Foto: (c) Arhiva AGERPRES

La 30 aprilie 1997 a fost înființată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC în Armata României, în cadrul Direcției Planificare Strategică și Control Armamente.

În prezent, în Armata României există structuri CIMIC în statele majore, de la eșalonul brigadă în sus, având ca element principal de execuție Batalionul 1 CIMIC, înființat în anul 2001, sub denumirea Grupul 1 CIMIC și, sub actuala denumire, din 2004.

Cooperarea civili-militari (NATO-CIMIC) reprezintă totalitatea acțiunilor întreprinse pentru a stabili și a menține cooperarea între comandanții militari, populația civilă și instituțiile din zona de operații, în vederea asigurării unui climat de securitate. Structurile CIMIC își desfășoară activitatea în sprijinul conducerii acțiunilor militare, desfășurate cu ajutorul instituțiilor civile și al populației, pe timpul pregătirii și desfășurării acțiunilor militare. Pe de altă parte, CIMIC acționează în sprijinul autorităților administrației publice centrale sau locale și al populației, pentru restabilirea ordinii constituționale după încetarea ostilităților, pentru normalizarea situației în zonele de conflict sau pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau industriale. De asemenea, un alt element important îl constituie acordarea sprijinului în realizarea unor proiecte de infrastructură, educație și asistență umanitară.

În teatrele de operații funcționau organizații civile, cu scopul de a ajuta populația din zonă. Pentru a coordona activitatea din aceste zone, NATO a inițiat și a aprobat crearea unei structuri multinaționale responsabile de cooperarea civil-militară, cu misiuni în cadrul Operațiilor Colective de Apărare (Collective Defence Operations) și în cadrul Operațiilor de Răspuns la Crize (Crisis Response Operations), pentru asigurarea păcii și a securității internaționale. Astfel, în 2002, a fost creat Grupul Multinațional CIMIC, care este constituit în prezent din reprezentanți ai armatelor din șase state membre NATO: Grecia, Ungaria, Italia, Portugalia, România și Slovenia. România este membră a Grupului din 19 ianuarie 2006. Președinția grupului este asigurată de fiecare stat, prin rotație la doi ani. În perioada februarie 2012-februarie 2014, președinția a fost asigurată de România.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Doamnă Margareta Pâslaru, aveți o carieră impresionantă. O viață dedicată muzicii și nu numai. Sunteți cântăreață, compozitoare, textieră pentru muzică ușoară, ați cântat și folclor, ați jucat în filme, ați făcut și teatru. Ați realizat emisiuni tv și radio și ați scris cărți. Pe parcursul acestei jumătăți de veac și ceva ați adunat multe melodii, dar și multe amintiri. Vă propun să răsfoim împreună albumul dumneavoastră cu amintiri, să ne uităm împreună la fotografii mai vechi, mai noi, să ne povestiți ce amintiri vă leagă de acele momente.
Margareta Pâslaru: E o idee splendidă, să ne uităm pe fotografii… care fotografii?

AGERPRES: Am pregătit noi niște fotografii, pe unele poate le știți, pe altele nu.
Margareta Pâslaru: E un concept interesant, m-ați făcut curioasă deja. Și venisem pregătită să vă fac eu o surpriză, n-am știut că veți avea fotografii, așa că vroiam să vă arăt a doua ediție a primei înregistrări făcute cu ”Chemarea mării” de George Grigoriu. Eram încă elevă pe vremea aceea, iată coperta sugerează cumva acest aspect.

AGERPRES: Mi-ați ghicit prima întrebare… Aveați 15 ani…
Margareta Pâslaru: Și jumătate…

AGERPRES: … când ați debutat pe scenă și vă rog să ne povestiți despre acest debut, dar și despre debutul la radio. George Grigoriu a compus special pentru dumneavoastră ”Chemarea mării”, iar în 1960 Electrecord a înregistrat cântecul….
Margareta Pâslaru: L-a înregistrat în 1960 dar a apărut în 1961, când a bătut și recordul de vânzare, la vremea aceea 26.000 de discuri era într-adevăr ceva special. Dar amintirile sunt de tot felul, trebuie să derulăm o jumătate de veac într-o oră… (râde)

AGERPRES: Povestiți-ne cum a fost debutul și pe scenă, și la radio.
Margareta Pâslaru: A fost foarte imprevizibil, într-un fel, pentru că fiind elevă, cântam doar pentru colegii mei de clasă și într-o zi una dintre prietene îmi spune: ”Trebuie să mergem neapărat să mergem să vedem un film, este o actriță care are o aluniță exact ca tine, ai să vezi tu și muzica, și ceea ce cântă”. Era vorba despre ”Vârsta dragostei”, cu Lolita Tores, o actriță și cântăreață extraordinară la vremea aceea, și am și memorat una dintre piese, pe care niște ani mai târziu am înregistrat-o în limba română cu Marina Voica, ”Pe aripa vântului” s-a intitulat. Dar revenind, la Casa de cultură era Paul Ghențer și împreună cu trupa lui de muzicieni deosebiți dădeam diferite spectacole pentru ceferiști din raionul Grivița Roșie, pentru că acolo locuiam atunci, și se făceau transmisii la televiziune cu artiști amatori. Acolo m-au văzut pentru prima oară doamna Ileana Pop și Vlad Bâtcă și după aceea, tot la unul dintre spectacolele acelea, George Grigoriu, care cânta cu Trio Grigoriu. Erau în mare vogă, aveau câteva șlagăre — ”La cabana Trei brazi”, ”Broscuța Oac” și multe altele — și după ce m-a auzit cântând mi-a spus: ”Fetițo, o să scriu ceva pentru tine”. Eu am rămas puțin… Zic: Glumește! Ei, așa a fost. Ca să comprim cumva toată perioada aceea, într-o bună zi tata îmi spune când m-am întors de la școală: ”Vezi, aici, un număr de telefon, te-a căutat maestrul George Grigoriu, a scris o piesă pentru tine”. Iar restul este istorie. Am înregistrat în 1959 la radio… și acum când intru la Radio (Radio România — n.r.) sunt emoționată, parcă-l văd pe maestrul Sile Dinicu pe culoar. Era extrem de sever, dar foarte drept cu toată lumea, adică nu se punea problema că a făcut o observație degeaba. Și am tras, cum se spunea atunci, în studioul T6 împreună cu orchestra, deodată cu Paul Urmuzescu, care este unul dinte pilonii radioului și pionier, pentru că pe lângă faptul că știa să fonotocheze, era uluitor. De asemenea, el este și compozitor. Deci, maestre, dacă ne urmărești, o să-ți facă plăcere să-ți amintești de T6, de înregistrarea noastră de atunci cu ”Chemarea mării”, care a bătut recordul Electrecord. În anii următori George Grigoriu mi-a scris cele mai multe piese, urmat de Radu Șerban îndeaproape, care mi-a scris douăzecișiceva de piese. M-ați emoționat, m-a tulburat un pic…

AGERPRES: Am să vă arăt prima fotografie, pentru că se leagă de debutul din televiziune, care a fost un an mai târziu după debutul în radio, și un rol important l-a avut un mare realizator de emisiuni — Valeriu Lazarov.


