ROMANIA

Romania on TOP 10

Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale

March 4th, 2015 |

La 4 martie, în fiecare an, se marchează Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale. Este o zi menită să atragă atenția asupra pericolului pe care îl prezintă actele de violență, abuz și exploatare sexuală în întreaga lume.

Foto: (c) PAUL BUCIUTA / Arhiva AGERPRES
Deși există excepții, exploatarea sexuală implică o majoritate covârșitoare de femei și copii, continuând să fie o problemă la nivel mondial. Fiind o problemă sensibilă, dar și complexă, în același timp, exploatarea sexuală rămâne o realitate de o amploare îngrijorătoare: aproximativ unul din 5 copii din Europa ajunge să devină victimă a unui act de violență sexuală. Acest fenomen negativ se poate manifesta sub diverse forme: incest sau abuz sexual, pornografie, prostituție etc.

Deși problema este una de nivel mondial, unele locuri sunt mai vulnerabile decât altele. Acestea includ zone din Asia de Sud-Est, Europa de Est și unele țări din America Latină și Caraibe. Dar și țările bogate sunt afectate de această problemă. Organizația Internațională a Muncii (OIM) estimează că aproape un milion de persoane sunt traficate în fiecare an în scopul exploatării sexuale, 98% din acest număr fiind reprezentat de femei și fete.

În urma acestui trafic se obțin sume uriașe de bani, din care victimele rareori primesc ceva (însemnând sume infime), ceea ce face din traficul de ființe umane o formă modernă de sclavie. Unele țări sunt mai puțin restrictive decât alte părți ale lumii, fapt care a generat dezvoltarea turismului sexual. Organizații de caritate pentru protecția copilului au avertizat că la nivel mondial aproximativ 250.000 de persoane călătoresc în străinătate în fiecare an, în scopul de a face sex cu minori. Un alt aspect este pornografia infantilă, considerat la nivel mondial a fi o formă importantă de abuz asupra copilului.
La inițiativa asociației non-guvernamentale GIPF — ”Groupe International de Paroles de Femmes” și sub patronajul președintei Célhia de Lavarene, fondatoare a STOP (”Stop Trafficking Of People”) a fost organizată la Paris o conferință internațională intitulată “Prima ediție a Zilei mondiale de luptă împotriva exploatării sexuale”, la care au participat experți internaționali și reprezentanți din numeroase țări, printre care Argentina, Azerbaidjan, Belgia, Coasta de Fildeș, Spania, Franța etc.

AGERPRES/(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)

Articol din Sarbatori internationale |

Comments Closed

Generația X|Digi24. Românul care face proiecte pentru ţări mai bune

March 4th, 2015 |

Alexandru Urdaş are 28 de ani şi s-a născut la Sibiu. Trăieşte acum la Paris. Este economist al unei asociaţii ataşate UNESCO şi co-fondator al Asociaţiei de Antreprenori Români în Franţa. Sebastian Perju a stat de vorbă cu el.

Alexandru Urdaş era doar un adolescent când a plecat din România. Nu căuta un trai mai bun, ci a luat decizia cu sufletul. Părinţii lui munceau de mai mult timp în străinătate şi s-a gândit că le va face mai uşoară viaţa printre străini dacă va fi alături de ei.

Alexandru Urdaş: „Am plecat din România la 17 ani după terminarea clasei a XI-a. Am plecat în vacanţă la mama şi tata, locuiau în Valencia, în 2004, să petrec vara, iniţial. Părinţii mei erau trişti acolo, am decis să rămân eu. M-am gândit că mă integrez mai uşor, sunt mai sociabil. Am făcut clasa a XII-a acolo. Am dat Bac-ul acolo, a fost intensiv, a trebuit să învăţ limba aproape de la 0”.

Şi-a continuat studiile la Universitatea din Valencia şi şi-a luat licenţa în Economie. A urmat un Master la o facultate din Danemarca. Şi s-a oprit la Paris.

Alexandru Urdaş: „Am ajuns cu un stagiu aici la UNESCO la Paris, în 2011, şi am rămas până azi. Mi-a fost uşor să mă adaptez. Sunt sociabil şi îmi place să mă pun în pielea celuilalt”.

Ce face acum? Dezvoltă proiecte prin care traiul altora poate deveni mai bun.

Alexandru Urdaş: „Sunt economist, lucrez în cadrul unei asociaţii ataşate UNESCO, numită Columbus. Mă ocup cu gestiunea de proiecte de dezvoltare instituţională. Lucrez cu universităţi, ministere de educaţie, cercetare, sănătate, camere de comerţ. Aceste proiecte sunt nişte consultanţe de nivel înalt cu scopul de a capacita managerii de top să-şi gestioneze instituţiile mai bine. Unele ar putea fi aplicate şi în România. De exemplu, am lucrat cu ministerul Educaţiei din Brazila pentru un proiect care constă în pregătirea spitalelor să-şi gestioneze la cele mai înalte standarde spitalele”.

Cea mai mare dorinţă a lui Alexandru Urdaş este ca într-o zi să facă astfel de proiecte şi pentru România.

Alexandru Urdaş: „Am reuşit să punem cap la cap un proiect de succes într-o ţară care se află pe aceeaşi poziţie cu România ca indice de corupţie. Deci, se poate, cu voinţă, şi în ţări etichetate ca fiind corupte, în care nimic nu pare posibil. România prezintă multe oportunităţi. Avem multe teme de făcut. E nevoie de oameni pregătiţi care să construiască împreună. Să lăsăm barierele şi ideile preconcepute şi să ne punem pe treabă. Rezultate şi reguli clare, bani sunt, europeni sau din alte părţi. Trebuie doar utilizaţi bine pentru a produce bunăstare”.

Cât de greu i-a fost să reuşească în Franţa?

