Romania on TOP 10

Facebook Twitter Email

The city of Rasnov was attested as tourist destination of national interest through a Government Decision on November 27 2012, as it is the third such location in the county, after Predeal and Poiana Brasov. In August 2009, Rasnov became the first tourist city of Romania promoted with European funds.

Photos by Simion MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

‘Cumidava — the medieval fortress, the St. Nicholas orthodox Church, the Evangelical Church, the Promenada, the entertainment parks, the Valea Cetatii Cave, the Olympic Base — is an offer which could fill a few days in Rasnov in a pleasant, active way. Right in the vicinity of the commercial myth of Dracula, Rasnov wants to propose its visitors something else. A particular story, where the romantic legends with princesses and knights are restored in the medieval Citadel, the music of the history which is heard in the city’s churches — ?good air, good food, wise work’ as we could read on the back of a postcard sent from Rasnov in 1921. All this welcome us in the spa’s guest houses, brought back to life after half a century through the diligence and skills of the Rasnov citizens, and underneath the mountains’ shield, sportspeople from all over the world race on the biggest ski jumping base in Rasnov. Inspired by our city’s old crest, Rasnov — Rosenau we wish it became the Rose of the national tourism,’ the mayor of Rasnov, Adrian Vestea told Agerpres.

Ever since the Middle Ages, the rose used to be the emblem of Rasnov, and the German toponym’s root Rosenau seems to be also rose. The rose becomes the symbol of the Rasnov community, of the Rasnov city’s history and culture, an element of identification, representative, novel, spectacular, artistic and unique in the national tourist offer.

The first official attestation of the medieval Rasnov, under the name of ‘Rosnou’, is noted in a document issued by Hungary’s King, Charles Robert of Anjou, that refers to the place of origin of nobleman Nicolaus Magnus. Rasnov is visited by Hungary’s King, Sigismund of Luxembourg, and receives the right to hold fairs. The most important branch of the local economy used to be agriculture. The most renowned and rich guilds based in Rasnov were the Carpenters’ guild and the Weavers’ guild. Another special craft which knew a remarkable development in Rasnov was the glass manufacturing, attested back in 1526.

Although in the inter-war period several plants are remembered, they were small businesses, agriculture being the most important economic branch after the end of the WW II. In 1924, Rasnov exported to Vienna 40 wagons of barley for beer and over 500 wagons of potatoes to the Sibiu-based starch mill.

As regards the Rasnov population, the first detailed data are barely known since 1510. Then, the locality counted for 146 households, 24 widows, 10 poor, nine empty houses, four public servants, one ringer, 14 shepherds, eight houses with poor people. Dobridge, an area inhabited by Romanians, was a separate place, headed by a Romanian priest and a cneaz (the Slavic name for a local nobleman).

During the communist regime, industrialisation was the authorities’ option for Rasnov, the best known being the Chemical Plant, the Rasnov Tools Plant (FSR), also known as the ‘chief toolman’ of the machines industry of Romania. Neighbourhoods of blocks of flats were erected for the incomers from all over Romania to work here, in Rasnov, as the commune became a city in 1950.

The most important and known tourist objective of Rasnov remains the Rasnov Citadel, visited annually by over 200,000 ticket payers, and other thousands who participate in cultural events organized in the citadel, free of charge. In 2004, the new leadership of the city hall commenced to retrieving the citadel, following the 2000-2008 period when this monument was aggressively intervened upon without authorization by a foreign citizen, the new owner of the Rasnov Citadel. The citadels’ chapels were ruined irremediably, in the lower citadel, in both the Dacian and the medieval sites, it has been intervened to the citadel’s walls where various balconies were built, which finally led to the crush of one of the walls. The ruining of the citadel was stopped on July 3 2008, when the Rasnov City Mayor took back into administration the historical monument. In 2009, the illegal constructions were put down, and in 2011 the lower citadel’s reconstruction was commenced. Currently, several works are under way at the historical edifice. The Rasnov Citadel has entered Romanian cinema, as here were shot several movies, such as Dacii (1966), Columna (1967), Nemuritorii (1974). Annually, numerous medieval festivals take place here, historic movies, festivals for children, music festivals, rock events which attract thousands of Romanian and foreign tourists. Next year an entertainment theme park on dinosaurs’ evolution will be opened, a first of this kind in Romania, which stretches on 1.4 ha, close to Rasnov Citadel.

The Gorges of Rasnoava, the Valley of Glajeria are other particularly spectacular areas to be visited by tourists who get to Rasnov.AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Țara Făgărașului, zona turistică cu zestre naturală, culturală și istorică, de interes internațional, cu valori unice ale comunității sătești, cu tradiții și obiceiuri nealterate de sute de ani, oferă turistului, locuri unice și spectaculoase la poalele Masivului Făgăraș.

Mănăstirea “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO

Este imposibil să ajungi în această zonă și să nu vizitezi Mănăstirea “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Rupestră și Schitul de la Șinca, Mănăstirea Bucium din satul cu același nume.

După intrarea sub ocupație austriacă au început și persecuțiile religioase pentru românii din Ardeal. În anul 1762 a început catolicizarea forțată, dar bisericile și mănăstirile Făgărașului au adunat mereu oamenii în jurul lor, chiar și după ce au fost incendiate sau dărâmate cu tunul.

Oamenii locului nu au abandonat învățătura primită, potrivit căreia orice stăpânire nu are voie să strice rostul locului și astfel și-au apărat credința și nu au cedat în fața asupritorilor.

Vechi sat românesc din Țara Făgărașului, atestat documentar din secolul al XII-lea, Șinca Veche este cunoscut localnicilor, dar și turiștilor, prin enigma ce înconjoară o veche mănăstire aflată în apropierea satului. Atunci când împărăteasa MariaTereza a pornit campania de catolicizare a Transilvaniei și înființarea regimentelor grănicerești formate din localnici, oamenii din Șinca au refuzat înrolarea și nu au renunțat la ortodoxie. Ei pur și simplu au mutat satul mai spre munte, ducându-l cât mai departe de autorități.

Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche este monument unic în Transilvania, prin scobirea în gresie a două biserici alăturate și a anexelor, dar mai ales prin turla săpată în piatră de jos până sus. Turla, înaltă de 10,5 metri, deschisă în partea de sus cu o lunetă, face legătura de taină între bisericile de sub pământ și cer. Înscrisuri din anul 1204 atestă faptul că mănăstirea a avut o obște monahală formată din călugări. În anul 1762, în timpul prigoanei generalului Bucow, în peștera din Dealul Pleșu s-au refugiat călugări care au trăit și au slujit aici. Există numeroase controverse privind originea acestui locaș dar majoritatea cercetătorilor afirmă că este o mănăstire creștin-ortodoxă, realizată probabil în jurul anului 1700.

