta româncă a rămas finală. În aceste condiții, medalia de aur a fost acordată Simonei Amânar, Maria Olaru a primit medalia de argint, iar chinezoaica Liu Xuan a primit medalia de bronz.

O altă premieră, de data aceasta binevenită, pentru gimnastica românească a constat în cucerirea primului titlu de campion olimpic. Performerul a fost Marius Urzică, reușita sa venind după o evoluție de excepție la cal cu mânere.

La kaiac-canoe, Florin Popescu și Mitică Pricop s-au dovedit, împreună, imbatabili la întrecerea C2 — 1000 m.

Diana Mocanu


Surprizele plăcute au continuat să apară la înot, unde tânăra Diana Mocanu și-a adjudecat primele două medalii de aur, în probele de 100 și 200 m spate, o premieră pentru natația românească.

Cea de-a unsprezecea medalie de aur pentru România a venit de la scrimă, Mihai Claudiu Covaliu urcând cea mai înaltă treaptă a podiumului la sabie individual.

Trecând la medaliile de argint, atleta Violeta Beclea a fost a doua la proba de 1500 m, iar la maraton, medalia a fost câștigată de Lidia Elena Simon. La gimnastică artistică, fetele noastre au continuat să câștige medalii, reușind argintul la individual compus prin Maria Olaru și la sărituri, prin Andreea Răducan. La înot, Beatrice Nicoleta Câșlaru Coadă a reușit o performanță excelentă la 200 m mixt, clasându-se pe poziția a doua.

Prima din cele nouă medalii de bronz a fost reușită de Gabriela Szabo, la 1500 m. O performanță similară i-a aparținut atletei Oana Manuela Pantelimon, la săritura în înălțime. Boxerul Dorel Simion a fost al treilea pe podiumul olimpic la categoria semimijlocie 67 kg, iar la gimnastică artistică, Simona Amânar a obținut bronzul la sol. O medalie de bronz pentru România a fost reușită, la judo, de Simona Marcela Richter, la 78 kg.

La kaiac-canoe am avut două echipaje de bronz, adică Florin Popescu — Mitică Pricop la C2 — 500 m și Raluca Ioniță, Mariana Limbău, Elena Radu și Sandală Toma la K4 — 500 m. Beatrice Nicoleta Câșlaru Coadă a mai urcat o dată pe podiumul olimpic la proba de 400 m mixt, iar Iulian Raicea a câștigat, la rândul lui, bronzul olimpic la pistol viteză. La bârnă, kaiac-canoe K2-500 m, înot ștafetă 4 x 200 m liber, floretă individual și la sabie echipe sportivii tricolori au fost aproape de a prinde podiumul, terminând pe locul patru.

Reușitele sportivelor românce au fost cu atât mai frumoase cu cât, la Sydney, s-au celebrat 100 de ani de când femeile au fost acceptate în arena olimpică.

Aceste performanțe au asigurat României, la vremea respectivă, un onorant loc 14 în ierarhia tuturor Olimpiadelor, cu un total de 265 medalii, dintre care 74 de aur, 83 de argint și 108 de bronz, înaintea Olandei, Canadei, Cubei, Norvegiei, Coreei, Belgiei, Spaniei, Africii de Sud, Austriei, Kenyei, Braziliei etc.

Sosirea sportivilor români participanți la Jocurile Olimpice de Vară de la Sydney, Australia. În imagine: susținători ai delegației române, pe Aeroportul Otopeni, 3 octombrie 2000

În clasamentul pe medalii, SUA a ocupat primul loc, cu 37 de medalii de aur, 24 de argint și 31 de bronz, urmată de Rusia, pe locul al II-lea, cu 32 de medalii de aur, 28 de argint și 28 de bronz și de China, pe locul al III-lea, cu 28 de medalii de aur, 16 de argint și 15 de bronz. Vedeta ediției a fost australianul Ian Thorpe, cu trei medalii de aur și două de argint la înot.

La 11 octombrie 2000, președintele României, Emil Constantinescu, a declarat în cadrul ceremoniei de decorare a medaliaților olimpici, la Palatul Cotroceni, că sportivii noștri au reușit să uimească și să încânte o lume întreagă, demonstrând, încă o dată, că România este una dintre marile puteri ale sportului.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, redactor Arhiva foto — Mihaela Tufega, editor: Irina Andreea Cristea)

Ziua internațională de luptă împotriva limfomului a fost inițiată în 2004, cu scopul conștientizării asupra ambelor tipuri de limfom, Hodgkin și non-Hodgkin, în aspecte precum recunoașterea simptomelor, diagnosticul timpuriu și tratamentul. Potrivit unui raport publicat pe website-ul www.lymphomacoalition.org, 73% din pacienții care suferă de această boală nu au știut ce este limfomul până în momentul în care au fost diagnosticați.

