Facebook Twitter Email

Mănăstirea-cetate Bradu a fost ridicată de boierii buzoieni pe malul stâng al pârâului Nișcov din județul Buzău, fiind una dintre cele mai vechi mănăstiri din Muntenia cu amenajare defensivă.

Între culmile împădurite ale Carpaților de Curbură, la locuri ferite de năvălitori, dar surprinzător de sigure și ușor de apărat, se ridică această cetate-mănăstire, cu o istorie pe cât de agitată, pe atât de dificil de reconstituit.

Complexul este format din zidul de incintă al cetății, Casa domnească, ruinele chiliilor și spațiilor de locuit sau de servicii, turnurile de colț și o biserică cu hramul “Sfântul Dumitru”, construită în anul 1634.

‘Bradu, monastire faimoasă prin trecutul său în comuna Tisău, pe malul stâng al râului Nișcov și aproape de vărsătura văii Haleșului, situată pe un răsfățat și strategic platou, cu o poziție tare și vederi admirabile, mai cu seamă în partea de Nord-Vest’, scria cărturarul Basil Iorgulescu în al său Dicționar geografic, apărut în 1892 la Editura Socec din București.

Vizitând mănăstirea cu ocazia unei călătorii de documentare, istoricul Nicolae Iorga remarca zidurile masive destinate să apere ‘biata bisericuță’. Nicolae Iorga consideră că la Bradu s-a ridicat o cetate care făcea parte dintr-un sistem de fortificații menit să apere căile de acces ce traversau Munții Carpați din Țara Bârsei spre părțile Buzăului.

‘Domnii români au acordat o atenție deosebită constituirii unui sistem defensiv pe principalele căi de acces dinspre Ardeal sau dinspre Dunăre.

În acest sens, bisericile fortificate, dispuse în locuri unde terenul oferea reale avantaje celor care se puneau la adăpost din calea năvălirilor străine, s-au dovedit a fi o opțiune eficientă, cu dublu rol: de cult și de apărare împotriva dușmanilor. Și nu numai agresorii străini constituiau motiv de retragere sub zidurile mânăstirii, ci și luptele interne, între pretendenții la tron sau la favorurile familiilor domnitoare. Iar boierii buzoieni, care nu au fost nici ei străini de aceste dispute pentru putere, se vor distinge nu numai ca buni dregători ai ținutului și ai țării, dar vor fi și remarcabili ctitori de lăcașuri de cult’, a declarat pentru AGERPRES istoricul militar col. Mircea Tănase.

Ca și alte cetăți din zonă, localnicii atribuie mănăstirea soției domnitorului Mihnea Turcitul, născută nu departe de aici, la doar câteva zeci de kilometri distanță. Doamna Neaga a fost fiica clucerului Vlaicu din Cislău, o familie de boieri fără pretenții la domnia Țării Românești, dar cu moșii întinse pe raza mai multor localități, de la Grăjdana, la Lapoș.

Potrivit unor izvoare, mănăstirea-cetate Bradu a fost construită sau doar parțial construită chiar de Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul (1577-1583; 1585-1591), și de aceea este cunoscuta drept “mănăstirea Doamnei Neaga”. Cert este că de numele soției domnitorului convertit la Islam se leagă cele mai multe edificii cu rol religios sau de apărare din zona Buzăului.

‘Legenda este confirmată parțial și de arheologi. Construcția incintei fortificate a fost datată arheologic în jurul anului 1570, în vremea domniei lui Mihnea Turcitul, soțul doamnei Neaga, de unde și legenda ctitoririi mânăstirii de către aceasta. Cert este că fortificarea acestei incinte s-a făcut datorită nevoii proprietarilor locului de a se pune la adăpost de tot mai desele năvăliri străine, dar și de disputele dintre diferitele partide boierești ale vremii’, a mai afirmat istoricul Mircea Tănase.

Transformarea curții boierești de la Bradu în așezământ monahal este, în opinia cunoscutului arheolog I. Chicideanu, urmarea mutării boierilor de pe Valea Buzăului la noile moșii cumpărate la Pătârlagele, Cârlomănești și Cândești.

