ROMANIA

Turist in Romania

Poveşti şi legende adunate din călătorii: Legenda Panaghiei din Ceahlău

April 6th, 2014 |

– Nu există la noi în ţară munte mai cântat de poeţi şi mai înţesat de poveşti decât Ceahlăul. Legenda Dochiei, Panaghiei, Pietrii Teiului, Stanilelor, Vârful Toaca, Pietrei Ciobanului sunt doar câteva dintre frumoasele poveşti cu care ne întâmpină bătrânii de la poalele muntelui Ceahlău.

Dacă urci pe Ceahlău urmând traseul marcat cu bandă roşie, care pleacă de la Cabana Fântânele – Piatra Lata – Panaghia – sub vârful Toaca până la Cabana Dochia vei întâlni, după ce treci de Pietrele lui Baciu, o stâncă impunatoare, Stânca Panaghia.

Cea mai frumoasă poveste despre Panaghia ne-o dăruieşte pasionatul cronicar al Munţilor Neamţului, Calistrat Hogaş, probabil auzită de către acesta prin peregrinările sale prin aceşti munţi:

Panaghia se pare că n-a fost totdeauna o stâncă de piatră rece, fără inimă şi suflet.Panaghia era o fată frumoasă. Se zice că ursitoarele, când au dăruit-o la naştere, una a luat întuneric din întunericul cel mai nepătruns al unei nopţi fără de lună, adâncdin adâncul mărilor fără de fund, foc şi lumină din lumina şi focul luceferilor celor mai strălucitori, duioşie şi blândeţe din ochii îngerilor ce stau la dreapta lui Dumnezeu şi le-a pus toate în privirile ei; alta a rupt crinilor frăgezimea şi albeaţa, iar trandafirilor rumeneala lor şi le-a pus pe faţa ei; a treia a tors din caierul de neguri fire subţiri de umbră neprihănită şi i-a pus pe cap ca podoabă de păr negru şi bogat; iar Dumnezeu a rupt din inima şi sufletul său părticica cea mai aleasă şi i-a dat-o Panaghiei suflet şi inimă.

Şi, pentru ca să nu fie pângărită de priviri muritoare, au dus-o ursitoarele pe înălţimile cele mai de sus ale Ceahlăului, dincolo de împărăţia norilor şi au aşezat-o în peştera pustnicului Ghedeon; şi albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor, iar nopţile senine au scăldat-o în rouă de flori mirositoare. Şi Panaghia a crescut mare şi s-a făcut fată frumoasă, dar frumoasă cum numai poveştile îşi pot închipui.

Şi din înălţimile cele mai de pe urmă ale cerului, Soarele a văzut-o şi, de pe culmile cele mai de sus ale pământului, Panaghia a văzut pe Soare. Şi amândoi s-au îndrăgostit: şi ceasuri întregi se oprea soarele din calea lui în răscrucile cerurilor ca s-o privească, înfăşurând-o în razele sale.

Şi până într-atâta s-a mărit ziua şi noaptea aşa de tare s-a micşorat, că, mai pe ce să-şi dea amurgul mâna cu zorile (…). Şi s-a tânguit noaptea lui Dumnezeu şi Dumnezeu s-a mâniat şi a pedepsit pe Soare să nu mai răsară de acum înainte decât îmbrobodit de neguri, spre a nu mai ispiti cu farmecul tinereţii sale sufletele slabe ale muritorilor şi nici să mai zădărnicească, după voia patimilor lui, cereştile şi neclintitele întocmiri de veacuri ale mâinilor sale.

Şi s-a împlinit porunca lui Dumnezeu, iar Panaghia n-a mai văzut, de aici înainte, pe Soare în puterea tinereţii şi în floarea cereştii lui frumuseţi. Jalea şi aleanul a cuprins sufletul şi inima ei şi, zile întregi şi nopţi întregi, fără de somn, lacrimile nu i se mai uscau de pe obraji. Şi de la o vreme i s-a făcut lui Dumnezeu milă de ea şi a trimis poruncă răsăritului şi apusului să mâne în grabă pe cele mai uşoare şi mai dulci dintre vânturile lor spre culmile înalte ale Ceahlăului şi spre codrii ce umplu, ca o negură, prăpăstiile lui adânci.

Şi deodată glasuri dumnezeieşti se urcară din văi până la Panaghia şi-i îmbătară auzul, îi atinseră faţa şi-i uscară lacrimile (…). Erau şoaptele vântului cu frunzele, erau adierile răsăritului şi ale apusului, ce veneau încărcate de miesmele depărtate ale câmpiilor înflorite…

Dar Panaghia nu mai putea trai fara Soare si l-a rugat pe Dumnezeu sa o transforme in stana de piatra si sa dea din nou drumul Soarelui sa straluceasca pe cer.

Dumnezeu îi împlini voia (…) iar când dădu să coboare înapoi spre peştera pustnicului Ghedeon, simţi că picioarele ei prinseră rădăcină în pământ şi nu se mai putu urni.

Dădu să plece, trupul îi era rece şi împietrit. Voi să ridice mâinile, dar mâinile ei rămaseră lipite de trup, cuprinse şi ele de recea lui încremenire de stâncă. Şi încercă să strige (…) încercarea ei rămase zadarnică. Iar când voi să îndrepte iarăşi ochii spre ceruri, pleoapele îi căzură grele peste luminile lor şi un întuneric nemărginit o cuprinse (…). Panaghia se prefăcuse în stâncă de piatră. Se zice, însă, că inima ei nu s-a împietrit, că şi acum se îmbată, totuşi, de razele soarelui, de strălucirea florilor, de lunecarea norilor pe aripile lor albe, de vânturile dulci şi mângâioase ale răsăritului şi apusului.

Sursa: financiarul

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Peisaje idilice: 3 sate din Tara Fagarasului pe care sa le vizitezi intr-un weekend de primavara (Foto)

April 6th, 2014 |

Tara Fagarasului, zona de la poalele celor mai inalti munti din Romania, musteste de obiceiuri, multiculturalism, ritualuri, povesti despre eroi, toate intr-un cadru natural idilic. DailyBusiness.ro te invita sa faci aici un minitur de numai doua zile primavara aceasta, mai ales ca se apropie sarbatorile pascale, care ne apropie de traditiile de la tara. Te asteapta 3 mici comori, pe langa care ai trecut poate de multe ori fara sa ai habar ca exista.

Peste 60 de sate strabat Tara Fagarasului de-a lungul Drumului National 1, un lant de oameni, case, biserici, costume, mesteri, bucatarii care formeaza un mix de culturi – romaneasca, saseasca si maghiara – care nu trebuie sa se piarda. Dintre toate satele, noi am ales 3 reprezentative:

Sinca Veche, unde omul a sfintit locul

Satul Sinca Veche este asezat la poalele Muntilor Fagaras, la 50 km de Brasov, pe drumul spre Sibiu (la Baile Persani se face un drum la stanga). Localitatea este inconjurata de orizonturi largi. Aici se vad cele mai frumoase asfintituri si minunate curcubeie, iar privirea se odihneste in verdele ierbii si-n crestele muntilor, spun localnicii.

Din inima satului se deschide un drum spre munte. La nici o suta de metri, drumul ajunge la Dealul Plesului ce ascunde comorile de la Sinca Veche – bisericile sapate in piatra, asezarea dacica, vatra monolitilor, izvorul tamaduitor, parcul ecologic si manastirea noua, a Sfantului Nectarie.

Biserica Rupestra, denumita sugestiv si Templul Ursitelor, atrage in fiecare an mii de oameni, datorita faptului ca este sapata in stanca. Vizitatorii au povestit ca fie s-au simtit invigorati fie i-a apucat un somn greu atunci cand au intrat in Templul Ursitelor. Se zice ca cine doarme macar si cateva minute in templu sau in apropierea lui capata forte noi si devine mai puternic. Locul este impodobit cu icoane, flori de munte si candele care nu apuca sa se stinga niciodata.

„Odata ajuns aici, descoperi un loc bine ingrijit si pus la punct, organizat in jurul bisericii subterane. Este o foarte buna punere in practica a expresiei “omul sfinteste locul”. Doar cu cateva ocazii am vazut oameni care isi dau seama de valoarea si importanta unor locuri din tara asta si au facut tot ce le-a stat in putinta sa il puna in valoare, sa scoata perla din scoica, daca putem spune asa. Asta se intampla si aici, la Sinca Veche. Fundatia Ortodox-Culturala Maica Sfanta – Bucuria Neasteptata a luat in concesiune de la Primaria Sinca Veche acest loc cu totul special si l-a amenajat asa cum rar am mai vazut pe meleaguri mioritice. Biserica rupestra a fost acoperita cu barne peste care s-a asezat o folie care impiedica intrarea apei in grota, intreg peisajul exterior a fost amenajat cu alei pietruite, garduri din nuiele de alun, frumos imbinate, banci pentru turistul venit pentru reculegere ori pentru o scurta vizita, curatenie, cosuri de gunoi si o anumita unitate arhitecturala care lipseste cu desavarsire in multe din zonele turistice din tara noastra, fie ele religioase sau laice”, potrivit blogului de profil cartitaplimbareata.ro.

Vad, satul narciselor si al plugarilor

Satul Vad din comuna Sercaia, judetul Brasov, gazduieste Dumbrava Vadului, cunoscuta si sub numele de Poiana Narciselor, monument al naturii. Primavara, in luna mai, printre stejari, infloresc milioane de narcise. Dumbrava Vadului a constituit un minunat decor al unui episod al filmului artistic romanesc Neamul Soimarestilor, ecranizare a romanului cu acelasi nume, scris de Mihail Sadoveanu.

In acest sat se desfasoara in fiecare primavara un obicei, cu un scenariu ritualic al mortii si renasterii anuale a divinitatii vegetale, denumit „Plugarul”. Rolul principal il are tanarul care a iesit primul la arat in acel an. Ceremonialul cuprinde mai multe secvente rituale: dupa alegerea plugarului urmeaza ca in prima zi de Paste fetele sa impleteasca legaturi din grau verde cu care a doua zi plugarul va fi „gatit”, graul verde fiind simbol al inceputului unui nou ciclu.

Serbarea plugarului incepe cu ascunderea acestuia in incinta gospodariei sale, urmata de cautarea lui. Dupa ce este gasit, urmeaza gatirea cu graul verde. Plugarul este apoi urcat pe o grapa de lemn si purtat spre rau de catre ceilalti baieti. Aici este scufundat cu grapa cu tot de patru ori in cele patru zari.

Plugarul ii stropeste apoi pe satenii adunati pe malurile raului, dar mai ales pe tinerii care s-au casatorit in acel an, cu scopul ca gospodariile si casnicia lor sa fie rodnice si imbelsugate, potrivitiubescbrasovul.ro.

Carta, bijuteria ascunsa

„Satul pe care ne-am gandit ca o sa il declaram cel mai frumos din Tara Fagarasului. Cu ulitele lui in care absolut toate casele au fatade si porti corect restaurate, in culori complementare, linistite, pozitive. Cu casa fascinanta care se ridica intre ziduri vechi de peste 700 de ani, cu manastirea aceea spectaculoasa, care iti taie respiratia! Cu povestile sasesti pe care le-am auzit si dupa care o sa ne intoarcem…Cu omuletii colorati pe un gard, care isi dau mana intr-o imagine fabuloasa!”, scrieblogul specializat jurnaldecalatorietfto despre satul Carta, situat la 43 km de Sibiu pe drumul spre Brasov.