Alexandru Urdaş: „N-am întâlnit piedici, doar comentarii răutăcioase, care nu m-au surprins şi pe care le-am contracarat cum am putut. În Franţa, să fii român era ultimul lucru pe care ţi-l doreai. Nu mi-a păsat”.

Era obişnuit. Prin fiecare ţară prin care a trecut, a descoperit alte tot soiul de prejudecăţi.

Alexandru Urdaş: „Am ajuns în Spania când nu era ceva extraordinar să fii romăn. Cei de-acolo ascundeau că sunt români. Erau cântece jignitoare despre români, dar am avut din primele două – trei luni zeci de prieteni spanioli. I-am înţeles şi pe ei. Asta le vindea lor presa. Nu mă supăram când făceau glume şi le-am câştigat încrederea. Apoi lumea a devenit ok. Toată lumea cunoştea un român care îşi facea treaba bine. În Danemarca, să fii român era super. În 2009, aveam o reputaţie de a fi muncitori foarte buni. La sfârşitul masterului, un val de furturi realizate de români ne-au afectat această imagine, transformată într-una negativă”.

Toată această luptă cu mentalităţile a avut şi părţile ei bune. A învăţat că trebuie să te implici social, pentru că doar aşa poţi schimba percepţia oamenilor despre tine şi despre locul din care vii.

„M-a preocupat foarte mult imaginea României în Franţa. Am realizat o înfrăţire între o zonă privilegiată a Parisului şi Vişeul de Sus din Maramureş, cu scopul de a arăta o imagine obiectivă a României. A fost îmbucurător să văd francezii bucurându-se de muzica populară, de dansurile populare româneşti…”, mai spune el.

Alexandru Urdaş cochetează cu gândul de a reveni într-o zi acasă chiar dacă în fiecare zi de la fereastra biroului său priveşte spre Turnul Eiffel.

„Am învăţat, m-am pregătit şi pot da multe pentru ţara mea. Putem construi împreună România viitorului unde părinţii noştri să trăiască decent. O ţară care n-are grijă de micuţii ei şi de bătrânii ei nu-şi merită o soartă decentă. Aş renunţa la confortul financiar din Franţa, dacă mi-aş putea permite să-mi plătesc o rată la casă, să pot duce viaţa liniştit, fără lipsuri, să mă ocup de copiii şi de soţia mea. Pentru 1000 de euro pe lună, m-aş întoarce pentru a fi aproape de familia mea, de neamul meu şi de patria mea şi mulţi tineri gândesc la fel. N-au neapărat problemă financiară, ci acel şoc de a nu a avea parte de o respingere pe genul “tu n-ai mâncat salam cu soia ca noi”.

Este convins însă că România are puterea de a se transforma pentru a deveni acea ţară din care oamenii nu îşi vor mai dori să plece.

Alexandru Urdaş: „Schimbarea profundă a României a început. Contăm pe trei calitaţi: oamenii să aibă caracter, competenţă şi pasiune”.

Sursa: digi24

Articol din Romani azi, Romani celebri - management |

Comments Closed

ICR Tel Aviv: Prezență românească la Festivalul de Film dedicat Francofoniei

March 4th, 2015 |

România va participa la prima ediție a Festivalului de Film dedicat Francofoniei, care va avea loc în data de 13 martie, între orele 12,00 și 18:00, la Cinemateca din Tel Aviv.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO

Potrivit unui comunicat al ICR Tel Aviv, transmis marți AGERPRES, în cadrul festivalului vor fi proiectate, în trei serii, filme din România, Franța, Elveția, Canada, Belgia, Cipru, Vietnam, Republica Democrată Congo și Grecia.

De asemenea, în holul Cinematecii vor fi amplasate standuri de informare aparținând tuturor țărilor participante la eveniment.

Festivalul va fi deschis la ora 12,00 cu proiecția filmului românesc “Puntea” (2014, regia: Vlad Trandafir), urmat de scurt metrajul elvețian “Back to Mandima” (2011).

Începând cu 1998, în fiecare an, pe 20 martie, se sărbătorește la nivel mondial Ziua Internațională a Francofoniei. Ambasada Franței și Institutul Francez, în colaborare cu reprezentanțe diplomatice ale diverselor țări francofone organizează în Israel o serie de evenimente culturale sub titlul “Zilele Francofoniei”.

Alături de Franța (Institutul Francez din Israel și Ambasada Franței), în acest an, vor participa ambasadele Belgiei, Canadei, Ciprului, Greciei, Elveției, Vietnamului, Republicii Democrate Congo, Coastei de Fildeș, Republicii Congo, Camerunului și a României, mai informează ICR Tel Aviv.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin)

Articol din Romani azi, Romani celebri - film |

Comments Closed

Expoziția de fotografie “Limbo” de Iulian Zâmbrean, la sediul ICR de la Madrid

March 4th, 2015 |

Institutul Cultural Român de la Madrid organizează la sediul său, în perioada 6 martie – 9 aprilie, expoziția de fotografie “Limbo” de Iulian Zâmbrean, artist recompensat în 2014 cu marele premiu la categoria individuală la concursul de fotojurnalism fotoCAM din Madrid pentru fotografia “La Espera/ Așteptarea”.

Foto: (c) Simion MECHNO / Arhiva AGERPRES

Potrivit unui comunicat al ICR Madrid, transmis marți AGERPRES, proiectul face parte din strategia Institutului de a promova artiștii români stabiliți în Spania, prin organizarea de expoziții și susținerea de colaborări cu instituții de artă spaniole.

“Iulian Zâmbrean fotografiază oameni, e un fel de a documenta epoca în care a trăit — gesturile, durerile, fericirea, viața, copiii. Persoanele surprinse de el sunt în afara timpului, departe de meditațiile noastre, condamnați etern într-un spațiu prin care nici nu-l pot tranzita și din care nici nu pot ieși”, apreciază curatorul expoziției, Daniel Belinchon, citat de ICR Madrid.