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: A, da! Aici eram la Brașov, când s-a aniversat Festivalul (Cerbul de aur — n.r.), atunci l-am revăzut. Îmi face mare plăcere să-mi amintesc de debut, se sărbătorea succesul sportivilor de la Olimpiada de la Roma, în care Iolanda Balaș bătuse toate recordurile și așa se face că mi-au dat voie să cânt în limba italiană, altfel nu s-ar fi putut pe vremea aceea. Am interpretat ”Piccolissima serenata” în onoarea acelor sportivi și după aceea au urmat alte și alte emisiuni tot cu Lazarov, plin de idei, mână de fier, ținea pe toată lumea în frâu, de altfel el a filmat și primul festival de la Brașov — Cerbul de aur, și primul festival de la Mamaia, în 1963, ne-au legat niște ani înfloritori. Ca și de doamna Ileana Pop, cea care m-a remarcat.

AGERPRES: Următoarea fotografie este alături de un mare actor, care v-a fost la un moment dat și partener în film. Este vorba despre maestrul Marin Moraru.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Oooo, Marinuș!

AGERPRES: Trebuie să spunem că din primii ani de carieră ați luat contact și cu teatrul, și cu filmul, e drept, mai întâi cu teatrul, în 1964 ați fost aleasă de maestrul Liviu Ciulei pentru a juca în piesa ”Opera de trei parale” a lui Bertholt Brecht.
Margareta Pâslaru: Eram studentă la Drept, pe vremea aceea, când am primit un telefon: ”Aici Teatrul ‘Lucia Sturdza Bulandra’, domnul director Vrabie și regizorul Liviu Ciulei vă invită la o audiție”. Și în clipa aceea am știut, am intuit că se va întâmpla ceva. Am dat acea audiție care a fost extraordinară — eu acum le vizualizez precum un film, cred că într-o bună zi voi încerca să fac un mic scenariu despre toate aceste povești — și după acea audiție au trecut câteva zile și am primit un alt telefon: ”Sunteți așteptată la prima repetiție”. Și atunci am spus că facultatea de Drept poate să mai aștepte, pot s-o termin după aceea, dar nu pot să ratez această șansă de a juca pe scenă așa cum visasem. Dreptul nu l-am terminat, dar nu regret. Sau e un mic regret, dacă aș fi absolvit facultatea de Drept aș fi putut să apăr drepturile soliștilor de muzică ușoară referitor la drepturile de autor și altele. Deci n-a fost să fie să ajung avocat.

AGERPRES: Acest început în teatru a fost un succes, pentru că piesa s-a jucat patru stagiuni la rând, peste 400 de spectacole.
Margareta Pâslaru: Da, și a mai fost ceva interesant. La teatru m-au descoperit regizorii de film, au spus ”uite, poate să joace” și așa a urmat debutul în film, despre care am vorbit la fotografia cu Marin Moraru, dar el a fost în al doilea film. Debutul a fost în ”Tunelul”, în regia lui Francisc Munteanu.

AGERPRES: Pentru care ați premiul pentru debut în cinematografie.
Margareta Pâslaru: Într-adevăr. Un premiu care obligă. Apoi au fost alte filme, cu sau fără muzică, cel cu Marin Moraru și cu Ștefan Iordache, ”Un film cu o fată fermecătoare”, a fost în regia lui Lucian Bratu, în care n-am cântat deloc, și aceasta a fost o performanță. Era foarte generos rolul, un rol negativ aș putea spune, din primul moment până la ultima scenă n-am părăsit ecranul, a fost scris în așa fel încât a trebuit să susțin…iarăși a fost un examen pe care a trebuit să-l dau, fără muzică. Apoi a fost filmul ”Împușcături pe portativ” și a venit seria ”Veronicilor”.

AGERPRES: Ceva mai târziu, până atunci ați mai făcut câteva lucruri importante.
Margareta Pâslaru: Apropo de ”Opera de trei parale”, mai trebuie să spun că tot în 1964, a apărut albumul de muzică populară. În cadrul acelor repetiții (de la Teatrul Bulandra — n.r.) am cunoscut-o pe Maria Tănase, în 1962. Maria Tănase trebuia să joace rolul care a fost preluat apoi de marea actriță Clody Berthola, împreună cu Toma Caragiu avea de făcut un dans, un tablou, dar Maria avea fler și atât de puțin cât am lucrat cu ea — s-a prăpădit în 1963 — a intuit ceva ce eu poate n-aș fi avut curaj să abordez: muzica populară. În stilul ei caracteristic, m-a tras deoparte după o repetiție și mi-a spus: ”Ascultă, fă, tu trebuie să cânți muzică populară, ascultă-mă că sunt vulpe bătrână!”, și am fost uluită de această sugestie, dar se pare că a avut dreptate. Abia după ce s-a prăpădit am avut curajul să-i urmez sfatul, pentru că având timbrul grav, ca Maria, n-am vrut să se creadă că o imit. Și am abordat piesele din Oaș, cu totul altceva.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Festivalurile muzicale erau un prilej de lansare pentru noi talente, dar și de recitaluri ale numelor consacrate. Avem câteva fotografii de la festivalul Mamaia, dar și de la Cerbul de aur.
Margareta Pâslaru: Legat de Mamaia, este un lucru pe care puțini îl știu. Festivalul de la Mamaia a fost festival de creație. Ulterior a apărut și o secțiune de interpretare, dar acestea mergeau mână în mână, pentru că interpretul putea să contribuie sau nu. Maestrul Sile Dinicu spunea: ”Tată, să lansezi o primă audiție e greu, poate să fie prima sau ultima audiție”. Și avea dreptate, era riscant.

AGERPRES: Aici sunteți la festivalul de la Mamaia în 1964.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Excepțional! Ilinca Cerbacev, Doina Badea, nu știu cine-i doamna de acolo, probabil e regizorul de platou…Vai, ce mă bucur! Trebuie să subliniez ceva legat de Mamaia. În doar opt ediții m-au solicitat 38 de compozitori pentru piesele lor. De ce doar opt ediții — pentru că într-un an am filmat, într-un an am avut-o pe Măriuca (fiica Margaretei Pâslaru — n.r.) și au fost niște pauze. Dar chiar și la Mamaia, nu toate piesele au răzbit. Fiecare interpret se străduiește să le dea viață în versiunea cea mai luminoasă, cea mai bună și totuși unele se pierd pe parcurs. Dar ce a rămas… mă uimește și în ziua de azi, mă întâlnesc cu anumite persoane care își amintesc de ”Două rândunici”… Nu pot să cred… (râde)

AGERPRES: Am să vă arăt niște fotografii de la Cerbul de aur, sunt din 1969 — anul 1968 îl las puțin, vreau să discutăm separat despre prima ediție. La Cerbul de aur din 1969 aveți o ținută absolut superbă.


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: Erau creații vestimentare pe care le gândeam împreună cu arhitecții Ghițulescu, tocmai pentru a sublinia creațiile muzicale.

