Fotografii: (c) Isabela PAULESCU / AGERPRES FLUX

Dacă anul 2014 și-a luat rămas bun oferindu-le celor de la Bâlea Lac o ultimă zi superbă de iarnă, cu mult soare, fără vânt și dând ocazia tuturor celor din zona turistică Bâlea să urce cu telecabina și să poată sta măcar câteva minute în Hotelul de Gheață, noaptea de Revelion a fost petrecută de privilegiații care au stat cel mai aproape de cer în compania stelelor și, desigur, a focurilor de artificii.

Pentru cineva care nu cunoaște muntele și știe doar că la Bâlea Lac se înregistrează în aceste zile un risc însemnat de producere de avalanșe, de gradul trei pe o scară de la unu la cinci, acest loc poate părea periculos, iar petrecerea Revelionului înconjurat de vârfuri de Carpați ar fi reprezentat curată nebunie. De altfel, emoțiile pentru necunoscători încep încă din clipa în care se despart de Transfăgărășan, de la Bâlea Cascadă, de unde călătoresc suspendați în aer, timp de câteva minute, cu o telecabină pe cabluri, pentru a putea ajunge la destinația de vis, locul numit de mulți “deasupra norilor”. Mulți dintre cei peste 150.000 de turiști din toată lumea au venit special de Sărbători, în ultimul deceniu, la Bâlea Lac, doar pentru a trăi o experiență de călătorie inedită, “înghețată” la propriu.

Barul Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac

Cât de frig a fost de Revelion în Hotelul de Gheață, cu paturi de gheață, un bar cu mobilier de gheață, unde la cumpăna dintre ani s-a urat noroc ciocnind pahare de gheață? Ei, bine, mult mai cald decât afară! Mult mai cald decât în multe locuri înzăpezite sau încremenite de frig din România. Pare suprinzător, dar odată intrat în Hotelul de Gheață simți nevoia să renunți la mănuși, fular, chiar și la haină după un timp. Și nu doar pentru a-ți fi mai comod, ci pentru că pur și simplu este mai cald ca afară, chiar și cu 15 grade și fără să te “încălzești” cu vreo tărie servită direct în pahare de gheață.

Conform meteorologilor, la Bâlea Lac a fost mult mai cald în noaptea de Revelion, față de alte locuri din România, chiar și față de Sibiu. Dacă la Sibiu mercurul din termometre a coborât până la minus 25 de grade, la Bâlea Lac în cursul nopții s-au înregistrat temperaturi în jurul valorii de minus 19, chiar și minus 11 grade. Ceea ce înseamnă că în Hotelul de Gheață a fost zero grade sau poate chiar un grad, două cu plus. Ultima zi din 2014 a fost mult mai friguroasă la Bâlea Lac, practic, s-a atins minus 23 de grade. Însă, Revelionul a fost mult mai călduros.

Aproape toți turiștii care vin să “înghețe” în cel mai neobișnuit hotel din România nu pleacă răciți. Cei mai experimentați salvamontiști, meteorologi și cabanieri de la Bâlea Lac spun că oamenii nu răcesc aici deloc iarna. Nu e un paradox. Pur și simplu aerul e foarte curat, iar razele soarelui sunt mult mai blânde decât la mare, pe plajă.

Pat în Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

Camerele de gheață sunt mai mici decât niște dormitoare de apartament, dar cu toate acestea într-o încăpere obișnuită încape un pat de două persoane, două noptiere, scăunele de gheață și chiar o măsuță. Există curent electric în cameră. Ai o noptieră alături și în mod surprinzător, fiecare cameră, botezată în acest an după câte o zodie, este păzită de câte o sculptură de gheață. Deci, cei din zodia Taurului, au înnoptat de Revelion lângă un taur de gheață. Așa și berbecii. Leii au avut câte doi lei care i-au păzit ș.a.m.d. Paturile sunt de gheață, peste care sunt așezate lemne, deasupra saltele impermeabile, după care câteva straturi de pături călduroase, piei de oi și desigur cearceafuri, pilote, perne. Ca să fie siguri că nu suferă nimeni de frig, proprietarii Hotelului de Gheață pun la dispoziție și câte un sac de dormit, garantat că asigură căldură până la minus 20 de grade. Singura grijă este să îți protejezi fața.

“Senzațional!”, “Incredibil de frumos!”, “Nu credeam că există așa ceva la noi, în România!”, “Foarte impresionant. Nu a fost deloc frig” — sunt impresiile de la câțiva turiști care au înnoptat aici.

Intrarea în Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

Primul turist, un britanic, care s-a trezit să surprindă răsăritul soarelui, din fața Hotelului de Gheață, având în față o priveliște de vis, cu coame înzăpezite de munți, pe care, parcă le atingi vârfurile cu mâna, dezvăluie prima impresie din 2015 legată de România și noaptea “înghețată” de Revelion: “A fost foarte bine. Mie nu mi-a fost frig. Am mai dormit în hoteluri de gheață în Europa. Ultima dată am fost într-un asemenea hotel în Norvegia. Dar acest loc este incredibil de frumos. Îmi place mai mult aici. Ați fost la telecabină? Încercați să faceți o poză de acolo! Nu o să uit niciodată această parte din România”.

Telecabina se învecinează cu Hotelul de Gheață. Din telecabină, cea mai spectaculoasă șosea din România și printre cele mai frumoase din lume, Transfăgărășanul apare ca fiind îngropat în zăpadă. Din loc în loc poți vedea stâlpii telecabinei. Însă, când soarele își face loc din spate, de după munte, o mare apare în față. O mare albastră, dincolo de pădurea deasă de brazi. O mare care se întâlnește cu cerul. O linie subțire de lumină desparte Cerul de Pământ. Marea aceea este o parte din județul Sibiu, cu sate, cabane, oameni care încă nici nu s-au trezit după petrecerea de Revelion și dincolo în zare este o bucată din cel mai circulat drum național din România: DN1. Treptat marea de albastru dispare, lăsând loc peisajului. Se disting vag niște lumini. Luminile caselor peste care s-a așternut tăcerea și ninsoarea, de după artificii.

Artificii au fost și la Bâlea Lac. Imaginați-vă că aveți în fața voastră un munte. Vă desparte de el câteva sute de metri. Și stați așezat pe un lac. Înghețat complet. Pe care te poți da cu barca trasă de ATV. La peste 2.000 de metri, cu un cer înstelat spre care se ridică lampioane. Aproape de miezul nopții, focurile de artificii luminează muntele, lacul întins pe 4,6 hectare. Un lac adânc de 11.35 metri, înconjurat de vârfurile Vaiuga (2.443 metri), Iezerul Caprei (2.417 metri), Șaua Caprei (2.315 metri) și Paltinul (2.398 metri).