Potrivit acestuia, “forma particulară a fotografiei de a opri timpul și de a judeca momentul generează un ‘limbo’ emoțional. Ceea ce aparatul foto captează și ceea ce ochiul fotografului vede e ceea ce rămâne prin fotografie: în afara timpului, fără să fie martori, fără să fie conștienți și făcând parte din amintirile noastre”.

Colaborator al agenției Whitepress, Iulian Zâmbrean trăiește în Spania de 9 ani, iar în ultimii 7 ani a început să lucreze și să colaboreze cu diferite reviste în calitate de fotograf.

Din 2014 este membru al Asociației Naționale a Jurnaliștilor de Presă și Televiziune din Spania și tot în 2014 a câștigat concursul de fotojurnalism fotoCAM din Madrid, organizat de Guvernul regional al Comunității Madrid pentru recunoașterea activității fotoreporterilor din Madrid care oglindesc în fiecare zi, prin munca lor, actualitatea regiunii.

Iulian Zâmbrean a fost selectat în festivaluri de fotografie din Spania și a avut expoziții de grup și personale în Castellon și Tarragona.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu)

Articol din Evenimente, Romani azi, Romani celebri - arta |

Comments Closed

RECORDURI: Cea mai tânără și de succes alpinistă din lume

March 4th, 2015 |

În 2013, alpinista română Crina ”Coco” Popescu a intrat pentru a doua oară în Cartea Recordurilor, de data aceasta pentru “Cea Mai de Succes Tânără Alpinistă din Lume”, datorită palmaresului ei impresionant de recorduri mondiale de vârstă în alpinism.

Alpinista Crina ”Coco” Popescu a revenit în țară, după cea mai importantă expediție a sa, intitulată ”Antarctica 2010-2011”.
Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

Odată cu recordul mondial pentru “Cea Mai de Succes Tânără Alpinistă din Lume”, acordat de World Record Academy, Crina ”Coco” Popescu a primit și medalia de aur acordată de WRA doar celor care realizează recorduri mondiale de excepție.

Alpinista română a intrat în Cartea Recordurilor, pentru prima oară, la 16 ani, după ce a încheiat atât circuitul celor șapte cei mai înalți vulcani de pe cele 7 continente, cât și prin escaladarea Muntelui Sidley — 4.285 m — cel mai înalt vulcan din Antarctica (alături de Alex Abramov, Mario Trimeri și Scott Woolams).

Crina ”Coco” Popescu, născută la Râșnov, județul Brașov, la 3 decembrie 1994, este pasionată de alpinism de la vârsta de 6 ani, când a început aventurile montane, alături de tatăl său. La 13 ani a urcat pe primul Vulcan — Damavand (5.610 m, Iran).

Printre performanțele Crinei Popescu, supranumită de cei de la Cartea Recordurilor, ”căprioara din Carpați”, se mai află: cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei — Carstensz Pyramid (4.884 de metri) din Indonezia, cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat Muntele Giluwe (Papua Noua Guinee), cea mai tânără persoană din lume care a escaladat Aconcagua (6.963 de metri) pe traseul “Traverseul Ghețarului Polonez”, cea mai tânără persoană din lume care a urcat vârful Ojos del Salado din Chile (6.863 de metri), cea mai tânără persoană din lume care a atins vârful Kazbek din Georgia (5.047 de metri) și cea mai tânără persoană din lume care a urcat pe vârful Ararat din Turcia (5.165 de metri).

Crina Coco Popescu, Ovidiu Popescu, Radu Teodorescu, Daniela Teodor, Vali Peneș și dr. Călin Tunea, membri ai expediției andine organizate de către Clubul Montan Altitudine, au escaladat vârful Aconcagua (6. 963 metri), cel mai înalt din America de Sud (2009)
Foto: (c) Arhiva AGERPRES

În 2009, i-a fost acordat titlul de Maestru al Sportului. A fost desemnată ”Sportivul anului” la categoria alpinism de altitudine — Federația Română de Alpinism și Escaladă (2010), i-a fost decernat Premiul de Excelență — Gala IAA (2011), dar și Oscarul Românesc pentru Excelență (2011) etc.

Crina Popescu este inițiatoarea circuitului “7 Munți din Grădina Carpaților”, care vizează atingerea celor mai înalte vârfuri din Bucegi, Făgăraș, Retezat, Metaliferi, Rodnei, Ceahlău și Munții Piatra Craiului.

Ea este membră a “Clubului Sportiv Montan Altitudine”, afiliat Federației Române de Alpinism și Escaladă.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Horia Plugaru)

Articol din Cea mai, Romani azi, Romani celebri - femei, Romani celebri - sport |

Comments Closed

Cum vede educația un olimpic internațional român ajuns student la Harvard

March 3rd, 2015 |

Scris de Jana Popa

Provine dintr-o familie de matematicieni. Tatăl său este profesor la Facultatea de Matematică a Universității din București. A fost olimpic medaliat cu aur la matematică și acum este student în anul I la Harvard, celebra universitate americană. Acolo studiază Matematica și Informatica. Ștefan Gramatovici provine din pătura elitelor românești, însă nu privește cu ochi buni sistemul educațional românesc, care culmea, tocmai elitele favorizează în detrimentul tuturor celorlalți. Ștefan Gramatovici observă două lacune mari, de care, dacă ne-am gândi mai atent, ne-am da seama că sunt reale. Este vorba despre modul în care sunt predate științele umaniste și faptul că nu ne putem alege materiile pe care vrem să le studiem. „Cât mai mult și la grămadă” pare să fie laitmotivul sistemului românesc de educație și atunci când îl punem față în față cu cel american, nu poți trece cu vederea acest aspect. Nu în ultimul rând, Gramatovici spune că oricine vrea să plece la studii în străinătate trebuie să fie pregătit să muncească enorm, fiindcă acolo este o competiție acerbă.

