Are 40 de metri înălțime, trunchiul său poate fi cuprins doar de brațele a trei oameni și este cel mai bătrân arbore identificat până acum în Parcul Național Cheile Bicazului—Hășmaș.

La bradul secular am ajuns foarte ușor, dinspre orașul Bălan, folosind o mașină de teren a Parcului Național Cheile Bicazului—Hășmaș și fiind însoțită de directorul parcului, Hegyi Barna, și de doi dintre rangerii din zonă, Bereczky Reymont și Laczko Zoltan. Aici se ajunge foarte ușor și pe jos, cei mai mulți dintre drumeți folosind această variantă.

Aveam în plan să mergem la Piatra Singuratică, obiectiv turistic foarte iubit în zonă, dar mi s-a spus că facem o oprire la un popas amenajat pentru turiști și la o potecă tematică, fără să mi se dezvăluie exact despre ce e vorba.

După ce trecem pe lângă popasul amenajat pentru turiști lângă un mic izvor, la care mulți își potolesc setea înainte de a urca pe creste, pornim pe o potecă străjuită de arbori din specii diferite, de la frasin și fag până la mesteacăn și salcie și îmi atrage atenția panoul pe care stă scris: ‘Poveștile seculare ale celui mai bătrân brad din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș’. Priveliștea este superbă și aproape nu-mi vine să cred că la o distanță atât de mică de căile de acces se ascunde o pădure atât de frumoasă. După aproximativ 400 de metri, în fața ochilor mi se înfățișează, semeț, o minune de arbore. Este uriaș, aproape nu-i vezi vârful și e atât de impresionant încât primul impuls a fost să merg și să-l îmbrățișez.

Mi se spune că a fost descoperit recent, din întâmplare, în timpul patrulării rangerilor prin parc și reprezintă un mister cum de a scăpat, până acum, de tăietorii de lemne. Analizând înălțimea, grosimea, solul în care își are înfipte rădăcinile seculare, s-a ajuns la concluzia că are aproape 500 de ani.

‘Am dat peste el patrulând pe teren, din greșeală, pur și simplu. Ne-a atras atenția dimensiunea sa deosebit de mare. Ceea ce este interesant este că este la margine de drum, nu este într-un loc ascuns, este într-un loc accesibil și nu a fost tăiat până acum. Are o înălțime de 40 metri, o circumferință de aproape cinci metri și diametrul este de 2 metri și 10 cm’, îmi explică Bereczky Reymont.

La rândul său, directorul parcului, Hegyi Barna, îmi spune că în parc nu sunt exemplare mai mari de arbori, întrucât pădurile naturale, virgine, se află în zone cu strat subțire de sol și arborii nu au putut ajunge la mărimi considerabile.

‘În parc nu sunt exemplare atât de mari. Pădurile naturale, virgine, au rămas cele care sunt pe stânci, în zonele greu accesibile, iar arborii nu pot ajunge la această mărime pentru că nu au nici cantitatea de hrană și nu pot să-și susțină greutatea în solul acela’, explică Hegyi Barna.

Pentru că și-au dat seama imediat că arborele poate oricând să fie tăiat, mai ales că este la limita parcului, zona nefiind strict protejată, rangerii l-au inclus într-un proiect, au amenajat o potecă tematică, au amplasat mai multe bănci în jurul trunchiului său uriaș și i-au invitat pe iubitorii de natură să-i asculte poveștile.

‘Eu am aproape 500 ani, talia la bază aproape cinci metri și diametrul trunchiului meu depășește doi metri. Cîndva și eu am fost un brăduț firav, am avut locul meu la poalele Hășmașului Mare, binecuvântat de soare și adieri blânde de vânt. Frații mei mai înalți, ceilalți pini și brazi care creșteau în jurul meu, îmi șopteau povești zi și noapte. Am avut tot ce mi-aș fi dorit și, totuși, nu eram fericit pentru că doream foarte mult să fiu ca tovarășii mei mai înalți. S-a întâmplat ca securea oamenilor să mă ocolească timp de jumătate de mileniu și mi s-a împlinit visul’, își spune povestea, de pe un panou situat în apropiere, bradul alb cu dimensiuni impresionante.

Tot de acolo mai aflăm că bradul alb este un arbore de talie mare, care face parte din specia cea mai înaltă de conifere din Europa. Este o specie foarte longevivă, care trăiește până la 700-800 ani, poate depăși 50-60 metri înălțime, cu diametrul trunchiului de până la doi metri. Preferă locurile cu umbră, cu climat răcoros și este mai rezistent la vânt decât molidul.

Bradul secular îi mai atenționează pe cei care ajung în preajmă că un exemplar de talia sa poate produce cantitatea de oxigen necesară pentru trei oameni, ‘de aceea este importantă păstrarea și ocrotirea semenilor mei, a pădurilor naturale virgine și existența codrilor seculari’.

Așezată pe o bancă, la câțiva metri de bătrânul arbore, mă gândesc la câte întâmplări istorice a asistat, la câte bucurii și tristeți a fost martor și câte povești minunate a auzit, dar pe care putem doar să ni le imaginăm.

Directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, îmi dezvăluie că un astfel de exemplar poate cădea foarte ușor pradă tăietorilor de lemne și de aceea a fost nevoie de un proiect de protejare, mai ales că știe pădurari invidioși că trebuie să exploateze doar copaci uscați sau doborâți, iar un asemenea exemplar, ‘din care s-ar scoate multe transporturi de lemne’, trebuie să rămână în picioare.

Și pentru că ocrotirea naturii se învață din primii ani, în proiectul de protejare a bradului de 500 ani, finanțat în cadrul programului Spații Verzi al Fundației pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc, au fost atrași numeroși copii din zonă, care au participat la activități de informare și de instruire de tip Junior Ranger, au mers în excursii, li s-au arătat arbori seculari și li s-a explicat cât este de important să fie protejate pădurile virgine.

