Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck din București. 17 aprilie 2011
Foto: (c) Ernest ANDONE / AGERPRES ARHIVĂ

Imobilul se află la adresa Str. Vasile Alecsandri, la numărul 16 și a fost construit între anii 1911-1913 de către arhitectul Alexandru Clavel, care s-a inspirat din arhitectura de factură germanică. Frederic Storck a conceput personal elementele decorative de pe fațada casei. Astfel, pe fațada dinspre stradă a aplicat două basoreliefuri de inspirație romanică. Sub cornișă, deasupra terasei mici, o friză conține profilul lui Frederic Storck, plasat central, flancat de lei înaripați și personaje feminine înlănțuite. Clădirea este înscrisă, din 2004, în lista monumentelor istorice ale Municipiului București.

Interior din Muzeul de Artă (Casa memorială) Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck — 30 august 1976
Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

În 1951, spațiul de lucru al celor doi artiști a fost deschis permanent pentru vizitatori, ca Muzeu de Artă, familia păstrând pentru folosință proprie spațiul de locuit. Operele de artă, care sunt în patrimoniul muzeului, au fost, în cea mai mare parte, donate de Cecilia Cuțescu-Storck și de fiicele sale, Gabriela Storck și Cecilia (Lita) Storck Botez.

Interior din Muzeul de Artă (Casa memorială) Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck — 30 august 1976
Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

În patrimoniul muzeului se află lucrări de sculptură și desene ale celor trei sculptori Storck, (Karl Storck, Carol Storck și Frederic Storck), lucrări de pictură, grafică și desene ale Ceciliei Cuțescu-Storck, colecția de numismatică ce i-a aparținut lui Frederic Storck și piese reprezentative din plachetele și medaliile create de acesta. Nu lipsesc nici colecții de sculptură religioasă, de artă populară și opere de artă ale unor artiști contemporani, cum ar fi pictura semnată de Romeo Kunzer Storck, Ella Storck (fiica sculptorului Carol Storck), un număr important de acuarele ale lui Carol Popp de Szathmáry și lucrări ale fiului acestuia, pictorul Alexandru Satmari.

Interior din Muzeul de Artă (Casa memorială) Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck — 30 august 1976
Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Tot în acest muzeu este expusă Colecția Muzeală a Episcopiei Armeano — Gregoriene.

***

Pictorița Cecilia Cuțescu-Storck s-a născut la 14 martie 1879, în localitatea Câineni, județul Vâlcea.

Cecilia Cuțescu-Storck
Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ

Între anii 1899-1905 a urmat cursurile Academiei “Julien” din Paris, unde a fost eleva lui Jean Paul Laurens și Benjamin Constant, și un an la “Ecole des beaux-arts”; Academia de Arte Frumoase din München (1907). În decursul anilor călătorește în Spania (1929), Portugalia (1934), Belgia și Olanda. Pictorița a fost profesorul multor generații de artiști plastici (între 1916-1947), fiind prima femeie profesor într-o academie de arte (de stat) din Europa. La Academia de Arte Frumoase din București, a fost profesoară în cadrul Catedrei de Artă Decorativă și Pictură (1916-1941).

Debutează în 1905 la Anvers, în același an având expoziții la Salonul de Toamnă din Paris. A avut numeroase expoziții în Amsterdam, Bruxelles, Anvers, Haga, Poznan, Milano, Atena. În 1944 îi apare volumul de memorii intitulat “Fresca unei vieți”, volum reeditat în 1966, sub titlul “O viață dăruită artei”. În creația sa a abordat toate temele picturii de șevalet: compoziții, peisaje, interioare, portrete, naturi statice, panouri decorative. Trebuie remarcată grafica artistei, o cronică a așezărilor și a oamenilor impresionantă prin puterea de sinteză și forța desenului.

Pictura murală ocupă un loc aparte în realizările Ceciliei Cuțescu-Storck prin contribuția majoră a artistei la impunerea și dezvoltarea acestui gen artistic în România. Prima sa pictură murală a fost realizată în propria reședință (plafonul și pereții holului), acum Muzeul Storck; “Industria, Comerțul și Agricultura” (1916), “Istoria Negoțului Românesc” (1933) se găsește în Aula Academiei de Studii Economice; “Apologia Artelor Românești” (1933) se află în Sala Tronului din Palatul Regal.

A fost decorată de statul francez cu Legiunea de Onoare.

A murit la 29 octombrie 1969.

***

Fiul celebrului sculptor Carol Storck, Frederic Storck s-a născut la București, la 7 ianuarie 1872.

