Captură Foto: (c) travelertaka / YouTube

Având o suprafață de 528.000 kmp și o populație de 25.535.086 de locuitori conform estimărilor World Population Review din 2015, Republica Yemen este situată în sudul Peninsulei Arabe și se învecinează la Nord cu Arabia Saudită, la Est cu Oman și Marea Arabiei, la Sud se află Golful Aden, iar la Vest Marea Roșie.

Potrivit MAE, teritoriul Yemenului a fost locuit în antichitate de triburi arabe, fiind considerat placa turnantă a comerțului țărilor din bazinul Mediteranei cu India și China. În secolul VI d.Hr. a fost ocupat, pe rând, de Abisinia și Persia, iar în anul 631, a fost încorporat în Califatul arab. Din secolul al XVI-lea, cu intermitențe, Yemenul s-a aflat sub stăpânirea Imperiului Otoman. În 1839, orașul Aden din sudul țării a fost ocupat de britanici, Marea Britanie impunându-și protectoratul în 1882, influența sa devenind astfel preponderentă în această zonă.

După prăbușirea Imperiului Otoman, partea de nord s-a proclamat, la 30 octombrie 1918, stat independent, condus de o monarhie teocratică, cu structuri feudale. În septembrie 1962, printr-o lovitură militară, monarhia a fost răsturnată și a fost proclamată Republica Arabă Yemen. În august 1967, Marea Britanie a început retragerea trupelor sale din Yemenul de Sud, la 30 noiembrie 1967 fiind proclamată Republica Democrată Populară Yemen.

În perioada scurtă a existenței celor două state yemenite independente, între acestea au izbucnit dese conflicte militare, la frontierele comune, care au fost aplanate de Liga Statelor Arabe. La 22 mai 1990, s-a decis unificarea celor două state, sub denumirea de Republica Yemen, cu capitala la Sana’a. Situația internă a rămas fragilă, agravată fiind de starea economică dificilă, iar noul stat unificat s-a caracterizat printr-o continuă instabilitate politică și economică.

Instabilitatea puterii guvernamentale și-a spus cuvântul în toamna anului 2014, când rebelii Houthi au pătruns în Sana’a și au preluat puterea în capitală. În martie 2015, președintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, s-a retras din calea rebelilor în orașul-port din sudul țării, Aden. Potrivit informațiilor prezentate de ONU la 19 mai 2015, violențele din Yemen s-au soldat cu moartea a aproximativ 1.850 de persoane și 500.000 de refugiați. Potrivit Oficiului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), care citează serviciile de sănătate din Yemen, numărul răniților a ajuns la 7.394 și cel al morților este de 1.850. Adrian Edwards, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), a indicat că numărul persoanelor strămutate din martie este estimat la peste 545.000.

Capitala țării este Sana’a, oraș localizat la o altitudine de 2.300 de metri. Metropola nu face parte dintr-un guvernorat, ci formează unitatea administrativă distinctă Amanat Al-Asemah. Sana’a este unul din cele mai vechi orașe locuite constant din lume. Vechiul oraș, care face parte din patrimoniul UNESCO, este definit de caracteristici arhitecturale unice, evidențiate în special de clădirile cu mai multe etaje, stilizate cu forme geometrice. Aden, al doilea cel mai mare oraș al țării, menționat, din cele mai vechi timpuri, ca și port important la golful ce-i poartă numele, reprezintă un punct de legătură important dintre Marea Roșie și Marea Arabică.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea)

Nu se uită la bani şi face totul de bunăvoie. Fără niciun ajutor din partea statului, medicul a făcut rate la bancă şi a cumpărat un aparat care poate depista din timp afecţiuni precum miopia sau astigmatismul. Mii de copii beneficiază, în fiecare an, de generozitatea medicului pentru care cea mai mare recompensă este să-şi privească pacienţii vindecaţi.

Oftalmologul Dacia Hîncu se simte cel mai bine în mijlocul celor mici. De cinci ani străbate satele izolate şi sărace ca să-i ajute pe copiii care au probleme cu vederea. Face totul voluntar, fără să fie plătită. Micuţii beneficiază astfel, lunar, de consultaţii gratuite.

