Foto: (c) Loredana CIOBANU / AGERPRES FOTO

Doamna Veronica, cea care a descoperit că din ochiul stâng al părintelui curg lacrimi și a dat vestea în tot satul, este un fel de “coordonator” al activității în zonă. Știe poveștile pelerinilor care vin să se închine la icoană, le povestește acestora cum a descoperit minunea, le dă oamenilor flori, îi ajută să aprindă candele sau lumânări. A ajuns, fără să vrea, vedetă. A dat interviuri pe la televiziuni, a intrat în direct la emisiuni, a vorbit cu zeci de ziariști.

“Oooh, iar mă pozați. Sunteți de la televiziune? Au venit o mulțime de ziariști în sat să întrebe despre icoană. M-am săturat de dat interviuri”, mărturisește, ușor stânjenită, doamna Veronica Popa.

Când e întrebată dacă icoana mai lăcrimează, femeia spune cu glas convingător: “Când sunt oameni aici, nu plânge, dar când nu e niciun pelerin plânge, iar asta e semn că părintele se bucură atunci când oamenii vin la el să-l vadă și să se închine”.

Oamenii locului au înțeles repede că despre satul lor se va vorbi altfel de acum încolo și s-au gândit să schimbe ceva. Troița care adăpostește icoana cu cel ce a fost numit “Sfântul Ardealului” a căpătat “haine” noi. A primit geamuri de termopan, în locul celor vechi și a fost văruită, în timp ce icoana a fost așezată într-o casetă de sticlă, ca să nu mai fie atinsă de pelerini.

Credincioșii vin cu mic cu mare la icoană, mai ales în zilele de duminică și stau la rând pentru a se închina. Unii vin cu speranța că minunea s-ar putea revărsa și asupra lor, alții, mai sceptici, țin să întrebe la intrarea în troiță, ce părere a avut Biserica despre icoana de la Pușcași.

Biserica din sat a trimis la locul troiței lumânări, care se vând cu 60 de bani bucata, autoritățile locale au montat afișe privind traseul către troiță și au amenajat un loc de parcare pentru mașinile care sosesc la Pușcași, iar unii săteni, mai “întreprinzători”, vând flori pelerinilor.

De când s-a aflat despre icoană, la Pușcași au venit mai mulți preoți. Fețele bisericești s-au rugat și au preferat să nu spună nimic cu privire la icoana lui Arsenie Boca. Prin vocea protopopului de Vaslui, Adrian Chirvasă, Biserica a exprimat un punct de vedere ferm și a îndemnat la cumpătare și răbdare.

“Biserica și credința ortodoxă au la baza lor minunea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și Pogorârea Duhului Sfânt. Desfășurarea activității Bisericii este o lucrare minunată ea însăși, pentru faptul că Dumnezeu lucrează prin Biserica Sa pentru oameni. Spunem aceste cuvinte pentru a arăta că minunea este proprie doar Bisericii, dar referitor la icoana de la Pușcași este nevoie de răbdare, înțelepciune și credință. Dacă este ceva de la Dumnezeu, va continua și va dăinui, dacă nu este de la Dumnezeu, se va stinge. Este de dorit să evităm senzaționalul trecător și să căutăm pe Dumnezeu, pe Maica Domnului și pe sfinții Bisericii, dar și lucrarea minunată mai întâi prin credință, apoi smerenie și responsabilitate pentru ce primim, bine știind că în orice caz Dumnezeu dorește doar binele omului”, a afirmat protopopul de Vaslui, preotul Adrian Chirvasă.

Icoana de la Pușcași cu chipul părintelui Arsenie Boca a fost adusă de un sătean, de la Mănăstirea Lainici, și a fost așezată în troița ridicată de membrii familiei Motău, în memoria fetiței pe care au pierdut-o în urmă cu câțiva ani. O vecină a fost cea care a observat că icoana lăcrimează. La început femeia a crezut că i se pare, însă după ce a chemat mai mulți consăteni, oamenii sunt acum convinși că se află în fața unei minuni sau a unei prevestiri.

Arsenie Boca s-a născut pe 29 septembrie 1910 în localitatea Vața de Sus (Hunedoara). A studiat la Academia Teologică “Andreiana” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paștile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mânăstirea Brâncoveanu — Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic și stareț, va începe cu putere, cu duh apostolesc și chiar prorocesc mișcarea unică de la Sâmbăta, de redeșteptarea religioasă și morală a credincioșilor. A fost părinte ieromonah, teolog, artist plastic, stareț la Mănăstirea Brâncoveanu și apoi la Mănăstirea Prislop. În anul 1959, regimul comunist a desființat lăcașul de cult din Hunedoara, l-a transformat în cămin de bătrâni, iar părintele Arsenie Boca a fost alungat din mănăstire. Securitatea i-a interzis să mai slujească în vreo biserică din România. Părintele a fost arestat și torturat de fosta Securitate în anii 1948 și 1951 pentru presupuse legături cu legionarii, fapte negate de acesta. Închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea, condamnat la muncă silnică la Ocnele Mari și la Canal, părintele a revenit, la sfârșitul pedepsei, ca stareț la Mânăstirea Prislop. A fost unul dintre martirii gulagului comunist. A pictat biserica din comuna Drăgănescu, la 25 km de București.

Arsenie Boca este considerat ca cel mai mare duhovnic român al secolului XX. A trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, mii de oameni sunt prezenți la slujba de pomenire a celui care, chiar fără a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viața, cel mai mare număr înregistrându-se în 2010, respectiv 30.000 de credincioși.

AGERPRES/(AS — autor: Loredana Ciobanu, editor: Cristian Anghelache)

‘O veche legendă se ascunde în spatele bisericii evanghelice din Sebeș. Totul a pornit de la faptul că ea a slujit ca model pentru Biserica Neagră din Brașov’, spune jurnalistul de călătorii pentru Serviciul Turism din cadrul Consiliului Județean Alba, Rareș Tileagă.

Ulterior, în jurul anului 1500, locuitorii Sebeșului au angajat un constructor pentru mărirea bisericii, astfel încât să o depășească pe cea din Brașov, căreia i-ar fi servit ca model.

‘Se spune că în jurul anului 1500 s-a început înălțarea bisericii din Sebeș, dar, la o vizită a constructorului din Brașov, acesta a fost cuprins de invidie și a mișcat schela constructorului sebeșean Johann, omorându-l. Ca răzbunare, fiul lui Johann reușește să atașeze bisericii din Sebeș cel mai mare altar din Transilvania. Legenda de mai sus explică, oarecum, cauza pentru care biserica din Sebeș uimește și azi prin împletirea bizară de stil romanic cu cel gotic timpuriu’, a menționat Rareș Tileagă.

Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES

Oraș întemeiat în secolul al XII-lea de coloniști sași, Sebeșul a fost primul din Transilvania care, în baza unui document emis în 1387 de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a avut dreptul de a se înconjura cu ziduri de piatră.