AGERPRES: Tot de acolo, încă una…
Margareta Pâslaru: Da, tot cu Valeriu Lazarov, iar trupa aceasta era a lui Rolf Albrecht, trompetistul. Tot Lazarov a creat această coloană de televizoare pe scenă, el a cerut-o. Am cusut cu mâna mea câteva mărgeluțe pe această vestă și trebuie să vă spun că elementele folclorice au fost nelipsite în costumația pe care am creat-o, mai ales pentru străinătate. De ce? Oriunde mă duceam aceasta spărgea gheața, cineva venea către mine și-mi spunea: Vai, ce frumos, de unde e? Din România, spuneam. Și așa începeam să discutăm despre România și despre mesajul pe care îl aveam când mergeam la acel festival.

AGERPRES: Aici sunteți tot la Cerbul de aur, alături de o concurentă din Japonia, cred, după cum este îmbrăcată…
Margareta Pâslaru: La prima ediție de la Brașov a fost foarte interesant faptul că au venit vedete, nu concurenți, ca de obicei. Orice festival e o rampă de lansare pentru tineri interpreți. Ei bine, la prima ediție au fost vedete una și una, Kalinka, Jacques Hustin…

AGERPRES: Avem o fotografie în care sunteți alături de Rita Pavone.


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: Da… Rita a fost în recital. Mențiunea care mi-a fost acordată de juriul internațional a făcut ca numele României să fie menționat în prima ediție a festivalului, a fost scris în palmaresul primei ediții și aceasta m-a urcat cu o treaptă, de la nivelul de interpret la cel de vedetă în recital, cum se spunea atunci. Din ’69 eu n-am mai concurat, m-am dus ca invitat în recital.

AGERPRES: Mai avem de la prima ediție două fotografii cu dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da… mă uit cum se schimbă moda, ce se purta pe atunci (râde).

AGERPRES: Și aici e o ținută deosebită…
Margareta Pâslaru: Aceasta a fost partea din concurs, acest costum din catifea neagră, care a fost aspru criticat, s-a spus ”Cine a îmbrăcat-o pe Margareta așa, ca pe o ‘grande dame’, când tinerețea ei…”. Aceeași ținută — pentru că atunci nu exista internetul și posibilitatea de a ști cu ce ai fost îmbrăcat într-o parte și în alta — am avut-o la Cannes, alt mare succes, acolo unde am obținut trofeul MIDEM, pe care mi l-a înmânat Maurice Chevalier, care avea 80 de ani. El a luat supertrofeul, după aceea ne-a felicitat pe toți, a dat mâna cu noi, a fost o aliniere extraordinară, pe aceeași scenă au fost Mireille Mathieu, Amalia Rodrigues, Dalida, Adriano Celentano, Udo Jurgens și alții. A fost un moment de neuitat și imaginați-vă că după 45 de ani, ceea ce nu s-a întâmplat cu niciun alt interpret de pe scenă, m-am revăzut cu Mireille Mathieu la Sala Palatului (râde). Cine și-ar fi imaginat, după atâția ani? Din păcate Dalida nu mai este, nici Amalia Rodrigues… I-am făcut o surpriză lui Mireille cu o fotografie din acel moment și i-am spus: ”Îți mai aduci aminte?” S-a uitat pe ecranul mare de la Sala Palatului și a enumerat câteva persoane, câțiva artiști.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Anul 1968 a fost special pentru dumneavoastră și pentru că ați sărbătorit zece ani de carieră într-un spectacol, un recital ”One woman show”… și aveați doar 25 de ani. Dar e drept, asta venea după succesul obținut la Festivalul de la Sopot, după recitalurile de la televiziunea din Berlin.
Margareta Pâslaru: Da, și în Cuba, la alt festival… Într-adevăr, s-au legat în mod firesc, treaptă după treaptă, s-au legat foarte frumos și tot cu Rolf Albrecht am interpretat și acel recital extraordinar de la Casa Armatei, am avut în repertoriu 23 de piese fără invitați pe scenă, cum se obișnuia. De pildă, Gică Petrescu, care avusese recital la Sala Dalles, ne-a invitat pe Constantin Drăghici, pe mine și pe Marina Voica și spunea: ”Trebuia să vă aduc, să-mi trag și eu sufletul între o repriză de piese și alta”… Am îndrăznit să-l duc la bun sfârșit fără invitați. La Brașov însă, în recital, pentru că timpul era limitat, am avut doar 12 piese și cu introducerea 13. Astăzi mi se pare foarte ciudat când vine cineva cu trei melodii și spune ”recital”. Voi nu știți ce înseamnă să faci un recital? Divers, cu piese de tot felul, trebuie să fie de la opt piese în sus…

AGERPRES: Am să vă arăt două fotografii care au legătură cu perioada în care ați făcut film. Mai precis ”Veronica”, ”Veronica se întoarce”. Sunteți cu doamna Elisabeta Bostan, regizorul filmului…


Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO


Margareta Pâslaru: Și Temistocle Popa, eram la Palatul Copiilor, acolo a fost o aniversare, în 1996. Sigur, Temistocle Popa cu nemuritoarea lui muzică. Ce amintiri frumoase…

AGERPRES: Și după ”Veronica” și ”Veronica se întoarce” a urmat ”Gloria nu cântă”, deci din nou o perioadă de film.
Margareta Pâslaru: ”Gloria nu cântă” a fost cu Alexandru Bocăneț (regizor — n.r.) și acolo jucam rolul unei frizerițe, trebuia să-l bărbieresc pe Toma Caragiu. Și pe Diplan (actorul Constantin Diplan — n.r.), în dreapta, care mă aștepta. Personajul lui Toma Caragiu avea o tendință de a filozofa, mă învăța câte ceva, la care frizerița zice, la un moment dat: ”Vreau să vă spun sincer, eu cred că nu are nici un nonsens ceea ce spuneți”…(râde). A fost o replică așa bine scrisă și comică…Ne bufnea râsul de fiecare dată când filmam, ne opream și ne spunea: ”Măi, fiți serioși, spuneți replica așa cum trebuie, pentru că ea este absolut neștiutoare, nu-și dă seama că nu e corect ce spune”.

AGERPRES: Ați compus și ați scris versuri pentru foarte multe melodii, dar ați compus și inspirată de versurile unor mari poeți — Elena Farago, Virgil Carianopol, Lucian Blaga, Ana Blandiana, Constanța Buzea, Ion Minulescu. De unde pornește ideea, poezia vă inspiră și încercați să găsiți o linie melodică sau întâi apare linia melodică?
Margareta Pâslaru: Asta e o întrebare foarte bună, mi-au mai pus-o și alții, e foarte dificil să răspund pentru că ceea ce mă duce la pian este o anume trăire, o anume emoție, o amintire, fie veselă, fie tristă, de cele mai multe ori tristă. Citesc versuri și sunt anumite pasaje care mă tulbură pentru că mă regăsesc în ele, sau descopăr un alt univers și exact asta se întâmplă: încercuiesc acele versuri, fac semne, încep deja să mă gândesc la melodia care-mi sună potrivită versurilor și îmi notez: uite, asta poate să fie prima strofă, asta poate să fie refrenul… Cineva mă întreba de unde știu din șase strofe care va fi refrenul? Nu știu la început. În clipa în care mă așez la pian, contopirea acestor emoții și acestor trăiri, zbuciumul acesta, parcă cineva îmi conduce mâinile pe claviatură, sunt momente în care efectiv am impresia că sunt în transă, pentru că înregistrez totul și din înregistrare îmi dau seama ce se întâmplă cu mine, de abia după aceea… În momentul respectiv nu știu ce se întâmplă.

