Photo credit (c) Mihai Dragos GEORGESCU / AGERPRES ARCHIVE

Rosu (27 of age) won bronze in the snatch event, with 140 kg, with Moldovan Dumitru Captari ranking first, 155 kg, and South Korean Le Min-woong ranking 2nd,with 143 kg.

Counting all liftings, Captari took the first spot, with 350 kg, followed by Rosu, 316 and Lee, 315.

Romania has another five athletes left in the competition: Nicolae Onica (94 kg), Loredana Heghis (58 kg), Bianca Ionita (63 kg) and Mariana-Georgiana Dumitrache (69 kg). AGERPES

Photo credit (c) Gabriel BADEA / AGERPRES ARCHIVE

The hot shot video was being watched 30,000 times, almost three times more than the next ranked shot from the match opposing Venus Williams (USA) and Angelique Kerber (Germany) in Montreal. With only one day before this match, Halep also managed to climb up to the second position in the WTA ranking, which is her best rank so far.

More than that, Halep has another hot shot in the top five, ranked 4th, from when she played against Agnieszka Radwanska in Indian Wells. However, the Polish player was the one to claim the victory back then, with the score of 6-3, 6-4. AGERPRES

Photo credit: (c) baiamare.ro

The building where the Mint functioned, constructed near the defence wall of the city, is kept intact after hundreds of years and in time it underwent multiple improvements, in the ?90s having become the headquarters of the Maramures County Museum of History and Archaeology.

Located in the older area of the Baia Mare city, the current Millennium Square, the Mint and Museum represent one of the attraction points for tourists wanting to discover the history of Maramures.

‘Baia Mare benefitted from one of the most important privileges of the time: the right to mint coins. The area was known as having plenty of resources and non-ferrous mineral deposits, rich in gold and silver, which most likely led to the establishment of the mint that functioned uninterruptedly over 450 years. The documents show that the first coins were minted towards the end of the 14th century, the beginning of the 15th century, being a complex activity for that period,’ said Lucia Pop, museographer at the Maramures County History and Archaeology Museum.

The functioning of the mint, historians say, brought advantages to the upper class, but the labour force coning from the villages near the city was drastically exploited in the works of mining the non-ferrous ores, rudimentary back then, and in processing the raw material. The natural resources rich in gold and silver created for kings, emperors and princes a state of perpetual conflict from one generation to another, difficult to solve, but the great benefit, the gold and silver resources also determined the development of the city, trade and education.

The organisation structure of the mint seems to have been well-thought and coordinated and the authorities of the time strictly followed its activities.

‘The first signs engraved by craftsmen on the coins minted were R-I and R-P. The letters I and P could have represented the name of the person authorised to run the mint and the letter R probably came from the Rivulus Dominarum name (the River of Ladies in Latin), the supposed former name of Sasar River. The N and B letters are also frequent, which could mean the Hungarian name of the city of Baia Mare — Nagy Bany. Sometime during the 18th century Austria’s Emperor Joseph the Second introduces the signs standardisation in alphabetical order, the mint of Baia Mare being thus attributed the letter G,’ Lucia Pop said.

The documents of the time also show that around 1600 the mint of Baia Mare was going to issue a golden medal with the effigy of voivode Michael the Brave, at the initiative of the mint’s governor, Felician Herberstein, as a sign of acknowledgement for erasing some debts had to Michael.

During the 18th century, the administration of the city expands the working space of the mint, which would include the headquarters of the first newly established mining companies. Since 1784, the activities of non-ferrous ore mining, already undergoing in Baia Mare and Baia Sprie, would be run by the first Superior Mining Inspectorate, with the mint going under its coordination.

Historians say that between 1850-1860, following some repeated fires, the mint ceased its activity for good, and the bodies of the salvaged buildings would host for many years the institutions coordinating the mining activity. After these activities moved to other buildings in the city, the mint was turned into the current headquarters of the Maramures County History and Archaeology Museum.

The mint is seen as a landmark of the past of Baia Mare city and enjoys the appreciation of Romanian and foreign tourists visiting the Maramures area.AGERPRES

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

Statul se învecinează cu Norvegia, în nord, Rusia, la est, Suedia, la vest, și este mărginită de Marea Baltică, cu golfurile Botnic și Finic (al Finlandei).

