Facebook Twitter Email

În România există peste 5000 de tumuli sau movile, care sunt ridicături de pământ sau pietre, așezate peste morminte. În județul Brașov, în comuna Sona, există șapte movile, cu înălțime de peste 30 de metri, așezate pe două șiruri, în ordinea mărimii. Localnicii le spun guruieți sau piramide.

Legendele spun că în interiorul acestora se află ascunse comori. An de an, de Rusalii, printr-un ritual unic, localnicii celebrează acest eveniment.  Există specialiști care susțin că aceste movile fac parte din Triunghiul Magic care a rămas de pe vremea dacilor. Ele sunt așezate pe o linie invizibilă care face legătura între sanctuarele dacilor și cetățile lor.

În cuprinsul acestor forme geometrice ar intra capitala Daciei, Sarmisegetusa, cetatea Piatra Roșie, sanctuarul de la Racoș, templul de la Șinca Veche, Vârful Omu și piramidele de la Sona. Tumuli s-au descoperit și în Antarctica. Sub bucățile mari de gheață au fost găsite oseminte foarte bine conservate.

Un explorator pe nume Franklin, care și-a găsit sfârșitul într-o expediție în Antarctica, a scris pe un astfel de tumul un mesaj că totul este bine. A urmat mai târziu sfârșitul tragic. Specialiștii susțin că mai întâi au fost movilele, după care au fost construite piramidele.
Istoricii susțin că tumuli ascund mistere încă neelucidate. Tumulii sunt de fapt morminte, în interiorul cărora defunctul era îngropat alături de multe bogății. Cu cât acești tumuli sunt mai înalți, cu atât defunctul avea un rang mai important în societate și bineînţeles, era mai bogat.

Aceste movile se întâlnesc în zona tracică și exprimă, prin mărimea lor, opulența defunctului. Dacă veți examina harta Dobrogei, gen Google Earth, se pot observa urmele unei fortificații dantelate, morminte funerare în formă de tumuli, urme ale drumurilor antice.
Tumuli erau construiți lângă drumurile antice și erau morminte unde cadavrele erau incinerate chiar în interiorul acestora. Cu excepția copiilor cu vârsta până în șapte ani, toate cadavrele erau incinerate.

Herodot vorbește despre ritualul înmormântării la traci care consta în trei zile de priveghi, incinerarea cadavrului, urmat de un mare banchet și întreceri sportive. În timpul banchetului erau sparte vasele folosite. Depunerea în tumuli a unor obiecte prețioase și a ofrandelor aveau drept scop, pe de o parte ca defunctul să nu ducă lipsă de nimic în cealaltă viață și să nu se mai întoarcă în lumea din care a plecat.

tumuli Tumulii, misterul și energia piramidelor din România

În localitatea Zimnicea a fost cercetat un astfel de mormânt în formă tumulară. În interiorul său au fost descoperite trei încăperi și un coridor. În prima încăpere s-au găsit rămășițele unui bărbat, în a doua încăpere rămășițele unei femei iar în a treia scheletul unor cai.
Arheologii au descoperit morminte în care cadavrele au fost înhumate. Acestea erau plane și în interior mortul era așezat pe spate, direct pe pământ, cu mâinile întinse pe lângă corp, iar picioarele erau îndoite de la genunchi în jos și căzute lateral.

Documentele istorice descoperite arată faptul că geto-dacii apelau la sacrificii umane. S-au descoperit sub locuințe trupuri de copii. La moartea regelui sau a aristocraților era omorâtă soția și servitorii. Sacrificiile umane aduse unor zeități nu este un ritual specific geto-dacilor. El a fost practicat și de greco-romani, germani, celți.

Dacă un geto-dac avea mai multe soții și acesta deceda, se ducea o luptă fizică între soții și cea care era mai puternică și învingea era omorâtă și rămășițele acesteia erau așezate deasupra osemintelor bărbatului.  Era o mare onoare să mori în aceste condiții. Cele rămase în viață jeleau și își manifestau durerea prin strigăte.

Sursa: efemeride

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva