Doi fosti gimnasti, care din cauza unor accidente stupide n-au mai putut face performanta, dar n-au putut nici sa se desparta de pasiunea lor. Isi dau mana si inving forta gravitatiei, iar publicul amuteste de emotie.

Costel – baza si Dan – varf – i-au cucerit pe romani. Pana la momentul “Romanii au talent”, din 2011, cei doi brasoveni erau complet necunoscuti in tara lor – desi lucreaza la propriul lor spectacol de 8 ani, iar in strainatate sau pe vasele de croaziera erau artisti apreciati inca din 2004.

Succesul de la “Romanii au talent” le-a dat aripi. Si au indraznit sa incerce imposibilul: sa intre in echipa Cirque du Soleil – companie canadiana, care uneste cei mai buni artisti si organizeaza in toata lumea spectacole fabuloase, ce se joaca mai totdeauna cu casa inchisa.

Au fost in Germania, la casting, unde au concurat cu sute de artisti din toata lumea. Au fost alesi!

Cu Cirque du Soleil au facut valva pe toate continentele: tatal lui Dan i-a vazut o singura data, pe viu, in Italia.

Dupa turneul cu Cirque du Soleil, cei doi s-au intors acasa. Milioane de romani i-au admirat din nou, de 1 decembrie, la televizor. Sunt in fata reflectoarelor! Dar de fiecare data se intorc cu drag acolo de unde au plecat.

Sala de sport din Brasov. Aici au intrat pentru prima oara cand aveau doar 4 ani. Sala e aceeasi de 20 de ani. Prea mica pentru performanta, dar inimoasa pentru visurile mari ale copiilor, care-si iau avant din vestiar, pentru salturi.

Clubul scolar e sarac lipit. Saltelele sunt aceleasi de 30 de ani. Si domn’ professor isi aminteste cu drag de Dan si Costel.

La fel si Florin, antrenor mai tanar, care se ambitioneaza sa faca ce-i place, pe un salariu de 1.000 de lei, cu 3 copii acasa…e azi mandru ca le-a fost profesor.

Si Costel, si Dan au facut facultatea de educatie fizica si sport. Au fost 1 an antrenori chiar aici si le-a placut. Mai toti copiii, care zambesc in fotografia veche de pe perete, au reusit in viata.

In urma cu 3 ani, Romania te iubesc il vizitase pe Rares Orzata in Las Vegas. Campion mondial la juniori si membru in lotul olimpic de la Sidney, el joaca de ani buni in faimoasele spectacole, cu casa inchisa.

Dan si Costel se antreneaza in fiecare zi, cel putin 3 ore. Proaspat veniti din turneu, s-au despartit pentru 5 zile, Costel a fost la iubita lui, Melania, in Targu Mures, iar pauza de antrenament deja se simte.

In ciuda aparentelor, fac echipa perfecta. In munca lor, au incredere oarba in partener.

Insa marele lor vis e sa puna in scena un spectacol adevarat, mai ceva ca la Cirque du Soleil – aici in Romania. Cand si-au gandit spectacolul, n-aveau idee incotro sa apuce. Au incercat la balurile bobocilor de liceu…

Dar multi directori nu i-au acceptat in liceele lor, ca erau prea dezbracati si ar fi putut lua mintile fetelor. Nu s-au intimidat, si-au prezentat numarul acrobatic in strada.

Desi aveau autorizatie de la primarie, s-au prezentat in fata publicului prea sumar imbracati. Politistii i-au incadrat la “exhibitionism” si i-au ars cu 200 de lei amenda. Au incercat sa intre in spectacolul de cabaret al celui mai vestit hotel din oras, dar “directorul artistic” le-a ras in nas.

Nu mai vor s-auda, vor propriul lor spectacol, vor sala plina, fiindca au ce oferi. Si chiar daca dupa un an de turnee cu Cirque du Soleil stau tot la mama-n casa si abia de si-au luat masina, au dat lovitura.