Mănăstirea a fost distrusă de turci, dar a fost rezidită din temelii în anul 1632 de Radu Mihalcea vel comis, unul dintre cei mai cunoscuți boieri de pe Valea Buzăului. Despre reconstruirea mânăstirii Bradu de către Radu Mihalcea Cândescu aflăm dintr-un hrisov al domnitorului Matei Basarab (1632-1654), în care acesta afirmă, la 15 mai 1641, că ‘această sfântă mânăstire mai sus-zisă au făcut-o cinstitul credinciosul boier al domniei mele, jupan Radu Mihalcea vel comis și de iznoavă (din nou — n.a.), din temelia ei de mila și cu ajutorul ce l-a avut de la domnia mea pentru drept credincioasa slujbă cu care a slujit domniei mele. Și cu voia lui Dumnezeu s-a trudit și a făcut-o tot din piatră cu chilii împrejur și cu trapezărie și cu pimniță și încă a împodobit-o cu toate sfintele odăjdii ce trebuie și cu moșii neclintite.’

Pe pisania de la intrare, în mare parte deteriorată, printre alte frânturi de cuvinte se poate desluși leatul 7150 (1642). Pictura interioară, refăcută în 1844, păstra, la vremea consemnării lui Basil Iorgulescu, numele vechilor ctitori: Radu vel comis și soția sa, jupâneasa Sofiica.

Până la jumătatea secolul al XVII-lea, cetatea a fost folosită drept reședința boierilor Mihalcea-Cândești, după numele satului de la vărsarea Nișcovului în râul Buzău, Cândești, unde boierii cumpăraseră întinse moșii de-a lungul timpului. Prin anii 1650-1660, cetatea Bradu devine în totalitate mănăstire odată cu mutarea boierilor Mihalcea în noul lor conac de la Cândești.

Printre personalitățile care au trecut pe la cetatea Bradu se află domnitorul Constantin Brâncoveanu și soția sa, Doamna Marica.

În perioada Crăciunului anului 1689, Doamna Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu, s-a adăpostit aici, împreună cu copiii și doamnele din suită, din fața năvălirii austriecilor generalului Heissler în Țara Românească.

Potrivit istoricilor, după uciderea domnitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688) într-un complot al boierilor munteni, împăratul Leopold al Austriei l-a trimis pe generalul Donat Heissler să-l sprijine pe aga Constantin Bălăceanu, ginerele fostului domnitor, în disputa cu Constantin Brâncoveanu, nepotul aceluiași domnitor, desemnat de acesta la tronul Țării Românești.

După ce austriecii au ocupat Bucureștii, Brâncoveanu a cerut ajutor turcilor și tătarilor și, în bătălia de la Zărnești, lângă Brașov (11/21 august 1690), s-au confruntat cei 4.000 de oameni recrutați din Transilvania sub comanda lui Heissler ca să-l sprijine pe Bălăceanu cu corpul de oaste munteano-turco-tătar al lui Brâncoveanu. În urma bătăliei, câștigată de Brâncoveanu, acesta a poruncit să fie adus capul lui Bălăceanu la București și înfipt în poarta caselor familiei sale.

Drept mulțumire pentru găzduirea sa la Bradu, doamna Marica a făcut mai multe danii mânăstirii, printre care și o Biblie, datată 1693, care se păstrează la Muzeul Episcopiei Buzăului.

‘Cetatea de la Bradu a fost o cetate de vale cu rol defensiv. Aceasta a fost vizitată de domnitorul Constantin Brâncoveanu care s-a ascuns aici în anii 1703, 1708 și 1711, pe vremea când era căutat de turci.

Pe latura de vest a incintei fortificate, din porunca domnitorului s-a construit Casa domnească. În anul 1821, cetatea a fost folosită ca refugiu de boierii din zonă și deși a fost atacată de eteriști, le-a făcut față, fără a putea fi cucerită. Ultimele porți ale cetății, aflate la Muzeul Județean Buzău din anul 1978, datează dinainte de 1821 și păstrează în plăcile blindajului de metal proiectilele de plumb trase de eteriști’, a declarat, pentru AGERPRES, istoricul Marius Constantinescu, fost director al Muzeului Județean Buzău.

Potrivit sursei citate, cetatea este inclusă în patrimoniul național pe lista monumentelor istorice și a făcut obiectul multor studii arheologice în 1974-1977. Biserica din interiorul cetății funcționează în prezent ca biserica parohială, deservind credincioșii satului Haleș, comuna Tisău.

AGERPRES / (A — AS — autor: Dorin Ivan, editor: Mihai Simionescu)

Facebook Twitter Email

Comments are closed.

Cauta
Articole - Romania pozitiva