Fotografii: (c) DORINA MATIȘ/AGERPRES FLUX

Muzeul din Sighișoara are expoziția de bază în Turnul cu Ceas, este structurat pe 6 nivele, cinci dintre acestea închise, până unde se află mecanismul ceasului, iar etajul 6 este balconul. În afara de expoziția de bază, în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas se află colecția de arme medievale și vechea închisoare militară a orașului, cunoscută drept ‘Camera de tortură’.

‘Muzeul de Istorie din Sighișoara putem spune că este un muzeu unic pentru că, spre deosebire de alte muzee din țară, este organizat pe verticală. În toate celelalte se intră dintr-o sală în alta, aici se urcă dintr-o sală în alta.

Muzeul de Istorie din Turnul cu Ceas are o expoziție arheologică, o expoziție dedicată istoriei farmaciei și medicinii din Sighișoara, una dedicată mobilierului urban, în sala în care au avut loc ședințele vechiului consiliu orășenesc, o expoziție mare dedicată breslelor meșteșugărești din Sighișoara, o expoziție de orologerie, la care se mai adaugă două expoziții dedicate unor personalități, este vorba despre o mică expoziție dedicată fondatorului muzeului, dr. Joseph Bacon, aflată chiar la intrare, și o expoziție dedicată celei mai mari personalități a orașului, savantul Hermann Oberth, părintele cosmonauticii.

De asemenea, muzeul mai are, în apropiere, o bogată colecție de arme, atât arme medievale, cât și arme moderne și, de asemenea, în fosta închisoare militară a cetății este organizată o cameră de tortură cu replici după obiecte de tortură de secol XVIII’, a declarat Nicolae Teșculă, directorul Muzeului de Istorie a Sighișoarei.

Potrivit acestuia, cel mai vizitat este Turnul cu Ceas, iar anual Muzeul de Istorie are peste 150.000 de vizitatori, de diferite vârste și diverse naționalități, cei mai mulți în perioada de vară.

Deși muzeul sighișorean deține numeroase comori, conducerea instituției susține că exponatul care captează cel mai mult atenția vizitatorilor este macheta orașului așa cum arăta acesta în anul 1735, care a fost realizată în 1952 de către Julius Misselbacher, cel care a realizat și macheta Cetății Dacice de la Costești.

‘Dacă ar fi să facem o analiză, cea mai interesantă piesă pe care o avem este macheta orașului. De ce spun asta? Pentru că este destul de recent făcută, undeva în anii ’50, dar reconstituie fidel, în proporție de 90%, orașul Sighișoara în anul 1735, pe baza unor vechi hărți cadastrale austriece consultate în perioada interbelică, la Viena.

Este opera unui comerciant sighișorean, Julius Misselbacher, și această machetă are o relevantă importanță istorică pentru că arată o realitate din acele vremuri și, în același timp, este și un obiect didactic extraordinar pentru că atât copiii, dar nu numai, pot să afle pe viu foarte multe lucruri vizavi de ceea ce s-a întâmplat la Sighișoara în secolele trecute’, a spus Teșculă.

Julius Misselbacher, care a avut preocupări intense în domeniul istoriei artei și istoriei Sighișoarei, a realizat macheta pe baza planului orașului aflat în arhiva de război din Viena, a completat-o cu desene și planuri din perioada anilor 1700 și doar 3 până la 5% din aceasta a fost realizată fără documente, însă a fost făcută în analogie cu case similare vecine.

De asemenea, în Muzeul din Turnul cu Ceas inclusiv ceasul este unic: figurinele sunt realizate din lemn de tei în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind în mare parte opera unui meșter peregrin, Johann Kirchel, care apare în Consiliului Orașului menționat ca ‘Orologus et automotorus’, fiind menționat ca și creator al păpușilor, făcute după ‘un baroc mai țărănesc’.

‘Johann Kirchel este cel care a realizat și sferturile, probabil era mecanismul mai vechi.

Ele sunt poziționate spre cetate și spre oraș; spre cetate este un toboșar care anunță ora exactă, o altă păpușă care simbolizează pacea, două figurine mari, care simbolizează justiția — cea cu balanță, justiția umană, cea cu sabia, justiția divină — este foarte interesant faptul că justiția divină are ochii legați, nu justiția umană, și era vorba despre secolul al XVII-lea, și doi îngerași, ziua și noaptea, care își schimbă poziția dimineața la 6,00 și seara la ora 18,00. Partea opusă are un alt toboșar care anunță ora exactă pentru locuitorii din oraș.

