Campania din acest an a ONU și a partenerilor săi este orientată spre stimularea bunăvoinței la nivel mondial, pentru a încuraja desfășurarea acțiunilor umanitare atât de necesare în zonele de conflict armat, în regiunile afectate de diverse fenomene naturale extreme sau de evoluția unor epidemii, potrivit www.un.org. Toți cei care au posibilitatea sunt invitați să se alăture uneia dintre organizațiile umanitare din lume și să devină mesageri activi al umanității.

În prezent, evoluția științei ne-a transformat într-o lume care este tot mai conectată digital. Astăzi, oamenii folosesc rețelele de socializare pentru a face cunoscute acele aspecte pentru care trebuie luate măsuri. În această zi, se aduce un omagiu tuturor persoanelor afectate de crizele umanitare și celor care și-au pierdut viața desfășurând servicii umanitare. Este o zi dedicată spiritului care inspiră munca umanitară din întreaga lume.

În acest an, peste 100 de milioane de femei, bărbați și copii au nevoie de asistență umanitară pentru a fi salvați. Numărul de persoane afectate de conflicte a atins un nivel record de la Al Doilea Război Mondial, în timp ce numărul celor afectați de dezastre naturale a rămas destul de mare, se menționează în mesajul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon.

Asistenții umanitari se străduiesc să salveze și să ofere sprijin pentru reabilitarea pe termen lung a comunităților afectate de dezastre (naturale, războaie), indiferent unde se află în lume și fără discriminare. Ajutorul umanitar se bazează pe o serie de principii fundamentale, inclusiv umanitate, imparțialitate, neutralitate și independență.

Răspunsul la situații de urgență este doar un aspect al activității umanitare. Asistenții umanitari sprijină, de asemenea, comunitățile pentru a-și reface viața după dezastre. Noi provocări dificile apar în fiecare an, fiind necesară o finanțare mai flexibilă și o adaptare a acțiunilor umanitare la situațiile concrete.

Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie. Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, la 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu; editor: Andreea Onogea)

Întinsă pe o suprafață de 9 hectare, Stânca bazaltică reprezintă un relief colinar rezidual care s-a dezvoltat pe formațiuni bazaltice compacte ale Podișului Hârtimbaciului. Suprafața pe care poate fi observat bazaltul este de aproape 5 hectare, dar împreună cu sedimentele ce acoperă bazaltele, zona tampon, se ajunge la arealul de 9 hectare. Acest perimetru este marcat de apariții ieșite din comun ca dezvoltare a bazaltelor care au format cândva o placă unitară, ce a fost dezmembrată de eroziune. Acest proces a fost urmat de depuneri de pietrișuri mărunte, nisipuri, calcare de apă dulce, ce separă nivele de material vulcanic. Bazaltele sunt compacte și nu au produse piroclastice potrivit www.aboutro.com.

Stânca Bazaltică de la Rupea reprezintă punctul cel mai vestic de apariție a bazaltelor din Munții Perșani și se găsește izolată în plină zonă de apariție a formațiunilor terțiare ale Bazinului Transilvaniei, precizează sursa amintită.

Date fiind natura sa și localizarea geografică, aici s-a ridicat Cetatea Rupea, unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice ale țării noastre, ale cărei origini se pierd în negura vremurilor, în perioada paleolitică (5.500-3.500 î.H.). Și denumirea localității Rupea provine din cuvântul latin “rupes”, care înseamnă “con de stâncă” și se atribuie stâncii cuaternare pe care se înalță Cetatea.

Cetatea Rupea este martoră a trecerii vremurilor peste ținuturile din jur unde dacii au ridicat prima întăritură în jurul așezării Ramidava sau Rumidava. Are formă de cochilie de melc și prezintă trei niveluri: cetatea de sus — cea mai veche, ridicată pe ruinele cetății dacice Ramidava; cetatea de mijloc — ridicată în secolul al XV-lea și cetatea de jos. A fost prima dată părăsită după incendiul din 1643, dar a devenit loc de refugiu în fața epidemiei din 1716. A fost abandonată de localnici în 1790, când se spune că o furtună devastatoare i-a smuls acoperișurile.

O încercare de restaurare a Cetății a fost lansată în anul 1954 dar autoritățile vremii o vedeau doar ca pe importantă sursa de bazalt. Astfel, după ce a fost o ruină mai mulți ani, a fost reabilitată în totalitate cu fonduri europene în anul 2009.

