Foto: (c) Vlad STAVRICĂ / Arhiva AGERPRES

,,Ambasada României la Tokio a transmis către ANSVSA o informare oficială din partea autorității competente din Japonia, prin care se certifică faptul că procedurile din abatoarele din România îndeplinesc criteriile necesare pentru exportul de carne de porc. Aceasta este una dintre formalitățile necesare pentru realizarea exportului de carne de porc pe piața japoneză, export solicitat de partea română în anul 2013″, menționează ANSVSA într-un comunicat remis AGERPRES.

În perioada 23 — 27 martie a acestui an, reprezentanți ai ANSVSA au însoțit o delegație de specialiști din Japonia, aflați într-o vizită de lucru în România, cu scopul de a evalua standardele și reglementările sanitare veterinare din țara noastră, în vederea demarării exportului de carne de porc pe piața niponă.

În cadrul acestei misiuni, specialiștii japonezi au vizitat o fermă de porci, o unitate de abatorizare, un Post de Inspecție la Frontieră și Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, institut național de referință.

Președintele ANSVSA, Dumitru Băiculescu, declara într-un interviu acordat AGERPRES că exporturile de carne de porc pe piața japoneza ar putea fi deblocate până la jumătatea acestui an.

“Un obiectiv foarte important pentru mine este și acest lucru, respectiv deblocarea piețelor pentru export, atât pentru carne cât și pentru animale vii. (…) Nu vă ascund faptul că în urmă cu o săptămână am avut o întâlnire cu o delegație de la Ambasada Japoniei, iar la sfârșitul misiunii, ei au rămas surprinși de calitățile reale ale României de a exporta carne de porc. Au fost încântați de faptul că noi putem face controale pe tot lanțul alimentar, pentru că avem laboratoare de analize, dar și de condițiile de biosecuritate din ferme. Sperăm să deblocăm și această piață, cel puțin până la jumătatea anului”, a spus Băiculescu.

În data de 17 martie, România a primit acordul de a începe exportul de carne de porc congelată în China, după ce producătorul Smithfield România a primit aprobarea înregistrării în țara respectivă.

“În data de 16 martie 2015, România a primit scrisoarea oficială a Administrației de Stat pentru Supravegherea Certificării și Acreditării din R.P.Chineză prin care se comunică părții române aprobarea înregistrării în R.P.Chineză a primei companii producătoare de carne de porc din România, S.C. Smithfield România SA. În acest fel, după listarea pe site-ul Autorității Sanitare Veterinare din China, se poate începe exportul de carne de porc congelată în R.P.Chineză”, potrivit unui comunicat al Ministerul Agriculturii.

În opinia ministrului de resort, Daniel Constantin, decizia Chinei de a importa carne de porc din România este o mare realizare pentru economia românească, în condițiile în care autoritățile noastre au făcut demersuri în acest sens încă din 2012.

‘Decizia Chinei de a importa carne de porc din România reprezintă o mare realizare pentru economia românească, întrucât, încă din 2012, de la preluarea guvernării, am făcut eforturi susținute împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pentru a deschide posibilitatea exportului cărnii de porc pe o piață atât de importantă cum este cea chineză. Iată că, în urma demersurilor noastre, astăzi putem vorbi de un pas concret făcut de România în direcția dezvoltării durabile a agriculturii românești, prin intermediul exporturilor. Pentru noi, aceasta a fost o prioritate absolută. Prin urmare, consider deschiderea exportului pe piața chineză o oportunitate extraordinară pentru România’, a declarat Daniel Constantin.

AGERPRES/(AS — autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi)

Foto: (c) Cristian NISTOR / AGERPRES FOTO

În fiecare an, în prima vineri după Paște, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în lucrarea mântuirii oamenilor. Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Agheasma Mică.

Legenda Izvorului Tămăduirii de la Biserica Greacă spune că, demult, pe înserat, un cioban, care își ducea oile de la păscut spre casă, era supărat și îngândurat că mama lui orbise și se ruga la Dumnezeu să-i dea acesteia sănătate.

Deodată, în față, i-a apărut Maica Domnului și i-a spus să construiască o mică troiță lângă stejarul cel mai bătrân din zonă și să o împodobească cu multe icoane și în fiecare seară când va trece pe acolo, să aprindă candela și să se roage pentru ca mama lui să poată vedea. A doua zi, ciobanul s-a apucat de treabă și, în trei zile, a terminat de construit mica troiță.

A observat, însă, că pe lângă construcția făcută de el, un firicel de apă a apărut și s-a apucat să sape un șanț pentru ca apa să se poată scurge.

Pentru că era foarte cald și îi era sete, omul a băut din apa ce curgea și, văzând că este rece și bună la gust, a pus într-o sticlă să-i ducă și mamei sale acasă să-i dea să bea și să se spele pe față. La numai o săptămână după ce a băut din această apă, mama ciobanului s-a vindecat și a început să zărească lumina zilei, spune legenda.

Este legenda izvorului făcător de minuni de la Biserica Greacă ‘Buna Vestire’ din Brăila, recunoscut în întreaga lumea pentru puterile sale vindecătoare, care se află la 15 metri adâncime, sub Sfântul Altar, și izvorăște o dată pe an, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Biserica Greacă din Brăila este unică în toată creștinătatea, fiind singurul lăcaș cu trei hramuri și trei altare din România: Buna Vestire, Sfântul Gherasim și Sfântul Ierarh Nicolae.