De asemenea, o atenție deosebită a fost acordată și arborilor seculari din zona Cheile Bicazului, zeci de copiii din județul Neamț fiind implicați în activități de informare și conștientizare, în cadrul unui proiect finanțat de firmă care exploatează calcar în zonă.

Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș are o suprafață de 6.800 de hectare, dispunând de bogății naturale și peisagistice deosebite, precum Lacu Roșu, Cheile Bicazului, Hășmașu Mare sau Piatra Singuratică. Tot aici au fost identificate 1.147 de plante superioare, dar și toate carnivorele mari din România, cum ar fi râsul, lupul sau ursul.

Mii de turiști străbat, anual, traseele din Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, admiră peisajele extraordinare și se odihnesc la umbra unor arbori seculari, care le șoptesc povești neștiute și îi îndeamnă să protejeze pădurile virgine ale României.

AGERPRES/ (A-AS-autor: Gina Ștefan, editor: Mihai Simionescu)

”Popasul păsărilor de la Sânpaul” se întinde pe o suprafață de 210 hectare, cuprinde mai multe heleștee situate în valea râului Homorodul Mare, precum și împrejurimile acestora. Inițial, în locul respectiv a fost o mlaștină, unde poposeau păsările în timpul migrației de primăvară și de toamnă, iar în anii ’80 s-au amenajat lacuri piscicole, pentru pescuit industrial, iar locul a fost declarat rezervație naturală. Și după 1990, zona a beneficiat atât de protecție la nivel județean cât și național, iar acum face parte și dintr-un sit Natura 2000.

Încet-încet, Popasul păsărilor de la Sânpaul s-a transformat într-un mic rai al păsărilor, unde înaripatele se odihnesc atunci când se află în timpul migrației, iar unele dintre ele au început să cuibărească aici.

La rezervația naturală de la Sânpaul se ajunge ușor, accesul făcându-se atât dinspre Miercurea Ciuc, prin Lueta, cât și dinspre Odorheiu Secuiesc.

Cei care vizitează pentru prima dată Refugiul Ornitologic de la Sânpaul se întreabă dacă nu cumva au greșit județul, pentru că vegetația este specifică Dobrogei, cu stufăriș și păpuriș, iar sutele de păsări te duc cu gândul la Delta Dunării.

Potrivit observațiilor efectuate de ornitologi, până în anul 2015, pe teritoriul rezervației au fost observate 265 de specii de păsări, ceea ce este o raritate la nivel european. Dacă multe dintre ele își refac puterile în timpul lungului drum parcurs în timpul migrației, există și 63 de specii cărora diversitatea habitatului le-a oferit loc pentru cuibărit.

”Sufletul” acestui loc este dr. Szabo Jozsef, care efectuează din anii ’70 observații ornitologice aici și care are grijă ca păsările să nu se afle în pericol. Pentru că în această perioadă dr. Szabo nu era în zonă, ghid ne-a fost ornitologul Ambrus Laszlo, voluntar la Asociația Otus din Odorheiu Secuiesc, cel care ne-a dezvăluit faptul că rezervația reprezintă o raritate întrucât, într-un loc atât de mic, a fost observat un număr atât de mare de păsări.

”Observații ornitologice au fost făcute încă din anii ’50, iar din anii ?70 au fost observate săptămânal. A fost un declin în anii ’90, când pescăria de stat a fost abandonată și lacurile au secat, dar după aceea a fost privatizată, lacurile s-au umplut încet-încet și păsările și-a găsit aici un loc foarte bun. (…) În timpul verii sunt mai puține specii, dar mai multe exemplare, iar în timpul migrației sunt mai puține exemplare, dar mai multe specii. Primăvara sunt foarte multe, mai ales rațe, corcodei, lișițe, e o atmosferă de Deltă, cu stuf, cu de toate’, a declarat Ambrus Laszlo.

În timp ce vorbește, ornitologul se oprește pentru a-mi arăta un stîrc cenușiu, o familie de corcodel mare, mai multe berze, lișite, cormorani sau pescăruși.

”Pescărușii au început să cuibărească aici acum 4-5 ai, până acum erau în vizită. Au găsit condiții prielnice și au rămas’, a spus Ambrus Laszlo. În arealul Refugiului ornitologic de la Sânpaul au fost observate păsări dintre cele mai diverse, cum ar fi lebăda, gârlița mare, rața roșie, mai multe specii de chiră, codobatură albă și galbenă, pescărușul albastru, acvila țipătoare mică sau vulturul pescar. Numărul lor este, însă, mult mai mare, motiv pentru care locul atrage ca un magnet iubitorii de fotografie, dar și ornitologii.

Potozky Laszlo este directorul Fundației pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc și un fotograf pasionat de păsări, motiv pentru care își petrece zeci de ore în observatorul de la Sânpaul, de unde surprinde cele mai frumoase imagini.

”Mă atrage abundența numărului de păsări. Am reușit să fotografiez peste 100 de specii de păsări până acum. Evident, cum am puțin timp, mă regăsesc acolo, mă trezesc foarte devreme dimineața, pentru că cea mai bună lumină este la începutul și la sfârșitul zilei și calmul pe care ți-l insuflă când ești în observator și când le privești, te face să uiți de tot stresul cotidian, de toate problemele pe care poți să le ai într-o zi’, spune Potozky Laszlo.

Acesta ne dezvăluie că are și o pasăre preferată—pescărușul albastru—cu care a reușit să facă mii de fotografii.

”Pescărușul albastru pur și simplu mă fascinează, câteodată îmi place să spun că simt un grad de rudenie cu el. Am reușit să fac peste 5000 de fotografii, în ultimii doi ani, cu această specie minunată’, afirmă Potozky Laszlo.