Din iunie 2014 și-a redeschis porțile turiștilor, iar în prezent atrage zeci de mii de vizitatori pe an fiind inclusă în circuitele turistice internaționale.

Accesul către Stânca bazaltică de la Rupea pe care “stă” Cetatea Rupea, se face din Drumul național DN 13 pe ruta Brașov-Feldioara-Rupea.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Marina Bădulescu)

Muzeul Cotroceni, expoziție Brâncuși, aparat foto

‘FOTOGRAF’ LA MECI DE FOTBAL

Primul film fotografic de 35 mm, disponibil comercial, a fost realizat în urmă cu 90 de ani, aparatul de fotografiat digital a devenit popular în urmă cu doar 20 de ani iar în urmă cu 15 ani, telefoanele cu cameră foto nu existau, se menționează pe pagina dedicată zilei, www.worldphotoday.org. Evoluția fotografiei ne permite, astăzi, să adunăm amintiri de pe tot globul în doar câteva secunde. Fotografia este o invenție care a revoluționat modul în care vedem lumea. Putem vizita locuri fără a ne părăsim locuința. Putem împărtăși cu prietenii, dintr-un alt oraș, un gând, o bucurie, o aventură și ne putem privi nepoții, care cresc la mii de kilometri distanță.

Blocuri translatate pe șoseaua Ștefan cel Mare, (translatarea s-a efectuat cu locatarii în apartamente)

La 19 august 2010, cu ocazia aniversării Zilei mondiale a fotografiei a fost organizată prima galerie la nivel mondial, on-line, fiind expuse 270 de fotografii, site-ul înregistrând vizitatori din peste 100 de țări. Și în acest an site-ul dedicat zilei ne îndeamnă să vizionăm o galerie de fotografi realizate în diverse părți ale planetei.

Comemorarea victimelor Revoluției române, Piața Romană

De la lansarea sa, ziua dedicată fotografiei continuă să fie sărbătorită, în fiecare an, de tot mai multe comunități transformându-se într-un eveniment global, la care participă fotografi din întreaga lume. Site-ul zilei vine în întâmpinarea celor care doresc să marcheze această zi sugerând organizarea de reuniuni în care cei cu experiență în această artă să ofere celor mai puțin cunoscători tehnicile noi de realizare a fotografiilor, dar și excursii și plimbări pentru a realiza cât mai multe fotografi.

Biserica mânăstirii Curtea de Argeș

Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787—1851) și Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare fotografiei prin ”daghereotipie”. Louis Daguerre împreună cu Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa cu captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, au perfecționat sistemul, punând la punct procedeul amintit. Înaintea perfectării acestui procedeu, în 1826, Nicéphore Niépce a captat o fotografie cunoscută sub numele de ”View from the Window at Le Gras” printr-un proces numit “heliografie”, considerată cea mai veche fotografie din lume.

Odessa (portul) după cucerirea de către trupele româno-germane

După moartea lui Niépce, Daguerre continuă experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore. O fotografie realizată de inventator în 1837 prin ”daghereotipie”, a reprezentat un colț din atelierul său.

La 9 ianuarie 1839, invenția a fost prezentată Academiei Franceze de Științe și Louis Daguerre a obținut brevetul. Câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul și a anunțat invenția ca fiind un cadou “gratuit pentru lume”.

Flașnetar pe străzile Bucureștiului

Procedeul ”daghereotipiei” a fost folosit după aproximativ 11 ani, în numeroase studiouri din New York, marcând începutul erei moderne în fotografie. De-a lungul anilor, tot mai mulți oameni au sprijinit și au încurajat organizarea unei manifestări având în prim-plan fotografia.

AGERPRES/ (Documentare — Daniela Dumitrescu; redactor Arhiva foto Elena Bălan, editor: Cerasela Bădiță)

Campania de strângere a fructelor de pădure a început cu ajutorul unor localnici din satele de munte din județul Maramureș, persoane care de peste 20 de ani participă la recoltarea fructelor de pădure.

“Estimarea noastră din acest an arată că am putea exporta peste 100 de tone de fructe de pădure. Fiind doar la începutul sezonului de colectare, în depozitul nostru a ajuns o cantitate apreciabilă de mure și afine, însă până la sfârșitul lunii august, jumătatea lunii septembrie, sperăm să adunăm cantitatea necesară beneficiarului nostru extern din Germania. Fructele de pădure reprezintă bunul cel mai căutat pe piața europeană de anumiți producători, un bun care se exporta și până-n 1989 cu același succes”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Maramureș, ing. Mihai Leșan.