După ce a făcut studiile primare și secundare la București, a lucrat la München timp de șase ani, sub conducerea sculptorului W. von Rümann, profesor la Școala de Belle-Arte de acolo. A ajuns apoi la Paris, unde, la expoziția din 1900, a obținut medalia de argint.

După terminarea studiilor a fost profesor de Sculptură la Academia de Arte Frumoase din București. În aprilie 1924, a participat la a 14-a ediție a Bienalei de sculptură de la Veneția, la secțiunea românească, alături de Cornel Medrea și marele Constantin Brâncuși, care a expus atunci ”Cap de copil” (o versiune în bronz și una în piatră). Cea mai mare parte a operelor sale (”Aruncătorul de piatră”, ”Cei patru evangheliști”, ”Tentația” etc.) impresionează prin precizia și finețea detaliilor.

Sub influența curentelor Art Nouveau și Art Deco, artistul a realizat nuduri din bronz și marmură de o delicatețe deosebită, ilustrând diferite stări de spirit (durere, disperare, bucurie, timiditate). Este autorul multor busturi (Mihai Eminescu — primul bust al poetului ridicat în țară, la Galați, Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Macedonski ș.a.) și portrete (Carol al II-lea, Regina Maria, Ferdinand I ș.a.), dar și al unor sculpturi de mici dimensiuni. A mai ornamentat interiorul Palatului Administrativ din Galați.

Familia celor trei sculptori Storck — Karl (primul profesor de Sculptură la Școala de Belle-Arte din București, înființată de pictorul Theodor Aman, în 1864), Carol și Frederic—, de origine germană, a revoluționat sculptura românească, îmbinând experiența dobândită în școlile de Belle-Arte din Germania, Italia sau americane cu motivele tradiționale românești.

Lor li se datorează și mai multe monumente funerare, majoritatea aflate la Cimitirul Bellu din București. Frederic Storck a murit la 26 decembrie 1942.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, Cerasela Bădiță, redactor arhivă foto: Elena Bălan, editor: Irina Andreea Cristea)

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

The monastery, which was mentioned for the first time in a written record more the eight hundred years ago where monastic life was uninterrupted all along, is one of the few old Mediaeval monuments still standing in the Lower Mures Valley, along with church groups in the Hateg Land and Zarand Land, also being the most important of them.

A valuable monument of ecclesiastic architecture, the monastery has preserved elements of the 14th century architecture, murals from the early 17th century, and many Slavic-Romanian manuscripts from the 15th-17th centuries and vestments from those very early times.

Legend has it that the monastery was founded by nearby believers on the site where previously a herd of cattle would pasture and where one day a bull dug out with his horns a golden shining icon of St. Mary. To honour the site of the discovery, the altar of a monastery was built at the scene and in order to strengthen tradition the petrified skull of the bull and the icon that is said to work miracles are displayed at the monastery. The icon painted on wood is not that old, probably just from the 16th century, depicting Madonna and Child, both wearing crowns.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

The first written recording of the monastery goes back to 1177, but local historians in the early 19th century claimed the monastery had been inhabited by monks of Eastern rite since the times of the voivodeships before the Magyar Conquest.

Other mentions are in documents from 1213, 1233, 1278, with derivations of the name of Hodos. In 1293, it was recorded as ‘Hudus-monostura,’ while in the next centuries the name of Hodos was generalised and in the 15th century the toponym Bodrog was added, which was more often used after the disappearance of the village of Hodos in the 18th century. In 1784 the two toponyms started being used again together.

The current monastic church going back to the second half of the 14th century, built in a tri-conic Byzantine style of Roman stone and brick, greatly resembles the similar churches at Vodita, Tismana, Cotmeana and Cozia, according to historian Nicolae Iorga, in the context of the existing relations back then between Wallachia and the Christian Orthodox of the Magyar Kingdom. It has undergone various changes in time, especially in the 18th century, when the old Byzantine structure was rounded up with Baroque elements, while preserving most of the initial structure.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

The monastery was built of carved stone and brick, the same as Wallachian churches, and much later, probably in the time of its restauration in the 18th century, some of its walls were plastered. In the church walls and an exterior pavement some Roman bricks have been identified that probably came from a Roman settlement which traces have been found close to Bodrogu Nou.

The interior was adorned with fresco paintings in 1658 by painter Nicodim Diaconul. In 1938 — 1940, renowned church painter Atanasie Demian cleaned the old mural paintings from the early 17th century and painted the ceiling and the walls of the narthex, which had been damaged in time, in the style of old paintings. Among the remarkable paintings are those depicting important church feasts, the Passions of Jesus, some of Jesus’ miracles and some themes from the Old Testament, all in a Byzantine iconographic design. A new restauration of the paintings took place in 2009-2010, conducted by restorers Adriana Scarlatescu and Marius Oprea.

