Foto: (c) europarc.org


Celebrarea acestei zilei își propune să aducă oamenii mai aproape de natură și să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța păstrării frumuseții naturale în zonele protejate (ariile naturale mari protejate, parcurile naturale și naționale) și importanța conservării și gestionării durabile a acestor locuri.

Tema ediției din 2015, care este “Natura este preocuparea noastră”, propusă de Federația EUROPARC, ilustrează importanța ariilor naturale protejate în contextul actual. Sute de parcuri din Europa sunt vizitate de mii de oameni, pentru a lua parte la activități și evenimente, organizate cu acest prilej, pentru a le descoperii bogățiile, frumusețea și importanța în realizarea dezvoltării ecologice, sociale și economice a regiunilor respective. Federația EUROPARC sprijină zonele protejate pentru a garanta că patrimoniul natural și cultural este cea mai mare resursă din Europa.

Pentru a marca ediția din acest an a zilei, se vor desfășura peste 100 de evenimente, precum ar fi excursii, ateliere, piețe locale, în 19 țări, după cum menționează www.europarc.org.

În România, celebrarea Zilei europene a parcurilor naționale a fost marcată prin organizarea unei manifestări dedicată celebrării unor evenimente cu semnificație deosebită în domeniul protecției naturii și al ariilor naturale protejate, la Centrul de dezvoltare durabilă “Țara Hațegului — Retezat”, din comuna General Berthelot, jud. Hunedoara. Evenimentul a fost organizat de către Regia Națională a Pădurilor — Romsilva, împreună cu Academia Română — Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii și a inclus o serie de prezentări dedicate valorilor naturale deosebite din Parcul Național Retezat și contribuției oamenilor de știință pentru protejarea și promovarea acestor valori, precum și o expoziție de fotografie, prin intermediul căreia, cei prezenți au avut prilejul de e admira imagini cu peisaje unice din parcurile naționale și naturale.

Pentru România, anul 2015 are o semnificație aparte, având în vedere faptul că se împlinesc 80 de ani de la înființarea Parcului Național Retezat (1935), primul parc național românesc, motiv pentru care s-a ales ca locul de desfășurare a manifestării să fie în raza Parcului Național Retezat. Totodată, pe 21 mai 2015, s-au împlinit 128 de ani de la nașterea marelui om de știință Alexandru Borza (21 mai 1887) — cunoscut și ca “părintele Parcului Național Retezat”, principalul promotor al vremii sale în ceea ce privește ocrotirea naturii și inițiatorul înființării Parcului Național Retezat.

La 23 mai 2015, este organizată, în București, o acțiune dedicată ecologizării lacului Văcărești, pregătitoare pentru instituirea regimului de Parc natural intraurban, sub deviza ”Delta Dunării sprijină Delta Bucureștilor”. Evenimentul este organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Asociația Viitorul în Zori (organizator Let’s Do It Romania!) și debutează cu o conferință de presă susținută de ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu.

Inițiativa sărbătoririi acestei zile a aparținut Federației EUROPARC, organizație nonguvernamentală, fondată în 1973, ce reunește 365 de organizații din 36 de țări europene. EUROPARC recomandă cu acest prilej organizarea de evenimente, plimbări în parcuri și concursuri, urmărind creșterea gradului de informare a publicului larg cu privire la valoarea suprafețelor protejate. Hotărârea celebrării Zilei europene a parcurilor naționale a fost luată în 1999, când s-au împlinit 90 de ani de la crearea primelor nouă parcuri naționale în Suedia (mai 1909).

România este membru al EUROPARC prin Academia de Științe Agricole, iar ariile protejate care intră sub incidența autorității EUROPARC sunt Delta Dunării și Parcul Național Retezat.

Europa are numeroase arii protejate importante, dar este în același timp un adevărat mozaic de națiuni, culturi și organizări politice. Până la constituirea Uniunii Europene, nu s-a putut vorbi efectiv despre un punct de vedere comun sau despre inițiative europene în domeniul conservării mediului. În 1994 a fost lansat la nivel european Planul de Acțiune pentru Ariile Protejate. Inițiative europene cum ar fi EECONET, EMERALD, Natura 2000 și altele pregătesc drumul către o rețea europeană de arii protejate interconectate prin coridoare ecologice ce permit dispersia și migrarea speciilor. În politica de conservare a mediului atât la nivel european, cât și mondial se face simțită din ce în ce mai acut necesitatea trecerii de la conservarea speciilor la cea a habitatelor, de la conservarea unor locuri la conservarea unor ecosisteme și de la măsuri naționale la măsuri internaționale.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Membri ai comunității bulgare din Banat

Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare a fost inițiată de deputatul Niculae Mircovici, din partea grupului minorităților naționale — Uniunea Bulgară din Banat, acesta susținând că “o astfel de lege ar fi benefică, oferind într-un mod instituționalizat posibilitatea ca și reprezentanții altor etnii să cunoască limba bulgară”.

Deputatul Niculae Mircovici a precizat că ziua de 24 mai a fost aleasă pentru această celebrare pentru faptul că este ziua în care sunt sărbătoriți Sfinții Chiril și Metodie, creatorii alfabetului chirilic, folosit pentru scrierea în limba bulgară. În această zi, bulgarii sărbătoresc, în fiecare an, ziua scrierii chirilice, în cinstea creatorilor acesteia. În Biserica Ortodoxă Română, Sfinții Metodie și Chiril sunt prăznuiți la 11 mai, fiind numiți “apostolii slavilor”, pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Eurovision Song Contest a fost organizat anual, din 1956. În 1955, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) a avut ideea unui concurs internațional, unde țările, reprezentate de televiziunile publice, să participe în cadrul unui spectacol televizat, care să fie transmis simultan în toate țările participante. Concursul muzical Eurovision a fost transmis, în fiecare an, fără întrerupere, din 1956, continuitate ce i-a conferit statutul de cel mai longeviv program de televiziune din lume.

