Photo credit: (c) AGERPRES ARCHIVE

The Rodna Mountains National Park and the Maramures Mountains Natural Park are two of the main attractions for hiking enthusiasts who in summertime travel the mountain paths to reach elevations in excess of 2000 m, admiring the magnificent scenery, while the luckiest of them will chance on chamois, even from a great distance, the animals that are famous for their skilful rock climbing in search for food on the highest of rocks.

‘Tourists who dare climb the mountains are attracted by the local wilderness, difficulty of trails and the possibility of reaching peaks in excess of 2000 m, where weather changes rather quickly because of strong air currents. Provided that the visibility is good, the luckiest of them will enjoy the view of herds of chamois in search for food on rocks. The meeting is fortuitous because they are quite hard to meet and even harder to be taken pictures of,’ says Director of the Maramures Mountains Natural Park Catalina Bogdan.

The Rodna Mountains National Park covers more than 46,000 hectares in the alpine region where the counties of Maramures, Suceava and Bistrita Nasaud converge. Most of the alpine trails travelled by tourists start in Borsa. Tourist accommodation in Borsa is plentiful, including hotels, motels and boarding houses, while ski enthusiasts can test their skills in wintertime on five slopes close to the Borsa mountain resort.

Tourists can reach the Rodna Mountains Natural Park starting in Borsa and travelling the Iezerul Pietrosului trail (660-950 m), signalled out by blue band, to the Pietrosul Rodnei Peak ( 2,303 m) or travelling one the following alternative trails: Borsa-Taurile Buhaiescu; Borsa-Repedea-Buhaescu-Taul Tarnita at Cruce or Taurile Buhaiescu; Poiana Borsa—Negoiescu Peak-Puzdrele where the trail forks out that the tourists can take according to the time on their hand, weather and equipment: Laptelui Peak, Ariesul Mare, Puzdre or Taurile Cimpoiesei, Curmatura Galatiului, Saua and the Gargalu Peak; Borsa Fountain—the Zanoaga Peak-Cascada Cailor-Saua Stiol-Taul Stiol-Iezerul-Izvorul Bistritei Aurii.

Cascada Cailor, Rodna Mts.
Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Park rangers say June is the best month for an outing in the mountains, as that is the season when the blooming fields of alpenrose heaths, gentianas, and primroses can be admired in all their splendour.

Inside the park, covering nearly 3,300 hectares around the Pietrosul Rodnei Massif (2,303 m), there is a homonymous scientific reserve.

Another reserve that covers just 50 hectares is Piatra Rea, which mountain enthusiasts know for its picturesque valleys and rapids that stretch close to the left flank of the Piatra Rosie Peak.

Scenery at the Rodna Mountains Natural Park is of dizzying beauty that shows traces of glaciation, with specific glacial valleys, lakes, slopes, rapids, steep peaks and cascades arising at nearly 1,000 m elevation. The park started as a natural reserve back in 1932, when Romania was taking first steps in environmental protection.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

Specialists have catalogued hundreds of flora species, some of them very rare, including bladder campion, Gentiana, edelweiss, ground pine, heaths as well as a wide range of moss that can be met in Romania only. The edelweiss that grows at elevations in excess of 1,500 m has been declared a nature monument and got legal protection.

The Rodna Mountains national reserve is also famous for its nearly 400 chamois believed to live in the mountains and that are spotted or being taken pictures of by tourists haphazardly. The first 200 chamois populated the park in 1964-1970, having been bred under a national programme from the Retezat, Bucegi and Piatra Craiului Mountains. For decades, the chamois colony has increased and its acclimatisation has been beneficial.

Unfortunately, the Police have spotted poachers hunting chamois for meat, but such instances are nevertheless few because of difficulties, including high-altitude natural obstacles and changing weather.

In 1973, the park imported 13 marmots from the Alps. Among the rare species living in the park, there are brown bears, lynxes, wildcats, black grouses, golden eagles, heather cocks, and Carpathian deer. In hot summer time, the viper is a common presence, stretched over rocks.

Also in the park, one of the oldest weather stations in Romania opened in the 1970s, built in a caldera, elevation 1,830, south to Lake Izer, a lake that seen from the nearby slope resembles Romania’s map.

The Maramures Mountains Natural Park, covering more than 140,000 hectares along the border between Romania and Ukraine, is a protected area opened in 2000. It is divided into four reserves established to protect mountain flora and fauna: the Cornul Medei reserve of black grouses; the Farcau — Vinderel Lake-Mihailecu reserve; the Tomnatic-Sehleanu resreve, as well as the Salhoi—Zambroslavele botanic reserve.