AGERPRES: Avem niște fotografii de la lansarea albumului ”Best of Margareta” …
Margareta Pâslaru: A, la magazinul ”Muzica”, mi-aduc aminte, și toate drepturile de autor au fost dăruite orfelinatelor.

AGERPRES: Acolo ați adunat multe piese, creație proprie și piese pe care vi le-au încredințat atâția compozitori despre care am vorbit.
Margareta Pâslaru: Au fost piesele pe care le-am înregistrat cu Adrian Antonescu și Antonio Petrozza, peste ocean, și le-am adus în București. Tot acolo am compus și ”Tatăl nostru” și ”Un pod peste ocean”…”Tatăl nostru” l-am înregistrat cu Radu Goldiș.

AGERPRES: În această bună perioadă în care ați fost plecată din țară, ați trecut din fața camerelor de filmare în spatele lor, ați continuat să compuneți muzică, ați promovat artiști, ați avut activități de voluntariat, ați readus în atenție Ziua Copilului în Statele Unite și Senatul statului New Jersey v-a conferit titlul ”Women of Excelence”.
Margareta Pâslaru: Da, este primul premiu de excelență pe care l-am primit. Este foarte interesant faptul că ei observă activitatea, culeg informații despre tot ce-l preocupă pe un anume artist, acest premiu a fost la categoria ”Arts and Humanities”.

AGERPRES: Văd că ați adus cu dumneavoastră cartea ”Eu și Timpul”.
Margareta Pâslaru: Am adus-o pentru că a fost un alt debut…

AGERPRES: E un alt debut, debutul literar. V-aș întreba cum ați ales titlul, știu că aveți și o melodie care se numește ”Timpul”…

Margareta Pâslaru: Așa este, ”Timpul” a fost printre primele compoziții înregistrate, în anii ’70 am compus ”Timpul” muzică și text, iar zece ani mai târziu am descoperit la poetul Virgil Carianopol poezia ”Eu și timpul” care iarăși a fost o treaptă, o altă experiență de-a lungul anilor, dar titlul cărții a fost dat de bustul acesta (pe coperta 4 a cărții — n.r.)…

AGERPRES: Care vă reprezintă…
Margareta Pâslaru: Da, este bustul pe care l-a creat sculptorul Cornel Medrea, care a fost coleg cu bunicul meu (sculptorul Ion Dimitriu Bârlad — n.r.), și în copilărie mă rugau să pozez pentru ei, nu aveau condiții în anii ’50, eu eram fetiță și-mi spuneau ”Ia stai tu acolo și joacă-te în nisip, la plajă”… copil la plajă… M-au învățat cum trebuie să pozez, cum trebuie să stai nemișcat cel puțin 10 minute ca să rămână aceeași expresie, e foarte greu de pozat pentru artiști. Anii au trecut și la un moment dat, încă trăia bunicul meu, aveam 19 ani atunci, și îi spune: ”Îmi dai voie s-o împrumut pe nepoțica ta, care iată, a crescut și vreau să-mi pozeze pentru acest bust”. Atelierul lui, nu știu dacă mai este, era lângă televiziune, pe strada Pangratti, acolo aveau artiștii plastici ateliere. M-a invitat, i-am pozat și, dacă observați, gâtul predomină în acea lucrare, pentru că el spunea că de acolo iese ceea ce încântă publicul și a vrut un simbolism.

AGERPRES: De acolo pornește vocea…
Margareta Pâslaru: De fapt vine din suflet în primul rând…dar oricum, interesant…

AGERPRES: Aici am o fotografie foarte frumoasă care marchează un eveniment important: 50 de ani de la debutul artistic.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Asta a fost la Uniunea Compozitorilor…atunci a fost un moment extraordinar..mă răscoliți cu aceste imagini….Pentru că mulți dintre cei 65 de compozitori nu se mai aflau atunci printre noi mi-am propus să citesc numele fiecăruia. Și așa am făcut, i-am scris pe un panou.

AGERPRES: Dar au fost alături de dumneavoastră compozitori care vă îndrăgesc și care v-au încredințat la rândul lor melodiile.
Margareta Pâslaru: Da, nu întâmplător am cântat după aceea ”Săracă inima me”, am cântat a capela și se auzea vocea lui Marius Țeicu, care a condus tot corul acolo.

AGERPRES: Una dintre melodiile compuse de dumneavoastră, devenită șlagăr, este ”Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”. Ea dă și titlul unui CD aniversar. Avem o fotografie de la lansarea acestuia…
Margareta Pâslaru: Da, aceasta cred că a fost la magazinul ”Muzica”, pentru că am avut și la ”Gaudeamus” o altă lansare, a fost dublă lansare. Într-adevăr, discul s-a vândut foarte bine și vorbind despre disc, nu știu dacă pe acesta îl aveți, e tot pentru dumneavoastră, ”Margareta 70” — când am împlinit 70 de ani. A fost editat de Fundația Radio România, un repertoriu nou, erau melodiile maturității artistice, împreună cu alte piese compuse de Jolt Kerestely și Ovidiu Lipan Țăndărică și piese de folclor în memoria Mariei Tănase — era ”Anul Maria Tănase”. Este una dintre piese la care țin foarte mult — ”Libertatea nu se învață”, ci reflectă un fel de a fi. Dar vreau să amintesc ceva. Am primit de la cineva, acum câțiva ani, decupări din ziarele respective — în anii ’63 și ’64, două publicații, una din Germania și alta din Ungaria, menționau o cifră de albume vândute la vremea aceea și spuneau ”Margareta Pâslaru, vedeta României, care vinde 300.000 de discuri în Europa”. Când spuneau Europa se refereau la țările socialiste, cum se numeau atunci, pentru că la acea vreme era Interviziune, nu Eurovision, și să știți că ne-a făcut cunoscuți, oriunde eram invitată spuneau ”v-am văzut la televizor”, pentru că nu era deschiderea care este acum, totul era mult mai sever și nu era simplu, dar Interviziunea făcea această ”vizită” din țară în țară și schimburi artistice….Mai aveți o surpriză?

AGERPRES: Este doar o singură fotografie, pentru că ar fi imposibil să prezentăm fotografii de la toate evenimentele de acest gen, aceasta e legată de faptul că la Gala Premiile muzicale Radio ați primit premiul de excelență pentru întreaga carieră. Ați numărat vreodată câte premii aveți în palmares?
Margareta Pâslaru: Nu eu, dar fanii le-au numărat și o listă până la data la care a apărut cartea (”Eu și Timpul” — n.r.) există și este inclusă la sfârșit, alături de partituri, aproape anual a fost un premiu. Fiecare premiu contează, într-un fel sunt diamantele trudei recunoscute, argintul valorii și platina longevității care se cumulează și marchează niște puncte.