Lângă, un alt personaj, este vorba de călău, ceea ce arată faptul că Sighișoara avea un mare privilegiu, dreptul de a condamna la moarte, Jus gladii în Evul Mediu, și 7 figurine așezate pe un carusel, care anunță ziua săptămânii. Ele își mișcă poziția la miezul nopții și reprezintă zeii patronimici romani: luni-Diana, marți-Marte, miercuri-Mercur, joi-Jupiter, vineri-Venus, sâmbătă-Saturn, iar duminică, Soarele’, a precizat Nicolae Teșculă.

Directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara mai spune că instituția deține și alte piese unicat, în funcție de colecție. ‘De exemplu, putem să ne lăudăm că avem una dintre cele mai mari colecții de obiecte din perioada bronzului, este vorba de Cultura Wittenberg.

De asemenea, avem din epoca dacică, din același sit arheologic, niște piepteni dacici făcuți din os, de o acuratețe și o frumusețe extraordinară, adevărate opere de artă, din câte am înțeles de la arheologi, sunt cam unici în Transilvania. La colecția de farmacie avem truse medicale, de exemplu truse de chirurgie, una ginecologică și una pentru amputație de la finele secolului al XVIII-lea, cei care studiază istoria medicinii spun că sunt foarte importante pentru că atestă aceste practici din cele mai vechi timpuri. Avem un clavicord, un prim pian care este realizat în apropiere de Sighișoara, la Biertan, la începutul secolului al XIX-lea’, a spus Teșculă.

Clavicordul de la Sighișoara este unicul de valoare din România aflat în perfectă stare de funcționare. Acesta funcționează pe principiul coardelor lovite și nu al coardelor ciupite, ca în cazul instrumentelor mai apropiate lui ca vârstă și aspect, cum ar fi clavecinul, spineta și altele.

Clavicordul a fost construit în anul 1825 la Biertan, județul Sibiu, de către Samuel Maetz, meșter transilvănean specializat în instrumente cu claviatură, care provine dintr-o familie germană cu tradiție în construcția de orgi. În anul 1924, instrumentul a fost donat Muzeului de Istorie din Sighișoara de către o familie de sași din oraș. În anul 1999, instrumentul a fost supus unei expertize de către Benedikt Claas din Northeim (Germania), la solicitarea Societății Bach din România, conduse de Dan Racoveanu, iar în anul 2005 restauratorul englez de instrumente de epocă, Edmund Handy, a restaurat toate componentele sale originale, cu excepția corzilor.

Instrumentul din colecția Muzeului Sighișoarei este confecționat din lemn de diferite esențe — cireș, fag, brad și stejar — dispune de 5 octave, claviatura este lucrată în fildeș și abanos, iar conform normelor de interpretare a muzicii vechi, instrumentul este acordat în La = 415 Hz.

Trecând la expoziția de bresle, muzeul sighișorean prezintă o serie de obiecte care sunt capodopere de meșter, adică obiecte confecționate de pentru examenul prin care o calfă ajungea meșter.

De asemenea, la colecția de arme, aflată într-o clădire de la poalele Turnului cu Ceas, muzeul deține inclusiv arme exotice, cum ar fi armele africane, iar unic, la camera de tortură, aflată în apropiere, s-a păstrat o piatră de 6 kilograme, care era legată de gâtul celui care era condamnat să stea la stâlpul infamiei din Piața Cetății. ‘Piatra are și o inscripție interesantă în limba germană, care tradusă ar suna cam așa: ‘trăiește creștinește, ferește-te de cele rele și astfel piatra nu-ți va mai atârna de gât’. La stâlpul infamiei erau cei care făceau mici furturi, găinării, supuși oprobriului public’, a precizat Nicolae Teșculă.

Primul curator al muzeului a fost Joseph Bacon, medic de profesie dar foarte pasionat de istoria locală, care a adunat obiecte valoroase pe care le-a aranjat și le-a structurat într-o expoziție în Turnul cu Ceas. Muzeul avea la început un caracter mixt, conținea elemente ecleziastice, dar baza consta, ca și astăzi, din obiecte, unelte și produse ale breslelor sighișorene, mai ales că breasla era celula economiei medievale.

AGERPRES / (A — autor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă)

Anca Hanu
Foto: (c) ALEX TUDOR/ AGERPRES ARHIVA

Monodrama Alinei Nelega prezintă în chip uneori tragic, alteori comic, episoade din viața Amaliei, care a traversat abulică toată perioada ceaușistă, de la începuturi până la maxima ei întunecime și a ajuns în epoca nouă a libertății, pentru ea la fel de confuză. Pioniera de odinioară — bucuroasă că a scăpat de guvernanta nemțoaică, de lecțiile de pian, de orele de franceză — trece de la o vârstă la alta, marcată și bulversată de pierderile din viața ei. Traumele nu o aduc însă în postura celei ce-și plânge de milă, ci, dimpotrivă, personajul își păstrează de la început până la sfârșit un fantastic curaj și o fermecătoare candoare.