Aici se pastreaza ruinele manastirii cisterciene, unul dintre cele mai vechi si importante monumente ale stiului gotic timpuriu din Transilvania. Cistercienii sunt un ordin calugaresc originar din Franta, si raspandit in mai multe tari. Acum este denumita Manastirea Carta, fosta manastire cisterciana din Tara Fagarasului, actualmente biserica evanghelica a comunitatii locale germane, situata pe malul stang al Oltului, intre municipiile Sibiu si Fagaras, in imediata vecinatate a localitatilor de azi Carta si Cartisoara.

Manastirea a fost fondata in anii 1205-1206 de regele Andrei al II-lea al Ungariei. Luptele cu otomanii din anii 1421-1432 si decaderea ordinului au facut ca biserica si manastirea ei sa ajunga o ruina.

Daca ajungeti la aceasta manastire si nu este deschisa, cereti cheile la familia de la nr. 110, oameni foarte gospodari care se ocupa de intretinerea manastirii. Manastirea se distinge prin ferestrele ovale mai mari spre est si prin prezenta spiritului cavalerilor teutoni. Din interior se poate urca pana sus in clopotnita, pentru o mai buna privire de ansamblu, sfatuiesc cei care au fost aici.

Pentru cei care vor sa ramana peste noapte in sat este un camping unde se poate sta cu cortul sau cu rulota, nu exista casute. Gazdele sunt foarte de treaba si amabile, locul curat si ingrijit, multa liniste, preturile bune.

“Biserica din Carta este foarte frumoasa, prea putin vizitata chiar de cei din judetul Sibiu, in jurul ei sunt tesute multe legende interesante care merita sa fie aflate, Biserica Ortodoxa este la fel de frumosa cu o adevarata comoara ce trebuie descoperita si nu in ultimul rand, poate, Carta este cea mai frumoasa comuna din Romania. Vizitati campingul Salcia batrana din localitate, camping international, scoala cu picturi murale vesele, puntea suspendata peste Olt si multe altele”, spune un vizitator.

Sursa: Daily Business

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Pe urmele lui Dracula: Locuri mai putin cunoscute din Romania pentru vanatorii de vampiri

March 30th, 2014 |

Mitul lui Dracula, transpus in filmele americane, a reusit sa puna Romania pe harta turismului international cu obiective faimoase precum Castelul Bran si Cetatea Sighisoara. Acestea nu sunt insa singurele locuri din tara in care invie legenda domnitorului roman.

DailyBusiness.ro prezinta o selectie de 3 astfel de locuri mai putin cunoscute amatorilor de senzatii “vampiresti”.

Adevaratul Castel al lui Dracula

Desi mai toti turistii asociaza Castelul Bran cu resedinta faimosului conte, unii spun ca locuinta acestuia era de fapt in Bistrita Nasaud. Cu toate ca nu a fost niciodata in acest judet, irlandezul Bram Stoker a decis sa amplaseze aici o parte din actiunea romanului Dracula si sa transforme aceste taramuri in casa contelui vampir.

Inca din primele pagini are romanului sau este descris drumul din Bistrita si pana la castelul contelui. Orice turist care ajunge astazi in judetul Bistrita Nasaud poate urma traseul lui Jonathan Harker spre castelul din Borgo Pas, numit astazi Pasul Bargaului si daca ajunge prin satele din aceasta zona intr-o duminica dimineata, se poate simti la fel ca si englezul venit sa-l viziteze pe Dracula.

Oricine poate face cunostinta cu insusi contele, daca se opreste pentru cateva minute la Hotel Castel Dracula. Construit in anii 80, hotelul, situat in cel mai inalt punct al pasului Tihuta, este amplasat conform descrierii din roman. Mai mult, la subsol exista chiar dormitorul contelui, acolo unde turistii pot intra insotiti de un angajat al hotelului si daca au noroc, pot chiar sa-l intalneasca pe Dracula.

Dupa timpul petrecut in castel, turistii pot sa se destinda cu o plimbare pe munte cu telescaunul, sus putand sa ia masa in aer liber si sa inspire pentru cateva minute din aerul curat sau sa faca o plimbare prin padurile de brad, scrie ziuanews.ro.

Cetatea-refugiu

Situata in Cheile Argesului, la cativa kilometri de barajul si lacul de la Vidraru, cetatea Poienari a fost construita de Vlad Tepes in scop de refugiu sau punct de observatie, pe un varf de munte, situat la inaltimea de aproximativ 400 de metri, fata de nivelul vaii.

A fost construit, initial, un singur turn, pe vremea lui Negru Voda, si apoi, constructia a fost dezvoltata de catre Vlad Tepes, adaugindu-i-se turnuri, ziduri si dependinte. De aici se pot admira privelistile frumoase ale vaii Argesului, cetatea fiind un obiectiv turistic.

Legenda spune ca, Vlad Tepes, fiind urmarit de turci, a scapat refugiindu-se in aceasta cetate, dupa ce a potcovit caii cu potcoavele invers, cu fata in spate, derutindu-si astfel urmaritorii.

Pentru a se urca la cetate s-a construit, in zilele noastre, o scara de beton, dotata cu balustrade, cu 1.480 de trepte.

Cea mai mare colonie de lilieci

Potrivit unor legende, vampirii pot sa se reincarneze in lilieci. Pentru a intari parca mitul lui Dracula, in Transilvania se regaseste si pestera cu cea mai mare colonie de lilieci de pe batranul continent.

Pestera Huda lui Papara este pestera din Muntii Trascaului care cumuleaza toate superlativele pentru aceasta grupa montana si nu numai: cea mai lunga, cea mai denivelata, cea mai dificila, cu cea mai mare sala, cu cea mai inalta galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascada dar si cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa.

Cercetari efectuate in 1999 indicau prezenta a 5.000 – 6.000 de lilieci in pestera, provenind din 6 specii. In 2008, la numaratoare au rezultat 84.000 lilieci din 9 specii. Pestera Huda lui Papara este astfel singura din Europa unde numarul chiropterelor cunoaste o evolutie pozitiva si constanta.

Sursa:Daily business

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Cetatea Dracula din Bucuresti, ascunsa turistilor

March 22nd, 2014 |

Cred ca putini bucuresteni stiu ca exista in Bucuresti, in Parcul Carol, fost Parcul Libertatii, un Castel Vlad Tepes, in miniatura, copie a Cetatii Poienari din judetul Arges.

A fost ridicat de Carol I, un admirator al lui Vlad Tepes, si a fost inaugurat în 1906 în cadrul Expoziţiei Generale a României, organizată în Parcul Carol cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a regelui.

Din 1922 a primit destinatia de cazarma pentru soldatii care aveau in grija Monumentul Eroului Necunoscut. A ramas in custodia Armatei in perioada comunista si din 2004, dupa renovare, a devenit sediul Oficiului National pentru Cultul Eroilor. Din Turnul castelului se poate privi panorama Parcului Carol si a Bucurestilor.

Armata refuza sa puna in valoare acest obiectiv turistic, existent deja in cataloagele internationale de turism prin brandul DRACULA.

Imagine din cataloage din strainatate

Sursa: huhurez

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Rezervatia de zimbri “Neagra” de la Bucsani, judetul Dambovita

March 22nd, 2014 |

Rezervatia de zimbri Neagra de la Bucsani judetul Dambovita_06

Rezervatia de zimbri “Neagra” de la Bucsani este cea mai mare din Romania si, sincer, habar nu aveam pana anul trecut de chestia asta. Stiam de rezervatia de zimbri“Dragos-Voda” din parcul Natural Vanatori-Neamt (pe care am si vizitat-o acum ceva ani buni, pe vremea fotografiilor pe film :-)

) si de cea din Hateg, din Padurea Slivut, pe care nu am reusit sa o vizitam pana acum. Dar de “Neagra – Bucsani” nu stiam si cu atat mai “grava” ni s-a parut situatia cu cat zimbrii de aici sunt la doar 70 kilometridistanta de Bucuresti si la o aruncatura de bat de Targoviste. Adica perfect pentru o iesire de o zi la padure si aer curat, pentru noi cei de prin sud de tara.

De ajuns se ajunge simplu. Trebuie sa ajungi in satul Bucsani, undeva la sud-est deTargoviste, iar pentru asta cel mai bine e sa intri din DN 72 Targoviste – Ploiesti. Drumul prin padure pana la rezervatie nu incepe fix din Bucsani ci din urmatorul satRatoaia. De la marginea satului se intra si se urca putin in padure. Drumul e destul de bun (daca nu a plouat recent) si se poate merge si cu autoturisme mici. Pentru biciclete ce sa mai spunem… drumul este mai mult decat perfect :-) .

In rezervatie am avut norocul sa ajungem la fix – am prins zimbrii la hranitoare. Daca ajungeam cu un sfert de ora intarziere puteam sa spunem “pa-pa” la zimbri pentru ca au plecat in padure si dusi au fost. Din punctul asta de vedere lucruile pot sa stea mai bine la Neagra. Tin minte ca la Vanatori-Neamt, desi majoritatea zimbrilor erau lasati liberi, totusi doua-trei exemplare erau tinute intr-un tarc separat, special pentru a fi vazute de aproape de turisti. Aici insa, la Neagra, e mai mult la noroc :-) Poti sa bati drumul si sa nu vezi niciun zimbru din cei 47 care sunt in rezervatie. Da, chiar sunt 47 de zimbri si numarul lor va creste spre sfarsit de 2013 pentru ca unele din femele sunt gestante. Multi zimbri dar, din pacate, ii vezi de la departare… iti trebuie un binoclu sau un zoom bun la aparatul foto. Dar, chiar si asa, excursia pana la Bucsani se merita din plin.

Trebuie sa spunem ca zimbrul este cel mai mare si greu animal european de pe uscat. Poate ajunge pana la 3 metri lungime, 1,9 metri inaltime iar greutatea poate sa se duca pana spre 920 kg :-) . Este ceva mai inalt, dar mai putin masiv decat ruda sa,bizonul american.

Dupa ce ultimul zimbru in libertate de prin locurile noastre a fost vanat prin 1760 in zona Moldovei, zimbrii au fost reintrodusi in Romania in 1958, cand primele doua exemplare (o pereche de zimbri – Podarec si Polonka) au fost aduse din Polonia in rezervatia din Hateg. Un alt fapt interesant este acela ca toate exemplarele nascute inRomania au nume care incep cu Ro: Roxana, Rovina, Romo, Roxi. Si tot la capitolul interesant :-) trebuie spus ca zimbrul nu are nicio treaba cu bourul, fie ca este cel din stemele Romaniei si Moldovei ori cel din vestita marca postala “cap de bour” :-)

Sursa: cartita plmbareata

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Centura de fortificatii a Cetatii Bucuresti

March 22nd, 2014 |

Explorarea arheologiei urbane este o activitate care a captivat multi aventurieri, in principiu datorita atractiei primului obiectiv de acest gen vizitat. O data inoculat, “microbul” se dezvolta si pretentiile cresc pentru o incursiune cat mai originala si mai spectaculoasa. Pentru mine, forturile din jurul Bucurestiului au fost piatra de incercare in explorarea arheologiei urbane. Niciun alt gen de obiectiv nu m-a impresionat atat de mult ca fortificatiile, inclusiv din punctul de vedere al accesului si apropierii. Nu am descoperit forturile de unul singur, ci ajutat de prieteni, carora le multumesc pe aceasta cale (se stiu ei cine sunt), pentru ca mi le-au prezentat, apoi m-au insotit, atat cat s-a putut, in turele de teren. Le multumesc si fotografilor profesionisti, precum si producatorilor de filme documentare, care au apelat la mine in repetate randuri pentru ghidaj, pentru ca m-au facut sa-mi dau seama de valorile ascunse ale capitalei si potentialul lor imens de dezvoltare.