V.R. Când ai început să participi la concursuri de matematică?

Ștefan Gramatovici: Primul concurs pentru care m-am pregătit serios a fost admiterea la Tudor Vianu, în clasa a 4-a. Primul meu rezultat semnificativ a fost primul loc la olimpiada națională de matematică în clasa a VI-a.

Ce influenţă a avut familia asupra înclinaţiei tale spre matematică?

Familia mi-a oferit un ajutor pe tot parcursul educației mele. Inițial ajutorul a fost unul direct, la teme, în pregatire etc. În ultimii ani a fost ajutorul constant mai mult în sfaturi sau în găsirea unor profesori potriviți pentru obiectivele mele.

Când ai participat la prima olimpiadă internaţională şi ce îţi mai aduci aminte despre experienţa de atunci?

Prima și de altfel singura olimpiadă internațională de matematică la care am participat a fost cea din Columbia, în 2013. Un detaliu care m-a șocat atunci fost faptul că paznicii de la poarta resortului în care erau cazate toate echipele erau înarmați cu puști și pistoale automate. Mi-a rămas întipărită în minte emoția de dinainte de concurs. Practic toată pregatirea mea de ani de zile se reducea la acele două zile de competiție.

Ce presupune pregătirea pentru un astfel de concurs?

Datorită unei varietăți foarte mari de subiecte posibile, pregătirea este una foarte largă și de lungă durată. Din păcate, pregătirea în România nu este foarte sistematică în comparație cu pregătirea elevilor americani de exemplu, în ciuda faptului că la nivel de olimpiadă avem profesori foarte buni. Aici (SUA –n.r.) elevii de top sunt trimiși să urmeaze încă din liceu cursuri de facultate, având mai multă structură în cunoștințele lor. Totodată, procesul de selecție și pregătirea echipei sunt mai lungi și mai serioase, desfășurându-se pe durata întregului an.

De ce ai ales să pleci la studii în Statele Unite? De ce Harvard?

În opinia mea Statele Unite au cele mai bune facultăți la ora actuală. Harvard a fost prima mea opțiune datorită unui foarte bun departament de matematică, unui brand global dar și datorită faptului că am mai mulți prieteni care studiau acolo.

Ce studiezi acolo?

Semestrul acesta am două cursuri de matematică, unul de informatică și un curs despre cultură Islamică. Nu sunt încă sigur cu ce diploma o să termin până la urmă, dar înclin spre matematică, informatică sau o combinație între cele două.

Cum sunt colegii?

Cel mai interesant aspect este diversitatea lor. Dacă în România majoritatea elevilor de top provin din disciplinele reale, aici studenții sunt foarte diverși și în general cultivați pe o arie foarte largă. Totodată, ce mă impresionează la colegii mei americani este că sunt foarte vocali în societate și mai implicați în ceea ce se întâmplă în jurul lor. La ei nu se prea întâlnesc atitudini de genul “toți sunt o apă și un pământ”, ” nu pot schimba singur nimic” și așa mai departe.

Dacă te uiţi în urmă, cum priveşti sistemul românesc de educaţie? Ce ne lipseşte? Este bine sau rău că avem un sistem elitist?

Petru mine sistemul educațional romanesc a fost prielnic pentru că am fost bun la matematică și alte științe. Am spus în repetate rânduri că programele românești sunt mult prea avansate pentru nivelul mediu de oriunde din lume. Această ambiție prostească de a ne lăuda că “la noi se face școală serios” nu face decât să alieneze o bună parte din elevi, care nu înțeleg materia și ori apelează la meditații și tocit, ori decid că școala nu e pentru ei. Elevii din generațiile actuale care nu au trecut Bac-ul (sau care nu au ajuns să îl dea) reprezintă o bomba socială, având în vedere că la ora actuală locurile de muncă ce nu necesită educație sunt din ce în ce mai puține. O soluție care ar păstra nivelul bun al elitelor dar ar ajuta și majoritatea ar fi o mai mare flexibilitate și un învățământ profesional de calitate.

Cum ai analiza sistemul universitar american?

Cred că este cea mai buna formulă. Lăsând la o parte resursele financiare uriașe de care dispun, universitățile americane se disting prin faptul că oferă o flexibilitate foarte mare studentului: poți să alegi orice curs vrei, în anumite limite. Mai mult, ești obligat să iei cursuri in domenii complet opuse specializării tale. Se urmărește formarea unor oameni cu un viitor bun, cetățeni care pot să-și articuleze ideile și să gândească critic, nu neapărat specialiști. Ei numesc asta “Liberal Arts Education”. O altă consecință a acestei flexibilități este ca poți experimenta diferite domenii și poți vedea care îți este cel mai prielnic. În jur de 50% din studenții de la Harvard termină cu o diplomă într-un domeniu diferit față de cel declarat când au aplicat. Acum gândiți-vă că în orice alt sistem acești 50% ar termina oarecum nemulțumiți de alegerea lor.

Ce ar putea prelua România de la sistemul american de educaţie?

Cred ca în sistemul românesc cea mai mare problemă este în disciplinele umaniste. Dacă în matematică problema nu este calitatea ci cantitatea prea mare, la Limba Română situația este dezastruoasă. La Harvard toți studenții trebuie să urmeze un curs care îi învață să scrie eseuri la standarde academice. Ne-au fost predate inclusiv standardele de plagiat. Conform acelor standarde toată munca unui elev la Limba Română este plagiat. Un elev este încurajat sa scrie la bac, la teze, la teste și la teme, o combinație între ideile profesorilor și cele ale criticilor. În ciuda acestui fapt, nu am văzut niciodată nici măcar o dată o sursă citată. Apoi ne întrebam de ce apar discuții absurde despre plagiat: elevii sunt crescuți în plagiat! Ce este și mai grav, contribuția personală este inexistentă în eseul standard din România. Îmi aduc aminte de situații absurde în care colegi de ai mei care se pregăteau pentru Bac învățau pe dinafară inclusiv partea eseului care le cerea o opinie personală! Totul la încurajarea profesorilor! Bineînțeles, notele la Bac obținute astfel au fost foarte mari, chiar maxime, arătând că problema este una sistemică.