Directorul Fundației pentru Parteneriat, una dintre cele mai mari fundații finanțatoare a proiectelor de mediu din România, consideră că Popasul păsărilor de la Sânpaul se află pe primul loc în Harghita, în ceea ce privește abundența biodiversității.

”Este o zonă foarte specială, mai ales prin prisma faptului că o abundență a biodiversității ca acolo nu găsim nicăieri în județ. Deci, în opinia mea este numărul unu în ceea ce privește biodiversitatea din Harghita. Este un paradis al păsărilor, din studiile și cercetările făcute de anumiți prieteni, ornitologi, am aflat că s-au observat peste 260 de specii de păsări și când spun asta întotdeauna fac o comparație în minte cu Delta Dunării, unde știm că se vorbește de existența a peste 300 de specii de păsări, dar Delta Dunării, fiind raiul păsărilor de pe pământ, putem să ne imaginăm, la o scară mult mai mică ca și teritoriu, ca suprafață, un mini-rai, care are aproape 80 la sută din numărul de specii care se regăsesc în Deltă. Deci, aici, în acest colț de țară, care este mai mult renumit pentru frigurile pe care oamenii le suportă, să avem un asemenea loc, cu o asemenea varietate de specii de păsări și nu numai, fiindcă avem și mamiferele locului—de la căprioare, la vidre—este o binecuvântare’, conchide Potozky Laszlo.

Pe lângă păsări, pe teritoriul rezervației trăiesc și alt specii de animale rare la nivel European, precum broasca roșie de munte, broasca de pământ brună, izvoraș cu burta galbenă, broasca țestoasă de apă, hermelina, nevăstuica, bursul sau vidra.

Pentru a conștientiza comunitatea în legătură cu valorile naturale pe care le are în preajmă, pentru ca mai apoi să le protejeze, Fundația Otus derulează un proiect, în cadrul Programului Spații Verzi, prin care elevii află informații despre rezervația naturală, vizitează locul sau participă la concursuri. De asemenea, au fost editate mai multe broșuri și a fost construit un observator unde va fi montată o cameră video, care va transmite imagini online prin Internet și pasionații de natură vor putea să vadă măcar o mică parte din viața păsărilor de la Sânpaul.

Iar toți cei care doresc să viziteze Delta în miniatură din Harghita trebuie să știe că au de respectat mai multe reguli, normale într-o rezervație naturală, dar totul este compensat de peisajele minunate, de sutele de păsări care îți încântă auzul și privirea, și de liniștea pe care ți-o oferă acest loc.

AGERPRES (A-AS-autor: Gina Ștefan, editor: Adrian Drăguț)

Minerii din toate bazinele carbonifere ale țării comemorează, la 6 august, minerii uciși în timpul grevei de la Lupeni din 5-6 august 1929. Această grevă a fost prima mare acțiune colectivă de protest a muncitorilor, din timpul crizei economice (1929-1933).

Obiectivele protestatarilor au constat în obținerea unor condiții de muncă mai bune, echipamente de protecție, salarizare mai bună și acordarea unor facilități muncitorilor din subteran și familiilor acestora, care să le asigure supraviețuirea. Greva a degenerat însă în numeroase acte de violență, în urma cărora au fost uciși peste 20 de muncitori și mulți alții au fost răniți.

De atunci, ziua de 6 august a devenit oficial Ziua minerului, având semnificația comemorării victimelor care s-au jertfit în luptele pentru obținerea unor condiții de muncă și de viață mai bune. Totodată, sunt comemorate victimele numeroaselor accidente de muncă din minerit.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Horia Plugaru)

Sursa: youtube.com

Cu o suprafață de 1,1 milioane kilometri pătrați, țara are o populație de 10.800.882 locuitori (est. iulie 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov).

Până în 1543, teritoriul actualei Republici Bolivia a fost locuit de amerindienii aymara, fiind parte a Imperiului Incaș. În 1543, teritoriul Boliviei a fost inclus în Viceregatul Perului. La 20 octombrie 1548, este întemeiat orașul La Paz. Din 1776, teritoriul este inclus în Viceregatul Rio de la Plata. În 1780-1781, are loc răscoala indienilor conduși de Tupaj Katari împotriva dominației coloniale.

La 6 august 1825, Simon Bolivar înfăptuiește eliberarea țării de sub dominația spaniolă. În semn de omagiu adus ”Eliberatorului”, statul primește numele de Bolivia. Între 1836 și 1839, are loc o unificare politică între Bolivia și Peru, sub președinția mareșalului Santa Cruz.

José Maria Linares a fost primul președinte civil de la cucerirea independenței (1857-1861). În 1879-1884, se desfășoară așa-numitul ”război al salpetrului” între Chile, Bolivia și Peru. În această perioadă, Bolivia pierde, în favoarea Republicii Chile, teritoriul Antofagasta și, implicit, accesul la mare. Începând cu 1880, a început perioada guvernelor civile, în care partidele liberal și conservator au guvernat împreună. În 1899, sediul guvernului este transferat de la Sucre la La Paz. Guvernarea democratică a fost stabilită în 1982.

Bolivia are două capitale: La Paz, capitala administrativă, unde se află sediul guvernului (1.8 mil. locuitori, potrivit www.cia.gov, 2014) și Sucre, capitala constituțională (358.000 loc., 2014). Principalele orașe: Santa Cruz de la Sierra (2.032 mil.loc., 2014), Cochabamba (1.208 mil.loc., 2014), El Alto, Oruro.

Sursa: youtube.com

La Paz este capitala situată la cea mai înaltă altitudine de pe glob — 3.600 m — și unul dintre cele mai interesante orașe ale Americii de Sud, care deține atracții turistice variate, clădiri cu arhitectură tradițională, clădiri istorice, localuri tradiționale, piețe, muzee etc.

Capitala a fost fondată la 20 octombrie 1548, de către Alonso Mendoza, pentru marcarea sfârșitului războiului civil din Peru, potrivit www.turism-360.ro.