In 1940, father superior Ieronim Balintoni sculpted the furniture and the iconostas of the monastic church at the monastery’s carving workshop.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

On the outside, the church is plastered on three sides, with the northern wall left un-plastered. It has exterior niches, some of which have fresco paintings by painter E. Profeta from 1968.

In the late 19th century, the ‘Hodos — egumen Mihail 1523’ inscription was still visible on the northern wall, while on the southern wall the year of the refurbishment, 1776, was carved. The current frame of the doors was made in 1766 (as the year carved above them says), while carved on two stones to the exterior of the straight apse are ‘1742 Nicolae Ioanovici am scris aicia’ (I, Nicolae Ivanovici wrote here in 1742) and ‘Ioan Dragoevici pravoslavnic român,’ (Ioan Dragoevic, Romanian Orthodox). In 1790-1976, the church also had a closed porch that was remade in 2000.

Many personalities have contributed in time to the edification of the monument: Sava Brancovici — 1607; Sofronie, bishop of Lipova and Gyula — 1651; Isaia Diacovici — 1690; Eugene of Savoy, who extended protection to the monastery in 1716; monk Naum Ramniceanu — 1788; Nicolae Iorga — 1906.

Left standing of the old structures are a belfry tower, the father superior’s headquarters and part of the interior wall, on the north side.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

In the 18th century, young people aspiring to become priests would come for apprenticeship here. Children of the peasants from nearby villages would also come here to learn how to read and write.

The monastery survived the Ottoman Conquest and it was refurbished in the early 17th century, playing an increasingly more important part in the religious life of western Romania. Another important refurbishment of the monastery occurred in the second half of the 18th century, while under Bishop Sinesie Jivanovici it became an important pilgrimage venue for monks from the principality of Transylvania, even for monks from Russia and Greece.

Archimandrite Nestor Iovan, the monastery’s father superior, says that one century ago, on the feast of the Dormition of the Holy Mother, thousands of pilgrims would come here from many settlements, some of which were quite afar. In late 19th century, the monastery was headed for more than 10 years by Bishop Ioan Mesianu, and his successor Augustin Hamsea conducted vast refurbishments of monastic buildings. Among the monks of the monastery, there were some of the most prominent personalities of the Romanian Christian Orthodox Church, including Romania’s first patriarch Miron Cristea and Roman Ciorogariu, promoted to bishop immediately after the 1918 Union. The monastery was taken good care of when the Arad eparchy was led by Bishop Nicolae Corneanu, who later on became metropolitan bishop of Banat, and Bishop Teoctist, who became the metropolitan bishop of Moldavia and later on the patriarch of the Romanian Christian Orthodox Church.

The Hodos-Bodrog Monastery has an old cache of arts from various eras: silverware, old icons, an important collection of Slavic-Romanian illustrated manuscripts and plated wares from the 16th century. The monastery also houses a valuable library of old ecclesiastic books that still keeps books and manuscripts from the 16th century, along with a rich archive from the first half of the 18th century that comprises Latin, German, Serbian, Hungarian and Romanian documents of great documentary significance.

The entire monastic compound has been overhauled over the past years, with a new room, a belfry tower and the entrance gate having been added. AGERPRES

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

A medium-sized community of 3,290 locals according to the last census, Savarsin is nevertheless famous thanks to the Castle belonging to the Romanian Royal House. It lies near the entry to the rural town when coming from Deva and is located in the middle of a wonderful dendrology park.

Photo credit: (c) IOAN WEISL/ AGERPRES ARCHIVE

“For Savarsin locals, it is a special feeling that they are village fellows, if one may say so, with King Michael I and with the other members of the Royal House”, said rural town mayor Ioan Vodicean, who proudly calls himself ‘The King’s Mayor’.

He explained that the first record of the name of Zawasyn dates back to 1479, in a chancellery transcription of a royal notary. After the end of the Ottoman rule (1699), a salt office was set up in the area and after 1718, the year when the region of Banat was annexed to the Austrian-Hungarian Empire, the community that will be later named Savarsin was bestowed the rank of a market town (oppidum), thanks to the economic development and the surge in the number of locals.

Vodicean explained that in mid-18th century, at the center of the estate on which the current Royal Castle lies, there was a building raised in western baroque style (dating from 1680), that belonged to the local lord named Edelspacher.

The rural town gets the name of Soborszin in 1760 (from the Hungarian words soo — salt, bor — wine, szin — barn).

After having been set on fire in November 1784 by the peasants in the uprise led by Horia, Closca and Crisan, and needed being restored from the foundations, the castle had various owners, till 1858 when it became the possession of Leopold Nadasdy, the one who re-built it in its present form in 1860.

