Foto: (c) AGERPRES ARHIVA

Potrivit reprezentanților administrației locale și sectorului turistic din zonă, orașul Baia Mare, căutat ani îndelungați de străini pentru aerul ozonat, deține acum șansa ca după închiderea mineritului și metalurgiei să revină în turismul climateric care i-a creat un renume în mai multe țări din Europa.

“Cunosc povestea orașului din perioada celor două războaie mondiale, știu că un număr apreciabil de turiști veneau special aici pentru a beneficia de tratamente cu ape minerale și a petrece timp îndelungat plimbându-se prin parcuri, dar și urcând prin munții Gutâiului, explorând flora și fauna montană. Din nefericire, zona cea mai cunoscută, Valea Borcutului, unde a existat un castel, cu greu ar putea fi recuperată, însă ne gândim să punem în valoare apele minerale care ar putea încă exista în subsol, în zona de deal a orașului și localitățile învecinate. Cred că avem o mare posibilitatea să reașezăm orașul Baia Mare pe harta destinațiilor turistice climaterice din România, cred că avem acest potențial pe care îl vom exploata în timp”, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Edilul orașului spune că până la efectuarea unor studii geologice pentru a identifica posibile resurse de ape minerale, administrația a pornit un amplu program de refacere a zonelor verzi, a unor parcuri și arhitectonicii orașului pentru a-l face îmbietor turiștilor români și străini.

“Avem în vedere declanșarea unor studii geotermale pentru a vedea cât se mai păstrează din resursele minerale, cum putem să le pune în valoare, exploatăm, pune în circuit și a oferi un sens a tot ceea ce gândim în dezvoltarea armonioasă a orașului. Reintrarea orașului Baia Mare într-un posibil circuit climateric depinde și de felul cum vor arăta parcurile, zonele verzi, străzile, drumurile, dar și ce servicii vom fi în măsură să generăm plecând de la acest proiect ambițios. Primul pas făcut constă în extinderea Parcului Regina Maria spre colinele apropiate, modernizarea și reabilitarea aleilor din parc, dar și lansarea unui proiect împreună cu Ocolul Silvic municipal de a reamenaja zonele învecinate și a introduce în circuitul turistic locuri mai puțin cunoscute”, a spus Cătălin Cherecheș.

Transformarea municipiului Baia Mare într-o posibilă destinație climaterică alături de alte variante turistice deja funcționale ar putea spori interesul operatorilor din turism români dar și străini, îndeosebi din țările învecinate cum sunt Ungaria sau Ucraina.

Reprezentantul ANTREC Maramureș, Victoria Berbecaru, consideră că turismul de factură climaterică e căutat în Europa, iar Baia Mare are posibilitatea să îmbine acest gen de turism cu cel rural. “În apropiere există câteva localități unde avem pensiuni rurale deschise indiferent de sezon. O cuplare a turismului climateric urban cu posibilități de cazare la țară ar putea întregi deja oferta existentă. Orașul oferă multiple posibilități celor interesați pentru relaxare, cultură, petrecere în aer liber, dar și scurte escapade pe munte. E un lucru care trebuie avut în vedere când te gândești să promovezi un turism integrat. Din Baia Mare se poate ajunge în timp scurt spre mai multe destinații interesante de vizitat, muzee, locuri de agrement sau pârtii de schi”, a spus Victoria Berbecaru, președintele ANTREC Maramureș.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) baiamare.ro

Cercetările arheologilor și muzeografilor întreprinse de-a lungul timpului arată că orașul Baia Mare s-a format și s-a dezvoltat dintr-o veche așezare minieră situată pe malul râului Săsar, la poalele munților Gutâi. Bogăția subsolului în zăcăminte cu o mare concentrație de metal prețios, aur și argint, a determinat configurarea unui oraș în care cea mai marte parte a locuitorilor a practicat, sute de ani la rând, meșteșugul mineritului. Nivelul de trai al membrilor comunității urbane era strâns legat de evoluția mineritului, cunoscând astfel atât prosperitatea, cât și stagnarea sau regresul economic.

Cele mai vechi documente scrise păstrate, care transmit valoroase informații despre trecutul orașului Baia Mare, sunt două diplome privilegiale emise de cancelaria regelui Ungariei Carol Robert de Anjou (1307-1342), din anul 1327, respectiv din anul 1329. În lumina acestor documente și a altora emise în secolul al XIV-lea și în secolele următoare, Baia Mare a fost un oraș bogat și prosper, bine organizat, un ‘oraș liber regal’, a cărui comunitate beneficia de numeroase libertăți și privilegii. Astfel, orașul avea dreptul de a-și alege liber judele, jurații și parohul, avea dreptul de a judeca, de a pronunța și aplica pedeapsa capitală, de a organiza anual târg de 15 zile, de a se apăra cu ziduri trainice de piatră, precum și alte privilegii, în special economice, care asigurau locuitorilor o oarecare bunăstare și o accentuată autonomie în organizarea internă.

Baia Mare a beneficiat de statutul privilegiat acordat orașelor libere regale până în anul 1876 când pierde și dreptul de judecată, trecând în administrația publică a județului Satu Mare.

“Pentru că vorbim despre un monument istoric de interes național, inclus în Lista Monumentelor Istorice din România, la categoria A, respectiv de Bastionul Măcelarilor, aș vrea să spun câteva cuvinte despre sistemul de fortificații al orașului medieval Baia Mare. Încă din secolul al XV-lea acesta era format din ziduri de piatră și cărămidă întrerupte din loc în loc de turnuri puternice, adică bastioane, care măreau considerabil capacitatea de apărare în fața unor atacuri venite din afara cetății, sporind astfel siguranța locuitorilor din interior. Documentele scrise, păstrate în patrimoniul arhivistic al județului Maramureș, consemnează existența în structura vechii centuri de apărare a orașului a mai multor astfel de turnuri. Astăzi, din fostele fortificații medievale ale orașului se mai păstrează doar două fragmente din zidul nordic de apărare și un turn de apărare, care s-a aflat în întreținerea breslei măcelarilor, cunoscut sub denumirea de Turnul Măcelarilor”, a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful șef de la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, Oana Leșiu.

Potrivit acesteia, bastionul a fost construit probabil în secolul al XV-lea, monumentul este menționat pentru prima dată în anul 1636, sub numele de Bastionul Mare Rotund, iar în documente ulterioare sub numele de Bastionul Măcelarilor și Turnul de Sânge, aflându-se în preajma Porții de Sud a orașului, numită și Poarta Maghiară.

Tot în această zonă, la sud de Turnul Măcelarilor era și locul unde se executau pedepsele capitale. “Breasla măcelarilor, numeroasă și puternică vreme îndelungată, avea îndatorirea administrativă de a întreține turnul și obligația militară de a apăra orașul din acest punct strategic, când era atacat. În caz de primejdie, locuitorii orașului erau avertizați cu trei focuri de armă. Acest monument mai este cunoscut și sub numele de Bastionul de Muniții deoarece încăperea aflată la parter a servit într-o anumită perioadă la depozitarea muniției folosite în apărare”, a spus Oana Leșiu.

Are două nivele și o înălțime totală de 13 m. Parterul are o încăpere circulară, boltită și cu pereții străpunși de trei guri de aerisire. Grosimea zidului este de 1,5 m la bază și se diminuează până la o grosime de 1 m în partea superioară. Primul etaj al bastionului corespunde nivelului defensiv al turnului, astăzi având opt metereze (creneluri) care datează probabil din perioada unei intervenții din secolul al XVII-lea. Pentru protecția soldaților, meterezele erau prevăzute cu obloane din lemn sau metal. Accesul la etaj este asigurat de o scară de lemn dispusă în diagonală în partea exterioară a turnului. Acoperișul este în formă de con.

De-a lungul timpului, Bastionul Măcelarilor a fost afectat de evenimente, consemnate în documente, fiind refăcut de mai multe ori. Parțial a fost deteriorat în anul 1567, iar distrugeri mai mari, la fel ca și celelalte turnuri de apărare, a suferit în anii 1672 și 1689, când orașul a fost atacat de trupele imperiale austriece.

Bastionul a mai fost restaurat și în anii 1961 și 1962 și, recent, în perioada cuprinsă între 2009 și 2011.

Tot de Bastionul Măcelarilor se leagă, potrivit documentelor, și moartea vestitului haiduc Grigore Pintea, cunoscut sub numele de Pintea Viteazul, la 14 august 1703, în timpul răscoalei antihabsburgice.