Mariana Nogz, părinte: „Locuim la sat şi, din păcate, multe familii, mulţi părinţi având posibilităţi financiare mai reduse, nu îşi permit să meargă cu copilaşul la un specialist”.

Pentru a nu-i speria pe copii, medicul lucrează cu un aparat „prietenos” dotat cu sunet şi lumini. Este de fapt un scaner special care în câteva secunde depistează problemele de vedere ale micuţilor. Pentru că doamna doctor nu a avut bani să-l cumpere, a făcut un împrumut la bancă.

Dacia Hîncu, medic primar oftalmolog: „Acest aparat ,pentru mine, e ca un bebeluş şi îl port cu grijă, îi pun şi centura când circul prin sate. A fost 6.000 de euro”. Cu ajutorul scanerului, medicul poate depista probleme precum miopia sau astigmatismul, afecţiuni care, descoperite la timp, pot fi tratate.

Dacia Hîncu a pierdut deja şirul şcolilor şi al grădiniţelor în care a dat consultaţii. În fiecare an se uită în ochii a mii de copii şi prin munca ei vrea ca toţi să vadă mai bine: „La noi în ţară se pare că ochiul leneş ar fi între 10 şi 12% socotit că apare la copii. În străinătate procentul ăsta este mult mai redus, între 2 şi 4 la sută deoarece acolo există examinare oftalmologică obligatorie până la vârsta de trei ani, la cinci ani şi la şapte ani”.

Angela Moldovan, educatoare la grădiniţa Solovăstru: „Avem un număr de 45 de copii dintre care au fost evaluaţi 38. S-au depistat 15 cazuri de copii cu probleme care necesită un consult mai aprofundat. Sunt copii pe care nu îi ştiam cu probleme”.

Grija pentru vederea copiilor nu se opreşte aici. Medicul voluntar caută soluţii pentru a le oferi, tot gratuit, ochelari celor săraci. În plus, pe cei cu probleme grave îi cheamă la cabinetul său din Tîrgu Mureş.

Dacia Hîncu: „Eu ma bucur că pornesc cu vederea asta în viaţă. Ca le-o dai pentru 50-60 de ani”.

Alex este unul dintre sutele de copii care a fost tratat de Dacia Hîncu. Băieţelul a fost diagnosticat la grădiniţă cu sindromul ochiului leneş. Acum are 8 ani şi şi-a recuperat aproape total vederea la ochiul stâng.

Dintotdeauna Dacia Hîncu şi-a dorit să schimbe lumea şi a reuşit. Marea ei rasplată este faptul că le-a redat miilor de copii sărmani bunul cel mai de preţ: lumina ochilor: „E vorba sa faci o faptă bună şi ştii dupa aceea că ţi se plăteşte înapoi”.

De astăzi, la Digi24 continuă campania “A doua viaţă”. Veţi cunoaşte câţiva medici care s-au dedicat pacienţilor. Zilnic, fac diferenţa dintre viaţă şi moarte, fără să primească ajutor de la nimeni. Într-un sistem medical la pământ, transformă imposibilul în posibil. Ei sunt medicii care salvează România cu profesionalismul şi devotamentul lor.

Fotografii: (c) Sebastian Olaru / AGERPRES
Complexul social va avea în structura sa trei centre: unul pentru vârstnici și două pentru copii defavorizați, respectiv un centru de zi și unul de tip rezidențial.

“Centrul de servicii sociale Sfântul Gheorghe se vrea a fi pentru trei servicii: centrul rezidențial pentru persoane vârstnice, centrul rezidențial pentru copiii abandonați și centrul de zi pentru copiii care frecventează școala de la Românași, care au probleme sociale acasă, care nu au părinți sau au părinții plecați în străinătate. Pentru centrul rezidențial pentru copiii abandonați sunt 24 de camere pregătite, dar vor fi 30 de copiii, cu posibilitatea extinderii până la 40, pentru că dacă sunt frați, nu avem voie să-i despărțim. Pentru persoane vârstnice, în centrul rezidențial sunt pregătite locuri pentru 50 de persoane, iar la centrul de zi pentru copii suntem pregătiți pentru 30 de beneficiari”, a declarat joi, într-o conferință de presă, Gheorghe Gherman, preotul paroh din Românași.

