Foto: (c) Mircea ROȘCA / Arhiva AGERPRES

Având o suprafață de 56.785 kmp, Republica Togo este situată în Africa de vest, între Benin (la est), Ghana (la vest), Burkina Faso (la nord), Oceanul Atlantic (la sud)

Lome este cel mai mare oraș din Togo și capitala țării. De-a lungul timpului, orașul a fost supranumit “Parisul Africii”, dar și “Perla Africii de Vest”. Lome este situat în sudul țării, de-a lungul coastei Atlanticului și reprezintă cel mai important port și centru economic al țării. Portul orașului Lome este renumit și pentru oportunitățile de croazieră pe care le oferă.

Principalele produse exportate prin acest port sunt miezul de palmier, bumbacul, cacao, cafeaua și copra — adică miezul uscat de nucă de cocos. O mare parte dintre produsele exportate au ca destinație țări ca Ghana, Mali, Nigeria, Burkina Faso.

Potrivit turistik.ro, Lome se află în Golful Benin și cuprinde un patrimoniu arhitectural bogat al vremurilor coloniale germane, portugheze și britanice. Orașul Lome reprezintă un amestec de tradițional și modern.

Potrivit infotour.ro., orașul Lome a fost fondat în secolul al XVIII-lea sub numele de Bey Beach. Climatul din Lome este în general tropical, cu temperaturi ce se încadrează între 23 și 30 de grade. Există două sezoane ploioase, primul între aprilie-iulie și al doilea în perioada septembrie-noiembrie.

Lome este renumit pentru piețele sale numeroase, în special cele cu obiecte folosite pentru ritualuri wodoo, ca Fetish Market. Principalele obiective turistice ale orașului sunt: Piața Mare a orașului Lome, Palatul Congresului, Muzeul Național din Togo, Catedrala din Lome.

Piața Mare este situată în centrul orașului Lome și se întinde pe trei etaje. Aici au loc o serie de concerte live, în aer liber, de muzică tradițională africană. La Palatul Congresului se poate vizita Muzeul Național din Togo unde există colecții de bijuterii, instrumente muzicale, păpuși, ceramică, arme și obiecte de artă. Muzeul Național din Togo a fost construit în anul 1975 și prezintă o colecție interesantă de articole etnografice, culturale sau artistice. Catedrala orașului a fost construită în anul 1905 în stilul arhitectural gotic.

Plajele orașului Lome sunt pline cu nisip și, pe alocuri, sunt umbrite de palmieri. În anul 2002, Lome a fost vizitat de aproximativ 50.000 de turiști, însă această cifră nu a crescut foarte mult de atunci.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Muntele Capul Leului (Lion Head)
Foto: (c) freedigitalphotos.net


În fiecare an, la 27 aprilie, Africa de Sud marchează Ziua națională. La această dată, în 1994, au fost organizate primele alegeri democratice după regimul de apartheid. Alegerile au fost câștigate de Congresul Național African (ANC), iar liderul sau Nelson Mandela a devenit primul președintele al țării din rândul populației de culoare.

Africa de Sud este o țară în care cultura și civilizația africană se îmbină armonios cu bogății naturale unice în lume. De aceea, Africa de Sud a devenit una dintre cele mai căutate destinații de vacanță.

Este o țară deosebită deoarece are trei capitale: Pretoria, capitala administrativă, Cape Town, capitala legislativă, unde se afla Parlamentul Africii de Sud, și Bloemfontein, capitala juridică, ce găzduiește Curtea Supremă de Justiție din Africa de Sud.

Orașul a fost fondat în 1855 de către Marthinus Wessel Pretorius, lider al burilor, unul dintre principalii întemeietori ai fostei Republici Sud-africane, potrivit infotour.ro. Republica Boerilor și Colonia Orange River s-au unit cu Cape Colony și Natal Colony în 1910 devenind Uniunea Africa de Sud. Pretoria a devenit atunci capitala administrativă a întregii Africa de Sud, iar la Cape Town a fost stabilită capitala legislativă. La 14 octombrie 1931, Pretoria a căpătat statutul oficial de capitală, iar când Africa de Sud a devenit republică în 1961, Pretoria a rămas capitala sa administrativă.

Muntele celor 12 Apostoli
Foto: (c)freedigitalphotos.net

Istoria Pretoriei este reflectată în clădirile vechi și muzeele impresionante. Muzeul Transvaal oferă o bogată colecție de exponate ce vorbesc despre istoria regiunii, dar cea mai importantă dintre acestea este fosila de Australopithecus numita “Doamna Ples” și descoperită la Sterkfontein considerat leagănul umanității.

Artefacte din Epoca fierului descoperite în statul Mapungubwe se află la Muzeul cu același nume al Universității din Pretoria. Rinocerul de aur, sceptrul de aur, vasul de aur, câteva ornamente din aur, fildeș și cupru, mărgele folosite pentru comerț și ceramica chinezească se numără printre exponate.