Fructele de pădure sunt considerate un produs ecologic pentru că provin din zonele muntoase înalte, ferite de poluare.

“Recoltarea fructelor de pădure se face din zone alpine, începând de la 500 metri altitudine și se ajunge la aproape 2.000 de metri altitudine, zone situate la mare distanță de orașe sau localități unde există factorul poluator, îndeosebi praful. Fructele de pădure, putem spune că s-ar încadra la categoria bio pentru că se dezvoltă și cresc în mediul natural fără a fie nevoie de intervenția omului. O tonă de fructe de pădure se poate onora de contractant cu peste 1.500 de euro, însă depinde foarte mult de oferta pieței, prețul poate crește simțitor. Pentru noi e afacerea sezonului și încercăm să o gestionăm cât mai eficient”, a spus Mihai Leșan.

Pe lângă fructe de pădure, silvicii din Maramureș mai oferă diferite soiuri de ciuperci și plante medicinale. Recoltarea fructelor de pădure se efectuează cu preponderență din Munții Gutâi, Maramureșului și Pietrosul Rodnei.

AGERPRES / (AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Captură foto: YouTube

Este situată în Asia de Sud-Est și are ca vecini Oceanul Indian, Papua Noua Guinee, Oceanul Pacific, Malaezia. Principalele orașe sunt: Surabaya, Bandung, Yogyakarta, Bogor, Bandar Aceh, Palu.

Republica Indonezia are capitala la Jakarta situată în nord-vestul insulei Java, la gura de vărsare a fluviului Liwung în Golful Jakarta, cu o populație de 10,2 milioane de locuitori (2014) potrivitworldpopulationreview.com. Jakarta este principalul centru politic, administrativ, comercial, financiar și industrial al țării și un important nod de comunicații. De asemenea, este centru cultural cu o serie de universități, academie de științe și muzee. Capitala mai are și o poligrafie, o catedrală romano-catolică, galerii de artă, institute de oceanografie, economie, cercetări industriale și sociale și numeroase parcuri.

Dintre obiectivele turistice din Jakarta amintim: Monumen Nasional sau Monas aflat în centrul Jakartei în Piața Merdeka, monumentul este un obelisc de marmură în vârful căruia se află o flacără aurită; Muzeul Național care cuprinde colecții de artă preistorice, arheologie și etnografie; Muzeul de istorie; Muzeul Păpușilor (Wayang); Muzeul de Artă și Ceramică; Taman Mini Indonesia Indah, un parc cultural care înfățișează case tradiționale din toate provinciile din Indonezia, construite în mărime naturală; parcul natural Taman Safari unde se pot admira îndeaproape tigrii, lame, girafe, urși din America, Europa și Asia.

Captură foto: YouTube

Captură foto: YouTube

Alte atracții turistice: Moscheea Istiqlal din Jakarta — este una dintre cele mai mari din lume; spectacolele cu păpuși desfășurate în insula Java — marionete tradiționale wayang golak și wayang kulit descriu povești bazate pe legende cunoscute. Tot pe insula Java se pot face drumeții în munții Krakatoa, Bromo și Kawah Ijen, unde comunitățile din zonele de munte au păstrat tradițiile. Complexul de temple Prambanan, construit în onoarea zeilor hinduși Brahma, Shiva și Vishnu; Borobudur, sanctuar budist care conține peste 5 km de sculpturi în relief; Sulawesi, numită și “Insula Orhideei”, un tărâm cu munți înalți, văi și lacuri aburinde, în sudul căreia se află Rezervația Naturală Bantimurung, care are mii de fluturi exotici, potrivit turistik.ro. Insula are gheizere și izvoare termale la Karumengan, Kinilow, Lahendong, Leilem și Makule. Tot pe insula Sulawesi se află Torajaland, o zonă în care locuitorii au case bogat ornamentate și își îngroapă morții în poziție verticală, în morminte din piatră. Lanțul de munți vulcanici de pe insula Bali se întinde de la est spre vest, dominat de Muntele Sfânt (Gunung Agung). Pasionații de surfing pot practica acest sport în Bali, Flores, Java, Lombok, Sumatra, Sumba și Sumbawa.