Un alt loc de rugăciune din Țara Făgărașului este mănăstirea Bucium din satul Bucium, comuna Șinca. În anul 1737 este pomenit Ambrozie, un monah care la mănăstirea Bucium copia “Viețile Sfinților”, fapt care dovedește că sălașul fusese clădit cu mult înainte.

În veacul al XVIII-lea, mănăstirea a fost trecută prin foc de stăpânirea habsburgică. La două sute de ani după acest moment, autoritățile comuniste au folosit tot focul pentru a opri refacerea așezământului. Cu toate acestea, oamenii satelor din jur și-au dus înainte dorința de a reclădi mănăstirea în satul Bucium.

Sunt o serie de legende care vorbesc despre dărâmarea mănăstirii de către armatele austriece. Se spune că, în fața tunurilor, starețul Isaia și călugării s-au închis în mănăstire și au început să se roage. Ghiulele nu au reușit să dărâme zidurile și atunci s-a ordonat incendierea mănăstirii. Cu câteva icoane și odoare bisericești, starețul Isaia a reușit să fugă spre munte. Cu rugăciuni fierbinți, el a reușit să urnească lespedea unei peșteri și a ascuns cele sfinte înăuntru. În cele din urmă a fost prins de urmăritori și i s-a tăiat capul. Corpul i-a fost aruncat în fântână în poiana mănăstirii. Se spune că din acea fântână a izvorât, a doua zi, apă limpede și tămăduitoare.

Prima încercare de reconstruire a mănăstirii este în anul 1928, când Regina Maria a început aici zidirea sub numele “Întregirea Neamului Românesc”. Moartea reginei și vremurile tulburi care au urmat au oprit reconstrucția.

În anul 1953, Moș Ilie, așa cum îl știu sătenii care își mai amintesc întâmplările, obține aprobarea și binecuvântarea mitropolitului Nicolae Bălan pentru lăcașul de cult. Proiectul este blocat însă de comuniști și va fi reluat în 1976 de Moș Ilie ajutat de Ioan și Elisabeta Șandru care reușesc să construiască o cabană de lemn sub pretextul înființării unei stupine, cabană în care reușesc să ascundă o mică biserică. Securitatea află iar flăcările mistuiesc cabana și bisericuța, rămânând doar o singură cruce. Crucea stă astăzi la loc de cinste în altarul de vară al mănăstirii. Biserica a fost reconstruită, iar mitropolitul Antonie Plămădeală a sfințit-o cu hramul Schimbării la Față, în anul 1995.

În satul Berivoii Mari din comuna Recea se află Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei. Vechea mănăstire este pomenită încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar aici trăiau mulți călugări, duhovnicul așezământului fiind vestit pentru harul său. Lăcașul a dispărut sub prigoana habsburgilor însă sătenii din Recea și din satele apropiate au continuat să spună locului “la mănăstiri” apoi au rezidit lăcașul de cult.

În anul 1992, preotul Andrei Răduleț, ajuns vicar la Arhiepiscopia Sibiului, a dat glas dorinței oamenilor de a reclădi mănăstirea și astfel, un an mai târziu, pune piatra de temelie. Prima dată s-a ridicat un paraclis de vară, cu hramul Sf. Apostol Andrei, apoi s-a clădit al doilea, câteva chilii și gospodăria mănăstirii. În anul 1997 s-a început ridicarea unei noi biserici, zidită în formă de cruce și cu trei turle.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dejani, comuna Recea, este pomenită în cărți bisericești la începutul veacului al XVIII-lea. Se știe că aici era o biserică mică din lemn, așezată pe o temelie de piatră. Chiliile călugărilor erau colibe, tot din lemn, risipite în pădurea din jurul bisericii. După anul 1990, în poiana mănăstirii sătenii au așezat o troiță, iar după doi ani câțiva călugări s-au așezat aici venind de la mănăstirile moldovenești Sihăstria și Sihla. Când au vrut să facă o fântână, au dat repede de vechea fântână. Apoi, când au curățat locul pentru zidirea unei temelii, a fost regăsită chiar cea veche. Locul a fost însemnat, și se vede în pardoseala noii biserici, ridicată tot din lemn, însă mult mai mare decât cea dintâi. Pentru înzestrarea locașului s-au mai găsit câteva dintre odoarele străvechi, salvate și păstrate de săteni. Dintre acestea, cele mai prețioase sunt icoana Sf. Ierarh Nicolae și clopotul cel mic. Despre clopot se spune că este mult mai vechi decât biserica dintâi, și că ar fi fost turnat la începutul secolului al XIV-lea.

Toate aceste locuri, de liniște și rugăciune, atrag numeroși turiști români și străini care sunt impresionați de modul în care oamenii știu să prețuiască și să ducă mai departe tradițiile zonei.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Adrian Drăguț)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Biserica Neagră este cea mai mare clădire de cult din România și totodată un simbol al Brașovului, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic din municipiu, peste 200.000 de turiști trecându-i anual pragul.

Foto: (c) BOGDAN DUMITRESCU / AGERPRES ARHIVA

Se numește Biserica Neagră pentru că a ars la marele incendiu al orașului din anul 1689 și după aceea a rămas un timp o ruină înnegrită de fum. Acest nume, inițial numai popular, s-a impus în secolul al XX-lea ca denumire oficială a monumentului, edificiul fiind catedrala comunității parohiale “Honterus” din cadrul Bisericii Evanghelice din România.