Trupa Voltaj, în cadrul repetițiilor pentru prima semifinală a concursului Eurovision 2015, organizat la Viena

Ideea concursului Eurovision a prins contur în timpul unei întâlniri la Monaco, în 1955, la inițiativa lui Marcel Bezençon, director al televiziunii elvețiene și membru al EBU. Competiția a avut la bază formatul Festivalului de la Sanremo și a fost privită ca un experiment tehnologic pentru televiziunea în direct, la vremea aceea reprezentând un act de curaj să aduni atâtea țări împreună într-o rețea internațională extinsă. Televiziunea prin satelit nu exista la momentul respectiv, iar Eurovision deținea o rețea terestră prin microunde. Astfel, a luat naștere ”Grand-Prix Eurovision de la Chanson Européenne”.

Jurnaliști acreditați la concursul Eurovision 2015, în centrul media. (18 mai 2015)
Competiția a fost transmisă, de-a lungul timpului, în Europa, dar și în Australia, Canada, Egipt, Hong Kong, India, Iordania, Republica Coreea, Noua Zeelandă și Statele Unite, deși aceste state nu participă în concurs. În anii 2008 și 2011, s-a înregistrat un număr record de țări participante — 43, după ce, la ediția din 2008, au intrat în familia Eurovision statele Azerbaidjan și San Marino.

În 1958, s-a introdus regula ca statul victorios să organizeze următoarea ediție a concursului, reprezentând o oportunitate unică pentru promovarea țării-gazdă ca destinație turistică. Totuși, chiar de la începutul istoriei, au existat și excepții de la această regulă: la edițiile din 1960, 1963, 1972 și 1974 concursul a fost organizat de BBC, după ce țările victorioase ale edițiilor anterioare au refuzat, în principal, din cauza costurilor.

Prima ediție a concursului muzical Eurovision a avut loc la 24 mai 1956, la Lugano, Elveția, unde au participat reprezentanți din Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Câștigătoarea primei competiții a fost Lys Assia, cu piesa ”Refrain”. Artista a mai participat la edițiile din 1957 și 1958 și a avut o cariera internațională de succes.

În 1957, la ediția organizată la studiourile Hessischer Rundfunk, din Frankfurt, reprezentanta Olandei, Corry Brokken, a cucerit trofeul Eurovision pentru interpretarea piesei ”Net Als Toen”. André Claveau a primit trofeul din 1958, reprezentând Franța, cu ”Dors, mon amour”. Spre deosebire de predecesoarele lui, artistul avea în spate o carieră muzicală consolidată, debutând în 1936 și continuând în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Olanda a revenit pe podiumul competiției, în 1959, datorită artistei Teddy Scholten, care a interpretat melodia favorită — ”Een Beetje”.

Edițiile Eurovision din anii ’60 au adus Franței trei victorii, prin reușitele artistelor Jacqueline Boyer (1960), Isabelle Aubret (1962) și Frida Boccara (1969). Sfârșitul acestui deceniu a adus o premieră pentru competiție, în 1969, pe primul loc clasându-se patru artiste câștigătoare. Astfel, la ediția de la Madrid, au fost premiate melodiile: ”Un Jour, Un Enfant” (Frida Boccara), ”De Troubadour” (Lenny Kuhr — Regatul Țărilor de Jos), ”Vivo Cantando” (Salome — Spania) și ”Boom Bang-A-Bang” (Lulu — Marea Britanie). Cea din urmă a înregistrat cel mai mare succes comercial dintre piesele victorioase ale acelui an. Această ediție a provocat nemulțumiri în rândul altor țări participante, care au boicotat următoarea ediție. Astfel, s-au introdus noi reguli de departajare.

Anii ’70 au reprezentat o eră emblematică pentru Eurovision, câștigătorii acestui deceniu numărându-se printre numele eterne ale muzicii internaționale.

În 1972, Vicky Leandros, reprezentanta din Luxemburg, a câștigat concursul cu piesa ”Apres Toi”, un succes major care i-a deschis calea pentru o carieră lungă, presărată cu succese în Europa, Canada, SUA și chiar în Japonia. Și în anul următor, statul Luxemburg a fost victorios, prin reușita cântăreței Anne-Marie David.

Anul 1974 este poate cel mai răsunător din istoria competiției, această pagină aparținând grupului ABBA, care a reprezentat Suedia. De altfel, grupul se află în clasamentul cu cele mai multe albume vândute în lume. Totuși, la începutul anilor ’70, trupa încă nu trecuse de pragul succesului. În 1973, au intrat în finala națională a selecției pentru Eurovision, cu piesa ”Ring, Ring”, dar nu au ajuns să-și reprezinte țara. Însă, în 1974, Agnetha, Frida, Benny și Björn și-au câștigat dreptul de participare la concursul Eurovision din Marea Britanie, cu binecunoscuta melodie ”Waterloo”, care a triumfat detașat în competiție și a condus în clasamentele europene și din întreaga lume. ”Waterloo” a fost cea mai apreciată piesă din istoria concursului. Pentru ABBA au urmat succese pe linie, cu piese precum ”Mamma Mia”, ”Dancing Queen”, ”Money Money Money”, ”One Of Us”, ”Thank You For The Music”, ”Gimme Gimme Gimme”.