Din public, spectacolul lor e PERFECT, Dan pluteste cu gratie deasupra lui Costel. Doar in sala de antrenament observi incordarea si efortul.

Amandoi sufera – Costel de dureri la incheieturi, iar Dan de dureri de spate constante. In copilarie, Dan si-a tasat 2 vertebre.

Echilibrul si forta. E la fel de complicat pentru amandoi. Dan are 70 de kilograme, iar Costel are o forta de invidiat. Atuul lui Dan e mobilitatea, se completeaza unul pe celalalt si stiu ca singuri n-ar fi reusit.

Dar oricat de dur si tensionat ar fi antrenamentul, seara, la o bere cu gasca de fosti si actuali gimnasti din Brasov, sunt cei mai fericiti.

SUA, Macao, Hong Kong, Coreea de Sud ….Nici nu-si mai amintesc in cate tari au ajuns cu spectacolul lor. Si sunt de neoprit.

Au avut multe momente de deceptie. Dar intotdeauna au avut puterea sa-si recunoasca greseala, sa nu dea vina – cand nu merge treaba – pe altii sau pe faptul ca s-au nascut in tara asta.

Dan e permanent in cautarea fericirii…De un an s-a apucat de pian. E incepator, dar cum a crescut intr-o familie muzicala, se ambitioneaza. Nu tatal, ci Costel e cel mai aspru critic.

Intre sonata lui Beethoven si nocturnele lui Chopin, Costel si Dan isi fac bagajul, pleaca din nou, spre Texas. Si abia asteapta sa se intoarca.

O ultima privire asupra orasului lor, si sunt gata de drun, dar se intorc in ianuarie. Aici au familia, iubitele, prietenii si publicul la care viseaza!

Povestea celor trei poate fi considerata o lectie de viata. Au avut curajul sa recunoasca de la varste fragede ca au pornit pe un drum gresit si ca trebuie sa o ia de la capat. Au renuntat la universitatile din Bucuresti, au tras aer in piept si si-au incercat norocul la studii in Marea Britanie. In 6 ani au schimbat 3 tari si 6 orase, iar in tot acest timp au ramas unul langa altul.

Londra. Brick Lane. Centrul creativ al capitalei britanice. Locul unde se nasc cele mai extravagante idei si cele mai provocatoare opere de arta. La fiecare colt de strada gasesti o galerie iar pe fiecare perete, un desen.

Cand spui Banski, spui cel mai faimos artist stradal din lume. Graffiti-urile sale se vand cu zeci de mii de lire la licitatii, iar castigatorii trebuie sa gaseasca singuri o solutie pentru a le muta de pe strada in casele lor. Aici ii gasim pe Iulian, Carmen si Edu. Trei designeri romani de succes.

Iulian are 25 de ani si a gustat deja faima internationala cu inventia sa … farfuria inteligenta. A luat tehnologia de scanare folosita in aeroporturi si a incoroporat-o intr-o farfurie. In traducere libera: Farfuria lui iulian recunoaste ingredientele si le poate spune gospodinelor daca se potrivesc intre ele sau nu, inainte sa se apuce de gatit. Cu proiectul sau a ajuns in primii 10 din 1600 de participanti la un concurs organizat de una dintre cele mai puternice multinationale.

Acum compania suedeza pentru care a facut farfuria inteligenta se bate pe el cu unul dintre cei mai mari producatori de telefoane. Iulian este curtat sa le conceapa urmatoarea gama de smartphone-uri.

Carmen este iubita lui Iulian si, din noiembrie, proaspat corporatista la una dintre cele mai importante firme de design din Londra. Cei de la Imagination i-au cerut lui Carmen sa isi …imagineze cum va arata viitorul centru comercial in Abu Dhabi.

