Foto: ghidulmuzeelor.cimec.ro

Născut la 1 decembrie 1892 la Hodora-Cotnari, Cezar Petrescu s-a stabilit la Bușteni, în anul 1937, pentru tot restul vieții, după ce la 45 de ani publicase peste 20 de volume și depusese o vastă activitate în presă.

Foto: (c) REPRODUCERE/ AGERPRES ARHIVA

Muzeul a fost înființat la 17 decembrie 1967 și este secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Clădirea ce îl adăpostește este o casă impunătoare declarată monument istoric, ridicată pe trei nivele din care doar parterul și primul etaj sunt deschise publicului. A fost construită în stil românesc orășenesc, în 1918 de familia avocaților Elena și Dionisie Hobilescu. Aceștia au locuit aici până în anul 1937, când a fost cumpărată de Cezar Petrescu, care a locuit împreună cu familia până în anul 1961.

Odată cu stingerea din viață a scriitorului la 9 martie 1961, succesorii au donat statului casa cu tot ce se afla în interiorul său, cu condiția să fie realizat un așezământ de cultură. Astfel, interiorul casei păstrează în starea lor originală o bogată colecție de mobilier rustic, scoarțe vechi românești ceramică, statui și tablouri purtând semnături cunoscute precum și o vastă bibliotecă cuprinzând peste 10000 de volume, ziare și reviste, toate donate de urmașii scriitorului, toate dezvăluind două trăsături majore ale scriitorului: prețuirea pentru arta populară și marea-i pasiune pentru carte.

Foto: histmuseumph.ro

Intrarea în muzeu întâmpină vizitatorul cu o inscripție semnată de scriitorul Demostene Botez : “Aici, sub cerul acesta pur, Cezar Petrescu a cinstit, ca într-o ceremonie antica, Arta, Munca, Dreptatea și Omenia. Fie ca poporul românesc să-și aducă aminte de el, atâta timp cât Caraimanul își va întinde în fiecare seară umbra pe casa aceasta, ca pe o imaterială lespede neagră, uriașa, pe măsura muncii și operei sale. INTRAȚI! Veți găsi prezenta unui om care v-a iubit, … care a iubit pe toți oamenii.”

De o parte și de alta a holului de la intrare se află dormitorul mamei și cel al soției scriitorului, biroul de primire și sufrageria. Prin obiectele expuse în Sufragerie este ilustrată dragostea scriitorului pentru arta populară și bunul gust: mobilier lucrat în stil popular, ceramică din Transilvania, o icoană pe sticlă, două tablouri semnate Bilțiu-Dăncuș. Mobilierul din biroul de primire a fost comandat special după gustul scriitorului, iar covorul a fost realizat în cel mai autentic stil oltenesc și perdelele lucrate ornamental pe pânză topită.

Foto: histmuseumph.ro

Etajul I adăpostește, alături de încăperile rămase intacte, expoziția documentară prezentând documente originale, acte de familie și de stare civilă, corespondența și manuscrise inedite, fotografii, opera scriitorului în ediții princeps. Aceasta a fost amenajată prin dezafectarea a două dormitoare și înzestrarea cu fotografii și piese de grafică realizate de scriitor.
Foto: histmuseumph.ro

Etajul al II-lea al este spațiul unde scriitorul se retrăgea să lucreze. Aici se află Camera de lucru (biroul de iarnă) ce păstrează masa de lucru a scriitorului, fotoliul și uneltele zilnice de scris, scrumiera, ibricul și serviciul de cafea. Aici se regăsesc două categorii distincte de cărți: cărțile cu dedicație (aproximativ 600 de volume) și clasicii români în vechi ediții. Pe Verandă se află biroul de vară, unde pe masa de lucru a rămas un ultim articol, iar alături, pe o măsuță rotundă, veghează și astăzi serviciul de cafea, alături de țigări și medicamente.

Foto: histmuseumph.ro

Tot la etajul al-II-lea este amenajat un cabinet de presă, în care sunt conservate și prezentate colecțiile de ziare și reviste ale celui care care timp de peste 40 de ani a fost gazetar și publicist, întemeietor de ziare și reviste. În această încăpere sunt prezentate colecțiile de ziare și reviste pe care Cezar Petrescu le-a adunat începând din primii ani de liceu și până în ultimul ceas al vieții și care i-au servit drept sursă de informație, atât în activitatea de publicist, cât și în cea de romancier. Printre colecțiile prezentate aici se află: “Adevărul”, “Dimineața”, “Gândirea”, “Convorbiri Literare”, “Revista Fundațiilor Regale”.

