Trimis de Cosmin la Vin,

Sursa:  casa romanilor

Voluntarii inteleg ca prin gestul lor pot sa stranga si sa canalizeze energii pentru a reinvia o legenda, un model de pe vremea cand lumea avea o alta ordine. Prietenii mocanitei aduc uneltele, materiale si entuziasmul de acasa.

Si, renovand o cale ferata, reinventeaza o lume a respectului si a civilizatiei.

La cativa kilometri de Sibiu, pe o linie ferata ingusta, intr-un sfarsit de noiembrie insorit, o mana de tineri se lupta cu furturile, nepasarea si pasivitatea autoritatilor, pentru a reporni mocanita de pe valea Hartibaciului.

Mihai: “Eu sunt programator, web designer. Pentru aia m-am si apucat de mocanita“.

Ghita: “Soft toata ziua, acum munca fizica“.

Andrei: “Sunt student si toata ziua buna ziua ma plimb pe munte“.

Claudia: “Sunt economist, inca studenta si voluntar de meserie“.

Daniela: “Sunt in anul 1 de master la Scoala de Stiinte Economice si voluntar la mocanita“.

Stefan: “Sunt economist si ceva la o companie de transporturi“.

Vlad: “Tot asa… intr-o casa de expeditii“.

Alin: “Sunt programator si, mai nou, voluntar la mocanita“.

Ei sunt doar cativa dintre Prietenii Mocanitei, o asociatie de voluntari din Sibiu care si-a propus sa reabiliteze traseul micutului tren ce a legat Sibiul de Agnita din 1910 si pana in 2001, cand s-a oprit brusc.

Cu unelte improvizate sau capatate de la cunoscuti, tinerii au iesit din apatia colegilor de generatie si s-au apucat de lucru. Nici unul nu a apucat sa mearga cu mocanita in anii ei de glorie si asta ii ambitioneaza.

Mihai Boltor este conducatorul si sufletul Prietenilor Mocanitei. A intrat in poveste in urma cu aproape 10 ani, cand alaturi de cativa oameni inimosi din Agnita au realizat potentialul turistic, dar si istoric al acestui traseu.

Mihai Boltor: “A murit oficial, se zice, din cauza fondurilor pentru reparatia singurei locomotive care mai circula. Asta-i motivul oficial, ca or mai fi si alte motive pe care nu le stim noi“.

Linia a fost data in folosinta dupa 14 ani de munca, in 1910, pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Initial masura 107 kilometri si lega Sibiul de Sighisoara, dar a ramas functionala de la inceputul anilor ’70 doar intre Agnita si Sibiu, pentru a transporta localnicii si resursele din zona: sfecla de zahar, lemn sau produse animale.

Cand economia zonei a cazut, la sfarsitul anilor ’90, administrarea liniei a fost preluata de o societate desprinsa din CFR – Societatea de Administrare a Activelor Feroviare. In fapt, una din gaurile negre ale CFR-ului care a si decis sa inchida linia din lipsa de fonduri.

O parte dintre cladiri, vagoane si locomotive au fost preluate in 2003 de Societatea Feroviara de Turism, o societate desprinsa din SAAF, care trebuia sa valorifice potentialul turistic al liniei. A valorificat, insa, la fier vechi tot ce-a putut. Ce nu a valorificat, a lasat in paragina.

Mihai Boltor: “La inceput, ti-am zis, coseam garile, ca ne era si noua jena de cum aratau, reparam cladirile care chiar erau in pericol sa se prabuseasca. Nu conta cine era proprietarul cladirii, nici nu-l instiintam si se pomenea cu o cladire restaurata“.

Localnicii au fost retinuti si s-au implicat mai greu.

Mihai Boltor: “La inceput s-or uitat ciudat la noi, stateau la crasma si-mi imaginez ce puteau zice: ‘uite si la prostii aia muncesc si dupa aia vin altii si le iau munca lor’. Uite ca de 6 ani n-o venit nimeni sa ne ia munca“.