Ce vrei să faci pe viitor? Vrei să te întorci în ţară?

La ora actuală nu am nici cea mai vagă idee. Faptul că studiez matematica, o știință care se aplică în aproape orice, îmi lasă foarte multe opțiuni de angajare. Totodată, există și oportunitatea continuării studiilor în vederea unui doctorat. În general studenții de aici încep să aibă o idee mai exactă despre ce vor face după facultate abia pe la începutul anului III.

Ce sfat ai pentru tinerii care pleacă la anul la studii în străinătate? Ceva ce ai fi vrut şi tu să ştii înainte să ajungi la Harvard.

Să fie pregătiți sa muncească, oportunitățile sunt foarte mari, dar și competiția este pe măsură.

CITAT: “Programele școlare românești sunt mult prea avansate pentru nivelul mediu de oriunde din lume.”, Ștefan Gramatovici, student la Harvard

Sursa: viitorul romaniei

Articol din Romani azi, Romani celebri - concurs international |

Comments Closed

Românul care a lansat-o pe diva filmului Marilyn Monroe! A plecat din Craiova si a devenit NEMURITOR in Cetatea Filmului!

March 3rd, 2015 |

Românul care s-a iubit cu Marilyn Monroe si a cucerit Hollywood-ul! El a lansat-o pe diva filmului! A plecat din Craiova si a devenit NEMURITOR in Cetatea Filmului!

Visul oricărui actor este acela de a se afirma la Hollywood, dar puțini știu cine a fost primul român care a reușit să cucerească lumea vedetelor americane.

Este vorba despre Jean Negulesco, născut pe 26 februarie 1900 la Craiova. Despre el se știe că a fost pictor, regizor de film, scenarist și producător.

Era atât de talentat la desen, încât George Enescu a fost impresionat de un portret semnat de Negulesco. Pleacă la Paris ca să studieze artele și ajunge să se împrietenească cuBrâncuși,Modigliani și alți artiști de renume.

Intră în cercurile dadaiștilor în frunte cu Tristan Tzara. Ulterior se mută în Statele Unite, unde reușește să se afirme în cadrul unor expoziții. În scurt timp se lansează și la Hollywood, scriind scenarii și fiind asistent de regie pentru producții precum „Captain Blood” și „A Farewell To Arms”.

Datorită talentului său devine angajat al studiourilor Paramount Pictures. Devine regizor și pentru cei de la Warner Brothers. Printre succesele sale se numără și filmul „How to Marry a Millionaire” cu Marilyn Monroe, Lauren Bacall și Betty Grable în distribuție. (sursa: a1.ro)

Tabloidele vremii au scris atunci despre aventura pe care a avut-o cu Marilyn Monroe, pe care o considera actrița și diva lui preferată.

Se pare că Negulesco a fost printre primii care au ajutat-o pe artistă să se afirme la Hollywood, ajutând-o astfel să devină celebră în toată lumea.

Are o stea pe Walk of Fame și a fost desemnat membru în Academia Americană de Film, fiind unul dintre cei mai apreciați cineaști ai vremii sale.

Sursa: disapora romania

Articol din Romani celebri - arta, Romani celebri - film, Romani celebri - toti |

Comments Closed

O româncă misterioasa, printre cei mai bogati oameni de pe Planeta

March 3rd, 2015 |

În topul celor mai bogaţi oameni din lume se află şi o româncă. Este vorba de soţia miliardarului american John Paulson, Jenny. Nu se cunosc prea multe informaţii din timpul în care aceasta a trăit în România, scrie Capital.ro si preluat de realitatea.net.

Ea a renunţat la cetăţenia română atunci când a fost naturalizată în SUA, iar din anul 2000 este căsătorită cu John Paulson, miliardar care controlează compania Paulson & Co şi cu care are două fete. Jenny Zaharia a fost asistenta personală a lui John, iar de când s-au căsătorit, apare rareori în public şi atunci la evenimente caritabile.

John Paulson, 59 de ani, are o avere estimată la 13,7 miliarde de dolari, fiind clasat pe locul 73 în topul celor mai bogaţi din lume, conform revistei Forbes. dsds

Soţul româncei a dat lovitura odată cu criza imobiliară, pariind masiv pe colapsul pieţei imobiliare. Astfel în 2007, Paulson&Co a obţinut un profit net de 15 mld. dolari, din care 4 mld. dolari au fost câştigurile personale ale lui John. Paulson a preluat în 2013 producătorul de piane Steinway pentru 512 milioane de dolari.

sursa: diaspora romania

Articol din Romani azi, Romani celebri - femei |

Comments Closed

O românca va reprezenta Italia la gimnastica, anunta Federația Internationala

March 3rd, 2015 |

Federația Internațională de Gimnastică a aprobat schimbarea de naționalitate în cazul româncei Alexandra Ana Maria Agiurgiuculese (gimnastică ritmică), care va concura pentru Italia.

Pentru Italia va evolua și moldoveanca Daniela Mogurean, tot la gimnastică ritmică.

Pentru Azerbaidjan vor concura rusoaica Anjela Abdulaeva (gimnastică artistică), ucrainencele Veronica Hudis, Elizaveta Luzan, Iulia Soloviova și turcoaica Elif Zeynep Celep (toate la gimnastică ritmică), potrivit Agerpres.

