Photo credit: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES ARCHIVE

“The idea of a tourist village in Romania emerged in the ’60s at Sirnea, and became a reality in 1968, and in 1973 by an order of the Tourism Ministry the following villages were declared tourist villages: Halmagiu in Arad county, Rucar and Leresti in Arges county, Tismana — Gorj, Bogdan Voda — Maramures, Rasinari — Sibiu, Vatra Moldovitei — Suceava, Murighiol and Sf. Gheorghe in Tulcea county and Vaideeni in Valcea county. At that time, the tourist village implied a lot of things, first of all the geographic positioning of the settlement. Sirnea is a quiet village located between the Piatra Craiului Massif and the Bucegi Massif where the landscape, the climate and the seasons are amazing, where professor Nicolae Fruntes used to live, the person who got seriously involved with the idea of a tourist village in Romania, and the specialist press of that period brought to the fore the results of this experiment. Water at Sirnea, in that period, was tested and analyzed, being taken as a yardstick in south-eastern Europe as the purest water,” Professor Radu Fruntes, the son of Nicolae Fruntes, told AGERPRES.

In order to develop the village and attract as many tourists as possible, Professor Nicolae Fruntes initiated two feasts: “The measure of milk and the meeting of the village sons” held every June and “Winter at Sirnea”, aimed at presenting the customs of the villagers, both during summer and winter. Launched in 1969, the feast “Winter at Sirnea” entails a skiing race with torches in hands, sleigh rides and parties organized at the Cultural Centre.

“The Olympic Day”, celebrated for almost 30 years every June 23, is about the lightning of the Olympic flame, the Olympic flag, the parade of the athletes who attend various sports competitions. Other feasts are “The Sanziene Night” celebrated on June 24, “The Nedeia of the Mountains” on July 20, a traditional pastoral holiday, “The Fire of Sumedru”, the night of Oct. 25 when a big fire is lit on the hills of the village, called the Fire of Sumedru, the event being attended by all villagers.

“Until 1986 when my father died, the village of Sirnea was visited by over 3,000 tourists every year, from 22 countries and Romania. After visiting the village, tourists from Canada, Egypt, the United States, New Zealand, Australia, Israel remained highly impressed by our traditions and customs and this can be seen in the Book of impressions guarded at the Sirnea Village Museum. It was a project of the ONT [the National Office for Tourism], called Seven Days in Brasov, and the tourists used to visit one tourist attraction each of these days, and also the village of Sirnea. Tourists were expected nearby DN73 national road by 10-20 cars or sleighs in the winter, pulled by horses adorned with bells, they were offered boiled plum brandy and they visited the house of one of the people who carried them by cart or sleigh. The project lasted until the ’90s,” Radu Fruntes said.

According to him, this pioneer project was beneficial for the entire area.

“Tourism has further developed at Bran, Moeciu, Fundata, other villages belonging to these communes. Unfortunately, fewer and fewer tourists decide to make a stopover at Sirnea. The road is pretty difficult from DN73, no repairs have been done for the last 15 years, there are no direct means of transport from Brasov as they used to be until 1990. The centre of the village and the museum need maintenance works and repairs, but there are no funds. The local and county authorities should do a lot more for Romania’s first tourist village, considered a brand of the county,” Professor Radu Fruntes also said.

Worth visiting at Sirnea are the Old Orthodox Church dedicated to the Dormition of the Mother of God, the Ethnographic Museum “Nicolae Fruntes”, the Monument of Lieutenant Colonel Ghe. Poenaru-Bordea, the first officer of the Romanian army who died during the First World War, the Piatra Craiului National Park, the Moeciu Gorges, the Cave with Bats in the Pestera village.AGERPRES

Photos by Bogdan Barbulescu /AGERPRES ARCHIVE

The first documentary mention of the custom dates from 1728 and appears in a charter kept in the archive of the First Romanian School in Schei. In this charter, the brethren of the Juni is mentioned as “a tradition passed down from the ancestors”. Among others, in connection with the passage of the mounted Juni to Solomon’s Rocks, where they were supposed to celebrate on Easter Week Wednesday, the document also states: “Let them pass unbothered, nicely, one by one, as fitted, and whoever does not allow the passage of the holy crosses through this garden, let him be accursed by the Lord and the 318 saints.”

“This custom of the Juni reminds us of the history of these places, because they acquired new features in various stages of history. As proof, we don’t have only young Juni (in Romanian ‘june’ signifies ‘lad’ — Ed. Note) — this is no pleonasm — they are actually unmarried, we have cavalrymen, footmen and turkey feather hat wearers, by the model of the uniform of the soldiers who fought for Romania’s independence. In memory of the events of 1877, when we were in Transylvania and weren’t allowed to fight for independence, we adopted the uniforms of the cavalrymen, footmen and turkey feather hatted musketeers across the Carpathians. Four of the seven groups of Juni wear a hat tailored after the model of Michael the Brave’s hat, three wear costumes like in 1877, and thus, simply by their appearance, they put together certain history values,” Professor Vasile Oltean told AGERPRES.

The seven Juni groups are: Junii Albiori (the White Hatted Juni), Junii Rosiori (whose dress takes after the uniform of the cavalrymen), Junii Brasovecheni (who wear a hat trimmed with the tricolor), Junii Dorobanti (dressed like the footmen of the Independence War), Junii Curcani (the Feather Hat bearers), Junii Batrani (the Elder Juni) and Junii Tineri (the Young Juni), with the leader, the senior provost marshal and the second provost marshal, the 100-men commander, the standard bearer and the piffero player marching up front. The piffero, a sort of trumpet that produces high-pitched sounds, is the preferred musical instrument of the Juni.

The leaders of each group carry a mace with tricolor, as a symbol of bravery and dignity. Each group also has its own banner which confers a profoundly patriotic character to the celebrations and actions of the Juni. Every group has a specific, very old garment type they put on only for special events such as the Bright Week and at the Juni Parade, which takes place every year on the streets in the center of Brasov, on Saint Thomas Sunday.

The first time the Juni get out to celebrate is on Annunciation Day, on March 25, when they assemble in Prundului Square in the sound of the piffero, and then go uphill Prundului Coast, where other groups of Juni are waiting for them; they hold mace throwing competitions and then visit the open-air crosses in the surroundings. Then, on Palm Sunday, they commemorate the Juni who died and, according to the cited source, “there is an impressively long roll call in the memory of the fellow Juni, as they deeply respect their forerunners.”

Then come the Bright Week celebrations, the pinnacle of which is the parade on Saint Thomas Sunday, with thousands of onlookers. On Monday, accompanied by the violin player, they go visit the girls and receive red eggs, then they dance the ring dance and throw the mace in Prundului Square. On Tuesday, they go to Prundului Coast with pies, and all passers-by receive a piece of pie. Then they make merry at the pastoral historic cross on Prundului Coast. There are 64 open-air crosses in Scheii Brasovului, and each group of Juni sees to several crosses. On Wednesday they go to Solomon’s Rocks, on Thursday there’s the blanket tossing, when men are thrown in the air on a blanket in Prundului Square, and on Friday they are said to lament over their days. On Saturday they prepare for the great Sunday, when they go parading in the old city.