Itinerariul continuă cu Forturile Pretoriei, un complex spectaculos de fortificații construit de guvernul sud-african înainte de izbucnirea celui de-al doilea război bur, apoi cu Melrose House, un conac în stil victorian, unde a fost semnat, în 1902, tratatul de pace care a încheiat cel de-al doilea război bur, și în cele din urmă, cu Parcul Libertății, unde există un memorial cu numele celor uciși în timpul războaielor bure, în cele două războaie mondiale și în timpul apartheidului.

Complexul de clădiri Union Buildings, unde se află sediul președinției Africii de Sud, dar și al Guvernului, reprezintă cel mai mare centru politic din Africa de Sud, dar este totodată și un obiectiv important turistic. Ansamblul a fost construit între anii 1910-1913, pentru a da o legitimitate politică și legislativă noii Uniunii Africa de Sud.

Cu peste 600 000 de vizitatori anual, Gradina Zoologică din Pretoria este cea mai mare din Africa de Sud, fiind printre cele mai spectaculoase din lume. Construita în 1899, Gradina Zoologică înglobează un acvariu și un parc pentru reptile și găzduiește toate mamiferele mari din lume.

Alte atracții turistice sunt: Grădina Botanică, Clădirile Guvernamentale, Rezervația Naturală Wonderboom, Piața Catedralei și Rezervația Naturală Groenkloof (a doua cea mai veche rezervație naturală din lume), Rezervația ornitologică Austin Roberts, Muzeul de Istorie Culturală al Africii de Sud, Teatrul de Stat (în 1981 era, cu cele cinci săli de spectacole, cel mai mare complex teatral din emisfera sudică).

Pretoria mai este numit și Orașul Jacarandei datorită copacilor care, vara colorează orașul în mov.

În estul orașului Pretoria se află satul Cullinan, faimos pentru mina de diamante. Satul a intrat în atenția întregii lumi când, la 25 iunie 1905, potrivit inntour.ro, a fost descoperit un diamant de 3108 carate — Diamantul Cullinan — cel mai mare diamant descoperit vreodată.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor:Cerasela Bădiță)

Cotton Tree simbolul capitalei Freetown
Foto: (c) afrotourism.com


La mijlocul secolului XV, navigatorii portughezi erau primii dintre europeni care descopereau acest teritoriu. În următoarele trei secole, potrivit infotour.ro, acest teritoriu a fost disputat între cele trei mari puteri coloniale — francezi, olandezi și englezi, miza fiind veniturile obținute din comerțul cu sclavi trimiși pe continentul american.

În 1787, o organizație filantropică britanică a întemeiat așezarea Freetown (Orasul liber), ca adăpost pentru sclavii fugari sau eliberați. În 1808, regiunea de coastă a devenit colonie britanică, dobândind protectoratul britanic în 1896. În 1961, și-a câștigat independența, iar în 1971 a devenit republică.

La sfârșitul secolului XX, Sierra Leone a fost zguduită de mișcări politice și economice, regimuri militare succesive încercând să preia puterea. Războiul civil a durat 11 ani și s-a încheiat în 2002. Capitala, de asemenea, a trecut prin momente extrem de dificile în timpul Războiului Civil, atât populația, clădirile cât și infrastructura au avut de suferit.

În prezent, Freetown este cel mai mare oraș din Sierra Leone, fiind capitala acestui stat din 1961 și este principalul centru politic, economic, cultural și educațional al țării. Aici, potrivit www.nationsonline.org, se află cea mai veche universitate din Africa de Vest — Colegiul Fourah Bay fondat în 1827.

Foto: (c) visitsierraleone.org


Un punct de plecare pentru a descoperi comorile ascunse ale acestui oraș, îl reprezintă Portul Regina Elisabeta a II-a, al treilea mare port natural din lume, înconjurat de o vegetație bogată.

În oraș există câteva puncte de interes istoric legate de comerțul cu sclavi, potrivit globi.ro, care include faimosul Cotton Tree (“Arborele de Bumbac”), “Poarta Sclavilor” și “Treptele Portugheze”, în timp ce colinele ce domina vizual orașul sunt continuate de satele pitorești de munte, construite de sclavii americani eliberați și relocați.

Un alt punct de interes este Muzeul Căilor Ferate, în care sunt expuse câteva locomotive diesel și cu aburi, inclusiv una folosită de regina Elisabeta a II-a în timpul vizitei sale în Freetown. Toate exponatele sunt restaurate.

Muzeul Căilor Ferate
Foto: (c) visitsierraleone.org

Alte locuri care se pot vizita sunt cascada Charlotte, Muzeul Național Sierra Leone, Farul Sierra Leone și casele coloniale de la Hill Station.

La aproximativ 30 de kilometri distanță de Freetown, spre gura de vărsare a râului Sierra Leone, se găsește fortul istoric fondat în 1670 ca cea mai mare fortăreață de pe coasta vest-africană, locul de unde mii de sclavi erau îmbarcați spre America de Nord.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Cerasela Bădiță)

Moment artistic prezentat la conferința de lansare a spectacolului ‘Mother Africa — Circus of Joy’.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Având o suprafață de 947.300 kmp, Republica Unită Tanzania este situată în estul Africii, și este mărginită de Kenya și Uganda în nord, Rwanda, Burundi și Republica Democrată Congo în vest și Zambia, Malawi și Mozambic în sud. În partea de est este mărginită de Oceanul Indian.