Peaks Mihailecu, Piatra Socolaului and Culmea Rugasului, are in high demand. They all impress by their volcanic origins and almost barren land. All tourist trails are open year-round, but the Border Police of Poienile de sub Munte do not encourage mountain enthusiasts to climb in wintertime because of avalanches and wild animal prowling for food, particularly in long winters.

Both parks — the Rodna Mountains and the Maramures Mountains — area treasured by scientists and mountain enthusiasts alike, although in the nearby areas thousands of hectares of forestland have been deforested over the past 25 years, without the coniferous stock being replenished.AGERPRES

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

‘The wooden churches are genuine rural architecture monuments that define the identity or archaic Maramures, but I believe these wooden churches have become for years a brand of the county. The wooden churches catch the eyes of the travellers for its svelteness, supple shape and high wooden belfries that rise like arrows to the skies. All these small churches were built of wood hundreds of years ago and some of them are still used for church services on important feasts. They represent the connection between humans and the strong feeling of religiousness and their purpose on Earth. I am glad to see that these small wooden churches covered in timber have weathered the ages and continue to be a landmark in the changing countryside,’ says Spokesman for the Christian Orthodox Bishopric of Maramures and Satmar Cristian Stefan.

The eight wooden churches are located in Surdesti, Rogoz, Poienile Izei, Plopis, Ieud Deal, Desesti, Budesti and Barsana.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

* The Church of the Holy Paraskeva (Desesti) was built in 1770. Legend has it that in 1717 Tartars invaded the place and burned down the local church, with the site for the new church having been chosen by the altar stone, the only piece to have survived the disaster. Villagers allegedly tried to pick up the altar stone and erect it in various places to build the new church, but every time the stone would fall. After five unsuccessful attempts, the stone stood in the place where the church is nowadays.

Documents of the church and a text found in the narthex mention that the painting was done in 1780, in a simple, folklore manner. It is naive painting that depicts the connection between humans and God. Wooden architecture is part of the traditions of Maramures. Wood joints, architectural balance and harmony, an impression of simplicity and elegance betray an intimate knowledge of the art of wood. On closer inspection, the beams located in the upper part of the church sustaining the roof that continues as sculpted stairs provide a note of originality, setting it apart from the classical wooden churches. At the same time, the cemetery of the church has tens of Celtic stone crosses. The church is located on national road DN18 that connect together the cities of Baia Mare and Sighetu Marmatiei.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

* The Church of Saint Nicholas (Budesti) was built in 1643. The church is built of thick wooden beams placed on a massive river stone base. On display inside the church are a chainmail shirt and headgear of outlaw Pintea Viteazul, about whom legend says bring them here himself.

The interior painting was done in warm, bright colours that are well harmonised to impart a certain charm. The religious theme drawings were done most likely in 1762 by Alexandru Ponehalschi and are visible only on the western side of the walls all the way to the altar. Well preserved in the church are 17th century wooden and glass icons, and one of the most important ones depicts St. John the Baptist. The wooden church of Budesti is distinguished by four pinnacles at the base of the spire, quite a rare thing about the churches of Maramures.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

* The Church of the Holy Archangels of Plopis, the birthplace of incumbent Christian Orthodox Bishop of Maramures and Satmar Iustinian Chira, was built by the locals in 1798—1811 to replace an older church. A document found in the leg of the holy table, along with 49 coins, mentions that the church was built with support from every family of the village.

The church of Plopis is peculiar for its modest sizes: it is just 17 m long, 7 m broad and 47 m tall, which, according to historians with the Maramures County Museum of History and Archaeology, witness a real sense of proportions. The interior painting depicts scenes from the Apocalypse, covering the entire western wall of the narthex. The church has two distinguished architectural traits: a flat roof slightly lowered over the sanctuary and upper beams that do not protrude to the outside.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

* The Church of the Presentation of the Virgin at the Temple (Barsana) was built in 1720 on a site known as Podurile Manastirii, the monastery’s attics, and translated in 1806 to the Jbar Hill, where is its standing now. It is the only church on the UNESCO World heritage List to serve a monastery first and that a parish.