It was Leopold Nadasdy as well who built a clever system of underground networks for the collection of the underground waters and springs and brought a specialist to rearrange the park, which was finalised in 1876; the estate then covered around 500 hectares, most of it being forests.

In 1941, following an exchange of properties, the Castle becomes the property of Mocioni — Starcea family, who prepared the Castle for “Crown weekends”; in 1943, the Castle became the property of King Michael I, who was the king of Romania at that time.

After the communist-era nationalization, Savarsin Castle successively was a hospital of internal diseases, a tuberculosis sanatorium and nervous disorders sanatorium and in 1967 communist dictator Nicolae Ceausescu decided to turn it into a Guest House — a residence for heads of state, allotting more than 50 million lei for capital repair. Nevertheless, in spite of the huge spending and investments into the Castle, Ceausescu visited it only twice — in 1969 and 1979.

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

After the 1989 Revolution, Savarsin Castle together with the surrounding park covering a total 16 hectares was turned to the Public Company for the Administration of the State Protocol Patrimony, which did everything it could to maintain it.

In the ensuing years, the Castle became one of the most interesting tourist attractions of Arad county. Those willing to spend a night in the Ceausescu’s bedroom could do so, since the Castle offered excellent accommodation in seven studios and three suites; festive dinners could also be organized.

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

Since 2001, after Savarsin Castle was returned to King Michael, the Castle can no longer be visited, but only admired by the tourists from a distance. Yet, on certain occasions, the Royal Estate gates open wide and the beautiful building can be seen from a closer distance.

Photo credit: (c) CONSTANTIN DUMA/ AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) IOAN WEISL/ AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) IOAN WEISL/ AGERPRES ARCHIVE

“Traditionally, the Royal Family spends the Winter Holidays at Savarsin, on which occasion many groups come to sing carols to the former sovereign. The carol singers come from the nearby villages, but also from other communities in Arad county as well as from the counties of Alba, Hunedoara and Timis. Also, on Christmas Day, the family members use to take part in the religious service at the Orthodox church in Savarsin. Also at Christmas, the Royal Family members offer gifts to needy families in this rural town. Another occasion on which the Castle gates open is the awards festivity of Dorel Sibii National Literature Festival held at Savarsin every year”, mayor Ioan Vodicean said.AGERPRES

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

Inside the Lunca Muresului Natural Park, which has a 17,455.2 ha area and is spread on the territories of Arad and Timis Counties, its eastern border being only 4 km away from the centre of the Municipality of Arad, the river covers an 88 km distance, with a 120 metre average width, the last portion, from Nadlac to Cenad, representing the border between Romania and Hungary.

The floodplain of the inferior course of Mures River is a typical wetland ecosystem, with running waters, lakes, swamp forests, willow and poplar galleries, as well as riverside coppices and floodplains, unique in Romania for its natural beauty, an important nesting and passage place for a number of over 200 bird species, many of them under a strict international protection regime.

Photo credit: (c) Dorina BUZILA / AGERPRES ARCHIVE

According to Paul Hac, the Park Administration Director, the natural reserve area of Lunca Muresului initially covered less than 100 hectares and was located in the Prundul Mare zone, which was declared protected area in 1970, when, following some studies carried out by a group of experts, it was decided that the grey heron population needed to be protected. In 1988, the reserve area was extended to 12,000 hectares and, due to the diversity of the bird species and the international relevance of some of them, Bird Life International designated it Important Bird and Biodiversity Area.

The Lunca Muresului National Park (PNLM) has kept the present-day shape since 2005, when the authorities declared it protected area in its entirety of almost 17,500 hectares, being one of the four areas of Romania included on the RAMSAR List of Wetlands of International Importance, currently drawing tourists from all over the continent.

According to Paul Hac, the PNLM administration is more focused on conservation and protection rather than on development, taking into account that the confined area of the park itself is partly responsible for the biodiversity here.

The flora of the reserve is very diverse, with over 1,000 species and subspecies of woody and weedy plants, out of which a great number of plants are on the Red List of Threatened and Rare Species of Romania.

Photo credit: (c) Dorina MATIS / AGERPRES STREAM

The fauna of the protected area is rich and diverse, as consequence of the variety of the aquatic and land ecosystems, which ensure proper living conditions to many animal species, relevant in terms of hunting and science. It counts over ten thousand species, vertebrate and non-vertebrate, out of which a few thousands are part of the second category. Within the vertebrate category, birds are represented with over 200 species, fish, with 50, mammals, with 40, and amphibians, with 8-10 species.