AGERPRES: Aveți un motto pe care îl regăsim de multe ori în interviuri, în carte — ”În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim ‘numele’ spre binele altora”. Dumneavoastră ați făcut acest lucru, implicându-vă în numeroase activități umanitare, activități caritabile, avem o fotografie de la un eveniment al Crucii Roșii Române, al cărei voluntar de onoare sunteți, tot dumneavoastră ați adus în România conceptul ”Banca de alimente”.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Da, îmi amintesc, e pentru ”Banca de alimente”, aici îndemnam cumpărătorii să urmărească acest raft cu sigla Crucii Roșii tocmai ca să știe produsele care pot fi donate, produse greu perisabile, mai mult, am compus un ”jingle”, un scurt apel — ”Fii voluntar! Ești liber să alegi pe cine vrei să ajuți”. Acesta e îndemnul. Voluntariatul are o importanță extraordinară și mă bucur că aceste ONG-uri înfloresc și se înmulțesc, nu am decât cuvinte de laudă pentru toți cei care au această aplecare către voluntariat, nu oricine poate să facă voluntariat. Dacă nu e autentică această chemare, rămâne fără rezultat.

AGERPRES: Tot în ipostaza de voluntar al Crucii Roșii Române — de altfel, dumneavoastră ați fost în 2011 Ambasador al Anului European al Voluntariatului în România — ați participat la o distribuire de alimente pentru oameni sărmani, înainte de sărbătorile de Crăciun.
Margareta Pâslaru: Așa este, noi mergeam împreună cu Crucea Roșie la casele beneficiarilor. Cineva mă întreba cum se procedează, cum sunt aleși. Fiecare primărie are o listă a cazurilor sociale, sunt verificate și atunci mergem, este un sprijin pentru cei care au nevoie.

AGERPRES: Tot o fotografie din zona activității caritabile, alături de micuții bolnavi internați la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, unde derulați un proiect…

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Ani la rând am citit povești plimbându-mă de la pat la pat, pentru fiecare vârstă câte o poveste și, pentru că la un moment dat simțeam că nu fac față, am venit cu această idee de a spune poveștile prin difuzoare și dl director Enescu a fost de acord. A durat ceva, am fost insistentă, recunosc, pentru că știam cât de important este pentru psihicul copiilor, medicii se ocupă de trupul lor, eu am încercat să mă ocup de suflețelul lor și de latura aceasta sensibilă. Nu întâmplător programul pilot a fost la secția celor arși, pentru că acolo stau mai mult internați, suferă îngrozitor și au nevoie de a li se abate gândul de la durere, de la suferință prin aceste povești șoptite. Mulțumesc foarte mult editurii Curtea Veche pentru că a înregistrat acest disc, ”Basme fermecate”, care sunt difuzate. Eu interpretez toate rolurile, joc rolul povestitorului și schimb vocea și rolul personajelor, copiilor le place grozav pentru că e o mini-scenetă, este o piesă de teatru făcută special pe înțelesul lor. Sunt fermecați pentru câteva minute și uită de durere, asta e foarte important, pentru că nici părinții lor nu mai au resurse să-i țină departe de această problemă.

AGERPRES: De câțiva ani, din 2010, EUROPAfest este una dintre activitățile dumneavoastră.
Margareta Pâslaru: Da, și sunt foarte bucuroasă, pentru că domnul Luigi Gageos este inițiatorul și de 22 de ani face minuni. Recent, la conferința de presă, s-au anunțat 300 de tineri muzicieni care vor fi prezenți în București. Cred că este extraordinar că se întorc în țările lor, sunt vreo 40 de țări anul acesta, se întorc și vor povesti despre România. Același lucru am vrut să sugerez — mă întorc acum la Cerbul de aur — important este ca invitații să ia premii, nu tot românii, ”Cerbul” trebuie să călătorească în lume și să povestească despre România, dacă-l ținem aici n-are cine povesti despre el în alte țări.

AGERPRES: Vorbeam mai devreme despre compozitorii care v-au încredințat melodiile. La lansarea albumului ”Margareta forever” trei dintre ei v-au fost alături în această fotografie…
Margareta Pâslaru: Vai, ce bine-mi pare… acesta este Paul Urmuzescu, vorbesc des cu el la telefon, apoi Temistocle Popa, Lucica Popescu Moraru — soția actorului Marin Moraru — și Marius Țeicu. Ce plăcere îmi faceți, ar trebui să i-o dau și lui Marius…s-o vadă și el…

AGERPRES: În 2010, când a apărut CD-ul de autor ”Margareta — 50 de ani de la lansarea primului disc ‘Lasă-mi, toamnă, pomii verzi”’, ați donat 100% drepturile de autor către UNITER pentru campania ”Artiști pentru artiști”. Anul trecut, în 2014, ați lansat albumul ”Actorii cântă” care vizează tot un scop umanitar. Fotografia este de la lansarea albumului, sunt aici o parte dintre actori, v-aș ruga să ne spuneți despre ce e vorba.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

Margareta Pâslaru: Am să menționez repede numele lor — Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buză, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biriș, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Florin Zamfirescu — cu care am un duet, Ovidiu Niculescu, Anca Sigartău, Gelu Nițu. Toate drepturile de autor merg la fondul de solidaritate teatrală. Și vestea bună este că s-au vândut câteva mii de unități. Aș face un apel către orice publicație care este dispusă să atașeze la revistă sau la ziar CD-ul nr. 2, cu primul am avut mare noroc, s-a vândut bine și acum lucrăm la cel de-al doilea și ar fi minunat să fie răspândit în toată țara. CD-urile ajung și la teatre. Spectatorii sunt invitați să și-l procure pentru că sunt mari actori care au cântat pro bono, au venit cu generozitatea lor și au oferit aceasta pentru actori în vârstă și bolnavi care s-au retras de pe scenă sau, pentru noul CD, actori din lumea filmului.

AGERPRES: Sunteți o persoană extrem de activă, mă uimiți cu câte faceți…
Margareta Pâslaru: Sunt un om cu idei și ideile nu se țin în sertar, trebuie să circule…

AGERPRES: V-ați implicat de-a lungul anilor și în campania lansată de Leslie Hawk, ”Școala te face mare”, scrieți al doilea volum al cărții ”Eu și Timpul”, compuneți și scrieți texte, în paralel încurajați tinerii prin rubrica săptămânală de la radio ”Margareta prezintă pe…” — emisiunea de numește ”Espresso de weekend cu Daniela Ivanov”. Cum îi selectați pe acești tineri?
Margareta Pâslaru: Aflu despre ei, fie îi văd la câte un concert și spun ”cine e cutare? hai să aflăm mai mult despre el” sau coincidența a făcut să cunosc câțiva tineri extraordinari care erau bursierii Fundației Principesa Margareta a României. Și am spus ”uite ce alegere interesantă, fără să fi știut una de alta, am remarcat aceiași tineri”, care sunt promovați în emisiunea radiofonică, împlinim șase ani de când suntem în eter cu această rubrică și cred că le deschide o portiță către public pentru a fi cunoscuți.