Soseaua de Centura a Bucurestiului, in lungime de 70 de kilometri, impreuna cu linia ferata de centura, au fost construite intre 1885 si 1899, concomitent cu evolutia lucrarilor la forturile care aveau menirea sa apere orasul in cazul atacurilor. Aceste doua cai aproximativ paralele de comunicatie au fost amenajate pe partea interioara a inelului de fortificatii, in vederea usurarii deplasarilor intre forturi si baterii intermediare.

Putini trecatori de pe Soseaua de Centura sunt constienti de istoria care se ascunde la doar 50-100 de metri de sosea, pe exteriorul orasului, in arboretele mici si foarte dese care apar din loc in loc, cu o frecventa aproximativa de 2 kilometri, adica bataia unui tun de calibru mic de pe vremea lui Carol I. Din cele 36 de fortificatii – 18 forturi si 18 baterii intermediare – s-au pastrat pana astazi 17 forturi intregi (cu modificari minore) si 14 baterii intermediare intregi (o parte cu modificari). Un fort este partial explodat (se mai poate intra doar in galeria principala) si 4 baterii au explodat din cauza neatentiei si au fost demolate complet. Dintre forturile si bateriile care mai exista astazi, doar un fort mai este electrificat si folosit (neoficial) ca muzeu, in timp ce una dintre baterii a fost renovata complet. Restul sunt abandonate partial sau complet, lasate in paragina, invitand la treaba hotii de fier vechi si materiale de constructii.

Din istoria Cetatii Bucuresti

Pe fondul presiunilor a trei puteri economice mondiale asupra Principatelor Unite – Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar si Rusia – domnitorul Carol I (principe intre 1866 si 1881, rege intre 1881 si 1914), militar de profesie, ordona mai multor comisii de ofiteri inalti sa studieze posibilitatea fortificarii unor obiective din Campia Romana. Primele doua prioritati mai complexe erau “Cetatea Bucuresti” si Linia fortificata Focsani – Namoloasa – Galati, menita sa opreasca atacurile dinspre Rusia.

Anul 1882 este decisiv in istoria Cetatii. Este anul in care la Bucuresti este chemat generalul belgian Henri Alexis Brialmont, “arhitectul” fortificatiilor de la Liege si Anvers, prin urmare o somitate in domeniu. Prin alegerea unui proiectant belgian, Carol I a cautat sa evite un scandal diplomatic, Belgia fiind la acea data o tara neutra fata de Tripla Alianta si Rusia, Marea Britanie, Franta. Intentia Principatelor Romane de a se apara in acest mod a iritat la acea vreme toate marile puteri, mai ales incepand cu anul 1883, cand serviciile de informatii rus si austro-ungar au descoperit adevaratul scop al calatoriei generalului la Bucuresti.

Incalcarea de catre Belgia a neutralitatii devine o problema publica pe plan international. “Scandalul Brialmont” a fost starnit de Austro-Ungaria, imperiu care se simtea cel mai amenintat de alocarea fondurilor pentru fortificatii. In plus, guvernul de la Viena se temea ca banii vor fi utilizati pentru intarirea granitei cu Transilvania, expertii fiind convinsi de inutilitatea fortificatiilor de la Bucuresti, datorata reliefului accesibil de campie. In acest sens, Viena preseaza Bruxelles sa-i interzica generalului Brialmont prezenta in Romania. In vara lui 1883, Henri Alexis Brialmont ajunge “clandestin” in Principate, cerand un concediu pentru a merge in Germania. In timp ce lucreaza la un nou memoriu pentru lucrarile de fortificare, generalul este rechemat de urgenta acasa pentru a da explicatii in scris ministrului de razboi. Primul-ministru austro-ungar cere Belgiei trecerea in rezerva a acestuia, iar ca raspuns politic, Romania ameninta cu blocarea accesului produselor belgiene pe piata romaneasca. Aderarea Romaniei la Puterile Centrale (Tripla Alianta), din anul 1883, conduce intr-un final la aplanarea conflictului si finalizarea primului memoriu de catre Henri Alexis Brialmont.

Planurile generalului Brialmont au prevazut o linie principala de rezistenta cu un perimetru de 72 de kilometri, compusa din 18 forturi dispuse din 4 in 4 kilometri si 18 baterii intermediare (redute). A mai fost conceput si un nucleu al cetatii, care nu s-a materializat niciodata. Diametrul centurii de fortificatii avea sa varieze intre 21 si 28 de kilometri, iar dinstanta medie fata de orasul din 1884 era de 8 kilometri. Oficial, lucrarile au durat putin peste 10 ani, din 1884 pana in 1895. Totusi, anumite finisaje si modificari ulterioare s-au mai executat pana in anul 1903. In luna martie a anului 1893 erau finalizate Forturile 18 si 1-8 (sectorul nordic) si Fortul 13 aflat la sud. Doi ani mai tarziu, intreaga centura de fortificatii avea sa fie terminata.

Evolutia tehnologiei, dovedita prin experiente realizate in 1886 cu tipuri noi de armament, a condus la modificarea planurilor de constructie, astfel incat forturile sa reziste noilor obuze-torpila. In anul 1888, Carol I este presat de parlament sa solicite reducerea considerabila a costurilor. Astfel, numai forturile Chitila, Mogosoaia, Otopeni si Jilava apuca sa fie finalizate dupa planurile originale, cu reduit central si numar maxim de incaperi. Celelalte aveau sa fie simplificate, de dimensiuni mai mici, fara reduit. Institutia care s-a ocupat de lucrari a fost Directia Generala a Lucrarilor de Fortificatiune, comandata de generalul Anton Berindei. Din 1890, institutia a luat in primire si Linia Fortificata Focsani – Namoloasa – Galati (din care mai exista si astazi cazemate).

Forturile si bateriile au fost numerotate 1-18, respectiv 1-2 / 18-1, incepand cu Fortul 1 Chitila. Acestea au fost construite dupa mai multe modele – tipuri: forturi de tip 1 (F1, F3), tip 2 (F2 si F13), tip 3 (F4 – tip 3 modificat, F7, F8, F9, F10, F11, F12, F14, F15, F16, F17, F18), tip 4 (F5 – acvatic), tip 5 (F6 – numit si tip 2 modificat); baterii de tip 1 (B1-2, B4-5, B5-6, B6-7, B7-8), tip 2 (B13-14 si B14-15), tip 3 (B2-3, B8-9, B9-10, B15-16, B16-17, B17-18, B18-1), tip 4 (B3-4) si tip mixt (B10-11, B11-12, B12-13).

In anul 1914, in pragul Primului Razboi Mondial, Romania dispunea de doua lucrari ample de fortificatii: Cetatea Bucuresti si Linia intarita F-N-G, precum si de doua intariri in constructie: Capul de pod Cernavoda si Capul de pod Turtucaia, ambele la Dunare. Dupa declansarea Primului Razboi Mondial, fortificatiile de la Anvers si Liege, construite tot de generalul Brialmont, au cedat sub noile arme ale Puterilor Centrale. In ceea ce priveste Cetatea Bucuresti, linia de lupta punea in pericol noile fabrici si uzine construite la marginea orasului. O parte din armament fusese mutat la capetele de pod de la Cernavoda si Turtucaia, astfel ca o parte din forturi au ramas descoperite. Insuficienta garnizoanei, a trupelor de geniu si a armamentului, precum si intretinerea din ce in ce mai greoaie a forturilor, au condus la dezactivarea in anul 1914 a centurii si dezarmarea completa mai tarziu. In 1916, Romania intra in razboi si pierde bataliile de la Neajlov si Arges, trupele retragandu-se apoi spre Moldova. Armata germana, bine pregatita pentru asediul capitalei, a avut o mare surpriza sa descopere ca Bucurestiul fusese dezarmat chiar inainte de intrarea in razboi. Serviciile de spionaj, destul de bine cotate de inamic, dadusera gres. Bucurestiul a fost ocupat fara lupta pe 23 noiembrie / 6 decembrie 1916.

Situatia prezenta a centurii de fortificatii

Abandonarea marii majoritati a forturilor si bateriilor transforma orice incercare de a vizita un astfel de obiectiv intr-o veritabila explorare urbana, cu riscuri incluse, dar si cu satisfactii. O buna parte au ramas in incintele unitatilor militare a Ministerului Apararii, iar accesul si fotografiatul sunt strict interzise. Cel putin jumatate dintre obiective sunt mai mult sau mai putin accesibile, astfel ca in continuare vom inventaria starea actuala a fiecaruia.

Fortul 1 Chitila

Aflat in apropierea orasului Chitila si a statiei CFR omonime, Fortul Chitila este primul finalizat dintre fortificatii. Practic, este singurul care a respectat planurile originale ale generalului Brialmont. Este un fort din tipul 1, la fel ca Otopeni, cu un traseu pentagonal. Lungimea contraescarpei (partea a santului aflata la taluzul dinspre inamic) era de 463 de metri. Frontul anterior avea 310 metri, iar fetele 110. Cazarma garnizoanei se afla pe frontul principal, in camere cu o deschidere de 5,5 metri si o grosime a boltii de 2,5 metri. Reduitul central, in forma de inima, este aparat de doua santuri adanci, care se mai inunda in perioadele umede, facand aproape imposibil accesul pe la intrarea principala. Fortul este abandonat, dar galeriile din partea vestica (in spatele reduitului) sunt folosite ca depozit de catre o firma privata.

Bateria 1-2 Chitila

Bateriile iau numele fortului anterior (cu numarul mai mic). Bateria 1-2 face parte din tipul 1, cu sant continuu si cazemata de contraescarpa. Se afla in incinta unui poligon de trageri al armatei romane, aproape de intersectia Soselei de Centura cu DN 1A (prelungirea Bulevardului Bucurestii Noi – Soseaua Bucuresti-Targoviste – toponim vechi). Accesul se face numai cu acordul prealabil al comandantului unitatii din care face parte. Pastreaza fragmente din structura metalica a tunurilor. La Bateria 1-2 s-au turnat scene de film, fiind un obiectiv bine intretinut si partial electrificat.

Fortul 2 Mogosoaia

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Mogosoaia face parte din tipul 2, alaturi de Fortul 13 Jilava. Tipul II este asemanator cu tipul I, diferind numai frontul de gat”, care este semibastionat. Si Mogosoaia este un fort cu reduit central, respectand in cea mai mare parte planurile initiale de constructie, neafectate de reducerea costurilor. Fata de tipul I, reduitul este de dimensiuni mai mici. Intrarea in reduit se face pe un pod, care in trecut era mobil, retractabil, aspect unic in constructia forturilor. Astazi, este in incinta unei fabrici de muraturi, este abandonat, iar accesul este de regula interzis (este pazit bine si de caini). In perioadele fara vegetatie constrictoare (iarna, primavara) se poate ajunge in santul din spatele reduitului, de unde cu putin noroc se poate intra printr-o fosta turela, unde acum se afla o constructie.

Bateria 2-3 Mogosoaia

Bateria 2-3 a explodat in anul 1919, omorand 13 militari si 2 civili. Au fost detonate din neatentie 32 de vagoane de dinamita. O explozie ulterioara (cu inca 2 morti) a sters orice urma a bateriei. Conform imaginii satelitare, aceasta se afla in apropierea Academiei Nationale de Informatii (scoala SRI), iar pe locul ei exista un sediul al IADP.

Fortul 3 Otopeni

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Otopeni, din primul si cel mai eficient tip de fortificatii, este astazi impartit in doua. Reduitul central se afla in incinta unei unitati militare, unde accesul este strict interzis, iar galeria de contraescarpa este ocupata de fabrica Zarea, care si-a amenajat in interior un depozit de bauturi. Este si singura portiune care se poate vedea si chiar vizita. Peretii au fost vopsiti, conferind obiectivului un aspect diferit de cel initial. Accesul spre Zarea se face pe un drum ce pleaca din zona restaurantului McDonald’s de la intrarea in orasul Otopeni.