The bird population of the park numbers a multitude of species. Some of the common species encountered here are: the great cormorant, the night heron, the little egret, the grey heron, the mallard, the black-headed gull, the coot, the plover and the bee-eater. But there are also bird species more rarely seen here, some only during the passage, such as: the white-tailed eagle, the common shelduck, the little grebe, the water rail, the purple heron, the great snipe, the common sandpiper, the lesser spotted eagle, the saker falcon and the black stork.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES STREAM

Among the various mammal species living in the park, it is worth mentioning the stag, the wild boar, the otter, the fox, the coypu, the European pond turtle, the crested newt and the ground squirrel.

Tourists can admire both the mammals and the birds from especially built places.

At the same time, in the running and still waters of the reserve, there are over 50 fish species, making it one of the richest areas on a river segment in Romania.

‘For the tourists wanting to spend a holiday surrounded by tranquillity, in a place where nature rules, the Lunca Muresului National Park provides 40 accommodation places in the Ceala Visiting Cenre, the Pecica Information Point and the Cenad Information Point, Timis County, and those who cannot give up comfort can find accommodation in one of the hotels of Arad Municipality,’ Paul Hac pointed out.

According to him, most tourists, who want to admire the special beauty of nature, take walks through the protected area, with their cameras hanging around their necks. Another option for those who want to stay on land is taking a bicycle ride, the cycling lovers being able to enjoy a 12.7 kilometre itinerary following the Mures River course, a marked route, with information panels on the tourist landmarks in the area along the way.

However, the ideal way of spending time in the reserve is going by boat on the river, the Park administration providing various types of boats for rent, from canoes or kayaks, to motor boats, at different prices, depending on the tourist package of choice.

It is worth mentioning that the Lunca Muresului Natural Park includes a wild area, called Balta Bezedin (Bezedin Marshland), where from May through September white water lilies cover the water surface.

Last but not least, the existence of two very old monasteries inside the Lunca Muresului Natural Park must be brought to mind. The first in terms of age, which was first mentioned in an official document in 1177 is Hodos — Bodorog Monastery, belonging to the Romanian Orthodox Church, the oldest monastic place on Romania’s territory, at about 10 kilometres away from Arad Municipality. The second, located at approximately 20 kilometres from the County Residence Municipality, is Bezdin Monastery, one of the few Serbian Orthodox monasteries of Romania, first mentioned in an official document in 1539. AGERPRES

Foto: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

După cum afirmă Bujor Buda, membru al Asociației Pro Urme din Arad, clădirea a fost ridicată între anii 1911-1913, iar vizitatorii străini sau autohtoni rămân impresionați atunci când se opresc în fața impozantului monument arhitectonic.

Clădirea etalează o diversitate de stiluri. Fațada realizată în stil neoclasic este ornamentată cu un fronton sprijinit de masive coloane în stil corintic, deasupra căruia străjuiește un turn masiv. Aripile laterale sunt dominate de elemente ale stilului Renașterii italiene, iar în partea dinspre parc arhitectul s-a inspirat din elementele castelului de la Hunedoara, clădire de inspirație gotică.

Urcând scările monumentale ale edificiului, vizitatorul intră într-un frumos hol lucrat în marmură de Moneasa, de unde are acces în magnifica sală de concerte. În părțile laterale ale holului, se află două scări așezate simetric, pe care se poate ajunge la cele trei balcoane ale sălii de concerte, câte unul pe părțile laterale, cel de al treilea fiind amplasat pe latura mai mică a sălii, în partea opusă a scenei.

 Potrivit lui Bujor Buda, făcând o incursiune în istoricul Palatului Cultural, pot fi aminti câteva date interesante, începând cu construirea edificiului, care a fost inițiată încă din anul 1901 de către Societatea Culturală ‘Kolcsey’ din Arad pentru a avea o clădire care să adăpostească muzeul local, biblioteca orașului și o sală de concerte, tot atunci preconizându-se și înființarea unei galerii de artă. Pentru realizarea clădirii s-a organizat un concurs ce a stârnit un interes foarte mare, dovadă că între participanți s-au numărat arhitecți din Paris, Berlin și Budapesta.

 ‘La secretariatul concursului au fost depuse 27 de proiecte, însă niciunul dintre proiectele prezentate nu a corespuns cerințelor autorităților locale. Din acest motiv, în cele din urmă s-a apelat la arhitectul arădean Ludovic Szantay, căruia i s-a cerut să execute un nou plan al clădirii’, a spus Bujor Buda.