AGERPRES: Între atâtea activități totuși găsiți timpul necesar și pentru rolul de bunică a micuțului Luca. Povestiți-ne despre el…
Margareta Pâslaru: Luca va împlini 5 ani la vară și chiar mă gândeam cum a zburat timpul…Este adorabil, noroc cu tehnologia modernă, prin skype ne vedem zilnic, așa încât suntem la curent cu totul, nu ne scapă nimic, este o mare bucurie. Mai mult, ”Libertatea nu se învață” am compus-o pentru el, mi-am spus că atunci când va fi mai mare va înțelege și va spune: ”Uite cum gândea bunica mea”….

AGERPRES: Doamnă Margareta Pâslaru, vă mulțumesc pentru faptul că ați răspuns invitației noastre, vă facem cadou acest set de fotografii și vă oferim un buchet de flori.
Margareta Pâslaru: Mulțumesc mult, iar eu la rându-mi vreau să mulțumesc studioului Kerestely și orchestratorilor George Popa și Călin Grigoriu care susțin toate aceste CD-uri, le mulțumesc foarte mult, vă mulțumesc dumneavoastră pentru invitație și pentru emoție, îmi cer scuze că m-am pierdut la un moment dat, dar ați atins un punct sensibil.

Foto: (c) Alex TUDOR / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Emoțiile sunt omenești și dacă v-ați amintit de niște oameni care v-au fost dragi …
Margareta Pâslaru: N-avem cum să-i uităm și nu trebuie să-i uităm niciodată.”

AGERPRES/(autor: Marina Bădulescu, redactor arhivă foto: Vlad Joel Rușeanu, editor: Horia Plugaru)

Foto: (c) Cristian NISTOR / Arhiva AGERPRES

Săptămâna aceasta vă propunem ”Ouă cu spanac” și ”Prăjitura de Savoia” rețetele fiind publicate în ”Carte de bucătărie — 1501 feluri de măncări” (1935), cu o prefață de Constantin Bacalbașa.

Ouă cu spanac 
Pentru 250 gr. de spanac întrebuințezi 8 ouă. Ouăle coacele fără coajă în apă. Fierbe spanacul în apă cu sare, apoi scurge apa din el apăsând în sită. Toacă spanacul mare și trece-l prin unt fierbinte.

În fundul unei cratițe pune spanacul și netezește-i suprafața; apoi așază ouăle, acopere totul cu sos Bechamel cu smântână, presară cașcaval sau șvaițer ras, stropește cu unt topit și lasă să se gratineze puțin.

Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

Prăjitura de Savoia
Pune într ‘o cratiță 7 gălbenușuri de ouă și bate-le tare cu lingura, apoi adaogă treptat, 250 gr. praf de zahăr, puțin miez de portocale, sau miez de lâmâe ras, sau praf de vanilie. Amesteci mereu. Când amestecul s ‘a albit și întărit puțin, mai pui și cele 7 albușuri de ouă bătute ca zăpada.

Amesteci 100 gr. de feculă și 100 gr. de făină și, împreună, le presari ca ploaia.

Într ‘o formă untată unde ai presărat făină torni aluatul ca să umple cam două treimi a formei. Coci la coptor domol un ceas.

AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) Constantin DUMA / Arhiva AGERPRES

Legenda spune că acest soi și-a primit denumirea de pe vremea domnului Moldovei Ștefan cel Mare (1457-1504), potrivit volumului ”Metamorfozele vinului. Legende și povestiri despre vița-de-vie și despre vin”, scrisă de acad. Gherasim Constantinescu, împreună cu Adrian Alexandru Heraru. Se spune că, într-o toamnă, pe vremea culesului viei, Ștefan cel Mare a pornit prin țară alături de garda sa personală. Într-o seară, mai marele gărzilor i-a dat voie unuia dintre ostași, pe nume Răzvan, care era din Nicorești, să meargă să-și vadă iubita, cu condiția ca la revărsatul zorilor să fie înapoi. Pe drumul de întoarcere, Răzvan a fost oprit de o bătrânică, care i-a oferit un pahar cu vin în amintirea fiului său, ucis de turci. Neputând să întârzie, Răzvan a refuzat, dar bătrânica a insistat să-i dea două ploști cu vin, să le ducă și celorlalți ostași. Răzvan a ajuns înapoi în tabără în zorii zilei, dar Ștefan cel Mare a remarcat că lipsise toată noaptea. Povestindu-i de ce plecase și pentru a-l îmbuna pe domn, Răzvan i-a oferit niște vin de Nicorești, din cel pe care-l primise. Vinul i-a plăcut de îndată domnului și, aflând că a fost trimis de o bătrână din Nicorești, a zis: ”Păi, atunci să-i zicem Băbească de Nicorești și să mai golim o cupă!” Și de atunci, vinul poartă numele Băbească.

Vinul de Băbească neagră s-a bucurat de aprecierea personalităților timpului. I.C. Teodorescu amintește că, la începutul secolului al XVII-lea, Richelieu (1585-1642), cardinalul Franței, elogia vinul de Nicorești, adică vinul de Băbească neagră.

Băbească neagră a fost cunoscut, de-a lungul timpului, sub mai multe denumiri: Neagră băbească, Crăcană — la Odobești, Crangană — la Panciu, Căldărușe sau Căldărușă — la Iași, Rară neagră — la Chișinău și, de-a lungul Nistrului, Rășchirată. Denumirea Băbească neagră s-a generalizat în toată România în jurul anului 1950. Soiul este cunoscut și în Ucraina, sub numele de Sereksia.

Foto: (c) Andreea ONOGEA / Arhiva AGERPRES

Strugurii de Băbească neagră sunt rămuroși, cu boabe rare neomogene, ce seamănă cu dantura fracturată a unei bătrâne. Această asemănare ar putea fi o altă explicație pentru denumirea pe care o poartă. Strugurii acumulează peste 180 g/l zaharuri, ajungând chiar la 210-220 g/l.

Vinurile de Băbească neagră sunt vinuri roșii ușoare, cu o tărie alcoolică medie de 10-11,5% vol. și o aciditate ridicată, de peste 5-6 g/l, caracteristică ce le conferă multă vioiciune și prospețime. De asemenea, datorită acestei acidități ridicate, aceste vinuri pot constitui materie primă pentru vinuri spumante roze și roșii.

Caracteristic acestor vinuri este faptul că dezvoltă o aromă specifică, ușor de recunoscut, asemănătoare strugurilor din care provin și un gust plăcut și armonios, care se datorează conținutului moderat în alcool. Vinurile sunt seci și suple, se beau ușor chiar în primul an după obținerea lor, lucru mai rar întâlnit la vinurile roșii, dar evoluează foarte bine și la învechire nu prea lungă la vas și sticle, notează prof. Mihai Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”. Culoarea vinurilor de Băbească neagră este roșu-rubiniu, în primul an de la preparare, nu foarte intensă, dar vie și strălucitoare.