În 2014, ICR Berlin a serbat Ziua Culturii Române tot cu o piesă de teatru la sediu, ‘Marea iubire a lui Mihail Sebastian’ cu Rodica Mandache și Marius Manole, care a fost prezentată în premieră în Germania și care s-a bucurat totodată de aprecierea publicului.

AGERPRES/(AS — autor: Diana Caua, editor: Mariana Ionescu)

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES ARHIVA

Botezul Domnului în Iordan are o dublă semnificație: pe de o parte, prin cufundarea în apele Iordanului, Iisus Hristos sfințește firea apelor, pregătind oarecum botezul creștin; pe de altă parte, în această zi, Sfânta Treime s-a arătat pentru prima dată: Dumnezeu Tatăl, prin glasul care zice: “Acesta este Fiul Meu iubit întru care am binevoit”, Duhul Sfânt în chip simbolic de porumbel, care odihnește peste Hristos, și Mântuitorul botezat de Ioan în apa Iordanului.

Începutul acestei sărbători datează cel puțin din secolul al III-lea, de când avem mențiuni despre existența ei, fiind atestată pentru prima dată în Alexandria, de Clement Alexandrinul. “Constituțiile Apostolice” o menționează printre primele sărbători creștine. O altă scriere, “Testamentum Domini” (sec. IV) o amintește ca singura sărbătoare existentă, alături de Nașterea și de Învierea Domnului. Din secolul al IV-lea înainte, avem mărturii numeroase despre Bobotează, din predicile celebre ținute de Părinții Bisericii. În Apus nu avem dovezi despre existența ei înainte de secolul al IV-lea.

Ca și alte sărbători împărătești, Botezul Domnului era prăznuit întotdeauna cu mare solemnitate. Pe la anul 400, împărații Honorius și Arcadius au interzis spectacolele de circ în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al catehumenilor (cei care doreau să devină creștini), care voiau să imite astfel botezul Mântuitorului în Iordan. Cum botezul era numit în vechime “luminare”, sărbătoarea Bobotezei a mai primit numele de “sărbătoarea luminilor” sau “a luminării”, rămasă până astăzi în cărțile ortodoxe de slujbă. În aceeași zi se săvârșeau Ceasurile Mari sau Împărătești, la care asistau împărații bizantini și demnitarii lor.

La români, sărbătoarea a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare. În fiecare an, în cetățile de scaun ale Țărilor Românești, Botezul Domnului se serba cu deosebit fast, iar sfințirea Agheasmei Mari se făcea întotdeauna de mitropolitul țării, în prezența domnitorului și a curții.

Obiceiuri de Bobotează

Boboteaza are, pe lângă înțelesurile creștine, trăsături de mare sărbătoare populară. În ziua Bobotezei, predomină practicile de purificare prin stropire cu Agheasmă Mare și de botezare a credincioșilor, la care poporul a adăugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spălatul sau scufundarea în apa râurilor și lacurilor, împușcăturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor și gospodăriilor.

De asemenea, Boboteaza include motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac farmece și descântece, se află ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anul ce vine și pentru holde.

De Bobotează se crede că se deschide cerul și animalele vorbesc și că oamenii, în ofensiva împotriva spiritelor rele, sunt ajutați de lupi, singurii care văd aceste spirite, le aleargă și le sfâșie cu dinții.

Tot în această zi are loc Chiraleisa, obicei de purificare a spațiului și de invocare a rodului bogat, organizat de copii după modelul colindelor. În ajun sau chiar de Bobotează, mici grupuri de băieți intră în curțile oamenilor și înconjoară casele, grajdurile, adăposturile pentru fân, sunând din clopoței și tălăngi, rostind în cor: “Chiraleisa, /spic de grâu /până-n brâu, /roade bune, /mană-n grâne!”. Colindătorii poartă la căciuli busuioc, brad, vâsc, salcie, plante cu multiple semnificații. În alte zone, copiii poartă colaci și lumini aprinse în mâini, ocolesc casele de trei ori, cerându-i lui Alexie, răspunzător cu încălzirea timpului în luna martie, grâne bogate în noul an.

AGERPRES/(Documentare, Mariana Zbora Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)

Foto: (c) GABRIEL PETRESCU / AGERPRES ARHIVA

Sfecla roșie este o plantă erbacee bianuală, de cultură anuală (Beta rubra), din familia Chenopodiacee, din care fac parte și sfecla de zahăr, sfecla de distilerie, sfecla furajeră, sfecla de grădină.

Originile sfeclei se regăsesc în Babilonul antic. În Evul Mediu, călătorii din Italia au adus-o în Europa de Nord și Centrală, de unde a ajuns în Orient și China. În prezent, este cultivată în Italia, Franța, Spania, Olanda, Elveția și Statele Unite.