Foto: histmuseumph.ro

Cu excepția dormitorului, în toate încăperile de la acest nivel al casei sunt biblioteci, adăpostind cele peste 10000 volume, cât numără biblioteca scriitorului.

Așadar aceasta este casa lui Cezar Petrescu, un inestimabil patrimoniu cultural, un locaș de evocare și aducere aminte, un omagiu personalității și operei sale.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVĂ

În 1946, în SUA, a fost votată Legea Protecției Educației Nevăzătorilor. În același an, a fost lansată prima revistă dedicată copiilor nevăzători și a fost organizată Ziua națională a educației copiilor nevăzători. Ulterior, acest eveniment a căpătat un caracter internațional, fiind marcat în lumea întreagă.

Prin manifestările dedicate Zilei internaționale a educației copiilor nevăzători se dorește atenționarea și sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă această categorie socială. Educația nevăzătorilor nu diferă prea mult de cea a persoanelor cu vedere normală, doar cadrul didactic este diferit. Există școli speciale, unde copiii nevăzători învață materii obișnuite, precum tainele calculatorului, cu ajutorul unor echipamente speciale și îndrumați de profesori special pregătiți.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la fiecare cinci secunde, în lume, o persoană își pierde vederea. Statisticile arată că, la ora actuală, în lume trăiesc 400 de milioane de oameni cu deficiențe de vedere. Aproximativ 45 de milioane de oameni sunt complet orbi. La fiecare minut, orbește un copil.

În România sunt circa 10 mii de orbi și slab văzători. De la vârsta de 16 ani, acești oameni sunt considerați invalizi. Tot mai multe persoane în vârstă își pierd vederea din cauza tratamentului întârziat.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu; editor: Irina Andreea Cristea)

Legendele spun că în interiorul acestora se află ascunse comori. An de an, de Rusalii, printr-un ritual unic, localnicii celebrează acest eveniment.  Există specialiști care susțin că aceste movile fac parte din Triunghiul Magic care a rămas de pe vremea dacilor. Ele sunt așezate pe o linie invizibilă care face legătura între sanctuarele dacilor și cetățile lor.

În cuprinsul acestor forme geometrice ar intra capitala Daciei, Sarmisegetusa, cetatea Piatra Roșie, sanctuarul de la Racoș, templul de la Șinca Veche, Vârful Omu și piramidele de la Sona. Tumuli s-au descoperit și în Antarctica. Sub bucățile mari de gheață au fost găsite oseminte foarte bine conservate.

Un explorator pe nume Franklin, care și-a găsit sfârșitul într-o expediție în Antarctica, a scris pe un astfel de tumul un mesaj că totul este bine. A urmat mai târziu sfârșitul tragic. Specialiștii susțin că mai întâi au fost movilele, după care au fost construite piramidele.
Istoricii susțin că tumuli ascund mistere încă neelucidate. Tumulii sunt de fapt morminte, în interiorul cărora defunctul era îngropat alături de multe bogății. Cu cât acești tumuli sunt mai înalți, cu atât defunctul avea un rang mai important în societate și bineînţeles, era mai bogat.

Aceste movile se întâlnesc în zona tracică și exprimă, prin mărimea lor, opulența defunctului. Dacă veți examina harta Dobrogei, gen Google Earth, se pot observa urmele unei fortificații dantelate, morminte funerare în formă de tumuli, urme ale drumurilor antice.
Tumuli erau construiți lângă drumurile antice și erau morminte unde cadavrele erau incinerate chiar în interiorul acestora. Cu excepția copiilor cu vârsta până în șapte ani, toate cadavrele erau incinerate.

În localitatea Zimnicea a fost cercetat un astfel de mormânt în formă tumulară. În interiorul său au fost descoperite trei încăperi și un coridor. În prima încăpere s-au găsit rămășițele unui bărbat, în a doua încăpere rămășițele unei femei iar în a treia scheletul unor cai.
Arheologii au descoperit morminte în care cadavrele au fost înhumate. Acestea erau plane și în interior mortul era așezat pe spate, direct pe pământ, cu mâinile întinse pe lângă corp, iar picioarele erau îndoite de la genunchi în jos și căzute lateral.

Documentele istorice descoperite arată faptul că geto-dacii apelau la sacrificii umane. S-au descoperit sub locuințe trupuri de copii. La moartea regelui sau a aristocraților era omorâtă soția și servitorii. Sacrificiile umane aduse unor zeități nu este un ritual specific geto-dacilor. El a fost practicat și de greco-romani, germani, celți.