Vinurile de Băbească neagră se recomandă a fi servite la temperaturi situate între 10 și 15 grade Celsius și se asociază foarte bine cu preparate din carne. Friptura de curcan, pasărea la cuptor, puiul la frigare, rața cu măsline, dar și mâncărurile din carne de porc și de miel pretind vinuri roșii ușoare, printre care Băbească neagră de Nicorești. De asemenea, sarmalele, chiar și cele recomandate de Păstorel Teodoreanu, din carne de porc și vițel, fierte în vin alb și rumenite la cuptor sunt cel mai bine apreciate alături de un vin roșu precum Băbească de Nicorești sau de Odobești. Băbeasca neagră este recomandat și pentru cârnații de Pleșcoi, cârnații oltenești, ghiudem, salam de Sibiu, frigărui de berbec, ostropel de pui, tochitură măcelărească, pârjoale moldovenești, friptură de miel, ied, vițel, iepure de câmp, vânat cu pene, drob și stufatul de miel, dar și la peștele prăjit.

Foto: (c) Paula NEAMȚU / Arhiva AGERPRES

Acad. V. D. Cotea spunea că vinul de Băbească neagră obținut la Nicorești “constituie atracția multor consumatori pentru un vin roșu — oferă o senzație de plinătate și căldură, cu astringență ce impresionează plăcut cavitatea și cerul gurii, fără a-i diminua caracterul de lunecare. Ca vin tânăr păstrează din gustul și aroma strugurelui, are o vinozitate accentuată, impunându-se mai ales printr-o indiscutabilă prospețime, fapt ce-l face să fie deosebit de apreciat pentru consum în timpul mesei”.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Radu TUȚĂ / Arhiva AGERPRES

După Războiul de Independență din 1877-1878 și după Primul Război Mondial (1916-1918), prin diferite legi, s-a instituit titlul de veteran de război, participanților la campanii și urmașilor lor fiindu-le acordate diferite drepturi și avantaje reparatorii.

Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată la 29 aprilie 1902. Prin Decretul din 1902, participanții la Războiul de Independență au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace pentru un trai decent și înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă.

Prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanților la Primul Război Mondial decorați cu Medalia ”Virtutea Militară” de război clasa I li s-a acordat o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920, participanților la Războiul din 1916-1918 li s-au creat condiții speciale de pensionare.

În 1927, prin Decretul — lege nr. 1402 din 15 mai, ofițerii activi și de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial și fuseseră decorați cu Ordinul ”Mihai Viteazul”, au primit loturi de teren sau loturi de casă, precum și anumite gratuități.

Veteranii de război au primit o serie de drepturi și avantaje și în anii următori, printr-o serie de acte normative precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1947, aceste drepturi și avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

În prezent, drepturile veteranilor de război sunt reprezentate de Asociația Națională a Veteranilor de Război, membră a Federației Mondiale a Vechilor Combatanți, cu sediul la Paris. Aceste drepturi sunt garantate de legea nr. 49/1991 și de legea nr. 44/1994, modificată și completată prin Legea 303/2007.

AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Foto: (c) Emil BADEA / Arhiva AGERPRES

În 1982, Institutul Internațional de Teatru, prin Consiliul Internațional al Dansului, a hotărât ca în fiecare an, pe 29 aprilie, să fie celebrată Ziua internațională a dansului. Sărbătoarea marchează astfel și ziua de naștere a creatorului baletului modern, Jean-Georges Noverre (1727-1810).

Cu prilejul acestei zile, la nivel mondial sunt organizate evenimente culturale precum: cursuri, expoziții, materiale de prezentare pentru toate tipurile de dans, seri de dans, spectacole de stradă și spectacole speciale. Anual, cu această ocazie, o personalitate de rang mondial din lumea dansului este invitată să lanseze un mesaj special.

În 2015, coregraful și dansatorul spaniol Israel Galván, ne transmite prin mesajul său că oricine poate dansa. El descrie lumea prin dans, fiecare mișcare este un dans, fiecare eveniment este însoțit de dans. El își încheie mesajul prin a ne invita pe toți să dansăm împreună după “Bolero” de Ravel. Israel Galván este laureat al Premiul Național al Dansului în 2005, acordat de Departamentul Cultură al guvernului spaniol, pentru capacitatea sa de a genera o nouă creație într-un domeniu precum flamenco, fără a uita rădăcinile sale, reușind să facă din acesta un gen universal.

Jean Georges Noverre, maestru francez al dansului și baletului, căruia îi este dedicată această zi, s-a născut la Paris, la 29 aprilie 1727. Prima apariție într-un spectacol a avut loc la Fontainebleau (1743), iar în 1747 a compus primul spectacol de balet pentru Opera Comică. Doi ani mai târziu, a montat spectacolele de balet — ”Iphigenie en Tauride”, ”Alceste”, colaborând cu Christoph Willibald Gluck.

Între 1758 și 1760, a realizat o serie de spectacole de balet la Lyons — ”Fetes du serail”, ”Les Rejouissances flamandes”, ”La Mort d’ Ajax”, ”Orphee aux Enfers” — și și-a publicat lucrarea ”Lettres sur la danse et sur les ballets” (1760), în care a definit dansul ca ”o pictură plină de pasiuni, moravuri, obiceiuri”.

În 1775, la cererea reginei Maria Antoaneta, a fost numit maestru al spectacolelor de balet la Opera din Paris. A murit la Saint-Germain-en-Laye, la 19 noiembrie 1810.

În România, în mai multe orașe sunt organizate manifestări culturale pentru celebrarea dansului, printre acestea se numără și un spectacol desfășurat la Conacul Golescu Grant, la care participă peste 100 de copii talentați din sectorul 6, din București. De asemenea, la Arad are loc a doua ediție a Zilei internaționale a dansului, organizată de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură și Doma Art Style, la Sibiu are loc premiera creației “La fille mal gardée”, la Teatrul de Balet.

Oamenii au dansat de mii de ani, mărturie fiind figurile de dansatori ce apar în picturile rupestre din Europa și Africa, datând din timpuri preistorice. Dansul, una dintre cele mai vechi forme ale artei, poate exprima emoții, poate spune o poveste, poate crea o atmosferă specifică sau poate etala rezistența fizică a dansatorului. Sunt două tipuri de dans: dansul de societate, pentru distracție, și dansul creat pentru a susține un spectacol. Dansul l-a însoțit pe om, în călătoria sa prin timp, ca un prieten fidel și de încredere, adaptându-se mereu nevoilor sale, fie de exprimare, fie de relaxare sau de comunicare.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) opcw.org


În mesajul său pentru 2015, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, menționează dubla semnificație a acestei zile prin marcarea a 100 de ani de la folosirea pentru prima data în istorie a gazelor toxice. Utilizarea ca armă de război a clorului gazos în Bătălia de la Ypres (Primul Război Mondial) a avut efecte devastatoare, încât a șocat și a provocat o imensă panică în rândul combatanților, faptul fiind considerat o barbarie de neiertat, chiar și în contextul unui război. Evocând acest centenar tragic, secretarul general al ONU subliniază importanța Convenției privind interzicerea armelor chimice și îndeamnă insistent cele câteva țări care au rămas în afara acestui cadru să adere la acesta fără întârziere.