Suprafața țării este de 338.145 kmp. Populația țării este de aproximativ 5,4 milioane de locuitori, potrivit unei estimări din 2012. Capitala este la Helsinki, oraș cu o populație sub un milion de locuitori. Limbile oficiale sunt finlandeză și suedeză. Spre deosebire de vecinii scandinavi, finlandezii nu fac parte din popoarele germanice.

Cunoscută ca ”Țara celor 1000 de lacuri”, Finlanda are un relief scund (altitudinea medie este de 152 m), doar o treime din teritoriu depășind altitudinea de 300 m. Altitudinea maximă, de 1.328 m, este atinsă în vârful Haltiatunturi, din Laponia. Relieful este marcat de trecerea ghețarilor cuaternari (șiruri lungi de morene, bine împădurite, în sud, și depresiuni lacustre). În realitate, Finlanda are aproximativ 188.000 de lacuri și un număr apropiat de insule. Între lacurile mai mari, se numără Suur/Saimaa (4.400 kmp) și Paijanne (1.090 kmp), în sud, și Inarijarvi (1.000 kmp), în nord, în Laponia. Lacurile sunt legate între ele printr-o rețea densă de râuri, cu o lungime totală de 20.000 km. Pădurile, care ocupă peste 70% din teritoriu, sunt formate mai ales din conifere, iar în Laponia domină tundra. Celor peste 35 de Parcuri Naționale, li se adaugă peste 1.000 de rezervații naturale, fiind ocrotite zone forestiere, turbării, păsări migratoare, reni, vulpi polare etc.

Clima este boreală, umedă, influențată de vecinătatea Mării Baltice, de mulțimea lacurilor și de masele de aer mai calde ale vânturilor de Vest, cu precipitații ce cad mai ales la sfârșitul verii. În Laponia, considerată regiunea de baștină a lui Moș Crăciun, asprimea climei este legată și de situarea în zona Cercului Polar.

În primele secole ale erei noastre, teritoriul Finlandei a fost populat de triburi fino-ugrice venite din est și sud. În Evul Mediu, regatul suedez a cucerit Finlanda și a contribuit la creștinarea locuitorilor de aici. Astfel, în secolul al XII-lea, este adoptat creștinismul, iar la jumătatea secolului al XVI-lea, se răspândește Reforma. Teritoriul Finlandei a fost de câteva ori câmpul de bătălie între imperiile suedez și rus. În 1809, Finlanda a devenit mare ducat în Imperiul Rus. În 1917, pe fondul dezordinii provocate de revoluția bolșevică, Finlanda și-a declarat independența, recunoscută în 1918.

În 1939, în virtutea acordurilor Molotov-Ribbentrop, URSS a dat un ultimatum Finlandei și a atacat-o în perioada 1939-1940. În urma războiului, Finlanda a pierdut 10% din teritoriu, dar și-a păstrat independența. După război, linia de neutralitate strictă Paasikivi a făcut din Finlanda o țară de tranziție între Est și Vest. Statul s-a alăturat Națiunilor Unite în 1955, a aderat la UE în 1995, iar în 2002 la zona Euro.

Finlanda este o republică parlamentară, cu cea mai mare parte a puterilor executive învestite în guvern și primul ministru. În urma alegerilor prezidențiale din 2000, în țară a fost aleasă prima femeie în funcția de șef de stat (Tarja Halonen). În primăvara anului 2003, Finlanda era singurul stat din Europa în care funcțiile de președinte și prim-ministru erau ocupate de femei. În prezent, șeful statului este Sauli Niinisto, care a câștigat alegerile prezidențiale în februarie 2012, fiind primul președinte conservator din ultimele cinci decenii. Funcția de premier este deținută de Alexander Stubb, din iunie 2014.

Finlanda este o țară bine dezvoltată, cu o economie diversificată și orientată pe exporturi. Principalul domeniu este cel al exploatării și prelucrării masei lemnoase. Comerțul exterior se realizează 90% pe cale maritimă.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA

În domeniul turistic, destinațiile includ: sudul țării, cu marile orașe, Helsinki, Turku (fostă capitală, cu un faimos castel și catedrala orașului, din secolele XIII—XIV), Lahti, centru renumit pentru sporturi de iarnă; zona lacurilor și Laponia, cu parcuri naționale și stațiuni de practicare a sporturilor de iarnă. O activitate importantă în sectorul turistic este pescuitul, practicat în Marea Baltică, golfuri, râuri sau lacuri și în anotimpuri diferite.