Bucătăria indoneziană este puternic influențată în principal de cea din India, China și Orientul Mijlociu. Orezul este alimentul cel mai des întâlnit, indiferent de zona Indoneziei fiind cultivat pe tot teritoriul țării. Acesta este servit fiert, la aburi ori prăjit. La ocazii speciale se prepară nasi kuning (orez galben). Sosul de alune (bumbu kacang) reprezintă un ingredient principal la masă, ca garnitură sau ca mirodenie pentru mâncărurile principale.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Horia Plugaru)

Captură foto: YouTube

Este situată în partea central-vestică a Africii și este mărginită de Oceanul Atlantic, de Guineea Ecuatorială, Camerun și Congo.

Captură foto: YouTube

Republica Gaboneză are un relief nu prea înalt, ce include o câmpie litorală cu lagune (în Vest), o regiune muntoasă (Monts de Cristal, Mont Iboundji, Monts de Chaillu, Monts Achango) în centru și una de podișuri, acoperite parțial de savană (în Est și Nord). Fauna este extrem de variată, specifică pădurilor tropicale și savanelor, în Gabon existând, între altele, 80% din cimpanzeii și gorilele din Africa. Orașele principale sunt capitala Libreville, Port Gentil, Lambarene, Moanda, Oyem, Mouila și Franceville.

Gabon atrage, în mod egal, atât turiștii dornici de aventură, cât și iubitori ai naturii. Gabonul oferă verdeața pădurii tropicale, în care abundă flora și fauna exotică, precum cimpanzei, elefanți și gorile; vastele savane din rezervația naturală Lope-Okanda; sute de kilometri de plaje de nisip, lagune și estuare, multe din ele izolate, potrivit globi.ro. Parcul Lope se află în centrul țării și constă în pădure tropicală și savană.

Aflat pe coasta Atlanticului, Parcul Național Loango este unul dintre puținele locuri din lume în care poți vedea elefanți și hipopotami pe plajă, potrivit turistik.ro În Parcul Național Invido, cazarea se face doar în campinguri. Port Gentil, de la gura de vărsare a râului Ogooue, oferă posibilități de pescuit, fiind popular pentru turiștii europeni.

Capitala cosmopolită Libreville, cu o populație de 582.000 de locuitori (2015), potrivit worldpopulationreview.com, este situată pe malul oceanului și dispune de hoteluri cu vedere la ocean, străzi largi, magazine elegante și clădiri de birouri. Viața de noapte este bogată și abundă în localuri.

Captură foto: YouTube

Muzeul Național conține unele dintre cele mai frumoase gravuri în lemn din Africa, în special în stilul indigenilor Fang, care au influențat lucrările lui Picasso. De asemenea, Catedrala St. Mihail este faimoasă datorită celor 31 coloane din lemn, fiecare dintre acestea descriind o scenă biblică.

Printre alte atracții se numără orașul Lambarene, făcut faimos de doctorul Albert Schweitzer, muzician și specialist în boli tropicale și satul Eteke, faimos pentru meșteșugul local și minele de aur.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Andreea Onogea)

Sursa: youtube.com

Micul stat sărbătorește, la 15 august, Ziua națională. Ridicat, în 1719, la rangul de principat al Sfântului Imperiu Roman al națiunilor germanice, Liechtenstein își dobândește independența în 1806, odată cu destrămarea imperiului invadat de trupele franceze conduse de împăratul Napoleon.

Sursa: youtube.com

În 1921, Principatul adoptă o nouă constituție, iar în 1924 formează o Uniune vamală cu Elveția și adoptă francul elvețian ca monedă oficială.

Sursa: youtube.com

Familia regală provine din zona Austriei Inferioare, unde a deținut Castelul Liechtenstein din 1140 până în secolul al XIII-lea. S-a înrudit de-a lungul timpului cu familia Habsburg, numeroși prinți de Liechtenstein fiind sfetnici apropiați ai acestei familii.

Principatul este împărțit în două mari regiuni: Oberland (Sudul) și Unterland (Nordul), compuse din unsprezece comunități, majoritatea formate dintr-un singur oraș: Balzers, Eschen, Gamprin, Mauren, Planken, Ruggell, Schaan, Schellenberg, Triesen, Triesenberg, Vaduz — capitala.

Vaduz, capitala țării, cu o populație de 5.000 de persoane (2014), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), este centrul politic, financiar și cultural al țării, potrivit infotour.ro.