Este deja o tradiție ca pelerinii să vină la Brăila cu o zi înaintea deschiderii Izvorului și să își petreacă noaptea în curtea Parohiei ‘Buna Vestire’, care le pregătește credincioșilor, de fiecare dată, pachete cu mâncare și un cort în curte, unde să se poată adăposti, dacă vremea este nefavorabilă.

Și în acest an, mii de pelerini sosiți din toate colțurile țării au stat ore în șir la cozi formate pe patru-cinci rânduri, pentru a lua apă sfințită de la izvorul Bisericii.

Despre apa tămăduitoare de boli trupești și sufletești de la Brăila s-a auzit în toate colțurile țării, iar oamenii au stat răbdători la cozi, care s-au întins pe zeci de metri și au rostit rugăciuni, în șoaptă sau chiar cu glas tare, iar unii dintre ei au povestit despre minunile pe care le-a făcut, de-a lungul timpului, apa sfințită luată de la Izvorul Tămăduirii.

?Acum 11 ani, omul meu nu putea merge, după ce a fost izbit în plin de o mașină. Doctorii mi-au spus că nu va mai merge niciodată, dar cu credință în Dumnezeu am mers an de an la Izvorul Tămăduirii și i-am adus apă sfințită, iar astăzi pot să vă spun că stă pe picioarele lui. Este cea mai mare bucurie pe care ne-a putut-o face Fecioara Maria’, spune o femeie de 60 de ani, care a stat peste patru ore la rând pentru a lua apă sfințită.

Printre credincioșii veniți să ia agheasma în care și-au pus atâtea speranțe de vindecare s-a aflat și un băiat de 14 ani, care ne-a mărturisit că a venit să ia apă sfințită pentru bunica lui, în vârstă de 75, care este bolnavă: ?Când eram mic, veneam în fiecare an să iau agheasmă cu bunica mea, care m-a crescut. De trei ani ea s-a îmbolnăvit și acum vin singur și îi duc această agheasmă făcătoare de minuni, pentru că vreau să se facă bine. Și știu că se va face bine’, spune încrezător băiatul.

Un tânăr de 25 de ani din Galați, ?creștin practicant’ așa cum se definește, ne-a spus că vine an de an la Izvorul Tămăduirii din Brăila și duce apă sfințită tuturor rudelor aflate în orașul vecin. ?S-au învățat ca an de an să primească de la mine câte o sticluță cu agheasmă de la Izvorul Tămăduirii din Brăila. Vin aici de șapte ani și voi mai veni încă 70 de acum înainte, dacă Dumnezeu mă ține sănătos, pentru că toți ai mei sunt bine și asta este clar o minune de la Dumnezeu’, spune acesta.

Un grup de femei nevăzătoare din Bârlad, aduse cu un microbuz, au stat mai bine de trei ore la rând pentru a primi apa sfințită despre care sunt convinse că are puteri miraculoase. ‘Mă șterg zilnic la ochi cu agheasmă de la Izvorul Tămăduirii și vreau să vă spun că, în ultima vreme, am început să zăresc. Este o minune dumnezeiască. Știu un om care chiar a început să vadă bine după ce și-a atins zilnic ochii cu apa sfințită de la Brăila’, ne-a spus una dintre nevăzătoare.

Izvorul de la Biserica ?Buna Vestire’ a fost deschis joi seară după ce un sobor de preoți a sfințit apa izvorâtă de sub Sfântul Altar, care a fost strânsă de oamenii Parohiei în cinci căzi a câte 1.000 de litri fiecare și 500 de sticle de doi litri, puse la dispoziția enoriașilor.

Prin bunăvoința unui creștin din Germania, care a donat bani pentru reamenajarea și reconstruirea fântânii de sub altarul bisericii, lăcașul de cult are și o pompă electrică de scoatere a apei.

Sfânta Liturghie Arhierească de sfințire a Agheasmei și de binecuvântare a apelor a fost oficiată vineri dimineață de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Prea Sfinția Sa Casian Crăciun, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Ridicată între 1863-1872, Biserica ‘Buna Vestire’ este un monument istoric care îmbină stilul bizantin cu cel gotic renascentist și prezintă puternice influențe antice grecești, reprezentând un adevărat punct de reper pentru Centrul Istoric al Brăilei. Edificiul are aproximativ 44 de metri lungime și 22 metri lățime, iar grandoarea lui arăta prestigiul și autoritatea Comunității Grecești de la Brăila, din acea vreme.

Pictura a fost realizată, în mare parte, de Gheorghe Tattarescu și continuată, între anii 1901-1903, de către Constantinos Livadas Liochis. Tâmpla bisericii a fost lucrată în stil neoclasic și este de culoare albă, cu decorații aurite în basorelief. Catapeteasma este lucrată în foiță de aur și este opera artiștilor aduși de la Constantinopol, temelia este din piatră, iar pereții din cărămidă și marmură. Candelabrele bisericii sunt din cristal de Murano și Boemia, care, împreună cu pardoseala din parchet, creează vizitatorului un sentiment de măreție.

Biserica este înfrumusețată cu sfeșnice lucrate la atelierele din Constantinopol, așezate între iconostase, iar decorul bisericii este completat de un număr mare de icoane portabile.

Gardurile de protecție din curtea sfântului lăcaș au fost amplasate la peste un metru de clădire, având în vedere că biserica se află în stare avansată de degradare și riscă să se dărâme în orice moment, deoarece Comunitatea Elenă și Arhiepiscopia ‘Dunării de Jos’ își dispută în instanță dreptul de proprietate asupra edificiului.