AGERPRES/ (Documentare — Roxana Mihordescu, editor: Cerasela Bădiță )

Foto: (c) str.crestin-ortodox.ro

S-a născut pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinții săi, Teofan și Nona, au murit în timpul unei molime, iar Sfântul Nicolae a fost crescut de un unchi, care purta tot numele de Nicolae și era episcop al cetății. De mic copil a primit o aleasă creștere, sub îndrumarea unchiului său urmând cursurile celor mai vestite școli ale epocii.

Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, a fost hirotonit preot, apoi episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

Deoarece predica cu mult zel credința în Iisus Hristos, a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximilian. Odată cu biruința lui Constantin cel Mare asupra lui Maxențiu și cu Edictul de la Milan din 313, care acorda libertate deplină creștinismului, au fost eliberați toți cei întemnițați pentru mărturisirea lui Hristos. Sfântul Nicolae s-a întors la slujba sa din cetatea Mirelor.

Alături de alți Părinți ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinței creștine împotriva preotului Arie, care vedea în Hristos o simplă creatură a Tatălui, și nu pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Tradiția păstrează cu evlavie pomenirea unor fapte minunate săvârșite de Sfântul Nicolae: salvarea de la moarte a trei bărbați condamnați fără vină de un slujbaș imperial, aducerea unor ajutoare neașteptate unor familii aflate pe punctul de a săvârși nelegiuiri pentru a-și câștiga pâinea și multe altele. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează bunătății cu care era înzestrat Sfântul Nicolae și obiceiului său de a ajuta pe cei nevoiași.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice în anul 345, fiind îngropat în biserica episcopală.

Foto: (c) doxologia.ro


Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni la Mira Lichiei. Ele se află astăzi la Bari, în sudul Italiei, unde au fost aduse la 9 mai 1087.

Ridicarea sfintelor moaște din Mira s-a făcut în condițiile în care cetatea a intrat sub stăpânire otomană, stăpânire care începea de la Herson până la Antiohia și Ierusalim, fiind pustiite în aceste ținuturi toate cetățile, satele, bisericile și mănăstirile.

Ajunse la Bari, moaștele au fost așezate în biserica “Sfântul Ioan Botezătorul “, care era lângă mare. Iar cei care le-au adus au făcut legământ să construiască o catedrală în care acestea să-și găsească odihna veșnică. Construcția Catedralei Sfântului Ierarh Nicolae (Basilica di San Nicola) a început în anul 1089 și a durat până în anul 1197. Aici au fost mutate cinstitele moaște ale făcătorului de minuni Nicolae.

Catedrala “Sfântul Nicolae ” din Bari este, în prezent, un important centru de pelerinaj, atât pentru italieni, cât și pentru creștinii ortodocși din estul Europei.

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae se află însă în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714).

Pelerinaj, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, pentru închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae (2012)
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES ARHIVA

Înainte de anul 1707, atunci când a fost biserica sfințită în zilele voievodului Constantin Brâncoveanu, exista o altă biserică, mai veche, cu același hram, Sfântul Gheorghe. În jurul anului 1599, voievodul întregitor de neam Mihai Viteazul (1593-1601), împreună cu soția sa, Doamna Stanca, au dăruit aici moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, primite în dar de la cardinalul de Bari prin intermediul unui negustor bogat, în semn de prețuire pentru faptul că Mihai Viteazul era un apărător al creștinătății europene întregi.

Pelerinaj, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, pentru închinarea la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae (2012)
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/ AGERPRES ARHIVA

Documente istorice de la sfârșitul secolului al XVI-lea amintesc de acea biserică veche, renumită mai ales prin moaștele ce le păstrează și astăzi: “mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) și Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) mitropolitul Eftimie”.