”Limfomul este un cancer care nu poate fi ignorat” reprezintă tema anului 2015 enunțată de Lymphoma Coalition. Organizația îndeamnă populația să ”ia o poziție pentru a transmite lumii că limfomul este un cancer care nu poate fi ignorat”, evidențiind că ”62% dintre pacienți primesc un diagnostic greșit”, conform raportului Global Pacient Survey 2014.

Organizația definește limfomul ca ”formă de cancer a sistemului limfatic, ce se poate dezvolta în ganglionii limfatici, splină, măduva spinării, sânge sau alte organe”. Conform Lymphoma Coalition, semnele și simptomele comune includ: umflături dureroase ale ganglionilor limfatici, oscilații de temperatură, episoade recurente de febră și transpirație în exces în timpul nopții, pierdere în greutate, lipsa poftei de mâncare, oboseală persistentă și lipsa energiei, dispnee și tuse, mâncărime persistentă pe tot corpul fără o cauză aparentă sau o erupție, stare de extenuare generală, amigdale mărite, durere de cap.

Raportul Global Pacient Survey 2014 a evidențiat că, adesea, pacienții așteaptă prea mult de la primele simptome pentru a consulta medicul: 58% până la șase luni, 18% 6-12 luni, 8% 1-2 ani.

În România, Asociația Bolnavilor cu Limfom a fost înființată în 2008 cu sprijinul Societății Române de Hematologie și al unor pacienți care au suferit de limfom. Prin intermediul Asociației, pacienții au posibilitatea să intre în legatură unii cu alții, să-și împărtășească experiențele care să îi ajute să trăiască o viață cât se poate de normală și să cunoască drepturile pacientului. În fiecare an, Asociația organizează întâlniri ale pacienților cu limfom cu ocazia zilei de 15 septembrie. În plus, website-ul www.viataculimfom.ro a fost special conceput pentru a veni în sprijinul oamenilor care au suferit sau suferă de limfom non-Hodgkin și este dedicat atât celor care au fost diagnosticați, cât și prietenilor și aparținătorilor pacienților cu limfom non-Hodgkin.

AGERPRES/ (Documentare—Roxana Mihordescu, editor: Irina Andreea Cristea)

Sihăstria întemeiată în acest loc era dependentă de eparhia Tomisului și Durostorumului și avea legături duhovnicești atât cu sihăstria rupestră de la Basarabi și mănăstirea de la gurile Dunării, cât și cu Mănăstirea Studion din Constantinopol și cu alte așezări monahale din Athos și Balcani.

Așezământul de la Dervent a fost distrus de către pecenegi în anul 1036, o dată cu cetatea din apropiere, însă înalta viață duhovnicească din această mănăstire a dus la formarea unei tradiții isihaste, determinând apariția în această regiune a unor așezări pustnicești în decursul secolelor XIII-XVII.

Chiar dacă în timpul năvălirii populațiilor migratoare aceste mici sihăstrii erau distruse, iar în timpul stăpânirii otomane întâmpinau mari greutăți, ele se reconstruiau și se repopulau. În acest fel, tradiția monahală și flacăra credinței strămoșești s-au păstrat întotdeauna vii pe aceste locuri.

Una din aceste așezări a fost și Schitul Dervent (Crucea de Leac), numit astfel după fosta lavră din epoca bizantină. Schitul a fost așezat pe locul unui cimitir paleocreștin mult mai vechi decât mănăstirea distrusă în secolul al XI-lea, așa cum o demonstrează numeroasele oseminte omenești și obiecte de cult creștine descoperite în timpul săpăturilor efectuate pentru turnarea temeliei actualei biserici, arată sursa citată.

Începând cu secolul al XIX-lea, pe locurile vechilor așezări sihăstrești s-au construit o serie de mănăstiri, cu precădere în nordul Dobrogei — la Taița, Cocoș și Celic Dere.

La fel s-a întâmplat și la Dervent, în plus aici existau de multă vreme patru Cruci la care credincioșii creștini și chiar turcii, care la un moment dat au stăpânit aceste locuri, găseau tămăduire.