În noiembrie 2005, în cadrul Conferinței Statelor Părți (sesiune a zecea) a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) s-a hotărât marcarea unei zile pentru comemorarea tuturor victimelor războiului chimic, pe 29 aprilie în fiecare an, data marcând și intrarea în vigoare, în 1997, a Convenției privind interzicerea armelor chimice, care reprezintă primul instrument juridic multilateral cu vocație universală din domeniul dezarmării, potrivit www.un.org.

România a semnat Convenția privind interzicerea armelor chimice în prima zi de la deschiderea ei spre semnare, la 13 ianuarie 1993 și a ratificat-o la 9 decembrie 1994 (prin Legea nr. 125/1994), fiind cel de-al 25-lea stat originar al Convenției. România a depus instrumentele de ratificare la 15 februarie 1995, Convenția intrând în vigoare în România la 29 aprilie 1997. Prevederile Convenției au fost implementate în România prin Legea nr. 56/1997, completată și modificată prin Legea nr. 448/2003, ANCEX având calitate de autoritate națională în domeniu.

Marcarea acestei zile reprezintă și oportunitatea de a sublinia importanța angajamentului OIAC în eliminarea amenințării cu arme chimice. În prezent OIAC numără 190 state membre, care depun împreună eforturi pentru a realiza o lume fără arme chimice, potrivit site-ului www.opcw.org. OIAC este compusă din trei organisme: Conferința Statelor Părți — organul decizional, Consiliul Executiv (CEx) — organul executiv și Secretariatul Tehnic (ST) — organul administrativ și tehnic, pentru implementarea regimului de verificare. OIAC are mandatul de a îndeplini obiectivul și scopul Convenției, de a asigura implementarea prevederilor sale, inclusiv conformarea la verificările internaționale, asigurând în același timp un forum de consultare și cooperare între Statele Părți.

AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) cesavezi.ro


Aflată la 1.100 de metri altitudine, această rezervație se întinde pe o suprafață de aproximativ șase hectare pe o culme în prelungirea Munților Păduchiosul și este inclusă în Parcul Natural Bucegi, așa cum arată turism.bzi.ro.

Plaiul Hoților a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului național de amenajare a teritoriului național — Secțiunea a III-a) și reprezintă o zonă de abrupturi calcaroase, cu formațiuni de flișuri cretacice stratificate, alcătuite din roci argilo-marnoase de culoare cenușiu-gălbui, marne tari și conglomerate tilloide.

Principalul obiectiv ocrotit în cadrul acestei rezervații este reprezentat, potrivit www.looms.ro, de blocurile mari de calcar de Stamberg în care au fost determinate peste 250 de specii de fosile ale unor organisme ce trăiau acum zeci de mii de ani în acest areal, ceea ce face din această arie protejată una dintre cele mai importante rezervații din Parcul Național Bucegi. Între speciile de fosile determinate se numără 80 de specii de bivalve (moluște), 60 de specii de gasteropode precum și specii de decapode (crustacee), cefalopode, branhiopode, corali, hidrozoare și spongieri.

Foto: (c) cesavezi.ro

Rocile din Plaiul Hoților păstrează, de asemenea, numeroase fosilele vegetale ce se amestecă printre fosilele de origine animală, alcătuind un areal unic prin bogăția datelor oferite cercetătorilor.

Pot fi observate astfel, în cadrul formațiunilor cretacice, roci argilo-marnoase, de culoare cenușiu-gălbui, acoperite de marne tari, de cărbuni de pământ și de conglomerate tilloide. De asemenea, pot fi observate șisturi marno-argiloase cu inserții de calcit, cu bogate depozite de faună fosilă, precum și cu depozite de resturi fosile de plante.

Locul fosilifer Plaiul Hoților rămâne un obiectiv turistic deosebit, din Valea Prahovei, atât din punct de vedere paleontologic, cât și peisagistic. Este deschis turiștilor fără taxă de vizitare și fără condiții de campare.

AGERPRES (Documentare — Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel)

Foto: (c) ROMULUS BRUMA / Arhiva AGERPRES

Rețeta este de nedespărțită de legenda ei scoasă de sub colbul anilor de Eufrozina Greoneanț din Nikolinci (Serbia) pentru cercetătorii etnologi ai Universității de Vest Timișoara, în cadrul proiectului european “Living Heritage” pentru descoperirea tradițiilor din Banatul românesc și cel sârbesc.

Rețeta este mai laborioasă, dar când vă apucați să o faceți imaginați-vă că trăiți într-o gospodărie înstărită dintr-un sat așișderi, de prin anii ’30 ai veacului trecut, că aveți suficient timp la dispoziție și că la geamul bucătăriei spațioase vă bat în geam crengile de cireși înfloriți și că se apropie o nuntă sau un botez. Iar de munca dumneavoastră se vor bucura toți cei care vor gusta o “ramură” din “Arborele” dulce.

“Se fac două blaturi, fiecare din 6 ouă. 6 albușe se bat spumă. Se adaugă 6 linguri de zahăr, 6 gălbenușuri, 6 linguri de nucă măcinată și o lingură de făină albă. Aluatul se pune în tava tapetată și se coace. Când se scoate se pune pe o hârtie, până când le vom folosi la ruladă”, spune Eufrozina Greoneanț.

Între timp, se face crema din 9 ouă întregi. La fiecare ou se pun două linguri și jumătate de zahăr. Se freacă bine și se fierbe pe aburi. Când este suficient de groasă, se lasă la răcit.

Separat se freacă două margarine. Se topesc 100 de grame de ciocolată și se pune totul în cremă. Se mai poate pune lămâie sau suc de lămâie. După preferințe, se mai poate adăuga în cremă o mână de nuci măcinate. Se lasă puțină cremă de o parte pentru decorat copacul.

“Se ung foile cu cremă și se fac ruladă. O bucată de ruladă se lasă întreagă, cealaltă se taie oblic pentru ramurile arborelui. La cel tăiat se lasă să se vadă interiorul, un fel de imitație a inelelor de la arbore. Se unge cu crema rămasă și se zgârie cu furculița scoarța. Se topește ciocolată și se aruncă deasupra ca să formeze linii. Ca să fie arborele ‘cum trăbă’, se înfig rămurele de asparagus”, spune Eufrozina.

Tot ea dezvăluie că la nunțile de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, pe când era copilă, “se făceau patru-cinci feluri de prăjituri, depinde cât de înstărită era familia. Viitoarea soacră venea cu cineriu (farfuria — n.r.) cu colaci. Se făceau prăjituri, nu tort”. “Arborele” era adus doar de rudele mirilor. De aceea, are o semnificație aparte.

Doamna Greoneanț își amintește că prăjiturile servite pe-atunci “de obște” la respectivele evenimente erau în Banatul istoric “prăjitura tare cu pigmez (magiun — n.r.), prăjitură simplă cu pigmez, colaci d-ai dă tri dzâle (mai tari, de trei zile — n.r.), dă-i cu miere dă stup”.

AGERPRES/(AS — autor: Otilia Halunga, editor: Cristian Anghelache)