Dar au primit si sprijin….

Si primarii din zona au inteles valoarea acestei linii, au format un consortiu si au cerut de la Societatea de Administrarea a Activelor Feroviare cesionarea liniilor.

Intre timp, tinerii n-au stat pe loc.

Au construit si o ciclo drezina – o bicicleta dubla pe sine, pentru a se deplasa mai usor pe linie si a o intretine. Asa au aparut si doritori pentru miscare pe sine care doneaza sume modice in sprijinul voluntarilor de la linia de mocanita.

Au reusit sa treaca linia de mocanita pe lista monumentelor istorice protejate. Si pentru ca CFR-ul nici macar n-a vrut sa auda de proiectul lor, tinerii au apelat la Fundatia Printului Charles, un mare iubitor al plaiurilor si istoriei transilvanene.

La fiecare doua week-end-uri, tinerii se aduna pentru a lucra, a se relaxa, a socializa. Dana si Andrei s-au cunoscut la reabilitarea liniei. Acum, sunt impreuna.

Dintr-un motor de Trabant, a mai aparut un vehicul pe sinele de la Sibiu – motodrezina.

In 2010, s-a sarbatorit la Agnita centenarul caii ferate inguste de pe Valea Hartibaciului. Atunci, dupa aproape 10 ani, a aparut o locomotiva pe aburi imprumutata de la un austriac sufletist care a reusit sa reporneasca mocanite in Apuseni, Harghita sau Bucovina.

Inainte sa plece la drum, locomotiva a a fost pregatitata, a fost stearsa de praf, i s-au uns toate osiile, i s-a pus apa si s-a facut focul.

Dar mocanita a mers doar de centenar, lasand speranta ca va reveni pe sine. Ioan Gyuri Pascu s-a nascut in Agnita si toata copilaria i-a fost legata de mocanita care lega orasul natal de restul lumii.

In urma cu cateva luni, intr-un club din Sibiu, Ioan Gyuri Pascu si cu un grup de prieteni au cantat pentru salvarea mocanitei.

Mihai Boltor e foarte aproape sa-si vada visul implinit. Ceea ce pentru altii pare o pierdere de timp, pentru el e un tel de la care nu se abate. Ii sta alaturi sotia, Ioana, dar si cei peste 80 de voluntari care se lupta ca mocanita sa-si poata relua drumul pe sine.

Azi, alaturi de alte asociatii nonguvernamentale strang semnaturi pentru trecerea liniei de la Ministerul Transporturilor spre autoritatile locale, care doar sa pastreze acest monument, iar voluntarii sa-l intretina.

Entuziasmul acestor tineri este molipsitor, ei realizeaza cu maturitate ca trebuie sa se implice si sa scoata Romania din amorteala, pentru ca nimeni nu o va face in locul lor. Pana la urma, ei nu fac decat sa ne dea noua o lectie din care sa invatam ca simbolul unor generatii trebuie readus la viata.

Are 24 de ani si e vedeta. In lumea virtuala. O lume noua, din ce in ce mai mult la concurenta cu cea reala, pentru milioane de oameni. Bloggeri dicteaza azi tendinte in moda, sunt formatori de opinie, promotori pentru companii mari care la randul lor le cauta compania. Pun in jocul virtual milioane de euro pentru a-si vedea produsele promovate de bloggerii importanti, astazi, o forta in comunicare, informatie, marketing.

Elena este unul dintre cei mai cititi blogeri din Romania, iar faptul ca o tanara fara notorietate a depasit in vizibilitate vedete o face extreme de atractiva pentru marile companii.

Cateva mii de oamenii ii citesc blogul saptamanal. Ii pandesc postarile, o asteapta. Ce are ea de spus devine important si pentru ei. Ai zice ca nu mare lucru. Elena scrie in fiecare zi despre experientele din viata ei sau informatii de interes. Dar voyeurismul roamnilor ii face sa caute febril usile deschise ale vietilor altor oameni. Blogul i-a deschis si Elenei multe usi: datorita succesului a calatorit mult si, tot asa, si-a gasit jobul de vis.