Bateria 3-4 Otopeni

Bateria 3-4, aflata aproape de sediul Philip Morris Romania, a fost pana nu demult singura care mai pastra o parte din structura metalica a unei turele. Intre anii 2008 si 2012, metalul a fost demontat complet de hotii de fier vechi. Tot prin turela din imagine se poate si intra in baterie, pentru ca santul este in permanenta inundat. Este singura care face parte din tipul 4 de baterii (unica), cu sant de dimensiuni reduse, intre cele doua semibastioane de pe frontul posterior.

Fortul 4 Tunari

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Tunari este un fort de tip 3 modificat. Forturile din tipul 3 reprezinta majoritatea fortificatiilor de centura (12 la numar), fiind construite dupa planuri simplificate, cu costuri reduse considerabil. Pe de alta parte, acestea au fost proiectate dupa aparitia obuzului-torpila, constituind o adaptare la noua tehnologie. Este cel mai mic dintre forturi, fiind incadrat din aceasta cauza la tipul 3 modificat. Se afla in incinta unei unitati militare, in care accesul si fotografiatul sunt interzise. Santul de aparare este in permanenta inundat.

Bateria 4-5 Tunari

Bateria 4-5 se afla in imediata apropiere (la est) a intersectiei dintre Centura si soseaua dintre Pipera si Tunari (Bulevardul Pipera din orasul Voluntari si Calea Bucuresti din Tunari). Face parte din tipul 1, ca si bateria 1-2. Este complet abandonata, iar accesul se face fara probleme din Soseaua de Centura. Pe terenul din fata ei au existat odata cateva constructii, din care astazi au ramas numai fundatiile. Santul nu este inundat, astfel ca se intra chiar pe accesul principal.

Fortul 5 Stefanesti

Fortul Stefanesti reprezinta o varianta a forturilor de tip 2 si este denumit fort acvatic, datorita lacului permanent care se afla in santul de aparare (partea frontala si laterala). Escarpa si contraescarpa sunt nezidite si au inclinatia de 50 de grade. Intrarea in fort era aparata tot cu pod retractabil, precum si cu grilaj metalic. Terenul se afla actualmente in litigiu, prin urmare obtinerea permisiunii de acces si fotografiere este mai dificila decat in mod obisnuit.

Bateria 5-6 Stefanesti

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Bateria 5-6 apartine tipului 1, de forma triunghiulara, cu sant continuu si cazemata dubla in unghiul din varful contraescarpei. Este singura fortificatie din Cetatea Bucuresti care a fost renovata complet, apartinand astazi Ministerului de Interne. Nu este accesibila turistilor, iar fotografia de mai sus este datata aprilie 2008, cand inca nu crescuse bolta. Felicitari celor care au luat obiectivul in primire si au facut ceva din el!

Fortul 6 Afumati

Fortul Afumati este dintre cele mai spectaculoase si mai complexe lucrari de acest gen din Romania. Reprezinta un tip unic (tip 5), fiind o varianta a tipului 2, dar fara reduit. Este fortul cu cele mai multe turele (9 la numar) si prin urmare cele mai multe galerii. Organizarea interioara a Fortului Afumati este net diferita de celelalte forturi. Este complet abandonat si accesibil turistilor dornici de o mica aventura. A fost utilizat in trecut ca depozit (doar frontul principal), astazi fiind “mascat” de o serie de cladiri ale unor firme pe care trebuie sa le ocolim pentru a ajunge (detalii spre finalul materialului). Nu apartine de nicio persoana fizica sau juridica. Camerele garnizoanei au fost modificate prin constructia de bazinete, semn al utilizarii lui ca depozit, din care astazi se mai pastreaza o parte.

Bateria 6-7 Afumati

Bateria 6-7, din tipul 1, se afla astazi in curtea din spate a unui garaj. Este mascata la strada de cateva depozite ale unei firme care nu are legatura cu bateria si s-a separat de santul de escarpa cu gard. Acum, se intra numai pe portita de la sud si numai cu acordul proprietarului. Santul este insalubru, cu mlastina, deseuri din constructii, balti. Accesul se mai poate face numai prin nivelul superior. Pastreaza in turela sudica parti metalice din tun. Placa de la intrare este ilizibila.

Fortul 7 Pantelimon

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Pantelimon se afla in incinta a trei unitati militare, in apropiere de pasajul Soselei de Centura peste calea ferata Bucuresti – Constanta. Este un fort de tip 3, proiectat dupa aparitia obuzelor-torpila. Reduitul central lipseste, ca urmare a modificarilor planurilor de constructie si ajustarii la minim a costurilor. Conform imaginii satelitare, turelele par astupate complet si fatada dinspre interior este putin modificata prin adaugarea de porticuri sau chiar constructii anexe.

Bateria 7-8 Pantelimon

Bateria 7-8 face parte din tipul 1, de forma triunghiulara. Se afla la periferia orasului Pantelimon, in apropiere de capatul strazii Campului dinspre Centura. In anul 2008, aceasta era complet abandonata si vizitabila, iar in anul 2012 s-a reactivat unitatea militara in incinta careia se afla astazi.

Fortul 8 Cernica

Fortul Cernica se afla intre Bulevardul Biruintei (DN3) din orasul Pantelimon si Soseaua Cernica (DJ 301). Este un fort de tip 3, simplificat. Turelele par astupate, iar galeria de contraescarpa a fost distrusa partial de o explozie, datorita folosirii in trecut ca depozit de combustibili. Fortul este in incinta unei unitati militare, dar este abandonat si accesibil dinspre complexul studentesc al USAMV (contraescarpa cu galerie interioara).

Bateria 8-9 Cernica

Amplasata imediat la sud de salba de lacuri a Raului Colentina, Bateria 8-9 a fost demolata sau a explodat. Pe imaginea satelitara se mai cunoaste astazi terenul ei, facand parte din tipul 3, cu sant doar pe frontul posterior. Terenul bateriei este abandonat si folosit ca platforma pentru deseuri. Se pot observa denivelari de pamant de mici dimensiuni. Este posibil ca anumite galerii ale bateriei sa fie ingropate, astfel ca eventuale sapaturi in zona ar putea sa elucideze misterul disparitiei de la suprafata a acestui obiectiv.

Fortul 9 Catelu

Fortul Catelu se afla in prelungirea imaginara a Strazii Oxigenului din Sectorul 3 al capitalei, peste linia de centura. Este in incinta unui poligon de trageri si accesul este interzis. Este singurul fort aproape complet distrus de mai multe explozii ale munitiilor care au fost depozitate aici (in anii ’20). Tot ce a ramas din el este o mica portiune (cea sudica) din galeria de contraescarpa, care este relativ vizitabila pentru cei mai atenti. Galeria este vizitabila pe circa 50 de metri, alaturi de o alta galerie mica ce coboara la nivelul inferior, ambele cu surpaturi.

Bateria 9-10 Catelu

Bateria 9-10 este cea mai cunoscuta si vizitata baterie de la centura, fiind complet despadurita si situata langa un drum important – autostrada A2 spre Constanta. Din fericire, constructia autostrazii nu a afectat si bateria, pana la baza ei fiind chiar un drum de masina. Daca este cea mai vizitata, implicit este si cea mai insalubra dintre baterii, cu mormane de deseuri chiar in santul posterior (de acces). Este o baterie din tipul 3, prima “supravietuitoare” de acest tip dintre cele pe care le vom cunoaste aici (cu sant numai pe frontul posterior). Este utilizata pcazional si de jucatorii de airsoft, pe care daca ii gasim acolo este recomandabil sa evitam contactul cu bilele de plastic care joaca rol de munitie.

Fortul 10 Leurdeni

Denumirea fortului nu a fost redactata gresit, numele satului fiind la vremea aceea scris si pronuntatLeurdeni. Fortul Leurdeni se afla aproape de capatul soselei principale ce traverseaza cartierul omonim al orasului Popesti-Leordeni. Se afla la cea mai mare distanta de o baterie intermediara – peste 4 kilometri sud de Bateria 9-10, fiind o exceptie de la regula stabilita de generalul Brialmont. Face parte din tipul 3, de forma patrulatera, fara reduit. A fost impartit in doua, santul si galeria posterioara fiind pana nu demult parte a unei unitati militare; galeria de contraescarpa si restul fortului au fost depozit privat. Astazi, intreg fortul este abandonat, unitatea desfiintata, iar hotii de fier vechi si materiale de constructii l-au luat “in primire”. Pe terenul dintre fort si Soseaua de Centura functioneaza o serie de firme, fara legatura cu fortul. Detaliile de acces le puteti consulta mai jos, intr-un capitol separat.

Bateria 10-11 Leurdeni

Bateria 10-11 se afla in dreptul cartierului Danubiana din Popesti-Leordeni. Face parte dintr-un tip mixt de baterii, intre tipul 3 si tipul 4, de dimensiuni reduse si cu un numar mai mic de incaperi. Ca si Bateria 3-4 Otopeni, santul este prezent numai intre cele doua semibastioane. Dimensiunile sunt reduse (dupa planurile de diminuare a costurilor). Astazi, structura ei a fost putin modificata, aparand anexe din zidarie portanta in sant si anumite galerii fiind astupate. Se afla pe terenul unei proprietati private, dar cu putina atentie se poate vizita. La coborarea in sant se afla stupi de albine.

Fortul 11 Popesti

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Popesti face parte din tipul 3, majoritar intre forturile capitalei. Spre deosebire de Fortul Leurdeni, galeriile laterale nu fac legatura cu galeria de contrasescarpa, acestea oprindu-se la turelele de pe umerii fortului. Se afla pe terenul unei unitati militare, in cadrul unui poligon de trageri, unde accesul este interzis. Din imaginea satelitara, pare bine intretinut.

Bateria 11-12 Popesti

Bateria 11-12 se afla in incinta Complexului turistic Miorita, aflat pe Soseaua de Centura in apropiere (la est) de intersectia cu Soseaua Berceni. Face parte din tipul mixt, ca si Bateria 10-11, cu sant de dimensiuni reduse pe frontul posterior, intre cele doua semibastioane. Este utilizata ca depozit (magazie) pentru complexul turistic Miorita si este nevizitabila pentru turistii care poposesc acolo (veti fi refuzati la receptie). Este vizibila din curtea complexului. Aripa nordica a fost transformata in locuinta, iar turela a fost acoperita cu tigla.

Fortul 12 Berceni

Fortul Berceni se afla pe terenul Remat Holding, de langa intersectia Soselei de Centura cu Soseaua Berceni. Face parte din tipul 3, aproape identic cu fortul Popesti. In prezent, directorul general al companiei conduce o ampla operatiune de igienizare si nivelare a suprafetei de deasupra si din jurul fortului, incercandu-se chiar si decolmatarea escarpei si contraescarpei (imaginea satelitara oblica Bing este aproximativ din 2007). Urmeaza punerea in valoare a turelelor si reconstituirea echipamentului de razboi de acum 120 de ani. Este accesibil in perioadele uscate, cu aprobarea conducerii companiei si numai sub supravegherea unui angajat.

Bateria 12-13 Berceni

Bateria 12-13 se afla la limita administrativa dintre comunele Berceni si Jilava. Face parte din tipul mixt de baterii, diferenta principala fata de tipul 3 fiind dispunerea galeriei de comunicatie in fata incaperilor, si nu in spatele lor. Bateria este in incinta unei unitati militare, unde accesul si fotografiatul sunt interzise. Cel mai probabil este folosita ca depozit. La nivelul anului 2013, in incinta sunt afisate bannere ale unei firme de constructii, ceea ce indica posibilitatea ca bateria sa fi trecut de la MApN in mediul privat.

