Ne aflam in zona Park Gardens, din Nordul Londrei, pana nu demult, adica in urma cu 10 ani, locul era dominat de indieni si pakistanezi. Vorbim de stradute inguste, cu foarte multe case insiruite, unde chiriile sunt ceva mai accesibile. In ultimii 10 ani insa, locul a fost intesat de romani.

Gasesti cate o mica Romanie in zonele Colindale, Burned Oak, Edgeware, Eastham sau Ilford. Cartiere unde marile bulevarde au magazine si restaurante romanesti. Iar de cand conationalii nostri vin in acest zone, situatia s-a schimbat.

“Au venit foarte multi romani, in ultima perioada si e concurenta la chirii. Si indienii au scumpit deja foarte mult chiriile. Indienii sunt proprietarii. Vazand ca vin tot mai multi emigrant si romanii sunt disperati sa dea cat mai multi bani, atunci normal ca au crescut preturile, daca vad ca e concurenta.
– Cu cat au crescut preturile?
– Cam cu 300 de lire. Sub 1800 nu mai gasesti o chirie aici. “

Am aflat ca multi dintre romani locuiesc “La comun”, adica oameni straini, impart chiriile, ca sa isi dramuiasca bugetele. Am vrut sa vedem cum locuiesc. Sapte romani impart casa cu etaj – 3 fete si 4 baieti. 3 cupluri stau in 3 camere cu pat dublu, si mai e o camera single, ocupata de un muncitor in constructii. Baia si bucataria sunt la comun, la fel si o camera de dining, unde iau masa cu randul. “E aranjamentul nostru si bunul simt al fiecaruia…”

Dani lucreaza la un service auto, a venit din Ramnicu Valcea, impreuna cu sotia. Ne face turul casei si tine sa inceapa cu frigiderul. “Avem de toate, sunca, rosii castraveti. Congelatorul e plin cu carne de acasa. Asta chiar este de la mama de acasa. Mama socra si mama.
– Mamele v-au pus acolo carnita?
– Pusa la pachet, cum sa nu – toba, pui, carne de porc, toate cele.”

Traiesc ca la camin si sunt oameni care nu s-au mai vazut niciodata pana sa imparta chiria. Vin din lumi diferite, lucreaza la Londra in domenii si zone diferite. S-au cunoscut prin intermediul anunturilor online britanice, unde zilnic sunt mii de postari prin intermediul carora imigrantii isi cauta colegi de camera.

“O camera dubla aici, Izabela, putem intra?
– Aici e o camera dubla
– Ce faci Izabela, locuiesti singura?
– Da, ma pregatesc pentru un examen, eu sunt la chinetoterapie in tara, si o sa merg in iunie ca sa imi sustin examenele.”

Dani spune ca ei platesc 500 de lire pentru camera dubla, la care se adauga o cota parte din utilitati. Adica un total de 700 de lire, la fel cat ar plati lunar daca si-ar cumpara in rate un apratament cu doua camera la periferie. Impreuna castiga 3200 de lire si spun ca au depus deja dosarul pentru un credit pe 25 de ani. Vor sa ia un mic apartament, la 250 de mii de lire, pentru care au strans cei 10% necesari la avans. Iar Dani spera ca pana la sfarsitul anului sa primeasca aprobarea unei banci londoneze, pentru finantare. Astfel va scapa de calvarul diminetilor cand fiecare dintre cei 7 trebuie sa treaca pe la …unica baie.

“E micuta ,dar e ce ne trebuie noua. La cat stam noi pe casa, noi cel mai putin timp il petrecem acasa. Plecam dimineata la 7,8 si ajungem seara la 7,8. Asta e dezavantajul. Urmatoarea camera e alui Cristi, care e si scriitor si poet.”

Cristian Groman a facut un liceu de muzica la Targoviste si multi ani a cantat la pian. A urmat apoi Politehnica, si a absolvit ca inginer. In tara a scris doua carti de poezie. L-am intrebat ce munceste la Londra. Spune ca iti gasesti rapid loc de munca in Regat, dar doar daca vine vorba de munca de jos, slujbe de care in general britanicii se feresc. Multi romani cu facultate accepta posturi pentru care sunt supracalificati. Poate de aici si mirarea angajatorilor, cand ii vad ca se pricep.

“M-am chinuit am lucrat ca sudor, electrician, mecanic manevrant. Toata lumea din Romania cand aude despre Londra ca cineva e acolo, a, e plin de bani, e bogat, nu este asa. Ne chinuim foarte mult.”

Acasa locuia cu parintii intr-o casa mai mare decat cea in care locuiest azi cu sotia si alti 5 romani. Iar sotia, care a absolvit facultatea de chimie, lucreaza in Marea Britanie, ingrijitoare la un hotel. Si impart 12 metri patrati, in care au adus doar o comoda.

“Spune-mi unde te vezi tu peste 5 ani?
– Peste 5 ani as vrea sa fiu in tara, nimanui nu-i e usor departe de parinti, de prieteni de familie de casa, dar viata e asa cum e in tara. As vrea sa fiu cu sotia, aproape de parinti.”

Ca nu le este usor sustine si cel de-al saptele colocatar. Are cea mai mica incapere, in jur de 7 metri patrati, cu un pat si un dulap. Stiu ca se poate mult mai rau. Sunt imobile in care locuiesc mult mai multi romani, in aceeasi suprafata. Sunt in general din categoria celor fara serviciu, cum este acest barbat, plecat din Ramnicu-Sarat, judetul Buzau. El imparte casa cu alti …11 romani, fiind cate 3 in 4 camere. L-am gasit in fata unui depozit de materiale de constructii, cauta de lucru cu ziua.