Near the Museum of the First Romanian School in Scheii Brasovului is the Museum of the Juni, which has various exhibits related to the brethren’s existence on display, such as the seven types of suits for both males and females, an extremely old inkle loom with 22 shuttles used to weave the yarns that adorned the clothes of the Juni. The museum also accommodates archaeological items found near Solomon’s Rocks, as well as household items, and very old pictures and paintings of the brethren members, added Professor Vasile Oltean. AGERPRES

Photo credit: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Libearty, founded in 2005 and opened to visitors in 2008, is located in the deciduous forest near the town of Zarnesti, two kilometres away from the national road DN73 between Rasnov and Sibiu.

The reservation stretches on 69 hectares offered by the municipality of Zarnesti. It currently hosts 80 bears rescued from captivity throughout Romania. The 1.5 million dollars necessary each year came so far from donations of animal lovers worldwide.

‘No one offered such a large piece of land to bears so far. Unlike other sanctuaries, the one in Zarnesti helps bears to get used to their natural environment, providing the most effective help for forgetting the captivity pain. Oak forests are bears’ natural environment, helping them to overcome psychological trauma. The first bears were brought from Poiana Brasov in 2005; they were previously held in cages near several restaurants of that resort. We can say that over the 10 years since the founding of the Libearty sanctuary, we settled 90 percent of the cases of captive bears in Romania, including those kept in improper conditions in zoos. Those who think this reservation is a zoo change their mind after visiting it, and see wild animals — especially bears — in a different ways; for animal lovers, it’s a delight,’ Libearty manager Liviu Cioineag told AGERPRES.

Each bear there has their own story of years of captivity, misery, hunger and torment. Now they have the best conditions, including a pool. A 24-seat little train carries the tourists through the reservation; a second line in the southern part of the sanctuary is to be opened this year, connecting it to a future summer camp for children and to an underground observation point.

An observation point in a tree is already available for photographers. The underground facility will allow seeing the animals very close, through secure glasses, avoiding direct contact between humans and bears.

‘We want to homologate the summer camp for children in 2015. It will be kind of unique in Romania, being set up in a bear reservation. Children will live in a true Indian tent made by a family of Indians living in Canada. [editor’s note: the term ‘Indian’ for Native Americans or Canada’s First Nations carries no negative connotation whatsoever in Romanian; it was kept exactly as used by AGERPRES’s interviewee]. We want to provide a different kind of education here, without mobile phones and tablets. We are also preparing an educational centre to provide a link to the business, with a conference hall capable of hosting meetings in a special natural environment, even available for pupil and student lessons and research. Children will also learn about wild animals, through games. Over the next four or five years, we’ll talk more about education in the sanctuary, and less about tourism. Even nowadays visits are not mere visits — there’s a permanent guide, a documentary film about the sanctuary is shown to those who come see the bears, as well as many stories and lots of information about bears. This will actually be the purpose of the sanctuary in the near future — more education, less tourism,’ the manager explained.

Students from the United States, England, France, Australia and Russia come every year to the reservation of Zarnesti as volunteers and to study animal behaviour. Several organizations and foundations of England, Germany and France are supporting the sanctuary’s operation. Animal lovers can also virtually adopt a bear or — for Romanian contributors — redirect 20 percent of their income tax to the sanctuary.

The oldest bear in the reservation is a 32-year old female; the youngest — a 10-month cub named Pluto, saved alongside his mother from the zoo of Resita.

Cioineag says there are still some captive bears in Arad (western Romania), in a private farm; legal proceedings are underway to rescue them. A captive bear for which the owner has no authorization is the mascot of the resort of Streaja.

Libearty is open between 10am and noon, Tuesday through Sunday; the entrance is 40 lei (less than 10 euros) for grown-ups and 10 lei for children. AGERPRES

Bran Castle
Photo credit: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARCHIVE

Peasants’ fortresses of Rasnov and Rupea were built prior to the settlement of Teutonic Knights in the region. Fagaras had its first fortification before Transylvanian ruling prince Stefan Mailat thought of having a stronghold residence there. Brasov, a citadel, has each bastion named for the Transylvanian Saxons’ trade guild that built, equipped and maintained it. The Bran Castle is first mentioned in a 1377 document of the chancellery of Louis I of Anjou, King of Hungary, who granted Transylvanian Saxons the privilege of building a new stone fortress, at their own expense; it was endowed with serf villages to maintain the building and the garrison.

Recent economic value has added lately to the historical heritage. Brasov and Bran have established tourist reputations; the peasant fortress of Rasnov has 200,000 visitors per year; the fortress of Rupea, a ruin for many years, has been restored in 2009, on European funds, and now attracts tenths of thousands of tourists annually, as part of international circuits.

Fortress of Rasnov
Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

Some theories say the fortress of Rasnov, placed as a sentry above the town, was built also with the contribution of neighbouring villages of Vulcan and Cristian. The Teutonic Knights left the region in 1225, leaving a wooden fortification; local peasants maintained it and then rebuilt it using stone, most probably during the second half of the 13th century. The first document mentioning it refers to the Mongol invasion of 1335. Rasnov also resisted the Turks a couple of times. In 1421, they plundered Brasov, which was still undefended by a citadel of its own. Rasnov had walls five metres tall, with eight bastions. The fortification was divided into a court or garden, and the inside dwellings, with more than 80 rooms identified so far. For centuries, it lacked its own source of water, a weakness that proved fatal in 1612, when the army of Prince Gabriel Bathory sieged it. Several years later, in 1623, Saxon craftsmen were contracted to dig a well; it took them 17 years to find water, 146 metres deep.

The fortress of Rasnov is now the stage of many cultural events, such as festivals and medieval fairs, historical film and children music festivals, etc., organized by the municipality. It has become the thirds tourist attraction in Brasov County, next only to the Bran Castle and the Black Church of Brasov City.

The fortress of Fagaras was built above an older wooden fortification of the 12th century, defended by a ditch and a rampart. It was destroyed by a disastrous fire. The building of the stone and brick fortification began in the late 14th century; the four-side shape with towers in the corners had an outpost to the east. Stefan Mailat strengthened it between 1520 and 1541, doubling the inside wall and adding a gate barbican and another floor on the southern side, known as ‘Mailat’s houses.’ He became Prince of Transylvania in 1534, but his plans eventually failed and he ended in a prison of Constantinople.

Fortress of Fagaras
Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

By then, Fagaras already had a reputation of hard-to-conquer; princes Gabriel Bethlen (1613-1629) and Gheorghe Rakoczi (1633-1648) further strengthen its fortifications and provided interior works, making it fit for its new status of princely residence. Towers evolved into strong bastions, and the space between the two walls was filled with earth. A guard barrack was built; the ditch was extended and filled with water from the Olt River. The interior decorations somehow softened the military appearance, adding open balconies, arches and pillars, wall decorations, etc. The fortress registries mention 80 rooms. The domain included 50 villages, and the citadel still stands proof of the importance of Fagaras in the Middle Ages. Recent renovations resulted in a gradually increasing tourist inflow.