The interior painting meets the rigours of Baroque art and it is considered one of the most valuable iconographies of Maramures for its deep eschatological and moralising traits and an easy to follow narration. Legend has it that on the Jbar Hill of Barsana there was a cemetery for plagued people who would be hastily buried there to prevent the spread of the disease. The church was relocated there because people were convinced that the victims would sleep their eternal sleep peacefully only after a church service.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

* The church of Ieud Deal is said to have been built in 1634, probably one of the oldest wooden churches in the land of Maramures. Its painting and iconostas are from the 18th centuries, observing traditional canons, and they are well preserved. Depicted on the walls of the narthex is the Last Judgement, in the shape of a fire of the Inferno engulfing all the damned people.
The church also has a valuable collection of 16th-17th century glass icons, most likely brought from the Nicula Monastery of Cluj County, carpets died in vegetal dyes, church flags and many printings bearing the signature of famous printer Coresi, including ‘Intrebare crestina’ ( Christian question) and 15th century ‘Apostolul’ (The Apostle). Some hundreds of years ago, ‘Codicele de la Ieud’ (The Ieud Codex) was found in the attic of the church, a highly valuable manuscripts that has church year 6900 printed on the first page that some say dates back to 1391, being considered one of the oldest written text in Romanian language using the Cyrillic alphabet. There are other researchers who argue the document should be two centuries younger.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

* The Church of the Holy Archangels (Surdesti) was built in 1721 under the careful guidance of master Toma Macarie. The 72-m high church is considered one of Europe’s tallest wooden structures. Built exclusively of oak wood, the church is remarkable for its double canopy and a portico with two rows of superposed arcades.

The interior paintings, some on canvass and others on wood, depict scenes from the Old Testament and the New Testament by the local painter Stefan.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

* The Church of the Holy Paraskevi (Poienile Izei) is one of the most spectacular in terms of architectural features, with a sanctuary based on a square plan, just like in the early times of Christianity. Its paintings of 1794 approach common themes of traditional iconography. Conspicuous among them is a big-size Last Judgment painting and a comical painting of a Christian sleeping through the church service in a bed with the Devil playing the violin for him beside him.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

* The Church of the Holy Archangels (Rogoz) was built in 1663 with support from the locals. It is characteris

Foto: incomod.ph

Foto: amfostacolo.ro

Inaugurat la 13 mai 2003, prezintă evoluția metodelor de extracție și prelucrare a sării, formarea zăcămintelor, unelte și utilaje, cristale de sare și planșe geologice, dar și floră și faună din zonă.

Muzeul este găzduit de “Casa Cămărășiei”, clădire monument istoric construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, reședință a funcționarului domnesc, cel care se ocupa cu strângerea taxelor pe sare, aflate sub monopol domnesc.

Foto: infopensiuni.ro

Casa a fost complet refăcută între anii 2002-2003, folosindu-se tehnici și metode tradiționale așa cum s-au folosit în vechime, cu pământ bătătorit între cofraje de nuiele împletite și cu cuie de lemn.

Într-una din încăperile de la etaj a fost reconstituit biroul cămărașului. Cămărașul, echivalentul managerului de azi, era tezaurarul particular al domnitorului, mai marele peste ocne, cel care răspundea direct în fața domnitorului.

Foto: wikimapia.org


În prezent, muzeul expune documente și reconstituiri privind istoria prelucrării sării la Slănic, unelte și utilaje ale vremii, cristale de sare diverse, planșe geologice ale zonei, precum și date despre flora și fauna din zonă.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

A urmat Școala de muzică din Câmpulung Muscel și Liceul de Muzică și Arte Plastice din Pitești. Compozitor, cântăreț vocal (tenor) și poliinstrumentist (cântă la chitară bas, contrabas, violoncel, pian și percuție), a urmat studii de canto clasic, în particular, apoi studii academice la Conservatorul din București (2006-2010).

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVA

În 1981 intră în grupul rock Riff, apoi, în 1984, cântă cu trupa Graffiti și ulterior cu Blitz, iar, în 1985, intră în formația Sistem. De la 1 ianuarie 1990, începe colaborarea cu Marin Petrache Pechea din grupul Cromatic.

Începând din anul 1981, a susținut nenumărate turnee în străinătate: Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franța, Elveția, Austria, Polonia, Egipt, Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Republica Moldova ș.a.

Primul său album este ”Frumoasa mea” (2000), care a obținut Discul de platină, fiind vândut în 250.000 de exemplare. Au urmat albumele ”Concert live la Ateneul Român — Marcel Pavel și invitații săi” (2001), ”Te vreau lângă mine” (2001), ”Doar pentru tine” (2004), ”De dragul tău” (2007). La sfârșitul anului 2009, a lansat discul ”Best Of Marcel Pavel — Frumoasa mea”. Au urmat ”The best of” (2010), ”Nu Te Mai Am” (2011) și ”Very Classic” (2013).