Bazele bisericii au fost puse în secolul al XIII-lea de către coloniștii sași, sub forma unei bazilici cu trei nave, lungă de 43 de metri, fiind extinsă gradual.

‘Este foarte veche. A fost construită pe la aproximativ 1210. Pe locul actualei biserici, probabil că, inițial, a fost, la venirea coloniștilor, pe la 1160, (…), o biserică de lemn. (…). Construită în stil romanic, biserica a fost după aceea reconstruită într-un stil cistercian timpuriu’, a declarat, pentru AGERPRES, preotul evanghelic Alfred Dahinten.

Acesta a precizat, pentru AGERPRES, că biserica se remarcă prin cele două stiluri diferite. ‘Navele centrale și cele laterale sunt în stil gotic timpuriu, amestecat cu un stil romanic, iar corul este într-un stil gotic mai târziu’, a spus acesta.

Bazilica cu trei nave este distrusă în timpul invaziei mongole din 1241. Ulterior, după 1260, biserica este refăcută în stil gotic specific cistercienilor, cu înălțarea navei principale. Din această perioadă se păstrează încă portalul sacristiei.

‘După invazia mongolă, construcția a fost reluată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, când goticul își punea amprenta asupra artei transilvănene. Apar, astfel, bolțile cu nervuri, zidul susținut de contraforturi. Apoi, cele două turnuri de la intrare vor lăsa locul unuia singur, înălțat treptat între 1662 — 1664, atingând astăzi 44 de metri. Adaptarea la gotic face ca multe elemente să fie reconstruite în jumătatea de vest a bisericii, cum ar fi ferestrele, ce devin înguste și scunde. Coloanele, cu capiteluri compozite, masiv ornamentate, ating 11 metri, iar cheile de boltă au înălțimi de 16 metri. Interiorul este, astfel, copleșitor de mare’, explică Rareș Tileagă.

Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES FOTO

Între 1370 și 1382 a fost edificat corul, care ocupă un loc însemnat între cele mai valoroase construcții gotice din Europa de Est. Continuarea construcției în dimensiunile corului nu a fost posibilă din cauza invaziei turcești.

‘Erau dese invazii turco — tătare, motiv pentru care puterea financiară a sebeșenilor a slăbit și nu a mai fost suficientă pentru finalizarea construcției. Este foarte clar că ei au vrut să mărească și biserica, și navele bisericii, nu numai corul, dar nu au mai avut puterea financiară și a rămas nefinalizată practic biserica. În următoarele secole, sebeșenii au mai încercat să armonizeze un pic construcția. Au construit peste nava centrală și cele două nave secundare un acoperiș. Înainte, navele laterale aveau câte un acoperiș propriu, mai mic’, completează preotul Dahinten.

Cea mai valoroasă ‘podoabă’ a bisericii este altarul, de tip poliptic, înalt de 13 metri și lat de 6 metri, ridicat pe o colonetă renascentistă și care prezintă scene de o cromatică asemănătoare picturii flamande și germane.

‘Altarul este de tip renascentist, fiind finalizat pe la 1520. Este unul dintre cele mai mari de la Sud-Vest de Viena’, precizează preotul Alfred Dahinten.

Statuia Maicii Domnului din mijlocul scrinului este o imitație din 1731 a statuii originale.

‘Altarul bisericii a avut o sculptură de lemn a Maicii Domnului despre care oamenii credeau că poate să vindece boli și să facă miracole. La un moment dat, în secolul al XVIII-lea, guvernatorul Transilvaniei, generalul Kornis, care era catolic, a cerut sebeșenilor, care erau luterani, să-i dea lui această statuie a Madonei. El a argumentat că statuia, fiind catolică, era o blasfemie să fie într-o biserică luterană. Și sebeșenii, cu toate că erau luterani, credeau în această putere miraculoasă a statuii și nu au vrut să o dea, dar fără succes. Kornis i-a amenințat și au tăiat scuptura cu un fierăstrău. Însă, generalul, totuși, pe banii lui, a pus un sculptor necunoscut să sculpteze altă statuie, de aceeași mărime, care și astăzi este în altarul bisericii din Sebeș. Replica este foarte reușită, dar este cu două sute de ani mai nouă decît originalul. În ceea ce privește sculptura originală, aceasta s-ar afla, potrivit unor cercetări făcute în secolul al XIX-lea în arhivele din Viena, într-o capelă catolică din Corund, pe un fost domeniu al generalului Kornis’, povestește preotul Dahinten.

În biserică a rămas însă și astăzi, acum ca exponat, așa-numita piatră a penitenței, o lespede din alabastru, sculptată în relief, în greutate de circa de 15 kilograme, prinsă de un lanț gros. Originea ei se pierde în negura timpului.

‘Pe piatra penitenției sunt sculptate niște fețe suferinde. Se știe că până în secolul al XIX-lea, instituția căsătoriei era sub jurisdicția Bisericii. Cu această piatră erau pedepsiți enoriașii pentru păcate grave, cum ar fi adulterul. Astfel, cel pedepsit era obligat să stea la intrarea în biserică, cu piatra atârnată de gât pe tot parcursul slujbei, pentru a fi văzut de ceilalți’, a povestit preotul.

Foto: (c) Marinela BRUMAR / AGERPRES FOTO

Orga bisericii, funcțională încă, de tip romanic, a fost prima executată, în 1893, de frații Reiger în Ardeal.

De asemenea, biserica deține un pian cu coadă lungă, executat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Ceasul secular amplasat pe turnul bisericii este încă funcțional.

Situată în centrul orașului Sebeș, lângă drumul național care traversează municipiul, Biserica Evanghelică din vechiul burg săsesc este vizitată îndeosebi de turiști din Austria și Germania, nu și de către suficienți turiști români, ea nebeneficiind de faima altor lăcașuri similare, poate nu atât de vechi.

‘Nu suntem ca zonă turistică atât de bine plasați și nu suntem atât de cunoscuți ca bisericile de același tip din Sibiu sau Sighișoara. La Sebeș s-a păstrat zidul de incintă, spre deosebire de alte biserici evanghelice, și noi încercăm să exploatăm din acest punct de vedere potențialul său turistic’, a afirmat preotul Dahinten.

Biserica a fost restaurată între 1961 și 1964, din fonduri de stat, și a beneficiat recent de o altă renovare parțială, de această dată cu fonduri europene.

Cea mai frumoasă și mai impunătoare construcție din Sebeș, veche de opt secole, Biserica Evanghelică se numără printre cele mai valoroase monumente din țară. Ea poate fi vizitată de oricine dorește să-i treacă pragul, singura zi în care nu are program de vizitare fiind lunea (marți — sâmbătă între orele 10,00 — 13,00; 15,00 — 17,00, iar duminică, între orele 15,00 — 17,00).