Brasov’s tours are other historical tourist attractions. The 1,600 square
meters Weavers’ Bastion, built between 1421 and 1573, is unique in southeastern Europe, in terms of architecture and configuration. Since 1950, it hosts the Museum of the Barsei Land. The exhibition’s focal points are the models of the Citadel of Brasov and of the Schei neighbourhood, the way they looked at the end of the 16th century. During summer, the tower also hosts chamber music concerts and medieval festivals.

The Drapers’ Bastion was actually built by the Goldsmiths’ Guild, between 1450 and 1455; it is 20 metres high and has a diameter of 16 metres. The Drapers’ Guild took over it — and the defence of the fortifications on the outskirts of Tampa Hill — only in 1640.

The Ironsmiths’ Bastion guards the northwest corner of the citadel. It replaced an earlier tower, destroyed by floods in 1526. Water and fire damage occurred again there in 1667; partial reconstruction followed. As its military importance declined, it was given several other uses; it hosts the State Archives since 1938.

Panoramic view of Brasov City’s Black Church
Photo credit: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARCHIVE

The Graft Bastion was named after the creek coming from Schei, after works turned it into a channel, called Graft in Transylvanian Saxons’ language. The Saddlers’ Guild erected it on two floors between 1515 and 1521. Damages and restorations followed, until the latest renovation of 2004-2005, which also restored the access to the White Tower on a stairway up the hill.

The Black Tower got its name after a fire caused by a lightning on July 23 1559. It was allegedly built in the 14th century, and its high position on rocky terrain made it fit both for observation and for interior guarding. Its isolation proved useful during the 1756 plague, when it hosted the guards that enforced the quarantine of the city. The 2003 renovation added it to the list of tourist attractions, along with the White Tower, restored in 2000.

Black Tower
Photo credit: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARCHIVE

The White Tower is the other defence tower on the Warthe Hill; it was mentioned in documents in 1460 and 1494. Originally, two guilds contributed to its maintenance — the tinsmiths and the coppersmiths; the former left the association in 1678, after paying a compensation for their obligations.

When it comes to Brasov County castles, Bran is by far the most famous; in Romania, only the Peles Castle of Sinaia (Prahova County) has more visitors. More than 450,000 tourists are lured to Bran by the mirage of legends, stronger than factual history — nothing proves that Prince Vlad the Impaler ever lived here, yet the castle is identified as Dracula’s. It seems to grow out the rock; it guards the Bran-Rucar pass between Transylvania and Wallachia, taken by Middle East merchants to bring their goods to Brasov.

After the aforementioned privilege granted by King Louis of Hungary in 1377, Bran was quickly built and completed probably around 1382. History and politics subsequently gave it to German Emperor and Hungarian King Sigismund of Luxemburg, which used it as a base for the army sent to support Wallachia’s Mircea the Elder in his feud against Vlad the Usurper in 1395. In 1407, Sigismund gives it to Mircea to seal their alliance against the Turks. A couple of decades later, the Seat of Brasov cedes the ownership of the castle to the Hungarian Crown, which funded extension and maintenance works, before renting it back to Brasov at the end of the century. The city bought it back in the 17th century, taking advantage of the financial problems of the Transylvanian administration. In 1920, the municipal council of Brasov gave Bran to Queen Mary of Romania, as a sign of gratitude for her involvement in the Romanian Union of 1918. In 2009, the Romanian state restored the rights of historic heirs and gave it to Archduke Dominic of Hapsburg, which kept it in the tourist circuit. The state-owned collections hosted by the Bran Castle were moved to the Customs Museum nearby.

The fortress of Rupea, a town on the border between Brasov and Mures counties, was preceded by the Dacian fortifications of Ramidava or Rumidava.

Fortress of Rupea
Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

The Romans built a castrum they called Rupes (Rocks), the origin of the present Romanian name. Works at the fortress began in 10th century; it grew as a stone spiral with successive enclosures, guarded by polygon-shaped towers. It was a peasant fortress, with three distinct sections — upper, middle and bottom. Abandoned after a fire in 1643, it was used again as a refuge from plague in 1716. Locals finally relinquished it in 1790, allegedly after a storm blew away its roofs. Restoration was attempted in 1954, but communist authorities were rather prone to demolish it, seeing it only as a sort of basalt stone. Fortunately escaping this fate, it stood visible from the national road to Sighisoara. European funds helped renovating it after 2009, giving it its new look, more attractive to tourists.

Fortress of Feldioara
Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

Local and county authorities financed the rehabilitation of the fortress of Feldioara — a work in progress. A 1439 document states that the villagers of Feldioara built it ‘with big expense and labour’. The very name of their village comes from the Hungarian word ‘foldvar’, meaning ‘earth fortress.’ AGERPRES

Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

Înființată în 2005 și deschisă spre vizitare din 2008, sanctuarul “Libearty” este situat în pădurea de foioase de la intrarea în orașul Zărnești, la o distanță de doi km de DN73 A Râșnov — Zărnești — Sibiu.

Suprafața rezervației este de 69 de ha, teren pus la dispoziție de primăria Zărnești, și găzduiește în prezent 80 de urși salvați din captivitate, din diverse locuri din țară. Fondurile necesare pentru construirea sanctuarului, de 1,5 milioane de dolari, au fost obținute din donațiile făcute de iubitorii de animale din întreaga lume.

“Până în prezent nimeni nu a mai pus la dispoziția urșilor un teren atât de mare. Spre deosebire de alte sanctuare, cel de la Zărnești ajută urșii să se acomodeze în mediul lor natural, care-i ajută cel mai bine să uite de chinurile din captivitate. Pădurea de stejar este mediul natural al ursului și reușește astfel să treacă de traumele psihice din captivitate. În anul 2005 au fost aduși primii urși din Poiana Brașov, care au fost ținuți în cuști pe lângă diverse restaurante din stațiune. Putem spune că, în cei aproape zece ani de la înființarea sanctuarului ‘Libearty’, am rezolvat 90% din situația urșilor captivi din România, dar și a celor ținuți în condiții improprii în grădinile zoologice din țară. Cei care cred că această rezervație este o grădină zoologică își schimbă impresia după ce o vizitează și privesc cu alți ochi animalele sălbatice și, în special, urșii, iar pentru iubitorii de animale este o desfătare”, a declarat pentru AGERPRES Liviu Cioineag, managerul sanctuarului.

Fiecare urs adus în rezervație are o poveste impresionantă, toți fiind crescuți mai mulți ani în captivitate, cea mai mare parte a vieții în mizerie, foame și chin. Condițiile în rezervație sunt dintre cele mai bune, urșii având la dispoziție chiar și o piscină. Turiștii care vizitează acest loc unic în România au la dispoziție un trenuleț cu 24 de locuri care îi plimbă prin rezervație, iar de anul viitor va fi amenajat un nou traseu în partea de sud a sanctuarului, printr-un drum ce se va realiza pe lângă Țarcul II, dar se va putea ajunge și la Țarcul III, și va face legătura cu viitoarea tabără pentru copii și cu punctul de observație subteran.