Cea care conduce departamentul de social media a citit peelenaciric.roca autoarea si-a dat demisia de unde lucra si a cheamat-o la interviu. Azi lucreaza intr-una din cele mai puternice agentii de publicitate online.

In fiecare dimineata isi ia bicileta galbena, cunoscuta cititorilor de pe blog si pleaca spre serviciu. E unul dintre militantii mersului pe bicileta in oras. Incurajeaza femeile sa urce in sa elegante. Alta idee simpla, care a prins un trend si pentru ei, simpatizantii.

Elena Ciric: “Daca ma intreaba prietenii asa le spun, ca e foarte amuzant. Sunt companii care au Facebook interzis, practic nu ai voie sa te loghezi pe Facebook de la birou si eu stau toata ziua cu facebook deshis in bara browserului. Monitorizez tot ce se intampla in online”.

Perfect. De vis. Pentru milioane de tineri care termina facultatea. Castiga un salariu bun stand pe Facebook si manipuland in favoarea clientilor care doresc vizibilitate in online retelele de socializare:Facebook,Twitter, LinkedIn, Pinterest sau Instagram.

Elena Ciric: “Jobul meu este acela de a face strategia pentru clientii agentiei pe zona de social media. Noi gasim cele mai bune canale pentru comunicarea campaniei respective, a produselor.”

Cand am vizitat-o la serviciu pregatea un eveniment destinat bloggerilor. Marile companii au bugete importante alocate pentru a plati aparitii pe cele mai citite site-uri.

Si ea e unul dintre cei invitati sa scrie contra cost despre anumite produse sau evenimente.

Elena Ciric: “Am castigat foarte multe datorita blogului, am cunoscut foarte multi oameni care pana la urma si cumva anumite relatii s-au transformat tot in bani, pentru ca am primit joburi prin intermediul bloglui, am primit invitatii la diverse evenimente.”

Nu traieste pe picior mare. Nici n-a planuit asta. Casa ei e un apartament cu doua camera pentru care plateste chirie. L-a amenajat dupa gustul ei.

“E foarte bine si stand intr-un apartament cu chirie. Daca nu stii sigur ca vrei sa ramai in Romania nu mi se pare ok sa cumperi un apartament si sa fii dator unei banci 20, 25 de ani.”

Si pentru ca viata e prea scurta, ea vrea sa o traiasca din plin.

E duminica seara si Elena reciteste ultima postare pe blog: insemnarile scrise dupa ultima drumetie la munte. Acompaniate de o muzica buna, gandurile se astern altfel pe pagina.

Intoarsa acasa, Elena, publica fotografii, cateva ganduri si ponturi celor pasionati de calatorii. E bloggerita de 5 ani de pe vremea cand invata la liceu, in Braila. Totul a inceput ca o joaca. Alaturi de cativa prieteni scria odata pe saptamana pe un site. Cand a ramas singura a decis sa-si faca propriul site.

O privire aruncata rapid pe site-ul ne prezinta o tanara de 24 de ani care pana la aceasta varsta a incercat gustul multor aventuri: anul trecut a sarbatorit ziua Europei la Parlamentul European, s-a implicat intr-un proiect de schimb de experienta cu lituanieni, turci, italieni si polonezi. Apoi a plecat in excursie in Cinque Terre, a vizitat festivalul brazilor de Craciun la Berlin si si-a sarbatorit ziua de nastere la Barcelona, a facut voluntariat, a calatorit, a trait viata din plin.

La prima vedere pare introvertita. Si totusi… oricine o poate cunoaste. Dincolo de o strangere de mana, citindu-iblogul.