Are în compoziția sa multe substanțe nutritive precum vitamina A, vitaminele B1, B2, B6, vitamina C, sodiu, calciu, sulf, cupru, fier, iod, potasiu, acid folic și antioxidanți. Sfecla roșie este ușor de digerat și este bogată în apă (peste 90 %); zaharuri; fibre. Pigmentul care dă rădăcinii caracteristica culoare roșu-violaceu și care are o acțiune antioxidantă este saponine. Este bogată în substanțe vegetale care ușurează eliminarea grăsimilor; acid glutamic, un aminoacid care stimulează activitatea sistemului nervos.

Sfecla roșie se poate consuma ca și garnitură, în stare crudă sau coaptă (în acest caz nu trebuie decojită, pentru a-i păstra calitățile nutritive) sau ca suc obținut prin centrifugare. Poate fi, de asemenea, un ingredient în ciorbele de legume, în timp ce frunzele se pot consuma în salate, crude, opărite sau fierte pe aburi. Salata preparată din sfeclă o putem combina cu, morcovi și ridiche neagră, adăugând suc de lămâie. Sfecla roșie este un depozit natural de vitamine și de microelemente care nu se distrug prin fierbere. De aceea, ea este un eficient leac împotriva unor afecțiuni grave.

Prin conținutul ei bogat în fier și vitamina C, sfecla favorizează creșterea nivelului de hemoglobină din sânge. Anemia și alte boli grave ale sângelui pot fi ameliorate prin consumul zilnic de sfecla roșie, care contribuie și la întărirea pereților vasculari. Sfecla roșie consumată în mod regulat previne și tratează leucemia, cancerul pulmonar, colon-rectal și cel gastric datorită faptului ca aceasta este bogată în substanțe antioxidante. Rădăcina de sfecla roșie face minuni în cazul cancerului de prostată sau de sân, precum și în cancerul testicular.

Bogată în potasiu și în acid folic, sfecla roșie este benefică celor care au probleme de inima. Sfecla reglează tensiunea arterială și asigură buna funcționare a musculaturii cordului. Prin consumul de sfeclă putem menține la cote normale nivelul de colesterol din sânge. Frunzele de sfeclă sunt foarte bune în ameliorarea osteoporozei.

Mulțimea de microelemente care se găsesc în sfeclă în cantități apreciabile o transformă într-un mijloc eficient de detoxifiere a organismului și de întărire a imunității. Sfecla roșie contribuie la stabilizarea PH-ului (echilibrul acid-alcalin) din corp, fapt important pentru imunitate, deoarece bacteriile înfloresc atunci când echilibrul PH-ului din organism se strică.

Împotriva simptomelor de gripă și răceală este indicat consumul zilnic a două pahare cu suc de sfeclă roșie.

Parodontoza, o boală destul de gravă la nivelul danturii poate fi combătută cu ajutorul sfeclei roșii.

Bolile renale, precum infecțiile și calculii renali pot fi combătute prin consumul de sfeclă roșie.

Un tratament excelent pentru sindromul oboselii postvirale, al oboselii cronice, pentru febra glandulară sau pentru recuperarea după o boală istovitoare este amestecul de sucuri din sfeclă, morcovi, măr și țelină.

De secole sfecla roșie este apreciată ca stimulent digestiv și hepatic. Afecțiunile hepatice pot fi ameliorate prin consumul de sfeclă roșie. Astfel ficatul gras (steatoza hepatică), ficatul obosit, ficatul leneș sau chiar în stările infecțioase precum hepatite sfecla roșie ajuta la îmbunătățirea metabolismului celular și prelungește viața hepatocitelor (celule hepatice).

Fiind alcătuită în proporție de 80 % din fibre, sfecla roșie are efecte benefice în cazul problemelor digestive. Pentru cei cu stomac mai sensibil se recomandă ca ea să fie consumată fiartă sau coaptă.

Rădăcina de sfeclă roșie conține polizaharide și fibre care ajută la combaterea constipației. Se poate consuma sfecla roșie crudă sau fiartă amestecată cu hrean și miere.

Un studiu recent, realizat de cercetătorii din cadrul Universității de Sport și Științe Medicale din Exeter, Marea Britanie, a descoperit că sucul de sfeclă roșie are proprietăți extraordinare asigurând, printre altele, o rezistență nebănuită a musculaturii în cazul efortului fizic susținut.

Contraindicații: sucul de sfeclă nu se bea imediat, trebuie lăsat 2-3 ore, ca să se evapore unele substanțe nocive. Sfecla nu este recomandată diabeticilor, din cauza conținutului ridicat de zaharuri, nici celor care suferă de calculi renali de tip oxalați, deoarece conține acid oxalic, o substanță care tinde să formeze cristale, care se acumulează în aparatul urinar.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Cerasela Bădiță)

Photo: (c) Cristian Nistor / Agerpres Archive

The Year divinity is born, grows, ages and dies along the calendar year and revives after 365 days, and 366 in leap years.

