Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Managerul societății, Bako Zoltan, a declarat pentru AGERPRES că este un produs sută la sută natural, obținut în urma unei colaborări cu Institutul Național de Cercetare ICECHIM din București.

”Zerul este un produs cu o compoziție nutritivă foarte valoroasă. Când vorbesc despre zer oamenii, în general, se gândesc la un subprodus al laptelui folosit de obicei în zootehnie, la creșterea animalelor. (…) Noi ne-am gândit să valorificăm acest produs pentru consumul uman și astfel am dezvoltat o colaborare cu Institutul de Cercetare din București. Este o băutură naturală, revigorantă, pentru oricine dorește să o folosească, dar noi ne-am gândit la sportivi în primul rând, deoarece conține foarte multe minerale. (…) În străinătate, în Elveția și Suedia, există astfel de băuturi, noi dorim să ne orientăm spre piața internă. Mai avem de investit în utilaje pentru a putea produce pe scară industrială și sperăm ca anul acesta să scoatem produsul”, a spus managerul firmei Meotis, Bako Zoltan.

Medicii confirmă că în zer se găsesc anumite proteine care, odată ajunse în organism, distrug tumorile, sporesc imunitatea, scad colesterolul, combat stresul și revigorează trupul.

”Unul dintre avantaje este faptul că are foarte puține calorii, stimulează imunitatea și e recomandat și persoanelor care suferă de diabet și țin regim. Desigur, pacienții care suferă de anumite boli și care vor să urmeze cure cu zer trebuie să se consulte în prealabil cu medicii”, a declarat dr.Halmagyi Ildiko din Sfântu Gheorghe, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice.

Zerul conține vitamina B, calciu, iod și potasiu, substanțe ce fac pielea netedă și dau strălucire părului, prin urmare acesta este recomandat și pentru tratamente cosmetice, dar și în curele de slăbire.

Și bătrânii spun că zerul combate numeroase boli, printre care guta, tumorile canceroase, boli ale sistemului osos, plămânilor, ficatului și inimii. E foarte bun și pentru anemici, care trebuie să bea câte un pahar de 300 de mililitri pe zi.

”Zice-se că laptele de capră și zerul vindecă 17 boli. (…) Au fost de la oraș care au venit la mine să le dau zer și au băut un an. Așa se spune, că e foarte bun zerul ăsta de oaie și capră”, spune Veta Hosu, o femeie din satul Ciumernic, județul Covasna, care s-a ocupat ani de zile cu creșterea acestor animale.

Ca să obții un sfert de litru de zer ai nevoie de un litru de lapte crud, un borcan mare, o strecurătoare, un castron și un tifon curat. Laptele se pune în borcan și se lasă o zi, o zi jumătate în bucătărie, după care se încălzește puțin, până se brânzește, apoi se strecoară și se lasă la scurs până a doua zi, după care se poate consuma.

AGERPRES/(A — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Georgiana Tănăsescu)

Foto: (c) turistik.ro

Principala atracție a statului este însăși capitala — Kuweit City (Al-Kuweit), o metropolă vibrantă, cu clădiri de birouri înalte, hoteluri de lux, bulevarde largi și parcuri aranjate. Pe de altă parte, capitala este o oază artificială și un mic paradis în deșert, care, prin puterea științei și tehnicii, a răsturnat determinările climatice locale.

Localizat în inima țării, pe țărmul Golfului Persic, orașul are o populație de 2,38 milioane locuitori în zona metropolitană. Aici se află clădirea parlamentului, majoritatea birourilor guvernamentale, sediile corporațiilor și băncilor și este, indiscutabil, centrul politic, economic și cultural al emiratului. Nevoile de transport și comerț sunt satisfăcute prin intermediul Aeroportului Internațional Kuweit, dar și al porturilor Al-Shuwaik și al-Ahmadi, aflate pe malul Golfului Persic.

Foto: (c) turistik.ro

Un punct de reper și simbol al Kuweitului modern îl reprezintă Turnurile Kuweit — un grup de trei turnuri de apă așezate pe promontoriul din Golful Persic, inaugurate în 1977. Prin ridicarea turnurilor de apă, Kuweit a rezolvat într-un fel sau altul problema ridicată de deșertul care ocupa mare parte din țară. Cu ajutorul instalațiilor de irigare au luat naștere, între deșert și mare, zone înverzite, ocupate de vegetație.