De asemenea, pentru amatorii de fotografie există amenajat într-un copac din rezervație un punct de observație, de unde amatorii de fotografie pot surprinde imagini inedite.

Punctul de observație subteran va fi gata cel mai probabil anul viitor și va avea intrarea prin Țarcul urșilor, prin intermediul unui tunel unde va exista o porțiune cu geamuri securizate și unde poate veni ursul care va putea fi văzut foarte de aproape, fără ca omul să intre în contact direct cu animalul.

“În 2015 dorim să omologăm o tabără pentru copii. O să fie oarecum unică în România doar pentru faptul că va fi amenajată într-o rezervație de urși. Copiii vor sta într-un cort indian adevărat, confecționat de o familie de indieni care locuiește în Canada. În această tabără dorim să facem altfel de educație, fără telefon mobil sau tabletă. Mai avem în pregătire un centru de educație care asigură legătura cu mediul de afaceri, cu o sală de conferințe în care se pot organiza diverse întâlniri într-un mediu natural deosebit și unde chiar și elevii și studenții pot desfășura lecții sau diverse teme de cercetare. Tot aici, copiii vor putea învăța despre animalele sălbatice prin intermediul jocurilor. În viitorii patru-cinci ani vom putea vorbi mai mult despre educație în sanctuar și mai puțin despre turism. Chiar și vizitele făcute în prezent nu sunt niște vizite pur și simplu, pentru că există un ghid permanent, există un documentar despre sanctuar care este prezentat celor care vin să vadă urșii și multe povești și informații despre urs. Aceasta va fi, de fapt, menirea sanctuarului în viitorul apropiat, mai multă educație și mai puțin turism”, a explicat managerul sanctuarului.

În fiecare an în Rezervația de urși de la Zărnești vin pentru voluntariat, dar și pentru a studia comportamentul animalelor, studenți din SUA, Anglia, Franța, Australia și Rusia.

Mai multe organizații și fundații din Anglia, Germania și Franța sprijină funcționarea sanctuarului, dar există și posibilitatea iubitorilor de animale să adopte virtual un urs sau să redirecționeze 20% din impozitul pe venit pentru sanctuar.

Cel mai bătrân urs din rezervație este o ursoaică de 32 de ani, iar cel mai tânăr, un pui de zece luni, Pluto, salvat împreună cu mama lui de la Grădina zoologică din Reșița.

Potrivit lui Liviu Cioineag, mai există urși în captivitate la Arad, într-o fermă privată pentru care se încearcă salvarea lor prin intermediul justiției, iar în stațiunea Straja este un urs în captivitate, fiind considerat mascota stațiunii, însă proprietarul acestuia nu deține autorizație.

Rezervația de urși “Libearty” din Zărnești poate fi vizitată de marți până duminică între orele 10,00-12,00, iar biletul costă 40 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Istoria Mănăstirii Brâncoveanu începe în secolul al XVII-lea, în anul 1654, când satul și moșia de la Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului muntean Preda Brâncoveanu, care a construit o bisericuță de lemn pe valea râului. Pe locul acesteia, în jurul anului 1696, domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a zidit în piatră o mănăstire.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, românii din Transilvania abia scăpaseră de atacurile repetate ale principilor calvini asupra punctului principal al identității lor — credința ortodoxă, iar apoi prin trecerea Ardealului sub stăpânirea Habsburgilor (1683) a apărut pentru ortodoxia română transilvăneană pericolul catolicizării. În acest context, domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat și reorganizat vechea mănăstire ortodoxă de la Sâmbăta de Sus, cu călugări sihaștri, într-o mănăstire mai mare cu viață de obște, cu călugări care trăiesc, muncesc și se roagă împreună, spre a da mărturie în timp despre unitatea de neam și credință a românilor de pe ambele versante ale Carpaților. Nu trebuie să uităm că domnul Țării Românești — considerat la 1699 patronul adevărat al mitropoliei din Ardeal — a fost unul din cei mai convinși și hotărâți apărători ai unității de credință a românilor din Transilvania.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Voievodul martir a înființat la mănăstirea din Sâmbăta de Sus și o școală de grămătici, un atelier de pictură în frescă și o mică tipografie, instalate în noua incintă de piatră, după modelul brâncovenesc folosit în toate ctitoriile sale domnești. Unul din cei mai de seamă stareți ai mănăstirii din secolul al XVIII-lea a fost egumenul Visarion, care a condus-o aproape 40 de ani, până la distrugerea ei în 1785.

În vara anului 1761, generalul austriac Bukow a dispus desființarea mănăstirilor, pe care le considera focare primejdioase de menținere a conștiinței ortodoxe, iar ordinul său cerea ca mănăstirile de lemn să fie arse, iar cele de zid și piatră să fie demolate. În Făgăraș, ordinul a fost executat de contele Nicolae Bethlen în iunie 1761, dar mănăstirea Sâmbăta de Sus a fost cruțată de distrugere, foarte probabil la intervenția familiei Brâncoveanu, proprietara moșiei și satului. Rămasă singura mănăstire ortodoxă din Țara Făgărașului, prestigiul ctitoriei brâncovenești a crescut și mai mult.

Printr-o rezoluție din 12 decembrie 1782, Curtea de la Viena dispunea desființarea în cuprinsul întregii monarhii a tuturor acelor ordine de călugări și călugărițe care duc numai viață contemplativă, fără a contribui cu ceva plauzibil la binele societății civile, iar cu toate intervențiile făcute de boierii Nicolae și Emanuil Brâncoveanu către guvernul Transilvaniei, mănăstirea de la Sâmbăta de Sus nu a mai putut fi salvată, distrugerea având loc în noiembrie 1785. Dintre toate clădirile mănăstirii, biserica, având ziduri solide, nu a putut fi demolată, ci doar avariată. Ea a rămas în ruină vreme de aproape un secol și jumătate.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

După dărâmarea mănăstirii, palatul brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus, aflat la 10 km distanță, a fost locuit vremelnic de urmașii familiei Brâncoveanu care au stăpânit domeniul până la reforma agrară din anul 1922, când Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei Sibiului aceste proprietăți, împreună cu ruinele mănăstirii de la Sâmbăta de Sus.

În decursul celor 140 de ani de părăsire în ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe încercări de restaurare a mănăstirii, însă cinstea de a deveni al doilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu i-a revenit Mitropolitului Nicolae Bălan, care a început restaurarea bisericii în vara anului 1926, când s-au dezgropat din ruine zidurile vechii biserici, s-au refăcut părțile ce lipseau și s-a ridicat acoperișul. Sfințirea bisericii și a noilor clădiri a avut loc la 15 august 1946, când se sărbătorea hramul mănăstirii.