Slujbă la Mănăstirea Dervent, de ziua Înălțării Sfintei Cruci

Deși aproape deloc consemnată în scris, istoria Sfintelor Cruci de aici poate fi reconstituită parțial cu ajutorul legendelor și povestirilor din popor, păstrate și transmise prin viu grai din generație în generație, se arată în istoricul acestui așezământ.

Tradiția spune că în acest loc au suferit martiriu patru creștini: un preot și trei fecioare. Aceștia au fost duși în arena cetății, aflată pe locul unde se află astăzi biserica mănăstirii, ca să fie mâncați de fiarele sălbatice. Cei patru mărturisitori, când răspundeau persecutorilor, refuzând să se lepede de Hristos, erau așezați astfel: preotul pe locul unde este Crucea din paraclis, iar cele trei fecioare la o depărtare de 10 m. Pentru că nu s-au întors de la credința creștină, aceștia au suferit schingiuiri groaznice. Fecioarelor le-a fost scoase unghiile de la mâini și picioare și, cu fierul ars, le-a fost scoși dinții din gură.

Mai marele cetății, înfuriat din cauza preotului care îndemnase fecioarele să nu i se supună, a poruncit gâdelui, ca cele trei fecioare să fie făcute bucăți, iar apostolul să fie jupuit de viu și spânzurat pe Cruce, cu capul în jos, până va putrezi. Astfel, sfinții au fost omorâți, iar trupurile lor au fost aruncate în Dunăre sau au fost arse, căci, ducându-se creștinii să le ia, nu le-au mai găsit.

Pe locurile unde fuseseră chinuiți și-și dăduseră duhurile, au găsit însă patru pietre crescute în formă de cruce: trei ale fecioarelor și una a apostolului. Se pare, potrivit datelor prezentate de sursa citată, că data cea mai probabilă a martiriului celor patru creștini a fost în secolul al IV-lea, în timpul ofensivei goților sub presiunea hunilor.

Credincioși veniți în pelerinaj de ziua Înălțării Sfintei Cruci, la Mănăstirea Dervent

Sfintele Cruci crescute pe locul unde au fost chinuiți cei patru martiri s-au dovedit încă de la început făcătoare de minuni.

Timp de aproape zece secole nu a mai existat nici o informație despre Sfintele Cruci de la Dervent, dar puterea lor tămăduitoare și minunile care se făceau aici, au păstrat vie de-a lungul vremii evlavia poporului față de acestea.Firul informațiilor despre Sfintele Cruci s-a reluat din secolul al XIV-lea, din timpul stăpânirii otomane asupra Dobrogei.

Adem Pașa, pe moșia căruia se aflau Sfintele Cruci, a ridicat în jurul lor mai multe adăposturi pentru bolnavi și cei care veneau aici spre a se tămădui erau atât creștini, cât și musulmani. Astfel s-a perpetuat în familia acestuia credința despre aceste Sfinte Cruci până la începutul secolului al XIX-lea, în preajma războiului pentru independența României, când s-a călcat tradiția. În acea vreme, au fost distruse două dintre cele patru cruci, iar uneia dintre cele rămase i-au fost rupte brațele, de către un descendent al familiei.

Mănăstirea Dervent

Cunoscându-se aceste lucruri, credincioșii, care primeau tămăduire la Sfintele Cruci de la Dervent, au cerut Episcopiei Constanței înființarea aici a unei mănăstiri, reînnodând astfel firul tradiției monahale.

Astfel, la 5 iulie 1936 s-a pus piatra de temelie a viitoarei biserici a Mănăstirii Dervent. Biserica a fost terminată în 1942 și sfințită în ziua de 13 septembrie a aceluiași an. Lăcașul are o temelie de piatră de 1,80 m, pereții de cărămidă arsă, cu trei centuri de legătură cu fier și beton armat, iar acoperișul de tablă albă galvanizată.

Biserica este construită în stil bizantin, cu trei altare: paraclisul din stânga adăpostește Crucea făcătoare de minuni și are hramul Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), paraclisul din dreapta este închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), iar biserica principală are hramul Sfintei Prea Cuvioasei Paraschiva, care se serbează la 14 octombrie.

Ctitorul acestui așezământ, precum și organizatorul vieții monahale la Dervent, a fost părintele Elefterie Mihail (născut la 11 noiembrie 1900 — decedat la 12 mai 1990, fiind înmormântat lângă biserică).

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)