St. Basil is the first of the holidays celebrating the important saints of the Romanian religious and lay calendar, some of the saints are young and some are elder. On every January 1, St. Basil, a joyful young man who likes love and fun, is celebrated.

On the New Year Day, the caroling bands wish people be in good health, rich and wealthy and joyful, and they receive fancy breads, wine, sausage and money, in exchange.

Shouting over the village is a night ceremonial when lads play judges sentencing those who broke the community laws and rules Perched on hills, trees or roofs they say whipping words to the spinster, the elder singles, the old women who put bad spells on people, the men who abandon their wives, the lazy, the thieves and the drunkards.

The whole community is looking forward watching the show. For cleaning and removing the evil and the bad, and fires are lit.

On the first day of the year, on St. Basil day heavens are said they stay open and prayers come true, and beasts and animals can speak like humans. This is the day of ceremonials called the Plow and Sorcova, when people are wished well and prosperity. Newly wedded men go caroling the Plow. This is an ancient agrarian custom, a fertility rite. The plow song wishes rich crops in the arriving year. The Plow carol tells the story of the farming works like ploughing, sowing, taking care of plants, harvesting and carrying the grains to the barns. The plow carol is always accompanied by whip cracking and ringing bells, and sounds of an instrument mimicking oxen’s mooing.
Photo: (c) AGERPRES Archive / 1940

The ritual sowing is another custom, at this time of the year. The carolers bear small bags full with wheat, barley, oats grains and maize sometimes, they step in houses and throw grains mimicking the sowing in the field and wish the hosts to be in good health and harvest rich crops. They are than given apples, fancy breads or money. After they leave, the housewives gather the grains spread on the floor and take them to the stable because they are believed they should keep the cattle healthy throughout the year.

Last but not least, Sorcova is anther New Year’s day custom, and it is the delight of every child. Sorcova is a twig full of buds or a stick decorated in colored paper flowers. The name Sorcova originates in the Bulgarian word surov meaning green and tender, hinting to the freshly budded twigs. The Sorcova is slightly directed to a person and plays somehow the role of a magic wand that has the power to give vigor and youth to the person it is pointed to. The words of Sorcova song remind us of charms wishing you to be strong and powerful.AGERPRES

Placido Domingo & Maria Prodan Bjornson, probe de costum pentru “Les Contes d’Hoffmann”

Nu-s deloc adepta formulei “aproape necunoscuta in Romania” dar cred ca in cazul de fata se aplica. Cand ma gandesc ca eu insami am vazut  la Londra cel putin doua productii la care a creat set designul si costumele (“The Phantom of the Opera”, “Don Giovanni” la ROH). Nu ma dau in vant dupa musicaluri, am ajuns la “The Phantom of the Opera” mai mult impinsa de la spate: fascinant mi s-a parut spectacolul. Costumele, efectele care au facut istorie in gen, cum ar fi faimosul candelabru care deschide productia. Toate acestea au fost imaginate de Maria Prodan Bjornson, scenografa de origine romana care a avut o cariera fascinanta si o poveste de viata ravasitoare. Toate detaliile vietii ei sunt spectaculoase, iesite de comun. Viata curmata la doar 53 de ani.

Am descoperit-o recent urmarind la emisiunea “In Premiera” un material care este disponibil online in arhiva lor si pe care va recomand sa-l vedeti. Stiu sigur ca veti avea impulsul imediat de a afla mai multe. Pe website-ul oficial, administrat acum de cativa colaboratori apropiati, o sa gasiti foarte multe detalii despre munca ei in balet, opera, musical si teatru. Nu ratati nici povestea vietii ei si a familiilor din Romania si Norvegia (cu ministrii, directori de teatre si …un castigator al Premiului Nobel pentru Literatura.)

Felicitari jurnalistilor de la “In Premiera”.

Sursa: Opera online

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

Primarul comunei Slătioara, Savu Ciocîrlan, a declarat luni, pentru AGERPRES, că la ediția din acest an a evenimentului, cea de-a XXII-a, așteaptă o participare numeroasă atât în privința spectatorilor, cât și a concurenților, numărului de cai, numărului de atelaje. “Au anunțat că vor veni oameni cu atelaje și de la zeci de kilometri, vor fi și concurenți care au mai participat la alte ediții. Imediat după încheierea slujbei de la biserică, spectatorii și concurenții sunt așteptați la botezul cailor”, a afirmat Ciocîrlan.