În 1975, Olanda a reintrat pe podium, cu piesa interpretată de grupul Teach-In, ”Ding-A-Dong”. Deși de atunci Țările de Jos nu au mai revendicat trofeul, piesa câștigătoare a rămas în lista hiturilor clasice Eurovision. Și Brotherhood of Man a rămas un nume vibrant în muzica europeană, acordurile melodiei câștigătoare din 1976, ”Save Your Kisses For Me”, fiind recunoscute și în prezent, piesa fiind votată la ediția aniversară din 2005 în topul primelor 14 melodii din istoria concursului. Marie Myriam a adus trofeul Franței în 1977 cu ”L’oiseau et l’enfant”.

După intrarea în concurs în 1973, Israelul a cucerit primele victorii în 1978 și 1979. Primul succes a fost bifat de Izhar Cohen & the Alphabeta, cu ”A-Ba-Ni-Bi”, iar în următorul an, Gali Atari & Milk and Honey au înscris ”Hallelujah” în topul cântecelor favorite.

În următorul deceniu au intrat în concurs trei țări noi: Maroc (1980), Cipru (1981), Islanda (1986), dar trofeele au rămas în țări din partea continentală a Europei. Cea mai răsunătoare victorie a decadei a fost cea adusă de Céline Dion Elveției, în 1988, cu piesa ”Ne Partez Pas Sans Moi”, clasată la numai un punct diferență de piesa de pe următorul loc. Anul 1989 a adus trofeul Eurovision Iugoslaviei, reprezentată de grupul Riva, care provenea din Croația. ”Rock Me” a fost piesa câștigătoare la ediția cu numărul 34, de la Lausanne.

După ruperea Cortinei de Fier, anii ’90 au adus cel mai puternic aflux de state noi în concurs: în 1993 — Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovenia, în 1994 — Estonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Ungaria, iar în 1998 — Republica Moldova. Totodată, acest deceniu a marcat evoluții majore în tehnologie și multe schimbări în competiție. Spre exemplu, 1994 a fost primul an în care voturile s-au transmis din fiecare țară, printr-o conexiune satelit în direct, de către purtători de cuvânt.

Artistul italian Toto Cutugno a ridicat trofeul anului 1990, la Zagreb, cu melodia ”Insieme: 1992”. El avea deja un CV impresionant, cu numeroase trofee câștigate la Sanremo. În 1991, artistul a prezentat ediția de la Roma, alături de câștigătoarea anului 1964, Gigliola Cinquetti.

La ediția din 1994, România și-a făcut debutul la Eurovision, Dan Bittman intrepretând în limba română ”Dincolo de nori”. Paul Harrington & Charlie McGettigan au fost favoriții ediției de la Dublin, cu interpretarea ”Rock ‘n’ Roll Kids”. În 1996, Eimear Quinn a adus Irlandei a patra victorie din ultimii cinci ani de concurs. Interpretarea piesei ”Walking On Sunshine”, de către Katrina and the Waves în 1997, a fost una din celei mai apreciate din istoria Eurovision, iar hitul a adus grupului o carieră înfloritoare după această victorie.

Dana International, reprezentanta Israelului, a cucerit trofeul în 1998, în urma interpretării ”Diva”, în limba ebraică, victorie care a propulsat-o pe artistă în topurile internaționale. Ea a participat și la ediția aniversară ”Congratulations 2005” și a compus piesa participantă în 2008. În 2011, artista și-a reprezentat din nou țara în concurs, dar nu a reușit să ajungă în finală.

În 2000, Olsen Brothers au impresionat juriul și telespectatorii în cea mai mare măsură, cu ”Fly On The Wings Of Love”. Începând din acest an, reprezentanții statelor Franța, Germania, Marea Britanie și Spania sunt calificați automat în finală, indiferent de pozițiile ocupate de țări în trecut, datorită statutului lor de cei mai mari patru contribuitori financiari către EBU.

Ediția din 2001 a însemnat prima victorie pentru Estonia, când duetul Tanel Padar & Dave Benton au cucerit marele premiu cu ”Everybody”. În 2003, Sertab Erener, din Turcia, a câștigat trofeul cu ”Everyway That I Can”, aducând prima victorie pentru Turcia din istorie, la a 25-a participare. În 2004, reprezentanta Ucrainei, Ruslana, a făcut ravagii cu ”Wild Dances”. Anul 2005 a adus României cea mai bună clasare, respectiv locul trei, ocupat de Luminița Anghel și Sistem. În 2006, scena de la Atena a fost cutremurată de interpretarea hard rock a grupului Lordi — ”Hallelujah”. Astfel, la a 40-a participare, Finlanda reușește să impresioneze audiența și câștigă trofeul Eurovision. Mihai Trăistariu, care se număra printre favoriții la primul loc în sondaje, se clasează pe locul patru, cu piesa ”Tornero”. Alexander Rybak, reprezentantul Norvegiei, a fost marele câștigător al anului 2009, cu o poveste cântată — ”Fairytale”.

În 2010, Paula Seling și Ovi au adus din nou României un loc pe podim, cu piesa ”Playing with Fire”, clasându-se pe locul al treilea, la opt puncte diferență de locul al doilea. Reprezentanta Germaniei, Lena, a cucerit trofeul concursului.

În 2011, trofeul a fost ridicat de reprezentanții Azerbaidjanului, pentru prima dată. În 2012, câștigătoarea a fost Loreen, care a reprezentat Suedia cu piesa ”Euphoria”. În 2013, reprezentanta Danemarcei, Emmelie de Forest, a câștigat trofeul cu ”Only Teardrops”.