La 28 aprilie 2013 a avut loc mega concertul “Very Classic” pe care Marcel Pavel l-a susținut, alături de o orchestră-record de 140 de instrumentiști, la Sala Palatului din București. În 2013 a abținut premiul “The Best Live Act 2013” pentru acest concert.

Foto: (c) TRAIAN NEGULESCU / AGERPRES ARHIVA

A colaborat cu numeroși interpreți de muzică ușoară sau clasică, precum și cu formații străine: Monica Anghel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurențiu Cazan, Elena Cârstea, soprana Mihaela Stanciu, soprana Irina Iordăchescu, soprana Crina Zancu, Toto Cutogno, Boney M (în concert la Chișinău, în 2006), Smokie (în concert, la Craiova, 3 iunie 2007), precum și cu Orchestra Filarmonicii ”George Enescu” condusă de Iosif Prunner și Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor.

În 2002 a participat împreună cu solista Monica Anghel la concursul Eurovision, câștigând locul nouă cu piesa ”Tell me why”, compozitor Ionel Tudor. În același an, a câștigat premiul pentru cea mai bună voce masculină, cu prilejul decernării Premiilor Industriei Muzicale Românești.

Pe lângă alte multe premii a mai câștigat Premiul “Vocea anului” al Editurii Actualitatea Muzicală (2000); Premiul I al “Societății Române de Radio”, la secțiunea “Interpreți de muzică pop” (2000); Premiul ”Cel mai bun album pop” (”Te vreau lângă mine”) din partea Premiilor Muzicale Radio România (2003) și Diploma de excelență din partea TVR (2006), pentru rolul avut in istoria televiziunii române.

În 1992, Marcel Pavel s-a căsătorit cu Violeta Șmîșleaeva, fostă balerină a Teatrului Balșoi din Moscova. Au împreună doi băieți, Sasha și Richard, ambii având talent pentru muzică, precum și o fetiță, Iuvenalia Ioana, care s-a născut în 2013.

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea)

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

The fun making, the joking tone but also the irony illustrates in only a few stanzas the life of those who passed away, the Merry Cemetery being one of the few final resting places in Europe where visitors look with amusement at the past of some strangers. Annually, tour operators from Maramures County say that tens of thousands of people visit the cemetery either in an organized tourism form or in a private one.

“It is one of the landmarks of Maramures County, along with other three to four attractions that spark the interest also abroad. The villagers were quite inspired and developed small crafts that confer value to the area through small souvenirs which tourists take home to remind them of their brief passage through Sapanta. The area has a huge tourist potential, but as any other place in Maramures, it is insufficiently promoted and capitalised on from a tourism standpoint,” says Viorel Tura, the manager of a travel agency.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

In the past 20 years, Sapanta has positioned quite well on the map of domestic and foreign routes, and locals, including the two religions — Orthodox and Greek Catholic — each contributes in its own way to promoting tourism. “We have revived monastic life this time, by rebuilding in Maramures the old monastery in Peri, village now on Ukraine’s territory, a worship place that hundreds of years ago played an essential role in maintaining the Orthodox faith in these places. The monastery was built of wood and has a tower of over 70 meters in height, being one of the highest buildings of its kind in Transylvania, and maybe in Europe, as well. Monastic life was re-brought and the monastery has already entered the circuit of those who visit our village and the Merry Cemetery,” said Orthodox priest Vasile Lutai from the village of Sapanta.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The fame of Sapanta is however owed to the “Merry Cemetery,” with its original works of folk craftsmanship thought and launched in the 1940s by local craftsman Ioan Stan Patras and continued today by his apprentice, Dumitru Pop Tincu. Some wooden crosses were remade at the request of the descendants of the deceased (Gheorghe Stan, the only craftsman who makes crosses in Sapanta), preserving the old epitaphs, but the wood has been replaced with another one with greater weather resistance.