Marin Banu spune ca atata timp cat banul se face greu in Regat, douasprezece persoane in 4 camere nu suna atat de rau, pentru ca alternativa ar fi dormitul pe strazi si prin parcuri. Multi proprietari de case din Regat nu au incredere in ei si ii accepta cu greu sa ii ia in chirie. Romanii sustin ca asta se intampla de fiecare data cand in presa apar reportaje despre conationali care fura, ucid si talharesc in Regat.

Andrei din Iasi, povesteste: “Multi nu accepta decat cupluri, daca suntem doi baieti, nu gasesti. Ai simtit ca se feresc de romani? Da, asta conteaza cel mai mult, cand aude ca esti roman, se mai gandeste odata. Am avut care a zis ca da, tot, si cand ne-am dus sa ne mutam, n-a mai vrut, a spus ca l-a dat inainte. V-a vazut ca sunteti romani. Da, intre timp s-a documentat.”

Un tinar britanic, specialist in marketing spune ca romanii trebuie sa lucreze mai mult la imaginea creata la Londra, mai ales pentru ca sunt vazuti ca muncesc mult, pe bani putini,. Iar mana de lucru ieftina e asociata de multe ori cu mana intinsa la cersit in centrul Londrei.

“Imigrantii joaca un rol important in tara noastra, in economie, in serviciile de sanatate, fiecare are rolul lui, dar nu poti sa te intrebi cat de rau e in Romania daca vii sa cersesti munca pe strazi. Si sa faci parte din crima organizata, iar multi romani fac parte.”

Imaginea romanilor de la Londra e sifonata de conationali care incalca legea. Imigrantii corecti fac eforturi si sacrificii pentru fiecare lira castigata. Pentru cei mai multi, Regatul Unit reprezinta un urias targ de munca, in care conteaza salariul, si mai putin ce muncesti, un loc in care primeaza banii pusi deoparte si nu unde si cum locuiesti.

Pentru cei mai multi, Regatul Unit reprezinta un urias targ de munca, in care conteaza salariul, si mai putin ce muncesti, un loc in care primeaza banii pusi deoparte si nu unde si cum locuiesti. Un stat in care cu adevarat se pune pret pe cum muncesc si cat de mult contribuie la economie. Multi romani au vazut un potential urias – au infiintat afaceri in domeniul auto si castiga bani frumosi, avand grija de autovehiculele englezilor.

Marius: “Tot ce vedeti aici sunt mii de lire. De exemplu, o trusa din asta e intre 3 si 400 de lire, cativa clesti.” Marius este din Iasi. Si-a dechis service auto la Londra in 2008 si spune ca a investit pana acum aproape 250.000 de lire. A cumparat aparatura din Statele Unite si softuri de diagnoza din Regatul Unit, iar garajul sau arata mai ordonat ca o farmacie. Colaboreaza cu multe companii britanice care se ocupa cu recuperarea masinilor achizitionate in leasing, dar are si multi clienti persoane fizice, romani si britanici.

Marius Ariton, proprietar service auto: “Am inceput pe un serviciu de recovery, gen platforma, apoi am schimbat. Am invatat, am evoluat si am investit in continuare. Platim chiria celor 2 garaje, platim o asigurare numita public liability insurance in fiecare an, in caz de accident sau distrugere a unui vehicul, pe langa asta platim taxele ca toti cei care muncesc, plus taxele pe self employed ale mele personale, care sunt destul de marisoare.”

Nu e patron propriu-zis, ci este persoana fizica autorizata si sub aceasta forma si-a infiintat garajul, un lucru posibil in Regat, dar nepermis in Romania. Plateste un impozit mai mic decat daca ar avea firma, iar statul ii returneaza la sfarsitul anului fiscal 20 % din venit, dar nu mai mult de 4 mii de lire. Iar baietii de la garaj, doi romani si un ungur, sunt colaboratori nu angajati. Sunt tot persoane fizice autorizate si isi platesc la randul lor darile.

Marius, proprietar service auto: “Lucram de luni pana sambata, de la 8 dimineata, pana ne permite timpul, familia, iar restul sunt amanunte.” Iar orarul de lucru prelungit si faptul ca poate primi client fara programare cu mult timp inainte, pare pe placul multor britanici, pe care i-a fidelizat cu diverse oferte si discounturi.

Gary, client britanic: “Sunt foarte buni, tine de calitatea serviciilor, dar eu pun si problema preturilor. E o persoana foarte de treaba, e cinstit, ceea ce e bine, e ceea ce vrei. Sunt mai multe garaje in zona, dar Marius e foarte bun. Mi-a fost recomandat!”
Marius: “Am schimbat bratele de suspensie pe fata, la aceasta masina. Stanga, dreapta, prinderi.”
Gary, client britanic: “Daca oamenii vin aici sa munceasca, e OK, dar e suparator sa vezi oameni care vin doar pentru ajutoare sociale. Pentru ca ei nu fac nimic pentru economia tarii. El are un service, isi plateste taxele, contribuie la buget. E bine pentru Marea Britanie.”
Marius: “La inceput, nu aveam nicio idee, pentru ca nu stiam, nu intelesesem sistemul. Ne-am integrat destul de bine si o vedem ca pe o tara in care oricine vrea sa munceasca cred ca are posibilitatea asta. Fara doar si poate!”
Marius sustine ca inainte sa vina la Londra a trait si in alte tari.
Marius: “In Elvetia si Spania. Nu e mai bine ca aici. Munca bruta este ceva mai accesibila aici decat acolo. Aici ai posibilitatea asta, acolo nu o aveai. La plus as pune siguranta familiei, siguranta locului de munca, accesibilitatea la ceea ce este nou, care pentru multi din Romania nu e accesibila, iar la minusuri as pune dorul de casa, de familie si cam atat.”