Deși pare greu de crezut, de Revelion, la Bâlea Lac, prin zăpadă, la ușa restaurantului a venit și o vulpe. Toată lumea o cunoaște. Este “de-a casei”. A fost ospătată și ea și astfel am pășit în Noul An cu amintiri greu de uitat vreodată și de relatat prietenilor.

În timp ce în alte părți petrecăreții de Revelion s-au întrecut în ținute deosebite, în locul zăpezilor și al ghețurilor toată lumea s-a simțit bine în bocanci, pantaloni de iarnă și bluze cât mai călduroase. La Bâlea Lac nu rochiile și costumele au impresionat. Singurul accesoriu nelipsit era paharul cu șampanie, vin, țuică și alte băuturi.

Spre deosebire de românii care obișnuiesc să mănânce și să bea toată noaptea, britanicii veniți la Hotelul de Gheață au servit cina la ora 19,30 pe farfurii de gheață în restaurantul din incinta hotelului, iar aproape de miezul nopții jumătate dintre ei au venit la una din cabanele învecinate să vadă artificiile, iar ceilalți au preferat să închine cupele de șampanie în fața hotelului.

Frapieră de gheață în formă de pantof pentru sticla de șampanie în Restaurantul Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac

Bâlea Lac este un loc special pentru toate categoriile de turiști: de zi, de week-end, pasionați de munte, practicanți de sporturi de iarnă, iubitori de natură sau pur și simplu care vor să vadă ceva ce nu există în altă parte. La petrecerea de Revelion au fost și turiști care vin de 12 ani la Bâlea Lac.

“Venim aici de 12 ani pentru că e frumos, aici e mai multă zăpadă ca la Sibiu. Aici te poți rupe de cotidian. E mult mai frumoasă priveliștea. Acum zece ani, când s-a construit prima dată hotelul de gheață, ni s-a părut o idee nebunească, dar este unul din cele mai bune branduri din zonă, care atrag turiști de peste tot. Noi nu suntem antrenați să stăm noaptea acolo, dar cred că am putea rezista. Am încercat să bem ceva dintr-un pahar de gheață, iar senzația este excelentă”, a declarat pentru AGERPRES Ioana Crețu, turistă.

Barman în Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

A lucra într-un bar de gheață sau într-un hotel înghețat complet este o experiență cel puțin nebunească. Un tânăr din Sibiu își petrece de trei ani ca barman sărbătorile și Revelionul numai la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac. A venit vara la Bâlea Lac să muncească sezonier și s-a decis să continue experiența și iarna. Practic, este cel care a dormit cel mai mult în Hotelul de Gheață, 20 de nopți, din care primele trei le-a petrecut în sacul de dormit, pe patul de gheață.

“De acum trei ani a început nebunia. Înainte să vin să lucrez am mai fost aici cu școala, la Hotelul de Gheață. Atunci nu mă gândeam că o să ajung să dorm aici sau să lucrez. În prima iarnă când am lucrat aici, în primele două zile am resimțit frigul. Eram echipat cu trei perechi de izmene, bluze, ghete, cinci perechi de șosete. Prima săptămână am simțit frigul. Stăteam cel puțin două ore neîntrerupt aici. După prima săptămână m-am obișnuit. Așa am făcut și Crăciunul și Revelionul în Hotelul de Gheață. După Revelion am venit în fiecare week-end la Bâlea Lac, până în aprilie. Eram în clasa a 12-a. Este cel mai interesant lucru care mi s-a întâmplat, să lucrez în Hotelul de Gheață”, povestește Daniel Paul Drăghiță, barmanul de la Hotelul de Gheață.

Cel mai greu i se pare în afara hotelului înghețat, când e ceață și ger. Cărarea pe care o parcurge în 30 de secunde între Hotelul de Gheață și cabană, când e soare, o face în 30 de minute când e ceață și vânt puternic. “Problema e că uneori nu nimerești drumul, când e vremea rea”, recunoaște barmanul.

Românul care a dormit cele mai multe nopți în Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

Daniel Paul Drăghiță a înregistrat și unele recorduri personale, stând ziua nouă ore în hotelul de gheață, fără întrerupere, precum și trei nopți, în care a dormit.

A rezistat doar cu o voință de fier și pasiune pentru munca sa inedită. E singurul barman din Sud-Estul Europei care lucrează cu pahare de gheață, într-un bar de gheață. Clienții săi rezistă cu mult alcool. Norocul lui este că aceștia vin însoțiți de prieteni, care îi așează în pat și îi învelesc. Clienții care nu dorm beți se schimbă în pijamale. “Doi scoțieni au încercat acum doi ani experiența de a veni doar în cunoscutele lor fuste numite kilt la Hotelul de Gheață și așa au dormit”, își amintește barmanul.

Cel mai mic “client” care a dormit în Hotelul de Gheață avea patru luni, fiind copilul unui cuplu de nordici. La Hotelul de Gheață vin mai ales cupluri sau familii. Cei singuratici, mai rar.

Daniel Paul Drăghiță spune că Hotelului de Gheață îi lipsește o baie de gheață. “Asta e ideea mea. Doar de decor”, susține barmanul.

Cea care a învățat să-i servească cu farfurii de gheață pe turiști este Andreea, o fată din Ploiești, care și-a dorit un serviciu despre care să povestească prietenilor. Și, astfel, a ajuns ospătărița din Restaurantul de gheață.

“E primul meu job. Lucrez de două săptămâni. Mai mult de trei ore nu am stat în Hotelul de Gheață. Pe urmă fac o pauză, la cabană. Practic, eu îi cazez pe turiști. Mie nu prea îmi plăcea frigul și nu am crezut că o să ajung să stau atât aici. Dar, îmi place. Îmi place foarte mult și abia aștept să mă întorc”, spune Andreea Voloșenco.

“De când lucrez la Bâlea Lac, frigul e cel mai bun prieten al meu. Am trăit experiența de a dormi pe patul de gheață, în Hotelul de Gheață, de 20 de ori. Aș mai dormi de tot atâtea ori. Pentru mine e cea mai tare experiență, că lucrez aici și stau aici atât de mult, mai ales iarna”, mărturisește, în final, Daniel Paul Drăghiță.

AGERPRES/(A — autor: Isabela Paulescu, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) facebook.com/7scari

Aflat în Masivul Piatra Mare, Canionul “Șapte Scări” reprezintă niște chei săpate în calcar având o lungime de 160 de metri și o diferență de nivel de 60 de metri, la o altitudine de 950 de metri. Defileul este format din șapte trepte între 2,5 și 15 metri, ce îi dau numele, și care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Șapte Scări, afluent al râului Șipoaiei este crescut. În cuprinsul canionului există șapte cascade, cea mai înaltă fiind de 35 de metri. Frumusețea canionului constă în desele schimbări de direcție, care împiedică privirea să cuprindă în ansamblu tot canionul, astfel că nu știi la ce să te aștepți în continuare.