Gheorghe Gherman, preotul paroh din Românași
Rațiunile realizării centrului de zi sunt în primul rând prevenirea abandonului școlar, în al doilea rând îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor și în al treilea rând reducerea decalajelor dintre elevii de la sat și cei de la oraș, afirmă preotul.

Piatra de temelie a centrului a fost pusă de părintele Gheorghe Gherman în anul 2000, finalizarea sa realizându-se după 15 ani de eforturi financiare, investiția fiind realizată în cea mai mare parte din fonduri private, respectiv donații și sponsorizări.

“Centrul s-a născut din dragoste pentru cei aflați în lipsuri, în suferință și în singurătate. Mi se pare că este o împlinire a misiunii preoțești. (…) Centrul s-a făcut fără finanțări. La început a existat doar credința în Dumnezeu că îmi ajută, că mă întărește și că întotdeauna este alături de cel care vrea să facă un bine. În al doilea rând cunoșteam foarte bine sufletul omenesc și știu cât de jertfelnici sunt credincioșii noștri atunci când văd că banul pe care îl oferă este investit și folosit pentru ce l-au dat. La început am fost tratat cu indiferență sau considerat oarecum visător. Dar văzând cum se ridică clădirea, încetul cu încetul au început să se adune în jurul nostru tot mai mulți. (…) Am putea să spunem că între cinci și șase procente este contribuția credincioșilor din parohie. Unu la sută este contribuția Consiliului Local, sprijiniți de Consiliul Județean. Zece la sută este contribuția Secretariatului de Stat pentru Culte și a Guvernului Românei. 20-22 de procente este aportul unui om evlavios, pe care îl putem numi și ctitor și care m-a sprijinit enorm ca să pot să continui lucrarea. Mai apoi a apărut o firmă cu doi asociați a cărei contribuție se ridică la 28 spre 30 de procente. Diferența a venit din ajutoare care le-am primit din sponsorizări, sume mici, dar care însumate au făcut peste patru milioane de lei. Din SUA am primit 31.000 de dolari”, afirmă preotul din Românași.

Activitatea centrului ce aparține parohiei ortodoxe din Românași va fi gestionată de o asociație special înființată în acest scop, Asociația Filantropia Largiana, al cărui președinte este tot un preot, Gabriel Gârdan.

Prezent la conferința de presă de joi, Gabriel Gârdan a precizat că terenul pe care e construit centrul social este unul de aproape cinci hectare, la care se adaugă o curte de aproape trei hectare și o pădure de opt hectare, toate aflate în proprietatea parohiei Românași. Centrul are cinci aripi de clădire, cu o suprafață utilă de circa 3.500 de metri pătrați. Valoare investiției pentru acest centru este de 12 milioane de lei.

“Sigur, nu s-au investit banii aceștia, pentru că au fost foarte multe etape pe care noi le-am parcurs cu voluntari și atunci costurile totale s-au diminuat foarte mult. Pe de altă parte, au existat mai multe zone din care au provenit efectiv donațiile și sponsorizările care au permis realizarea acestui centru”, a subliniat președintele asociației menționate. Deschiderea centrului va duce și la crearea a 45 de locuri de muncă.

Gârdan a adăugat că pentru o alimentație sănătoasă și cu eforturi financiare mai mici, în perioada imediat următoare se vor înființa și o microfermă cu câteva vaci și o grădină de legume, ce se vor adăuga celor 150 de oi pe care parohia le are deja și livezii de pomi fructiferi plantată recent.

Centrul Social din Românași beneficiază de cele mai moderne condiții de cazare, cu camere având baie proprie și butoane da panică, o bucătărie complet utilată, sistem de alarmare și supraveghere video în exteriorul clădirii, conexiune la TV și internet.

AGERPRES / (A — autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frățilă)

Fotografii: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Prima atestare documentară datează din anul 1324, când sașii răsculați împotriva regelui Carol Robert al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetății, Castrum Kuholm, numele de Kuholm făcând referire la roca pe care a fost ridicată, bazaltul.