AGERPRES/ (A, AS — autor: Marinela Brumar, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) icr.ro

Potrivit sursei citate, standul românesc a atras în primele două zile sute de vizitatori.

“Sunt expuse, spre vânzare, peste 2.000 de volume de la edituri din România și Italia, fiind posibilă achiziționarea unor titluri în limba italiană, unele dintre ele apărute cu finanțarea Institutului Cultural Român prin programul TPS. Pe lângă spațiul destinat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Brașov, standul cuprinde o zonă special construită pentru a găzdui evenimente literare, o cabină radio de unde transmite, în direct, Radio Torino International și un punct de informare turistică organizat în parteneriat cu Biroul Național de Turism al României în Italia. Totodată, traducătorii și editorii interesați găsesc la stand broșuri de prezentare a programelor de finanțare derulate de Centrul Național al Cărții din cadrul ICR”, susține sursa citată.

Prima zi a Salonului a fost dedicată scriitorului Mircea Cărtărescu, invitat la două evenimente literare cu ocazia lansării volumelor “Abbacinante. Il corpo” (Ed. Voland) și “Il poema dell’ acquaio” (Ed. Nottetempo), ambele în traducerea lui Bruno Mazzoni.

În cea de-a doua zi, vineri, programul românesc a debutat cu o prezentare a festivalului literar și de traducere FILIT — Iași, manifestare de profil care atrage anual un număr impresionant de autori străini, stimulând colaborarea dintre editori, traducători și scriitori.

De asemenea, în aceeași zi la standul României a avut loc prezentarea volumului “Storia della Romania” de Florin Constantiniu, apărut la Editura Rubettino. “Participanții s-au referit, printre altele, la importanța de a face cunoscută în Italia istoria românilor prin traduceri, aceste cunoștințe reprezentând și o bază pentru înțelegerea fenomenelor literare din diverse epoci”, se arată în comunicat.

Tot la standul României a mai avut loc masa rotundă “De la Cioran la Traian”, organizată în parteneriat cu revista Orizonturi culturale italo-române, care a sărbătorit cinci ani de la înființare.

Cea de-a doua zi a Salonului s-a încheiat, la standul românesc, cu un eveniment dedicat scriitorului Norman Manea, cu acest prilej fiind prezentate volumul “Varianti di un autoritratto”, apărut în traducerea lui Marco Cugno și a Anitei Bernacchia și audiobook-ul Norman Manea “E la lingua romena” de Donato Cerbasi (Ed. Nuova Cultura).

În zilele următoare, la standul României sunt programate evenimente literare dedicate scriitorilor Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu, Tristan Tzara și contemporanilor Matei Vișniec și Bogdan Suceavă.

AGERPRES/(AS — autor: Roberto Stan, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO
* Ca în fiecare an, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, unde coada s-a format cu trei ore înainte de începerea evenimentelor, a organizat o serie de evenimente speciale, începând cu vizitarea contra cost a expoziției temporare de păianjeni și scorpioni vii — “Țesături periculoase”, continuând cu atelierele de creație pentru copii — “Figurine amuzante”; lilieci și bufnițe; “Pasărea magică”; Provocarea LegoŽ, și terminând cu expunerea permanentă a Muzeului, a traseului special intitulat “Istoria lumii vii în 10 exponate”, ori a expozițiilor “Luminile Nordului — Aurora Boreală în Insulele Lofoten” și “OCEANE LA MICROSCOP”.

Foto: (c) Silviu MATEI / AGERPRES FOTO

“Până la această oră în jur de 5.000 de persoane au vizitat Muzeul Antipa”, a declarat pentru AGERPRES, în jurul orei 21,00, Florentina Purdescu, șef birou Relații publice, marketing cultural și programe educaționale.

Aceasta a estimat că, până la sfârșitul programului, la ora 01,00, în 15.000 de vizitatori vor trece pragul muzeului.

* La Muzeul Național al Țăranului Român, situația era similară, oaspeți de toate vârstele grăbindu-se să viziteze deopotrivă expunerea permanentă și expozițiile temporare, dar și Piața Țărănească din curte unde au asistat la demonstrații și ateliere de țesătorie, olărit, cioplit în lemn, icoane și încondeiere ori la proiecții în aer liber.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

“Lume multă!”, a declarat directorul interimar al instituției, Virgil Ștefan Nițulescu, acesta estimând că numărul vizitatorilor se va situa la nivelul anului trecut, în jur de 5.000.

* Un punct de atracție la Muzeul Național de Artă al României l-a constituit “Galeria de ne(uitat)”, în care sub genericul “Privește arta, arta te privește”, au fost expuse rame ale unor tablouri retrocedate în ultimul timp de instituție. Insomniacii au putut astfel reflecta în fața a 25 de rame ale unor pânze semnate, printre alții, de: Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Marcel Iancu, sau alături de două socluri pe care ar fi trebuit să stea bronzuri realizate de Milița Petrașcu sau Gheorghe Leonida.

Referindu-se la modul în care MNAR a decis să se alăture protestului Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR) în fața sărăcirii patrimoniului muzeal național din cauza restituirilor, prin deschiderea “Galeriei de ne(uitat)”, ea a menționat că echipa pe care o conduce a decis “să pună față în față două fenomene”.

“Unul — cel dureros pentru noi, astăzi — un număr mare de lucrări restituite, care sunt sugerate prin rame goale cu etichetele fostelor lucrări și altul, în sala de vizavi, unde prezentăm o expoziție retrospectivă dedicată sculptorului Constantin Popovici, autorul, printre altele, al monumentului Electricității — Prometeu de la barajul Vidraru. Expoziția este compusă, în proporție de 80% din donații făcute guvernului. Deci, există și o rază de optimism, oamenii doresc să doneze muzeului colecții sau lucrări”, a declarat, pentru AGERPRES, la ora 22,00, directorul general al MNAR, Roxana Theodorescu.

Ea a apreciat că publicul MNAR din Noaptea Muzeelor este “tânăr și foarte tânăr”.

“Față de anul trecut, am întinerit. Atmosfera e foarte plăcută. E foarte multă lume, aici, la sediul central, ca și la Muzeul Colecțiilor de Artă, unde oferim publicului o expoziție temporară organizată împreună cu Muzeul de Artă “Vasile Pârvan” de la Bârlad — “Comori de artă din Colecția Ion Chiricuță”, a mai spus directorul MNAR.

Noaptea Muzeelor 2015, la Muzeul Național de Geologie
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

*Muzeul Municipiului București a participat la Noaptea Muzeelor cu toate cele opt unități deschise aflate în subordinea sa, pentru prima dată muzeele “Victor Babeș”, “Ligia și Pompiliu Macovei” și “Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck”, Muzeul Memorial “C. I. și C. C. Nottara” și Muzeul “Maria și George Severeanu” fiind deschise cu un program de vizitare de la ora 18,00 la ora 2,00.

La Palatul Șuțu a fost “flux continuu” încă de la deschidere, depășind curtea.