Ultima restaurare s-a făcut între 2009-2011 prin proiectul “Restaurarea și revitalizarea Bastionului Măcelarilor din Baia Mare, Maramureș”, proiect finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE), prioritate Conservarea patrimoniului cultural european. Proiectul a fost elaborat și implementat de Consiliul Județean Maramureș, respectiv de Biroul de Relații Internaționale împreună cu partenerii din România: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș, precum și cu partenerii din Norvegia: Consiliul Județean Telemark, Muzeul Vest-Telemark și Colegiul universitar Telemark, Facultatea de Artă, Folclor, Cultură și Pedagogie.

Prin proiect s-a realizat restaurarea constructivă a Bastionului Măcelarilor și s-a amenajat și dotat un spațiu expozițional la primul nivel. “În curtea exterioară s-au realizat lucrări de construcții ale unor spații cu dublă funcțiune: ateliere demonstrative pentru 10 meșteșuguri populare tradiționale (olărit, țesătorie, broderie, pielărie, fierărie, tâmplărie, pictură icoane pe sticlă, păpuși tradiționale, etc.) și standuri de vânzare artizanat și produse tradiționale, precum și clădiri cu dublă funcțiune punct de informare, dirijare turistică și grup social. Meșterii populari care își desfășoară activitatea aici transmit generațiilor mai tinere și tuturor celor care sunt interesați și doresc cunoștințe despre niște meșteșuguri care, din păcate, azi sunt pe cale de dispariție”, a afirmat Oana Leșiu.

Bugetul proiectului a fost de 1.788.028 euro, din care grantul a fost de 1.518.124 euro, iar co-finanțarea Consiliului Județean Maramureș a fost de 269.904 euro.

Bastionul Măcelarilor se află în administrarea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie și este un spațiu vizitat, un spațiu al comunității, un loc în care s-au desfășurat, de la inaugurare și până în prezent, multe evenimente și activități culturale, destinate diferitelor segmente de public. Dovadă stau numeroasele colaborări și parteneriate încheiate cu instituții de cultură din țară și din străinătate, cu ONG-uri care activează în domeniul cultural, precum și cu instituții de învățământ etc.

De-a lungul timpului au fost și sunt organizate expoziții tematice: expoziția “Baia Mare în imagini” organizată de muzeul județean, “Apa în centrul științei” o expoziție organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Francez din Cluj-Napoca, “Germana — limba marilor idei” expoziție itinerantă de fotografie realizată în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Baia Mare și cu Ambasada Republicii Federale Germania din București, “Sub semnul lui Hipocrat” — o expoziție de carte veche străină de medicină, un eveniment în cadrul Reuniunii Naționale de Istorie a Medicinei, ediția XLIII (43), prima la Baia Mare, “Pintea Viteazul — 310” — proiect cultural realizat cu sprijinul Municipiului Baia Mare, “Farmec feminin…cu un pic de ajutor”, expoziție realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, “Consonanțe istorice ruso-române. Centenarul vizitei Împăratului Nicolae al II-lea la Constanța 1/14 iunie 1914” — expoziție temporară de fotografie realizată în parteneriat cu Ambasada Federației Ruse la București și Centrul Cultural Rus din cadrul Academiei de Studii Economice București, “685 — Civitas Rivulus Dominarum 1329-2014” (685 de ani de la atestarea documentară a orașului Baia Mare) în parteneriat cu Municipiul Baia Mare și Liceul de Arte Baia Mare.

Spațiul expozițional s-a transformat într-o cochetă sală de cinema atunci când au fost proiectate o serie de lungmetraje, filme artistice, câștigătoare de premii la festivaluri de specialitate din Europa și de peste ocean, cele mai multe oferite de ambasadele diferitelor țări în România, dar și de institute culturale, adică seria de filme norvegiene, spaniole, franceze, italiene, suedeze, olandeze, rusești, unele aflate chiar și la a doua ediție.

Nu puține au fost întâlnirile meșterilor populari cu tinerii designeri din Baia Mare dar și din țară în cadrul unor evenimente precum Festivalul Recreativ ediția I și a II-a, organizat de Asociația Re/Creativ împreună cu noi, “Târg de meșteșuguri tradiționale” în cadrul evenimentului Toamna Băimăreană, Expoziția cu vânzare MANUFAKTURA CU POVEȘTI două ediții, “Primăvara cu idei”, “Cămașa maramureșeană — Ziua Universală a Iei” două ediții, “Meșter Mărțișor — Târg de mărțișoare și daruri de primăvară”, a mai spus Oana Leșiu.

Spațiul verde din curtea Bastionului a mai căpătat o valență în ultimul an prin înființarea unei mici grădini de fluturi, mai precis o grădină care încurajează biodiversitatea și care îndeamnă pe cei mici, în mod special, să privească lumea care-i înconjoară în mod direct, nu doar în fața unui ecran sau a unui monitor.

În prezent, în grădină cresc peste 140 de specii de plante ornamentale, medicinale și aromatice, iar cele două proiecte de promovare sunt “Săptămâna fluturilor la Bastion” și “Scoate capul din computer-Curs de explorare și dez-plictisire”, al doilea fiind desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) baiamare.ro

Clădirea în care a funcționat Monetăria, construită în apropierea zidului de apărare a orașului, se păstrează intactă după sute de ani, iar de-a lungul vremii a avut multiple întrebuințări, în anii ’90 ea devenind sediul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Situată în zona veche a orașului Baia Mare, actuala Piață Millenium, Monetăria și Muzeul reprezintă unul din punctele de atracție a turiștilor dornici să descopere trecutul Maramureșului.
“Baia Mare a beneficiat de unul dintre cele mai importante privilegii ale timpului: dreptul de a bate monedă. Zona a fost cunoscută ca una bogată în resurse și zăcăminte minerale neferoase, bogate în aur și argint, care e posibil să fi dus la înființarea monetăriei ce a funcționat fără întrerupere peste 450 de ani. Documente arată că primele monede s-ar fi bătut la sfârșitul secolului al XIV-lea, începutul secolului al XV-lea, fiind o activitate complexă pentru acea perioadă”, a spus Lucia Pop, muzeograf al Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Funcționarea monetăriei, spun istoricii, a adus avantaje clasei bogate, însă forța de muncă provenită din satele apropiate orașului erau drastic exploatată în muncile de extragere a minereurilor neferoase, atunci rudimentare și la prelucrarea materiei brute. Bogățiile naturale în aur și argint au constituit pentru regi, împărați, principi o stare de veșnic conflict de la o generație la alta, greu de soluționat, însă marele beneficiu, bogățiile în aur și argint, au determinat și dezvoltarea urbei, a comerțului și a educației.

Structura de organizare a monetăriei pare să fi fost una bine gândită, organizată, iar respectarea activităților riguros urmărită de autoritățile vremii.
“Primele însemne gravate de meșteri pe monedele bătute a fost R-I și R-P. Literele I și P ar fi putut reprezenta numele persoanei autorizate să conducă monetăria, iar litera R, probabil de la denumirea Rivulus Dominarum (râul Domnițelor — denumirea în limba latină), numele care l-ar fi purtat râul Săsar cum e acum. Frecvent mai apar însemne N și B, litere ce ar însemna denumirea în limba maghiară a orașului Baia Mare — Nagy Banya. Prin secolul XVIII-lea, împăratul Iosif al II-lea al Austriei introduce uniformizarea însemnelor în ordine alfabetică, monetăriei din Baia Mare fiindu-i atribuită litera G”, a spus Lucia Pop.

Documentele vremii mai arată că, prin anul 1600, monetăria din Baia Mare va emite o medalie din aur cu efigia voievodului Mihai Viteazu, inițiată de guvernatorul monetăriei, Felician Herberstein ca semn de recunoaștere pentru iertarea unor datorii avute față de Mihai.

Prin secolul al XVIII-lea, administrația orașului extinde spațiul de lucru al monetăriei ce va avea în componență sediul pentru primele instituțiile miniere nou înființate. Din anul 1784, activitățile mineritului neferos, activ deja în localitățile Baia Mare și Baia Sprie, vor fi conduse din primul Inspectorat Superior Minier, în subordinea căruia intră și monetăria.