Documentele din secolul al XV-lea menționează cetatea ca fiind un important centru comercial și meșteșugăresc, cu 12 bresle. Dominând de sus localitatea, cetatea a fost construită și extinsă în mai multe etape între secolele al XIII și al XVII-lea, ca cetate și refugiu pentru locuitorii satelor din jur.

Ansamblul cetății a fost construit din trei incinte: Cetatea de Sus construită în secolele XIII-XIV, Cetatea de mijloc construită în secolul al XV-lea și lărgită în secolul al XVI-lea și Cetatea de Jos, edificată în secolul al XVII-lea.

În anul 1716, ciuma care bântuia prin Ardeal și prin Țara Bârsei i-a determinat pe locuitori să se refugieze în cetate, unde molima nu s-a mai întins. Avariată în 1790, apoi abandonată și amenințată cu demolarea de autoritățile comuniste, cetatea s-a degradat an de an, rămânând doar niște turnuri fără acoperiș și ziduri dărăpănate, amestecate printre copaci și tufișuri, care se puteau zări de către cei care treceau pe DN13 spre Sighișoara sau spre Brașov.

Ultima dată când s-a vorbit despre reabilitarea cetății a fost în anul 1954, dar ideea a fost abandonată. Autoritățile comuniste plănuiau demolarea cetății pentru exploatarea bazaltului din care este format dealul. Autoritățile locale au încercat după anul 1990 reabilitarea cetății, cel mai important obiectiv turistic al orașului cu o populație de peste 5.000 de locuitori, dar lipsa fondurilor a făcut ca refacerea acesteia să tot fie amânată.

PUBLICITATE

Abia în anul 2009, s-a început reabilitarea cu fonduri europene, lucrările și căile de acces fiind finalizate în vara anului 2013. Proiectul a vizat reabilitarea cetății pe o suprafață de 1,44 de ha, reabilitarea celor șapte turnuri și a căsuțelor în care se retrăgeau locuitorii satelor din jur în vremuri grele, sistem special de iluminat care pune în valoare monumentul istoric, crearea a două drumuri de acces spre cetate, dinspre Brașov, respectiv dinspre Sighișoara, poteca pietonală prevăzută cu trepte și balustrade, centru de informare turistică la intrarea principală în cetate și spațiu de expunere a unor obiecte din patrimoniul cultural, 110 locuri de parcare, din care 10 pentru autocare. Investiția se ridică la suma de 26 de milioane de euro.

Dacă în cererea de finanțare din anul 2009 se estimase sosirea a 5.295 de turiști români și străini pentru primul an de operare de la finalizarea proiectului, în realitate, de la încheierea lucrărilor în 15 iunie 2013 până la aceeași dată din 2014, cetatea a fost vizitată de 61.000 de turiști, iar după primul trimestru din 2015, peste 150.000 de turiști au vizitat-o.

Atât primăria Rupea cât și Consiliul Județean Brașov doresc să introducă obiectivul într-un circuit care vizează orașele Brașov-Sibiu-Sighișoara și organizarea unor evenimente culturale naționale care să pună în evidență mai bine acest loc. Primul eveniment a avut loc în vara anului 2013, fiind vorba despre un festival dedicat compozitorului Wilhelm Georg Berger, născut în anul 1929 la Rupea.

La sfârșitul lunii iunie a.c este așteptat la cetatea Rupea un grup format din 30 de ghizi din Turcia, care au drept scop promovarea acesteia și includerea în circuitele turistice internaționale.

Autoritățile locale susțin că cetatea este un obiectiv extrem de important pentru dezvoltarea orașului și sunt convinse că numărul turiștilor va continua să fie în creștere an de an.

Viceprimarul Pompiliu Comăniciu a precizat, pentru AGERPRES, că turiștii care ajung în Rupea mai pot vedea în zonă și alte atracții. “Muzeul Etnografic din centrul orașului este un alt obiectiv turistic care a fost reabilitat în ultimii ani și unde turiștii pot vedea costume populare românești, ungurești și săsești, unelte de lucru ale acestor etnii, dar și obiceiuri tradiționale ale zonei. De asemenea, pot merge să viziteze satul Viscri, Biserica Fortificată de la Homorod sau Coloanele de bazalt de la Racoș”, a subliniat viceprimarul.