“În momentul de față am depășit 5.000 la Palatul Șuțu”, a declarat pentru AGERPRES, puțin după ora 22.00, directorul general al instituției, Adrian Majuru.

El a menționat că “foarte mulți tineri” participă la evenimentele organizate de muzeu. “Categoria de vârstă, așa mai larg, unde va între 25 și 45 de ani”, a spus Majuru, precizând că majoritatea au fost interesați de expoziția permanentă, redeschisă la etajul palatului.

“Noi avem expoziții și la parter. E-adevărat, ceva mai veci. Da, oaspeții noștri au preferat să rămână în rând, să nu piardă locul, pentru a putea urca la etaj”, a menționat directorul Muzeului Municipiului.

Adrian Majuru a estimat că, până la închiderea evenimentului” numărul vizitatorilor se va dubla.

“Încă pe-atât. Față de anul trecut, în momentul de față fluxul este pe plus. Asta pentru că îi grupăm pe grupuri mai mici de 15-20 de persoane, altfel riscând să avem ambuteiaje”.

* Un număr de 8.600 de vizitatori au trecut pragulMuzeul Național de Istorie a României (MNIR), până la finalul evenimentului, potrivit declarației Adelei Stan, muzeograf în cadrul Departamentului Relații Publice al instituției muzeale.

La MNIR, care a propus insomniacilor două programe de vizitare, unul de zi, cu plată, și un altul de noapte, gratuit, între orele 16,00 și 1,30, majoritatea vizitatorilor au preferat ghidajele tematice în expozițiile permanente Tezaur Istoric, Lapidarium — Copia Columnei lui Traian.

De altfel, la ora 22,00, Adela Stan declara pentru AGERPRES, că vizitatorii “au fost din toate categoriile de vârste”.

“Încă vin. Cu copii în cărucioare, tineri și bătrâni, avem și străini, un grup de chinezi”, a spus aceasta.

“De la 16,00, până la ora 10.00 am avut 4.000 de vizitatori. Cam același număr ca și anul trecut”, a declarat directorul general al MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu.

El a menționat că vizitatorii MNIR au dorit să vadă și exponatul prin care muzeul a participat la protestul inițiat de RNMR, prin expunerea unei piese de excepție din colecțiile instituției.

“Expunem semi-ambalat Coiful de la Ciumești, un coif celtic superb, care n-a mai fost văzut de 13 ani”, a spus Târnoveanu, care a precizat că piesa va constitui, anul viitor, subiectul unei micro-expoziții din seria “Exponatul lunii la MNIR”.

“Anul acesta aceste expoziții sunt programate”, a spus directorul MNIR.

Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ a participat la evenimentul Noaptea Muzeelor 2015
Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

*Vizitarea gratuită a primului etaj al instituției, dar și o serie de ateliere de pictură și concerte s-au numărat printre atracțiile oferite, sâmbătă, în “Noaptea Muzeelor”, de Muzeul Național Cotroceni.

“A fost foarte bine. În jur de 4.000. Încă mai sunt vizitatori, cei mai mulți tineri. Este coadă, ca de obicei”, a declarat pentru AGERPRES, la ora 0,00, directorul general al muzeului, Adina Rențea.

Ea a declarat că ora de închidere (0,00) din seara Muzeelor de la Cotroceni va fi depășită, până când ultimul vizitator va putea să participe la eveniment.

Aproape 30 de muzee, printre care, în premieră, Muzeul BNR, și 20 de organizații culturale au fost deschise în Noaptea Muzeelor 2015 la București, sâmbătă seară, propunând publicului un program divers de evenimente, care include expoziții, ateliere pentru copii, concerte, proiecții de filme, spectacole de balet și pantomimă.

Ediția din acest an a fost una specială, fiind marcată de un protest inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul Nopții Muzeelor.

La Noaptea Muzeelor 2014, în București s-au înregistrat, potrivit organizatorilor, 191.956 vizitatori, dintre care 142.214 în muzee și 49.742 de vizitatori în cadrul unor organizații culturale.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Popescu, editor: Cristian Anghelache)

Potrivit istoricului Marin Pop, cazarma a fost construită în 1869 prin strădania financiară a municipalității, costurile ridicându-se la peste 300.000 de koroane. În 31 octombrie 1869, Batalionul de honvezi al Sălajului a primit din partea administrației orașului cazarmă fără niciun fel de obligație financiară, iar în iunie 1872 a fost sfințit drapelul de luptă al acestuia.

“Planul clădirii este în formă de U și poartă în mod clar amprenta spiritului milităresc austriac. Are curte interioară, iar pereții sunt din cărămidă. Subsolul se întinde sub tot parterul. Coridoarele de la etaj și parter sunt susținute de coloane cu deschidere spre curte. Acoperișul are șarpante din lemn și învelitoare din țiglă și olane. Terenul pe care a fost construită clădirea era de 10.000 de metri pătrați. La subsol avea 14 camere, la parter 33 și la etaj, tot 33 de încăperi. După Marea Unire, până în anul 1947, cazarma, care a primit numele “General Dragalina”, a găzduit Batalionul VII Vânători de Munte. A fost singurul batalion românesc constituit pe frontul italian. Prima companie a Legiunii de voluntari români din Italia s-a constituit în iulie 1918, în localitatea Ponte di Brenta, lângă Padova. În scurt timp, s-au format încă trei companii, care, împreună cu prima, au participat la acțiunile militare din nordul Italiei, în toamna anului 1918. Cele patru companii au format Batalionul I Alpin român, comandat de căpitanul Emilian Piso, el fiind încadrat în Regimentul 2 Cloșca al Legiunii române din Italia. Între 15 și 23 martie 1919, acest regiment a fost transportat de la Taranto la Constanța, apoi la Sibiu. La 9 mai 1919, batalionul alpin a primit denumirea de Batalionul 7 Vânători de Munte, cu garnizoana la Zalău, unde a îndeplinit diferite misiuni, inclusiv în județele Szabolcs, Csongrad, Szolnoc și Bekes, în timpul războiului cu Ungaria. La 17 septembrie 1919, batalionul s-a înapoiat la Zalău, unde a intrat în subordinea Diviziei 17 Infanterie din Corpul VI Armată”, precizează Marin Pop.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Comandamentul Trupelor de Vânători de Munte s-a reorganizat în 1923, primind denumirea de Corpul Vânătorilor de Munte. Astfel, Regimentul 17 Vânători, care își avea sediul la Zalău, s-a transformat în Batalionul VII Vânători de Munte.