Moment artistic prezentat la conferința de lansare a spectacolului ‘Mother Africa — Circus of Joy’.
Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Potrivit turistik.ro, Republica Unită Tanzania este o destinație atrăgătoare pentru cei ce iubesc frumusețea naturii și a vieții sălbatice. Tanzania reprezintă destinația potrivită pentru safari. Aproape 28% din teritoriu este ocupat de parcuri naționale și rezervații, Tanzania dedicând mai mult teritoriu vieții sălbatice decât în altă parte a lumii.

Gazda celui mai înalt vârf montan al continentului (masivul Kilimanjaro), cea mai joasă depresiune (fundul Lacului Tanganika), cel mai faimos parc național (Serengeti), Craterul Ngorongoro și minunățiile naturale oferite de această țară sunt completate de seria de situri istorice și activități turistice.

Parcul Național Serengeti este situat în nordul Tanzaniei, la est de Lacul Victoria și se întinde până la granița din sudul Kenyei și acoperă 14,763 km pătrați de câmpii, savană, râuri și păduri.

În 1913 americanul Stewart Edward White a fost primul alb care a ajuns prin zonă. Massai, locuitorii acelor locuri nu mai văzuseră până atunci un om alb. Acesta a descoperit Serengeti. Denumirea de “Serengeti” provine din limba masailor ceea ce s-ar traduce “țară nesfârșită” și are în mare parte un relief de șes cu vegetație tipică savanelor. În partea de sud se regăsesc coline, spre nord în regiunea de câmpie crânguri de salcâmi iar partea centrală aproape lipsită de arbori.

Potrivit turist.center.ro, Parcul Național Serengeti este cel mai faimos din lume și a făcut parte dintre primele spații care au fost numite Situri de Patrimoniu de către UNESCO. Peisajul nu este bogat în ceea ce privește plantele însă este deosebit în privința animalelor.

Anual Parcul Național Serengeti găzduiește un fenomen natural impresionant: cea mai mare migrație de zebre și antilope gnu din lume. Migrația are loc pe o suprafață lungă de aproape 1.900 kilometri, care trece peste râuri și dealuri și la care participă aproape milioane de antilope gnu și sute de mii de zebre însoțite și de alte ierbivore precum gazelele dar și de prădătorii lor. Întreaga migrație pornește din sud, unde, după încetarea sezonului ploios în mai și după apariția noii generații de pui apărută în perioada ianuarie-martie, pământul se usucă foarte repede iar numărul animalelor este prea mare pentru acest spațiu. În luna octombrie, animalele parcurg drumul înapoi, pentru a reveni în sezonul ploios.

Peste 3 milioane de animale străbat permanent câmpiile parcului: mari turme de antilope de toate felurile (ex: Petterson, impala, zebre, gazele, viței sălbatici), animale precum leul, leopardul, ghepardul, hiena, câinii sălbatici, dar și animale mari precum bivolul, girafa, elefantul sau hipopotanul. Dintre cele 500 de specii de păsări care trăiesc aici amintim: vulturul, flamingo, barza, struțul, iar dintre reptile — crocodilul și multe specii de șerpi. Parcul este vizitat anual de mii de turiști.

AGERPRES/ (Documentare — Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu)

Imagine din comuna Pietrari
Foto: (c) comunapietrari.ro

În Pietrari sunt și băi sulfuroase pe care autoritățile locale vor să le recondiționeze și să facă din localitatea lor o stațiune balneologică. De fapt, comuna este cunoscută de pe vremea comunismului ca locul unde se “făcea comerț privat cu var și calcar de la cariera Bistriței”. În tot județul Vâlcea, dar și în toată Oltenia, erau cunoscute căruțele pietrărenilor care mergeau cu var de vânzare în toată zona, înainte de Paște și de Crăciun.

Dar nu doar prin var sau izvoarele sulfuroase Pietrariul a devenit celebru. Pietrărenii sunt “urmașii lui Rebus”, spune prof. Soare. Localnicii sunt mândri de faptul că celebra revistă de cuvinte încrucișate pe care o cumpărau toți românii pe vremuri, Rebusul, își are originile în localitatea lor.

“Integramele sunt de import, la Pietrari există Rebus. De ce există Rebus, pentru că la Pietrari s-a născut Nicolae Popescu — Rebus, un prieten cu care îmi face plăcere să mă laud, nimeni altul decât creatorul jocului românesc de cuvinte încrucișate și fondatorul revistei care îi poartă numele. Pentru că așa e, porecla lui Nicolae Popescu s-a transformat în nume”, spune Ion Soare.