El a mai adăugat că până la sfârșitul acestui an se vor încheia lucrările de reabilitare cu fonduri europene ale Bisericii Fortificate Rupea, după care vor fi organizate concerte de orgă, aceasta fiind reparată și păstrată la Biserica Neagră Brașov până la finalizarea lucrărilor la Biserica Fortificată.

AGERPRES / (AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Săptămâna aceasta vă propunem ”Jumări cu cartofi și ceapă” și ”Mărunțișuri”, ambele rețete fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Jumări cu cartofi și ceapă 
Rumenește în unt câteva cepe tăiate felii, după un minut adaogă aceiași cantitate de cartofi tăiați ca paiul. De îndată ce aceste legume s-au copt, mai pune și aceiași cantitate de pătlăgele roșii fără pieliță și semințe și un cățel de usturoi. Coace până ce se va fi evaporat lichidul.

Bate bine ouăle, pune sare și o lingură de lapte (unii adaugă și malaiu). Adaogă ouăle bătute în proporția următoare: o linguriță de tocătură pentru două sau trei ouă.

Mărunțișuri
Dospește împreună 250 grame făină, 2 ouă întregi, o lingură de zahăr pisat, două degete sare, un ou de unt, o lingură de coniac sau o lingură de apă de trandafiri. Pasta să fie plină, dar moale la pipăit. Întinde-o cu vergeaua. Tai în bucăți de 1 centimetru pe 2. Fă noduri, funde, orice figură poți. Aruncă-le în unt fierbinte. Lasă-le până ce se auresc. Presară-le cu zahăr și servește-le calde.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) un.org

În mesajul său, pentru marcarea zile în acest an, directorul general al UNESCO, Irina Bokova, subliniază faptul că într-o lume diversă, distrugerea culturilor este o crimă. Scopul nostru trebuie să fie acela de a crește diversitatea culturală care reprezintă patrimoniul nostru comun, un simbol al gândirii libere și cea mai mare oportunitate pentru omenire.

Această zi este marcată printr-o serie de reuniuni, mese rotunde și seminarii la care participă specialiști din domeniul academic, al științelor politice, istoriei religiilor, filosofiei, precum și istorici, antropologi, reprezentanți guvernamentali sau ai organizațiilor neguvernamentale.

Evenimentul important dedicat Zilei mondiale pentru diversitate culturală, din acest an l-a constituit cel de-al 3-lea Forum mondial privind dialogul intercultural, desfășurat la Baku, în Azerbaidjan, între 18-19 mai 2015. Având ca temă principală “Cultura și dezvoltarea durabilă în agenda de dezvoltare post-2015” s-a concentrat în principal pe proiecte și programe dedicate zilei și pe rolul credinței, religiilor, migrației, sportului, educației, artei, afacerilor în construirea încrederii și cooperării între culturi și civilizații. Forumul a fost organizat în colaborare cu UNESCO, Alianța pentru Civilizații a ONU, Organizația Mondială pentru Turism, Consiliul Europei și Organizația Islamică Educațională, Științifică și Culturală, potrivit paginii dedicate de ONU zilei www.un.org.

Campania de baza lansată în 2011 “Do One Thing For Diversity and Inclusion” pentru a marca această zi, continuă încurajând persoanele și organizațiile din întreaga lume în luarea de măsuri concrete pentru a sprijini diversitatea culturală. Campania are de dedicată o pagină de facebook, servind ca o platformă pentru oamenii din întreaga lume pentru a împărtăși experiențele lor prin postări de imagini și videoclipuri.

În urma adoptării, în cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinței generale a UNESCO, desfășurată la Paris, la 2 noiembrie 2001, a Declarației universale privind diversitatea culturală, Adunarea Generală a ONU a decis, la 20 decembrie 2002, prin Rezoluția 57/249, proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare. Pe plan mondial, UNESCO joacă un rol important în promovarea diversității culturale.

Atât dialogul inter-cultural, cât și dezvoltarea culturală trebuie să facă parte din strategiile naționale de dezvoltare, fiind, totodată, unele dintre preocupările de bază ale Organizației Națiunilor Unite.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiță)

Foto: (c) REPRODUCERE / Arhiva AGERPRES

După școala primară, a urmat cursurile gimnaziului ”Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului ”Sfântul Sava” din București.