“Subliniem aici rolul semnificativ pe care l-a avut Batalionul VII Vânători de Munte pentru orașul Zalău în perioada interbelică. Pe lângă munca de instruire a trupei, acesta s-a implicat și în viața socio-culturală a orașului nostru. Tinerii ofițeri formați la Sibiu s-au adaptat foarte repede la noul mediu, ei primind locuință de serviciu. Mulți dintre ei s-au căsătorit și au întemeiat familii la Zalău. De asemenea, batalionul a contribuit la dezvoltarea culturală a Zalăului. Avea o fanfară militară de peste 50 de persoane, cu care participa la diferite manifestări culturale. Aveau și o serie de contracte, pe perioada verii, cu o serie de stațiuni balneo-climaterice. Antrenamentele militare le făceau, de obicei, în munții Bistriței, unde plecau în fiecare an, câteva luni. Întoarcerea lor în garnizoana din Zalău reprezenta un adevărat spectacol pentru locuitorii orașului, care-i așteptau la Gară”, menționează istoricul.

Au venit, însă, anii grei ai celui de al doilea război mondial și batalionul a fost mobilizat la frontieră, apoi, după Dictatul de la Viena, a fost transferat la Deva, împreună cu întreaga administrație sălăjeană. A participat la eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord și a ajuns până în stepa calmucă. Vânătorii de munte erau o armă de elită, iar sovieticii nu au uitat, desigur, acest lucru. După război, în 1947, batalionul a fost transferat la Abrud, unde a fost desființat.

În 1948, Primăria orașului Zalău cere ministrului Apărării Naționale clădirea cazărmii, în vederea organizării unui Palat Administrativ județean, unde urmau a fi concentrate principalele instituții publice. Primăria oferea, la schimb, vechiul ei local și se angaja să investească sume importante pentru a restaura clădirea. Scopul urmărit de municipalitate era acela de a decongestiona o serie de edificii din Zalău în care își găseau sediul instituțiile publice și a le concentra într-un singur loc, sporind astfel eficiența și micșorând birocrația.

În edificiile rămase libere, municipalitatea dorea cazarea funcționarilor veniți în oraș, deoarece se confrunta cu o criză acută de locuințe. Ministerul Apărării Naționale înștiințează, însă, Primăria că cererea nu putea fi aprobată, deoarece atât cazarma “General Dragalina”, cât și terenul de 33 de hectare pe care îl deținea în proprietate au fost trecute în mod gratuit în patrimoniul Ministerului. În aceste condiții, până în anul 2010, când a început restaurarea clădirii, din fonduri europene, în vechiul sediul al cazarmei a funcționat Cercul Militar Județean.

În sala fostei cazărmi rezervată astăzi cursului de pictură de la Școala Populară de Arte și Meserii e o lumină caldă, multe șevalete și mult mai multe tuburi de vopsea în ulei. La unul din șevalete, pensula alunecă fără zgomot pe pânză, schițând doi țărani, care stau la o masă, în fața unei farfurii cu mămăligă. Nelu are părul ușor grizonat și, cu toate că a împlinit 45 de ani, consideră că niciodată nu e prea târziu să te apuci să faci ceva ce-ți place.

“Sunt și colecționar de farfurii vechi și am găsit una care mi-ar place să o pictez pe pânză”, spune Nelu, în timp ce arată modelul original al picturii, fotografiat cu telefonul mobil. Alături de ele stă Oleg, 44 de ani, un alt elev al cursului, ce și-a descoperit pasiunea pentru pictură la vârstă adultă. Grupul cursanților e completat de alte câteva eleve, ce își încearcă îndemânarea cu reproduceri ale unor peisaje sau portrete.

“Sunt în total, la acest curs, 22 de persoane, de la elevi de 10 ani, până la… Nelu, care are 45 de ani. Bineînțeles că cei mai mulți sunt copiii, dar am avut de-a lungul vremii și doctori, ingineri și chiar un preot protopop, ce vin să picteze pentru a se relaxa. Își îndeplinesc astfel un vis pe care l-au avut, poate, de multă vreme”, spune profesoara Rodica Pojar.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Câteva săli mai încolo, membrii Ansamblul folcloric “Meseșul” fac de zor repetiții. Bărbații cu cizme și un echipament ușor, cu un tricou alb, femeile cu același tricou alb și cu pantofi fără toc exersează pașii unui dans popular tradițional din Sălaj. Cuvintele instructorului de dans biciuie aerul încălzit de trupurile transpirate de efort: “Una, două, trei, patru” — și tot așa până la 30, cifrele reprezentând numărul piruetelor pe care perechile de dansatori trebuie să le execute. După câteva secunde de pauză, vocea tăioasă a instructorului se aude din nou: “Hai, încă o repetiție!”.

Clădirea fostei cazărmi este ocupată în prezent, aproape în totalitate, de Centrul Cultură și Artă (CCA) Sălaj, instituție în subordinea Consiliului Județean (CJ), ce are în componență mai multe secții: Secția de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale; Școala Populară de Arte și Meserii; Ansamblul folcloric “Meseșul” și revista și editura “Caiete Silvane”. În sălile ce adăposteau odată militarii armei vânători de munte se desfășoară acum cursuri de pictură, pentru instrumente de suflat, pian și vioară, cursuri de canto clasic și popular, alături de repetițiile Ansamblul folcloric “Meseșul”.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

Potrivit managerului CCA Sălaj, Daniel Săuca, peste 10.000 de persoane au trecut pragul instituției în 2014, atât persoane înscrise la cursurile menționate, cât și vizitatori la numeroasele expoziții organizate aici, participanți la lecturile publice, conferințele, concertele și târgurile găzduite în fosta unitate militară, salvată de la colaps cu fonduri europene.

Trei clădiri de patrimoniu din Zalău — fostul Centru Militar Județean, Muzeul Județean de Istorie Zalău și Galeriile de Artă “Ioan Sima” — au fost reabilitate în perioada 2009-2012, în cadrul unui proiect cu finanțarea europeană derulat de Consiliul Județean (CJ) Sălaj, în valoare totală de peste 25 milioane de lei.

Foto: (c) Sebastian OLARU / AGERPRES FOTO

“Am început acest drum foarte greu prin semnarea contractului de finanțare în decembrie 2009. Un drum foarte lung, un drum cu sincope, un drum cu multe dificultăți dar și cu multe bucurii. (…) Marea provocare a fost faptul că am făcut investiții la clădiri de patrimoniu. O altă mare provocare a fost starea gravă de deteriorare a fostului Comisariat și intervențiile mari, majore, structurale, pe care a trebuit să le facem acolo”, declara în 2012, la recepția lucrărilor pentru cele trei obiective de patrimoniu, Zoe Crihan, manager de proiect.

Proiectul “Restaurarea patrimoniului istoric și cultural al Consiliului Județean Sălaj — clădirile Centrului Militar Județean, Muzeul Județean de Istorie Zalău și Galeriile de Artă “Ioan Sima””, cu o valoare totală de 25.424.793 lei, a fost implementat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenție 5.1, având ca sursă de finanțare Fondul European de Dezvoltare Regională.