Edu, ati ghicit, este tot designer, dar de jucarii. Masinutele sale, ecologice, au ajuns in peste 100.000 de case din America pana Europa. Pentru ca treaba a mers bine producatorii i-au cerut sa se gandeasca la inca o gama care va fi expusa anul acesta la cel mai mare targ de jucarii din lume.

Povestea lor poate fi rezumata intr-o singura propozitie: acelasi curs, aceeasi clasa, aceeasi casa pana astazi.

Cei trei locuiesc impreuna intr-un mic apartament din centrul Londrei. Puteau sa-si gaseasca o casa mai mare in alta parte, dar n-au vrut sa se desparta de cartierul in care se simt ca pestele in apa. Nu sunt deloc straini de arta neconventionala.

In 2000, la Constanta Iulian si Edu isi petreceau timpul liber in depoul garii unde … “imbunateau” vagoane. Graffiti-urile lor de atunci prevesteau parca unde o sa ajunga in 2012. Insa o vorba romaneasca zice ca norocul ii ajuta pe cei indrazneti. Pana sa ajunga la Londra au mai facut cateva escale. Initial la Bucuresti.

Au tras puternic aer in piept si au recunoscut toti 3 ca nu se regasesc in ce studiaza, asa ca au luat o decizia greu de digerat pentru orice parinte si au renuntat la cursuri. Iulian si Carmen puteau sa ramana in Romania si sa-si deschida o afacere in 2008 dupa ce au castigat un concurs de antreprenoriat. Pana la urma cu banii castigati au pronit pe alt drum si impreuna cu Edu si-au platit taxele la o noua universitate. In Coventry.

S-au pus pe carte au luat burse si si-au acoperit cheltuielile. Banii i-au castigat cu proiecte de design. Iulian a conceput vagoane de clasa 1 pentru o companie de trenuri, Edu o statie spatiala pentru Nasa, iar Carmen un proiect care ar putea revolutiuna piata aparatelor auditive si pentru care a primit deja oferte de la firmele de profil.

Soarta nu i-a despartit nici in anul 3, cand au plecat la stadii de practica. Stelele s-au aliniat si de aceasta data. Toti trei au primit oferte din Italia. AcumLondra este universul lor. Ei sunt puntea dintre doua lumi: cea a artistilor si cea a corporatistilor. Ironic, cartierul lor boem se afla la doi pasi de centrul financiar unde isi au sediul cei care le cumpara lucrarile.

La universitate au invatat sa ramana cu picioarele pe pamant si sa gandeasca interdisciplinar. Pentru masinutele sale, Edu a studiat psihologia copiilor, iar apoi pe cea a parintilor. Nu s-a oprit aici. A mers pana in China ca sa inteleaga cum se taie bambusul pe care il foloseste. A calculat inclusiv cat polueaza jucariile sale. Totul sub atenta supraveghere a tatalui sau.

Cum privesc 3 tineri de succes banii? “Ca un mod de a ne atinge anumite scopuri, o unealta.”

Nu-i de mirare daca ne gandim ca ii au ca modele pe actorul Dan Puric sau pe parintele Stefan Bastovoi.

UN ROMAN MISCA NEW YORK-UL

Pare ca traim un vesnic blestem, ce ne impiedica sa construim o infrastructura, si ne condamna sa ne multumim cu cele mai primitive sosele si cele mai rudimentare retele de transport in comun. Si creiere ar fi! Respins de autoritatile romane, Mihai Horodniceanu a condus ani de zile intreg traficul de suprafata al New York-ului. Acum, americanii i-au incredintat modernizarea intregii retele de metrou din metropola.