Dacă un geto-dac avea mai multe soții și acesta deceda, se ducea o luptă fizică între soții și cea care era mai puternică și învingea era omorâtă și rămășițele acesteia erau așezate deasupra osemintelor bărbatului.  Era o mare onoare să mori în aceste condiții. Cele rămase în viață jeleau și își manifestau durerea prin strigăte.

Sursa: efemeride

Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES PHOTO

The father of modern sculpture, as he is considered worldwide, Constantin Brancusi gifted the Targu-Jiu municipality, a few decades ago, when he decided to place here three of his works, with a very rare cultural destiny among the Romanian cities, and not only, succeeding thus in propelling it to the list of the localities with important tourism objectives, which is also proven by the large number of tourists interested in admiring and knowing the work of the famous sculptor.

Constantin Brancusi was born on February 19, 1876, in the Hobita village, near Perstisani and also not so far from the Tismana Monastery, a place which he used to visit very often together with his mother to attend the religious service.

As shown in Zenovie Carlugea’s documentary about the famous sculptor, Brancusi spent his childhood years surrounded by his father and the other fellow villagers who were used to making the objects that they needed in the household with their own hands. People made furniture, chairs and carved decorative elements into the wood and even houses, house pillars, which might be the source of inspiration for his famous work the Endless Column. His childhood was marked by a very close and beautiful relation he had with his mother, Maria, who was also the single one able to control him after the death of his father. After he graduated only three years of formal education, he ran away from home and went to Slatina, where he worked as a shop boy and later, in 1889 more precisely, he moved to Craiova, where he remained for several years, working as a waiter in various restaurants. One day, while he was working in a small public house near the Madonna Dudu Church, he took his clients completely by surprise when he showed up with a violin made by his own hands. The musicians working in the pub tried it to see how it sounded and, to the astonishment of all, the violin started to make harmonious sounds. The regulars of the pub, among whom a vestryman working at the church, sent him to the School of Arts and Crafts.

Brancusi was a hardworking student, and he finished the five years in just four. Already showing great skills as a woodcarver, he made painting frames and furniture. In 1898, he presented his first sculpture — the bust of Gheorghe Chitu — and two painting frames that can still be seen today at the first exhibition of the School of Arts and Crafts in the Dolj County, organised in the Bibescu Park in Craiova. In the same year he enrolled in the Bucharest School of Fine Arts, where he learnt from the best craftsmen of the beginning of the century in Romania, which gained him a lot of courage. He received mentions for his first works and he even got a medal, receiving many encouragements during the school year from his teacher Dimitrie Gerota, with whom he studied anatomy. He made a beautiful sculpture for which he received a prize — Ecorseul (ecorche — statue of a man with skin removed to reveal the muscles underneath), together with Gerota, PhD. In September 1902 he graduated from the School of Fine Arts. He travelled to Munich, but he didn’t feel good here and in 1904 he moved to Paris. A year later he was accepted at the Ecole Nationale des Beaux-Arts. Beginning with 1907, the great Romanian artist chose the nonfigurative art instead, becoming thus a familiar figure among the avant-garde artists in Paris.

It was his work the Kiss (1907) that finally individualized him from the other artists. The work came out as a huge surprise, since the technique was very innovative compared with Rodin’s art (Rodin was Brancusi’s former teacher). Through this work Brancusi managed to detach himself from the pattern of funerary monuments and such works that any of the amateur artists could make in fact at that time. His love affairs with Margit Pogany proved to be of great inspiration to him. The two had an exhibition together at the French Official Salon, and he made her, without her knowing, a portrait. Later he made a series of four variants to Mademoiselle Pogany. He gave one to her, he exhibited another one for the first time in 1913 at the Armony Show, from where an American citizen bought it immediately with 300 dollars, marking thus his entry to the art market in the United States and he brought another one to Bucharest, where he found no buyer, so that he gave it to the Storck family.

Photo credit: (c) Lucian TUDOSE / AGERPRES ARCHIVE

In 1926 he was involved in an unprecedented court battle with the US customs, when his work the Bird was subjected to customs duties. The law said that the works of art were exempted from paying the tax, but the customs officials refused to believe that the tall, thin piece of polished bronze was art and so imposed the tariff for manufactured metal objects. In the end, under pressure from the press and artists, the customs agreed that The Bird was a true work of art. Brancusi was 33 of age at the time, having his first personal exhibition in New York.

The important themes that captured his attention over the many decades of his career were — the Kiss, the Sleeping Muse, Mademoiselle Pogany, the Bird in Space, the Endless Column, the Danaide and the Cock.