Pe de altă parte, Kuwait Towers reprezintă semnul arhitectural cu care puterea locală își afirmă controlul asupra condițiilor naturale potrivnice ale deșertului. Totodată, ele sunt și un obiect arhitectural cu o pronunțată identitate locală, trimițând la forma și decorația minaretului. Turnurile au un etaj transformat în restaurant cu terasă exterioară, de unde se poate admira panorama orașului.

Orașul abundă în locuri atractive pentru turiști, de la muzee, galerii de artă, puncte de interes religios, până la marile centre comerciale. Se poate spune că orașul însuși este un muzeu al arhitecturii.

Foto: (c) turistik.ro

Principale puncte de interes sunt: Muzeul Național, Muzeul Marinei, Muzeul Mașinilor Clasice și Retro, Muzeul de Științe și Istorie Naturală, Marea Moschee din centrul orașului, Turnul de Telecomunicații (o bijuterie arhitecturală, dar și tehnologică), parcurile de agrement Entertainment City, Aqua Park, Skating Ring (pentru iubitorii sportului pe role) și Green Island. Pentru iubitorii de cumpărături, Shouq Sharq, Marina Mall (unul dintre cele mai renumite mall-uri ale Orientului), Bairaq, Al Hamra Luxury Shopping, Bustan, dar și un altfel de mall, cu accente retro — Mubarikiyah.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) www.naturashop.ro

Brânca ursului (Heracleum sphondylium), popular denumită și ”crucea-pământului”, face parte din familia Umbelliferae (Apiaceae), fiind o plantă înaltă cu frunze mari de culoare verde închis și flori mici, albe, adunate în buchețele radiale ca niște umbrele întoarse. Planta înflorește din iunie până spre octombrie și, la maturitate, produce fructe elipsoidale, plate, care conțin semințe. Frunzele sale mari se aseamănă cu laba ursului. Are un miros specific, foarte aromat și ușor înțepător, care este inconfundabil. Este răspândită în pădurile din Europa. Crește în pădurile luminoase dar și în zone deluroase și umede.

Brânca ursului conține: furanocumarine (psoraleni), bergapten, izobergapten, pimpinellin, izopimpinellin, sphondin, carbohidrați etc. De asemenea, are în compoziție heracleină (părțile aeriene), ulei esențial, alcooli și n-octanol (ulei hexilbutirátem, și acizi caprici).

Toate părțile plantei prezintă proprietăți antireumatice, antispasmodice, carminative, febrifuge, odontalgice și stimulente. În scop terapeutic, de la plantă se folosesc rădăcinile, semințele, florile, mugurii și frunzele, sub formă de pulbere, tinctură, macerat, decoct etc. Cozile inflorescențelor sunt partea de plantă cel mai frecvent folosită, deoarece au proprietăți afrodisiace, stimulente hormonale și hipotensoare foarte puternice. Rădăcina are, și ea, proprietăți afrodisiace, însă nu atât de intense ca semințele, iar de curând i-a fost descoperită și o acțiune de stimulare a imunității. Rădăcinile se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu, spre sfârșitul perioadei de vegetație, iar semințele în august-septembrie.

Studiile științifice moderne confirmă valoarea terapeutică a acestei plante. Decenii de-a rândul, această plantă a fost considerată un panaceu în tratarea unor afecțiuni precum tulburările psihice la copii, reumatismul și migrenele. Planta a fost folosită în tradiția populară chiar și în tratamentul epilepsiei.

Planta întreagă este afrodisiacă. Tinctura de Brânca ursului este un adevărat elixir contra sterilității masculine și feminine, contra menopauzei premature și a andropauzei premature, precum și contra frigidității și impotenței, deoarece conține substanțe active care acționează simultan asupra glandelor endocrine, a sistemului nervos și a aparatului cardiovascular. Brânca ursului este recunoscută drept una dintre cele mai eficiente plante ce tratează infertilitatea, beneficiile sale fiind demonstrate prin studii științifice de amploare. Cercetătorii care au studiat planta susțin că nenumărate femei au reușit să rămână însărcinate după tratamentul cu această plantă și mulți de bărbați și-au rezolvat problemele sexuale. Spre deosebire de medicamentele afrodisiace, tinctura de Brânca ursului poate fi administrată și la hipertensivi.