Nicolae Popescu Rebus s-a născut pe 22 aprile 1909, în comuna Pietrari. De profesie filolog, a urmat și doi ani de Teologie. Rebus a fost publicist, rebusist de talie națională, prozator, animator cultural-artistic.

Este întemeietorul mișcării rebusiste din România, cu performanțe de nivel european în domeniu și are meritul de a fi introdus rebusismul în școli, ca mijloc eficient de învățare prin joc. A fost redactor la revista ” Realitatea ilustrată” și la ziarele “Dimineața” și “Adevărul”. A fondat și a condus revista ‘Rebus’ (seria veche,1931-1939). După război, a revenit în județul Vâlcea și a intrat ca învățător la școala din comuna natală (din 1948 până la pensionare), unde a depus o bogată activitate pe tărâm cultural (teatru școlar, cor etc.), obținând numeroase premii.

“În dialogul purtat cu mine, înainte de a muri, în anul 2002, întemeietorul rebusismului românesc mărturisea că a conceput, de la bun început, rebusismul nu ca un scop în sine, ca o pură distracție, și argumenta afirmând crezul pedagogic care l-a călăuzit și la catedră. Rebus spunea că pe elev nu trebuie să-l plictisească noțiunile care i se transmit, oricât de grele sau seci ar fi acestea. Dacă metodele și limbajul dascălului sunt cele mai potrivite și mai atractive, școlarul va învăța de plăcere. Învățătura ca joacă sau jocul-învățare — iată cheia reușitei în educație. Cât de eficientă a fost această strategie didactică, atipică, ne putem da seama reamintind că unul dintre discipolii profesorului din Pietrari este universitarul, istoricul și criticul literar Cornel Moraru. Așa încât putem aprecia că N. Gh. Popescu-Rebus a tras (după propria-i expresie) nu numai ‘o brazdă în publicistica românească’, dar a dăruit culturii românești un cărturar de vază”, spune Soare.

Prietenul lui Nicolae Popescu, prof. Ion Soare a evocat pentru AGERPRES și momentul nașterii renumelui Rebus.

“Nicolae era student în 1930, iar żi într-o zi, la o editură, o mare editură din București, “Adevărul”, s-a trezit pe culoar strigat cu numele de “Domnul Rebus” . Nicolae tocmai câștigase campionatul de cuvinte încrucișate în 1929, vara, campionat organizat de editura Gazeta de Duminică, din București, care mai scotea și Oglinda Lumii, două reviste mari deci. Din 1930, porecla i-a devenit nume. Numele Popescu fiind mult prea răspândit, mai ales în Oltenia și Muntenia”, povestește Soare.

După facultate, Rebus revine la Vâlcea dar după zece zile a primește o telegramă de la editura Adevărul cu textul ‘Veniți imediat!’. Ajuns la București, Rebus află că ziarul Universul, care era în mare concurență în țară cu cotidienele Adevărul și Dimineața, organizase o rubrică de jocuri de spirit.

“Și atunci editura Adevărul i-a cerut să facă żilnic o rubrică de jocuri de spirit: enigme, șarade. Rebus a cerut două ore să dea un răspuns și apoi a venit cu ideea de a concepe o mică nuvelă, “Castelul fermecat”. Personajul care circula prin încăperi, pe acolo, trebuia să dezlege câte ceva: de la ușă, la intrarea în curtea castelului și așa mai departe. Mi-a spus că asta i-a venit în minte după o oră, de la ‘Buturuga’ din Cișmigiu, unde luase și o halbă de bere”, mai povestește prof. Soare.

Nicolae Popescu a cerut răgaz o săptămână să înceapă să dea primele două jocuri legate de textul nuvelei. Asta a fost o originalitate, față de ziarul Universul care arunca câte o enigmă pe zi. La Adevărul au apărut astfel, la concurență, opt jocuri de logică legate de textul nuvelei Castelul fermecat. După aceste opt jocuri, după patru săptămâni, atât de mare a fost succesul, că s-au dat și premii în bani și abonamente.

“Așa a devenit Nicolae Popescu o celebritate în gazetăria interbelică din capitală. S-a încheiat concursul și l-au rugat să mai facă, iar el a spus că poate să facă două — trei într-un an. Au fost de acord, la Crăciun a făcut iar un concurs, apoi la Paște a schimbat ceva, propunând careul. Așa s-a născut careul de cuvinte încrucișate cu teme originale. După doi ani, în 1931, a fost din nou chemat de directorul marii edituri, care i-a arătat ziarul Universul, concurența. Scoseseră o mică broșură cu fel de fel de enigme. Directorul i-a cerut să facă și el o revistă cu enigme. Și Popescu a făcut-o. Una care nu se mai făcuse nicăieri, nici în străinătate, foarte originală, cu rubrici diverse. Toate categoriile de noțiuni și-au găsit locul pe acolo, prin fel de fel de careuri, enigme și altele. Popescu a prezentat-o conducerii cu titlul de Enigma. Dar directorul s-a uitat la el și i-a spus sec. Nu, se va numi Rebus. Și uite așa, porecla, pseudonimul lui Popescu, a devenit nume de revistă”, mai spune prof. Ion Soare.