The deep blue colour, combined with other colors, some quite striking, has been preserved, and, along the paths, a few crosses of over 50 years old can also be found, relatively well preserved, whose epitaphs about the deceased are easily readable. Crosses attract viewers’ attention by the painted drawings and the poetic text that accompanies, in a few lines, moments from the life of the deceased.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

Basically, the folk craftsman concentrates, in a few lines, some full of wit, the most surprising aspects from the life of the deceased, but the text of the epitaph transmits much optimism that could be met by the deceased once he or she crossed over. Some examples are more than convincing about the relationship between life and death: “Here I rest / and Ioan Stan is my name / … I was a pub owner / and I filled beer glasses and goodbye I say to you…” or “The cuckoo sang to me / to die while being a lad / My time on earth / was short-lived / Death took my hastily / When I was enjoying the most / Death, you have an ugly name / Cause you deprived me of the world / Cause you took my life / At age 24.”

Or “Dear brother-in-law / I have come next to you / And I have brought my scythe along / To mow grass with it / To feed the horses / Now it is ploughing time. / And let me tell you something: / Ion is a lad now. / He’s gone to school / As he wants to be a driver. / I left life/ At age 44.”

Ioan Stan Patras Memorial House Museum
Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

Interior of the museum
Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The creator of the famous crosses with epitaphs, Ioan Stan Patras, is also buried in the Merry Cemetery, next to his wife. The craftsman’s home has become a museum and a workshop for those who carry on the fame strange cemetery.

Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

The village of Sapanta was visited by the great historian Nicolae Iorga, who, after researching the area, discovered the horse saddle of a Tartar chief, most likely remained there from the Tartars’ last invasion in 1717.

In recent years, Irish Peter Hurley has initiated a festival named “The Long Road to the Merry Cemetery,” the first Intercultural Festival of Maramures Tradition, combining old Irish music with Transylvanian folk music in a true initiatory pilgrimage that sets off in Bucharest and ends in Sapanta in a grandiose show of lights and music in which the whole village participates and hundreds of tourists are drawn by the unusual musical moment. Two editions of the festival were filmed by the Irish public TV station and broadcast in several European countries.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

The “Merry Cemetery” in Sapanta, no matter the season, is one of the most visited tourist attractions in the county along with the “Mocanita” steam train in the Vaser Valley and the small wooden churches that are hundreds of years old.AGERPRES

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Bășcălia, tonul glumeț, dar și ironia ilustrează în doar câteva strofe viața celui care a trecut în veșnicie, fiind unul dintre puținele cimitire din Europa unde vizitatorii privesc cu amuzament trecutul unor persoane necunoscute. Anual, spun operatorii de turism din județul Maramureș, zeci de mii de persoane vizitează cimitirul fie într-o formă organizată, fie într-o formă privată de turism.

“E unul dintre reperele turistice ale Maramureșului, alături de alte trei-patru obiective care stârnesc interesul și-n afara țării. Sătenii au fost destul de inspirați și au dezvoltat micile meșteșuguri care conferă valoare zonei prin micile suveniruri pe care drumeții le iau acasă pentru a le aminti de scurta lor trecere prin Săpânța. Zona are un potențial turistic imens, însă ca orice loc din Maramureș e insuficient promovat și exploatat turistic”, spune Viorel Țura, directorul unei agenții turistice.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

În ultimii 20 de ani, Săpânța s-a poziționat destul de bine pe harta rutelor interne și externe, iar localnicii, inclusiv cele două culte religioase — ortodox și greco-catolic — contribuie fiecare în felul său în a promova turismul. “Am reanimat viața monahală reconstruind de astă dată pe teritoriul Maramureșului vechea mănăstire din Peri, localitate aflată acum pe teritoriul Ucrainei, locaș de cult ce în urmă cu sute de ani a jucat un rol esențial în menținerea credinței ortodoxe pe aceste locuri. Mănăstirea a fost construită din lemn și are o turlă înaltă de peste 70 de metri, fiind una dintre cele mai înalte clădiri de acest gen din Transilvania, poate și Europa. Viața monahală a fost readusă, iar mănăstirea a intrat deja în circuitul celor care ne vizitează satul cât și Cimitirul Vesel”, a spus preotul ortodox Vasile Luțai din comuna Săpânța.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Faima comunei Săpânța rămâne totuși ‘Cimitirul Vesel”, cu originalele sale opere de artă populară meșteșugărească gândite și lansate prin anii ’40 de meșterul local Ioan Stan Pătraș și continuate, azi, de ucenicul său, Dumitru Pop Tincu. Unele cruci din lemn au fost refăcute la solicitarea urmașilor familiei (Gheorghe Stan, singurul meșter care confecționează crucile din Săpânța), păstrându-și vechile epitafuri, doar că lemnul a fost înlocuit cu un altul mai bine prelucrat și cu o mai mare rezistență la intemperii.