HRANA SANATOASA, UN LUX- Anca

Traim intr-o lume in care guverneaza banul, profitul si foamea! Mancarea sanatoasa, fara aditivi si fara pesticide, a devenit un lux! Cele mai multe alimente bio sunt de 10 ori mai scumpe decat cele din industria alimentara conventionala. Culmea e ca nici macar pretul urias nu iti da garantia ca mananci sanatos. Cat e eco, cat e bio sau organic? Ce inseamna traditional sau natural in marketing? Eco, bio, organic, taranesc, traditional, natural! Romanii sunt bombardati cu informatii despre mancarea care li se ofera – pe tarabe sau in magazine! Putina lume stie insa ca pana si in alimentele bio sunt permise E-urile – conform legislatiei europene! La fel, si in produsele traditionale – care-si pacalesc usor clientii! Iar adeptii curentului slow-food protesteaza fata de “conspiratia marketingului alimentar” care ii transforma pe romani in victime sigure.

Sursa: Pro TV

Casa face nota discordanta cu toate palatele din jur, insa originalitatea ei ii da valoare: 4 milioane de dolari.

Desi numele nu-l recomanda, Gary Segal e roman. De fapt, e atat de roman, incat tine s-o arate la toata lumea si sa fie cat mai vizibil cu putinta. Prin urmare, in mijlocul celui mai select cartier din New York, acolo unde s-au instalat, cu semineu si limuzina, cei mai bogati si mai faimosi americani, Gary Segal si-a facut cu mana lui o casa in stil romanesc.

Mai precis, arhitectul Gary Segal lanseaza un nou curent in mijlocul unei comunitati conservatoare si mandre de mostenirea americana. Asa tanara cum e ea. Pana la urma insa, exact asta e si ideea: intr-un mozaic ca America, de ce sa nu mearga si putina culoare romaneasca?

Pe locul vilei lui, se afla pana acum ciaiva ani o casa construita pe la 1845. Romanul a cumparat-o cu tot cu terenul de o jumatate de hectar, promitand primariei ca va pastra cat va putea din constructia veche. Asa se face ca in curte se afla inca putul original, facut acum un secol si jumatate, insa restul a fost gindit de arhitect pe criterii invatate si aduse din tara.

In toata casa, arhitectul roman si-a pus la lucru imaginatia dezvoltata pe vremea cand in Romania era nevoit sa faca tot felul de artificii pentru un trai decent.

Sursa: Pro TV

Un grup de cercetatori romani e pe cale sa revolutioneze lumea medicala, aducand in atentie un nou tip de celule despre care se crede, in acest moment, ca in tandem cu celulele stem, au capacitatea de a regenera testurui sau organe.

Anuntata in 2010, descoperirea face furori deja in intreaga lume, in vreme ce la noi cercetatorii sunt nevoiti sa se autofinanteze, pentru ca autoritatile nu dau doi bani pe munca lor.

Descoperirea e incredibila daca ne gandim ca multi dintre cei afectati de infarct mai sunt salvati doar de un transplant de inima.

Strainii au inteles importanta acestei descoperiri si au venit la Bucuresti. Cercetatorii chinezi, care investesc milioane de euro in cercetarea privind regenerarea celulara i-au invitat pe romani sa li se alature in laborator, pentru a crea impreuna tesut cardiac artificial.

In materialul “Romania, te iubesc!” aflati informatii pe larg despre bolile pe care le vindeca aceasta descoperire, dezinteresul manifestat de autoritatile romane si o cunoasteti pe cea care a inventat un senzor cu care se poate depista cancerul in timp record.

Cand aparatul se va vinde pe scara larga, noi toti vom putea sa stim din timp daca suntem expusi sau nu riscului de a dezvolta o tumora canceroasa.

Sursa: Pro TV

In timp ce pacientii se joaca, programul inregistreaza toate datele de care medicii au nevoie ca sa prescrie tratamente personalizate in functie de problemele fiecaruia.

Inventia lor a fost laudata de presedintele Microsoft in Statele Unite, iar acum spitalele din Marea Britanie au inceput sa o testeze produsul. Investitorii britanici spun ca ideea romanilor poate valora milioane de lire sterline.