Nicolae Popescu a condus revista opt ani și jumătate, până a început războiul. Apoi s-a retras la Vâlcea și, deși a fost rechemat la București de noile autorități comuniste pentru a conduce din nou revista, a refuzat, preferând să rămână profesor la școala din Pietrari și ulterior la Râmnicu Vâlcea.

“A fost un mare om, un bun prieten, un dascăl de excepție. A condus corul școlii din Pietrari, a urmat conservatorul, a fost bun prieten cu Tudor Arghezi, au scris împreună o pagină celebră din istoria culturii și spiritualității românești. Era vorba despre opusul comun “Cuvinte potrivite și … încrucișate”. Rebus nu trebuie uitat, pentru că nu sunt cuvinte mari dacă spunem că celebrul careu care îi poartă numele este deja patrimoniu național. Și cred că trebuie întreprinse demersuri pentru a așeza careul lui Rebus la un loc de cinste în zestrea noastră națională”, conchide prof. Soare.

De altfel, primarul comunei Pietrari, Nicolae Moraru, are în proiect ca numele școlii din localitate și o stradă să poarte numele lui Nicolae Popescu Rebus.

“Dacă nu era Rebus, nu era profesorul Cornel Moraru și multe alte personalități ale României, care l-au avut ca dascăl. Merită ca generațiile de azi să știe originea careului de cuvinte încrucișate, pe care îl privesc ca pe un fapt banal în revistele de azi. Acest careu este, mai întâi, al pietrenilor. Noi l-am oferit, apoi, României”, spune edilul din Pietrari.

AGERPRES/(AS-autor: Liviu Popescu, editor: Diana Dumitru)

Fotografii: (c) Isabela PAULESCU / AGERPRES FOTO

Dacă Turnul din Pisa are o înclinație față de axa verticală de 5,5 grade, ceea ce înseamnă o deplasare a centrului de greutate la nivelul bazei de 4,5 metri, cel din Ruși, mult mai mic ca înălțime, are o înclinație de 1,4 metri.

După mult timp în care sibienii din municipiul Mediaș s-au lăudat că ei au cel mai înclinat turn din România, fiind vorba de Turnul Trompeților al Bisericii Evanghelice “Sfânta Margareta” din municipiul Mediaș, situat în nordul județului Sibiu, cei din Ruși, mult mai puțini vocali au câștigat “competiția” celui mai înclinat turn din țară, cu turnul lor.

Într-o competiție mondială, probabil Turnul din Ruși ar ocupa și el un loc fruntaș dacă ar fi cunoscut, asta în condițiile în care, în urmă cu cinci ani, un zgârie-nori din Abu Dhabi a fost înregistrat în Guinness Book drept cel mai înclinat turn din lume, detronând astfel turnul din Pisa. Arabii și-au propus să construiască o clădire de patru ori mai înclinată decât cea din Pisa, deci cu 18 grade.

Dacă la Pisa, turiștii vin special ca să vadă minunea și nu pleacă fără să facă o fotografie în care încearcă să sprijine turnul, la Ruși nu vin turiști, pentru că nu se știe de “minunea” din România.

Cei care se opresc, o fac fără să își fi propus asta, după ce zăresc din drumul național ce leagă Sibiul de Mediaș, dintr-o curbă, o biserică săsească, cu un turn care stă să cadă peste ea. Uimiți de poziția nefirească a acestui turn, turiștii opresc mașinile și urcă până la biserica cetate.

Niciun indicator nu îi ajută nici pe români, nici pe străini, să afle ceva despre biserică sau despre turnul ei. Există un singur indiciu, chiar lângă plăcuța cu localitatea Ruși, care vorbește despre o cetate.

Turnul din Ruși se află la 23 de kilometri distanță de municipiul Sibiu, în imediata vecinătate a drumului național care leagă Sibiul de cetatea Mediașului, pe ruta turistică spre Sighișoara, oraș cetate aflat în patrimoniul UNESCO.

Odată ajunși pe un drum de câțiva metri, de piatră, la biserica-cetate, ne minunăm și noi de cât de înclinat este turnul ei. Poarta este încuiată, însă, prin gardul nou, de fier, se poate zări nestingherit Turnul din Ruși și se pot face și poze. Sibianul care are grijă de casa de vizavi, ne spune zâmbind, că cei mai mulți din cei care vin aici abandonează repede dorința de a intra și a urca în turn, când aud că trebuie să meargă în sat, deși nu departe, la “doamna care are cheia”.

Pentru că așa este în majoritatea satelor din Ardeal, cu biserici săsești. Te duci acasă la cineva, care are cheia, bisericile nefiind în permanență deschise mai ales după ce s-au furat foarte multe obiecte din aceste lăcașuri de cult.

Pentru a verifica cât de adevărate sunt vorbele sibianului din Ruși, care locuiește vizavi de turn, am discutat cu unul din cei mai experimentați ghizi internaționali din Sibiu, Adela Dadu, care face trasee pentru turiștii români și străini, în toată Transilvania.