Istoricii afirmă că între anii 1850-1860, în urma unor incendii repetate, monetăria își încetează definitiv activitatea, iar în corpurile clădirilor salvate timp de mulți ani vor funcționa instituțiile de coordonare a mineritului, iar după mutarea activităților în alte clădiri din oraș, monetăria va deveni sediul actual al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

Monetăria este considerată un reper din trecutul municipiului Baia Mare și se bucură de aprecierea turiștilor români și străini care vizitează Maramureșul.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVĂ

“Regiunea Baia Mare este cunoscută în țară și în lume datorită activității miniere, care are pe meleagurile maramureșene o istorie de peste 680 de ani. De-a lungul timpurilor această activitate a avut o intensitate fluctuantă, cunoscând o dezvoltare maximă între anii 1960-1990, când importante cantități de minereuri de plumb, zinc, cupru aur și argint au fost extrase din cele 11 exploatări miniere subterane, alături de faimoasele eșantioane minerale cu calități estetice deosebite numite flori de mină’, a spus directorul muzeului, prof. Ioan Denuț.

Ideea achiziționării de eșantioane minerale, care să stea la baza constituirii unei colecții și eventual a unui muzeu, a aparținut muzeografului Victor Gorduza, care în anul 1969 realiza prima achiziție a 533 de eșantioane pentru Muzeul Județean Maramureș.

În anul 1976 se decide înființarea unei Secții de Științe Naturale, care urma să gestioneze cele aproximativ 6.000 de eșantioane existente deja. Datorită dezvoltării și conjuncturii favorabile, în anul 1989, această secție, cu un patrimoniu de 14.000 de piese, se mută într-o locație nouă, unde se deschide la 6 noiembrie Expoziția permanentă ce funcționează și astăzi.

Trei ani mai târziu, la 10 decembrie 1992, Secția de Științe Naturale se desprinde din cadrul Muzeului Județean și se înființează Muzeul de Mineralogie Baia Mare — Maramureș. Ca o recunoaștere a prestigiului național și internațional dobândit și răspunzând unor necesități obiective de modernizare și dezvoltare, pentru îndeplinirea funcțiilor fundamentale ale unui muzeu — cercetarea științifică, valorificarea culturală și educația, autoritățile județene decid extinderea Muzeului printr-o construcție anexă, ce este inaugurată în anul 2011.

Astăzi, Muzeul Județean de Mineralogie “Victor Gorduza” Baia Mare conservă, studiază și valorifică științific, expozițional și educațional o colecție ce cuprinde 16.927 de eșantioane minerale, cu o mare diversitate varietate tipologică, 2.405 eșantioane fosile, 435 eșantioane de roci și 569 eșantioane de minereuri, însumând un patrimoniu de 20.336 piese.

Expoziția permanentă din clădirea actuală găzduiește peste 1.000 de eșantioane minerale și este organizată pe patru secțiuni: Secțiunea petrografie cuprinde prezentarea, sub forma unei machete mobile, a structurii geologice de ansamblu a zonei de nord-vest a României, precum și principalele filoane din zăcămintele bazinului minier Baia Mare. Rocile magmatice neogene formează cele mai semnificative depozite din regiune și intră în alcătuirea munților Oaș-Gutâi-Țibleș și a masivului Toroioaga. Sunt prezentate clasificarea și principalele tipuri petrografice — andezite, bazalte, dacite, riolite — precum și utilizările acestora ca roci ornamentale în construcții. Un loc aparte îl ocupă flora fosilă din Rezervația Științifică Chiuzbaia, situată la poalele masivului Igniș, cuprinzând eșantioane de diatomite cu impresiuni foliare, mărturia unei păduri de o excepțională bogăție, reprezentând unul dintre cele mai mari depozite de plante fosile neogene din Europa.

La secțiunea mineralogie informațiile prezentate se referă la procesele geologice de formare a mineralelor, prezentarea celor 7 sisteme cristalografice și a principalelor proprietăți fizice ale mineralelor: morfologie și concreșteri, culoare, luciu, transparență, clivaj și duritate. Eșantioanele minerale din colecția muzeului sunt prezentate în concordanță cu clasificarea generală pe clase, reliefându-se cele mai deosebite trăsături.

Elementele native sunt piesele de mase spongioase de aur de la mina Cavnic atrag atenția în mod deosebit, alături de eșantioane de cupru nativ și arsen nativ botroidal de mari dimensiuni.

Sulfurile și sulfosărurile sunt prezente majoritar în regiune, remarcându-se ca frumusețe: galena argentiferă de la mina Herja, blenda neagră lucioasă de la Rodna, calcopirita cu cristale mari strălucitoare de la Cavnic, cristale perfect cubice de pirită de la Țibleș, pirotina, arsenopirita și marcasita sub formă de cristale hexagonale tipice minei Herja, cinabru roșu aprins, cristale centimetrice de tetraedrit, singulare sau maclate de la mina Cavnic, jamesonitul — ‘vata minerală’ de culoare cenușiu-neagră de la mina Herja, auripigment și realgar în prisme transparente perfecte crescute pe cuarț de la mina Baia Sprie sau marcasita în combinație cu ametist de la mina Săsar sunt la fel de spectaculoase.

Un loc aparte în regiune îl ocupă stibina, cu eșantioane considerate dintre cele mai spectaculoase din lume: prisme groase lucioase de la mina Băiuț, agregate radiare de la mina Herja și, mai ales, cristalele aciculare foarte lungi, în parageneză cu baritină transparentă, provenite de la mina Baia Sprie.

Carbonații — calcitul apare într-o inimaginabilă gamă de forme și culori: incolor sau alb, galben, roz, roșcat, brun, cenușiu sau negru — varietate care apare numai în eșantioanele de la mina Herja. Formele ‘dantelate’, mamelonare, radiare cu aspect de petale de flori, dar mai ales formele sferice de la mina Herja de culoare alb/negru sunt unicate mondiale. Rodocrozitul, de culoare roz intens, în cristale romboedrice este excepțional reprezentat de eșantioanele de la mina Cavnic.

 Sulfații — baritina este unul din mineralele care au dus faima regiunii Baia Mare, culorile acesteia fiind foarte variate: incolor, alb-lăptos, galben, brun, roșu, cenușiu, albastru. Culoarea roșie intensă, unică pe plan mondial, se întâlnește numai la eșantioanele de la mina Baia Sprie. Baritinele albastre sau cristalele mari de culoare galben/negru de la mina Cavnic sunt eșantioane cu totul aparte. Gipsul se remarcă prin cristale transparente, sub formă de prisme de mari dimensiuni, de până la un metru, apărute la mina Cavnic. Cristale de culoare neagră pot fi văzute la eșantioanele de la mina Herja.

Halogenurile — sunt reprezentate de fluorină care apare în cristale cubice de culoare verde, violet și galben, cele mai mari provenind de la mina Cavnic.
Fosfații și wolframații — sunt expuse specii rare de wolframit, sub formă de cristale mari, prismatice, scheelit cu cristale bipiramidale de până la trei centimetri de la mina Baia Sprie și vivianit de la mina Ilba oferind unul dintre cele mai mari cristale din lume.
Silicații — cuarțul reprezentantul, cel mai de seamă, apare în zona Baia Mare sub cele mai diverse forme: dendritic cu aspect de coral, prisme lungi transparente, cuarț ‘brăduleț’ de la mina Cavnic sau ametistul de la valea Roșie sunt câteva dintre ele. Calcedonia de la trestia, de culoare albastră, jaspul și agatul roșu completează seria.
Există, de asemenea, un grup de mineralele descrise pentru prima dată ca specii noi, în urma studiilor pe eșantioane din minele regiunii Baia Mare: semseyitul cu agregate în rozete de 2-3 centimetri de cristale gri, fizelyitul în cristale lamelare, fuloppitul, andoritul și klebelsbergitul. Un loc aparte este dedicat mineralelor fluorescente — prin expunerea în lumină ultravioletă, calcitele roz și fluorinele oferă un spectacol de lumini.

Secțiunea zăcăminte — prezintă informații (localizare, hartă și secțiune geologică, forma și tipul de zăcământ, geneza, compoziția mineralogică) și eșantioane reprezentative de minereuri din zăcămintele hidrotermale, polimetalice și auro-argentifere, asociate magmatismul neogen, din județul Maramureș și arealele limitrofe: Turț, Ilba, Nistru, Săsar, Dealul Crucii, Herja, Valea Roșie, Baia Sprie, Șuior, Cavnic, Băiuț și Toroioaga, azi, mine închise.