Marius e casatorit si are doi copii. Nasul sau il ajuta cu contabilitatea si aprovizionarea. A fost taximetrist la Hunedoara, dar inainte sa vina la Londra si-a incercat norocul si prin Germania. S-au cunoscut in Regat si au ramas prieteni.

Daniel Hritcu, nasul lui Marius: “Aici e viata mea, aici e noua mea casa. Sunt cu sotia, am o fetita de 10 ani, ii face in august. Stii pentru ce muncesti! Si ce faci. Daca as da timpul inapoi, as veni mai devreme aici, am plecat acum 14 ani, dar as pleca mai repede din Romania ca sa fiu mai integrat. Bani si astea sunt trecatoare toate.”
Marius: “Nu se poate descurca cel care nu vrea sau cel care nu se poate integra. Dar daca cineva vrea sa isi faca un viitor sau sa isi traiasca o viata decenta aici, eu cred ca exista posibilitatea asta.”

Marius spune ca un client nemultumit iti poate inchide compania la Londra, pentru ca reclama negativa circula repede. E un domeniu de business relaxat si asezat, in care nu simte deloc presiunea autoritatilor.

Marius: “Este un sistem foarte bine pus la punct, totul e online electronic, esti verificat, atata timp cat iti platesti toate la timp, nu are nimeni treaba cu tine aici. Nu trebuie sa ma duc sa stau la coada la niciun ghiseu, nu exista asa ceva. Totul online, acces prin conturi, sunt setate direct debituri, guvernul toata lumea stie ce facem.”

Cat de apreciati sunt romanii la Londra se vede si intr-un alt atelier auto, aflat vizavi de stadionul Wembley. Romanul Loty a venit in Marea Britanie in 2003 dupa ce in tara a absolvit un seminar teologic. Si spune ca 3 din 5 clienti ii devin prieteni. A lucrat mai intai intr-o ferma agricola atunci cand a ajuns in Regat, dar a muncit ani de zile in constructii, la Londra.

Loty: “Nu poti sa vii din Romania in Anglia si sa pornesti o afacere in secunda doi. Sunt foarte multe de luat in calcul, iar chestiile astea nu le stii decat in timp. Sunt de 13 ani aici. Am facut absolut orice. Ce a fost nevoie. Am inceput de jos, caram bolovani, asta faceam toata ziua, si apoi am invatat, ei ne-au oferit toate chestiile astea legate de locul de mucna respectiv.”

Povesteste ca pasiunea pentru masini l-a indemnat sa isi deschida propriul atelier auto. In care a investit tot ce adunase pana atunci. „Am vrut sa fac ceva al meu si am riscat foarte mult. Am riscat absolut tot. Am o familie, doi copii.”

Nolan, client britanic: “Britanicii stiu doar ce vad in ziare. Titluri de genul 50 de mii de romani vin sa va fure locurile de munca. Dar nu e adevarat, trebuie sa ii cunosti pe oameni ca sa ii intelegi. Suntem toti la fel. Oamenii vor sa munceasca mult si vor o viata mai buna. Si aici poate au o viata mai buna daca muncesc mult.”

Teologul Loty spune ca astazi are clienti care ii lasa pe mana masini foarte scumpe – de la masini retro, la bolizi nou-nouti, de sute de mii de lire. “Ca oameni de afaceri nu isi permit sa piarda mult timp. Deci esti rapid. Eu cand ii trimit masinile nu imi zice ca mi-o preda a doua zi, ci sta pana seara, dupa 8, sa imi faca masina. Si cateodata vin la el sambata, duminica. In alte parti lucreaza de la 8 la 5, nu lucreaza sambata si nu te ajuta. Eu am incredere in Loty ca face treaba buna si e corect. Sunt mai ieftini, mai politicosi si mai prietenosi si fac treaba buna. Eu vin la Loty pentru ca se pricepe.”

In service-urile de la Londra au devenit mecanici auto multi romani cu facultate. Elvis spune ca la Valcea era inginer si lucra la cravata si costum, intr-o reprezentanta auto, inainte sa paraseasca tara in 2009.

Elvis Zgarcea, mecanic auto Londra: “Am terminat Politehnica in Bucuresti, si din pacate…Facem munca un pic mai murdara, dar mai banoasa fata de tara.” La Londra a invatat sa nu ii fie rusine pentru ca face munca de jos. “Sincer am venit aici initial pentru cativa ani. Asa mi-am stability, acum totul s-a schimbat. Nu te mai vezi acasa? Nu, am cumparat o casa aici, cel mic e nascut aici, are british, nu stiu daca o sa ne mai intoarcem”

Patron englez: “Am 3 romani care lucreaza pentru mine acum si sunt cea mai buna echipa pe care am avut-o. Am avut angajati britanici aici in trecut, nu i-as mai angaja acum, imi pare rau sa o spun, nu m-as mai intoarce sa angajez decat oameni ca ei. Sunt baieti buni. Nu stiam nimic despre Romania inainte sa-i angajez pe ei”

Realitatea este ca multi romani iau locurile de munca ale britanicilor, dupa ce dovedesc ce pot sa faca. Concurenta e uriasa in marea metropola, iar faptul ca ai nostri sunt muncitori primeaza. Patron englez: “Britanicii aveau fite, se gandeau numai la ei. Baietii astia se gandesc la companie, lucreaza cu gandul la afacere, si mai apoi se gandesc la ei.”