A fost păstrată în interiorul bisericii frumoasa pictură veche care a rezistat intemperiilor vremurilor, iar arhitectura bisericii refăcute se încadrează întru-totul în stilul brâncovenesc. La exterior, decorația în piatră a încadrărilor de la uși și de la ferestre, dar mai ales a pilaștrilor sculptați și a panourilor de piatră traforată din pridvorul bisericii dau o deosebită frumusețe acestui monument. Brâul de cărămidă așezat în zimți, acoperișul de șindrilă și proporțiile perfecte înfățișează un monument vrednic de epoca domnitorului Brâncoveanu. Turla bisericii este octogonală la exterior și cilindrică în interior. Interiorul bisericii, în formă de cruce, e împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor. Pictura din pridvorul bisericii este în întregime nouă și cuprinde scene din Vechiul Testament, precum și Judecata de apoi, Raiul și Iadul. Intrarea din pridvor în pronaos se face printr-o ușă de lemn de stejar, fixată într-un ancadrament de piatră sculptată, iar deasupra ușii se află pisania săpată într-o placă de piatră. Pe peretele vestic al pronaosului, unde este pictată Maica Domnului, se află tabloul ctitorilor Brâncoveni. În naos, pictura este aranjată în cinci registre: sfinți mucenici, scene din Noul Testament, proroci, Învierea Domnului și Schimbarea la Față.Tâmpla bisericii, construită din zid masiv, care permite intrarea în altar prin trei uși, este de asemenea pictată în întregime în frescă cu icoane corespunzătoare canonului bisericesc. Pictura în frescă a altarului este dispusă în patru registre: Maica Domnului pe tron, împărtășirea Apostolilor, Sfinți Ierarhi în două registre. Mitropolitul Nicolae Bălan a reconstruit și vechea clopotniță a mănăstirii în formă inițială, unde până în anul 1997 au fost adăpostite cele cinci clopote a căror greutate depășește 2000 de kg, mutate acum în incinta turlei.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Fântâna Izvorul Tămăduirii atestată documentar la anul 1500, cea mai veche piesă din incinta mănăstirii, în jurul căreia de-a lungul timpului s-au petrecut și țesut multe întâmplări miraculoase și legende, a fost restaurată mai întâi de Mitropolitul Nicolae Bălan, iar în zilele noastre s-a construit în jurul ei un baldachin sculptat în lemn de stejar. Tot ca o lucrare de înnoire a Mănăstirii Brâncoveanu se înscrie și renovarea și extinderea altarului din pădure, unde se săvârșesc slujbele religioase în aer liber.

Foto: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARHIVA

Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu a fost Antonie Plămădeală, ales în anul 1982 Arhiepiscop al Sibiului, Mitropolit al Transilvaniei, Crișanei, și Maramureșului. Acesta a rezidit din temelie incinta Mănăstirii Brâncoveanu, lucrare începută în 1985. După 208 ani de la dărâmarea ei, Mănăstirea Brâncoveanu a reînviat în ziua de 15 august 1993, la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, când s-a sfințit biserica nouă ce poartă hramul Sfinților Martiri Brâncoveni, ca și întreaga mănăstire. Printre stareții Mănăstirii Brâncoveanu se numără părintele Arsenie Boca în perioada 1939-1948, când a fost transferat de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Transilvaniei la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, unde este și înmormântat.

Mănăstirea Brâncoveanu deține una dintre cele mai valoroase biblioteci mănăstirești, nu numai de la noi din țară ci și din alte părți, având un fond de peste 70.000 de volume de carte și periodice organizat după principii moderne și deschis publicului. Unul dintre obiectivele cultural-religioase care măresc strălucirea pe care o are Mănăstirea Brâncoveanu este Centru Ecumenic — Academia de la Sâmbăta de Sus, care a fost inaugurată la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului din 15 august 2003. Clădirea are 130 de locuri de cazare, un amfiteatru cu o capacitate de 150 de locuri și o sală de mese. Aici se organizează conferințe, simpozioane, întâlniri și sunt găzduiți oameni din afara mănăstirii, veniți din dorința de studiu și retragere pentru liniștea sufletească în acest adevărat monument al credinței ortodoxe și al culturii românești.

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Zeci de mii de pelerini se adună în fiecare an la Mănăstirea Sâmbăta la 15 august, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, când slujba are loc de obicei la altarul din pădure.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Castelul Bran
Foto: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVA

La Râșnov și Rupea se vorbește despre existența unor cetăți țărănești și înainte de venirea teutonilor pe aceste meleaguri, iar la Făgăraș a existat o fortificație înainte de preocuparea lui Ștefan Mailat de a ridica cetatea pentru a avea o reședință întărită care să-i ofere siguranță.

Brașovul, un adevărat oraș-cetate, dovedește cu tărie trecutul militar al sașilor din Transilvania pentru că bastioanele poartă până azi numele breslelor de meseriași care le-au construit, înzestrat și le-au întreținut.

În ceea ce privește Castelul Bran, primul document care pomenește locul vine de la cancelaria lui Ludovic I de Anjou, care în anul 1377 acordă sașilor brașoveni privilegiul de a construi, pe cheltuiala lor, o cetate nouă din piatră, iar fortificația a fost înzestrată cu un domeniu, ale cărui sate de iobagi erau obligate să întrețină construcția și garnizoana.

Dincolo de valoarea lor istorică, în situațiile în care autoritățile au făcut efortul să le restaureze și să le întrețină, monumentele au devenit o sursă pentru dezvoltarea așezărilor. Brașovul și Branul sunt exemple de notorietate în acest sens, iar Râșnovul cu cetatea țărănească atrage peste 200.000 de turiști pe an. La fel se întâmplă și cu Cetatea Rupea, care după ce a fost o ruină mai mulți ani, a fost reabilitată în totalitate cu fonduri europene în anul 2009, iar acum atrage zeci de mii de turiști pe an și a fost inclusă în circuitele turistice internaționale.

Cetatea Râșnov
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Mulți dintre turiștii care vin spre Castelul Bran sau spre Poiana Brașov dinspre zona Bran-Moieciu poposesc și la Cetatea Râșnov, care stă de strajă deasupra orașului și a drumurilor care vin și pleacă din zonă. Privirea celor care străbat această parte a Țării Bârsei este atrasă de departe de cetatea parcă crescută din munte. Sunt voci care susțin că înainte de venirea teutonilor a existat o cetate țărănească, la ridicarea căreia au participat nu numai râșnoveni, ci și vecinii lor din localitățile Vulcan și Cristian. După anul 1225, cavalerii teutoni părăsesc Țara Bârsei, iar în urma lor rămâne o cetate din lemn, care e întreținută și apoi reconstruită din piatră de comunitatea locală, cel mai probabil în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Cu toate acestea, prima atestare documentară a cetății este legată de năvălirea tătarilor care au pârjolit întreaga Țară a Bârsei în anul 1335.