A debutat în 1896 în revista lui Al. Macedonski ”Liga ortodoxă”cu proza ”Din ziua de azi”, urmată, la scurt timp, de poezia ”Tatăl meu”, semnând Ion Theo. Este perioada în care îl cunoaște și se împrietenește cu Grigore Pișculescu (Gala Galaction), iar prietenia cu acesta va dura toată viața.

A colaborat în anii 1897-1899 la ”Revista modernă” și la ”Viața nouă”, cu poezii și proză scurtă, începând să folosească pseudonimul Tudor Arghezi (inspirat din denumirea latină a Argeșului-Argesis).

În februarie 1900, se retrage la mânăstirea Cernica, unde, după o perioadă de noviciat primește haina monahală, devenind călugărul Iosif, iar mai târziu este hirotonit diacon. În 1905, renunță la cin și pleacă în Franța, unde, la începutul aceluiași an, se născuse primul său fiu, Eliazar (viitorul artist fotograf Elie Lothar). De aici pleacă în Elveția, unde audiază cursuri la Universitatea din Geneva, frecventează asiduu bibliotecile și practică diverse meserii (1905-1910).

Revine în țară în 1910 și începe colaborarea la ”Facla”, ”Viața Românească”, ”Rampa” ș.a. cu versuri, pamflete, polemici. A condus, alături de Gala Galaction, revista ”Cronica” (1915-1916).

Paraschiva și Tudor Arghezi (1961).
Foto: (c) REPRODUCERE / Arhiva AGERPRES

În 1916, s-a căsătorit cu Paraschiva Burda, originară din Bucovina, cu care a avut doi copii: Domnica (Mitzura) și Iosif (Baruțu).

Ca urmare a articolelor în care se pronunțase în favoarea neutralității României în Primul Război Mondial, este condamnat în procesul ziariștilor colaboraționiști, din 1918, și întemnițat la închisoarea Văcărești, fiind grațiat în 1919, la intervenția lui Nicolae Iorga.

Din 1922 a condus revista ”Cugetul românesc”, apoi ziarul ”Națiunea” (1923), unde a publicat ”Amintirile ierodiaconului Iosif”. Colaborează, totodată, la publicațiile “Viața românească”, “Adevărul literar și artistic” , “Rampa”, “Contimporanul” ș.a.

Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărțișor din București
Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / Arhiva AGERPRES

În 1926, cumpără un teren pe dealul Mărțișorului, aproape de închisoarea Văcărești, unde începe să sădească pomi fructiferi și viță-de-vie și unde va construi, pe parcursul mai multor ani, celebra casă ”Mărțișor” (după planuri întocmite chiar de către poet), cu anexe și o tipografie unde Arghezi intenționa să-și publice întreaga operă. Se mută cu familia la ”Mărțișor” în 1930.

La vârsta de 47 de ani, în 1927, Tudor Arghezi își publică primul volum de versuri, ”Cuvinte potrivite”. Apariția acestuia, primit cu elogii de criticii din acea perioadă, a marcat consacrarea poetului (Premiul Societății Scriitorilor din România, 1927).

Foto: (c) REPRODUCERE / Arhiva AGERPRES

Un an mai târziu începe să editeze, într-o concepție grafică originală, ”Bilete de papagal” (1928-1929; 1930; 1937-1938; 1945), unde a lansat câțiva poeți tineri de valoare. Debutul în proză are loc în 1929, când apare volumul ”Icoane de lemn”. În 1931, apare volumul ”Flori de mucigai” (1931), cu binecunoscutul autoportret al poetului.

În continuare apar noi volume de proză: ”Cartea cu jucării” (1931), ”Tablete din Țara lui Kuty” (1933), ”Cimitirul Buna-Vestire” (1936) etc.

În 1934, i s-a acordat Premiul Național pentru Poezie, alături de George Bacovia. Amintim, de asemenea, volumele de versuri ”Cărticică de seară” (1935) și ”Hore” (1939), precum și ”edițiile definitive” de ”Versuri” (1936; 1940; 1943).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a deținut rubrica ”Bilete de papagal” din ziarul ”Informația zilei”, unde a publicat, în septembrie 1943, celebrul pamflet ”Baroane!”, îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la București, baronul Manfred von Killinger, pentru care a fost arestat și apoi internat în lagărul de la Târgu Jiu (1943-1944). După 1945, a început o febrilă activitate publicistică la ”Adevărul”, ”Jurnalul de dimineață” ș.a., iar în 1946 a fost distins cu Premiul Național pentru Literatură.