În acest spațiu sunt cunoscute mai multe biserici albe, cum ar fi Bela Crkva în Banatul sârbesc, Biserica Albă în Albești Târnava de lângă Sighișoara, Biserica Albă de la Viscri de lângă Rupea, însă există o singură “Biserică Neagră”, cea din Brașov, spun reprezentanții comunității evanghelice.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Superlativele care subliniază cel mai bine importanța Bisericii Negre sunt: cea mai mare clădire de cult din România cu o lungime de 90 de metri, lățime 27-37 de metri, înălțimea zidurilor 21 de metri, coama acoperișului de 42 de metri, înălțimea turnului la cruce de 65 de metri. Biserica Neagră este și cea mai mare biserică-hală de la răsărit de Viena, având toate navele la aceeași înălțime, dar și una dintre cele mai mari clădiri de cult medievale în spațiul dintre Domul Sf. Ștefan din Viena și Hagia Sofia din Constantinopol. Biserica Neagră deține și cea mai mare orgă mecanică din România, cu circa 4.000 de tuburi, având un timbru deosebit de frumos, potențat de acustica bună a bisericii. La Biserica Neagră se află și cea mai mare colecție din Europa de covoare orientale vechi din Asia Mică, aflată în afara Turciei. De asemenea, Biserica Neagră are și cel mai mare clopot mobil din România, în greutate de 6.000 de kg. Clopotul Bisericii Patriarhiei ortodoxe din București este mai mare, dar este fix și numai limba este mișcată.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Deoarece Brașovul era situat la extremitatea sud-estică a Occidentului și a sferei de influență a Bisericii romano-catolice, reprezentanții acesteia au căutat să impresioneze în plus străinii care veneau la Brașov prin ridicarea unei biserici mari. Cel care a avut această viziune a fost parohul Thomas Sander, care a activat între anii 1377-1419 la Brașov, el fiind întemeietorul principal al construcției, atât a altarului cât și a navei. În anul 1383 a început construcția bisericii cu hramul Sfintei Fecioare Maria, iar în anul 1385 s-a emis prima scrisoare de indulgență pentru sprijinirea construcției bisericii de către arhiepiscopul de Strigoniu (Esztergom-Ungaria), în eparhia căruia se afla atunci Brașovul. Prin scrisoarea de indulgență le erau iertate păcatele celor care contribuiau la construcția bisericii le erau iertate păcatele. În anul 1399 a fost emisă o primă scrisoare de indulgență și de către Papa Bonifaciu IX, altele similare emise la Roma urmând în anii 1422, 1450, 1475,1516.

Foto: (c) ION DUMITRU / AGERPRES ARHIVA

La invazia turcească din anul 1421 biserica încă neterminată a fost distrusă cel puțin în parte, însă după aproape un secol de la începerea ei, construcția a fost în mare parte terminată. În secolul XVI, în perioada introducerii Reformei bisericești în Transilvania, a fost înlocuită limba latină limba maternă a credincioșilor sași, în luna octombrie 1542 fiind ținută prima slujbă evanghelică luterană în limba germană în biserică. În primăvara anului 1544 a fost ales cel dintâi prim-preot evanghelic luteran, marele pedagog și umanist Johannes Honterus (1498-1549), atunci fiind îndepărtate din biserică icoanele și altarele care până atunci serviseră slujbelor catolice.

Numeroasele cutremure din secolele al XVI-lea și al XVII-lea au afectat construcția și au produs pagube mai mici, înlăturate prin reparații, iar în timpul marii epidemii de ciumă dintre anii 1602-1603 au fost înmormântați în biserică mai multe sute de morți. La marele incendiu al orașului Brașov din 21 aprilie 1689 a ars și biserica. Mai întâi a ars acoperișul, care s-a prăbușit asupra bolților și le-a distrus parțial, iar apoi a ars interiorul bisericii cu întreg mobilierul: orga, altarul, amvonul, stranele, covoarele. Clopotele din turn s-au topit din cauza căldurii și au căzut, distrugând și vestitul ceas din turn. Numai cristelnița din anul 1472 și tezaurul bisericii din sacristie au rămas intacte. S-a construit un acoperiș provizoiu, s-au turnat clopote noi, iar în anul 1691 s-a ținut prima slujbă în biserică după incendiu.

Foto: (c) AUREL VIRLAN / AGERPRES ARHIVA

În anii 1693-1694 s-a ridicat noul acoperiș, iar doi ani mai târziu s-au făcut și amvonul și stranele senatorilor. În perioada 1710-1714 au fost construite galeriile din navele laterale, iar în anul 1729 a început construcția coloanelor pentru bolta corului. Altarul nou, stranele noi și scările în spirală pentru accesul la galeriile laterale s-au construit între anii 1865-1866.

În anii dinaintea Primului Război Mondial s-au început cu sprijinul statului maghiar lucrări de restaurare, întrerupte însă din cauza războiului. Încălzirea cu aer cald a bisericii se realizează în anul 1937 în urma unei donații generoase făcută de epitropul Samuel Sachiel. Și al Doilea Război Mondial întrerupe lucrările de restaurare, care sunt reluate abia în anii 1969-1977 de Direcția Monumentelor Istorice, fiind renovate atunci fațada de sud și acoperișul bisericii, iar interiorul este renovat între anii 1981-1984 cu sprijin din partea Bisericii Evanghelice din Renania. Restaurarea fațadei de nord a continuat în anul 1987, apoi au început lucrări la fațada de vest și a turnului bisericii, acțiunea fiind încheiată în anul 1999. Un an mai târziu Biserica Neagră beneficiază de o iluminare ornamentală nocturnă, iar în 2001 a fost încheiată și renovarea orgii mari.

“Biserica Neagră a schimbat patina ei veche, astfel încât numele ei aproape că ar putea fi schimbat în ‘Biserica pestriță’. Însă această coloristică variată probabil cu trecerea timpului se va întuneca din nou, oferind generațiilor viitoare din nou o imagine mai apropiată de noțiunea veche de Biserica Neagră”, mai spun reprezentanții acesteia.

Foto: (c) ION DUMITRU / AGERPRES ARHIVA

Orga Bisericii Negre, una dintre comorile bisericii, a fost construită între anii 1836-1839 de către firma Bucholz din Berlin, fiind apoi temeinic restaurată de o firmă elvețiană specializată, între anii 1998-2001. Turiștii care vizitează vara acest obiectiv turistic deosebit pot asculta concerte de orgă susținute de organiști renumiți din țară și din străinătate alături de corul Bach al Bisericii Negre, înființat în anul 1933 de muzicologul și profesorul Victor Bickerich, care între anii 1922-1962 a fost organistul Bisericii Negre. În prezent corul este condus de organistul Steffen Schlandt.

Băncile cu speteze mobile din nava principală au fost instalate în biserică în anul 1937, odată cu introducerea încălzirii. Aceste bănci permit vizitatorului, care la începutul serviciului divin stă cu fața la altar, să se așeze în timpul predicii sau la concerte cu fața spre amvon sau orgă.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Biserica Neagră a fost vizitată în luna mai a acestui an și de moștenitorul tronului Marii Britanii, Prințul Charles, care s-a arătat impresionat de edificiu și a spus că va reveni. “O singură vizită a Bisericii Negre nu poate fi suficientă, deoarece acest monument uriaș nici nu poate fi cuprins dintr-o singură dată. Doar vizite repetate ne pot apropia de istoricul, frumusețile și valorile bisericii, astfel ca noi să ne simțim tot mai acasă și să apreciem tot mai mult și mai bine această parte valoroasă a moștenirii culturale brașovene”, mai spun reprezentanții Bisericii Negre.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Un număr de 18 cupluri și-au depus documentele în vederea oficierii căsătoriei în noaptea de Anul Nou la “Poarta Sărutului” din Târgu-Jiu, a declarat marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Lavinia Trușcă.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Potrivit sursei citate, taxa pentru oficierea căsătoriei în noaptea de Revelion la “Poarta Sărutului” este de 400 de lei.