Ediția din 2014 a Eurovision Song Contest a devenit memorabilă, după ce ”evenimentul și-a depășit granițele, iar poveștile sale au atras atenția întregii lumi”, după cum evidențiază pagina oficială a concursului muzical. ”De la audiența neașteptată a show-urilor difuzate, până la senzația globală creată de câștigătorul ediției, spectacolul de la Copenhaga a devenit unul de referință”, consideră organizatorii. Reprezentantul Austriei, Tom Neuwirth, sub numele de scenă sau ”alter ego” Conchita Wurst, a câștigat ediția 2014 cântând ”Rise Like a Phoenix”.

Conchita Wurst, la primirea discului din partea Sony Music pentru vânzările albumului de debut

Irlanda deține recordul pentru cele mai multe victorii, în număr de șapte, iar Franța, Luxemburg, Marea Britanie și Suedia sunt următoarele în clasament, cu câte cinci trofee.

AGERPRES/ (Documentare—Roxana Mihordescu, editor: Andreea Onogea)

Prăjitura va avea 210 kilograme, iar pentru prepararea ei se vor folosi 120 de kilograme de cremă de brânză, 40 de kilograme de biscuiți și pandișpan, 20 de kilograme de unt, 20 de kilograme de smântână, 8 kilograme de zahăr și două kilograme de cremă de ciocolată.

Prăjitura se va monta în decurs de trei-patru ore, într-o tavă imensă, care a fost făcută special în anii trecuți pentru alte campionate de gătit organizate în cadrul “Zilelor Clujului”, un festival dedicat orașului Cluj-Napoca.

“Pentru anul acesta ne-am gândit să realizăm acest desert, atât pentru partea de spectacol, cât și pentru o acțiune caritabilă. La prepararea lui vor participa în jur de 15-20 de persoane, maeștri bucătari cu care vom colabora la toate acțiunile culinare care au loc în cadrul festivalului dedicat municipiului Cluj-Napoca, iar astăzi vom realiza acest desert de dimensiuni mari. La final, principalii beneficiari ai tortului vor fi, pe lângă vizitatori, copiii de la Asociația Down — Centrul Educațional Raluca, care ne vor și ajuta să împărțim cele peste 2.000 de porții care vor rezulta”, a declarat Gheorghe Vișan, coordonatorul restaurantului care organizează evenimentul.

Cheese-cake-ul pe care îl vor prepara bucătarii va fi realizat după o rețetă simplă, care poate fi încercată, la proporțiile de rigoare, în orice bucătărie. Pe lângă ingredientele amintite, care sunt elemente de bază pentru orice tip de cheese-cake, la prăjitura de 200 de kilograme se vor mai folosi și batoane de vanilie și zahăr vanilat.

“Prepararea este simplă, se macină biscuiții, care apoi se amestecă cu untul. Vom folosi și pandișpan, cu ajutorul căruia se va crea un alt strat al prăjiturii, după care brânza, amestecată cu smântâna, va fi turnată peste această bază. Pentru că cheese-cake-ul are dimensiuni foarte mari și nu îl preparăm într-o bucătărie, ci în aer liber, vom folosi la prepararea cremei o gelatină naturală care rezistă la temperaturi mari. Nu vom folosi nici ou la preparare, tot așa, pentru că este cald afară și prăjitura nu poate fi realizată prin coacere”, a explicat Robert Vass, cel care va coordona realizarea cheese-cake-ului uriaș.

Clasicul topping care ar trebui să acopere prăjitura va fi servit de data aceasta separat, deoarece bucătarii consideră că, date fiind dimensiunile prăjiturii, ea nu va arăta bine dacă va fi acoperită cu ciocolată.

După toată strădania, va rezulta un cheese-cake înalt de vreo opt centimetri, care va avea aproximativ cinci metri pătrați ca suprafață.

Toate ingredientele necesare au fost donate de două firme partenere ale evenimentului “Zilele Clujului”. Copiii de la Centrul Educațional Raluca vor împărți cele două mii de porții trecătorilor, aceștia fiind rugați, dacă vor, să contribuie cu o mică donație la sprijinirea asociației.

Organizatorii speră să reușească să strângă în acest fel aproximativ 4.000-5.000 de lei, care vor fi oferiți centrului.

“Noi suntem convinși că locuitorii Clujului vor primi cu bucurie această inițiativă și că ne vor sprijini în această acțiune distractivă, dar și caritabilă”, a spus administratorul Restaurantului Memo 10, Gheorghe Vișan.

Restaurantul este practic o cantină foarte modernă și este singurul local din România administrat de o autoritate publică, respectiv Primăria Cluj-Napoca. Echipa cantinei participă în fiecare an la festivalul “Zilele Clujului” prin organizarea unor demonstrații culinare, preparatele fiind de fiecare dată oferite gratuit. “Zilele Clujului” se desfășoară între 22 și 29 mai.

AGERPRES/(A — autor: Elena Stanciu, editor: Cristian Anghelache)

Meniul a fost pregătit de maestrul bucătar Blasko Janos din Ungaria și conține, printre altele, fâșii de piept de pui cu petale de trandafir, cotlet alb cu flori de soc, baghete cu piept de pui sau ficat de pasăre și panseluțe, supă-cremă de salvie, flori de dovlecel pane umplute cu mascarpone, pui cu flori de salcâm, orez cu fructe și mușcate, precum și curcan cu flori de liliac.