Devine ținta unor atacuri în presa vremii, pornindu-se de la poeziile din ”Una sută una poeme” (1947), apoi opera sa literară este pusă sub interdicție. Tipografia de la ”Mărțișor” i-a fost confiscată în 1948, iar pentru familia poetului au urmat ani grei. În această perioadă, Tudor Arghezi a tradus din limba rusă (între altele, ”Suflete moarte” de Gogol), iar în limba franceză — ”În floarea vieții” de Anatole France.

În 1954, îi apare volumul de versuri pentru copii ”Prisaca”. De acum vor fi reluate și colaborările la principalele reviste literare și în presa centrală.

Scriitorul Tudor Arghezi, la aniversarea vârstei de 80 de ani, împreună cu soția sa Paraschiva Arghezi, la Atheneul Român (1960)
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

Este membru titular al Academiei Române din 2 iulie 1955, iar în 1957 este ales și în Marea Adunare Națională. Avea să fie sărbătorit ca poet național la împlinirea vârstei de 80, și respectiv 85 de ani.

O ediție bibliografică ”Versuri” este publicată în 1959, pentru ca un an mai târziu să apară volumul ”Tablete de cronicar”, iar în 1961 volumul “Cu bastonul prin București”. În 1962, a început editarea seriei de ”Scrieri”, proiectată în 60 de volume. Ultimele plachete ale poetului au înmănuncheat stiluri inedite: ”Frunze” (1961), ”Cadențe” (1964), ”Ritmuri” (1966) etc.

Decorarea scriitorului Tudor Arghezi, la împlinirea vârstei de 80 ani (1960) 
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

În 1965, i-a fost decernat Premiul internațional ”Herder” și în același an a fost ales membru al Academiei Sârbe de Științe și Arte.

Poetul a donat statului, în 1966, întreaga proprietate a ”Mărțișorului”, cu condiția ca aceasta să devină, după moartea sa, Casă memorială. În iunie 1974, ”Mărțișorul” a devenit Casă memorială patronată de Muzeul Literaturii Române.

Tudor Arghezi s-a stins din viață la 14 iulie 1967, la puțin timp de la moartea soției sale Paraschiva (1966), fiind înmormântat, alături de ea, în grădina casei din ”Mărțișor”.

În anul 2000, începe editarea operei complete a scriitorului Tudor Arghezi în colecția ”Opere fundamentale”, coordonată de Fundația pentru Știință și Artă și Editura Univers Enciclopedic, la care, se alătură, din 2003, Editura Academiei Române.

Lumea copilăriei și deopotrivă lumea animalelor au ocupat un loc distinct în opera lui Arghezi (”Cartea cu jucării”, ”Cântec de adormit Mitzura”, ”Mărțișoare”, ”Prisaca”, ”Zdreanță”, etc). Cei care vizitează Muzeul memorial Tudor Arghezi — ”Mărțișor” pot vedea în curtea din fața casei un coteț pe care scrie ”Zdreanță”, amintind de cățelul atât de îndrăgit căruia Tudor Arghezi i-a dedicat binecunoscuta poezie. Alături se află, împrejmuit cu un mic gard, mormântul lui Zdreanță.

Scriitorul Tudor Arghezi în biroul casei sale (1957)
Foto: (c) Kessler MIRCEA / Arhiva AGERPRES

”MĂRȚIȘORUL e patria literaturii mele. De acolo au ieșit CUVINTELE POTRIVITE și toate scrierile adunate acuma într-o mulțime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie… Pentru mine, Mărțișorul e un lucru de neuitat. Cred că acolo mi s-a plămădit cerneala și mi-a înviat oarecum condeiul”, mărturisea Tudor Arghezi.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

În semn de recunoștință pentru sacrificiul suprem al sutelor de mii de ostași căzuți la datorie în timpul Primului Război Mondial, Tratatul de la Versailles, semnat de fostele țări beligerante în 1919, prevedea, printre altele, obligativitatea întreținerii mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a operelor comemorative de război dedicate acestora.