“18 cupluri și-au depus documentele pentru a se căsători la ‘Poarta Sărutului’ din Parcul Central, iar ceremoniile vor fi oficiate de primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, după focul de artificii, care va avea loc la ora 0,00 în Piața Prefecturii și va dura 12 minute. Cele 18 cupluri sunt din județul nostru, dar și din județele Brașov, Vâlcea și Dâmbovița”, a precizat Lavinia Trușcă.

Cuplurile vor primi din partea Primăriei Târgu-Jiu flori, tort și șampanie.

Din anul 2002 și până în anul 2014, la “Poarta Sărutului” au fost oficiate aproximativ 200 de căsătorii, anul 2012 fiind vârful de solicitări de căsătorii la ‘Poarta Sărutului’, 26 de cupluri unindu-și atunci destinele în acest mod.

AGERPRES / (AS — autor: Oana Popescu, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

În localitatea harghiteană Lunca de Jos, nu departe de șoseaua națională, a luat ființă, de câțiva ani, un mic “sat în sat”, un complex turistic și muzeal format din case vechi de peste 100 de ani care au fost salvate de la pieire de un fost inginer constructor, iubitor al tradițiilor strămoșești.

Fotografii: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FLUX

La Complexul Boros din Lunca de Jos ajungem relativ ușor, drumul este accesibil, chiar dacă este acoperit de zăpadă, iar la fața locului ne așteaptă cu zâmbetul pe buze Szasz Istvan, proprietarul locului, și Molnar Szabolcs, ginerele său și cel care se ocupă cu activitatea turistică.

Dialogul se leagă ușor, iar imaginea caselor vechi, care seamănă cu cele ale bunicilor și străbunicilor, te fascinează din prima clipă.

Szasz Istvan, un inginer constructor apreciat, a folosit la proiectele sale, derulate în România și Ungaria, doar materiale de construcție moderne, dar gândul i-a rămas mereu la casa părintească, ce a fost vândută înainte ca el să se poată bucura de ea.

Ideea de a salva case vechi i-a venit, după cum singur spune, “dintr-o sperietură”, când în urmă cu peste zece ani a dorit să recondiționeze mobilă veche și a constatat că oamenii vor să renunțe la tot ceea ce este vechi, de la case și șure până la obiecte de uz casnic moștenite de la părinți și bunici.

“Ideea mi-a venit dintr-o sperietură. Am vrut să recondiționăm mobilă veche și pentru asta am căutat material vechi. Ne-am gândit să luăm lemn din niște șure vechi. Am dat un anunț la ziar și în două săptămâni s-au prezentat peste 50 de persoane care ne-au spus că au case și șure vechi de vânzare. Atunci m-am speriat și m-am gândit că dacă toată lumea vrea să arunce ceea ce este vechi, atunci trebuie să păstrăm ceva pentru că nepoții noștri nu vor mai avea ce să vadă. Și din asta a venit ideea. Am avut ceva bani și am început să culegem astfel de case”, își începe destăinuirea Szasz Istvan.

Inițial, pe terenul de câteva hectare pe care se află “sătucul” lui Szasz Istvan s-au cultivat cartofi, dar afacerea s-a dovedit a fi păguboasă, motiv pentru care proprietarii s-au reorientat către salvarea moștenirii strămoșești.

“Am încercat să punem cartofi pe acest teren și nu am scos nici măcar sămânța. Și am zis: nu-i bai, aici nu mai punem cartofi, mai bine umplem cu case vechi și păstrăm tradiția”, spune Szasz Istvan.

Micul său sat turistic din inima localității Lunca de Jos este compus din 14 case, cea mai veche datând din 1867, dar și de o moară de apă din 1873 și de pivnițe pentru varză murată, realizate ca acum 100 de ani. Fiecare casă poartă un nume, fie al gazdei de la care a fost cumpărată, fie al locului din care provine.

Casele au fost demontate de la foștii proprietari și au fost ridicate cu multă atenție pe Valea Boroșului, folosindu-se tehnicile de construcție de acum un secol. În unele dintre case, cele mai noi, s-a amenajat baia în locul cămarei, iar la cele vechi baia este accesibilă în afara casei.

Când intru, la invitația gazdei, în prima căsuță cu cerdac, vopsită în nuanțe de albastru și alb, originară de la Valea Ghimeșului, am senzația că m-am reîntors în timp, pe vremea copilăriei și aștept ca, în orice moment, din cealaltă cameră să apară bunica, cu un castron de gogoși calde în mâini. Mobilierul este autentic și tradițional, paturile sunt acoperite cu cergi sau cuverturi țesute de mână, iar saltele sunt umplute cu paie. Mai multe costume populare sunt expuse în dormitorul casei, iar sentimentul pe care îl ai vizitând un astfel de interior este unul de bucurie că oamenii încă apreciază valorile autentice și de speranță că acestea nu vor dispărea.

Szasz Istvan recunoaște că salvarea caselor vechi reprezintă pentru el o datorie de suflet și în niciun caz o afacere.

“Este mai mult o afacere pentru suflet. Eu am lucrat în construcții, și acum am firmă de construcții și la un moment dat, după 40 ani de meserie, omul se satură de atâta beton și oțel beton. Trebuia să fac ceva în viață care să-mi bucure sufletul și m-am decis să mă reîntorc la rădăcini. Din păcate, casa noastră părintească trebuia să fie vândută, cu mobilier cu tot, în 1975, când am venit de la facultate și am rămas doar cu amintirile. Așa că mi-am refăcut aici amintirile vechi”, mărturisește Szasz Istvan.

El povestește că în 2008, când a inaugurat acest loc, i-a invitat la eveniment pe toți cei de la care a cumpărat casele și mulți dintre ei au început să plângă atunci când și-au revăzut casele copilăriei. Szasz Istvan spune, cu tristețe în glas, că a început această salvare a caselor strămoșești în ceasul al 12-lea și afirmă că foarte mulți oameni renunță cu mare ușurință la tot ceea ce este vechi.

“Vor să scape oamenii de tot ceea ce este vechi. Aruncă cerga veche și își iau pături cu cerbi din Turcia, și spun că merită și ei să-și facă o casă din BCA, ca și vecinii. Noi, din păcate, am început activitatea de salvare în ultimul ceas”, afirmă proprietarul satului.