AGERPRES /(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Turismul cu trenul Mocănița pe Vaser a ajuns să fie promovat în anii ’90, odată cu redeschiderea accesului spre una dintre cele mai interesante destinații din județ. Trenul cu aburi, dar și drezinele își transportă pasagerii pe linia cu ecartament îngust construită din perioada Primului Război Mondial de nemți și de țipțerii din Austria care au colonizat Vișeul la începutul secolului al XIX-lea, dezvoltând industria forestieră și plutăritul pe Vaser, îndeletnicire care s-a mai păstrat până prin 1960. Stabilirea coloniștilor țipțeri la Vișeu a dus la o îmbunătățire imediată a tehnicilor de exploatare și prelucrare a lemnului, dar și o ridicare a nivelului de trai a întregii comunități.
Tehnologiile de exploatare a lemnului au fost îmbunătățite continuu, iar după Al Doilea Război Mondial, odată cu naționalizarea bunurilor, statul român a preluat modalitățile de lucru și intensificat exploatarea lemnului, determinând formarea în trei localități — Vișeul de Sus, Vișeul de Jos și Vișeul de Mijloc — a unei industrii forestiere, industrii a mobilei, implicit a exportului, creând mii de locuri de muncă și o altă industrie pe verticală care a deservit acest domeniu.

Din anul 1995, turismul cu trenul Mocănița intră într-o nouă perioadă care de la un an la altul cunoaște îmbunătățiri substanțiale, iar zona devine o destinație preferată a mii de români și străini care se aventurează chiar și pentru o singură zi cu trenul pe cei aproape 40 de kilometri, parcurși leneș de trenul martor al unor timpuri de mult apuse. În jurul trenului cu aburi s-a construit la Vișeul de Sus o întreagă rețea agro-turistică rurală ce ademenește călătorii cu oferte tentante și destinații de vacanță prin întreg Maramureșul spre cele mai puțin cunoscute locuri.

“E greu de spus dacă trenul Mocănița ține neapărat de un anume sezon pentru că avem turiști tot timpul anului. Pe durata verii se înregistrează o creștere a numărului de turiști, fiind și perioada concediilor atât pentru români dar și pentru străini. Apoi, în preajma Paștelui, Crăciunului, dar îndeosebi de Anul Nou organizăm ieșiri pe munte cu trenul, petreceri în aer liber, concerte de muzică populară, clasică și chiar muzică rock. Deja avem o tradiție în a organiza Revelionul în aer liber, la foc de tabără, eveniment la care participă numeroși doritori ce vor să schimbe radical modul de a petrece trecerea dintre ani într-un mod cu totul inedit. Anual, vedem o creștere a interesului pentru un asemenea mod de a petrece Revelionul așa cum prea puține persoane se gândesc că l-ar putea face. Sigur, un asemenea eveniment presupune un efort sporit din partea noastră ca organizatori în a oferi un confort plăcut și o mâncare adecvată stropită cu vinuri de calitate și nelipsita țuică maramureșeană’, a spus directorul Căilor Ferate Forestiere din Vișeul de Sus, Ioana Coman Karsten, compania care organizează sejururile pe Valea Vaserului cu Mocănița.

Trenul cu aburi Mocănița e doar pretextul de a vizita și alte obiective turistice învecinate cum ar fi: cartierul Țipțerai, locul unde au trăit coloniști țipțeri din Austria, bisericile locale dar și a pleca spre alte destinații care te pot duce până în zona de frontieră româno-ucraineană.

Odată ajunși în stația terminus Făina, turiștii care intenționează să urce în Munții Maramureșului pot alege variantele Valea Soacrei, Novăț, Valea Peștilor, Valea Babii, Catarma și Șuligul, câteva dintre punctele de reper alpine. Din nefericire, în zona alpină nu mai funcționează nici unul dintre punctele de cazare a cabanelor forestiere încât pentru cei care intenționează să rămână pe munte e nevoie de cort, dacă nu aleg să coboare în aceeași zi la Vișeu de Sus.

O particularitate a Văii Vaserului ce încântă turiștii p reprezintă urmele lăsate din loc în loc de-a lungul căii ferate înguste, adăposturile de apărare din timpul războiului, cât și micile baraje care odinioară veneau în ajutorul plutașilor care aduceau brazii tăiați pentru prelucrare la fabrica de lemn din Vișeu.
Pe apele de munte, pe micile pârâuri, pot fi văzuți păstrăvii și lipanii, iar turiștii mai norocoși dotați cu binocluri pot vedea râsul sau pisica sălbatică. Chiar și la altitudini de peste 1.800 metri pot fi găsite izvoare de apă minerală, iar odată ajunși pe platoul Munților Maramureșului se pot distinge în adâncime pe teritoriul ucrainean fostele stații radar sovietice de urmărire a spațiului aerian din Europa Apuseană, acum dezafectate.