Sursa: youtube.com

Principalele atracții turistice: Piața de Flori este unul dintre cele mai frumoase locuri din oraș, cu diferite specii de flori de la cele mai întâlnite până la cele mai rare; Palatul Prezidențial; Biserica San Francisco — o reprezentare a stilului spaniol de secol XVI, cu fațade împodobite cu sculpturi în piatră, interiorul fiind decorat cu numeroase obiecte de cult, statui și picturi; Catedrala din Piața Murillo datează din 1835 și este una dintre cele mai impresionante clădiri din La Paz, o construcție imensă, cu un dom înalt, ziduri solide și vitralii interesante; Muzeul Frunzei de Coca este dedicat plantei de coca și rolului pe care aceasta l-a avut și îl are în istoria și folclorul țării; Muzeul de Arte Contemporane se află într-o veche vilă din secolul al XIX-lea și pune în valoare, în principal, arta boliviană; Muzeul de Etnografie și Folclor prezintă istoria culturală, folclorul și tradițiile din Bolivia. Se pot admira colecții unice, precum Tres Milenios de Tejidos; Muzeul Metalelor Prețioase este un muzeu dedicat legendelor și exploatărilor metalelor prețioase din zonă (aur, argint, cupru); Casa de Murillo, locuința lui Don Pedro Domingi Murillo, erou în luptele pentru independență din secolul al XIX-lea. Sunt expuse obiecte din argint, mobilier, țesături, instrumente muzicale ce au aparținut familiei Murillo.

AGERPRES/ (Documentare — Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

În paralel, 500 de piese arheologice, ce au fost descoperite cu ocazia săpăturilor sistematice din Munții Orăștiei, vor fi scanate de specialiști cu ajutorul tehnologiei 3D și vor completa “zestrea” muzeelor virtuale ce vor fi realizate, în colaborare, de către ingineri, informaticieni și istorici.

Proiectul este unicat în România și propune înființarea, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva și la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, din Cluj Napoca, a două săli multimedia dotate cu tehnologie de înaltă performanță, care va permite vizualizarea în format 3D a monumentelor istorice și a pieselor arheologice descoperite de specialiști. Cele două săli vor funcționa apoi ca un spațiu virtual în care publicul va putea interacționa cu monumentele și piesele prezentate în format tridimensional, grație unor proiectoare și ecrane de înaltă rezoluție și de mari dimensiuni. Din aceste săli se va putea “intra” în incinta unui monument istoric, vor putea fi văzute locuințele celor care au trăit acolo sau obiectele pe care dacii le foloseau acum 2.000 de ani.

“Mi se pare un proiect foarte important pentru că va aduce informația istorică mai aproape de public, cu mijloacele cele mai accesibile. Vom folosi toate rezultatele cercetărilor de acolo. Proiectul are caracterul unei premiere muzeistice pentru că sălile hi-tech vor fi materializate în aprilie anul viitor și vor constitui, după părerea mea, un element de atracție pentru foarte multă lume, în special pentru tineri”, a declarat conf.univ.dr. Gelu Florea, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, coordonatorul științific al șantierului arheologic de la cetatea Sarmizegetusa Regia.

Proiectul va permite punerea în valoare a unui patrimoniu muzeistic imposibil de prezentat în formatul unor expoziții clasice, dat fiind numărul diferit de piese care se pot expune în mediul real și în cel virtual. De asemenea, specialiștii vor reconstitui virtual monumentele descoperite în zona cetăților dacice, pe baza informațiilor colectate în urma cercetărilor științifice.

“Încercăm să aducem în fața publicului reconstituiri ale acestor monumente și alături de ele să așezăm și piesele descoperite în astfel de construcții. Prin unele aplicații vor putea fi create chiar și vase similare celor care le foloseau dacii din Munții Orăștiei”, a explicat cercetătorul științific Cristina Bodo, de la MCDR Deva.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, piesele selectate sunt scanate cu ajutorul unor lasere de înaltă tehnologie, în paralel cu digitizarea la precizie de un milimetru a zonei sacre din cetatea Sarmizegetusa Regia.

Proiectul, intitulat ‘Când viața cotidiană antică devine patrimoniu UNESCO. Scanarea, restaurarea digitală și contextualizarea artefactelor dacice din Munții Orăștiei’, este finanțat printr-un grant norvegian în valoare de un milion de euro și este realizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, Universitatea Babeș-Bolyai și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva.

Primele expoziții virtuale vor putea fi văzute în luna aprilie 2016.

AGERPRES/(A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Vicențiu Purcărea)

Sursa: marasilva.ro

Declarată arie protejată pin Legea nr. 5 din 6 martie 2000 rezervația se află în parte de nord a orașului Baia Mare, cartierul Ferneziu, la capătul străzii Barajului, colț cu strada Luncii, spre Lacul Firiza, așa cum precizează site-urile www.prinmaramuresbucovina.info, www.marasilva.ro.

Sursa: peterlengyel.wordpress.com


Întinsă pe o suprafață de 3 hectare, la o altitudine medie de 300 metri, stâncăria are mici terase pe care se constată existența unor petece de vegetație ierboasă, astfel că locul duce cu gândul la perioada preistorică, când toată natura era sălbatică, neatinsă de om.

Sursa: romanianturism.com

În arealul său se află roci metamorfice de andezit și dacite piroxenice, constituite din felspați — minerale de silicați de potasiu, sodiu și calciu, de tip dom de lavă — în care, în partea centrală, apar coloanele paralelipipedice, ca rezultat al răcirii lavelor. Pe fisurile de răcire apar filonașe de calcit scalenoedric, cu geode și zeoliți.

Sursa:peterlengyel.wordpress.com


La Coloanele de la Limpedea a fost carieră de andezit, căutată astăzi de alpiniști, având organizate trasee cu grad de dificultate ridicat.