Brânca ursului este mediu-expectorantă și sedativă, utilă în tratamentul laringitelor sau bronșitelor. Aceasta are efect expectorant, ajutând la eliminarea secrețiilor în exces de pe căile respiratorii. Are și efect antibiotic, luptând direct cu infecțiile bacteriene. Extractele etanolice sau apoase din plantă au demonstrat o acțiune antimicrobiană. Studii de laborator efectuate în 2006, la mai multe universități din Turcia, au arătat eficiența acestei plante, atât contra bacteriilor grampozitive, cât și asupra celor gramnegative. Frunzele fiind tonice, sunt folosite în tratamentul natural al răcelilor, din acestea putând fi preparată o băutură cu efect liniștitor asupra durerilor de gât.

Părțile inflorescente ale plantei și mai ales semințele au o putere curativă, încât pe bună dreptate au fost asemănate cu ginseng-ul, pe care îl depășește în unele privințe. Semințele redau tinerețea biologică și fertilitatea, reglează activitatea sistemului nervos, previn și combat cu o eficiență extraordinară hipertensiunea prin scăderea presiunii arteriale, mai ales prin vasodilatație, la nivel periferic, efectul durând o perioadă de timp limitată și, ca atare, fiind necesară o nouă doză de plantă.

Tratamentul cu tinctură preparată din Brânca ursului este recomandat, de asemenea, în stări de oboseală psihică și fizică, dar și în boala Parkinson, în paralizii și pareze, în scleroza multiplă și în balonări, însoțite de colici.

Ajută la refacerea capacității funcționale a rinichilor, prevenind infecțiile urinare, printr-o dublă acțiune: pe de o parte, planta are efecte antibiotice, eliminând microorganismele parazite care s-ar putea instala la nivelul aparatului reno-urinar, iar pe de altă parte, are efecte imunostimulente, ajutând organismul să se apere singur de eventualele infecții.

Preparatele de Brânca ursului sunt indicate și în caz de boli neuropsihice, anxietate, stări de neliniște, îmbătrânire precoce. Uleiurile volatile conținute de această plantă au un efect puternic ca stimulent la nivelul sistemului nervos central, inducâd o stare de vioiciune, de tonus, chiar de ușoară euforie. Acțiunea tonică nervoasă a acestor uleiuri volatile este completată foarte bine de o altă categorie de substanțe conținute de Brânca ursului, cumarinele, care au efect calmant, ușor sedativ, ameliorând stările de teamă, de neliniște, de surescitare.

Este recomandată în boli digestive (ale ficatului, stomacului, vezicii biliare), tulburări de digestie. În diaree și balonare planta are efect antibiotic la nivelul tubului digestiv, distrugând multe dintre bacteriile care produc diareea. Pe de altă parte, uleiurile au efect antispastic și carminativ, eliminând colicile abdominale și balonarea. În cazul indigestiei, semințele acestei plante au efecte de stimulare a secreției de sucuri gastrice, cresc ușor mobilitatea tubului digestiv și dau poftă de mâncare. Infuzia din tulpinile tinere este folosită în diaree, ceaiul din rădăcini este util în tratamentul indigestiei și a crampelor stomacale.

În asociere cu plantele antitumorale (năpraznic, brusture, vâsc, ginseng), care distrug celulele canceroase, infuzia sau tinctura de Brânca ursului contribuie la refacerea celulelor organismului. Această asociere de plante este benefică în toate formele de cancer. Rădăcina conține psoralen, substanță care a fost investigată în cadrul unor studii pentru tratamentul psoriazisului, leucemiei sau SIDA.

Decoctul din frunze și flori poate ajuta la întreținerea luciului și sănătății părului. Rădăcina, de asemenea, poate fi tocată și amestecată cu apă, fiind astfel utilă la spălarea părului împotriva mătreței.

Degerăturile pot fi prevenite printr-un tratament cu tinctură de Brânca ursului. Principiile active din semințele au un puternic efect vasodilatator periferic, ajutând la irigarea corespunzătoare cu sânge a extremităților corpului (mâini și picioare).

Extern, sub formă de cataplasme, rădăcina se aplică pe răni, arsuri, umflături, zgârieturi, pe articulații reumatice. Este utilă sub formă de spălături în cazul negilor. O cantitate mică din rădăcină se poate ține pe dinte pentru a reduce durerea.

Trebuie reținut că Brânca ursului nu se administrează femeilor gravide, persoanelor cu afecțiuni ale prostatei sau celor cu hipotensiune arterială. În tratamentul extern cu Branca ursului este interzisă expunerea la soare deoarece planta are acțiune fotosensibilizantă. Din cauza conținutului de alcool, tinctura nu se recomandă în: hepatite virale, toxice și metabolice, steatoză hepatică și ciroză hepatică.

AGERPRES (Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Valeria Harabagiu, secretar științific la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”’ Iași:„ Gândiți-vă la un infarct minor unde ruptura țesutului miocardic nu este foarte mare. În loc să facem o operație putem să utilizăm acest hidrogel pe care-l putem injecta pentru că el este fluid”.

În numai patru săptămâni, gelul permite formarea unui țesut nou, iar produsul sintetic se resoarbe în totalitate. Testele făcute pe şobolani au demonstrat calităţile lui. Specialişitii spun că inima rozătoarelor este printre cele mai apropiate de cea umană şi de aceea folosesc animalele la teste.

„Aici vedeți foarte bine cum s-a făcut cu gel injecția în inimă. Aici se observă foarte bine că s-a format, uitați aceasta care este cu albastru, s-a format colagen, deci s-a format țesut sănătos”, arată unul dintre inventatoriii gelului.

Nu doar cardiologii sunt încântaţi de descoperire. La fel şi chirurgii plasticieni.

Lucian Popa, chirurg plastician: „Pentru arsurile mari, capacitatea de regenerare este afectată de arsură și de oboseala pe care o induce asupra întregului organism”.

Institutul de Chimie Macromoleculară are nevoie de 50.000 de euro ca să transforme studiul din document de sertar în soluţie salvatoare. Chiar dacă ar avea banii necesari, dumul până sălile de operaţii este lung. Cercetarea trebuie să fie brevetată de Biroul European de Patente. După aceea urmează mai multe teste pe animale şi dacă nu apar reacţii adverse poate fi admistrat şi oamenilor, în procesul de cercetare. Institutul nu are însă bani, aşa că acum caută investitori care să îi ajute să îl breveteze.

Sursa: Digi24

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Povila de Bârgău este produsă exclusiv din prune bistrițene — unul dintre soiurile cele mai apreciate, datorită miezului cărnos, aromat și dulce. Prunele coapte, odată culese, se spală bine, se scot sâmburii, iar apoi se așază în cazane de alamă și se pun la fiert. Simplu, fără să fie mărunțite, fără să se adauge îndulcitori.

După ce se atinge consistența dorită, magiunul de prune este turnat fie în oale de lut, fie în borcane și este unul dintre produsele pe care gospodinele îl păstrează în cămară, fără să se altereze, mult timp. Nu curge, poate fi servit la micul dejun sau folosit în compoziția unor prăjituri.

Povila de Bârgău a fost atestată ca produs tradițional în luna august a anului 2013, fiind fabricată de către Asociația AFI ProFamilia din Bistrița, la întreprinderea socială deschisă în baza unui proiect cu fonduri europene, în comuna Bistrița Bârgăului.

Magiunul cu prune de pe Valea Bârgăului a fost promovat, apoi, la târgurile de produse tradiționale la care asociația bistrițeană s-a prezentat și, astfel, s-au vândut și primele borcane cu povilă de Bârgău.

Președintele Asociației AFI ProFamilia Bistrița, Doina Monda, spune că, deocamdată, cantitatea de magiun produsă este una limitată, având în vedere că fondurile pentru achiziționarea de fructe sunt reduse, însă speră ca acest lucru să se schimbe odată cu implementarea unui nou proiect, care ar putea asigura locuri de muncă pentru mai multe femei de pe Valea Bârgăului.