De asemenea, sunt expuse, pentru a scoate în evidență pe lângă valoarea estetică și valoarea economică a acestor minerale, produse semifabricate și finite rezultate prin procesarea minereurilor: lingouri de aur și argint, bare, catozi și oxizi de cupru, țevi, table și lingouri de plumb, clorură cuproasă, seleniu și telur.

În secțiunea ‘flori de mină’ a muzeului sunt prezentate într-o manieră inedită și pot fi admirate unele din cele mai valoroase eșantioane minerale, cu valoare estetică deosebită — așa numitele ‘flori de mină’. Elementele surprinzătoare pentru vizitatori sunt concreșterile de cristale, mărimea acestora, morfologia exterioară (care uneori se prezintă ca forme geometrice perfecte sau duc cu gândul la diverse animale sau sculpturi moderne), jocuri de culori și străluciri, inimaginabile pentru lumea minerală.

Eșantioanele minerale din colecția Muzeului Județean de Mineralogie ‘Victor Gorduza’ Baia Mare sunt spectaculoase din punct de vedere estetic, dar și rare pe plan mondial, motiv pentru care unele din acestea sunt clasate în categoria tezaur a patrimoniului cultural mobil al României.

În cei 40 de ani de activitate, din care 25 în locația și structura actuală (sărbătoriți în 6 noiembrie 2014), Muzeul de Mineralogie a organizat 115 expoziții temporare în țară și străinătate. Din cele 41 de expoziții realizate în străinătate amintim: Viena (1982, prima expoziție organizată în străinătate), Austria (expoziție itinerantă în 10 localități, în perioada 1984 — 1986), Germania (1990, 2001 și 2002), Franța (1991), Austria (1991-1993), Franța (expoziție itinerantă la 8 muzee, în perioada 1995 — 1997, precum și 1999 și 2002), Monaco (2004), Ungaria (2005, expoziție itinerantă între 2006 — 2007 la 4 muzee și 2014), Belgia — Bruxelles (2007), Olanda (2008) și Chișinău (2013).

Activitatea Muzeului de Mineralogie din Baia Mare a fost recunoscută și apreciată pe plan local, național și internațional.

Astfel, Ministerul Culturii și Cultelor acordă Muzeului, în anul 2001, Premiul ‘Grigore Antipa’, primul de acest fel acordat unui muzeu din domeniul științelor naturii.

În anul 2004, Ion Iliescu, președintele României, conferă directorului Muzeului ‘Victor Gorduza’ Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, iar în anul 2009 Consiliul Județean Maramureș îi conferă Diploma de Excelență.

Muzeul e unul dintre principalele puncte de atracție turistică din municipiul Baia Mare, fiind vizitat anual de mii de turiști români și străini.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) AGERPRES ARHIVĂ

Parcul Național Munții Rodnei și Parcul Natural Munții Maramureșului sunt două dintre atracțiile turiștilor români care îndeosebi pe timpul verii străbat potecile munților pentru a ajunge la înălțimi de peste 2.000 de metri, admirând peisajul mirific, iar cei mai norocoși au parte de întâlniri, chiar și de la mare distanță, cu caprele negre, renumite pentru dibăcia lor de a se cățăra în căutarea hranei pe cele mai înalte stânci.

“Turiștii care se încumetă să urce pe munte sunt atrași de sălbăticia zonei, dificultatea traseelor și de posibilitatea de a ajunge la înălțimi de peste 2.000 de metri, unde vremea se schimbă destul de repede din cauza curenților de aer puternici. Cei mai norocoși ar putea să se bucure, dacă vizibilitatea atmosferică e bună, de întâlnirea cu ciopoarele de capre negre aflate în căutarea hranei pe stâncării. Asta e doar o chestiune de noroc pentru că sunt greu de întâlnit și și mai greu de fotografiat’, spune directorul Parcului Natural Munții Maramureșului, Cătălina Bogdan.

Parcul Național Munții Rodnei se întinde pe o suprafață ce depășește 46.000 de ha în zona alpină de la interferența județelor Maramureș, Suceava și Bistrița Năsăud. Marea majoritate a traseelor alpine frecventate de turiștii români și străini au ca punct de plecare orașul Borșa. De altfel, în Borșa turiștii găsesc multiple posibilități de cazare la hoteluri, moteluri și pensiuni, iar pe durata sezonului rece, pasionații de schi își pot încerca îndemânarea pe cele cinci pârtii de schi din apropierea stațiunii montane Borșa.

Din Borșa se poate ajunge în Parcul Natural Munții Rodnei plecând pe traseul Iezerul Pietrosului (660-950 metri), marcaj cu bandă albastră până în vârful Pietrosul Rodnei ( 2.303 metri, altitudine) sau pe variantele Borșa-Tăurile Buhăescu; Borșa-Repedea-Buhăescu-Tăul Tarnița la Cruce sau Tăurile Buhăiescu; Poiana Borșa-vf. Negoiescu—ăldarea Puzdrele de unde traseul se poate împărți pe mai multe variante în funcție de timp calculat de turist, starea vremii și dotarea de escaladă: Vf. Laptelui, Arieșul Mare, Puzdre sau Tăurile Cimpoiesei, Curmătura Galațiului, Șaua și vârful Gărgălu; Borșa Fântână—vârf Zănoaga-Cascada Cailor-Șaua Știol-Tăul Știol-Iezerul-Izvorul Bistriței Aurii.

Cascada Cailor, situată în Muntți Rodnei
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Administratorii parcului susțin că timpul pentru cea mai bună ieșire pe munte e luna iunie, anotimp în care se pot admira în adevărată lor splendoare câmpurile înflorite cu bujor de munte, gențiana, ochiul găinii și scânteiuțele. Unele specii de bujor pot fi întâlnite și în apropierea Lacurilor Iezerului și Tăurilor Buhăiescu.

De asemenea, în interiorul parcului, pe o suprafață de aproape 3.300 hectare în jurul versantului Pietrosul Rodnei (2.303 metri altitudine), funcționează rezervația științifică având același nume.

O altă rezervație care se întinde doar pe 50 hectare este Piatra Rea, cunoscută între montaniarzi pentru vâlcelele de un pitoresc aparte, brâurile și repezișurile ce se întind până-n vecinătatea flancului stâng a vârfului Piatra Roșie.

Parcul Național Munții Rodnei se desfășoară într-un peisaj de o frumusețe amețitoare ce prezintă urme ale glaciației, cu văi specifice, lacuri și căldări glaciare, povârnișuri, repezi, culmi prăpăstioase și cascade formate la înălțimi de aproape 1.000 de metri. Parcul a purtat inițial numele de rezervație naturală și a fost înființat în anul 1932, la momentul primilor pași întreprinși de România pentru ocrotirea mediului ambiant.

Munții Rodnei
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Specialiștii au catalogat sute de specii de floră, unele rarisime, printre care se află și gușa porumbelului, garofița rodniană, clopoțelul, ghințura, floarea de colț, crucea pământului, floarea de smârdar, dar și o gamă variată de specii de mușchi ce pot fi întâlnite numai în țara noastră. Floarea de colț ce poate fi întâlnită la altitudini de peste 1.500 de metri a fost declarată monument al naturii și e ocrotită prin lege.

Rezervația națională Munții Rodnei este renumită pentru cele aproape 400 de capre negre care se presupune că trăiesc pe munte și sunt văzute sau fotografiate de turiști cu totul întâmplător. Primele efective de capre negre — 200 de exemplare, au populat parcul între anii 1964-1970, materialul biologic fiind adus de silvicultori printr-un program național din Munții Retezat, Bucegi și Piatra Craiului. De-a lungul zecilor de ani, colonia de capre negre a crescut, iar aclimatizarea a fost una benefică.

Din nefericire, polițiștii au constat că braconierii vânează caprele pentru calitatea cărnii, însă operațiunile sunt rare din cauza condițiilor dificile, obstacolelor naturale și vremii capricioase la mare altitudine.

În anul 1973, silvicultorii vor mai coloniza spațiul parcului și cu 13 exemplare de marmote aduse din Munții Alpi. Printre speciile rare întâlnite pe arealul parcului se mai află ursul brun, râsul — pisica de munte, cocoșul de mesteacăn, acvila de stâncă, cocoșul de munte, cerbul carpatin și foarte des întâlnită de turiști în zilele călduroase de vară, întinsă pe stânci, e vipera.