În România, care a pierdut în prima mare conflagrație a secolului XX aproape un milion de militari și civili, concretizarea prevederilor actului de la Versailles s-a făcut prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 — care a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălțării Domnului Iisus Hristos, dată decretată sărbătoare națională a poporului român. Țara noastră a devenit astfel primul stat care i-a asimilat pe eroii străini celor naționali.

Un rol important în omagierea eroilor căzuți la datorie l-a avut Societatea ”Mormintele Eroilor Căzuți în Război” (înființată în 1919) și transformată ulterior, în 1927, în Societatea ”Cultul Eroilor”. Datorită acestei organizații, aflată sub înaltul patronaj al Reginei Maria, în anul 1923 a fost inaugurat Mormântul Ostașului Necunoscut, amplasat inițial în fața Muzeului Militar Național din Parcul Carol. De asemenea, Societatea, care de la 1 august 1940 s-a numit ”Așezământul Național Regina Maria”, a avut o activitate prodigioasă, manifestată inclusiv prin construirea, în perioada interbelică, a numeroase monumente și plăci comemorative în aproape toate localitățile țării.

Ca urmare a conjuncturilor politice, prin Decretul nr. 71/1948, Ziua Eroilor a fost stabilită pe data de 9 mai, abrogându-se prevederile anterioare. Decretul nr. 117/1975 privind regimul mormintelor și operelor comemorative a menținut reglementarea care prevedea ca data de 9 mai să fie considerată Ziua Eroilor, sărbătorindu-se cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României și a Victoriei asupra Fascismului.

După 1990, ca urmare a demersurilor Ministerului Apărării Naționale, Ziua Eroilor nu s-a mai sărbătorit la 9 mai, ci de Ziua Înălțării Domnului.

La 2 mai 1995, Parlamentul României a adoptat o lege conform căreia Ziua Înălțării Domnului a fost declarată ”Ziua Eroilor”, pentru a omagia jertfa celor căzuți în luptă pentru libertatea și independența poporului român.

Ziua Înălțării Domnului a fost desemnată Zi a Eroilor și Sărbătoare Națională Bisericească, prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001. Totodată, legea din 2003 privind regimul monumentelor și operelor comemorative de război a proclamat sărbătoarea Înălțării Domnului, drept Sărbătoare Națională a poporului român.

AGERPRES/(Documentare, editor: Marina Bădulescu)

Sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos, la Catedrala Patriarhală 
Foto: (c) Alex MICSIK / Arhiva AGERPRES

Așa după cum o mărturisesc Evangheliile: “Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu”. (Luca cap. 24; 50-53)

Prin Înălțare, Hristos Dumnezeu iese din lume, pregătind totodată venirea Duhului Sfânt. El a dorit ca ucenicii să fie martori la Înălțarea Sa pentru ca întreaga lume să cunoască prin ei că S-a Înălțat la cer cu trupul transfigurat prin Înviere.

Slujba de sfințire a picturii Catedralei Episcopale Înălțarea Domnului din Slobozia
Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

Pe când se înălța, Iisus a binecuvântat pe apostoli, pe toți oamenii și întreaga natură. Pe când binecuvânta, a fost luat într-un nor, ce reprezintă Slava lui Dumnezeu, lumina dumnezeiască veșnică, în care Hristos a fost primit și în care a înălțat natura noastră umană.

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește la Înălțarea Domnului și ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

Cu prilejul Zilei Eroilor, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, a avut loc ceremonia depunerii urnei comemorative cu pământ adus de la Plevna, Bulgaria
Foto: (c) Alex TUDOR / Arhiva AGERPRES

Pomenirea eroilor la praznicul Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfințită ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 și 2001.

Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos — Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională.

Joi, 21 mai, la sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele acestora din țară și străinătate, potrivit Agenției de știri Basilica.

La ora 12.00, clopotele tuturor locașurilor de cult ortodoxe vor fi trase în semn de recunoștință față de eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

În mod obișnuit, în Biserica Ortodoxă Română la fiecare Sfântă Liturghie sunt pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)