AGERPRES/(A — autor: Ecaterina Ignat, editor: Diana Dumitru)

Fotografii: (c) Anamaria TOMA / AGERPRES FOTO

Încă de la primele ore ale zilei, când soarele nu își arătase încă primele raze, credincioșii au început să sosească la Ghighiu, astfel încât, ca de fiecare dată de Izvorul Tămăduirii, curtea mănăstirii a fost plină de mii de enoriași.

Copii, tineri și bătrâni, unii sănătoși, alții cu probleme grave de sănătate, toți s-au adunat aici, cu infinite speranțe de mai bine, pentru a participa la slujba religioasă susținută de un sobor de preoți și pentru a lua agheasmă.

Nici multele ore petrecute în picioare la cozile formate între gardurile de protecție ale jandarmilor fie pentru a aprinde doar o lumânare pentru cei vii sau morți, fie pentru a primi una dintre cele 10.000 de sticle cu apă sfințită pregătite de măicuțele de la mănăstire sau pentru a aștepta răbdători ca vestitul izvor tămăduitor să picure strop cu strop în căni ori bidoane de plastic, nici temperatura de peste 25 de grade, foarte ridicată pentru o zi de primăvară, nu i-a făcut pe enoriașii veniți din tot județul Prahova, dar și din București și din împrejurimi să părăsească lăcașul de cult.

Dacă adulții și vârstnicii au suportat cu stoicism orele de așteptare, copiii au optat pentru jocul cu mingea la iarbă verde sub privirile îngăduitoare ale jandarmilor.

Și, ca la orice sărbătoare de hram, așa cum se obișnuiește în fiecare biserică la astfel de ocazii, și la mănăstirea Ghighiu credincioșii au primit de mâncare, respectiv 2.300 de porții pește fript la grătar și mămăligă.

Mănăstirea Ghighiu este situată la câțiva kilometri distanță de municipiul Ploiești, ea fiind foarte cunoscută inclusiv pentru că multe vedete autohtone au declarat că vin aici să se roage pentru trup și suflet, pentru a găsit pacea sau chiar pentru vindecări ori alte minuni.

La această mănăstire există un izvor cu apă tămăduitoare, de la care lăcașul de cult și-a luat hramul, de-a lungul vremii fiind culese mărturii ale unor oameni care ar fi consumat această apă, vindecându-se de diferite boli.

De asemenea, credincioși din toată țara vin la Ghighiu pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni “Maica Domnului Siriaca”, veche de peste 400 de ani, care se află la acest lăcaș de cult din anul 1958.

În timpul manifestărilor de la Mănăstirea Ghighiu, circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe ambele sensuri de mers, mașinile rulând în coloană pe o distanță de aproximativ trei kilometri.

La fața locului s-au aflat zeci de polițiști rutieri și de ordine publică, dar și aproximativ 130 de jandarmi de la Gruparea Mobilă “Matei Basarab” Ploiești, aceștia din urmă montând în curtea mănăstirii garduri de protecție și formând culoare speciale prin care enoriașii au fost dirijați pentru a lua apă sfințită, astfel încât să fie evitate busculadele.

AGERPRES/(AS — autor: Anamaria Toma, editor: Cristian Anghelache)

Vernisajul expoziției ‘Siria leagănul civilizației și credinței’
Foto: (c) ALEX TUDOR / Arhiva AGERPRES

Având o suprafață de 185.180 kmp, Republica Arabă Siriană este situată în Asia de Sud-Vest și se învecinează cu Turcia, Irak, Iordania, Israel, Liban, Marea Mediterană. Republica Arabă Siriană, potrivitworldpopulationreview.com, are o populație de 22.087.048 de locuitori, iar capitala Damasc — 1.569.394 de locuitori.

Potrivit turistik.ro, Republica Arabă Siriană reprezintă una dintre cele mai frumoase destinații din lume, fiind denumită “Leagănul civilizației” deoarece nu a existat civilizație de-a lungul timpului care să nu fi trecut pe aceste meleaguri fără să-și lase amprenta. În această zonă au fost inventate primele alfabete care au ajutat culturile romană și greacă să domine întreaga lume. Mii de ani, a controlat Drumul mătăsii care mergea dinspre China spre Doura Europos (Salhiyeh), de la Palmyra și Homs spre porturile Siriei pe Mediterană. Și în zilele noastre, mătasea reprezintă o industrie importantă în Siria. În Damasc, Hama și Alep țesătorii lucrează la aceleași războaie din lemn folosite de strămoșii lor în Ebla timp de mii de ani.

Damasc este capitala țării și cel mai mare al doilea oraș din Siria, după Alep. Orașul se învecinează cu Quneitra, Daraa și As-Suwayda la sud, Iordania la est, Homs la nord și Liban la vest. Damasc este considerat a fi unul dintre orașele cele mai vechi din lume. Orașul vechi include în mare parte un labirint de alei înguste ce conduc în curți verzi și conferă un sentiment autentic medieval.

Important centru cultural și religios, Damasc a fost de-a lungul timpului cucerit de romani, bizantini, arabi și otomani. A fost prima capitală a noii lumi arabe, a Imperiului Umeyad, începând cu anul 636, sub califul Umar. În 1400, Siria a căzut pentru 100 de ani sub dominația mongolă iar pentru următorii 400 de ani, sirienii au fost ocupați de Imperiul Otoman. Istoria modernă a țării a început în 1946, anul în care a fost dobândită independența.

Dintre obiectivele Damascului amintim: Moscheea Ummayyad; Moscheea Tikiyeh construită la jumătatea secolului al XVI-lea; Palatul Al Azem; Casa lui Anania, locul în care s-a ascuns Sf. Pavel, folosind capela subterană pentru a se ruga; Altarul Sayyida Zainab (strănepoata profetului Mahomed); mormântul lui Saladin, situat în spatele moscheei Ummayyad și periferiile Damascului, în special Dummar. Alte obiective includ ruinele din Valea Mormintelor, Altarul Subteran al celor Trei Frați, Marele Templu al lui Bel și Arcada Monumentală.