Maestrul Blasko Janos a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în jurul nostru sunt o sumedenie de flori care conferă o savoare deosebită preparatelor culinare, însă, asemenea ciupercilor din flora spontană, acestea trebuie verificate înainte de a se prepara, deoarece unele nu pot fi consumate integral, doar petalele sau frunzele, iar altele pot fi consumate doar în anumite perioade ale anului. Printre florile comestibile se mai numără zorelele, gălbenelele, crăițele, păpădia, levănțica, mușețelul, florile de tei, talpa gâștii, limba mielului, etc.

Patronul restaurantului, Kovacs Istvan, a declarat că anul viitor, în paralel cu festivalul florilor comestibile, va organiza și un festival al prăjiturilor de casă.

‘Este al patrulea festival al florilor pe care îl organizăm, dar problema e că la noi vremea nu a fost chiar atât de călduroasă, aici primăvara e încă la început, nu prea s-a deschis salcâmul și nici floarea de soc, care ar fi trebuit deja să înflorească. Așa că am avut puțin probleme cu adunatul florilor și ne gândim ca la anul să programăm festivalul puțin mai târziu, în luna iunie, în funcție de cum va fi vremea. Am adunat toate florile de dovleac din curtea părinților mei, pentru că florile trebuie să fie cât mai puțin poluate și nicidecum stropite cu diverse chimicale, vom aduna tot de acolo și lalele galbene (…) Anul viitor vrem să facem și un festival al prăjiturilor de casă ca pe lângă flori să mai fie și dulciuri tradiționale (…) Pregătirile pentru festivalul de mâine sunt aproape gata, ne vom apuca dimineață de preparat și la prânz le vom putea servi specialitățile’, a declarat Kovacs Istvan.

El a mai spus că oaspeții vor putea consulta lista florilor comestibile și toxice și chiar vor putea învăța câteva rețete de la maestrul Blasko Janos, care are o vastă experiență culinară, iar de 15 ani experimentează și inventează tot felul de rețete pe bază de flori.

AGERPRES / (A — autor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frățilă)

Între culmile împădurite ale Carpaților de Curbură, la locuri ferite de năvălitori, dar surprinzător de sigure și ușor de apărat, se ridică această cetate-mănăstire, cu o istorie pe cât de agitată, pe atât de dificil de reconstituit.

Complexul este format din zidul de incintă al cetății, Casa domnească, ruinele chiliilor și spațiilor de locuit sau de servicii, turnurile de colț și o biserică cu hramul “Sfântul Dumitru”, construită în anul 1634.

‘Bradu, monastire faimoasă prin trecutul său în comuna Tisău, pe malul stâng al râului Nișcov și aproape de vărsătura văii Haleșului, situată pe un răsfățat și strategic platou, cu o poziție tare și vederi admirabile, mai cu seamă în partea de Nord-Vest’, scria cărturarul Basil Iorgulescu în al său Dicționar geografic, apărut în 1892 la Editura Socec din București.

Vizitând mănăstirea cu ocazia unei călătorii de documentare, istoricul Nicolae Iorga remarca zidurile masive destinate să apere ‘biata bisericuță’. Nicolae Iorga consideră că la Bradu s-a ridicat o cetate care făcea parte dintr-un sistem de fortificații menit să apere căile de acces ce traversau Munții Carpați din Țara Bârsei spre părțile Buzăului.

‘Domnii români au acordat o atenție deosebită constituirii unui sistem defensiv pe principalele căi de acces dinspre Ardeal sau dinspre Dunăre.

În acest sens, bisericile fortificate, dispuse în locuri unde terenul oferea reale avantaje celor care se puneau la adăpost din calea năvălirilor străine, s-au dovedit a fi o opțiune eficientă, cu dublu rol: de cult și de apărare împotriva dușmanilor. Și nu numai agresorii străini constituiau motiv de retragere sub zidurile mânăstirii, ci și luptele interne, între pretendenții la tron sau la favorurile familiilor domnitoare. Iar boierii buzoieni, care nu au fost nici ei străini de aceste dispute pentru putere, se vor distinge nu numai ca buni dregători ai ținutului și ai țării, dar vor fi și remarcabili ctitori de lăcașuri de cult’, a declarat pentru AGERPRES istoricul militar col. Mircea Tănase.

Ca și alte cetăți din zonă, localnicii atribuie mănăstirea soției domnitorului Mihnea Turcitul, născută nu departe de aici, la doar câteva zeci de kilometri distanță. Doamna Neaga a fost fiica clucerului Vlaicu din Cislău, o familie de boieri fără pretenții la domnia Țării Românești, dar cu moșii întinse pe raza mai multor localități, de la Grăjdana, la Lapoș.

Potrivit unor izvoare, mănăstirea-cetate Bradu a fost construită sau doar parțial construită chiar de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), și de aceea este cunoscuta drept “mănăstirea Doamnei Neaga”. Cert este că de numele soției domnitorului convertit la Islam se leagă cele mai multe edificii cu rol religios sau de apărare din zona Buzăului.

‘Legenda este confirmată parțial și de arheologi. Construcția incintei fortificate a fost datată arheologic în jurul anului 1570, în vremea domniei lui Mihnea Turcitul, soțul doamnei Neaga, de unde și legenda ctitoririi mânăstirii de către aceasta. Cert este că fortificarea acestei incinte s-a făcut datorită nevoii proprietarilor locului de a se pune la adăpost de tot mai desele năvăliri străine, dar și de disputele dintre diferitele partide boierești ale vremii’, a mai afirmat istoricul Mircea Tănase.

Transformarea curții boierești de la Bradu în așezământ monahal este, în opinia cunoscutului arheolog I. Chicideanu, urmarea mutării boierilor de pe Valea Buzăului la noile moșii cumpărate la Pătârlagele, Cârlomănești și Cândești.