Probele concursurilor hipice vor fi cea de tracțiune și de frumusețe, iar premii vor fi acordate pentru locurile I și II la ambele probe. Spectatorii vor privi și o defilare de calești, având în vedere că o parte dintre participanți vin la concurs cu calești împodobite.

Evenimentul este organizat de administrația locală și reprezentanții bisericii din comună și pe toată derularea lui este interzisă violența fizică sau verbală asupra animalelor.

“Botezul cailor” este un obicei ce datează de dinainte de perioada comunistă, în care a fost dat uitării. În 1992 preotul Marin Bica a reînviat tradiția “botezului cailor” la Slătioara și de atunci în fiecare an, de Bobotează, caii localnicilor și ai celor din alte sate veniți în comună sunt stropiți cu apă sfințită.

AGERPRES / (AS — autor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă)

Acestea afecteaza intr-adevar viata de zi cu zi – multi nu sunt in stare sa gaseasca o incaltaminte montaj, este destul de frustrant, si sa nu mai vorbim de aspectul neatractiv.

Iata mai jos reteta minune prin care puteti scapa de monturi : 

Mod de preparare: 

Se pune in 300 de ml de apa, o lingura de frunze de dafin zdrobite. Este mai bine daca faci asta, seara. Fierbeti amestecul 15 minute si pastrati-l in termos peste noapte.

Strecurati lichidul dimineata si beti intreg amestecul, insa nu trebuie baut tot odata, ci pe tot parcursul zilei.

Procedati la fel timp de 10 zile la rand, si asigurati-va ca veti pregati acesta bautura proaspata in fiecare seara. Repetati tratamentul dupa o saptamana de pauza.

Singurul lucru care poate sa va surprinda este frecventa si aspectul urinarii. Aceasta va fi extrem de concentrata in sare si destul de tulbure, intruct va dizolva marile depozite de sare acumulate in organism.

Ar trebui sa observati imbunatatiri dupa 10 zile de la terminarea tratamentului. Durere comuna va disparea si va veti simti mult mai bine.

Tratamentul cu frunze de dafin ar trebui sa dureze timp de 2 luni, iar monturile vor disparea in cele din urma, definitiv.

Ceea ce v-am relatat este un tratament din “interior” al monturilor, insa va voi dezvalui si unul din exterior : 

Zdrobiti foarte bine 5 frunze mari de dafin peste care turnati 100 ml de alcool de 90% concentratie. Lasati amestecul sa stea timp de 7 zile.

Inmuiatai apoi un tifon in amestecul respectiv si aplicati pe monturi, lasand sa actioneze peste noapte.

Pentru rezultate mai bune inmuiati picioarele in apa calda (apa 3 litri si 1 lingura de bicarbonat de sodiu), inainte de a aplica remediul.

Aceasta procedura insotita de cea de mai sus, sunt remediul perfect impotriva monturilor care nu va dau pace.

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte. 

Despre Autor: Cristian Iacov este autor pentru Secretele.com . „Imi doresc sa va dezvalui secretul sanatatii naturale pentru cunoasterea beneficiilor asupra organismului uman. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare!”. Pe Cristian Iacov il puteti gasi si pe Facebook

Fotografii: (c) BOGDAN BARBULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Prima mențiune documentară datează din anul 1728 și se află într-un hrisov din arhiva Primei Școli Românești din Schei. În acest hrisov, Junii sunt amintiți ca “o rânduială din bătrâni”. Printre altele, se mai consemnează în acest document despre Juni: “Să-i lăsați să treacă fără oprială, frumos, pe rând cum se cade, iar cine se va îngădui să treacă cu sfintele cruci prin această grădină, unul ca acela să fie blestemat de Domnul și de cei 318 sfinți”. Este vorba de trecerea Junilor călări spre Pietrele lui Solomon, unde au loc serbările Junilor, în miercurea de după Paște.

“Obiceiul acesta al Junilor ne amintește de istoria meleagurilor pentru că ei și-au primit caracteristici pe fiecare treaptă a istoriei. Ca dovadă nu avem doar Juni tineri, care nu este un pleonasm, înseamnă necăsătoriți, avem roșiori, dorobanți și curcani, care luptă pentru independență. În amintirea evenimentelor din 1877, când noi eram în Ardeal și nu aveam voie să luptăm pentru independență, luam costume de roșiori, de dorobanți și de curcani. Patru dintre cele șapte grupuri de Juni poartă pe cap modelul căciulii lui Mihai Viteazul, trei poartă costume din 1877 și astfel ei asamblează niște valori ale istoriei prin felul lor de a se comporta”, a precizat pentru AGERPRES pr.prof. dr. Vasile Oltean.