Compania care exploatează linia ferată forestieră din Vișeu de Sus a introdus recent și un serviciu special pentru cei care doresc să înnopteze în tren: cazarea pe linia fixă în vagoanele Carpatia, dotate cu restaurant.
Trenul Mocănița și Valea Vaserului au fost de-a lungul anilor subiectul unor reportaje în presă română și străină, chiar și Travel Channel și National Geographic ilustrând farmecul unei călătorii cu trenul pe munte.

Turiștii care au vizitat Valea Vaserului susțin că anotimpul toamnei este cel mai prielnic pentru o călătorie cu trenul, dar cu condiția să fie o zi frumoasă, scăldată de razele soarelui.

AGERPRES/(autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă)

Moș Nicolae împărțind daruri copiilor, 2006
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Tradiția își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoana cu credință nețărmurită în Dumnezeu, ce a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească și urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Se spune că Sfântul Nicolae, aflându-le durerea, le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut fie în ciorapii puși la uscat, fie în ghete. De aici este obiceiul ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.

Moș Nicolae în mijlocul copiilor, 2006
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Deși este grăbit să alerge la copiii din lumea întreagă, Moș Nicolae are timp să plece urechea la dorințele fiecărui copil în parte…

În tradițiile românești, Moș Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină și căldură, ajută văduvele, orfanii și fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

Copiii care nu au fost cuminți primesc de la Moș Nicolae nuielușe 
Foto: (c) TINA TUCUI / AGERPRES ARHIVĂ

Copiii care nu au fost cuminți primesc de la Moș Nicolae nuielușe 
Foto: (c) TINA TUCUI / AGERPRES ARHIVĂ

De asemenea, există obiceiul să se pună în apă crenguțe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care să înflorească de Anul Nou. În funcție de crenguța care a înflorit, se așteaptă recolta de fructe în noul an.

În nopțile sfinte de sărbători, când, preț de o secundă, se deschid cerurile și pentru noi, muritorii, se spune că Moș Nicolae poate fi văzut stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

Există obiceiul, la sate, ca în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Regina Mamă Elena și Regele Mihai I la serbarea de Moș Nicolae, de la Palatul Regal, 1936
Foto: (c) RADOR / AGERPRES ARHIVĂ

Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și a luat caracteristicile fiecărei țări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor și a activităților caritabile.

În Germania, tradiția sărbătoririi lui Moș Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creștină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate și o nuielușă în mână. Pe lângă ghetuțe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care își aștern toate dorințele și câțiva morcovi pentru caii moșului. Se mai spune că Moș Nicolae are cu el o carte în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminți, copiii primesc nuielușe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moș Nicolae și colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.

Copiii din Franța, în ajun, lasă pentru Moș Nicolae un pahar de vin, iar pentru măgărușul lui morcovi și puțin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe și trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franței, cei mici știu că Moș Nicolae vine călare pe un măgăruș, alături de Pere Fouettard (Moș Nuielușă), înveșmântat în negru. Dacă Moș Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminți, altoindu-i cu o nuielușă.

La copiii olandezi, moșul ajunge pe mare, venind din Spania. Dacă n-au fost cuminți, se tem de însoțitorul moșului, Zwarte Piet (Petru cel Negru). El îl ajută pe Moș Nicolae cu darurile și dulciurile pentru copiii cuminți. Va merge pe la fiecare copil și-i va dărui câte ceva, dar dacă pe lista lui copilul este trecut ca neascultător, îl va lua cu el înapoi în Spania.

În Belgia și Luxemburg, copiii își așează ghetuțele în fața ușii și, la fel ca micuții francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moșul, morcovi și zahăr pentru calul lui. Odată cu Moș Nicolae, la fel ca și în alte țări europene, copiii îl așteaptă și pe însoțitorul său, Hoseker.

Moș Nicolae este foarte iubit de copiii din Austria, care-l știu ca pe un bătrân înveșmântat asemenea unui episcop, cu o carte mare în care îngerii au scris toate faptele celor mici și călătorește alături de Krampus, care ține în mână o nuia cu care-i amenință pe micuții care nu au dat ascultare părinților.