Uzbekul Daulet Narmetov (gimnastică artistică) a ales să concureze pentru Kazahstan, britanicii Reiss Beckford și Danusia Francis (gimnastică artistică) pentru Jamaica.

Chiar și americanul Daniel-Robert Lucas (gimnastică artistică) a ales Azerbaidjanul, iar David Jessen (SUA) a preferat Cehia. Grecoaica Christina Ioannidou (gimnastică aerobică) va evolua pentru Franța, iar letona Karina Afonina (trampolină) pentru Rusia.

Totodată, FIG a confirmat atribuirea organizării orașului canadian Montreal a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică din 2017.

Sursa: diaspora romania

Articol din Romani azi, Romani celebri - sport |

Comments Closed

David, pictor în vârstă de nouă ani: “Cea mai mare problemă a mea e timpul”

March 3rd, 2015 |

10629835_345350868963045_2664706369465097313_n

Scris de Andrei Craciun

Ziarist nu lipsit de preocupări culturale, m-am întâmplat la începutul lui octombrie în orașul Iași, la Festivalul de Literatură și Traducere. Când să mă dedau literaturii, primesc un scurt mesaj scris de la conducerea editorială a site-ului nostru: uite, așa, așa, e acolo un mic pictor talentat, copil, nouă ani, ia acest număr de telefon și sună. La celălalt capăt al firului – mă informase direcția – se va afla Valerică, tatăl copilului. Sun, numai că nu era Valerică, era Valerica, și nu era tatăl, ci era mama. Uneori, diacriticele duc și la asemenea situații de Radio Erevan. Îmi cer omenește scuze, stabilesc o întâlnire cu mama și cu pictorul David Alexandru, în vârstă de nouă ani, în centrul Iașiului, la mall, unde artistul din clasa a doua tocmai avea o expoziție.

Ne așezăm la o masă, eu beau o cafea, mama copilului un suc, David, având de ales între o înghețată de vanilie și una de caramel, ia de caramel. Pictorul îmi comunică: el a făcut și karate, îi place și baschetul, la fel ca fratelui său mai mare, Eduard, despre care mama spune că e modelul lui, normal, fiind fratele cel mare. David, un copil cu obraji rotunzi din aceea de le vine mătușilor să-i muște ca pe mere, îi dă dreptate mamei, dar nu până la capăt, căci “la pictură, Eduard e antitalent!”. Mama e, la bază, inginer chimist și e pasionată de Grigorescu și Tonița. Acum lucrează ca administrator și este și managerul lui David.

Iar pictorul nostru a expus deja la Saatchy Gallery în Londra, în urma unui concurs unde s-a clasat pe locul 4 din peste 13.000 de participanți din toată lumea, a câștigat peste șaizeci de diplome, medalii și distincții și a fost remarcat de Dan Cumpătă, singurul român aflat în anul 2013 în topul celor mai mari artiști în viață conform faimoasei Galerii Tate. Dan Cumpătă l-a invitat pe David Alexandru să expună în 2015 la Contemporary School of Arts & Gallery, în Washington, Statele Unite ale Americiii.

David Alexandru este elev în clasa a II-a la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Iași. El a beneficiat pentru câteva luni de o bursă de 250 lei/lunar oferită de Primăria Iași și a fost susținut și de Asociația Centrul de Promovare Turistică a Iașiului, dar și de deputata Cristina Nechita și de un om de afaceri din Târgu Jiu – Viorel David.

Pe 9 august 2015, în plină zodie a Leului, David Alexandru va împlini zece ani. Interviul care urmează este primul din cariera autorului în care intervievatul avea vârsta necesară pentru a-i fi fiu reporterului. Este, tocmai de aceea, și o mare lecție.

Cu ce te ocupi, David?
Cu pictura.

Cum? De ce?
Pentru că îmi place.

Cum ai descoperit că îți place?
(n.m. – mama îi sugerează: ai început cu icoanele…) David spune: am început cum se începe – cu un triunghi, două linii, un cerc și mi-a plăcut, apoi m-am dus la un curs de icoane, la Palatul Copiilor.

(n.m. – mă uit peste lucrările lui și văd o fată foarte frumoasă și întreb) Cine e aici, David?
O fată.

O cunoști?
Da, o cunosc de la mine din imaginație.

Ai făcut un curs ca să înveți să pictezi icoane?
Da, eram la grădiniță și am mers la Palatul Copiilor. În vacanța mare, când am intrat în clasa întâi, acum doi ani, m-am dus la alt centru de pictură, în Palatul Copiilor, corpul A, și acolo am stat șase luni și nu prea mi-a plăcut. Tot ce am învățat a fost cum să fac pupila de la ochi. A… și să fac hașura! Dar e puțin. Voiam să învăț cum se face o anumită poziție (n.m. – cu mâinile încrucișate sub bărbie) și mi-au spus că e prea avansată pentru mine, dar până la urmă am făcut eu singur!

Și unde ai expus, David?
Am avut opt expoziții. Am avut și la Londra…

La Londra?!
Da.

Cum ai ajuns acolo?
N-am fost.

Cum n-ai fost? Au fost doar picturile tale?
Da, n-am avut bani să mergem.

David n-a avut bani sa ajunga la Londra

Cum s-a întâmplat?
Eu mă jucam pe calculator și am intrat pe o pagină din greșeală și mi-au apărut multe concursuri. Eu căutam niște jocuri, dar am găsit aceste concursuri de pictură pentru copii și am chemat-o pe mama. Ea a trimis niște desene (n.m. – mama intervine: era un concurs organizat de Sunday Telegraph și Galeriile Saatchi). Am trecut în semifinale, apoi în finală, după care am ajuns între primii douăzeci.

Câți copii au participat?
Peste 13.000 de copii!

Câți ani aveai atunci, David?
Aveam șase ani.