Mănăstirea a fost distrusă de turci, dar a fost rezidită din temelii în anul 1632 de Radu Mihalcea vel comis, unul dintre cei mai cunoscuți boieri de pe Valea Buzăului. Despre reconstruirea mânăstirii Bradu de către Radu Mihalcea Cândescu aflăm dintr-un hrisov al domnitorului Matei Basarab (1632-1654), în care acesta afirmă, la 15 mai 1641, că ‘această sfântă mânăstire mai sus-zisă au făcut-o cinstitul credinciosul boier al domniei mele, jupan Radu Mihalcea vel comis și de iznoavă (din nou — n.a.), din temelia ei de mila și cu ajutorul ce l-a avut de la domnia mea pentru drept credincioasa slujbă cu care a slujit domniei mele. Și cu voia lui Dumnezeu s-a trudit și a făcut-o tot din piatră cu chilii împrejur și cu trapezărie și cu pimniță și încă a împodobit-o cu toate sfintele odăjdii ce trebuie și cu moșii neclintite.’

Pe pisania de la intrare, în mare parte deteriorată, printre alte frânturi de cuvinte se poate desluși leatul 7150 (1642). Pictura interioară, refăcută în 1844, păstra, la vremea consemnării lui Basil Iorgulescu, numele vechilor ctitori: Radu vel comis și soția sa, jupâneasa Sofiica.

Până la jumătatea secolul al XVII-lea, cetatea a fost folosită drept reședința boierilor Mihalcea-Cândești, după numele satului de la vărsarea Nișcovului în râul Buzău, Cândești, unde boierii cumpăraseră întinse moșii de-a lungul timpului. Prin anii 1650-1660, cetatea Bradu devine în totalitate mănăstire odată cu mutarea boierilor Mihalcea în noul lor conac de la Cândești.

Printre personalitățile care au trecut pe la cetatea Bradu se află domnitorul Constantin Brâncoveanu și soția sa, Doamna Marica.

În perioada Crăciunului anului 1689, Doamna Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, s-a adăpostit aici, împreună cu copiii și doamnele din suită, din fața năvălirii austriecilor generalului Heissler în Țara Românească.

Potrivit istoricilor, după uciderea domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688) într-un complot al boierilor munteni, împăratul Leopold al Austriei l-a trimis pe generalul Donat Heissler să-l sprijine pe aga Constantin Bălăceanu, ginerele fostului domnitor, în disputa cu Constantin Brâncoveanu, nepotul aceluiași domnitor, desemnat de acesta la tronul Țării Românești.

După ce austriecii au ocupat Bucureștii, Brâncoveanu a cerut ajutor turcilor și tătarilor și, în bătălia de la Zărnești, lângă Brașov (11/21 august 1690), s-au confruntat cei 4.000 de oameni recrutați din Transilvania sub comanda lui Heissler ca să-l sprijine pe Bălăceanu cu corpul de oaste munteano-turco-tătar al lui Brâncoveanu. În urma bătăliei, câștigată de Brâncoveanu, acesta a poruncit să fie adus capul lui Bălăceanu la București și înfipt în poarta caselor familiei sale.

Drept mulțumire pentru găzduirea sa la Bradu, doamna Marica a făcut mai multe danii mânăstirii, printre care și o Biblie, datată 1693, care se păstrează la Muzeul Episcopiei Buzăului.

‘Cetatea de la Bradu a fost o cetate de vale cu rol defensiv. Aceasta a fost vizitată de domnitorul Constantin Brâncoveanu care s-a ascuns aici în anii 1703, 1708 și 1711, pe vremea când era căutat de turci.

Pe latura de vest a incintei fortificate, din porunca domnitorului s-a construit Casa domnească. În anul 1821, cetatea a fost folosită ca refugiu de boierii din zonă și deși a fost atacată de eteriști, le-a făcut față, fără a putea fi cucerită. Ultimele porți ale cetății, aflate la Muzeul Județean Buzău din anul 1978, datează dinainte de 1821 și păstrează în plăcile blindajului de metal proiectilele de plumb trase de eteriști’, a declarat, pentru AGERPRES, istoricul Marius Constantinescu, fost director al Muzeului Județean Buzău.

Potrivit sursei citate, cetatea este inclusă în patrimoniul național pe lista monumentelor istorice și a făcut obiectul multor studii arheologice în 1974-1977. Biserica din interiorul cetății funcționează în prezent ca biserica parohială, deservind credincioșii satului Haleș, comuna Tisău.

AGERPRES / (A — AS — autor: Dorin Ivan, editor: Mihai Simionescu)

Țestoasele sunt reptile ce aparțin ordinului Chelonieni, care trăiesc pe Terra de aproximativ 220 milioane de ani, cu mult dinaintea dinozaurilor. Au o forță de adaptare extraordinară, dar din păcate au ajuns o specie pe cale de dispariție, din cauza faptului că au nevoie de condiții speciale de viață, care se regăsesc din ce în ce mai greu, la ora actuală, în lume.

Viața acestei specii de broaște depinde foarte mult de mediul în care trăiește, care-și pune amprentă asupra temperaturii corporale și a duratei de viață. Țestoasele nu pot supraviețui frigului și nici căldurii excesive, de aceea, schimbările de temperatură, frecvente la ora actuală în lume, le scurtează media de viață.

Mediul și modul în care cresc duce la rata scăzută a vieții acestor animale. Țestoasele exotice cresc într-un mediu artificial și atât temperatura, cât și mâncarea, ajung să devină prea puțin potrivite pentru a conferi un trai bun țestoaselor.