În mai multe rânduri, cetatea a rezistat și în fața turcilor. Prima dată, în anul 1421 când turcii se îndreaptă spre Brașovul neîntărit încă de cetate și fac prăpăd. Zidurile cetății nu depășeau cinci metri înălțime și erau întărite cu opt bastioane, iar intrarea în cetate era puternic fortificată. Întreg ansamblul fortificat de la Râșnov era împărțit în curtea sau grădina cetății, iar în interiorul incintei erau spațiile de locuit și cămările. Până acum s-au descoperit mai bine de 80 de astfel de încăperi. Sute de ani cetatea nu a avut o sursă de apă în interior, iar acest lucru s-a dovedit fatal în anul 1612, când oastea principelui Gabriel Bathory a luat-o cu asalt. Câțiva ani mai târziu, la 1623, meșteri sași sunt tocmiți să sape o fântână, la care s-a lucrat timp de 17 ani până s-a găsit apă, adâncimea acesteia fiind de 146 de metri.

Cetatea Râșnov este în prezent un obiectiv turistic foarte vizitat de turiștii din țară și din străinătate, pe tot parcursul verii până la începutul toamnei primăria orașului organizând un număr mare de evenimente culturale — festivaluri și târguri medievale, festivaluri de film istoric și muzică pentru copii. În prezent, Cetatea Râșnov este cel mai vizitat obiectiv din județ după Castelul Bran și Biserica Neagră.

Cetatea Făgăraș a fost zidită pe locul unei fortificații de lemn, ridicată în secolul al XII-lea, întărită cu un șanț și un val de pământ. Un incendiu năprasnic distruge această cetate, iar la sfârșitul secolului al XIV-lea începe construirea fortificației din piatră și cărămidă, un patrulater cu turnuri la colțuri, un avanpost în partea de răsărit. Între anii 1520-1541, Ștefan Mailat întărește cetatea dublând zidul de incintă în care introduce barbacana porții, fortificație ce întărea intrarea. El ridică încă un etaj peste latura sudică, iar această zonă a construcției va fi cunoscută drept “casele lui Mailat”. Ștefan Mailat a ajuns voievod al Ardealului în anul 1534, dar nu a izbutit mai departe cu planul său și a murit întemnițat la Istanbul.

Cetatea Făgăraș
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

În această perioadă, Cetatea Făgărașului dobândise deja renumele unei cetăți greu de cucerit, însă în secolul al XVII-lea suportă noi lucrări de întărire a fortificațiilor și amenajări interioare potrivite noului statut de reședință a principilor transilvăneni. Gabriel Bethlen (1613-1629) și Gheorghe Rackozi (1633-1648) își leagă numele de această etapă. Turnurile devin bastioane puternice, zidurile nordice și cele sudice sunt dublate prin interior, iar în spațiul dintre cele două rânduri de zidărie se pune pământ. Se construiește un corp de gardă și șanțul de apărare este extins și umplut cu apă din Olt. Aspectul de fortăreață militară este îndulcit de amenajările din interior unde își fac apariția balcoane deschise, arcuri și stâlpi, decorații din zidărie. În registrele cetății sunt pomenite peste 80 de camere. Domeniul cetății cuprindea 50 de sate, iar despre forța și importanța pe care a dobândit-o Făgărașul pe parcursul Evului Mediu, cetatea vorbește și în prezent. Cetatea Făgăraș a fost renovată în mare parte în ultimii ani, iar numărul turiștilor care îi trec pragul este tot mai mare de la un an la altul.

Bastioanele și turnurile Brașovului sunt alte monumente istorice care atrag din ce în ce mai mulți turiști. Bastionul Țesătorilor, construit între anii 1421-1573 pe o suprafață de 1.600 de metri pătrați, este considerat o fortificație unică în sud-estul Europei, datorită configurației și arhitecturii sale. Din anul 1950, Bastionul Țesătorilor găzduiește Muzeul Țării Bârsei, iar printre piesele de rezistență ale expoziției sunt machetele tridimensionale care arată Cetatea Brașovului și cartierul Schei așa cum erau spre sfârșitul secolului al XVI-lea. De asemenea, Bastionul Țesătorilor găzduiește în perioada verii o serie de concerte camerale și festivaluri medievale.

Bastionul Postăvarilor, care, în ciuda numelui, a fost construit între anii 1450-1455 de breasla aurarilor, are 20 de metri înălțime și 16 metri în diametru. Abia în anul 1640 postăvarii preiau bastionul de pe linia fortificațiilor de la baza Tâmpei. Bastionul Fierarilor stă de strajă în colțul de nord-vest al orașului și a înlocuit unul dintre turnurile distruse de inundația din anul 1526. A mai suportat distrugeri în urma inundației și a incendiului din anul 1667, fiind nevoie de refacerea parțială. După ce și-a pierdut importanța militară, a avut mai multe utilizări, iar din anul 1938 găzduiește Arhivele Statului.

Vedere panoramică, Biserica Neagră din Brașov.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA

Numele Bastionului Graft a fost dat după apa care coboară din Schei, pentru că, după canalizarea ei, sașii îi ziceau Graft — canal de apă. Breasla șelarilor a ridicat această fortificație cu două niveluri de apărare între anii 1515-1521. Bastionul a suportat deteriorări și mai multe modificări, dar a fost renovat între anii 2004-2005, când a fost refăcută și posibilitatea de acces spre Turnul Alb printr-un șir de trepte ce urcă dealul.

Turnul Negru este numit astfel după 23 iulie 1559, când a fost incendiat de trăsnet. Se spune că a fost construit încă din secolul al XIV-lea, iar poziția sa pe o porțiune stâncoasă a orașului l-a făcut să fie un punct de observație atât pentru apărare, cât și pentru paza din interior. Izolarea sa a fost folosită în timpul epidemiei de ciumă din anul 1756, când era adăpostul paznicilor care mențineau carantina impusă orașului. După renovarea din anul 2003 se înscrie între obiectivele turistice ale Brașovului, la fel ca și Turnul Alb, care a intrat în circuitul turistic după renovările din anii 2000.

Turnul Negru
Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES ARHIVA

Turnul Alb este cel de al doilea turn de apărare construit pe Dealul Warthe, fiind menționat în documentele locale din 1460 și 1494. La început,Turnul Alb era întreținut de două bresle, cea a cositorarilor și cea a arămarilor, dar din 1678 cositorarii ies din asociere, nu înainte de a-și răscumpăra această obligație.

Între castelele renumite ale județului, Castelul Bran este de departe cel mai cunoscut, fiind pe primul loc în județ și pe locul doi în țară după Castelul Peleș ca număr de turiști care îl vizitează, peste 450.000 anual, dovadă că mirajul legendei bate istoria. Nimic nu dovedește că Vlad Țepeș ar fi locuit aici, însă numele locului este purtat de identitatea de castel a lui Dracula. Crescută parcă din stâncă, fortăreața străjuiește semeață drumul care leagă Muntenia de Ardeal, iar în vechime pasul Bran-Rucăr era străbătut de negustorii din Orientul Mijlociu care veneau cu mărfuri în zona Brașovului.

Primul document care pomenește locul vine de la cancelaria lui Ludovic de Anjou, care în 1377 acordă sașilor brașoveni privilegiul de a construi, pe cheltuiala lor, o cetate nouă din piatră. Cetatea a fost terminată repede, cel mai probabil pe la 1382. Cetatea a cunoscut mai mulți stăpâni, fiind supusă schimbărilor politice ale vremurilor. Sigismund de Luxemburg, împăratul Germaniei și rege al Ungariei, folosește castelul în 1395 ca bază pentru oastea care-l sprijină pe Mircea cel Bătrân, în disputa cu Vlad Uzurpatorul. În 1407, Sigismund îi încredințează Branul lui Mircea, ca semn al întăririi alianței lor în fața turcilor. 20 de ani mai târziu, Scaunul Brașovului cedează proprietatea Coroanei Ungariei care finanțează o serie de lucrări de extindere și întreținere. La sfârșitul aceluiași secol, brașovenii închiriază cetatea de la coroana maghiară, pentru ca pe parcursul secolului al XVII-lea să o răscumpere de la principele Transilvaniei, deoarece administrația autonomă a Ardealului se confrunta cu probleme financiare. În anul 1920, consilierii brașoveni donează castelul Reginei Maria, ca semn de recunoștință pentru implicarea acesteia în realizarea Marii Uniri de la 1918. Din anul 2009, Castelul Bran administrat până atunci de statul român a revenit moștenitorilor, Arhiducele Dominic de Habsburg, fiind menținut în circuitul turistic. Colecțiile care au aparținut statului au fost mutate din Castelul Bran în Muzeul Vămii, aflat în apropierea castelului.

Aflată în orașul Rupea, la granița județului Brașov cu județul Mureș, Cetatea Rupea este martora trecerii vremurilor peste ținuturile din jur. Dacii au ridicat aici prima întăritură în jurul așezării Ramidava sau Rumidava.

Cetatea Rupea
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Romanii au clădit un castru pe care l-au numit Rupes, de la stâncă. De aici se trage și numele românesc al locului, Rupea. Mai târziu, în secolul al X-lea, a început construcția cetății, care secole de-a rândul a crescut într-o spirală de piatră, cu incinte succesive, întărite cu turnuri poligonale. Fortificația se înscrie în rândul cetăților țărănești, iar cele trei incinte distincte sunt numite cetatea de sus, cetatea de mijloc și cetatea de jos. Cetatea a fost prima dată părăsită după incendiul din 1643, dar este loc de refugiu în fața epidemiei din 1716. Abandonarea fortificației de către localnici are loc în 1790, când se spune că o furtună devastatoare smulge acoperișurile acesteia. O încercare de restaurare a fost lansată în anul 1954, dar autoritățile comuniste nu au fost departe de a o demola, căci au văzut în cetate doar o sursă importantă de bazalt. Din fericire, cetatea a supraviețuit acestei intenții și a rămas strajă deasupra orașului, fiind vizibilă de toți cei care se află pe drumul DN13 spre Sighișoara. Reabilitarea cu fonduri europene după anul 2009 a făcut ca Cetatea Rupea să aibă în prezent o altă înfățișare și să fie tot mai vizitată.

Cetatea Feldioarei
Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARHIVA

Autoritățile locale și județene au alocat fonduri pentru reabilitarea Cetății Feldioarei, iar lucrările se află în desfășurare. Un document datat din anul 1439 spune că locuitorii comunei Feldioara au construit o cetate “cu mari cheltuieli și cu mare osteneală”, iar numele localității vine de la cuvântul maghiar “foldvar”, care înseamnă cetate de pământ.

AGERPRES/(AS — autor: Jana Pintili, editor: Marius Frățilă)

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / AGERPRES ARHIVA

În timpul liceului, lua în paralel lecții de muzică, pedagogie și canto, a început turnee cu nume cunoscute de la noi, formându-se astfel ca artist. Este absolventă, din 2001, a Facultății de Drept de la Universitatea ”Titu Maiorescu”.

În 1987, a participat la concursul ”Steaua fără nume”, iar în 1988 obține premiul I la secțiunea interpretare a Festivalului Mamaia, iar un an mai târziu participă la aceeași manifestare, cu un recital. Timp de un an face ocolul țării într-un turneu de anvergură. Litoralul o atrage pe Sanda ca pe mulți alți artiști, concertând aici în fiecare sezon estival, începând din 1990.

Primul său duet se numește ”Așa e moda” — o compoziție a lui Cătălin Tîrcolea, interpretată împreună cu Aurelian Temișan. Albumul de debut nu se lasă așteptat prea mult timp — ”Când vine seara” este editat de Electrecord în 1993, concretizând colaborarea cu Dan Iagnov și Eugen Mihăescu.

Un an mai târziu, apare cel de-al doilea album — ”Între noi mai e un pas” — care cuprinde integral compoziții Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei, Dan V. Dumitriu, Eugen Rotaru, M.R. Paraschivescu și Rodica Grigoriu. Șase piese sunt interpretate în duet cu regetatul actor Ștefan Iordache. În această formulă de aur obține locul II la Festivalul Mamaia ’94, iar în ’95 — locul III la secțiunea de creație a aceluiași concurs, cu piesa ”Eu vreau să-ți spun că te ador”.

Împreună cu actorul Ștefan Iordache, în concert, 1995
Foto: (c) AUREL VIRLAN / AGERPRES ARHIVA

În anul 1996, Sanda Ladoși susține numeroase spectacole în țară și participă la multe filmări și colaborări cu televiziunile, dar cel mai mult se dedică pregătirii albumului ”Nu mă iubi”. Albumul este lansat oficial la 25 septembrie 1997, la Târgul Internațional de Muzică București, Sala Palatului. ”Nu mă iubi” reunește compoziții semnate Dan Iagnov, Adrian Ordean, Cornel Fugaru, Dinu Giurgiu. Două dintre piese sunt tot în duet cu actorul Ștefan Iordache.

În anul 1999, câștigă premiul III la Festivalul Mamaia, secțiunea compoziție, cu o piesă compusă de Dan Iagnov. Tot acum finalizează pregătirile pentru noul album ”Mi-e dor”, pentru care a lucrat timp de doi ani împreună cu compozitorul Eugen Mihăescu. Albumul include un remix al șlagărului ”Mi-e dor să te văd” și un cover al piesei ”Clipe ce dor”, interpretată inițial de Mihaela Runceanu. Se remarcă, de asemenea, piesele cu ritm latino: ”Dansând prin vise”, ”Dacă ești singur”, ”În vorbe nu mai cred”. Câteva dintre piesele de pe album sunt foarte cunoscute, ”Adu-ți aminte” câștigând chiar premiul IV la secțiunea șlagăre a Festivalului Mamaia ’99. Lansarea albumului a avut loc pe 9 decembrie 1999.

În perioada 1999-2002, a colaborat cu Federația Română de Judo, participând la toate manifestările acesteia, unde a susținut programe artistice, reprezentând România la nivel european și internațional — Budapesta, Viena, Basel (Elveția), Monte Carlo, Birmingham (SUA), Moscova.

În 2001, a efectuat un turneu în SUA și a lansat videoclipul ”O noapte cu tine”, iar în 2004 câștigă selecția națională pentru concursul Eurovision, desfășurat la Istanbul, cu piesa ”I Admit”.