L-am intrebat pe Loty unde se vede peste 10 ani. “Peste 10? Nu stiu, poate undeva intr-o lunga vacanta pentru ca am nevoie de ea! Tot la munca, cred ca voi lucra pana voi muri.”

Muncesc mult, isi platesc taxele, nu deranjeaza si sunt apreciati pentru ca sunt dedicati meseriei. Au gasit un mediu propice pentru afacerile lor si prin taxele platite, contribuie an de an la bugetul Regatului Unit. Sunt romani perfect integrati in patura de mijloc a societatii britanice si aduc multa seriozitate intr-o lume concurentiala. Intr-o lume pragmatica, au invatat ca munca nu e rusinoasa, ci foarte apreciata. Sunt romani carora li s-a dat ocazia sa demonstreze ce pot si au castigat respectul si increderea britanicilor.

Londra a fost votata in 2012 cel mai propice oras european pentru mediul de afaceri. Au fost luate in calcul atat marile corporatii ale lumii, 75% dintre ele avand sedii in metropola britanica, dar si numarul urias de mici afaceri dezvoltate de omul de rand.
Oana si Florin sunt un cuplu de tineri care impart si viata profesionala: au impreuna trei afaceri in capitala Marii Britanii. I-am gasit seara lucrand la unul dintre sediile inchiriate in zona Edgeware, in nordul orasului.

Oana Craciun, antreprenor Londra: “Ne-am cunoscut pe aceasta strada, la colt de strada, la patiseria romaneasca. Eu am venit sa studiez masterul, Florin era deja aici. Si ne-am cunoscut si am inceput de la zero practic. Nu am avut nimic.”

Oana vine din Satu-Mare, Florin din Timisoara. Ea tine contabilitatea mai multor firme si face traduceri autorizate, el este grafician si face web-design. “Am pornit cu un birou mic, practic el m-a angajat pe mine. M-am angajat la el ca traducator si de acolo am inceput sa ne extindem in mai multe domenii. Contabilitate, ne-am mai specializat, ne-am mai luat cate o licenta, si am pornit la drum. Cu zero bani in buzunar”, povesteste Oana.

La un moment dat, cei doi au avut si un bar mic, de cartier, dar l-au vandut, pentru ca nu mai aveau timp sa se ocupe de el. Noul patron a renuntat la salariati, iar Oana si Florin s-au simtit datori moral fostilor angajati. I-au preluat in firma si adesea munca la birou se transforma in reprize de… karaoke.

Au sapte tineri salariati, toti romani si impreuna cu ei se ocupa pe langa contabilitate si traduceri si de un ziar saptamanal. Publicatia este distribuita gratuit, dar se finanteaza din publicitate. Oana tine legatura cu o editura britanica de unde primesc tirajul saptamanal.

Oana Craciun: “Eu voiam sa deschid initial o biblioteca aici si, placandu-mi foarte mult sa scriu, am zis sa facm o brosura, o revista, ceva ca sa fie ceva si bun in toata comunitatea asta, ca prea se vorbea numai de hoti si prostituate, cand comunitatea ca atare nu e deloc asa, sunt oameni normali, care merg la munca, incearca sa faca ceva mai bun si mai bine. Am facut ghidul romanului in strainatate mai mult pentru comunitate, pentru ca oamenii nu prea citesc si il distribuim peste tot, in 150 de shop-uri din Londra, 60 sunt romanesti si restul englezesti. Am incercat in mare sa promovam imaginea noastra, ca dupa ce a fost “Romanians are coming”, am avut de suferit”, spune Oana.

Florin Craciun, antreprenor Londra: “Peste 10 ani ne vedem tot muncind. Muncim foarte mult. Practic le facem pe toate, din mers.” Din cele trei afaceri reusesc sa puna deoparte lunar cateva mii de euro. Dar si muncesc pana tarziu, in noapte. Dimineata o iau de la capat, la prima ora. Au numai clienti romani pentru care fac contabilitate, e vorba de imigrantii care lucreaza in patura de mijloc.

Oana spune ca multi imigranti prefera sa devina persoane fizice autorizate, pentru ca isi deduc multe cheltuieli. Forma de autorizare e des intalnita atat in constructii, cat si in domeniul hotelier sau in taximetrie, adica locuri unde sunt cautati romanii. Un tanar angajat pe un santier, explica: “Am venit pe 1 octombrie si pe 4 am intrat la munca. Noi, ca persoana fizica autorizata, platim 20% taxe la stat…. Si tu banii aia ti-I recuperezi inapoi. Pe tot anul. Deci in fiecare an tu ai trei mii, trei mii si ceva de lire deoparte, cum ar veni.”

E o politica fiscala prin care statul britanic ii ajuta pe imigrantii din patura de mijloc, cei care castiga mai putin de 20.000 de lire pe an si care pot sa recupereze o parte din ce li se ia din salariu. Romanii din aceasta categorie muncesc mai relaxat, stiind ca practic statul le tine bani la pusculita. Ideal este sa castige cat mai aproape de plafonul maxim de 20.000 de lire pe an, adica 1.700 de lire pe luna, pentru a primi cat mai mult inapoi.