Pentru a le arăta turiștilor cum trăiau pe vremuri bunicii și străbunicii noștri, într-un fost grajd salvat de la pieire a fost înființat un mic muzeu unde sunt expuse zeci de obiecte de uz casnic, de la război de țesut până la ustensile de bucătărie, dar și fotografii vechi, costume populare, ouă încondeiate sau icoane.

Nu departe de muzeu se află și “șura de dans”, acolo unde au loc petreceri de nunți sau botezuri și unde sunt expuse fotografii ilustrând tarafuri populare, datând din perioada interbelică.

În Complexul Boros se organizează periodic tabere de creație pentru artiști, meșteșugari, dar și întâlniri ale ansamblurilor populare din Transilvania. În cele 14 căsuțe muzeu sunt 110 locuri de cazare, care au fost rezervate în totalitate pentru Revelion de către cei care vor să petreacă noaptea dintre ani într-un stil tradițional. Ceea ce înseamnă că invitații se distrează doar pe muzică interpretată de tarafuri folclorice și chiar sunt învățați să facă câțiva pași, dacă nu cunosc deloc tainele dansului popular.

“Este un loc tradițional, cu căsuțe care au vârste cuprinse între 100 și 150 de ani și Revelionul este sărbătorit tot conform tradiției, cu muzică și dansuri populare. Sunt invitate două-trei tarafuri din Ardeal și vin aici doar oamenii cărora le place și sunt interesați de cultura populară. Cei care nu știu să danseze, îi învățăm, dar cei mai mulți știu câțiva pași”, afirmă Molnar Szabolcs, agentul de turism al locului.

În satul turistic muzeu din județul Harghita a fost invitat și prințul Charles, moștenitorul tronului Regatului Unit, dar acesta nu a putut ajunge la Lunca de Jos, din cauza programului foarte încărcat. Szasz Istvan spune, însă, că “invitația rămâne permanent lansată”.

Până la vizita prințului Charles, în complexul Boros se ridică o capelă, proprietarul locului dorind să-i mulțumească, în acest fel, lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat.

“După ce bunul Dumnezeu ne-a ajutat să salvăm atâtea case, am hotărât că și Dânsului trebuie să-i facem o casă, că merită”, mărturisește Szasz Istvan.

Chiar dacă unii turiști se tem să doarmă pe saltelele de paie sau caută confortul locurilor cu multe stele, există din ce în ce mai multe persoane care își doresc să trăiască experiența traiului arhaic și să petreacă momente de liniște într-un loc extrem de pitoresc.

Iar inginerul constructor harghitean așteaptă răbdător ca valorile autentice ale locului să fie redescoperite și privește cu bucurie la micul său sat, în care simte că vine acasă și pe care îl va lăsa moștenire nepoților săi.

“Când intru în satul meu simt că vin acasă. Nu pot să spun că sunt mândru. Îmi place și sunt satisfăcut, e un cuvânt mai potrivit. Mândria e un fel de păcat”, își încheie povestea salvatorul de case din Harghita.

AGERPRES/(A, AS — autor: Gina Ștefan, editor: Ștefan Gabrea)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Șirnea este un sat din județul Brașov, care aparține de comuna Fundata, atestată documentar în anul 1729, amplasată la poalele Masivului Piatra Cariului, la o altitudine de 1.360 de metri.

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Pe DN 73, la 3,5 km distanță de acesta, pe un drum pietruit, se ajunge la Șirnea, priveliștea fiind de o frumusețe rară, iar liniștea din jur te face să crezi că te afli în altă lume.

“Prin anii 1960, la Șirnea, s-a născut ideea satului turistic în România și s-a validat în 1968, iar în anul 1973 printr-un Ordin al Ministerului Turismului au fost declarate sate turistice Hălmagiu din județul Arad, Rucăr și Lerești din județul Argeș, Tismana — Gorj, Bogdan Vodă — Maramureș, Rășinari — Sibiu, Vatra Moldoviței — Suceava, Murighiol și Sf. Gheorghe din județul Tulcea și Vaideeni — Vâlcea. La vremea respectivă, satul turistic presupunea foarte multe aspecte, în primul rând, aspectul geografic al așezării. Șirnea este un sat liniștit situat între Masivul Piatra Craiului și Masivul Bucegi unde peisajul, clima și anotimpurile sunt extraordinare, unde a trăit profesorul Nicolae Frunteș, care s-a ocupat îndeaproape de ideea satului turistic în România, iar presa de specialitate din vremea respectivă menționa performanțele acestui experiment. Apa de la Șirnea, în vremea respectivă, a fost testată și analizată, fiind luată drept etalon în sud-estul Europei ca cea mai pură apă. S-au creat obiective turistice locale și la vremea respectivă era un fel de turism cultural din zilele noastre”, a declarat pentru AGERPRES, prof. Radu Frunteș, fiul lui Nicolae Frunteș.

Pentru a dezvolta satul și a atrage cât mai mulți turiști, prof. Nicolae Frunteș a inițiat două sărbători: “Măsura laptelui și întâlnirea fiilor satului”, organizată în luna iunie, și “Iarna la Șirnea”, în ideea de a arăta viața satului și obiceiurile atât iarna, cât și vara. Inițiată în anul 1969, sărbătoarea “Iarna la Șirnea” presupune o întrecere pe schiuri cu făclii în mâini, plimbări cu sania și petreceri organizate la Căminul cultural.

Acestora li s-au adăugat în următorii ani “Ziua Olimpică”, în 23 iunie, sărbătorită de aproape 30 de ani în fiecare an, care înseamnă aprinderea flăcării olimpice, aducerea drapelului olimpic, defilarea sportivilor care participă la diverse întreceri sportive. Urmează “Noaptea de Sânziene”, sărbătorită în 24 iunie, “Nedeia Munților” în ziua de Sf. Ilie, o sărbătoare pastorală tradițională, “Focul lui Sumedru”, în seara de 25 spre 26 octombrie, când pe dealurile satului se aprinde un foc mare, “Focul lui Sumedru”, la care participă tot satul. Cei mai curajoși trec prin foc considerat un ocrotitor al păstorilor.