Tot pe teritoriul parcului funcționează din anii ’70 una dintre cele mai vechi stații meteorologice din țară, construită într-o căldare glaciară la 1.830 de metri altitudine, în vecinătatea sudică a Lacului Izer, lac care privit de pe coama versantului prinde conturul hărții României.

O altă arie protejată înființată la începutul anului 2000 o reprezintă Parcul Natural Munții Maramureșului, care se întinde pe o suprafață de peste 140.000 de ha de-a lungul graniței româno-ucrainene și include patru rezervații înființate pentru ocrotirea faunei și florei montane: rezervația faunistică de cocoș de mesteacăn Cornul Nedeii, rezervația Farcău—lacul Vinderel-Mihailec; rezervația Tomnatic-Sehleanu și rezervația botanică stâncăriile Sălhoi-Zâmbroslavele.

Cele mai apreciate de turiști sunt vârfurile Mihailecu, Piatra Socolăului și Culmea Rugașului, care impresionează prin originea vulcanică și vârfurile aproape golașe. Toate trasele turistice sunt deschise indiferent de anotimp, însă poliția de frontieră din comuna Poienile de sub Munte nu încurajează pasionații muntelui să urce pe timpul iernii din cauza producerii avalanșelor și animalelor sălbatice aflate în căutare de hrană mai ales în iernile lungi.

Cele două parcuri — Munții Rodnei și Maramureșului — se bucură de o largă apreciere atât în rândul cercetătorilor, cât și printre iubitorii muntelui, deși în zonele aflate în vecinătatea acestora au fost tăiate mii de hectare de pădure în ultimii 25 de ani, fără a se mai planta în loc alte specii de conifere.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Photographies by Gabriel PETRESCU / AGERPRES ARCHIVE

Regardless of their schedule, tourists try to get to the Vaser Valley’s gorge to enjoy for a few hours the steam engine puffing hard to climb up the several tens of kilometres on the mountain, accompanied all this time by the well-known Vaser Valley.

The tourism with the Mocanita train on the Vaser Valley has come to be promoted in the 90s, once with the re-opening of the access to one of the most interesting destinations of the county. The steam train and the trolleys as well do transport their passengers on the narrow gauge line which was built by the Germans and the Austrian Zipsers (settlers in the Spi? region were known as Zipser Sachsen or “Scepusian Saxons”) in the First World War’s period who have colonized the Viseu region at the beginning of the 19th century, developing the forest industry and the rafting on the river Vaser, a craft which was kept until around 1960. The settling of the Zipsers in Viseu has immediately improved the wood exploitation and processing techniques and raised the living standard of the entire community.

The wood exploitation techniques were ceaselessly improved, and after the Second World War once with the nationalization of the assets, the Romanian state has taken over the working ways and intensified the wood exploitation, determining in three localities — Viseul de Sus, Viseul de Jos and Viseul de Mijloc — the shaping up of a forest industry, furniture industry, of export implicitly, by creating thousands of jobs and another vertical industry which served the field.

Starting with 1995, the tourism with the Mocanita steam train enters a new period which year by year knows visible improvements, and the area becomes a destination preferred by thousands of Romanians and foreigners who adventure even for a single day to travel with the steam train the almost 40 km, lazily crossed by the old train, witness of some long gone times. An entire rural agri-tourism network which draws the travelers with tempting offers and holiday destinations throughout the entire Maramures to the less known spots, was built around the steam train at Viseul de Sus.

‘It’s hard to say whether the Mocanita train holds necessarily with a season, because we have tourists the long of the year. In summer time, an increase of the tourist number is noticed, as it is the holidays’ period both for the Romanians and for the foreigners. Then, around the Holy Easter, the Christmas, and in particular on the New Year we organize getaways on the mountain with the steam train, outdoor parties, folk, classic and even rock music concerts. We already have a tradition to organize the New Year outdoors, around a campfire, an event which is attended by several people who wish to radically change the way they party the passage of years, in an exquisite manner. We register annually a growth of the interest for such a way to pass the New Year’s night, as very few persons think they could do it. Certainly, such an event presupposes an increased effort on our behalf as organisers to offering a pleasant comfort and adequate meals sprinkled with quality wines and the customary Maramures tzuica,’ the director of the Viseul de Sus Forestry Railways (the company organizing the stays on Vaser Valley with the Mocanita steam train), Ioana Coman Karsten, says.

The Mocanita steam train is just a pretext to visiting other nearby objectives, such as: the Zipsers’ neighbourhood, the place where the Austrian-born Zipsers colonists lived, the local churches, and to go to other destinations which could lead to the Romanian-Ukrainian border, too.

Once at the Faina final train station, the tourists who intend to climb up the Maramures Mts. could choose of the variants: the Valley of the Mother-in-Law (Valea Soacrei), Novat, the Fish Valley (Valea Pestilor), the Valley of the Old Woman (Valea Babii), Catarma and Suligul, some of the alpine landmarks. Unfortunately, in the alpine area none of the forest cottages’ accommodation spots operate anymore so that for those who intend to stay on the mountain a tent is needed, if they didn’t choose to descend that very day to Viseul de Sus.

A specific delight of the Vaser Valley are the traces left here and there the long of the narrow gauge railway, the defence shelters since the time of war, and the small dams which erstwhile came to help the rafters who were bringing the cut fir trees for processing them at the Viseu wood plant.

On the mountain small creeks, trout and grayling could be seen, while the luckier tourists with binoculars could spot the lynx or the wild cat. Even at over 1,800 metres high, mineral waters could be found, and once on the Maramures Mts. plateau one could perceive in the depth on the Ukrainian territory the former Soviet radar stations of surveillance of the Western Europe air space, currently disabled.

The company operating the Viseul de Sus forestry railway has recently introduced a special service for those who wish to spend the night on the train: an accommodation on the fixed railway in Carpatia waggons, foreseen with a restaurant.

The Mocanita steam train and the Vaser Valley have been the long of the years subject of some feature reports in the Romanian and the foreign media too, even the Travel Channel and National Geographic illustrating the charm of a voyage with the mountain steam train.

The tourists who have visited the Vaser Valley say that the fall is the season most favourable for a train voyage, on condition to be a bright, sunny day.AGERPRES

Biserica de lemn din Poienile Izei, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

“Bisericile din lemn sunt adevărate monumente de arhitectură rurală ce definesc identitatea Maramureșului arhaic, dar eu cred că aceste biserici din lemn au devenit de mulți ani un brand al județului. Bisericuțele din lemn atrag privirea călătorului prin zveltețea lor, prin forma suplă și turla înaltă din lemn care se înalță ca o săgeată spre cer. Toate aceste bisericuțe au fost construite din lemn în urmă cu sute de ani, iar în unele se mai slujește la marile praznice, reprezintă legătura omului cu sentimentul puternic al credinței și al rostului său pe pământ. Mai bucură faptul că aceste bisericuțe din lemn acoperite cu draniță au rezistat atâția ani și continuă să fie un reper în lumea satului aflat în schimbare’, a spus purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, pr.dr. Cristian Ștefan.

Cele opt bisericuțe din lemn sunt situate în localitățile Șurdești, Rogoz, Poienile Izei, Plopiș, Ieud Deal, Desești, Budești și Bârsana.

Biserica din lemn de la Desești, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Desești care poartă hramul Cuvioasei Paraschiva a fost construită în anul 1770. Legenda locului spune că în anul 1717, în urma invaziei, tătarii au incendiat biserica, iar noul loc de construcție a lăcașului ar fi fost ales de piatra altarului, singura păstrată după dezastru. Sătenii ar fi încercat să ridice piatra altarului în mai multe locuri pentru a construi din nou biserica, însă de fiecare dată a căzut. După cinci încercări fără prea mare folos, piatra a rămas în picioare pe locul unde se află și acum biserica.

Documentele lăcașului și textul găsit pe pronaosul lăcașului de cult menționează că pictura a fost executată în anul 1780, într-o formă simplă, populară. E o pictură naivă, sinceră, care arată legătura omului cu divinitatea. Arhitectura din lemn se înscrie în linia clasică, tradițională Maramureșului. Îmbinările din lemn, echilibrul și armonia elementelor de arhitectură, impresia de simplitate și eleganță conduc spre o cunoaștere a artei lemnului. Totuși, un ochi atent poate găsi o notă de originalitate dată de bârnele situate în partea superioară ce susțin șarpanta acoperișului, prelungite și sculptate în scară, fapt ce oferă construcției un aspect diferit față de bisericuțele clasice din lemn. De asemenea, în cimitirul bisericii pot fi admirate câte zeci de cruci celtice din piatră, înscrise în cerc sau semicerc. Biserica e situată pe DN 18, drum ce asigură legătura municipiului Baia Mare cu municipiul Sighetu Marmației.