Și ai trimis lucrarea la Londra?
Da, am trimis lucrarea în original. Lucrarea se numea “Turc cu pipă” (n.m. – mama spune: e primul lui corp, un turc, care stă să cadă de pe o bancă).

Și unde ai văzut tu, David, turci cu pipă?
Am văzut într-un album de pictură dar și într-un joc pe calculator! Era un turc cu pipă pe care trebuia să-l l împușc, să-l omor, în joc. (n.m. – intervine mama: La Saatchi s-a organizat o frumoasă expoziție, am așteptat să vedem dacă ia și el unele dintre primele trei locuri, primul loc lua și niște bani, 2.000 de lire, locurile 2 și 3 luau 1.000 de lire). Practic, în concursul de la Londra eu am ieșit pe locul 4!

Câte diplome ai adunat până acum, David?
Mama știe. (n.m. – mama spune: peste șaizeci de diplome naționale și internaționale, distincții, diplome de excelență).

Și celelalte expoziții, David?
Am avut la Chișinău, la Palatul Parlamentul în București anulut recut (n.m. – mama îi mulțumește pentru sprijin deputatei Cristina Nichita, care l-a dus pe David la Parlament, mama menționează că a mai fost invitat la Washington și că Institutul Cultural din Viena i-a programat o expoziție pentru anul viitor, în noiembrie).

Cum ai intrat în circuitul ăsta de expoziții, David?
Stai că nu am zis cum am început cu pictura. Mama nu era acasă și eu am găsit un album de artă, de pictură. Partea asta e amuzantă și nici mama nu o știe. Deci, când eu am intrat în cameră era un colț de la covor puțin ridicat în sus. M-am împiedicat puțin de el, dar nu m-am lovit rău. Și am căzut și s-a deschis un dulap și mi-a căzut o carte în cap și s-a deschis la o poză. (n.m. – mama completează: cumpărasem acele albume de artă de colecție care se dădeau cu ziarul “Adevărul”, m-am oprit după șapte numere, că n-am mai avut bani să mai iau). Era o pictură – “Cap de fetiță”. Și eu am reprodus-o (n.m. – când s-a întors de la piață, mama s-a uluit: David, spune drept, tu ai făcut asta?). Păi, cine să o facă? Edi e antitalent! Eu! Și am mai făcut o schiță din album și când a văzut-o mama a plâns și eu mi-am dat seama că-mi place să desenez. Bine că s-o inventat vacanța, că înainte să încep clasa întâi am pornit cu schițe și m-am uitat la tutoriale pe net. Am făcut multe schițe și apoi am fost la profesorul Scutaru, la un curs de pictură. Nu aveam nici șapte ani și profesorul mi-a zis: “Măi, David, dacă tu vrei să fii în cursul meu trebuie să uiți tot ce ai făcut peste vacanță”. Și n-am vrut să merg la omul acela. Mergeam la cursul de icoane, făceam deja icoane frumoase. Îmi plăcea să intru în lumea mea, să desenez liniștit (n.m. – mama: Atunci eu am renunțat să-mi practic meseria și m-am transformat în managerul lui David și în ianuarie anul trecut am trimis un mail la o doamnă de la Adminsitrația Centrului de Promovare Turisitică a Iașiului cu câteva schițe și am întrebat-o în ce măsură ar putea să îl ajute să organizeze o expoziție și de atunci a început).

David are o memorie extraordinara si a practicat karate!

Unde a fost prima expoziție?
La Turnul Goliei, aici. Încă mai este! (n.m. – mama: au început și problemele financiare, fiindcă toate materialele costă, mai ales că el lucrează în fiecare zi, într-o lună normală de lucru fără expoziții, toate costă cam 400 de lei, inclusiv lecțiile cu un profesor). La prima expoziție am avut șaizeci și șase de lucrări, ele au trebuit înrămate. Am o memorie extraordinară! Eu mă duceam atunci și la karate.

Cu karatele ce ai făcut, David?
N-am mai mers, că erau seara și nu mai ajungeam. M-am întâlnit apoi cu maestrul Valentin Ciucă și mi-a sfătuit să rămân singur, fără profesor, cu stilul meu. Măcar până la zece ani. A doua expoziție a fost la Palatul Copiilor, tot cu șaizeci de lucrări. Apoi, din nou la Turnul Goliei, cu și mai multe lucrări. Apoi la Chișinău – la Festivalul Național pentru Copii.

Cum ai ajuns să expui la Chișinău?
Tot prin Palatul Copiilor de la noi, de la Iași. Aveau ei o înțelegere cu cei de la Chișinău. (n.m. – mama: cu o zi înainte să plecăm la Chișinău, bunica lui David s-a îmbolnăvit și n-am mai plecat, am trimis doar lucrările). Apoi am fost la Palatul Parlamentului.

Ți-a plăcut la București?
Da, a fost super-tare.

Ce ți-a plăcut?
Când mă duceam la baie, era acolo un întreg fotoliu pe care mă puteam să mă întind.

Și ce ți-a mai plăcut?
Că era toată chestia, toată clădirea mare.

David descopera cum arata un filantrop: ca un om normal

Asta te-a încântat?
Da! Totuși am stat la pupitru, am fost important! (n.m. – mama: David atunci a vândut tablouri, au fost deputați care au cumpărat tablouri și banii au fost donați la o fundație). Când am început clasa întâi, mi-au dat o diplomă și de la școală! O distincție pentru pictură.