Fortul 13 Jilava

Ajunsi la Fortul Jilava, ne intoarcem la planurile originale ale generalului Brialmont. Si asta pentru ca fortul face parte din tipul 2, aproape identic cu F2 Mogosoaia. Dispune de un reduit central, pe langa fortul propriuzis. Frontul de gat este mascat de doua cazemate de contraescarpa, instalate sub flancurile semibastioanelor. Escarpa si contraescarpa sunt zidite. Cedarea lui catre Ministerul de Interne si utilizarea ca inchisoare politica (dupa Al Doilea Razboi Mondial) i-a adus modificari minore in structura, mai ales in santul posterior. Incaperile pentru cazarma au fost utilizate ca celule colective, in timp ce camerele mai mici din fort au fost celule de maxima siguranta sau celule destinate condamnatilor la pedeapsa capitala. In fata frontului posterior au fost construite, din caramida, curti pentru plimbarea detinutilor. In prezent este scos din uz, dar inca se mai afla in incinta Penitenciarului Jilava. Accesul se face numai ocazional, organizat, in grupuri programate din timp, avand in vedere ca se intentioneaza transformarea lui in muzeu memorial al victimelor comunismului. Este primul obiectiv “programat” pentru a deveni muzeu. Reduitul central este electrificat. La Fortul Jilava s-au turnat o serie de filme documentare, precum si filmul artistic “Binecuvantata fii, inchisoare” (2002). Fortul 13 Jilava este singurul care “dispune” de o pagina speciala de Facebook.

Bateria 13-14 Jilava

Bateria 13-14 se afla in apropierea intersectiei dintre Centura si drumul european E70-E85 dintre Bucuresti si Giurgiu. Face parte din tipul 2, reastrans ca raspandire (doar doua exemplare, inclusiv B14-15), cu sant continuu. Diferenta fata de tipul 1 o reprezinta caponiera (cazemata) amplasata in varful bateriei, pe axul central, protejata de un zid de contraescarpa (a se consulta Bing Maps – Bird’s Eye, cu imaginea rotita 180 de grade). In prezent, accesul este restrictionat, fiind amplasata in incinta Arhivei Nationale de Film – obiectiv militar! In interior sunt aruncate deseuri cinematografice deosebit de inflamabile, care printr-o mica neatentie pot distruge bateria.

Fortul 14 Broscarei

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Broscarei face parte din tipul 3 original de forturi, cu numarul maxim de incaperi pentru cazarma. Este bine “adapostit” de o unitate militara, dar zidul posterior se poate observa cu putina atentie din Soseaua de Centura. Soldatii au avut grija ca la poarta unitatii sa scrie clar pe cateva pancarte ca accesul si fotografiatul sunt interzise, poate pentru a nu ne mai obosi sa intrebam personal. Toponimul Broscarei este de origine necunoscuta, fortul fiind amplasat relativ aproape de cartierul Alunis din orasul Magurele.

Bateria 14-15 Broscarei

Bateria 14-15 se afla in spatele Institutului de Fizica Atomica din orasul Magurele, la marginea padurii de forma circulara care inconjoara fostul reactor de la Magurele. Face parte din tipul 2, ca si B 13-14 de la ANF, cu aceeasi cazemata – caponiera construita peste nivelul superior. Ultima ei utilizare a fost ca depozit de deseuri radioactive provenite de la reactorul din apropiere, pe vremea cand acesta functiona. Totusi nu trebuie sa ne ingrijoram cu privire la vizitarea ei. Aceasta a fost ecologizata intre anii 2000 si 2001 de firma NHN Ecoinvest, fiind total decontaminata. In interior veti oberva si urmele trecerii grafferilor, ca si la B 9-10. Bateria nu apartine nimanui, desi se afla in vecinatatea Institutului de Cercetare a Metalelor Radioactive si a unei vulcanizari (din spusele ambelor parti).

Fortul 15 Magurele

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Magurele este al doilea cedat catre Ministerul de Interne. Face parte din tipul 3, ca majoritatea forturilor. Dispune de numarul maxim de camere pentru cazarma, conform planurilor originale. Astazi se afla in incinta Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti, principala cazarma pentru jandarmii ce activeaza in capitala. Pana nu demult, pe site-ul Jandarmeriei Romane apareau si cateva imagini cu fortul. Din motive necunoscute, acestea au fost inlaturate. Accesul si fotografiatul sunt interzise.

Bateria 15-16 Magurele

Bateria 15-16 se afla in apropierea Garii Varteju de pe Linia de Centura. Face parte din tipul 3 de baterii, ca si B 9-10. Dispune de sant numai pe frontul posterior (la intrare). In imediata apropiere a fost amenajat un poligon de testare a grenadelor (unitate militara), dar bateria nu face parte din acest poligon, fiind complet abandonata. Se recomanda accesul cu maxima prudenta, in principiu dupa informarea la poarta poligonului asupra exercitiilor cu grenade. Este printre cele mai bine conservate baterii, fara prea multe deseuri, in ciuda faptului ca este in paragina.

Fortul 16 Bragadiru

Fortul Bragadiru se afla putin mai la nord de intersectia Centurii cu DN 6 – Soseaua Alexandriei. Face parte din tipul 3 de fortificatii, dar o inovatie si particularitate pentru interiorul fortului este galeria de acces la contraescarpa, captusita cu metal. Partea inferioara a acestei galerii este in general inundata. Fortul se afla in incinta unei unitati militare partial abandonate, in fata lui (pe partea posterioara) existand si o fabrica abandonata de beton, usor accesibila. De altfel, si fortul este in paragina. Zidul posterior se poate observa cu atentie din strada. La poarta nu raspunde intotdeauna cineva, in ciuda insistentelor, dar exista caini.

Bateria 16-17 Bragadiru

Bateria 16-17, care a fost de tip 3, face parte din lista neagra a celor distruse din cauza neglijentei in serviciu. Ca de obicei, aceasta a fost folosita ca depozit de munitii, care a explodat. Pe terenul fostei baterii, langa traditionala padurice, au fost amplasate niste hale de depozitare ale unei firme private. Terenul se afla imediat la sud de intersectia Centurii cu soseaua dintre cartierul Ghencea si comuna limitrofa Domnesti.

Fortul 17 Domnesti

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Fortul Domnesti, de tip 3, se afla in dreptul CET Vest Militari, in prelungirea imaginara a Bulevardului Timisoara catre Soseaua de Centura. Este in interiorul unei unitati militare, unde accesul si fotografiatul nu sunt permise. Terenul unitatii poate fi inconjurat, iar in partea anterioara, in exteriorul contraescarpei, vom putea observa un poligon de trageri cu armament usor (de pe niste movilite de pamant). La Fortul Domnesti au avut loc de-a lungul timpului doua explozii, una in anul 1923 si alta in 1932, soldate cu 17 morti.

Bateria 17-18 Domnesti

Bateria 17-18 se afla in imediata apropiere (la sud) de pasajul suprateran peste Centura al Autostrazii A1 Bucuresti-Pitesti. Face parte din tipul 3, cu sant numai pe frontul posterior, ca si la Magurele sau Catelu. Bateria este abandonata in prezent, fiind in imediata apropiere a terenului SC Titan Mar, care a ocupat jumatate din terenul din spatele bateriei (spre oras). Bateria, cat si drumul de acces, nu se afla pe teritoriul acestei societati. Terenul bateriei este imprejmuit cu gard discontinuu, iar la intrarea principala exista o poarta metalica. Pe partea dinspre oras se mai pot observa fundatii de cladiri. Bateria este locuita de persoane fara adapost, pe timpul verii (vom gasi in interior haine si mancare, precum si deseuri).

Fortul 18 Chiajna

Fortul Chiajna este singurul fort aflat in interiorul Soselei de Centura, in preajma intersectiei acesteia cu Strada Eroului sau principala din comuna Chiajna. Acesta este “prins” intre sosea si calea ferata, pentru ca linia de centura urmeaza traseul initial (prin estul fortului), in timp se soseaua ocoleste fortul pe la vest, apoi “inglobeaza” in interior cartierul Rudeni din orasul Chitila. Fortul se afla in custodia SC Legume Fructe Militari SA, cu sediul in Bucuresti (langa Liceul Tudor Vladimirescu). Acolo, pe Bd. Iuliu Maniu, puteti cere relatii cu privire la o eventuala vizita organizata, pentru ca altfel accesul este interzis. Incinta este bine pazita si de caini. Fortul Chiajna este partial abandonat, iar in galeria de contraescarpa inca mai sunt depozite de muraturi, izolate cu ziduri si porti metalice de restul fortului. Accesul se face numai pe partea laterala nordica, poarta principala de acces la societatea comerciala.

Bateria 18-1 Chiajna

Bateria 18-1 a explodat in anul 1921, omorand 8 militari. Era depozit de munitii. Terenul acesteia se afla langa Gara Chiajna, tot in interiorul Soselei de Centura, dar in exteriorul fostei cai ferate care deservea fortificatiile. Il putem recunoaste usor daca de la gara Chiajna trecem liniile de cale ferata si urmam drumul neasfaltat de masina care se orienteaza spre nord, prin spatele rampei de gunoi de la Rudeni. De-a lungul drumului de tara vom putea observa si terasamentul de cale ferata, in vestul caruia vom observa un teren cu denivelari puternice, imediat cum incepe gardul de protectie al rampei de gunoi (vizavi).

Trei forturi accesibile, esential de vizitat!

Voi insista in acest material pe trei forturi abandonate pe care va recomand sa le vizitati, in special pentru gradul cel mai sporit de accesibilitate, spre deosebire de celelalte. Daca aveti de gand sa vizitati o parte din forturile Cetatii Bucuresti, cu acestea trei ar fi bine sa incepeti. Vizitarea se va face cu respectarea tuturor regulilor de explorare urbana, avand obligatoriu in cuprinsul echipamentului o lanterna buna si un spray paralizant (a se folosi doar in caz de urgenta majora), precum si facultativ niste cizme de cauciuc, daca alegeti sa mergeti in perioadele ploioase cand se mai inunda santurile.

Fortul 1 Chitila

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

La Fortul Chitila se ajunge cel mai usor de la intersectia Soselei de Centura cu Soseaua Chitilei, acolo unde a fost construit un pasaj suprateran al Centurii (anexat celui deja existent peste calea ferata). La fel de usor se mai poate ajunge si de la Gara Chitila, distanta fata de intersectia mentionata fiind aceeasi: 1 kilometru si jumatate. Orice cale de acces am alege, va trebui sa ajungem pe Strada Cartierului din orasul Chitila, care face legatura intre Centura si Strada Rudeni si care margineste fortul pe partea sud-vestica. Daca venim dinspre Centura, vom merge pe strada Cartierului spre nord-vest, avand Remat pe partea dreapta, pana cand observam ca se termina gardul Remat de la strada si se face o alee la dreapta. Daca venim dinspre statia CFR, vom trece peste pachetul de cai ferate si vom cauta sa ne inscriem pe una din strazile Mihai Eminescu sau Vasile Parvan, spre sud, ambele terminandu-se in Strada Cartierului. De aici, spre stanga (sud-est) ajungem la gardul Remat, de unde cotim la stanga pe aceeasi alee mentionata mai sus (vezi imaginea satelitara oblica). Ne aflam acum pe un drum de tara cu pavaj discret, pe alocuri fara. Nu urmam pavajul, care se va strecura printr-un portal spre o locuinta, ci ne abatem tot pe langa gardul societatii pana ce vedem pe stanga marea intrare in Fortul Chitila. Trecem printre muntii de deseuri si ajungem la portalul care anunta intrarea in Fortul Chitila.