A fost ales locul unde să fie construit Palatul Cultural, loc unde edificiul se află și astăzi și, după aprobarea definitivă a proiectului, au început pregătirile pentru începerea lucrărilor de construcție. Din păcate însă, din lipsă de fonduri, lucrările au stagnat până în anul 1910. În toamna anului 1912, atunci când construcția palatului era pe terminate, o parte din colecțiile muzeului au fost mutate în noile încăperi ale clădirii.

‘Inaugurarea festivă a avut loc la 25 octombrie 1913. Cu acest prilej a fost invitată și Filarmonica orașului Arad pentru un concert simfonic festiv în sala mare a palatului, concert care a cuprins piese de Schubert, Goldmarck, Bizet și Beethoven’, a precizat Bujor Buda. În perioada ce a urmat, publicul arădean s-a întâlnit în sala de concerte cu numeroase personalitați muzicale din țară și străinătate. Aici pot fi amintite faimoasele concerte susținute de marele tenor Traian Grozăvescu, de prezența lui Richard Strauss și a lui Bela Bartok și mai ales de prezența în mai multe rânduri a marelui nostru compozitor și violonist George Enescu. Acestuia din urmă i-a fost acordat în anul 1931, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de viață, titlul de Cetățean de onoare al Aradului, evenimentul având loc în sala mare a Palatului Cultural, în prezența unei numeroase asistențe’, a mai spus Bujor.

În prezent, clădirea Palatului Cultural adăpostește sediile Muzeului Județean și ale Filarmonicii de Stat și a intrat într-un amplu proces de reabilitate, care vizează întregul ansamblu, inclusiv sala mare de concerte.

AGERPRES/(AS — autor: Ioan Weisl, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Legea reglementează drepturile persoanelor de etnie română, precum și ale celor care aparțin filonului cultural românesc, din afara granițelor României, având ca scop menținerea, promovarea și afirmarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase. De asemenea, instituie Ziua Românilor de Pretutindeni, care se va sărbători în fiecare an la data de 30 noiembrie, ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), printr-o serie de manifestări organizate în zone în care trăiesc mulți români.

În 2012, la împlinirea a cinci ani de când, la data de 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor, s-a sărbătorit Ziua Românilor de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a marcat această sărbătoare, precizând într-un comunicat că MAE consideră conaționalii de pretutindeni drept parte integrantă a poporului român, iar comunitățile românești din afara granițelor țării un vector activ și puternic de promovare a imaginii României în lume.

La 30 noiembrie 2013, în mesajul adresat cu prilejul acestei zile, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat: ”România este alături de dumneavoastră, românii care trăiesc în afara granițelor țării, în străduințele pe care le depuneți pentru conservarea tradițiilor și a limbii române, pentru a reuși să păstrăm și să facem mai bogată cultura europeană și a statelor în care trăiți. Doresc să vă asigur că românii din afara granițelor țării sunt o prioritate pentru politica externă a României, pentru Ministerul Afacerilor Externe”.

De asemenea, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, a declarat, într-un comunicat postat pe site-ul MAE, că Ziua Românilor de Pretutindeni este ”un moment de sărbătoare, de mândrie națională și de afirmare a românismului oriunde în lume”: “Folosesc acest prilej pentru a vă adresa calde felicitări precum și îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura, limba și tradițiile românești. Milioane de români trăiesc azi peste tot în lume (…) Ei nu și-au uitat nici tradițiile și nici limba. Deși trăiesc dincolo de frontiere nenumărate, nimic nu le-a putut lua sentimentul că sunt o parte a neamului românesc. Le mulțumesc și îi asigur de întreaga noastră susținere și solidaritate”.

În 2013, Ziua Românilor de Pretutindeni s-a sărbătorit în mai multe capitale europene și în comunitățile de români din afara granițelor țării. A fost sărbătorită și pe malul drept al Tisei, în Maramureșul istoric, cu bucate românești și cu muzică populară, iar la Chișinău, Institutul Cultural Român a organizat o serie se spectacole. De asemenea, la Roma a fost organizată, cu acest prilej, cea de-a III-a ediție a Târgului România — Italia, cu scopul de a promova câteva sectoare ale economiei românești pe piața italiană, iar la Madrid — un târg cu produse tradiționale românești.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) www.worldcoalition.org

Comunitatea religioasă Sant’Egidio din Roma a organizat pentru prima dată Ziua internațională “Orașe pentru viață, orașe împotriva pedepsei cu moartea”, în 2002, pentru a comemora astfel prima abolire a pedepsei capitale în Marele Ducat al Toscanei, la 30 noiembrie 1786. La eveniment au participat 80 de orașe, iar de atunci numărul acestora a crescut semnificativ.