“Turnul din Ruși este interesant ca obiectiv turistic, însă total ignorat. Are un potențial mare fiind ușor accesibil — la șosea — pe una dintre cele mai frecventate rute turistice Sibiu — Mediaș — Sighișoara și poate atrage, în special, grupurile individuale de turiști, cei care sunt interesați de patrimoniu, de obiective inedite și nu sunt restricționați de un program anume. Când trec cu turiști prin zonă, le povestesc despre turn iar ei sar repede sa-l fotografieze…din mașină, însă.

Povestea lui poate fi legată de cea a altor turnuri înclinate — cum este cel al bisericii din Mediaș, de exemplu, și astfel, o sumedenie de povești interesante și fascinante pot atrage turiștii.

Pentru ca obiectivul să fie inclus pe un traseu turistic trebuie să existe o persoană ‘cu cheia’ care să fie disponibilă să le deschidă turiștilor și chiar să le dea câteva informații. E un prim pas, un efort minim dar care, sunt sigură, pe termen lung, va fi răsplătit. Povestea turnului de la Ruși este, de fapt, povestea multor biserici fortificate din județ peste ușile cărora au fost puse lacăte și nimeni nu vrea să-și ia răspunderea pentru ele. E păcat, pentru că reprezintă un potențial turistic enorm”, a declarat, pentru AGERPRES, ghidul Adela Dadu.

În replică, cei care dețin biserica și turnul, adică Biserica Evanghelică, spune că face eforturi să promoveze Turnul din Ruși, se caută bani pentru renovarea acestuia, însă recunoaște că, deocamdată, acest imobil nu este cel mai vizitat obiectiv din zonă, de către turiști. Accesul în Turnul din Ruși este gratuit, conform Bisericii Evanghelice din România.

“La Ruși, în județul Sibiu, găsim lângă biserică, cel mai înclinat turn cu clopot, de la toate bisericile fortificate din această țară. (…) Pentru turiști, nu este nicio problemă să ajungă în curtea și interiorul bisericii și chiar în turn, trebuie doar să întrebe localnicii de doamna care are cheia de la biserica săsească. Turnul se vede din stradă, sare în ochi, dar deocamdată nu este un obiectiv “foarte” turistic, pentru că în zonă se află altele mai vizitate, dar asta nu înseamnă că este mai puțin interesant. Majoritatea celor care vin în zonă se opresc la Cetatea de la Slimnic, pe drumul de la Sibiu spre Mediaș. Turiștii care doresc să viziteze acest turn și această biserică nu trebuie să plătească bilete, însă o donație este oricând binevenită”, a precizat Ștefan Bichler, responsabil Relații Publice al Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice din România.

Pentru a lua cheia să intrăm în Turnul din Ruși am mers timp de câteva minute, pe jos, acasă la Katherina Banciu-Roth, o femeie care se deplasează destul de greu, din cauza picioarelor bolnave. Aceasta a dat cheia unui apropiat, care ne-a condus la Turn, pentru a-l putea vizita.

Întrebată de când are cheia bisericii cu Turnul din Ruși, Katherina Banciu-Roth ne-a spus: “De mulți ani am cheile. Puțini turiști vin. Cam vara, până toamna vin, văd din drum că e turnul înclinat. Întreabă de ce e turnul înclinat. Eu îl știu înclinat de când eram copil. Pământul lucrează jos, dacă e cutremur, iarăși mișcă și din cauza aceea, se înclină”.

Actuala biserică săsească este ridicată după prăbușirea alteia mai vechi, în anul 1638. Principala problemă a bisericii este faptul că pământul “patinează” pe un strat de lut, conform unor date oficiale puse la dispoziție de Biserica Evanghelică.

Clopotul bisericii se află în Turn. Clopotnița a fost ridicată în 1749. În 1966, clopotnița a fost lovită de trăsnet, suferind stricăciuni la acoperiș și la zidărie, iar unele se pot vedea și astăzi. Din cele trei clopote inițiale, mai există doar unul. Celelalte două au fost predate în primul Război Mondial și probabil au fost topite.

” În 1778, a început deodată să se încline și nu s-a oprit decât după o sută de ani. De atunci nu mai e în pericol să se prăbușească. Alunecarea de teren a provocat înclinarea Turnului. Comunitatea s-a îngrijit să facă un fel de cămașă, care a oprit înclinarea”, povestește unul dintre cei mai cunoscuți preoți evanghelici din Transilvania, cel care a slujit și în această biserică, preotul Bisericii din Slimnic, Walter Gottfried Seidner.

La întrebarea cât de înalt e Turnul din Ruși, nu ne-a putut răspunde nimeni. Așa că am urcat pe scările din lemn, pe care doar porumbeii din clopotniță au lăsat urme și le-am numărat: 26 de scări. În vârf, un clopot mare și o priveliște frumoasă, de cetate săsească de țară.