Potrivit infotour.ro, Moscheea Ummayyad din Damasc reprezintă una dintre cele mai sfinte și mai vechi moschei din lume având un altar în care se spune că s-ar afla capul lui Ioan Botezătorul. În jurul anului 1000 î.Hr. arameenii au construit aici un templu pentru Hadad, zeul furtunii și trăznetelor, în colțul nordic al moscheei fiind descoperită o placă de bazalt, datând din aceeași perioadă și înfățisând un sfinx. La începutul anului I d.Hr, în acest loc au sosit romanii și au construit un templu mare pentru Jupiter, noua clădire fiind ridicată peste templul aramean, fiind așezat pe o platformă rectangulară cu o dimensiune de 385 pe 305 metri. Platforma avea turnuri pătrate în fiecare colț. Unele părți din zidurile exterioare au supraviețuit, însă nu a mai rămas nicio rămășiță din templul efectiv. La sfârșitul secolului al IV-lea d.Hr, întreaga zonă a templului a devenit un loc creștin sacru. Templul lui Jupiter a fost distrus și s-a ridicat în loc o biserică dedicată lui Ioan Botezătorul. La început, cucerirea Damascului de către musulmani în 636 nu a afectat biserica, clădirea fiind folosită atât de credincioșii creștini, cât și de musulmani. Musulmanii au construit o structură din cărămidă în partea opusă a zidului sudic, pentru a avea un loc unde să se roage. Sub domnia califului Al-Walid din Umayyad, biserica a fost demolată, în locul acesteia fiind ridicată moscheea actuală, în anii 706 — 715. Creștinilor li s-a plătit o indemnizație cu rol de compensație. La Moscheea Umayyad din Damasc au lucrat meșteri de origine coptă, persană, indiană, bizantină. Complexul moscheei cuprindea și o sală de rugăciune, o curte vastă și sute de camere pentru pelerinii care vizitau așezământul religios.

Palatul Al Azem din Damasc datează din secolul al XVIII-lea. În prezent adăpostește un muzeu național de artă populară și tradiție ce conține exemplare de arta islamică și copii ale Coranului. Palatul a fost construit în anul 1750 ca o rezidență pentru guvernatorul otoman al Damascului, As’ad Pasha al-Azm. Arhitectura reflectă stilul locuințelor damasce. În 1925 palatul a fost afectat de bombardamente. În 1983 a primit premiul Aga Khan pentru Arhitectură.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Paul BUCIUTA / Arhiva AGERPRES

Pelerinii au venit, încă de joi seara, pentru a participa la Slujba de Priveghere, care se oficiază de fiecare dată cu o zi înaintea hramului.

Vineri, programul religios a început cu Sfânta Liturghie care va fi urmată de Sfințirea Aghiazmei Mici. La finalul acesteia va avea loc o procesiune religioasă de scoatere din biserică a icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Ana. Icoana va fi purtată pe brațe de preoți care, alături de credincioși, vor înconjura biserica.

Se spune că George Enescu și Ciprian Porumbescu au fost născuți după ce părinții acestora s-au rugat la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana să le dăruiască prunci.

Situată la 8 kilometri de municipiul Piatra-Neamț, Mănăstirea Bistrița este una dintre cele mai importante așezări monahale din județul Neamț, fiind ctitorită în anul 1407 de domnitorul Alexandru cel Bun. La acea vreme, domnitorul a înzestrat mănăstirea cu sate, moșii și odoare scumpe.

Istoria mănăstirii a cunoscut o nouă etapă în anul 1498, când domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt a zidit un turn clopotniță, cu paraclis, închinat Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cu o pictură în frescă de o mare valoare artistică și iconografică, care se păstrează până astăzi.

În 1546, domnitorul Petru Rareș a renovat mănăstirea și a construit un zid împrejurul ei. De asemenea, acesta a dăruit mănăstirii satul Mojești cu tot cu venitul produs de acesta.

Mănăstirea Bistrița are o valoare istorică și arheologică deosebită, fiind zidită în stil bizantin, bogat ornată, având ușa de la intrare păstrată din momentul construirii.

În incinta mănăstirii se remarcă icoana Sfintei Ana, primită ca dar, la 1401, de doamna Ana, soția domnitorului Alexandru cel Bun, din partea împărătesei Irena, soția împăratului bizantin Manuil al II-lea Paleologul și de Patriarhul Matei al Constantinopolului. Ulterior, familia voievodală dăruiește icoana Sfintei Ana Mănăstirii Bistrița. În secolul al XVIII-lea, icoana a fost restaurată, iar în anul 1853 a fost așezată într-o nouă strană de lemn sculptat și aurit, donată de Ieromonahul Varnava, egumenul Mănăstirii Pângărați, care s-a vindecat aici de o grea boală, cum reiese din însemnarea de pe medalionul de deasupra ei.

De asemenea, Mănăstirea Bistrița este locul în care a fost realizat unul dintre cele mai vechi monumente ale culturii medievale românești, respectiv Pomelnicul de la Bistrița. Acest pomelnic oferă cele mai interesante date despre începutul istoriei voievodale și bisericești din Moldova. Început, continuat și încheiat la această mănăstire, în care sunt trecuți domni și membri ai familiei acestora, arhierei, arhimandriți, călugări, donatori de tot felul, mari dregători, logofeți, vornici, hatmani, și oșteni de frunte căzuți în lupta de la Podul Înalt, este, fără îndoială, o lucrare istoriografică de referință pentru trecutul istoric al Moldovei. Acest document a fost citat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea de Axinte Uricarul. În fruntea pomelnicului este notată data 6915 (anul 1407, indictionul 15, crugul soarelui 27, al lunii 18, când a început scrierea sa la Mănăstirea Bistrița).