Comunitatea Sant’Egidio a promovat, încă din 1998, un Apelul mondial pentru suspendarea pedepsei cu moartea, prin care se cerea guvernelor și țărilor să suspende execuțiile. Până în prezent s-au strâns peste 5 milioane de adeziuni pentru abolirea pedepsei cu moartea.

În 2005, Bucureștiul s-a alăturat campaniei mondiale a comunității Sant’Egidio “Orașe pentru Viață — Orașe împotriva pedepsei cu moartea” și prin relansarea campaniei de strângere de semnături în sprijinul Apelului mondial pentru suspendarea pedepsei capitale. În prezent, mai multe orașe din țară marchează acest eveniment prin diverse acțiuni.

Lupta țărilor aboliționiste s-a concretizat prin semnarea, la 18 decembrie 2007, în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite, a Rezoluției pentru un Moratoriu universal împotriva pedepsei cu moartea. În luarea acestei decizii au contribuit și cele aproape 6 milioane de semnături strânse în toată lumea pentru abolirea pedepsei cu moartea, dintre care în România au fost strânse câteva mii.

Până în anii ’70 erau doar câteva țări care aboliseră pedeapsa cu moartea. După anii ’90, s-a înregistrat o accelerare foarte importantă pe frontul aboliționist, în acest moment peste 140 de țări declarându-se împotriva pedepsei capitale, potrivit Amnesty International. În 2012, doar o singură țară, Letonia, a abolit pedeapsa cu moartea pentru toate infracțiunile. În 2013, 22 de țări din întreaga lume au efectuat execuții și în cel puțin 57 de țări au fost pronunțate condamnări la moarte. În 2013 execuțiile au crescut cu aproape 15%, comparativ cu anul 2012. Aproape 80% din toate execuțiile cunoscute au fost înregistrate în doar trei țări: Iran, Irak și Arabia Saudită. Cel puțin 778 de persoane au fost executate în întreaga lume, fără a include condamnările din China. În Iran, numărul de execuții deja alarmant a crescut cu 18%, înregistrându-se cel puțin 369 de persoane ucise în conformitate cu înregistrările oficiale. Cel puțin 169 de persoane au fost executate în Irak — o creștere de peste 30% față de 2012. Arabia Saudită a menținut același ritm ca și în 2012, când a executat cel puțin 79 de persoane.

S-au întregistrat și progrese. Eforturile în lupta pentru abolirea pedepsei cu moartea au făcut ca, de la an la an, chiar și în țările care mențin acest tip de condamnare, execuțiile să fie din ce în ce mai rare. În ultimii 20 de ani, numărul total de țări care efectuează execuții a scăzut de la 37 în 1994 la 22 în 2013. În Belarus, ultima țară din Europa și Asia Centrală care folosește pedeapsa cu moartea, nu au fost raportate execuții din 2009. Maryland a devenit al 18-lea stat din SUA care a abolit pedeapsa cu moartea. Pakistan a suspendat pentru al doilea an consecutiv folosirea pedepsei cu moartea, iar Singapore nu a efectuat execuții. Nu au fost înregistrate execuții în Bahrain și Emiratele Arabe Unite. Pe continentul african, multe state au început revizuirea legilor în vederea abolirii pedepsei cu moartea. În România, pedeapsa cu moartea a fost abolită în 1990, în urma căderii regimului Ceaușescu.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) www.doxologia.ro

Ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează prin legea nr. 147 din 23 iulie 2012 adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin decretul nr. 517 pe 20 iulie 2012 al Președintelui României. Această zi a fost instituită ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează în urma demersurilor repetate ale Bisericii Ortodoxe Române și ale patriarhului Daniel adresate Parlamentului, Președinției și Guvernului României.

Sfântul Apostol Andrei, frate al Sfântului Apostol Petru, era din Betsaida (aram. — casa pescarului, patria Sfinților Apostoli Petru, Andrei și Filip), o cetate mică aflată pe malul lacului Ghenizaret.

Foto: (c) www.doxologia.ro

Înainte de a fi Apostol, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, auzind pe dascălul său Ioan, arătând pe Iisus și zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei l-a urmat pe Hristos. Pentru aceasta Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel dintâi chemat al Domnului.

Din zilele acelea Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-l pe drumurile Țării Sfinte, ca și ceilalți Apostoli.

În ceea ce privește misiunea de creștinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol, Tradiția Bisericii arată că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Sfinții Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Sciția (Dobrogea) și până în Crimeea.

Sfântul Apostol Andrei a avut un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă “Crucea Sfântului Andrei”.

La noi în țară, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român. Numeroase biserici și mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an.