Accesul spre rezervație se face de pe DN18 (confluența Firizei cu Sasarul), din partea estică a municipiului Baia Mare, se urmează drumul spre nord, pe Valea Firizei, prin cartierul Ferneziu, circa patru kilometri.

Rezervația naturală Coloanele de la Limpedea rămâne un interesant obiectiv turistic al orașului Baia Mare. În vecinătatea rezervației se află mai multe obiective de interes turistic: lăcașuri de cult, monumente istorice, arii protejate, zone naturale printre care Centrul istoric, Catedrala Adormirea Maicii Domnului, Turnul Ștefan, sau Rezervația naturală Tăul lui Dumitru.

AGERPRES (Documentare-Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Tudor Gheorghe la cea de-a doua ediție a ‘Sărbătorilor Argeșului și Muscelului’

Și-a terminat studiile liceale la Craiova la Colegiul ”Nicolae Bălcescu”, urmând apoi Institutul de Teatru din București, pe care l-a absolvit în 1966.

Cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe în timpul unui concert

În același an, a fost angajat la Teatrul Național din Craiova, pe scena căruia a debutat în rolul paznicului tânăr din ”Cocoșul negru”, de Victor Eftimiu, în regia lui Ion Olteanu. Au urmat atât roluri de comedie, cât și de dramă în piese ca ”Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, ”D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale, ”Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca, ”Mitică Popescu” de Camil Petrescu, ”Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, ”Unchiul Vanea” de Anton Cehov, “Năpasta” de I.L.Caragiale, “Vărul Shakespeare” de Marin Sorescu, ”Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu sau “Omul din LaMancha”, regia Cezar Ghioca.

Cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe în timpul unui concert

Primul recital de poezie ”Menestrel la curțile dorului” a fost susținut în cadrul Festivalului Național de Teatru din 1969, cu care a câștigat Marele Premiu, urmat de un al doilea spectacol de folclor intitulat ”Șapte balade”, în 1971, potrivit revistei online de teatru www.yorick.ro.

Maestrul Tudor Gheorghe a realizat peste 40 de spectacole-recital de muzică și poezie, atât în țară, cât și în străinătate, și a fost invitat să participe la o serie de festivaluri de muzică și teatru.

Cântărețul Tudor Gheorghe, la cenaclul Flacăra

Dintre spectacolele susținute pe scenele din întreaga țară, amintim: ”Cântece cu gura închisă” (1992), ”Anotimpurile poeziei românești” (1999), în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu; ”Primăvara simfonic”, ”Toamna simfonic”, ”Petrecerea cu taraf”, ”Diligența cu păpuși”, ”În căutarea dorului pierdut”, ”Iarna simfonic”, ”Vara simfonic” susținute sub titlul generic ”Săptămâna risipitorului de frumuseți” (2006); ”Calvarul unei inime pribegi”, cu cântece din anii 1930, cântate de artiști precum Cristian Vasile și Jean Moscopol (2006), ”Parfumul nebunelor dorințe” în care a continuat prezentarea muzicii anilor 1930 (2007), ”La margine de imperii”, un spectacol cu muzică din Bucovina anilor 1900 (2008), “Taina cuvintelor” (de la Văcărescu la Nichita) (2008), “Al cincilea anotimp, femeia” (2011), “Vremea nemâniei”, un concert pe versurile poetului Grigore Vieru (2011), ”Rapsod și lăutar” (2012), turneul ”Nu se poate cu de toate!”, pe versurile (foarte puțin cunoscute) ale lui I.L.Caragiale (2012), ”Lecția” (2014), “The Best of Taraf” (2015), potrivit paginii oficiale a maestruluihttps://ro-ro.facebook.com/Tudor.Gheorghe.Oficial.TG.

Premiera spectacolului ‘Când Dumnezeu era mai jos’, al treilea, din seria ‘Petrecere cu taraf’ susținut de Tudor Gheorghe

De-a lungul unei cariere de peste 50 de ani, cântărețul a lansat peste 20 de albume, între care: ”Viața lumii” (1974), ”Cântece de dragoste de țară” (1975), ”Veniți, privighetoarea cântă” (1976), ”Pasăre galbenă-n pene” (1978), ”Tudor Gheorghe” (1984), ”Primăvara” (1989), ”Reîntoarcerea” (1999), ”Mie-mi pasă!” (1999), ”Suflet De Român” (2000), ”Primăvara Simfonic” (2001), ”Toamna Simfonic 2001”, “Pe-un franc poet” (2002), ”Petrecere cu taraf I” (2002), ”Iarna Simfonic” (2003), ”Diligența cu păpuși” (2003), ”Petrecere cu taraf II/Trimite Vorba” (2004), ”Între râsuri și trandafiri” (2005), ”Cu Iisus în celulă” (2005), ”În căutarea dorului pierdut” (2006), ”Vara simfonic” (2006), ”Calvarul unei inime pribegi” (2007), “Petrecere cu taraf III/Când Dumnezeu era mai jos” (2007), “Parfumele nebunelor dorinți” (2007), ”Risipei Se Deda florarul” (2007), ”…de Primăvară” (2009), ”Degeaba” (dublu album, 2012), ”La margine de imperii” (dublu album, 2013), ”Mahalaua Mon Amour” (2013).

Tudor Gheorghe la concertul extraordinar intitulat ‘România de mâine — Micii ambasadori ai culturii românești’

Talentul, munca și dăruirea maestrului Tudor Gheorghe au fost răsplătite de-a lungul anilor cu numeroase premii, titluri onorifice, distincții, printre care: Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2002), Premiul Omnia pentru întreaga activitate acordat de revista Mozaicul (2007), Premiul ”Muzică și Poezie” pentru arta actorului în slujba muzicii în cadrul Premiilor Revistei ”Actualitatea Muzicală” (2008), ”Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova (2010), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova în semn de recunoaștere a contribuției și dedicării sale în domeniul culturii românești (2011), premiul ”Arta Populară” la Gala Superlativelor VIP, organizată de Revista VIP (2011), premiul pentru o viață dedicată poeziei autentice în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Galei Premiilor UNITER (2013), Premiul “Marin Sorescu” acordat pentru contribuția excepțională în interpretarea poeziei lui Marin Sorescu și pentru întreaga creație artistică (2013), laureat al Galei Premiilor “Constantin Brâncoveanu” pentru contribuția la istoria și cultura noastră (2014).