Biserica de lemn “Sfantul Nicolae” din Budești-Josani, judetul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Budești a fost construită în anul 1643 și poartă hramul Sfântului Nicolae. Lăcașul e construit din bârne de lemn groase așezate pe un soclu din piatră masivă de râu. În incinta bisericii se păstrează cămașa din zale și coiful haiducului Pintea Viteazu, care potrivit folclorului local ar fi fost aduse aici chiar de către haiduc.

Pictura interioară a fost executată în culori calde, luminoase, bine armonizate pentru a conferi lăcașului o atmosferă distinsă. Desenele cu tematică religioasă au fost realizate cel mai probabil în anul 1762 de Alexandru Ponehalschi și sunt vizibile doar pe partea vestică a pereților până spre altar. Biserica păstrează bine conservate icoane pe lemn și sticlă din secolul al XVII-lea, iar una dintre cele mai însemnate icoane îl înfățișează pe Sf. Ioan Botezătorul, purtând inscripția în limba slavonă “mult greșitul Gheorghe”. Biserica de lemn din comuna Budești se distinge prin cele patru turnuri din lemn așezate la baza clopotniței, lucru rar întâlnit la bisericile din Maramureș.

Biserica de lemn din Plopiș, judetul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din satul Plopiș, localitatea de naștere a actualului arhiepiscop ortodox al Maramureșului și Sătmarului, Iustinian Chira, poartă hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Biserica a fost construită de localnici între anii 1798—1811 și a înlocuit vechiul locaș de cult. Conform unui document găsit în piciorul prestolului, unde se aflau 49 de monede, biserica a fost construită cu sprijinul fiecărei familii din sat.

Biserica din satul Plopiș atrage atenția prin dimensiunile modeste — 17 metri lungime, 7 metri lățime, 47 metri înălțime — care arată, spun istoricii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, un adevărat simț al proporțiilor. Pictura interioară care reprezintă scene din Apocalipsă ocupă întreg peretele de vest al pronaosului. Biserica deține din punct de vedere arhitectonic două elemente de originalitate: streașina este înfundată, iar bârnele superioare ale pereților nu ajung în afara consolei.

Mănăstirea Bârsana din județul Maramureș
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din comuna Bârsana poartă hramul “Intrarea în biserică a Maicii Domnului” și a fost construită în anul 1720 pe locul numit “Podurile Mănăstirii”, fiind mutată în anul 1806 pe dealul Jbăr, unde poate fi vizitată și acum. E singura biserică din patrimoniul UNESCO care a deservit o mănăstire pentru ca ulterior să deservească o parohie.

Pictura interioară respectă rigorile artei baroce și e considerată una dintre cele mai valoroase iconografii bisericești din Maramureș prin trăsăturile profund eshatologice, moralizatoare și narațiunea ușor de perceput. Legenda bisericii spune că pe dealul Jbăr din Bârsana era un cimitir pentru ciumați, îngropați în grabă pentru a nu răspândi molima, iar lăcașul de cult a fost adus acolo având convingerea că victimele și-ar putea dormi somnul de veci doar dacă li se face slujbă religioasă.

Biserica din Deal
Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVĂ

Despre biserica din Ieud Dealizvoarele vremii spun că ar fi fost construită în anul 1634 și probabil e una dintre cele mai vechi biserici din lemn din ținutul Maramureșului. Pictura și iconostasul datând din secolul al XVIII-lea respectă canoanele tradiționale și au fost bine conservate. Pereții pronaosului ilustrează ‘Judecata de Apoi’, ca un foc al infernului care-i cuprinde pe condamnați.
Biserica mai deține și o valoroasă colecție de icoane pe sticlă din secolele XVI-XVII, aduse cel mai probabil de la Mănăstirea Nicula-Cluj, covoare vopsite în culori vegetale, prapori bisericești, dar și numeroase tipărituri ce poartă semnătura Coresi cum ar fi “Întrebare creștină” și “Apostolul”, datând din secolul XV. În urmă cu sute de ani a fost descoperit în podul bisericii “Codicele de la Ieud”, manuscris de o inestimabilă valoare care are scris pe prima pagină anul bisericesc 6900 și a fost datat de unii în anul 1391, fiind considerat ca unul dintre cele mai vechi texte de limbă română, scris cu litere chirilice. Există însă și ipoteze contradictorii în privința datării acestui document, unii cercetători plasându-l cu două secole mai târziu.

Biserica de lemn de la Șurdești, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica de lemn din Șurdești, cu hramul Sfinților Mihail și Gavril, a fost construită în anul 1721 sub atenta îndrumare a meșterului Toma Macarie. Biserica din lemn, înaltă de 72 de metri, e considerată ca una dintre cele mai înalte construcții din lemn din Europa. Construită numai din lemn de stejar, lăcașul se remarcă prin acoperișul cu poală dublă și pridvorul cu două rânduri de arcade suprapuse.

Picturile din interior, unele pe pânză altele pe lemn, sunt opera zugravului Ștefan din localitate și reprezintă scene din Vechiul și Noul Testament. De asemenea, arhitectura lăcașului este pusă în relief de brâul în formă de funie răsucită ce înconjoară biserica, pridvorul cu arcade suprapuse având multiple deschideri ce pe alocuri capătă forma unei decorații.

Biserica de lemn din Poienile Izei, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica “Sfânta Paraschiva”din comuna Poienile Izei e una dintre cele mai spectaculoase ca formă arhitectonică prin altarul cu patru laturi ca în perioada creștinismului timpuriu, dar și prin picturile ce datează din anul 1794 ce abordează teme specifice iconografiei tradiționale. Atrag atenția în mod deosebit scena pictată de mari dimensiuni ‘Judecata de Apoi’ și un moment comic care reprezintă un creștin ce doarme în timpul slujbei religioase, pe un pat, iar alături, diavolul îi cântă la vioară.

Biserica de lemn de la Rogoz, județul Maramureș
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Rogoz fost ridicată în anul 1663 cu sprijinul locuitorilor. Originalitatea bisericii este dată de intrarea laterală și acoperișul asimetric. În dreptul crestăturilor din peretele bisericii sunt trecute numele familiilor înstărite care în zilele de sărbătoare ofereau pomană săracilor pentru sufletele morților. O altă notă distinctă a arhitecturii o reprezintă capetele grinzilor ce sprijină strașina, cioplite în formă de cap de cal — un element găsit la majoritatea caselor țărănești în acea vreme. Pictura interioară se remarcă prin motive ale mitologiei românești arhaice: Soarele, Luna, Luceferii, Stelele, care vor mai fi întâlnite peste o sută de ani la alte biserici maramureșene.

Toate cele opt biserici aflate în patrimoniul UNESCO din județul Maramureș sunt vizitate anual de mii de turiști români și străini, doritori să cunoască istoria locurilor sau să admire scenele pictate care evocă înțelegerea creștinismului în lumea satului în vremuri îndepărtate.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) facebook.com/RohiaMaramures

De mănăstirea Rohia se leagă destinul actualului arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, IPS Iustinian Chira (93 de ani), dar și a scriitorului-monah Nicolae Steinhardt.
O vreme a cochetat cu ideea unei mutări pentru a scrie la Rohia și regretatul poet Ioan Alexandru, care a finanțat prin anii ’70 construcția cunoscută sub numele de ‘casa poetului’, în care au trăit câțiva ani monahul Nicolae Steinhardt, dar și alți viețuitori ai lăcașului de cult.

“Rohia rămâne o emblemă a Maramureșului care se remodelează la nevoile creștinilor, dar impune și un concept cultural firesc bisericii prin implicare și dăruință. Anual, organizăm împreună cu frații mănăstirii Rohița tabere de pictură, sculptură și fotografie pentru tineri, iar în colaborare cu editura Polirom (Iași), tipărim integrala operei Steinhardt. Contribuția noastră e una cât se poate de benefică, vine în sprijinul iubitorilor culturii cât și a tinerilor atrași de viața creștină’, a spus starețul Mănăstirii Rohia, arhimandritul Macarie Motogna.