Elena Ciric: “Acum cativa ani as fi spus despre mine ca sunt o persoana extrovertita, dar cred ca in realitate sunt si introvertita. Adica o parte din mine se lasa greu de descoperit. Chiar daca am blogul si pare ca toata viata mea e online. Nu pot sa zic ca am uitat complet de viata reala, dar si eu am tendinta uneori cand sunt pe munte hai sa fac repede o foto ca sa le arat si prietenilor, cred ca un echilibru nu strica.

– Cati prieteni ai?

– Pe Facebook sau in viata reala? “

O intrebare care da de inteles ca se imparte intre viata virtuala si cea reala. Pana la urma online-ul a ajutat-o sa-si implineasca vise publicand experientele pe care le-a trait.

A sarit cu parasuta… Si s-a plimbat cu balonul. Si in 2010 s-a tuns zero, alaturi de alte blogerite pentru o cauza umanitara.

Elena Ciric: “Acum 3 ani in septembrie, parca o bloggerita Roxana Radu a scris pe blog, ce-ar fi daca m-as tunde scurt. Au aparut mai multi cititori pe blog care au scris tunde-te, vrem sa vedem cum arati tunsa scurt. Ea initial probabil a privit-o ca pe o gluma. Si a scris ok, ma tund scurt daca cineva doneaza bani pt o cauza nobila

Si atunci a aparut in poveste domnul G., un domn care a donat 2000 de euro. Roxana a dat banii catre copiii olimpici la matematica si datorita ei au mai aparut cateva bloggerite care s-au oferit sa se tunda cu acelasi scop: primind 2000 de euro ca sa-I doneze mai departe. Si eu am fost una dintre bloggeritele respective.

Pentru ca citind mai multe pe internet despre persoanele care s-au tuns si au donat banii, am facut mai mult legatura cu persoanele care sufera de cancer si sunt foarte multe fetite, de exemplu, care au o problema cu faptul ca le cade parul atunci cand fac tratamentul si se simt rusinate de aspectul lor si cumva a fost si asa o chestier de solidaritate.”

Insa cea mai indrazneata decizie a fost la inceputul anului cand si-a luat doua luni sabatice si a plecat printr-un program al unei asociatii studentesti inBrazilia. Sa faca voluntariat.

In Brazilia, timp de doua luni i-a invatat pe copii limba engleza, iar eu o invatau sa traiasca in cultura tarii lor.

Pe blog avea sa scrie despre diferentele dintre noi si ei, dar si despre cum pot alti tineri sa traiasca experienta ei. Dupa ce s-a intors din Brazilia si-a dat demisia. Fara sa aiba un plan sau un alt loc de munca. A simtit ca acela e momentul sa se desparta si de trecutul ei profesional. A demisionat de la fostul de munca fara sa aiba un altul in plan. Tot atunci a trait o alta despartire. Dureros de crunta de cel care fara sa stie cum, i-a directionat viata: tat.

Elena Ciric: “Am simtit nevoia sa scriu pentru ca simteam nevoia sa vorbesc despre asta. In momentul ala simteam nevoia sa impartasesc ce simteam, ca sa nu tin totul in mine si sa nu sufar in liniste. M-a ajutat foarte mult, pentru ca am primit reactii, comentarii, mesaje private de la oameni care poate au trecut prin acelasi lucru si m-a ajutat sa vad ca nu sunt singura, ca o sa fie bine pana la urma, ca o sa trec si peste asta.

Eu cred ca dintre cei doi parinti seman mai mult tatalui, atat fizic, ochii de exemplu ii am de la el, cat si prin felul in care ma comport. Tata m-a inspirat foarte mult pentru ca pornind de foarte jos a reusit sa construiasca atat pentru el, cat si pt familie. S-a nascut la tara, a lucrat la combinat in Braila si dupa ’90 a deschis cateva afaceri proprii care au mers bine, a reusit sa construiasca pentru noi, sa ne ofere tot ce aveam nevoie. N-am simtit niciodata lipsa, n-am avut niciodata extrem de mult bani, am avut atat cat ne-a fost bine.