Cand au extins afacerea, au mai inchiriat un spatiu de birouri, unde preiau solicitarile si semneaza contractele. Angajeaza pe cat posibil tineri studenti, in regim part time, pentru ca a vazut la cate sacrificii sunt dispusi cand ajuns in Regat. Oana spune ca a simtit pe propria piele ce inseamna sa te aventurezi in afaceri la Londra, pornind de jos. In primele luni de activitate, pe cand castigau putin, iar chiriile trebuiau platite in avans, au trecut prin momente pe care nu le vor uita niciodata.

Oana Craciun, antreprenor Londra: “Am plecat din casa respectiva, pentru ca am fost dati afara si am ramas ca nu aveam unde sa ne ducem. Si atunci, avand masina, am dormit in masina, in parcare la Tesco. Si am dormit doua nopti in masina, ne-am strans niste bani, ne-am dus la hotel, am facut si noi o baie si cu chiu cu vai ne-am gasit o casa. Si vreau sa spun ca pe cine am intrebat nu ne dadea nimeni 5 lire, nu ca o suta, doua. Si aveam doar 10 lire. De 5 ne-am luat mancare si de 5 am bagat benzina, sa avem caldura. Am ajuns intr-o situatie in care nu m-as fi imaginat vreodata. Dar cu toate astea nu am sunat pe nimeni, nu ne-am plans la nimeni. Si am zis ca trebuie sa mergem inainte.”

Peste 8 milioane de locuitori in oras si aproape 13 milioane in zona metropolitana, 30 de milioane de vizitatori pe an, 32 de sectoare, 35 de poduri peste raul Tamisa si o suprafata de 1500 de kilometri patrati – de aproape 7 ori mai mare decat Bucurestiul – asa arata Londra in cifre. Un oras global, cu sase aeroporturi si cel mai mare numar de pasageri pe an, surclasand New York si Tokio. Cu o retea stradala de peste o mie de kilometri, plus alti 400 la metrou, capitala regatului e unul dintre cele mai accesibile orase ale lumii. Pe langa celebrele autobuze rosii, un simbol a devenit taxiul londonez, omniprezent pe strazi. Londra are 78.000 de “Black-Cabs”, taxiuri traditionale cu regim special, dar si 153.000 de taxiuri arondate la companii si dispecerate. O piata concurentiala, in care romanii isi fac loc.

Mihaela Ciuculete are 52 de ani si de patru face taximetrie la Londra. “Nu a fost usor deloc. In primul rand, schimbarea volanului a fost unul dintre impedimente, atat ca am avut priceperea asta de a fi soferita, pentru ca in 2011, cand am venit noi, in afara de constructii, curatenie si soferie nu aveai unde sa te angajezi”, spune Mihaela.

A plecat impreuna cu sotul cand si-au pierdut amandoi locurile de munca din Pitesti, orasul natal. La Londra, ambii au facut restart profesional. “Nu am facut niciunul taximetrie… Eu sunt economist, sotul meu este inginer. Eu lucram contabilitate si cand am ramas fara serviciu, am incercat CV-uri trimise, o gramada, dara fara folos. Si atunci, de disperare, am zis: ‘dar ce fac eu, la 49 de ani, de acum inainte?’ N-a fost usor, am lasat apartamentul… Nu va spun… cu doua trolere, la 49 de ani, sa vii sa stai aici, la share-ing, pentru ca aici nu poti sa stai de unul singur…”, spune Mihaela.

Impart o casa inchiriata cu alte doua familii si cei doi soti folosesc cu schimbul aceeasi masina si ea inchiriata de la compania pentru care lucreaza. Mihaela spune ca nu se descurca foarte bine in Londra fara sistemul de navigatie, dar stie cu ochii inchisi cateva sute de trasee. “Este foarte dificila Londra, este una dintre cele mai aglomerate capitale din Europa si din cauza ca ei au conservat tot si nu au demolat nimic, strazile sunt foarte inguste si traficul este foarte dens”, explica femeia.

Declara ca e singura soferita romanca de la Londra si ca pentru britanici nu conteaza de unde vii sau cat de bine vorbesti limba, cat timp esti politicos si corect. “Sunt foarte incantati si chiar mi-au spus ca sunt foarte curajoasa daca pot sa fiu taximetrist in Londra. Si le-am zis ca nu am avut de ales, pentru ca taximetria imi plateste bill-urile. Si au zis ok”, spune Mihaela.

Plateste 220 de lire pe saptamana chiria la masina, plus 20% din cat castiga la comenzi. Nu poate prelua clienti care fac semn pe strada, cum fac Black-Cab-urile, ci doar solicitari prin dispecerat. Sotii lucreaza o zi unul, o zi celalalt si impreuna reusesc sa puna deoparte cateva sute de lire lunar. Cu licenta de taxi i-a fost usor, dar spune ca soferii de pe Black-Cab trec printr-un examen mult mai riguros, pentru care se pregatesc si cate zece ani trebuie sa cunoasca 10.000 de strazi si cateva sute de trasee prin oras. La examenul organizat de autoritatile Londrei se pun intrebari despre culoarea unui imobil aflat la un anumit numar de pe un bulevard.
“Trebuie sa vii sa stai aici ca sa obtii licenta, dar acum 4 ani, cand am venit eu, exista o firma de intermediere in Bucuresti care iti venea cu toate actele aici, la Londra si iti depunea pentru licenta”, explica Mihaela. Spune ca a avut mare noroc pentru ca s-a angajat la compania unui roman.