Legenda mănăstirii povestește că preotul Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul Rohia, a ridicat mica biserică a mănăstirii în memoria fiicei sale Anuța, pe care a pierdut-o la vârsta de 10 de ani, după ce aceasta i-a cerut preotului în vis să ridice lăcașul de cult la poalele Dealului Viilor din apropierea satului Rohia, lucru care s-a și întâmplat. La ridicarea micii bisericuțe din cărămidă, pământ și lemn, acum demolată, preotul a fost sprijinit de sătenii și oamenii de dare cu mână ai vremii, în condițiile economice dificile de după Primul Război Mondial. Actul funcțional trimis de ctitor, preotul Gherman, Episcopiei Clujului din 18 iunie 1925, stipulează: ‘mănăstirea a fost dată, canonic, sub jurisdicția Eparhiei; prin construirea ei, a fost preamărit Dumnezeu care alină suferințele oamenilor, și acest locaș de cult este prim așezământ de acest feliu, în Ardealul alipit’.

Bisericuța de mici dimensiuni a fost construită pe un pisc muntos cu fața îndreptată spre răsărit, iar pe frontonul pridvorului de la intrare a fost pictată fresca ‘Adormirea Macii Domnului’. Interiorul bisericii a fost numai tencuit și văruit, însă cu trecerea anilor pe pereți s-au adunat icoane cu scene din viața Mântuitorului Iisus Hristos, icoane cu sfinția și icoane praznicale. Până la demolarea bisericuței, ornamentația interioară a fost asemănătoare caselor de rugăciune din care făceau parte altarul și mica turlă din lemn învelită cu șindrilă.

Sfințirea bisericii a avut loc pe 15 august 1926 și, potrivit presei vremii de la Cluj, a fost un moment de mare bucurie pentru ortodocșii transilvăneni, slujba fiind oficiată de episcopul Clujului, Nicolae Ivan, înconjurat de 36 de preoți din ținutul Maramureșului, Bistriței, Lăpușului și Clujului. Corul Catedralei din Cluj s-a deplasat la Rohia pentru a participa la sfințire, iar publicațiile timpului au estimat că peste 10.000 de persoane au participat la slujba religioasă.

Documentele lăcașului din Rohia susțin că prin aprobarea Sfântului Sinod hramul a fost stabilit pe 15 august, de Sfântă Maria, și așa s-a reînnodat firul tradiției monastice ortodoxe în Transilvania după 217 ani de pauză.

Între anii 1940-1944, lăcașul de cult este administrat de numai doi călugări, după ce câțiva dintre viețuitori aleg să părăsească mănăstirea după cedarea Transilvaniei spre Ungaria prin Dictatul de la Viena. După război, viața monahală reintră pe făgașul normal, însă prin anii ’50, de această dată sub comunism, odată cu reducerea numărului de călugări, în mănăstire rămâne pentru o perioadă de timp administrator și preot pe atunci tânărul Iustinian Chira, acum arhiepiscop al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. La numai 23 de ani, Iustinian avea să devină starețul Rohiei în vara anului 1944, iar timp de aproape 30 de ani a avut una dintre cele mai îndelungate stăreții în care a promovat munca, a construit și s-a rugat împreună cu credincioșii

Pe când era stareț la Rohia, Iustinian Chira a cultivat o frumoasă prietenie cu cel care avea să devină faimos peste ani: poetul Ioan Alexandru. Corespondența dintre cei doi, publicată de Iustnian Chira la începutul anului 2000, avea să scoată la lumină dorința poetului de a se retrage temporar la Mănăstirea Rohia pentru a crea. De altfel, poetul a finanțat din bursa sa germană de studii o parte din construcția unei case obișnuite cu etaj care avea să capete numele de ‘casa poetului’, în care el nu avea însă să locuiască vreodată. Apoi relațiile dintre cei doi s-au răcit, iar la moartea sa poetul avea să fie îngropat la mănăstirea Râmeți, în județul Alba.

La recomandarea filosofului Constantin Noica, după mai multe pelerinaje prin anii ’70, avea să se decidă pentru a rămâne la mănăstirea Rohia fostul deținut politic, convertit la ortodoxie, scriitorul de origine evreiască Nicolae Steinhardt. Timp de nouă ani cât a trăit la Rohia, Steinhardt avea să fie tuns în monahism, deși Securitatea n-ar fi dorit acest fapt. Pe lângă participarea la programul bisericii, el avea să pună la punct celebra bibliotecă care numără peste 45.000 de volume. În martie 1989, monahul Nicolae, așa cum era cunoscut după numele de botez, avea să se stingă din viață pe patul de spital din Baia Mare, sub privirea unuia dintre cei mai devotați prieteni, Florian Rasmoș.

După 1989, faima mănăstirii Rohia a crescut după ce mass-media a început să prezinte trecutul evreului convertit la ortodoxie în temnițele comuniste, Nicolae Steinhardt, iar obștea a început să organizeze anual întâlniri în cinstea lui.

Administrația Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului a demarat, în urmă cu cinci ani, un ambițios proiect arhitectonic: construcția unui centru cultural dedicat memoriei scriitorului monah, menit să deservească o serie de activități culturale, teologice, studiilor și diferitelor manifestări legate de biserica ortodoxă.

Se poate spune că astfel, dintr-o mănăstire modestă, cu aer bătrânesc îmbietor, Mănăstirea Rohia s-a transformat în ultimii 20 de ani într-o citadelă a monahismului transilvan.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES ARCHIVE

Inside the Lunca Muresului Natural Park, which has a 17,455.2 ha area and is spread on the territories of Arad and Timis Counties, its eastern border being only 4 km away from the centre of the Municipality of Arad, the river covers an 88 km distance, with a 120 metre average width, the last portion, from Nadlac to Cenad, representing the border between Romania and Hungary.

The floodplain of the inferior course of Mures River is a typical wetland ecosystem, with running waters, lakes, swamp forests, willow and poplar galleries, as well as riverside coppices and floodplains, unique in Romania for its natural beauty, an important nesting and passage place for a number of over 200 bird species, many of them under a strict international protection regime.

Photo credit: (c) Dorina BUZILA / AGERPRES ARCHIVE

According to Paul Hac, the Park Administration Director, the natural reserve area of Lunca Muresului initially covered less than 100 hectares and was located in the Prundul Mare zone, which was declared protected area in 1970, when, following some studies carried out by a group of experts, it was decided that the grey heron population needed to be protected. In 1988, the reserve area was extended to 12,000 hectares and, due to the diversity of the bird species and the international relevance of some of them, Bird Life International designated it Important Bird and Biodiversity Area.

The Lunca Muresului National Park (PNLM) has kept the present-day shape since 2005, when the authorities declared it protected area in its entirety of almost 17,500 hectares, being one of the four areas of Romania included on the RAMSAR List of Wetlands of International Importance, currently drawing tourists from all over the continent.

According to Paul Hac, the PNLM administration is more focused on conservation and protection rather than on development, taking into account that the confined area of the park itself is partly responsible for the biodiversity here.

The flora of the reserve is very diverse, with over 1,000 species and subspecies of woody and weedy plants, out of which a great number of plants are on the Red List of Threatened and Rare Species of Romania.

Photo credit: (c) Dorina MATIS / AGERPRES STREAM

The fauna of the protected area is rich and diverse, as consequence of the variety of the aquatic and land ecosystems, which ensure proper living conditions to many animal species, relevant in terms of hunting and science. It counts over ten thousand species, vertebrate and non-vertebrate, out of which a few thousands are part of the second category. Within the vertebrate category, birds are represented with over 200 species, fish, with 50, mammals, with 40, and amphibians, with 8-10 species.

The bird population of the park numbers a multitude of species. Some of the common species encountered here are: the great cormorant, the night heron, the little egret, the grey heron, the mallard, the black-headed gull, the coot, the plover and the bee-eater. But there are also bird species more rarely seen here, some only during the passage, such as: the white-tailed eagle, the common shelduck, the little grebe, the water rail, the purple heron, the great snipe, the common sandpiper, the lesser spotted eagle, the saker falcon and the black stork.

Photo credit: (c) Ioan WEISL / AGERPRES STREAM

Among the various mammal species living in the park, it is worth mentioning the stag, the wild boar, the otter, the fox, the coypu, the European pond turtle, the crested newt and the ground squirrel.

Tourists can admire both the mammals and the birds from especially built places.