Actorul Ion Caramitru, președintele UNITER și director al Teatrului Național din București (TNB), și maestrul Tudor Gheorghe — premiul pentru o viață dedicată poeziei autentice, la Gala Premiilor UNITER, eveniment desfășurat la Teatrul Național ‘Vasile Alecsandri’ din Iași

În luna mai a acestui an, maestrul Tudor Gheorghe a susținut două spectacole, în premieră, pentru publicul din București, potrivit site-uluiwww.salapalatului.ro: ”Lecția”, un spectacol presărat cu fragmente din istoria noastră națională și din scrierile unor poeți români de geniu, și ”The Best of Taraf”, în care maestrul acompaniat de instrumentiștii Virgil Iordache (vioară), Floricel Gheorghe (țambal), Liviu Preda (braci) și Ionel Feraru (contrabas), au făcut o incursiune prin folclorul tradițional românesc. În 2014, spectacolul ”Lecția” a fost prezentat, în premieră, publicului din micile orașe ale țării.

Despre spectacolul ”The Best of Taraf”, maestrul Tudor Gheorghe spunea că ”am fost apostrofat, uneori, cu pseudo eleganță intelectuală, că după ce am făcut spectacole cu orchestre simfonice și coruri academice n-ar trebui să mă cobor la un amărât de taraf, fie el și tradițional. Răspund pentru cei care mă înțeleg: Mă înalț, dragilor, alături de taraf! Lângă ei mă simt mângâiat de Guguianu și Brâncuși, lângă ei îi aud pe Enescu și Zamfir care-mi șoptesc cum trebuie să rămân. Să rămânem. Credeți-mă!”.

În noiembrie 2015, maestrul Tudor Gheorghe va prezenta un nou eveniment cultural intitulat ”Adio, doamnă!”, la Sala Palatului din București, care va readuce în peisajul actual un tablou muzical veritabil al Bucureștilor din perioada interbelică.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva foto: Mihaela Tufega; editor: Horia Plugaru)

Rezervație speologică, în Huda lui Papară, cea mai lungă și denivelată peșteră din Munții Trăscăului, hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, circa 84.000 de indivizi din nouă specii.

Lenk Trauenfels a menționat în 1839 în scrierile sale această peșteră, dar nu a pătruns în ea din cauza dificultăților întâlnite încă de la intrare. Din păcate, de câțiva ani peștera nu mai poate fi vizitată, accesul în ea fiind imposibil, deși în 1986 se reușise amenajarea sa turistică, după ce a fost explorată, cartată și recartată de speologi din Cluj Napoca, respectiv din Blaj.

Nu departe de gura peșterii se află o biserică de lemn, ridicată în 1797, potrivit inscripției cu cifre chirilice și românești încrustate deasupra ușii de la intrarea în lăcașul de cult, ce aparține în prezent de Schitul Sub Piatră, o obște de maici.

Potrivit tradiției orale, biserica a fost edificată pe locul uneia mai vechi, idee întărită și de câteva însemnări cu litere chirilice aflate într-o carte din 1643, numită ‘Carte românească de învățătură sau Cazania lui Varlaam’. Exemplarul care a aparținut vechii biserici s-a păstrat integru, iar la pagina 28, pe verso, există următoarea însemnare: ‘Această Sfântă și Dumnezeiască carte ce se cheamă Paucenie este a sfintei și dumnezeiești mănăstiri de la Sălciua de gios, ce se cheamă Ocnășești (fosta denumire a satului — n.r.), cumpărată cu bani buni și să fie în vecii vecilor a mănăstirii, în anii 1726…’. O altă însemnare aflată pe ultimele file amintește despre existența unor călugări în această vatră monahală pe la 1766.

Denumit Schitul Maicii Domnului, vechiul lăcaș de cult a fost distrus în secolul al XVIII-lea, alături de alte peste 150 de schituri și mănăstiri, din ordinul lui Adolf Nikolaus von Bukow. Cele de piatră au fost distruse cu tunul, iar cele din lemn incendiate.

Tradiția spune că monahii de la schitul din Sub Piatră s-au ascuns în grabă, cu tot tezaurul mănăstirii, într-o peșteră din Muntele Bedeleu. Nu se cunoaște până când a fost obște monahală în acest loc. Se pare că aici a fost și loc de sihăstrie, fiind cunoscute la începutul secolului al XX-lea cinci pustnice la Huda Babei, o peșteră aflată în apropiere.

Înainte de 1989, pustnicul Arsenie Praja de la Râmeț ar fi profețit ridicarea unei mănăstiri în această vatră monahală, lucru care s-a întâmplat în 1991, când a fost reînființat schitul, de această dată ca obște de călugărițe. Alături de vechea biserică ridicată în urmă cu peste două secole au fost construite un nou lăcaș de cult, care nu a fost încă finalizat, și chilii.

Construită în 1797, biserica din lemn de brad era acoperită cu șindrilă, însă în urma degradării acesteia și a unei restaurări, unii susțin empirice, realizate în 1967-1968, lăcașul de cult s-a ales cu un alt acoperiș, din tablă zincată.

O caracteristică mai rară în zonă este cea a dimensiunii ușii de la intrare, care este foarte joasă. Două ar fi explicațiile pentru care ușa este atât de joasă. Una, că astfel era împiedicată intrarea prigonitorilor călare pe cai în biserică. O altă explicație ar fi aceea că atunci când cineva intră într-o biserică își pleacă obligatoriu capul.