Nu doar natura a devenit neprielnică supraviețuirii broaștelor țestoase. Omul a intervenit în evoluția speciei, când a început să le vâneze și să le găsească diverse utilizări, fie ca animal de companie, fie izolate în grădini zoologice sau folosite în diverse industrii.

Ziua mondială a broaștelor țestoase a fost inițiată în anul 2000, de către American Tortoise Rescue (ATR). ATR este o societate non-profit înființată în anul 1990 pentru a asigura protecția tuturor speciilor de broască țestoasă. Oferă adăpost permanent pentru broaște țestoase abandonate și pierdute, precum și cele care sunt confiscate ca urmare a aplicării legii și necesită locuințe temporare. American Tortoise Rescue a salvat peste 3.000 de broaște țestoase de apă sau de uscat, de la începuturile activității sale, potrivit www.tortoise.com.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Directorul Muzeului Regiunii “Porțile de Fier” din Drobeta Turnu Severin, Doinița Chircu, susține că după ce la începutul secolului XX în incinta Castrului Zewrini a fost descoperită de arheologi ruinele unei cetăți dacice și a unei biserici gotice, se poate trage concluzia că acesta are trei posibile origini: una latină, asociată împăratului roman Traian Septimiu Severus, a doua slavă — “severnai”, însemnând “din nord” sau “nordic”, ultima — religioasă, probabil inspirată de numele lui Severin de Noricum, sfânt protector în Evul Mediu al călugărilor misionari catolici migrați din regiunea Austriei superioare.

“Cercetările istorice consemnează faptul că pentru apărarea cetății și a hotarului delimitat de aceasta au murit Litovoi, care în anul 1272 se răscoală împotriva regelui ungar Ladislau al IV-lea, ce intenționa să cucerească teritoriul Banatului de Severin. Litovoi este înfrânt și ucis în jurul anului 1277, locul lui fiind luat de fratele său, Bărbat, bineînțeles, după ce își răscumpără cu bani grei libertatea, el în aceiași bătălie căzând ostatic”, a precizat Doinița Chircu.

Campaniile arheologice din perioada 2013-2015 au scos la lumină o serie de vestigii istorice și nu numai, care atestă presupunerea de odinioară a unor specialiști că Cetatea Severinului sau cum mai este ea cunoscută în epocă — Castrul Zewrini, a fost zidită în mai multe etape, gloria ei durând până în anul 1524, când Suleyman Magnificul trece prin foc și sabie firava formațiune statală vlahă formată la Dunăre.

“În urma săpăturilor efectuate în cadrul unui proiect european de aproximativ 25 milioane de euro al cărui obiectiv este refacerea zidurilor de apărare a celor două incinte, s-au descoperit o serie de turnuri pătrate de strajă și observație, la cel din partea de nord-est se mai păstrează un perete cu înălțimea de 11 metri, lungimea de 9 metri și lățimea de 2,5 metri, actualmente acestuia spunându-i-se Turnul lui Sever”, a explicat Chircu.

Potrivit acesteia, Cetatea Severinului devenise cea mai importanta redută strategică de pe Dunăre, de aceea pentru apărarea ei și menținerea controlului la Dunăre, la sfârșitul secolului al XIII-lea, regele Ștefan al Ungariei a purtat cinci războaie cu țaratul bulgar.

“Tot pentru ea, Basarab I, în 1330, la Posada, s-a bătut cu Carol Robert de Anjou, iar Mircea cel Bătrân, pentru a o proteja a înființat Bania Severinului, iar în 1406 avea să încheie aici un tratat de alianță cu Sigismund al Ungariei. Mai târziu, Iancu de Hunedoara a preluat Banatul de Severin și a întărit cetatea. De fapt, timp de 300 de ani zidurile acesteia, după fiecare atac al turcilor, bulgarilor și ungurilor, au fost refăcute”, a adăugat directorul Muzeului Regiunii “Porțile de Fier”.

Cetatea fortificată, parte a sistemului defensiv de apărare a Țării Românești, avea forma dreptunghiulară, zidurile fiind construite din pietre de râu neprelucrate, lipite cu mortar. În interiorul ei era amenajată o capelă cu pietre luate din zidurile castrului roman Drobeta, asemănătoare bisericii de pe colina Trapezița din Târnovo. Nu departe de aceasta s-a descoperit un cuptor-vatră utilizat pentru făurirea armelor. Intrarea în cetate se făcea printr-o poartă boltită, cum constatase Cezar Bolliac, situată în partea de sud-est, orientată către Dunăre, iar de jur împrejurul zidului exterior se mai zăresc urmele unui șanț cu apă.

“De senzație a fost descoperirea în anul 2014 a unei fântâni pe latura vestică, foarte probabil săpată de Cavalerii Ioaniți între 1247 și 1254, amănunt care întărește convingerea specialiștilor că la zidirea cetății au contribuit și aceștia. Incinta interioară, datând din prima jumătate a secolului al XV-lea, indică faptul că a fost întărită după ce a fost luată în stăpânire de către Ungaria, în 1419. Spre sfârșitul aceluiași secol se mai fac unele adăugiri, indicii care demonstrează că după distrugerile din 1505-1506 produse de turci cetatea a fost restaurată”, a mai spus Chircu.

Lucrările de refacere parțială a Cetății Severinului au început în 2011. Cu acest prilej arheologii au descoperit un tezaur monetar format din 160 de monede turcești și maghiare, săgeți de arc și de arbalete, resturi ceramice și de sticlă medievală, oseminte umane, ghiulele, o țeavă de tun pe care s-a identificat blazonul unui cavaler reprezentând un scut de cruciat pe care se observă un arbore cu trei ramuri, pe fiecare dintre acestea fiind stilizată câte o frunză de stejar.