AGERPRES/(AS — autor: Tina Țucui, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Etnologul Titu Dinuț, custodele muzeului din localitate, spune că rețeta de preparare a sarmalelor din frunze de viță de vie cu semințe de dovleac, orez și praz a fost transmisă din generație în generație în toate gospodăriile din localitățile de munte situate în actualul Geoparc “Platoul Mehedinți”.

Mâncarea respectivă se prepară pentru zilele de post. Ingredientele utilizate pentru prepararea a 30 de sarmale oltenești sunt următoarele: 200 grame semințe de dovleac, 200 grame de orez, 200 grame de praz, 100 grame bulion, trei crenguțe de busuioc, două crenguțe de cimbru, șase foi de dafin, 20 bobițe de piper, două grame de sare.

Sarmalele se prepară astfel: semințele de dovleac se pisează în pivă fără să se decojească, se cerne făina rezultată, după care aceasta se amestecă cu orezul care a fost ținut timp de cinci minute în apă clocotită. Se adaugă mirodeniile și prazul tocat care, de asemenea, a fost opărit și se frământă precum aluatul de pâine. Compoziția rezultată se pune pe frunza de viță de vie și se împăturește asemeni foii de varză murată și se așează la fiert.

Gospodinele din satele de munte din Mehedinți cred că sarmalele lor sunt cele mai delicioase, o dovadă că au dreptate sunt diplomele obținute la Festivalul “Oale și sarmale”, care se organizează de Primărie, în ultimii patru ani cu fonduri europene.

Sarmalele oltenești din semințe de dovleac, orez și praz au răspuns și gustului participanților la un târg de mâncăruri tradiționale din Republica Serbia, unde nu numai că au făcut senzație, ci au trezit interesul membrilor unui juriu care a promis că vor ajunge în 2015 “în satul cu cele mai dulci sarmale din Europa”, potrivit primarului Marian Răducanu.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)

Tallinn—Estonia
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Estonia este o țară în care varietatea peisajului, florei și faunei este cu adevărat neobișnuită pentru o țară atât de mică. Tot ce se poate vedea în Estonia se leagă de istorie. Locuitorii își au originea în cele mai vechi popoare ale Europei. Începând cu secolul al XIII-lea teritoriile țării au fost invadate de germani, danezi, suedezi, polonezi și ruși, însă fiecare dintre ei a lăsat ceva în urmă.

Tallinn—Estonia
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Estonia are capitala la Tallinn, aflată în districtul Harju, din nordul țării. În 1154, un oraș numit Qlwn sau Qalaven apare pe o hartă a cartografului Muhammad al-Idrisi, fiind descris drept un mic oraș lângă un mare castel din Astlanda. Unii au sugerat că acel Quwri din Astlanda ar putea fi așezarea ce a precedat actualul oraș Tallinn. Un nume similar, Kolyvan, probabil derivat din numele eroului mitic estonian Kalev, apare într-o cronică timpurie a slavilor răsăriteni.

Tallinn—Estonia
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES


Intantaneu-Tallinn
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Până în secolul al XII-lea, scandinavii și Henric al Livoniei, în cronica sa, numesc orașul Lindanisa. Potrivit unor teorii, numele ar avea ca origine miturile estoniene, Linda fiind soția lui Kalev și mama lui Kalevipoeg, în timp ce alții au sugerat că numele Lindanisa ar fi compus din ”linda”, ce în limba estoniană arhaică ar însemna ”oraș” sau ”castel”, și ”nisa”, ce în limba estoniană arhaică ar însemna ”peninsulă”, la fel ca particula ”niemi” dintr-un nume vechi finlandez al orașului: Kesoniemi. După cucerirea daneză din 1219, Tallinn a primit denumirea de Reval, nume ce provine de la Revelia vechea denumire a regiunii Harju, regiunea ce înconjoară capitala Estoniei.

După 1991, Tallinn s-a extins foarte mult, în prezent zona metropolitană cuprinzând și localitățile Aegviidu și Paldiski. Zonele din afara orașului vechi s-au dezvoltat și ele, devenind cartiere moderne.

Tallinn—Estonia
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Tallinn—Estonia
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Centrul orașului, numit “Orașul Vechi”, este foarte frumos și atractiv din punct de vedere turistic, având multe porțiuni medievale. De asemenea, are și un muzeu numit KUMU, cel mai mare muzeu de artă contemporană din Estonia și totodată un aeroport modern, situat la 5 km de centru. Transportul în comun este foarte dezvoltat cuprinzând o rețea întinsă de autobuze, troleibuze și tramvaie și două linii de tren urban.