La 2 kilometri de centrul orasului Alba Iulia, intr-o dimineata friguroasa de noiembrie, cu pasi marunti, Darius, insotit de mama sa, intra in curtea singurului centru de recuperare kinetoterapeutica pentru copiii cu afectiuni neuromotorii din judet.

Mira nu este numele asistentei medicale, ci al unui soft de recuperare fizica pe care Darius si inca o mana de copii veniti din judetele din jur il testeaza.

Putini stiu ca jocul de care se bucura are sanse sa revolutioneze lumea medicala mondiala. Autorii lui sunt patru tineri romani proaspat absolventi de facultate. Ei au gandit un soft care face exercitiile salvatoare mult mai usoare si placute. Totul a pornit de la o experienta personala.

Cosmin Mihaiu, CEO Mira: “Atunci cand am avut 7 ani mi-am rupt mana si dupa ce am stat 6 saptamani cu ea in ghips mi-a luat inca 6 saptamani sa ma recuperez. Exercitiile erau foarte plictisitoare si chiar dureroase.”

Realizarea lor e importanta, pentru ca in sfarsit este pe baza unor indicatori furnizati de soft, medicii, pot personaliza tratamentul pentru fiecare bolnav in parte. Inventia lor le-a adus un premiu important la NEW York …. Unde inclusiv presedintele Micorsoft Steve Balmar s-a aratat impresionat.

Steve Ballmer, presedinte Microsoft: “Excelent, sper sa nu am nevoie de el, dar daca am , o sa apelez la voi… Multumesc, este excelent, felicitari!”

2 ani mai tarziu programul lor este pe cale sa se transforme in afacere. Au infiintat o firma in Cluj si inca una la Londra. Inventatorii MIRA nu sunt insa nici doctori, nici oameni de stiinta ci 4 tineri informaticieni : Andrei, Alina si Andrei – care muncesc in Romania – si Cosmin care cauta solutii la Londra.

Cu ideea lor au convins o companiei britanica sa ii finanteze, iar finantatorii sunt convinsi ca stau acum pe o comoara.

Yashu Reddy, director Healthbox Europe: “Cred ca MIRA valoreaza milioane. Trebuie sa fie milioane, altfel nu am fi investit, pentru ca si noi vrem sa recuperam bani multi din investitie. Nu spun asta din politete. Eu nu spun lucruri gratuite.”

Anul trecut au primit 50.000 de lire pentru 10% din actiuni. Asta inseamna ca inca de pe atunci compania lor valora jumatate de million de lire. Despre eiThe Guardian a scris ca sunt una dintre cele mai promitatoare tinere companii din Marea Britanie. Au fost votati de doctorii si investitori britanci, care le-au dat si un premiu de inca 10.000 de lire. Bani care au fost reinvestiti tot in companii.

Acum, un renumit chirurg ortoped, considerat printe cei mai inovativi 50 medici din Marea Britanie, le priveste inventia cu admiratie.

Doctor Bibhas Roy, chirurrg Trafford Hospital: “Conceptul lor ma va inlocui pe mine, ca doctor, sau pe terapeut. Nu in totalitate, ci partial. Ne va complementa pe noi si va imbunatati tratamentele, deoarece pacientii sunt motivati prin joc sa exerseze mai mult.”

Tocmai de aceea o companie din SUA le-a oferit cateva sute de mii de dolari pentru inventia lor. Au refuzat oferta, avand incredere ca, intr-o zi, din Romania va pleca spre toata lumea solutia de care au nevoie cei cu probleme locomotorii din intreaga lume.

Inovatia tinerilor romani, aparent e simpla: un senzor de miscare monitorizeaza pacientul in timp ce acesta se joaca si ii ofera doctorului informatii pretioase care permit conceperea unui tratament personalizat.