Foto: (c) SILVIU GHETIE / AGERPRES ARHIVA

Culoarea de un albastru intens, combinată cu alte culori, unele destul de stridente, s-a păstrat, iar de-a lungul aleilor mai pot fi întâlnite și câteva cruci vechi de peste 50 de ani, relativ bine conservate, ale căror epitafuri la adresa celor decedați pot fi citite cu ușurință. Crucile atrag atenția privitorilor prin desenele pictate și textul poetic care acompaniază în câteva versuri momente din viața celui decedat.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

PUBLICITATE

Practic, meșterul popular concentrează în câteva versuri, unele pline de duh, cele mai surprinzătoare aspecte din viața celui plecat, însă textul epitafului transmite mult optimism care ar putea fi întâlnit de cel decedat odată trecut în viața de dincolo. Câteva exemple sunt mai mult decât convingătoare privind relația dintre viață și moarte: “Aici eu mă odihnesc / și Ioan Stan mă numesc / …fost-am gestionar / și-am umplut păhară bere și vă zic la revedere…” sau “Mi-au cântat cucu-n ogor / Ca să mor lângă fecior / Cât am trăit pe pământ / Prea puțin am feciorit / Moartea m-a luat de grabă / Când ne-a fost lumea mai dragă / Moartea rea cu urât nume / Că tânăr mai dus din lume / Că viața mi-o luai /La 24 de ani”.

Sau “Dorite șogor iubit / lângă tine am venit. / Și-am venit cu coasa mea / Să cosesc iarbă cu ea, / Să dăm la cai de mâncat /
Acum-i timp de arat. / Și să-ți spun ceva cu dor: / Acum Ion îi fecior. / S-a dus la școală-a-nvăța / Că șofer se vrea fa. / Eu viața o lăsai / La 44 de ai”.

Creatorul vestitelor cruci cu epitafuri, Ioan Stan Pătraș, este de asemenea îngropat în Cimitirul Vesel alături de soția sa. Casa și gospodăria creatorului au devenit muzeu și atelier de lucru pentru cei care duc mai departe faima ciudatului cimitir.

Muzeul Casa Memorială Ioan Stan Pătraș
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA
Muzeul Casa Memorială Ioan Stan Pătraș; interior
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Comuna Săpânța a fost vizitată de savantul Nicolae Iorga, care în urma unei cercetări întreprinse a descoperit șaua de cal a unei căpetenii tătărăști, cel mai probabil rămasă de la ultima invazie din anul 1717.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

În ultimii ani, irlandezul Peter Hurley a inițiat un festival purtând numele “Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, primul Festival Intercultural de Tradiție Maramureșeană, combinând muzica veche irlandeză cu muzica populară transilvană într-un adevărat pelerinaj inițiatic ce debutează din București și se termină în aer liber la Săpânța, cu un grandios spectacol de lumini și muzică la care participă întreg satul și sute de turiști atrași de ineditul moment muzical. Două dintre edițiile festivalului au fost filmate de televiziunea publică irlandeză și transmise în mai multe țări europene.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVA

“Cimitirul Vesel” din Săpânța, indiferent de anotimp, e unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din județ alături de trenul cu aburi “Mocănița” de pe Valea Vaserului și bisericuțele vechi din lemn vechi de sute de ani.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Săptămâna aceasta vă propunem ”Pilaf de dovlecei” și ”Fasole”, rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Pilaf de dovlecei

Ia dovlecei fragezi, curăță-i și opărăște-i cu apă clocotită; apoi lasă-i să se recească, taie-i bucățele și amestecă-i în orez bine pregătit cu cepșoară prăjită, două linguri de bulion de pătlăgele, untdelemn bun și sarea necesară. La o măsură de orez pune una și jumătate de apă, lasă să fearbă și e gata.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVA

Fasole

Pregătește salată de boabe de fasole grasă, feartă. Ia apoi cartofi, sfecle, morcovi, țelină, praz și păstârnac; fierbe și taie toate acestea în bucățele mici, pune-le în sos de oțet cu untdelemn, piper și sarea necesară; amestecă toate împreună și pune-le ca garnitură împrejurul fasolii, în care vei pune o ceapă tăiată foarte mărunt și deasupra foi de pătrunjel.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA

Această zi a fost proclamată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în 1992, prin rezoluția 47/3, pentru a marca încheierea Deceniului Națiunilor Unite dedicat persoanelor cu dizabilități (1983-1992).