Tallinn—Estonia
Foto: (c) Dan MIHAESCU / Arhiva AGERPRES

Tallinn este recunoscut drept centru tehnologic și de software al republicilor baltice. În 1997, centrul istoric din Tallinn a fost înscris pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Tot aici a avut loc în 2002 cea de-a 47-a ediție a Concursului Eurovision. Tallinn și orașul Turku, Finlanda, au fost desemnate de către Parlamentul European drept Capitale Europene ale Culturii pentru anul 2011.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Manifestări ocazionate de sărbătoarea ‘Dragobetelui’ la Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ 
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Tot în funcție de regiune, Dragobetele se mai numește “Cap de primăvară”, “Sântion de primăvară”, “Ioan Dragobete”, “Drăgostițele”, “Năvalnicul”, “Logodna sau însoțitul paserilor”. Sărbătoarea este specifică zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea).

În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, data de 24 februarie nefiind întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol.

Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.

Manifestări ocazionate de sărbătoarea ‘Dragobetelui’ la Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ 
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, Dragobetele este considerat “zânul dragostei”, protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce “se logodesc” în această zi.

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: “Dragobetele sărută fetele!”.

În trecut, comunitatea era foarte interesată de ce se întâmplă în această zi, deoarece, astfel, membrii ei puteau afla la ce nunți vor merge toamna. În după-amiaza zilei, toată suflarea, atât cei care făceau parte dintr-un cuplu, cât și cei singuri, petreceau, jucau sau cântau, fiindcă se credea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-și vor mai găsi pereche tot restul anului.

Manifestări ocazionate de sărbătoarea ‘Dragobetelui’ la Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’ 
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

În dimineața zilei lui Dragobete, înveșmântați în straie de sărbătoare, flăcăii și fetele se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era urâtă, se strângeau în casa unuia dintre ei, unde se țineau de jocuri și de povești. Însă, dacă vremea era prielnică, porneau în cete, cântând, către pădure sau prin luncile din apropiere, unde băieții adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete și tămâioasă, flori de primăvară și plante miraculoase, pe care le păstrau la icoane. Adunați în jurul focurilor aprinse, flăcăii și fetele stăteau de vorbă.

În Mehedinți, exista obiceiul numit “zburătorit”, potrivit căruia, la prânz, fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârșea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puțin un an de zile. Nu de puține ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunți se mai pregătesc pentru toamnă.

Dragobetele, reprezentare mitică îndrăgită în tradiția românească, ocrotește dragostea curată a tinerilor, asociată cu ciripitul și împerecherea păsărilor de pădure. “Din păcate, această frumoasă zi a dragostei, născută pe pământ românesc, încă vie în satele oltenești, intim legată de ritmurile naturii (înfloritul florilor de primăvară, împerecherea păsărilor) se încearcă a fi înlocuită de Sf. Valentin, sărbătoare de import, apărută de câțiva ani pe trotuarele și piețele publice ale orașelor” — Sărbători și obiceiuri românești, Ed. Elion, Ion Ghinoiu.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Photo credit: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

It’s made exclusively of the Bistrita variety of plums — one of the most valued cultivars owing to its hard, sweet and scented pulp. Ripe plums are thoroughly washed; the pits are removed; the fruits are then boiled in brass pots, without prior crushing and without adding any sweeteners.

When it reaches the right consistency, the jam is poured either in clay pots or in jars. Housewives keep it unaltered in their pantries for a very long time. It is solid and it can be served for breakfast or used in cakes.

Povidla of Bargau has been certified as a traditional product in August 2013. It is prepared by the AFI ProFamilia Association of Bistrita in a social enterprise established on European funds in the commune of Bistrita Bargaului.

Since then, it has been promoted to traditional products fairs, and it began selling.

AFI ProFamilia chair Doina Monda says that the amounts produced sof ar are limited, because funds for purchasing the fruits are scarce. She hopes, however, this will change as a new project is implemented, securing jobs for more women of the Bargau Valley.AGERPRES