George Betianu este om de afaceri si controleaza un grup de firme cu o cifra de afaceri de peste 10 milioane de lire. Detine la Londra compania de taxi, unde are 100 de soferi romani, dar si o firma de curatenie si o fabrica de mezeluri romanesti. Mai are o firma de recrutare si un parc auto cu 35 de ambulante private si microbuze pentru transportul pacientilor si al personalului din doua mari spitale. Unul dintre ele este celebrul Saint Thomas, vis a vis de Palatul Westminster, unde functioneaza Parlamentul Britanic de aproape 900 de ani.

George Betianu, om de afaceri Londra: “Este unul dintre cele mai mari spitale din lume si aici avem noi contract direct cu ambulante, cu masini si chiar azi am primit un telefon de la directorul spitalului sa introduca microbuzele pe care le avem. In momentul de fata suntem zece companii pe spitalele din Londra.”

A fost nevoie de credibilitate si de recomandari, pe care le-a castigat in timp, prin seriozitate. A fost invitat la dineuri cu Printul Charles si are contacte la nivel inalt in mediul de afaceri londonez. Spune ca isi conduce toate afacerile din masina. E prezent zilnic in biroul sau mobil de pe strazile orasului si povesteste ca la volan si-a inceput aventura vietii in Marea Britanie. A venit la Londra in 1992, din Bucuresti, fiind printre primii romani care au ajuns dupa Revolutie in marea metropola. S-a facut taximetrist fara sa stie deloc limba engleza. Roman inventiv, s-a descurcat.

George Betianu, om de afaceri Londra: “Va spun sincer, aveam un mini recorder si ascultam prin radio. Si nu intelegeam pentru prima data, am intrebat de 2,3 ori… Dispecerii de la birouri fiind englezi, se suparau daca erau ocupati. De fiecare data cand imi spunea cursa prin radio, o inregistram si o ascultam eu de fiecare data, pana reuseam sa inteleg unde era adresa. Nu m-a speriat, am fost tot timpul calm, dar va spun sincer ca atunci a fost foarte greu, pentru ca am fost nevoit sa invat zi si noapte. Atunci nu aveam sisteme de navigare.”

A angajat englezi la dispecerat, oameni mai in varsta decat el si cu vechime mare in taximetria londoneza, pe care ii considera colaboratori, nu angajati. Chris, dispecer britanic: “Singura problema pe care o avem este la unii soferi romani: bariera de limba. Sunt soferi buni, se descurca, dar cateodata e o problema de comunicare.”

George Betianu spune ca are incredere in romani si ii angajeaza chiar daca nu cunosc limba, pentru ca stie ca asa a inceput si el. Iar la companie primeste multi tineri care deja viseaza la afaceri cu multe zerouri, desi sunt doar de cateva luni la Londra. George e din Craiova si face taxi cu masina personala.
George, sofer Londra: “Am 23 de ani. Vreau sa raman aici, peste 5 ani am anumite teluri, vreau sa ajung milionar, ca domnul George, am cateva idei, dar am nevoie sa strang o gramada de bani, sa pot sa imi pun in aplicare planurile.”
George Betianu, om de afaceri Londra: “Trebuie foarte multa munca si multa rabdare, pentru ca nu poti sa faci peste noapte.”

Se considera un om de afaceri pragmatic si se declara dezamagit de unii dintre romanii pe care i-a angajat la compania de taxi. Povesteste ca i-ar fi ajutat cand le era mai greu, iar atunci cand firma a trecut printr-o perioada mai dificila, la inceputul crizei financiare, adica atunci cand lui i-a fost greu, tocmai salariatii pe care i-a ajutat mai mult au fost cei care au facut greva si au plecat la alte companii. Asta in conditiile in care sustine ca pe multi i-a adus direct din Romania, fara sa fi vazut vreodata Londra. Zilnic e cautat la telefon de zeci de persoane din tara, dupa ce si-a facut public numarul personal, pe Facebook.

Realitatea este ca pentru multi romani care ajung in Londra sistemul cu masini inchiriate la firma de taxi este de mare ajutor. “Imi convine masina inchiriata, nu mai alerg pe la service. Daca se strica merg la garaj, iau alta si gata, timpul ca in orice job, dar mai ales in taximetrie, inseamna bani”, spune un sofer roman.

Un barbat din Targoviste spune ca aduna din comenzi peste 4.000 de lire pe luna, din care da jumatate pentru cheltuielile cu inchirerea masinii, comisionul catre dispecerat si benzina. Alte 500 de lire merg catre chiria la camera dintr-un apartament. Ramane cu 1.500 de lire in mana lunar, din care poate pune deoparte aproape 500. Adica aproape 3.000 de lei, fix cat castiga lunar cand muncea in Romania. “Pur si simplu a fost o oportunitate, printr-o ruda de-a mea, un verisor si am zis sa incerc. Ma simt bine, fac ceea ce imi place, imi place sa conduc, cunosc o gramada de lume”, spune barbatul.