At the same time, in the running and still waters of the reserve, there are over 50 fish species, making it one of the richest areas on a river segment in Romania.

‘For the tourists wanting to spend a holiday surrounded by tranquillity, in a place where nature rules, the Lunca Muresului National Park provides 40 accommodation places in the Ceala Visiting Cenre, the Pecica Information Point and the Cenad Information Point, Timis County, and those who cannot give up comfort can find accommodation in one of the hotels of Arad Municipality,’ Paul Hac pointed out.

According to him, most tourists, who want to admire the special beauty of nature, take walks through the protected area, with their cameras hanging around their necks. Another option for those who want to stay on land is taking a bicycle ride, the cycling lovers being able to enjoy a 12.7 kilometre itinerary following the Mures River course, a marked route, with information panels on the tourist landmarks in the area along the way.

However, the ideal way of spending time in the reserve is going by boat on the river, the Park administration providing various types of boats for rent, from canoes or kayaks, to motor boats, at different prices, depending on the tourist package of choice.

It is worth mentioning that the Lunca Muresului Natural Park includes a wild area, called Balta Bezedin (Bezedin Marshland), where from May through September white water lilies cover the water surface.

Last but not least, the existence of two very old monasteries inside the Lunca Muresului Natural Park must be brought to mind. The first in terms of age, which was first mentioned in an official document in 1177 is Hodos — Bodorog Monastery, belonging to the Romanian Orthodox Church, the oldest monastic place on Romania’s territory, at about 10 kilometres away from Arad Municipality. The second, located at approximately 20 kilometres from the County Residence Municipality, is Bezdin Monastery, one of the few Serbian Orthodox monasteries of Romania, first mentioned in an official document in 1539. AGERPRES

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARCHIVE

“The Baia Mare Region is known in the country and worldwide due to the mining activity, carried out for over 680 years in the county of Maramures. Over the years, this activity has had a fluctuating intensity, reaching the pinnacle between 1960 and 1990, when significant quantities of ores of lead, zinc, copper, gold and silver were extracted from the 11 underground mines, as well as the famous mineral samples of outstanding esthetic features called mine flowers,” said the director of the museum Prof. Ioan Denut.

The idea of purchasing mineral samples to underpin the establishment of collections and possibly of a museum, belonged to curator Victor Gorduza, who decided in 1969 to buy 533 samples for the Maramures County Museum.

In 1976 the Natural Science section was founded, its main task being to manage the nearly 6,000 samples already purchased. Due to the favourable development and circumstances, this section hosting a heritage of 14,000 items was moved in 1989 to a new location, where the permanent exhibition, still functional nowadays, was opened on Nov. 6.

Three years later, on December 10, 1992, the Natural Science section pulls out from the county museum, turning into the Baia Mare-Maramures Mineralogy Museum.

Today, the “Victor Gorduza” County Museum of Mineralogy in Baia Mare preserves, examines and exploits in scientific, exhibitional and educational terms a collection of 16,927 mineral samples characterized by a wide typological diversity, 2,405 fossil samples, 435 samples of rocks and 569 samples of ores, representing a collection of 20,336 items.

The permanent exhibition in the current building is home to over 1,000 mineral samples and is organized in four sections: the petrography section that includes a mobile model showing the overall geological structure of Romania’s north-western area, as well as the main leads in the deposits of the Baia Mare mining basin. The Neogene magmatic rocks form the largest deposits in the region and are part of the geologic composition of the Oas-Gutai-Tibles Mountains and the Toroioaga massif. The visitors can also find out interesting information about the classification and the main types of rocks — andesite, basalt, dacite, rhyolite, as well as their use as ornamental rocks in construction. Emphasis in put on the fossil flora in the Chiuzbaia Scientific Reserve, located at the foot of the Ignis massif, including samples of diatomite with leaf impressions, the testimony of an extremely rich forest, representing one of the largest deposits of Neogene fossil plants in Europe.

As for the mineralogy section, the information regards the geological processes concerning the formation of minerals, the seven crystallographic systems and the main physical properties of the minerals: morphology and accretion, color, brilliancy, transparency, cleavage and hardness. The mineral samples in the collection of the museum are presented according to the general classification by categories.

The sulphides and sulphosalts are some of the main minerals in the region, standing out for their spectacular beauty: the argentiferous galena at the Herja mine, the shiny sphalerite (also known as zinc blende) from Rodna, the chalcopyrite with big shiny crystals at Cavnic, the perfectly cubic pyrite crystals at Tibles, the pyrrhotite, arsenopyrite and marcasite as hexagonal crystals at Herja mine, the bright red cinnabar, the crystals of tetrahedrite, single or twinned crystals at the Cavnic mine, the dark grey jamesonite at the Herja mine, the orpiment and realgar at Baia Sprie mine or the marcasite combined with amethyst at the Sasar mine.

Very particular in the region is the stibine, its samples being considered among the most spectacular in the world: shiny thick prisms at Baiut mine, radial aggregates at the Herja mine and especially, the very long acicular crystals in paragenesis with transparent barite, from Baia Sprie mine.

Photo credit: (c) Constantin CIOBOATA / AGERPRES ARCHIVE

The calcite (carbonates) appears in an unimaginable array of shapes and colors: colorless or white, yellow, pink, red, brown, gray or black — a variety one can see only at the Herja mine. The dented forms, similar to flower petals, but mostly the spherical shapes at the Herja mine in black/white are unique in the world. The pink rhodochrosite as rhombohedral crystals is exceptionally represented by the samples at the Cavnic mine.

The baryte (sulfates) is one of the minerals that have brought fame to the Baia Mare region. This mineral covers a wide range of colours: colorless, milky white, yellow, brown, red, gray, blue. The intense red color, unique in the world, can be seen only at the samples from the Baia Sprie mine. The blue barytes or the yellow / black big crystals at the Cavnic mine are very special. The gypsum stands out as transparent crystals under the form of large prisms up to a meter, discovered at the Cavnic mine. Black crystals can be seen at the samples from the Herja mine.

The halides are represented by fluorite that is included in green, purple or yellow cubic crystals, the biggest having been discovered at the Cavnic mine.

As for the phosphates and wolframates, rare species of wolframite are displayed, as big, prismatic crystals, scheelite with bipyramidal cristals up to 3 cm at the Baia Sprie mine and vivianite at the Ilba mine, revealing one of the biggest crystals in the world.

As regards the silicates, the quartz can be seen across the Baia Mare region in various forms: the dendritic similar to a coral, long transparent prisms, the fir-tree-shaped quartz at the Cavnic mine or the amethyst at the Red Valley are included in this category. The blue chalcedon, the jasper and red agate completes the series.

There is also a group of minerals described for the first time as new species following studies on the samples from the mines in the Baia Mare region: the semseyte with rosette aggregates of 2-3 inches of gray crystals, the fizelyite as lamellar crystals, the fuloppite, the andorite and klebelsbergite. As for the fluorescent minerals, by exposure to ultraviolet light, the pink calcites and fluorine minerals reveal some amazing lights.

The ores section includes information (location, map and geological section, shape and type of deposit, genesis, mineralogical composition) and the representative samples of ore from hydrothermal, polymetallic gold-silver deposits, associated to the Neogene magmatism in Maramures County and surrounding areas: Turt, Ilba, Nistru, Sasar, Dealul Crucii, Herja, Valea Rosie, Baia Sprie, Suior, Cavnic, Baiut and Toroioaga (all these mines are shut down).

In order to bring to the fore the aesthetic and economic value of these minerals, also exhibited are semi-finished and finished products that resulted from the processing of minerals: gold and silver ingots, cathodes and copper oxides, pipes, plates and lead ingots, copper chloride, selenium and tellurium.

As regards the “mine flowers” section, this includes one of the most valuable mineral samples, the so called “mine flowers”.
The minerals samples included in the collection of the “Victor Gorduza” County Mineralogy Museum in Baia Mare are spectacular aesthetically, but also rare in the world, which is why some of them are classified in the treasury category of Romania’s movable cultural heritage.

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARCHIVE

Photo credit: (c) Angelo BREZOIANU / AGERPRES ARCHIVE

Over the 40 years of activity, of which 25 years at the current location and structure (celebrated on November 6, 2014), the Mineralogy Museum has organized 115 temporary exhibitions in the country and abroad.

The museum is one of the main tourist attractions in Baia Mare, being annually visited by thousands of Romanian and foreign tourists.AGERPRES