“Până în anul 1986 când a murit tatăl meu, satul Șirnea era vizitat de peste 3.000 de turiști anual, din 22 de țări și din România. Au vizitat satul și au rămas profund impresionați de obiceiuri și tradițiile noastre turiști din Canada, Egipt, SUA, Noua Zeelandă, Australia, Israel, și acest lucru poate fi observat în Jurnalul de impresii aflat la Muzeul satului Șirnea. Era un proiect al ONT (Oficiul Național pentru Turism — n.r.), ‘Șapte zile la Brașov’, și în fiecare zi turiștii vizitau câte un obiectiv, iar o zi era a satului Șirnea. Turiștii erau așteptați lângă DN73 de 10-20 de căruțe sau sănii iarna, trase de cai cu zurgălăi, care îi ducea în centrul satului, unde erau așteptați cu țuică fiartă, apoi vizitau casa unuia dintre cei care îi transportau cu căruța sau cu sania. Proiectul a continuat până în anii ’90, după care s-a oprit”, a mai spus prof. Radu Frunteș.

Potrivit acestuia, pionieratul de la Șirnea a fost benefic pentru toată zona.

“Turismul a continuat să se dezvolte foarte mult la Bran, Moieciu, Fundata, alte sate aparținătoare acestor comune. Din păcate, vin turiști la Șirnea și acum, dar foarte puțini. Drumul este destul de anevoios de la DN 73, nu s-a reparat de 15 ani, nu mai sunt mijloace de transport direct de la Brașov așa cum erau până în 1990. Centrul satului și muzeul satului au nevoie de lucrări de întreținere și reparații, dar nu există fonduri. Autoritățile locale și județene ar trebui să facă mult mai mult pentru primul sat turistic din România, considerat până la urmă un brand al județului”, a mai spus prof. Radu Frunteș.

Cine ajunge la Șirnea mai poate vizita Biserica Ortodoxă veche din lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, Muzeul etnografic “Nicolae Frunteș”, Monumentul locotenent-colonelului Ghe. Poenaru-Bordea, primul ofițer al armatei române căzut la datorie în Primul Război Mondial, Parcul Național “Piatra Craiului”, Prăpăstiile Zărneștiului, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Peștera cu lilieci din satul Peștera.

AGERPRES/(A — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Muntele Tâmpa se află în fondul forestier proprietate publică a municipiului Brașov, separând ca un imens parc natural vechiul cartier din Schei și cetatea din centrul istoric din nord-vest de cartierul mai nou – Valea Cetății, din zona de sud-est a orașului.

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Tâmpa face parte din Masivul Postăvarul, are o înălțime de 960 de metri față de nivelul mării, situându-se cu circa 400 de metri deasupra Brașovului, muntele aducându-i orașului denumirea consacrată de “orașul de la poalele Tâmpei”. Puțini sunt vizitatorii care nu sunt tentați să urce muntele pe traseele existente sau cu telecabina pentru a admira superba panoramă a Brașovului.

Săpăturile arheologice au atestat faptul că acest munte a fost strâns legat de istoria orașului din cele mai vechi timpuri, iar numele lui a fost dat de popoarele care l-au stăpânit. Au fost găsite urme ale cuceritorilor romani care ar fi numit muntele Tempus/Temporis, cu referire la sacrificiile făcute de daci în cinstea zeului timpului, Uranus. De aici, denumirea de tempus/timp în limba latină s-ar fi transformat în Tempea /Tâmpa.

Mai aproape de zilele noastre, cavalerii teutoni au preluat denumirea și au tradus-o în limba germană, cetatea timpului sau a lui Kronos devenind Kronstadt, nume purtat și de oraș. Vârful și șaua muntelui Tâmpa au fost locul în care s-a construit cetatea Brașovia, apărată din trei părți de versanții abrupți și din partea de sud de zidul gros al cetății. Autoritățile locale au în plan refacerea Cetățuii pentru a fi inclusă în obiectivele de vizitare ale orașului. Cetatea a servit ca loc de refugiu al populației în fața cotropitorilor și nu a putut fi cucerită niciodată, dar a fost cedată învingătorilor în urma unor tratate.

Muntele Tâmpa este o rezervație naturală cu o suprafață de 188,2 hectare având drept scop protejarea și conservarea peisajului, a speciilor de floră și faună, considerată a fi unica rezervație naturală din lume în mijlocul unui oraș. Din timpuri străvechi au existat, în pofida marilor nevoi de lemn, strădanii de a menține pădurea de pe Tâmpa, exploatarea acesteia fiind interzisă. Inventarul de plante al Tâmpei este remarcabil: 458 de plante superioare și peste 40 de specii de mușchi. Un mare număr de plante de pe teritoriul rezervației sunt protejate la nivel național și european cum sunt: mătăciunea, capul șarpelui, laleaua pestriță, crucea voinicului, cununița, zambila sălbatică, dedițelul, nemțișorul.

Fauna de insecte este deosebit de bogată, fiind înregistrate 975 de specii de fluturi nocturni și diurni. Dintre speciile de insecte cu statut special de protecție fac parte fluturii Callimorpha quadripunctaria, albăstrelul mare al cimbrișorului, apollo negru și rădașca. Totodată, pe Muntele Tâmpa trăiesc peste 110 specii de păsări, dintre acestea, de importanță conservativă deosebită fiind bufnița, huhurezul mare, minunița, ghionoaia sură, ciocănitoarea neagră. Jderul de copac, veverița și ursul brun sunt specii cu o prezență permanentă în zonă. În mod sporadic apar râsul, pisica sălbatică, și exemplare izolate de căprior și cerb. Zona este destinată relaxării, plimbărilor, admirării peisajului, observațiilor floristice și faunistice cu respectarea regulilor de protecție a mediului.

Pe Muntele Tâmpa se poate ajunge pe diverse drumuri, unul dintre acestea fiind format din cele 25 de serpentine care pornesc din orașul vechi și care au fost făcute de Ocolul Silvic în anul 1837. Un alt drum, treptele lui Gabony sau Drumul Cavalerilor, pornește din Scheii Brașovului și datează din perioada vechii cetăți Brașovia, fiind refăcute de municipalitate în urmă cu trei ani. Un alt drum numit de localnici “La Iepure” pornește din cartierul Valea Cetății. Pentru cei care nu sunt iubitori de drumeție și mersul prin pădure, există telecabina care pleacă de la baza muntelui și ajunge în patru minute în vârful lui.

De pe platoul din vârful muntelui, privitorul are o panoramă extraordinară a orașului, și o priveliște unică a Țării Bârsei, în zilele senine. Tot aici se poate vedea o grotă mică, în care funcționa în 1890 un mic restaurant-berărie numit Grota lui Bethlen, numit apoi cabana-restaurant Tâmpa, care a ars în anul 1977. În locul acestuia s-a construit restaurantul Panoramic la care se ajunge cu telecabina.