Ca e bine sa faci bine, l-am vazut pe tata facand asta. Ajuta pe toata lumea oricand putea. Ca nu trebuie sa uiti de familia ta, de parinti…”

Si-a luat ramas bun de la el tot pe blog. Nu vorbeste prea mult despre asta, pentru ca e prea recent, prea puternic, prea trist. In plus n-ar vrea sa-i provoace mamei si mai multa suferinta. Despre ea vorbeste zambind, atribuindu-i meritul de a o fi lasat sa fie libera. Sa-si decida singura viitorul.

Zambeste mult, vorbind cu modestie despre succesul ei in online. NU e “cea mai cea”, dar e ACEEA care si-a transformat pasiunea pentru scris in mod de viata.

Elena este parte a unei generatii care a ales sa traiasca altfel: liber. Sa faca ce vrea si ce-I place. Sa iasa din tipare si sa priveasca viata cu lejeritatea omului care traieste cu pasiune. Iar faptul ca o tanara fara notorietate e unul dintre cei mai cititi bloggeri in tara nu face decat sa-I sporeasca increderea ca-si va scrie singura viitorul.

Sursa: Pro TV

Nicole Cherry a debutat la 14 ani, iar acum, la 15, a bifat deja titlul de cantareata cu cea mai difuzata piesa la radio. Despre Nicole Cherry toata lumea a crezut cand a aparut videoclipul Memorie, ca e mulatra, englezoiaca sau americanca.

Adolescenta este de fapt romanca, studiaza la liceul Dinu Lipatti si viseaza sa aduca in Romania primul premiu Grammy.

I se spunea ca e prea mica si ca trebuie sa mai astepte. O trimiteau toti sa cante la Mamaia Copiilor, la festivaluri pentru prichindei si la serbari. I se cerea sa cante melodii despre papusi si vacante.

Pe scena, ea canta cover-uri Amy Winhouse sau Adele. La varsta razvratirii, Nicoleta Janina Ghinea le-a spus raspicat parintilor si profesorului de canto ca sunt vremurile in care Justin Bieber si One Direction domina topurile si ca, daca in America se poate sa fii vedeta de mic, sigur se poate si in Romania!

Nicole Cherry, cum si-a pus numele de scena, are acum cea mai difuzata piesa la radiourile din Romania, cu aproape 9 milioane de vizualizari pe Youtube.

Deja viseaza la premiile Grammy. Abia a implinit 15 ani si ii auzim vocea la radio non-stop. E o stea aparuta din senin: succesul ei a venit asa cum poate sa vina el in vremurile noastre, cu piesa “Memories”, aruncata pe internet sa testeze reactiile oamenilor: au venit imediat milioane de vizualizari si de like-uri. Nicole este exponentul unui fenomen care incepe sa prinda si in Romania: pustimea activa online naste succese imediate si vedete instant. Justin Bieber, vedeta-copil din Statele Unite, tot de internet a fost, sa zicem, “nascut”.

Cu un hit care s-a dus imediat in varf, in topuri, un clip cu copii mulatri si versuri in engleza, era greu de depistat cine era de fapt noua vedeta. Romanii au crezut initial ca piesa e cantata de o englezoiaca sau o americanca. Pentru ca, pe internet, totul intra intr-o mare galeata. Conteaza mai putin din ce tara e un artist, important este ca muzica lui sa se raspandeasca cu viteza fulgerului.

In viata reala, Nicoleta Janina Ghinea repeta in fiecare zi in sufrageria de la bloc transformata in studio. Rasuna cartierul bucurestean in care locuieste! Vecinii nu se supara sau cel putin nu zic nimic ca dintr-unul din apartamente, cateva ore pe zi, aud vocea celei pe care o stiau drept fetita Nicoleta.

Nicole Cherry: “Eu mai mult prin munca mi-am format vocea, nu m-am nascut cu ea asa. Doua ore de studiu in fiecare zi, minim doua ore.”