In 1935, Arethia Tatarescu, the President of the National League of Women from Gorj, asked him to build a monument in Targu-Jiu in the memory of the heroes who sacrificed their lives for the country. It was something that he had been wanting to do for many years, as he confessed in a later to his former student, Milita Petrascu, who was in fact the very one who recommended him to Mrs. Tatarescu — ‘I cannot tell you how happy I am to make something at home.’ The artist didn’t accept any money for his work.

According to Sorin Lory Buliga, the representative of the Brancusi Cultural Centre, it seems that the initial name Brancusi gave to his ensemble was the Avenue Heroes’ Souls. The monumental ensemble the Avenue of Heroes is the modern name of the triptic made by the sculptor over 1937-1938. The ensemble was meant to praise the memory of the heroes from the Gorj County, who sacrificed themselves during the war, as the last of a series of works of art devoted to the memory of the heroes from Targu Jiu.

Professor Zenovie Carlugea also mentioned in his documentary that the years 1936, 1937 and 1938 were ones of great effervescence in Targu Jiu. In May 1936, the city was ranked as a tourist attraction, so that to be able to draw funds from the ministries for building the monuments. In 1937, Gheorghe Tatarescu obtained 5 million lei from the Ministry of Public Works for building the Avenue of Heroes, following a straight line, from the Jiu River floodplain, through the Public Garden, to a haymarket at the edge of the town.

They soon began to make the modules for the Column in the central workshop of Petrosani (Atelierele Centrale Petrosani), assembled by Brancusi’s friend engineer Stefan Georgescu-Gorjan. The travertine blocks brought from Banpotoc, Deva, were cut and put together under the direct guidance of Brancusi, who placed the Gate of the Kiss within the Public Garden, while the League of Women from Gorj County made available 750,000 lei for expropriations along the Avenue of Heroes and also for the construction of the St Apostles Church. In the same year’s autumn, under the coordination of engineer Stefan Georgescu-Gorjan, they laid the foundation for the Column, mounted the central pillar and then put together the elements: Brancusi attended the mounting of the first elements of the column.

Photo credit: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES ARCHIVE

Next year, he covered the Endless Column in metal; he sculpted and finished the Gate of the Kiss and the two banks which he placed on each side of the Gate. He also mounted the Table of Silence from two elements he previously ordered, the twelve round chairs around the table and the thirty square chairs along the alley between the Gate and the Table, specified Professor Zenovie Carlugea.

Sorin Buliga also mentioned that the sculptures in the Public Garden were made from travertine brought from Banpotoc, while the Column was made from 16 rhomboidal brass-clad, cast-iron modules, measuring 29.33 metres in height. Each module measures 1.80 metres in its height. The Gate of the Kiss measures 2.15 metres in its diameter and 0.88 metres in its height. The distance between The Table and The Gate is of 121 metres and that between The Gate and The Column is of 1,154 metres.

Photo credit: (c) Zeno TUFEGA / AGERPRES ARCHIVE

‘As regards the signification of the enigmatic elements of the Brancusian works, we know that they were the result of long and very profound meditations over the modality of reflecting (often symbolical) of the sacred in art. Although most of them have as deep source of inspiration the Romanian folklore art, they maintain at the same time a universal value, attracting artists, philosophers, scientists or simple admirers from all corners of our world,’ Sorin Buliga also said.

In the years that followed the completion of the monumental ensemble, Constatin Brancusi created just a few works, motivating that his work was already completed. Beginning with 1946, his health began to deteriorate; he retired in the loneliness of his workshop, among the sculptors that he liked to watch, as they remembered him about his life. His last exhibition while he was still alive was organised in New York, in 1955. Very ill, he refused to go to the hospital: ‘Well, I just prefer to wait for the Good God in my workshop.’ He died on March 16, 1957.

The manager of the ‘Constantin Brancusi’ Municipal Culture Centre, Doru Strambulescu, appreciated that the monumental ensemble had a sacred signification, all its elements representing a sacred cycle. ‘First of all, the monumental triptic ensemble the Avenue of Heroes has a sacred signification. It was made in the memory of the heroes from Gorj, who sacrificed their lives on the battlefield neat the Jiu River Bridge in the World War One, as an homage paid to these heroes. Of course, the symbolism of the ensemble as a whole is a vast one, if we consider all the studies that were made over the time related to it. We are talking about thousands of books, interpretations, but in its essence the Brancusian ensemble has a sacred signification. If we were to look into the water of the Jiu River, if we watch the Table of Silence, the Alley of the Chairs, the Gate of the Kiss, the St Apostles Church and the Endless Column, they all represent a sacred cycle,’ said Doru Strambulescu.

Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES PHOTO

He also said that in 1950 there was an attempt to dismount the Endless Column and use the material for other purposes, but the project failed. ‘In the 1950s the communist authorities were thinking to dismantle the Column and to use the material for user purposes. However, the project failed,’ Strambulescu said.

The Gorj county and local authorities wish that all the works related to Constantin Brancusi’s activity in the County could enjoy a better promotion. Te manager of the Municipal Culture Centre also said that, besides the idea of creating a museum to bear the name of the famous sculptor, there exist another plan to create a national institute and a big library to be dedicated to the sculptor’s memory. ‘So far, we have been discussing the plans related to the creation of the Constantin Brancusi museum. We want very much that all that we have in our country that is related to Constantin Brancusi to gain more visibility. Both at national and international level. Besides the museum we are thinking of creating a national institute and a big library where to bring documents about the great artist. I have nourished big hopes that the City Hall as well as the Ministry of Culture and the other institutes, such as the Romanian Academy, the Art Institute, will help us to think of a larger project. Besides the fact that Brancusi is a great personality, we need cultural marketing, we need to learn how to sell this image to the world,’ said Doru Strambulescu.

Photo credit: (c) Irina POENARU / AGERPRES ARCHIVE

About the memorial house of the sculptor in Hobita, the manager of the Culture Centre said that, unfortunately, it was left to ruin by the local and county authorities, from unknown reasons. Another construction close to the true memorial houses was presented to tourists as being the memorial house and the authorities left it like this. ‘The memorial house in Hobita is representative for the style of the peasants’ houses that were built at that time in the areas. The one that was left to ruin is the ruin and, unfortunately, time left its mark on what was left from the house [….] However, we still hope that we will be able to do something for the true house. Either we will try to rebuild it or just to stop the deterioration process and save what it’s left of it. I believe that the Romanian state, through its authorized bodies, should take more care of everything that is related to the life and work of the great sculptor. The Romanian state has a duty to honour the genius of Brancusi and all that he left to us as inheritance,’ Strambulescu also said.

In 2007, once Romania joined the European Union, the Avenue of Heroes monumental ensemble was included in the UNESCO’s European heritage. Subsequently, the relevant authorities have initiated the procedures to include the masterpieces on the list of the monuments that belong to the world heritage, following this to actually happen in 2025.

‘We already started the procedure to include the ensemble on the UNESCO list and we hope that in 2015 this will finally happen. The files are already following its course, we just received the approval after they passed the verification stage, but we don’t know exactly when the next stage will be. I don’t believe that we will encounter any problems, since the year 2015 is already announced as one when UNESCO will add new monuments to its list,’ Doru Strambulescu said.

The French say ‘Noblesse oblige’ and Romanians should learn to say ‘Brancusi oblige!’ And I don’t mean an effort of perception or interpretation of the sculptor’s work, but the greatness of it, in its entirety. Constantin Brancusi returned the Romanian spirituality to the universal one and left us a priceless inheritance: he made us citizens of this world. We own him not because he is Romania or French, but because, due to the greatness of his work, his huge value cannot be denied. Which is something that we cannot say about many Romanians today: Brancusi is a citizen of the universe and we have the duty to follow into his steps and to cherish him. AGERPRES

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FLUX

Salată de țelină
Cantități: o jumătate kg de țelină curățită de coajă și fiartă în apă clocotită cu sare, 2 cartofi fierți în coajă în apă sărată, 1 măr, 1 pahar sos maioneză bine înăcrit cu suc de lămâie, 1 linguriță de muștar.

Țelina, cartofii și mărul curățite de coajă se taie în bucăți mici, se adaugă sosul de maioneză și muștarul și se amestecă bine. Se pune pe salatieră, se garnisește și se servește ca atare sau ca și garnitură pe lângă un rasol rece de pește sau lângă fripturi reci.

Foto: (c) PAULA NEAMTU / AGERPRES ARHIVĂ

Ruladă cu nuci

Cantități pentru ruladă: 210 gr. zahăr praf, 6 ouă, 100 gr. nuci măcinate, 2 linguri făină. Gălbenușele de ou și zahărul praf se pun în castron de porțelan și se bat cu telul o jumătate de ceas. Se adaugă făina, și nucile măcinate, se pune albușul bătut spumă tare și se amestecă ușor. Se unge o tavă dreptunghiulară cu unt, se tapetează cu făină, se toarnă compoziția și se coace la un foc potrivit. Când e gata, se răstoarnă pe un șervet curat și pudrat cu zahăr praf, se unge cu crema de mai jos și se rulează câtă vreme e caldă.