Canionul “Șapte Scări” a fost reabilitat în totalitate anul trecut în perioada iulie-octombrie, fiind redeschis la începutul lunii noiembrie 2013.

Scările și pasarelele sunt din fier zincat, 100% mai sigure pentru turiști, s-au refăcut panourile de informare și cabinele PSI, iar pe traseul dintre Cabana Dâmbu Morii și Canionul “Șapte Scări” de peste doi kilometri au fost montate 20 de seturi de mese și bănci, precum și vetre de foc pentru turiștii care fac popasuri. Investiția a fost de 330.000 de euro, din partea Regiei Pădurilor Săcele care administrează Canionul “Șapte Scări”.

Turiștii copii primesc la intrarea în canion echipament de protecție și siguranță format din hamuri și căști pentru a-i feri de eventuale accidentări. Începând din luna octombrie, turiștii care ajung la Canionul “Șapte Scări” au la dispoziție și o tiroliană al cărei traseu măsoară 2.174 de metri și pornește de la baza canionului până la capătul drumului forestier Șipoaia.

Diferența de nivel este de 300 de metri, pleacă de la altitudinea de 995 de metri și ajunge la o altitudine de 680 de metri. Sistemul este compus din 21 de segmente, cel mai lung măsoară 307 metri, iar cel mai scurt 60 de metri, capacitatea de transport fiind de 60-70 de persoane. Copiii au la dispoziție propriile segmente de 50 de metri, în apropierea cabanei de jos. Greutatea minimă a unei persoane care folosește tiroliana este de 45 kg și 1,40 înălțime, iar greutatea maximă de 95 kg. Cablul tirolienei este de 12 milimetri și rezistă la o greutate de 16.800 kg. Investiția a costat 200.000 de lei, bani din bugetul Regiei Pădurilor Săcele. După reabilitarea Canionului “Șapte Scări”, numărul turiștilor a crescut considerabil.

“În acest an 47.900 de turiști plătitori de bilet au vizitat Canionul ‘Șapte Scări’, dar putem spune că numărul total a fost de peste 50.000 având în vedere că au fost zile când am avut o serie de evenimente, iar intrarea a fost liberă. Noi am prognozat în acest an să avem 22.000 de vizitatori, dar văd că numărul este dublu, ceea ce înseamnă că orice îmbunătățire adusă unui obiectiv turistic, orice investiție indiferent de cât a costat face ca numărul turiștilor să crească. Până la primăvară vizitarea Canionului ‘Șapte Scări’ se face doar în zilele de sâmbătă și duminică între orele 10.00 și 16.00. Din cauza stratului gros de zăpadă, de peste un metru, în aceste zile Canionul ‘Șapte Scări’ este închis. Dacă ninsoarea se va opri și ne va permite să facem o cale de acces până la intrarea în canion, atunci în cursul săptămânii, în zilele libere până în 4 ianuarie, va fi deschis turiștilor”, a declarat pentru AGERPRES Popa Cristian, șeful Serviciului Investiții din cadrul Regiei Pădurilor Săcele.

Accesul până la Canionul “Șapte Scări”, care se află în partea vestică a Masivului Piatra Mare, se face din DN1, zona Dâmbu Morii, pe un drum marcat, în lungime de 2,8 kilometri, ce se parcurge în 45 de minute.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Ștefan Gabrea)

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

“Ținând cont că Biserica Neagră are o conotație religioasă, dacă vorbim strict de istoria locală, Casa Sfatului fiind sediul primăriei în Evul Mediu, sediul magistratului și locul unde se țineau valorile orașului, arhiva orașului, are o însemnătate deosebit de importanță pentru fiecare brașovean și este obligatoriu un punct de reper pentru cei care vizitează Brașovul”, a declarat pentru AGERPRES istoricul Nicolae Pepene, director al Muzeului Județean de Istorie Brașov.

În data de 23 decembrie 1420 s-a încheiat un acord între Breasla Blănarilor și Administrația Districtului Țara Bârsei privind construcția Casei Sfatului, prin care acesteia din urmă i se îngăduie să-și construiască, deasupra bolții de vânzare a breslei, o cameră pentru “acordarea dreptății” și pentru ședințele sfatului orășenesc. Din cauza invaziei otomane din 1421, a distrugerii în mare parte a orașului, precum și a arestării magistratului, proiectul a fost anulat.

Pe măsură ce orașul se dezvoltă, clădirea se transformă în primărie, i se adaugă noi încăperi, iar turnul este prevăzut cu un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi ale sale. Următoarea mențiune despre Casa Sfatului apare în anul 1503, fiind menționată sub numele de Praetorium.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

Construcția edificiului a cunoscut de-a lungul anilor numeroase modificări, mare parte dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente naturale, trăsnete, cutremure, iar în anul 1689 de marele incendiu provocat de forțele habsburgice care asediau orașul distrugând o mare parte a clădirii.

În anul 1780 se încheie lucrările de construcție a Casei Sfatului, în stil baroc, aproximativ în forma actuală. Tot atunci, pe loggia din față a Casei Sfatului se adaugă Stema Brașovului. Administrația orașului se mută în clădire în anul 1876. La începutul secolului XX, Casa Sfatului urma să fie demolată și înlocuită cu o clădire administrativă modernă, dar acest lucru s-a evitat în urma unei campanii puternice de presă pentru menținerea monumentului.

Ultima modificare arhitecturală a Casei Sfatului a avut loc între anii 1909-1910, când acoperișul a fost înlocuit de actualul acoperiș piramidal acoperit cu țigle colorate, negru și galben, care se mai observă și în zilele noastre. Din 1950, în incinta Casei Sfatului funcționează Muzeul Județean de Istorie.

“Este un monument foarte important pentru Brașov, iar dacă este să folosim o formulă care este puțin legată de turnul ceasului, pentru că de aici se dădea ora exactă în acest oraș, secole de-a rândul s-a dat ora exactă. Acum are o importanță deosebită pentru că aici sunt strânse cele mai importante mărturii istorice locale. Intenția noastră în viitor este să facem o actualizare a expoziției de bază a Muzeului Județean de Istorie, care va avea această tematică obligatorie ‘Istoria Brașovului și a județului’, pentru că nu trebuie să uităm că Brașovul a fost un centru administrativ, economic, politic pentru Țara Bârsei și apoi pentru județul Brașov”, a mai afirmat istoricul Nicolae Pepene.

Turnul cu ceas din Piața Sfatului
Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES ARHIVĂ

Casa Sfatului are poveștile sale frumoase, dincolo că este spectaculoasă datorită așezării sale în mijlocul Pieții Sfatului, dar și pentru cele câteva lucruri care demonstrau, cel puțin pentru Evul Mediu, intențiile administrației locale de a nu lăsa nimic la întâmplare. De exemplu, turnul Casei Sfatului s-a numit o bucată de timp și turnul trâmbițașilor pentru că în Evul Mediu exista un program foarte strict în privința circulației prin oraș. De asemenea, vitregiile naturii, accidentele provocate de mâna omului, de natură, trebuiau anunțate. Acest lucru se făcea prin intermediul unor funcționari, trâmbițașii care stăteau în balconul turnului Casei Sfatului și anunțau aceste momente ale vieții cotidiene.

În sezonul estival, locul trâmbițașilor a fost luat de trei instrumentiști care cântau la oră fixă trei melodii specifice celor trei etnii ale Brașovului: români, germani și maghiari. Odată cu regulile impuse de Imperiul Austriac, brașovenii nu au fost prea încântați, dar au trebuit să le respecte. Obiceiul simpatic al trâmbițașilor încă mai exista, dar cronica medievală spune că pe atunci comandantul Garnizoanei orașului își avea sediul într-o clădire foarte apropiată de Casa Sfatului, avea un papagal care “înnebunea” în momentul în care trâmbițașii sunau, așa că generalul a ales să scape de aceștia, și să păstreze papagalul, după cum a menționat istoricul Nicolae Pepene.

Balconul Casei Sfatului oferă o imagine amplă asupra Brașovului medieval, monumentul fiind vizitat în toate anotimpurile. Casa Sfatului și Piața Sfatului reprezintă locul de întâlnire al grupurilor de turiști, locul unde se organizează evenimentele culturale ale orașului, iar Muzeul Județean de Istorie găzduiește periodic nenumărate expoziții, concursuri și întâlniri cu caracter istoric.

Tot în Brașov există și Strada Sforii, una dintre cele mai vizitate străzi din oraș.

Strada Sforii
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Strada Sforii din Brașov, inclusă de publicația Huffington Post în topul celor mai înguste străzi din lume, este una dintre cele mai căutate străzi de către turiștii care vin să viziteze orașul. Construită în secolul al XV-lea ca un coridor de urgență pentru pompierii cetății medievale Brașov, strada Sforii are între 110 și 135 de centimetri lățime și 83 de metri lungime, ceea ce îi conferă titlul de cea mai îngustă stradă din Brașov și din Europa de Est. Este situată între străzile Cerbului și Poarta Șchei, astfel că se intră dintr-o stradă și imediat se ajunge în altă stradă. Ea a fost restaurată în anul 2003 pentru a arăta ca în urmă cu o sută de ani.

I s-a schimbat pavajul, pereții clădirilor care străjuiesc străduța au fost renovați, iar stâlpii de iluminat au fost schimbați cu unii cu aspect medieval, pe care s-au montat felinare. Strada Sforii este o temă provocatoare pentru fotografi, datorită spațiului îngust pentru obiectivul de filmat. Cine vizitează strada Sforii trebuie să știe că se află destul de aproape de Biserica Neagră, de Piața Sfatului, Bastionul Țesătorilor sau Masivul Tâmpa.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Se cunoaște faptul că în aceste așezări sașii au pus bazele administrării locale și că aveau un statut privilegiat și cu totul binemeritat. Nu există vreun episod în care sașii să închidă cetatea în fața românilor sau secuilor, atunci când așezarea lor a fost amenințată.

Biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din Prejmer, în cadrul căruia se află biserica-cetate bine conservată, ce deține un puternic sistem de fortificații, este inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, iar catalogul Michelin, prin acordarea a trei stele, îi atestă statutul de cel mai bine cotat obiectiv românesc. Cetatea din Prejmer este legată de cavalerii teutoni, nu numai datorită momentului așezării acestora în Țara Bârsei, ci chiar prin zidirea bisericii realizată de cavalerii teutoni care au pus temelia. Prima atestare a localității Prejmer este legată de Cancelaria Ungariei și de regele Bela al IV-lea, care la 1240 cedează biserica cu toate veniturile și drepturile ei mănăstirii din Citeaux, Bourgogne, abația ordinului cistercian, pentru folosul obștesc al întregului ordin. Documentul explică legătura puternică, atât administrativă, cât și arhitecturală, cu mănăstirea cisterciană de la Cârța.

Cetatea și biserica fortificată Prejmer din județul Brașov
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica este ridicată pornind de la un plan de cruce greacă, cu brațele egale, centrată pe un turn octogonal. Fiecare braț al clădirii era compus din două travee, una pătrată, iar cealaltă poligonală. Planul inițial al crucii grecești a fost modificat prin intervențiile din secolul al XVI-lea. Altarul Poliptic este pictat pe ambele părți ca unul dintre cele mai valoroase și mai vechi altare gotice din România. În fața pericolului năvălirilor turcești, Sigismund de Luxemburg, Împărat al Imperiului Romano-German, rege al Germaniei și al Ungariei, a ordonat fortificarea Țării Bârsei, Prejmerul fiind prima așezare expusă datorită apropierii de pasul Buzău.

Însuși Sigismund a supravegheat lucrările de fortificare a bisericii din Prejmer. Aceasta a avut loc în secolul al XV-lea, când s-a înălțat o centură de ziduri groase de 3-4 metri, înaltă de 12 metri, întărită cu bastioane, porți de fier și poduri mobile și șanț cu apă. Zidul cetății era căptușit cu încăperi pentru locuit și cămări pentru provizii, iar un drum de strajă bine protejat permitea aprovizionarea posturilor de luptă. Fortificațiile sunt prevăzute cu goluri de tragere, guri de smoală. Era și o armă teribilă, de fapt un dispozitiv de tragere neobișnuit denumit “orga morții”, formată din mai multe archebuze care trăgeau simultan. Zgomotul produs era neobișnuit, iar “orga morții” provoca pierderi grele în rândul asediatorilor. Un element special se păstrează la intrarea bisericii. Este vorba despre piatra cu inel de fier de care erau legate de picior “muierile necredincioase sau făcătorii de rele”, iar duminica după slujbă, toți cei care ieșeau de la biserică treceau pe lângă ei înjurându-i și scuipându-i. Pe parcursul verii, la Cetatea fortificată din Prejmer se organizează diverse concerte de orgă sau festivaluri de muzică clasică.

Cetatea Hărman (Biserica evanghelică din Hărman)
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Ansamblul Bisericii evanghelice fortificate din localitatea Hărman aflată la cinci kilometri de municipiul Brașov, datează de la 1240, când în Hărman era în construcție o bazilică romantică cu trei nave, pentru că biserica de mai târziu păstrează aceste elemente structurale. În ansamblu, interiorul bisericii este eterogen din punct de vedere arhitectonic, iar un element inedit îl constituie cămările de provizii ridicate deasupra colateralelor. Accesul spre cămări se făcea cu niște scări mobile. Etapa de construcție din secolul al XV-lea aduce bisericii un turn înalt de 45 de metri. Același secol îi atribuie în mod covârșitor atributul de cetate, pentru că acum se ridică centura de fortificații, cu adevărat impresionantă având în vedere că cuprinde trei rânduri de ziduri concentrice, șapte turnuri și un șanț cu apă. Zidul exterior cel mai scund avea 4-5 metri înălțime, stabilea limita șanțului cu apă și proteja baza următorului zid. Acesta avea înălțimea maximă de 12 metri, iar pe perimetrul lui erau construite cele șapte turnuri devansate. Pe latura nordică, învecinată cu o mlaștină, zidul era ceva mai scund. Metereze, goluri de tragere și guri de păcură completau structura fortificațiilor.

Cetatea a fost asediată de armate creștine și, în mai multe rânduri, de turci, dar nu a fost cucerită, suferind distrugeri importante atunci când asediatorii au incendiat-o. Localnicii au folosit-o ca refugiu nu numai în fața năvălirilor, ci și în fața altor stihii, pentru că au trecut prin cinci epidemii de ciumă, patru perioade de inundații și două incendii.

O altă biserică evanghelică fortificată ridicată sub conducerea cavalerilor teutoni este cea de la Ghimbav, dar nu se știe dacă a fost terminată de cavalerii teutoni sau de locuitorii Ghimbavului. Este considerată o construcție gotică ce se înscrie în tiparul de bază utilizat în Țara Bârsei. În 1940, Sigismund de Luxemburg îi sfătuiește pe locuitorii din Ghimbav ca, împreună cu cei din Hărman, Bod și Sâmpetru, să ajute la fortificarea orașului Brașov. După această dată începe și fortificarea bisericii din Ghimbav la care s-au construit ziduri masive din piatră și cărămidă, iar centura circulară a fost întărită cu șapte turnuri și un șanț de apă, ce era alimentat din pârâul Ghimbășel.

Pe latura sud-estică exista un turn de trecere apărat de un turn poartă. În incinta fortificată existau cămări pentru provizii și fiecare familie avea o căsuță mică, ridicată lângă zid, pentru vreme de asediu. În anul 1876, în locul turnului poartă a fost ridicată primăria, iar cămările și locuințele au fost demolate târziu, în secolul al XX-lea. Astăzi, cinci din cele șapte turnuri au rămas în picioare.

În anul 1422, turcii au făcut prăpăd devastând localitatea, iar oamenii au murit pe capete. Dezastrul a fost atât de mare încât Sigismund de Luxemburg a iertat Ghimbavul de plata impozitelor pentru ca puținii supraviețuitori să rămână aici și să atragă noi locuitori. În anul 1686 cetatea și biserica au fost refăcute, se spune, de către o săsoaică înstărită din Brașov, despre care se cunoaște că se numea Schmidt, care a donat bani ca să ajute la reconstrucția bisericii-cetate.

Cetatea Codlea
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVĂ

Biserica evanghelică din Codlea a fost construită în secolul al XIII-lea ca o biserică-sală romanică. Este singura biserică din Țara Bârsei ridicată fără turn-clopotniță. Greu încercată de valul năvălitorilor, biserica a fost refăcută în secolul al XV-lea. În anul 1432 au fost începute lucrările de fortificare ale bisericii, etapă care se întinde până în secolul următor. Se ridică o centură de ziduri întărită cu cinci turnuri și un zwinger. Turnurile sunt denumite după breslele meseriașilor din oraș: țesători, fierari, dogari, cizmari și rotari. Acest lucru presupunea că întreținerea și înzestrarea turnurilor revenea breslei respective. Cel mai spectaculos este Turnul Fierarilor sau al Fierarului, înalt de 65 de metri care devine și clopotniță. În anul 1892, turnul primește patru clopote noi ce cântăreau în total peste 3.700 kg. Orașul pierde trei dintre aceste piese grele în anul 1916, rechiziționate de armata austro-ungară pentru a fi topite. Șapte ani mai târziu, în 1923, orașul comandă alte trei clopote montate și sfințite în același an.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) Paul BUCIUTA/ AGERPRES ARHIVĂ

Ortodoxe
Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului; Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și Sf. Emilia, mama sa (Anul Nou; Harți)

Greco-catolice
Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos. Sf. Vasile cel Mare. Anul Nou civil. Harți

Romano-catolice
Sf. Maria, Născătoarea de Dumnezeu; Fer. Marian, pr. m.

Sărbătoarea Tăierii împrejur cea după trup a Domnului se prăznuiește în Biserica Ortodoxă la 1 ianuarie.
Este sărbătoarea rânduită în amintirea tăierii împrejur după trup a Domnului Iisus Hristos ca prunc, când i s-a pus numele de Iisus, în a opta zi după Naștere, conform Legii Vechi. Prin aceasta, Maica Domnului și dreptul Iosif împlineau Legea dată vechilor evrei de către Iahve, care spunea că orice prunc de parte bărbătească să fie tăiat împrejur în a opta zi de la naștere, pentru a se deosebi de popoarele păgâne și pentru a consfinți legământul încheiat cu Dumnezeu.

În primele veacuri creștine, sărbătoarea Tăierii împrejur s-a generalizat în secolul al V-lea în Biserica Răsăritului, după ce Nașterea Domnului a început să fie serbată la 25 decembrie. De atunci avem primele predici ținute cu prilejul sărbătorii de mari predicatori ai vremii, ca Sfântul Ierarh Proclu, patriarhul Constantinopolului.

Astăzi este sărbătorit și Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
S-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei, într-o familie nobilă, care a dat Bisericii slujitori și cărturari renumiți, câțiva dintre ei fiind trecuți în rândurile sfinților. Bunicul său a fost martir pentru Hristos, în timpul împăratului roman Dioclețian, sora sa cea mare a fost cea care i-a îndemnat pe frați pe calea slujirii Mântuitorului, iar fratele cel mai mic a fost episcop al Sevastiei.

Studiile le-a făcut la Constantinopol și la Atena, unde a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Grigorie de Nazianz, după care s-a întors în Cezareea, unde a predat pentru o scurtă vreme Retorica. La îndemnurile surorii sale, a fost botezat în credința creștină, a împărțit partea sa de avere celor săraci, după care s-a retras în anul 358 la o mănăstire din Pont, unde a dus o viață de asceză și rugăciune. După o călătorie la marile mănăstiri și schituri din Egipt, s-a întors în Pont și a redactat prima sa scriere privitoare la viața de obște din mănăstire, numită “Regulile vieții monahale”.

În anul 364, a fost chemat în Cezareea de episcopul Eusebiu și a fost hirotonit preot. Pastorația pe care o începe de acum înainte a fost dedicată îndeosebi celor nevoiași, organizând renumitele azile, spitale și case de reeducare a celor căzuți moral, toate grupate sub denumirea de “Vasiliade”. Deosebit de energice au fost însă și misiunile sale pe tărâm spiritual, ca preot și apoi ca episcop al Cezareei Capadociei, remarcându-se în acțiunile sale de combatere a ereticilor și de reconciliere a Bisericilor în timpul unor schisme.

Sfântul Vasile cel Mare a murit în anul 379, la numai 49 de ani, ca un adevărat stâlp al Bisericii din vremea sa, un nume de referință în istoria creștinismului universal. Scrierile sale conțin lucrări de dogmatică profundă, precum “Contra lui Eunomiu” sau “Despre Sfântul Duh”, lucrări ascetice, ca “Regulile vieții monahale”, “Despre judecata lui Dumnezeu”, comentarii, ca “9 Omilii la Hexameron”, numeroase cuvântări și epistole. A avut o contribuție deosebită la structurarea slujbelor bisericești, alcătuind o Sfântă Liturghie ce-i poartă numele.

AGERPRES/( Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Andreea Onogea)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

” Principala problemă este că stațiunea Bran nu are stație de ambulanță și, de asemenea, DN73 între Bran și Râșnov, în lungime de 12 km, nu este reabilitat. Am discutat deja la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și este posibil ca anul viitor să deschidem stația de ambulanță, iar acest lucru va duce la depășirea punctajului necesar și am putea primi titulatura de stațiune turistică de interes național chiar dacă porțiunea de drum dintre Bran și Râșnov nu va fi reabilitată”, a spus primarul Branului, Gheorghe Hermeneanu.

Pe lângă cele două condiții, localitatea trebuia să aibă și un spațiu corespunzător desfășurării manifestărilor culturale, lucru care a fost rezolvat, a mai precizat edilul.

În ceea ce privește pregătirile pentru sezonul de iarnă, Gheorghe Hermeneanu a punctat faptul că se fac deja verificări la instalațiile de transport pe cablu și a celor de nocturnă, precum și a tunurilor pentru zăpada artificială, la pârtia de schi Zănoaga, aflată la o distanță de patru km de centrul localității, în zona Valea Porții. Pârtia are o lungime de 1000 de metri, o diferență de nivel de 150 de metri, fiind accesibilă pentru toate categoriile de schiori atât începători cât și avansați. La bază se află un centru de închiriere echipament sportiv, un centru de prim ajutor, precum și antrenori de schi pentru cei care vor să învețe acest sport.

Pârtia este destul de fecventată de schiori, având în vedere că prețurile sunt la jumătate față de cele practicate în Poiana Brașov sau la Predeal, dar și mai puțină aglomerație pe pârtie.

Primarul Branului a mai arătat că localitatea este pregătită pentru turiștii care vor veni aici să petreacă sărbătorile de iarnă “pentru că avem obiceiuri foarte frumoase în zonă, iar proprietarii de pensiuni se pregătesc intens pentru această perioadă de sfârșit de an, cu tot felul de surprize”, a subliniat sursa citată.

În județul Brașov, există, în prezent, trei stațiuni turistice de interes național — Poiana Brașov, Predeal și din anul 2013, orașul Râșnov. De asemenea, în urmă cu trei luni, orașul Zărnești a obținut titlul de destinație ecoturistică a României, alături de zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului din Maramureș.

AGERPRES/(AS-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru)

Fotografii: (c) SIMION MECHNO/ AGERPRES ARHIVA

“Cumidava — Cetatea medievală, Biserica Ortodoxă Sf. Nicolae, Biserica Evanghelică, Promenada, Parcuri de distracție, Peștera Valea Cetății, Baza Olimpică, este o ofertă care vă poate ocupa în mod plăcut și foarte activ câteva zile la Râșnov. Chiar în vecinătatea mitului comercial Dracula, Râșnovul vrea să propună oaspeților săi altceva. O poveste aparte, în care legende romantice cu prințese și cavaleri sunt reconstituite în Cetatea medievală, muzica istoriei care se aude în bisericile orașului — ‘aer bun, mâncare bună, treabă chibzuită’, după cum citim de pe spatele unei cărți poștale trimise din Râșnov în anul 1921. Toate ne întâmpină în pensiunile stațiunii, renăscute după o jumătate de secol, prin hărnicia și priceperea râșnovenilor, iar sub pavăza munților, sportivi din toată lumea se întrec pe cea mai mare bază de sărituri cu schiurile din Râșnov. Inspirați de emblema veche a orașului nostru, Râșnov — Rosenau dorim să devină Roza turismului național”, a declarat pentru AGERPRES primarul Râșnovului, Adrian Veștea.

Încă din Evul Mediu, trandafirul a fost ales ca emblema Râșnovului, iar rădăcina toponimului german Rosenau pare a fi cuvântul roză, trandafir. Trandafirul devine simbolul comunității râșnovene, al istoriei și culturii orașului Râșnov, un element de identificare, reprezentativ, inedit, spectaculos, artistic și unic în oferta turistică națională.

Prima atestare documentară a Râșnovului medieval, sub numele de “Rosnou”, într-un documernt emis de regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, care se referă la locul de origine al nobilului Nicolaus Magnus. Râșnovul este vizitat de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, și primește dreptul de a ține târg. Ramura cea mai importantă a economiei locale a fost agricultura. Cele mai cunoscute și bogate bresle râșnovene erau breasla lemnarilor și breasla țesătorilor. Încă un meșteșug deosebit, ce a cunoscut o înflorire remarcabilă în Râșnov, a fost fabricarea sticlei, atestat documentar încă din anul 1526.

Deși în perioada interbelică sunt amintite câteva fabrici, acestea sunt afaceri mici, agricultura fiind cea mai importantă ramură economică după terminarea războiului. În anul 1924 Râșnovul a exportat spre Viena 40 de vagoane cu orz pentru bere și peste 500 de vagoane cu cartofi la fabrica de amidon din Sibiu.

În ceea ce privește populația Râșnovului, primele date detaliate sunt cunoscute abia din anul 1510. Atunci, așezarea avea 146 de gospodari, 24 de văduve, zece săraci, nouă case goale, patru oameni în serviciul public, un clopotar, 14 ciobani, opt case cu săraci. Dobridge, zona locuită de români, era o așezare separată, condusă de un preot român și un cneaz.

În timpul regimului comunist, opțiunea autorităților pentru Râșnov a fost industrializarea, Uzina Chimică, Fabrica de Scule Râșnov (FSR), denumită și “sculerul șef” al industriei de mașini din România, fiind cele mai cunoscute. Au fost construite cartiere de blocuri pentru cei veniți din alte zone ale țării să ocupe locurile de muncă, comuna Râșnov devenind oraș în anul 1950.

Cel mai important și cunoscut obiectiv turistic al Râșnovului rămâne Cetatea Râșnov, vizitată anual de peste 200.000 de turiști plătitori de bilete, și alte câteva mii care participă la manifestările culturale organizate în cetate, unde intrarea este liberă. În anul 2004, noua conducere a primăriei a trecut la recuperarea cetății, după ce în perioada 2000-2008 asupra acestui monument s-a desfășurat cea mai amplă și agresivă succesiune de intervenții neautorizate de către un cetățean străin, noul stăpân al Cetății Râșnov. Au fost distruse iremediabil capelele cetății, în cetatea de jos, atât situl dacic, cât și cel medieval, s-a intervenit în zidurile cetății s-au construit pe ziduri diverse balcoane, care în final au dus chiar la prăbușirea unuia dintre zidurile Cetății. Distrugerea Cetății a fost oprită pe 3 iulie 2008, când Primăria Râșnov a reluat în administrare monumentul istoric. În anul 2009 au fost demolate construcțiile ilegale, iar în 2011 a început restaurarea cetății de jos, în prezent desfășurându-se mai multe lucrări la monumentul istoric. Cetatea Râșnov a intrat în istoria cinematografiei românești, aici fiind turnate filmele Dacii (1966), Columna (1967), Nemuritorii (1974). Anual, în cetate au loc numeroase festivaluri medievale, de film istoric, pentru copii, de muzică, de rock, care atrag mii de turiști români și străini. Anul viitor va fi finalizat parcul tematic de distracții privind evoluția dinozaurilor, primul de acest fel din țară, care se întinde pe 1,4 ha, aproape de Cetatea Râșnov.

Cheile Râșnoavei, Valea Glăjeriei sunt alte zone deosebit de pitorești, care pot fi vizitate de turistul ce ajunge la Râșnov.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

Edifying traces (coins, jewelry etc.) dating from the Iron Age (800 BC — the 1st to the 3rd century AD), corresponding to the Dacian period, have been identified in the area of Brasov, Harman, Brasov, Codlea, Rasnov. Testimony from the time of the Roman rule was preserved in the form of the Rasnov (the ancient Cumidava) and Hoghiz castra, whereas the period of the completion of the formation of the Romanian people is illustrated by the findings at Cristian and Sercaia (4th century), Feldioara (4th — 9th century), Harman (6th — 13th century), Comana de Jos (8th — 9th century), Brasov (9th — 12th century). which all bear testimony to an intense habitation of the Barsa Land before the Saxon colonists settled here in the middle of the 12th century.

The territory of Brasov is mentioned in the documents of the 13th and 14th centuries as a separate administrative unit, with some of the Romanian districts and counties here carrying on until 1920, when, following the accomplishment in 1918, of the Romanian unitary national state, the new state of play called for the administrative reorganization of the Greater Romania.

It should be noted that a great part of the territory of Brasov County overlaps some old forms of territorial organization called ‘lands’. In this regard, the oldest distinct administrative unit is Barsa Land, which is mentioned in a document in 1211 under the name of ‘Terra Borza’, then Fagaras Land or Olt Land — which appears in documentary records in 1222 under the name of ‘Terra Blachorum’.

At the end of the 12th century and the beginning of the 13th century, craft centers, especially the market town of Brasov, became Moldavia and Wallachia’s main suppliers of craft products. The development of Brasov’s trade connections with Wallachia and Moldavia, facilitated by the multiple natural passes that cross the Carpathians (Giuvala, Predeal, Predelus, Bratocea, Boncuta, a.s.o.) is also illustrated by the fact that the rulers of Walachia owned Fagaras Land until 1452, and voivode Mircea the Elder and his son, Mihail I, owned the Bran Castle for several decades (1395 — 1425).

An important document of the time is the letter the Brasov townsmen addressed on April 26, 1479 to Stephen the Great, Prince of Moldavia, praising his victories against the Turks, as he had thus safeguarded the interests of the three Romanian principalities; they also entreated the brave voivode to ”… graciously stay closer to this country and defend it against the horrendous Turks.”

In 1541, Transylvania, the present day territory of Brasov County included, became an autonomous principality under Turkish suzerainty.

During the battles for the unification of the three Romanian principalities, Michael the Brave lived in the fortress of Fagaras and after the battle of Miraslau (September 18, 1600) he retired with his family at Rasnov, which he considered as a fortress duly belonging to him.

In 1688 the Brasov townsmen opposed the entry of the Austrian armies and the incorporation of Transylvania by the Habsburg Empire, seeking to this end help from Wallachia ruler Serban Cantacuzino.

Yet the great rebellion of the Brasov craftsmen against the instatement of the Austrian rule was quashed and their leaders were sentenced to death. The uprising also marked the beginning of the anti-Habsburg battles of Transylvania’s population.

The middle of the 19th century is marked in Transylvania by the Revolution of 1848 — 1849 during which more than 3,000 people from Fagaras Land, acting under the command of Iovian Bradu and Nicolae Orhidan, set fire to many houses of the Hungarian aristocrats.

The dominant feature of the second half of the 19th century and the early 20th century was the continuation of the political and cultural struggle of the Romanian intelligentsia of Transylvania for having the Romanians delivered from the ‘demeaning situation of tolerated people’ and granted democratic rights and freedoms equal to those enjoyed by other nationalities.

At the National Assembly of the Great Union of December 1, 1918 held in Alba Iulia, the county of Brasov was represented by 52 citizens from all social categories. After the unification of Transylvania with Romania on December 1, 1918, the economic, social and cultural life of Brasov County saw a considerable development, with the city of Brasov becoming one of the most powerful industrial and cultural centers of the country.

The population of Brasov County revolted against the fascist Vienna Award of August 30, 1940. Four years later, after August 23, 1944, when Romania joined the United Nations coalition, these realms witnessed fierce military confrontations. The Mountain Corps stationed here, acting under the command of General Ion Dumitrache, courageously engaged in the battles for the release of the city. Fierce battles also took place at Bod for the defence of the radio-broadcasting station, at Teliu, Prejmer and other localities.

As for the administrative divisions of Brasov County, a map published by E.A. Bielz in 1854 had the district (Kreis) of Brasov figured in south-eastern Transylvania, made up of ten sub-units (Bezirk) governed by praetors. In 1876 there was a reorganization of Transylvania that saw the establishment of Brasov County (1,499 sq km) that included the former district of Brasov and a part of the district of Fagaras and the Seat of Cohalm.