In bucatarie, tatal danseaza mandru, mama ii face ghiozdanul si vitaminele care sa o tina in forma la programul ei supra-incarcat. Toata viata ei, mama n-a lucrat, ca sa se ocupe cat mai bine de cele doua fiice.

Sorina Ghinea, mama: “M-am casatorit foarte devreme, la 18 ani rad toti. Eu stateam toata ziua acasa, eu stateam de ele, ele erau imaginea mea, daca n-am facut eu, sa faca ele.”

Doar pentru ceilalti, succesul Nicoletei a venit peste noapte. Ea si parintii ei stiu cate de mult a muncit. De foarte mica. Pentru ca asta isi dorea ea si arata potential, un profesor s-a ocupat indeaproape de vocea ei, iar parintii au inscris-o la tot ce insemna festival pentru copii, au batut la multe usi, iar acum, ca in cel mai mare vis al sau, Nicole s-a transformat din copilul care facea insistent cursuri de canto, in vedeta.

Nicole Cherry: “Eu mi-am dorit de mult timp, inainte am mai incercat, toata lumea imi spunea ca sunt mica, sunt mica, voiam sa depasesc chestia asta. In America se putea si la noi nu. Si am reusit pana la urma. Dupa parea mea nu conta, eu voiam sa cant si atata tot si oamenii sa-mi asculte muzica. Chiar inainte de ‘Memories’, nu se mai intampla nimic, ma chinuiam sa ma vada cineva, eram cu moralul la pamant.”

Dupa multe refuzuri, de la oameni ca o sfatuiau sa astepte sa creasca mare sau sa cante despre papusi si “universul copilariei”, cei de la studioul Tomo Production i-au dat fara sa clipeasca piesa care avea sa devina hit.

Tatal ei, intre timp fara alt serviciu, pentru ca a devenit impresarul, soferul, managerul ei, pare ca se bucura cel mai mult dintre toti de celebritatea fetei. N-a crezut el dintotdeauna in steaua ei din frunte, dar si cand a fost sa fie, nu-l mai opreste nimeni!

Pe holurile liceului unde invata Nicole, Dinu Lipatti, dam nas in nas cu Luminita Anghel. Culmea, ea o recunoste prima pe Nicole Cherry si nu invers. Tot de la televizor o cunosc si colegii mai mari sau mai mici.

Din fiecare sala de clasa, se aude un ton, o melodie, o voce. Poate chiar acea voce care va face cunoscuta Romania in toata lumea. La scoala. Nu intamplator a ales sa-si cultive pasiunea intr-o scoala care o invata cum sa nu fie doar o solista de muzica pop, ci un artist cu pregatire.

Nicole e totusi la inceput. E constienta ca nu e suficient un hit ca sa te numesti artist sau vedeta. Pana la lansarea internationala pregatita penru anul viitor, nu refuza aproape niciun concert si, uneori, isi pune vocea in slujba celor aflati in nevoie.

De aceasta data, dupa emotiile de pe scena o linisteste sora ei, intoarsa din Anglia unde e la facultate. Si pe ea, succesul sorei mai mici a luat-o prin surprindere.

Impresarul italian care a lansat hitul “Yo si te pego”, ii pregateste pentru anul viitor romancei de 15 ani, cateva melodii cu care spera la o mare lovitura. Branduri mari, cu succes printre adolescenti, o vor imagine. Dar, inainte de toate, in bucataria lor de bloc, familia face planuri de viitor si e hotarata sa nu cedeze.

Desi a simtit gustul succesului la varsta la care inca nu se indura sa se desparta de papusi, Nicole e constienta ca doar cu munca va reusi sa-si implineasca visul: sa cante peste hotare, sa-si intalneasca idolii pe scena, sa-si faca glasul si numele auzit peste tot in lume.

Sa demonstreze ca este o stea si nu o efemerida.

 Sursa: Pro TV