La câțiva zeci de metri de restaurant s-au montat în anul 2004 literele imense, luminate noaptea, ce formează numele orașului: Brașov. Între restaurantul Panoramic și literele ce formează numele orașului se află montat pe un catarg înalt de câțiva metri steagul tricolor, care se vede din mai multe zone ale orașului.

La poalele Muntelui Tâmpa municipalitatea a amenajat și un parc și mai multe zone de recreere, aici având loc pe parcursul anului o serie de competiții sportive, manifestări pentru copii și alte evenimente.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Pensiunile, motelurile, hotelurile și restaurantele din stațiunile alpine din județul Maramureș sunt ocupate integral pentru noaptea de Revelion și pentru celelalte trei zile din vacanța de sărbători.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES ARHIVA

“Turiștii, majoritatea români, dar și străini, au ales să petreacă noaptea dintre ani fie în pensiunile din sate și comune, fie au optat pentru câteva zile de vacanță într-una din cele cinci stațiuni montane din Maramureș. Pentru cei care au ales să petreacă noaptea de Revelion la țară ei se vor bucura de meniuri tradiționale din care nu vor lipsi preparatele din carne de porc, sărmăluțele, piftia, caltaboșii, slăninuța, dar și alte preparate din bucătăria specifică Transilvaniei. Cozonacii și pâinea de casă coaptă pe vatră, vinul și țuica, de asemenea, din propria gospodărie vor întregi meniurile completate cu alte bunătăți culinare pentru a diversifica mâncarea servită în noaptea de Revelion”, a spus președintele Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural (ANTREC) Maramureș, Victoria Berbecaru.

Turiștii care vor petrece Anul Nou la țară vor fi colindați, iar trupe și formații de muzică populară vor susține mici recitaluri la invitația unor proprietari de pensiuni.

“Suntem bucuroși că anul acesta toate pensiunile și motelurile din stațiunea montană Borșa au fost ocupate integral. E un semn că se poate face un turism performant când ai și drumuri de bună calitate”, a spus, la rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea.

Turiștii români și străini care au ales că destinație Valea Vaserului vor avea parte de un Revelion în aer liber, în Munții Maramureșului, după ce vor străbate cu trenul cu aburi Mocănița mai bine de 21 de km până în stația terminus Novăț-Paltin, unde proprietarii trenului au făcut toate pregătirile pentru o petrecere în natură.

“La capătul călătoriei, în stația Novăț-Paltin, turiștii vor coborî și sunt așteptați să petreacă noaptea de Revelion în aer liber la foc de tabără. Au fost create toate condițiile de confort pentru un asemenea eveniment. Meniul e unul specific, tradițional completat cu vin cald și nelipsita țuică de Maramureș, dar și șampanie. Farmecul nopții dintre ani, petrecut în aerul tare al munților e unul cu totul deosebit și ne bucurăm că în fiecare an români și străini aleg să petreacă sfârșitul de an într-un asemenea peisaj”, a declarat Ioan Coma, directorul Căii Ferate Forestiere din Vișeul de Sus care administrează trenul Mocănița.

Prețul unui bilet cu Mocănița în care e inclusă și masa de Revelion în aer liber oscilează între 258 și 158 de lei, preț care nu include cazarea.

Prețul doar pentru noaptea de Revelion într-o pensiune rurală din județul Maramureș oscilează între 150-250 de lei, iar o zi de cazare cu masă inclusă pe durata vacanței poate ajunge la 70-120 de lei, în funcție de pachetul ales.

În județul Maramureș, potrivit ANTREC, funcționează peste 440 de pensiuni, moteluri și hoteluri.

AGERPRES/(AS — autor: Leontin Cupar, editor: Cristian Anghelache)

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Guest houses, motels and hotels of the alpine spas in northern Romania’s Maramures are fully booked for the New Year’s night and the other three days to come of the winter holiday.

Photo credit: (c) Eugenia PASCA / AGERPRES ARCHIVE

“Tourists, most of them Romanians, alongside foreigners too have chosen to spend the night between years either in the half-board houses in the Maramures County’s villages and communes, or in the motels and hotels of the five spas of the county. For those who preferred the New Year’s night in the countryside, traditional meals are waiting for them, of which the pork meals will keep the top: cabbage rolls (sarmale), jellied pork, white and black pudding, smoked bacon, next to Transylvanian specific meals. The traditional sponge cake and the stone baked, the wine and the mulled plum brandy from their own household too will complete the meals seasoned with some other culinary goodies in order to diversify the food on this special night,” the chairman of the National Agency of Cultural and Ecological Rural Tourism (ANTREC) Maramures, Victoria Berbecaru told Agerpres.

The tourists who are going to spend the New Year in the country will be carolled, and bands of folk music will delight their ears with recitals courtesy to some board houses’ owners.

“We are pleased that all guest houses and motels in the Borsa mountain spa are fully booked this year. It’s a sign that one could make performing tourism when having good road infrastructure,” said, in his turn, the Maramures County Council’s deputy-chairman, Gabriel Zetea.

Tourists who have chosen as destination the Vaserului Valley will enjoy an outdoors’ New Year’s night in the Maramuresului Mts., after strolling with the Mocanita narrow gauge train more than 21 km till the Novat-Paltin terminus station, where the train’s owners have completed preparations for a nature party.

“At end-journey, in the Novat-Paltin station tourists will descend and will be expected to spend their New Year’s night in open air at camp fire. All comfort conditions were created for such an event. The meals are traditional, and completed with hot wine and the customary Maramures mulled plum brandy, next to champagne. The charm of the night between years spent in the strong mountain air is something special and we are happy that the foreign tourists choose to spend the end of the year in such a landscape,” said Ioan Coma, the manager of the Viseul de Sus Forest Railway which administers the Mocanita train.

Price of a ride with the Mocanita train is included in the open-air New Year’s night and oscillates from 158 RON to 258 RON (rd 35 EUR to 57 EUR), and without accommodation. (1 EUR=rd 4.47 RON)

The price for the most important night of the year in a rural board house in Maramures County varies from 150 RON to 250 RON, and a day of full accommodation, B&B, could make it to 70-120 RON.

Over 440 guest houses, motels and hotels operate in the Maramures County, according to the ANTREC.AGERPRES

Facebook Twitter Email
Facebook Twitter Email

Marele povestitor clasic al literaturii române Ion Creangă s-a născut la 10 iunie 1839/1 martie 1837 în satul Humulești, din județul Neamț.

Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

În 1847 începe școala de pe lângă biserica din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala Catihetică din Fălticeni (“fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, pleacă la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic “Veniamin Costachi” de la Socola.