Copiii din Italia așază pe o farfurie, în ajun, scrisorile în care-și notează dorințele, promițându-i lui Moș Nicolae că vor fi cuminți în anul care va veni. A doua zi, în locul scrisorilor, găsesc dulciurile lor preferate. Tot în Italia, există tradiția numită Rito delle nubili (ritualul celor necăsătoriți). Tinerele fete, care au nevoie de ajutor înainte de a se mărita, primesc daruri în amintirea sfântului care a ajutat trei fete sărace să se căsătorească, oferind fiecăreia câte o punguță cu galbeni.

În Cehia, odată cu cadourile constând din mere, nuci, dulciuri și jucării, Moș Nicolae le aduce aminte copiilor că, în curând, va sosi copilul Isus. Conform unui vechi obicei, copiii neascultători primeau în încălțări cartofi și bucăți de cărbune.

În nordul și partea centrală a Croației, Moș Nicolae (Sveti Nikola) aduce cadouri pe 6 decembrie, cu ocazia zilei sale consacrate. În seara dinainte, copiii își lustruiesc încălțămintea și o așează pe pervazurile ferestrelor, pentru a fi umplută cu daruri, dulciuri și fructe de către generosul moș.

În Polonia, Moș Nicolae este o personalitate extrem de divinizată și respectată. Îmbrăcat în haine episcopale și purtând bastonul episcopal, el coboară din ceruri cu ajutorul unui înger și colindă întreaga țară pe jos sau purtat într-o trăsură trasă de un cal alb. La vederea lui, copiii nerăbdători încep să strige ‘A venit! A venit!’.Odată intrat într-o casă, Moș Nicolae ascultă cu îngăduință rugăciunile copiilor. El îi ceartă sau îi laudă, după cum este cazul, și le dăruiește apoi icoane, mere roșii, portocale și ”pierniki” (prăjiturele sfinte, făcute cu miere și mirodenii).Dacă nu își face apariția în persoană, el își lasă darurile sub pernele copiilor care dorm sau le pune în pantofii lustruiți special pentru acest eveniment.

În unele orașe și sate din Slovacia, Moș Nicolae, sau Svaty Mikulas, sosește într-o trăsură trasă de un cal. Copiii nerăbdători să îl vadă umplu străzile și se unesc în coruri și dansuri. În unele regiuni, Moșul vizitează copiii acasă. În ajun, copiii își așează încălțările lustruite pe pervazul ferestrei sau în pragul ușii, sperând să le găsească dimineața încărcate cu daruri. În unele școli are loc sărbătoarea “Mikul Mail”, în cadrul căreia copiii își dăruiesc unul altuia mici cadouri.

În Slovenia, în seara anterioară zilei de Sântul Nicolae, copiii își așează încălțămintea afară, în fața ușii, așteptând să o găsească a doua zi încărcată de fructe, bomboane, monede și mici jucării. Cel care îl însoțește pe Moș Nicolae, numit Parkel, pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.

În Spania, tradițiile de Moș Nicolae includ un foarte tânăr ”episcop copil”, de obicei având între trei și șase ani, și un grup de bărbați numiți ”auroros”, care cântă orații. Bărbații adună colecte care sunt apoi dăruite de către preot sau ‘episcopul copil’. Copilul poate fi escortat de colegii de clasă, poate călări un mic cal sau prezidează, împreună cu preotul și profesorul, o masă la care se servesc fructe uscate, nuci și prăjiturele.

Înaintea zilei de Sfântul Nicolae (Szent Mikulás), copiii din Ungaria își lustruiesc pantofii cei mai buni și îi așează pe pervazuri pentru a fi umpluți de darnicul Moș. El vine în case cu un sac plin de cadouri și o carte mare în care sunt scrise faptele bune și rele ale copiilor. Dimineața, copiii găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată și mici cadouri. Copiii obraznici primesc nuiele aurii și linguri de lemn.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Foto: thailand.prd.go

Thailanda se învecinează cu Myanmar, la vest și nord-vest, cu Laos, la nord-est și est, Cambodgia, la sud-est, Oceanul Pacific (Golful Thailandei), Malayezia, la sud, și Oceanul Indian (Marea Andaman).

Suprafața țării este de 513.120 kmp, împărțită în opt mari regiuni, sudivizate în 77 de provincii. Capitala este la Bangkok. Alte orașe importante sunt: Chiang Mai, Hat Yai, Nakhon Pathom, Nonthaburi, Pak Kret.

Populația țării depășește 67 de milioane de locuitori, conform statisticilor din 2012. Limba oficială este thai. Structura etnică este formată din: thai (75%), chinezi (14%), mon, khmeri, lao, malay, indieni.