Potrivit estimărilor ONU, aproximativ 15% din populația lumii trăiește având o formă de dizabilitate, iar 80% din aceasta trăiește în țările în curs de dezvoltare. Raportat la cele peste 7 miliarde de oameni ai planetei, rezultă că unu din 7 oameni suferă de o formă de dizabilitate. Din numărul total al acestora, 100 de milioane sunt copii, care sunt de 4 ori mai vulnerabili în fața actelor de violență decât cei sănătoși. 153 de țări au semnat Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, dar jumătate din aceste persoane nu își pot permite o îngrijire adecvată a sănătății.

În mesajul său pentru acest an, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, transmite îndemnul de a ne canaliza toate eforturile pentru a ne asigura că politicile, programele, orientările și tehnologiile secolului al XXI-lea sunt accesibile persoanelor cu dizabilități.

Tema propusă de ONU pentru 2014, “Dezvoltare durabilă — promisiunea tehnologiilor dezvoltate”, pleacă de la faptul că de-a lungul istoriei, tehnologia a modelat felul în care trăiesc oamenii. Tehnologiile de astăzi, îndeosebi informațiile și comunicațiile, au avut un impact crucial în viața cotidiană a cetățenilor. Cu toate acestea, nu toți oamenii au acces la acestea. Tema face trimitere la acest aspect, și anume că pentru oamenii cu handicap din țările în curs de dezvoltare, accesul la noile tehnologii este esențial pentru a-și îmbunătăți condițiile de existență.

La sediul ONU, se desfășoară evenimente comemorative organizate de către Departamentul de Afaceri Economice și Sociale. Reprezentanți ai statelor membre, din sistemul ONU, societatea civilă, sectorul privat și alții vor discuta despre modul în care progresele tehnologice pot fi utilizate pentru a îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilități.

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități are ca obiectiv promovarea înțelegerii în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea demnității, a drepturilor și a bunăstării acestora. Reprezintă o ocazie pentru realizarea unei schimbări de atitudine față de aceste persoane prin eliminarea barierelor în ceea ce privește implicarea lor în diverse sfere de activitate.

În România, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități este marcată prin manifestări organizate sub patronajul centrelor de recuperare și de educație specială, al inspectoratelor școlare și al guvernului.

AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Proroc Sofonie; Sf. Sfințit Mc. Teodor, arhiepiscopul Alexandrei

Greco-catolice
Pf. Sofonie; Sf. Francisc Xaveriu

Romano-catolice
Ss. Francisc Xaveriu, pr.; Sofonia, profet

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani este pomenit în calendarul creștin ortodox în 3 decembrie.

S-a născut în anul 1730, într-o familie din Săliștea Sibiului. Din tinerețe a dorit să se facă monah. Prigoana împotriva Ortodoxiei românești, care a avut loc în Transilvania în secolul al XVIII-lea, l-a împiedicat însă să rămână într-una din comunitățile monahale de aici. La vârsta de 19 ani a ajuns în Țara Românească și a intrat în slujba mitropolitului grec Roșca. În anul 1750 a ajuns împreună cu mitropolitul la Muntele Athos.

A primit treapta diaconiei la Mănăstirea Vatoped. După moartea mitropolitului, a rămas ucenic al starețului Mănăstirii Vatoped, Paisie Velicicovschi. În anul 1763 l-a însoțit pe marele stareț în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 s-a mutat împreună cu părintele său duhovnicesc și cu alți monahi la Mănăstirea Secu.

După o perioada de timp în care a fost plecat la Sfântul Munte și s-a reîntors în Moldova, ieromonahul Gheorghe a trecut în Țara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Aici a fost convins de mitropolitul Țării Românești, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viața în Schitul Cernica, aflat în totală părăsire, astfel că organizează aici o mănăstire cu viață de obște după tipicul Muntelui Athos și al obștilor paisiene din Moldova. A refăcut vatra monahala în doar cinci ani, adunând în jurul lui 103 ucenici.

Rezultatele pe care le-a avut la Cernica au făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în grijă și Mănăstirea Căldărușani, conducându-le efectiv pe amândouă din aprilie 1794 și până la moartea sa, în decembrie 1806. În ambele mănăstiri a rânduit viața monahală după tradiția athonito-paisiană. A trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20-21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei privind canonizarea Sfântului Cuvios Gheorghe, arhimandritul de la Cernica și Căldărușani (având ziua de sărbătorire 3 decembrie).