Crema: din 100 gr. zahăr praf și o jumătate de pahar de apă puse în cratiță fierbem un sirop gros. Luăm de pe foc, adăugăm 150 gr. nuci măcinate, 2 gălbenușe de ou, 1 linguriță făină și amestecăm bine. Când crema e rece, îi punem unt frecat spumă, de mărimea unei nuci, puțină coajă rasă de lămâie și miez de la o jumătate de baton de vanilie.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The legends say God threw this bridge over an abyss with troubled waters, where bizarre beings were lurking to pull people into hell, in order to help Saint Nicodemus, whose name is connected with the history of the first monastery of Wallachia — Vodita, cross the water of Tismana River, so he could raise for Gods’ glory his second foundation — the renowned Tismana Monastery (1377).

‘God’s Bridge’ is located on County Road 670, linking Baia de Arama town to all the rural localities of the mountain area of Mehedinti County. It has been revamped by the Mehedinti County Council with European funds received via the Oltenia South-West Regional Development Agency.

The interim president of the institution, Aladin Georgescu, confessed that if the intervention hadn’t been done in time, the bridge, actually created by the Ponoare Cave ceiling collapse, would have crumbled and no one would have known of this piece of ‘jewellery’ which brings thousands of tourists to the area, some drawn by the legends or by the landscapes portrayed in various tourist guides and magazines worldwide.

‘The value of the works on a 35-kilometre segment of the road infrastructure going over the bridge, its consolidation, included, amounted to over 44 million lei, out of which 31 million represented non-refundable money, from European structural funds,’ Aladin Georgescu told AGERPRES.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The road traffic no longer goes on the structure of ‘God’s Bridge,’ although it is made of massive rock, but on a winding built at the exit from Ponoarele village, for about 5 kilometres, which allows the preservation of the bridge.

‘God’s Bridge’ is a natural protected monument, the largest natural bridge of Romania and the second in Europe (30 metres long, 13 metres wide, 22 metres high and 9 metres thick), being the only one open for road traffic for over 200 years.

Underneath the bridge there flows a river which is said to have lacked life, as Nicodemus cursed the inhabitants of these areas not to have drinking water from this river, because they didn’t let him build a monastery nearby. This way, banished from these places, he miraculously reached the place of Tismana, where he built the monastery that appeared in his dreams.

Due to the project conducted by the Mehedinti County Council, the traffic in the mountain area of the counties of Mehedinti, Gorj and Caras Severin increased from 1,196 to 2,500 vehicles per day. Many tourists come to cross the bridge by foot, being positive that only this way they can enter a communion with God and thus heal from sicknesses and sadness. Maybe not by chance Saint Nicodemus, the founder of the Bishopric of Severin and Strehaia, agreed to the construction at the end of ‘God’s Bridge’ of a church with the patron ‘Saint Nicodemus of Tismana,’ for bringing the mortals to mind that God has been here, as a miracle.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

No one really knows where the legend begins and where it ends. It is certain that ‘God’s Bridge’ exists and, for millions of years, since the birth of the Earth, it allowed man to step over a wonderful valley, to the universe of ancestral tales, where time revealed fields with limestone pavement and lilac, stars and magnificent statues carved in the limestone by winds and rains.AGERPRES

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU/ AGERPRES ARHIVA

Prin Ordinul de Zi nr. 83, la 12/24 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de constituire a Secției a II-a din cadrul Corpului de Stat Major General, ca prim element organizat al cercetării în Armata Română.

Prin Ordinul Ministrului Forțelor Armate nr. L001900 din 24 octombrie 1964, Compania 258 Cercetare din garnizoana Iași se transformă în Batalionul 161 Cercetare, cu reședința la Vaslui.

La data înființării, unitatea era constituită din comanda batalionului și statul major, aparatul politic, serviciul tehnic, spatele batalionului și serviciul financiar, subunitatea de asigurare de luptă (plutonul transmisiuni), subunitățile de luptă cu o companie de cercetare pe tancuri, o companie de cercetare pe transportoare blindate, o companie de cercetare în adâncime și subunități și formațiuni de spate.

În anul 1969, unitatea primește Drapelul de luptă și se restructurează, prin desființarea companiei de cercetare pe tancuri și înființarea celei pe autoturisme.

Începând cu noiembrie 1970, unitatea primește titulatura de Batalionul 101 Cercetare, care, din 20 martie 1995, a fost dislocat din garnizoana Vaslui în garnizoana Roman.