Casa memorială ”Ion Creangă” din localitatea Humulești, județul Neamț
Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

S-a despărțit cu greu de viața de la țară, după cum mărturisește în ”Amintiri”: ”Dragi mi-erau tata și mama, frații și surorile și băieții satului, tovarășii mei de copilărie, cu cari, iarna, în zilele geroase, mă desfătam pe gheață și la săniuș, iar vara în zile frumoase de sărbători, cântând și chiuind, cutreieram dumbrăvile și luncile umbroase, țarinele cu holdele, câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care îmi zâmbeau zorile, în zburdalnica vârstă a tinereții! Asemenea, dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile și toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însuflețire”.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica ”Patruzeci de sfinți” din Iași, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

Ion Creangă, diacon (1859) 
Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

În 1864, Creangă intră la Școala Normală Vasiliană de la ”Trei Ierarhi”, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător, apoi, din al doilea an de studii, 1865, institutor.

În 1859 este hirotonisit diacon la biserica ”Sfânta Treime” din Iași, după ce absolvă cursul inferior al Seminarului de la Socola, început în 1855. După conflictul cu autoritățile bisericești a fost suspendat de Mitropolie din funcția de diacon, în 1871, iar în 1872 a fost suspendat și din învățământ, fiind nevoit să deschidă un debit de tutun în Iași. În învățământ este reprimit în 1874, anul următor fiind unul hotărâtor în viața lui Ion Creangă: îl cunoaște pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, care-l va introduce în cenaclul ”Junimii”. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Interior al Casei memoriale din Humulești
Foto: (c) GABRIEL APETRII / AGERPRES FOTO

Ca pedagog, Ion Creangă, împreună cu alți colegi, publică manuale pentru clasele primare, în paginile cărora i-au apărut primele povestiri, începând cu ediția din 1874 (”Inul și cămeșa”, ”Poveste”, ”Păcală”, ”Acul și barosul”, ”Ursul păcălit de vulpe” etc.). Scriitorul Ion Creangă debutează propriu-zis cu ”Soacra cu trei nurori” (1875), în revista ”Convorbiri literare”, după citirea povestirii într-o ședință a ”Junimii”. Au urmat apoi povestirile și nuvelele ”Capra cu trei iezi”, ”Punguța cu doi bani”, ”Dănilă Prepeleac”, ”Povestea porcului”, ”Moș Nechifor Coțcariul” (1877), ”Povestea lui Harap-Alb”, ”Fata babei și fata moșneagului”, ”Ivan Turbincă”, ”Povestea unui om leneș”, ”Popa Duhu”, ”Cinci pâini” ș.a., până în 1878 fiindu-i publicate și celelalte povești, citite toate în cenaclul ”Junimii”.

Bustul lui Ion Creangă situat pe Aleea Clasicilor din Chișinău.
Foto: (c) MIHAI POTARNICHE / AGERPRES FOTO

În primul volum postum sunt publicate poveștile. Culese din gura poporului de către un povestitor care însuși crescuse în mijlocul lumii de la sat, ele au un farmec deosebit, au expresii, construcții și gândiri ciudate care se vor personifica în ”Ivan Turbincă”. În aceasta din urmă regăsim tema din Toderică, povestirea lui Costache Negruzzi. Aici Dumnezeu blagoslovește turbinca lui Ivan ca să intre într-însa cine o vrea Ivan și fără voia lui să nu poată ieși.

A doua categorie de lucrări a lui Creangă o formează anecdotele, povestiri cu dezvoltări lungi, cu o intrigă bine condusă și cu subiecte cel mai adesea din istoria contemporană lui. În “Cinci pâini” descoperim o satiră la adresa judecătorilor și avocaților, pe care îi numește “ciorogari, porecliți și apărători”.

Scrise în aceeași perioadă cu celelalte, ”Moș Ion Roată”, ”Moș Ion Roată și Vodă Cuza” etc. au apărut în alte publicații. Opera sa capitală, ”Amintiri din copilărie” — considerată ”primul roman al copilăriei țărănești” din literatura română—, apare în aceeași revistă. Primele două părți în 1881, iar a treia în 1882, partea a patra a ”Amintirilor” (1888), citită de autor în cadrul Cercului Literar fondat de Neculai Beldiceanu, este publicată postum în ”Scrierile lui Ion Creangă”, II, 1892.

Autograf Ion Creanga (1854)
Foto: (c) NICOLAE BONDARENCO / AGERPRES ARHIVA

Ion Creangă zugrăvește în poveștile sale o umanitate echilibrată, lipsită de teroare și mister, adică familiară omului simplu, personajele negative sunt întotdeauna înfrânte, iar cele pozitive nu sunt capabile de gesturi totalitare, care să strice ceva din rânduiala firii.

”Amintiri din copilărie” reprezintă partea cea mai personală a operei lui Creangă. Acestea i-au stabilit reputația de mare prozator. Într-adevăr, alcătuirea meșteșugită a frazei, scoaterea la iveală a multor provincialisme cu o putere de expresie deosebită, vivacitatea narațiunii și sinceritatea cu care povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil fac din opera lui Creangă una dintre cele mai însemnate opere ale literaturii române.

George Călinescu a avut revelația de a descoperi nuvela românească însăși (când se oprește la nuvela lui Creangă din 1877), iar în ”Amintiri” o speță anume de roman, având sentimentul că proza cultă românească se naște din nou cu Creangă, ea este universală, fără să imite universalitatea.

”Poveștile, scrise într-un stil deloc spontan, în ciuda simplității de expresie, seamănă mai mult cu cele universale, ca motive și tipuri, și nu cu cele românești, fiind totodată creații originale puternice, culte”, spunea Călinescu.

Între 1883-1889, în aceeași perioadă cu Mihai Eminescu, se îmbolnăvește și începe să scrie sporadic. La 31 decembrie 1889, după o lungă suferință, moare, la Iași. Post-mortem, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La Iași se află bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), una dintre cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iași. Căsuța l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit și nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia. Humuleșteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârșitul vieții. Toate ”Poveștile” și ”Amintirile din copilărie” au fost scrise în căsuța botezată de scriitor bojdeucă. În vara și toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaș al lui Creangă.



Imagine din interiorul Bojdeucăi din Țicău. Fotografii cu Ion Creangă, Mihai Eminescu, Veronica Micle.
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Clădirea care adăpostește expoziția documentară referitoare la viața și opera lui Creangă, biblioteca, precum și amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 și inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea genialului povestitor.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Cerasela Bădiță)

Facebook Twitter Email
Cauta
Articole - Romania pozitiva