Fără a ne teme că se va prăbuși, lăsăm în urmă Turnul din Ruși, care se încăpățânează și rezistă timpului și timpurilor. Abandonat de cei care trebuie să îl promoveze, Turnul din Ruși este “cucerit” și îndrăgit de fiecare turist care cutreieră Ardealului, în căutarea unor istorii demult apuse.

Cu tencuiala care s-a desprins în unele locuri, până la cărămidă, cu țigle care stau să cadă și, mai ales, înconjurat de liniștea unui sat săsesc, majoritatea bătrâni, Turnului din Ruși i-ar plăcea să fie și el îngrijit și promovat ca și confratele lui din Pisa. Iar aleile din Pisa nu pot “concura” cu potecile noastre de pământ și iarba ce înconjoară Turnul din Ruși.

Cel mai înclinat turn din Europa este celebrul Turn din Pisa (Italia). Acesta este mai vechi decât al nostru.

Construcția turnului a început în 1173 și a continuat (cu două mari întreruperi) pe parcursul a două sute de ani, scopul fiind acela de a se respecta cât mai fidel proiectul original, al cărui arhitect este necunoscut. În afară de frumusețea sa, turnul este faimos prin înclinația care a tot sporit de-a lungul timpului, din cauza solului. El are o înălțime de 55,86 metri pe partea înclinată și 56,70 m pe cealaltă latură. Greutatea lui este estimată la 14.500 tone. Înclinația turnului față de axa verticală este de 5,5 grade, ceea ce înseamnă o deplasare a centrului de greutate la nivelul bazei de 4,5 metri.

Datorită importanței sale pentru industria turismului, guvernul italian s-a implicat serios în ultimele lucrări de consolidare care au început în 1990, datorită cărora se speră ca durata vieții monumentului istoric să fie prelungită cu 300 de ani. Lucrările de stabilizare a Turnului din Pisa au durat 20 de ani, din 1990 până în 2010.

În ceea ce privește numărul vizitatorilor, nu are rost să comparăm câți are Turnul din Pisa și câți curioși se încăpățânează să descopere frumusețile de odinioară și povestea Turnului din Ruși…

AGERPRES (A-autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru)

Foto: (c) www.wipo.int

În această zi celebrăm nu numai forța enormă a creativității umane, ci și drepturile de proprietate intelectuală, care ajută la alimentarea și canalizarea acestei forțe, făcând din ea un important motor al dezvoltării economice, culturale și sociale.

Ediția din 2015, dedicată muzicii are ca moto “Get up, Stand Up. For Music.”. În urmă cu aproximativ patru decenii Bob Marley, o legendă a muzicii, și grupul său “The Wailers” au lansat albumul “Burnin'”, ce includea și piesa “Get Up, Stand Up”. Atunci nu și-au imaginat că ritmurile acestei simple melodii vor deveni atât de populare. Având o conotație socială profundă, ulterior s-a transformat într-un imn internațional pentru apărarea drepturilor omului, menționează site-ulwww.wipo.int.

Muzica de care ne bucuram astăzi este rodul inspirației și muncii asidue depuse de oamenii de creație din întreaga lume — cântăreți și compozitori; muzicieni și editori; producători, ingineri și mulți alții. Amploarea și diversitatea rezultă din accesibilitatea fără precedent la diverse genuri și stiluri muzicale, ceea ce ne permite să descoperim aproape zilnic noi forme hibride de muzică. Tehnologiile prin care avem acces la progresele industriei muzicale se schimbă aproape la fel de repede. Descărcarea, cumpărarea sau subscrierea, vânzarea directă de la autorul operei muzicale la consumator — toate opțiunile sunt accesibile. Dezvoltarea tehnologică a condus la apariția unor noi modele de afaceri generând o accesibilitate fără precedent la diferite stiluri și genuri muzicale. De la Opera din Beijing la Filarmonica din Viena, de la Bamako Blues la “Chicago house”, muzica transcende granițele și ne conectează unii cu ceilalți.

În mesajul său, directorului general al Organizație Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), Francis Gurry, menționează faptul că muzica este o parte a unei revoluții extraordinare, care se întâmplă în jurul nostru. Datorită tehnologiei digitale și a Internetului, în prezent avem acces la o ofertă muzicală mai mare decât oricând. Internetul a creat o piață globală și o scenă mondială pentru muzică. În această nouă economie digitală trebuie să avem însă grijă să nu-i pierdem din vedere pe creatori și pe interpreți. Pentru o viață culturală vibrantă este esențial ca toate categoriile de creatori, compozitori, textieri și interpreți să poată trăi decent din muzica lor. Proprietatea intelectuală va juca un rol din ce în ce mai important pe scena internațională.

În cadrul evenimentelor propuse la nivel mondial de către OMPI se înscriu și manifestările care vor avea loc la nivel național și care vor fi organizate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în colaborare cu Societatea Română de Radiodifuziune (SRR). Manifestările sunt organizate cu sprijinul Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România — Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), Societății Autorilor și Editorilor Români de Opere Științifice (PERGAM) și Societății pentru Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual — Societatea Autorilor România din Audiovizual (DACIN-SARA), după cum menționeazăwww.aimr.ro.