În formă de navă, alcătuită din altar, naos și pronaos, bisericii i s-a adăugat ceva mai târziu și un pridvor, după modelul caselor țărănești.

Pictura bisericii, ai cărei autori nu se cunosc, a fost realizată între 1842-1844. Pe ușile împărătești este menționat 1842, iar pe catapeteasmă 1844. Icoanele împărătești ale iconostasului, precum și alte icoane păstrate în biserică și datate din aceeași perioadă, sunt pictate pe lemn.

Tehnica utilizată de pictori a fost una mai rar întâlnită într-o biserică de lemn, fiind executată pe pânză aplicată pe perete. Deoarece pictarea pe frescă rezistă un timp mai îndelungat doar dacă este aplicată pe cărămidă sau piatră, la Sub Piatră s-a pictat pe pânză.

În prezent se mai păstrează doar pictura din Sfântul Altar și cea de pe catapeteasmă. În altar, de jur împrejur, sunt pictați arhierei, dar și jertfa lui Avraam, iar pe bolta acestuia este, un lucru mai rar, Iisus Hristos Pantocrator în reprezentarea ‘Cel vechi de zile’, cu plete albe și în mantie de călugăr.

Partea exterioară a bisericii a fost restaurată în anii 2000 si 2001 în cadrul unui proiect de restaurare și consolidare sprijinit de Ministerul Culturii și Cultelor. În 2005 și 2006 au fost restaurate și cele 11 icoane ale bisericii, care fac parte din patrimoniul național mobil, într-un proiect finanțat de Consiliul Județean Albă. Din 2012 au început lucrările de restaurare a picturii murale.

Hramul mănăstirii este în 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Schitul deține o raclă cu moaștele mai multor sfinți, printre care Sfântul Nectarie de Eghina, marii Mucenici Pantelimon și Haralambie, Sfântul Siluan Athonitul etc.

AGERPRES / (AS—autor: Marinela Brumar, editor: Mihai Simionescu)

În istoriografia județului Vâlcea, în perioada preromană, sunt semnalate patru cetăți dacice sau fortificații, din care două pe aceeași mediană, apoi celebra Buridava, cetatea sării și ultima, cetatea Grădiștei, situată pe drumul comercial al Olteniei de sub munte, spre Ardeal.

Dacă ultimele două au fost cercetate de arheologi și oferă mai multe elemente care definesc istoria strămoșilor noștri, primele au rămas și în ziua de azi un mister, locul lor fiind doar aproximat, însă, se pare că existența lor a definit numele a două păduri în două comune învecinate, Popești și Pesceana.

“‘La Cărămizi’ — așa se numesc ambele locații, este numele celor două pâlcuri de copaci atât în Cotoșmanu, cât și în pădurea Higi din Pesceana. Distanța între ele este destul de mică, nu cred să fie mai mult de patru kilometri. Oricum, denumirea este posibil să vină tocmai de la cărămizile cetăților dacice găsite în urmă cu ceva vreme în mijloc de pădure. Toată lumea vorbește de aceste zone și, cel puțin în cătunul Valea Caselor din Popești, există în fundația anumitor locuințe vechi un tip de cărămidă care nu se face în această zonă”, spune profesorul Claudiu Tulugea, directorul Muzeului Județean de Istorie.

Dacă cetatea dacică din Cotoșmanu nu a putut fi localizată cu exactitate, cea din pădurea Pescenei a fost mai ușor de găsit, după forma colinei montane, a stâncilor aduse aici în mijlocul codrului și a perimetrul șanțului, dar mai ales, datorită izvorului care ia naștere în mijloc de pădure. Cetatea dacică din pădurea Pescenei se afla în apropierea unei rute comerciale care traversa zona viticolă din sudul județului spre Buridava (Ocnele Mari), un drum extrem de circulat în urmă cu peste 2000 de ani, spun istoricii.

“Categoric că nu erau pădurile de acum, aici. Cetatea dacică se afla chiar deasupra izvorului Pescenei, pe un vârf de deal de unde avea asigurată toată priveliștea și putea oricând să ia măsuri fie de apărare, fie de atac. Acum, da, accesul spre zona respectivă este foarte greoi dar dacă se ține poteca prin pădure, de-a lungul Pescenei, se ajunge la zona Cetății”, povestește, Nicolae Iulian, pensionar, în vârstă de 70 de ani și ocazional ghid turistic în comuna Pesceana.

De fapt, la intrarea în localitate, după ce se traversează pădurea Șirineasa, până la primele locuințe, în dreapta, se așterne pe valea Pescenei un drum forestier care ajunge la râu și de acolo merge paralel până la izvorul cu același nume.

“Sunt multe legende aici, când străbunii noștri au găsit izvorul Pescenei, un izvor care iese de sub o stâncă uriașă și apoi trece prin trunchiul unui copac, au spus că un bou a lovit cu copita pământul și a țâșnit apa de aici. Alte legende vorbesc despre un fel de Dochia de aici, pe nume Pesceana, care, la fel, fiind fugărită de romani, s-a transformat în apă curgătoare, ea curmându-și viața în mijlocul pădurii decât să fie victima acestora. Din locul unde a murit ea, a apărut izvorul Pescenei”, spune Iulian.

Drumul forestier ajunge în zona fânețelor localnicilor, după care o potecă, prin pădure, urmează firul Pescenei, din ce în ce mai mic, printr-o pădure de fag. Când plouă puternic, nu se poate ajunge aici, micul izvor iese din matcă și distruge poteca.

După trei kilometri de mers prin pădure, se ajunge sub o costișă, de unde privitorul poate vedea un fenomen aparte. De sub o stâncă de munte, nu se știe cum adusă în mijlocul unei păduri de fag și stejar, iese un izvor care, însă, imediat, se ascunde la rădăcina unui copac iar de acolo, o apă limpede se lasă să curgă prin covorul de frunze uscate.