Ție unde ți-ar plăcea să trăiești David? În România sau în străinătate?
Îmi place și aici, îmi place și acolo, pentru că știu că au multe jucării. Eu n-am fost niciodată în străinătate (n.m. – și nici mama). Bunicul meu a ieșit! A fost mai demult în Anglia! Colegii de la școală îmi spun că sunt un erou! După prima expoziție, când m-am dus la clasă și când am intrat eu s-au ridicat deodată și mi-au făcut o surpriză plăcută. Anul trecut a apărut despre mine un articol în ziarul „Adevărul” și un domn David de la Târgu Jiu care a citit despre mine a vrut să mă ajute și m-a ajutat cu bani să-mi iau materiale mai performante. Și noi nu-l cunoșteam. Și anul acesta când ne-am întors de la mare am mers la dânsul, să-l cunoaștem, să vedem cum arată.

Și cum arăta?
Arăta ca un om obișnuit. Când ne-am apropiat de Târgu Jiu l-am sunat să-l informăm că venim.

Ți-a plăcut la Târgu Jiu?
Mi-a plăcut coloana aia care nu se mai termina!

Coloana Infinitului?
Da!

David, azi lucrezi ceva când te duci acasă? Când lucrezi tu?
Aici apare cea mai mare problemă.

Care e cea mai mare problemă a ta?
Cea mai mare problemă a mea e timpul. Chestia e că școala îmi ia o mare parte din timp, că sunt la școală după-amiază. Trebuie să-mi fac temele seara și dimineața și nu mai am timp să fac nicio schiță! Acum, din clasa a doua, am început să învăț după-amiaza. De-asta am și renunțat la karate, că aveam antrenament seara. N-am zis?

Sâmbăta, duminica nu lucrezi?
Ba da! Duminica, dau tot timpul meu liber, că am o tonă de timp liber duminica!, n-am altceva de făcut. Dau timpul liber ca să pictez foarte serios.

Tu la desen la școală, când ai ora de desen, te plictisești sau înveți?
Mă cam plictisesc pentru că doamna ne învață să facem niște linii drepte. Eu asta făceam dinainte să am șase ani!

Ce te-a determinat să te apuci să faci schițe?
Prima oară s-au întâmplat două lucruri: unu, mă plictiseam, doi, voiam să fac ceva. Era și fratele meu acasă, dar el dormea și nu voiam să îl trezesc. M-am gândit să fac ceva.

În cât timp ai făcut prima schiță?
În cinșpe minute și patruzeci de secunde (râde). Păi, eu mai știu?

Ai făcut-o repede?
Repede.

David s-a inspirat de la un prosop de bucătărie

Aseară ai lucrat ceva?
Am făcut două schițe – Vestul sălbatic și încă una (n.m. – răsfoiesc schițele lui David, iar el mă oprește). Hei, hei, îți place asta?

Ce e asta – un rățoi bucătar?
Da, e mai comică.

De unde te-ai inspirat?
De la un prosop de bucătărie. Mie îmi place și tenisul, îmi place de Simona Halep, i-am făcut o schiță și vreau să i-o trimit. Am vrut să mă duc să joc, dar era tot după-amiaza.

Ce e omul din schița asta, David?
E un chinez.

Păi, n-are ochii oblici.
N-are, că nu e chinez încă, e un explorator care a ajuns în China și n-a apucat să devină chinez. M-am inspirat tot de la jocul meu de pe calculator. Mă luptam cu un zombie mare și m-a lovit cu un picior și am ajuns până în China!

Păi ai timp să te mai și joci?
Da, am. (n.m. – eu răsfoiesc în continuare schițele). Asta vă place?

Ce e?
E un soldat care păzește. Deasupra e și un avion, dar nu se vede prea bine. De fapt, soldatul doar stă și nu face nimic. A venit de la război și așteaptă trenul ca să se ducă acasă. El e și încruntat pentru că s-a lovit și are o cicatrice la ochi. Am adus și diplomele mele, câte am putut căra. Vrei să le vezi?

Da.
Am și de la școală, am de peste tot. (n.m. – mama povestește cum a ajuns să îl înscrie pe David la concursuri în toată lumea, pe toate continentele, până-n India, la început căuta pe google “international contests for children” și unde găsea ceva de pictură îl înscria, iar David câștiga cel puțin o diplomă).

Cum se trimit lucrările tale?
Mama lui David: prin Poștă.

Și nu s-a întâmplat să nu ajungă vreo lucrare?
Mama lui David: Ba da, o dată, la un concurs în Bulgaria.

Cine a fost de vină: Poșta românească sau cea bulgărească?
Mama lui David: Bulgarii. Am întrebat organizatorul și mi-a spus că n-au ajuns. David: Am o întrebare pentru tine, domnu’ Andrei: e mișto să fii jurnalist?

Da, e, că vorbesc cu tine, vin la Iași, plec de la Iași, merg peste tot.
Super, drăguț! Ce tareeee!

David stie ce nu vrea sa se faca atunci cand va fi mare

Ce vrei să te faci când te faci mare, David? Îți place întrebarea asta stupidă?
Îți spun ce vreau să nu mă fac. Nu vreau să lucrez la școală! Vrei să îți fac o schiță cu accesorii?

Ce sunt accesoriile?
Păi, uneori sunt soldați sau pete de culoare. Important e peisajul.

(n.m. – eu continui să răsfoiesc schițe și din când în când să mă mir) Pentru scena asta de unde te-ai inspirat, David?
Dintr-un album de artă. Eu mă jucam cu armele și am ajuns la frontul de luptă din camera estică, mama se uita pe un album, apoi ea s-a dus la baie și m-am uitat și eu pe album și am făcut schița asta – mi-a plăcut forma copacilor și mi-a plăcut și bărcuța.

Care e pictorul tău preferat?
Am doi: Dan Cumpătă și Nicolae Grigorescu.

De ce ei?
Pentru că sunt cei mai buni. Dar și eu o să fiu cel mai bun.

Citat: “Am început cum se începe – cu un triunghi, două linii, un cerc și mi-a plăcut”, David Alexandru, pictor.

sursa: viitorul romaniei

Articol din Romani azi, Romani celebri - arta |

Comments Closed