Cu acest prilej, au fost restaurați aproape 10.000 de metri pătrați, din care mai mult de jumătate la Centrul Militar Județean, au fost înlocuite învelitori (acoperișuri), au fost efectuate amenajări exterioare, înlocuite instalații electrice interioare și exterioare, a fost realizat sistemul de încălzire unitar, neagresiv pentru importanța arheologică și arhitecturală a clădirilor, precum și echiparea și dotarea instalațiilor de apă și canalizare și salubrizarea subsolurilor. În același timp, a fost efectuată sistematizarea pe verticală și amenajarea curților.

Potrivit președintelui CJ Sălaj, Tiberiu Marc, fosta cazarmă este cea mai mare clădire de patrimoniu reabilitată din Transilvania de Nord.

AGERPRES/(A — autor: Sebastian Olaru, editor: Diana Dumitru) 

Foto: (c) itu.int/


Scopul acestei zile mondiale este și de a contribui la sensibilizarea opiniei publice față de perspectiva utilizării internetului și a celorlalte tehnologii de informare și comunicare în domeniile economic și social.

În acest an, se aniversează 150 de ani de la înființarea Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor în cadrul unui eveniment special organizat la Geneva, la 17 mai, care va reuni peste 1 000 de participanți din toate colțurile lumii.

Tema anului este “motoarele inovației”. Statele membre UIT și reprezentanți ai sectorului de telecomunicații și informații sunt invitați să marcheze această zi prin organizarea de programe naționale adecvate pentru stimularea reflecției și schimburilor de idei pe tema anului, potrivit site-ului dedicat zilei

Această zi este și o sărbătoare profesională a tuturor programatorilor, administratorilor de rețea, providerilor de servicii VoIP, webdesigner-ilor și a celor care activează în domeniul tehnologiilor informaționale.

Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor a decis să aniverseze, începând din 17 mai 1969, Ziua mondială a telecomunicațiilor, prin care se marca semnarea primei Convenții Telegrafice Internaționale, la 17 mai 1865, la Paris, de către douăzeci de membrii fondatori, și care reprezintă actul de naștere al Uniunii Internaționale de Telegrafie. În 1932, în cadrul Conferinței de la Madrid, s-a hotărât adoptarea numelui de Uniunea Internațională de Telecomunicații, utilizat efectiv de la 1 ianuarie 1934. La 15 noiembrie 1947, un acord între UIT și Națiunile Unite recunoaște Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor ca agenție specializată de telecomunicații a ONU. Acordul a intrat oficial în vigoare la 1 ianuarie 1949. Ziua mondială a telecomunicațiilor a fost instituită de către Conferința plenipotențiară de la Malaga-Torremolinos în 1973, prin Rezoluția 46.

UIT are în prezent 193 de state membre. România, deși nu a participat la constituirea acestui for internațional, a aderat la el în septembrie 1865, iar în iulie 1868, a fost prezentă la cea de-a doua Conferință de la Viena, când s-au adoptat noi reguli referitoare la serviciul telegrafic internațional și la tarifele corespunzătoare acestui trafic, potrivit site-ului UIT.

În martie 2006, la cererea Summit-ului Mondial privind Societatea Informațională (din noiembrie 2005), Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluția 60/252, prin care a declarat ziua de 17 mai — Ziua mondială a societății informaționale.

În noiembrie 2006, Conferința plenipotențiară a UIT de la Antalya a decis sărbătorirea celor două evenimente, Ziua mondială a telecomunicațiilor și Ziua mondială a societății informaționale, la 17 mai, sub denumirea de Ziua mondială a telecomunicațiilor și a societății informaționale (Rezoluția 68).

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Thunderclap.it


În ultimii zece ani, peste 277 de milioane de copii din întreaga lume au apelat liniile de asistență ale Child Helpline International. Serviciile ”telefonul copilului” ascultă, oferă consiliere specializată și îndrumă copiii către servicii de asistență socială relevante pentru acele situații care impun intervenție în regim de urgență. Numărul apelurilor către serviciile ”telefonul copilului” continuă să crească continuu cu aproximativ 5% pe an. Acest lucru demonstrează faptul că linia telefonică de asistență gratuită reprezintă un instrument de sprijin vital într-o lume în schimbare.

În acest an campania militează pentru dreptul copiilor de a fi ascultați, fiind concepută pentru a sensibiliza cu privire la această problemă globală și pentru a încuraja guvernele și companiile de telecomunicații să se unească în a face posibilă ascultarea fiecărei voci de copil. La fiecare două secunde o persoană face apel la o linie a ”telefonului copilului”. Este nevoie de sprijin din cauza faptului că o jumătate dintre cei care au apelat nu au fost ascultați niciodată, pentru că încă este nevoie de finanțare pentru a putea veni în ajutorul celor care au nevoie în primul rând cu noi linii telefonice de asistență și numai.

Child Helpline International Foundation (CHI), fondată în 2003, este o rețeaua globală, care reunește serviciile “telefonul copilului” din toată lumea. Potrivit site-ului fundației, în noiembrie 2014, dispunea de 192 de linii de asistență pentru copii în 145 de țări, care înregistrează în total peste 14 milioane de contacte anual de la copii și tineri care au nevoie de îngrijire și protecție.

Până în 2001, serviciul telefonul copilului nu a existat în România. În prezent, Asociația Telefonul Copilului este singura organizație neguvernamentală, non-profit, din România, care pune la dispoziția copiilor și părinților o linie telefonică de asistență la nivel național, care funcționează 7 zile din 7, între orele 08.00-00.00, răspunzând apelurilor copiilor și părinților. În perioada 21 noiembrie 2001 — 31 ianuarie 2015, au fost înregistrate 2.073.366 de apeluri, din care au fost identificate 52.133 de cazuri, care au necesitat intervenția instituțiilor abilitate. Problemele sunt diverse: nevoia de comunicare, relaționarea cu părinții, abuzul emoțional, abuzul fizic, neglijarea, încălcarea dreptului la educație, exploatarea prin muncă, abuzul sexual, automutilare și tentative de suicid în principal în situații în care părinții sunt plecați în străinătate și solicitări de informații referitoare la prestațiile sociale de care pot beneficia familiile lor pentru îmbunătățirea traiului zilnic.

În 2014, unul din doi copii care au sunat la 116.111 au solicitat sprijin pentru îmbunătățirea relației cu părinții, 30,40% dintre ei au sesizat probleme legate de nevoia de comunicare, 24,05% probleme de relaționare deficitară cu părinții, 12,98% neînțelegeri cu părinții, 12,46% s-au luptat cu o criză de identitate și anxietăți, 7,72% cu tulburări de comportament, 5,10% cu gânduri/gesturi extreme și 5,10% cu probleme sentimentale, potrivit site-ului Telefonul copilului din România.