Pomelnicul de la Bistrița este scris de mai multe mâini, fapt demonstrat de diversitatea grafiei. Astfel, două file și jumătate, în care sunt pomeniți domnii până la Ștefan cel Mare și Sfânt inclusiv sunt scrise de o mână, apoi scrisul este de mai multe mâini.

Început în 1407, după ce Dometian a fost rânduit stareț al Mănăstirilor Neamț și Bistrița, pomelnicul a fost retranscris, completat cu nume noi de domni, ierarhi, călugări și dreptcredincioși binefăcători și tălmăcit în limba română.

Scriitorii pomelnicului nu apar cu numele lor dar din cuprinsul său reiese că ei erau călugări care viețuiau la Bistrița. De pildă, hotărârea normativă de a scrie în pomelnic numele ctitorilor și binefăcătorilor, numai ‘cu sfatul egumenului și a tuturor celor întru Hristos frați’, fusese luată în mănăstire.

În biserica mănăstirii sunt înmormântați Alexandru cel Bun, soția lui Ana, Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Chiajna, soția lui Ștefan Lăcustă și Anastasie, mitropolitul Sucevei.

AGERPRES/(AS — autor: Gabriel Apetrii, editor: Adrian Drăguț)

Foto: (c) umft.ro

Expunerea de motive la această lege a fost făcută de prof. Daniel Danielopolu, care a devenit Secretar Permanent al Academiei până în 1948. Existența acestui for medical a exprimat, în tot acest timp, nevoia societății românești de a dispune de un corp profesional de elită, constituit din personalități recunoscute pentru contribuția lor la dezvoltarea aspectelor teoretice și practice ale biomedicinei, medicinei clinice, sănătății publice, disciplinelor farmaceutice ori ale tehnologiilor medicale.

La baza înființării Academiei de Științe Medicale au stat două obiective majore: contribuirea la progresul cunoștințelor științifice în domeniul medicinei umane în țara noastră; studierea și dezbaterea obiectivelor științifice ale organizării sanitare, asistenței și asigurărilor sociale și avizarea acestora pe baza concluziilor stabilite.

Daniel Danielopolu
Foto: (c) compendium.ro


Academia de Științe Medicale număra, la înființare, 41 de membri, personalități validate de plenul Academiei. Forul avea autonomie organizatorică și administrativă, iar în structura și funcționarea sa avea o diviziune științifică și una de organizare. Diviziunea științifică cuprindea șase secțiuni de specialitate, iar diviziunea de organizare dispunea de două comisii permanente: una de sănătate publică, asistență și asigurări sociale și alta de învățământ medical și farmaceutic. De asemenea, putea propune autorităților diferite modificări în toate problemele de organizare sanitară, asistență socială și învățământ medical ori farmaceutic.

În 1948, Academia de Științe Medicale a fost încorporată în secția de științe medicale a Academiei Române, dar a fost reînființată în 1969, prin Decret al Consiliului de Stat nr. 590, cu atribuții diminuate, potrivit site-ului oficial al Academiei.

Începând din 1990 are loc un proces de reorganizare a Academiei de Științe Medicale sub îndrumarea academicianului Ștefan Milcu, președintele forului. Sunt înființate noi filiale, noi secții de specialitate și institute de cercetări. În 1992, este actualizat și statutul Academiei de Științe Medicale, ocazie cu care apar dezvoltări noi de activități în domeniile bioeticii, informaticii medicale, rețelelor operaționale de telemedicină și al comunicării curente cu filialele din țară, precum și cu unele instituții academice din străinătate.

Foto: (c) Liviu ȘOVA / Arhiva AGERPRES

În 2004, prin Legea nr. 264 s-a restabilit situația din 1935, potrivit sursei amintite, astfel că, în prezent, Academia de Științe Medicale funcționează pe baza acestei legi și a Statutului aprobat prin H.G. nr. 1665/2004, în cadrul Spitalului Colțea din Bulevardul I. C. Brătianu nr.1, Sector 3.

Academia are 190 membri titulari, 41 de membri corespondenți, 54 membri de onoare din țară, 24 membri de onoare din străinătate și este condusă, din 2011, de prof. dr. Irinel Popescu. De-a lungul existenței sale a avut următorii președinți: prof. dr. Constantin Angelescu (1935-1948); acad. Aurel Moga (1969-1977); acad. Constantin Arseni (1984-1989); acad. Ștefan Milcu (1990-1997); acad. Nicolae Cajal (1997-2004); prof. dr. Dan Enăchescu (2004-2006); acad. Laurențiu Mircea Popescu (2006-2011).

În octombrie 2012, Academia de Științe Medicale din România a semnat un protocol de colaborare cu prestigioasa Academie Națională de Medicină a Franței, for al cărui membru a devenit, în decembrie 2013.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță; editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

Promulgată de principele Carol I la 11 aprilie 1880, Legea a fost publicată în ”Monitorul oficial” nr. 90 din 17 aprilie 1880 și astfel lua ființă Banca Națională a României, instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote.