În anul 2006, lansează albumul ”Khalini”. A avut duete și cu Marcel Pavel sau Ioan Gyuri Pascu. Compozitorii care i-au încredințat piese spre interpretare sunt mulți — Eugen Mihăescu, Marcel Dragomir, Ionel Tudor, Cornel Meraru, Mihai Constantinescu, Alexandru Simu, Raimond Vancu, George Popa, Dan Iagnov, cu acesta din urmă având cea mai lungă colaborare — 11 ani și peste 50 de melodii.

În concert cu Marcel Pavel, 2004
Foto: (c) TRAIAN NEGULESCU / AGERPRES ARHIVA

În 2007, se naște primul copil al Sandei, Bogdan, iar după aproximativ doi ani, se naște fetița artistei, Ioana. După nașterea copiilor, Sanda a luat o pauză în aparițiile publice, muzica trecând pe planul al doilea în prioritățile sale, dar după ce micuții au mai crescut, a revenit pe scenă și în studio, ea colaborând cu Ovidiu Komorniyk și cu casa de discuri a acestuia.

Din 2011, an de an, Sanda a fost prezentă și a încântat publicul la Galele Ovo Music. În ultimii ani, a colaborat și cu Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, fiind invitată de onoare în spectacolul ”Aplauze, aplauze”.

AGERPRES/(Documentare — Marina Bădulescu, editor: Andreea Onogea)

Photo: (c) Cristian Nistor / Agerpres Archive

The Year divinity is born, grows, ages and dies along the calendar year and revives after 365 days, and 366 in leap years.

St. Basil is the first of the holidays celebrating the important saints of the Romanian religious and lay calendar, some of the saints are young and some are elder. On every January 1, St. Basil, a joyful young man who likes love and fun, is celebrated.

On the New Year Day, the caroling bands wish people be in good health, rich and wealthy and joyful, and they receive fancy breads, wine, sausage and money, in exchange.

Shouting over the village is a night ceremonial when lads play judges sentencing those who broke the community laws and rules Perched on hills, trees or roofs they say whipping words to the spinster, the elder singles, the old women who put bad spells on people, the men who abandon their wives, the lazy, the thieves and the drunkards.

The whole community is looking forward watching the show. For cleaning and removing the evil and the bad, and fires are lit.

On the first day of the year, on St. Basil day heavens are said they stay open and prayers come true, and beasts and animals can speak like humans. This is the day of ceremonials called the Plow and Sorcova, when people are wished well and prosperity. Newly wedded men go caroling the Plow. This is an ancient agrarian custom, a fertility rite. The plow song wishes rich crops in the arriving year. The Plow carol tells the story of the farming works like ploughing, sowing, taking care of plants, harvesting and carrying the grains to the barns. The plow carol is always accompanied by whip cracking and ringing bells, and sounds of an instrument mimicking oxen’s mooing.
Photo: (c) AGERPRES Archive / 1940

The ritual sowing is another custom, at this time of the year. The carolers bear small bags full with wheat, barley, oats grains and maize sometimes, they step in houses and throw grains mimicking the sowing in the field and wish the hosts to be in good health and harvest rich crops. They are than given apples, fancy breads or money. After they leave, the housewives gather the grains spread on the floor and take them to the stable because they are believed they should keep the cattle healthy throughout the year.

Last but not least, Sorcova is anther New Year’s day custom, and it is the delight of every child. Sorcova is a twig full of buds or a stick decorated in colored paper flowers. The name Sorcova originates in the Bulgarian word surov meaning green and tender, hinting to the freshly budded twigs. The Sorcova is slightly directed to a person and plays somehow the role of a magic wand that has the power to give vigor and youth to the person it is pointed to. The words of Sorcova song remind us of charms wishing you to be strong and powerful.AGERPRES

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES ARHIVĂ

În această săptămână vă propunem ”Pâine pentru Anul Nou”, ”Potroace de curcan sau gâscă” și ”Morun și nisetru” rețete care au fost publicate în seria ”Buna Menajeră — Carte de bucate, practică” (1907) scrisă de doamna Ecaterina Colonel Steriad.

Pâine pentru Anul Nou
Ia patru kilograme și 800 grame de făină, pune-le într’o copaie (covată) la căldură și fă plămădeala în modul următor: moaie drojdie de casă cu apă caldă, strecoar-o, vântur-o, plămădește-o cu 1200 grame din făina de mai sus, amestec-o, acoper-o pe deasupra cu puțină făină și pune-o să dospească.

Ia 1200 grame de unt clocotit și lămurit, opărește cu el cealaltă cantitate de 1200 grame de făină și freac-o în palme, până când se preface iar în făină; toarnă după aceasta peste ea plămădeala de mai sus, amestec-o iar, pune-i sarea necesară, 1200 grame de lapte cald, 25 ouă bătute bine cu 600 grame de zahăr (cine vrea mai dulce, să pună zahăr mai mult), un păhărel de rom, coaja rasă dela o lămâe și 30 de grame de apă de flori, frământă bine toate acestea timp de două ore, învelește apoi aluatul acesta cu un șervet cald și cu o blană și lasă-l să dospească din nou și să crească.

După ce aluatul va crește bine, pune-l pe o masă uscată, adună-l și lățește-l în forma unei lipii; apoi ia o sinie unsă cu unt, pune aluatul pe ea ca să se mai ridice, pune din distanță în distanță câte un sorț (bilete de plăcintă) și câte un ban; unge-l cu ou pe deasupra, presară-l cu susan și dă-l la cuptor. Când această pâine e coaptă, se scoate și se pune pe o masă, se taie felii de persoana cea mai venerabilă și se dă câte o felie fiecărui membru din familie.

Potroace de curcan sau gâscă 
Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES ARHIVĂ

Ia aripile, ficații, pipotele, picioarele și șoldurile unui curcan sau ale unei gâști, taie-le în bucăți potrivite, pregătește borș cu ceapă tocată mărunt, foi de leuștean, cu o bucățică mică de pătrunjel și o bucățică de coajă de lămâie.
Pune borșul să fearbă cu toate acestea vreo două clocote, ia spuma, pune bucățelele în el să fearbă (dacă vrei îl bați cu ou și cu smântână), și dă-l la masă simplu cu grăsimea lui naturală. Tot în modul acesta poți prepara și borșul de clapon.

Morun și nisetru
Foto: (c) 1.bp.blogspot.com

Taie nisetru și morun în bucăți, lasă-le să stea vreo două ore în puțin untdelemn, sare, piper, foi de dafin pisate, ceapă mare tăiată rotund, pune-le într’o frigare de lemn, învârtește-le iute la foc și unge-le bine cu o pană cu untdelemnul în care a stat. Când sunt fripte, dă-le iute la masă, fără sos sau cu următorul sos. Ia o farfurie pregătită cu zeama strecurată dela 10 lămâi, sare, piper, vreo 10 boabe de ienibahar, felii de lămâe curățate de coaja galbenă și tăiate în opt bucățele, 150 de grame de untdelemn bun, vreo patru foi întregi de dafin și puțin pătrunjel tocat mărunt.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)