Fortul 6 Afumati

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

La Fortul Afumati se ajunge foarte usor de la capatul de linie al autobuzului local 155 din orasul Voluntari, aflat sub podul drumului national 2 spre Afumati. De sub pod, urmam Soseaua de Centura spre nord cale de 450 de metri pana cand observam pe partea dreapta o alee fara asfalt, singurul drum public (fara porti), care merge spre o statie de betoane. Trecem printre doua hale, dintre care una este neterminata (cea de pe partea stanga). Imediat dupa cele doua hale, in gardul aflat pe partea stanga (spre nord) vom observa o spartura si o poteca discreta care merge prin vegetatia deasa. Daca ratam aceasta intrare, vom ajunge la gardul betonierei, de unde vom fi intorsi inapoi de paznici. Poteca ne conduce printr-o statie de descarcare a deseurilor din constructii (moloz) a serviciului de salubritate din orasul Voluntari. Aici ne orientam spre dreapta cale de fix 100 de metri, pe un vechi drum de serviciu ceva mai bine pronuntat. Dupa cei 100 de metri, la stanga vom observa o adancitura in teren, care reprezinta chiar santul posterior de aparare al fortului. Coboram cu atentie pe langa zid si inaintam prin sant pana la una din ferestrele care ne permit intrarea in fort. De regula este apa sau mlastina pe acest traseu, dar este singura cale de acces. Intrarea principala a fortului este obturata de vegetatie si de terenurile firmelor care se afla “la strada”, la Soseaua de Centura. Fortul este complet abandonat si nu apartine de nicio societate comerciala, nici de armata.

Fortul 10 Leurdeni

(click dreapta sau mijloc pe imagine pentru marire)

Accesul la Fortul Leurdeni este ceva mai interesant si pune mai multe probleme de orientare, astfel ca va trebui din nou sa utilizati imaginea satelitara pe care o aveti la dispozitie aici. Ne aflam la intersectia Soselei de Centura cu Soseaua Leordeni, cea care porneste din centrul orasului Popesti-Leordeni si strabate cartierul Leordeni. De la aceasta intersectie, urmam Centura la dreapta, spre sud, circa 500 de metri, pana in dreptul unei statii de betoane (o recunoastem prin silozul vertical). Aici ne inscriem la stanga (est) pe un drum carosabil care ocoleste betoniera si mai mergem 200 de metri, pe langa un adapost de caini comunitari. Dupa cei 200 de metri se desprinde la stanga prima varianta de acces la fort (conform imaginii satelitare), care ne va conduce direct in santul posterior al acestuia, pe terenul unei unitati militare abandonate. O a doua cale de acces se afla la inca 200 de metri de prima, pe acelasi drum care se desprinde din Centura. Astfel, va trebui sa urmam liziera paduricii spre stanga, pana cand vom observa o coborare discreta a drumului de tara si o defrisare recenta pe partea stanga. Vom urma aceasta noua poteca, destul de lata, cale de alti 100 de metri, spre vest. Dupa ce trecem de o baraca abandonata (pe stanga), ne uitam cu atentie pe partea dreapta si observam contraescarpa zidita a fortului, pe langa care coboram in santul anterior si intram in galeria de contraescarpa, lunga si cu hublouri. Din aceasta, la dreapta se va desprinde o alta galerie in scari, spre un nivel inferior, care ne va conduce (pe sub sant) din contraescarpa in fortul propriuzis si la intrarea principala. Ultima oara, intrarea principala era zidita si izolata fata de galeria de acces in contraescarpa, dar este posibil ca zidul sa fi fost deja desfiintat.

Cetatea Bucuresti – un volum de Cornel Scafeş si Ioan Scafeş

Despre centura de fortificatii a Bucurestiului au aparut de-a lungul timpului numai doua publicatii mai importante. Prima monografie a fost realizata in anul 1933 de colonelul D.I. Vasiliu, de unde a fost extrasa si schita forturilor, disponibila mai sus in acest material. Volumul se gaseste si la Biblioteca Militara Nationala, dar este accesibil numai cadrelor militare.

A doua si cea mai actuala publicatie a aparut in anul 2008 in colectia “Dorobantul” a Muzeului Militar National “Regele Ferdinand I” si este semnat de autorii Cornel Scafeş si Ioan Scafeş (editura Alpha MDN). Cartea contine planse cu fotografii – document din Fototeca Muzeului Militar National si din Colectia Fotografii Originale. Monografia este structurata in capitole despre istoric, prezentarea forturilor si bateriilor, armament, date economice, trupe care au activat, precum si un scurt inventar al situatiei obiectivelor, la nivelul anului 2008. Lucrarea a fost conceputa din perspectiva militara, cu maximul de detalii tehnice referitoare la arhitectura, armament, garnizoana etc.. Volumul reprezintaprincipalul material bibliografic pentru acest articol.

Iata ca fortificatiile din jurul capitalei pot reprezenta si sursa de inspiratie pentru poeti! 🙂 Forturile Chitila si Leurdeni au facut obiectul unor versuri semnate de Emanuel Patrascioiu si incluse in volumul Taceri “in gura mare”, pe care le vo

Posted by Andrei Ionel on 3 decembrie 2013

sursa: arhiva de geografie

Articol din Orase in Romania, Turist in Romania |

Comments Closed

Hunedoara: Castelul Corvinilor propune turiștilor vizita într-un atelier medieval de fierărie, vechi de sute de ani

March 22nd, 2014 |

Un atelier medieval de fierărie vechi de câteva sute de ani și o sală special amenajată pentru ca turiștii să poată lua în mână o sabie și un scut sau să îmbrace o cămașă de zale, au fost deschise vineri la Castelul Corvinilor din Hunedoara, ca parte a unui proiect mai amplu de promovare a monumentului istoric, ce va încuraja conceptul de ‘muzeu viu’.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Astfel, în aripa administrativă a castelului, turiștii pot vedea, la scară normală, cum arăta un atelier de fierărie în urmă cu peste 500 de ani, de la sculele folosite de fierari până la echipamentele cunoscute, cum sunt foalele pentru întețirea focului. Toate piesele au fost obținute din donații oferite de sătenii din jurul municipiului Hunedoara.

‘Am încercat să refacem întreg atelierul, inclusiv șopronul. Un sătean ne-a oferit grinzile masive din lemn, pentru că nu le mai folosea acasă. Celelalte piese le-am primit de la diverși donatori, iar noi am muncit aproape două săptămâni, pe brânci, pentru a putea crea un produs turistic reușit pentru cei vor veni la castel în această vară. Vor fi o mulțime de surprize’, a declarat Ioan Bodochi, președintele Asociației pentru Protejarea și Conservarea Castelului Corvinilor.

Într-o altă încăpere, situată la baza Turnului Alb, a fost amenajat un spațiu în care turiștii vor putea pune mâna pe o sabie sau un scut, toate replici ale celor originale. Oamenii se vor putea fotografia cu aceste obiecte, iar dacă noul concept va avea succesul scontat, tot aici va putea fi îmbrăcată partea superioară a unei armuri, cu ajutorul cavalerilor din Asociația Ordinul Cavalerilor de Hunedoara.

‘Din experiența noastră, omul matur poate deveni un copil atunci când atinge niște obiecte cărora le poate simți forma sau greutatea. Replicile permit ca turiștii să le poată simți. Se desființează astfel acele bariere care sunt legate de prezența unor vitrine. Atunci când suntem noi acolo ne asigurăm că vizitatorul poate îmbrăca o cămașă de zale, poate purta un coif sau simte greutatea unei arme’, a explicat președintele Asociației Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, Marius Badiu.

Proiectul de promovare turistică a monumentului istoric de la Hunedoara a fost inițiat de Asociația pentru Protejarea și Conservarea Castelului Corvinilor și Asociația Ordinul Cavalerilor de Hunedoara, cu sprijinul autorităților locale. Scopul principal al acestuia este de a oferi vizitatorilor activități interactive prin diverse evenimente culturale de calitate.

‘Castelul este foarte important pentru promovarea turismului în municipiul Hunedoara. Este un monument unic în țară și este de referință între castelele medievale din Europa. Este foarte important că mai multe ONG-uri se implică pentru a realiza evenimente pe gustul turiștilor’, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion.

Potrivit acestuia, Castelul Corvinilor din Hunedoara se bucură de o creștere constantă a numărului de turiști, astfel că anul trecut acesta a fost vizitat de circa 300.000 de oameni, plătitori de bilet.

(A, AS — autor: Sorin Blada, editor: Diana Dumitru)

Sursa: AGERPRES

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Comoara din jurul Bucureştiului, măcinată de timp şi indiferenţă. Poveştile forturilor de apărare construite cu o avere şi lăsate în paragină

March 21st, 2014 |

Construcţia centurii de fortificaţii a Bucureştiului a presupus un efort colosal, atât în ceea ce priveşte bugetul cât şi forţa de muncă împlicată. Cele 36 de fortăreţe menite să apere Capitala au costat echivalentul în lei a 615 milioane de euro. Acum, toată această investiţie gigantică zace în uitare deşi are un potenţial socio-cultural şi istoric colosal.