“Descoperirile făcute au scos în evidență și un fapt pe care deocamdată nu ni-l putem explica: existența a trei ziduri de protecție a cetății. În nicio altă cetate de pe teritoriul României nu s-a mai întâlnit această situație”, a tras concluzia Doinița Chircu.

În context, managerul Muzeului Regiunii “Porțile de Fier” este de părere că după finalizarea lucrărilor de reconstrucție al căror termen este anul 2015, Cetatea Severinului, renăscută ca pasărea Phoenix din propria ei cenușă, va fi cea mai atractivă destinație turistică de pe fluviul Dunărea.

AGERPRES/(A — autor: Florian Copcea, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Radu CONSTANTINESCU / Arhiva AGERPRES

Printre secretele longevității sale se află și utilizarea florilor de culoare mov și a frunzelor de liliac, arbust care crește din abundență în zona munților Mehedinți. Aici el era considerat, în timpurile când trăia bătrânul, ,,elixirul tinereții’, calitățile terapeutice ale florii contribuind la acest ,,statut’.

Un localnic, Constantin Negoiță, mărturisește că moș Mandău, om fără carte, dar înțelept, a folosit cele mai năstrușnice mâncăruri din ierburi comestibile și cele mai eficiente ,,medicamente’ preparate din plantele situate în flora locului, în arhiva British Pathe fiind chiar o peliculă de film în care el dezvăluie o parte din secretele vieții.

Florile mov de liliac, se spune la Firizu, sat așezat sub o sprânceană de pădure la aproximativ 50 kilometri de Drobeta Turnu Severin, în preajma căruia Sf. Nicodim de la Tismana a înălțat Mânăstirea Coșuștea-Crivelnic, sunt utile pentru prepararea unei alifii pentru alinarea durerilor la încheieturi.

Se culeg de pe ciorchine 100 grame de flori, obligatoriu acestea trebuie să aibă petalele deschise și nici să nu fie trecute. Se introduc într-o oală de pământ și se adaugă un litru de ulei de floarea soarelui. De regulă, acesta trebuie să fie brut, adică nerafinat. Timp de două săptămâni se lasă la macerat într-un loc întunecos și cald. Se obține o alifie care se întrebuințează pentru masarea ușoară a părților dureroase.

Procedeul acesta l-a făcut pe Ilie Stamate să nu se vaite vreodată de reumatism când mergea la clacă sau cu oile în câmp.

AGERPRES/ (AS-autor: Florian Copcea, editor: Mihai Simionescu)

Foto: (c) cbd.int

Tema stabilită pentru 2015 este “Biodiversitatea pentru dezvoltare durabilă” și reflectă importanța eforturilor depuse la toate nivelurile pentru a stabili un set de obiective de dezvoltare durabilă, ca parte a Agendei de Dezvoltare a Națiunilor Unite Post-2015, pentru perioada de 2015-2030, potrivit pagini dedicată zilei de ONU www.un.org. De asemenea, subliniază importanța biodiversității în realizarea dezvoltării durabile.

Soarta omenirii este strâns legată de diversitatea biologică, care determină varietatea vieții pe Pământ. Biodiversitatea este esențială în dezvoltarea durabilă și pentru bunăstarea oamenilor. Este crucială pentru reducerea sărăciei, ca urmare a furnizării bunurilor de bază și a serviciilor ecosistemice pe care le oferă.

Peste 3 miliarde de oameni depind de biodiversitatea marină și de coastă, în timp ce peste 1,6 miliarde de oameni se bazează pe păduri și produse forestiere. Degradarea habitatului și distrugerea biodiversității amenință mijloacele de subzistență pentru mai mult de un 1 miliard de oameni care trăiesc în zonele uscate-sub-umede.

Cu prilejul marcării acestei zile sunt organizate acțiuni care să explice oamenilor importanța menținerii biodiversității și sunt luate măsuri menite să împiedice producerea dezastrelor ecologice.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin Rezoluția 55/201, din 20 decembrie 2000, a proclamat Ziua internațională a diversității biologice pentru a fi sărbătorită la 22 mai. Data reprezintă adoptarea textului Convenției, care a avut loc la 22 mai 1992, la Conferința diversității biologice din Nairobi.

Inițial această zi a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția 49/119, din 19 decembrie 1994, pentru a fi celebrată la 29 decembrie, reprezentând data la care a intrat în vigoare Convenția privind diversitatea biologică (29 decembrie 1993). Data stabilită fiind foarte aproape de sfârșitul anului, o perioadă marcată de vacanțe în multe țări, a făcut dificilă organizarea evenimentelor dedicate zilei și a condus, ulterior, la schimbarea datei.

România a semnat Convenția privind diversitatea biologică la 5 iunie 1992 și a ratificat-o la 13 iulie 1994. Părțile semnatare ale Convenției, conștiente de valoarea ecologică, socială, economică, științifică și culturală a diversității biologice, de importanța pentru evoluția și conservarea sistemelor de susținere a biosferei, au recunoscut că un număr mare de comunități locale depind de resursele biologice pe care se bazează modurile de viață tradiționale.

Obiectivele Convenției diversității biologice sunt conservarea diversității biologice, utilizarea rațională a componentelor sale, împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor ce reies din utilizarea resurselor genetice, accesul la resursele genetice prin transfer adecvat de tehnologii.

AGERPRES/ (Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)