Ideea înființării unei bănci de credit și de emisiune a preocupat, încă de la 1848, diferite cercuri ale societății românești, dar în atenția factorilor politici a intrat mai ales după 1859. Au existat numeroase demersuri în favoarea înființării unei bănci, dar și numeroase eșecuri în realizarea acestui obiectiv. În 1859, spre exemplu, 37 de deputați au cerut guvernului înființarea unei bănci de credit funciar, iar între 1859-1863, comercianții și industriașii au semnat mai multe apeluri în același sens. La 27 februarie 1880, președintele Consiliului de Miniștri, I. C. Brătianu, a depus în Parlament proiectul Legii constitutive a Băncii Naționale a României, o concretizare a politicii economice naționale “prin noi înșine”. Inițiatorii proiectului precizau că întregul sistem al organizării și administrării BNR, atât principiile constitutive, cât și mecanismul funcționării ei au fost luate din legea organică a Băncii Naționale a Belgiei, tot așa cum principiile Constituției Belgiei din 1830 au stat la baza Constituției României din 1866, subliniază site-ul amintit. La finele lunii martie 1880 a fost votată în Parlament ”Legea pentru înființarea unei bănci de scompt și circulațiune”.

Foto: (c) Angelo BREZOIANU / Arhiva AGERPRES

Capitalul băncii, în întregime românesc, a fost la început de 30 milioane lei și aparținea în proporție de o treime statului și două treimi particularilor. Prima Adunare generală a acționarilor BNR a avut loc între 15 și 17 iulie 1880, prilej cu care a fost instalat primul guvernator, Ion I. Câmpineanu.

Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1000 lei, care a circulat până în anul 1933. În 1881, pentru ridicarea palatului Băncii Naționale s-a cumpărat de la stat locul numit Hanul Șerban-Vodă. În 1884 s-a pus fundamentul clădirii, construcția fiind pusă sub supravegherea și conducerea lui Eugeniu Carada, primul director al băncii, ales de Adunarea generală a acționarilor la 21 februarie 1883.

Strada Doamnei și sediul Băncii Naționale a României (1961)
Foto: (c) Armand ROSENTHAL / Arhiva AGERPRES

După instalarea regimului comunist, potrivit unei legi din decembrie 1946, Banca Națională, începând cu 1 ianuarie 1947, trecea în proprietatea statului.

Volumul “Banca Națională a României și personalități din istoria construcțiilor”, lansat în aprilie 2006
Foto: (c) Lucian TUDOSE / Arhiva AGERPRES

Astăzi BNR este banca centrală a României, o instituție publică independentă, cu sediul central în București. Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Principalele atribuții ale BNR sunt: elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb; autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare; emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României; stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia; administrarea rezervelor internaționale ale României. Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Banca Națională a României este unica instituție autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României.

Lansarea de către BNR a unei monede de argint cu o valoare nominală de 500 lei, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porumbescu (2003).
Foto: (c) Viorel LĂZARESCU / Arhiva AGERPRES

BNR este condusă de un Consiliu de administrație, organismul cu drept de decizie în ceea ce privește politicile în domeniul monetar și al cursului de schimb, autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, monitorizarea sistemelor de plăți, organizarea internă a băncii, după cum menționează site-ul instituției. Consiliul de administrație hotărăște, de asemenea, care sunt atribuțiile ce revin structurilor executive și personalului Băncii Naționale a României.

Consiliul de administrație este compus din nouă membri, numiți de Parlament, cu nominalizarea conducerii executive, pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Structura executivă permanentă a BNR este formată din guvernator și trei viceguvernatori, dintre care unul este prim-viceguvernator. Președintele Consiliului de administrație este guvernatorul Băncii Naționale a României. Pentru asigurarea eficienței procesului decizional, în cadrul BNR funcționează patru structuri operative cu responsabilități în exercitarea principalelor funcții ale unei bănci centrale: Comitetul de politică monetară, Comitetul de supraveghere, Comitetul de administrare a rezervelor internaționale și Comitetul de audit.

În îndeplinirea atribuțiilor sale, BNR beneficiază de suportul unei rețele teritoriale alcătuită din 4 sucursale regionale și 16 agenții, situate în zone cu un grad ridicat de bancarizare.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu
Foto: (c) Sorin LUPȘA / Arhiva AGERPRES

Actualul guvernator al BNR este Mugur Isărescu. A fost numit în Consiliul de administrație al BNR, guvernator al BNR la 4 septembrie 1990, funcție în care a fost reconfirmat la 31 iulie 1991. Mandatul său de guvernator a fost prelungit la 16 decembrie 1998, de Parlament, pe o perioadă de 5 ani, fiind reales la 28 septembrie 2004 și la 8 octombrie 2009. La 16 iunie 2014, Parlamentul a validat candidații pentru CA al BNR, Mugur Isărescu fiind validat în funcția de guvernator, iar Florin Georgescu în funcția de prim-viceguvernator.

Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Națională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).

BNR editează publicații periodice și ocazionale în limbile română și engleză (majoritatea disponibile atât pe suport hârtie cât și în format electronic), iar începând cu 2007 asigură traducerea Buletinului lunar al Băncii Centrale Europene (edițiile din lunile martie, iunie, septembrie și decembrie).

AGERPRES/(Documentare — Ruxandra Bratu; editor: Irina Andreea Cristea)

Bacău, 1 iunie 2007
Foto: (c) Sebastian SASCAU / Arhiva AGERPRES

Coregrafia dansului băcăuanilor, gândită pe ritmuri de muzică dance, le-a aparținut soților Luminița și Vlad Illeș, proprietarii școlii de dans “Authentic” din municipiu, ai căror cursanți au coordonat mișcările simultane ale celor 3.500 de copii. Aceștia s-au pregătit aproximativ o lună pentru realizarea performanței de a intra în “Cartea recordurilor”.