Asociația Telefonul Copilului a fost înființată în anul 2006, după finalizarea funcționării serviciului 0800 8 200 200, timp de 5 ani, în cadrul programelor Phare finanțate de Uniunea Europeană. În luna iulie 2008, Asociației Telefonul Copilului, în parteneriat cu Romtelecom, i-a fost acordată de către Autoritatea Națională pentru Comunicații (ANC) licența pentru implementarea numărului unic european de asistență pentru copii, 116.111. Începând cu 1 octombrie 2008, acesta a devenit funcțional la nivelul întregii țări în rețeaua Romtelecom. România a fost a treia țară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziția copiilor acest număr unic.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Ilie BUMBAC / Arhiva AGERPRES

Ziua mondială de luptă împotriva hipertensiunii este promovată anual de Liga Mondială a Hipertensiunii (World Hypertension League—WHL), în parteneriat cu Societatea Internațională de Hipertensiune (International Society of Hypertension — ISH) și cu alte organizații.

Pentru perioada 2013-2018, a fost stabilită tema “Cunoaște-ți valorile tensionale”, pentru a promova măsurarea corectă și constantă a tensiunii arteriale, ca modalitate de prevenire și menținere sub control a hipertensiunii.

Tema a fost stabilită în contextul în care statisticile globale indicau faptul că doar 50% din persoanele cu hipertensiune erau conștiente de faptul că aveau de fapt tensiunea arterială crescută și că doar câteva comunități înregistrau o rată de conștientizare mai mare de 75%. În unele dintre acestea, gradul de conștientizare este foarte scăzut, coborând sub 10%, după cum menționează ISH pe site-ul său, ish-world.com.

Hipertensiunea este principalul factor de risc al apariției bolilor cardiovasculare. Netratată sau tratată necorespunzător, această boală poate determina apariția accidentului vascular cerebral, a infarctului de miocard sau a insuficienței renale, afecțiuni care se soldează cu o mortalitate crescută și/sau invaliditate severă.

Creșterea tensiunii arteriale reprezintă în continuare o problemă de sănătate publică în România: una din patru persoane suferă de hipertensiune, una din două persoane este tratată și una din patru persoane tratate urmează tratamentul corect (conform ultimului studiu, SEPHAR II — Studiu Epidemiologic asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului Cardiovascular în România).

Cu prilejul acestei zile, în București, în Iași și în Pitești, se desfășoară, între 13 și 17 mai, Campania Națională “Viteza ucide… nu numai în trafic. Controlează-ți tensiunea arterială!”, derulată de Societatea Română de Hipertensiune, care a ajuns la cea de-a IV-a ediție și își propune, an de an, să crească gradul de conștientizare a populației cu privire la problematica hipertensiunii arteriale. Între acțiuni se înscriu o conferință — dezbatere, cu implicarea autorităților, având ca temă “Profilaxie și informare: soluție pentru combaterea hipertensiunii arteriale” și testarea gratuită a tensiunii arteriale. Obiectivele campaniei se referă la promovarea mesajelor legate de importanța prevenției, a diagnosticării precoce și controlului în hipertensiunea arterială și nu în ultimul rând, la promovarea unui stil de viață sănătos.

Societatea Română de Hipertensiune, una dintre cele mai dinamice societăți medicale din România, și-a propus încă de la început să contribuie la scăderea incidenței și prevalenței hipertensiunii arteriale. Este afiliată Societății Europene de Hipertensiune și dezvoltă programe de educare a populației, în vederea îmbunătățirii gradului de informare asupra acestei boli.

Plecând de la situația din țară, creată de hipertensiunea arterială, în luna februarie 2015, a fost lansată Fundația “Viața fără Hipertensiune” — un sprijin pentru pacienții cu hipertensiune. Ea are ca obiective principale creșterea nivelului de informare a publicului larg cu privire la riscurile hipertensiunii arteriale, la importanța diagnosticării precoce și a controlului acestei afecțiuni. Fundația își propune să educe persoanele cu hipertensiune să urmeze tratamentul recomandat de medic și să organizeze campanii de informare cu privire la problematica hipertensiunii arteriale. De asemenea, un alt obiectiv este să ofere cadrul necesar realizării de studii prin intermediul cărora să poată evalua gradul de acoperire a nevoilor pacienților hipertensivi de către serviciile medicale din România.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Elevii de la Liceul Mircea Eliade din Reșita au format, în curtea școlii, o fundiță umană în semn de solidaritate cu persoanele afectate de maladia HIV SIDA, 2012.
Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES

Evenimentul coordonat de Rețeaua globală a persoanelor care trăiesc cu HIV (Global Network of People Living with HIV — GNP) reprezintă una dintre cele mai vechi și cele mai mari campanii de mobilizare la nivel mondial pentru conștientizarea HIV. Marcarea zilei se desfășoară din 1983, în fiecare a treia duminică din luna mai, acțiunile fiind conduse de o coaliție de 1.200 de organizații comunitare din 115 de țări, potrivit site-ului dedicat zilei. 
Memorialul SIDA organizat de Asociația Română Anti-SIDA, la Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Lumânărilor Aprinse, 2012.
Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES

Tema zilei din acest an pune accentul pe sprijinul ce trebuie acordat în viitor celor bolnavi. Reflectă necesitatea ca problemele provocate de HIV/SIDA să rămână în continuare pe agenda factorilor de decizie, în condițiile în care, în prezent, la nivel global, aproximativ 33 de milioane de oameni trăiesc infestați cu virusul HIV. Sunt necesare noi angajamente de finanțare pentru a rezolva problemele celor cu SIDA. La nivel mondial 7 milioane de persoane care trăiesc cu HIV primesc tratament în timp ce 15 milioane de oameni au nevoie urgentă de tratament HIV, de tratament pentru prevenire și servicii de îngrijire, potrivit Candlelight Advocacy Platform.

Campania de mobilizare aduce în atenția comunităților importanta solidarității la nivel mondial, pentru a elimina barierele impuse de stigmatizarea și discriminarea persoanelor care trăiesc cu HIV. Aceste persoane au nevoie de facilitarea accesului la tratamente, de a le fi respectate drepturile pentru a se bucura de condiții de viață mai bune.

Manifestarea este, în același timp, o încercare de a mobiliza toate forțele capabile de a oferi sprijin, de la autorități politice sau religioase, medici și asistente medicale, asistenți sociali, profesori, comunități artistice, organizații neguvernamentale, medii de afaceri etc., până la cei care se vor afla întâmplător în zonele de desfășurare a evenimentului. Nevoile comunităților afectate de HIV depășesc de departe resursele actuale alocate.

Una dintre manifestările organizate în țară în acest an se desfășoară la Timișoara, unde pe 17 mai, la ora 21, publicul timișorean este invitat să participe, în cadrul unui flashmob, la formarea Fundei Umane, simbolul solidarității cu persoanele afectate de HIV/SIDA, iar la ora 21.30 să lanseze lumânări aprinse pe canalul Bega. Aici evenimentele se desfășoară pe parcursul a două zile 16-17 mai.