Prin acest proiect se voia trecerea Armatei Române la o poziţie ofensivă, antitetică cu cea de până atunci, de apărare, însă strategia s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari greşeli ale tacticienilor români: în 1916, Bucureştiul este ocupat de armata germană fără luptă deoarece, din lipsa de fonduri, fortificaţiile fuseseră dezarmate pentru a susţine fronturile de la Dunăre. Între 1866 şi 1882. pe fondul tensionării situaţiei internaţionale în Europa şi a crizelor în relaţiile Principatelor Unite cu Imperiul Otoman, apar o serie de studii care subliniază importanţa fortificării ţării şi enunţă principiile sistemului defensiv ce trebuia adecvat configuraţiei graniţelor şi reliefului frontierelor României. Carol I, conducătorul României de atunci dispune construirea unui inel de fortificaţii, compus din 18 forturi şi alte 18 baterii, dispuse circular, pe 70 de kilometri. “Cetăţii” Bucureştiului i se refuză identitatea istorică FOTO La sosirea sa în capitala României, generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut şi apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificaţiile oraşelor Liege, Namur, Anvers, i-a spus Regelui Carol I că ”Un Bucureşti fortificat ar creşte importanţa militară a României astfel încât ea va fi în stare sau de a refuza participarea la un răsboi care nu i-ar conveni, sau de a cere avantagii, la care nu ar putea altfel pretinde”. Cum Carol I împărtăşea aceleaşi convingeri, au fost alocaţi banii necesari şi s-a trecut la construcţia efectivă a celor 36 de puncte de apărare. Cele 18 forturi şi 18 baterii intermediare urmau să fie dotate cu artilerie grea dispusă sub cupole cuirasate, interconectate prin tuneluri subterane şi populate cu 33.000 de soldaţi, cu cele mai puternice puncte în Nord-Vest şi Nord-Est. Ironia istoriei a făcut ca partea de sud, cea considerată de strategul flamand ca fiind cea mai puţin predispusă unui atac, să fie chiar cea prin care nemţii şi-au croit drum în timpul ocupaţiei (la acel moment, întreaga centură de fortificaţii fusese oricum dezafectată). La 1884, după zece ani de la începerea lucrărilor la fortificaţii costurile totale se ridicau la 111.500.000 de lei aur, adică 613 milioane de euro actuali, faţă de estimările iniţiale de 88.275.000 de lei aur, respectiv 500 de milioane de euro. Ca şi comparaţie, suma finală investită este de trei ori mai mare ca bugetul actual al armatei, pentru un an. În timp, marea majoritate a acestor construcţii militare au fost date uitării, atât de oameni cât şi de administraţie. Acum, multe dintre fortificaţii sunt pe terenuri care aparţin unor investitori privaţi, altele aparţin unor unităţi militare, iar altele sunt în posesia administraţiilor locale. Cu excepţia Fortului 13 Jilava, toate stau inerte în timp, acoperite de pământ, gunoi, vegetaţie şi dezinteres, deşi pot fi exploatate cultural, istoric, educaţional sau comercial, după modelul unor capitale precum Berlin, Amsterdam sau Paris. Fortul 1 Chitila: Alături de fortul Otopeni, este singurul care a fost construit în totalitate conform planului generalului Brialmont, cu traseu pentagonal. Fortul, care se întinde pe mai bine de 6 hectare, a fost dezarmat în 1916. Terenul aparţine acum unei firme private care îl foloseşte ca depozit pentru vinuri. Situat în apropierea oraşului Chitila, este uşor accesibil de la gara omonimă, însă este ascuns de vegetaţia deansă din zonă. Fortul este nevizitabil pentru public. Fortul 2 Mogoşoaia: Face parte din Tipul 2 de forturi, alături de Jilava. Deşi este de dimensiuni mai mici decât cel din Otopeni, putea găzdui aproximativ 3.000 de soldaţi. Până în anul 1988 a aparţinut unei baze militare, iar astăzi este propietatea unei fabrici de murături, care l-a transformat într-un depozit şi într-o ciupercărie. Accesul este interzis şi întregul perimetru este bine păzit. Fortul 3 Otopeni Este cel mai mare fort din inelul de apărare al Capitalei. Ca şi atunci când a fost construit astăzi este împărţit în două. Cea mai mare parte se află în incinta unei unităţi militare, iar cea de-a doua parte, formată din galeria de contraescapadă este în propietatea fabricii Zarea. A fost vopsit, conferindu-i un aspect diferit faţă de cel iniţial şi este folosit ca depozit pentru băuturi. Partea care aparţine fabricii respective poate fi vizitată. Fortul 4 Tunari Se află în incinta unei unităţi militare şi nu este folosit, fiind în cea mai mare parte inundat. Este un fort de tip 3 modificat, fiind cel mai mic dintre cele 18. Generalul Berindei a modificat planul iniţial de construcţie, adaptându-l la exigenţele militare ale anului 1889, fiind asatfel şi unul dintre cele mai eficiente. Deoarece este înscris într-o unitate militară accesul, fotografiatul sau vizitatul sunt strict interzise. Fortul 5 Ştefăneşti Este un fort special: conceput pentru a fi unul dintre cele mai sigure, este un fort acvatic, cu un lac permanent în faţa sa. Intrarea se făcea cu ajutorul unui pod retractabil şi şi era apărată cu grilaje metalice. În prezent este în propietatea unei unităţi militare, care împiedică accesul publicului în zona construcţiei. Fortul 6 Afumaţi Este un fort de tipul 2, dar fără redut. În schimb, are cele mai multe turele, 9 la număr, iar sistemul de culoare subterane este unul dintre cele mai complexe. În prezent este complet abandonat şi poate fi vizitat de curioşi, însă e nevoie de o orientare foarte bună, datorită vegetaţiei foarte dense şi a dezvoltării haotice a zonei. În trecut era folosit ca depozit, însă astăzi este în spatele unor firme care îl ignoră complet, fiind părăginit şi parţial inundat. Fortul 7 Pantelimon Este în propietatea a trei unităţi militare care îl folosesc ca poligpon de trageri şi depozit. Nu poate fi vizitat.Este unul dintre ultimele forturi construite şi prin urmare este de dimensiuni mai mici, cu facilităţi mai puţine dar şi mai eficient şi uşor de administrat. Fortul 8 Pantelimon A fost integrat în oraşul Pantelimon, de la marginea Bucureştiului. Situat pe Şoseaua Biruinţei este unul dintre forturile de tip 3, simplificate. Cea mai mare parte a acestui fort a fost distrusă în urma unei explozii de combustibili, iar tarea sa actuală este periclitată şi mai mult de hoţii de fier vechi sau intemperii. Şi acest fort este în incinta unei unităţi militare, însă este în totalitate abandonat. Fortul 9 Căţeu Este unul dintre cele mai ghinioniste. Din cauza unor manevre greşite şi a lipsei personalului specializat, aici au avut loc în anii 20 o serie de explozii de armament care au nimicit construcţia. Ruinele sale încă mai există, însă sunt pe terenul unei unităţi militare care împiedică accesul la el. Fortul 10 Leurdeni Generalul Brailmont a făcut o excepţie pentru acest fort şi l-a poziţionat în afara inelului defensiv, la peste 4 kilometri faţă de o baterie. În formă patrulateră, a fost împărţit în două între o unitate militară şi o firmă privată care l-a folosit până acum câţiva ani ca depozit. În prezent, este abandonat de ambii propietari şi se năruie sub ciocanele hoţilor de fier vechi. Fortul 11 Popeşti Se află la ieşirea din oraşul Popeşti Leordeni şi este într-o stare de conservare relativ bună. Spre deosebire de Fortul Leurdeni, acesta are dispuse culoarele de constraescapadă diferit, ducând la turelele construcţiei, ceeace îl face foarte eficient. Este pe terenul unei unităţi militare, iar accesul este strict interzis. Fortul 12 Berceni Este într-o stare de degradare avansată. Este amplasat în curtea Remat Sud, iar mare parte din el este acoperit de gunoaie şi moloz. Totodată, şanţul de apărare din spatele fortului este complet inundat. Din păcate, vestigiile acestui fort nu pot fi vizitate, din cauza politicii Remat Sud. Fortul 13 Jilava Are cea mai interesantă dar şi cea mai tragică poveste în spate. Aici au fost închişi paericipanţii de la răscoala din 1907. Pe vremea comuniştilor a fost folosit ca închisoare politică unde şi-au găsit sfârşitul numeroase personaje marcante ale culturii şi a vieţii publice româneşti. Este împrejumuit cu sârmă ghimpată şi garduri înalte, fiind integrat în curtea actualului penitenciar Jilava. Deşi este scos din uz, ocazional se poate vizita în mod organizat deoarece se încearcă transformarea lui în muzeu şi memorial al durerii. Este singurul fort care beneficiează de un cont de Facebook. Fortul 14 Broscărei Este unul dintre forturile construite după Tipul 3. A fost conceput ca o unitate specială, cu o capacitate peste medie de cazare. Deşi este în curtea unei unităţi militare, fortul poate fi văzut cu puţină atenţie chiar de pe şoseaua de centură. Fortul 15 Măgurele Acest fort este foarte controversat, deoarece a fost folosit ca depozit de materiale radioactive. Din 1977, statul a dispus scoaterea acestor reziduri din unitate şi astfel, în prezent, fortul a fost curăţat şi decontaminat în totalitate. Acum funcţionează aici principala cazarmă a jandarmilor care activează în Capitală. Fortul 16 Bragadiru Este singurul care a fost căptuşit cu metal pe toate palierele. Fortul este propietatea unei unităţi militare parţial abandonate, iar în zonă mai există şi o fabrică de beton părăginită. Cu puţină atenţie poate fi observat de la intersecţia şoselei de centură cu Şoseaua Alexandria. Fortul 17 Domneşti Este în administraţia unei unităţi militare, unde accesul vizitatorilor sau fotografiatul este strict interzis. Şi acest fort a fost lovit de câteva explozii, una în anul 1923 şi cealaltă în 1932 care s-au soldat cu 17 morţi. Unitatea militară îl foloseşte în prezent ca poligon de tragere pentru armament uşor. Fortul 18 ChiajnaAcest fort este singurul care a fost construit în afara şoselei de centură a Bucureştiului. În prezent, fortul este pe terenul firmei SC Legume Fructe Militari SA şi este parţial abandonat. Accesul este interzis, însă propietarii terenului organizează la cerere tururi asistate ale ruinei.

sursa: turism istoric

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Ruinele si vestigiile romane, obiective turistice unice ale Romanatiului

March 20th, 2014 |

Situat pe valea Oltului, in drumul legiunilor catre Apulum, in inima Daciei Traiane, teritoriul judetului Romanati a “gazduit”, de-a lungul timpului, numeroase asezari, cele mai importante datand din vremea romanilor. Aici se afla, de pilda, Romula – castru pe urma caruia arheologii au facut numeroase descoperiri – si Malva (Celeiul de azi), situata, din punct de vedere strategic, aproape de Dunare unde, se pare, a fost capitala uneia dintre cele trei diviziuni ale Daciei Traiane: Dacia Malvensis.

Ruinele curtii domnesti din Caracal
Romanatiul se poate lauda cu unul dintre cele mai importante obiective turistice din Muntenia, Curtea Domneasca din Caracal a fost resedinta domnitorilor Mihai Viteazul (secolul XVI), Matei Basarab si Constantin Brancoveanu. Complexul arhitectural cuprindea Biserica Domneasca Ovidenia, casele domnesti, un turn de observatie, grajdurile si alte edificii.
Se spune ca Mihai Viteazul a locuit in aceasta curte pentru o perioada de timp, de unde a emis importante documente, urmand ca in anul 1597 sa ii infranga pe turci.

Ruinele cetatii Romula-Caracal
Langa Resca, in comuna Dobrosloveni, la nord de Caracal, pe malul drept al Oltului, se afla colonia romana Romula, ale carei ruine poarta cu ele zbuciumul acelor timpuri. Dezvoltata in secolele II-III pe locul unei mai vechi asezari dacice, Malva. Asezarea a fost ridicata la rang de Municipium in timpul imparatului Hadrian si la cel de Colonia in timpul lui Septimiu Sever. Aici au fost identificate urme de edificii publice, temple, ateliere, terme, cuptoare de ars caramida, inscriptii si fragmente de statuete.
In jurul nucleului civil de pe langa fortificatie s-a nascut, mai apoi, orasul roman. Sapaturile arheologice au pus in evidenta un zid de incinta, care adapostea zona centrala a orasului roman.
O a doua incita, mai mare, care o cuprindea si pe cea initiala, a fost ridicata in anul 248, din ordinul imparatului Philippus Arabs, in urma respingerii invaziei carpilor. La Romula au fost identificate chiar si mai multe necropole.
Dintre unitatile militare care au stationat aici, pana la ridicarea localitatii la rangul de municipiu, sunt de amintit cohors I Flavia Commagenorum si numerus Surorum sagittariorum. Odata cu dobandirea rangului de municipiu, unitatile au fost transferate, probabil, intr-una dintre fortificatiile de pe Olt.

Locuit pana in secolele IV-VI, in secolul al XVI-lea, o parte din caramizile castrului au fost utilizate pentru construirea unei manastiri si a unui turn in proximitatea comunei Resca, la Hotarani, cu hramul “Soborul Ingerilor”, ctitoria jupanului Mitrea Vornic si jupanesei Neaga. Dupa ridicare sa, in anul 1588, manastirea a fost ocupata de calugari greci apartinand Manastirii Dionisiu de la Sf. Munte.
Istoricul Dionisie Fotino afirma ca inca din primele decenii ale secolului al XIX-lea pe piata Caracalului se vindeau caramizi de Antina (Romula) cu trei parale bucata.
Cezar Bolliac afirma, de asemenea, ca mai toate bisericile si casele din Caracal s-au facut din material adus din Romula. Ajungand la Caracal, marele istoric Nicolae Iorga costata ca foarte multe cladiri din oras au folosit in constructia lor caramizi romane de aceeasi provenienta.