Cand s-au intors in Romania au cautat solutii cu kinetoterapeuti care sa imbunatateasca softul. Asa au ajuns sa-l cunoasca pe Sebastian Onac. Un profesor de informatica din Alba Iulia cu o poveste impresionanta. Fiica lui a fost diagnosticata cu paralizie cerebrala infatila inca de la nastere. Dupa ce a dus-o la tratament in Germania si Ucraina a decis sa copieze ce a vazut acolo si sa construiasca un centru de recuperare in Romania.

A cerut primariei un spatiu parasit, a cautat finantari si a pus pe picioare unul dintre cele mai moderne centre de recuperare din Romania. Orice parinte isi poate aduce copilul aici contra unei taxe din care sunt platiti angajatii si intretinerea. Sebastian nu castiga nimic din asta.

Inapoi in Regatul Unit. Intr-un birou cu scaune goale, Cosmin a ramas ultimul la lucru. S-a mutat la Londra anul trecut pentru a cauta investitori si spitale dispuse sa testeze inventia.

Cosmin: “Odata pe saptamana in ultima perioada e un mic castig, iese ceva, iese o sedinta cu cineva, iese o conversatie telefonica cu cineva. Este foarte clar ca avanseaza businessul nostru. Si acea sedinta, acele 10 minute sau jumatate de ora sau o ora, sunt atata de placute..”

Dupa 12 de ore munca, tanarul pleaca acasa, pentru ca a doua zi are o intalnire importanta.

Bybhas Roy: “Cand le descriu programul altora, sunt foarte impresionati. Daca vor continua, atunci pot transforma medicina moderna.”

Pun pe picioare o afacere, fac bani din asta, dar mai presus de toate le dau o sansa la viata normala copiilor cu probleme. Au ajuns departe si totusi sunt la inceput.

Romania a exportat pana acum creierele tinerilor programatori. Ei au ales sa ramana aici si sa lucreze pentru o lume intreaga.

Considerat cel mai bun actor al anului sau, Eugen Jebeleanu a plecat dupa facultate la Paris pentru un master in dramaturgie. Impreuna cu un regizor francez, a pus bazele unei companii de teatru independent, iar cele 7 piese ale lor se joaca acum atat in Franta si in Romania.

Traieste pe un vapor pe Sena, dar nu vrea sa ramana ancorat intr-un singur loc. Face naveta des spre Romania, unde crede ca are de jucat un rol mai mare decat oriunde altundeva: sa le puna prin piesele lui intrebari romanilor despre societatea moderna, valori, tabuuri, prejudecati.

La 17 ani, Eugen Jebeleanu era deja cu un pas inaintea celor din generatia lui: vedeta intr-un serial pentru adolescenti si, de cand se stia, dansator de performanta.

Eugen Jebeleanu: “Eu am trait de mic intr-un spirit competitiv fara sa vreau, am facut dans sportiv de mic, in care chiar daca imi placea sau nu, la un moment dat nu mai imi placea, singura placere era de a castiga, devenise obsesional. Ramai intr-o competitie nasoala si nu poti evolua, ramai in niste repere mici, fara sa te gandesti realmente la ce vrei tu sa faci.”

A terminat UNATC tot ca un castigator, “cel mai bun actor” al anului sau. Considerat descoperirea regizorului Radu Afrim, juca deja din facultate in zeci de piese. S-a gandit bine si nu unul, ci mai multi pasi a facut intre timp: avea sa plece la Paris pentru un master in Arta Dramatica.

Instalat pe un vechi vapor pe Sena, Eugen Jebeleanu, astazi actor, coregraf, dar si regizor si scenarist, face de fapt naveta intre Romania si Franta pentru piesele scrise sau regizate de el si care se joaca in ambele tari.

“Chiar traiesc intre 2 tari si chiar nu vreau sa renunt la asta si imi place ideea asta de a nu fi implementat intr-un singur loc si sa raman acolo definitiv. Adica pentru mine pericolul cel mai mare ca actor era sa raman angajat intr-un teatru de stat la Timisoara, Bucuresti sau oriunde altundeva.”