Un alt eveniment este organizat la Arad. Între acțiunile desfășurate sub egida evenimentului “Lumânări pentru suflet”, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție, se înscriu aducerea unui omagiu colectiv românilor care au decedat ca urmare a bolii SIDA, în Piața Avram Iancu, formarea unui lanț uman, lansarea de baloane roșii (cu heliu), un cadru medical specializat va susține o scurtă prezentare despre istoricul și impactul acestei boli iar specialiștii din cadrul Serviciului pentru Prevenirea Marginalizării Sociale, Trafic, Migrație și Repatrieri și reprezentanții Asociației “Noi și Ceilalți” Arad vor distribui participanților pliante informative.

Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), încă de la instituirea sa, în 1992, a introdus în România o comemorare de acest tip. Ceremoniile au avut loc, de atunci, nu doar în București, ci și în orașele în care ARAS are filiale: Constanța, Piatra-Neamț, Iași, Craiova, Bacău, Timișoara.

SIDA a fost recunoscută pentru prima dată de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) în 1981.De la descoperirea bolii s-au înregistrat aproape 30 de milioane de decese (în 2009). SIDA este considerată o pandemie prezentă în foarte multe țări, care se răspândește în mod activ.

Rețeaua globală a persoanelor care trăiesc cu HIV a fost fondată în 1986, cu birouri în Amsterdam, Olanda și Cape Town, în Africa de Sud. Misiunea sa este de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor care trăiesc cu HIV din întreaga lume prin facilitarea accesului echitabil la tratament, îngrijire și asistență socială.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Palatul Regal din Oslo
Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

Având o suprafață de 385.155 kmp, Regatul Norvegiei, este situat în Europa nordică (Peninsula Scandinavă) și se învecinează cu Rusia, Finlanda, Suedia, Oceanul Atlantic, Oceanul Arctic. Coasta dinspre Oceanul Atlantic de Nord și Marea Barents este brăzdată de fiorduri, o formă de relief pentru care țara este renumită.

Regatul Norvegiei reprezintă un amestec între antic și modern, un tărâm al tradițiilor, reprezentate de bisericile rustice din lemn și dansurile folclorice. Totodată este un tărâm cu cascade, râuri rapide, munți și ghețari maiestuoși, lacuri cristaline, sate de pescari și fiorduri liniștite. Fiecare dintre cele patru mari orașe oferă un farmec aparte — Oslo este capitala și centrul financiar, Bergen este fostul port hanseatic și poarta spre ținutul fiordurilor, Stavanger este un punct central al industriei petroliere, iar Trondheim este un vechi centru al creștinismului și al cercetărilor tehnice. În zonele sălbatice dintre marile centre urbane se află Jostedalsbreen, cel mai mare ghețar din Europa potrivit www.turistik.ro.

Capitala țării, Oslo, este cel mai mare oraș din țară. Oslo are cel mai mare și aglomerat port din țară. Orașul Oslo își are originile în secolul al IX-lea și a fost fondat de regele Harald Hardraade. În 1925, orașul și-a primit înapoi numele de Oslo, după ce fusese denumit Christiania (mai târziu, Kristiania), în onoarea regelui Christian al IV-lea (1588-1648). Oslo este situat în capul fiordului Oslo, fiordul aflându-se în sudul orașului. Pe teritoriul orașului există 40 de insule, cea mai mare fiind Malmoya. Oslo are 343 de lacuri, cel mai mare fiind Maridalsvannet, acesta fiind și sursa cea mai importantă de apă potabilă.

Oslo reprezintă locul ideal pentru pasionații de sporturi de iarnă, având sute de km amenajați pentru traseele de ski și opt pârtii alpine. Trambulina de ski Holmen, aflată în partea de vest a orașului oferă o superbă vedere panoramică asupra orașului. Aici se regăsește și cel mai vechi muzeu de ski din lume, deschis în 1923. Oslo reprezintă și unul dintre orașele maritime de top, în timpul sezonului fiind acostate la chei numeroase vase de croazieră. Norvegia este recunoscută și pentru specialitățiile culinare pe bază de pește, heringi sau fructe de mare.

În Oslo se regăsesc aproape 50 de muzee și o multitudine de galerii de artă. Printre obiectivele turistice se numără Parcul de Sculptură Vigeland, Palatul Regal, Muzeul de Ambarcațiuni ale Vikingilor, Muzeul Munch și Holmenkollen.

Palatul Regal reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din Oslo și totodată o emblemă a istoriei Norvegiei din anul 1814. Palatul Regal reprezintă locul, de unde se conduce activitatea de zi cu zi a monarhiei și unde trăiește familia regală. Construcția clădirii a început în anul 1824, iar în anul 1825 regele Karl Johan a pus piatra de temelie, aceasta fiind inaugurată de regele Oscar I în anul 1849. Arhitectura palatului aparține stilului neoclasic cu podele din lemn, clădirea fiind realizată din cărămidă, potrivit infotour.ro. Interiorul camerei de zi din Palat este construit în stil pompeian, aici regăsindu-se și o serie de colecții impresionante de artă, sculptură, artefacte de argint și fotografii istorice. Clădirea Palatului este înconjurată de un parc spectaculos — Slottsparken.

Palatul Regal din Oslo
Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

Parcul de Sculptură Vigeland este un parc situat în cartierul Frogner, având aproape 32 de hectare și cuprinde aproape 200 de sculpturi și o serie de figuri diferite din fier, granit, bronz sau oțel toate reprezentând modele în dimensiunea lor reală. Toate acestea au fost proiectate și create de sculptorul norvegian Gustav Vigeland. Sculptorul și-a modelat sculpturile singur, fără să apeleze la ucenici sau la alți artiști, cioplirea pietrei și turnarea în bronz fiind lăsate în seama unor maeștri talentați ai genului. Cele mai multe sculpturi sunt amplasate în cinci unități de-a lungul unei axe de 850 de metri: Poarta Principală, Podul cu locul de joacă pentru copii, Fântâna, platoul Monolith și Roata Vieții. În punctul cel mai înalt al parcului se află piesa Monolit, înconjurată de trepte circulare, care are o înălțime de 14 metri și este construită dintr-un singur bloc de piatră. Monolitul are aspectul unei coloane uriașe acoperită de corpuri umane sculptate în relief, iar în jurul său se află alte 32 de sculpturi din granit care înfățișează ciclurile vieții.

Muzeul de Ambarcațiuni ale Vikingilor reprezintă locația unde sunt păstrate nave ale vikingilor. Muzeul se află în peninsula Bydgoy fiind construit în 1927 de către arhitectul suedez Arnestein Arneberg, care a vrut să ridice o clădire care să găzduiască descoperirile din perioada vikingilor datate de la sfârșitul secolului XIX în începutul secolului XX. Cele mai importante vase ale vikingilor regăsite în muzeu sunt Gokstad, Oseberg și Tune care datează din anul 800.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)