Romula, capitala a Daciei Malvensis, a dat si un imparat roman extrem de interesant, Galerius cel Batran (293-304 e.n.), care era dac si, de altfel, a si schimbat numele Imperiului Roman in Imperiul Dac.

Castrul roman de la Islaz
Ruinele castrului roman de la Islaz se afla in localitatea Islaz, judetul Teleorman, in locul numit “Racovita”, la est de sat, sub cimitirul actual. In Dacia romana, pe locul Islazului de azi exista o asezare rurala si un tezaur de denari republicani romani. Asezarea era punctul cel mai sudic al liniei de aparare de pe malul Oltului – limes Alutanus – pe care erau amplasate castre si alte elemente defensive.
Tot la Islaz s-a descoperit un castru de piatra si unul de pamant, amplasate in punctul “Racovita” si pe Insula Verdea, un ostrov al Dunarii, acum distrus de fluviu. Acest castru roman este cunoscut si sub numele de “Cetatea Verdea” si avea dimensiunile de 340 x 120 m.

Sursa: vacante si calatorii

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed

Căutătorii de comori din satul Reşca

March 20th, 2014 |

În satul Reşca au fost găsite de-a lungul anilor numeroase obiecte valoroase Locuitorii unui sat construit pe locul fostei colonii romane Romula Malva caută, de ani de zile, vestigii despre care cred că i-ar putea îmbogăţi.

La nord de Caracal, pe malul drept al Oltului, în satul Reşca, din localitatea Dobrosloveni, se află rămăşiţele coloniei romane Romula, care a fost înfiinţată în secolele II – III pe locul unei mai vechi aşezări dacice.

Oamenii din zonă sunt convinşi că şi-au construit case chiar pe o mină de aur. Sub pământ, acolo unde se găsesc urmele vechii cetăţi Romula Malva, ar exista şi o comoară, pe care localnicii nu au reuşit până acum să o găsească. Sătenii nu se dau bătuţi şi visează, în continuare, la ziua în care vor găsi galbeni în pământ. Joiţa Rita are 73 de ani şi povesteşte că, de mai bine de 20 de ani, tot încearcă să găsească comoara ascunsă. „Aici, în zonă, au venit arheologi de-a lungul anilor şi au făcut săpături peste săpături, împreună cu noi, localnicii. Au fost găsite obiecte din aur, care au fost duse la muzeu. Nu putea nimeni să le păstreze. Erau cu ochii pe noi ca pe butelie, nu care cumva să le luăm. Dacă vă spun câtă băutură am băut eu împreună cu ei să găsim comoara, nu mă credeţi! Ştiu că sub pământ sunt ascunse şi două porţi din aur, pe care tot satul vrea să le găsească“, a dezvăluit Joiţa. Isteria existenţei unei comori a început încă din 1965, când au avut loc primele săpături arheologice. „Cum s-a dat vestea în ţară că la noi, la Reşca, există o comoară, cum am început să fim vizitaţi de persoane care vor să se îmbogăţească peste noapte. Eu mi-am construit casa chiar în locul unde a existat cetatea Romula Malva. Sincer să vă spun, m-am gândit deja ce aş face dacă aş găsi comoara, dar vreau să ţin secret acest lucru. Este un vis al meu, pe care nu vreau să îl împărtăşesc tuturor. Ştiu că aşa nu mai poate deveni realitate“, a mai spus Rita Joiţa.

METROPOLA DE SUB SAT

Specialiştii în domeniu spun că vechea cetate Romula Malva a fost o aşezare însemnată ca mărime şi ca număr de locuitori. Aici a avut reşedinţa guvernatorul provinciei romane Dacia Inferior, apoi Dacia Malvensis.

Cel mai mare oraş roman de la sud de Carpaţi din secolele III-IV şi unul dintre principalele centre economice romane de la Dunărea de Jos, Romula a fost vizitată, de-a lungul timpului, de împăraţi romani precum Hadrian, Severus Alexander şi Filip Arabul. „Cetatea Romula Malva s-a întins pe o suprafaţă de 65 de hectare. Din păcate, acum nu mai există absolut nimic din ce a fost odată. Noi am numit acum acest loc «oraşul de sub sat». Totul este îngropat în pământ. În 2006, când s-au făcut din nou săpături arheologice, au fost găsite obiecte din aur valoroase, dar şi vase foarte vechi. Toată lumea din Reşca visează să găsească o comoară. Ei trebuie să înţeleagă că acest loc face parte din istoria noastră şi trebuie să îl preţuim“, a spus Gheorghe Tudoraşcu, primarul comunei Dobrosloveni, de care aparţine satul Reşca.

„EU O SĂ DAU DE PORŢILE DE AUR“ Marian Mica este un alt localnic care visează să găsească comoara bine ascunsă sub pământ, iar la bătrâneţe să aibă un trai cât mai liniştit. Nea Mitică, aşa cum îi spun vecinii, vine zilnic în fostul centru al vechii cetăţi, în speranţa că o să găsească comoara la care tot satul visează. „Am devenit, peste noapte, căutători de comori, toţi. Eu o să dau peste porţile de aur! Am găsit câteva obiecte, dar nu foarte valoroase. Bunicul meu mi-a povestit că un localnic a găsit o găleată plină cu aur aici, sub pământ. Cetatea veche Romula Malva s-a întins pe multe hectare, însă aici, în centru, există bogăţie. Nu vreau să mă dau bătut! Au fost zile în care am căutat după tezaur câte cinci – şase ore“, a povestit bărbatul în vârstă de 74 de ani. Locul unde a fost ridicată, acum mai bine de 1.800 de ani, colonia romană este lăsat în voia sorţii. Zona a fost împrejmuită, până acum doi ani, cu un gard, dar oamenii au cerut să fie dat jos, pentru că nu puteau căuta în voie. „Eu cred că există comoara, dar că nu o poate găsi oricine. Am 38 de ani şi am participat la căutări alături de arheologi. Am descoperit obiecte valoroase, însă nu m-am gândit niciodată să le păstrez. Îmi este teamă ca, nu cumva, această comoară să fie blestemată. Eu ştiu cui i-a aparţinut la vremea respectivă? Mai bine sărac şi sănătos, decât bolnav şi cu bani. Este păcat că locul acesta a fost distrus, iar acum nu prea mai avem despre ce să vorbim. Eu locuiesc chiar aici, în centrul castrului, iar în momentul în care văd oamenii cum vin în căutarea tezaurului, îi gonesc“, a povestit Lucian Stroe, un alt localnic.

Conducerea Primăriei Dobrosloveni vrea să atragă la Reşca turişti atât din ţară, cât şi din străinătate. „În momentul de faţă, am început să lucrăm la un proiect important şi vrem să construim o replică în miniatură a cetăţii. O să încercăm să accesăm fonduri europene, iar în maximum patru ani să ducem la bun sfârşit investiţia. Nu am făcut un studiu încă, să ştim cât o să coste totul. Eu zic că efortul nostru o să merite.

Vă daţi seama, la intrarea în Reşca să dai peste o colonie romană!“, a declarat Gheorghe Tudoraşcu, primarul localităţii Dobrosloveni.

CĂRĂMIZILE CETĂŢII, LUATE DE LOCALNICI Unii localnici din satul Reşca, dezamăgiţi că nu au reuşit să găsească tezaurul, s-au gândit că nu ar strica dacă ar lua acasă mai multe cărămizi din zidurile cetăţii Romula Malva. „Am avut foarte mare grijă de acest obiect. L-am pus la păstrare, nu se ştie peste câţiva ani cât o să valoreze. Este o cărămidă foarte grea, iar pentru mine este un obiect de valoare. Despre comoară nu ştiu dacă există, însă toată lumea o caută. Trebuie să recunosc că încă este un mister dacă există porţile de aur pe care toată lumea vrea să le găsească. Este adevărat că sunt şi localnici care au găsit obiecte mici, valoroase, dar pe care le ţin încă ascunse. Dacă erau scoase la vânzare, era imposibil să nu afle cineva“, a precizat Dumitru Lupu, un alt sătean. Gurile rele susţin, însă, că în sat sunt destule familii care şi-au construit case după ce au vândut mai multe obiecte de aur pe care le-au descoperit în situl arheologic din Reşca. „

La noi, la români, nici usturoi nu ai mâncat, nici gura nu îţi miroase. Dacă întrebi pe toată lumea din Reşca, nimeni nu recunoaşte că a vândut cercei, inele sau brăţări din aur, descoperite sub pământ. La noi ştiţi cum este: hoţul neprins este negustor cinstit. Sunt oameni care nu aveau după ce bea apă, iar peste noapte şi-au ridicat case“, a încheiat un localnic supărat că el nu a avut succes în căutările sale.1965 este anul în care s-au făcut primele săpături arheologice la Reşca, în judeţul Olt.

Sarcofagul roman, o descoperire importantă Situl arheologic de la Reşca-Romula este monument istoric de importanţă naţională. Cetatea a avut perioada de glorie în secolul al VI-lea. Romula Malva a fost ridicată la rang de municipiu în timpul Împăratului Hadrian şi la cel de colonie în timpul lui Septimiu Sever. „Aici au fost descoperite şi mai multe necropole. În urma săpăturilor arheologice, a fost pus în evidenţă un zid de incintă, care a adăpostit zona centrală a oraşului“, explicat directorul muzeului Romanaţiului din Caracal, Mihai Gheorghe.

MORMÂNTUL UNUI ÎNALT FUNCŢIONAR ROMAN În anul 2006, arheologii care efectuau săpături la Reşca au descoperit în pământ un sarcofag făcut din calcar de Vrata, aparţinând lui Aelius Iulius Iulianus, un funcţionar roman de rang înalt. „Sicriul antic a fost profanat. A fost găsit îngropat în centrul vechi al cetăţii Romula Malva şi am decis să îl punem în faţa muzeului din Caracal. La Reşca am găsit obiecte din aur care au fost duse la muzee din Bucureşti, Craiova, Severin, iar o parte au rămas aici, la noi.

Vorbim despre istorie, iar din punctul meu de vedere ar trebui să avem mare grijă de astfel de locuri. UItimele săpături le-am făcut la Reşca în anul 2006, iar primele au fost făcute în 1965. Oamenii şi-au construit locuinţe chiar pe locul unde a existat cetatea. Noi nu putem să le demolăm lor acum casele pentru a continua mai departe cercetările. Cine ştie ce se ascunde sub locuinţele lor“, a mai spus Mihai Gheorghe, directorul Muzeului Romanaţiului.

Cercetări sistematice ştiinţifice au fost întreprinse la Romula abia în anul 1965, sub conducerea profesorului universitar doctor Dumitru Tudor. În fortificaţia centrală, săpăturile arheologice au fost conduse de Cristian Vlădescu, până în anul 1992. Deosebit de importante au fost şi săpăturile întreprinse de Mircea Babeş, în perioada 1967-1970.

RĂCARI, UN ALT SIT LUAT ÎN VIZOR Vânătorii de comori au în atenţie, pe lângă Reşca, şi castrul roman de la Răcari, din judeţul Dolj, unde au fost găsite numeroase monede din aur şi argint. Pe lângă legendele cu obiecte valoroase îngropate, situl de la Răcari ascunde povestea unei legiuni romane importante, care asigura liniştea şi ordinea publică în toată Oltenia. Imediat cum au aflat că în zonă se află un tezaur bine îngropat, şi localnicii din Răcari au plecat în căutarea marii comori. Oamenii susţin că sub pământ este ascunsă bine o comoară

deAndreea Mitrache

Sursa: Adevarul

Articol din Turist in Romania |

Comments Closed