“Izvorul Pescenei, probabil că și pe daci, i-a determinat să-și ridice aici cetatea, la 100 de metri înălțime. Zona nu este un bogată în ape multe, vara e secetă aspră în zonă, dar aici, exact pe perimetrul unde a fost fortul dacilor, există o umiditate în sol. Mai la vest, există un iaz care adună alte infiltrații de apă. De fapt, acest iaz, situat într-o poiană de mijloc de pădure este locul unde se adapă și căpriorii sălbatici și jderii și mai ales mistreții. Localnicii numesc această parte a pădurii Higi, țara porcilor. De aici, din păcate pentru culturile de porumb, se formează grupurile de mistreți care prăpădesc totul”, spune primarul Ion Vasile.

Așadar, cetatea dacică localizată de istoricii Muzeului Județean se afla la 100 de metri deasupra izvorului Pescenei, pe o colină înaltă, în punctul numit la Cărămizi, în pădurea Higi. În afara unor șanțuri și a stâncilor aduse de la munte, în prezent nu mai este nimic din cetatea de acum 2.500 de ani, care străjuia drumul dinspre sudul viticol spre nordul cu sarea de la Ocnele Mari.

Râul Pesceana a dat ulterior viața unei întregi văi — comunele Pesceana, Glăvile, Amărăști, Crețeni, localități cu mii de locuitori, cu grădini de legume cu sute de vite, un întreg fir de așezări care depinde de acest mic izvor ce izvorâște de sub pietrele dacilor din pădurea Higi.

Primăria Pescena lucrează deja la un proiect cu fonduri europene “Legende cetății dacice la izvorul Pescenei”, un proiect menit a revigora turismul în zonă, într-o comună unde există o biserică de zid cu patru turle, unicat în județ, o biserică de lemn veche de 300 de ani și o comunitate greco-catolică.

“Ne dorim amenajarea celor 3 kilometri până la izvor, cu o potecă aranjată, cu băncuțe din loc în loc, cu troițe, cu foișoare, cu icoane pictate de localnici. Iar acolo, la izvorul dacilor, al Pescenei, să montăm un steag dacic de luptă, acel dragon care, când șuiera, alunga pe orice musafir nepoftit. Este istoria noastră care, cu cât ne depărtăm de ea în timp, cu atât noile generații par a o uita. Este o piedică împotriva uitării. Aici unde trăim noi, unde folosim tablete, internet, mașini etc, aici, în urmă cu 2.500 de ani, au fost strămoșii noștri. Dacă nu erau ei, noi nu eram aici cu tabletele în mână”, conchide primarul din Pesceana.

AGERPRES/(AS-autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) pulsul-afroditei.com

Adrian Cârlan, născut la Bacău și absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității ‘Gheorghe Asachi’ din Iași, s-a stabilit în urmă cu cinci ani 5 ani la Limassol.

Participanților la competiția NASA li s-a cerut să creeze o aplicație pentru mobil, un soft sau un echipament tehnic care ar putea contribui la misiunile de explorare a spațiului și la îmbunătățirea calității vieții pe Pământ. Juriul ‘NASA International Space Apps Challenge’ a selecționat proiectul echipei din Cipru și alte 5 dintre cele 950 de proiecte din 135 de țări.

Proiectul echipei din care face parte și Adrian Cârlan este intitulat ‘ArachnoBeeA’ și constă în construirea unei drone utilitare pentru o stație spațială, cu rolul de a transporta mărfuri, utilaje și echipamente.

NASA a invitat echipa ‘ArachnoBeeA’ la Centrul Spațial Kennedy din Florida (SUA) pentru a participa la lansarea rachetei Space-X, în luna septembrie 2015.

La 24 iulie, Organizația pentru Explorarea Spațiului a Republicii Cipru a organizat o conferință de presă la care au participat ministrul cipriot al Transporturilor, Comunicațiilor și Lucrărilor Publice, Marios Demetriadis, reprezentanți ai Ambasadelor României, Ucrainei și Serbiei, specialiști în domeniu și alți invitați, ocazie cu care sponsorii echipei — compania CYTA și Organizația pentru Tineret din Cipru — i-au premiat pe cei 10 informaticieni.

Într-un interviu acordat site-ului pulsulafroditei.com, Adrian Cârlan a explicat că Arachnobeea este ‘o dronă utilitară ce poate fi folosită de membrii echipajului de la bordul stației spațiale ISS’. ‘Designul fiind modular, poate fi adaptat oricăror condiții de lucru. Astfel, în ambient presurizat se poate deplasa folosind cele 4 rotoare (albina), iar în spațiile depresurizate cu ajutorul celor 4 membre (păianjen). De aici și conceptul de dronă hibridă Păianjen-Albină’, a declarat el, precizând că, ‘pe lângă fuziunea de senzori, drona este echipată și cu un braț robotic, care poate fi modificat prin atașarea unor unelte diferite’.

Întrebat dacă este mai ușor să te realizezi în afara țării decât acasă, în România, tânărul informatician a declarat că nu crede că există o ‘regulă’. ‘Cunosc multă lume care s-a realizat în România, dar de asemenea cunosc mulți prieteni care s-au realizat peste hotare. Totul ține de firea și de determinarea fiecăruia. Dar în același timp, mediul propice dezvoltării proprii este foarte important (…) Din cauza lipsei de suport, dar și a lipsei investițiilor din infrastructură, industrie, cercetare, educație, oamenii de valoare decid să părăsească țara. Tinerii aleg să lucreze în alte țări pentru a putea să-și realizeze visurile și cariera profesională’, a arătat el, declarându-se convins că ‘avem nevoie de o schimbare de mentalitate, atât a clasei conducătoare, cât și a generațiilor actuale și viitoare’, și de investiții în educație și în infrastructură.

AGERPRES/(AS — editor: Irina Cristea)