George Betianu e pe strazi pana tarziu, in noapte, si mai nou se ocupa de inchirierea unor apartamente de pe malul Tamisei. Spune ca niciodata nu spune nu unei afaceri cu potential. Are, mai nou, in plan un proiect turistic, o idee de suflet: sa trimita britanici in mod organizat, in vacante prin Romania. Un proiect in care spera sa coopteze si alti oameni de afaceri romani de la Londra. Simte ca este dator tarii din care vine si unde s-a scolit.

George Betianu, om de afaceri Londra: “Noi suntem imigranti, am luat acest statut in piept. Avem niste datorii morale si niste datorii financiare. Parintii nostri, fratii nostri, romanii care au ramas acasa, platesc niste datorii pe care le-am facut noi de la nastere si pana la plecare, prin educatie prin tot ce s-a creat. S-au facut niste cheltuieli la care noi trebuie sa contribuim si sa le dam inapoi. Daca fiecare dintre noi am trimite un turist in Romania, la cati romani suntem aici, ca avem prieteni, ca avem colegi de serviciu… Foarte multi dintre noi – imi plec capul de rusine – au uitat ca au niste datorii fata de tara.”

Numai din TVA da statului britanic intre 800.000 si un million de euro pe an. Achita alte zeci de mii prin impozite la masini, proprietati si sediile detinute.
“Eu sunt mandru si spun cu mandrie ca sunt roman si nimeni nu m-a dat la o parte”, spune George Betianu.
Si-a cladit un mic imperiu si lucreaza cu romani pe care ii ajuta si ii inspira. Le cere, in schimb, sa-i fie loiali si corecti. Un roman face cariera in domeniul de business din Regat. A pornit de jos, in urma cu 20 de ani, dar nu uita de unde a plecat. Cunoaste Londra ca-n palma si simte ca astazi are intreg orasul la picioare.

Britanicii din grupul de firme detinute de George Betianu au fost surprinsi cand i-au descoperit pe taximetristii romani. Natasha Brown e sefa firmei de recrutari spune ca inainte sa vina in companie, nu avea o parere prea buna despre romani. In biroul ei, patronul a pus cravata de pionier din copilarie.

George Betianu e pe strazi pana tarziu in noapte, si mai nou se ocupa de inchirierea unor apartamente de pe malul Tamisei. Spune ca niciodata nu spune nu, unei afaceri cu potential. Are mai nou in plan un proiect turistic, o idee de suflet – sa trimita britanici in mod organizat, in vacante prin Romania. Un proiect in care spera sa coopteze si alti oameni de afaceri romani de la Londra. Simte ca este dator tarii din care vine si unde s-a scolit.

Regatul Unit a primit si primeste romani care incalca legea. Nu ei ne reprezinta in Marea Britanie, oricat de mult ar dori sa demonstreze asta, o parte a presei engleze. Avem in Regat o mica Romanie cu oameni muncitori, care isi platesc darile si contribuie an de an la bugetul statului. Sunt romani frumosi, care demonstreaza ca sunt ambitiosi si reusesc in ciuda barierelor care le ies in cale. Vor un trai mai bun, si vor sa fie remunerati pentru munca lor. Fac sacrificii uriase ca sa le fie bine, si descopera in fiecare zi ca tara in care au emigrat, ii respecta si ii apreciaza.

Vaporul a fost proiectat sa pescuiasca in Vestul Africii sau in largul coastelor inghetate ale Labradorului, iar acum, aproape de pensie, se incapataneaza sa reziste istoriei adunand date importante pentru dezvoltare in Marea Neagra. Permanent are un echipaj de 25 de marinari, oameni trecuti prin multe furtuni. In functie de specificul fiecarei misiuni, la bord se imbarca cercetatori: geologi, geochimisti, biologi sau fizicieni.

Dupa mai bine de 44 de ani de cand a fost lansata la apa, Mare Nigrum este un laborator plutitor de 82 de metri, iar rezultatele pe care le culege din adancurile marii sunt utilizate pentru a cunoaste marea noastra, dar mai ales, ce se afla pe fund, la mari adancimi.

Gheorghe Oaie este directorul institutului national ce opereaza Mare Nigrum. „Orice tara cu iesire la mare are nevoie de cercetare marina. Romania avea nevoie, pentru ca deja existau niste perspective serioase in ceea ce priveste partea de resurse minerale din domeniul marin, inclusive energetice”.

Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie si Geoecologie Marina – GeoecoMar – a fost infiintat in 1993. Mare Nigrum este considerata o instalatie de nivel national si una dintre piesele cele mai importante ale institutului. In clipa de fata, aproape 70% din proiectele pe care le deruleaza GeoecoMar sunt proiecte externe. In ultimii ani au reusit sa atraga fonduri europene pentru cercetare de milioane de euro , dar si contracte cu companiile care exploreaza gaz si titei in adancuri.

Nava are o poveste de 44 de ani. A facut parte din flota romaneasca de pescuit oceanic, a fost una dintre cele 55 de nave ale Intreprinderii de Pescuit Oceanic. Comandantul Constantin Paiu este pe mare din acelasi an in care nava a fost lansata la apa, in 1971. Batranul “lup de mare” a vazut toata lumea. Pe atunci Mare Nigrum se numea “Somesul’ si producea intr-un voiaj 540 de tone de peste congelat si 70 de tone de faina de peste care se utiliza in diverse industrii.

Nava a avut noroc si nu a ajuns la fier vechi sau pe mana unor armatori straini. In 1993 a fost donata Ministerului Educatiei si asa ajuns la GeoecoMar. A fost nevoie insa de ani de zile pentru a transforma Somesul, aproape o epava, in Mare Nigrum, o nava de cercetare competitiva. Abia in 2003 a revenit la apa.