În Thailanda se disting patru mari zone de relief. Partea centrală este ocupată de câmpia Menamului, străbătută de fluviul cu același nume și limitată de lanțuri muntoase orientate pe direcția nord-sud, care ating altitudinea maximă în țară, de 2.570 m (vârful Dir Inthanon). În nord-est se desfășoară Podișul Korat, cu altitudini scăzute, sub 200 m. În sud, în sectorul thailandez al Peninsulei Malacca, se desfășoară lanțuri muntoase separate de culoare largi. Din rețeaua hidrografică a țării fac parte două fluvii importante: Mekong, în est, și Menam, în partea centrală.

În anul 1238, în partea centrală a teritoriului actual al Thailandei a fost întemeiat regatul Sukhothai, numit de vecini Siam, primul regat thailandez dintre statele feudale întemeiate în valea fluviului Mae Nam Chao Phraya, după colapsul Imperiului Khmer. Regatul Ayutthaya, fondat în 1351, cu capitala în orașul cu același nume, supune statul Sukhothai și devine una din principalele puteri din Asia de Sud-Est.

La 6 aprilie 1782, generalul Phraphutthayotfa Chulalok preia puterea, întemeind, sub numele de Rama (1782—1809), dinastia Chakri (Rama), ce domnește și în zilele noastre. Atunci, capitala Siamului a fost mutată la Bangkok (Krung Thep Mahanakhon). În decursul secolului XIX, Thailanda a reușit să evite soarta țărilor vecine, care au devenit colonii ale puterilor europene, însă a pierdut părți semnificative din teritoriul său.

La 23 iulie 1917, țara a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. La 24 iunie 1939, statul ia forma de guvernământ de monarhie constituțională, fiind abolită monarhia absolută. În 1939, se proclamă denumirea oficială a statului Thailanda (în locul vechii denumiri Siam). În perioada 1941-1944, Thailanda a dus o politică pro-japoneză, deși a reușit să evite intrarea în cel de-Al Doilea Război Mondial împotriva puterilor aliate.

Actualul rege, Rama al IX-lea (Bhumibol Adulyadej), a urcat pe tron în anul 1946.

Vizita premierului Constantin Dăscalescu, în Thailanda; participarea la o demonstrație cu elefanți dresați — 1985
Foto: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVA

Potrivit MAE, cu unele intermitențe, până în anul 2008, puterea a fost deținută de guverne militare, viața politică fiind zguduită în această perioadă de nu mai puțin de 17 tentative de lovituri de stat. În luna mai 2014, Armata a preluat din nou puterea, la peste cinci ani de la restaurarea conduceriii civile. Premierul Yingluck Shinawatra și alți nouă miniștri au fost demiși de către Curtea Constituțională, armata a impus legea marțială pe întreg cuprinsul țării, iar la 22 mai 2014, Generalul Prayuth Chan-ocha a preluat puterea.

Anii ’80 au adus o dezvoltare rapidă în economia țării, care fusese anterior bazată pe agricultură. Thailanda are o economie orientată, în mare parte, pe exporturi. Principalele state investitoare din țară sunt China, Japonia, Coreea de Sud și India. Thailanda este o țară nou industrializată, având ca sectoare de bază industria textilă, chimică, electronică și turismul.

Destinațiile turistice din Thailanda sunt variate, vacanțele având ca principale atracții plajele și templele țării. În Bangkok, între obiective se numără: complexul de temple Grand Palace și Wat Phra Kaeo, care găzduiește o statuie de smarald a lui Buddha; Wat Pho, cel mai mare templu din Bangkok și locul lui Buddha Culcat, cu o statuie enormă; Palat Vmanmek; Piața Plutitoare. De asemenea, pe traseele turistice mai trebuie marcate: fostele capitale, Ayutthaya și Sukhothai, provinciile mai izolate Chiang Mai, Chiang Rai și Mae Hong Son, precum și Parcul Național Khao, din sud, cu pădurile tropicale ce acoperă stâncile de calcar brăzdate de izvoare și cascade.