AGERPRES (Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

The fortress sits on the Cioaca Tautului hill, overlooking the ancient road that led to the heart of Transylvania, and was probably built by a noble family after the devastating invasion of the Mongols that sweepingly raided Central Europe in 1241-1242; the fortress provides an outstanding example of medieval architecture.

Protected by strong stone walls, with access to the main gate allowed only over a wooden bridge suspended on pillars above a ravine, the fortress seems impregnable. Once inside, the visitor discovers its true heart, with the inner court and the ruins of the princely apartments testifying to the important role the Soimos fortification has had in history.

The Soimos Fortress was held by Wallachian and Transylvanian princes, but it also fell into the hands of the Turks for several times.

Soimos Fortress seen in winter
Photo credit: (c) Constantin DUMA / AGERPRES ARCHIVE

According to Dr. Peter Hugel, director of the Arad Museum Complex, after being successively owned by some of the noble families of the time, around 1450 the fortification came into the hands of John Hunyadi, but the official recognition by King Ladislaus V of its ownership occurred only in 1453. Under the reign of King Matthias Corvinus, the fortress changed several lords, eventually ending up with the king’s son, John Corvinus, and then in the hands of Margrave George of Brandenburg-Ansbach.

Just like other fortifications in the area, Soimos was besieged and conquered in 1514 by the peasant army led by Gheorghe Doja, as the fortress garrison joined the uprisen peasants.

After the defeat of the rebel army in the battle fought under the walls of Timisoara, Prince John Zapolya occupied the fortress for his direct benefit. After a few years, the Soimos Fortress became a princely residence for John Sigismund Zapolya and his mother, Queen Isabella Jagiellon of Hungary.

After 1540, the Transylvanian fortress temporarily becomes the residence of the Prince of Transylvania. Throughout this period it is being reinforced and beautified in Renaissance style, and the external outer bastions are also added. Visible in the courtyard to this day are some artistically carved stone profiles from the princely apartments upstairs.

Between 1552-1699, the fortress plays an important role in the defense of the Romanian Principalities against the Ottoman invaders; it was relinquished several times, and between 1599-1600 it passes under the rule of Michael the Brave.

The history of the Soimos Fortress stops abruptly in 1788, when it was abandoned and demolished.

Contemplating today’s ruins, the visitor finds out that, boasting stone walls over nine meters high, the Soimos Fortress was built on an almost inaccessible rocky crag that overlooks a considerable sector of the Mures River. The oldest core is built in a triangular shape and maximizes the benefits of the site configuration. Its old access gates with their elegant, late Gothic frames, are still preserved, whereas other fortresses in Transylvania were not that resilient.

Access to the precinct was from the southwest, over a bridge with a movable end-section, seated on three huge stone pillars built in the steepest ravine that also played the role of defense moat. Protected by its high and thick walls, the fortress is dominated by two towers, the most important of which is the old (almost inaccessible) keep, and the other is the shorter gate tower. The residential buildings are tucked inside the walls, especially northwards and southwards; they also had upper floors, with the main openings looking into a courtyard of about 800 square metres.

In the northern part of the enclosure stood the princely apartments that are said to have been inhabited by Queen Isabella and her son, John Sigismund. The floor where the rooms of the queen are said to have been were built of river stone and red brick on which the elegant frames of the windows, the gaps left by the tile stoves, and the gallery consoles are still visible. Southwards, an archaeological research conducted some time ago uncovered one of the most beautiful fortress chapels in this area. The water cistern, the location of which is known, is just waiting to be unearthed. Dating from the last period of the fortress’ life, the traces of a huge artillery bastion are visible in the northwestern part, outside the moats, whose fire mouths controlled all traffic on the main river of Transylvania.

Photo credit: (c) Paul BUCIUTA / AGERPRES ARCHIVE

“The Soimos Fortress is even today an outstanding example of medieval residential and defense architecture, and the walls with a history of several centuries, the access gates, as well as the ornaments preserved in the inner court are fit to term this ensemble as a genuine castle, an ideal destination for those who want to foray into the past of the Romanian fortresses. Yet the few restoration works carried out were insufficient to fully enhance the visitor’s experience at the fortress,” said Dr. Peter Hugel, director of the Arad Museum Complex.

It should also be mentioned that the effort to climb the difficult path from the foot of the rock on which the fortress was raised to the ruins of the old fortification walls is rewarded by a wonderful panorama of the Mures Gorges, as well as of the Arad Plain. AGERPRES