In Marea Neagra, mai exista o nava bulgareasca de cercetare, dar e mult mai mica. Mare Nigrum are 82 de metri lungime si 13,6 metri latime. Toate instalatiile au fost readaptate sau inlocuite pentru transformarea in nava de cercetare geologica si ecografic. Transformarea a durat aproximativ 12 ani de zile. Romania nu-si permite sau nu vrea sa-si permita o nava noua, asa ca cercetatorii s-au adaptat. Una dintre marile provocari de pe Mare Nigrum a fost remotorizarea. O echipa din Olanda a venit si a instalat la bordul navei un motor nou care le-a inlocuit pe cele doua propulsoare obosite de timp. Consumul s-a redus intre 40 si 50 la suta.

Vlad Radulescu este geofizician. A lucrat la un institut al Academiei Romane, dar si in mediul privat. El se ocupa cu sistemul care aduna date seismice si inregistreaza structura geologica de adancime. Nu e vorba doar de cutremure, ci si de punerea in evidenta a unor eventuale pungi de gaz.Pentru 2015 sunt programate 4 iesiri pentru a realiza seismologia, identificarea structurilor geologice si cartografierea fundului Marii Negre. Multe companii private sunt interesate, mai ales cele din domeniul petrolului si gazelor.

Unul dintre proiectele cele mai importante desfasurate de cercetatori a fost instalarea unor balize in largul coastelor romanesti si bulgaresti. Balizele inregistreaza 24 de ore din 24 si pot preveni cu cel putin 15 minute orice incident regretabil. Mentenanta la ele se face impreuna cu scafandri. Centrul national de monitorizare si alarmare la alarme marine este instalat printr-un proiect european transfrontalier si este de departe cel mai bun din Marea Neagra si Marea Mediterana.

Adrian Teaca a venit la studii din Republica Moldova si a ramas cercetator la GeoEcoMar. El spune ca poluarea de la inceputul anilor ’90 s-a redus, fara insa ca fauna sa ajunga la maximul atins in anii ’60-’70, atunci cand au fost facute primele cercetari stiintifice. Libertatea de a veni cu idei si propuneri, dar si atmosfera prietenoasa atrage inca cercetatori pe Mare Nigrum.

Institutul de geoecologie are un proiect ambitios la nivel European – un centru care sa studieze sistemul Dunare, Delta Dunarii si Marea Neagra. Proiectul propus Comisiei Europene este de anvergura laserului de la Magurele si a intrat pe o lista scurta alaturi de alte proiecte continentale.

Marea Neagra reprezinta o resursa care asteapta si trebuie sa fie valorificata, o bogatie cu un potential pe care cercetatorii il definesc acum si il pregatesc pentru initiativele economice. In largul marii, cercetarea romaneasca da sperante. Ambitia si dedicatia unor oameni de stiinta a reusit sa readuca la apa o nava al carei viitor era la fier vechi si sa faca din ea un laborator plutitor competitiv la nivel European: Mare Nigrum, vapor deasupra caruia se ambitioneaza sa future tricolorul.

Sursa: Pro TV

Vocea grava a unei doamne care-si cere drepturile cetatenesti a scos din letargie in ultima vreme locuitorii satului Baiculesti din Arges.

Decizia de a chema primaria in instanta a luat-o intr-o zi cand nu s-a mai putut intoarcea acasa.

Simona Niculescu s-a mutat in Baiculesti in urma cu trei ani. Voia sa locuiasca la tara , iar un anunt in ziar i-a atras atentia. I-a placut locul si mai ales sentimentul ca se simtea acasa. Revenea in tara dupa mai bine de 30 de ani traiti la Paris.

A revendicat averea familiei pentru care s-a luptat 20 de ani in tribunale, apoi a decis impreuna cu sotul si fiul lor Vladimir sa se mute la tara. Intr-un loc in care sa traiasca frumos.

La scurt timp a inteles ca planurile lor sunt date peste cap de autoritatile locale pe care a decis sa le invete ca au fost alesi ca sa serveasca oamenii comunitatii. Asa a inceput “manifestul de la Baiculesti”.

In document ii indemna pe oameni sa nu mai accepte cheltuiala aberanta a banului public.

Pentru ca i s-a dus vestea in sat, in ziua in care echipa ProTv a ajuns la ea, discuta cu un localnic amendat cu 200 de lei pentru ca n-a incheiat contract de salubritate.

Pentru ca mai bine de sase luni n-au pus in aplicare hotararea instantei, primaria s-a ales cu un nou proces si o noua sentinta: vor fi obligati sa plateasca 100 de lei pe zi despagubiri pentru fiecare zi de intarziere pana la elaborarea unei hotarari de Consiliu care sa prevada reabilitarea drumului.

Si-n vreme ce primarul se scuza ca n-are documentatia, in birou intra un consilier local, total nemultumit de spritul civic al Simonei Niculescu.

Ghinionul alesilor locali se numeste de azi Simona Niculescu. A construit un site pe care a incarcat toate documentele si toti pasii pe care i-a facut in lupta ei cu autoritatile. Oamenii vor afla de la ea ca au drepturi. Ca pot sa le puna intrebari si sa-I controleze cum cheltuiesc banii publici, ca se pot duce la sedinte si se pot opune proiectelor aberante.

Sursa: protv