Peștera Sfântului Andrei (Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei — Arhiepiscopia Tomisului)
Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / AGERPRES ARHIVĂ

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învățătură rostit cu prilejul acestei sărbători din 2013, redat de agenția de știri Basilica, a evidențiat faptul că Sfântul Apostol Andrei este considerat părintele creștinismului românesc, Apostolul Românilor și începătorul încreștinării poporului nostru: “Avem nu o încreștinare la comandă poruncită de cneaz, de împărat sau de vreun voievod, ci o încreștinare care pornește de la bază, care pornește de la om la om, o încreștinare lentă; în timp ce se forma poporul român se și încreștina. (…) Noi, ca români, avem o mare bucurie și anume să constatăm că de fapt noi am primit credința de la Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat și, de aceea, credința noastră este o credință apostolică, primită de la cel dintâi chemat dintre Apostolii Domnului. Aceasta este o onoare și în același timp o datorie mare de a continua lucrarea misionară a Sfântului Apostol Andrei așa cum s-a desfășurat ea de-a lungul veacurilor. Sfântul Apostol Andrei are o legătură specială cu poporul român”.

În ședința din mai 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, între sfinții mari ai Ortodoxiei.

Sfântul Apostol Andrei a fost proclamat Ocrotitorul României, în anul 1997. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare bisericească națională, ca urmare a Hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001, datorită evlaviei poporului drept-credincios față de Sfântul Apostol Andrei. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a fost ales drept ocrotitorul viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.

Tradiția și folclorul românesc amintesc despre prezența Sfântului Apostol Andrei în părțile Dobrogei, mai exact despre popasul făcut de Sfântul Andrei pe teritoriul dregătorilor Cutusun și Dura, în satul Cuzgun, astăzi hotarul comunei Ion Corvin, județul Constanța. În apropierea acelei așezări se află o pădure ce adăpostește două peșteri, care au servit apostolului și însoțitorilor săi drept loc de odihnă. Aceste peșteri au devenit lăcașuri de cult pentru populația din zonă, iar Peștera Sfântului Andrei este socotită prima biserică de pe teritoriul țării noastre. În anul 1943, episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos a sfințit peștera. În anul 1990, pe acest loc a început ridicarea unei mănăstiri.

De asemenea, în tradiția românească s-a păstrat o serie de colinde ce îl au ca personaj pe “Sânt Andrei” sau “Moș Andrei”.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES ARHIVA

Tricolorii, care s-au impus la toate cele patru ediții de până acum ale Campionatului European de minifotbal, au obținut victoria grație golului marcat de Adrian Călugăreanu (17).

România s-a calificat în optimile de finală ale competiției după ce a câștigat Grupa C cu maximum de puncte, 9, după 2-1 cu Slovenia, 8-0 cu Lituania și 1-0 cu Grecia. Slovenia are patru puncte și golaveraj 6-2, iar Grecia tot 4 puncte și golaveraj 5-1. Lituania este ultima, fără vreun punct (0-18).

Echipa antrenată de Tiberiu Lajos va juca sâmbătă în optimile de finală, de la ora 13,00, cu Republica Moldova. AGERPRES (AS/editor: Mihai Țenea)

Sunt zeci de oameni care vin an de an, recunoscători fiind soarelui şi muntelui pentru vindecarea şi alinarea pe care le-au primit.

Doctorul din Hamburg vine an de an pentru a căpăta energia necesară conducerii cabinetului său în care tratează zeci de bolnavi, zilnic. Nimeni nu ştie secretul reuşitei celor peste zece operaţii pe care niciun doctor nu le-ar putea face într-o zi, scrie site-ul muntii-bucegi.ro

Doamna cu pălăria violet din Sibiu, adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei, cercetător la Institutul de Mineralogie Patologică Axente Sever, și care acum vine pe propiile-i picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, Soarelui pentru căderea lui miracunoasă şi binefăcătoare în trepte piramidale, ori poate Sfinxului, fără de care nimic nu ar fi posibil…

Familia cu cei doi gemeni din Eastwood, ambii bolnavi de artrita psoriazică, boală autoimună care afectează ligamentele şi tendoanele. Efectul piramidei magice asupra celor doi micuți este incontestabil, având acţiune antiinflamatoare selectivă pentru COX2, și producerea de adalimumab, un anticorp monoclonal uman recombinat de tip Ig G cu specificitate pentru TNF alfa.

Tânărul cu fibromialgie din Detroit, boală căpătată în urma unei depresii severe cu tulburări de anxietate, piramida acţionând asupra lui precum un inhibitor selectiv de serotonina (SSRI), antidepresiv tricyclic. Este ştiut că în această boală medicii nu au un tratament, recomandând meditaţia şi rugăciunea…

DE O.P.

Sursa: antena3