În România, asigurarea protecției proprietății intelectuale se realizează, în principal, prin două instituții de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), în domeniul proprietății industriale, și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe.

În 2000, statele membre ale Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale au desemnat ziua de 26 aprilie, dată la care, în 1970, a intrat în vigoare convenția de înființare a OMPI, ca zi dedicată recunoașterii contribuției pe care inventatorii și artiștii o au la dezvoltarea societății. OMPI este una din agențiile specializate ale Națiunilor Unite. A fost creată în 1967 cu scopul declarat de a încuraja activitatea creatoare și promovarea proprietății intelectuale oriunde în lume. Are în mod curent 183 de state membre, administrează 23 de tratate internaționale, având sediul mondial la Geneva, în Elveția.

Proprietatea intelectuală se referă la recunoașterea paternității unei anumite invenții, creații sau idei și la drepturile legale rezultate în urma activității intelectuale respective. Drepturile de proprietate intelectuală se împart în două mari categorii: drepturile de autor, care protejează creațiile literare, artistice și științifice, și drepturile de proprietate industrială, care includ brevetele, patentele.

AGERPRES / (Documentare-Daniela Dumitrescu; editor: Cerasela Bădiță)

Foto: (c) Viorel LĂZĂRESCU / Arhiva AGERPRES

Prin Decretul-lege nr. 1625 din 25 aprilie 1919, a luat ființă Serviciul Contencios al Ministerului de Război, moment care a marcat actul de naștere a structurii specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată. Justiția Militară a fost înființată pentru soluționarea numeroaselor solicitări din sfera contenciosului administrativ, pentru apărarea intereselor legale ale armatei, cât și pentru elaborarea cadrului legislativ necesar sistemului militar și a regulamentelor în domeniu.

Prin Decretul-lege nr. 1682 din 21 martie 1912, se înființase Serviciul Control, Contabilitate, Contencios și Pensii, în cadrul căruia Secția Contencios avea ca principale atribuții apărarea intereselor Ministerului de Război în procesele civile, îndeplinirea actelor de procedură ale ministerului, corpurilor și serviciilor armatei, acordarea de consultații juridice și întocmirea proiectelor de legi pentru activitatea ministerului.

Prin Decretul-lege nr. 1579 din 18 aprilie 1919, s-a constituit ”Serviciul Contencios”, un departament separat, inclus în rândul ”serviciilor generale pentru nevoile întregii armate”, pe baza căruia regele a semnat, la 25 aprilie 1919, Decretul-lege nr. 1625, referitor la organizarea și funcționarea acestuia. Acest decret-lege a fost ratificat prin Legea nr. 1151 din 26 martie 1924.

În 1929, ca urmare a reorganizării ministerelor, Serviciul Contencios al Ministerului Armatei a trecut în rândul organelor tehnice și administrative ale acestuia. În 1939, prin Legea pentru organizarea și funcționarea MApN, Serviciul Contencios s-a transformat în Direcția Contenciosului, aflată în subordinea directă a Secretariatului General al MApN. În februarie 1949, s-a desființat Secretariatul General al MApN și, odată cu el, și Direcția Contencios, mai puțin trei birouri privind Avizele, procesele și popririle, care au trecut la Direcția Justiției Militare, sub denumirea de ”Secția Contencios”. Direcția Justiției Militare urma a avea în compunere Secția Justiției și Secția Contencios, aceasta din urmă având competențe reduse față de atribuțiile pe care le îndeplinise înainte de februarie 1949. În aprilie 1949, Secția Contencios a devenit, prin ordin al Marelui Stat Major, Secția Juridică, păstrând aceeași subordonare.

Prin Ordinul de Front nr. 42 din 15 septembrie 1951, s-a înființat Oficiul Juridic al Ministerul Forțelor Armate, prin contopirea Secției Legislative de pe lângă Direcția Secretariat cu Secția Juridică din Direcția Justiție Militară. Începând cu 1 martie 1954, Oficiul Juridic a fost luat în evidența Direcției Secretariat a MApN, păstrându-se aceeași subordonare față de Ministerul Apărării Naționale.

În prezent, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, funcționează Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Delia Malinici are 11 ani si a descoperit muzica inca de la 4 ani.  “O mosteneste pe bunica ei.”

A castigat mai multe premii fara o scoala de muzica si fara antrenamente speciale.

Mai jos aveti cateva din melodiile ei.

Isi doreste sa participe la toate concursurile si sa doveasca lumii ce valori sunt in Romania.

Orice sugestie este bine venita pe email fandeliamalinici@gmail.com

Daca doriti sa urmariti evolutia Deliei, puteti sa deveniti membru in fanclubul Delia Malinici accesand link-ul, printr-o simpla apasare pe join.  https://www.facebook.com/groups/1052082784855451/ si va vom tine la curent cu evenimentele, concursuri si orice alte lucruri interesante la care Delia participa. Deasemnea se pot urmarii melodiile si pe youtube.