Cele șapte grupuri ale Junilor sunt: Junii Albiori, Junii Roșiori, Junii Brașovecheni, Junii Dorobanți, Junii Curcani, Junii Bătrâni și Junii Tineri, având în frunte șerjile adică vătaful, armașul mare, armașul mic, sutașul, stegarul și surlașul. Surla este instrumentul preferat al Junilor, un fel de trompetă care scoate sunete stridente.

Conducătorii fiecărui grup au câte un buzdugan cu tricolor, simbol al vitejiei și demnității. De asemenea, fiecare grup are un steag propriu care aduce un profund caracter patriotic în acțiunile și serbările Junilor. Fiecare grup are o costumație proprie, foarte veche, pe care o îmbracă doar la manifestări și evenimente deosebite cum sunt cele din Săptămâna Luminată imediat după Paști și la Parada Junilor, care are loc în fiecare an pe străzile din centrul Brașovului, în Duminica Tomii.

Prima ieșire a Junilor este de Bunavestire, pe 25 martie, când Junii tineri ies cu surla în Piața Prundului, fac un popas și trag din surlă, urcă pe Coasta Prundului, unde îi așteaptă Juni din alte grupuri și unde se aruncă buzduganul și apoi colindă pe la troițele din zonă. De Florii urmează parastasul Junilor care au trecut la cele veșnice și, potrivit sursei citate, “catastifele cu nume sunt impresionant de mari în memoria acestor Juni care își respectă înaintașii”.

Urmează apoi manifestările Junilor, care au loc în fiecare zi din Săptămâna Luminată, culminând cu Parada Junilor din Duminica Tomii, la care asistă mii de persoane. Luni, ies după ouă roții la fete având în frunte un ceteraș, după care fac o horă și aruncă buzduganul în Piața Prundului. Marți, se duc pe Coasta Prundului cu plăcinte, orice trecător prin zonă primind câte o plăcintă. Apoi petrec la Crucea de pe Coasta Prundului, o cruce istorică pastorală. De altfel, în Scheii Brașovului sunt 64 de troițe, cele mai multe fiind ale Junilor, și fiecare grup are în grijă câteva troițe. Miercuri urmează ieșirea la Pietrele lui Solomon, dar cum în vremea comunistă nu aveau voie să ia canii de la colective pentru a se deplasa, au amânat-o pentru duminică. Joi are loc aruncarea în țol, în Piața Prundului, iar vineri se spune că își plâng zilele. Sâmbătă au loc pregătirile pentru duminica cea mare, când ies la paradă în cetate. Lângă Muzeul Primei Școli Românești din Scheii Brașovului se află Muzeul Junilor, unde s-a reușit adunarea mai multor elemente care țin de existența lor.

Există șapte tipuri de costume, și de bărbați și de femei, troaca junilor, un instrument extraordinar de arhaic, care se punea pe genunchi ca o platoșă și cu 22 de ciocănele se împleteau firele din piele cu care se împodobeau hainele. De asemenea, în muzeu există elemente arheologice găsite la Pietrele lui Solomon, dar și obiecte de uz casnic, poze și tablouri foarte vechi ale lor, a mai spus pr.prof.dr. Vasile Oltean.

AGERPRES/(A — autor: Jana Pintili, editor: Cristian Anghelache)

Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

The history of the Brancoveanu Monastery begins in the 17th century, in 1654, when the village and estate at Sambata de Sus entered the possession of Preda Brancoveanu Wallachian boyar, who built a wooden church on the river valley. In the place of the wooden church, ruler Constantin Brancoveanu (1688-1714) erected a monastery made of stone around the year 1696.

At the end of the 17th century, the Romanians of Transylvania had just escaped the repeated attacks of the Calvin princes on the focus point of their identity — the Orthodox faith, and then, by Transylvania’s going under the rule of the House of Habsburg (1683), the Romanian Orthodoxy of Transylvania faced the danger of catholicisation. In this context, ruler Constantin Brancoveanu turned and reorganised the old Orthodox monastery at Sambata de Sus, with hermit monks, into a monastery with a wider community life, with monks living, working and praying together, to testify in time about the ethnic and faith unity of the Romanians on both sides of the Carpathians. It is worth remembering that the ruler of Wallachia — regarded in 1699 as the true patron of the metropolitan church of Transylvania — was one of the most resolute and determined defenders of the faith unity of the Romanians of Transylvania.

Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

The martyr voivode also established at the monastery at Sambata de Sus a grammar school, a fresco painting workshop and a small printing house, installed in the new stone-made building, after the Brancoveanu-style model used in all his princely foundations. One of the most renowned abbots of the monastery of the 18th century was Father Superior Visarion, who ran the monastery for almost 40 years, until it was destroyed in 1785.
In the summer of 1761, Austrian General Bukow ordered the disestablishment of monasteries, which he regarded as dangerous centres of keeping the Orthodox conscience, and his order provided that the wooden monasteries be burnt and the stone ones, demolished. In Fagaras, the order was carried out by Count Nicolae Bethlen in June 1761, but the monastery at Sambata de Sus was spared from destruction, very likely at the intervention of the Brancoveanu family, the owner of the estate and village. Having remained the only Orthodox monastery in the Land of Fagaras, the prestige of the Brancoveanu foundation enhanced even more.
Through a resolution of December 12, 1782, the Court of Vienna disposed the disestablishment all over the empire of all those monk and nun orders leading only a life of meditation, without concretely contributing to the wellbeing of the civil society, and with all the interventions made by boyars Nicolae and Emanuil Brancoveanu with Transylvania’s government, the monastery at Sambata de Sus could not be salvaged, being destroyed in November 1785. Of all the monastery’s buildings, the church, having very solid walls, could not be demolished, but only damaged. It was left in ruins for almost one century and a half.

Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

After the monastery was demolished, the Brancoveanu palace at Sambata de Sus, located 10 kilometres away, was temporarily inhabited by the successors of the Brancoveanu family who ruled the estate until the agrarian reform of 1922, when the Ministry of Estates handed over these properties to the metropolitan church of Sibiu, together with the ruins of the monastery at Sambata de Sus.

Over the 140 years of decay since it was destroyed, there were several attempts to restore the monastery, but the honour of becoming the second founder of the Brancoveanu Monastery went to metropolitan bishop Nicolae Balan, who began the restoration of the church in the summer of 1926, when the walls of the old church were dug from the ground, the missing parts were rebuilt and the roof was erected. The sanctification of the church and of the new buildings took place on August 15, 1946, when the patron saint of the church was celebrated.

The beautiful painting that endured the bad weather and time was kept inside the church and the architecture of the rebuilt church completely matches the Brancoveanu style. On the outside, the stone decoration of the door and window frames, but mostly of the columns and stone panels of the church’s portico render a special beauty to this monument. The dented brick belt, the shingle roof and the perfect proportions depict a monument worthy of the times of ruler Brancoveanu. The church’s tower is octagonal on the outside and cylinder-shaped on the inside. The cross-shaped interior of the church is completely new and includes scenes of the New Testament, such as Judgment Day, the Heaven and the Hell. The entrance from the portico to the narthex is made through an oak door, placed in a sculpted stone frame, and above the door there is the inscription carved in a stone board. On the western wall of the narthex, where Virgin Mary is painted, there is the painting of the Brancoveanu founders. In the transept, the painting is displayed in five registers: the holy martyrs, scenes from the New Testament, prophets, the Lord’s Resurrection and the Transfiguration of Jesus. The iconostasis, built in a massive wall, allowing the entrance to the altar through three doors, is also completely covered in fresco paintings with icons corresponding to the church dogma. The fresco painting of the iconostasis is displayed in four registers: Virgin Mary on the throne, the Apostles taking the Eucharist, the Holy Hierarchs, in two registers. Metropolitan bishop Nicolae Balan also rebuilt the old belfry of the monastery in its initial shape that sheltered the five bells of over 2,000 kg until 1997. The bells have been moved to the church tower.

Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

The Life-Giving Spring Fountain, first mentioned in a document in 1500, the oldest item inside the monastery walls, around which many miraculous events and legends occurred and merged, was first restored by metropolitan bishop Nicolae Balan and it is currently surrounded by an oak wood baldachin. The revamping and extension of the altar in the woods, where the outdoor religious services take place, is another renovation work at the Brancoveanu Monastery.

Photo credit: (c) NICOLAE BADEA / AGERPRES ARCHIVE

The third founder of the Brancoveanu Monastery was Antonie Plamadeala, elected in 1982 Archbishop of Sibiu, Metropolitan Bishop of Transylvania, Crisana and Maramures. He rebuilt the compound of the Brancoveanu Monastery, a work than began in 1985. After 208 years since its demolishment, the Brancoveanu Monastery came back to life on August 15, 1993, at the celebration of the Dormition of Virgin Mary, when the new church with the patron the Brancoveanu martyr saints and the entire monastery was sanctified.

The Brancoveanu Monastery hosts one of the most valuable monastery libraries, not only of Romania, with a fund of over 70,000 tomes of books and periodicals, organised according to modern principles and open to the public. One of the cultural-religious landmarks enhancing the fame of the monastery is the Ecumenical Centre — the Academy of Sambata de Sus, which was inaugurated at the celebration of the Dormition of Virgin Mary, on August 15, 2003. Conferences, symposiums, meeting are organised here and people outside the monastery are hosted here.

Photo credit: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES ARCHIVE

Tens of thousands of pilgrims gather each year at Sambata Monastery on August 15, at the celebration of the Dormition of Virgin Mary, when the religious service is usually held at the outdoor altar. AGERPRES