Foto: (c) Sebastian SASCAU / Arhiva AGERPRES

Dansul sincron a avut loc pe artera de circulație din centrul Bacăului.

Recordul mondial la dans sincron a prefațat suita de manifestări înscrise în programul celei de a zecea ediții a Festivalului “Arlekin”, dedicat Zilei Internaționale a Copilului.

AGERPRES (Documentare — Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)

Foto: (c) wfh.org

În 2015, pentru a marca această zi, Federația Internațională de Hemofilie (FIH) recomandă sloganul “construirea unei familii de sprijin”, menționând că este esențial pentru ca aceia cu o tulburare de sângerare să fie susținuți și încurajați de familie. De asemenea, familia poate contribui la conștientizarea necesității unui tratament adecvat afecțiunii. Îngrijirea și sprijinul acordat celor suferinzi crește calitativ atunci când pacientul are în jurul său o “familie extinsă” formată din echipe medicale, prieteni, colegi și rude apropiate. În 2015, Ziua Mondială a Hemofiliei reprezintă o oportunitate unică de a conecta, la nivel global, pe rețeaua social-media a Federației Mondiale de Hemofilie, familiile în care trăiesc persoane cu tulburări de sângerare, acțiune organizată pentru a încuraja comunitatea online să se alăture acestor familii, potrivit site-ului dedicat zilei.

Potrivit FIH, în lume există 6,9 milioane de oameni care suferă de o tulburare de sângerare iar 75% dintre aceștia nu știu. Hemofilia este o boală care nu se vindecă, dar tratată corect aduce pacientul la condițiile de viață ale unui om normal. O informare eficientă crește gradul de conștientizare, oferind posibilitatea unei diagnosticări și accesul la îngrijire pentru milioane de oameni care, altfel, rămân fără tratament.

În România, pacienții cu hemofilie beneficiază, începând din luna februarie 2015, de un departament special amenajat la Institutul Clinic Fundeni, unde sunt preluați de o echipă multidisciplinară, conform recomandărilor europene. Anul trecut bugetul pentru tratamentul celor care au această afecțiune a fost mărit cu 40%. Anul acesta se va merge pe același buget, dar acesta este insuficient, potrivit Asociației Naționale a Hemofilicilor din Romania. Bolnavii de hemofilie care nu au tratament cu factor de coagulare ajung să aibă probleme ortopedice, iar unii dintre aceștia pot muri.

Ziua Internațională a Hemofiliei a fost stabilită în 1989, Federația Internațională de Hemofilie alegând această dată în onoarea fondatorului Federației, Frank Schnabel, născut în această zi. Cu această ocazie, în fiecare an, asociațiile de hemofilie și centrele de tratament din întreaga lume organizează întâlniri, competiții sportive, expoziții și alte evenimente menite să crească nivelul de informare asupra bolii și să sensibilizeze opinia publică față de hemofilie și față de celelalte tulburări hemoragice ereditare.

Federația Internațională de Hemofilie este o organizație internațională non-profit, înființată în 1963, care reunește organizații de pacienți din 127 de țări. Beneficiază de recunoaștere oficială din partea Organizației Mondiale a Sănătății. Federația asigură sprijin pacienților care suferă de tulburări hemoragice precum: hemofilia, maladia von Willebrand, disfuncții plachetare ereditare și alte deficiențe.

Hemofilia este o boală ereditară, legată de o anomalie genetică, provocată de deficitul unei proteine de coagulare, prezentă în mod normal în plasmă, fapt care face ca în caz de rănire să existe un risc important de sângerare. Hemofilia nu se vindecă, dar se poate trata. În prezent, datorită tratamentelor injectabile cu produse conținând factori de coagulare, chiar și persoanele care suferă de hemofilie în formă gravă pot duce o viață aproape normală. Hemofilia este o boală congenitală care se moștenește în special în rândul băieților. Mamele sunt, de obicei, purtătoare ale defectului genetic, iar fiii lor fac boala, care se manifestă prin sângerări.

Conform statisticilor prezentate de www.nhs.uk, în cazul unei mame cu o genă anormală legată de cromozomul X și un tată neafectat, riscul de a avea un băiat sau o fetiță cu hemofilie este de 1 la 4. În cazul în care tatăl este cel afectat, nu există riscul să aibă un băiat cu hemofilie. În cazul unei fetițe, aceasta va fi purtătoare a cromozomului și poate da afecțiunea mai departe copiilor ei. Când ambii părinți sunt afectați, există riscul de 1 la 4 ca nou-născutul, băiat sau fată, să aibă hemofilie.

La nivelul majorității țărilor din Uniunea Europeană, hemofilia beneficiază de tratament adecvat, ceea ce face ca speranța de viață a bolnavilor de hemofilie să fie aceeași ca a restului populației, asigurându-le totodată integrarea pe piața muncii și o viață activă. În alte țări, însă, hemofilia continuă să fie o boală invalidantă și chiar o cauză de deces.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) www.colegiul-forestier

“Gheorghiu Dej și Ana Pauker au elaborat un plan amplu de construcție a unor noi penitenciare în Oltenia de sub munte, la Râmnicu Vâlcea și la Târgu Jiu. Mai ales că structura de rezistență a penitenciarului de la Ocnele Mari se șubrezise și era pericol să se prăbușească. Au contactat organizația locală a PMR-ului din Râmnicu Vâlcea și au cerut rapid să pună la dispoziție un teren pentru a se construi un penitenciar de mari dimensiuni pentru a aduna pe toți deținuții politici din județ”, spune, pentru AGERPRES, profesorul Nicolae Dinescu.

În Râmnicu Vâlcea, în zona de nord a orașului tocmai fuseseră naționalizate terenurile boierului Săltea, unul din cei mai mari industriași din perioada interbelică, cunoscut însă pentru miile de hectare de plantații de pomi fructiferi și pentru exportul de fructe pe piețele din Viena, Budapesta și Belgrad.

În 1949, potrivit profesorului Dinescu, s-a luat decizia prin ordin al Consiliului de Miniștrii al RPR de a fi construit la ieșirea dinspre Sibiu, în nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, a celui mai mare penitenciar din Oltenia, în formă de H, cu beci și un etaj, unde urmau să fie mutați mare parte din deținuții de la Ocnele Mari, dar și cei care urmau să fie capturați în Munții Vâlcii, precum și fruntașii țărăniști.

Foto: (c) www.colegiul-forestier

“Să nu uităm, la Ocnele Mari, unde se crease al doilea fenomen de reeducare după Pitești, erau încarcerați Petre Țuțea, Arsenie Boca, Vasile Militaru și alte mari personalități ale momentului. Acolo fuseseră greve și multe proteste din cauza condițiilor total grele în care se trăia. Erau peste 20 în camere, din cauza aerului salin crescuse numărul de decese. Chiar și pentru comuniști era o problemă managementul vechii închisori de la Ocne. În acest sens, necesitatea unui penitenciar era mai mult decât o prioritate pentru regimul lui Dej”, spune istoricul Sorin Oane.

Investiția în noua închisoare “Penitenciarul Râmnicu Vâlcea” s-a dovedit una destul de costisitoare pentru bugetul României de după război, dar lucrările trebuiau terminate în timp record, adică se dorea ca în 1952 să fie deja finalizate.

Mai ales că în acei ani numărul arestărilor în rândurile clerului și intelectualității, dar și ale țărănimii care refuza colectivizarea ajunsese la cifre record.

“Trăim în cea mai cruntă perioadă stalinistă, se ajunsese la epurări în partid chiar, Securitatea își dimensionase numărul de salariați, grupările de rezistență din Munții Făgăraș și din Munții Căpățânii, Arnota, Bărbătești sporiseră, Vâlcea devenise obiectiv zero pentru partid, un județ cu tradiție boierească și cu mari moșieri și obști montane. Sentimentul proprietății trebuia complet eradicat”, spune Oane.

Foto: (c) www.colegiul-forestier

În 1951, lucrările sunt finalizate în proporție de 90%, potrivit istoricului Oane, și aici este adus să-și facă “ucenicia” temutul Alexandru Vișinescu. “Probabil că deja surpăturile de la Ocnele Mari care se accentuaseră au forțat regimul să mute sediul central la noul penitenciar. Și Vișinescu începe cariera care îl va consacra din păcate drept unul din cei mai aprigi torționari, la Râmnicu Vâlcea”, subliniază Oane.

Despre sfârșitul peniteniciarului circulă mai multe variante, despre care vorbește profesorul Nicolae Dinescu.

“Prima ar fi că în 1954 regimul nu și-a mai permis să aloce fonduri pentru finalizarea lucrărilor și atunci decid să închidă acest penitenciar și să se concentreze pe cele de la Râmnicu Sărat, unde este mutat Vișinescu, sau cele de la Aiud, Sighet, Târgu Jiu”, spune Dinescu.

O a doua varianta menționează o vizită a lui Gheorghiu Dej în zonă și ar fi fost destul de supărat de aspectul “prea frumos și elegant” al închisorii și a cerut imediat desființarea penitenciarului, el spunând că dușmanii poporului nu merită “să trăiască în palat”.

În acest sens, Vișinescu ar fi fost mutat disciplinar la Râmnicu Sărat, iar zelul de care a dat acesta dovadă ulterior a fost tocmai pentru a reintra în grațiile regimului.

Cert este însă că din 1954 Școala Silvică de la Curtea de Argeș se mută în acest local din Râmnicu Vâlcea.

“Pe când eram elev de liceu la Alexandru Lahovary am fost scoși la o muncă practică de a sparge pereții tip celulă ai Penitenciarului și de a-l transforma în școală. În 1967, acesta devine Liceu Silvic cu învățământ de 5 ani, iar eu am fost numit director adjunct. Azi este unul din cele mai frumoase campusuri școlare din județ, dacă nu chiar din țară, are un parc dendrologic cu zeci de specii de arbori și în decurs de 40 de ani a pregătit generații de tâmplari, de pădurari sau de viitori ingineri silvicultori”, a mai adăugat profesorul Nicolae Dinescu.

Fostul penitenciar se află azi într-un din cele mai noi cartiere ale Râmnicului, în apropiere este situat Spitalul de Urgență și nimic nu mai amintește că odată, demult, în sălile actuale de clasă, în loc se fie table și calculatoare, era un hârdău și zgomot de lanțuri.

“E o poveste, deși sinistră la început, azi când primăvara se simte prezentă în parcul din curtea liceului ne face să privim partea optimistă, să spunem că dintr-un iad concentraționar a rezultat această frumoasă unitate școlară, unde tinerii vin să studieze, să se bucure, să privească zâmbitori spre viitor. Poate că de fapt bunătatea celor care au fost închiși aici a rezistat mai departe și nu urâciunea torționarilor”, a declarat profesor Narcisa Popa, director adjunct în prezent al Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea.

AGERPRES / (AS — autor: Liviu Popescu, editor: Marius Frățilă)