Printre principalele puncte de interes se află, potrivitwww.liechtenstein.hartaeuropa.com: Castelul medieval Vaduz, care este reședința permanentă a familiei princiare, din 1938, și, totodată, simbolul acestei micuțe țări europene; Colecția de Artă a statului Liechtenstein, cu cele mai valoroase opere ale lui Rembrandt, Rubens și Van Dyck; Muzeul Timbrelor Poștale, cu exemplare rare din 1912; Muzeul de Schi, în cadrul căruia sunt prezentați cei peste 100 de ani de istorie ai acestui sport; Casa Roșie, o altă construcție medievală, care a devenit emblema capitalei Vaduz și al cărei turn adăugat în timpul unei reconstrucții poate fi văzut de la depărtare; Muzeul Național Liechtenstein, ce deține o expoziție permanentă despre istoria culturală și naturală din Liechtenstein.

Sursa: youtube.com


Castelul Vaduz domină orașul de la o înălțime de 120 de metri, fiind construit pe o latură a unui munte și oferă o superbă panoramă asupra Văii Rinului. Se pare că cetatea a fost construită în secolul al XII-lea, iar pe la 1287 i-au fost adăugate și spațiile de locuit. Fortăreața medievală a fost menționată în documente pentru prima dată în 1322, potrivitwww.tourismus.li.

Castelul a intrat în posesia familiei princiare începând cu anul 1712, partea de vest a acestuia găzduind, până în 1732, apartamentele principilor. De-a lungul timpului, o mare parte a clădirii s-a ruinat, fiind restaurată între 1905-1912, când s-a aflat în proprietatea prințului Johann II. Castelul a fost extins și a devenit, începând cu 1939, reședința prințului Franz Josef II, menționează același site.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Andreea Onogea)

Sursa: youtube.com

Situată în partea centrală a Africii, fiind străbătută de Ecuator, statul este delimitat la Vest de Oceanul Atlantic și Gabon, la Nord de Camerun și Republica Centrafricană, la Est și Nord de R.D. Congo și Angola.

Republica Congo este alcătuită dintr-un peisaj bogat, cu cascade și râuri repezi, iar nordul se remarcă prin întinderi mari de păduri virgine și o abundență de viață sălbatică. Pădurea adăpostește și câteva triburi indigene care trăiesc conform obiceiurilor străvechi. Zona de coastă nisipoasă este întreruptă de lagune, din spatele cărora răsar Munții Mayombe, potrivit turistik.ro.

Sursa: youtube.com

Capitala țării este la Brazzaville și are o populație de 1,38 milioane de locuitori (2015), potrivit worldpopulationreview.com. Este cel mai vechi oraș din Congo, fondat în 1880 și devenit capitală în 1960. Brazzaville se află pe partea de vest a Piscinii Malebo de pe Râul Congo. Atracțiile includ Bazilica Sainte Anne, suburbia colorată Poto Poto, Moscheea Templu, Muzeul Național, Grădinile Municipale.

Alte orașe importante sunt: Pointe Noire, Dolisie, Nkay, Lubomo, Owando. Principalele obiective turistice sunt capitala Brazzaville și împrejurimile: satul M’Be, capitala regelui Makoko, lacul Albastru, cascadele Loufoulakari și Trou de Dieu; Valea Fluturilor; orășelul Ouesso din inima pădurii tropicale și Parcul Național Odzala; calea ferată Congo — Ocean, cu cascade (Bouenza, Gaconde, Tsibakala ș.a) și peșteri; principalul oraș de pe coastă — Pointe-Noire, în apropierea căruia se găsesc câteva plaje frumoase, în regiunea Cote Sauvage. La 20 km de oraș se află satele Loango și Diosso. Loango a fost principalul port de sclavi, iar în Diosso se află stânci spectaculoase formate de acțiunea erozivă a mării și a vântului.

În ceea ce privește gastronomia, întâlnim o abundență de legume, deși agricultura nu este înfloritoare. Solul pădurilor tropicale este foarte sărac și puțin hrănitor, în pofida zonelor de savană și a văilor râurilor, doar 2,5% din solul țării este cultivat. Produsele tipice sunt bananele, manioc (cassava), alune, cafea, cacao, taro și ananas. Peste 90% din carne este importată, cultura congoleză abundând în tabuuri legate de mâncare. Este interzis consumul cărnii de animale, acestea fiind considerate totemul satului, al familiei sau chiar al fiecărui individ.

AGERPRES/(Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Andreea Onogea)