AGERPRES/ (Documentare — Roxana Mihordescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: DANIEL STOENCIU (C) / AGERPRES FOTO

Tema din acest an propusă de ONU reprezintă un îndemn: “Schimbă lumea devenind voluntar!”. În acest an se subliniază și se celebrează participarea oamenilor la activitatea de voluntariat contribuind astfel la realizarea unei schimbări la toate nivelurile: local, național și global, pentru a construi o lume mai bună. Este evidențiat, în această zi, rolul a sute de milioane de voluntari, care prin eforturile lor, prin implicarea directă în proiecte, în campanii de promovare și în procese de luare a deciziilor, contribuie la realizarea unei coeziunii sociale, la menținerea păcii și realizarea unei dezvoltări durabile.

De-a lungul anilor au fost organizate mitinguri, parade, proiectele comunitare de voluntariat, de conștientizare a mediului, de îngrijire medicală gratuită. În afară de mobilizarea a mii de voluntari în fiecare an, voluntarii Națiunilor Unite lucrează pentru a stabili, împreună cu diverși partenerii și guverne, programe naționale de voluntariat, pentru a crea structuri care stimulează și susține voluntariatul în diferite forme.

Această zi este marcată în România începând cu anul 2000. Organizațiile membre ale Rețelei Centrelor de Voluntariat din România depun an de an eforturi pentru sărbătorirea spiritului voluntariatului și mai ales a oamenilor din spatele acțiunilor de voluntariat.

Ziua internațională a voluntarilor în slujba dezvoltării economice și sociale a fost instituită de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985. Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția sa 52/17 din 20 noiembrie 1997 a proclamat anul 2001 ca An Internațional al Voluntarilor. Acest an a fost conceput cu scopul de a promova recunoașterea eforturilor și a muncii depuse, facilitând crearea unei rețele de comunicare și promovare a beneficiile care decurg de activitățile de voluntariat.

Efortul comun depus în desfășurarea activităților de voluntariat are ca scop final atingerea ”Țelurilor de dezvoltare ale mileniului” (The Millennium Development Goals), adoptat prin Rezoluția A/RES/55/2 din 18 septembrie 2000, de către Adunarea Generală a ONU. Obiectivele cu țintă până în 2015 sunt: eradicarea sărăciei și foametei în formele lor extreme, asigurarea educației primare la nivel global, promovarea egalității între sexe, reducerea mortalității copiilor, îmbunătățirea sănătății maternale, combaterea HIV/SIDA și a altor boli, asigurarea protecției mediului înconjurător, asigurarea unui parteneriat mondial pentru dezvoltare.

AGERPRES/ (Documentare—Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) www.fao.org

Campania pentru marcarea Zilei mondiale a solului are drept scop informarea oamenilor asupra necesității conservării și restaurării solului, el reprezentând rezervorul pentru cel puțin un sfert din biodiversitatea planetei. Solurile joacă un rol esențial în furnizarea de apă curată și în capacitatea de adaptare la inundații și secete. Cel mai mare magazin terestru de carbon se găsește în sol, astfel încât conservarea lui contribuie la adaptarea la schimbările climatice și la atenuarea efectelor acestora. Menținerea și îmbunătățirea solului la nivel mondial sunt esențiale.

Uniunea Internațională de Științei Solului a propus, în 2002, printr-o rezoluție, sărbătorirea la 5 decembrie a Zilei mondiale a solului, pentru a marca importanța solului ca o componentă fundamentală a sistemului natural și ca factor, care contribuie semnificativ la bunăstarea oamenilor.

Recunoscând rolul crucial al solului pentru securitatea alimentară și având în vedere provocările enorme pentru gestionarea durabilă și protecția solului Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO — Food and Agriculture Organization of the United Nations), în perioada conducerii asigurată de Regatul Thailandei și în cadrul “Parteneriatului global pentru sol”, a susținut celebrarea oficială a Zilei mondiale a solului, cu scopul conștientizării la nivel mondial a importanței acestuia. Conferința FAO, din iunie 2013, a aprobat în unanimitate marcarea acestei zile și a cerut Adunării Generale a ONU adoptarea oficială a acesteia. În decembrie 2013, Adunarea Generală a ONU a declarat data 5 decembrie pentru sărbătorirea Zilei mondiale a solului.

Adunarea Generală a ONU a declarat anul 2015 — Anul Internațional al Solurilor prin Rezoluția 68/232, din 20 decembrie 2013, printre obiectivele acestuia numărându-se și cel de promovare de politici și acțiuni eficiente pentru managementul durabil și protecția resurselor de sol.

AGERPRES/ (Documentare—Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)