AGERPRES/(Documentare, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) LIVIU SOVA/ AGERPRES ARHIVA

Înaltul Ordin de Zi nr. 83 din 1859, semnat de domnitorul Al. I. Cuza (1859-1866), a pus bazele Serviciului Topografic al Armatei Române. După această dată, atât structura organizatorică a acestuia, cât și tehnologia de obținere a hărții topografice militare au fost perfecționate continuu.

Această evoluție a avut salturi spectaculoase, mai ales după 15 ianuarie 1951, când, prin Ordinul nr. 00316 din 13 ianuarie 1951, s-a înființat Direcția Topografică Militară (DTM), cu o structură organizatorică nouă, axată pe fazele principale ale proceselor tehnologice. În baza aceluiași ordin, s-au înființat Detașamentul Geodezic și Detașamentul Topografic, subordonate nemijlocit DTM, care erau specializate în executarea lucrărilor de cabinet și de teren necesare întocmirii hărții topografice a țării.

Prin Ordinul MApN nr. CL 001608 din 21.08.1961, la 1 septembrie același an, din considerente organizatorice și economice, s-a înființat Unitatea de Geodezie și Topografie cu sediul în garnizoana Buzău, prin contopirea celor două detașamente, Geodezic și Topografic, unitate care a continuat planurile de producție ale acestora.

Printre realizările topogeodezilor militari se numără prima hartă topografică pe care este înscris numele România, executarea unor lucrări topografice pentru zonele de operații ale armatei române în timpul Războiului de Independență, medalii de aur și de argint la Expoziția Universală de la Paris (1899), rețeaua triangulației de stat de ordinul I-IV, rețeaua nivelmentului de stat de ordinul I-IV, harta topografică militară la scările 1:25.000 — 1:1.000.000, planuri topografice ale localităților, lucrări complexe și deosebit de importante pentru economia națională ș.a.
Începând cu anul 1963, după o perioadă de experimentare, s-a trecut efectiv la actualizarea hărții topografice la scara 1: 50.000, folosind procedee topofotogrametrice moderne, activitate finalizată în anul 1973.

Foto: (c) LIVIU SOVA/ AGERPRES ARHIVA

Având în vedere evoluția rapidă a aparaturii și tehnologiilor, în perioada 1968-1989 a fost proiectat, realizat și modernizat poligonul geodezic național. Acesta a fost conceput ca laborator de încercări în condiții reale a aparaturii de măsurare, a metodelor și tehnologiilor folosite în geodezie și domeniile conexe și se întinde pe o suprafață de circa 4.000 kmp.

Din ianuarie 1991, sectorul productiv a trecut în subordinea Institutului de Cercetare, proiectare, producție în domeniul Topogeodeziei Militare, ca secție a acestuia, iar Unitatea de Geodezie și Topografie și-a schimbat denumirea în Unitate de Instrucție și Pregătire Topogeodezică.

AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

După actul Unirii din 24 ianuarie 1859, contopirea celor două armate ale Principatelor avea să definească ”întâiul pas către unirea definitivă a țărilor surori”, materializat prin numirea lui Alexandru Ioan Cuza, la 11/23 octombrie 1859, în fruntea forțelor armate române, devenind comandantul suprem al acestora. 

Acțiunea de unificare a început în martie 1859, când au fost dislocate la București două batalioane din Regimentul de muschetari și Bateria de artilerie călăreață din Iași, în capitala Moldovei deplasându-se un regiment de infanterie din Muntenia.
La începutul anului 1859, efectivele totale ale oștirii Moldovei numărau 4.238 de militari, în timp ce armata Țării Românești era formată din 6.359 de militari.
Tabăra instituită la Florești (Prahova) a avut un rol important în acest proces, aici concentrându-se circa 11.000 de oameni. Pusă inițial sub comanda generalului Constantin Milicescu, tabăra a fost preluată ulterior chiar de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În luna martie 1859, Comisia militară mixtă, întrunită la Focșani, a propus adoptarea aceleiași uniforme pentru ”ambele corpuri ale armiei române”.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA
Apogeul transformărilor militare a fost atins la 12/24 noiembrie 1859, odată cu înființarea, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, a Corpului de Stat Major General al Principatelor Unite, organism format din ofițeri până la gradul de colonel inclusiv. Principala sa menire consta în crearea unei structuri militare unice de concepție și organizare pe întreaga armată.
În cei șapte ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, armata permanentă a cunoscut importante transformări de ordin calitativ și cantitativ. Din 1859 până în 1865 inclusiv, în medie 25% din bugetul anual a fost rezervat pentru satisfacerea nevoilor oștirii, pentru modernizarea acesteia.
Organism superior de concepție și comandă al Armatei, Statul Major General a fost principalul coordonator al procesului de dezvoltare și consolidare al oștirii române.
Prin măsurile și reformele concepute și materializate în această perioadă, România a fost capabilă să-și constituie o forță militară bine instruită, care avea să-și certifice capacitatea combativă și spiritul de sacrificiu, peste nici două decenii, în vâltoarea Războiului pentru independență.

AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) worldpneumoniaday.org/

Scopul principal al marcării acestei zile este de a conștientiza gravitatea acestei boli, precum și impactul ei asupra societății. Tema pentru anul 2014, stabilită de Coaliția mondială împotriva pneumoniei, este: “Asigurarea accesului întregii populații la măsurile de prevenire și de tratare a pneumoniei”. Acțiunile sunt îndreptate în special spre categoria de vârstă 0-5 ani, unde această boală reprezintă principala cauză a mortalității. Pneumonia poate fi prevenită prin imunizare, o alimentație sănătoasă și o corectă informare a părinților.

La nivelul anului 2013, peste 900.000 de copii au murit din cauza pneumoniei, reprezentând 15% din mortalitatea la copii sub cinci ani la nivel mondial iar cea mai mare parte dintre copiii afectați nu au împlinit 2 ani. Copiii din comunitățile sărace și din zonele rurale sunt cei mai afectați. Primele 15 țări care se confruntă cu cel mai mare număr al deceselor în rândul copiilor, provocate de pneumonie, sunt India, Nigeria, Pakistan, Republica Democratică Congo, Etiopia, China, Angola, Indonezia, Afganistan, Kenya, Bangladesh, Sudan, Uganda, Niger și Tanzania, potrivit site-ului dedicat zilei. Pneumonia creează o povară economică pentru familii, comunități și autorități. Prevenirea boli conduce la anularea costurilor pentru tratamente și permite copiilor să devină adulți sănătoși.

Mortalitatea infantilă este corelată cu aspecte precum: alimentația deficitară, sărăcia și lipsa de îngrijire medicală (acces la servicii medicale, informații corecte, etc.). Educarea părinților în direcția adoptării unui comportament preventiv este o componentă esențială a strategiei mondiale de reducere a mortalității infantile, iar imunizarea cu un vaccin îmbunătățit continuu împotriva: pneumococului, Haemophilus influenzae, rujeolei (pojarului) și a tusei convulsive este cea mai eficientă soluție de prevenție. Potrivit OMS și UNICEF, metode eficiente pentru reducerea deceselor din cauza pneumoniei există, dar ajung la prea puțini copii. Dacă aproximativ 85% dintre copiii lumii sunt protejați de aceste boli prin vaccinuri, restul de 15% — cei mai săraci — nu beneficiază de ajutor medical. În acest scop a fost elaborat Planul Global de Acțiune pentru Prevenirea și Controlul Pneumoniei care-și propune ca până în 2015 să ajungă la 90% acoperire cu vaccin relevant, 90% acces la tratament corespunzător.

Potrivit OMS, vaccinurile pneumococice conjugate sunt aprobate pentru imunizare în vederea prevenirii bolilor invazive, a pneumoniei la sugari și copii, de la 6 săptămâni de viață până la 5 ani. Peste 99% din decesele provocate de pneumonie sunt înregistrate în țările în curs de dezvoltare, unde accesul la serviciile medicale și tratamente nu este posibil pentru mulți copii.

Societatea Română de Pediatrie (SRPED) trage un semnal de alarmă asupra incidenței ridicate a acestei boli în România, deoarece, în anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă au fost provocate de această boală, la categoria de vârstă 0-5 ani. În România, în fiecare an, mor 895 de copii din cauza pneumoniei. România rămâne pe primul loc ca număr de decese în UE, ținând cont că are în continuare cea mai ridicată rată a mortalității infantile din zonă. Societatea Română de Pediatrie recomandă vaccinarea copiilor împotriva pneumococului și Haemophilus Influenzae tip B (Hib), iar ca măsuri de protecție: alăptarea exclusivă în primele șase luni și o alimentație echilibrată până la vârsta de cinci ani; spălarea pe mâini și accesul la apă curată și mijloace sanitare.

Coaliția mondială împotriva pneumoniei infantile este organizatorul Zilei mondiale de luptă împotriva pneumoniei, care se marchează din 2009. Ea reprezintă o rețea formată din peste 140 de organizații internaționale, organizații guvernamentale, ONG-uri, institute de cercetare și universității sau fundații.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)