In capitala franceza, impreuna cu regizorul Yann Verburgh a pus bazele companiei de teatru 28. Cu prima piesa in care a distribuit 3 actori romani si 3 francezi a ajuns la Festivalul de teatru de la Avignon. Iar regizorul francez a ajuns sa invete limba romana.

Yan Verbugh: “Am calculat cate drumuri am facut. 34 intre Paris si Bucuresti, Paris si Timisoara, si cat timp am stat acolo. Mai putin de 1 an. Si in tot timpul asta am invatat. Si mai ales iarna asta, cand am jucat prima data in limba romana intr-un spectacol acolo si am avut nevoie sa vorbesc mai bine si sa studiez un pic.

Am cumparat o carte si dupa repetitive, cand toata lumea merge la bere, am fost la bere cu cartea. Ceva s-a schimbat. Cand nu vorbeam romana, nu eram foarte bine primit cand mergeam sa cumpar ceva. Ceream in engleza, imi dadeau asa, aruncau si restul, erau foarte rai. Si cand am inceput sa vorbesc limba romana frumos, spuneam buna ziua, as dori bla bla bla, multumesc, oamenii au devenit foarte draguti. Pentru ca am facut si eu un efort sa vorbesc si sa intru in contact cu ei si pentru asta sunt mai bine primit, pentru ca incep sa vorbesc si mai bine limba asta. E frumos.”

In frumoasa limba romana, Eugen Jebealeanu a ales sa faca teatru independent. In afara scenelor oficiale. Framantarile lui, preocuparile sale sociale, adesea despre tara in care s-a format, le exorcizeaza pe scena.

Eugen Jebeleanu: “Romania este tara occidental xeroxata. De ce? Eu cred ca dupa tot ce ni s-a intamplat in comunism, nu stiu daca cel mai bun pas este sa imitam ce este afara, Romania se americanizeaza foarte tare, enorm si incearca sa se adapteze unui sistem. Calea cea mai buna ar fi sa-si gaseasca propria identitate. Nu stiu daca mai exista sau daca ar mai trebui sa existe, avem atat de multe lucruri de spus in Romania si de facut, eu simt chestia asta, pentru mine asta ramane visul romanesc.”

Vorbeste inca despre parinti la un fel de prezent. Eugen Jebeleanu a a facut un multi pasi inainte, dar si cativa inapoi, cand si-a pierdut tatal.

“A fost super socant pentru mine, pentru ca a fost o despartire reala, eu am plecat in cantonament de dans la Reghin, am plecat, ne-am luat ramas bun la tren si dupa cateva ore eu am aflat ca a murit. De-aia eu acum am mult de luptat cu tot ce inseamna sfarsit, finalul unei intalniri, al unui spectaol, nu pot sa accept ca exista un final.”

Poate si din acest motiv nu se desparte de Romania. Face drumurile astea cu convingerea ca are de invatat din lumea larga si de adus in Romania.

Eugen Jebeleanu: “Eu ma bucur ca vin in Romania si lucrez, vreau sa vin in Romania sa lucrez, pentru ca simt ca acolo e ceva si oamenii au nevoie, e o chestie in spectatorii din Romania, au reactii reale.”

Yann Verburgh: “E o generozitate, cand am lucrat in Romania am avut din partea publicului o generozitate. Aici, oamenii sunt artivori, sunt consumatori mari de arta si te mananca tot. In Franta eu sunt mancat de public si pleaca acasa .. si m-a lasat fara…  Romania inseamna luprta tinerete curaj si multe posibilitati, asta e Romania pozitiva, am zis ca despre asta trebuie sa vorbesc.”

Romania lor este pozitiva. A fost scena pe care s-a lansat Eugen Jebeleanu si unde se intoarce sa joace ori de cate ori ii este dor, pentru cei care au inteles ca tanarul artist a fost mereu inaintea cliseelor si prejudecatilor de tot felul.