After the creation of the Greater Romania (1918), an administrative and territorial overhaul took place in 1921, when Brasov County was established; the new entity included the city of Brasov, 3 rural divisions (Barsa de Jos, Barsa de Sus, Sacele) and 23 communes.

Following the changes occurred in 1926, Brasov County incorporated Brasov city and 48 communes grouped into rural divisions (Barsa de Jos, Barsa de Sus, Sacele and Zarnesti). This structure was maintained until September 8, 1950, when an administrative-territorial reorganization was carried out after the Soviet model: the Stalin region was created (composed of 8 rayons, 20 towns and communes), whose name was changed on December 24, 1960 into that of Brasov region.

Under Law No. 2 of February 17, 1968 on Romania’s administrative and territorial organisation (as amended on January 23, 1981) Romania’s division into counties was restored and the region of Brasov became Brasov County, yet within narrower boundaries, and including 4 municipalities — Brasov, Fagaras, Sacele and Codlea. AGERPRES

Photo credit: (c) Bogdan DUMITRESCU / AGERPRES ARCHIVE

It was given the name of the Black Church after the Great Fire that swept through the city in 1689 left its walls blackened by the smoke and also severely damaged.

While there are many white churches in this area, such as the Bela Crkva in the southern Banat, Biserica Alba [the White Church] in Albesti Tarnava near Sighisoara, Biserica Alba in Viscri, near Rupea, there is only one ‘Black Church’, the one in Brasov, according to the representatives of the evangelical community here.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

The things that would highlight the importance of the Black Church the best would be: the largest church building existing in Romania, measuring 90 metres in length, 27-37 metres in width, 21 metres in height, 42 metres the roof apex and 65 metres the height of the tower, including the cross. The Black Church is also the largest hall church east of Vienna, with all its aisles of the same height and also one of the largest medieval churches in between the St. Stephen’s Dome in Vienna and the Hagia Sophia in Constantinople. It also has the largest pipe organ in Romania, with approximately 4,000 pipes and an especially beautiful timbre, also advantaged by the good acoustic of the church. The Black Church also has the largest collection of old oriental rugs from the Small Asia that exists outside Turkey. Moreover, it has the biggest mobile bell in Romania, weighting no less than 6,000 kilograms. The bell of the Orthodox Patriarchy’s Church in Bucharest is bigger, but it is fixed, with only its tongue moving.

Photo credit: (c) Bogdan BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Since Brasov used to be located on the southeastern boundary of the Western world and it was under the influence of the Roman-Catholic Church, its representatives sought to impress the foreign visitors who were coming to Brasov by building large churches. The one who had this vision first was Pastor Thomas Sander, who worked here from 1377 until 1419, being the main founder of this building, of both the altar and the aisle. He started to build the church, under the protection of Saint Mary, in 1383, and in 1385 the first letter of indulgence was issued to reactivate the construction works at the future church, signed by the Archbishop of Strigoniu (Esztergom-Hungary), for Brasov was under the subordination of this Diocese back then.

Photo credit: (c) Ion DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

The first partial damage to the yet unfinished church took place during the Turkish invasion of 1421. However, two centuries after its construction started, the church building was almost complete. In the 16th century, during the Protestant Reformation in Transylvania, the Latin language — that was the tongue of the Saxon faithful — was replaced by the German language, with the first Lutheran [Evangelical Church of Augustan Confession in Romania] service in German language having been held here in 1542. In the spring of 1544 they elected the first Lutheran priest, in the person of the great humanist and reformer Johannes Honterus (1498-1549). It was then when the icons and the altars that were used by the Catholics were removed from the church.

The many earthquakes that occurred during the 16th and 17th centuries also damaged the building, but not that severely, since it only needed small repairs. Several hundreds of dead bodies were buried in the church during the Great Plague of 1602-1603. Also, the Great Fire that swept through the Brasov City on April 21, 1689, affected the church too. The bells in the tower melted because of the heat and fell, destroying thus the famous tower clock. Only the baptistery that was built in 1472 remained untouched and the church treasures in the sacristy. A temporary roof was built, with new bells, and the first religious service after the fire was held in 1691.

Photo credit: (c) Aurel VIRLAN / AGERPRES ARCHIVE

They built the new roof over 1693-1694 and two years later they also built the pulpit and the choir. Over 1710-1714, they built the galleries over the lateral aisles and in 1729 they started building the columns for the vaults of the choir. The new altar, the new pews and the spiral stars ensuring the access to the lateral galleries were built between 1865 and 1866.

In the years before the World War I, they started the restoration works of the church, but they were interrupted by the war. The heating with hot air began in 1937, thanks to a generous donation made by Guardian Samuel Sachiel. The restoration works started again and they were again interrupted, this time by the World War II. They were resumed as late as in 1969, by the Direction of Historic Monuments, taking eight years to complete. The southern façade and the roof were being restored on this occasion, while the inside was restored between 1981 and 1984, with support from the Evangelical Church of Renania. The rebuilding of the northern façade continued until 1987, when they started rebuilding the western façade and the tower, until 1999. Since 2000, the Black Church is also illuminated at night. The large pipe organ was also restored in 2001.

‘The Black Church has changed a lot since the old times. So much that we could almost change its name into the ‘Motley Church.’ These many colours, however, that appeared in time on its walls, will for sure darken again, to show the future generations a new image of it closer to the old one,’ the church representatives say.

Photo credit: (c) Ion DUMITRU / AGERPRES ARCHIVE

The pipe organ, which is considered to be one of the most treasured items that belong to the Black Church, was built between 1836-1839 by the Bucholz company in Berlin, and then thoroughly restored by a Swiss company between 1998-2001. Tourists who visit the Church during the summer can listen here to special concerts performed by famous organists from Romania and abroad, accompanied by the Bach Choir of the Black Church, founded in 1933 by musician and music teacher Victor Bickerich, who also played the pipe organ here between the years 1922 and 1962. The choir is led by organist Steffen Schlandt.

The banks with a mobile back from the main nave were installed in the church in 1937, once with the heating system. These banks allow the visitor who in the beginning of the religious service stands looking at the altar, to change his position during the homily or during the concerts and look towards the pulpit or the organ.

Photo credit: (c) Alex TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

In May this year, the Black Church received the visit of Prince Charles, the Heir-apparent to the British Throne, who was impressed by the building and said he would come again. “One visit to the Black Church can not be sufficient. Only by returning here several times we can understand this site’s history and we can feel more at home and also more able to appreciate more this valuable part of the cultural heritage of the Brasov City,’ the representatives of the Black Church also said.AGERPRES